Zygmunt Gandirea Sociologica

5
Gândirea sociologică Zygmunt Bauman & Tim May Nevoia de cunoștere este una dintre caracteristicile definitorii speciei umane. Indiferent de capacitațile omului - native sau educate în școală, acesta devine profund interesat în a știi mai mult, în a găsi raspunsuri la o sumă de intrebări. Una dintre disciplinele care joacă un rol-cheie în cultura intelectuală modernă și care a apărut datorită acestei nevoi de cunoaștere, este sociologia, o știință relativ tânără, apărută în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, studiind regulile sociale și procesele care leagă și separă oamenii, nu numai ca indivizi dar și ca membrii ai asociaților, grupurilor și instituțiilor. Mai poate fi definită ca fiind studiul sistematic al societaților umane, punând accent in special pe sistemele moderne industrializate. Unul dintre contribuabilii acestei discipline este sociologul polonez Zygmunt Bauman care scrie împreună cu Tim May, “Gandirea Sociologică”, “cu scopul de a-i ajuta pe oameni să-și ințeleagă experiențele prin și cu ceilalți. Facând asta, ea arată cum pot fi interpretate, în modalități noi și diferite, aspecte ale vieții ce par familiare. Fiecare capitol abordează probleme ce fac parte din viața noastră cotidiană, chiar daca nu se afla in prim-planul concepțiilor noastre cotidiene despre viață”

description

Zyg

Transcript of Zygmunt Gandirea Sociologica

Gndirea sociologicZygmunt Bauman & Tim MayNevoia de cunotere este una dintre caracteristicile definitorii speciei umane. Indiferent de capacitaile omului - native sau educate n coal, acesta devine profund interesat n a tii mai mult, n a gsi raspunsuri la o sum de intrebri. Una dintre disciplinele care joac un rol-cheie n cultura intelectual modern i care a aprut datorit acestei nevoi de cunoatere, este sociologia, o tiin relativ tnr, aprut n a doua jumtate a secolului al XIX-lea, studiind regulile sociale i procesele care leag i separ oamenii, nu numai ca indivizi dar i ca membrii ai asociailor, grupurilor i instituiilor. Mai poate fi definit ca fiind studiul sistematic al societailor umane, punnd accent in special pe sistemele moderne industrializate.

Unul dintre contribuabilii acestei discipline este sociologul polonez Zygmunt Bauman care scrie mpreun cu Tim May, Gandirea Sociologic, cu scopul de a-i ajuta pe oameni s-i ineleag experienele prin i cu ceilali. Facnd asta, ea arat cum pot fi interpretate, n modaliti noi i diferite, aspecte ale vieii ce par familiare. Fiecare capitol abordeaz probleme ce fac parte din viaa noastr cotidian, chiar daca nu se afla in prim-planul concepiilor noastre cotidiene despre via

n primul capitol al lucrrii, se dorete a se examina ce inseamn gndirea sociologica i care este importana ei pentru nelegerea de sine, nelegerea celorlalti i a mediului social in care trim. Acetia definesc sociologia ca o practica disciplinar cu propriile sale ntrebri prin care se abordeaz studiul societaii i al relaiilor sociale. Sociologia este pentru ei un corp de cunotine i anumite practici care utilizeaz cunotinele acumulate.

