Există doi „participanţi” în lupta cu violenţa în familie victima şi agresorul şi niciodată un învingător, ci un deznodământ unde cortina cade peste o scenă pustie a urii, fricii, a sentimentelor confuze şi derutante.

Un studiu al OMS asupra a 24.000 de femei din 10 ţări arată că 55%, din 95% de femei care au fost abuzate fizic de către parteneri, nu au contactat niciodată poliţia, adăposturile sau centrele de consiliere pentru a cere ajutor. Stigmatul şi frica le împiedică pe femei să ceară ajutor şi să -şi refacă viaţa.

O abordare diferită a explicaţiei raţionalizărilor şi tăcerii femeii asupra violenţei partenerului este dată de Towns & Adams (2000). Autorii susţin că aceste tipuri de raţionalizări pot avea la bază o relaţie paradoxală percepută de către femeie între iubirea declarată şi violenţa manifestată, precum şi modul în care femeia creează profilul iubirii partenerului; deşi această perspectivă a fost argumentată de către cei doi autori în urma cercetărilor privind modul în care femeile descriu partenerul şi stilul de îmbinare a iubirii cu violenţa manifestată, continuă să rămână o speculaţie întrucât nu sunt analizate toate variabilele directe şi indirecte care pot interveni.

Femeia decide să acţioneze singură pentru stoparea violenţei partenerului, orice intervenţie din exterior este respinsă de către femeie. Deseori femeia se află ea însăşi într-un conflict în înţelegerea schimbărilor care au intervenit în comportamentul partenerului, pe care îl iubeşte, precum şi în găsirea identităţii personale şi a partenerului în această nouă situaţie, toate acestea contribuind la păstrarea tăcerii femeii asupra violenţei.

Există doi „participanţi” în lupta cu violenţa în familie, victima şi agresorul şi niciodată un învingător, ci un deznodământ unde cortina cade peste o scenă pustie a urii, fricii, a sentimentelor confuze şi derutante.

Un studiu al OMS asupra a 24.000 de femei din 10 ţări arată că 55%, din 95% de femei care au fost abuzate fizic de către parteneri, nu au contactat niciodată poliţia, adăposturile sau centrele de consiliere pentru a cere ajutor. Stigmatul şi frica le împiedică pe femei să ceară ajutor şi să-şi refacă viaţa.

O abordare diferită a explicaţiei raţionalizărilor şi tăcerii femeii asupra violenţei partenerului este dată de Towns & Adams (2000). Autorii susţin că aceste tipuri de raţionalizări pot avea la

bază o relaţie paradoxală percepută de către femeie între iubirea declarată şi violenţa manifestată, precum şi modul în care femeia creează profilul iubirii partenerului; deşi această perspectivă a fost argumentată de către cei doi autori în urma cercetărilor privind modul în care femeile descriu partenerul şi stilul de îmbinare a iubirii cu violenţa manifestată, continuă să rămână o speculaţie întrucât nu sunt analizate toate variabilele directe şi indirecte care pot interveni.

Femeia decide să acţioneze singură pentru stoparea violenţei partenerului, orice intervenţie din exterior este respinsă de către femeie. Deseori femeia se află ea însăşi într-un conflict în înţelegerea schimbărilor care au intervenit în comportamentul partenerului, pe care îl iubeşte, precum şi în găsirea identităţii personale şi a partenerului în această nouă situaţie, toate acestea contribuind la păstrarea tăcerii femeii asupra violenţei.

În ceea ce priveşte distribuţia victimelor violenţei în familie, în funcţie de sex şi vârstă, în perioada 2005 – 2008, remarcăm preponderenţa victimelor de sex feminine, din grupele de vârstă cuprinse între 0-14, 25-35, 35-45 de ani, acestea reprezentând 43,96% din totalul victimelor violenţei în familie în 2007 şi 44,23% în 2008. Din numărul de victime de sex masculin, numărul victimelor minore de sex masculin cu vârsta 0-18 ani este de 66,27% în anul 2007 şi 77,64% în anul 2008.

Referitor la demersurile legale întreprinse de victimele violenţei în familie, constatăm că tipul de demers legal ce a fost întreprins cu cea mai mare frecvenţă de către victimă este solicitarea de expertiză medico-legală necesară obţinerii certificatului medico-legal 41%, urmat de plângerea la poliţie 34%, retragerea plângerii scrise depusă la poliţie 13%, începerea/derularea procedurii de divorţ 6%, dosar penal întocmit agresorului în urma plângerii făcute de victimă 4%, acţiune în judecată 1%, divorţ pronunţat 1%, evacuarea din locuinţa comună a persoanei care se face vinovată de acte de violenţă faţă de un membru al familiei, până la soluţionarea acţiunii privind partajul locuinţei conform Ordonanţei prezidenţiale 0,14%.

Cum sunt apărate în România victimele violenţei în familie

Victimele violenţei în familie pot apela la unităţile medicale, poliţie, justiţie, serviciile de medicină legală, adăposturi şi centre de consiliere.

În România există 56 de adăposturi dintre care 29 sunt publice, 14 în parteneriat public – privat, 13 private, a căror capacitate se ridică la 585 de locuri pentru victime adulte şi copiii acestora, 40 centre de consiliere a victimelor violenţei în familie şi 6 centre destinate agresorilor familiali.

Întâlniri periodice ale actorilor implicaţi în problematica fenomenului se derulează pentru a dezvolta o mai bună comunicare interistituţională şi a unui sistem de înregistrare, raportare, instrumentare şi management al cazurilor de violenţă în familie.

