Viaţa ta în Cristos - Noua Speranta · studiu, adevărul etern poate fi propagat din generaţie...

Viaţa ta în CristosElementele esenţiale ale formării de ucenici

partea I-aCreşterea în Cristosdisciplinele spirituale ale ucenicului

Greg Ogden

Noua Speranţă

„Viaţa ta în Cristos este o carte care promovează formarea de ucenici, folosind un bun de preţ care stă la dispoziţia oricărui creştin – relaţiile interumane. Printr-un lanţ de grupuri mici de studiu, adevărul etern poate fi propagat din generaţie în generaţie, în contextul unor relaţii transparente, bazate pe responsabilitate. Ca unul care în tinereţe am beneficiat de formarea prin această metodă, recomand tuturor cititorilor nu doar lecturarea acestei cărţi, ci şi implicarea în procesul de formare a ucenicilor.“

Conf. Univ. Dr. JOHN F. TIPEI, Institutul Teologic Penticostal – Bucureşti

„Una dintre problemele cele mai dificile ale bisericii contem-porane este faptul că mulţi membri nu sunt ucenici. Lucrarea lui Greg Ogden doreşte să-i ajute pe creştinii spectatori şi consuma-tori de programe să-L urmeze zilnic pe Cristos într-o comunitate de ucenici. Este un instrument indispensabil pentru ca bisericile locale să rezolve această problemă.“

EDDIE GIBBS, profesor la Fuller Theological Seminary

şi autorul cărţii Leadership Next

„Viaţa ta în Cristos este cel mai util instrument pe care-l cunosc pentru stimularea creşterii şi transformării în ucenici autentici. Doresc să dăruiesc o copie tuturor pastorilor cu care lucrez… pentru că ucenicii care se dezvoltă spiritual sunt esenţiali pentru vitalitatea bisericilor.“

E. STANLEY OTT, preşedinte la Vital Churches Institute

Notiţe

Cuprins

Un cuvânt din partea autorului .......................................................... 7 Cum se poate folosi cel mai bine această carte ....................... 9

PARTEA I-a: CREŞTEREA ÎN CRISTOS

1. Formarea de ucenici ........................................................................... 17 2. A fi ucenic ................................................................................................ 23 3. Timpul zilnic de părtăşie ................................................................. 30 4. Studiul biblic ........................................................................................... 37 5. Rugăciunea ............................................................................................... 44 6. Închinarea ................................................................................................. 52

Cuprinsul următoarelor volume:

PARTEA a II - a: ÎNŢELEGEREA MESAJULUI LUI CRISTOS 7. Dumnezeul trinitar 8. Creaţi după chipul lui Dumnezeu 9. Păcatul10. Harul11. Răscumpărarea12. Justificarea13. Înfierea

PARTEA a III - a: ASEMĂNAREA CU CRISTOS 14. Plini de Duhul Sfânt 15. Roada Duhului Sfânt16. Încrederea17. Dragostea18. Dreptatea19. Mărturia

PARTEA a IV - a: SLUJIREA LUI CRISTOS 20. Biserica21. Darurile pentru lucrare22. Războiul spiritual23. Trăirea în ascultare24. Dărnicia

SECŢIUNE SUPLIMENTARĂ25. BaniiAnexă: cum să dezvoltăm formarea de ucenici

Închinarea 59

Cum reprezintă ele o ameninţare pentru păcătoşenia noastră?

5. Cum procedează Dumnezeu pentru a ne permite să trecem peste prăpastia care ne separă de sfinţenia Lui?

6. Cum trebuie să se schimbe concepţia ta despre Dumnezeu pentru ca să te poţi închina Lui mai adecvat?

7. Ce întrebări ţi-au ridicat această lectură?

8. Ce efect a avut lectura asupra ta? Te-a convins, te-a îndemnat la o schimbare sau te-a liniştit? De ce?

Dacă vrei mai mult…Foster, Richard. „Worship.“ Capitolul 11 din Celebration of Discipline. Ediţia a 20-a aniversară. San Francisco: HarperSanFrancisco, 1998.

