Viata la tara - Vutcaniul, nemuritor

    Pasiti cu curaj, in pas vioi, in inima unui sat aflat in sarbatoare. Eu sint doar reporterul care va imprumuta pentru un timp trairile curate, de taran reintors acasa, unde colbul drumului miroase a copilarie, iar pietrele amintesc de genunchi cirpiti si dureroase despartiri. Veti vedea, viata la tara poate fi o dezlantuita bucurie, atunci cind un parinte iubitor si puternic lupta pentru familia sa, satul. Primarul poate infaptui minuni, atunci cind nu se teme de nimic si, calauzit de Dumnezeu, incearca sa salveze ce mai poate salva din mostenirea pe care o are de aparat, sufletele si tarina straveche.

Nu stiu daca stiti acel cintec sentimental al lui Gabriel Dorobantu, „Ma-ntorc cu drag in satul meu/ cind primavara vine“, dar eu, de cite ori l-am fredonat, m-am intors de fiecare data cu gindul, in imaginatie, in satul copilariei si adolescentei mele, Vutcani, cu inima doldora de iubire si de amintiri. Iata ca, peste ani, dupa ce, in ultimul timp, m-am reintors acasa doar pentru a-mi vizita bunicii la cimitir sau pentru a-mi revedea casa in care am crescut doar din goana masinii, pentru ca acum apartine altor oameni, reusesc sa dau timpul inapoi, sa regasesc caldura consatenilor veseli, care se bucura ca si mine pentru ca, iata, mai traim, aparent sanatosi si chiar multumiti de viata noastra.Comuna Vutcani se afla la 45 km de Vaslui. Este o localitate rasfirata, aproape ca la munte, cu oameni gospodari, urmasi ai cutezatorilor geti. La inceput, numele satului aparea fie cu numele Vatcani, fie cu cel de Vitcani. Abia la sfirsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, apare si denumirea actuala, Vutcani, care vine de la numele lui Gheorghe Vitca, unul dintre batrinii locului.In Vutcani, sint trei biserici, doua scoli, o gradinita, un camin cultural, un muzeu, o biblioteca, un dispensar, un spital, un cabinet de stomatologie si parcuri de joaca pentru copii, dar, mai ales, o primarita inimoasa, careia, va asigur, nu vreau sa-i ridic osanale. Dovada, n-am scris pina acum niciodata despre ea, Vutcani sau vutcaneni. Astazi, a venit insa timpul si, iata, incerc sa reproduc fotografiile facute cu sufletul, in ziua Sfintului Gheorghe si-a satului Vutcani.

Daca in urma cu ceva ani, recitam ca un papagal versurile lui Paunescu despre „Maria SA, taranul saraciei“, astazi ma incapatinez sa nu mai accept acea saracie ce inca mai gheoraie nestingherita pe multe uliti din Romania, ba chiar vreau sa va arat o alta fata a lui, care cred ca este cea adevarata. Saracia nu a avut de-a face niciodata cu sufletul omului. Mai ales el, taranul, a stiut sa iubeasca si sa cinte ceea ce simte, avind curajul sa mearga pina la capatul lumii pentru a reusi ceea ce isi propune. Legendarul Badea Cirtan a ramas in istorie, asa taran cum era, cu tot cu cojoc, iar mos Gheorghe Lazar, taran sadea, a fost cel mai mare sfint pe care l-a avut Romania inainte de primul razboi mondial. Asa cum a mers Badea Cirtan la Roma, a ajuns si mos Gheorghe la Ierusalim, unde a ramas in pustiu 40 de zile, asemenea Mintuitorului, in post, chin si rugaciune. S-a intors apoi in Romania cu mari daruri. Avea harul de a merge descult pe zapada, fara sa simta frigul si de a baga piciorul in foc, fara a-i fi dogorit. In fiecare noapte, era in biserica la ora 12.00, oriunde s-ar fi aflat, cinta Psaltirea de doua ori pe zi pe de rost, iar Dumnezeu lucra prin el enorm. Cind oamenii il intrebau „Cind ai sa pleci la cele sfinte“, raspundea poznas „Ehei... cind am sa plec eu, or sa bata toate clopotele din Romania!“ Asa a si fost. Cind a murit Mos Gheorghe, toate clopotele din tara au batut pentru ca in acea zi am intrat in primul razboi mondial. Se spune ca Romania fusese protejata cel mai mult pina atunci pentru ca el era cel mai mare rugator si sfint din tara. Vedeti? Maria-Sa Taranul nu a avut nevoie de masini, de straie sau mincaruri sofisticate pentru a fi adevarat.Stiu ca va este dor sa intilniti oameni adevarati, pentru ca semanam, avem pina la urma aceleasi idealuri, pe care, din pacate, le abandonam din cauza slabiciunilor si neincrederii noastre, de aceea indraznesc sa va descriu o zi fericita din viata unui sat care, lasindu-se in voia lui Dumnezeu, a primit ajutor si oameni de nadejde care sa-i ajute si sa le administreze averea, si cea materiala, si cea spirituala. Haideti cu mine la Vutcani, sa-i descoperiti!

