VIVIANA MILIVOIEVICI - Relatia Maestru-discipol - Eliade-Culianu

5/12/2018 VIVIANA MILIVOIEVICI - Relatia Maestru-discipol - Eliade-Culianu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/viviana-milivoievici-relatia-maestru-discipol-eliade-culianu

1

RELAȚIA MAESTRU – DISCIPOL.

MIRCEA ELIADE – IOAN PETRU CULIANU

Prof. dr. VIVIANA MILIVOIEVICI

RelaŃia specială dintre Nae Ionescu şi Mircea Eliade arată că o analiză deosebită trebuieconsacrată relaŃiei maestru-discipol din opera lui Mircea Eliade. Sau, mai exact, din viaŃa şi operalui Eliade. Superlativele din postfaŃa la Roza vânturilor arată că devenirea de pedagog a lui MirceaEliade (sau devenirea lui de ucenic, în anii treizeci) nu poate fi desprinsă de analiza acestei relaŃii.Şi dacă raporturile dintre Nae Ionescu şi Eliade le-am analizat şi s-au analizat prin prisma uneirelaŃii mai degrabă politice, relaŃia dintre maestrul Eliade şi discipolul său, Culianu, trebuieanalizată prin „decuplarea” de politic. CorespondenŃa oferă prima cale de analiză. Prima scrisoare1 de la maestrul său, din cele peste 80 păstrate în arhiva familiei Culianu, datează din 4 august 1972,la o lună de la plecarea sa din țară (4 iulie 1972).

În iarna şi primăvara lui 1975, Ioan Petru Culianu petrece un semestru, ca studentpostdoctoral, la Divinity School din Chicago, unde lucrează cu Mircea Eliade, pregătindu-şi câtevalucrări dedicate istoriei religiilor. Iar din martie 1986, Ioan Petru Culianu devine Visiting Professor and Hiram Thomas Guest Lecturer 2 la Universitatea din Chicago.

Relația profesional-umană dintre cei doi se conturează din ce în ce mai bine după aparițiaunor numeroase studii, articole şi evocări, dar în special după apariția editorială a monografieidedicate maestrului său, în 1978, când discipolul avea 26-27 de ani. Însuşi Mircea Eliade a apreciat

întreprinderea lui Ioan Petru Culianu, afirmând: „Mi-a plăcut, întâi şi-ntâi, pentru că, deşi te ştiu«eliadian», n-ai căzut în păcatul hagiografiei (aşa cum am f ăcut eu, în Introducerea la edițiaHasdeu, în 1936). M-au interesat îndeosebi considerațiile despre Istorie, pe care trebuie să lemeditez mai pe îndelete într-o zi (ca şi critica noțiunii de «arhetip», termen impropriu pentru cevoiam eu să indic: modelul exemplar). Excelentă interpretarea «irecognoscibilității miracolului» [...]Ar fi atâtea altele de spus... Mă bucur mult că stăpâneşti deja toate instrumentele care î ți vor permitesă «aperi şi să ilustrezi» nefericita noastră disciplină”3.

Dubla orientare a cărții, aceea de a „reinventa” figura lui Mircea Eliade, „rescriind în cadrulopoziției ambigue sacru/profan ipoteza realității experienței religioase, şi apoi de a deschide teoriile

acestuia din anii cincizeci şi şaizeci către sofisticarea epistemologică a anilor optzeci”4

, reflectă interesul acestuia pentru domeniul istoriei religiilor. „Eliade – scrie Ioan Petru Culianu –, [...] s-asustras unei specializări riguroase în profitul unui vast domeniu de cercetare şi a întreținut contactecu personalități din lumea ştiințelor şi artelor dincolo de cercul propriilor sale ocupații. În plus, înscrierile sale el nu s-a adresat colegului său expert în yoga şi în, şamanism, ci publicului mediu, încăutare de informație accesibilă şi riguroasă. În fine, nefiind membru al unei şcoli – decât poate alşcolii fenomenologice care începea să se dizolve în momentul în care el î şi f ăcea intarea în ea –problema unei metodologii otodoxe nici nu avea cum să se pună în cazul său. Public versus izolat,exoteric versus esoteric, heterodox versus ortodox, toate acestea pot supăra o comunitate careascultă de regulile izolării, esoterismului şi ortodoxiei. Asta-l face pe Eliade, în termenii lui Kuhn,mai degrabă divergent decât convergent şi chiar highly divergent ”5.

