ZMEURA DE CAMPIE.docx

4
ZMEURA DE CAMPIE de Mircea Nedelciu postmodernism dupa 1980 Mircea Nedelciu (1950 - 1999) considerat a fi unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai curentului optzecist şi ai postmodernismului în literatura română. Romanul „Zmeura de campie" a aparut în 1984 este împărţit în patru părţi şi alcătuit din 24 de capitole numerotate cu literele alfabetului, de la A (cuvântul „Arac") şi până la Z (cuvântul „Zat"). Titlul constituie simbolul unei înstrăinări (zmeura fiind o planta de munte): omul - desparţit de familie, trădat de memorie şi chiar de Istorie - este un înstrainat in lume. Tema romanului o constituie raportul dintre memorie şi adevăr, neputinţa recuperării trecutului autentic. Prozatorul îşi construieşte romanul folosind biografiile unor tineri orfani: Radu A. Grinţu, Zare Popescu şi Gelu Popescu, zis Meşteru, au crescut fără părinţi, au trecut în momente diferite pe la Casa de copii şcolari din Sinaia (un orfelinat, aşadar), unde ultimii doi, la iniţiativa celui mai mare, a lui Zare, s-au făcut fraţi. După ce pleacă din Casă, Zare continuă să-l caute - sporadic - şi chiar să-l susţină financiar pe Gelu, în vreme ce el ratează admiterea la Facultatea de Istorie, face armata şi, după diverse peregrinări (specifice personajelor lui Mircea Nedelciu), lucrează ca muncitor pe un şantier de la Canal. În armată, Zare îl întâlneşte pe Grinţu, profesor de română suplinitor şi aspirant perpetuu la meseria de regizor, care satisface un stagiu militar cu termen redus. După perioada ostăşească (cu care romanul debutează, înregistrând colocviile celor doi), Grinţu peregrinează la rându-i, schimbă locurile de muncă, funcţionând o vreme ca pedagog la Liceul de Mecanică Fină, unde îl întâlneşte pe Gelu Popescu, elev neobişnuit din clasele mari. Romanul cuprinde traseele celor trei tineri (în intervalul 1973-1977), ca şi momentele lor de intersecţie, cel mai adesea pur întâmplătoare (ca peste tot în proza autorului, şi aici există o reţea de coincidenţe). Pe lângă statutul de orfan, cele trei personaje au în comun tentativa de a- şi reconstitui propriul trecut, pentru care - ni se anunţă încă din primele pagini ale romanului - "singurul document autentic" îl constituie "amintirile [...] vagi". Tocmai de aceea, modalităţile acestei reconstrucţii

Transcript of ZMEURA DE CAMPIE.docx

ZMEURA DE CAMPIEde Mircea Nedelciupostmodernism dupa 1980Mircea Nedelciu(1950 - 1999) considerat a fi unul dintre cei mai importani reprezentani ai curentului optzecist i ai postmodernismului n literatura romn.Romanul Zmeura de campie"a aparut n 1984 este mprit n patru pri ialctuitdin24 de capitolenumerotate cu literele alfabetului, de la A (cuvntulArac")i pn la Z (cuvntulZat").Titlulconstituie simbolul unei nstrinri (zmeura fiind o planta de munte): omul - desparit de familie, trdat de memorie i chiar de Istorie - este un nstrainat in lume.Temaromanului o constituie raportul dintre memorie i adevr, neputina recuperrii trecutului autentic.Prozatorul i construiete romanul folosind biografiile unor tineri orfani: Radu A. Grinu, Zare Popescu i Gelu Popescu, zis Meteru, au crescut fr prini, au trecut n momente diferite pe la Casa de copii colari din Sinaia (un orfelinat, aadar), unde ultimii doi, la iniiativa celui mai mare, a lui Zare, s-au fcut frai. Dup ce pleac din Cas, Zare continu s-l caute - sporadic - i chiar s-l susin financiar pe Gelu, n vreme ce el rateaz admiterea la Facultatea de Istorie, face armata i, dup diverse peregrinri (specifice personajelor lui Mircea Nedelciu), lucreaz ca muncitor pe un antier de la Canal. n armat, Zare l ntlnete pe Grinu, profesor de romn suplinitor i aspirant perpetuu la meseria de regizor, care satisface un stagiu militar cu termen redus. Dup perioada osteasc (cu care romanul debuteaz, nregistrnd colocviile celor doi), Grinu peregrineaz la rndu-i, schimb locurile de munc, funcionnd o vreme ca pedagog la Liceul de Mecanic Fin, unde l ntlnete pe Gelu Popescu, elev neobinuit din clasele mari.Romanulcuprinde traseele celor trei tineri (n intervalul 1973-1977), ca i momentele lor de intersecie, cel mai adesea pur ntmpltoare (ca peste tot n proza autorului, i aici exist o reea de coincidene).

