VORTICISMUL

Cu toate că perioada de supravieţuire a fost scurtă, vorticismul are importanţa sa,

nu doar pentru stilul său de abordare cubist-futurist, ci şi pentru că a fost prima mişcare

de artă abstractă organizată în Anglia. Limitată aproape exclusiv la spaţiul britanic, ea se

numără printre stilurile de artă din acea perioadă, care au extins şi dezvoltat paleta

ideatică ce a stat la baza cubismului. Vorticismul este important în evoluţia artistică din

spaţiul britanic şi pentru că marile schimbări în artă proveneau la acea vreme din alte

centre europene.

La fel ca în futurism şi rayonnism, şi vortiştii au fost inspiraţi de ritmul vieţii

moderne, considerate atunci, şi căutau să surprindă progresul urban, industrial şi

tehnologic în toată dinamica sa. Primul sfert de secol XX a constituit una din cele mai

productive perioade din istoria umanităţii. Dezvoltarea centrelor urbane, nevoia tot mai

mare de produse a atras după sine dezvoltarea în aproape toate domeniile activităţii

umane. Drept urmare, mijloacele de comunicare şi de locomoţie au devenit mai rapide,

astfel că oraşele au devenit puncte focale de elaborare a ideilor artistice inovatoare.

Artiştii au provocat astfel vechiul mod de reprezentare vizuală, considerat atunci

tradiţional, şi nu numai că au privit lumea cu mai mult subiectivism, dar au investigat şi

în profunzimea lucrurilor. În timp ce poeţii experimentau sintaxa întreruptă, compozitorii

reinventau structurile muzicale, mişcările de artă, ca futurismul, cubismul, rayonnisml,

fauvismul s.a. au stimulat o explozie a creativităţii în artele vizuale. In ce priveşte

vorticismul, este discutabil dacă acesta se poate numi mişcare de artă în sensul în care

futurismul sau cubismul sunt numite mişcări de artă.

Vorticismul a fost dominat esenţialmente de personalitatea lui Wyndham Lewis,

ale cărui aspiraţii filozofice nu eru împărtăşite de toţi membrii mişcării. Mişcarea ia

naştere în 1913 (cu toate că Lewis produsese deja în 1912 lucrări vorticiste), când patru

artişti conduşi de Lewis au părăsit Grupul Omega condus de Roger Fry şi au fondat

Centrul Artei Rebele. Împreună cu Lewis mai erau: Edward Wadsworth, Frederick

Etchells şi Cuthbert Hamilton, susţinuţi public de futuristul Filipo Marinelli. Insistenţa lui

Fry asupra ideologiei postimpresioniste a intrat în contradicţie cu atracţia grupului lui

Lewis către un mai pronunţat abstracţionism.

Chiar dacă Centrul Artei Rebele nu a existat decât pentru câteva luni, ideile lui

artistice de bază au evoluat în vorticism, un termen inventat de poetul şi scriitorul Ezra

Pound, care i-a găsit aplicabilitate şi în literatură.

Tot în acea perioadă s-a format Grupul Londonez dintr-un număr de grupări

artistice cu diferite convingeri estetice, dar ai cărui membri, în cea mai mare parte tineri

artişti, împărtăşeau fără excepţie insatisfacţia cu privire la modul de a face artă al

Academiei şi al Noului Club de Artă englez .

Prima expoziţie a Grupului Londonez din martie 1914 a inclus şi Centrul Artei

Rebele, ale cărui lucrări de orientare cubist-futuristă au creat controverse.

Termenul vorticism folosit de Ezra Pound sugera o forţă spiralată, ca un vârtej

(engl.vortex = vârtej), menită să prindă privitorul şi să-l atragă în adâncimile operei de

artă, creând astfel un nou dinamism şi un punct focal de mare intensitate. Această idee,

împreună cu respingerea aspectului static al cubismului şi al stilului impresionist şi

secvenţial în definirea mişcării la futuriști, a cimentat filozofia de bază a grupului.

Vortiştii celebrau lumea modernă cu maşinăriile şi arhitectura ei monumentală şi

redau prin lucrările lor vivacitatea timpului. La început lucrau într-un format

bidimensional, cu un format proeminent al conturului şi culorilor, structura de bază a

operelor lor fiind inspirată din fragmentarea cubistă a obiectelor şi abordarea lor din

multiple puncte de vedere. O caracteristică a vorticismului a constituit-o gravura în lemn

şi imprimeul, foarte productiv în acest sens fiind Edward Wadsworth (1889-1949),

printre ale cărui lucrări se pot aminti: Fereastră deschisă, Portalul, Compoziţie abstractă,

toate executate în 1915. În sculptură s-a distins Henry Gaudier-Brzeska (1891-1915), ale

cărui lucrări: Ornament, Păsări în picioare, Pasăre mâncând peşte etc., executate atât

prin cioplire, cât şi prin mulaje, au influenţat într-o mare măsură viitoarea sculptură şi

mai ales pe sculptorul Henry Moore. Demnă de amintit este şi prima fotografie complet

abstractă făcută de Alvin Langdon Coburn în 1917, supranumită şi vortografie.

