Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului
Universitatea de Stat din Moldova
Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării
Catedra Comunicare
Teză de licenţă
Tema: Impactul mass-media asupra creării imaginii liderului politic
Coordonator ştiinţific: Aurelia Peru, doctor în ştiinţe politice, lector superior
Chişinău – 2007
CUPRINS:
INTRODUCERE.............................…....................................................................4
CAPITOLUL I
Mass-media-imagemakerul politicianului.............................................…............7
1.1 Relaţia dintre mass-media şi liderul politic.........................................................7
1.2 Mass-media-actorul politic-electoratul: aspecte definitorii ale dialogului
tridimensional....................................................................................................11
1.3 Mass-media-gestionarul imaginii liderului politic: abordare funcţională.......15
CAPITOLUL II
Promovarea liderului politic în presa internaţională.........................................25
2.1 Manipulare prin mass-media: impactul asupra percepţiei imaginii liderului
politic de către opinia publică ……………….........................................................26
2.2 Rolul mass-media în crearea brandului de imagine politică............................29
2.3 Tehnologiile PR-ului negru şi războiul mediatic vs crizele de imagine...........37
CAPITOLUL III
Promovarea imaginii liderului politic în presa autohtonă (studiu de caz)..... 46
3.1 Strategii de promovare a imaginii liderilor politici..........................................47
3.2 Studiu de caz:. Strategiile de imagine a politicienilor.......................................53
CONCLUZII......................................................................................................…60
BIBLIOGRAFIE...................................................................................................63
3
ANEXĂ...................................................................................................................66
INTRODUCERE
Cu toţii suntem beneficiari ai produselor mass-media, fie că sunt ele scrise,
orale sau vizuale şi aceasta pentru că suntem în era informaţiilor sau războiul
informaţional, aşa cum deseori se afirmă. Din toată presa, televiziunea este
instituţia care poate manipula cel mai uşor. Televiziunea dispune de imagine,
cuvînt, sunet şi alte efecte, care în radio şi în presa scrisă nu sunt atît de relevante.
În secolul XIX, gafele oamenilor politici nu erau cunoscute atît de mult ca
astăzi. De aceea, mai tîrziu şi-au luat consilieri, imagemakeri, pentru că nu-şi mai
puteau ascunde greşelile, căci lumea le cunoştea pe toate din presă, iar mai tîrziu
prin intermediul televiziunii, care nu putea fi cenzurată la infinit. De la această
idee porneşte şi prezenta lucrare. Mă voi referi în mod special la comportamentul
presei în campania electorală.
Trăim într-o lume grăbită. Nu avem timp pentru a ne expune spre a consuma
interminabile „furtuni” informaţionale, de aceea în locul lumii reale preferăm o
lume mai compactă – cea a simbolurilor. Imagologia, în această ordine de idei, este
o componentă incontestabilă a lumii simbolurilor. De exemplu, alegătorii nu au
relaţii personale cu liderii politici din eşaloanele superioare ale puterii, dar
reacţionează la anumite simboluri, care transmit succint o informaţie despre ei.
Prin urmare, nu este deloc întâmplător faptul că, de cele mai dese ori, partidele
politice aplică în timpul competiţiilor electorale strategia personalizării.
Alegătorul votează, astfel, persoana înzestrată cu anumite calităţi, cum ar fi
experienţa, putere de influenţă, perseverenţa, abilităţi intelectuale, severitate etc.
Astfel, în mentalul maselor se proiectează o imagine ideală, după care se
„racordează” candidatul.
4
În ultimul timp omenirea a cunoscut campanii electorale „spectaculoase”
care s-au bazat foarte mult pe sprijinul oferit de presă şi în special de către
televiziune, un imagemaker foarte bun dacă îi putem spune aşa.
Voi face referire la ultimii trei ani spre exemplu. Alegerile prezidenţiale din
SUA ( noiembrie 2004), urmate de cele din România ( noiembrie-decembrie 2004)
şi Ucraina (decembrie 2004), Federaţia Rusă (2004) şi nu în ultimul rînd, alegerile
parlamentare din Republica Moldova (martie 2005), care sunt urmate de alegerile
generale locale din iunie 2007 şi care la fel ne vor oferi „surprize”. Acestea sunt
doar cîteva exemple pe care trele consider de-a dreptul „spectacole politice”.
Mass-media a fost deseori considerată "cea de-a patra putere" în stat (alături
de executiv, legislativ şi justiţie), iar democraţiile moderne au fost poreclite
"democraţii mass-media". Dar ce se ascunde în spatele acestor consideraţii? Care
este puterea reală de care dispune mass-media? Cum pot fi descrise funcţiile
acesteia în contextul cooperării cu celelalte organisme din cadrul sistemului
intermediar şi mai ales cu partidele politice? Este o temă pe care mi-am propus să
o abordez în teza respectivă.
Funcţia de control, de critică şi de stimulare nu revine, însă doar opoziţiei
parlamentare, ci întregii opinii publice şi presei independente, desigur.
O altă problemă care şi mai greu poate fi evitată este apariţia monopolurilor
în domeniul radioului şi al televiziunii. Investiţiile de capital necesare precum şi
avantajele tehnice pe care le au aceste medii permit ca orice grupare să îşi poată
găsi audienţa în eter sau în faţa ecranului TV. De aceea, peste tot în acest domeniu
au fost create reglementări care să asigure ca toate atitudinile prezente în societate
să poată fi proiectate şi în eter sau pe ecranul televizoarelor. Procesul de formare a
opiniei publice trebuie să decurgă, mai ales în radio şi televiziune, într-o manieră
pluralistă, necesitînd un control strict al încercărilor de manipulare venite din
partea grupărilor aflate la putere. Iată cîteva aspecte asupra cărora voi trece cu
meditaţii parţial.
Totodată, lucrarea de faţă va cuprinde şi un studiu de caz: Analiza
5
comporativă a imaginii create de presă unor lideri politici. Figurile politice sunt:
preşedintele ţării, Vladimir Voronin, preşedintele Parlamentului Republicii
Moldova, Marian Lupu, vicepreşedintele Parlamentului şi liderul Partidului
Popular Creştin Democrat, Iurie Roşca. Cei doi politicieni şi-au creat imaginea de
oameni inteligenţi, puternici şi bine pregătiţi. Vom vedea pe parcurs care sunt
calităţile acestora.
Lucrarea este constituită din trei capitole: „Imaginea liderului politic creată
de televiziune”, „Strategii de creare a imaginii liderilor politici”, şi Studiul de caz
despre care am menţionat mai sus.
În prezenta teză mi-am propus să abordez tema privind impactul mas-media
în ceea de priveşte crearea imagininii liderului politic prin prizma personală. Nu
trebuie să neg că înainte de aceasta mulţi colegi şi experţi în comunicare şi media
au scris zeci şi sute de pagini pe subiectul respectiv .
Metodele de colectare a informaţiei şi opiniilor referitoare la subiectul
abordat în lucrarea de faţă sunt diverse: analiza presei scrise, audiovizualului,
discuţii cu specialişti, analiza lucrărilor efectuate pe această temă de colegii mei
care au absolvit deja facultateatea, dar nu în ultimul rînd literatura de specialitate.
6
CAPITOLUL I
Mass-media-imagemakerul politicianului
1.1 Relaţia dintre mass-media şi liderul politic
Expertul francez în estetica cinematografică, Jacques Aumont consideră că
am intrat în „civilizaţia imaginii”. Tot ce ne înconjoară se bazează pe o
reprezentare, o imagine oarecare. 1 Publicul nu mai crede dacă nu-i dai imagini,
dovezi, mai bine zis. Pînă la urmă imaginile îl fac pe om să creadă într-un fapt
anume şi nu discursul unui lider politic care este citit de cel mai multe ori cu o
expresivitate ce poate dezarma pe oricine.
Cuvîntul „imagine” este de origine latină. „Imago-iuis” semnifică o imagine,
reprezentare, portretul cuiva. Grecescul „eicon” are acelaşi sens de imagine sau
portret. De la el provine cuvîntul iconografie, iconocitate, iconic. În procesul
evoluţiei, cuvîntul „imagine” a căpătat conotaţii semantice noi. Dicţionarul limbii
române contemporan de exemplu, fixează trei sensuri printre care şi „reflectarea
unui obiect în conştiinţă sub forma unei senzaţii, percepţii sau reprezentări”.
Dicţionarul limbii engleze, Randam Hause indică 13 semnificaţii ale aceluiaşi
cuvînt: reprezentarea mintală, idee, concepţie, simbol, emblemă, formă, aparenţă,
copie, contrafigură, etc. Polisemantismul cuvîntului „imagine” a fost motivul care
i-a îndemnat pe unii cercetători să renunţe la utilizarea lui în cîmpul
comunicaţional, pentru a nu crea confuzii.2 În cartea sa, „Comunicarea 1 Constantin Marin, “Comunicarea instituţională”, Chişinău 2002;2 ibidem
7
instituţională”, cercetătorul Constantin Marin, defineşte mai multe tipuri de
noţiune de imagini specifice instituţiilor. Am selectat cîteva tipuri de imagine
specifice partidelor politice şi liderilor politici, la crearea cărora contribue într-o
mare măsură mass-media:
Imaginea inexistentă, semnifică lipsa acesteia. Despre politicieni putem
spune că aceştia nu s-au îngrijit de pregătirea pistei de lansare în politică şi
respectiv au o imagine inexistentă. Nu putem afirma acest lucru şi despre
politicienii tineri, care abia se lansează în arealul politic;
Imaginea potenţială, există doar ca un proiect, implimentarea ei urmînd să
vină. Deşi imaginea este colectivă ca percepţie, nu doar ca o concepţie, ar fi
o eroare să credem că politicianul, partidul e lipsit de dreptul şi posibilitatea
de a stabili parametrii imaginii sale;
Imaginea reală, a ceea ce crede publicul despre instituţia social-politică,
sau politicianul care participă la alegeri. Aceasta poate fi diferită de
imaginea pe care a proiectat-o şi pe care şi-o doreşte orice politician.
Imaginea parţială, presupune că în cîmpul de observaţie al publicului au
nimerit doar unele aspecte ale identităţii omului politic. În acest caz, omul
politic beneficiază de o percepere incompletă din partea publicului;
Imaginea deplină este atestată atunci cînd despre liderul politic se judecă în
complexitate, atunci cînd orientările şi concepţiile politicianului sunt
cunoscute în detaliu;
Imaginea pozitivă consemnează că în conştiinţa umană s-au sedimentat
calităţile atractive ale politicianului (arta de conversa, spre exemplu);
Imaginea negativă - arată că politicianul e apreciat de public prin filiera
vulnerabilităţii lui;
Imaginea somatică - politicianul, partidul politic este perceput sau
recunoscut de public prin reprezentări iconice (platformă, sigla partidului,
culoare, a ctivităţile sau acţiunile pe care le organizează, spre exemplu
PPCD, „revoluţia portocalie”-“Tak Iuşcenko” în Ucraina);
8
Imaginea conceptuală sugerează că partidul politic este estimat prin prisma
raţionalului. La baza ei se află acceptarea filozofiei, doctrinei partidului
respectiv;
Imaginea curentă ilustrează identitaea la zi a partidului politic ori a
politicianului, nu cea care era acum 50 de ani. De exemplu, alegătorii
PCRM identificau partidul respectiv cu imaginea de acum jumătate de
secol, deşi, între timp s-au schimbat concepţiile, orientările, membrii, etc;
Imaginea de perspectivă e modul în care partidul doreşte să fie perceput pe
viitor. Astfel de imagine este prognozată de acele partide care tind spre o
reprofilare, spre o relansare într-o nouă ipostază, formulă, iar prin această
nouă identitate să surprindă publicul. Este cazul partidelor care nu au avut
sorţi de izbîndă la ultimele alegeri, poate din considerentul că platforma lor
politică nu a fost destul de atractivă pentru alegător. Ne vom referi aici şi la
strategia unui partid, căci orice formaţiune politică care vrea să fie în top are
o strategie bine definită;
Imaginea internaţională se referă mai mult la partidele care sunt bine
cunoscute în străinătate, ex. partidul democrat şi republican în SUA, partidul
laburist în Marea Britanie, partidul comunist din China, ori Cuba, regimurile
monarhice din Japonia, Marea Britanie, etc.
Imaginea falsă este atunci cînd viziunea pe care o are publicul asupra
partidului nu corespunde realităţii. Acest partid este acuzat în ultimă instanţă
de manipulare şi inducere în eroare a publicului. De regulă, aceşti politicieni
sunt descoperiţi după ce au fost votaţi şi au primit funcţii în Guvern sau
Parlament;
Imaginea exagerată ar putea fi calificată drept o varietate a imaginii false.
În acest caz se poate spune că partidul ori politicianul face abuz de
credibilitatea publicului şi de a-i infiltra în mod premediatat o închipuire
vădit exagerată despre virtuţile sale.
Cercetătorul rus M. Coşeliuk [2004: p.116], referindu-se la fenomenul
9
imaginii omului politic, constată că ea constituie, de facto, un alter ego al actorului
politic. Imaginea politică reprezintă o sinteză a câtorva elemente – fapte biografice,
exteriorul, atributele. În concepţia lui Coşeliuk principalul ”autor” al imaginii este
politicianul însuşi. Imaginea devine, în context, modul de percepere, rezonanţa
acţiuniilor şi personalităţii actorului politic în spaţiul public. Autorul lansează
următoarele trei teze ce caracterizeată imaginea politică [ ibidem.: p.199]:
imaginea este un fenomen socio-cultural;
imaginea simbolizează obţinerea de către liderul politic a unui status
suprasituaţional (istoric);
„dreptul de autor” al politicianului asupra imaginii sale publice.
Din optica acestei abordări, am putea determina sarcinile supreme în
formarea imaginii liderului politic:
determinarea rolului socio-politic, la care aspiră candidatul X sau Y
(precizare: rol şi nu funcţie!);
elaborarea setului de acţiuni, corespunzătoare rolului ales;
ajustarea exteriorului, manierelor, atributelor, acţiunilor la rolul respectiv;
asigurarea unei ample vizibilităţi mediatice pentru a da sens acestui
„spectacol” politic (PR-ul).
Prin urmare, una din funcţiile principale ale imaginii politice constă în
stimularea şi motivarea alegerii făcute în favoarea unui actor politic.
Imaginea uni om politic reprezintă un fenomen complex şi dinamic, unitatea
de măsură a unei lumi simbolistice. Ea corectează tipajul subiectului politic: În
schimb, imaginea personală nu este altceva decât portretul acestui personaj.
Cazul informaţiei non-verbale în campaniile electorale este un fenomen
răspândit şi în Republica Moldova. În scopuri de persuasiune şi manipulare a unor
segmente electorale actorul politic îşi poate schimba, la figurat spus, redingota pe
salopetă. Este şi o schimbare de imagine, pe timp scurt, bineînţeles. O asemenea
„transformare” vestimentară place poporului, în special, segmentului electoral
rural, căruia i se crează senzaţia de „apropiere” dintre „mase” şi elitele
10
conducătoare”. Bunăoară, în alegerile prezidenţiale de la 1996, Mircea Snegur,
Preşedintele Republicii, în timpul întâlnirilor în teren cu alegătorii, schimbă
paltonul lung de drap negru, văzut în reportajele oficiale, transmise de
Televiziunea Naţională, pe o scurtă modestă în stil demi-sport şi de producţie
autohtonă.
Un alt model de imagine este investigat de sociologul german Max Weber,
care lansează aşa-numitul concept de imagine carismatică. Deşi este un tipaj rar
întâlnit în realitatea politică, vom încerca să facem o prezentare grafică a
prefigurării imaginii carismatice.
Imaginea, însă, nu presupune întotdeauna transparenţă vizavi de viaţa unui
lider politic. Dimpotrivă, lipsa de informaţie, misterul, de asemenea, pot servi drept
mobil pentru imaginea unui actor politic- aşa-zisa imagine „închisă”. Este cazul
liderilor sovietici, văzuţi şi auziţi doar de la tribunele de partid. „Gaura neagră”,
care se forma în jurul acestor personaje politice, absorbea orice gen de informaţii şi
supoziţii. De fapt, se consideră că cu cât publicul posedă mai puţină informaţie
despre un personaj politic, cu atât acesta devine mai impozant, mai serios.
1.2 Mass-media-actorul politic-electoratul: aspecte definitorii ale
dialogului tridimensional
Implicarea activă a mass media în procesul politic din Moldova a devenit
posibilă odată cu consolidarea unui sistem pluripartidist. Apariţia pe piaţa politică
a noilor partide şi mişcări social-politice, între anii 1989-1995, a generat
suprapolitizarea societăţii, interesul sporit pentru politică şi, respectiv, pentru
fluxul de informaţie politică. Relaţiile dintre partidele politice şi mass media din
ţară deveneau vitale, în temei, datorită aceloraşi circumstanţe ca şi în tot spaţiul est
11
european: noii conducători de partid, lipsiţi de experienţă politică, aveau o
sensibilitate şi o vanitate extremă în ceea ce priveşte presa. Noile partide erau
angajate într-un război cultural între ele din cauza programelor vagi. În acest război
cultural mass media au fost extrem de importante pentru ele. Pe de altă parte,
contactele intense cu mass media compensau deficitul organizaţional al liderilor
politici, lipsa canalelor de comunicare în interiorul partidelor.
Relaţiile dintre presă şi elitele politice, însă, nu sunt întotdeauna
transparente, constructive şi tolerante. Jurnalismul politic face parte din grupul
profesiilor cu risc. Astfel numai în anul 2006 şi-au pierdut viaţa, în timpul
exercitării datoriei profesionale, peste 100 de jurnalişti - fie în punctele fierbinţi de
pe glob, fie în situaţii incerte, ca răspuns la critica adusă autorităţilor politice sau
clanurilor oligarhice. De exemplu, asasinarea jurnalistei ruse Ana Politkovskaia,
în 2006, care în corespondenţele sale supunea unei critici dure politica Kremlinului
faţă de Cecenia, a afectat şi imaginea preşedintelui Vladimir Putin, acest caz fiind
interpretat de presa internaţională ca o răfuială politică. Nici pînă astăzi nu se
cunoaşte (oficial!) autorul crimei, deşi se vehiculează că FSB-ul rusesc a
instrumentat omoru Ziarista rusa de opozitie Anna Politkovskaia, asasinata in
octombrie anul trecut la Moscova, a fost distinsa la sfîrşitul lunii martie 2007, post-
mortem, cu Premiul mondial pentru libertatea presei, decernat anual de UNESCO.
''Anna Politkovskaia a dat dovada de un curaj si o tenacitate incredibile, continuind
sa acopere evenimentele din Cecenia in timp ce lumea nu se mai interesa de acest
conflict'', a amintit intr-un comunicat difuzat la Paris Organizatia Natiunilor Unite
pentru educatie, stiinta si cultura.
În ianuarie 2007 pentru articolele sale, în care aborda problema genocidului
turcilor împotriva etniei armene din perioada primului război mondial, a fost
asasinat redactorul-şef al ziarului „Agos”, de origine armeană, Hrant Dink. În
concluzie, relaţiile dintre presă şi politică sunt complexe şi, deseori, imprevizibile.
Coabitarea dintre politic şi mediatic a devenit un fenomen incontestabil în
societatea contemporană. Astăzi presa scrisă, radioul, televiziunea, internetul –
12
contribuie la edificarea unui mediu informaţional pe măsura exigenţei alegătorilor
faţă de clasa guvernatoare. Mijloacele de comunicare în masă reprezintă un eficient
vehicul de comunicare între elitele politice şi electorat, între subiecţii politici la
nivel naţional şi internaţional. Presa, supranumită de Walter Lippman „câinele de
pază” al democraţiei, „lanterna” care descoperă adevărul a devenit o instituţie
influentă în cadrul sistemului politic - a patra putere în stat.