Într-un interviu luat la Universitatea din Gröningen, la 30 octombrie 1984, Andrei Oi şteanu

îl întreba pe Ioan Petru Culianu ce părere are despre faptul că era „un discipol şi un continuator” alsavantului Mircea Eliade. Acesta îi răspundea: „Eu am spus întotdeauna că sunt un discipol al luiMircea Eliade, în măsura în care Domnia Sa îmi recunoaşte această calitate. Întrucât, în repetaterânduri, recunoaşterea s-a produs – sunt un discipol al Domniei-Sale. Mă leagă de Mircea Eliade, aş zice, toată existența mea, pentru că am încercat să devin istoric al religiilor începând din momentul

în care, în primul an de facultate, într-o criză de identitate pe care mulți o au, am pus mâna pecărțile lui... Visul a devenit realitate în măsura în care am avut ocazia de a-i fi aproape, de a studiacu el în Statele Unite şi m-am bucurat în nenumărate rânduri de atenția sa binevoitoare – începândde la sugestii pentru primele mele articole, până la prefața ultimelor cărți care mi-au apărut6”7.



2

Pe măsură ce această strânsă legătură avansează treptat, dicipolul8 redescoperă alături demaestrul său nostalgia originilor comune: „Numai prin şi pentru Eliade am aflat câte ceva despreRomânia. În România, n-am aflat nimic despre România”9. Astfel că „...relaŃia dintre Culianu şiEliade a fost uşor de formatat ca raport discipol/coleg/ continuator – magistru/coleg/precursor”10.

Această relație dintre maestru şi discipol a fost nuanțată de numeroşi oameni de ştiință de-alungul vremii. George Steiner, în lucrarea sa dedicată chiar acestei teme, înaintează ideea potrivitcăreia „Relația Maestru-discipol nu se limitează nicidecum la domeniul religios, filozofic sau

literar. Ea nu este circumscrisă de limbă sau de text. Este un fapt ce ține de conviețuireagenerațiilor. Se regăseşte în toate formele de pregătire şi transmitere a cunoştințelor... [...] Pornirilede fidelitate afectuoasă, de încredere, seducție şi trădare fac parte integrantă din procesul de predareşi ucenicie”11. Însuşi Mircea Eliade a meditat asupra temei relației dintre maestru şi discipol, dintrecel care inițiază pe drumul cunoaşterii şi cel de inițiat. În opinia sa, rolul profesorului se confundă cu cel al hermeneutului12, cel care te inițiază în procesul descifrării imaginilor şi simbolurilor. „A-i

învăța cu adevărat pe alții – notează George Steiner – poate fi o întreprindere cumplit deprimejdioasă. Maestrul viu ține în palme ființa lăuntrică a ucenicilor săi, materia fragilă şiincendiară a posibilităților lor. [...] A preda superb înseamnă a deştepta îndoieli în sufletul elevului,a-l antrena întru disidență. Înseamnă a-l pregăti pe discipol pentru despărțire. [...] La sfârşit, unadevărat Maestru trebuie să rămână singur”13. Mai devreme sau mai târziu, despărțirea dintremaestru şi ucenicul său este necesară, fiecare continuându-şi destinul pe axa Timpului şi Istoriei.

Mass-media românească şi occidentală a acordat o importanță deosebită relației dintre ceidoi savanți ai istoriei religiilor, subliniind atât asemănările cât şi deosebirile evidente între aceştia.„Vorbind despre Eliade-Culianu – afirmă Andrei Oişteanu –, punem în discuție o relație nelineară,complicată şi multietajată, care are o dimensiune ştiințifică, una umană, alta politică, este şi odespărțire în ceea ce priveşte literatura celor doi savanți, nu numai istoria religiilor, ci şi religia

însăşi; într-un cuvânt, cred că este vorba de o diferență de structură intelectuală”14. Totuşi, există multe opinii care pun în evidență multiplele asemănări. Se ajunge la concluzia conform căreia IoanPetru Culianu nu ar fi putut exista f ără Mircea Eliade, care „mai vârstnic, venind din altă istorie, cuun traseu internațional care a traversat secolul, poate fi discutat f ără discipoli, însă Culianu f ără Eliade cred că e greu de imaginat. Ceea ce nu înseamnă că, în cazul lui Culianu, avem de a facedoar cu o reparcurgere a unui traseu şi nici că nu există [...] asimetrii importante între traseele şipersonalitățile lor”15. Însă, scrie Andrei Oişteanu, „a-l «eliadiza» pe Culianu în exces înseamnă a-işterge originalitatea şi a-i contesta unicitatea”16.

