Zile si nopti Cluj 10 iulie

68
AGENDA TA DE TIMP LIBER CLUJ-NAPOCA 10 - 16 IULIE, 2015

description

 

Transcript of Zile si nopti Cluj 10 iulie

Page 1: Zile si nopti Cluj 10 iulie

AGENDA TA DE TIMP LIBERCLUJ-NAPOCA10 - 16 IULIE, 2015

Page 2: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 3: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY ESSENTIALS DE VĂZUT

3

EDITORIAL VALURI.

Habar nu aveai cine e, nici că ai fi

observat-o în mulțime cu a sa geacă galben-lămâie; toate astea, până când și-a fluturat tacticos genele în ploaie. Grațioasă precum o gazelă, ți-a furat mințile, cu toate că tu ți le păstrai bine-mersi la saramură, dedicându-le altcuiva. Nu a mai contat frigul, intemperiile, nicotina, maioneza sau ulcerul gastric. Ai apăsat pe „hold” și ți-ai văzut de treabă. Pe principiul „tânăr vreau mereu să fiu”, ai uitat că Mărioara-i în sat și te-așteaptă, scumpa de ea. Te-ai gândit că sezonul de vânat căprioare-i și așa scurt, și de ce naiba să nu profiți. După 2 săptămâni, 5 cutii de Ibuprofen, 3 zile de concediu medical, 50 de euro cost suplimentar și o insomnie lungă cât postul Paștelui, te-ai prins că Moirele ți-au jucat feste. Gazela nu se dă dusă, Mărioara-i furioasă, iar matale nu mai ai chef nici măcar de ieșit din casă. Leac pentru dureri de inimioară, conștiință încărcată și indecizie acută? O bericică. Un vinuleț. Niște aburi. Fiindcă...ale tinereții valuri. Care trec, și ele, întocmai precum un val eminescian obișnuit.

Alexandra [email protected]

11.07PARTY

MIXED / FEELINGSLa Gazette

16 – 19.07FEST

BASM FESTIVALBistrița

18.07PARTY

SUMMER JAMAfter Eight

10.07CONCERT

CU PAUL CONELa Perne

10.07PETRECERE

RETRO ATTACKEuphoria Music Hall

10 - 12.07TÂRG

SALONUL AUTO MOTO VELO EXPO

Sala Polivalentă

ÎN REVISTĂ12 CITY CULTRevenim și săptămâ-na aceasta cu cele mai proaspete reco-mandări Cluj 2015!

16 CITY FILMAflă care sunt cele mai așteptate premie-re ale săptămânii!

50 CITY FOODVara aceasta o dedicăm salatelor!

MIXED FEELINGSSUMMER JAM

PAULBASM

SALON AUTORETRO ATTACK

Page 4: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY ESSENTIALS DE VĂZUT

4

ANDRE RIEU

THE SHELTER

ALANDALA

TABĂRĂ DE SEARĂ

KISS OF ANGELS

JAZZ EVENING

/CLUJ-NAPOCA

11.07PARTY

SHELTER LADS CLUB #7The Shelter

11.07PARTY

ALANDALA OPEN-AIR SUMMER PARTYClădirea Casino

18.07CONCERT

CONCERT ANDRE RIEU – TRANSMIS PRIN SATELITCinema Florin Piersic

10.07EVENT

TABĂRĂ DE-O SEARĂIulius Park

11.07CONCERT

JAZZ EVENINGScena Verde, Iulius Park

11.07PETRECERE

KISS OF ANGELSClub NOA

ÎN REVISTĂ CITY EVENT

Iubitor de adrenalină? Înseamnă că abia aștepți Transilvania Rally!PAG. 10

CITY FESTÎncă puțin și Clujul se va transforma într-un tărâm de basm. Untold se apropie!PAG. 12

CITY CULTCompetiția Internațională Gh. Dima continuă!PAG. 63

Page 5: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 6: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY ESSENTIALS FOCUS PE EVENIMENT

6

Unde: Zorki Photo CafeIon Rațiu 10Când: Sâmbătă 11 iulie

Ora: 22.00

Unde:Parcul CentralClădirea CasinoCând: 18 - 19 iulie

Unde: La GazetteCălărașilior 1Parcul CetățuiaCând: Vineri 10 iulie

Ora: 23:00

SUPER @ZORKI PHOTO CAFE Sâmbătă, 11 iulie, la Zorki Photo Cafe vine retrospectiva Super, cu 13 (număr cu noroc) dintre filmele de anul acesta, din festival. O pro-iecție aproape nocturnă (ora 22), în sfârșit nu doar pentru oamenii din București. Intrarea e liberă. Rezervari la tel: 0264-595970.

FLVN / SEME@ LA GAZETTE Vineri seara, aveți o alternativă mai zen la agitația urbană din cen-trul Clujului. Ce spuneți de un party organizat nu chiar în buricul târ-gului, ci undeva, mai la înălțime? La Gazette prezintă vineri seara o petrecere inedită alături de FLVN & Seme. Be there!

“O parte din veniturile astfel colectate va fi acordată de Federația SHARE Cluj-Napoca sub formă de burse, pentru 10 elevi și studenți.”

_ECHIPA YOUTH

@ CLUJ - NAPOCA 2015

SUS DE TOT!

3 EVENIMENTE SPECIALE ȘI O PREMIERĂ INTERNA-ȚIONALĂ ÎN CAPITALA EUROPEANĂ A TINERETULUI!

18 – 19 iulie, cu 15 urcări în total în prima zi și 8 urcări duminică. 8 cupluri clujene vor avea ocazia de a se bucura de o căsătorie aparte, pe data de 18 iulie! Pe platoul din fața Clădirii Casino din Parcul Central va fi amplasată o macara specială ce îi va ridica la peste 50 de m înălțime. Tot sâmbătă seara va fi organizat un party caritabil, în cadrul căruia vor avea loc alte 7 urcări. “Atinge cerul” este un îndemn adresat către 10 tineri clujeni merituoși, care au performanțe deosebite în activități extra-curiculare. Astfel, după nunta și petrecerea “din cer”, clujeni, companii, locuitori ai orașului sau vizitatori, sunt invitați să ia parte la o masă gourmet într-un cadru cu totul inedit, la 50 de m înălțime, pe platforma Dinner In The Sky Romania.

În week-endul 18 – 19 iulie, nu mai puțin

de 3 evenimente speciale și o premieră internațională îi așteaptă pe clujeni și nu numai, în Capitala Europeană a Tineretului - Youth@Cluj-Napoca 2015. Ineditul acestui sfârșit de săptămână este faptul că Cluj-Napoca este primul oraș în care se vor oficia căsătorii civile în aer, pe o platformă suspendată la 50 de metri înălțime! Evenimentele de sub cupola “SHARE the Sky” vor avea loc în perioada

Page 7: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 8: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CLUJ 2015 CLUJ 2015

8

Nu uita, pe 18 iulie te ridicăm la înălțime în Capitala Europeană a Tineretului - #Cluj2015!

DAY 15 IULIE – PARTY IN THE SKY

ÎN CAPITALA EUROPEANĂ A TINERETULUI NE BU-CURĂM DE PETRECERI INEDITE

Pentru prima dată când se întâmplă asta, atât în Cluj, cât și în lume. Seara, cei care vor veni la petrecere vor avea ocazia să urce gratuit pe aceași platformă pe care vor fi oficiate și nunțile, adusă la Cluj-Napoca de Dinner in the Sky Romania. ÎNSCRIERILE se vor face online pentru majoritatea locurile disponibile în acea seară, dar vor fi aleși participanți și atunci, pe loc, dintre cei care vin la petrecere! Pentru detalii despre înscriere, urmărește pagina de Facebook Day 15 și evenimentul „Day 15 iulie – Party in the Sky”. www.facebook.com/Day15Cluj și bit.ly/event-day15-iulie-party-in-the-sky.

În seara zilei de 18 iulie, în Parcul Central, pe

platoul clădirii Centrului de Cultură Urbană Casino va fi o petrecere în aer liber, deschisă tuturor clujenilor!

O peterecere inedită, într-o zi cu adevărat specială în Capitala Europeană a Tineretului! Pe timpul zilei, în aceași zonă vor fi oficiate căsătorii la 50 de metri înălțime deasupra orașului!

DAY 15 IULIE – REACH THE SKY

A doua zi după petrecere, clujenii se vor bucura de o masă gourmet deasupra orașului! Sunt disponibile locuri pentru mic-dejun, prânz și cină contra cost. O parte din venituri vor fi oferite unor tineri cu rezultate în actvități extra-școlare.

DAY 15 IULIE - PARTY IN THE SKY

Petrecerea este deschisă tuturor, iar cei care urmăresc pagina de Fa-cebook Day 15 vor avea ocazia de a fi printre cei care vor urca la 50 de metri înălțime în timpul petrecerii! Înscrierile se fac înainte, dar și pe loc.

Unde: Parcul Central Când: 18 iulie

Detalii:www.facebook.com/Day15Cluj

Unde: Parcul Central Când: 19 iulie

Detalii:www.facebook.com/Day15ClujÎnscrieri: bit.ly/înscrie-re-Day15-19iulie-sha-rethesky

Page 9: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 10: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY EVENTSRECOMANDĂRI PROGRAM

10

CAMPIONATUL NAȚIONAL DE RALIURI DUNLOP

TRANSILVANIA RALLY – 17/18 IULIE 2015

Ediția din acest an a competiției deja

celebre printre amatorii de adrenalină și cai putere, Transilvania Rally, propune concurenților peste 120 de kilometri cronometrați, grupați în 11 probe speciale, cu 2 super-speciale distincte incluse în program,dintre care una va avea loc în Cluj, iar cealaltă în Turda. Etapa clujeană

va avea comandamentul amplasat la Polus Center Cluj, acolo unde spectatorii vor putea vedea și parcul de service ș parcul închis, respectiv una din cele două super-speciale, ce se va desfășura în parcarea centrului comercial vineri și sâmbătă seara. Prima zi a Transilvania Rally programează 4 speciale, dintre care una

singură lungă, Raliul Rasca-Dangau debutează în prima zi a competiției, urmând ca în ziua secundă a Transilvania Rally, echipajele să ajungă în aceeași zonă Dangau-Beliș. Tot a doua zi au loc și cele două probe super-speciale, una în Turda și o nouă parcurgere a probei-spectacol de la Polus Center, care va atrage numeroși fani curioși să vadă mașinile de concurs! Detalii: http://transilvaniarally.ro.