58 Viaţa ta în Cristos

Un cuvânt din partea autorului

De la prima apariţie a cărţii Viaţa ta în Cristos / Elementele esenţiale ale formării de ucenici, am avut marea satisfacţie să observ că acest instrument a fost folosit în multe contexte diferite pentru a susţine maturi-zarea creştinilor şi formarea de noi ucenici ai lui Isus. Reacţia cititorilor faţă de această lucrare este un semn al unei nevoi răspândite. Formarea de ucenici sau maturizarea spirituală este un aspect vital, căutat de tot mai mulţi oameni. Dietrich Bonhoeffer a mustrat Biserica de acum două generaţii pentru că se mulţumea cu „harul ief-tin“. El a afirmat că Biserica trăia un creştinism fără cruce. Era o credinţă superficială. În multe cercuri se susţine ideea că este suficientă acceptarea unor doctrine fundamentale, cum ar fi justificarea prin credinţă. Capacitatea de a articula doctrinele importante era semnul că facem parte din „club“. Dallas Willard a eti-chetat această concepţie un creştinism „cod de bare“. Dacă scanerul universal ne citeşte codul de bare şi îl recunoaşte, atunci viaţa noastră eternă este sigură. Având această înţelegere a vieţii creştine, de ce mai este nevoie de transformarea vieţii? Michael Wilkins abordează această problemă din alt unghi. În sondajul pe care l-a efectuat în mai multe grupuri de creştini, membrii acestor grupuri afirmau fără nicio reţinere că erau „creştini“, dar ezitau să recunoască să se considere „ucenici“. Care este cauza? A fi creştin este simplu. Singurul lucru care ţi se cere este să recunoşti că ai nevoie de un mântuitor şi să primeşti un dar pe care nu-l poţi câştiga şi nici nu-l meriţi. Dar dacă afirm că sunt un ucenic, atunci spun ceva despre calitatea vieţii mele de urmaş al lui Isus. A fi creştin înseamnă a recunoaşte ce a făcut Cristos pentru mine; a fi ucenic înseamnă a recunoaşte ce fac eu pentru Cristos. Problema noastră este că ne-am împăcat cu o distincţie nebiblică. Conducătorii creştinii au transmis mesajul că poţi fi creştin fără să fii un ucenic al lui Cristos. Există convingerea că numai un mic procent de creştini vor „absolvi“ această şcoală elementară şi vor intra în categoria de ucenici. Biserica de azi culege roadele acestei concepţii false care a fost semănată. Majoritatea conducătorilor creştini de azi recunosc că nu am reuşit să facem ucenici. George Barna şi George Gallup ne-au spus de multe ori faptul că sondajele lor arată că există foarte mici deosebiri în ceea ce priveşte modul de viaţă şi valorile morale între creştini şi necreştini. Compromisul acesta a ajuns până în miezul experienţei noastre creştine. Avem datoria să reafirmăm adevărul biblic că nu există deosebiri între acceptarea harului lui Dumnezeu ca păcătoşi iertaţi şi urmarea lui Isus ca ucenici, ambele aspecte fiind esenţiale pentru experienţa noastră. Termenii creştin şi ucenic sunt interschimbabili în cartea Faptele Apostolilor: „Pentru întâiaşi dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia“ (Fapte, 11:26). Cartea Viaţa ta în Cristos / Elementele esenţiale ale formării de ucenici a fost scrisă pentru acest scop. Care sunt elementele principale pe care un ucenic al lui Isus trebuie să le practice ca discipline spirituale (partea unu), să le înţeleagă ca adevăruri fundamentale biblice şi teologice (partea doi), să le formeze în caracterul său şi să le trăiască (partea trei) şi să le practice în biserică şi în lume (partea patru)? Acesta este conţinutul, dar care este contextul? Una dintre întrebările cheie este: cum se face un ucenic? Biserica răspunde printr-un program de formare de ucenici. Pastorii prezintă bisericilor lor ultimele programe de for-mare de ucenici pregătite şi îi invită pe membri să participe la ele. Procentajul obişnuit în această abordare este de 20 la sută. „Veniţi cu toţii“, invită pastorul, dar oamenii îşi găsesc tot felul de scuze şi se ascund în mulţime. Ucenicii se formează în contextul unor relaţii personale, atunci când sunt chemaţi la acest proces de un alt ucenic. Este o abordare total diferită de cea a programelor bisericii. Când încep un nou grup de formare

1 Spencer Marsh, God, Man and Archie Bunker (New York: Harper & Row, 1975).2 A.W. Tozer, Knowledge of the Holy (San Francisco: HarperSanFrancisco, 1961), pagina 20.3 Emil Brunner, The Christian Doctrine of God (Philadelphia: Westminster Press, n.d.), pagina 58.4 Otto Procksch, „“ în Theological Dictionary of the New Testament, editori Gerhard Kittel şi Gerhard Friedrich, 10 volume (Gand Rapids: Eerdmans, 1964-1976), 1:93.

Ghid de studiu al lecturii

1. De ce este esenţială concepţia noastră despre Dumnezeu pentru închinarea înaintea Lui?

2. Care sunt cele „două legi ale sufletului“ care militează împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu aşa cum este El?

3. De ce avem tendinţa de a suprima revelaţia lui Dumnezeu despre Sine Însuşi?

4. Care sunt cele două sensuri ale cuvântului sfânt?

este Dumnezeu, cădem înaintea lui plini de teamă. Când ne dăm seama că numai El este perfect, cădem înaintea Lui plini de ruşine. Dar atunci când ne dăm seama că El, Cel sfânt, doreşte atât de mult părtăşia

cu noi încât L-a dat pe singurul Lui Fiu pentru ca ea să fie posibilă, cădem înaintea Lui plini de recunoştinţă, Îl lăudăm şi Îi cântăm despre sfinţenia Lui extraordinară şi despre harul Său măreţ.

de ucenici alcătuit din trei sau patru persoane, abordez membrii potenţiali ai grupului numai după ce mă rog până când primesc călăuzirea divină pentru fiecare om în parte. Apoi merg la fiecare în parte şi îi spun: „M-am rugat ca Dumnezeu să îmi arate persoanele pe care să le invit într-o călătorie de maturizare ca ucenici ai lui Cristos. Domnul mi-a pus pe inimă să vorbesc şi cu tine. Nu vrei să faci parte din acest grup care va studia timp de un an ce înseamnă a fi un ucenic adevărat al lui Isus?“ Invitaţia personală este mult mai atrăgătoare şi eficientă decât cea publică. În cartea mea Transforming Discipleship (Formarea de ucenici care transformă) am spus că grupurile mici de trei-patru membri, care se pot înmulţi singure apoi reprezintă cea mai uimitoare descoperire din lucrarea mea creştină. În ultimii 22 de ani pe agenda mea a figurat în fiecare săptămână cel puţin o întâlnire cu un astfel de grup şi întotdeauna întâlnirile reprezentau experienţele mele cele mai semnificative din lucra-rea creştină. Faptul că am observat că aceşti ucenici au început să formeze alţi ucenici şi, astfel, lucrarea s-a extins la altă generaţie, a reprezentat o mare satisfacţie pentru mine. Nu există satisfacţii mai mari. De-a lungul anilor am primit multe scrisori cu mărturii despre transformările uimitoare ale oamenilor care au devenit ucenici şi astfel ştiu că materialul acesta împlineşte o nevoie a inimilor flămânde care au înţeles că sarcina de a forma ucenici aduce cele mai mari satisfacţii. Le mulţumesc din toată inima celor care mi-au scris. Speranţa şi rugăciunea mea este ca peste o sută de ani (dacă nu revine Cristos până atunci), istoricii să numească această perioadă din istoria Bisericii drept perioada formării de ucenici.

