Vitamina A
description
Transcript of Vitamina A
Roxana Drăgan
CUPRINS
INTRODUCERE
PARTEA GENERALĂ
CAPITOLUL I. VITAMINE
1.1. Aspecte generale. Clasificare.
1.2. Rolul vitaminelor în organism
1.3. Surse de vitamine
CAPITOLUL II. VITAMINE LIPOSOLUBILE
2.1. Generalităţi
2.2. Carotenoizi
2.3. Vitamina A. Caracteristici generale
2.3.1. Structura chimică
2.3.2. Proprietăţi fizico-chimice
2.3.3. Sinteza vitaminei A
2.3.4. Metode de identificare şi dozare
2.3.5. Metabolism
2.3.6. Farmacologie
2.3.7. Rolul vitaminei A în organism
CAPITOLUL III. PREPARATE ŞI PRODUSE FARMACEUTICE CARE CONŢIN
VITAMINA A
PARTEA EXPERIMENTALĂ
CAPITOLUL III. ANALIZA VITAMINEI A PRIN METODA
SPECTROFOTOMETRICĂ, IR ŞI DE CULOARE
3.1. Obiective
3.2. Materiale şi metode de lucru
3.2.1. Materiale folosite
3.2.3. Identificarea vitaminei A
3.2.4. Dozarea vitaminei A
3.3. Rezultate şi discuţii
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
1
Roxana Drăgan
PARTEA GENERALĂ
CAPITOLUL I. VITAMINE
1.1. Aspecte generale, clasificare
Vitaminele sunt substanțe organice, cu masă moleculară relativ mică, cu structuri
chimice foarte variate care sunt absolut necesare pentru organismele heterotrofe în calitate de
compuşi complementari ai proteinelor, lipidelor, glucidelor şi substanţelor minerale existente
în hrană. Majoritatea lor din surse exogene, esențiale în cantități mici pentru desfășurarea
normală a funcțiilor metabolice ale organismului, a echilibrului fiziologic. Sunt sintetizate de
organismele vegetale și numai în mică măsură în cele animale și de aceea trebuie furnizate
prin alimentație. Prin molecula lor nu eliberează energie și nici nu furnizează material plastic,
însă prezența lor este absolut necesară pentru desfășurarea proceselor metabolice generatoare
de energie cât și a celor morfogenetice, din aceste motive fiind considerate biostimulatori și
intrând în grupa substanțelor active alături de enzime și hormoni. Vitaminele funcționează ca
grupări prostetice pentru constituienții tisulari minori cantitativ sau ca și cofactori catalici în
reacțiile biologice.1
Denumirea de „vitamină” („amina vieții”) a fost introdusă în 1912 de către chimistul
polonez Cazimir Funck (1884-1967) care a denumit astfel o substanță cristalină izolată din
tărâțele de orez, cu proprietăți bazice pronunțate, care avea proprietatea de a vindeca
polinevrita porumbeilor hrăniți cu orez decorticat. Ulterior, Funk a izolat din tărâţele de orez o
substanţă ce conţine o grupă aminică ce a primit denumirea de vitamină (amina vieţii) şi cu
care a vindecat porumbeii bolnavi de polinevrită. Cercetările au lărgit apoi gama compuşilor
cu rol biologic neapărat necesari organismului; s-a constatat că nu toţi conţin funcţii aminice,
însă s-a adoptat pentru întreaga grupă de substanţe care îndeplinesc în organism un rol
biocatalitic denumirea de vitamine.2
Vitaminele sunt produşi ai metabolismului vegetal secundar, mai rar întâlniţi în
bacterii şi ciuperci, necesari organismului animal pentru ca funcţiile metabolice specifice să
poată fi realizate normal. Vitaminele sunt substanţe care fac parte din grupul catalizatorilor
biologici (în cantităţi extrem de mici intervin în reglarea şi stimularea proceselor metabolice
1 Jean D. Wilson, Deficitul și excesul de vitamine, în Principiile medicinei interne, vol. 1, 14 th Edition, Ediţiaa II-a în limba română, Editura Teora, Bucureşti, 2003, p. 523.
2 Savel Ifrim, Substanțe biologic-active, Editura Tehnică, București, 1997, p. 11-12.
2
Roxana Drăgan
normale). De aceea mai sunt cunoscute şi ca factori alimentari aditivi. Există vitamine cu
acelaşi nucleu de bază, dar distincte din punct de vedere chimic prin prezenţa unor funcţii
chimice diferite, care îndeplinesc aceleaşi funcţii biologice şi a căror carenţă determină
aceeaşi avitaminoză. Ele se numesc vitamere. De exemplu: vitaminele B6 sunt reprezentate de
piridoxal şi piridoxamină, vitaminele E de tocoferoli.
Vitaminele nu se sintetizează în organismul omului şi al animalelor sau sunt sintetizate
de ţesuturi şi microflora intestinală existentă în organism în cantităţi mici care nu sunt
suficiente pentru activitatea vitală normală. De aceea, pentru om sursa principală de vitamine
o constituie plantele unde ele sunt sintetizate, inclusiv unele bacterii și sunt introduse în
organismul uman prin alimentație, fie ca atare, fie sub formă de provitamine, care sunt forme
premergatoare vitaminelor, iar în organism se transforma în vitamine. În aceste surse, ele pot
exista ca atare, sub formă biologic activă, fie sub formă inactivă, de provitamine din care în
organism se formează vitaminele active.
1.2. Rolul vitaminelor în organism
Importanţa deosebită a vitaminelor pentru menţinerea sănătăţii organismului animal a
fost dovedită pentru prima dată de Eijkman (1890-1898) care a stabilit experimental că
prizonierii hrăniți cu orez decorticat se îmbolnăveau de „beri-beri” și păsările care consumau
aceeași hrană se îmbolnăveau de polinevrită se vindecă dacă li se adaugă în alimentaţie tărâţe
de orez. De aici s-a tras concluzia că substanţa biologic activă se găseşte în coaja boabelor de
orez.
Vitaminele sunt necesare pentru activitatea vitală normală nu numai a omului şi
animalelor, ci şi pentru plante şi microorganisme. Astfel, rădăcinile plantelor nu se pot
dezvolta normal fără unele vitamine. Pentru dezvoltare şi creştere normale, microorganismele
necesită prezenţa în mediul nutritiv a mai multor vitamine. Unele microorganisme sunt chiar
utilizate, în prezent, pentru identificarea şi determinarea cantitativă a vitaminelor.