Totuşi, deşi au existat multe interferențe şi asemănări în orientările ştiințifice ale celor doi,diferențele şi divergențele de opinie se autoimpun, fiecare manifestându-şi în acest fel unicitatea.„Ruptura” dintre cei doi s-ar fi produs după moartea Maestrului, în 1988-89, când Ioan PetruCulianu „se îndepărta discret de căile maestrului, pe care continua totuşi să-l venereze”17. Din punctde vedere profesional, în opinia lui Matei Călinescu, Ioan Petru Culianu „depăşise fenomenologia şi[...] încerca să folosească un model epistemologic computațional intertextual al minții omeneşti, încare sfera autonomă a religiosului ar avea o pondere unică”18. Pe de altă parte, în planul viețiipersonale, discipolul lua o anumită distanță față de „preocupările «româniste»”19 ale maestrului său.

Astfel, se pare că „discipolul dădea semne de independență. [...] Culianu se îndepărta demaestrul său, recunoscător dar nu f ără a semnala anume reale dezacorduri. Acestea rămâneau vagi

pe plan explicit, dar implicațiile aveau ramificări mai largi. Tot aşa cum el învățase ceea ce ştiadespre România prin şi pentru Eliade, acum, începând, să se elibereze de influența maestrului, seangajase şi într-o reviziure interioară a canonului cultural românesc [...] ...despărțirea discipoluluicu «focul sacru» de maestrul altădată idolatrizat începuse, firesc”20.

În cadrul dezbaterii Culianu versus Eliade, inițiată de Grupul pentru Dialog Social,organizată şi moderată de Andrei Oişteanu, la 19 februarie 2002, Nicu Gavriluță aduce în discuțiecele douăsprezece motive21 ale distanțării în plan intelectual dintre cei doi savanți. Aceste motive arfi: „1) Eliade alege Orientul, iar Culianu alege Occidentul. 2) Analiza Renaşterii de către Eliade estef ăcută într-o manieră cumva clasică, insistându-se pe elementele tradiționale, pe specificul filozofieirenascentiste [...] Culianu privilegiază din Renaştere existența celor trei discipline spirituale –



3

alchimia, astrologia şi magia –, prezența erosului, insistă asupra fantasmei, asupra pneumei, [...]pune în joc ceea ce s-ar fi numit a fi «cenzura imaginarului». 3) I. P. Culianu reproşează lui MirceaEliade folosirea imprudentă a unor expresii, cum ar fi «universală » sau «aproape universală » atunci când se referă la simbolistica religioasă. Sunt în joc inferențe pe care Culianu le consideră afi nejustificate. 4) Culianu îi reproşează cumva lui Eliade absența unei metodologii ştiințifice. Amrezerve față de acest reproş. Aş aduce în atenție o metodă pe care Eliade a dezvoltat-o față de acestreproş, o metodă pe care a dezvoltat-o în varii texte, deşi nu s-a arătat pasionat de metodă. E vorba

de ceea ce s-a numit «metoda ireductibilit ăț ii faptului religios», combinată [...] cu hermeneuticacreatoare. 5) Culianu, ca un discipol de excepție, vine la rândul său cu ceea ce s-a numit «metodacomplexit ăț ii multidimensionale» şi [...] hermeneutica de tip fractal. 6) Reproşul lui Culianu adustezei lui Eliade cu privire la reîntinerirea Occidentului ca urmare a contactelor cu civilizațiile non-occidentale. Culianu nu crede în această reîntinerire a Occidentului... [...] 7) Eliade este numitdeseori anistoric şi Culianu istoric. Primul este interesat de religiile vechi, tradiționale, aşa-zisprimitive, pe când cel de-al doilea de scenariile practice, concrete care ilustrează într-un moddeseori surprinzător jocurile minții. 8) Motivul şamanismului. Interpretarea dată şamanismului estediferită la I. P. Culianu față de Mircea Eliade. 9) Folosirea mitului la Mircea Eliade. Din punctul devedere al lui Culianu, mai tributar ar fi Eliade lui van der Leeuw, decât lui Raffaele Petazzoni. Înparte ultimă a vieții, Culianu inversează cumva modelul. Din punctul lui de vedere, nu neapăratomul modern creează mituri, ci mai curând omul modern este creat şi posedat de anumite mituri...

[...] 10) Motivul legionarismului îi distanțează pe cei doi. 11) Relația dintre ortodoxie şi capitalism,iarăşi, apare diferit la maestru şi discipol. 12) Cultura română din perioada lui Ceauşescu”22.