Greg OgdenAprilie, 2007

Închinarea 57

toată smerenia înaintea Creatorului Sfânt, suprimă adevărul lui Dumnezeu pentru a-şi putea continua viaţa în modul dorit de el (Romani, 1:18-23).

PURITATEA CARE NU TOLEREAZĂ NIMIC RĂU Mai există un sens al cuvântului sfânt. Sfinţenia, prin însăşi natura ei, trebuie să ardă tot ce este păcătos. Reacţia lui Isaia în faţa revelaţiei lui Dumnezeu este, aşadar, normală. Când profetul a spus: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necu-rate“ (Isaia, 6:5), a recunoscut faptul că prin cuvin-tele rostite de el a fost scos la lumină ceea ce se afla în interiorul inimii sale — păcatul. Înaintea focului purităţii lui Dumnezeu, Isaia a tremurat din toată fiinţa sa pentru că ştia că, pe drept, va muri în flăcările sfinţeniei. Ignorăm acest atribut al lui Dumnezeu pentru că ne place să ne considerăm oameni buni, morali, dar în prezenţa purităţii absolute, părerea noastră se dovedeşte complet greşită. Fie recunoaştem adevărul că suntem păcătoşi, fie ne schimbăm concepţia despre Dumnezeu pentru a alunga sentimentele de ruşine pe care le simţim. Creăm un Dumnezeu neu-tru din punct de vedere moral, căruia nu-I pasă de bine şi de rău. Să observăm faptul că Dumnezeu nu i-a reproşat nimic lui Isaia cu privire la păcatele lui. Cu toate acestea, sfinţenia, prin însăşi caracterul ei, expune necurăţia. Închinarea autentică va avea întotdeauna două dimensiuni: teamă înaintea Celui total diferit de noi şi ruşine înaintea Celui absolut pur. Din fericire, nu cu aceste două adevăruri se sfârşeşte totul.

PARADOXUL SFINŢENIEI LUI DUMNEZEU Cu toate că Isaia s-a îngrozit în prezenţa lui Dumnezeu, totuşi, a dorit să rămână acolo. „Vai de mine, a strigat el, dar nu a fugit. Poate a fost conştient de faptul că nu putea fugi de prezenţa lui Dumnezeu sau poate că în sfinţenia lui Dumnezeu există ceva irezistibil, care ne atrage. Domnul sfânt ne atrage la Sine în ciuda temerii şi ruşinii noastre. Nu înseamnă acest lucru că am fost creaţi pentru El? Deşi simţim ameninţarea la adresa existenţei noastre — o ameninţare pentru presu-pusele noastre calităţi: moralitatea, înţelepciunea şi

neprihănirea — deşi ştim că El ne poate distruge din cauza păcatului nostru, totuşi suntem conştienţi că avem nevoie de El. El reprezintă împlinirea nevoii pe care am simţit-o toată viaţa. La fel ca Isaia ne aflăm sub o tensiune periculoasă. Isaia şi-a dat seama că nu are nicio valoare înaintea lui Dumnezeu, atât ca om, cât şi ca păcătos, dar, cu toate acestea, a dorit să cânte alături de corul ceresc: „Sfânt, sfânt, sfânt“. Dar cum putea cânta? Cum putea rămâne înaintea lui Dumnezeu aşa păcătos? Cuvintele lui Isaia ne lasă să vedem până în profun-zimea inimii lui Dumnezeu:

Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. Mi-a atins gura cu el şi a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!“ (Isaia, 6:6-7).

Situaţia tensionată este rezolvată prin har. Soluţia pentru dilema lui Isaia (şi a noastră) este ispăşirea. „Aici, însă, ispăşirea nu vine din partea omului prin oferirea unei jertfe. Vine de la Dumnezeu, El Însuşi realizând ispăşirea prin serafimul care a atins buzele profetului cu un cărbune.“4 Este o imagine frumoasă care prefigurează crucea lui Cristos. Pe crucea lui Isus, Dumnezeu Însuşi aplică remediul perfect pen-tru păcatele noastre. Ne putem adăposti de sfinţenia înfricoşătoare a lui Dumnezeu în rănile lui Isus Cristos, răni care ating nu numai buzele noastre, ci întreaga noastră fiinţă, care este, astfel, iertată şi curăţită. Sfinţenia lui Dumnezeu nu se află în conflict cu dragostea Lui. Dragostea Lui înseamnă că Dumnezeu doreşte să-L cunoaştem şi să rămânem în prezenţa Lui. Cunoaştem cât de mare este dragostea lui Dumnezeu în contextul sfinţeniei Lui. Păcatul nostru este respingător pentru fiinţa lui Dumnezeu, dar, totuşi, El a decis să stabilim o relaţie cu El, relaţie datorită căreia primim cele mai mari privi-legii din univers. Datorită lui Isus Cristos şi în Isus Cristos, îndrăznim să ne apropiem de Creatorul sfânt al universului şi să-L numim „Abba, Tată“. Vitalitatea şi profunzimea închinării noastre sunt legate direct de concepţia noastră despre Dumnezeu. Dacă Îl cunoaştem aşa cum este în realitate, închina-rea noastră va fi caracterizată de trei lucruri: teamă înaintea Celui total diferit, ruşine înainte Celui absolut pur şi recunoştinţă plină de bucurie înaintea Celui îndurător. Când ne dăm seama că numai El