Absenţa sau aportul insuficient de vitamine cu hrana determină profunde dereglări ale
metabolismului care se concretizează prin diverse stări patologice (boli prin carenţă),
denumite avitaminoze (în lipsa totală a vitaminelor) şi hipovitaminoze (în cazul unui aport
insuficient de vitamine). Pot exista concomitent insuficienţe în mai multe vitamine -
poliavitaminoze sau polihipovitaminoze. Sunt şi situaţii când, utilizându-se fără control
diverse preparate vitaminice, pot să apară modificări patologice care poartă denumirea de
3
Roxana Drăgan
hipervitaminoze. Există și vitamine distincte din punct de vedere chimic, care îndeplinesc
aceleași funcții și a căror carență determină aceeași avitaminoză, numite vitamere.3
Carenţele vitaminice pot avea cauze diverse:
Carenţe de aport - raţie alimentară insuficientă sau dezechilibru al raţiei alimentare
(alimentaţie monotonă, sandwichs, biscuiţi etc, caracterizată prin exces de glucide,
deficit de proteine, absenţa produselor proaspete deci a vitaminelor). Lipsa poftei de
mâncare şi privarea voluntară de mâncare sunt alte cauze care determină acest tip de
carenţă.
Carenţa de absorbţie. Absorbţia principiilor nutritive este determinată de integritatea
mucoaselor gastrice şi de o bună secreţie a sucurilor gastrice. Astfel de carenţe apar
după intervenţii chirurgicale în sfera digestivă, afecţiuni cronice, parazitoze intestinale.
Carenţa datorată creşterii necesităţilor în vitamine. Necesarul de vitamine variază cu
vârsta, activitatea fizică. Bolile infecţioase determină carenţe în vitaminele A şi C).
Sarcina şi alăptarea creşte de asemenea, necesarul de vitamine.
Carenţe iatrogene. Anumite medicamente pot determina carenţe vitaminice: laxativele
şi purgativele, antibioticele, antiimflamatoare, antituberculoase, antidiabetice,
anticonvulsivante, contraceptive orale (B6, B12, C).
Carenţe datorate alcoolismului cronic.
Există o strânsă legătură între vitamine şi enzime. Pătrunzând în organism cu hrana,
vitaminele iau parte activă la metabolismul substanţelor, deoarece majoritatea îndeplinesc un
rol coenzimatic în reacţiile enzimatice. Unindu-se cu proteine specifice, ele formează
enzimele. Îm felul acesta, bolile care apar prin insuficient alimentar în una sau alta din
vitamine sunt o consecinţă a faptului că în organism nu este destul de activă enzima
corespunzătoare care catalizează o anumită verigă a transformărilor biochimice ce alcătuiesc
metabolismul substanţelor. Tot aşa, frânarea creşterii ţesutului vegetal sau a
microorganismelor prin insuficienţa unei anumite vitamine, se explică prin slaba activitate a
enzimei în constituţie căreia intră această vitamină.
Vitaminele se deosebesc de hormoni care sunt biocatalizatori endogeni, prin faptul că
sunt secretați de glandele endocrine, dar între vitamine și hormoni există o identitate de
funcție și chiar de structură chimică. Între vitamine și enzime există o strânsă legatură,
deoarece aproape fiecare vitamină este o componentă structurală a unei anumite enzime sau
3 Elena Cristea-Popa, Tratat de biochmie medicală, Editura Medicală, București, 1991, p. 88.
4
Roxana Drăgan
grup de enzime. Există şi vitamine ce nu îndeplinesc funcţia de coenzime însă ele pot
influenţa anumite procese catalizate de enzime, acţionând ca efectori enzimatici.
Structura chimică a vitaminelor este extrem de eterogenă, fapt ce creează dificultăţi în
clasificarea lor pe baze ştiinţifice. Un criteriu clasificare a vitaminelor îl constituie
solubilitatea lor. După acest criteriu vitaminele se clasifică în două mari grupe:
vitamine liposolubile (solubile în lipide şi solvenţi organici) vitaminele A, D, E, K;
vitamine hidrosolubile (solubile în apă) vitaminele B1, B2, B6, B12, B15, acidul
pantotenic, biotina, nicotinamida, acidul lipoic, acidul folic, acidul para-aminobenzoic,
vitaminele P, vitamina C.
Vitaminele au primit denumiri după literele alfabetului latin (A, B, C etc.), care derivă
de la efectele fiziologice pe care le determină (antiscorbutică - vitamina C, antixeroftalmică -
vitamina A) sau de la efectele produse de carența lor, precum şi după structura chimică (acid
ascorbic - vitamina C, tocoferol - vitamina E). Datorită acestor criterii, aceeaşi vitamină are
mai multe denumiri, de exemplu: vitamina C - acid ascorbic, vitamina antiscorbutică.4
Denumirile după litere, structură chimică şi acţiune fiziologică a vitaminelor
hidrosolubile şi liposolubile sunt prezentate în tabelul următor.
Tabelul Denumirea, funcțiile și bolile carențiale ale vitaminelor5
Vitamina Solubilitate FuncțiiBoli și simptome
carențiale
A (retinol, β-caroten)(antixeroftalmică)
grăsimi
Pigmenți vizuali în retină;reglarea exprimării genelor;reglarea diferențierii celulare;antioxidant
Hemeralopie (cecitatenocturnă), xeroftalmie,keratinizarea pielii
D (D1-D4) (calciferol)(antirahitică)
grăsimiMenține homeostazia calciului;mărește absobția intestinală a Ca;mobilizează mineralele din oase
Rahitism
E (tocoferol, tocotrienoli)(antisterilității)
grăsimiAntioxidant, în special la nivelulmembranelor celulare
Rar, grave disfuncțiineurologice
K (naftoquinonă, filochinone, menachinone)(antihemoragică)
grăsimi
Coenzimă în formarea γ-carboxiglutamatului pentru enzimeleimplicate în coagularea sângelui și aformării matricei osoase
Boli hemoragice,coagulare deficitară asângelui
B1 (tiamină) apăCoenzimă pentru piruvat și α-cetoglutaratdehidrogenaze, pentru transcetolaze; rol în
Distrugeri ale țesutuluinervos periferial (boala
4 Ileana Fărcășanu, Maria Gruia, Biochimie medicală, Editura Universității București, București, 2005, p. 115.5 Ibidem, p. 115-116.
