Workaholism-ul sau dependenţa faţă de muncă

Obiective:

reproducerea noţiunii de workaholism;

identificarea criteriilor ce individualizează workaholism-ul;

analiza deosebirilor dintre hiperimplicare în muncă şi workaholism;

realizarea profilului psihocomportamental al workaholicului;

compararea diferitor tipologii ale workaholism-ului;

analiza cauzelor şi consecinţelor workaholism-ului.

Plan:

– Apariţia termenului şi existenţa fenomenului.

– Profilul psihocomportamental al workaholicului.

– Tipologii ale workaholism-ului.

– Cauzele şi consecinţele workaholism-ului.

– Modalităţi de depăşire.

Ce este adicţia?

Adicţia- atracţia excesivă faţă de ceva anume (substanţă, obiect, relaţie, activitate), chiar în condiţiile obţinerii unor efecte negative; impuls irezistibil de a te angaja într-un anumit comportament.

Criteriile care circumscriu sfera acţiunii de adicţie:

• Imposibilitatea de a rezista impulsului de realizare a comportamentului respectiv.

• Starea de tensiune ridicată în momentul care precedă comportamentul în cauză.

• Satisfacţia sau uşurarea pe durata comportamentului.

• Apariţia senzaţiei de pierdere a controlului în timpul desfăşurării comportamentului.

• Sacrificarea activităţilor social- recreative în favoarea comportamentului în cauză.

• Durata mai mare de o lună a sindromului respectiv.

Definiţie:

Workaholismul este recunoscut drept nevoia obsesivă de a munci sau obsesia asupra serviciului, cu tendinţa de tulburare obsesiv-compulsivă, un tip de obsesie mai amplu, legat de ordine, perfecţiune şi control, în detrimentul flexibilităţii, deschiderii şi eficienţei. (M. Zlate, 2007)

“A munci devine scopul ultim al workaholic-ului care tinde să-şi consacre întotdeauna timpul şi energia sa îndatoririlor profesionale” (Castro, 2004)

Profilul psihocomportamental al workaholicului.

– Abuzul, excesul de muncă;

– Obsesia muncii;

– Conceperea muncii ca o plăcere fără limite, ca excitantă, stimulatoare şi creatoare sau ca fiind apreciată de superiori;

– Deturnarea muncii de la scopul său real;

– Atracţia irepresibilă faţă de muncă;

– Ruperea echilibrului vieţii personale şi sociale;

– Limitarea sferei intereselor doar la cele care gravitează în jurul muncii;

– Dificultăţi de controlare a propriului comportament;

– Disconfortul resimţit atunci cînd, dintr-un motiv sau altul nu pot să muncească, deşi este vorba de perioade scurte de timp;

– Nevoia imperioasă de a-şi creşte permanent timpul dedicat muncii, indiferent de consecinţe;

– Negarea oboselii, forţarea peste limită a disponibilităţilor fiziologice şi psihice;

– Trăirea sentimentelor de vinovăţie cînd se opresc din muncă;

– Autoimpunerea unor standarte performante înalte şi angajarea cu toate forţele în atingerea acestora;

– Punerea accentului pe logică şi intelect mai degrabă, decît pe sentimente.

Tipologii ale workaholism-ului

• După gradul de workaholism (Wayne Oates, 1971)

1. workaholicii inveteraţi

2. workaholici convertiţi

3. workaholici situaţionali

4. Pseudoworkaholicii

• Conform varietăţilor de workaholism (Rohrlich, 1981)

1. workaholic ostil, furios

2. workaholic ruşinat

3. workaholic culpabil

4. workaholic obsesiv

Stilurile de workaholism (după Robinson 2000)

• Stilul bulimic

• Stilul neliniştit sau hiperactiv

• Stilul epicurian

Cauzele workaholism-ului

• stima de sine scăzută, sentiment de nemulţumire faţă de propria persoană;

• nevoia permanentă de a face cît mai mult şi cît mai bine pentru a-şi demonstra că este o persoană de valoare;

• teama de eşec, teama că oricînd cineva mai bun îi poate lua locul aşa că trebuie să fie mereu în top;

• insatisfacţie în viaţa personală;

• transferul psihic a unor privaţiuni din viaţa personală;

• eşec într-o relaţie amoroasă;

• coincidenţa muncii profesionale cu pasiunile şi hobby-urile.

Consecinţele workaholism-ului

• pierderea conotaţiei pozitive pentru care muncim;

• absenţa vieţii sociale şi pierderea prietenilor;

• probleme în familie;

• dificultăţi de comunicare;

• stări depresive;

• tulburări intestinale, tulburari de somn, probleme cardiace, atacuri de panica, accidente vasculare cerebrale, pierdere excesiva in greutate etc.;

• probleme de relaţionare cu colegii de muncă;

• tensionarea muncii în echipa de lucru.

Modalităţi de depăşire

• recunoaşterea dependenţei de muncă;

• autocunoaşterea punctelor slabe, precum şi a celor forte, pentru a putea recurge la fenomenul compensării;

• apariţia dorinţei de a construi şi a menţine un sistem social de sprijin, format din familie şi prieteni;

• menţinerea formei fizice (practicarea sportului).