Plouă...Această ploaie îmi da prilejul să fiu eu cea care sunt în adîncul sufletului, ploaia asta mă ceartă, mă critică, îmi pune neîmplinirile, durerile în discuţie.Şi stropii de ploaie bat cu tărie, cu atîta cruditate, atîta nemilostenie...E o ploaie rece, atît de rece...dar atît de meritată, necesară...Pe geamul mişcător, instabil asemeni spiritului meu, curg siroaiele de apă de parcă ar inunda golul, pustiul pe care nu mi-l pot explica.E o încercare, o ispită...Vreau eu să trec dincolo de straveziul care ne desparte, vreau eu să mă tamadui?Sau poate această deznădejde e parte din mine, poate nu mai vreau să ştiu adevărul .O alegere între viaţă şi moarte, decisivă pentru toate molecule din care e compus corpul meu, o dorinţă de eliberare!Trece timpul , iar asta o constat cu ritmul stropilor care cad deasupra mea, timp măsurat în milisecunde.Aş opri timpul în loc, dar ce rost ar avea, am sesizat că trăieşti doar atunci cînd eşti împlinit sufleteşte, doar atunci respiri, celelalte momente sunt doar irosire, nemişcare, spirit static, corp cimentat în propria durere, o inimă a Anei care bate şi luptă între doi pereţi.Perturbările, instabilitatea mă fac vulnerabilă in propria faţă, căci eu sînt ploaia, eu sînt criticul cel mai aprig si nemilos al meu.Şi iarăşi stropii, asemeni lacrimilor curg pe retină, curg şiroaie, tone...şi sunt ca o binecuvîntare, sunt binemeritaţi.A fost o ploaie aşteptată, aşa doar cum ţăranul ştie să o facă.A fost o ploaie chemată de atîta timp, chemată pentru vindecare, pentru stropii denşi care intră în răni, furnică şi reîntregesc spiritul.Ploaia asta e mărturisire, e cerească, venită dint-o lume care mi-e dată doar mie să o descoper.Regăsirea, împăcarea cu mine însumi o datorez acestei ploi, e un nou pas spre însănătoşirea definitivă, încă o dată mi-am demonstrat că leacul vine din interior, din propriile trăiri, gînduri, motivarea sîntem noi, fiindcă fiecare e format din ceea ce crede...Şi aşa cum se cuvine, asemeni copilului din mine, voi alerga in bălţile făcute de ploaie, desculţă, pînă degetele se vor încreţi de la atîta apă, cu riscul de a-mi răni tălpile, dar oare nu riscăm mereu în viaţă?!Îmi voi rasufleca hainele , chiar dacă ştiu că o să mi le ud, căci fuga mea, eliberarea mea e agitată, e plină de răvăşire.Temperatura corpului meu e aceeaşi cu a apei, ele devin un tot întreg indispensabil supravieţuirii.Si fiindcă drumul vieţii mele e plin de bălţi, urmează să am o plimbare îndelungată, iar dacă a începe să plouă nu mă voi mai furişa fricoasa sub umbrelă, voi lăsa stropii să se prelinga pe frunte ca mirul.Amin

Postovanu (Cațer) Irina