Viata de cadeti a eroilor nostri se desfasura neabatuta, dupa acelasi tipic marinaresc: trezire, mancare, lectii, instructie, odihna, mancare, somn. Si din cand o ravnita permisie in oras, unde puteai sa degusti pana la saturatie cele trei distractii cu specific local: tutun, alcool, femei. Neaparat in aceasta ordine. Totul in asteptarea momentului mult visat, cand vor putea sa plece in practica pe nava scoala a Academiei Imparatesti, si sa simta deliciile vietei de marinar: rau de mare, frecat puntea, curatat santina, curatat cartofi, aranjat paramele.

Si la fel de monoton se scurgea viata a milioane de supusi ai Imparatiei, in frig si foame, dar cu fericirea de a-l vedea doua ore pe zi la televizor, pe Marele Carmaci. Si acolo unde fericirea nu era prezenta, Securitatea era cu prisosinta, astfel ca din patru supusi imparatesti, unul ii turna pe ceilalti trei cu osardie, facandu-si cum trebuie datoria civica. Conform traditiei, Partidul si Securitatea erau nedespartite, veghind la bunul mers al treburilor imparatiei, care ajunsese de poveste in lumea intreaga.

Dar asa cum spune bancul, uneori si cele mai bune prietene se despart. Si s-a intamplat acest lucru chiar pe parcursul scolii cadetilor nostri. Ata pentru ca, vazand mersul treburilor din Imparatia noastra, Rosu imparat si cu Albastru imparat, invidioasi fara masura, se hotarara sa schimbe lucrurile. Si cu ajutorul lui Verde Imparat, au facut sa se scuture jugul purtat de supusi, facandu-le un cadou de Craciun nemaivazut: o Revolutie preambalata, numai buna s-o pui putin la caldura, si gata - se umfla de da pe dinafara granitelor. Si Cel de Sus, complice vezi bine cu cei trei imparati, a asigurat caldura, astfel incat a fost un sfarsit de decembrie calduros cum nu se mai vazuse pana atunci. Ca sa poata tot omul sa iasa in strada si sa mearga la Revolutie.

In urbea de la malul marii, printre primii au iesit la Revolutie multi supusi certati cu legea, multi altii dubiosi - dar nedovediti, minoritatea romulana, precum si cativa supusi sub acoperire, trimisi acolo de sefii lor. Oamenii cu scaun la cap stateau la televizor, si priveau stirile senzationale, cu teroristi, arabi ucigasi, apa otravita, securisti indoctrinati ce nu se predau, televiziunea sub asediu, „Mircea fa-te ca lucrezi!” si alte asemenea. Sau il priveau pe clarvazatorul Mircea Diaconu, care striga din balcon, la portavoce: Faceti un culoar va rog in partea aceasta! Dati-va la o parte, de acolo va veni viitoarea conducere a Romaniei!”. Mai ales ca, datorita organizarii ca la carte a Armatei, militari din unitati diferite se impuscau intre ei, prin zona garii, spre intregirea scenariului.

Cand stirile au razbatut si la Academie, cadetii nostri au intrat in fibrilatie.

-Hai, ba, la Casa Alba, sa vedem ce se intampla, sa-l dam jos pe Marina, futu-i mama lui, sa schimbam lucrurile in tara asta, sa ne fie mai bine, tipa Legumescu, luat de val.

-Mai, eu stiu ?, mai bine stam naibii in banca noastra, sa se linisteasca apele, sugera Porcescu.

Doar Strutescu statea si framanta in mana un creion, in timp ce figura sa exprima o maxima concentrare.

-Hai, ba Strutescule, zi si tu ceva, ce sa facem? Nu putem sta ca fraierii aici, cand vremurile se schimba!

- O sa mergem in oras, spuse Strutescu calm, dar nu la Casa Alba. Imbracati-va uniformele si haideti!

- De ce sa luam mai uniformele, daca se ia cineva de noi? Mai bine mergem in civil.