Cum se poate folosi cel mai bine această carte

Ce s-ar întâmpla în Biserica lui Isus Cristos dacă majoritatea celor care afirmă că-L urmează pe Cristos ar fi hrăniţi spiritual astfel încât să se maturizeze prin relaţii strânse, bazate pe responsabilitate reciprocă, având ca temelie adevărurile esenţiale ale Cuvântului lui Dumnezeu? Rezultatul ar fi existenţa multor ucenici ai lui Isus, capabili să formeze alţi ucenici. Viaţa ta în Cristos / Elementele esenţiale ale formării de ucenici este o carte scrisă cu scopul implementării conceptului de grupuri mici de formare de ucenici, care se înmulţesc singure. Viziunea care a stat la baza acestei cărţi este crearea unui lanţ de grupuri de formare de ucenici, multigeneraţional, aflat în expansiune continuă. Acest instrument combină trei elemente care creează climatul necesar pentru ca Duhul Sfânt să producă o creştere accelerată. Primul element este adevărul neschimbător al Cuvântului lui Dumnezeu. Lumea apuseană a intrat în perioada postcreştină. Înainte creştinismul era influenţa dominantă în societate şi se recunoştea existenţa unui adevăr „revelat“ sau cel puţin ştiinţific, obiectiv, valabil pentru toţi oameni. Acum, însă, în era postcreştină, predomină relativismul, mai ales în privinţa moralei şi a modului de viaţă. „Trăieşte şi lasă pe alţii să trăiască“ este sloganul care reflectă principiul cel mai preţuit astăzi: toleranţa. Presupunerea de la care se pleacă este că toate modurile de viaţă şi convingerile morale au valoare egală, motivul fiind că adevărul a devenit personal. În ciuda insistenţei contemporane asupra relativismului moral, toate capitolele acestei cărţi au un „adevăr cen-tral“, care este valabil pentru toţi oamenii pentru că provine de la Dumnezeu, care este acelaşi pentru toţi. Pentru mulţi oameni creştinismul pare un mozaic neterminat alcătuit din multe bucăţi mici preluate din predici, studiu individual, sfaturile înţelepte ale altor creştini, cărţi creştine, etc. Este, însă, necesar să strângem toate aceste bucăţi şi să facem din ele un tot unitar şi coerent. Unul din oamenii care au folosit acest material într-un grup de formare de ucenici a mărturisit că a observat cum bucăţile mozaicului care lipseau au fost la locul lor şi, astfel, viaţa creştină şi mesajul ei a devenit o imagine clară şi completă. Lecţiile sunt aranjate într-o ordine logică, pentru a alcătui un ansamblu coerent. Modul prin care Cuvântul lui Dumnezeu acţionează cu puterea lui de transformare în vieţile noastre este în contextul unor relaţii durabile, bazate pe încredere şi apropiere. Al doilea element folosit de Duhul Sfânt îl constituie relaţiile transparente. Individul a înlocuit familia sau comunitatea ca unitate de bază a societăţii contemporane. Viaţa de acum este caracterizată de relaţii spo-radice şi superficiale. Filozofia prevalentă este cea a împlinirii personale bazate pe ceea ce credem că este bine pentru noi, ca persoane, în acest stadiu al dezvoltării noastre. Mulţi oamenii nu au avut parte de bene-ficiile dedicării din toată inima în cadrul unor relaţii bazate pe iubire. Fiecare om are în miezul fiinţei lui dorinţa unor relaţii profunde şi satisfăcătoare pentru că a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a creat pentru relaţii cu El Însuşi şi unii cu ceilalţi. Un grup mic de formare de ucenici este locul în care învăţăm să stabilim relaţii apropiate, în care ne deschidem sufletele într-un mediu sigur. Când evaluăm tot ce avem în lume, ne dăm seama că oamenii pe care îi iubim sunt cei care contează cu adevărat. Transformarea fiinţelor noastre are loc atunci când aplicăm Cuvântul lui Dumnezeu în contextul unor relaţii transparente. O axiomă biblică afirmă că Duhul Sfânt are acces în fiinţa noastră în măsura în care suntem transparenţi faţă de alţi oameni. Sinceritatea înaintea lui Dumnezeu nu este suficientă. Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne remodeleze fiinţa atunci când ne asumăm riscul de a-i lăsa pe alţi oameni să vadă ce este în fiinţa noastră şi de a le mărturisi tot ce ne frământă. Nu putem creşte singuri în Cristos. Suntem creaţi pentru a trăi în comunitate.

lui Dumnezeu: „orice lucru pe care Dumnezeu L-a descoperit despre El Însuşi“.2 Scriptura vorbeşte despre multe atribute ale lui Dumnezeu: existenţa de Sine, autonomia, veşnicia, înţelepciunea, transcendenţa, credincioşia, bunătatea, dreptatea, mila, harul, dragostea şi suveranitatea Sa, ca să numim doar câteva. Totuşi, atributul cel mai impor-tant, care le însoţeşte pe toate celelalte este sfinţenia lui Dumnezeu. El se descoperă întotdeauna în sfinţenia Sa. Sfinţenia este esenţa fiinţei Sale.