Politica reprezintă o luptă simbolică, în care fiecare actor politic tinde să
monopolizeze spaţiul public sau, cel puţin, să-i convingă pe cât mai mulţi oameni
de corectitudinea şi obiectivitatea sa, - afirma sociologul francez P. Champange.
Acest fenomen presupune imperativ implicarea mass media în procesele politice ce
au loc în societate. Odată cu instituţionalizarea mass media, (sec. XVII-XVIII)
acestea au devenit tribune intereselor promovate de indivizi, grupuri, etnii sau
state. Anume din acest considerent unele instituţii politice, uneori statul însuşi,
încearcă să-şi supună integral activitatea mass media. Numai o democraţie
funcţională poate asigura libertatea de expresie şi independenţa editorialistă a
mass-media faţă de subiecţii guvernamentali.
Procesele politice de anvergură de la hotarele anilor 1989-1990, care s-au
produs în spaţiul Europei Centrale de Est, au evidenţiat în mod deosebit potenţialul
de influenţă al instituţiilor media în contextul crizelor politice, mass-media
contribuind decisiv la răsturnarea regimurilor comuniste şi stabilirea noii lumi
politice. Un exemplu elocvent îl reprezintă Televiziunea Română, care, în timpul
evenimentelor din decembrie 1989, s-a transformat într-o tribună a
revoluţionarilor. În Polonia, cel mai important cotidian, Gazeta Wyborska, a fost
până la 1990 organul oficial al Solidarităţii, conduse de Lech Walesa.
Actualmente, în contextul amplificării exerciţiilor democratice, însoţite de
competiţii politice acerbe pentru vânătoarea de voturi, interesul faţă de fluxul
informaţional a sporit vădit – atât din partea elitelor guvernatoare, cât şi a
electoratului, consumator de mesaje politice. Mijloacele de informare în masă au
un rol mare în formarea unei culturi politice a maselor, în stabilirea unor platforme,
13
poziţii. În cadrul unui regim democratic mass media îndeplineşte următoarele
funcţii politice majore:
informaţională – presupune receptarea, prelucrarea şi difuzarea informaţiei
despre activitatea instituţiilor sistemului politic;
educaţională – informaţiile suplimentare despre politică şi procesul politic,
pe care le transmit mass media, mediatizarea evenimentelor politice
contribuie esenţial la procesul educaţional al cetăţenilor. Astfel, putem
menţiona că presa este un agent moral, un factor educaţional -civic, care
contribuie la crearea şi impunerea unor mituri politice şi, implicit,
construcţii comportamentale;
socializare politică – mass media ajută la însuşirea şi acceptarea de către
cetăţeni a unor norme, valori, modele comportamentale, compatibile cu
funcţionarea eficientă a sistemului politic.
critică şi supraveghere - contribuie la articularea diverselor interese în
societate, la mobilizarea şi participarea politică.
Sociologul şi politologul american Harold Lasswell se referă la următoarele
trei funcţii majore ale mass media în contextul politicului:
supravegherea evenimentelor;
interpretarea sensului lor;
socializarea indivizilor.
Acestor trei funcţii Doris Graberle alătură a patra funcţie:
manipularea proceselor politice.
Fenomenul manipulării se amplifică, în deosebi, în timpul campaniilor
electorale. În acest sens presa preia o parte din funcţiile de bază ale partidelor
politice, printre care mobilizarea politică. În acest sens, pe piaţa mediatică
întâietatea îi revine televiziunii, care este concepută ca cea mai influentă şi mai
operativă şi cea mai credibilă sursă de informare. Mai mult, televiziunea
„ambalează”, pur şi simplu”, într-un stil atractiv oamenii, evenimentele, faptele.
Astfel, sociologii moderni vorbesc despre aşa-numitul sistem de stat telecratic, în
14
contextul căruia politica mare se face pe platourile televiziunii, mai cu seamă în
timpul dezbaterilor electorale.
În timpul campaniei electorale mass media îndeplinesc următoarele funcţii:
• circulaţia informaţiilor şi mesajelor electorale;
• stimulează dezbaterile şi identificarea candidaţilor;
• mobilizează electoratul, inclusiv prin promovarea politicii de partizanat;
• stabileşte agenda campaniei electorale;
• devine un vehicul al publicităţii electorale.
Prin urmare, mass media contribuie la crearea agendei politice a campaniei
electorale. Fenomenul şi-a găsit reflectare în teoria mediatică cu aceiaşi denumire -
Agenda- Setting, adică stabilirea agendei politice şi publice a unei societăţi de
către cele mai influente instituţii mediatice. Agende care sunt stabilite mai întîi de
toate de către agenţiile de presă şi preluate ulterior de celelalte instituţii media:
ziare, radio şi televiziune şi nu în ultimul rînd de către portalurile informaţionale.
În acest sens, este deosebit de relevantă afirmaţia lui Bernard Cohen, potrivit
căruia: „ Presa nu le poate spune oamenilor ce să gândească, dar reuşeşte extrem
de bine să le spună la ce să se gândească.” Autorul porneşte de la ideea că, în
dezbaterile politice, presa reuşeşte să atragă şi să sustragă atenţia în privinţa unor
lucruri, stabilind anumite priorităţi. De fapt, latinescul informare înseamnă „a
fasona”. Prin urmare, sunt acceptate anumite mecanisme de construcţie a
informaţiei cu scopul obţinerii unor anumite efecte – susţinere, bunăoară, sau
dezaprobarea unor acţiuni, lideri politici. Arnaud Mercier ajunge la următoarea
concluzie: ”Telejurnalul nu vorbeşte decât despre o anumită faţetă a vieţii politice,
excluzând în mod sistematic segmente întregi ale acesteia, nu pentru că actualitatea
nu s-ar preta la prezentare, ci pentru că atitudinea adoptată de ziarişti este în mod
hotărât instituţionalistă, legitimistă şi consensuală”.
1.3 Mass-media-gestionarul imaginii liderului politic: abordare funcţională
15
De foarte multe ori s-a afimat că televiziunea îl poate înălţa pe un om politic,
dar şi coborî. De aceea, este extrem de important ce grad de moralitate posedă
administraţia postului respectiv cînd face imagine unui partid sau lider politic .
O televiziune matură este aceea care impune un stil, o imagine, o amprentă
unică, care s-ar găsi în întregul program, conturîndu-se o unitate conceptuală şi
stilistică. Lucrul acesta poate fi atins prin conceţia grilei de program, tematica şi
conţinutul emisiunilor, imaginea şi design-ul canalului.
Imgemaker-ul este directorul de imagine, aceasta este cea mai simplă
definiţie pe care o putem da acestui termen. În ultimile decenii televiziuinii îi
revine rolul de a crea imagine, de a promova pe cineva (vedetă, politician, produs
de orice fel, firmă) şi de ce nu de a promova imaginea unui stat în lume (prin
intermediul televiziunii transnaţionale, TVR Internaţional de ex. Sau Moldova
Internaţional din ianuarie 2007). Televiziunea a început să fie formator de imagine
încă de la începutul apariţiei. Cu toate că a fost supusă cenzurii, pînă la
destrămarea URSS, pînă la declarararea independenţei statelor, pînă la „căderea”
regimurilor totalitare, a durat decenii. Televiziunea a făcut imagine unor regimuri,
a propagat nişte idei, doctrine politice, care mai mult sau mai puţin au fost primite
şi (sau) au fost acceptate.
Televiziunea este totodată un observator atent al activităţilor Guvernului,
Parlamentului şi Preşedinţiei. Urmînd principiile independenţei şi a obiectivităţii,
fie într-un mod imperfect, televiziunea poate dezvălui adevărul care se ascunde în
spatele afirmaţiilor făcute de aleşii poporului şi trage la răspundere, indirect
oficialităţile pentru acţiunile lor. Trebuie să menţionăm că acest lucru îl face un
post de televiziune care se respectă şi căruia îi pasă cîtuşi de puţin de
telespectatorul ei. De aceea, cînd încearcă să creeze imagine bună unor politicieni
anume trebuie să se conducă şi după nişte principii morale. În acest sens putem
face referire la “Condul principiilor de etică profesională al jurnalistului din
16
Republica Moldova”, adoptat de către Uniunea Jurnaliştilor din Moldova la 4 mai
1999. Cele mai relevante articole de care trebuie să se ghideze directorul de
imagine (reporterul, jurnalistul) sunt punctele 6, 7, 8, 10, 12.3 Alte acte de care ar
trebui să se conducă imagemakerul sunt Legea Audiovizualului, Constituţia
Republicii Moldova, Codul Penal. Codul Deontologic al Jurnalistului din
Republica Moldova stabileşte reguli care sunt în deplină concordanţă cu
principiile determinate de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Astfel,
„opiniile, deşi sunt subiective şi nu ar trebui să se supună criteriului de
corectitudine în raport cu realitatea, totuşi să intre sub incidenţa exprimării oneste
şi etice a lor.”4 În acelaşi timp, se spune în acelaşi cod, „jurnalistul este obligat să
evite necondiţionat exprimări insultătoare care pot provoca daune morale şi
fizice”.5 În acest context, mai putem menţiona că “jurnaliştii, ei înşişi au acceptat
obligaţia de a face clară distincţia, între informaţie şi opinie, astfel încît să fie
imposibilă confundarea lor.” 6 Punctul 5 din Codului Deontologic al jurnalistului
din Republica Moldova prevede că „jurnalistul difuzează numai acea informaţie de
actualitate de care este convins, iar sorgintea îi este bine cunoscută”. Tot acelaşi
punct menţionează că „jurnalistul nu trebuie să recurgă la procedee nelegitime de
obţinere a informaţiei, iar atunci cînd comite o greşeală trebuie să se corecteze prin
acelaşi mijloc prin care a difuzat informaţia” (cel mai des sunt întîlnite
dezminţirile, chiar şi în televiziune în cadrul jurnalului de actualităţi).
Jurnaliştii fac deseori uz de sarcasm şi figuri de stil pentru a da coloratură
subiectului realizat, mai ales în ceea ce priveşte activitatea oamenilor politici.
Această metodă ia amploare în campania electorală cînd se recurge la obiceiuri
contrare bunului simţ pentru a şifona imaginea contracandidatului. De aceea,
acestora li se inventează diminutive (ex, „VOROŞCA, utilizat în campania
postelectorală din 2005, pentru că liderul PCRM, Vladimir Voronin a făcut uniune
cu liderul PPCD, Iurie Roşca) sau au creat „Opoziţia constructivă”. Tot în aceeaşi 3 A se vedea Codul principiilor de etică profesională a jurnalistului din R. Moldova;4 ibidem, punctul 6;5 ibidem, punctul 10;6 “Ghid juridic în problemele mass-media”, Dragoş Cucereanu, Chişinău 2003;
17
post electorală, Dumitru Diacov, unul dintre liderii Blocului Moldova Democrată a
fost numit „Trădător” pentru că a ieşit din componenţa blocului electoral.
Cercetînd oferta şi cererea electorală în cîmpul politic moldovenesc,
descoperim diverse modele de imagine politică. Iată o clasificare pe care o face
cecetătoarea Aurelia Peru după un model preluat de la Roger Gerard
Schwartzenberg care a descoperit în liderul politic, eroul, omul simplu, liderul
charismatic, părintele naţiunii sau femeia non-politică:
„părintele naţiunii” (primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea
Snegur);
„martiri” (senatorul român Ilie Ilaşcu, azi: preşedintele fracţiunii
parlamemtare PPCD, Vlad Cubreacov);
„liderul „locomotivă” (generalul Alexei, campania de imagime a PPCD în
alegerile din februarie 2001);
„bebeluşul bătrîn” (Pavel Barbălat în confruntările pentru funcţia de
preşedinte al RM din decembrie 2000);
„milionarul” (Ion Sturza în campania electorală din 1998);
„fiul răzvrătit” (Dumitru Diacov în relaţiile cu ex-preşedintele Lucinschi);
„gospodarul” (Serafim Urecheanu în campania de imagine din marite 2003);
„non-femeia politică” (Maricica Liviţchi, Iuliana Costin în campania de
imagine din 1995-1996);
„spărgător de alianţe” (Iurie Roşca).7
După campania electorală pentru alegeile parlamentare din 2005,
preşedintele Vladimir Voronin şi-a creat imaginea de om politic puternic sau
“ajutorul poporului”, mai ales după ce a iniţiat campania de strîngere a fondurilor
pentru reconstituirea complexului monastic Căpriana. Alt potenţial om politic
poate fi considerat Andrei Ivanţoc, care a fost înregistrat la CEC drept candidat
independent, chiar dacă se afla întemniţat în închisoarea de la Tiraspol. Deşi
cîştigase puţină simpatie, nu căpătase sprijinul presei. El poate fi considerat ca un 7 Aurelia Peru, „Promovarea imaginii liderului politic” (metode şi tehnici), Cazul Republica Moldova, teza de doctor, Chişinău 2004;
18
“martir”, care a lansat un slogan în care militează pentru libertate.
În Republica Moldova, televiziunea a reflectat şi activitatea celor trei prime-
doamne, Georgeta Snegur, Antonina Lucinschi şi Taisia Voronin. Dintre cele trei
prime doamne cea care a desfăşurat activităţi publice care au fost bine mediatizate
de consilierii de imagine angajaţi de preşedintele Petru Lucinschi este Antonina
Lucinschi care a iniţiat proiectele sociale “Brînduşile speranţei” şi “Casa
Mărioarei”.8 Activităţile realizate de familia prezidenţială erau mediatizate şi astfel
s-a contribuit la ameliorarea imaginii preşedintelui moldovean. Activitatea
celorlalte două prime-doamne a fost mai puţin în vizorul presei.
Acţiunile jurnaliştilor, dar şi informaţiile lor atunci cînd se implică în
procesul de hărţuire a unui om politic nu ar trebui să fie considerate ca fiind
adevărate. Acest lucru este stipulat şi în principiul 10 din „Lista Principiilor
dreptului defăimării”, care sunt propuse de articolul 19. Sarcasmul şi figurile de stil
pot fi utilizate pentru a sublinia anumite caracteristici ale persoanei sau a acţiunilor
ei şi o atare expunere, în principiu nu va fi penalizată. Însă este important ca tonul
satiric să fie clar sau să fie subliniat cu claritate. În „Declaraţia privind dreptului
libertăţii de exprimare şi dreptul defăimării” este expus principiul protecţiei
publicării rezonabile privind probleme de interes public, declaraţie care a fost
adoptată la un colocviu internaţional din septembrie 1989, Colombo, Şri Lanca. 9
În Codul etic al jurnalistului din R. Moldova în articolul 12 este stipulată
„necesitatea de a respecta dreptul la viaţa privată a persoanei”. Chiar şi persoanele
care deţin funcţii de răspundere, personalităţile publice, politicienii au dreptul la
viaţă privată, care trebuie protejată, iar jurnaliştii pot interveni doar în cazul în care
unele aspecte din viaţa privată au incidenţă cu activitatea lor publică. Şi jurnaliştii
din R. Moldova au încercat prin intermediul unor anchete să intre în viaţa privată a
politicienilor. Spre ex: în campania electorală din 2003, cînd trebuiau să se
desfăşoare alegeri pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău,
jurnaliştii au încercat să demonstreze că politicienii propuşi la funcţia de primar 8 ibidem9 “Ghid juridic în problemele mass-media”, Dragoş Cucereanu, Chişinău 2003;
19
sunt corupţi. Ziarul „Timpul” prezenta imagini din casa de pe strada Mihail
Kogălniceanu care aparţinea lui Vasile Zgardan, candidat propus de PCRM, fiind
în acelaşi timp ministrul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor.
De-a lungul anilor, presa scrisă (ziarele „Flux”, „Timpul”, „Ziarul de
gardă”, „Jurnal de Chişinău”, „Moldavskie Vedomosti”, etc.) au scris şi despre
faptul că demnitarii aleşi de popor nu îşi declară averea. Mai puţin curaj a avut însă
televiziunea, care putea fi cea mai credibilă, dacă aducea imagini pe potrivă.
Majoritatea posturilor de televiziune din ţara noastră, însă prezintă imagini filmate
de MAI, CCCEC, ori alte departamente, care de obicei nu sunt realizate
profesionist
Politicianul din Republica Moldova a învăţat că adevăraţii stăpîni ai lumii
sunt cei care controlează informaţia. Cel care dispune de informaţie se poate lăuda
că stăpîneşte una dintre cele mai puternice arme a timpurilor noastre. Deci
televiziunea este puternică, la fel ca şi oamenii care apar la ecran. Omul care
ajunge la ecrane devine automat şi instinctual puternic pentru telespectator. Toţi
cred că cei care apar la ecrane sunt talentaţi, sunt buni conducători, sunt puternici,
pot rezolva orice problemă. De aceea, mai multe figuri politice care au apărut la
televizor au cîştigat încredere din partea populaţiei, mai ales atunci cînd au folosit
şi arta propagandistică. Televiziunea este puternică pentru că dispune de imagine,
care nu poate fi cenzurată întotdeauna. Totodată imaginea este cea care este
credibilă, cea care e mai presus de radio şi presa scrisă.
De la apariţia ei, televiziunea a fost formator de imagine pentru oamenii
politici. Astăzi se folosesc de serviciile sale şi actorii, cîntăreţii, instituţiile, firmele
private care vor să promoveze un produs. Televiziunea este un mijloc prin care se
pot anunţa acte de caritate, donaţii, etc. În România, dar şi în Republica Moldova
cîţiva actori şi cîntăreţi au încercat fără succes, însă să se lanseze în politică. Spre
ex: Gigi Becali, Ion Suruceanu, Tutor Tătaru. Imaginea lor nu a fost destul de
puternică, ori probabil convingătoare pentru electorat. Lumea şi-a dorit să-i vadă în
scenă nu în Parlament. Totodată electoratul i-a admirat şi i-a apreciat ca pe oameni
20
talentaţi în domeniul lor. Probabil alegătorii au intuit că dacă aceştia vor cîştiga un
mandat de deputat în parlament nu vor mai profesa meseria anterioară şi ţara va
mai pierde un talent, un om de cultură, care acum este ahtiat de putere.
Televiziunea a fost dintotdeauna imagemakerul politicienilor. Ca să
angajeze un specialist pentru a-şi crea imagine politicienii au avut nevoie de foarte
mulţi bani.
Televiziunea naţională, dacă ne referim la exemplul Moldovei a oferit tarife
mai ieftine pentru difuzarea spoturilor publicitare, dar a fost dintotdeauna loială
partidului de guvernămînt. Aceasta a reflectat intens activitatea partidului aflat la
conducere înainte de a se da start campania electorală, iar aceştia în schimb nu au
fost nevoiţi să lupte în timpul campaniei pentru a “scăpa” de contracandidaţi.