5
Roxana Drăgan
transferul influxului nervos
beri-beri), leziuni alesistemului nervos central(sindrom Wernicke-Korsakoff)
B2 (riboflavină) apăCoenzimă în reacții de oxidare și reducere;grupare prostetică pentru flavoproteine
Leziuni epidermice încolțul gurii, buze șilimbă, dermatităseboreică
B3 (niacină, acid nicotinic, nicotinamida)(vitamina PP - antipelagroasă)
apă Coenzimă în reacții de oxidare și reducerePelagra (dermatităfotosensibilă), psihozădepresivă
B5 (acid pantotenic)
apăFragment funcțional în Coenzima A șiproteina transportoare de grupări acil;sinteza și degradarea acizilor grași
B6 (piridoxină, piridoxal, piridoxamină)
apă
Coenzimă în reacțiile de transaminare șidecarboxilare a aminoacizilor, înfosforilarea glicogenului;rol în acțiunea hormonilor steroizi
Perturbări alemetabolismuluiaminoacizilor, convulsii
B7 (H, biotină) apăCoenzimă în reacțiile de carboxilare înglucogeneza și sinteza acizilor grași
Dereglări alemetabolismului lipidelorși carbohidraților,dermatită
B9 (acid folic) apăCoenzimă în reacțiile de transfer alegrupărilor cu un atom de carbon
Anemie megaloblastică
B12 (cobalamină, ciancobalamină)
apăCoenzimă în reacțiile de transfer alegrupărilor cu un atom de carbon și înmetabolismul acidului folic
Anemie pernicioasă
C (acid ascorbic)(antiscorbutică)
apă
Coenzimă în reacțiile de hidroxilare aprolinei și lizinei în procesul de sinteză acolagenului; antioxidant; potențeazăabsobția de fier
Scorbut
Pe lângă compuşii care intră în aceste două grupe principale de vitamine, mai există o
serie de substanţe cu acţiunea asemănătoare vitaminelor, numite pseudo-vitamine: colina, acid
lipoic, acid orotic, Vitamina B15 (acid pangamic), Mio-Inozita, acid para-aminobenzoic,
carnitina, vitamina U (S-metilmetionina, antiulceroasă), ubichinone, coenzima Q.
6
Roxana Drăgan
1.3. Surse de vitamine
Vitaminele provin esențial în organismul uman din alimentație, toate vitaminele fiind
furnizate de alimente. Unele vitamine pot fi furnizate de către microorganisme intestinale, dar
acestea nu pot furniza întregul necesar de vitamine ale organismului uman.
Sursele alimentare de vitamine
Vitaminele sunt larg răspândite mai ales în alimentele brute, neprocesate industrial.
Grupele alimentare conțin nutrienți neuniform distribuiți, de aceea este foarte importantă
cunoașterea surselor de vitamine naturale pentru alimentația omului.
Pâinea, cerealele, orezul și pastele conțin vitamine din complexul B, în special tiamină
și acidul nicotinic, precum și vitamina E. Făinurile cu grad mare de extracție, fortifiate la
nivel corespunzător, sunt surse mai bogate de vitamine B.
Laptele și produsele lactate conțin vitamina A și vitamine din complexul B, în special
riboflavina, iar în cazul fortifierii laptelui și a produselor lui, acesta conține vitamine
hidrosolubile și liposolubile în concentrație mai mare. Laptele degresat conține cantități mai
mici de vitamine, în special A și D. Dintre produsele lactate, untul are un conținut crescut de
vitamina A, conținutul în vitamina D fiind moderat sau scăzut, în funcție de anotimp.
Brânzeturile au de asemenea conținut ridicat de vitamina A, excepție făcând cele preparate din
lapte degresat.
Margarina și grăsimile alimentare preparate din uleiuri vegetale au conținut ridicat de
vitamine A și D, datorită îmbogățirii lor, în grăsimile de origine animală neexistând vitamine.
Ouăle prezintă un conținut ridicat de vitamine, în special cele din complexul B, în
special gălbenuşul, care are un conținut ridicat de vitamine hidrosolubile, în special cele din
complexul B, și liposolubile, A, D, E și K, iar riboflavina se găsește de asemenea și în albuș.
De remarcat că deși bogat în vitamine, oul nu conține vitamina C.
Carnea și peștele au un conținut ridicat de vitamine din complexul B, în special acid
nicotinic. Carnea de porc prezintă un conținut ridicat de tiamină, vitaminele liposolubile
găsindu-se în fracțiunea lipidică a cărnii. În organe, ficat, rinichi, inimă, se găsesc cantități
considerabile de riboflavină, tiamină, acid nicotinic, dar și o cantitate ridicată de vitamina A.
Speciile de pește gras sunt cunoscute a fi bogate în vitaminele A și D, precum și în vitaminele
complexului B. Vitamina C se găsește doar în ficatul de pește și în carnea de somon. De
asemenea, uleiurile de pește sunt bogate în vitaminele A și D. Este de remarcat prezența
vitaminei A în carnea de crab și a vitaminelor din grupul B în carnea crustaceelor în general.
7
Roxana Drăgan
Grupa legumelor și vegetalelor este considerată ca fiind principala sursă de vitamine.
Vegetalele cu frunze verzi, spanac, salată, varză, ceapă, au un conținut relativ crescut în
tiamină, dar și din restul vitaminelor din complexul B. Vitamina C este prezentă mai ales în
părțile externe ale plantei și frunze. Broccoli, conopida, varza, roșiile, ardeii, pătrunjelul
verde, spanacul, au un conținut crescut de vitamina C. Vegetalele verzi, precum spanacul,
broccoli, dovleacul, dar și vegetalele colorate, morcovul, sfecla roșie, ridichile, sunt bogate în
vitamina A. Legumele verzi conțin cantități variate de vitamina C. Roșiile și legumele cu
frunze verzi au un conținut important de beta-caroten, precursor al vitaminei A. Rădăcinoasele
conțin acid ascorbic, iar vegetalele cu păstăi sunt surse importante de vitamine din complexul
B, în special tiamină.
În fructe, vitaminele sunt bine reprezentate, în special cele hidrosolubile. Deși sunt
sărace în vitamine din complexul B, excepție făcând folații, conținuți în special în frunzele
verzi, citricele și fructele de pădure au un nivel crescut de vitamina C. Piersicile, caisele și
prunele au un conținut crescut de beta-caroten.
Vitamina A:
Cele mai bune surse de retinoli în alimentaţia omului sunt legumele cu frunze verzi
(salată, spanac, ceapă verde), morcovii, tomatele care furnizează provitaminele, precum şi
untul şi gălbenuşul de ou, care conţin vitamine active. Cantităţi foarte mari de retinoli se
găsesc în ficatul peştilor marini şi în grăsimea din acest ficat, dar este prezent și în carne,
lapte, brânză, smântână, viscere (ficat, rinichi).
Vitamina A poate fi preluată din produsele alimentare de origine vegetală, din fructe şi
legume, şi anume din fracţiunea de β-caroten, conţinută în canţităţi apreciabile de unele dintre
acestea. Data fiind această situaţie, carotenul (β-carotenul) conţinut de fructe şi legume este
considerat ca fiind, de fapt, pro-vitamina A. Ca o excepţie, mai conţin caroten şi unele
produse alimentare de origine animală, cum ar fi: galbenusul de ou, ficatul, laptele şi
produsele.lactate.etc.
Toate sursele naturale de vitamina A sunt derivate din provitamina A şi carotenoizi
care sunt şintetizate din plante şi microorganisme fotosintetice.
Vitaminele A (A1 şi A2) există în natură gata sintetizate în alimentele de origine
animală. În plante ele apar numai sub formă de provitamine (numite şi caroteni).