„Vutcaneni de pretutindeni, (re)uniti-va la vatra copilariei voastre!“

Asa scria pe invitatia rosie care m-a adus, luni, 23 aprilie, la Vutcani, locul pe care l-am udat cu multe lacrimi de fiecare data cind depaseam cu autobuzul, in anii de inceput, semnul care anunta ca ai trecut de capatul satului. Astazi, ma (re)intorc aici cu inima clocotindu-mi de emotie. Troita de la intrare, curbele periculoase ce se-ntind de-a lungul drumului primenit ce te duce jos, in centrul comunei, in inima sa, casele frumoase, copacii infloriti, dar mai ales casuta mica si cocheta, pe aleile careia am facut primii pasi, care imi zimbeste vie si nostalgica, de dupa acelasi gard verde pe care l-am lasat de straja cind am instrainat-o, ma ajuta sa redevin cea de altadata. Trecem pe linga oameni cunoscuti, ne recunoastem si ne salutam dupa atita timp, traversam podul mare, boieresc, din centru si, dupa prima curba, intram in alta dimensiune. Rasuna pretutindeni vocea Irinei Loghin. Tot locul e parca un soare ce are menirea de a te prinde si pe tine in dulceata razelor sale, pentru a intregi sarbatoarea. Trec pe linga oamenii ce nu ma vad si n-au timp de mine. Indragita interpreta le-a captat privirile, asa ca ei stau vrajiti si fericiti. Riuri de vutcaneni alcatuiesc o imensa mare de culoare si fratie. La simpla rugaminte a Irinei, se retrag din multime zeci de oameni, formind citeva hore.Ma strecor printre ele, urc scarile, intrind in holul imens si aranjat cu gust al primariei. Printre flori, chipuri si costume brodate in ate multicolore, zaresc reprezentantii presei

birladene, in frunte cu Doina Sacareanu, redactor-sef la Media TV. Intru familiar in biroul primaritei, surprinzindu-i. Nici unul dintre ei nu stie ca aici, la Vutcani, sint la mine acasa.Dar sint si, iata, Silviana Bahrim, doamna primar, aflata la al doilea mandat, ma primeste cu caldura, desi am intirziat. Isi imbratiseaza musafirii, care continua sa vina la marea sarbatoare. Toate mesele din primarie si de la Caminul Cultural sint incarcate cu bunatati ce vorbesc despre belsugul din casa si inima primaritei, dar si al vutcanenilor.Biserica Sfintul Gheorghe, bijuterie arhitectonica, la care o contributie deosebita a avut cel mai de seama fiu al Vutcaniului, parintele arhimandrit Vasile Vasilache, intelectual teolog de inalta clasa, personalitate remarcabila in cadrul Bisericii Ortodoxe Romane, cu zeci de lucrari publicate in limba romana si in limba engleza, care a trait 34 de ani in America, a avut oaspeti la hram, 12 preoti si multi dintre fiii satului veniti din intreaga tara. Peste toate si in toate, la loc de cinste, a stat Silviana Bahrim: „Am gindit asa: cu doamna invatatoare linga mine si cu domnii profesori, cu economisti care imi pot contabiliza emotiile, cu expertii contabili care le pot analiza, cu judecatori si procurori, care le pot da o justificare, cu directorii de tot felul, care le pot intelege, colonei care imi asigura securitatea, cu administratori de firma care ma ajuta, cu oameni simpli pe care-i respect si ma respecta, cu familia care imi este alaturi si mai ales cu medici, care pot sa trateze aceste emotii“.