Page 11: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 12: Zile si nopti Cluj 10 iulie

PROGRAMUL FESTIVALULUI JOI 30 iulie Dimitri Vegas & Like Mike, ATB, Fedde le Grand, Duke Dumont, Tom Odell, Gramatik, Wilkinson, Subcarpați, P Money, Lost Frequencies, Michael Cal-fan sunt doar câteva din numele care vor concerta în prima zi a festivalului. VINERI 31 iulie Avicii, Wu-Tang Clan, Andy C, Gentleman, Foreign Beggars, Akua Naru, Șuie Paparude, Onra, Cazzette, AronChupa, plus numeroși alți artiști.

SÂMBĂTĂ 1 august Armin van Buuren, Tinie Tempah, John Newman, Sharam, Satoshi Tomiie, Patrice, Crazy P, Fatman Scoop, plus o mulțime de alte nume de referință.

DUMINICĂ 2 august David Guetta, John Digweed, Nic Fanciulli, Pendulum (DJ Set) & Verse, DJ Premier, Bondax, Nightmares on Wax, Mr Woodnote, Lil Rhys & Eva Laza-rus, Jeru the Damaja, Tujamo,Third Party, plus mulți alții.

PROGRAMUL FESTIVALU-LUI ȘI NOI ARTIȘTI CONFIRMAȚI LA UNTOLD

EȘTI PREGĂTIT PENTRU CELE MAI FRESH INFORMAȚII?

UNTOLD Festival transformă Clujul,

între 30 iulie – 2 august a.c., în destinația turistică muzicală a României. Pe lângă cei mai mari artiști electro-dance-music AVICII, ARMIN van BUUREN, DAVID GUETTA, DIMITRI VEGAS & LIKE MIKE, care urcă pe aceeași scenă pentru prima dată în România, noi proiecte muzicale se alătură line-up-ului impresionant al UNTOLD Festival: Paul K, 2SHY MC, Irie Maffia,

CITY ESSENTIALS UNTOLD FESTIVAL

12

7th Sphere, A Walk in Town, Ajin Luz, Candcum, Chuck Boris, danaga, Digital Selekta, DJ Silent Disciple, DJ Snow & MC Agent, Dubase, I-One, E Mantra, Injektah, Jaehyo, Kosta, Latam, Logical Elements, Man of No Ego, Mariana Preda, Mano, Metamorphosis, Mighty Boogie, Monsoon / Chvl, Nadia & Rodolfo, Overder, Quanta, Resonandu, Saranankara Project, Shivanam band, Suhov, Tamaka, UFE, Zen

Baboon; și mulți mulți alții. Pe scena UNTOLD Festival vor urca, de asemenea, și cei 15 finaliști ai concursului The UNTOLD Sound. DJ și live band-uri, cele mai îndrăznețe și promițătoare proiecte și-au câștigat locul pe scenele festivalului în urma jurizării și a voturilor primite de la public. Elyon (LiveBand), Baby Elvis (LiveBand), Mere (LiveBand), Face Today (LiveBand), The Purple Dandies (LiveBand), Andrew Case, DJ Bigda, DJ Mendez, DJ Vice, Iulian Florea, Mike Iova b2b Phil, Michael T, Mike Usher, Mircea, XAEL.

“LINE-UP-UL COMPLET ȘI PROGRAMUL DETALIAT AL FESTIVALULUI ESTE DISPONIBIL PE WWW.UNTOLD-FESTIVAL.COM.”

_ECHIPA UNTOLD FESTIVAL

Page 13: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 14: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY ESSENTIALS DE VĂZUT

14 CITY ESSENTIALS UNTOLD FESTIVAL

CAMPUS UNTOLD Participanții așteptați în această vară la UNTOLD Festival au ca opțiuni de cazare Campusul Hașdeu și Campusul Observator. Se pot deja achiziționa pe lângă camere integrale și locuri individuale în campus, sistemul de cazare fiind similar cu cel al hostel-urilor. Prețul unui pat în campusul UN-TOLD începe de la 60 lei (+9% TVA) per noapte. Detalii și achiziție pe untol-dfestival.com/ro/campus-ro/.

ÎN SPATELE CORTINEI UNTOLD Festival este proiectul major de divertisment al programului Cluj-Napoca 2015 - Capitala Europeană a Tineretului, organizat de Federaţia SHARE Cluj-Napoca în parteneriat cu organizaţia Student Plus, fondator al Federaţiei SHARE Cluj-Napoca.

TOTUL DESPRE UNTOLD

UNTOLD Festival, se va desfăsura

în perioada 30 iulie – 2 august a.c., la Cluj-Napoca și va aduce pentru prima data în România, pe aceeasi scenă, patru dintre cei mai îndrăgiți artiști electro-dance-music din întreaga lume: AVICII, ARMIN van BUUREN, DAVID GUETTA și DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE. Pe scenele festivalului de la Cluj vor urca 150 artiști internaționali și naționali, dintre care amintim: WU-TANG CLAN, ATB, Fedde le Grande, Tinie

Tempah, John Newman, Patrice, Dj Premier, AronChupa, Foreign Beggars, Wilkinson, ANDYC, Tom Odell, John Digweed, Sharam, Nic Fanciulli, Satoshie Tomiie, Duke Dumont, Michael Calfan, Lost Frequencies, Gentleman, Gramatik. Succesul UNTOLD Festival a depășit așteptările: cele 35.000 de abonamente de 4 zile și cele 4.000 de bilete de o zi au fost epuizate cu peste o lună înainte de eveniment. Pentru a răspunde cererii mari din partea fanilor, organizatorii UNTOLD Festival anunță lansarea unei ediții limitate de 3.000 de abonamente și 1.000 de bilete pentru fiecare zi din categoria Early General Access.

„DUPĂ EPUIZAREA ULTIMELOR 3.000 DE ABONAMENTE ȘI 1.000 DE BILETE PENTRU FIECARE ZI DIN CATEGORIA EARLY GENERAL ACCESS, SE VOR VINDE EXCLUSIV DOAR BILETE DE CÂTE O ZI ȘI SE VA TRECE LA UN NOU PRAG DE PREȚ.”

_ORGANIZATORII UNTOLD FESTIVAL

Page 15: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 16: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY FILMSPREMIERE

16

PROGRAMCINEMA10 - 16 IULIE

VICTORIABABYSITTING CU SURPRIZE – PREMIERĂV, Ma: 20.00; S, L, J: 17.30; D: 15.00; Mi: 22.00

MINIONII - PREMIERĂ V: 13.00; 17.30, S: 13.00; 20.00; D: 13.00; 22.30; L: 15.00; 20.00; Ma: 17.30; Mi: 20.00; J: 15.15

SUNTEM CELE MAI TARI!V, Mi: 15.00; S: 22.00

SPIOANA S: 15.00, D: 17.30; L: 22.30; Ma: 15.15; J: 22.30

DE CE EU?J: 20.00

POVEŞTI TRĂSNITEV, Ma: 22.00; D: 20.00; Mi: 17.30

FILMUL DE LA 13

PANICĂ PE WALL STREET L, 13.00

BURLESQUE: VIS ÎMPLINIT Ma, 13.00

TEMPLE GRANDIN Mi: 13.00

SAVING MR. BANKS:ÎN CĂUTAREA POVEȘTII J: 13.00

FLORIN PIERSICMINIONII 3D – / MINIONS Zilnic, ora: 14.00 (dublat în limba română) – preț 15 lei;

Zilnic, ora: 17.00 (subtitrat)

TERMINATOR: GENISYS 3DZilnic, orele 20.00; 23.00 – preț 15 lei;

MAGIC MIKE XXL

DANSURI LASCIVE ȘI CORPURI MASCULINE SCULPTATE. LA PUTEREA XXL.

Undeva prin iarna lui 2012 am văzut

pentru prima dată trailerul lui Magic Mike și țin minte că era să leșin în scaunul de cinema. Nu de alta, dar nutream un profund respect și o admirație nemărginită pentru Steven Soderbergh. Iar Channing Tatum îmi era peste măsură de antipatic. Așa că nu prea puteam lega firele câștigătoare ale unui film cu ăst actor în rolul principal al unui stripper, peliculă regizată de același tip care făcuse Traffic, The Informant sau Contagion. A venit însă și premiera, am văzut și eu Magic Mike, alături de o cohortă de gagici topite după pectorali umflați și pătrățele sculptate. Nu a fost chiar atât de slab. Fast Forward. Iarna lui 2015. Am avut un fel de

deja-vu la văzul trailerului Magic Mike XXL (ultimele trei litere nu mai necesită explicații suplimentare!). În gându-mi: “Dumnezeule! Da’ ce mai pot ăștia să stoarcă dintr-un scenariu sărăcuț?!”. Răspuns: un film ok. Probabil dacă ar fi fost regizat de același Soderbergh, nota de pe Metacritic a noii pelicule despre stripperi ar fi fost cu vreo 20 de puncte mai mare, dar hei! Cu atâția tipi mișto, dansatori talentați, pasionați de fitness și dat jos haine în ritm de dans când alert, când lasciv, cine mai are nevoie de cadre cinematografice a la Danny Boyle? Revin la subiect. Regizat de un nene Gregory Jacobs, Magic Mike XXL reia povestea lui Mike, la trei ani după ce acesta a renunțat la promițătoarea sa carieră de stripper. După îndelungi insistențe, acesta acceptă să se întoarcă în trupa de dansatori exotici „Regii din Tampa”, aflată acum în pragul eșecului. Pentru ultimul lor spectacol vor pregăti un show senzațional, în care legendarul Magic Mike va străluci din nou în lumina reflectoarelor. Gagici, vă doresc vizionare plăcută!