Provitaminele se absorb la nivelul intestinului şi scindate în parte în vitamina A sub influenţa
carotinazei. Carotenii nemodificaţi şi absorbiţi de mucoasa intestinală sunt vehiculaţi pe cale
8
Roxana Drăgan
limfatică spre ficat, unde se depozitează mai ales în celulele Kuppfer. La nivelul sistemului
reticulohistiocitar din ficat, rinichi, plămân, muşchi, şi sunt transformaţi în vitamina A.
Tabelul Surse alimentare de vitamina A6
Aliment de naturăanimală
ER/100 gAliment de
natură vegetalăER/100 g
Ulei de ficat de morun 2575 Pepene 3420
Unt 1000 Caise 2790
Ou 403 Piersici 880
Brânzeturi grase 345 Portocale 190
Lapte de mamă 100 Curmale uscate 60
Lapte de oaie 60 Păpădie 13650
Lapte de vacă 42 Morcovi 12000
Iaurt 44 Spanac 9420
Ficat de vacă 6060 Pătrunjel 8320
Rinichi de vacă 303 Sfeclă 6500
Ficat de oaie 15151 Sparanghel 5800
Rinichi de oaie 348 Dovleac 3400
Ficat de vițel 6818 Cartofi 20
Rinichi de vițel 21 Ardei gras, tomate 417
Sardele 215 Varză roșie 666
Crap 91 Germeni de cereale 650
ER=echivalent retinol=1µg
retinol=3,3 UI vitamina A=6 µg
β-caroten=10 UI β-caroten=12 µg
Vitamina D: Cu excepţia unturii de peşte, conţinutul vitaminelor D în produsele alimentare
este mic. Surse de calciferoli pentru om sunt ficatul de peşte şi animale, gălbenuşul de ou,
laptele şi untul. Bogate în ergosterol sunt drojdiile.
Vitamina E: Tocoferolii sunt substanţe de origine exclusiv vegetală, cele mai bune surse fiind
germenii cerealelor dar se mai găsesc şi în legumele cu frunze verzi şi în seminţe. Animalele
6 Vitaminele, în Știința și viața noastră - Revistă de Informare, nr. 1, 2011. (accesat 01.06.2013).http://www.revista-informare.ro/showart.php?id=226&rev=8
9
Roxana Drăgan
nu sintetizează vitamina E, ci o iau din vegetale prin alimentaţie. Se mai găsește în uleiuri
vegetale (din germeni de porumb, floarea soarelui, soia), pâine neagră, fasolea uscată, mazăre.
Vitamina K: Cele mai bune surse de vitamine K sunt produsele vegetale verzi. Deosebit de
bogate sunt spanacul, varza, dovleacul, iar dintre cele de origine animală, ficatul.
Acid folic: Vitamina B9 este larg răspândită în natură. Spre deosebire de microorganisme şi
plante, în organismul animalelor şi păsărilor acidul folic nu se sintetizează şi ca urmare acesta
trebuie să îl primească din hrană. Sursele principale de acid folic în alimentaţia omului sunt
legumele proaspete: salata, spanacul, varza, morcovii, tomatele, ceapa. Dintre produsele de
origine animală, cele mai bogate în acid folic sunt: ficatul, rinichii, brânza, gălbenuşul. O
cantitate apreciabilă de acid folic se găseşte în drojdii. Conținutul în acid folic al câtorva
alimente este: frunze verzi - 0,01-0,04 mg/100g, ficat - 0,05 mg/100 g, rinichi, muşchi -
0,0024 mg/100 g, ouă, iaurt, sparanghel - 0,11 mg/100 g.
Niacină: Acidul nicotinic şi amida să sunt larg răspândite în produsele vegetale şi mai ales
animale. Surse de vitamina PP pentru om sunt ficatul, rinichii, inima animalelor, carnea,
peştele, cerealele, leguminoasele. Cantităţi mari din această vitamină conţin tărâţele de grâu şi
drojdiile.
Tabelul Surse alimentare de niacină7
Alimentul mg%
drojdie de bere 10 - 48
orez până la 140
grâu până la 40
pește 2-10
carne 6-12
ficat de vită 17
fructe și legume 0,2-5
Acidul pantotenic: Acidul pantotenic este conţinut de toate animalele, plantele şi
microorganismele. Ţesuturile animale nu sunt capabile să sintetizeze acid pantotenic, dar
sintetizează din acesta, coenzima A. Surse de acid pantotenic pentru om sunt: ficatul, rinichii,
carnea, ouăle, icrele, varza roşie, cartofii, strugurii, drojdiile.
7 Ibidem.
10
Roxana Drăgan
Tabelul Surse alimentare de acid pantotenic8
Alimentul Vitamină B5
gălbenuş de ou 6 mg%
ficat şi alte organe 6-7 mg%
drojdia de bere 200 µg % g
lăptişor de matcă 130-500µg % g
tărâţe de grâu 24 µg % g
ovăz şi germeni de grâu 8,5-11 µg % g
laptele, legumele şi fructele 2-7 µg % g
Biotină: Vitamina B8 este larg distribuită în natură. Nu apare în stare liberă în alimente ci
legată de proteine. Foarte bogat în biotină este ficatul de porc şi de vită, rinichii, inima,
gălbenuşul. Dintre produsele de origine vegetală se disting leguminoasele, făina de grâu, soia,
varza roşie. Acestea reprezintă sursa principală de biotină, dar această vitamină este sintetizată
şi de microflora intestinală. Conținutul a câtorva alimente în biotină este: gălbenuşul de ou -
50µg%, germeni de cereale - 40µg% g, ficat de porc şi de bovine - 30-80 µg% g.
Tiamină: Vitamina B1 se găseşte în cantităţi mari în cereale, drojdia de bere, carne, ficat, ouă.
Flora intestinală este capabilă să sintetizeze tiamină şi, prin urmare, o parte din necesar este
acoperită şi pe această cale. Se mai găsește în fasole uscată, mazăre, pește, soia, produse
lactate, fructe (mai ales banane).
Tabelul Surse alimentare de tiamină9
Alimentul mg/Kg Alimentul mg/Kg
Rinichi proaspăt de porc 9,7 Salată 1,6
Rinichi fiert de porc 5,8 Spanac 1,25
Jambon fiert 4,0 Ridichi 1,1
Ficat de pui 8,5 Cartofi, varză 1,25
Carne fiartă de vită 1,1 Morcovi 1,1
Pește 0,7 Caise 3
Stridii 3 Banane 1,5
Gălbenuș de ou fiert 2,5 Prune 1,7
8 Ibidem.9 Ibidem.
11
Roxana Drăgan
Lapte de vacă 0,4 Tomate 1,2
Lapte de mamă 5 Nuci 4,7
Lapte de capră 5 Alune 5,6
Brânză 0,4 Germeni de grâu 10-33
Rață 2,4 Germeni de secară 13,5
Mazăre 1,75 Orez 18-24
Fasole uscată 2,2 Făină 4-5
Drojdie de bere 12-21
Vitamina B2: Riboflavina este larg răspândită în natură, intrând în compoziţia celulelor
vegetale şi animale. O serie de microorganisme şi plantele sunt capabile de a sintetiza
riboflavina, în timp ce, animalele nu au această capacitate şi ca urmare necesită aportul
riboflavinei prin hrană. Surse de vitamină B2 pentru om sunt laptele şi produsele lactate, oul,
ficatul, rinichii şi inima animalelor, drojdiile şi, într-o mai mică măsură, cerealele şi legumele.