Serviciul public de televiziune constituie un for de dezbateri pluraliste care
permite întregii societăţi să participe la educaţia politică şi totodată să urmărească
şi activitatea guvernului, dar şi a liderilor politici. O televiziune publică mai are
rolul de a încuraja cetăţenii la implicarea lor mai activă în viaţa politică. Rolul
televiziunii în campania electorală, pe de o parte rezidă din obligaţia de a reflecta
alegerile într-o manieră desfăşurată, care ar permite ca alegătorul să fie foarte bine
informat, dar şi să aibă acesul liber la antena publică, ceea ce un post comercial nu
poate să facă, mă refer la posturile de televiziune care nu se transmit pe întreg
teritoriul. Televiziunea este un moderator şi coagulor al societăţii, adresîndui-se
unui auditoriu larg, serviciul public promovează coeziunea socială, integrează
grupurile şi comunităţile unei societăţi facilitînd integrarea şi toleranţa reciprocă. 10
În programele de la Moldova 1, de altfel ca şi la celelalte posturi tv autohtone
lipsesc aproape cu desăvîrşire emisiunile de analiză politică şi talk-show-urile cu
invitaţia experţilor, comentatorilor şi analiştilor politici. Deseori este preferată
prezentarea unui singur punct de vedere, a faptului brut care de cele mai multe ori
este riguros selectat şi cenzurat. Majoritatea emisiunilor sunt destinate unui public
slab pregătit, fără exigenţe prea mari şi lipsit de simţul critic, iar multe emisiuni
10 Garnier Jean, „Manual pentru televiziune”, Bucureşti, 2001;
21
sunt realizate pentru oamenii de la sate.
În sensul nereflectării echitabile şi imparţiale a campaniei electorale,
televiziunea comite o abatere de la propriile principii, o fraudă electorală
profesionistă. Frauda electorală începe atunci cînd o forţă politică are suficiente
mijloace pentru a influenţa presa (tv, radio, presa scrisă, agenţiile). În campaniile
electorale circulă sume fabuloase de bani, inclusiv în numerar, inclusiv nedeclaraţi,
prin care se corupe şi presa şi alegătorul. Deşi acest subiect este ocolit, chiar şi
după ce campania electorală s-a declarat încheiată această problemă există.11
Republica Moldova a cunoscut campanii electorale spectaculoase de la
declarartea independenţei de stat, diferite una de alta. Moldova 1 a fost în timpul
acestora un mediator al campaniilor, dar totuşi a reflectat evenimentele prin optica
partidelor care au nimerit în Parlament. În programele de ştiri şi programele de
opinie postul public de televiziune continuă să favorizeze partidul de guvernămînt,
încercînd să nu “supere” cumva autorităţile şi realizează reportajele în maniera de
acum două decenii în urmă. Opoziţia este permanent criticată în campania
electorală, iar în perioada post electorală acţiunile opoziţiei nu sunt reflectate
aproape deloc. Disputa postului de televiziune Moldova 1 pe care o iniţiase cu alte
canale tv şi ziare independente se intensifică în perioada campaniei electorale şi
încetează spre sfîrşitul acesteia, atunci cînd jurnaliştii “devin” prieteni şi uită de
micile răutăţi pe care le-au spus unul despre altul în perioada electorală.
Suntem nevoiţi să recunoaştem ca în Republica Moldova în ultimii ani alegerile
au devenit bucuria artiştilor şi jurnaliştilor. Primii, lipsiţi de o piaţă concertistică
reală, brusc încep a fi solicitati şi timp de aproape 2 luni fac dedicaţii verbale şi
muzicale partidelor politice. Misiunea jurnaliştilor e ceva mai ingrată, căci ei,
pentru cîtţva lei, îmbracă măşti de farisei, sunt prinşi cu pufuşor pe botişor, iar
dacă e cazul, se angajează în campanii necruţătoare de discreditare a liderilor
politici, deseori foşti prieteni. 12
Toate conducerile care au venit la putere de la 1990 încoace au considerat că 11 “Dragoş Cucereanu, “Ghid juridic în probleme mass-media”, Chişinău 200312 Constantin Pîrţac, jurnalist, buletin analitic « Mass-media », Chişinău 2001
22
Moldova 1 e un instrument al politicii de partid şi de stat, dar nu o tribună de
exprimare liberă a opiniilor. Fară un motiv întemeiat Legea Audiovizualului a fost
modificată de foarte multe ori. În acelaşi timp, doar Preşedintele Companiei
Publice "Teleradio-Moldova" este numit de Parlament, iar adjuncţii săi - directorii
generali Radio Moldova şi Moldova 1 - sunt numiţi de Consiliul Coordonator al
Audiovizualului, la propunerea acestuia. Unele decizii ale conducerii "Teleradio-
Moldova", şi anume interzicerea utilizării cuvintelor "român", "limba română", a
derivatelor acestora şi abordării unor probleme, neadmiterea opoziţiei la micul
ecran, au avut drept consecinţă declanşarea unei greve, care a demonstrat că
jurnaliştii de aici au demnitate şi pun preţ pe profesionalism. Seria de greve pe care
a iniţiat-o un grup de jurnalişti în vara anului 2004 nu a avut un final prea fericit. O
bună parte din ei au fost concediaţi, iar alţii s-au angajat la alte instituţii media.
Tactica folosită de administraţia Companiei a fost fără precent în Republica
Moldova.
Legislaţia electorală a fost deseori ignorată nu numai de către Moldova 1. La
Comisia Electorală Centrală au parvenit mai multe sesizări, care indicau abuzuri
din partea mass-media, sesizări respinse de organul electoral central. Mass-media
în general şi cea electronică în particular nu au putut influenţa rezultatele
alegerilor, cîştigate masiv de Partidul Comuniştilor. Aşa cum au recunoscut mai
mulţi lideri de partide, contactele personale directe şi intîlnirile deschise cu
alegătorii s-au dovedit a fi cele mai eficiente metode de convingere a electoratului.
Acest adevăr este un reproş grav în adresa mass-media şi scoate în evidenţa lipsa
capacităţii ei de a influenţa opinia publică.13 De-a lungul anilor Moldova 1 a făcut
imagine liderilor politici ai partidelor ajunse la guvernare. Liderii puterii, Snegur,
Lucinschi, Voronin au considerat că televiziunea naţională este creatorul lor de
imagine şi au mizat foarte mult pe ea şi nu s-au înşelat pentru că Moldova 1 este
principalul post de televiziune care emite pe întreg teritoriul republicii.
13 Curier Media, nr.12, Chişinău, iunie 2001
23
CAPITOLUL II
24
Promovarea liderului politic în presa internaţională
„Politica, cu toată dizgraţioasa şi oribila ei înfăţişare, face jocul care incită
şi minte, dar minte frumos, transformînd minciuna în bal, în carnaval .” 14
În ultimul timp politicul a devenit ceva comercial. Pe baza unui sistem de
seducţie sofisticat, publicul este îndoctrinat cu imagini şi pseudorealităţi. Cu alte
cuvinte, prea multă „comunicare” elaborată scenic şi prea puţină substanţă politică.
În cele din urmă, istoria recentă arată că electoratul nu este atît de uşor
„manipulabil”. Am văzut deseori că acţiuni politice extrem de bine orchestrate din
punct de vedere comunicaţional, nu au primit votul electoratului. În cadrul
campaniei electorale din 1992 în SUA, candidatul Ross Persot a mobilizat un
întreg dispozitiv comunicaţional pentru a cîştiga alegerile, dar nu le-a cîştigat. Alt
exemplu: contradictoriu, de fapt alegerea preşedintelui Federaţiei Ruse,
Vladimimir Putin. Acesta a mobilizat o întregă armată mass-media pentru ca să
cîştige un nou mandat la funcţia de preşedinte al statului. ORT a fost postul de
televiziune care l-a sprijiit şi i-a promovat intens imaginea. Putin a fost spijinit de
foarte multă presă, dar şi-a creat imaginea de preşedintele “perfect” pe parcursul
anilor care au precedat campania electorală din anul 2004.
În ajunul campaniei electorale mai multe posturi de televiziune recurg la
unele practici de mediatizare tipice. Acestea sunt folosite deseori în emisiunile
televizate: ediţii speciale, reportaje speciale „de la faţa locului” sau „în
exclusivitate”, care au drept scop:
– mediatizarea mai intensă a candidatului în tentativa de a căpăta un
public mai diferit de cel obişnuit;
– circulaţia de cele mai dese ori a discursului candidatuluiu, acesta fiind
14 Efim Josanu, « Mass-media în Republica Moldova », raport anual, 2001
25
totodată şi cel care este citat cel mai des, sau care apare „la rampă”, în imagini cel
mai des;
– candidaţii sunt mediatizaţi mai mult prin anturaj şi mai puţin prin
partid.
Grila elecorală, enunţarea ştirilor electorale la jurnal, mediatizarea întreg
sistemului electoral sunt mecanisme discursive pe baza cărora un post tv
valorizează fenomenul electoral, stabilindu-i unghiurile de vizibilitate în spaţiul
public.
Televiziunea publică din România a ajutat concurenţii electorali în
campania prezidenţială din 1996 (Petre Roman, Ion Iliescu, Emil Constantinescu)
să ajungă la putere. Pe poziţie finală s-a situat Ion Iliescu care era la al treilea
mandat neconstituţional. Fusese ajutat mult de TVR 1 şi de alte posturi comerciale
cu audinţă pentru a ajunge la această poziţie. Imaginea lui era promovată intens şi
cu orice ocazie care se ivea. Aceasta înseamnă că într-adevăr televiziunea este o
instituţie a vedetelor şi politicienilor.
2.1 Manipulare prin mass-media: impactul asupra percepţiei
imaginii liderului politic de către opinia publică
În acest paragraf aş vrea să mă refer puţin la cuvîntul cela măreţ şi magic
care este prietenul politicianul din Occident: MANIPULAREA.
Manipularea este acţiunea de a determina o persoană, un grup, o
colectivitate, să gîndească şi să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele
iniţiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea tehnicilor de persuasiune
care distorsionează intenţionat adevărul, lăsînd impresia libertăţii de gîndire şi
decizie. Scopul manipulatorului este de a schimba atitudinea şi comportamentul
26
în direcţia dorită de el, de a subjuga psihic. În regimurile totalitare, pentru a-i
venera pe conducători se creau spectacole grandioase; chipul lui este imortalizat
în picturi şi sculpturi, i se închinau ode şi poezii, figura lui este identificată cu
cea a partidului, cu naţiunea, cu întreaga ţară.15
În toamna anului 1934, la Nurberg s-au strîns peste 1.500.000 de oameni
care au fost aduşi cu forţa ca să ia parte la un spectacol grandios. Hitler îşi
începea întotdeauna discursul cu o voce joasă, fără vlagă, ca a unui om care-şi
cere iertare că îi deranjează pe ceilalţi şi că le răpeşte din timp pentru a-l asculta.
Finalulul era apoteotic, Hitler urlînd la o mulţime isterizată, fascinată de
schimbarea aceea măreaţă, simbol al viitorului glorios al Germaniei şi al forţei
care sălăşluieşte în cel desemnat să o conducă.
Cel mai uşor este să manipulezi publicul care are o pregătire slabă. De alfel,
pe acesta şi se mizează întotdeauna. Există însă mai multe procedee pe care le
foloseşte televiziunea pentru a induce în eroare opinia publica sau a crea opinia
publică, or şi părerea despre un candidat o poate contura iarăşi un post tv.
Francezul Georgies Belandier în cartea sa „Pouvoir sur scene”, scriind
despre istoria manipulării prin televiziune afirma: „A arăta nu însemnă a informa,
şi a vedea nu înseamnă a afla”.16 Într-adevăr în televiziune se foloseşte arta
propagandistică, de altfel ca în întreg sistemul mass-media. Un exemplu cert este
cazul dictatorului german Hitler. El a folosit presa pentru a-şi crea imaginea unui
conducător neînfricat, simbolul viitorului glorios al Germaniei. Mai mulţi analişti
ceva mai tîrziu şi-au pus înrtrebarea: cum a reuşit acest om să manipuleze o
naţiune ca Germania, care se credea una dintre cele mai democratice din Europa?
Rezultă că acest dictator a ştiut, dar a înţeles mai bine ca oricine că presa este cel
mai bun imagemaker. Ceva mai înainte, un alt dictator, de această dată Stalin a
folosit presa pentru a pune mîna pe putere. Atunci toate mijloacele de informare
erau controlate şi cenzurate. Radioul, televiziunea, ziarele, pictura, arhitectura,
teatrul, filmul, muzica, toate au fost supuse unei cenzuri stricte. Toate acestea 15 Bogdan Ficeac, “Tehnici de manipulare”, Bucureşti 199616 Camelia Becciu “Politica discursivă”, Practici politice într-o campanie electorală, Iaşi, 2000
27
mijloace erau instrumente prin care se controla gîndurile, emoţiile şi
comportamentul maselor. De această problemă s-a lovit şi România pînă la
începutul anilor 90. Regimul lui Ceauşescu a practicat manipularea maselor
folosindu-se de aceleaşi pîrghii pe care le-au folosit şi ceilalţi doi dictatori. Toată
presa era subordonată puterii. În acelaşi timp accesul la informaţiile venite din
exterior era drastic limitat, iar cele care „treceau” erau deformate şi cenzurate. De
aceea nici o televiziune privată nu s-a putut dezvolta atunci. După revoluţia din
1989 în România, ani de zile mai multe posturi de televiziune nu au reuşit să obţină
licenţa de emisie, mai ales acele posturi particulare, care nu puteau fi controlate de
autorităţi.
Una dintre cele mai puternice modificări în structura comunicării politice a
fost apariţia dezbaterii televizate între candidaţii electorali. Amintim în acest sens,
că primele dezbateri televizate au avut loc în SUA în timpul alegerilor
prezidenţiale de la 1960, avându-i ca protagonişti pe candidatul democraţilor, John
F. Kennedy, şi candidatul republicanilor, vicepreşedintele Richard Nixon.
Sondajele făcute după dezbateri au demonstrat impactul puternic al televiziunii
asupra deciziei de vot a electoratului.
Astăzi televiziunea rămâne a fi principala tribună a concurenţilor electorali,
iar în timpul dezbaterilor televizate unii candidaţi, am putea spune, „se dau în
spectacol”. Relevant în acest caz este tabloul care s-a conturat pe platoul
Televiziunii de Stat din Moldova în timpul dezbaterilor televizate dintre cei doi
concurenţi finali ai prezidenţialelor din 1996, Mircea Snegur şi Petru Lucinschi.
Pentru a produce un impact emoţional puternic asupra publicului, preşedintele
Mircea Snegur a rostit în debutul dezbaterilor „Tatăl nostru”, după ce l-a întrebat
pe contracandidatul său dacă acesta ştie „Tatăl nostru”. Gestul trebuia să remarce
diferenţa dintre un creştin şi un ateu, care concurau pentru prima funcţie în stat.
Astfel de scenarii politice şi-ar pierde rostul în cazul presei scrise.
Nu înzadar, televiziunea, într-o manieră mai impertinentă sau mau voalată,
este controlată de puterea politică în cadrul sistemelor politice aflate într-o
28
democraţie de tranziţie.
În baza abordărilor sus-menţionate ale comunicării politice, vom
identifica următoarele funcţii ale comunicării politice în sistemele politice
democratice: informare; promovare a unor idei, lideri (propagandă); socializare
prin răspândirea anumitor valori şi modele comportamentale şi mobilizare (rolul
publicităţii politice în campaniile electorale).
2.2 Rolul mass-media în crearea brandului de imagine politică
Sunt, aşadar, modele imagologice, branduri de imagine politică, care au
fost inspirate de realitatea din spaţiul post-sovietic, în principal, din Rusia. Ele sunt
aplicate de specialiştii PR în timpul campaniilor electorale, fiind ajustate la
specificul regional sau naţional. Iată un set de branduri de imagine politică valabile
pentru realitatea politică internaţională, dar şi pe scena politicului moldovenesc.
Arena internaţională.
„Eroul militar” - este supranumit în popor regele Arik sau „De Gaulle
israelian”, care a tăiat nodul gordian al Gazei şi a revoluţionat viaţa politică a ţării.
Protagonistul modelului este premierul israelian (din februarie 2001) Ariel Sharon.
Sharon a servit în armata israeliană timp de 25 de ani, retrăgându-se cu gradul de
general. La 14 ani era deja înrolat în trupele paramilitare ce activau în Palestina. La
20 de ani, în timpul Războiului de independenţă al Israelului din 1948 era
comandant de Brigadă. Reputaţia de erou militar începe să se contureze în anul
1953, când a fondat şi condus gruparea specială de comando ”101”, însărcinată cu
operaţiunile de contraofensivă arabă urmare a atacurilor împotriva Israelului.
Participă, ca un adevărat erou în timpul „Războiului de 6 zile”, iar în 1973
traversează cu armata sa Canalul Suez - în Războiul de Yom Kippur, aducând
29
victoria în războiul împotriva Egiptului. Marea realizare a mandatului său insă va
rămâne pasul uriaş, pe care l-a făcut în direcţia procesului de pace cu Organizaţia
de Eliberare a Palestinei, prin retragerea coloniştilor evrei de pe Fâşia Gaza17. Gaza
fiind considerată un ” coşmar” geopolitic din Orientul Apropiat - după 38 de ani
de ocupaţie. Sharon refuză la acest teritoriu, la fel cum preşedintele francez de
Gaulle, fondatorul celei de-a V Republici, a renunţat la Algeria. Iată un
paralelism dintre cei doi mari oameni politici. Această decizie curajoasă îi poate
asigura ex-premierului israelian pe drept şi brandul politic de soldat al păcii. Intr-
un interviu inserat de cotidianul Yedioth Abaronoth ex-premierul afirma: ” Planul
de retragere se bazează pe singurele consideraţii care contează – securitatea globală
a ţării...” De la Washington, preşedintele american George W. Bush îi acorda tot
sprijinul: „Dezangajarea din Gaza este un lucru bun pentru Israel”18
„Vizionarul religios” – este brandul de imagine al liderului organizaţiei
teroriste islamice Al-Qaida. Osama Bin Laden a preluat doctrina califatului,
conform căreia islamul este inspirat de un program profetic fixat de cuvintele lui
Mahomed, în ultima sa înfăţişare înaintea drept-credincioşilor: „Am primit poruncă
să lupt împotriva oamenilor, până când toţi vor mărturisi: „Nu e alt Dumnezeu
decât Allah!”19
„Fanatul din Teheran” – îl considerăm pe preşedintele Republicii Islamice
Iran, Mahmud Ahmadinejad (din 3 august 2005). Este considerat creierul Jihadului
nuclear. Are o viziune fixă: forţa, anti-americanismul. Fiul unui fierar, copil
muncit reprezenta acum 30 de ani un mecanism exploziv amorsat. Ahmadinejad
este expresia unei energii cumplite şi inteligibile pentru societăţile Occidentului. El
coboară dintr-o osmoză popular-religioasă şi nu din arta diplomaţiei. Nu este un
jucător, ci un monolit. Crede în sensul mesianic al istoriei. Şeful statului iranian
crede în Mahdi, episodul apocaliptic care marchează revenirea în lume a Celui de-
al Doisprezecelea Imam, la sfârşitul istoriei. Iranul va fi dicta atunci dominaţia 17
18 Gurfinkiel M. Testamentul lui Ariel Sharon, -Bucureşti, editura „Pro Editură şi Tipografie”, 2006. p.70.19 Traian Ungureanu. Războiul timpurilor: declin ocidental şi asediu islamic- Bucureşti, Humanitas, 2006, p.220.
