Ziua - Noapte Vopsita

5
Ziua: noapte vopsită publicat la 7 Iulie 2003 Cunoscutul cotidian Ziua a publicat, la data de 2 iunie 2003, articolul intitulat "Mama Lumii la Bucureşti", în care prezintă elogios, ca pe un eveniment istoric, aniversarea a zece ani de la redeşteptarea în România a Ritului Scoţian Antic şi Acceptat (RSAA), cu participarea "celor mai importante personalităţi ale masoneriei mondiale", în frunte cu Suveranul Mare Comandor Al Supremului Consiliu de la Washington, Fred Kleinknecht. Se subliniază că "Suveranul Mare Comandor" român Costel Iancu a primit "votul de încredere" al "celor mai prestigioase organizaţii masonice din lume", prin prezenţa la "festivităţile grandioase" (desfăşurate pe durata a două zile într-o întreagă aripă a Casei Poporului, într-un "decor uluitor") a "Suveranilor Mari Comandori" din SUA, Germania, Austria, Rusia, Italia, Spania, Portugalia, Ungaria şi Bulgaria. În a doua zi a ceremoniilor, au fost omagiaţi mari artişti invitaţi, precum Adela Mărculescu, Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinică şi "iluştri oameni de cultură" precum Dinu Săraru (cunoscut pentru romanele sale cu activişti de partid), Nicolae Breban, Nicolae Cajal (rabinul-şef al evreilor din România), Gabriela Adameşteanu, etc., despre care cititorii sunt informaţi în trecere că sunt francmasoni. Dintre politicienii invitaţi de "Supremul Consiliu" al României, s-au prezentat numai ministrul învăţământului, Ecaterina Andronescu şi ministrul Culturii, Răzvan Theodorescu, precum şi senatorul Sergiu Nicolaescu. A răspuns invitaţiei şi preşedintele Academiei, Eugen Simion. Ziarista de la Ziua precizează însă că "aniversarea a avut ecouri la cele mai înalte nivele ale statului": preşedintele Ion Iliescu a primit la Palatul Cotroceni o "delegaţie formată din vârfurile francmasoneriei române şi din prestigioşii invitaţi străini". Întâlnirea nu a fost mediatizată şi s-a desfăşurat într-un atât de mare secret încât nici "măcar SPP-ul nu a fost lăsat să rămână în sală". Se ştie totuşi că Ion Iliescu a acordat cea mai înaltă distincţie românească Suveranului Mare Comandor Al Supremului Consiliu ("Mamă a Lumii") Fred Kleinknecht. Ulterior, ne informează articolul, a avut loc şi o întâlnire între premierul Adrian Năstase, ministrul de externe Mircea Geoană şi aceeaşi delegaţie. În sfârşit, este pezentată ca o "notă falsă" absenţa de la ceremoniile din ultima zi a "Marelui Maestru a Marii Loje Naţionale a României (MLNR)", iritat în orgoliul său imens, caracteristic francmasonilor, de fastul aniversării, mult mai mare decât al trecutei sărbători a zece ani de la înfiinţarea MLNR. Se poate cu uşurinţă observa dorinţa ziarului Ziua de a prezenta într-o lumină cât mai favorabilă evenimentul, care este abil "legitimat" şi pozitiv girat prin prezenţa unor personalităţi ale culturii şi artei în care publicul are deplină încredere. De fapt, articolele elogioase la adresa francmasoneriei apărute în ultima vreme în ziarul Ziua dovedesc că el este organul de presă din România al acestei secte satanice care este francmasoneria, care urmăreşte să obţină