De asemenea, riboflavina este sintetizată şi de microflora intestinală.
Tabelul Surse alimentare de riboflavină10
Alimentul mg/Kg Alimentul mg/Kg
Ficat 1,7-3,3 Caise, piersici, mere 0,06-0,08
Creier 0,1-0,5 Nuci 0,3-0,5
Albuș de ou 1,5 Pâine 0,1-0,18
Lapte 0,16-0,25 Spanac 0,2
Mușchi 0,1-0,4 Varză, cartofi 0,05
Pește 0,3-0,6 Tomate 0,04
Miere 0,1-0,15 Ardei gras 0,08
Pătrunjel 0,28 Ciuperci 0,4
Fasole albă 0,22 Mălai 0,17
Morcovi 0,02-0,03 Alune 0,55
Vitamina B12: Este sintetizată numai de microorganisme. Omul ia o parte din necesar de la
10 Ibidem.
12
Roxana Drăgan
microflora intestinală, însă şi unele alimente de origine animală (ficat, rinichi, brânză, peşte)
contribuie la acoperirea nevoilor organismului în această vitamină. Conținutul în vitamina B12
al unor alimente este: ficat, rinichi, carne de vită - 40-50µg%, lapte, brânză, ouă - 1-5µg%.
Vitamina B6: Este larg răspândită în natură. Este sintetizată de plante şi microorganisme,
printre care şi de microflora tractului intestinal. Totuşi, această sinteză este insuficientă pentru
asigurarea deplină a necesarului de vitamină al omului şi prin urmare, sursa de bază o
constituie alimentele. Cele mai bogate în vitamina B6 sunt drojdiile, ficatul, inima şi rinichii
animalelor, carnea, peştele, cerealele integrale, leguminoasele uscate, ardeiul verde.
13
Roxana Drăgan
Tabelul Surse alimentare de vitamină B611
Alimentul mg/100g Alimentul mg/100g
Carne de vită 0,50 Soia 0,64
Limbă de vită 0,70 Fasole 0,28
Carne de iepure 0,60 Cartofi 0,20
Carne de pui 0,50 Conopidă 0,20
Carne de porc 0,48 Spanac 0,20
Ficat de viţel 1,20 Mazăre 0,18
Pulpă de viţel 0,43 Morcovi 0,12
Ouă 0,12 Germeni de grâu 0,92
Lapte de vacă 0,05 Porumb 0,22
Lapte de mamă 0,02 Orez decorticat 0,15
Iaurt 0,05 Pâine 0,14
Brânză 0,1-0,25 Banane 0,42
Somon 0,98 Curmale 0,10
Macrou 0,70 Caise 0,07
Heringi 0,45 Struguri 0,10
Morun 0,20 Mere 0,03
Cacao 0,30 Pere, portocale 0,03
Nuci 1,0
Vitamina C: Acidul ascorbic are o largă răspândire în plantele verzi, în special legume şi
fructe. Surse foarte bune sunt coacăzele negre, fructele de măceş, citricele, varza, ardeiul
verde, căpșuni, roșii, broccoli, napi, ceapă verde, cartofi.
Vitamină F: o grupare de acizi grași mono și polinesaturați ce intră în componența uleiurilor
vegetale, acidul linoleic, acidul linolenic și acidul arahidonic, cunoscuți sub denumirea de
acizi esențiali. Surse alimentare de vitamina F sunt: ulei de floarea-soarelui, în special cel
presat la rece, de porumb, de măsline, de nuci, de soia; cereale, grâu și porumb (boabe
integrale); legume: castraveti, soia (boabe); fructe: alune, avocado, arahide, caise (sâmburi),
migdale, nuci, pepene galben (cantalup), semințe de pepene verde, unt de cacao, germeni de
porumb, dovleac, fructe de cătina albă.
11 Ibidem.
14
Roxana Drăgan
Tabelul Distribuția vitaminelor în grupele alimentare12
Grupaalimentară
Pâine, cereale,orez, paste
Legume şivegetale
FructeLapte şiderivate
OuăCarne,peşte
Vitaminele tiamină, riboflavină, folați
A (beta-caroten), folați
C (în principal), folați
Riboflavină, B12
B1, B2, B12, A, D
Niacină, B12
Vitamine obținute sintetic
Vitaminele sunt produse pe scară industrială prin sinteză chimică, fermentație sau
extracție din surse naturale. Deși există preocuparea că vitaminele produse prin sinteză
chimică sau fermentație pot fi diferite de vitaminele din fructe și legume, majoritatea
vitaminelor obținute industrial sunt identice din punct de vedere chimic cu substanțele
corespondente izolate din plante.
Vitaminele sintetice sunt produse în laboratoare prin metode chimice astfel încât să
imite vitaminele naturale, însă ele nu poseda cofactorii și transmițătorii asociați cu vitaminele
naturale. Conform unor studii, vitaminele izolate nu sunt recunoscute de organism sau
utilizate în același mod ca versiunea lor naturală. Vitaminele naturale sunt însoțite de alte
enzime, urme de vitamine și minerale care permit recunoașterea lor de către organism,
metabolizarea și utilizarea lor. Peste 95% din vitaminele comercializate în prezent sunt
sintetice. Versiunea sintetică a vitaminelor conține compuși chimici care nu au fost creați
pentru consumul uman și care nu apar în natură.
12 Societatea de Nutriție din România, Ghid pentru alimentația sănătoasă, Editura Performantica, Iași, 2006.
15
Roxana Drăgan
CAPITOLUL II.
VITAMINE LIPOSOLUBILE
2.1. Generalităţi
Grupa vitaminelor liposolubile cuprinde vitaminele caracterizate prin solubilitatea lor
în grăsimi şi solvenţi ai grăsimilor şi prin insolubilitatea lor în apă. Din această grupă fac
parte: vitaminele A, vitaminele D, vitaminele K şi vitaminele E.
Dintre toate organismele, numai animalele superioare par să aibă nevoie de aceste
vitamine din surse exogene. Ele nu par să fie componente ale coenzimelor, dar funcţionează
pe alte căi, de aceea sunt necesare aceste substanţe doar în cantităţi foarte mici.
2.2. Carotenoide
Carotenoidele sunt pigmenţi de natură terpenoidică, alcătuiţi din unităţi izoprenice, de
culoare galbenă, portocalie, roşie sau chiar violetă, care se găsesc în plante sub formă de
hidrocarburi nesaturate sau derivaţi oxigenaţi ai acestora şi constituie principala sursă vegetală
de vitamina A pentru regnul animal (sunt provitamine). Sunt biosintetizate numai de plante.