Deşi au existat multe similitudini între viziunile filozofice asupra literaturii şi istorieireligiilor, „diferențele între Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu devin evidente şi se impun – este depărere Aurel Codoban. S-a f ăcut deja diferența între orientarea generalistă a cercetărilor lui MirceaEliade şi cea particularistă a intereselor lui Ioan Petru Culianu (Oişteanu). [...] Temele predilecte alelui Mircea Eliade sunt sacrul, profanul şi dialectica lor, respectiv camuflarea sacrului în profan şidezvoltarea unei istorii şi filozofii a religiilor pe linia hierofaniilor, simbolului şi mitului. Atâtdecuparea temelor cât şi tratarea lor este îndatorată unei filozofii occidentale situate istoric întreHegel şi Husserl, adică unei filozofii în principal neokantiene la nivelul categoriilor şi hegeliene întratarea istoriei”23. În schimb, temele lui Ioan Petru Culianu vizează „călătoriile sufletului în afaraacestei lumi în diferitele lor forme – «ascensiunea celestă a sufletului» («psihanodia»), extazul,viziunile asupra altor lumi, stările modificate ale conştiinței, experiențele în afara corpului,experiențele la limita morții –, magia – de la erotism la putere – şi gnoza – atât în contextul magic alspecialiştilor puterii, sau în călătoriile în afara acestei lumi, cât şi ca atare...24”. Diferențele evidente

între cei doi apar la nivelul receptării fenomenului sacru, religios „ca formă sau ca forță, «putere»,adică despre diferența dintre hierofanie şi cratofanie în manifestarea sacrului. Alături de această diferență de tematică se poate constata şi o diferență în valorizarea prezentului. Arhaicitatea pentrucare optează Mircea Eliade e în contrapondere cu interesul lui Ioan Petru Culianu pentru nihilismulmodern, tot aşa cum monismul asimetric al relației sacru-profan e în opoziție cu dualismulgnosticilor. Dintr-o altă perspectivă, am putea spune că Eliade ia ca paradigmă istorică Renaştereaşi aşteaptă o nouă renaştere, pe când Ioan Petru Culianu are în vedere globalizarea şi consecințeleei, acceptând triumful tehnologiei occidentale şi faptul că acest triumf a devenit modelul dezirabil al

întregii lumi, care are toate şansele de a se confrunta, drept consecință, cu nihilismul dezvoltat demodernitate”25. Opozițiile se reliefează cel mai bine atunci când se au în vedere metodele adoptate,„mai degrabă hermeneutică, metoda lui Mircea Eliade mizează pe asemănări şi arhetipuri: marilesimbolisme se organizează după principiul hermeneutic al asemănărilor şi converg spre arhetipuri.[...] Pe când, împotriva pricipiului hermeneutic clasic al asemănării, Ioan Petru Culianu mizează [...]pe diferență în forma unei combinatorici cu structuri generatoare – ca set de reguli – şi variantebinare. Binarismul cultivat metodologic de Ioan Petru Culianu este opțiunea structuralistă, impusă de Claude Lévi-Strauss pentru gândirea mitologică sau «gândirea sălbatică», şi este antihermeneutic– cel puțin împotriva hermeneuticii tradiționale –, după cum este şi antiarhetipal”26. De aici se pot



4

deduce concepțiile diferite ale celor doi în privința metodelor hermeneutice – arhetip-antiarhetip –,cristalizate în scrierile celor doi în domeniul vast al istoriei religiilor.

Chiar dacă au circulat şi încă mai circulă numeroase opinii în legătură cu diferențeleevidente între cei doi oameni de cultură români, Gregory Spinner mizează pe atitudinea lui IoanPetru Culianu față de maestrul său, Mircea Eliade. Această atitudine este „drept una înzestrată cudouă chipuri, asemeni lui Ianus. În calitate de unic student român al acestuia şi de executor literar,Culianu nu se putea distanța complet de Eliade. Totuşi era limpede că se simțea împovărat de

legatul pe care era însărcinat să-l perpetueze, în parte fiindcă îi repugnau ideile politice pe careEliade le profesase în tinerețe şi pe care nu le dezavuase niciodată în mod public”27. De aici secontura o dilemă în gândirea lui Ioan Petru Culianu, un moment de cotitură în destinul său spiritual,pentru că voia să ia o anumită distanță „față de aceste idei politice f ără să atragă şi mai mult atențiaasupra lor sau asupra sa, f ără să declanşeze un val de nebunie care să-l măture şi pe el şi pe colegiilui de la Chicago şi să răscolească intelectualitatea românească. De aceea el şi-a concentrat lucrăriledin ultima perioadă pe sistemele ideatice, ținându-se departe de politica disciplinei, cu toate că aceste preocupări par să dea târcoale stăruitor. În observațiile sale metodologice sunt implicitecriticile destul de înțepătoare la adresa învățaților precedenți; numai că aceste critici sunt binecamuflate, în special cele conținute în lucrări care poartă semnătura maestrului său”28.

