Camil Petrescu

Camil Petrescu

S-a născut la București, la 22 aprilie 1894.

Debutează în revista Facla (1914), cu articolul Femeile și fetele de azi, sub pseudonimul Raul D.

Camil Petrescu (22 aprilie 1894 - 14 mai 1957) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura noastră în special ca inițiator al romanului modern.

Între 1916 - 1918 participă ca ofițer la primul război mondial, iar experiența trăită acum se regăsește în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930).

În 1916, e mobilizat și pleacă pe front, unde e rănit. După un stagiu într-un spital militar, ajunge iarăși în prima linie, dar cade prizonier la unguri.

"Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat. Trebuie să fac eforturi ucigătoare pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc(…) Sunt exclus de la toate posibilitățile vieții. Ca să merg pe stradă trebuie să cheltuiesc un capital de energie și de atenție cu care alții pot ceti un volum. Aici unde totul se aranjează “în șoaptă” eu rămîn vecinic absent".

Ambianța războiului va intra, de asemenea, în roman. În 1918 va fi eliberat din lagărul german, revenind la București.

În 1939 este numit directorul Teatrului Național din București, unde va rezista doar 10 luni, iar din 1947 este ales membru al Academiei Române.

Moare la 14 mai 1957, la București

Romanul psihologic

-Romanul psihologic valorifica trairea cat mai intensa, in plan interior, de catre personaje.

-Proza experientei se bazeaza pe crearea impresiei de autenticitate utilizarea unor elemente care tin de realitate (jurnal, elemente autobiografice, scrisori)

-Este scris de obicei la persoana I (perspectiva narativa subiectiva), pentru ca pune accent pe descrierea starilor sufletesti, a problemelor de constiinta. În cazul romanului modern, de analiză psihologică, autorul nu mai este demiurg în lumea imaginarului, ci descoperă limitele condiţiei umane

- are o perspectivă limitată şi subiectivă, completată adesea cu opinii programatice despre literatură (autorul devine teoretician ).

-În ceea ce priveşte opera, personajul – narator înlocuieşte naratorul omniscient, ceea ce potenţează drama de conştiinţă, conferindu-i autenticitate;

Romanul

Este un roman subiectiv, modern psihologic.

A apărut în 1930 şi aduce un suflu nou de modernitate în peisajul literaturii române de atunci. Accentul cade pe ideea de autencititate ( naratorul descrie extrem de detaliat şi precis sentimentele şi experienţele trăite.)

Titlul

• Este alcătuit din 2 părţi mari care sugerează cele două teme majore a romanului: iubirea şi războiul, sfârşitul unuia, începutul celuilalt.

• Cele 2 adjective marchează cele 2 experienţe existenţiale a personajului, sfârşitul iubirii şi începutul războiului, văzut ca salvare a sufletului din chinurile iubirii înşelate.

• Romanul este alcătuit din 2 părţi, aşa cum sugerează si titlul.

• Iubirea este fictivă, războiul este real, descris în urma experienței pe front, această autenticitate a descrierii fiind susţinută de extrase din propriul jurnal de companie al lui Camil Petrescu.

• Iubirea cuprinde planul obiectiv, războiul planul subiectiv.

Un nou concept care sprijină idea de modernitate a romanului lui Camil Petrescu este cel al timpului scriiturii care se împarte în 2 categorii

TIMPUL NARAT- cuprinde trecutul poveștii de iubire, timpul spus

TIMPUL NARĂRII- descrierea experieței războiului, timpul spunerii

Pe lângă aceste 2 elemente de compoziţie la Camil Petrescu apare o nouă metodă originală de a scrie prin introducerea NOTELOR DE SUBSOL.

AcţiuneaEroul romanului Ultima noapte

de dragoste, întâia noapte de război, de Camil Petrescu, trăieşte două realităţi: realitatea timpului cronologic (frontul) şi realitatea timpului psihologic.

Ştefan Gheorghidiu este un personaj problematic; un intelectual-student la filozofie, cu preocupări teoretice,

un tip orgolios, avid de cunoaştere absolută atât prin dragoste cât şi prin experienţă directă, trăită a războiului.

Prima experienţă a cunoaşterii, iubirea, trăită sub semnul

incertitudinii, e semnalată direct. Căsătorit cu cea mai frumoasă dintre colegele sale, în care crede a fi găsit idealul femeii iubite,

tânărul cuplu cunoaşte o schimbare radicală a existenţei lor

datorată unei moşteniri neaşteptate lăsate de un unchi bogat, Tache.

• Aspirând la dragostea absolută, eroul doreşte certitudinea absolută. Natura reflexivă, conştient de chinul său lăuntric, Ştefan Ghiorghidiu adună, progresiv, semne ale neliniştii şi îndoielilor sale interioare şi le disecă cu minuţiozitate.

Viaţa lui Ştefan Gheorghidiu a devenit curând “o tortură”, nu mai putea citi nici o carte, părăsise universitatea.Plimbarea la Odobeşti, într-un grup mai mare, declanşează criza de gelozie şi incertitudinea iubirii, pune sub semnul îndoielii fidelitatea femeii iubite. Compania domnului G., avocatul obscur, dar bărbat modern, acordă soţiei sale, Ela, care cocheta, amplifică suspiciunile lui Ştefan.Confesându-se şi analizându-se, eroul respinge ca vulgară etichetarea ca gelos: “Nu, n-am fost niciodată gelos, deşi am suferit atâta din cauza iubirii.”

Experienţa războiului constituie pentru Ştefan Gheorghidiu o experienţă decisivă, un punct terminus al dramei intelectuale, o dramă a personalităţii.Gheorghidiu devine alt

om în primele ceasuri de război. Gelozia rămâne undeva, departe, şi lipsită de însemnătate.Jurnalul lui de front conturează o personalitate complexă, aflată în împrejurări inedite, confruntându-se cu moartea, dar mai ales confruntată cu ea însăşi.

• Rănit şi spitalizat, se întoarce în Bucureşti. Acasă, lângă Ela, simţea o înstrăinare definitivă. Experienţa frontului a fost decisivă. Drama iubirii lui este acum intrată definitiv în umbră.Prin cele două ipostaze pe care le trăieşte eroul, romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un “neîntrerupt marş tot mai adânc în conştiinţă”.