Animalele nu le pot sintetiza, dar îşi procură aceşti pigmenţi din hrană.
Universal răspândite, în regnul vegetal, cele peste 600 de carotenoide naturale
cunoscute până acum, se găsesc dizolvate în lipide sau sub formă cristalină, atât în plantele
inferioare (bacterii, alge, ciuperci), cât şi în cele superioare, distribuite în toate ţesuturile
verzi, însoţind permanent clorofila, dar şi în ţesuturi lipsite de clorofilă, exemple clasice fiind
rădăcina de morcov şi unele fructe (tomatele, citricele, măceşele, ardeiul etc).
Se acumulează în cloroplastele şi cromoplastele tuturor ţesuturilor fotosintetizante. În
mare parte se găsesc localizate în complecşii proteici ai fotosistemelor membranelor
protectoare. Sunt distribuite în majoritatea organelor plantelor, acumulându-se în flori
(Calendula officinalis L., Arnica montana L., Tagetes patula L., Verbascum sp.), frunze
(Urtica dioica L.), fructe (Capsicum annuum L, Solanum lycopersicum L., Hippophde
rhamnoides L., Rosa sp., Zea mays L.), rădăcini (Daucus carota L.). Dintre carotenoide (β-
carotenul, luteina, violaxantina sunt prezente aproape în toate speciile vegetale, în frunze.13
13 V. Istudor, Farmacognozie, fitochimie, fitoterapie, vol. II. Aetherolea, rezine, iridoine, principii amare,vitamine, Bucureşti, Editura Medicală, 2001.
16
Roxana Drăgan
Structura chimică
Carotenoidele sunt de obicei alcătuite din 40 atomi de carbon, dar se cunosc şi derivaţi
cu mai mulţi (45-50) sau mai puţini (20-30) atomi de carbon. Ele pot avea o structură lineară,
acicilică (licopina), ciclică (α- şi β-carotenul) sau mixtă (γ-carotina, rubixantina).
Licopen
Carotenoidele pot fi considerate chimic ca derivate de licopen - un polien C40H56
compusă din opt unităţi de isoprenoid (figura ).
Clasificare
Clasificarea se realizează în funcţie de mai multe criterii: structura chimică, numărul
atomilor de carbon, natura sistemului polienic astfel14:
1) După structura chimică (natura funcţiilor şi structura ciclurilor terminale), deosebim:
• hidrocarburi sau carotene (licopenul, α-, β-, γ-, δ-, ε-carotenul);
• derivaţi hidroxilaţi ai hidrocarburilor sau xantofile (fizoxantina, luteina, criptoxantina,
zeaxantina, rubixantina);
• oxizi (epoxizi) ai hidrocarburilor (violaxantenul, neoxantenul, criptoxanten-mono- sau
diepoxidul, α- şi β-caroten-monoepoxidul);
• esteri ai xantofilelor (fizaliena din Physalis alkekengi L, heleniena din Tagetes sp.);
• carotenoide carbonilate (rodoxantina, cantaxantina);
• hidroxicetone carotenoidice (capsantina, capsorubina din Capsici fructus, fucoxantina
din alge albastre şi brune);
• acizi carotenoidici (torularodina din Torula rubra, Rhodotorula sp., α- şi β-crocetina
din Stigmata Croci);
• carotenoide cu cicluri iononice (α- şi β-carotenul);
• carotenoide cu pentaciclu (capsantina, capsorubina din Capsici fructus);
• carotenoide cu cicluri benzenice;
• oxizi furanoidici (rubicromul din Tagetes patula L., T. grandiflora, T. nana;
citroxantina din Pericarpium Aurantii, Calendulae flores, Capsici fructus).
14 V. Tămaş, G. Neamţu. Pigmenţi carotenoidici şi metaboliţi. Bucureşti: Editura Ceres, 1986.
17
Roxana Drăgan
2) După numărul atomilor de carbon se cunosc:
• carotenoide (alcătuite din 40 atomi de C);
• homocarotenoide sau carotenoide superioare (cu 45-50 atomi de C);
• apocarotenoide sau carotenoide de degradare oxidativă, cu mai pufin de 40 atomi de
carbon, de obicei 20-27 atomi de C (α- şi β-crocetina, β-crocozida din Crocus sp.,
Gardenia grandiflora, retinenul din citrice (fructele speciilor din genul Citrus),
măceşe, spanac, iarbă (Lolium perenne L.) - cu câte 20 atomi de C, bixina din seminţe
de Bixa orellana, cu 24 atomi de C şi azafrina din Mycobacterium phlei, cu 27 atomi
de C);
• diapocarotenoide (cu 30 atomi C).
3) În funcţie de dispoziţia dublelor legături carotenoidele pot prezenta:
• sistem polienic normal;
• sistem polienic retro.
În carotenoide, sistemul polienic joacă un rol de cromofor (grupă care imprimă
culoarea) cu orientare planară, cu legăturile simple C-C de tip σ-cis sau σ-trans, pentru a
reduce la minim tensiunile conformaţionale.
Carotenoidele se denumesc prin sufixul „xantină" („santină") sau „ină" adăugat
numelui genului sau speciei din care au fost izolate prima dată (capsantina pentru
carotenoidele din Capsicum annum, citroxantina pentru cele din Citrus aurantium, rubixantina
pentru cele din Rosa rubiginosa, licopen sau licopină şi licoxantina pentru carotenoidele din
Solanum lycopersicum, violaxantina pentru carotenul din Viola tricolor), ori prin sufixe care
sugerează culoarea pigmentului (capsorubină, adică pigment roşu din Capsici fructus).
Carotenoidele mai pot fi denumite cu litere din alfabetul grec, în funcţie de structura terminală
a catenei polienice.
Carotenoizii şi vitamina A se încorporeaza în membranele celulare, datorită capacităţii
de a se dizolva in grăsimi, contribuind astfel la apărarea lor împotriva speciilor reactive de
oxigen şi la buna funcţionare şi stimulare a comunicaţiei dintre celule.
Carotenoizi cei mai des întâlniți sunt: β-caroten (morcov, piersici, caise, spanac,
pepene galben), α-caroteni (morcov, dovleac), criptoxantina (portocale, papaya, piersici),
18
Roxana Drăgan
licopeni (roșii, ardei iute, pepene roșu, grapefruit roz), luteina (spanac, ardei roșu, okra),
zeaxantina (porumb, broccoli, spanac, ardei roșu, mazăre, țelină).
Carotenoizii sunt substanţe insolubile în apă,dar solubile în solvenţi organici. Prezintă
aspecte de absorbţie specifice, care ajută la identificarea lor. În contact cu aerul de
autooxidează repede şi se degradează. Proprietăţile fizice ale carotenoidelor sunt dictate de
sistemul polienic conjugat şi de natura grupelor terminale.