Pe lng statutul de orfan, cele treipersonajeau n comun tentativa de a-i reconstitui propriul trecut, pentru care - ni se anun nc din primele pagini ale romanului - "singurul document autentic" l constituie "amintirile [...] vagi". Tocmai de aceea, modalitile acestei reconstrucii biografice sunt diferite. Zare elaboreaz, cu mijloace de autodidact (idei dezordonate i intuiii ndrznee, uneori, strlucite), teorii asupra istoriei pe care i le comunic epistolar fostului su profesor de istorie sau le dezbate cu Grinu. n ceea ce-l privete, acesta din urm prefer s-i imagineze propria biografie, structurnd-o apoi n scenarii cinematografice nsemnate ntr-un caiet de regie. Singur Gelu, mezinul, face ceea ce s-ar putea numi o "investigaie de teren", observnd i adunnd poveti pe care, cu parcimonie (adic, ntr-un scenariu, n fond, eherezadic sau, dac vrei, sadovenian), le d la rndul su mai departe: "Pe parcursul a ctorva sute de zile care urmar, Gelu i povesti lui Grinu, cu diverse ocazii, n ce fel i-a nceput i unde a ajuns cu cutatul prinilor. ntre timp li se mai ntmplar i multe alte lucruri demne de a fi povestite."Dei are elementede melodram,picaresciproz detectivistic(ntreinnd toate alerteea naraiunii i curiozitatea cititorului),Zmeura de cmpiese nal pe o temelie, n fond, tragic, de o luciditate necrutoare. Contrar relaiilor "descifrate" uneori de critici (derutai de firele voit nclcite ale romanului), cele trei personaje nu sunt rude. Dimpotriv,episoadele din prima copilriea lui Zare i din cea a lui Grinu s-au intersectat pentru c ntre prinii lor au existat legturi nverunate de dumnie i delaiune.Gelu Popescudescoper: "Cu cteva sptmni nainte de naterea lui Zare, cineva, un anume Vergu [...], a adus de poman (cu lumnare) familiei Popescu Florea i Popescu Sperana un copil pe nume Radu (nume slav = bucurie, nota Z.P.) i le-a spus celor doi c e din partea lui Grinu Anton, cel care are de tiat la stuf pe 15 ani." Or, Grinu ajunsese la stuf ca urmare a delaiunii lui Popescu. Aadar, frietatea care se stabilete ntre aceste personaje (i, printr-o extensie la care romanul, nu lipsit de o dimensiune demonstrativ, oblig, n cadrul acestei generaii de fii) nu este un dat al sngelui, ci o opiune a contiinei lor de fiine cu trecutul tulburat.Zare Popescu- cel care "refuz s-i recunoasc prinii i, n general, nu prea accept ideea c el ar putea avea aa ceva" - decide c l vrea de frate pe Gelu Popescu, dei acesta presupune - i nu se sfiiete s o spun, scuturnd plasa iluziilor - c "poate nici nu m cheam Popescu".

Acesta e punctul n care romanulZmeura de cmpieaeaz o distan implicit polemic fa de romanele generaiei anterioare. Constant - devenit clieu - n proza aizecist, investigarea adevratei biografii paterne duce de cele mai multe ori la imaginea unui tat czut prad unei (reparabile, cnd nu reparate) greeli politice i devenit astfel o victim a istoriei. n investigaia lor, personajele lui Mircea Nedelciu descoper, n schimb, o generaie patern vinovat de a se fi dumnit i vndut, de a-i fi abandonat sau de a-i fi dus la prsire propriii fii i de a-i fi nzestrat cu o biografie plin de pete oarbe: "n fond, ceea ce caui tu este aproape imposibil de gsit. Tinereea i vrsta matur a omului care i-a fost tat (i este!), trebuie s fi existat acest om, s-au petrecut ntr-un timp de neneles. Nici un criteriu nu mai este acelai. Semnele acelui om, dac le-ai gsi, ar fi imposibil de interpretat, reaciile lui la ntmplrile propriei viei vor rmne pentru tine nvluite n mister. Tot ce poi spera este s mai triasc i, vzndu-l cum se comport n mediul lui de acum, s ncerci s-i inventezi aa-numitele date ereditare."

Departe de a fi un "roman mpotriva memoriei",Zmeura de cmpieeste un substanial roman al memoriei, unul dintre cele mai tulburtoare din ntreaga literatur romn postbelic, n care memoria s-a adpostit adesea. Aici ns, anamneza nu mai mpac i nu mai absolv, ca n proza obsedantului deceniu, ci, dimpotriv, desface i sfie. Ea se ncheie, ca ntr-un scenariu dionisiac (Zare se recomand ntr-una din epistolele sale drept "un susintor al mitului dionisiac"), nu cu sacralizarea, ci cu sfrtecarea zeului, adic a tatlui absent.

nsui modul de a povesti este adecvat acestei sfrtecri, cptnd aici o funcie moral. De la faptul c materia epic nu se supune cronologiei, ci se ordoneaz dup un principiu al listei (de la A la Z), pn la acela c naraiunea nainteaz "prin salturi n marginea adevratelor puncte fierbini de pe traseul de povestit", numeroase mijloace concur la a spori hiurile lecturii. Numai c, ne previne undeva un personaj, "nu-i nimic dac cititorul e derutat. Asta ajut la nelegerea mesajului". Gelu nsui apeleaz latehnica amnriipentru a-l obliga pe Grinu s se implice i s se preocupe mai mult de propria istorie: "l va pedepsi pentru asta. i va amna ntr-atta povestirea, o va fragmenta i o va pune n dubiu, pn cnd cellalt va pleca i el pe teren s-i dezlege firele". Lucrnd cu "un ton neutru i fr niciun fel de crescendo", aceeai este i pedagogia pe care Mircea Nedelciu o adopt fa de cititorul su: "Da, da, degeaba zicei c nu v pas i c totul a trecut n cele din urm. Suntem tot timpul soldai, dar nite soldai pe ai cror umeri apas rspunderi de generali; de tcerea i ignorana noastr poate depinde soarta multor btlii care nc n-au nceput."

Pstrnd asociaia, am putea spune cZmeura de cmpieeste, dintr-o perspectiv artistic, un cmp de btlie ctigtor. Strbtndu-l, nsoind micrile avntate ori derutate ale eroilor, poi s afli cel puin cine sunt fiii acelor tai sfiai de propria lor nesbuin.