În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. Strigau unul la altul, şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui“! (Isaia, 6:1-3)

Cântecul acesta angelic împreună cu vocile sfinţilor răsună de la începutul creaţiei şi va contin-ua până la sfârşitul vremurilor. Cuvintele cântecului de laudă nu sunt: „Dragoste, dragoste, dragoste!“, nici „Milă, milă, milă!“, ci „Sfânt, sfânt, sfânt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!“ (Apocalipsa, 4:8). Întâlnirea cu Dumnezeu în sfinţenia Sa este o întâlnire înfricoşătoare, la fel ca întâlnirea lui Isaia. Dumnezeul sfânt constituie o ameninţare pentru oameni. Fie acceptăm această ameninţare şi trauma pe care ne-o produce, fie o ignorăm sau o suprimăm. Din nefericire, cei mai mulţi oameni aleg reacţia a doua. Este modul prin care sufletul nostru înfruntă traumele şi, de aceea, avem o concepţie incorectă despre Dumnezeu. Refuzăm să acceptăm sfinţenia Sa. Din punct de vedere psihologic este mai uşor să trăim cu o minciună decât cu un adevăr înfricoşător. Karl Barth a spus că nu trebuie căutată cauza apariţiei religiei în căutarea umană după Dumnezeu, ci în reprimarea traumei produse de sfinţenia lui Dumnezeu. Adam s-a ascuns de Dumnezeu, iar de atunci oamenii procedează la fel. De ce este sfinţenia lui Dumnezeu o ameninţare atât de mare pentru noi? Răspunsul depinde de înţelesul cuvântului sfânt. Cuvântul are două sensuri principale. Primul sens este separarea, a fi complet diferit. Al doilea sens este puritatea, perfecţiunea. Primul sens reprezintă o ameninţare pentru autono-

mia noastră, pentru dorinţa de a ne conduce singuri, iar al doilea sens reprezintă o ameninţare pentru integritatea noastră morală. Înţelegem mai bine ameninţarea resimţită din ambele motive atunci când vedem reacţia lui Isaia faţă de ea.

AUTONOMIA UMANĂ DISPARE ÎN FAŢA SFINŢENIEI SALE Rădăcina cuvântului sfânt este legată de un cuvânt care înseamnă „a despărţi“. Aşadar, sfânt a ajuns să aibă sensul de lucru unic, diferit de cele normale. Când Dumnezeu S-a descoperit pe Sine Însuşi ca sfânt, El ne-a arătat astfel că este total diferit de noi. Este complet diferit de oricine şi de orice. În cuvintele lui Isaia, Dumnezeu este aşezat „pe un scaun de domnie foarte înalt“ (Isaia, 6:1). Emil Brunner explică foarte bine acest adevăr:

Sfinţenia este Natura lui Dumnezeu, ceea ce Îl deosebeşte de tot ceea ce există… Sfinţenia nu este o calitate pe care Dumnezeu o împărtăşeşte cu alte fiinţe; dimpotrivă, este ceea ce Îl deosebeşte pe El în mod clar şi absolut de tot ceea ce există.3

Descoperim prin Isus Cristos că Dumnezeu este personal, că este prietenul nostru, că ne iubeşte şi că veghează asupra noastră. Totuşi, nu trebuie să pierdem niciodată din vedere această trăsătură esenţială a caracterului lui Dumnezeu: El singur este Dumnezeu. Între noi şi El există o prăpastie infinită. Să observăm faptul că prima reacţie a lui Isaia este spaima: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate“ (Isaia, 6:5). Omul Isaia se afla în prezenţa sfântă a lui Dumnezeu. Profetul tremura cu toată fiinţa lui. Aceeaşi reacţie a avut-o şi Iov care recunoaşte: „sunt prea mic“ (Iov, 40:4). Habacuc reacţionează la fel: „Când am auzit lucrul acesta, mi s-a cutremurat trupul; la vestea aceasta, mi se înfioară buzele, îmi intră putrezirea în oase, şi-mi tremură genunchii“ (Habacuc, 3:16). În prezenţa Dumnezeului sfânt, oamenii sunt obligaţi să vadă prăpastia care îi desparte de El. Întâlnirea cu Dumnezeul Cel viu şi sfânt spulberă iluziile despre autonomia noastră, mitul că omul are autoritatea supremă, că suntem propriii noştri stăpâni. Nu suntem decât ţărână şi cenuşă înaintea lui Dumnezeu. Fiecare respiraţie este un dar al haru-lui lui Dumnezeu. Când un om refuză să se plece cu

10 Viaţa ta în Cristos Închinarea 55

Există şi un al treilea element care creează climatul necesar transformării: responsabilitatea reciprocă. A fi responsabil în faţa altor oameni înseamnă a consolida contextul relaţiilor noastre. Responsabilitatea înseamnă a le acorda partenerilor din grup libertatea de a ne cere să ne respectăm promisiunile şi deciziile. Relaţiile din cadrul grupului se desfăşoară pe baza unui legământ reciproc (vezi pagina 13). Un legământ este un acord împărtăşit de toţi membrii grupului în care este prezentat clar ce aşteaptă membrii unii de la alţii. Astfel, fiecare membru le acordă dreptul celorlalţi să îi ceară să îşi respecte legământul. În rezumat, atunci când adevărul lui Dumnezeu se descoperă în contextul unor relaţii strânse, trans-parente, de responsabilitate, avem elementele necesare pentru ca schimbările dorite de Duhul Sfânt să se producă. Acest instrument oferă o structură pentru ca aceste trei elemente să concureze la rezultatul dorit. Dacă un grup de formare de ucenici îşi însuşeşte şi viziunea de a transmite acest model celorlalţi şi mai ales generaţiei viitoare, atunci avem şansele ca lucrarea creştină să fie revigorată, pornind de jos în sus.