“WE ARE OBJECTIFYING MEN AND SAYING WOMEN CAN LOOK AT MEN THE SAME WAY MEN HAVE BEEN LOOKING AT WOMEN ON SCREEN FOR YEARS.”

_CHANNING TATUM_Actor

Page 17: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY FILMSPREMIERE

17

MINIONIIMINIONS Regia: Kyle Balda, Pierre Coffin Voci: JChris Renaud, Pierre Coffin, Sandra Bullock Durata: 91 minGen: Comedie, Animație

Dar un Minion pe nume Kevin are

un plan! Kevin, împreună cu rebelul

adolescent Stuart și cu simpaticul

Bob se vor aventura în lumea largă

pentru a găsi un nou șef pe care ei și

frații lor să-l urmeze supuși. Cei trei

pornesc într-o aventură palpitantă

care îi va duce, până la urmă, la

următorul lor stăpân – Scarlet

Overkill, prima superticăloasă din

toate vremurile.

PREMIERĂ: MINIONII

Minionii au început ca organisme

unicelulare, pentru ca mai apoi să evolueze de-a lungul vremii, mereu ca slujitori ai celor mai ticăloși stăpâni. Niciodată n-au avut norocul să-și păstreze în viață acei stăpâni, de la T. Rex, la Napoleon, așa că acum se trezesc că nu au pe cine să slujească, și sunt afectați de o depresie profundă.

REVENIRE SPECTACU-LOASA DUPA 20 DE ANI, DIN 12 DECEMBRIE PE MARILE ECRANE

Minionii vor călători din

înghețata An-tarctică până în New Yorkul

anilor ’60, ajun-gând în final în Londra zilelor noastre, unde

au de îndeplinit cea mai dificilă

misiune din toată existența

lor: aceea de a salva specia Minionilor de la… anihilare!

Călătoria minionilor:

Page 18: Zile si nopti Cluj 10 iulie

10 - 16 IULIETITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL

DIMINEAŢA10:00-13:00

DUPĂ-AMI-AZĂ

13:00-17:00SEARA

17:00-24:00

AVANPREMIERĂMAGIC MIKE XXL 2D / MAGIC MIKE XXL 2D

Mi - J 19:40, 22:00

PREMIERĂMINIONII $ DUBLAT / MINIONS $ DUBLAT

V, L - J 13:00, 14:00, 15:00 17:00, 19:10

S - D 11:00, 12:00 13:00, 14:00, 15:00 17:00, 19:10

PREMIERĂMINIONII $ SUBTITRAT / MINIONS $ SUBTITLED

V - J 16:10 18:10, 20:10, 21:10, 22:10

TERMINATOR: GENISYS $ / TERMINATOR: GENISYS $

V, L - J 14:40 17:20, 19:50, 22:20

S - D 12:10 14:40 17:20, 19:50, 22:20

FAMILIA BÉLIER 2D / LA FAMILLE BELIER 2D

V - J 16:20

TED 2 2D / TED 2 2D V - J 13:20, 14:50, 15:50

17:10, 18:20, 19:30, 20:50, 21:50

EX MACHINA 2D / EX MACHINA 2D

V - Ma 18:50

INSIDIOUS: CAPITOLUL 3 2D / INSIDIOUS:CHAPTER 3 2D

V - Ma 21:50

J 22:20

ÎNTORS PE DOS $ SUBTITRAT / INSIDE OUT $ SUBTITLED

V, L - J 13:10 17:30, 20:40

S - D 11:00 13:10 17:30, 20:40

ÎNTORS PE DOS $ DUBLAT / INSIDE OUT $ DUB

V, L - J 14:10, 16:20 18:30

S - D 11:40 14:10, 16:20 18:30

SUPRAVIEŢUITOAREA 2D / SURVIVOR 2D

V - Mi 16:40

J 15:50

ANTURAJ 2D / ENTOURAGE 2D

V - Ma 19:40

Mi 18:50

J 21:20

POVEŞTI TRĂSNITE 2D / WILD TALES 2D

V - J 13:50

JURASSIC WORLD $ / JURASSIC WORLD $

V, L - J 14:00, 16:30 19:00, 21:30

S - D 11:30 14:00, 16:30 19:00, 21:30

SUPERFURIOS ŞI SUPERIUTE 2D / SUPERFAST! 2D

V - J 15:20

DEZASTRUL DIN SAN ANDREAS $ / SAN ANDREAS $

V - Mi 21:20

J 20:00

FEMEIA ÎN AUR 2D / WOMAN IN GOLD 2D

V - Mi 21:20

TOMORROWLAND: LUMEA DE DINCOLO DE MÂINE 2D / TOMORROWLAND 2D

V - J 18:40

COCONUT:MICUL DRAGON $ DUBLAT / COCONUT:THE LITTLE DRAGON $ DUBBED

V - Mi 14:30

J 14:00

MINUSCULE: AVENTURA FURNICUŢELOR RĂTĂCITE $ / MINUSCULE $

S - D 12:30

CLOPOȚICA ȘI LEGENDA BESTIEI DE NICĂIERI $ DUB / TINKERBELL:THE LEGEND OF NEVERBEAST $ DUBBED

V, L - J 13:10

S - D 11:10 13:10

CLOPOȚICA ȘI LEGENDA BESTIEI DE NICĂIERI 2D DUB / TINKERBELL:THE LEGEND OF NEVERBEAST 2D DUBBED

S - D 11:50

SPONGEBOB: AVENTURI PE USCAT $ DUBLAT / THE SPONGEBOB MOVIE: SPONGE OUT OF WATER $ DUBBED

S - D 11:20

AVEN

TUR

I AV

ACŢ

IUN

E A

CA

NIM

AŢIE

AN

COM

EDIE

CO

DR

AM

Ă D

RFA

NTA

STIC

FA

THR

ILLE

R T

HH

OR

RO

R H

CINEMA CITYIulius MallRezervări: 0264-20 70 70www.cinemacity.ro

Page 19: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 20: Zile si nopti Cluj 10 iulie

10 - 16 IULIE

AVEN

TUR

I AV

ACŢ

IUN

E A

CA

NIM

AŢIE

AN

COM

EDIE

CO

DR

AM

Ă D

RFA

NTA

STIC

FA

THR

ILLE

R T

HH

OR

RO

R H

TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL

DIMINEAŢA10:00-13:00

DUPĂ-AMI-AZĂ

13:00-17:00SEARA

17:00-24:00

AVANPREMIERĂMAGIC MIKE XXL 2D / MAGIC MIKE XXL 2D

Mi - J 19:10, 21:40

PREMIERĂMINIONII $ DUBLAT / MINIONS $ DUBLAT

V, L - J 14:10, 16:10 18:10

S - D 11:30, 12:10 14:10, 16:10 18:10

PREMIERĂMINIONII $ SUBTITRAT / MINIONS $ SUBTITLED

V - J 19:40, 20:10, 22:10

TERMINATOR: GENISYS $ / TERMINATOR: GENISYS $

V, L - J 13:00, 15:30 18:00, 20:40, 22:00

S - D 11:50 13:00, 15:30 18:00, 20:40, 22:00

TED 2 2D / TED 2 2D

V, L - Ma 14:10, 16:40 19:00, 21:30

S - D 11:40 14:10, 16:40 19:00, 21:30

Mi - J 14:10, 16:40 19:50, 22:20

INSIDIOUS: CAPITOLUL 3 2D / INSIDIOUS:CHAPTER 3 2D

V - J 20:40, 22:50

ÎNTORS PE DOS $ DUBLAT / INSIDE OUT $ DUB

V, L - J 13:10, 15:20 17:30

S - D 11:00 13:10, 15:20 17:30

ÎNTORS PE DOS $ SUBTITRAT / INSIDE OUT $ SUBTITLED

V - Ma 14:40, 16:50 19:10

Mi - J 13:20, 15:30 17:40, 18:40

EX MACHINA 2D / EX MACHINA 2D

V - J 13:40

JURASSIC WORLD $ / JURASSIC WORLD $

V, L - J 14:30 17:00, 19:30

S - D 11:40 14:30 17:00, 19:30

ANTURAJ 2D / ENTOURAGE 2D

V - J 15:50 21:50

SUPRAVIEŢUITOAREA 2D / SURVIVOR 2D

V - Ma 21:20

Mi - J 16:20

DEZASTRUL DIN SAN ANDREAS $ / SAN ANDREAS $

V - Ma 16:20 18:40, 21:00

Mi - J 21:00

TOMORROWLAND: LUMEA DE DINCOLO DE MÂINE 2D / TOMORROWLAND 2D

V - J 13:00 18:00

COCONUT:MICUL DRAGON $ DUBLAT / COCONUT:THE LITTLE DRAGON $ DUBBED

S - D 11:00

CLOPOȚICA ȘI LEGENDA BESTIEI DE NICĂIERI $ DUB / TINKERBELL:THE LEGEND OF NEVERBEAST $ DUBBED

S - D 11:10

CINEMA CITY Polus CenterTel.: 0264-202-000www.cinemacity.ro

Page 21: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 22: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY ESSENTIALS 22NOU ÎN ORAȘ

BUSCAT AIR DH 2015

O COMPETIȚIE PLINĂ DE ADRENALINĂ!

Unde: P-ța UniriiCând: Sâmbătă 11 iulie

Ora: 11.30

Unde: Iulius ParcAl. Vaida Voievod 53 – 55Când: Sâmbătă 11 iulie

Ora: 19.00

astfel încât pot fi sărite sau rulate în condiții de siguranță. Traseul este fără îndoială unul solicitant, dar și distractiv, potrivit atât pentru începători cât și pentru cei mai buni rideri. Imediat după încheierea competiției de Downhill, va avea loc și un concurs de Whip off .Iată pe scrut programul competiției Buscat AiR DH:

Vineri 24.0711.00 – 18.00 – Antrenamente Libere

Sâmbătă 25.0710.00 – 12.00 – Antrenamente

În perioada 23 – 26 iulie nu vă faceți planuri

de concediu, nu rămâneți blocați în oraș și nu plănuiți vizite pe la rude îndepărtate. Nu de alta, dar la Buscat Ski & Summer Resort are lor Buscat AiR DH – ediția a 3-a. Timp de 4 zile sunteți așadar așteptați să descoperiți un traseu “flow” tip BikePark, cu multe jump-uri (drop-uri, table-uri, hip jump-uri, etc) și contrapante. La final există o zonă tehnică de pădure care va testa capacitatea riderilor de a păstra aderența. Jump-urile au fost finisate

MAREA SPĂLĂCEALĂ @ PIATA UNIRII Sâmbătă, 11 iulie, ești așteptat la cea mai mare (şi tare) bătaie cu apă! Poți să aduci tu arsenalul, adică găletușă, pistol cu apă, orice cu apă, şi, bineînțeles, toată gașca de prieteni. Va fi super-distracție cu muzică şi premii sur-priză, toate în stilul Uzina de dume, Radio Impuls. De ce? Pentru că…vară!