Vortografiile erau obţinute prin fotografierea obiectelor într-un aranjament triunghiular

de oglinzi în formă de caleidoscop. Wyndham Lewis a avut, pe lângă prestaţia lui în

domeniul artelor, unde a influenţat pe mulţi din membrii grupului vorticist, şi o activitate

literară, care alături de activitatea lui Pound şi Hulme au conturat un stil vorticist şi în

literatură. Lewis a scris piesa de teatru Energia Astrelor şi romanul Tarr, care au făcut

senzaţie şi au generat o serie de scrieri experimentale. Din operele lui plastice se pot

aminti: Gloata şi Atelierul, pânze în ulei din 1915, Compoziţie din 1915, pe carton în

acuarelă şi cerneală, Compoziţie vorticistă în guaşe şi cretă neagră, la fel din 1915 şi chiar

Proiectanţii din1912, în cerneală, creion şi guaşe, lucrare vorticistă dinaintea iniţierii

mişcării. În timp ce futuriştii arătau în lucrările lor o secvenţialitate în progresie a

momentelor, vortiştii căutau sensul ubicuităţii mişcării, atrăgând privitorul în interiorul

operei printr-o bulboană difuză.

Spre deosebire de impresionismul picturilor futuriste, lucrările vorticiste erau

executate în forme bine definite, cu nuanţe monotone şi vibrante, având la bază forme

geometrice simple. Acestea exprimau şi o emoţie interioară, spre deosebire de cubism,

care era mai mult un studiu intelectual asupra realităţii obiective. Chiar dacă cubismul a

constituit rădăcina stilului vorticist, cea care a inspirat cel mai mult această mişcare a fost

ideologia futuristă a unei arte dinamice, care să capteze modernitatea perioadei. Tot în

contextul influenţelor, poetul şi istoricul Laurence Binyon vorbea în 1911 despre

principiile artei chineze care accentuau vitalitatea ritmică sau ritmul spiritului prin

mişcarea corpului şi dinamica vieţii. Poetul şi criticul T. E. Hulme scria despre o artă

abstractă încă ancorată în abordarea reprezentativă, cu un conţinut figurativ în care forma

vizuală constituie aspectul dominant al compoziţiei. Ezra Pound a fost cel care, prin

sprijinul declarat şi prin scrierile sale în favoarea idealurilor vorticiste, a constituit prima

sursă de inspiraţie pentru artiştii acestei mişcări. Pound vorbea despre un punct de

maximă energie şi despre o spirală a imaginaţiei umane, manifestabilă atât în literatură,

cât şi în artă. Aceste influenţe asupra Grupului Artei Rebele au evoluat în vorticism şi au

fost interpretate în diferite moduri de către membrii acestuia. Fiecare membru al grupului

avea o interpretare proprie a aspectelor vizuale ale vorticismului, însă cel care deţinea

“supremaţia” metodei de abordare vorticiste era Wyndham Lewis, iniţiatorul

autoproclamat al stilului. El spunea în 1956: “Vorticismul a fost ceea ce eu personal am

spus şi am făcut într-o anumită perioadă.” Se poate la un moment dat dezbate, dacă nu

cumva Lewis era de fapt vorticismul.

La fel ca futurismul, vorticismul a fost şi el o victimă a primului război mondial,

mulţi dintre artişti înrolându-se în armată. Aceasta, împreună cu starea conflictuală din

interiorul grupului, au dus la destrămarea lui în decembrie 1915.

Moştenirea pe care vorticiştii au lăsat-o, s-ar putea spune că o constituie

“tulburarea liniştei” în societatea artistică conservatoare a Londrei dinaintea războiului,

prin stilul lor controversat şi impulsul pe care aceştia l-au dat artiştilor abstracţionişti ai

anilor ’30.

Influenţe ce au încurajat dezvoltarea artei, atât a celei figurative, cât şi a celei

nonfigurative, au fost multe şi variate, cert este însă că vorticismul a jucat un rol în

evoluţia ei. Adevăratul impact al vorticismului nu se poate însă aprecia, deoarece mult

prea multe lucrări nu mai există la ora actuală.

Vorticismul nu poate fi considerat o mişcare principală de artă a secolului XX, dar

a fost o ramură legitimă şi dinamică a unui arbore care a avut rădăcina în cubism.

Bibliografie:

Concepts in Modern Art, Nikos Stangos, 1994, Thames & Hudson

Dynamism, Tate Gallery Liverpool, 1991