În anul 2008, au fost organizate mese rotunde, conferinţe la nivel local/ judeţean, ateliere de lucru pentru formarea specialiştilor care intră în contact cu victimele violenţei în familie precum şi cu agresorii familiali, cu scopul identificării nevoilor în ceea ce priveşte combaterea violenţei în familie, schimbul de informaţii între instituţiile cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniu, modalităţi de prevenire.

Cum sunt apărate femeile pe mapamond 

În anul 1993 Naţiunile Unite au adoptat o declaraţie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, sub toate formele sale, de la violenţa în cadrul cuplurilor şi hărţuirea sexuală la locul de muncă, până la mutilarea genitală şi forţarea la practicarea prostituţiei. Ţările Uniunii Europene, reglementează oarecum în mod diferit problematica violenţei domestice.

În prezent, există 89 de state care au o formă de prevedere legală privind în special violenţa în familie, iar violul marital poate fi pedepsit în 104 ţări.

25 Noiembrie este Ziua Internaţională a luptei împotriva violenţei în familie.

Factorii de risc care facilitează dezvoltarea violenţei asupra femeii 

Nu există până acum un consens al cercetătorilor asupra relaţiilor directe între anumiţi factori de risc şi prezenţa violenţei. Literatura de specialitate nu cuprinde o tipologie a factorilor de risc; gradul de sărăcie, şomajul şi vârsta partenerilor de cuplu sunt factorii de risc regăsiţi adesea în cercetările ultimilor ani (Michalski, 2004).

Factori individuali Factori relaţionaliFactori comunitari

Factori sociali

• vârsta• consumul de alcool• depresia• tulburările de personalitate• nivelul de şcolaritate• veniturile mici• statutul de martor sau victimă a violenţei în copilărie

• conflictul conjugal• instabilitatea maritală• dominanţa bărbatului încuplu• stresul economic• funcţionalitatea redusă afamiliei

• sancţiuni comunitare slabea violenţei în familie• sărăcia• capital social redus

• normele tradiţionale privindrolurile sociale şifamiliale de gen• valorile sociale susţinviolenţa în familie

Un fenomen îngrijorător 

Cel puţin 130 de milioane de femei au fost supuse mutilării genitale, crimele „pentru onoare” curmă viaţa a mii de femei în fiecare an, în special în vestul Asiei, nordul Africii şi în unele părţi din sudul Asiei.

În unele ţări în curs de dezvoltare, sunt tolerate şi încurajate practicile care înrobesc sau rănesc femeile, practici precum violenţa în familie sau crimele din cauza zestrei.

În conflictele dintre grupuri etnice, femeile şi fetele au devenit pradă de război şi sunt supuse violurilor sau se confruntă cu sarcini nedorite, nu sunt puţine cazurile în care violul este folosit ca armă de razboi (terorism sexual).

“Da, iadul este real. Şi iadul este un loc al chinului şi pedepsei care nu se sfârşesc, ci durează toată veşnicia !” (Ioan 3:16).

Fenomenul violenţei împotriva femeilor în lume

Cea mai obişnuită formă de violenţă în familie prin care trec femeile din toată lumea este violenţa fizică. În medie, cel puţin una din trei femei este bătută, obligată să facă sex sau supusă vreunui alt abuz de către partenerul ei de-a lungul vieţii. Femeile cu vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani sunt supuse unui risc mai mare să fie violate şi să fie supuse violenţei în familie. Mai multe rapoarte mondiale arată că jumătate din crimele ale căror victime sunt femei, făptaşii sunt foştii sau actualii soţi şi parteneri ai acestora. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), între 40% şi 70 %

dintre femeile ce au fost victime ale crimelor comise în ţări precum Australia, Canada, Israel, Africa de Sud şi SUA au fost omorâte de partenerii lor de viaţă.

Costuri şi consecinţe

Costurile violenţei împotriva femeilor sunt extrem de ridicate. Acestea includ costurile directe ale serviciilor pentru tratarea şi sprijinirea femeilor abuzate şi a copiilor lor şi aducerea în faţa justiţiei a celor vinovaţi. Costurile indirecte includ pierderea serviciului şi a productivităţii, la care se adaugă suferinţa fizică. Costurile rezultate din violenţa conjugală în Statele Unite depăşesc 5,8 miliarde de dolari pe an. 4.1 miliarde de dolari însumează serviciile de îngrijire medicală şi spitalizare, în timp ce pierderile productivităţii ating 1,8 miliardede dolari .

În Canada un studiu efectuat relevă faptul că, anual, costurile violenţei împotriva femeilor se ridică la 684 de milioane de dolari canadieni pentru sistemul judiciar, 187 milioane dolari canadieni pentru poliţie şi 294 milioane de dolari candieni pentru consiliere şi formare, însumând mai mult de 1 miliard de dolari canadieni. Un studiu realizat în Marea Britanie estimează costul total direct şi indirect, inclusiv cel rezultat din suferinţa fizică şi psihică, al violenţei conjugale la 23 miliarde de lire sterline pe an sau 440 lire sterline / persoană. Se crede că zeci de mii de femei au avut de suferit din cauza violenţei sexuale în Republica Democrată Congo de la începerea conflictului armat.

Concluzie

Cearta, bătaia, abuzul, maltratarea nu pot contura o societate modernă, nu putem vorbi de familie şi nicidecum de valori, ci de efecte devastatoare, de indivizi desfiguraţi şi goliţi de sentimente şi “calde mângâieri ale pumnilor”…

Violenţa în familie rămâne din nefericire un flagel contemporan.