JAZZ EVENING LA SCENA VERDE Liniștea din serile de vară, muzica bună și o companie plăcută sunt tot ce ai nevoie pentru un weekend relaxant. La JAZZ EVENING, primul eveniment din cadrul „Platfor-mei Culturale TiMAF”, care va avea loc sâmbătă, 11 iulie, vei avea parte de toate aceste „ingredientele”

Oficiale 12.00 – 14.00 – Calificări14.00 – 17.00 – Finala17.00 – 18.00 – Whip Off18.00 – Premiere

Telescaunul va funcționa și în zilele de 23 respectiv 26 iulie.Categoriile competiției Buscat AiR DH sunt următoarele:- juniori (14-17 ani);- elite (18-30 ani);- masters (31+ ani);- hardtail;- fete.

Detalii despre competiție:www.facebook.com/BuscatAirDh

Page 23: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 24: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY CULTCARTE, MUZICĂ, SPECTACOL

24

„Un excelent prilej de relaxare și culturalizare, pe care îl recomandăm cu drag clujenilor!”

_REDACȚIA ZN

acompaniați de orchestra Philharmonia Napocensis, sub conducerea muzicală a Maestrului Petre Sbîrcea. Programul muzical selecționat din repertoriul religios a fost, în cea mai mare parte, rearanjat pentru formula „orchestră și solist” de Cora Miron, Daniel Cohen și Alexandru Ștefan Murariu. Proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, sub egida și pentru susținerea candidaturii orașului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Intrarea este liberă.

Societatea Culturală Filarmonia vă invita

din nou la scena de pe lac, miercuri 15 iulie, începând cu ora 19.00, la un eveniment muzical inedit, ce poartă titlul „Muzica Templierilor”. Teatrul Scena Verde vă găzdui concertul susținut de mezzosoprana Cosmina Silvia Stitzl (Germania) și tenorul Sorin Lupu,

ATELIERE CREATIVE

Vacanţa Creativă. Inițiată de Compania independentă de teatru şi film Create.Act.Enjoy continuă și în acest week-end. Astfel, vom avea parte de un Workshop de fotografie (partea a II-a) susținut de Crina Prida şi Oana Pop, unul atelier de creative writing susținut de Alexandra Felseghi, iar pe 12 iulie de un workshop de design vestimentar susținut de Călina Langa.

RETROSPECTIVĂ EMIL BĂCILĂ (1926 – 1990)

Muzeul de Artă Cluj-Napoca organi-zează, în perioada 8 - 26 iulie expoziția de pictură cu titlul „Retrospectivă Emil Băcilă”. Acesta a fost pictor, grafician, artist decorator și profesor la Institutul de Artă „Ion Andreescu” din Cluj, cariera sa artistică confundându-se cu istoria post-belică a acestui „accelerator” de talente care a fost noua instituție de învățământ artistic superior creată la Cluj.

Unde: Muzeul de Artă ClujP-ța Unirii 30Când:Miercuri – Duminică

Orele: 10.00 – 17.00

Unde: Scena Verde Iulius ParkCând: Miercuri 15 iulie

Ora: 19.00Detalii: www.facebook.com/ScenaVerde

Unde:The BoxCalea Moţilor, nr. 39, cu intrare din str. Iuliu Haţieganu

Detalii și înscrieri: [email protected]

MUZICA TEMPLIERILOR

UN CONCERT FEERIC, SUSȚINUT PE SCENA DE PE LAC!

Page 25: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 26: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY EVENTSRECOMANDĂRI PROGRAM

26

„Music Outdoor eXperience este un festival ce se desfășoară în mijlocul naturii și are ca principal obiectiv promovarea zonelor montane și rurale din județul Cluj în rândul tinerilor.”

_ECHIPA MOX

MOX 2015

MUSIC OUTDOOR EX-PERIENCE – 4 ZILE PLINE DE DISTRACȚIE ȘI VOIE BUNĂ!

Dragi festivalieri, împătimiți ai distracției

și muzicii de calitate! Aveți de așteptat mai puțin de 3 săptămâni până la MOX (Music Outdoor eXperience), o experiență unică de 4 zile și 3 nopți ce combină un festival de muzică electronică cu o excursie de relaxare la munte, corturi, hamace, leagăne, ateliere, waterslide, biciclete, apusuri la 1600 m altitudine, competiții, aer curat, distracție și voie bună; un eveniment de trecut în agendă pentru 2015! Într-un

timp record de numai doi ani de zile, MOX și-a câștigat reputația în rândul fesivalurilor mici ca fiind una din cele mai inedite mișcări ce combină muzica, natura, cultura, arta și sportul pe scena evenimentelor open air din România. Argatu, Silent Strike, Blanilla, DJ Sauce, Missile, Dodo, Just D’light, SYL, Panda, Cris, IV-IN, Greenblack sunt doar o parte din artiștii anunțați, care vor performa încadrul ediției 2015. Pentru cei care caută senzații tari recomandăm să vă aduceți bicicletele pentru că de anul acesta organizatorii au început colaborarea cu „Buscat Air DH”, concurs de downhill, care se află la ediția a 3-a. Traseul va fi deschis și pentru amatori/începători atunci când nu vor avea loc competiții.

MOX Când: 23 - 26 iulie Stațiunea „Buscat Ski & Summer Resort”Prețul abonamentelor presale este de 50 lei, iar cel întreg 70 leiBiletele se găsesc pe www.biletmaster.roPrețul include și accesul în camping. Detalii:www.facebook.com/MOX.Event

Page 27: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 28: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY JAZZRECOMANDĂRI PROGRAM

28

DURUȘA SUMMERHILLS

MUSIC. VISUALS. ARTS. CRAFTS. PLAYGROUND.

Nu știu voi ce părere aveți, dar nouă tare

ne plac festivalurile estivale, care au loc departe de aglomerații urbane. Prin munți, pe dealuri, la mare, la câmpie, oriunde numai nu în mijlocul unui oraș sufocat de temperaturile arzătoare. Dacă și voi vă numărați printre cei care adoră să își ia rucsacul în spinare și să o ia la drum, Durușa Summerhills Festival este exact evenimentul pe care îl așteptați! Situat în

Maramureș, satul Durușa îi surprinde plăcut pe toți cei ce-i străbat ulițele cu pitorescul specific mediului rural Maramureșan. An de an satul Durușa se preschimbă timp de 3 zile într-un canvas de celebrare a armoniei dintre omul creativ și natură. Vara aceasta, festivalul are loc în perioada 20 – 23 august, reunind o mulțime de artiști precum Fouk!, Marvin Hey, Daniel Leseman, Paxton Fettel, Khidja, The Rabbit

King, Ocazional, Soundopamine, Dragoș Rusu, FLVN, Sebastian Big, Dannilov, Cool Banana și mulți alții. Fiindcă la Durușa se pune valoare pe sunet și pe armonia lui. Artele ocupă un loc important în economia festivalului, proiecții în grădina cinema, teatru, graffitisketches, visual performances,, jocuri diverse precum foosball (cso-cso), fressbee, hacky sack, volei, badminton, slakline și trambulină, joc de oină și multe altele completează programul unui festival colorat și animat! Detalii: ww.facebook.com/RoadRunnerSociety.

SCANEAZĂ PENTRU DETALII

Descoperă Colinele

Transilvaniei

cred

it fo

to: C

ătăl

in G

eorg

escu

Page 29: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 30: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY EVENTSRECOMANDĂRI PROGRAM

30

Page 31: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 32: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY PARTYRECOMANDĂRI PROGRAM

32

HAI SĂ TRĂIM EXPERIENȚA VERII ÎMPREUNĂ LA CLUJ!

WE, THE MASSIVE.

ZILELE PRIETENIEI BERGENBIER!

...SAU VARA, LA ADĂPOST!

Parcă a trecut ceva timp de

la ultimul concert zguduitor la care ai luat parte în Adăpost...Ei bine, lucrurile se remediază, și asta pentru că în 16 iulie e din nou momentul perfect să ne strângem în The Shelter, pentru a pune la cale o noapte atât de gangsta, cum rar s-a mai văzut. Va fi o noapte plină de beat-uri hip-hop şi rap, cu care plănuim să zguduim adăpostul şi trupurile voastre. Ia-ţi atitudinea din şifonier şi sneakerşii de duminică şi hai cu noi să te lasi/ cotropit de başi! We, The Massive! ACCES LIBER.

Unde: The ShelterP-ța Unirii 25Când: Joi 16 iulie

Ora: 22.00

Pe 18 și 19 iulie, vino cu

gașca în Piața Unirii să trăiești experiența verii împreună cu prietenii tăi cei mai buni și cu artiștii noștri preferați, pe parcursul a 2 zile dedicate prieteniei! Piața Unirii se transformă într-un spațiu dedicat muzicii bune și amiciției, fiind animat de cele mai tari trupe ale momentului. Astfel, pe Pe 18 iulie vor urca pe scenă Vița de Vie, Șuie Paparude, Coma, Zob, Front, Face Today, iar pe 19 iulie ne vedem cu Zdob & Zdub, R.O.A., C.T.C., E.M.I.L., Toy Machines și I’ am the Trip.