30
lumii islamice şi va impune înclinarea ultimă a Occidentului, înainte de ieşirea din
scenă20. Acest „fanatism” nu se naşte în august 2005, dar are rădăcini mult mai
adânci, din perioada Revoluţiei Islamice de la 1979. Fiind student, participă la
asaltul asupra Ambasadei SUA din Teheran. În 1981 acesta propune un asalt
similar asupra Ambasadei Sovietice. Propunere respinsă însă de clerul şi liderii
politici ai studenţilor. După 20 de ani în Memoriile sale pline de indiscreţie fostul
ambasador sovietic la Washington, Anatolii Dobrânin, confirmă comentariul
ministrului de Externe sovietic din acea perioadă, Andrei Gromîko: „Dacă făceau
aşa ceva în 24 de ore am fi înlocuit Teheranul cu un crater!”21 Actualmente, liderul
de la Teheran a incendiat opinia publică prin declaraţiile sale dura la adresa statului
Israel, care „trebuie să fie şters de pe hartă”- declaraţie făcută la numai câteva
săptămâni după venirea sa la putere. Iar în noiembrie - decembrie preşedintele
afirmă că: “Holocaustul nu este altceva decât un truc , prin care evreii au reuşit să
pună la lucru în favoarea sionismului politica, economia şi puterea militară.”
Campania de imagine a liderului iranian a constituit „un vârf de lance” în
septembrie 2006, la New Iork, unde a participat la cea de-a 61 Adunare Generală a
ONU. Presa americană recunoaşte că acesta a fost una dintre cele mai amplu
mediatizate personaje politice participante la înaltul forum. În comentariul „Oile
negre fac gură la ONU” înserat în „Evenimentul Zilei” din 23 septembrie 2006,
Jacqueline Prager afirmă: „Liderul iranian a surprins SUA cu o subtilă campanie
de imagine, condusă cu multă abilitate, devenind vedeta adunării generale a
Naţiunilor Unite. In discursul rostit la tribuna ONU, in numeroasele interviuri ori
în timpul întâlnirilor cu politicieni străini, cu analiştii americani, liderul de la
Teheran a apărut de fiecare data cu zâmbetul pe buze, sigur pe el si cu o retorica pe
care mulţi au găsit-o surprinzător de inteligenta. In cele câteva zile cat s-a aflat la
New York, Ahmadinejad a apărut la CNN si la alte posturi TV americane, s-a
întâlnit cu premierul italian Romano Prodi si a fost invitat la prestigiosul Consiliu
20 Ibidem, p.182.21 Ibidem, p.183
31
pentru relaţii internaţionale.
Daca administraţia Bush spera ca el se va mulţumi să vină şi să ţină un
discurs de 15 minute la ONU şi să plece, s-a înşelat amarnic, comentează "The
Guardian". Mai mult, Ahmadinejad a încercat sa-l bată pe Bush cu propriile arme.
Astfel, daca Bush s-a folosit de discursul rostit la ONU pentru a se adresa
poporului iranian, ignorând delegaţia oficială, în conferinţa sa de presă,
Ahmadinejad le-a vorbit direct americanilor, punctând greşelile actualei
administraţii. "Tara mea a oferit ajutor pentru victimele uraganului Katrina", a spus
liderul iranian. Dincolo de astfel de declaraţii propagandistice previzibile,
preşedintele iranian s-a descurcat foarte bine in fata întrebărilor cu adevărat
dificile. Chestionat asupra programului nuclear dezvoltat de ţara sa, Ahmadinejad a
răspuns: "Adevărul este că nu avem nevoie de bombă. Unii cred că pot rezolva
problemele cu bombe, dar se înşeală". El a acuzat Statele Unite că au dus o politică
ostilă faţă de Iran timp de 27 de ani, calificând atitudinea Washingtonului drept
ipocrita. O singură dată a ridicat vocea: "Îi vom înfrunta pe cei care încearcă sa ne
oprime si să ne impună voinţa lor". "Este clar ca e o campanie de imagine", spune
Gary Sick, fost responsabil al Consiliului Naţional de Securitate, care a fost
prezent la vizita lui Ahmadinejad la Consiliul pentru Relaţii Internaţionale.
"Mesajul pe care încearcă sa-l transmită este: "Vedeţi, nu am coarne. Nu sunt
Hitler. Dar sunt un om cu opinii ferme".
„Cruciatul” - soldatul războiului global este rolul preşedintele SUA,
Bush. După măcelul din 11 septembrie 2001 s-a deschis un front de luptă – vizibil
– între Lumea islamică şi Lumea occidentală, mai exact o confruntare „piept la
piept” dintre democraţia occidentală şi terorismul islamic, a cărui cruzime a depăşit
orice închipuire. Au trecut aproape 5 ani, de când liderul de la Casa Albă a vorbit
despre Axa Răului, care tulbură liniştea pe planetă. Actualul lider de la Casa Albă
este ferm convins de politica sa îndreptată împotriva terorismului global. Drept
argument al „cruciadei” împotriva terorismului islamic este şi recentul decret
32
prezidenţial despre constituirea aşa-numitelor comisii militare, care vor chema pe
scaunul justiţiei persoanele suspectate de terorism.
„Exorcistul” – „om al poporului”, este brandul preşedintelui Venezuelei,
Hugo Chavez. Fiind un duşman neîmpăcat al preşedintelui SUA, l-a numit pe
acesta într-un discurs ţinut în faţa Adunării Generale a ONU (19 septembrie 2006)
„diavol”: „Diavolul a venit aici, ieri, iar mirosul de sulf se simte chiar şi acum”,-
este fraza cu care Huga Chavez şi-a început discursul, strâmbând din nas: "Uneori,
diavolul ia forma umana", a replicat el. In opinia sa, războiul din Irak este unul
"criminal", iar Bush este "bolnav". „Ca purtător de cuvânt al imperialismului
american, Bush a venit să ne împărtăşească propria reţetă de conservare a
actualelor tendinţe, de exploatare şi jefuire a popoarelor acestei lumi” , acuză
Chavez.
Aş propune, chiar o nouă denumire pentru producţia cinematografică
antiimperialistă, regizată de Alfred Hitchcock – „Reţeta Diavolului”.22 Chavez s-a
prezentat drept un prieten al poporului american. Pe un ton amical preşedintele
venezuelean i-a sfătuit pe americani pe viitor sa aleagă un alt fel de preşedinte.
„Rebelul din Caucaz” – este brandul de imagine politică a preşedintelui
Georgiei, Mihail Saakaşvili. Tânăr, energic, inconciliant, sever, om al forţei.
Solitar – este unicul preşedinte din spaţiul Comunităţii Statelor Independente, care
a încetat să „cocheteze” cu Kremlinul în mod făţiş, nedisimulat. Revoluţia
Trandafirilor, care l-a înlăturat de la putere pe vechiul nomenclaturist de partid
Sevarnadze, legitimându-l pe pro-occidentalul Saakaşvili, continuă să deranjeze
oficialităţile ruse. Criza diplomatică dintre cele două capitale s-a acutizat şi mai
mult în urma scandalului de spionaj produs la sfârşitul lui septembrie 2006 în
Georgia, când 4 ofiţeri ruşi au fost arestaţi sub acuzaţia de spionaj militar în
favoarea Rusiei. Drept replică, Moscova şi-a rechemat Ambasadorul său din
Tbilisi, alţi reprezentanţi ai Ambasadei împreună cu membrii familiilor lor. În
22 ziarul « Cotidianul », 22 septembrie, 2006
33
legătură cu scandalul produs, preşedintele rus, Vladimir Putin, în cadrul Consilului
de securitate a menţionat următoarele: ”Rusia respectă în totalitate acordurile
privind retragerea trupelor de pe teritoriul Georgiei, dar în pofida acestui lucru,
membri ai personalului nostru militar au fost, după cum se ştie, arestaţi şi aruncaţi
în închisoare. Este un semn al moştenirii politice a lui Lavrenti Pavlovici Beria,
atât pe plan intern când şi internaţional. Se pare că acestea sunt tradiţiile lor", a
spus Vladimir Putin, referindu-se la conducătorul georgian, pe care l-a acuzat că
face tot posibilul să irite şi să provoace Rusia. „Nu sfătuim pe nimeni să vorbească
în limbajul şantajului cu Rusia”, - afirma în acelaşi context liderul de la Kremlin.
Brand-ul de imagine politica este reprezentat de totalitatea semnelor si
caracterelor de personalitate pe care mass-media le induce in audienta politica,
relativ la o persoana care desfasoara activitati politice constante.
În fapt, brand-ul de imagine politica este o sinteza simplista – o caricatura, o
figura compusa din doua-trei trasaturi majore – care pozitioneaza o personalitate
politica in mintea electoratului, o data pentru totdeauna. Din momentul in care
electoratul investeste – prin intermediul relatarilor continue ale presei referitoare la
actiunile omului politic – in politicianul respectiv o suma de trasaturi de
personalitate dominante, se poate spune ca a inchis personalitatea respectiva intr-
un brand de imagine definitiv. Foarte greu, personalitati politice puternic
pozitionate in constiinta audientei politice dintr-o tara isi mai pot schimba
perceptia pe care o au in electorat.
Jurnaliştii politici ajută fenomenul de „impietrire in brand-ul de imagine” al
politicienilor. Este cazul celor mai proeminenti oameni politici ai Romaniei anilor
2000: Ion Iliescu, Traian Basescu, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Năstase,
Theodor Stolojan. Acestia par a fi, in aceste momente, personalitatile politice
pozitionate cu sanse in jocul electoral al noului mileniu. Alte personalitati
pozitionate pe piata politica din Romania au fost cele care au ales sa promoveze un
proiect, o lege, o masura care, prin consecventa si stabilitate, au devenit o „marca
inregistrata” a unei persoane politice exclusive.
34
Este cazul lui Vasile Lupu (pozitionat în constiinta politica drept parintele
Legii 18, de retrocedare a proprietatilor agricole), a lui Ticu Dumitrescu („Legea
Ticu”), a Monei Musca (luptatoare politica pentru libertatile presei in Romania), a
lui Emil Boc (reprezentantul politicianului tehnicist, de tip nou, expert in
parlamentarism si contributor vizibil la efortul de modificare a Constitutiei
romane).
Lipsa de consecventa in actiune a politicienilor romani le aduce deservicii
majore: jurnalistii politici nu pot gasi elemente in activitatea acestora menite sa-i
pozitioneze cu exactitate, iar electoratul – in fapt consumatorii de media – nu ii
poate identifica si fixa in constiinta. Rezultatul: piata politica din Romania abunda
de personaje volatile, „patetici eroi politici de o zi”, care nu adauga nimic la
imbunatatirea mediului politic autohton. Lipsa de apetit fata de politica a
alegatorilor romani este prima si cea mai grava consecinta a lipsei de
profesionalizare a clasei politice din Romania.
Imaginea unui produs poate fi creata mult mai usor decat imaginea unui
politician. Dificultatea "facatorilor" de imagine este ca, in cazul politicianului,
acesta aduce, o data cu propria sa candidatura, un trecut documentabil si, in
consecinta, vulnerabil. De multe ori, campania incearca sa se foloseasca de acest
trecut, scotand in evidenta faptul ca experienta l-a pregatit pe candidat pentru a fi
apt pentru functia ravnita. Dar trecutul poate fi si un obstacol. Un politician care nu
are experienta unor alegeri precedente poate incerca sa transforme aceasta lipsa de
experienta intr-un atu, pentru a-si crea o imagine de “persoana venita din afara”,
dar lipsa de experienta nu poate fi in nici un caz fabricata. Un politician – fie el
candidat pentru un post in administratia locala - care are un trecut dubios, isi poate
da seama ca acest trecut s-a intors sa il haituiasca. Dimpotriva, daca produsul nu
pare sa fie pe placul potentialilor cumparatori, fabricantul comercial poate constata
acest lucru in timpul testarii produsului si poate reconstrui din temelii respectivul
produs. Spre deosebire de politician, produsul poate fi realizat mult ma usor, o data
si inca o data.
35
Am elucidat, prin urmare, câteva cazuri de transformare a personajului
politic în brand politic. Sunt argumente în favoarea afirmaţiei, că imaginea politică
constituie un produs politic destinat psihologiei maselor. Aceasta, însă, este
vulnerabilă doar la „tablouri” clare, adică la un cod informaţional, cristalizat într-
un chip bine identificat şi poziţionat în mentalul maselor. Aşa, de exemplu, Petru
Lucinschi era supranumit în sfera mediatică, „şmecherilovici” sau „vulpe”
politică; Boris Elţin – „ursul” rus, sau „Ţarul Boris”, ex-preşedintele SUA, Bill
Clinton era considerat „şmecherul” Bill etc. Aceste codificări mitologice relevă
trăsăturile de caracter, stilul comportamentului lor politic.
Totodată, utilizarea unor astfel de interpretări simbolico-mitologice
facilitează considerabil perceperea de către publicul electoral a imaginii politice,
făcând-o mai accesibilă şi mai cognoscibilă pentru el. E cert faptul că psihologia
maselor este interesată de o simplificare a lumii înconjurătoare. Trăind într-un
secol al vitezei şi al hegemoniei informaţionale, brand-ul de imagine politică are
sarcina de a cristaliza şi a transmite operativ o informaţie completă despre
„protagonistul” său. În aceste circumstanţe alegătorul va reacţiona la un context
mitologic şi nu la unul real. Fapt pe care trebuie să nu-l neglijeze imagologii în
campaniile de comunicare electorală sau politică.
2.3 Războiul mediatic şi PR-ul negru - instrumente de creare a
imaginii liderului politic
Crizele politice şi conflictele armate de la sfârşitul sec. XX au surprins într-o
ipostază nouă instituţiile media. Astfel, în lexicologia politico-mediatică este lansat
36
un termen nou – războiul mediatic. Războiul mediatic constă într-un repertoriu de
tehnici şi presiuni psihologice aplicate de lobby-ul internaţional, organizaţii şi
indivizi pentru atingerea scopurilor lor politice, prin utilizarea mass media
împotriva unor grupuri ţintă din propria lor ţară sau din străinătate pe perioade
extinse de timp. Bunăoară, în timpul conflictului armat din Golful Persic (1990-
1991) sistemul de propagandă irakian, mass media, televiziunea şi radioul se aflau
integral sub controlul strict al Partidului Baas şi al lui Saddam Hussein însuşi. Mai
mult, Irakul a subvenţionat şi unele publicaţii din Occident pentru a susţine
interesele sale şi ale lumii arabe în timpul crizei din Golf. Pe de altă parte, staţiile
de radio controlate de C.I.A. - „Vocea Irakului Liber”, „Vocea Golfului” –
îndemnau la revoltă populară pentru răsturnare de la putere a regimului lui Saddam
Husein, cel vinovat de toate relele şi atragerea asupra Irakului a forţelor „Marelui
Satana”. Ştirile trebuiau recepţionate ca fiind emise din partea unor centre
clandestine de rezistenţă arabe.
Un argument mai recent în favoarea interdependenţei dintre politic şi
mediatic este conflictul caricaturilor (2006), publicate în paginile unui cotidian
danez, care îl reprezentau pe profetul Mahomed cu un turban în formă de bombă cu
fitilul aprins. Acestea au provocat un val de furie în lumea musulmană, iar
guvernele islamiste au considerat că aceste caricaturi ofensează islamul şi
musulmanii. Ca răspuns, un post de radio din Indonezia a lansat un concurs de
caricaturi împotriva Danemarcei: cine va desemna monarhul Danemarcei cel mai
bine în chip de porc, va fi desemnat câştigător. Aşadar, fenomenul mediatizării
politicii, dar şi al politizării mass media, îi permite acesteia din urmă să fie utilizată
nu numai ca mijloc de propagandă, de promovare a unor idei sau actori politici, dar
şi ca mijloc comunicaţional de avertizare, ameninţare în situaţiile conflictuale. De
exemplu, Celula Al-Qaida din Irak a lansat un comunicat pe internet, în care Papa
Benedict al XVI-lea era condamnat la moarte. Mesajul mai spunea că războiul
sfânt va lua sfârşit doar atunci, când Islamul va domina întreaga lume.
Comunicatul a fost lansat ca răspuns la discursul rostit la Redensburg de
37
Suveranul Pontif, în care Papa, citându-l pe un împărat bizantin, a spus că islamul
n-a adus decât lucruri „rele şi inumane”.
Războiul mediatic a devenit astăzi un fenomen inerent crizelor din
societăţile contemporane, nu numai de natură inedit politică, dar şi de sorginte
economico-politică. ( de exemplu, „criza vinului”, declanşată spre finele anului
2006, între Republica Moldova şi Federaţia Rusă, în timpul căreia canalul rus de
televiziune ORT transmitea cu regularitate strategică ştiri şi reportaje despre
calitatea proastă a vinurilor moldoveneşti contrafăcute, iar sticlele cu vin
moldovenesc erau strivite cu escavatorul la gropile pentru deşeuri ).
Coabitarea dintre politică şi mass media poate da naştere unui alt fenomen
omniprezent, în special, în timpul campaniilor electorale – PR –ul „negru”.
Unii cetăţeni de rînd, buimăciţi de torentul de reclamă din presă şi de la
televiziune sunt tentaţi să creadă că „noi trăim în universul PR-ului negru. Peste tot
– la TV, în gazete, la radio, în stradă suntem înconjuraţi de fenomenul „PR-ului
negru”. Poveştile despre monştrii care zombează sărmanii oameni în ziua
alegerilor sunt o nimica toată în comparaţie cu adevărul despre ceea ce se întîmplă
în momentul în care sărmanul cap de familie, cu tartina în mînă şede pe divan şi
priveşte la „lada azurie” sau citeşte ziarul. Cel mai murdar şi cel mai negru PR îl
fac oamenii cu o reputaţie impecabilă şi cu mănuşi albe. Lumea întreagă este un
„PR negru”.
Una din tehnologiile de bază ale „PR-ului negru” este dezinformarea.
Dependenţa tot mai mare a omului de informaţie zilnică îl face în aceeaşi măsură
vulnerabil la manipulare.
Informarea oferă, prin ea însăşi, căi ascunse de pătrundere pentru
dezinformare. Relaţia între ştirea difuzată şi efectele sale asupra moralului
publicului este adesea de neînţeles. Relevarea unui eveniment este urmată de o
interpretare sumară, foarte generală şi de cele mai multe ori lipsită de adevăratele
sale sensuri; nu se bazează niciodată pe o argumentaţie riguroasă, este mai curînd
intuitivă.
38
Mesajul informativ este întotdeauna mai mult sau mai puţin deformat de
către receptor din neglijenţă sau prin adausuri inutile, mai ales cînd receptorul este
constituit dintr-o vastă masă umană animată permanent de opinii, judecăţi, dorinţe
şi pasiuni. Sensul mesajului se modifică în mare parte în funcţie de context, foarte
larg în societăţile moderne, fiecare individ perceptîndu-l în felul său.23
Guvernele, partidele politice, grupurile de presiune se lasă prea cu uşurinţă
pradă tentaţiei de a recurge la toate formele de manipulare a informaţiei: reţinerea
de la publicarea ştirilor, deformarea faptelor, minciuna şi, din fericire mai rar,
fabricarea de falsuri.
O metodă practicată pe larg în ceea ce priveşte dezinformarea o reprezintă
zvonurile şi insinuările calomnioase. Este de la sine înţeles că zvonurile sînt
răspîndite în medii considerate propice, iar difuzarea lor se face către mai multe
ţinte de-odată, în aşa fel încît ivirea zvonului din mai multe izvoare să conducă la
confirmarea lui. Se începe „blînd”, pentru ca victima să fie tentată să nu răspundă
şi să lase problema baltă. Mai tîrziu, calomnia va fi reluată fără a se uita să fie
amintită etapa precedentă rămasă fără dezminţire. Întreaga operaţiune se bazează
pe două proverbe simple, însă perfect operante: „Nu iese fum fără foc” şi „Gura
lumii doar pămîntul o astupă.” Totodată, este exploatată o tendinţă bine cunoscută
de către psihologi: prima reacţie, absolut normală, la primirea unei informaţii este
de a o difuza mai departe.
