Violenţa in Familie

5
VIOLENŢA IN FAMILIE Din punct de vedere clinic o definiţie larg acceptată a violenţei domestice este aceea formulată de Stark si Flitcraft: ”Violenţa domestică este o ameninţare sau provocare, petrecută în prezent sau în trecut, a unei răniri fizice în cadrul relaţiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi însoţit de intimidări sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care aparţin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potenţiale surse de sprijin; ameninţări făcute la adresa altor persoane semnificative pentru victimă, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor, telefonului şi a altor surse de îngrijire şi protecţie”. Se numeşte "violenţa în familie" orice act vătămător, fizic sau emoţional care are loc între membrii unei familii. Abuzul în interiorul unei familii poate lua multe forme: abuzul verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni şi familie, ameninţări şi atacuri care în unele cazuri pot duce la moartea unuia dintre parteneri. Deşi până de curând s-a presupus că femeia este cel mai adesea victima violenţei în familiei, în urma unor cercetări s-a descoperit că de fapt numărul bărbaţilor agresaţi este destul de mare. Experţii care cercetează această problemă sunt de acord că violenţa este un fenomen larg răspândit, mult mai răspândit decât arată

description

Violenţa in Familie

Transcript of Violenţa in Familie

VIOLENA IN FAMILIEDin punct de vedere clinic o definiie larg acceptat a violenei domestice este aceea formulat de Stark si Flitcraft:Violena domestic este o ameninare sau provocare, petrecut n prezent sau n trecut, a unei rniri fizice n cadrul relaiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi nsoit de intimidri sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care aparin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte poteniale surse de sprijin; ameninri fcute la adresa altor persoane semnificative pentru victim, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasrilor, telefonului i a altor surse de ngrijire i protecie.Se numete "violena n familie" orice act vtmtor, fizic sau emoional care are loc ntre membrii unei familii. Abuzul n interiorul unei familii poate lua multe forme: abuzul verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni i familie, ameninri i atacuri care n unele cazuri pot duce la moartea unuia dintre parteneri. Dei pn de curnd s-a presupus c femeia este cel mai adesea victima violenei n familiei, n urma unor cercetri s-a descoperit c de fapt numrul brbailor agresai este destul de mare. Experii care cerceteaz aceast problem sunt de acord c violena este un fenomen larg rspndit, mult mai rspndit dect arat sondajele, pentru simplu fapt ca unele fapte nu sunt raportate poliiei sau spitalelor.Familia care constituie un teren de manifestare a violenei domestice devine mai puin transparent i deschis mediului social imediat: familia lrgit, vecinii, prietenii, colegii. Este evident izolarea social a acestor familii. Ele capt o stigm n ochii celorlali i n acelai timp un sentiment de stigm i culp care le face s se izoleze.Soul violent nu dorete ca soia lui s ntrein relaii sociale n cadrul crora s-i poat mrturisi suferina i eventual s poat primi un sprijin.Pe de alt parte, brbaii violeni au ca i caracteristici de personalitate lipsa abilitilor i a bucuriei de a comunica. Pentru partenerii violeni, a comunica, n mediul intim al cminului, devine mai mult un prilej de a-l ataca verbal pe cellalt, n vreme ce, la locul de munc rmne o rutin de relaionare superficial cu ceilali, un rol jucat n limitele orelor de serviciu.INFLUENE ASUPRA DEZVOLTRII COPIILORFuncia principal a familiei, creterea copiilor, este distorsionat cu largi i dramatice consecine n viitor. Perturbarea acestei funcii se petrece n general, ca o stare de boal cronic ce se acutizeaz n momentele evenimentelor de violen. Cercetrile arat c trauma copiilor care cresc ntr-o atmosfer de violen, chiar dac nu ei sunt victimele directe, este mai intens i cu consecine mai profunde i mai de durat dect n cazul copiilor care sunt victime directe ale abuzurilor i neglijrii din partea prinilor (Catheline, Marcelli, 1999).ntr-o familie bntuit de violen, copiii cresc ntr-o atmosfer n care nevoile lor de baz (nevoia de siguran, de via ordonat, de dragoste) sunt profund neglijate.Funciile parentale nu mai pot fi mplinite. O mam victim a violenei soului este mai puin capabil s asigure ngrijirile de baz necesare copilului (hran, cas, igien, haine, sntate fizic) sau s-l protejeze pe acesta de rniri, accidente, pericole fizice sau sociale. Copleit de ruine pentru ceea ce i se ntmpl, de sentimentul eecului n cea mai important relaie interpersonal, de teroare, de autoacuzaii (Polman,1994) femeia nu mai este capabil de a juca nici unul din rolurile impuse de viaa familiei.n atmosfera de violen, copilul devine cel mai adesea neglijat, expus tuturor relelor, de fapt rmne ntr-o singurtate umplut doar de ipetele celor din jur. Aceast situaie este probabil i explicaia numrului mare de accidente domestice ale cror victime sunt copiii.Copiii care cresc n familii violente dezvolt comportamente i o condiie fizic ce-i face uor de recunoscut. Ei prezint: Probleme fizice, boli inexplicabile, expui la accidente n cas i n afara casei, dezvoltare fizic mai lent; Probleme emoionale i mentale: anxietate mrit, simmnt de culpabilitate, frica de abandon, izolare, mnie, frica de rniri i moarte; Probleme psihologice: nencredere n sine, depresie, comparare cu viaa mai fericit a colegilor; Probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlali, probleme cu somnul, enurezie, bti, fuga de acas, sarcini la vrste mici, relaii pentru a scpa de acas, mutilare, consum de droguri i alcool, comportament defensiv cu minciuna; Probleme colare - nencredere, eliminare, schimbri brute n performanelecolare, lipsa de concentrare, lipsa de maniere sociale; Identificare cu eroi negativi.Un lucru mai puin luat n considerare pn acum este faptul c n rndul tinerilor a crescut fenomenul sinuciderii, a tentativelor de suicid i c pe primul loc n rndul cauzelor se afl climatul familial deteriorat i slaba comunicare n cadrul familiei.Dei incidena fenomenului este n scdere, se manifest o acutizare a lui, n sensul creterii intensitii violenei (acte de cruzime).Numrul mare de copii victimizai n familie dar i violene crescute ntre concubini, care n prezent, potrivit legislaiei n vigoare, nu beneficiaz de statutul de "familie".Cu cine putei discuta? Unde putei merge pentru sprijin i sfaturi dac suntei implicat ntr-o relaie violent? Dac ai fost victima unei violene este bine s tii c exist anumite organizaii care v pot acorda sprijin. Refugiile ofer protecia n caz de urgen i adpost temporar, sfaturi, informaii i o serie de alte servicii pentru femeile i copii care fug de violen. Serviciile sunt confideniale i complet gratuite.Poliia Violena domestic reprezint un domeniu care este considerat de poliie ca fiind o problem foarte grav. La poliie vei gsi att nelegere ct i ajutor i sfaturi practice. Putei cere s vorbii cu o femeie poliist i dac dorii vi se poate acorda ajutor pentru a merge la o unitate sanitar sau la un loc de refugiu.