description

Colin Turner

Transcript of Ziua - Noapte Vopsita

Page 1: Ziua - Noapte Vopsita

Ziua: noapte vopsită

publicat la 7 Iulie 2003

Cunoscutul cotidian Ziua a publicat, la data de 2 iunie 2003, articolul intitulat "Mama Lumii la Bucureşti", în care prezintă elogios, ca pe un eveniment istoric, aniversarea a zece ani de la redeşteptarea în România a Ritului Scoţian Antic şi Acceptat (RSAA), cu participarea "celor mai importante personalităţi ale masoneriei mondiale", în frunte cu Suveranul Mare Comandor Al Supremului Consiliu de la Washington, Fred Kleinknecht. Se subliniază că "Suveranul Mare Comandor" român Costel Iancu a primit "votul de încredere" al "celor mai prestigioase organizaţii masonice din lume", prin prezenţa la "festivităţile grandioase" (desfăşurate pe durata a două zile într-o întreagă aripă a Casei Poporului, într-un "decor uluitor") a "Suveranilor Mari Comandori" din SUA, Germania, Austria, Rusia, Italia, Spania, Portugalia, Ungaria şi Bulgaria.

În a doua zi a ceremoniilor, au fost omagiaţi mari artişti invitaţi, precum Adela Mărculescu, Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinică şi "iluştri oameni de cultură" precum Dinu Săraru (cunoscut pentru romanele sale cu activişti de partid), Nicolae Breban, Nicolae Cajal (rabinul-şef al evreilor din România), Gabriela Adameşteanu, etc., despre care cititorii sunt informaţi în trecere că sunt francmasoni.

Dintre politicienii invitaţi de "Supremul Consiliu" al României, s-au prezentat numai ministrul învăţământului, Ecaterina Andronescu şi ministrul Culturii, Răzvan Theodorescu, precum şi senatorul Sergiu Nicolaescu. A răspuns invitaţiei şi preşedintele Academiei, Eugen Simion.

Ziarista de la Ziua precizează însă că "aniversarea a avut ecouri la cele mai înalte nivele ale statului": preşedintele Ion Iliescu a primit la Palatul Cotroceni o "delegaţie formată din vârfurile francmasoneriei române şi din prestigioşii invitaţi străini". Întâlnirea nu a fost mediatizată şi s-a desfăşurat într-un atât de mare secret încât nici "măcar SPP-ul nu a fost lăsat să rămână în sală". Se ştie totuşi că Ion Iliescu a acordat cea mai înaltă distincţie românească Suveranului Mare Comandor Al Supremului Consiliu ("Mamă a Lumii") Fred Kleinknecht. Ulterior, ne informează articolul, a avut loc şi o întâlnire între premierul Adrian Năstase, ministrul de externe Mircea Geoană şi aceeaşi delegaţie.

În sfârşit, este pezentată ca o "notă falsă" absenţa de la ceremoniile din ultima zi a "Marelui Maestru a Marii Loje Naţionale a României (MLNR)", iritat în orgoliul său imens, caracteristic francmasonilor, de fastul aniversării, mult mai mare decât al trecutei sărbători a zece ani de la înfiinţarea MLNR.

Se poate cu uşurinţă observa dorinţa ziarului Ziua de a prezenta într-o lumină cât mai favorabilă evenimentul, care este abil "legitimat" şi pozitiv girat prin prezenţa unor personalităţi ale culturii şi artei în care publicul are deplină încredere. De fapt, articolele elogioase la adresa francmasoneriei apărute în ultima vreme în ziarul Ziua dovedesc că el este organul de presă din România al acestei secte satanice care este francmasoneria, care urmăreşte să obţină dominaţia mondială.

Vom face, în această direcţie, o mică paralelă între articolul din Ziua şi un interesant roman "poliţist" politic, apărut (fapt foarte semnificativ) la editura aceluiaşi cotidian Ziua, în anul 2000. Să notăm însă înainte că romanul se numeşte "Clubul Cocoşaţilor" şi că a fost scris de colonelul de securitate ieşit la pensie Olimpian Ungherea, francmason care a adeclarat la televiziune că a scris cartea la comanda unuia dintre superiorii săi. Naraţiunea din roman, despre care se spune că este fictivă, dar inspirată din realitate, se desfăşoară pe mai multe planuri, dintre care cel al intrigii poliţiste este un simplu pretext pentru celelalte două: cel al vieţii corupte a câtorva politicieni importanţi din "Liga Renaşterii Naţionale" (În care poate fi recunoscut celebrul Front al Salvării Naţionale) şi cel al iniţierii în secretele francmasoneriei a şefului acestui partid, Daion Doroga (care poate fi uşor identificat cu Adrian Năstase), iniţiere realizată de către un "intermediar" al "iluminaţilor", supranumit "Baronul". Este expusă de către Baron o întreagă istorie romanţată şi mirobolantă a francmasoneriei, care este prezentată ca un factor de echilibru politic; se vorbeşte în termeni mai mult decât elogioşi despre Adam Weishaupt, întemeietorul ordinului "iluminaţilor" francmasoni, despre familia