De fapt, mecanismul propagării zvonurilor răspunde la dorinţa imediată a
individului de a difuza mai departe o informaţie nouă, abia primită.24
Insinuările privitoare la viaţa particulară aduc întotdeauna foloase mari,
deoarece, puţini oameni, în afara celor apropiaţi victimei, şi în consecinţă, suspecţi
de părtinire, sînt în stare să dezmintă calomnia. Adesea calomnia este o operaţiune
în doi timpi: mai întîi se aruncă informaţia falsă fără a părea că i se acordă atenţie,
urmînd să fie reluată cu referire la prima sa publicare.25
23 “Epoca dezinformării”, Pierre Cathala, Editura Militară, Bucureşti, 1991, p.4624 idem., p.16725 ibidem., p.168
39
În lucrarea „Istoria dezinformării” profesorul francez Vladimir Volkoff
prezintă o serie de procedee eficiente utilizate în operaţiunile de dezinformare:
1. Negarea faptelor, ţinînd seama că publicul nu are timp şi nici
posibilităţi de a verifica cum stau lucrurile în realitate. Astfel se
reuşeşte de minune în ţara noastră. În zonele rurale ajung puţine
ziare pentru că oamenii sunt săraci şi nu se pot abona la o oarecare
publicaţie sau măcar să o răcure în fiecare vineri de la Oficiul
Poştal. Totodată are acces redus la informaţie dacă ne gîndim ca are
„şansa” să vadă şi să audă doar emisiunile posturilor publice de
radio şi televiziune.
2. Inversarea faptelor, afirmarea categorică, cu obrăznicie chiar, că
lucrurile stau exact invers, X nu este vinovat, ci tocmai Y care
acuză. În aceste cazuri cineva afirmă că laptele e negru, iar
majoritatea trebuie să creadă în aceasta. Publicul nu ştie cine minte
cu adevărat. Politicianul din opoziţie sau cel aflat în partidul de la
guvernare, ori al treilea: cel care aspiră la putere. Spre exemplu
cazul mai recent: Roşca- Ilaşcu. În timp ce senatorul român Ilie
Ilaşcu afirmă că vicepreşedintele parlamentului şi liderul PPCD,
Iurie Roşca este implicat în cazul răpirii lui Vlad Cubreacov,
reprezentant al PPCD, Roşca susţine că senatorul minte cu
înverşunare pentru a prejudicia imaginea partidului atît în
Republica Moldova cît şi în România. După ce auapărut în presă o
serie de materiale, omul simplu, publicul nu a înţeles concret: cine
minte?
3. Amestecul între adevăr şi minciună, un melanj savant între adevăr
şi fals, tehnică foarte des folosită în campania electorală.
4. Schimbarea circumstanţelor, înfăţişarea împrejurărilor ca fiind
total opuse celor declarate iniţial; Aprilie 2005. „Opoziţia
contructivă” îl votează pe Vladimir Voronin în funcţia de şef al
40
statului. Cei care iniţial au declarat că nu vor vota niciodată un
preşedinte comunist şi-au schimbat părerea peste noapte. Cu toate
că au declarat că a fost o decizie grea şi că Puterii i s-au înaintat o
listă (Decalogul) care cuprinde 10 puncte, PPCD; PD şi PSL, cei
care şi-au dat votul pentru preşedinte au pierdut din imagine
considerabil.
5. Camuflajul, o variantă a estompării prin care se dau foarte multe
detalii despre aspecte secundare, trecînd în zona marginală ceea
ce de fapt este esenţial; Niciodată partidele de guvernămînt nu au
recunoscut care este starea de spirit a naţiunii. Nu o face nici
PCRM. Conducerea statului prezintă permanent rapoarte (de ochii
lumii şi a organismelor internaţionale) în care demonstrează că
nivelul de trai a crescut, că salariile s-au majorat, că au oferit
indemnizaţii pentru anumite categorii de populaţie, dar nu amintesc
că aproape un milion de moldoveni muncesc la negru peste hotarele
ţării.
6. Generalizarea, se diminuează responsabilitatea cuiva demostrîndu-
se că nu este singurul în această situaţie;
7. Părţi inegale – acuzaţiei i se va acorda un minut de emisie
televizată sau notă într-o pagină de ziar, iar meritele vor fi
publicate timp de o oră sau pe o pagină întreagă de ziar; Tot
timpul s-a întîmplat aşa. Se caută timpi de antenă nefavorabili
pentru acuzaţii sau se realizează doar mici articole despre vina pe
care o poarte un politician sau o formaţiune politică.
8. Ilustrarea – se poate trece de la particular la general sau invers,
demonstrîndu-se că evoluţia evenimentelor putea să ia o turnură şi
mai gravă, dar... etc.
Odată cu dezvoltarea vertiginoasă a capacităţilor mass-media, capabile de a
influenţa tot mai subtil conştiinţele, convingerile, atitudinile şi trăirile oamenilor şi
41
a colectivităţilor, dezinformarea este favorizată tot mai mult în timp ce creşte
dependenţa de informaţie. În viitor, aşa-zisele mesajele clandestine auditive şi
vizibile vor putea fi inserate în mass-media.
Tehnologiile sofisticate vor permite alte tipuri de manipulare. Pînă nu
demult de putea avea încredere în autenticitatea fotografiei. Astăzi, cu ajutorul
digitizării, vor putea fi realizate imagini, sunete cu ajutorul computerului. Tot aici
trebuie de inclus şi holografia de proiecţie – proiectarea în aer a figurilor
luminoase de înaltă fidelitate, pentru a crea diferite obiecte acolo unde ele nu
există.
Public relations politic reprezintă o gamă de activităţi politice, legate de
organizarea şi gestionarea campaniilor politice. Din acest considerent unii
confundă noţiunea de Public Relations cu cea de tehnologii electorale,
considerându-le noţiuni identice. De regulă, PR-ul politic se reduce la elaborarea
anumitor tehnologii privind formarea staff-urilor electorale, elaborarea mesajelor
publicitare şi a agitaţiei electorale, diverse activităţi organizatorice în teritoriu.
Din punctul nostru de vedere, PR-ul politic constituie o formă de organizare
a procesului comunicaţional în masă, un managementul comunicaţional. Alegerile
rămân a fi deocamdată cea mai reuşită scenă pentru aplicarea noilor tehnologii în
domeniul PR- ului politic. Anume în astfel de circumstanţe se manifestă
caracteristicile fundamentale ale PR politic ca fiind o formă de management
comunicaţional.
Evenimentele politice din ultimele decenii au demonstrat deja că, nici o
campanie electorală nu se desfăşoară fără de aplicarea PR „ negru”, care dă
naştere, respectiv, imaginii negative a concurentului electoral. Managerii
campaniei selectează din timp factorii obiectivi pentru lansarea unei publicităţi
negative. Pentru prima dată, ca tehnologie electorală PR „negru” a fost aplicat în
timpul alegerilor prezidenţiale din 1957, iar prima „jertfă” a armei PR –iste a fost
preşedintele SUA, Eisenhower. Atunci, pentru prima dată, americanii au folosit
abuziv publicitatea politică negativă împotriva preşedintelui, care candida pentru al
42
doilea mandat. Lui Eisenhower i se imputau promisiunile făcute în alegerile
anterioare (1952) şi nerespectarea acestora. Un alt exemplu, care confirmă
impactul mass media asupra compromiterii personalităţilor politice, uneori chiar
până la eliminarea lor de pe scena politică, este afacerea Watergate. În contextul
alegerilor prezidenţiale din 1972, presa americană, încadrată în schema unui efort
partizan, a reuşit să generalizeze cazul, punând probleme corupţiei la nivelul
întreg sistemului politic. Când Watergate a început să capete proporţii ca acoperire
în media americane, au fost înregistrate luări de poziţiei din partea unor înalţi
oficiali ai partidului republican . Preşedintele Nixon, în consecinţă, a demisionat.
PR „negru” reprezintă totalitatea tehnologiilor electorale „murdare”, utilizate
de către concurenţii politici, care au drept scop demoralizarea contracandidatului şi
crearea imaginii negative a acestuia, percepută de electorat. Printre cele mai
practicabile, actualmente, tehnologii ale PR-ului „negru” sunt considerate
următoarele:
utilizarea resurselor administrative ( conform practicii, acestea pot aduce
suplimentar aproximativ 10% din sufragii);
„schimbarea săgeţii indicatoare” – expunerea unui alt personaj pentru
mesajele critice, protejându-l de scandalurile mediatice pe adevăratul
responsabil de cele întâmplate;
„ porţile verzi” – electoratul este pus în faţa dilemei: sau votează cu
concurentul respectiv sau votează în favoarea contracandidatului
„compromiş”;
„plăcinta din multe foi” – lansarea în cursa electorală a unor quasi-
concurenţi, care au sarcina de a înclina „ balanţă” în favoarea
„stăpânului” şi de a „ rupe” cât mai multe voturi de la principalul
concurent al „stăpânului”. De exemplu, Alexandr Lebedi pentru Boris
Elţin în alegerile prezidenţiale din 1996/ Rusia; Veaceslav Plugaru,
Maricica Leviţki şi Iuliana Gore- Costin - pentru Petru Lucinschi în
alegerile prezidenţiale din 1996 / Republica Moldova;
43
„altoirea” – se pune miză pe anticiparea mesajelor critice din partea
oponenţilor, pentru a le „prinde”, şi a lipsi de conţinut politic;
„ contuzie informaţională” – lansarea oricăror promisiuni, care din start
sunt fără de acoperire, concurenţii uită de ele imediat după întâlnirile cu
alegătorii (demagogia electorală);
„clonarea” – lansarea în cursă a candidaţilor – dublori (deseori, persoane
care au acelaşi nume), cu scopul de a deruta electoratul şi a duce la
scindarea lui, respectiv, reducerea numărului de votanţi;
„ partizanatul”, respingerea zvonurilor prin lansarea altora şi mai absurde
– o serie de provocări, care ar fi lansate, chipurile, de favoritul electoralei;
„scurgerea de informaţii” – are loc, de regulă, în ultima săptămână a
competiţiei electorale şi urmăreşte drept scop compromiterea favoritului
campaniei electorale.
Punerea în aplicare a tehnologiilor de PR „negru” reprezintă o expresie a
tendinţei de manipulare a opiniei publice. Prin urmare, ar fi profund eronat să
afirmăm că manipularea este un element al comunicării politice inerent regimurilor
totalitare. Fenomenul manipulării persistă şi în societăţile democratice, iar
competiţiile electorale, spre regret, includ pe agenda politică şi această tehnologie
reprobabilă. 26
PR-ul „negru” este aplicat cu exces de zel şi în campaniile electorale din
Moldova. Aceasta fiind una dintre cele mai eficiente arme informaţionale în spaţiul
public autohton. Un alt fenomen răspândit pe câmpul mediatic autohton este
partizanatul politic. Acest fapt poate fi argumentat prin tendinţa partidelor politice
din Moldova de a dispune formal sau neformal de propriile publicaţii sau de a
controla unele posturi de radio sau televiziune.
26 Epoca dezinformării”, Pierre Cathala, Editura Militară, Bucureşti, 1991,
44
CAPITOLUL III
Strategii de promovare a imaginii liderilor politici
45
Eforturile de promovare a produsului politic în campania electorală au ca
scop influenţarea atitudinilor şi schimbarea comportamentului electoral. Iată cîteva
strategii de promovare a imaginii liderului politic propuse de doctorul în ştiinţe
politice Aurelia Peru:
Strategia de contrapunere- cînd un candidat sau partid politic îşi atribuie
un plus de calitate în comparaţie cu eşecurile unui alt personaj politic, a unei
structuri, prezentîndu-ne o comparaţie între “doi termini electorali”, care
sunt total diferiţi (alb şi negru);
Strategia apartenenţei politice sau partinice- atunci cînd pentru un
candidat “vorbeşte” prestigiul partidului sau cînd acesta are sprijinul făţiş a
unei alte personalităţi influente (spre exempplu în alegerile locale pentru
primăria Chişinăului se ştia că Zgardan este susţinul de Pastidului
Comuniştilor din Moldova (PCRM);
Strategia creării unei imagini negative- cînd candidatul îşi concentrează
atenţia asupra discreditării oponentului (în Electorala din anul 2005, PCRM
a lansat un şir de critici dure la adresa Bloculului Moldova Democrată la
general şi a activităţii lui Serafim Urechean, în particular);
Strategia de convertire, cînd electoratul derutat este preluat de un alt partid
sau lider politic care promovează un program asemănător;
Pentru ca strategia de imagine să poată fi de o eficienţă maximă, aceasta ar trebui
să îndeplinească următoarele condiţii (după Kotler “managmentul Marketingului”):
S-simplă
M-măsurabilă
A-uşor de atins
R-realistă
T-bine stabilită în timp.
46
3.1 Strategii de promovare a imaginii liderilor politici
In Europa occidentala, alegerile legislative din Portugalia i-au mentinut la
putere pe socialistii premierului Antonio Guterres, electoratul acordand in
continuare credit politicii lor economice si sociale. In schimb, cele din Austria
au rasturnat traditia postbelica, aducand pe locul al doilea o formatiune de
extrema dreapta, Partidul Liberal. Ascensiunea la guvernare a adeptilor lui Jörg
Haider poate fi blocata doar printr-o alianta intre Partidul Socialist, al
premierului Viktor Klima, si Partidul Popular, ocupantele locurilor unu si trei.
Surprinzatoare a fost si optiunea alegatorilor belgieni pentru formatiunile
ecologiste, flamanda si francofona, care si-au dublat numarul deputatilor.
Crestin-democratii si socialistii, aflati la putere de un deceniu, au fost victimele
unui sir de scandaluri, culminand cu criza dioxinei.
In estul european, alegerile prezidentiale din Slovacia au fost castigate de
versatul politician Rudolf Schuster, primarul orasului Kosice, dar si fost membru
de frunte al Partidului Comunist Slovac. Chiar daca, asa cum afirma un analist
autohton, slovacii refuza inca oamenii de exceptie, alegandu-si reprezentanti
dupa chipul si asemanarea lor, Schuster pare o solutie rezonabila. La fel in
Ucraina, unde infrangerea candidatului comunistilor de catre Leonid Kucima, in
ciuda unui prim mandat marcat de recesiune economica si coruptie, confirma
optiunea alegatorilor pentru continuarea reformelor, desprinderea de sub tutela
Moscovei si apropierea de structurile europene si euro-atlantice. Chiar daca totul
se face cu pasi mici.
In Turcia, exploatarea temelor nationaliste - in contextul frustrarilor generate
47
de reticenta Bruxelles-ului fata de admiterea tarii in UE si al capturarii liderului
PKK, Abdullah Öcalan - a facilitat victoria formatiunii premierului Bülent
Ecevit, Partidul Stangii Democratice, flancat de Actiunea Nationalista,
formatiune de extrema dreapta care revine in parlament dupa o absenta de doi
ani. Islamistii si-au pierdut astfel rangul de prima formatiune politica, ocupand
locul trei, urmati de cele doua partide mari, Partidul Patriei si Partidul Caii Juste,
ale celor doi ex-premieri, Mesut Yilmaz si, respectiv, Tansu Ciller.
In Israel, legislativele l-au adus la putere pe laburistul Ehud Barak. Si aici,
scrutinul a iesit din tiparele clasice, marcand erodarea bazei electorale a marilor
partide, ascensiunea vertiginoasa a partidelor ultrareligioase, antireligioase sau
sectoriale (rusii si arabii). Coalitia largita de guvernare a premierului Barak pare
insa mai capabila sa puna capat crizei din Orientul Mijlociu, o declaratie
comuna a liderului israelian si a suveranului iordanian fagaduind ca "anul 2000
va fi unul al pacii si stabilitatii".
Aceeasi promisiune a facut-o algerienilor si noul presedinte, Abdelaziz
Bouteflika, oferind iertarea fundamentalistilor care "nu au mainile manjite de
sange". Iar victoria lui Thabo Mbeki, presedintele Congresului National African,
este vazuta de sud-africani ca o continuare a drumului deschis de Nelson
Mandela catre crearea unei natiuni unite.
Mai departe, pe continentul asiatic, alegerile din India au mentinut la putere
coalitia coagulata in jurul nationalistilor hindusi - Partidul Poporului Indian, al
premierului Atal Behari Vajpayee -, in timp ce indonezienii au facut virajul catre
democratie. Victoria Partidului Democratic Indonezian al Luptei si a Miscarii de
Redesteptare Nationala la legislativele din vara a pus capat dominatiei de un
sfert de secol a partidului generalului Suharto, cei doi lideri, doamna Megawati
Sukarnoputri si Abdurrahman Wahid, impartindu-si, la prezidentialele din
toamna, si portofoliile din fruntea statului - cel de vicepresedinte si, respectiv,
presedinte. Optiunea pentru democratie este relevata si de anularea decretului de
48
anexare a Timorului de Est, dupa votul coplesitor pentru independenta dat de
locuitorii acestei regiuni la referendumul de la sfarsitul lunii august.
O altă figură politică extrem de importantă care are în spatele său un mare
imperiu mediatic este Silvio Berlusconi.
Berlusconi este conducător al partidului politic Forza Italia (auto-definit ca
o mişcare) şi proprietar al unui adevărat imperiu media. Ca antrepenor, are interese
în diverse afaceri. Forbes Magazine l-a categorisit ca cea mai prosperă persoană
din Italia, cu o avere de 7,2 miliarde de dolari (2002). A devenit faimos în anii
1980 prin crearea unei reţele de televiziune private (Fininvest, acum Mediaset) de
importanţă naţională. Prieten bun al fostului premier Bettino Craxi, a fost acuzat
de folosirea votului politic în carierea sa de afaceri, şi de diverse forme de corupţie,
incluzând conflicte de interes. Aceste acuzaţii au fost negate de Berlusconi şi
interpretate ca bârfe politice.
A devenit prim-ministru în 1994, dar a fost rapid demis, deoarece unul
dintre partidele majorităţii sale ("Lega Nord", î.r. Liga Nord) a încetat să-l mai
susţină. Stabilindu-se o nouă majoritate de centru-stânga, coaliţia partidelor de
opoziţie (acum cu Lega Nord) l-a înlocuit. A fost şi acuzat de practici afaceriste
ilicite.
În 1996, coaliţia interimară, formată din Lega Nord şi formaţiuni de centru-
stânga a fost înlocuită, prin noi alegeri politice, de un guvern de centru-stânga (fără
Lega Nord) condus de Romano Prodi.
În 2001, Berlusconi a candidat din nou pentru funcţia de prim-ministru şi
lider al coaliţiei de centru-dreapta Casa delle Libertà (Casa Libertăţilor) care
include, alături de Forza Italia, Alleanza Nazionale (Alianţa Naţională), CCD,
Lega Nord şi alte partide. De curând a compărut într-un proces sub acuzaţia de a fi
mituit judecători care trebuiau să judece dispute de afaceri importante în care erau
implicate companiile sale. Toate verdictele - considerate dubioase de către
procurorii din Milano- i-au dat însă câştig de cauză. Acuzaţiile cărora trebuie să le
49
facă faţă sunt în legătură cu fapte petrecute înainte de a se integra în politică. Casa
delle Libertà a pierdut alegeriile locale din 2003.
În anul 2002, revista "Forbes" il considera pe Silvio Berlusconi drept cel mai
avut italian, cu o avere estimata la 7,2 miliarde de dolari.