Unde: P-ța UniriiCând: 18 – 19 iulie

Ora: 18.00

FUNKY SUMMER SOUND

Sâmbăta aceasta la After Eight se lasă cu o mare petrecere mare! Din boxe vor răsuna doar hituri, atmo-sfera va fi electrică, iar băuturile delicioase, numai bune pentru a te răcori într-o pauză de la dans. Așadar, ești gata să petreci până în zori?

DOP LIVE @ ALANDALA DAY&NIGHT

A 8-a ediție a seriei de petreceri estivale alandala day&night are loc sâmbătă, 11 iulie, cu începere de la ora 18.00. La Clădirea Casino îi vom asculta pe dOP [live act], ALI NASSER, PAUL K, MATHEI, & AVM & PACH. Intrarea este liberă până la ora 01.00, 10 lei după.

Unde: After EightSamuel Brassai 12

Când: Sâmbătă 11 iulie

Ora: 22.00

Unde: Clădirea CasinoParcul Central

Când: Sâmbătă 11 iulie

Ora: 18:00

Page 33: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 34: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 35: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 36: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 37: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 38: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY EVENTS RECOMANDĂRI PROGRAM

38

AIRFIELD ÎȚI TRANSFORMĂ 4 ZILE DIN VIAȚĂ ÎN CEL MAI TARE FESTIVAL!

Nu e niciodată prea târziu să adaugi un

festival pe lista activităților de vară, așa că dacă ai poftă de dans, zbor și joacă în inima naturii, Airfield este destinația perfectă! Între 30 iulie și 2 august 2015, pe Aerodromul Măgura de lângă Sibiu, te așteaptă un mix de muzică live, activități aviatice, sporturi extreme și de agrement și activități artistice și recreaționale.Dans: 98 de proiecte muzicale pe 4 scene!E greu să găsești un mix bun

ABONAMENTE ȘI BILETE PENTRU O ZI

Până în 29 iulie, prețul unui abonament la Airfield Festival este 219 RON și poate fi cumpărat din rețeaua Eventim, din punctele de vânzare fixe Airfield și online de pe Eventim.ro, Myticket.ro și Tomtix.ro. În ziua evenimentului prețul unui abonament va fi de 269 RON. Biletele pentru o zi pot fi deja achiziționate de pe Eventim.ro, Myticket.ro și Tomtix.ro, dar vor putea fi cumpărate și de la punctele de vânzare amplasate la intrarea pe Aerodromul Măgura, la prețul de 70 RON.

care să te țină în priză timp de 4 zile? Electro? Techno? Hip-Hop? Jazz? Funk ? Rock? Airfield Festival propune cel mai diversificat meniu muzical al anului: 98 de proiecte muzicale pe 4 scene. Main Stage este cea mai mare scenă a festivalului unde vor evolua headlineri ai festivalului precum The Skatalites, Roy Hargrove Quintet (distins cu 2 premii Grammy), Little Dragon (o nominalizare la premiile Grammy 2015) sau Jazzanova Live feat. Paul Randolph. Hip-Hop Stage este locul unde vor

JOACĂ: 4 ZILE DE DISTRACȚIE SUB CERUL LIBER!

La sol, poți bifa cu prietenii (noi) tir cu arcul, fotbal, volei pe nisip, badmin-ton, bătaie cu pistoalele cu apă, baloane uriașe de săpun, garajul rock, photobooth, show-uri de parkour, workshop-uri de improvizație și mimă sau ateliere handmade. Skateri, bikeri și alți amatori de sporturi extreme își pot face de cap în skatepark-ul și dirt park-ul special amenajate pe ae-rodrom. Bicicliștii cu vechime pot testa un traseu offroad de aproximativ 23 de km pe biciclete MTB Scott de ultimă generație. Traseul începe și se încheie pe aerodrom și străbate un traseu cu mai multe elemente : deal, munte, pădure, lacuri, râu, priveliști numai bune de pus pe Instagram.

ZBOR: SENZAȚII UNICE LA ÎNĂLȚIME!

Dacă vii la festival, poți survola Sibiul și împrejurimile la bordul unui avi-on Cessna-172 sau al unui elicopter Bell-206 Jet Ranger. Dacă ești mai ancorat, poți pluti la 30 m înălțime, într-un balon cu aer cald prins de sol. Dacă ești mai avântat, ai peste 18 și o doză de curaj poți încerca saltul cu parașuta în tandem de la 3.500 de m, cea mai sigură alternativă de a testa căderea liberă și zborul cu parașuta. Detalii legate de preț pe www.face-book.com/AirfieldFestivalSibiu

performa live cei mai importanți artiști hip-hop: KRS-One, Mobb Deep sau RA The Rugged Man. Techno Stage adună cei mai hot artiști și DJ ai momentului: Dixon, Âme, Recondite, Mano Le Tough sau DJ Koze și este singura scenă dedicată muzicii techno din România amenajată în interiorul unui hangar de aviație. Dacă ești în căutarea unui playlist eclectic pe care să-l asculți într-o atmosferă relaxată, atunci Airfield Stage este destinația perfectă, unde te vor (în)cânta Alexandrina, Golan, dar și tineri DJ susținuți și promovați de Airfield Festival în cadrul Airfield School of Talents. Programul este disponibil pe www.airfield.ro

Page 39: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 40: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY EVENTSRECOMANDĂRI PROGRAM

40

Page 41: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 42: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY DRINK BARURI, CLUBURI, CAFENELE

42

PENTRU ÎNCEPUT, poți da startul unei zile energice cu un delicios Croque Madamme...Cafeaua? E din partea casei, desigur :) Lynchburg Lemoade este ideal pentru a te răcori la miez de zi, atunci când arșița e mai mare. Seara o închei cu o pizza savuroasă și un original Kiwi Mojito!

încearcă @ KHARMA EMOTION COUTURE

KHARMA EMOTION COUTURE.

Dacă ești în pană de idei și nu

știi unde să îți petreci serile călduroase de vară, noi te scoatem din încurcătură. Situată în inima orașului, mai exact în piața Lucian Blaga, în spatele Casei de Cultură a Studenților, terasa Kharma este locul ideal pentru a te relaxa după o zi încărcată. Elegantă,

sofisticată și selectă, locul acesta este fără îndoială cea mai mare terasă acoperită din Cluj, având o capacitate de 200/persoane la mese. Muzica de calitate, băuturi delicioase, preparate proaspete și savuroase, transformă această terasă într-un punct de atracție al orașului. Iar dacă ești un fan înrăit al fotbalului, vei aprecia proiecțiile meciurilor tale preferate, chiar aici, pe terasă!

KHARMA EMOTION COUTURE

Strada: P-ța Lucian Blaga 1 – 3, în spatele Casei de Cultură a StudențilorTel.: +40 757 371 661Web: www.clubkhar-ma.rofb: www.facebook.com/KharmaEmotionCouture

CE ZICI DE UN DRINK FANCY SERVIT PE O TERASĂ ELEGANTĂ?

Page 43: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 44: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY DRINK BARURI, CLUBURI, CAFENELE

44

Page 45: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY DRINK BARURI, CLUBURI, CAFENELE

45

BaruriBIBLIOTECA CENTRALĂ JANIS (BCJ)Piaţa Unirii, 19 0736 365 807 Orar: NON-STOP www.janis.ro facebook.com/bcjstuf

BERĂRIA BO-EMAStr. Taberei, 4 www.boemaclub.ro

BIG APPLEStr. Piezisa, 14 0745 079 526

BOOHA BARStr. Piezisa, 19 0264 402 509

BULGAKOVStr. I. M. Klein, 17 0264 450 156

BRUNO BISTRO AND WINE BARStr. C-tin Daicoviciu, 1 0732 680 680 facebook.com/pages/Bruno-Wi-ne-Bar-Bistro

CE?Piata Muzeului, 5 0728 195 231/ 0728 195 230 www.cecandun-de.ro

CHE GUEVARA SOCIAL PUBP-ța Unirii, 10 0737 300 300 facebook.com/CheGuevaraSoci-alPub

EUPHORIA BIERGARTENStr. Cardinal Iuliu Hossu (Pavlov), 25

0756 393 333/ 0745 393 333

ENIGMA SE-CRET GARDEN CAFE & BISTROStr. Iuliu Maniu, 12 +40 752 104 642 https://www.facebook.com/EnigmaCafeCluj

FABRICA DE BERE URSUSCalea Mănăştur, 2-6 0755 114 445

GAPStr. Piezisa, 11 0747 538 839/ 0748 147 075

HARD CLUBStr. Republicii, 110 0264 439 359

HELTAI FOLK-PUBStr. Clinicilor, 18 0264 432 096/ 0756 156 206

INSOMNIAStr.Universitatii, 2 0742 072 955

KLAUSEN PUBStr. Georges Clemenceau, 1 0727 843 782

KLAUSEN BURGERStr. Regele Ferdinand, 22-26 Magazinul Cetral et. IV 0372 717 552/ 0743 461 351

KRAJCZARStr.Matei Corvin

THE LABStr. Avram Iancu, 12

0364 805 296 facebook.com/TheLabCluj

L’ATELIER CAFÉStr. Memorandu-mului, 9 0264 450 655

LA GAZETTECalarasilor, 1 Parcul Cetatuia, www.lagazette.ro

LE GENERALB-dul. Eroilor, 18 0740 900 350

LONDONERStr. Emil Zola, 5 0727 779 607/ +40 371 370 914 facebook.com/londoner.cluj.5

LUVARIA PRI-MO PIANOAvram Iancu, 29 facebook.com/Luvaria

MOONSHINEStr. Ion Ratiu, 10 0744 341 413 facebook.com/moonshine.cluj

OLD SCHO-OL COFFEE HOUSEStr. Andrei Saguna, 6 0751.333.297 Facebook.com/OldSchoolCoffee-House

PEOPLE PUBDavid Francisc, 13 0729 023 700 [email protected] facebook.com/ www.people-pub.ro