CONTEXTELE FORMĂRII DE UCENICI Formarea de ucenici este înţeleasă de mulţi oameni ca o relaţie profesor-student, în care studentul este învăţat ceva. Am scris Viaţa ta în Cristos / Elementele esenţiale ale formării de ucenici plecând de la experienţele pe care le-am avut în mai multe contexte. Înainte, paradigma mea despre lucrarea creştină se limita la relaţii unu la unu. Pe lângă această abordare tradiţională, am condus grupuri de formare de ucenici alcătuite din trei (pe care le-am numit triade) până la zece membri. Am fost uimit să observ diferenţele şi am ajuns la concluzia că grupurile formate din trei sau patru membri sunt optime pentru formarea de ucenici. De ce cred că grupurile din trei sau patru membri sunt superioare relaţiei individuale? (1) Într-o relaţie individuală, dinamica ei se bazează numai pe interacţiunea profesor-student. Profesorul simte presiunea de a avea toate răspunsurile şi de a reprezenta temelia înţelepciunii şi a priceperii. Când mai este adăugat un om în această relaţie, dinamica suferă transformări, relaţiile devenind de grup. Mentorul poate să îşi aducă mai liber contribuţia la interacţiunile din grup. (2) Grupul mic face trecerea de la caracterul ierarhic la cel relaţional. Piedica majoră pe care o întâmpină cei care sunt formaţi ca ucenici cu scopul să formeze alţi ucenici printr-o relaţie individuală este dependenţa generată de relaţia unu la unu. Grupul format din trei sau patru membri, pe de altă parte, consideră formarea de ucenici o călătorie parcursă împreună spre maturitatea în Cristos. Dimensiunea ierarhică este mult diminuată. (3) Diferenţa cea mai mare dintre relaţiile individuale şi grupurile mici este sentimentul de grup. Sentimentul că Duhul Sfânt este prezent apare mult mai des în cadrul grupu-rilor mici decât în relaţiile individuale. (4) Numărul mai mare de participanţi duce la o mai mare înţelepciune. Există mai multe perspective asupra pasajelor biblice studiate, se menţionează mai multe aplicaţii posibile ale pasajelor biblice, în timp ce relaţia individuală limitează aceste experienţe. Membrii grupului sunt învăţători unii pentru ceilalţi. (5) În ultimul rând, dar nu de neglijat, este faptul că a treia sau a patra persoană din cadrul relaţiei măreşte foarte mult potenţialul formării de noi ucenici, acesta fiind scopul relaţiei de formare de ucenici. Poate că vă întrebaţi: Dacă trei este mai bine decât doi, de ce nu ar fi mai bine zece decât trei? Cu cât grupul este mai mare, cu atât elementele necesare transformării se estompează. (1) Adevărul: învăţarea este direct proporţională cu capacitatea de a interacţiona cu adevărul, fapt mai dificil atunci când grupul este prea mare. De asemenea, este mai dificil de stabilit ritmul de însuşire a adevărurilor atunci când grupul este mai mare. (2) Relaţii transparente: sinceritatea şi mărturisirea problemelor personale, necesare transformării, devin cu atât mai dificile cu cât grupul este mai numeros. Dacă nu avem libertatea de a ne mărturisi pro-blemele personale, Duhul Sfânt nu va putea să-i folosească pe membrii grupului în mod eficient, în domeniile în care avem nevoie. (3) Responsabilitatea reciprocă: cu cât grupul este mai mare, cu atât ne este mai uşor să ne ascundem. Relaţiile bazate pe responsabilitate reciprocă au nevoie de posibilitatea verificării modului în care ceilalţi respectă promisiunile luate şi rămân dedicaţi scopului de a deveni ucenici. Numărul mai mare de participanţi duce la diminuarea posibilităţilor de a ne verifica unul pe celălalt.

Lectură: Cum înfruntăm trauma sfinţeniei? Cheia spre închinarea autentică înaintea Dumnezeului viu

Darrell Johnson

Biserica este o comunitate în care oamenii se îngrijesc unii de alţii, studiază, se roagă şi sunt vindecaţi. Care este, însă, scopul fundamental al bisericii? Dacă este adevărată afirmaţia: „Scopul principal al omului este să-L glorifice pe Dumnezeu şi să se bucure etern de El“ (Catehismul scurt de la Westminster), atunci biserica este, în mod funda-mental, o comunitate care se închină. Experienţa lui Isaia din anul morţii regelui Ozia ne arată ce este închinarea autentică. Închinarea reală înaintea lui Dumnezeu are doi factori: prezenţa lui Dumnezeu şi Dumnezeul care este prezent. Închinarea autentică înseamnă să fim conştienţi că Dumnezeu este prezent şi să-L recunoaştem pe Dumnezeu aşa cum este El. Cu alte cuvinte, închi-narea autentică înaintea lui Dumnezeu înseamnă că recunoaştem că Dumnezeu este prezent şi că înţelegem cine este El. Vitalitatea şi relevanţa închinării noastre sunt legate de concepţia noastră despre Dumnezeu. Profunzimea şi autenticitatea închinării noastre depind în mod direct de concepţia noastră despre Dumnezeu, de ceea ce credem noi despre El. Pare simplu, nu-i aşa? Nu trebuie decât să avem o con-cepţie corectă despre Dumnezeul care este cu noi. Totuşi, două „legi ale sufletului“ militează împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu aşa cum este El.