- Nu o se ia nimeni de noi, tocmai pentru ca vor sti ca suntem studenti la Academie. Si nu altceva. Hai odata, miscati-va?

-Si unde mergem pana la urma, Strutescule?

-Mergem la Securitate, pe Bulevardul Mamaia.

- Ba, esti nebun? (scuze, Smiley) Vrei sa ne-o luam? Aia or fi baricadati acolo, poate au si arme...

-Mergem si vedem! Daca e nasol, plecam mai departe.

-Dar ce sa facem, ba, la Securitate?

-Cine nu stie, asteapta sa vada, zise Strutescu, linistit.

Asa ca peste jumatate de ceas eroii nostri ajunsera in fata cladirii ce dadea atatea spaime supusilor din urbe, tocmai la timp sa vada cum o satra de romulani pleca chiraind, cu un televizor color, doua covoare si cateva scaune.

-Ba, ia stati! Ce faceti voi aici, ciorilor? De unde ati luat toate astea? , striga la ei Legumescu.

Romulanii descumpaniti la vederea uniformelor, se oprira pentru moment. Apoi, recunoscund uniformele de cadeti, se linistira, si plecara mai departe, strigand:

-Lasa-ne, conasule, in pace! Ca este Rivolutie, mata nu stii? Si oamenii trebuie sa fie liberi, bre.

-Aha, si voi ati inceput sa le eliberati locul? Dispareti naibii de aici...

-Treaba este buna, spuse Strutescu. Baietii cu ochi albastri s-au topit, sper sa fi taiat-o in mare graba. Hai sa vedem cum sta treaba.

Si incepura sa strabata atenti lungile culoare ale edificiului, cu ochii in toate partile, la vreun eventual pericol. Deodata Strutescu se opri in fata unui birou, anost la fel ca toate celelalte, doar ca avea un grilaj metalic ce proteja usa, inchis la unul din capete cu un lacat chinezesc. Pe usa bej o placuta mica era prinsa cu doua suruburi, anuntand vizitatorul ca acolo este Biroul Documente Secrete.

-N-a trecut nimeni pe aici, treaba e super! Trebuie sa spargem lacatul, comanda linistit Strutescu.

-Ba , nebunule, n-ai minte?Vrei sa o incurcam? Daca se intorc astia, vrei sa ne impuste?

-Nu se intoarce nimeni, fraierilor! Imparatul a fugit, regimul s-a prabusit. Securistii nu stiu cum sa se ascunda cat mai deprte, fug precum sobolanii. Armata e la putere, si stiti bine ca militarii nu-i inghit pe securisti. Asta e momentul potrivit. Cine e ciumeg zilele astea, se face om pe viata.

Ceilalti doi cadeti il priveau oarecum consternati pe Strutescu, dar acesta parea de neclintit.

-Porcescule, da fuga in holul mare. Vezi ca pe scarile din mijloc covorul e fixat cu cate o bara metalica la fiecare treapta. Adu doua bare, repede!

Si cu legile fizicii proaspat invatate in minte, eroii nostri facura sa sara lacatul usii cat colo. Inauntrul biroului doua fisete metalice, si ele inchise cu lacat, tronau pe unul din pereti. Drugii de fier facura sa sara si lacatele respective. Fisetele erau pline de fise, dosare, harti si registre.

-N-are, ba, nici bani, nici arme. De ce dracului ne-am chinuit, intreba Legumescu?

-Nu asta cautam, desteptule, spuse Strutescu, rascolind prin hartii.

-Dar ce cautam, atunci?

-Astea, raspunse Strutescu, aratandu-le doua registre mari si groase, cu cotorul snuruit ingrijit, pentru mai buna pastrare.

-Ia citeste, Porcescule, ce scrie aici?

-„Registrul informatorilor si gazdelor de pe cuprinsul regiunii Dobrogea”, citi, cu glas sovaielnic, acesta.

-Asta cautam! Ne-a pus dumnezeu mana-n cap, fratilor!

Va urma...