STUDIO 26Str. Pieşisă, 26

0743 788 346 https://www.facebook.com/Studio26Piezisa

STAGE PUBMemorandumului 13 / Ioan Ratiu 2 0747 353 452 facebook.com/stage.cluj

SPATIU CAFE-PUBNapoca, 9 0742.899.109 https://www.facebook.com/SpatiuCafePub

TOULOUSE CAFE - BRASSERIEP-ta. Unirii, 12 0730 112 354 www.toulouse.ro

TONI’S PUBstr. M. Nicoara, 1 (P-ta. Engels) 0264 441 133/ 0722 277 200

THE LONDONERStr. Emil Zola, 5

THE SOVIETStr. Georges Clemenceau 0749 902 484

TUBE SOCIAL CHEMISTRYB.P. Hașdeu, 63 0747 574 892 facebook.com/ Tubesocial-chemistry

UPTOWN SOCIAL PUBStr. David Ferenc, 15 0755-145613 facebook.com/UptownSocialPub

WONDERFUL TIMEP-ța Unirii, 9 0757 900 987 facebook.com/WonderfulTime-Cluj

CafeneleCeainăriiBOULEVARD CAFE & BISTROB-dul Eroilor, 27 0755 050 558

CAFENOARStr. Regele Ferdinand, 36 0757 353 762

CASA JAZZStr. Vasile Gol-dis, 2 Orar: NON STOP facebook.com/

CASA TAU-FFER0731 339 259

CRAZYP-ţa Ştefan cel Mare, 5 0722 500 135 clujnights.ro/crazy-caffe

DIESEL CAFEPiata Unirii, 17 0264 439 043/ 0730 083 885 D-J: 8:00 - 00:00 V-S: 8:00 - 5:00

DEMMERS TEEHAUSP-ţa Unirii, 9 0731 307 897 facebook.com/demmers.romania

DIESEL CAFE POLUSPolus Center, et. 1, Food Court

0264 439 043/ 0730 083 882 L-D: 10:00 - 22:00

ENIGMA CAFÉStr. Iuliu Maniu, 12 0752 104 642 Orar: 8 a.m. – 3 a.m. Free WiFi Spot

JOBENStr. Avram Iancu, 29 0720 222 800 Http://Joben.ro

KHARMA EMO-TION COUTURELucian Blaga, 1-3 0740 616 106 www.clubkhar-ma.ro

HIGH LIFE CAFEP-ta Unirii, 18/5, 0747 225 632 www.highlifeca-fe.ro Constantin Brâncuşi, 12A 0264 441 506

IL CAFFE DELL ANGOLOStr. Constantin Brâncuşi, 84 / Constantin Brâncuşi, 12A www.ilcaffe.ro

IL CAFFE DEL CENTROUniversităţii 8, vis a vis de UBB www.ilcaffe.ro

INSOMNIAStr.Universitatii, 2 0742 072 955

LA CIZMĂRIEStr. Samuil Micu, 6 0742 899 507 facebook.com/

Page 46: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY DRINK BARURI, CLUBURI, CAFENELE

46

LaCizmarie

LA PERNECalea Turzii, 18 0743 655 258

LEGENDSStr.Septimiu Albini, 10 0264 414 021

LE GENERALBulevardul Eroilor, 18 0751 019 315

MUSTACHE CAFEP-ţa Avram Iancu, 13 0740 642 604

NAPOCA 15 CAFEStr. Napoca, 15 0264 590 655/ 0730 083 883 L-D: 8:00- 00:00 www.napoca15.ro

COFETĂRIA NICOLEStr. Decebal, 59 0264 432 817 facebook.com/cofetarianicole

OLYMPOSStr. 21 Decembrie,

11/ 75 0733 070 553

OLIVO CAFFEB-dul. Eroilor, 7 0732 331 099 facebook.com/OlivoCaffe

Q CAFFE ABOUT PEOPLEStr. Petru Maior, 13 0752 104 641 Orar: 7.00 a.m. – 03.00 a.m. Free Wi Fi Spot

QUARTZ CA-FFEIulius Mall, et. 1

PHIL’S COFFEE SHOPStr. Dorobanți-lor, 21 0364 738 377 facebook.com/philscoffeeshop

ROYAL CAFÉStr. Donath, 100E 0732 555 887

SAMSARA TEAHOUSEStr. Emil Racoviţă, 27

0753 775 052 Zilnic: 14:00-02:00 facebook.com/samsara_tea-house

SHADOW CAFÉStr.Vasile Gol-dis, 1 0264 594 141/ 0771 164 743 www.shadowbar.ro

TABIET CAFE & BISTROStr. Virgil Fulicea, 2 0364 438 904

TIME CAFÉStr.Motilor, 4 0740 380 570

UNO CAFÉPolus Center 0729 105 747

CAFÉ VENEZIAPolus Center

ZORKI PHOTO CAFEStr. Ion Raţiu 10, 0264 595 970/ 0723 636 457 facebook.com/zorkicafe

YOLKA BARP-ţa Unirii, 21 facebook.com/baryolka

CluburiAFTER EIGHT COCKTAIL CLUBStr. Samuel Brassai, 12 0743 359 795

BOILER CLUBStr. Henri Barbusse, 59 - 61 http://www.boi-lerevents.ro/ facebook.com/theboilerclub

BAMBOO CLUJP-ța Mihai Vi-teazul, Complex Leul 0264 432 239/ 0752 260 046

CLUB 30 PLUSStr. Avram Iancu, 29 0264 431 618

COTTON CLUBStr. 1 Decembrie 1918, 35-37 0747 268 866

DIESEL CLUBP-ta Unirii, 17 0264 439 043/ 0737 300 300 J: 21:00- 00:00 V-S: 22:00- 5:00 www.dieselclub.ro

EUPHORIA MUSIC HALLCalea Manastur, 2-6 0756 393 333/ 0745 393 333

FLYING CIRCUSStr. Iuliu Maniu, 2 0754 039 089 facebook.com/flyingcircuspub

JANIS LA STUFPiaţa Unirii, 19 0736 365 807 Daily: 22:30 - 06/07:00 www.janis.ro facebook.com/Ja-nislaStufClujCluj

KHARMAP-ta. Lucian Blaga, 1-3 0743 770 396

MY WAY CLUBPiaţa Unirii, 21 0720 944 159

J: 18:00-02:00 Vi, Sâ: 22:30-06:00 www.janis.ro

MIDIStr. Berariei, 6 0752 238 782

CLUB NOAStr. Republicii, 109 0748 290 090 facebook.com/clubnoacluj

PHI 18Str. Republicii, 110 0742 496 599/ 0728 123 100

SUGAR CLUBStr. Iazului, 21 0754 590 593 www.sugarclub.ro

THE SHELTERStr. Piata Unirii, 25 0742 193 977

THE SIN - SOCIAL CODE CLUBStr. Universităţii, 3 0740 258 256 facebook.com/sinsocialclub

VEZI LISTA COMPLETĂ A LOCURILOR DIN CLUJ

Page 47: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 48: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY FOOD GASTRONOMIE

48 CITY FOOD GASTRONOMIE

48

DESCOPERĂ SAVOAREA BUCĂTĂRIEI NIPONE!

Poate și pentru că ne aflăm în plin sezon

estival, iar în această perioadă a anului tindem spre mâncăruri lejere, am decis să încerc preparatele bucătăriei nipone. După cum probabil știți deja, TOKYO este unul din cele mai cunoscute și apreciate restaurante japoneze din Cluj. Situat pe strada Gheorghe Marinescu, TOKYO și-a câștigat de-a lungul anilor un bine meritat renume

de cel mai bun restaurant japonez din Cluj, poate chiar din România. Așadar, ori de câte ori sunteți în căutarea unui loc

aparte sau a unor preparate exotice, vă recomandăm să vă opriți la TOKYO și să gustați delicioasele Chasu-men, Yaki-Bifun sau Chicken Chahan! Dacă

cumva poftiți la sushi, dar nu veți timp, de o masă la restaurant, puteți comanda prin telefon preparatele favorite!

GH. MARINESCU 5 / TEL: 0264 598 662; 0753 070 000; 0759 020 024 /

[email protected] / WWW.TOKYORESTAURANT.RO /

bunătăți japoneze,

delicii exotice!

@ Sushi &BeefTeriyaki

@ ShrimpChahan

@ Karaage

@ Tempura legume

@ Mix Sagami

@ Nigiri (Shake, Ika, Tako, Unagi)

@ Sashimi

@ Teriyaki

@ Yakisoba

@ Sakura Mochi

@ Tempura Banane

RESTAURANTUL TOKYO

Page 49: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY FOOD GASTRONOMIE

49

Page 50: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY FOOD GASTRONOMIE

50

„Conceptul Chic Salad este de a oferi o alternativă gurmandă, respectiv o tușă de originalitate rețetelor tradiționale de salate”.

_REDACȚIA ZN

SALATE GUSTOASE, PROASPETE ȘI PRIETE-NOASE CU SILUETA.

creativitatea culinară a bucătarilor cu savoare nebănuită a unui mix eclectic de ingrediente, pe care nu v-ați fi gândit niciodată să le alăturați în aceeași farfurie. Salata specială cu foie gras, somon, nuci, struguri, muștar franțuzesc și oțet de fragi, cea cu fructe de mare, avocado și roșii, sățioasa salată de toamnă pe bază de nuci, ciuperci, brânză de capră, sos de roșii varză și struguri sau exotica salată a Soarelui, cu orez, pepene galben, prosciutto crudo, nucă de cocos, inimă de palmier și mugur de bambus, vă vor surprinde plăcut papilele gustative, oferindu-vă o perspectivă nouă asupra îndrăgitelor salate de vară. Dacă vă aflați la birou sau acasă, puteți oricând apela la serviciul de delivery pus la dispoziția clienților Chic Salad: tot ce trebuie să faceți este să plasați o comandă prin e-mail (adresa [email protected]), iar de restul se ocupă Chic Salad!