În scrierile de orientare politică29 ale discipolului intervin evidente diferențe față de maestrulsău: „Textele dure la adresa românilor – afirmă Cornel Ungureanu – arată că I. P. Culianu se

desparte, de fapt, de Mircea Eliade... [...] Apare şi o schimbare a reperelor, deşi savantul î şi va citamereu maestrul de odinioară”30.

Deducem de aici concluzia că, deşi au existat multe deosebiri şi diferențe în ceea ce priveşteatitudinile culturale, dar şi politice ale celor doi savanți, gândirea acestora prezintă multesimilitudini şi interferențe. Maestrul a avut mereu o influență fastă asupra destinului ucenicului său.Chiar şi alți discipoli, precum Gregory D. Alles şi Fred W. Clothey, recunosc acest fapt. Primuldintre ei afirma că nu putea renunța „pur şi simplu la ideile lui Eliade, f ără să cântăresc cu grijă această faptă. [...] Și nici nu-mi pot imagina cum persoana care am fost – un creştin conservator,parohial – s-ar fi putut transforma în persoana care sunt – un cercetător universal, câteodată radical,al religiilor – f ără treapta intermediară oferită de Eliade”31. Pe de altă parte, Fred W. Clothey,consemnează: „dincolo de diferențele în abordare şi interpretare (în domeniul istoriei religiilor –n.n.), pot privi înapoi cu mulțumire pentru rarul privilegiu de a învăța de la un maestru”32.

În consecință, revenind la ideile înaintate anterior de George Steiner, conform cărora, lasfârşitul misiunii lor, atât maestrul cât şi discipolii trebuie să-şi urmeze calea în destinul cultural alpoporului lor: „...Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu –, obligați de carieră academică au acoperit, odată în plus, prin erudiție cerută şi disciplină scolastică, suflul filozofic şi existențial din istoria şifilozofia religiilor pe care o practicau”33.



5

Bibliografie:

1. ANTOHI, SORIN (coord.), Ioan Petru Culianu. Omul şi opera, volum coordonat de SorinAntohi, traduceri de Corina Popescu, Claudia Dumitriu, Ioana Ieronim, Cristina Ionică, TerezaCulianu-Petrescu, Iaşi, Editura Polirom, 2003.2. CĂLINESCU, MATEI, Despre Ioan P. Culianu şi Mircea Eliade. Amintiri, lecturi, reflec ț ii, Iaşi,Editura Polirom, Colecția Plural M, 2002.

3. CULIANU, IOAN PETRU, C ă lă torii în lumea de dincolo, traducere de Gabriela și AndreiOișteanu, București, Editura Nemira, 1994; ediția a II-a, 1996; ediția a III-a, Iași, Editura Polirom,2002.4. CULIANU, IOAN PETRU, Experien Ń e ale extazului. Extaz, ascensiune şi povestire vizionar ă dinelenism pînă în Evul Mediu, ediŃia a II-a, traducere de Dan Petrescu, prefaŃă de Mircea Eliade,postfaŃă de Eduard Iricinschi, Iași Editura Polirom, 2004.5. CULIANU, IOAN PETRU, Eros şi magie în Rena ştere. 1484, ediŃia a III-a, traducere dinfranceză de Dan Petrescu, prefaŃă de Mircea Eliade, postfaŃă de Sorin Antohi, traducerea textelordin limba latină de Ana Cojan şi Ion Acsan, Iași, Editura Polirom, 2003.6. CULIANU, IOAN PETRU, Jocurile min ț ii. Istoria ideilor, teoria culturii, epistemologie I , ediție

îngrijită de Mona Antohi şi Sorin Antohi, studiu introductiv de Sorin Antohi, traducere de MonaAntohi, Sorin Antohi, Claudia Dumitriu, Dan Petrescu, Iaşi, Editura Polirom, 2002.

