Restituiri 11Miercuri, 17 aprilie 2019

100 de ani. Războiul româno-ungar din 1919

Ofensiva din aprilie 1919

Suveranii României decorează soldaţi distinşi în luptele din Transilvania

Planifi carea ofensiveiPe 16 aprilie a început înaintarea armatei

române în zona neutră, spre vest peste Mun-ţii Apuseni şi înspre nord spre Maramureş. Ordinul de operaţii prevedea şi faptul că trupele române nu vor depăşi linia fi xată la Paris, respectiv Hust - Satu Mare - Carei - Oradea - Salonta. Deoarece trupele ungu-reşti aveau superioritate numerică şi guri de foc mai multe, planul de operaţii român a ţinut cont de aceste aspecte, preconizând o concentrare și o economie a forțelor care să maximizeze avantajele trupelor române.

A fost prevazută o acțiune hotărâtoare în sectorul de nord, între valea Someșului și cea a Crișului Repede, executată de un grup principal de forțe (3 divizii de infanterie, o divizie de cavalerie și un detașament mixt). Această acțiune s-a dat printr-un atac al DI 7 la centrul sectorului, pe direcția valea Co-rundului - Zalăului - valea Crasnei - Carei și un atac executat de DI 6 la aripa stân-gă, pe valea Crișului Repede, pe direcția Ciucea - Oradea. Legătura între cele două atacuri urma să fi e menținută de către un detaşament comandat de colonelul Cris-tofor, format din 3 batalioane și 3 baterii din divizia a 6-a, pe direcția văii Barcău-lui. Grosul Diviziei a 2-a cavalerie urma să fi xeze inamicul pe valea Somesului, iar după ce atacurile diviziilor 6 și 7 vor clătina apărarea inamică, Divizia a 2-a de cavalerie urma să avanseze spre Satu Mare, urmând să i se alăture de la Divizia a 7-a brigada a 2-a roșiori (atașată inițial aici), brigadă ce urma să avanseze spre nord, de pe frontul Diviziei a 7-a, pentru a menține legătura cu Divizia a 2-a de cavalerie. Acoperirea la nord urma să fi e executată de detașamentul mixt comandat de generalul Olteanu, pe valea Tisei, dinspre Sighetu Marmației. Rezerva grupului de nord o constituia DI a 16-a ardeleană, chiar în spatele DI 7. Un atac secundar urma să fi e dat în sectorul de sud al frontului, pe văile Crișului Alb și Negru, de către Divizia 2 vânători. Rezerva generală era asigurată de Divizia Infanterie a 18-a ardeleană și Divizia 1 vânători.

Planul Comandamentului român era cel mai bun, în condițiile date, atât din punct de vedere al concepției, cât și al posibilității de execuție, experiența celor doi ani de răz-boi spunându-și cuvântul. În primul rând, ținea cont de natura terenului și dispune-rea forțelor amice și inamice, precum și de considerațiile tactice și strategice. Forțele ungurești erau comasate în defi leurile Tisei (la nord), Someșului, Ciucea (la centru) și defi leul Ciuci (la sud, pe valea Crişului Alb). Aceste văi compartimentează Munții Apu-seni și deschid căi de invazie spre câmpie, odată trupele debușate ivindu-se posibilități bune de manevră, care pot da peste cap apărarea inamică. De exemplu, o înaintare viguroasă pe valea Corundului ar întoarce rezistența inamică de pe Munții Bicului, iar una în pe valea Zalăului și a Barcăului ar întoarce rezistența de pe înălțimile din jurul Șimleului-Silvaniei și de pe Munții Plopi-

şului (Rezului). Pe ansamblul operațiunilor, debușarea ofensivei peste regiunea muntoa-să dintre Someș și Barcău ar întoarce apăra-rea din restul munților Apuseni, în special din defi leurile Crișurilor. Regiunea dintre Someș și Crișul Repede este cea mai potri-vită pentru dezvoltarea operațiunilor de la vest la est, deoarece ar întoarce apărarea din restul munților Apuseni, unde rezistența se poate face în condiții mai bune, dată fi ind confi gurația terenului.

Mai mult, între Someș și Crișul Repede erau grupate cel mai multe și mai bine or-ganizate forțe ungurești, care puteau fi mai ușor aprovizionate cu trupe din linia a doua. Flancul de nord al trupelor române era des-coperit, pe când cel sudic era acoperit de trupele franco-sârbe afl ate în Banat, care, deși nu cooperau cu trupele române, pot fi considerate aliate, probabilitatea ca trupele maghiare să încerce un contraatac pe aici fi ind practic nulă. Mai ales că ungurii cău-tau să facă legătura cu Rusia sovietică prin nordul Maramureșului și Galiția, în așa fel încât să întoarcă întregul front românesc.

În concluzie, concepția Marelui Cartier General român era o acțiune hotărâtoare cu grosul forțelor în centru - între Someș și Crișul Repede - pentru a respinge forțele inamice și a le întoarce apărarea. O acțiune secundară era prevăzută pe valea Crișului Negru și Alb, până la linia Beiuș – Sebiș (depresiunea Zărandului), de fi xare a ina-micului și blocarea lui în a-și deplasa aju-toare spre sectorul destinat spre rupere. De asemenea, acoperirea dreptei dispozitivului de atac cu minimul de forțe pe valea Tisei.

Economia forțelor s-a realizat prin con-centrarea în sectorul de rupere a unei mase puternice de trupe, aproximativ 35.000 de soldaţi grupați în 3 divizii de infanterie și una și jumătate de cavalerie (37 batalioane, 26 escadroane și 23 de baterii de artilerie) față de cei 18.000 de unguri cu 15 baterii de artilerie din linia întâi a sectorului. Din acest grup, un detașament mixt comandat de general Olteanu, format din 2 batalioane, 8 escadroane și o baterie urma să asigure valea Tisei în Maramureş. Pentru acțiunea secundară, pe văile Crișului Alb și Ne-gru, precum și pentru acoperirea pe valea Mureșului, acţiona Divizia 2 vânători, întă-rită cu Regimentul Beiuş și un detașament din Divizia 1 vânători, un total de 12.000 de oameni față de 4.500 de unguri din linia întâi. Rezerva românească era compusă din 16.000 de oameni (2 divizii), față de 48.000 de unguri cu 60 de guri de foc în linia a doua. În concluzie, Grupului de Nord, con-dus de generalul Traian Moșoiu, îi revine misiunea cea mai difi cilă, cu cea mai înaltă responsabilitate.

(Va urma) Daniel MAN

Bolşevizarea Ungariei şi violenţele comise asupra populaţiei româneşti din teri-toriile ocupate au determinat pe comandanţii armatei române să decidă înain-

tarea treptată în Transilvania. Puşi în faţa faptului împlinit, comandanţii aliaţi nu s-au opus, dimpotrivă, şi-au dat seama că doar armata română poate rezolva tulbu-rările din Ungaria.

Regele Ferdinand îl decorează pe locotenetul Ghica din Regimentul 14 artilerie

Regele Ferdinand şi generalul Traian Moşoiu trec în revistă trupele din Grupul de Nord

Membrii Comandamentului Trupelor din Transilvania, în mijloc generalul Constantin Prezan (colonelul Ion Antonescu, imediat în spatele lui)

(SURSE - General Gheorghe Mărdărescu, Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei, Editura Militară, 2009; Glenn E. Torrey - România în Primul Răz-boi Mondial, Ed. Meteor, 2014; Cristian Negrea, Războiul româno-ungar de la 1919)