Page 2: Ziua - Noapte Vopsita

bancherilor Rotschild, despre Comisia Trilaterală şi despre cei doi "mari bărbaţi ai veacului" (citeşte francmasoni notorii), Ybigniew Brzezinski şi Rockefeller care au înfiinţat-o, despre Council of Foreign Relations (CFR), despre grupul Bilderberg, prezentat ca un adevărat guvern mondial, despre rolul criminal, dar chipurile perfect justificat al băncilor, care finanţează războaiele, despre Mafie, despre mari personalităţi care fac parte din sectă, precum George Bush, Gorbaciov, Elţân, Bill Clinton, Papa, etc., despre tatuarea pe braţ, cu laser, a numărului Fiarei pe post de cartelă universală (aici se precizează că Banca Mondială are codul 666), despre ameninţarea cu moartea în caz de trădare (a secretelor francmasonice); toate acţiunile criminale ale francmasonilor sunt înfăţişate ca perfect justificate, minunate deşi oricine are bun simţ îşi dă seama că nu poţi face bine făcând în permanenţă rău, că pomul bun nu poate da roade rele şi invers, pomul rău nu poate da poame bune... Tupeul merge până la a-l prezenta pe Iisus ca pe un simplu revoluţionar (aici nefăcând decât să servească cititorilor ideile satanice, anticreştine ale francmasoneriei). De fapt, în aceste condiţii romanul se transformă într-o foarte abilă propagandă în slujba francmasoneriei, având astfel o confirmare în plus ca ziarul Ziua susţine publicistic francmasoneria. Afirmaţiile vagi, adevărul şi minciuna sunt la fel de îndemânatic amestecate ca şi în articolul amintit mai sus, încât cititorul de romane poliţiste (şi sunt destui pasionaţi de acest gen) trebuie să cunoască Protocoalele Secrete ale Francmasoneriei pentru a nu fi "intoxicat" de informaţiile false, care tind să prezinte această grupare satanică (francmasoneria) într-o lumină favorabilă, strecurată în lecţiile pe care le ţine "Baronul" discipolului său.

În articolul din ziarul Ziua i se spune cititorului că "cei care acced la cele mai înalte funcţii din cadrul masoneriei renunţă în mod automat la anonimat. Identitatea unui Mare Maestru sau a uni suveran Mare Comandor nu poate rămâne secretă."

"Baronul" din roman afirmă însă despre "iluminaţii" din vârful ierarhiei francmasonice că "... ei nu apar niciodată în public în postura de iluminaţi, ci doar de oameni de cele mai variate profesii... despre iluminaţi, în public, nu se vorbeşte niciodată nominal şi niciodată la modul concret. Ci doar la modul general. Aluziv. Se ştie cu precizie doar că ei există. Dar cine anume sunt, nu ştie nimeni. Iluminaţii rămân pe deplin conspiraţi. Cea mai teribilă armă a lor, aşa cum ţi-am spus, este anonimatul. Dacă vrei o comparaţie, intermediarii sunt marionetele: preşedinţi, miniştri, regi, parlamentari. Ei sunt păpuşile. Dar păpuşarul nu se vede. Toţi ştiu doar că există, undeva, în adâncul culiselor, însă nu-l vede nimeni. Niciodată!".