Acum câteva săptămâni eram tare bucuroși să

vă împărtășim noua noastră descoperire în materie de gastronomie. Nu se întâmplă zilnic să găsim un loc atât de complex și complet încât să devenim clienți fideli peste noapte. Dar atunci când stelele culinare se aliniază, simțim nevoia să vă împărtășim secretul! Noua noastră feblețe gastronomică se numește Chic Salad, un loc aparte în oraș, și asta pentru că aici veți fi întâmpinați cu mult mai mult decât cu o simplă salată. Rețete autentice, originale și unice în oraș, care îmbină ingenios

CHIC SALAD

Adresă: Calea Moților 89 Delivery: [email protected]: www.chicsalad.ro

DESCOPERĂ CHIC SALAD!

www.chicsalad.ro

Page 51: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY FOOD GASTRONOMIE

51

Page 52: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY FOOD GASTRONOMIE

52

Restau-ranteAGAPEStr. Iuliu Maniu, 6

AROMACalea Turzii, 295 0264 598 777 www.restau-rant-aroma.ro

ARTS CAFFE & GOURMETP-ţa Unirii, 14 +40 740 939 004 facebook.com/artscaffecluj

BARACCAStr. Ion Ratiu, 10-12 0732 155 177 www.baracca.ro

BISTRO BONJOURStr. Costache Negri, 1 0755 168 675

BISTRO SORRISODorobanților, 48 0786 041 444 facebook.com/bistrosorriso

BRICK’S, (M)EATING POINTStr. Horea, 2 0364 730 615

PRAGAPiaţa Unirii, 20 0720 944 130 Daily: 12:00-03.00 Vi, Sâ: până la 06.00 www.janis.ro facebook.com/ PragaPub

BOLEROB-dul Titulescu, 2 0744 838 046 www. restau-rant-bolero.ro

CABINET DE VIN&COCOTTEEroilor, 5 0264 590 200 facebook.com/Cabinet.de.Vin.Cocotte

CAPRICCIO(West City Hotel Florești) Str. Avram Iancu 442 - 446 www.westcityhotel.ro

CASA BOEMAStr. Iuliu Maniu, 34 0734 414 414 Facebook.com/CasaBoemaCluj

CASA PIRATILORStr. Ravasului, 16 0264 486 636 www.casapirati-lor.ro deschis non-stop

CASA VIKINGILORStr. Hasdeu, 70 0264 595 280 Deschis non-stop www.casavikingi-lor.ro/ Eremia Grigorescu 34 0264-420581

CASA ZANELORFloresti, Str. Sportului, 5 0745 543 728 www.casa-zanelor.ro

CHIC SALADCalea Motilor, 89 0722 967 344 www.chicsalad.com

CORSO CAFÉ & BISTROP-ta Unirii, 16 0733 946 474 http://www.cafecorso.ro

CULINA NOSTRA BISTRO

Bd. 21 Decembrie, 14 0753 551 596 www.culinanostra.ro

DAVINCI RISTORANTEstr. Fagului, 87 0726 689 933 [email protected] www.davinciris-torante.ro

DEUTSCHES HAUSStr. Plopilor 51-55 0364.405.599 / 0755.041.977 www.dhaus.ro

EUPHORIA BIERGARTENStr. Cardinal Iuliu Hossu (Pavlov), 25 0756 393 333/ 0745 393 333

ENIGMA SECRET GARDEN CAFE & BISTROStr. Iuliu Maniu, 12 +40 752 104 642 https://www.facebook.com/EnigmaCafeCluj

EUROPAStr. I. Bologa, 5 0264 420 406 www.vilaeuropa.ro

FABRICA DE BERE URSUSCalea Mănăștur, 2-6 0755 114 445

FAIR PLAYPiața 14 Iulie, 22 0264 309 516

FORK & CORKStr. Mihai Veliciu, 63 0264 282 353 / 0741 270 269 www.forkandcork.ro

GASTROYAL PUB

& RESTAURANTstr. Iuliu Hatieganu, 8 0744 989 124 / 0264 414 746

MOTEL GILAUStr. Republicii FN, Gilau 0264 371 745 www.motelGi-lau.ro

RESTAURANT HANUL DACILORStr. Decebal, 22-24 www.hanulfullton.ro 0735 533 833

HELTAIstr. Clinicilor, 18 0264.432.096 / 0756.156.206

HUGO – RESTAURANT & TREATSClădirea ‘The Office’, parter Str. 21 Decembrie 1989, 77 0364 110.437 [email protected] www.hugoresta-urants.ro

RESTAURANT HOTEL SUNB-dul. 1 Decem-brie 1918, 120A 0740 380 570 / 0364 417 446

HOTEL TRANSILVANIAStr. Regele Ferdi-nand, 20 0264 594 429

IRISH & MUSIC PUBHorea, 5 0768.504.072 [email protected] www.irishmu-sicpub.ro L - S: 10.00 - 04.00

D: 18.00 - 04.00

RESTAURANT IMPACTStr. Teodor Mihali, 15-17 [email protected] 0364.439009, 0771.166305

KFCPolus Center, Str. Avram Iancu, 492 - 500 0264 504 681Str. Al. Vaida-Vo-ievod, 53-55 0264 555 502

LA CINAStr. Dobrogeanu Gherea, 25 0264 590 281 www.la-cina.ro

LA TRIBUNALDorobanților, 7 0371 153 442 facebook.com/latribunal.ro

LE PETIT PARISB-dul Eroilor, 27 0735 401 806 Facebook.com/Le-Petit-Paris-Cafe

LIVADAStr. Clinicilor, 14 0722 111 115 facebook.com/restaurantlivada

LUGANOG-ral Eremia Grigorescu, 51 0264 594 593

LUNCH BOXBd. 21 Decembrie 1989, 13-15 0264 442 400/ 0751 142 535

MATEI CORVIN (INTIM)Str. Matei Corvin, 3 0264 597 497

MARCO POLOStr. Sindicatelor, 9-11 0264 450 101

MAIMUTA PLANGATOAREStr. Emil Isac, 3 0722 328 031

MESELE VESELEMoților, 8 0728 047 812 www.meselevesele.ro

MINT BISTROGheorghe Sincai, 11 +40 746 213 394 facebook.com/MintBistroCluj

MCDONALD’S MANASTURStr. Primaverii, 74

MCDONALD’SPiața Mihai Viteazu, 1 0264 432 885

NAPOCA 15Str. Napoca, 15 0264 590 655/ 0730 083 883 L-D: 10:00- 00:00 www.napoca15.ro

OFF THE WALLStr. Clemenceanu, 3 0749 619 240 www.offthewall.ro

OLD HOUSEStr. Crinului nr. 16

OPALStr. Constantin Brancusi, 148- 152 0264 403 136 www.opalhotel.ro

OPERA RESTO CAFFEEP-ta Ștefan Cel Mare, 18 0364 101 562/ 0746 163 476

Page 53: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY FOOD GASTRONOMIE

53

Page 54: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY FOOD GASTRONOMIE

54

www.opera-fo od-caffe.ro

ONIXStr. Septimiu Albini, 12 0264 414 076 www.hotelonix.ro

PANORAMICStr. Serpuitoare, 3 0264 432 080 www.panora-mic-cluj.ro

PENSIUNEA ROATA FĂGETValea Gârbou-lui, 127, Florești (Sfântu Ion) 0749 053 317 Facebook.com/RoataFaget http://www.roata-faget.ro/

POKKAStr. Hermann Oberth, 1 +40 745 005 969 pokkabistro.ro

PIADINEStr. Vasile Goldis, 1

RED HOUSEStr. C-tin Brancusi, 114 0264 441 829/ 0364 142 306

SERENAStr. Dumitru Braharu FN 0264 480 337 www.pensiunea-serena.ro

SUBWAYIulius Mall foodco-urt Sinaia, B-dul 1 Decembrie 0264 354 840

TABIET CAFE & BISTROStr.Virgil Fulicea, 2

Tel:0364.438.904

TRATTORIA „I CANTONI”Str. Paris, 41-43 0736 622 110 facebook.com/TrattoriaICantoni

VILA ROSAStr. Frunzisului, 4 0747 111 962

VINNY’SB-dul. Eroilor, 29 0736 899 899

ZUCCA BISTROStr. Louis Pasteru, 74 0786 221 622 facebook.com/zuccabistro

Tradiţio-naleromâneştiCASA ARDELEANASora Shopping Center, B-dul 21 Decembrie 1989, 5 0264 439 451

CIULEANDRAStr. Septimiu Albini, 10 0264 414 021

CRAMA HAIDU-CILORStr. Cometei, 12-14 www.crama- haiducilor.ro 0264 438 385

ETNO BAR & GRILLStr. Memorandu-mului nr. 21 0264 590 501

HANUL DACI-LORIulius Mall, Str. C-tin Brân-cuși, 86 A

0264 555 353/ 0752 067 459 L-J-D: 08.00-24.00 V-S: 08.00-02.00 www.hanul- dacilor.ro

ROATAStr. Alexandru Ciura, 4 0264 592 022

VegetarianSAMSARA FOOD HOUSEStr. Stefan Ludwig Roth, 5 0364 889 278 Orar: 11:00 - 23:00 http://samsara.ro/

JaponezeNOBORIStr. Plopilor, 62 0749 066 193

TOKYOStr. Gh. Marinescu, 5 0264 598 662 www.tokyoresta-urant.ro

TOKYO DELI-VERY0753 070 000/ 0726 331 117 www.sushitime.ro

WASABIPolus Center 0725 896 650

WASABI RUN-NING SUSHIIulius Mall 0729 950 322

WASABI SUSHI SHOPCentrul Comercial Central, parter 0753 103 270

ChinezeştiSHANGHAI EXPRESSStr. Memorandu-mului, 4 Iulius Mall, Cora www.shanghai express.ro

RESTAURANT SHANGHAIStr. Calea Turzii, 42 0727 833 453 www.restaurant-shanghai.ro

YUMMY YANGPolus Center, Str. Avram Iancu, 492-500 0722 779 396

IULIUS MALLStr. Al Vaida Voievod, 53 B 0722 779 396

IndianINDIGOStr. Piezişă, 10 0740.910.688 facebook.com/IndigoRestaurant www.indigoresta-urant.ro

TurcescOZ ISTAMBULStr. Hermann Oberth, 3/ Str. Memorandu-mului, 6 0744 518 089 www.fastfood-cluj.ro