CRED CĂ DUMNEZEU SEAMĂNĂ CU NOI În primul rând, tendinţa noastră este de a ne forma propriile concepţii despre Dumnezeu. De multe ori creăm un Dumnezeu care seamănă cu Dumnezeul pe care-l dorim noi. Tendinţa noastră este să creăm un Dumnezeu după chipul nostru. Cu câţiva ani în urmă Spencer Marsh a scris o carte interesantă intitulată God, Man and Archie Bunker (Dumnezeu, omul şi Archie Bunker).1 Auto-rul arată cum Dumnezeul lui Archie Bunker se aseamănă şi se comportă la fel ca Archie, un rasist alb. Marsh ne prezintă un exemplu. Vecinul de culoare al lui Archie, George Jefferson, ia cina acasă la Archie şi acesta îl întreabă: „Eşti ateu?“ George: „Nu, cred în Dumnezeu.“ Archie: „Asta e bine… şi interesant. Mă întreb cum de negrii au renunţat să se mai închine la

şerpi şi la idolii de lemn şi au început să se închine Dumnezeului nostru?“ George: „Ce vrei să spui prin Dumnezeul nostru?“ Archie: „Păi, El este Dumnezeul omului alb, nu-i aşa?“ George: „Nu neapărat. Ce te convinge că Dum-nezeu nu este negru?“ Archie: „Pentru că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său şi observi că eu nu sunt negru.“ George: „Foarte bine, dar nu mi te plânge mie de acest lucru.“ Archie: „Bine, bine, dar nu ai văzut poze cu Dumnezeu? Pictorul Dago L-a pictat pe tavanul din Roma… îţi aminteşti pictura?“ George: „Adică Dago, pictorul alb, L-a pictat.“ Archie: „În toate pozele pe care le-am văzut Dumnezeu este alb.“ George: „Poate te-ai uitat la negative.“ Toate fiinţele umane au aceeaşi tendinţă: îşi for-mează propriile concepţii despre cum este Dum-nezeu. Din fericire, Dumnezeu doreşte să Îl cunoaştem aşa cum este în realitate. Din dorinţa de a fi cunos-cut, Dumnezeu S-a revelat pe Sine Însuşi în creaţie, în viaţa şi istoria Israelului, în Scriptură şi în mod complet în Isus Cristos. Dar acum urmează a doua lege a sufletului nostru: de multe ori suprimăm revelaţia lui Dumnezeu.

REFUZĂM SĂ PRIVIM LA DUMNEZEU Când Dumnezeu ni se descoperă aşa cum este în realitate, fie ignorăm revelaţia, fie o suprimăm cu totul. Motivul este că nu ne place ceea ce Dumnezeu ne descoperă despre Sine Însuşi. Scriitorul Epistolei către Evrei a afirmat: „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!“ (Evrei, 10:31). A fost tocmai experienţa lui Isaia. Când a stat faţă în faţă cu Dumnezeu în esenţa Lui a început să tremure din toată fiinţa şi a început să strige: „Vai de mine! Sunt pierdut“ (Isaia, 6:5). Dumnezeu Îşi descoperă în Scriptură trăsăturile de caracter, pe care le numim adesea atributele lui Dumnezeu. A.W. Tozer defineşte astfel un atribut al