Aparenta contradicţie este lămurită de al IV-lea şi al XV-lea Protocol secret al francmasoneriei. Primul dintre ele decretează: "Francmasoneria exterioară, de suprafaţă, nu serveşte decât pentru acoperirea planurilor noastre, pentru că planul final al acţiunii, ba chiar şi locul organizaţiilor noastre conducătoare supreme vor rămâne întotdeauna necunoscute poporului.", iar al doilea confirmă ideea: "este absolut firesc ca noi, cei puţini, care facem parte din francmasoneria secretă, şi nimeni altcineva, să fim cei care coordonează, nebănuiţi de nimeni, din umbră, actiunile francmasoneriei exterioare, pentru că numai noi ştim cu adevărat unde vrem să ajungem; numai noi, cei ce facem parte din elită trebuie să cunoaştem scopul final al fiecărei acţiuni, în timp ce ceilalţi membri ai lojilor nu trebuie să ştie mai nimic. Pentru membrii francmasoneriei exterioare, scopul respectivei acţiuni va fi prezentat ca fiind altul, şi astfel ei nici măcar nu vor bănui ceea ce urmărim noi atunci. Ei se mulţumesc de obicei cu un succes momentan, care le satisface amorul propriu în înfăptuirea planurilor lor, fără a observa că acest plan nu porneşte din iniţiativa lor, ci le este sugerat de noi."

Cititorul trebuie deci să înţeleagă că citatul de mai sus din articol vorbeşte doar de cele mai înalte funcţii ale francmasoneriei exterioare, menită să mascheze acţiunile tenebroase ale masoneriei secrete; avem aici exemplul unei abile minciuni prin omisiune, care induce în eroare o persoană neavizată, facând-o să creadă în intenţiile pretins onorabile, deschise ale satanicei organizaţii, care îşi coace însă planurile, după cum se ştie, în cel mai deplin secret.

Astfel, putem înţelege mai bine de ce Ion Iliescu s-a întâlnit cu delegaţia masonică tot în secret, ca şi Daion Doroga cu "Baronul" din romanul "Clubul Cocoşaţilor". Şi putem de asemenea intui de ce "Suveranul Mare Comandor" Fred Kleinknecht, reprezentantul unei organizaţii satanice, nu numai că a fost primit de şeful statului, dar i s-a acordat de către Ion Iliescu şi cea mai înaltă distincţie. O adevărată organizaţie caritabilă, care face bine oamenilor, nu are nimic de ascuns, iar un preşedinte benefic orientat style="mso-spacerun: yes"> nu girează cu autoritatea sa personificarea răului!

Page 3: Ziua - Noapte Vopsita

Revenind la personalităţile atrase cu abilitate si manipulate de Consiliul Suprem Român de grad 33 al RSAA pentru a-şi lustrui înfăţişarea publică, iată ce spune al XI-lea Protocol secret francmasonic despre creştinii care sunt membri sau simpatizanţi ai francmasoneriei: "... acest aspect fundamental a servit mereu ca bază a organizării francmasoneriei noastre secrete, care nu este cunoscută şi ale cărei planuri nu sunt nici măcar bănuite de dobitoacele creştine atrase de noi în organizaţia vizibilă, exterioară a francmasoneriei, pentru a îndepărta astfel de la noiprivirile bănuitoare ale fraţilor lor.".

Putem observa astfel că articolul din Ziua îmbină abil minciuna sfruntată cu sugestia plină de tupeu şi cu unele fapte reale, conform comandamentelor satanice din Protocolul secret numărul XII: "Prin aceste mijloace abile de manipulare, nebănuite şi nevăzute de opinia publică, dar foarte sigure, vom câştiga în orice situaţie atenţia şi încrederea publică. Prin ele vom întărâta sau vom linişti, după cum avem nevoie, spiritele, le vom convinge sau le vom amăgi, scoţând de sub tipar când adevărul, când minciuna, când ambele abil combinate, adeverind sau dezminţind faptele, după inrâurirea pe care urmărim ca acestea să o aibă asupra publicului, tatonând cu grijă locul, înainte de a păşi cu fermitate pe el."