7. CULIANU, IOAN PETRU, Mircea Eliade, ediŃie revăzută şi augmentată, traducere de FlorinChiriŃescu şi Dan Petrescu, cu o scrisoare de la Mircea Eliade şi o postfaŃă de Sorin Antohi,Bucureşti, Editura Nemira, 1995.8. ELIADE, MIRCEA, Memorii, 2 volume (volumul I, 1907-1937; volumul al II-lea, 1937-1960),ediŃie îngrijită şi cuvânt înainte de Mircea Handoca, ediția I, Bucureşti, Editura Humanitas, 1991;ediția a II-a, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997; ediția a III-a, Bucureşti, Editura Humanitas, 2004.9. GAVRILUłĂ, NICU, Culianu, jocurile min ț ii şi lumile multidimensionale, prefață de MosheIdel, Capitolul XII Eliade şi Culianu. Ș apte însemne ale unui patricid mascat?, Iaşi, Polirom, 2000.10. GLIGOR, MIHAELA (coordonator), RICKETTS, MAC LINSCOTT (coordonator), Întâlniri cu

Mircea Eliade, Bucureşti, Editura Humanitas, Seria Eliadiana, 2, 2007.11. OIŞTEANU, ANDREI, Religie, politică şi mit. Texte despre Mircea Eliade şi Ioan PetruCulianu, Iaşi, Editura Polirom, 2007.12. STĂNESCU, GABRIEL, (ed.), Mircea Eliade în con ştiin ț a contemporanilor să i din exil,crestomație, Bucureşti, Criterion Publishing Co, Inc., 1998, Nacross, 2001.13. STEINER, GEORGE, Mae ştri şi discipoli. Prelegerile „Charles Eliot Norton” 2001-2002,traducere de Virgil Stanciu, Bucureşti, Editura Compania, 2005.14. UNGUREANU, CORNEL, Istoria secret ă a literaturii române, Braşov, Editura Aula, 2007.



6

Note:

1 Cf. Tereza Culianu-Petrescu, O biografie, text apărut inițial în „Observator cultural”, nr. 87, 23-29 octombrie 2001; oversiune a acestuia, ușor diferită, este reprodusă în volumul Ioan Petru Culianu. Omul și opera, volum coordonat deSorin Antohi, traduceri de Corina Popescu, Claudia Dumitriu, Ioana Ieronim, Cristina Ionică, Tereza Culianu-Petrescu,Iași, Editura Polirom, 2003, p. 64.2 Ibidem, p. 75.3