Carotenoidele C40 conţin un sistem polienic cu cel puţin 8-9 legături conjugate, ceea
ce conferă culoare şi absorbţie specifică în UV-VIS. Dublele legături neconjugate influenţează
puţin asupra culorii şi absorbţiei în domeniile UV şi VIS. Toţi pigmenţii carotenoidici sunt
solubili în grăsimi. În solvenţi organici polari se dizolvă numai xantofilele.
Solubilitatea carotenoidelor condiţionează utilizarea lor drept coloranţi alimentari
liposolubili, dar dispersabili în medii apoase prin protejare cu emulgatori sau macromolecule.
Toate carotenoidele sunt substanţe solide, frumos cristalizate, cu punct de topire cuprins între
175oC şi 225oC. Multe dintre acestea se descompun în apropierea punctului de topire.
Descompunerea este accelerată de prezenţa oxigenului, acizilor şi bazelor.
Proprietăţi chimice
Carotenoidele dau reacţii de substituţie şi adiţie datorită prezenţei legăturilor duble.
Dau culoareaalbastră cu acidul sulfuric concentrat. Sunt cei mai puternici captatori biologici
pentru oxigenul singlet. Eficienţa cu care carotenoidele pot capta oxigenul singlet este legată
direct de structura lor chimică. Deoarece captarea oxigenului singlet este reglată direct de
lungimea lanţului polienic, licopenul pare să fie cel mai eficient carotenoid în captarea
acestuia.
Reacţia β-carotenului cu un radical lipidic determină formarea unui radical intermediar
al β-carotenului centrat pe carbon. Această structură intermediară poate acţiona ulterior în
două moduri:
poate acţiona ca prooxidant prin reacţia cu oxigenul molecular;
poate reacţiona cu un alt radical pentru a forma produşi stabili.
Din totalul carotenoizilor, morcovii conţin 70% β-caroten iar pepenii galbeni conţin
85% β-caroten. Tomatele conţin o cantitate mare de licopen, 85% din totalul carotenoizilor,iar
pepenii verzi 81%. De asemenea, toate verdeţurile şi legumele verzi sunt bogate în caroteni si
19
Roxana Drăgan
luteina. Foarte multa luteina se gaseşte în frunzele de varză, în spanac (10 mg%), ardei (7 mg
%) şi în frunzele de pătrunjel (până la 10 mg%).
Alfa-carotenul şi criptoxantina se găsesc în fructele de culoare orange sau galbenă, de
exemplu portocalele, mandarinele şi porumbul, care mai este bogat şi în zeaxantină. Fructele
de măceş sunt bogate în rubixantina (42%). Cu cât culoarea legumelor verzi este mai intensă
cu atât acestea conţin mai mulţi carotenoizi, iar intensitatea culorii fructelor şi legumelor este
de asemenea corelată direct cu proporţia de carotenoizi.
Limitele conţinuturilor se datorează diversităţii soiurilor, solului şi factorilor de climă.
Prin cercetări de ameliorare genetică s-a reuşit să se obţină soiuri de morcovi la care
conţinutul de carotenoizi să crească de la 8-14 mg% la 31-37 mg%. Plantele crescute în zone
cu climă mai caldă au un conţint mai mare de carotenoizii în comparaţie cu plantele crescute
pe un teren cu îngraşământ.
În tabelul următor este redat conţinulul în carotenoizi, exprimaţi în miligrame (mg) β-
caroten aflate în 100g material vegetal al unor verdeţuri, legume si fructe. Se mai observă
conţinulul foarte mare de carotenoizi în pătrunjel, urzică, spanac, salată, mărar, păstârnac,
lobodă, ardei graşi, sfeclă roşie, fasole verde, morcovi etc. În fructe precum caise, pepeni,
portocale, mandarine, coacăze negre există de asemenea un conținut mare de carotenoizi.
Cerealele au un conţinul scăzut de carotenoizi (1,3-1,5%), făcând excepţie porumbul
cu un conţinut între 3-9%. Seminţele plantelor leguminoase (mazăre, fasole verde, linte etc)
au un conţinut mai ridicat. Măcrișul, urzica, lucerna şi ştevia conţin aproximativ 10 mg %.15
Legume Limite mg/100g Media mg/100g Fructe mg/100g Limite mg/100g Mediamg/100g
Ţelina frunze 38-46 42 Măceşe - 9Pătrunjel
frunze15-29 22 Cătină - 5,5
Ardei grasroşu
13-28 20,5 Caise 3,10-4,2 3,6
Urzică - 20 Pepene verde - 3Cartofidulci
6-26 16 Pere - 0,15
Spanac 13-14 14 Mure - 1,5Morcovi 8-14 11 Afine - 1,5Salată 0,3-22 11 Nectarine - 1,2
Păstârnacfrunze
6-11 8,5 Mandarine - 1,2
Dovleac 8 Coacăze negre 0,7-0,8 0,75Fasole verde 4-11 7,5 Piersici 0,2-0,9 0,55
15 Safta Marius, Antioxidanţii naturali în alimentaţie şi medicină, Editura Sudura, Timişoara, 2002.
20
Roxana Drăgan
Tomate - 7 Banane - 0,15Lobodă 4-9 6,5 Căpşuni - 0,50
Porumb dulce 1-1,9 1,5 Prune 0,1-0,6 0,35Linte 4-7 5,5 Coacăze roşii 0,3-0,4 0,35
Frunze devarză
2-8 5 Portocale - 0,35
Păstârnac 4-5,5 4,8 Gutui 0,25-0,45 0,35Ardei gras
verde- 4,5 Cireşe 0,30-0,40 0,35
Fasole 0,2-5,3 3 Vişine 0,31-0,38 0,35Alge - 3 Mere 0,17-0,45 0,31Gulie 0-3,5 1,7 Grapefruit roşu - 0,30
Varză deBruxelles
0,4-1,8 1,1 Zmeură - 0,20
2.3. Vitamina A. Caracteristici generale
2.3.1. Structura chimică
Vitamina A este numele grupului de substanțe liposolubile care cuprinde retinoizi,
inclusiv retinol, retinal, acid retinoic și retinil esteri. Compuşii vitaminei A active sunt
reprezentate de retinoizi şi precursori ai acestora carotenoide (provitamina A caroteinoizi).
Retinolul derivă din provitamina A. Este stocată în ficat şi secretată în sânge atunci când este
nevoie.
În organismele animale, vitaminele A sunt eliberate din carotenii proveniţi din frunzele
plantelor verzi, din legume şi fructe.Principalii caroteni sunt notaţi cu α, β, şi γ, fiind în esenţă
produşi prin polimerizarea izoprenului la care cele două capete sunt închise sub forma unui
ciclu de iononă. Diferenţele dintre carotenii α, β şi γ constau în numărul dublelor legături din
cele două inele de tip iononic. Cel mai important este β-carotenul din care se obţine vitamina
A. Transformarea are loc la nivelul peretelui intesţinal sub acţiunea enzimei numită carotinază.
Procesul nu este o simplă hidroliză, ci este o oxidare cu obţinerea aldehidei numită retinen,
urmată de o reducere când se obține forma alcoolică numită retinol. Vitamina A2 diferă de
vitamina A1 prin aceea că are o dublă legătură în plus în ciclul iononic, în inelul p-iononic în
poziţiile 3,4.