„Patria noastra, a vutcanenilor, este satul Vutcani“

La caminul cultural, a fost lansata cartea „Vutcani si vutcaneni“, lucrare a profesorului Ioan N. Manolache, care, la 93 de ani, s-a reintors in satul natal pentru a le lasa consatenilor sai un dar de pret: „Dragii mei, ma adresez voua fiindca pentru voi si despre voi am scris cartea aceasta. Am in vedere pe toti vutcanenii, de la elevii scolilor primare si liceale, pina la cei care au virsta bunicilor. Am in vedere vutcanenii care nu mai sint locuitori ai Vutcanilor, dar am in vedere, in primul rind, pe cei care sint vutcaneni get-beget, traitori in prezent in satul nostru. Acestia sint adevaratii patrioti, permiteti-mi sa ma explic. Patria noastra, a vutcanenilor, este satul Vutcani“.Apoi, profesorul explica pe indelete: „Cuvintul patrie vine de la cuvintul latinesc patres, care inseamna parinti. Deci patrie inseamna locul unde au trait si traiesc parintii nostri si parintii parintilor nostri. Si atunci, Romania ce reprezinta pentru voi? Romania este tara careia ii apartinem si cu care ne legitimam in afara granitelor. Acolo, in strainatate, ne prezentam ca romani, nu ca vutcaneni. Ca vutcaneni ne recomandam numai in cazul cind acolo, peste granita, intilnim alti romani si, spre a ne cunoaste in mod reciproc, precizam care ne este «patria»“.Prezent la eveniment, Dumitru Buzatu, vicepresedinte al Consiliului Judetean, naseste volumul vutcanenilor: „N-ai cum sa nu citesti aceasta carte de la inceput pina la sfirsit“.Inconjurat cu dragoste de sute de vutcaneni, Ioan N. Manolache le daruieste tuturor cite un volum cu autograf, ajutat de primar, care i-a fost sponsor si sprijin. Rind pe rind, tineri si virstnici il asalteaza cu intrebari si rugaminti, iar el le daruieste prompt, la toti, raspunsul asteptat.Se imbratiseaza cu emotie fosti colegi si prieteni, vecini, plecati in lume de ani buni, astazi reintorsi acasa, la hramul satului.„Sint situatii in care ceea ce spui nu poate exprima ceea ce simti, dar, marturisesc, aceasta