În iunie 2003, având de a face cu alte probleme legale, majoritatea parlamentară a
adoptat o lege, prin care se garantează imunitatea de juridică a unei personalităţi
politice, cât timp ocupă o funcţie de conducere în stat.
Pe 1 iulie, 2003, Italia a preluat, conform rotaţiei, Preşedinţia Uniunii
Europene, reprezentată fiind de Berlusconi. Mulţi comentatori şi-au exprimat
În ultimul timp Berlusconi a fost acuzat de corupţie şi avertizat că ar putea
face pînă la 12 ani de puşcărie, lovitură grea pentru imaginea sa. Magnatul italian,
a fost trimis în judecata pentru obstructionarea justitiei, dupa cum relateaza presa
din Peninsula. Berlusconi si avocatul sau britanic, David Mills, acuzat si el in
acelasi dosar, risca pedepse intre 4 si 12 ani de inchisoare. Berlusconi este acuzat
ca i-ar fi dat lui Mills suma de 600 de mii de dolari pentru ca acesta sa depuna
marturie falsa in doua procese de la sfarsitul anilor '90, procese in care fostul
premier era acuzat de coruptie.
Presa internaţională scrie că pentru Berlusconi a venit toamna. “Oboseala
cronica, strategie de comunicare gresita sau inceputul sfirsitului unei epoci? Sint
marile intrebari pe care si le pune media italiana dupa esecul inregistrat de Silvio
Berlusconi la duelul televizat cu eternul sau adversar, Romano Prodi”.
Noi strategii folosesc şi candidaţii la prezidenţialele din Franţa. Doi
candidaţi puternici aspiră la fotoliul de preşedinte. Candidatul fortelor de dreapta,
Nicolas Sarkozy, si socialista Segolene Royal s-au calificat in cel de-al doilea tur al
alegerilor prezidentiale din Franta, in urma rezultatelor primului tur de scrutin.
Potrivit sondajelor finale, Sarkozy a obtinut 30% la suta din voturile francezilor, in
timp ce Segolene Royal a insumat 25,2 la suta din sufragii.
50
Presa pariziană scrie că Segolene Royal în varsta de 53 de ani, care va purta
politica Frantei intr-o noua directie, dupa ce mai bine de un deceniu a fost
dominata de conservatorismul de dreapta al presedintelui Jacques Chirac. „Se pare
ca sarmul socialistei fara nici un fel de functie in partid a fost suficient pentru a-i
umili pe cei doi lideri socialisti ce au concurat la nominalizarea pentru
prezidentiale.”... „Madame la presidente a castigat lejer voturile militantilor
socialisti. Ceea ce parea aproape imposibil in urma cu mai putin de un an a devenit
realitate. 27
Segolene Royal i-a invins pe asa-numitii "dinozauri" din Partidul Socialist
francez, castigand alegerile primare si intrand in ultima runda a prezidentialelor
care vor avea loc in primavara lui 2007, in Hexagon. Victoria unei femei in dauna
bine-cunoscutului patriarhat din politica franceza, scriu comentatorii europeni, este
deja...., mai scrie presa internaţională.28”
Nicolas Sarkozy a dat dovadă de cavalerism şi a declarat că în dezbaterile
televizate va încerca să nu aducă critici la adresa oponentului său, Segolene Royal,
de altfel o strategie foarte inteligentă.
Peste nouă milioane de francezi au urmărit cu sufletul la gură prestaţia
televizată a candidatei socialiste la presedinţia Franţei, Segolene Royal. Deşi
contracandidatul său, ministrul Nicolas Sarkozy, este mai bine situat în sondaje,
presa franceză apreciază că Segolene a avut o prestaţie foarte bună. Mai mult,
jurnaliştii cred că şansele candidatei socialiste au crescut. Media britanică şi cea
franceză a comentat pe larg relansarea campaniei electorale a lui Segolene Royal.
O campanie despre care francezii, de pildă, spun că mizează pe latura socială,
"umană", trecând de la "compasiune la promisiuni". 29
Un alter ego al său îl găsim la Bucureşti. Este vorba de Gigi Becalli. Acest
personaj controversat este foarte des abordat de presa romanească. Becalli nu eyita
de fiecare dtă să ofere surprize pentru presă. Ba spune că se retrage din fotbal, ba
27 //new.themoneychannel.ro28 www.cotidianul.ro29 Stire de pe www.antena3.ro
51
oferă bani pentru cei care care cunosc „Crezul” şi „Tatăl nostru”, sau ajută
financiar la înălţarea unor biseri. Analiştii politici susţin că Gigi Becalli ar vrea să
candideze la următoarele alegeri prezidenţiale. Deocamdată nu se ştie ce va fi după
referendumul din 19 mai 2007.
Strategiile de imagine a politicienilor
Vladimir Voronin, Iurie Roşca, Marian Lupu
52
Care sunt protagoniştii teatrului politic de la Chişinău ? Aurelia Peru
doctor în ştiinţe politice, afirmă într-un articol publicat în aprilie 2005 în ziarul
“timpul” susţine că pe scena politicului moldovenesc există fenomenul brandului
de imagine. Potrivit autoarei chiar dacă în ajunul campaniilor electorale
descoperim cu stupoare că majoritatea concurenţilor au o imagine foarte volatilă.
Pe de altă parte, PR-ul „negru” a epurat sârguincios mulţi dintre reprezentanţii
elitei politice, adică elita opozantă puterii comuniste de la Chişinău. Spre deosebire
de dosariada de la Bucureşti, dosariada de la Chişinău nu a dus la eliminarea
respectivilor din partidele politice, ci la încarcerare pe durata desfăşurării anchetei.
Cazul Pasat, cazul Muşuc, - sunt elocvente în acest sens. Astfel, unii dintre
reprezentanţii opoziţiei democratice din ţară, fiind acuzaţi de corupţie, şi-au pierdut
considerabil din capitalul de încredere al alegătorilor.
Actualmente cele mai populare personaje politice rămân a fi: preşedintele
Vladimir Voronin, creştin-democratul Iurie Roşca şi speakerul Parlamentului
Marian Lupu. Din vizorul mass media autohtone, dar, probabil, şi al electoratului,
dispare ex-edilul capitalei, liderul Blocului Electoral « Moldova Democrată » din
alegerile din primăvara 2005, Serafim Urechean. Mai mult, toamna curentă acesta
a devenit din nou victima unui cumplit război imagologic. Doi dintre foştii colegi
de fracţiune – Vitalia Pavlicenco şi Anatol Tăranu, excluşi din rândurile « Alianţei
Moldova Noastră » - pentru nedisciplină – au declarat într-o conferinţă de presă, că
« pe lista BMD s-au vândut locurile. Astfel, printre primele zece locuri două
trebuia să revină liberalilor – lui Veaceslav Untilă şi primului preşedinte al
Republicii Moldova, Mircea Snegur. Locul lui Snegur, însă, s-a vândut – contra
sumei de 150.000 de dolari SUA ». Lovitură gravă imaginii AMN. Serafim
Urechean, fiind ţinta PR „negru” gestionat de comunişti, încă din alegerile locale
din primăvara lui 2003, mai apoi parlamentarele din 2005 devenise de un fel de
« edil - hoţ ». Prin urmare, în loc de un lider naţional, strategie de imagine
53
promovată în Electorala –2005, opinia publică percepe un lider abandonat şi
ratat.
Vladimir VORONIN- părintele moldovenismului
Deocamdată cea mai bună imagine în faţa electoratului majoritar o are
preşedintele ţării. Imaginea lui Vladimir Voronin este în permanenţă “netezită” de
Moldova 1. Acesta este şi brandul de imagine al Partidului Comunist din
Republica Moldova (PCRM). La 23 martie 2005 a avut loc Plenara Comitetului
Central al Partidului Comunistilor, în cadrul careia au fost discutate candidaturile
PCRM pentru unele functii de stat.
Vladimir Voronin – euro –comunistul sau părintele moldovenismului.
Acesta este brandul de imagine al preşedintelui moldovean, perceput astfel
în special de elita politică internaţională. Pilonul ideologic al acestei imagini îl
constituie elaborarea şi promovarea hipermediatizată a strategiei vectorului
integrării europene. Retorica politică anti-rusească, întâlnirea cu cel mai puternic
preşedinte al lumii, în Cabinetul Oval, i-au permis să-şi adjudece acest brand
imagologic. Sunt caracteristicile liderului euro _ Voronin; totodată discursurile
lugubre, agresive chiar, uneori la adresa liderului de la Bucureşti (Traia Băsescu)
sunt o expresie a comunismului ortodox românofob. Pe de o parte promovarea
reformelor, pe de alta – promovarea în funcţiile-cheie a persoanelor „ din anturaj”
– este un alt aspect al duplicităţii imagologice a liderului de la Chişinău.
„În anul 1993 devine copreşedinte al Comitetului organizatoric al
Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. În anul 1994 este ales prim-
secretar al Comitetului Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
La alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova din anul 1996 a
candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova.
54
A fost ales deputat în Sovietul Suprem al RSSM în legislaturile a X-a şi a
XI-a. În martie 1998 a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova de
legislatura a XIV-a, membru al Biroului permanent al Parlamentului, preşedinte al
Fracţiunii parlamentare a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. În
februarie 2001 a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura
a XV-a.
La data de 4 aprilie 2001 a fost ales Preşedinte al Republicii Moldova.
Vladimir Voronin a fost reales, la 4 aprilie 2005, în funcţia de preşedinte
al Republicii Moldova cu 75 voturi ale deputaţilor PCRM, PPCD, PDM şi PSL.
Două voturi au fost anulate, iar un singur vot a fost acordat academicianului
Gheorghe Duca. Cei 23 deputaţi ai Alianţei "Moldova Noastră" (fostul grup
parlamentar al Blocului "Moldova Democrată") nu au participat la alegeri.
Vladimir Voronin este căsătorit şi are doi copii.” Dacă observăm în mai
multe surse din informare toate informaţiile despre şeful statului sunt pozitive.
Sun însă şi Controverse!
S-a făcut remarcat printr-o atitudine pro-Rusia şi pentru comentariile sale
controversate şi beligerante la adresa României. În suplimentul “Românii noştri”,
12 milioane (scos cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii cu Românii de
Pretutindeni din cadrul MAE al României), Valentin Hossu-Longin şi Ruxandra
Sandru precizează că Vladimir Voronin s-ar fi născut Vladimir Cioară, şi că
numele său ar fi fost rusificat (vorona înseamnă în rusă cioară).30
Iurie ROŞCA- din haiduc în trădător sau din copac în Parlament
“Controversat pentru ştie să fie simpatizat şi detestat, în acelaşi timp, şi
30 http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Voronin
55
pentru că posedă un million de tehnici prin care ştie să scandalizeze şi să ţină
trează opinia publică. Atipic pentru felul în care gîndeşte şi vede lucrurile. Ştie cu
exactitate ce vrea şi cum să facă. (…) Să faci un interviu cu Iurie Roşca este greu.
Rişti să repeţi întrebările care I se tot pun de ani de zile…”31
În alegerile parlamentare din 2005, Rosca renunta la ideea acreditarii
liderului „magnetic”, in acest rol producindu-se deja personal. Este un argument ce
probeaza increderea in potentialul sau politic si influenta personala in mediul
electoratului. Mai mult, dezbaterile electorale, desfasurate in cadrul Companiei
publice „Teleradio-Moldova”, au scos in vileag un nou model de imagine politica -
narcisismul politic, adica aroganta, egoism, agresivitate si reactie morbida la
critica. Încrederea exagerata in sine a fost exprimata de Rosca printr-un mesaj cu
impact manipulator in mediul votantilor, cum ar fi: „Nu votati partidele mici: în
urmatorul Parlament vor ajunge doua partide - PCRM şi PPCD si, poate, BMD...”
Post Strategia de asociere adoptata de stafful electoral al PPCD, si anume,
mediatizarea apropierii dintre cei doi lideri Iuscenko - Rosca, fotografia acestora,
impreuna, plasata in prima pagina a ziarului „Flux”, sosirea la Chisinau a
consilierului de imagine a nou-investitului presedinte ucrainean, - toate acestea au
avut un singur scop - de a construi succesul electoral pe fazele preliminare ale
Revolutiei Oranj. Prezenta lui Iurie Rosca alaturi de Victor Iuscenko - în campania
mediatică - a constituit o stratagema folosita in vederea obtinerii in mod automat a
notorietatii liderului revolutiei de la Kiev. Crestin-democratii nu au avut propria
strategie de gestionare a culorii politice, ei au perpetuat oranjul politic legitimat de
ucraineni. Acesta a fost unul dintre aspectele specifice alegerilor parlamentare din
6 martie 2005 - tendinţa de legitimare a noii generaţii de politicieni, inspirată de
triada Saakasvili - Iuscenko - Basescu.
Un aspect important in evolutia PPCD pe scena politica a Electoralei-2005 il
31 VIP Magazin, nr 7-8, noiembrie decembrie 2004
56
constituie asa-numitul fenomen al majoratului politic. Pentru prima data, dupa
alegerile parlamentare din 1994, 1998 si 2001, PPCD a pus miza pe propriul lider
pentru accederea în forul legislativ.
Iurie Roşca – supranumit de mediile de informare de la Chişinău până în
anii 2002- 2003 – haiducul politicii moldoveneşti, după alegerile din 2005 îşi
„autocenzurează” considerabil imaginea. Mai mult decît atît, după votul din patru
aprilei 2005, haiducul de ieri s-a transformat într-un oportunist al politicii
moldoveneşti. Adevărat însă, că oportunistul cu inimă “albastră” are şi recidive,
adică putem invoca cazul unui oportunist recidivist. Votul creştin-democraţilor din
legislativ întru susţinerea preşedintelui comunist la perpetuarea legitimităţii în cel
de-al doilea mandat prezidenţial a lăsat consternat electoratul favorabil al PPCD-
ului, care de la 2001 încoace scandau în Piaţa Marii Adunări Naţionale: „Nu mai
vrem nici un pic preşedinte bolşevic!” De asemenea, cunoscătorii vieţii politice din
Moldova îşi aduc aminte, probabil, că după ce au subsemnat constituirea aşa-
numitei Alianţe pentru Democraţie şi Reforme (în urma scrutinului parlamentar din
primăvara 1998), şi acordarea votului de încredere Cabinetului Sturza, peste 9 luni
(noiembrie 1999) au votat – alături de comunişti şi câţiva deputaţi independenţi
devotaţi preşedintelui Lucinschi (pe atunci) pentru demisia acelui guvern -
democrat şi reformator. Presa autohtonă a relansat de atunci istorica sintagmă
politică „monstruoasa coaliţie”, care va legitima împreună multe aspecte ale vieţii
politice şi cultural-politice. Bunăoară, la sfârşitul lui octombrie PPCD împreună cu
fracţiunea comunistă va vota noua componenţă a Consiliului Coordonator al
Audiovizualuilui, în timp ce celelalte formaţiuni democrate se vor revolta,
boicotând procedura de vot, argumentându-şi acţiunile prin faptul, că aceştia şi-au
„selectat persoane convenabile, „comode”, şi incompetente.” În consecinţa politicii
audiovizuale promovate de comunişti Televiziunea Publică a devenit „o ruşine
naţională”; - declara preşedintele Partidului Democrat, Dumitru Diacov.
Într-adevăr, retorica lui Roşca s-a contopit cu retorica puterii, încât este
57
greu de intuit profunzimea şi longevitatea acestei „convertiri” imagologice, dar nu
numai.
Marian LUPU-poliglotul moldovean
Preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Marian Lupu, reprezintă brăndul
narcisismului pe scena politică moldovenească. Narcisizmul speakerului emană şi
din ţinuta sa, din manierele sale şi din modalitatea de a comunica. Eu-l fizic al
acestuia, cât şi educaţia, îi permit cu adevărat să se uite nu numai graţie
parametrilor fizici « de sus în jos » la mulţi din anturajul său. Creează totuşi
impresia, că este omul potrivit la locul potrivit. Totuşi acesta este considerat de
jurnalişti ca fiind un pic arogant. „Aprope oriunde merge, vede lumea de la
înălţime. Sexul frumos îl consideră cel mai sexi om politic al momentului. (...)
Conduce 101 deputaţi şi reuşeşte să împace capra cu varza, adică fracţiunea
majoritară şi opoziţia parlamentară.”32 Într-unul din interviutile acordate revistei
„ObiectivAV”, Marian lupu afirmă că: „Toate calităâile le datorăm generaţiilor
anterioare. Totuşi, eu cred că ceea ce reprezintă în final o persoană este rodul
educaţiei şi a mediului în care a fost crescut şi educat. (...) În familia noastră
funcţionează principiile democraţiei centralizate. Ne tratăm cu respect reciproc.
Deciziile, în special cele mai importante le dicutăm şi ele sunt luate de comun
acord. Dar, atunci cînd este necesar să fie scoase la iveală anumite calităţi ale unui
bărbat, cînd este nevoie de fermitate, de exemplu, sau de o decizie mai rapidă, de o
orientare în situaţie, în acest caz se mizează pe acţiunile şi deciziile capului
familiei. ” Am văzut, deci că preşedintele Parlamentului îşi dă o apreciere înantă,
mai ales în ceea ce priveşte arta necocierilor şi dezbaterilor. Şi în familie, uneori el
are ultimul cuvînt, dar nu numai. El este cel care încearcă chiar să-i facă prieteni pe
32 Obiectiv AV, nr. 01/2006, interviu de Maria Condrea
58
deputaţi, deşi uneori i-a criticat pentru cultura politică slabă pe care o au. În
acelaşi interviu marian Lupu afirmă că: „Dimensiunea activităţi politice este încă
lipsită de un nivel suficient de cultură a activităţii politice. Acest lucru ne
caracterizează nu numai pe noi. Este o problemă regională şi depinde, în primul
rînd de nivelul de cultură generală în ţară. Probabil, putem afirma că în prezent
acesta este neajunsul cel mai mare al vieţii politice. Consider că tendinţa trebuie să
fie orientată spre atingerea unor norme civilizate, a unor standarte europene,
internaţionale”33
De altef, preşedintele Parlamentului de la Chişinău de puţine ori a acceptat
să ofere interviuri pentru presă în care să vorbească despre viaţa sa privată, ori
despre lucrul desfăşurat în Legislativ. Marian Lupu şi-a făcut apariţia doar în presa
care „deserveşte”, dacă îi putem spune aşa partidul de guvernămînt: Teleradio
Moldova, NIT, Moldova Suverană. Trebuie să remarcăm că au fost şi mici
excepţii. A oferit interviuri pentru Obiectiv AV şi VIP Magazin.
În final aş vrea să remarc, că în opinia mea, Marian Lupu are cele mai multe
şanse să devină preşedintele ţării în 2009. Asta numai dacă dînsul şi-ar dori această
funcţie şi se va implica activ în campania electorală. Rămîne să vedem în perioada
2008-2009. Deocamdată este mult prea devreme să ne pronunţăm.