Scrisoare de la Mircea Eliade către Ioan Petru Culianu, datată Chicago, 3 mai 1977; reprodusă în volumul Ioan PetruCulianu, Mircea Eliade, ediŃie revăzută şi augmentată, traducere de Florin ChiriŃescu şi Dan Petrescu, cu o scrisoare dela Mircea Eliade şi o postfaŃă de Sorin Antohi, Bucureşti, Editura Nemira, 1995, p. 7, 8.4 Eduard Iricinschi, Erezie și metod ă în studiile religioase: defini ț ia religiei în scrierile lui Ioan Petru Culianu, învolumul Ioan Petru Culianu. Omul și opera, ediția menționată,, p. 591.5 Ioan Petru Culianu, Avers și revers în istorie: câteva reflec ț ii cvasi-epistemologice, scris în limba franceză între anii1983-1984, tradus în limba română de Dan Petrescu și publicat în „Revista de Istorie și Teorie Literară”, București, nr.2-3, 1986, p. 135; reprodus în volumul Ioan Petru Culianu, Jocurile min ț ii. Istoria ideilor, teoria culturii, epistemologie I , ediție îngrijită de Mona Antohi şi Sorin Antohi, studiu introductiv de Sorin Antohi, traducere de Mona Antohi, SorinAntohi, Claudia Dumitriu, Dan Petrescu, Iaşi, Editura Polirom, 2002, pp. 161-162; apud. Eduard Iricinschi, Erezie șimetod ă în studiile religioase: defini ț ia religiei în scrierile lui Ioan Petru Culianu, în volumul Ioan Petru Culianu. Omul și opera, ediția menționată, p. 589.6 Este vorba despre Expériences de l'extase, Paris, Editura Payot, 1984; versiunea românească: Experien Ń e ale extazului.Extaz, ascensiune şi povestire vizionar ă din elenism pînă în Evul Mediu, ediŃia a II-a, traducere de Dan Petrescu, prefaŃă de Mircea Eliade, postfaŃă de Eduard Iricinschi, Iași Editura Polirom, 2004; și Éros et Magie à la Renaissance. 1484,Paris, Editura Flammarion, 1984; versiunea românească: Eros şi magie în Rena ştere. 1484, ediŃia a III-a, traducere dinfranceză de Dan Petrescu, prefaŃă de Mircea Eliade, postfaŃă de Sorin Antohi, traducerea textelor din limba latină deAna Cojan şi Ion Acsan, Iași, Editura Polirom, 2003.7 Andrei Oișteanu, Despre gnosticism, bogomilism și nihilism, cu Ioan Petru Culianu, publicat inițial, cu unelemodificări în „Revista de Istorie și Teorie Literară”, nr. 3, 1985, pp. 89-93; reprodus în volumul Religie, politică și mit.Texte despre Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu, Iași, Editura Polirom, 2007, p. 91.8 Ioan Petru Culianu se considera astfel ca urmare a recunoașterii și acceptării de către Mircea Eliade în această postură.9 Ioan Petru Culianu, Capitolul 10 Mircea Eliade și broasca ț estoasă cu un singur ochi, în volumul Mircea Eliade,ediția menționată, p. 262.10 Sorin Antohi, Laboratorul lui Culianu, în volumul Ioan Petru Culianu, Jocurile min ț ii. Istoria ideilor, teoria culturii,epistemologie I , ediția menționată, p. 16.11 George Steiner, Pe meleagurile natale, în volumul Mae ștri și discipoli. Prelegerile „Charles Eliot Norton” 2001-2002, traducere de Virgil Stanciu, București, Editura Compania, 2005, p. 163.12 Vezi studiul lui Matei Călinescu, Profesorul, publicat inițial în revista „Limite”, nr. 48-49, Paris, noiembrie 1986;reprodus în volumul Mircea Eliade în con știin ț a contemporanilor să i din exil, Gabriel Stănescu (ed.), crestomație,Bucureşti, Criterion Publishing Co, Inc., 1998, Nacross, 2001, p. 82.13 George Steiner, op. cit. pp. 129-130.14 Andrei Oișteanu, în „Timpul”, nr. 5, mai 2002, p. 15; suplimentul revistei ieșene „Timpul” a publicat în trei numeresuccesive (iulie-august 2002) o întreagă dezbatere, inițial televizată, inițiată de Grupul pentru Dialog Social, organizată și moderată de Andrei Oișteanu la 19 februarie 2002, intitulată Culianu versus Eliade. Astfel, Sorin Alexandrescu pledapentru o tratare nepolemică a relațiilor dintre Culianu și Eliade, dar îl considera pe Ioan Petru Culianu ca fiind „unapărător aproape până în absurd al lui Eliade. Peste tot este văzut ca un discipol aproape fanatic”. Stabilea, așadar, odeosebire importantă: „...fundamental este că Eliade a plecat [din România] format, iar Culianu s-a format în locurileunde a fost, printr-un inevitabil mimetism” („Timpul”, iulie-august 2002, p. 6). Deosebirea aceasta real ă, spune DanPetrescu în studiul său – Ioan Petru Culianu și Mircea Eliade: prin labirintul unei rela ț ii dinamice (în volumul IoanPetru Culianu. Omul și opera, ediția menționată, p. 443) – „nu era însă neapărat în favoarea lui Eliade, ci îi condamnaopera la o anumită fixitate repetitivă”. La fel semnalează și Ioan Petru Culianu în monografia sa ( Mircea Eliade, edițiamenționată, p. 44): „...după 1945 [...], [Eliade] nu f ăcea totuși altceva decât să-și traducă în franceză experiența

românească”. Și Mircea Eliade însuși recunoaște acest fapt: „Aproape toate ideile pe care le-am dezvoltat în cărțilepublicate în franțuzește, după 1946, se aflau deja in nuce în studiile scrise între 1933-1939” ( Memorii I, 1907-1937 ,ediŃie îngrijită şi cuvânt înainte de Mircea Handoca, ediția I, Bucureşti, Editura Humanitas, 1991, p. 313). Se ajunge,astfel, la concluzia conform căreia, în Occident, Mircea Eliade nu a produs nici o idee nouă, după cum afirmă DanPetrescu. De aici prilejul unor denigratori de a-i reduce scrierile din exil la ideile na ționalist-legionare din tinerețe;această intervenție a fost rostită în cadrul dezbaterii Culianu versus Eliade, 19 februarie 2002, dezbatere ce a avut loc încadrul Grupului pentru Dialog Social, la care au participat: „Moshe Idel, Nicu Gavriluță, Ion Bogdan Lefter, SilviuLupescu, Andrei Cornea, Sorin Alexandrescu, Dan Petrescu, Paul Cornea, Magda Cîrneci, Șerban Anghelescu, SilviaChițimia, Eugen Ciurtin, Mihaela Timuș, Thomas Kleininger, Radu Bercea, Dan Perjovschi, Vlad Russo, Paul Cernat,Gh. Crăciun-Stîrcea etc. Cu materiale scrise au participat Matei Călinescu (Indiana University) și Leon Volovici(Universitatea Ebraică din Ierusalim)”; textul dezbaterii este reprodus în volumul Religie, politică și mit. Texte despre