ThailandezLOTUS RESTAURANT THAILANDEZStr. Academician David Prodan, 4

0746 855 461

WokWOK’N ROLLStr. Gheorghe Sincai, 14/ P-ța Unirii, 19 facebook.com/woknroll www.wokandroll.ro 0264 599 189

PizzaELITE PIZZAStr. Stefan Ludwing Roth, 17 +40 745-781786 www.elitepizza.ro

FAST & FURI-OUS PIZZA+40 745 413 523 [email protected] www.fastandfuri-ouspizza.ro

GREENBOX PIZZA+40 364 415 410/ +40 748 675 495 +40 731 833 910 www.greenbox-pizza.ro

LA ȘESStr. Șesului, 33 A +40 744 215 250/ +40 725 313 863 +40 374 024 251 [email protected] www.lases.ro

NEW CROCO

Str. Victor Babes, 12 +40 754 605 001/ +40 724 056 686 [email protected] www.newcroco.ro

PIZZA ACRO-BATICAStr. Bogdan Petriceicu Hasdeu, 47 – 49 +40 264 450 180 [email protected] www.pizza-acro-batica.ro

PIZZA ADAU-TORECalea Turzii, 123 [email protected] +40 755 052 808 www.pizzeria-dautore.ro

PIZZA MOREStr. Clinicilor, 9A +40 745 983 100/ +40 264 590 823 [email protected] www.pizza-more.ro

PIZZA PARTY+40 264 414 193/ +40 741 606 361 [email protected] www.pizza-party.ro

PRONTO PIZZAStr. Plopilor, 83 +40 264 568 000/ +40 751 538 270/ +40 725 031 985 www.pronto-pizza.eu

VEZI LISTA COMPLETĂ A LOCURILOR DIN CLUJ

Page 55: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 56: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY LIFESTYLESPORT, MODĂ, FRUMUSEȚE

56

TRIVETGheorgheni Str.C.Brâncuși, 45 0264 - 418599

TaxiTAXI NOVA0264.949 *9949(orange,vdf)

TAXI NAPOCA*9953(orange,vdf) 0264.953

TAXI PRO RAPID0264.948

TAXI DIESEL0264946 *9946(orange, vdf)

TAXI PRITAX0264.942

FarmacieonlineFARMACIA REMEDIUM 1

B-dul 21 Decem-brie 1989, 131 0264 41.29.01

FARMACIA CYNARA -

Cartier Mănăștur, Calea Florești, 75, (peste drum de Billa)

0264/426272

FARMACIA FARMADONComplex Sora Shopping Center, Bld. 21 Decembrie 1989, 5 0264/439450

FARMACIA VIAFARMPiața Mihai Vitea-zu, Fn(Lângă Mc'Do-nald's), 0264/434182

STOMA-TOLOGBOTE-SAN CLINIQUEZorilor, Str. Observatoru-

lui, 11, Bl Os12 O364/804677/ 0745/655675 www.bote-san.ro

MagazinLIQUOR STOREEmil Isac, 22 Haşdeu, Piezişă 23A +40 749 879 788

VETERI-NARMULTIVETGrigorescu str. Milcov, nr. 2 0264 - 584278/ 0721 - 317696 www.multivet.ro

SUNGARDEN GOLF & SPA RESORT

SunGarden Golf & SPA Resort ține de

inimă și de pasiune. Imaginați-vă un paradis pierdut, situat în mijlocul pădurii, pe o pajiște secretă din apropierea Clujului! SunGarden Golf & SPA Resort este parte a unei legende vii. Descoperiți inima Transilvaniei plină de legende fascinante. Echipa resortului este gata să vă dezvăluie spiritul SunGarden ca fiind un stil de viață autentic, prietenos și informal!

Unde: 1000 Poiana Cerbului Tel: +40 735 888 000E-Mail: [email protected]: www.facebook.com/SunGardenResort

Page 57: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY NIGHTLIFE 57

Page 58: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY NIGHTLIFE 58

Fii fan Zile şi Nopţipe Facebook!

Page 59: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY LIFESTYLE59

Page 60: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY LIFESTYLE60

Page 61: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY LIFESTYLE61

Fii fan Zile şi Nopţipe Facebook!

Dă-ne like:facebook.com/zilesinoptiCluj

VILA EUROPA Cartier Grigorescu, Str. I. Bologa nr. 5

Mobil: 0742 250.840Tel./Fax: 0264.420406, 0735802335

Tarife începând de la 90 ron şi

Parcare gratuită păzită!

www.vilaeuropa.roMeniul zilei numai 11,90 lei!

Cazare, terasă, parcare păzită, sală de conferinţe, 2 săli de nuntă până în 250 pers.Servicii de mare calitate.

www.hotelstil.com, [email protected] Napoca, Str. Făgetului 5B (de pe Calea Turzii spre Făget)

Tel.: 0264/438.171, 0788 271.609NON STOP

Page 62: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY LIFESTYLESPORT, MODĂ, FRUMUSEȚE

62

Page 63: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY STORIESRECOMANDĂRI ALE SĂPTĂMÂNII

63

DESPRE ARTA ACTUALĂ A REGIUNII MAŁOPOLSKA LA MUZEUL DE ARTĂ CLUJ-NAPOCA.

CONCUR-SUL INTER-NAȚIONAL DE MUZICĂ “GHEORGHE DIMA”

NOI EXPOZIȚII LA MUZEUL DE ARTĂ!

TOTUL ÎNTR-O PRIVIRE!

Concursul Internațional de

Muzică “Gheorghe Dima” continuă și în această săptămână la Academia de Muzică Gh. Dima, reunind unii dintre cei mai bine cotați muzicieni tineri pe plan internațional! Ediția cu numărul XV se concentrează pe categoriile de flaut și clarinet, concursul adresându-se comunității, astfel că publicul are acces liber la etapele de concurs. Pentru concertul de închidere, Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat “Transilvania” ne va oferi ocazia de a gusta muzica la nivel înalt. Nu ratați așadar ultimele evenimente din cadrul concursului, programate în zilele de 10 și 11 iulie.

Unde: Academia de Muzică „Gheorghe Dima”Când: 10 - 11 iulieDetalii: www.concursdima.ro

MACN în colaborare cu Małopolska

Kraków Region vă invită să vizitați până pe 26 iulie două expoziții temporare dedicate artei contemporane poloneze, „12. expoziție din colecțiile Małopolska - Muzeul Fundației de Artă Contemporană” și „Andrzej Szarek: Sculptură”, reunite sub genericul „Arta actuală a regiunii Małopolska”. Cele două evenimente expoziționale cu caracter inedit sunt organizate în cadrul programului de cooperare existent între județul Cluj și regiunea înfrățită din Polonia, Małopolska. Concentrându-se asupra unei selecții reprezentative de lucrări de artă contemporană, proiectul „Arta actuală a regiunii Małopolska” își propune să pună în evidență unicitatea și specificul creației unor artiști locali cu valoare referențială.

Unde: Muzeul de Artă Cluj , P-ța Unirii 30Când: Până pe 26 iulieProgram: Miercuri – Duminică : 10.00 – 17.00

CAFE PAPILLON

Căldurile aproape insuportabile ne îndeamnă de câte ori ne prind orele prânzului în oraș să ne ascundem sub o umbrelă, pe o terasă răcoroasă. Tocmai din acest motiv vă recomandăm o terasă chill și colorată. Terasa cafenelei Papillon reprezintă tot ceea ce îți poți dori: un spațiu intim, cochet, colorat, estetic și jucăuș.

VINNY’S

Vinny’s este un restaurant unde servirea ireproșabilă și mâncărurile delicioase te fac să revii mereu cu plăcere. Situat în inima orașului, pe Bulevardul Eroilor, reco-mandarea noastră este să serviți o pizza răcoritoare fie în incinta restaurantului, fie pe una din cele două terase, unde vă puteți bucura de un peisaj urban deosebit!

CAFE PAPILLONUnde: Emil Isac 9

fb: www.facebook.com/papillon.cluj

VINNY’S

Unde: Eroilor 29

fb: www.facebook.com/vinnys.cluj

Page 64: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 65: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 66: Zile si nopti Cluj 10 iulie

CITY GRAM 66

Director: Dragoş Roncu

[email protected]

Publicitate: Hunor Ferencz

0740 012 790, [email protected]

Redactor: Alexandra Alexa

[email protected]

Online Redactor: Irina Lupa

DTP: Szabó Kinga-Noémi

[email protected]

Publicitate naţională

Speranta Velicu,

Senior Sales Manager, 0735 777 982,

[email protected]

Ediţiile Zile și nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. Săptămânale: Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara/Arad. Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Sibiu (Mediaş), Bacău/Piatra Neamţ/Roman, Baia Mare, Satu Mare, Galaţi/Brăila, Oradea (Felix, 1Mai), Ploieşti (Câmpina, Breaza), Piteşti, Bistriţa, Suceava (Rădăuţi), Iași, Tg. Mureș.Lunare: Vâlcea

Dacă doriţi să semnalaţi un eveniment: e-mail [email protected]. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.

5

3

4

1

2

4Bulevardul Eroilor

5Cartier Grigorescu

1Str. Regele Ferdinand

2P-ța Unirii

3P-ța Mihai Viteazu

CLUJ VIEW.

EDIŢIA de CLUJapare săptămânal - gratuit, nr. 27 (482), 10 iulie - 16 iulie 2015

Editată de: SC CRESCENT ADVERTISING SRL,

Contact: P-ţa Ştefan Cel Mare nr.4 (Clădirea

Roşie) et.1, cam.121, Cluj-Napoca

e-mail: [email protected]

website: http://www.zilesinopti.ro/cluj-napoca

fb: www.facebook.com/zilesinoptiCluj

GALERIE FOTO: ILINCAB (1) MIHAIL ONACA (2)MADABARBURA (3)ADRIAN EMANUEL RADU (4)CRIȘAN MARIUS (5)SURSE FOTO: ILOVECLUJ

Page 67: Zile si nopti Cluj 10 iulie
Page 68: Zile si nopti Cluj 10 iulie