Autorii i pun ntrebarea, ce anume deosebete acest corp de cunotine i practici

corespunztoare de alte corpuri de cunotine care au propriile lor practici? n vecintatea sociologiei se afl istoria, tiinele politice, antropologia, economia, criminalistica, lingvistica, dreptul, politicile sociale, psihologia, managementul, literatura i geografia uman. Autorii apreciaz, probabil, diferenele dintre crile de sociologie i cele plasate n imediata lor apropiere sunt mai puin pronunate dect cele dintre, s zicem, sociologie i chimie organic. Aceste corpuri de cunotine nvecinate au multe n comun. Toate se ocup de lumea ca rezultat al acionrii omului, lume care nici n-ar exista n afara aciunii omeneti. Toate aceste discipline se ocup, fiecare n felul su, de aciunile umane i de consecinele lor. Totui, dac toate exploreaz acelai teritoriu, ce le difereniaz, ce le distinge att de mult nct s merite nume diferite?Un rspuns ar putea fi faptul c diviziunile dintre diferite corpuri de cunotine trebuie sa reflecte diviziuni din lumea pe care o investigheaz. Aciunile omeneti difer unele de altele, iar diviziunile dintre corpurile de cunotine nu fac dect sa reflecte acest fapt. Istoria se ocup de aciunile care au avut loc n trecut, n timp ce sociologia se concentreaz asupra aciunilor din prezent. Gndirea sociologic se distinge, de asemenea, prin relaia cu aa-numitul sim comun.Simul comun nu pare s aib nimic de zis n problemele ce-i preocup pe fizicieni, chimiti sauastronomi. Subiectele de care se ocup acetia nu fac parte din experiena cotidian [...] obiectele examinate de tiinele fizice apar n circumstane foarte speciale [...]. n asemenea condiii, doar savanii le pot vedea i pot face experimente cu ele. Sunt identificate patru moduri n care au fost considerate aceste diferene:1. Spre deosebire de simul comun, sociologia face un efort de a se subordona pe sine nsi regulilor riguroase ale discursului responsabil.

2. Din perspectiva mrimii domeniului din care se extrage materialul gndirii sociologice.

3. Sociologia i simul comun difer prin modul n care fiecare concepe realitatea uman.

4. n timp ce fora simului comun depinde de caracterul de la sine neles, nu i pune la ndoial preceptele i nu se autoconfirm n practic, sociologia are potenialul de a tulbura

certitudinile confortabile ale vieii, fcnd familiarul nefamiliar.. Oamenii nu i pun intrebri dac sunt mulumii c aa stau lucrurile, din motive ce nu pot fi cercetate. Fatalismul poate juca i el un rol, prin credina c nu se poate face mare lucru spre a schimba condiiile n care acionm.

Din acest punct de vedere, familiaritatea i curiozitatea se opun, iar aceasta poate influena elanul spre inovaie si transformare. ntr-o confruntare cu aceasta lume familiar condusa de obiceiuri nzestrate cu puterea de a reconfirma convingeri, sociologia poate prea un intrus bgcios i enervant. Punnd sub lup ceea ce este luat de bun, ea are potenialul de a tulbura certitudinile confortabile ale vieii cu intrebari pe care nimeni nu-si poate aminte sa le fi pus vreodat si pe care cei aflai n anumite poziii le socotesc de-a dreptul deplasate.

Autorii i indruma pe toi care consider ca merit efortul de a-i tri viaa ntr-un mod mai contient s aleag sociologia, fiind un ghid bine-venit.

A gndi sociologic ne face mai sensibili i mai tolerani fa de diversitate. Ne poate ascui simurile i deschide ochii spre noi orizonturi, aflate dincolo de experiena nemijlocit, spre a putea explora condiii umane rmase pana acum relativ invizibile. [...] Gndirea sociologic orientat mpotriva rigiditaii este astfel o for n sine care flexibilizeaz ceea ce putea reprezenta o stabilitate opresiv a relaiilor sociale[...] Arta gndirii sociologice const in extinderea domeniului i a eficacitii practice a libertii. Pe msura ce i-o insuesc mai bine, indivizii devin mai puin supui manipularilor i mai rezisteni la opresiune i control.

Autorii susin c este vorba si de ce se afl dincolo de noi ca persoane individuale. Sociologia elogiaz individul, insa nu i individualismul. A gndi sociologic nseamn, a nelege mai bine oamenii din jur, a le inelege speranele, grijile si preocuprile.

n ncheierea primului capitol se face referire nc odat la obiectivul autorilor. Nu este acela de a corecta cunoaterea, ci de a invita la o gndire in aceti termeni. Nu se urmrete s se inlocuiasc concepii greite cu ideea unui adevr nendoielnic, ci de a extinde orizonturi ale inelegerii. Cartea noastr este diferit de altele pentru c este organizat potrivit problemelor ce ne influeneaz viaa cotidian.REPERE BIBLIOGRAFICE1. Bauman, Zygmunt; May, Tim (2008) Gandirea sociologic. Bucuresti, Humanitas.