3.2 Campania electorală a candidatului Dorin Chirtoacă
Etapele campaniei electorale:
1. Cercetarea mediului politic2. Analiza situaţiei interne şi externe a Candidatului3. Marketing strategic (stabilirea nucleului dur din rîndul votanţilor)4. Stabilirea obiectivelor şi a strategiei de campanie5. Comunicarea, distribuţia şi planul de organizare6. Categoriile de public ţintă ale candidatului
33 ibidem, interviu cu Marian Lupu
59
1. Cercetarea mediului politic
Municipiul Chişinău reprezintă un mediu politic şi social destul de pasiv, cu excepţia sectorului economic, care cunoaşte o dezvoltare economică continuă. În contextul acestui mediu populaţia (elctoratul) este preocupată de probleme ce privesc angajarea şi activarea în cîmpul muncii, mai puţin activităţi legate de situaţia în sectorul civil. Chiar dacă economia Municipiului Chişinău are un ritm dinamic de progresie, problema salariilor modeste rămâne una constantă (Conform BNS salariu mediu pe ţară în 2006 constituia1695 lei). Imperativul salarial se amplifică, mai ales, în condiţiile în care indicele inflaţiei creşte gradual, în timp ce cel salarial rămîne constant sau nu este racordat proporţional celui inflaţionist (Conform BNS rata inflaţiei pentru 2006 faţă de 2005 a reprezentat 14,1 %).
Realitatea economică a municipiului Chişinău favorizează menţinerea unui nivel redus al incidenţei sărăciei (6,9%), al profunzimii sărăciei (1,3%), precum şi o scădere procentuală în cadrul structurii sărăciei 26,0% în 2004 faţă de 32,0 în 2003. (Tabel Nr. 4, Anexă).
Atenţia maximă asupra propriei activităţi economice nu distanţeeză deloc cetăţeanul de rînd de problemele localităţii. Cele mai stringente dintre acestea privesc întreţinerea şi calitatea drumurilor, gradul de salubritate a localităţii în ansamblu şi iluminarea străzilor (Tabel Nr.5, Anexă).
Profilul electoral al municipiului Chişinău poate fi divizat în cîteva categorii cu comportament foarte pregnant. Acestea sunt reprezentate de stundeţi (109274), mici întreprinzători si alte cercuri de afaceri, reprezentanţii administraţiei publice locale si centrale, societatea civilă (mass-media, asociaţiile obşteşti etc.) şi altele. Studenţii/tineretul şi societatea civilă per ansamblu (inclusiv businessmanii/întreprinzătorii) reprezintă cele mai active şi puternice grupuri sociale. Concentrarea ambundentă a acestora în capitală este condiţionată de mai mulţi factori sociali, economici etc. Datorită mobilităţii lor aceştea pot fi uşor activizaţi şi antrenaţi în diverse acţiuni cu caracter social şi civil. De aceea, ele ele reprezintă un interes mare pentru forţele politice. Aceste categorii, pe lîngă setul de probleme identificate mai sus, acordă o importanţă mare subiectelor legate de drepturile fundamentale ale omului şi alte principii democratice.
Din punct de vedere politic, ultimele alegeri locale anticipate (11 decembrie 2005), au demonstrat un nivel înalt de pasivitate şi absenteism din partea electoratului (Conform www.alegeri2005.md rata de participare a fost de 22,62%). Acest fapt denotă un interes redus a populaţiei faţă de alegeri, candidaţi şi obiectivele trasate în programele lor electorale. Prin urmare, constatăm că preocupările electoratului din acea perioadă erau integral sau imparţial satisfăcute. De aceea, acesta şi categoriile sociale care îl reprezintă nu au fost impulsionate şi destul de bine motivate să acţioneze pro sau contra unui sau altui candidat, prin aplicarea votului său.
La momentul actual sunt înregistrate diverse încălcări ale drepturilor omului, cazuri de intimidări ale reprezentanţilor mass-media şi de aplicare a restricţiilor în exercitarea de către aceştia a profesiei de jurnalist. Pe lîngă acestea, problema patentelor şi a persoanleor care lucrează în bază de patentă continuă să fie un subiect nerezolvat, care în orice moment poate să se extindă, ceea ce inevitabil va duce la mobilizarea unor categorii specifice de elctorat. Aceste disfuncţionalităţi sociale dă naştere unor germeni puternici de supărare şi frustrare în rîndul celor care suferă direct sau indirect din cauza lor.
Problemele, determinate drept prioritare pe agenda populaţiei/electoratului, stabilesc ordinea necesităţile şi respectiv temerilor exprimate şi trăite de cetăţeanul de rînd. Aceste momente sensibile pot crea şi aplana disensiuni sociale. Exigenţele constate scot în evidenţă puctele slabe şi forte ale electoratului. Iar orice atentat la adresa acestora va trezi nemulţumiri din partea unor categorii specifice ale electoratului.
Concluzii:
1. Profilul electoral al municipiului Chişinău este determinat de o concentrare intensivă de instituţii de învăţămînt, reprezentanţi ai societăţii civile şi agenţi ai sectorului economic.
2. Principalele preocupări ale electoratului mun. Chişinău sunt axate pe probleme de administrare a infrastructurii locale şi a calităţii vieţii cotidiene. În acelaşi timp, o parte a electoratului acordă atenţie sporită situaţiei în jurul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, şi ale altor principii caracteristice democraţiei.
60
3. Datorită mobilităţii şi gradului înalt de dinamism ale acestor grupuri sociale, orice încălcare a ordinii lor de priorităţi va genera nemulţimuri şi tulburări sociale, precum şi devierea preferinţelor politice anterior stabile.
4. Restricţiile şi alte tipuri de acţiuni aplicate în defavoarea grupurilor electorale pot avea urmări nefaste pentru unii din candidaţii electorali la postul de Primar al municipiului Chişinău. Aceleaşi acţiuni reprezintă un set de aşi în mîna altor candidaţi, care neapărat vor face uz de acestea pe perioada campaniei electorale.
2. Analiza situaţiei interne şi externe a Candidatului
Curriculum Vitae
Dorin Chirtoacă -născut la 9 august 1978, în or. Chişinău.
Studii: 1997–2001 — Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, România, diplomă în ştiinţe juridice.1997–2001 — Colegiul juridic franco-român de studii europene, Universitatea Paris I Pantehon — Sorbonne, diplomă de licenţă în drept european.
Activitate profesională:2001–2002 — redactor al emisiunii “Surprize Surprize”, TVR 1, România. 2002–2003 — redactor-şef al emisiunii “Surprize Surprize”.2003–2005 — coordonator de proiecte, Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova.
Afiliere politică:Vicepreşedinte al Partidului LiberalPreşedinte al Organizaţiei municipale a PL
Profesia (ocupaţia):Jurist, coordonator de proiecte, Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova.
Limbi vorbite : Româna, Engleza, Franceza, Rusa şi Germana
Experienţă:Stagii în Germania şi SUA
I. Situaţia internă a candidatului, în baza analizei SWOT, este următoarea:
Puncte tari (strengthens): D.Chirtoacă reprezintă un lider poltic nou necompromis şi “inocent” din punct de vedere politic,
ceea ce îi conferă un coeficient înalt de onestitate în ochii electoratului. D.Chirtoacă este născut la Chişinău, ceea ce înseamnă că el cunoaşte foarte bine problemele cu
care se confruntă comunitatea şi localitatea în întregime. D.Chirtoacă este un lider politic tînăr (29 ani) şi energic, şi nu este un descendent politic al elitei
comuniste. Acest candidat ocupă funcţia de vicepreşedinte al partidului şi preşedinte al Organizaţiei
municipale a PL, ceea ce denotă un grad înalt de competenţă şi pregătire în materia de management şi liderism politic.
D. Chirtoacă a absolvit instituţii superioare de peste hotare, atît în România, cît şi în Franţa. Aceste performanţe denotă un grad înalt de intelegenţă şi pregătire profesională.
În contextul integrării europene a RM, respectiv şi a Chişinăului, cunoaşterea bună a dreptului european de către Primarul municipiului, va duce la consolidarea cursului de integrare europeană la care s-a alăturat Chişinăul. Dacă Chirtoacă va deveni primar, atunci specialitatea profesată de
61
acesta va facilita înţelegerea mai bună a sistemului juridic european şi realizarea unei racordări eficiente şi coerente la acesta a cadrului juridic local.
Pe lîngă faptul că D.Chirtoacă este o persoană intelegentă el este şi un bun orator, posedarea limbilor străin la un nivel corespunzător, vor contribui la stabilirea unor relaţii strînse cu Primari din străinătate (în speţă din UE). În eventualitatea, va fi posibilă chiar şi stabilirea unor parteneriate durabile bazate pe o comunicare coerentă şi bine fundamentată dintre Primăria Chinăului şi partenerii de peste hotare.
Datorită faptului că D.Chirtoacă a lucrat în calitate de Redactor-şef al Emisiunii “Surprize Surprize”( TVR 1, România), imaginea lui poate obţine un coeficient înalt de credibilitate din parte persoanelor care au vizionat sau continuă sa urmărească această emisiune. E posibil chiar un transfer de credibilitate şi imagine în favoarea lui Chirtoacă.
Calitatea de coordonator de proiecte în cadrul unei organizaţii non-guvernamentale denotă o capacitate bună a lui Chirtoacă de a gestiona diverse proiecte şi respectiv fonduri întru atingerea efectivă a scopurilor prestabilite. Acest tip de competenţă îi va permite acestuia să îndeplinească cu uşurinţă obligaţiile de Primar al municipiului, în eventualitatea în care el va obţine această funţie.
Profesia de jurist, şi activitatea în cadrul unei organizaţii de apărare a drepturilor omului, scoate în evidenţă setul de valori la care se alătură D.Chirtoacă. Cunoaşterea acestora, dar şi îmbinarea lor corespunzătoare, denotă o conştiinţă şi un coportament democratic din partea acestuia. Fapt ce va duce la consolidarea democraţiei în cadrul sistemului de raporturi în cadrul Primăriei şi comunităţii în ansamblu.
Stagiile peste hotare realizate de Chirtoacă demonstrează, încă o dată, posedarea unui volum bogat de experienţă în domeniul său de specialitate, care poate fi aplicat în practică în avantajul Chişinăului. Ceea ce va duce la îmbunătăţirea imaginii, vieţii Chişinăului, şi a fiecărui locuitor în parte.
Puncte slabi (weaknesses): Vîrsta de 29 de ani nu-i permite lui Chirtoacă sa se lanseze în campanie electorală în calitate de
politician cu experienţă enormă. Efectuarea studiilor peste hotare (mai ales în România) poate crea tiferite genuri de antipatii din
partea unor anumite categorii electorale de cetăţeni, mai ales în contextul răcirii relaţiilor moldo-române. Acelaşi lucru se referă şi la funcţia de Redactor-şef înn cadrul emisiunii “Surprize Surprize”( TVR 1, România).
Din cauza imaginii Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova, în cadrul căruia Chirtoacă activează drept coordonator de proiecte, credibilitatea lui poate suferi esenţial, mai ales în rîndul societăţii civile, care este mai bine informată decît alte categorii electorale. (Preşesintele Comitetului Helsinki din RM a fost învinuit de mituire, ceea ce poate altera aspectul imagologic al lui Chirtoacă).
Performanţele mediocre ale PL, în general, pot să influenţeze imaginea/succesul lui Chirtoacă, în cazul în care va exista o implicare activă a PL şi o transpunere sporită a imaginii acestuia asupra personalităţii lui Chirtoacă.
Oportunităţi (opportunitties): Profesia şi competenţele lui Chirtoacă în domeniul juridic şi a dreptului european îi permite să
opereze cu argumente bine fondate şi solide pe marginea drepturilor omului şi alte subicte aferente.
În contextul situaţiei actuale la capitolul respectarea drepturilor omului şi ale altor principii democratice, pregătirea profesională şi experienţa lui Chirtoacă poate asigura atenuarea acestora.
Experienţa obţinută în coordonarea de proiecte, de rînd cu posedarea limbilor străine, îi va permite lui Chirtoacă să aplice şi să implementeze diverse proiecte pentru dezvoltarea localităţii, infrastructurii şi pentru îmbunătăţirea vieţii cotidiene şi civile ale Chişinăului.
Pericole/riscuri (threatens):
Chirtoacă poate să se confrunte cu problema similară alegerilor anticipate din 2005, cînd a primit calificativul unei persoane ambiţioase, intelegente, dar cu puţină experienţă. Vîrsta lui va fi iarăşi un contraargument în retoricile “giganţilor politici”, care vor candida la funcţia de primar al capitalei.
62
Exploatarea negativă a gradului de experienţă şi de vîrstă a lui Chirtoacă de către oponenţii politici poate să ducă la progresare complexului de “ratat” şi a “imaturităţii”.
Relaţiile de rudenie ale lui Chirtoacă cu liderul PL, Mihai Ghimpu, creează o asociere voluntară sau involuntară în rîndul electoratului.
II. Situaţia externă a candidatului, în baza analizei SWOT, este următoarea:
Puncte tari (strengthens): Participarea lui Chirtoacă în calitatea de apărător al principiilor democratice (occidentale)
consolidează credibilitatea lui în faţă reprezentanţelor statelor străine acreditate în RM. În cazul în care misiunile diplomatice şi-au exprimat îngrijorarea faţă de situaţia surselor media din RM, activismul accentuat a lui Chirtoacă pe marginea aceluiaşi demers va cuantifica credibilitatea lui în faţa oficialităţilor străine acreditate la Chişinău.
Unele categorii din electorat vor recepta imaginea de “luptător pentru drepturile omului” a lui Chirtoacă, avansată şi dezvoltată pe larg în ultima perioadă (intimidarea mass-media, sancţionarea nelegitimă a surselor media).
Arestarea liderilor şi tinerilor PL, în legătură cu evenimentul de comemorare a Zilei Marii Uniri din 1918, va atrage de partea lui Chirtoacă grupuri sociale foarte sensibile faţă de acest subiect.
Puncte slabi (weaknesses): Lipsa unei experienţe politice reale şi solide îl poate deposeda pe Chritoacă de puncetele
necesare pentru victorie, mai ales în cazul în care electoratul solicită asemenea în mod prioritar asemnea competenţe.
Electoratul mun.Chişinău nu poate să aplice modelul comparativ de evaluare a competenţelor şi rezultatelor înregistrate de Chirtoacă, deoarece acesta nu aparticipat niciodata la actul de conducere, de exercitare a funcţiei de luare a deciziei. “Adică, mai bine alegi un candidat care deja este sau a fost implicat în politică şi în procesul decizional, decît pe unul care nu exercitat niciodata asemenea funcţii (cazul lui Chirtoacă)”. Acest argument este bazat pe reticenţa cu care electoratul tratează orice deputant politic (politician începător).
Oportunităţi (opportunitties): Acţiunile de intimidare aplicate asupra mass-media, semnalate în perioada recentă la Chişinău,
precum şi alte lezări ale principiilor democratice reprezintă piste convenabile pentru lansarea lui Chirtoacă în cadrul campaniei elctorale şi obţinerea unui număr de voturi în plus. Acest lucru fiind asigurat de ocuparea şi exploatarea judicioasă a posturei de apărător al drepturilor omului de către Chirtocă.
Folosirea abilă a recentelor evenimente privitor arestării nefondate a membrilor PL, şi agresarea jurnaliştilor de cele trei posturi TV (PROTV, DTV şi TV7), îi va garanta lui Chirtoacă un suport electoral mărit în rîndul mass-media şi a altor reprezentanţi ai societăţii civile (mai ales printre cei care luptă pentru respectarea drepturilor omului).
Aceleaşi evenimente vor fi cu entuziasm acceptate de electoratul român. În acest caz, Chirtoacă poate exploata imaginea lui mediatizată cu această ocazie, atribuindu-i rolul de reclamă politică, chiar dacă a avut iniţial amprente negative.
Chirtoacă poate folosi acţiunile întreprinse împotriva presei şi a membrilor PL, în timpul comemorării Zilei Marii Uniri, pentru tentarea grupurilor electorale cu tentă “naţională”, care se vor simţi lezate indirect de acest caz, luîndu-i apărarea lui Chirtoacă şi sancţionînd acel candidat care va fi propus sau sprijinit de partidul de guvernămînt (Patidul Comuniştilor).
Pericole/riscuri (threatens):
Lipsa unor surse media libere şi independente, mai ales după cazurile de privatizare a “AnteneiC” şi “EuroTVChişinău”, dar şi păstrarea influenţei partidului de guvernământ în cadrul Companiei Publice “Teleradio-Moldova”, îi va crea obstacole în realizarea dreptului de a beneficia pe urma accesului egal la sursele media pentru toţi candadaţii la alegeri.
Tăcerea partidului de guvernămînt, în ce priveşte propunerea unei candidaturi din partea acestuia la alegeri, duce la creearea unui avantaj solid în favoare sa şi la un disconfort profund în rîndul opoziţiei, inclusiv şi a PL.
63
O parte a electoratului mun.Chişinău poate să conceapă, să capteze din partea partidelor oponente, comportamentul şi intenţia lui Chirtoacă şi a PL, în general, drept o provocare la adresa statalităţii RM şi a regimului constituţional moldovenesc. Chiar dacă Chirtoacă, împreună cu ceilalţi membri ai PL, vor fi achitaţi de către justiţie, oricum el va avea de pierdut pe seama acestor acuzări şi afirmări despre pretinse sau veridice manifestări de naţionalism. În acest caz, el va fi compromis şi va fi pedepsit prin intermediul votului de către electoratul corespunzător.
3. Marketing strategic (stabilirea nucleului dur din rîndul votanţilor)
În baza trăsăturilor profilului lui D.Chirtoacă, precum şi circumstanţelor politico-sociale actuale, categoriile de votanţi pe care trebuie să se axeze acesta urmează să fie constituite din:
Tineri şi studenţi interesaţi în şi cunoscători ai principiilor şi valorilor democratice, şi cei care se identifică cu persoana lui Chirtoacă (libertatea exprimării, etc).
Familii tinere, care nu sunt sprijinite de autorităţile locale actuale. Reprezentanţi ai mass-media, dornici de a-şi asigura dreptul la libera exprimare şi de a-şi
exercita profesia de jurnalist. Reprezentanţi ai sectorului asociativ, care sunt interesaţi în respectarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului, în baza cărora ei activează.
Drept categorii electorale auxiliare sau suplimentare pot să participe: Cetăţenii cointeresaţi în rezolvarea problemelor localităţii. Persoanele dornice de a vedea lider nou, tînăr, profesionist şi politic candid
Aceste categorii electorale sunt rezultate de imaginea lui Chirtoacă. Respectiv, profilul de lider politic tînăr, activ energic şi combatant pentru drepturile omului şi pentru alte principii democratice. În acest sens, D.Chirtoacă va îndrepta atenţia şi mesajele către aceste categorii pentru a-şi legitima profilul de lider tînăr şi luptător pentru respectarea şi asigurarea drepturilor omului. Totodată, acesta nu trebuie să uite despre cetăţenii cointereaţi în venire unei persoane noi “inocente politic”, care este capabil să le rezolve problemele. Nucleul dur al electoratului lui Chirtoacă trebuie să fie în primul rînd tineretul şi sectorul asociativ, drept cele mai active grupuri sociale.
4. Stabilirea obiectivelor şi a strategiei de campanie
Sloganul electoralUn primar tînăr — o capitală nouă!
StrategieCampania electorală administrată de Chirtoacă trebuie să fie bazată pe o strategie electorală care constă din lipsirea de unitate între imaginea candidatului şi cea a partidului. Această strategie avea drept ţintă atragerea unui electorat cît mai numeros.
Obiectivele campaniei electorale conduse de Chirtoacă trebuie să fie completate cu cîteva obiective noi privitor la tineri
Obiective Atragerea categoriilor electorale de tineri şi de reprezentanţi ai sectorului asociativ. Vociferarea şi apelarea la respectarea drepturilor omului şi ale altor principii democratice. Participarea, iniţierea de dezbateri, conferinţe, seminare pentru tineri, reprezentanţi ai sectorului
asociativ, cu implicarea mass-media. Folosirea atentă şi chibzuită a motivelor naţionale în favoarea consolidării profilului electoral şi în
detrimentul lui. Organizarea de şedinţe universitarea cu intrare liberă şi dicutarea, dezbaterea problemelor
stringente cu care se confruntă populaţia municipiului. Distribuirea de materiale, pliante cu un mesaj simplu, dar nu simplist, concret, dar nu abstract, şi
lipsit de raţionamente puternic elevate.