Vitamina A (C20 - H3O - O) a fost izolată sub forma unui ulei gălbui, optic inactiv, foarte
autooxidabil, din porţiunea nesaponificabilă a uleiului gras din ficatul unui peşte care trăieşte în
Oceanul Atlantic nordic (Hippoglossus vulgaris). Obţinerea sa în formă cristalină, cu p.t. 63-
64°C, a fost reuşită mai târziu. Se caracterizează printr-o bandă de absorbţie în ultravioletul
apropiat, cu maximul la 320 micrometri şi prin coloraţia albastră intensă pe care o dă cu clorura
de antimoniu (maxim la 620 mm).
21
Roxana Drăgan
Structurile de retinoizi găsiți în produsele alimentare şi uleiuri de pește sunt prezentate
în figura următoare:
Fig. Structurile unor caroteinoizi
(a) trans-retinol (vitamina A1);
(b) trans-3-dehidroretinol (vitamina A2);
(c) 13-cis-retinol;
(d) 9-cis-retinol;
(e) 9,13-dicis-retinol.
Condiţia obligatorie ca un carotenoid să poată îndeplini rol de vitamină A este ca cel
puţin una din extremităţi să prezinte un nucleu β-ionic. La cealaltă extremitate se poate afla un
nucleu α-ionic, β-ionic sau pseudoionic.
α-ionona β- ionona
β-carotenul este cel mai important precursor al vitaminei A. El se găseşte în
cloroplaste împreună cu clorofila, fie sub forma unor complecşi proteici hidrosolubili, fie sub
formă de picături lipidice.
22
CH3CH
CH3
CH3CH C CH3
O
CH3CH
CH3
CH3
CH C CH3O
Roxana Drăgan
O cantitate apreciabilă de β-caroten se găseşte în morcovi unde reprezintă aproximativ
30% din totalul carotenoizilor, faţă de 1% pentru α-caroten şi respective 0,1% în cazul γ-
carotenului.
β-caroten
α-carotenul se deosebeşte de β-caroten prin faptul că la una din extremităţi prezintă un
ciclu α-iononic şi este compus optic active. Se găseşte în plante de regulă alături de β-caroten,
deşi în unele plante lipseşte (spanac, urzică, orez etc).
α-caroten
γ-carotenul însoţeşte, de asemenea, β-carotenul în plante unde es găseşte însă în
cantităţi mult mai mici.
γ-caroten
2.3.2. Proprietăţi fizico-chimice
Vitamina A este insolubilă în apă, solubilă în grăsimi şi solvenţi ai acestora. În lumina
ultravioletă prezintă fluorescenţă diferită pentru forma alcool şi forma eter. Acest fenomen a
servit pentru decelarea vitaminei în ţesuturi.
Reacţiile chimice care distrug dublele legături ale catenei laterale sunt: oxidare,
bromurare, hidrogenare (distrug şi activitatea biologică a vitaminelor). Este foarte senşibilă la
23
CH3
CH3 CH3
CH3
CH3 CH3
CH3 CH3
CH3CH3
CH3
CH3 CH3
CH3
CH3 CH3
CH3
CH3
CH3
CH3
CH3
CH3 CH3
CH3
CH3 CH3
CH3
CH3
CH3
CH3
Roxana Drăgan
acţiunea oxigenului. Oxigenul din aer o distruge la temperatura camerei (vitamina A din unt sau
din produsele uleioase). Acţivitatea vitaminei se măsoară în unităţi internaţionale: 1 unitate
internaţională = 0,0003 mg vitamina A pură 1 U.I. = 0,3 mg reţinol.
Retinolul şi acetat retinolul sunt pulberi galbene cristaline ; retinil palmitat este un ulei
galben pal, β-carotenul este o pudra rosu-brun violeta cristalină; β-apo-8, carotenaldehida este
o pudra violet cristalină ; β-apo-8,-caroteinoida acid etil ester este o pulbere cristalină.
Retinolul şi esterii săi sunt insolubili în apă, solubili în alcool; şi uşor solubili în eter
etilic, eter de petrol, cloroform, acetonă, şi grăsimi şi uleiuri. β-carotenul este insolubil în apă;
foarte rar solubil în alcool, grăsimi şi uleiuri, puţin solubil în eter şi acetonă; şi uşor solubil în
cloroform.
2.3.3. Sinteza vitaminei A
2.3.4. Metode de identificare şi dozare
2.3.5. Metabolism
2.3.6. Farmacologie
Farmacocinetică
Farmacodinamie
Farmacoterapie
Farmacotoxicologie
Farmacografie
2.3.7. Rolul vitaminei A în organism
24
Roxana Drăgan
CAPITOLUL III.
PREPARATE ŞI PRODUSE FARMACEUTICE
CARE CONŢIN VITAMINA A
25
Roxana Drăgan
PARTEA EXPERIMENTALĂ
CAPITOLUL IV.
ANALIZA VITAMINEI A PRIN METODA SPECTROFOTOMETRICĂ,
IR ŞI DE CULOARE
4.1. Obiective
4.2. Materiale şi metode de lucru
4.2.1. Materiale folosite
4.2.3. Identificarea vitaminei A
4.2.4. Dozarea vitaminei A
4.3. Rezultate şi discuţii
26
Roxana Drăgan
CONCLUZII
27
Roxana Drăgan
BIBLIOGRAFIE
1. *** Enciclopedia vitaminelor şi a substanţelor minerale, Rovimed Publishers,
Bucureşti, 2002.
2. Beral E., Zapan M., Chimie organică, Ed. a 5, revăzută şi completată, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1973.
3. Cristea A. N., Farmacologie generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2009.
4. Cristea-Popa E., Tratat de biochimie medicală, Editura Medicală, București, 1991.
5. Fărcășanu I. C., Gruia M. I., Biochimie medicală, Editura Universității București,
București, 2005.
6. Ifrim S., Substanțe biologic-active, Editura Tehnică, București, 1997.
7. Istudor V., Farmacognozie, fitochimie, fitoterapie, vol. II. Aetherolea, rezine, iridoine,
principii amare, vitamine, Bucureşti, Editura Medicală, 2001.
8. Iovu M., Chimie organică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999.
9. Neamţu G., Biochimie alimentară, Editura Ceres, București, 1997.
10. Wilson, Jean D. Principiile medicinei interne, vol. 1, 14 th Edition, Ediţia a II-a în
limba română, Editura Teora, Bucureşti, 2003.
28