Să mai precizăm că, alături de corpul propriu-zis al articolului pomenit mai sus, a fost inseratş o casetş care informează cititorii că trei dintre jurnaliştii de la Ziua, şi anume Sorin Roşca Stănescu (directorul ziarului), Miruna Munteanu (redactorul-şef al suplimentului Dosare Ultrasecrete) şi Radu Tudor (şeful Departamentului Armată, servicii secrete), au primit din partea Supremului Consiliu de grad 33 al RSAA din România plachete-distincţie, "În semn de omagiu pentru activitatea în viaţa publică". Pentru cine ştie să citească printre rânduri, omagiul este de fapt pentru bunele servicii de propagandă aduse francmasoneriei de ziarul Ziua, care este prezentată în mod constant de către aceşti ziarişti fără scrupuleÎntr-o falsă lumină, complet contrară planurilor sale satanice de înrobire a omului şi de dominaţie mondială.

Grupul Bilderberg, tot mai incisiv prezentat opiniei publice drept "Guvern Mondial"

În acelaşi număr al ziarului Ziua, un scurt articol dă câteva informaţii despre reuniunea anuală a aşa-zisului Guvern Mondial al grupului Bilderberg, desfăşurată între 14-15 mai 2003 la Hotel Trianon în Franţa, sub preşedenţia lui Jacques Chirac. Potrivit unor surse "anonime", Bilderberg este o organizaţie creată în 1954 şi compusă din "magnaţii marilor finanţe din SUA, Canada şi Europa de Est". Dintre membrii grupului sunt amintiţi Zbigniew Brzezinski, George Bush, Henry Kissinger, Bill Clinton, Allen Dulles (fost şef CIA), Giovanni Agnelli (patronul firmei Fiat), Henry Ford II, David, Nelson şi John Rockefeller, Edmund de Rotschild, etc. Scopurile principale ale ei sunt "instaurarea unui guvern mondial şi a unei armate globale sub umbrela ONU", ca şi câştigarea controlului asupra resurselor planetei şi al locuitorilor ei.

Ştirea mai afirmă că în această reuniune s-au discutat problema înfiinţării unei Armate a Europei Unite independente de NATO, invazia americană în Irak şi politica din Orientul Mijlociu.

Grupul Bilderberg este deja un renumit şi foarte secretos pol de forţă masonic, care are grijă să îşi anunţe, periodic, funcţionarea, pentru a penetra în conştiinţele oamenilor ca o structură politică importantă. Ştirea de mai sus ne obligă să observăm ieşirea tot mai făţişă la scenă a francmasoneriei mondiale care se grabeşte să-şi realizeze planul de dominaţie mondială până în 2050. Ea nu se sfieşte să-şi recunoască public ţelul, crezând plină de orgoliu că realizarea acestuia nu-i mai poate scăpa. De fapt, în acest mod nu face decât să confirme că Protocoalele francmasonice ale "Înţelepţilor Sionului", a căror autenticitate a fost până acum cu înverşunare negată de către masonerie, sunt cât se poate de reale şi constituie planul său de lucru, căci atât Protocolul V cât şi Protocoalele XXIII şi XXIV vorbesc explicit despre planul Guvernului Unic Mondial, existent încă de la începutul secolului XX. Iată fragmentele respective: "Noi vom obosi atât de mult pe creştini cu această libertate, silindu-i să ne ofere o stăpânire mondială atât de eficientă încât aceasta va putea îngloba, în mod abil, fără înfruntare, toate statele lumii, pentru a forma apoi Guvernul nostru Suprem, care va conduce întreaga planetă" (Protocolul V), "Guvernul nostru Mondial, care va lua locul guvernelor actuale... va ridica... Republica Mondială" (Protocolul XXIII), "Conducătorul suprem al Guvernului Mondial nu trebuie să fie dominat de pasiuni..." (Protocolul XXIV).

Page 4: Ziua - Noapte Vopsita

În acest caz, enunţul Protocoalelor francmasonice şi anunţul făcut de către grupul Bilderberg a ţelurilor sale sunt perfect identice, aşa că doar cine nu vre să audă şi să vadă adevărul mai poate să nege existenţa şi acţiunea malefică, satanică a francmasoneriei mondiale în conformitate cu planul trasat de Protocoalele "Înţelepţilor Sionului".