carte este o traire si imi doresc sa fie adinc simtita de fiecare“, spune profesorul Manolache, care accepta sa faca fotografii cu cei care il solicita si discuta cu personalitatile judetului prezente la eveniment.„Profesorul Ioan N. Manolache a inteles ca aparitia acestei lucrari este o sarcina nobila a unuia dintre fii Vutcanilor si Dumnezeu a facut ca acest fiu sa fie tocmai domnia-sa“, spune Gelu Voicu Bichinet, directorul Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National.Sala imensa, impunatoare, a caminului cultural are ceva din eleganta salilor in care se decerneaza cele mai importante premii din lume. In multimea de oameni, in primele rinduri, sint vutcanenii Nicuta Marcu, directorul Oficiului Judetean de Posta, Vasile Popa, directorul Curtii de Conturi Vaslui, Romel Vicol, directorul Liceului „Stefan Procopiu“ Vaslui, procurorul Constantin Bulgaru, prefectul judetului, Ioan Zaharia, alaturi de sotia sa, Erica.Corneliu Bichinet, presedintele Consiliului Judetean, cu umoru-i caracteristic, declara, inviorind atmosfera: „Vutcanenii sint oameni mindri, oameni care au ajuns in viata exemple de urmat. Iata, domnul Ioan Zaharia si-a luat nevasta din Vutcani si-a ajuns prefect, iar domnul Vasile Popa, la fel, si acum iata-l director la Curtea de Conturi. Eu, cind m-am casatorit, n-am stiut sa trec pe la Vutcani, dar iata ca tot sint presedintele Consiliului Judetean“.Sosesc pe neasteptate la eveniment Lucian Onciu, directorul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, insotit de profesorul Dan Ravaru si „echipa“ sa.

„As lua-o acasa, atit mi-e de draga“

Lumea de pe lume a venit din satele invecinate la hramul comunei Vutcani, atrasa de artistii mari: Irina Loghin, Ion Chiriac, Olga Ciolacu si Nicolae Hlib, din Basarabia. Toti au uitat astazi de griji. Irina Loghin este la citiva metri departare de satenii care o iubesc de-o viata. Intre admiratorii copii si adolescenti, care tin emotionati in miini flori mari, colorate puternic, pentru artista, Elena Bojian, cu parul albit de ani, tremura linga usa in care urmeaza sa intre artista dupa concert. „As lua-o acasa, atit mi-e de draga“, spune, aratindu-mi tabloul din care interpreta zimbeste alaturi de cei doi copii ai sai.Alaturi de Irina, urca pe scena Fuego. Versurile cintecelor despre casa parinteasca si copiii plecati in strainatate aduc lacrimi pe obrajii arsi de soare ai oamenilor, care traiesc marea bucurie de a-i vedea pe cei doi mari artisti printre ei. Hore si sirbe imbie tineri si virstnici la voie buna. In fruntea tuturor, primarita, Erica, sotia prefectului, profesorii si invatatorii din sat. Vin prietenii copilariei spre mine, baietii care m-au strins prima data de mina, in adolescenta, aici, la Vutcani, barbatii carora le spuneam altadata „saru-mina“ ma saluta ei acum astfel.Viceprimarul Viorel Cristea il pofteste in scena pe folkistul Ion Chiriac, care aduce poezia trairii sale vutcanenilor. „Tin Vutcaniu-n brate/ Si te simt pe tine“, spune el, iar vutcanenii nu se lasa rugati. Il insotesc in cintec, leganindu-se cum faceau pe timpuri la cenaclul „Flacara“, unde Ion reprezenta Vasluiul, alaturi de fratele sau si de Valeriu Penisoara.Urmeaza Olga Ciolacu. Glasul ei melodios, cintecele duios-melancolice stirnesc amintiri, iar Nicolae Hlib trezeste inimile de romani ale celor prezenti, care se prind iar in joc.

Focuri de artificii, dupa apusul soarelui, imbratisari, dans si voie buna.Asa a fost, luni, 23 aprilie, la Vutcani. Cu mic, cu mare, fiecare vutcanean a venit in inima satului, pentru a vibra alaturi de ea. Intr-adevar, „patria noastra a vutcanenilor, este satul Vutcani“, dupa spusele nonagenarului nostru. Va astept in Vutcaniul nostru drag si nemuritor. Cel mai drag vis al meu a fost dintotdeauna sa fiu o taranca linistita, la Vutcani, intr-o casa cu pereti albi, simpli, alaturi de un taran autentic, cu tractor. Poate ne vom intilni intr-o zi acasa, la noi, la Vutcani. (Mihaela MANU)