64
Prezentarea publică de proiecte urbanistice, sau de alte tipuri cu privire la posibilităţile de dezvoltare ale oraşului.
Organizarea de acţiuni şi activtăţi de salubrizare, reparare a edificiilor, străzilor, parcurilor şi ale altor obiecte de importanţă publică.
Combinarea acţiunilor publice ecologice sau de alt gen cu careva momente de descriere, explicare, dezbatere a subiectelor care reprezintă un grad înalt de însemnătate pentru publicul larg, electorat.
Pregătirea, elaborare unor memorii, articole care vin în apărarea sau care prezintă argumente forte în favoarea lui Chirtoacă.
În acelaşi timp, candidatul poate folosi elemente sau chiar fragmente ale programului electoral anterior, dar să-l ajusteze la condiţiile politice actuale. Referinţele principale trebuie să fie făcute pentru categoriile electorale-nucleu (studenţi, tineri, sector asociativ), dar şi pentru restul.
Pragramul electoral:În oraşul Chişinău
Asigurarea unui set de facilităţi pentru studenţii veniţi din regiuni; Promovarea tinerilor experţi în funcţii de conducere; Promovarea principiilor democratice la scară locală şi consolidarea societăţii civile prin fortificarea
democraţiei; Construirea de locuinţe sociale pentru cei defavorizaţi şi familii tinere, dezvoltarea sistemului
ipotecar de construcţie a locuinţelor; Furnizarea agentului termic (apă caldă şi căldură) conform parametrilor prevăzuţi de lege; Achitarea serviciilor comunale strict pe baza consumului (fără să fie plătite şi pierderile din reţea); Modernizarea şi eficientizarea staţiei de epurare a apelor reziduale; Transport public la timp, curat, în stare tehnică corespunzătoare normelor legale, inclusiv
microbuzele, staţii reparate şi amenajate; Repararea drumurilor cu termen de exploatare conform standardelor europene, deszăpezirea lor
la timp, repararea gurilor de canal; Iluminarea tuturor străzilor şi a curţilor interioare ale blocurilor locative; Implementarea unui program municipal de prevenire a efectelor calamităţilor naturale; Renovarea şi construirea de noi terenuri de joacă pentru copii, îngrijirea şi amenajarea zonelor
de odihnă; Extinderea reţelei de troleibuze pentru transportarea confortabilă a pasagerilor şi diminuarea
poluării mediului ambiant; Construirea unei fabrici de prelucrare a gunoiului pentru a nu înconjura municipiul cu gropi de
gunoi; Atragerea investiţiilor străine inclusiv pentru construcţia de locuinţe; Înfiinţarea oficiului pentru protecţia consumatorului în vederea combaterii comercializării
produselor şi medicamentelor contrafăcute; În oraşele, comunele şi satele din municipiu: Acordarea de ajutoare familiilor tinere defavorizate pentru construcţia de case; Construirea reţelelor de apă şi canalizare; Asigurarea circulaţiei transportului până la ore târzii şi introducerea liniilor de troleibuz în
perspectivă; Repararea şi întreţinerea drumurilor de acces către localităţi, a străzilor şi trotuarelor din localităţi
şi iluminarea lor, deszăpezirea la timp a drumurilor; Crearea condiţiilor pentru evacuarea şi stocarea gunoiului, salubrizarea localităţilor; Asigurarea mijloacelor necesare pentru îngrijirea şcolilor, a grădiniţelor, reamenajarea terenurilor
de sport, dotarea bibliotecilor cu cărţi; Crearea de condiţii pentru creşterea numărului de locuri de muncă prin dezvoltarea mediului de
afaceri în mediul rural;
La primărie Garantarea transparenţei activităţii administraţiei publice locale, prevenirea conflictelor dintre
administraţie şi prestatorii de servicii publice; Garantarea accesului imediat la informaţiile publice; Soluţionarea la timp a cererilor cetăţenilor; Simplificarea la minim a procedurilor de obţinere a licenţelor, autorizaţiilor şi a altor acte
administrative;
65
Concursuri depolitizate şi transparente de angajare a personalului; Promovarea tinerilor, inclusiv în funcţii de conducere, stimularea angajării absolvenţilor; Concesionarea serviciilor publice către agenţi economici privaţi; Atragerea investiţiilor străine, dezvoltarea business-ului mic şi mijlociu pentru creşterea numărului
locurilor de muncă şi a salariilor.
5. Comunicarea, distribuţia şi planul de organizare
Această etapă trebuie să prevadă exploatarea pe larg a evenimentelor legate intimidarea mass-media, precum şi încălcarea altor drepturi democratice consfinţite în constituţie şi apărate de legislaţia naţională şi internaţională.
Consider oportună criticarea puterii de guvernămînt şi a instituţiilor politice care îl deservesc, precum şi cea a liderului-candidat electoral care le reprezintă. Trebuie să fie folosită posibilitatea gratuită de a reclama persoana lui Chirtoacă drept un luptător pentru drepturile omului, şi poate valorile naţionale. Mass-media care a fost şi ea lezată, va îmbina activitatea sa de apărare a drepturilor sale în faţa justiţiei şi a opiniei publice, cu reclamarea involuntară dar imperativă a lui Chirtoacă. În acest fel acestuia i se conferă imaginea de „erou”, “luptător pentru principii democratice şi valori naţionale”.
Anume datorită acestor împrejurări publicitatea electorală a lui Chirtoacă trebuie să se bazeze pe reiterarea principiilor democratice şi sublinierea defectelor democraţiei actuale, care afectează libertatea cetăţenilor din mun.Chişinău.
6. Categoriile de public ţintă ale candidatului
Publicul ţintă a candidatului este reprezentat de tineret şi sectorul ascociativ, cu extindere spre cetăţenii cointeresaţi în rezolvarea problemelor lor cotiediene. Prin organizarea de dezbateri publice, universitare Chirtoacă poate să atragă tot mai mulţi tineri de partea sa, concomitent exercitînd un grad de persuasiune şi asupra profesorilor. Folosirea gratuită a mass-media şi a mediatizărilor efectuate de aceasta garantează o prezenţă de durată şi foarte afectivă în memoria şi opini electoratului. Aceasta este modalitate cea mai sigură de promovare a imaginii sale, în cazul în care aproximativ toate sursele media sunt loiale puterii actuale de guvernămînt.
66
Anexă
Tabel Nr.1 Populaţia Municipiului Chişinău după vîrstă Vîrstă Total
populaţie0-14 3-6 3-7 7-16 15-
56/6157/62+
Mun.Chişinău 755140 104899
24652
30448 93262
555461
94780
Sursa: Biroul Naţional de Statistică,1 ianuarie 2007
Tabel Nr.2 Distribuţia spaţială a creşterii economice (2006)
%
Vînzări cu amănuntul
Producţieindustrială
Investiţii în capital fix
Venituri fiscale colectate
Municipiul Chişinău
56,3 55,0 56,2 62,9
Sursa: Biroul Naţional de Statistică, 2006
Tabel Nr 3. Şomeri la Agenţia Forţei de Muncă (2005)Numărul de şomeri Şomeri plasaţi în cîmpul muncii
Mun.Chişinău 7744 3216
Sursa:Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2006
Tabel Nr. 4 Profilul sărăciei cu relevanţă pentru Chişinău2004
Incidenţa sărăciei absolute
6,9
Profunzimea sărăciei
6,8
Structurasărăciei 100 %
Mediu urban(inclusiv Chişinău)
26, 0
Sursa: Ministerul Economiei şi Comerţului din RM 2005
Tabel Nr.5 Percepţii privind calitate infrastructurii urbane pentru Chişinău 2005Percepţia asupra calităţii umătoarelor servicii?
Distribuţia răspunsurilor,%
S-a îmbunătăţit
Nu s-a modificat
S-a înrăutăţit
Nu folosesc
Furnizarea gazului 29,6 53,8 14,4 1,9
Furnizareaapei
2466,3 8,7 1,0
Furnizarea electricităţii
29,860,6 8,7 1,0
Furnizarea căldurii
36,539,4 22,1 1,0
67
Întreţinerea drumurilor
17,346,2 34,6 1,9
Iluminatul străzilor
24,046,2 27,8 1,9
Curăţenia localităţii
9,651,0 37,5 1,9
Sursa:Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2006
Tabel Nr 6.Instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate (2005/2006)Numărul de instituţii, unităţi Numărul de elevi, persoane
Mun.Chişinău 25 16744
Sursa:Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2006
Tabel Nr.7 Instituţii de învăţămînt superiorNumărul de instituţii, unităţi Numărul de elevi, persoane
Mun.Chişinău 28 109274
Sursa:Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2006
68
CONCLUZII…
Pentru politicieni mijloacele de informare sunt esenţiale, presa devenind
pentru ei un obiect obişnuit, la fel ca şi vizitele pe care le efetuează printre
alegători în campania electorală. Şi tot în paceasta perioadă multă presă nu mai
este cîinele de pază al societăţii, ci al politicianului care o plăteşte. În zadar va
aştepta publicul ca aceasta să scoată la iveală toate nedreptăţile şi greşelile
oficialilor, să-i apere pe cei cinstinţi sau necăjiţi, să urmărească cu orice preţ şi risc
adevărul şi să aducă oamenilor acele informaţii utile de care el are nevoie. Şi asta
pentru că presa este ori dependentă economic, ori politic. Dacă are probleme
economice tot un politician le va rezolva, pentru că el este de obicei şi patronul din
umbră al instituţiei de presă respective.
În campania electorală majoritatea posturilor de televiziune, posturile de
radio sau presa scrisă abandonează terenul de interese ale cetăţeanului-elector şi de
avocat al acesteia, lăsîndu-l să rătăcească pe labirinturile electorale şi să devină
pradă capcanelor servite de concurenţii electorali sau de ele înseşi. Presa
electronică de referinţă a ocolit în buna parte, dezvăluirea ideilor, programelor
69
electorale, dialogul onest cu publicul elector, iniţierea acestuia în regulele de
votare. Lipsind, în temei, electoratul de materialul informativ-explicativ suficient
pentru opţiuni libere şi conştiente în scrutinul consumat, audiovizualul a probat în
ultimul timp un comportament electoral de natură frauduloasă. Parţialitatea politică
s-a manifestat, în special, în agitaţia electorală neregulamentară atestată în
buletinele de ştiri şi emisiunile speciale, în difuzarea spoturilor publicitare în lipsa
indicaţiilor concurenţilor electorali, schimbarea grilei tradiţionale de emisie (fără a
anunţa Consiliul Coordonator al Audiovizualului) şi alte cazuri.
În campania electorală se recurge la metoda “împroşcării cu noroi”, între
candidaţi. Televiziunea este calea cea mai rapidă şi mai eficientă şi participă din ce
în ce mai activ la acest “proces”, chiar dacă CCA şi CEC au stat cu ochii pe
televiziune în campania electorală. Campaniile electorale (toate pînă în prezent) au
devenit oglinda a tot ce este televiziunea din Moldova în prezent. Dacă o campanie
seamănă una cu alta, atunci înseamnă că televiziunea nu a crescut deloc.
Ne-am obişnuit deja cu avalanşa de spoturi electorale pro sau contra unui
actor politic, difuzate în special în timpul campaniei electorale. Pentru a cîştiga
credibilitatea electoratului, deseori actorii politici fac uz de exemplificarea
problemelor sociale, iar prezentarea programului de guvernare vine în calitate de
soluţii pentru rezolvarea acestora. Şi mass-media este ajutorul lor. Pentru că le
promovează interesele.
. Unul dintre cele mai perfecte exemple ar fi campania naţională de strîngere
a fondurilor pentru restaurarea mănăstirii “Căpriana”, lansată în anul 2003. Pe de o
parte este o campanie social – ordodoxă, care cheamă lumea să contribuie cu mic
cu mare la colectarea surselor financiare pentru reabilitarea obiectivului de mîndrie
naţională - mănăstirea Căpriana. Da, este o ideie excelentă, în vederea antrenării
populaţiei în acest proces, dar care este defapt intenţia reală pînă la urmă?.
Campania a fost iniţiată şi patronată de conducerea de vîrf a ţării, iar în timpul
activităţilor promoţionale, demnitarii de stat au fost prezentaţi ca cei mai
înflăcăraţi reprezentanţi ai societăţii creştine. Analizînd problema din mai multe
70
puncte de vedere, constatăm şi alte aspecte înafară de cel educativ al populaţiei.
Prin această metodă, înalţii demnitari de stat s-au expus în postura de apărători ai
credinţei a tot ce este sfînt de la Dumnezeu. Încercînd astfel să combată stereotipul
societăţii potrivit căruia, partidul comunist este propovăduitorul strangulării
credinţei creştine. În timpul şi după realizarea campaniei, în presa de opoziţie au
fost publicate o serie de materiale informative despre acestă încercare meschina, a
conducerii de aşi face o imagine pozitivă, prin intermediul unui scop atît de
necesar şi atît de nobil. Campania naţională de strîngere a fondurilor pentru
mănăstirea Căpriana, a foast chiar numită de experţi în publicitate: campanie de
imagine.
Să ne oprim la semnificaţia anului 2004, numit de autorităţi, “anul lui Ştefan
cel Mare şi Sfît”. Prin acţiunile organizatorice ale campaniei, întradevăr găsim şi
un momentul educativ. Materialele promoţionale, expoziţii, comemorări, toate
acestea îşi propun să educe populaţia, în special generaţia tînără, în spiritul
patriotismului şi mîndriei naţionale. Dar dacă încercăm să urmărim din alt punct de
vedere este evidentă “campania de imagine”, patriotică a şefului statului, implicat
în marea majoritae a activităţilor cultural – artistice dedicate marelui voievod.
71
BIBLIOGRAFIE
1. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994 publicată în Monitorul
Oficial al R.Moldova nr.1 din 12.08.1994;
2. De ce nu au avut loc alegerile de duminică? // Săptămânalul “Timpul”, 26
iulie 2005, nr .253;
3. Drăgan I., Beciu C., Marinescu V., etc., Construcţia simbolică a câmpului
electoral. Institutul European pentru Cooperare Cultural-Ştiinţifică,
Bucureşti, 1998;
4. Electorala ’98. Documente şi cifre. Ediţie a Comisiei Electorale Centrale,
Chişinău: TISH, 1998;
5. Gorincioi Radu, Democratizarea Republicii Moldova în contextul proceselor
de globalizare. Teză de doctor în ştiinţe politice, Chişinău, 2005;
6. Josanu Efim, « Mass-media în Republica Moldova », raport anual, 2001;
7. Muraru Ioan, Drept constituţional şi instituţii politice, vol. II, Bucureşti,
1993;
8. Popa Victor, Drept parlamentar, ULIM, Chişinău, 1999;
9. Popa Victor, Dreptul public, Chişinău, 1998;
10.Saca V. Transformări politico-partinice în dimensiuni de sistem: reflecţi
72
asupra societăţii moldoveneşti. // MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză
politică). Partea XXV, Chişinău: USM, 2004;
11.Vocea civică, Vol. 4, nr. 2 (17), 1998, Importanţa campaniilor electorale;
12.Vocea civică”, Vol. I, nr. 1 (16), 1998, Importanţa alegerilor pentru
democraţie;
13.Мошняга В., Руснак Г. Президентские (2000) выборы в Республике
Молдова: особенности и результаты. // MOLDOSCOPIE (Probleme de
analiză politică). Partea XV, Chişinău: USM, 2001.
14. www.markmedia.ro (autor Claudiu Săftoiu, consilier al preşedintelui
României)
15. Gross Peter. Mass media şi democraţia în ţările Europei de Est. – Iaşi,
Polirom, 2004.
16. Marin Constantin, “Comunicarea instituţională”, Chişinău 2002;
17. Moraru Victor. Mass media versus politica, Chişinău, USM, 2001;
18. Peru Aurelia. Comunicarea electorală în spaţiul public al Republicii
Moldova. MOLDOSCOPIE. Partea 4 (XXXI), 2005;
19. Pop Doru. Mass media şi politica. - Iaşi, Institutul Europea, 2000;
20. Ficeac Bogdan, „Tehnici de manipulare”, Bucureşti, 1996;
21.“Legea cu privire la instituţia publică a audiovizualului, Compania
Teleradio-Moldova”, “Monitorul Oficial”, 15.08.2002;
22. Peru Aurelia, „Promovarea imaginii liderului politic” (metode şi tehnici),
Cazul Republica Moldova, teza de doctor, Chişinău 2004;
23.Beciu Camelia, „Politica discursivă” (practici politice într-o campanie
electorală), Iaşi 2000;
24.Cucereanu Dragoş, „Ghid juridic în problemele mass-media”, Centrul de
Drept al avocaţilor, Chişinău 2003;
25. Traian Ungureanu. Războiul timpurilor: declin ocidental şi asediu islamic.-
Bucureşti, Humanitas, 2006;
26. Curier Media, nr.12, Chişinău, iunie 2001;
73
27.Constantin Pîrţac, buletin analitic « Mass-media », Chişinău 2001;
28.Gurfinkiel M. Testamentul lui Ariel Sharon, -Bucureşti, editura „Pro Editură
şi Tipografie”;
29. Epoca dezinformării”, Henri-Pierre Cathala, Editura Militară, Bucureşti
1991, p.10;
30. Revista Obiectiv AV, nr. 01/2006
31. Revista VIP Magazin, anul 2004
32. Presa periodică
33.www.presedinte.md
34.http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Voronin
35. www.cotidianul.ro
36.www.antena3.ro
74
ANEXĂ
ABREVIERI FOLOSITE ÎN TEZA DE LICENŢĂ
BMD- Blocul Moldova Democrată
CCA- Consiliul Coordonator al Audioviziualului
CEC- Comisia Electorală Centrală
CIA- Agenţia Centrală de Informaţii
CCCEC-Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei
FSB-Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse
ONU-Organizaţia Naţiunilor Unite
PCRM- Partidul Comuniştilor din Republica Moldova
PPCD- Partidul Popular Creştin Democrat
MAI-Ministerul Afacerilor Interne
TVR- Televiziunea Română
SUA-Statele Unite ale Americii
UNESCO- Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură
75
URSS- Uniunea Republicilor Sovietice Socialite
În acest spaţiu public naţional, european, internaţional, există cetăţeanul care alege şi liderul politic
care devine conducător. Cetăţeanul alege pentru că se regăseşte în cel pe care-l votează, pentru că
poate acesta din urmă minte seducând, pentru că există o logică a emoţiilor care nu impune o
explicaţie pur raţională. Liderul, la rândul său dezvoltă o personalitate cu tendinţe psihopatologice
pentru a-l proteja de nebunia puterii care-i distruge insidios simţul raţiunii şi integrităţii psihice. Sunt
creionate două realităţi. şi o dialectică a sistemelor societale care naşte întrebări despre logica ordinii
sociale şi politice, despre discernământul de a alege liderii şi despre capacitatea acestora de a naviga
dotaţi cu minimul de nebunie contra nebuniei. Lectura acestei cărţi de psihologie politică reprezintă o
provocare care poate oferi răspunsuri. Un instrument al socializării politice, o iniţiere pe cât de utilă pe
atât de incitantă.
76
Top Related