7

Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu, ediția menționată, pp. 177-216; citatele menționate se găsesc la paginile 177 și183.15 Ion Bogdan Lefter, intervenție rostită în cadrul dezbaterii Culianu versus Eliade, în volumul Religie, politică și mit.Texte despre Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu, ediția menționată, pp. 184-185.16 Andrei Oișteanu, Un că lă tor în lumea de dincolo, Culianu versus Eliade , text apărut inițial ca prefață la volumul IoanPetru Culianu, C ă lă torii în lumea de dincolo, traducere de Gabriela și Andrei Oișteanu, București, Editura Nemira,1994; ediția a II-a, 1996; ediția a III-a, Iași, Editura Polirom, 2002; în franceză, textul a fost publicat în volumul Ascension et hypostases initiatiques de l'âme. Mystique et eschatologie à travers les traditions religieuses

, tome I, Actesdu Colloque International d'histoire des religions „Psychanodia”, Paris, INALCO, 7-10 septembre 1993, Éditeurs: AraAlexandre Shishmanian et Dana Shishmanian, Les Amis de I. P. Couliano, Paris, 2006, pp. 39-51; reprodus în volumul Religie, politică și mit. Texte despre Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu, Iași, Editura Polirom, 2007, p. 111, 123.17 Matei Călinescu, Culianu: Eliade: Culianu, în volumul Ioan Petru Culianu. Omul și opera, ediția menționată, p. 251;textul citat face parte din studiul O despă r ț ire dificilă , în volumul Despre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade. Amintiri,lecturi, reflec ț ii, Iaşi, Editura Polirom, ColecŃia Plural M, 2002, pp. 90-93.18 Ibidem, p. 251.19 Idem.20 Ibidem, pp. 255-257.21 Cele douăsprezece motive apar în volumul lui Andrei Oișteanu, Religie, politică și mit Texte despre Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu, ediția menționată; în schimb, în cartea sa, Culianu, jocurile min ț ii și lumile multidimensionale,Nicu Gavriluță distinge doar șapte motive.22 Nicu Gavriluță, în Addenda. Culianu versus Eliade, în volumul lui Andrei Oișteanu, Religie, politică și mit. Textedespre Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu, ediția menționată, pp. 202-203.23 Aurel Codoban, Filozoful (religiilor) ca „magician”, în volumul menționat supra, p. 547.24 Idem.25 Ibidem, p. 548.26 Idem.27 Gregory Spinner, Uzul și abuzul de morfologie, în volumul Ioan Petru Culianu. Omul și opera, ediția menționată, p.471.28 Idem.29 Este vorba de Interven ț ia zorabilor în Jormania și Jormania liber ă , considerate a fi drept texte anticeaușiste, deși,după părerea lui Cornel Ungureanu, ele ar aparține mai degrabă „divertismentului s.f. decât unor pagini de rezistență”( Istoria secret ă a literaturii române, Braşov, Editura Aula, 2007, p. 220).30 Cornel Ungureanu, Despă r ț irea de mae ștri. Între lumi, în volumul Istoria secret ă a literaturii române, edițiamenționată, p. 221.31 Gregory D. Alles, Amintiri despre un maestru – reflec ț ii despre Mircea Eliade, în volumul Mihaela Gligor(coordonator), Mac Linscott Ricketts (coordonator), Întâlniri cu Mircea Eliade, cuvânt înainte de Mihaela Gligor,prefață de Mac Linscott Ricketts, postfață de Sorin Alexandrescu, București, Editura Humanitas, Seria Eliadiana, 2,2007, p. 43.32 Fred W. Clothey, Amintindu-mi de Mircea Eliade, în volumul menționat supra, p. 65.33 Aurel Codoban, art. cit., în Andrei Oișteanu, Religie, politică și mit. Texte despre Mircea Eliade și Ioan PetruCulianu, ediția menționată, p. 547.

VIVIANA MILIVOIEVICI - Relatia Maestru-discipol - Eliade-Culianu

Documents

Transcript of VIVIANA MILIVOIEVICI - Relatia Maestru-discipol - Eliade-Culianu