54 Viaţa ta în Cristos Cum se poate folosi cel mai bine această carte

ROLUL ÎNDRUMĂTORULUI Cartea Viaţa ta în Cristos / Elementele esenţiale ale formării de ucenici poate fi folosită în mai multe contexte (studiu personal, relaţii unu la unu, grupuri între trei şi zece membri), dar în toate aceste contexte persoana cheie este îndrumătorul. Cărţile nu formează ucenici. Dumnezeu lucrează prin ucenici care trăiesc viaţa lui Cristos pentru a-i maturiza pe cei care doresc maturitatea. Citirea simplă a acestei cărţi încalcă însuşi principiul pe baza căruia a fost scrisă. Instrumentul este util doar pentru crearea contextului şi pentru asi-gurarea unui conţinut de parcurs pentru îndrumătorii care doresc să se investească pe ei înşişi în viaţa altora şi care sunt decişi să formeze ucenici care să crească în maturitate. Cartea prezintă aspectele esenţiale care trebuie să îl caracterizeze pe un ucenic, dar îndrumătorul este cel care le dă viaţă, prin trăirea şi convingerile lui. Transmiterea adevărului are loc numai prin modele în carne şi oase. Să nu uităm cuvintele lui Isus: „orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul lui“ (Luca, 6:40). Cele mai recente studii efectuate în domeniul educaţiei arată că modelul este factorul cel mai semni-ficativ în însuşirea unor cunoştinţe şi deprinderi. Nici pedepsele, nici recompensele nu dau rezultate la fel de bune ca „motivaţia de a încerca să te asemeni cu cineva“1. Primul nivel al învăţării este supunerea atunci când un om are dominaţie asupra altuia. Al doilea nivel este identificarea. Influenţa este continuă pentru că există dorinţa de a rămâne într-o relaţie care aduce satisfacţii. Internalizarea este pasul al treilea şi ultim al procesului, deoarece comportamentul dorit aduce recompense. Contextul în care îndrumătorul este un model influenţează valorile, atitudinile şi comportamentul. Câteva din rolurile specifice ale îndrumătorului: 1. Primul rol, şi cel mai important, al îndrumătorului este de a adresa o chemare la „o relaţie de responsabilitate reciprocă“. Dedicarea faţă de această relaţie este prezentată în legământul de la pagina 13. Îndrumătorul devine „păzitorul legământului“. Procesul de formare de ucenici nu trebuie să înceapă până când ucenicul chemat să participe nu s-a rugat lui şi nu a semnat legământul de dedicare. Fără acest legământ nu există standarde de responsabilitate reciprocă la care să adere toţi. Paginile cu activităţi din carte reprezintă instrumentele necesare pentru îndeplinirea rolului de a respon-sabiliza membrii grupului. După primele opt lecţii şi apoi după primele şaisprezece lecţii este necesară o reconfirmare a legământului. La activităţile de la sfârşitul lecţiei 20 vi se cere să vă rugaţi pentru a alţi parteneri în formarea de ucenici pentru continuarea acestui proces. 2. Îndrumătorul este la început conducătorul şi ghidul grupului. Lecţiile sunt alcătuite astfel încât îndrumătorul parcurge materialul împreună cu membrii grupului, conducând discuţiile. După un sfert sau o treime din curs, membrii grupului conduc pe rând lecţiile, o modalitate de a se pregăti pentru grupul de for-mare de ucenici pe care îl vor conduce în viitor. 3. Îndrumătorul completează lecţiile la fel ca ucenicul. Îndrumătorul va împărtăşi grupului propriile lui răspunsuri. 4. Îndrumătorul va fi un model de transparenţă, împărtăşindu-şi propriile probleme şi frământări, le va cere membrilor să se roage pentru el şi îşi va mărturisi păcatele. Nu este necesar ca îndrumătorul să cunoască răspunsurile la toate întrebările biblice sau teologice. El le poate spune ucenicilor: „Nu ştiu, dar am să mă documentez sau, mai bine, să căutăm împreună răspunsul.“ Puterea unui model nu stă în perfecţiunea lui. Îndrumătorul va continua să înveţe din Scriptură şi din experienţele vieţii creştine alături de ucenici.

SUGESTII PENTRU STUDIEREA MATERIALULUI Cu toate că acest material este structurat în 25 de lecţii, nu este necesar să fie parcurs în 25 de săptămâni. Relaţiile au întotdeauna prioritate. Parcurgerea mecanică a lecţiilor încalcă spiritul care trebuie să anime un astfel de grup. Grupurile vor fi diferite în funcţie de cât de repede şi de bine învaţă ucenicii, de profunzimea discuţiilor şi a problemelor personale dezvăluite şi de timpul suplimentar necesar discutării altor probleme care este posibil să apară pe parcurs. Important este ca lecţiile să fie adaptate posibilităţilor membrilor grupu-lui, astfel încât învăţarea să fie cât mai eficientă. Nu este absolut necesar să răspundeţi la orice întrebare ce se poate ridica, dar folosiţi cartea aceasta ca un ghid din care să vă inspiraţi.

11

Studiu biblic inductiv

Capitolele 4 şi 5 din Apocalipsa ne deschid o fereastră pentru a putea vedea activităţile care se desfăşoară permanent în jurul tronului lui Dumnezeu. Prin această fereastră vedem care este vocaţia noastră eternă.

1. Citeşte Apocalipsa 4-5. Scrie impresiile pe care ţi le-au lăsat scena cerească din jurul tronului lui Dumnezeu (4:1-11).

2. Ce caracteristici ale lui Dumnezeu sunt prezentate (4:1-11)?

3. Ce imagini sunt redate în capitolul 5 pentru a-L prezenta pe Isus?

Ce crezi că înseamnă schimbarea bruscă a imaginilor lui Isus de la „Leul din seminţia lui Iuda“ (5:5) la „un Miel, [care] părea junghiat“ (5:6)?

4. De ce Isus este considerat vrednic să deschidă peceţile cărţii (5:9-10, 12)?

5. Ce învăţăm din aceste capitole despre închinarea înaintea lui Dumnezeu?

6. Ce întrebări ai în legătură cu acest pasaj?

7. Ce versete au avut un impact deosebit asupra ta? Scrie-le în propriile tale cuvinte.


Temele trebuie completate de fiecare membru al grupului înainte de întâlnire. Fiecare lecţie conţine întrebări pentru stimularea discuţiilor în următoarele domenii:

Adevărul principal: adevărul principal reprezintă miezul în jurul căruia este structurată fiecare lecţie. Restul lecţiei are rolul de a cunoaşte mai bine învăţătura principală. Începeţi fiecare lecţie citind întrebarea şi răspunsul adevărului principal.

Versetul de memorat: când memorăm pasaje biblice, treptat perspectiva lui Dumnezeu va deveni şi perspectiva noastră. Psalmistul spune: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!“ (Psalmul 119:11). Această disciplină spirituală ne ajută să devenim tot mai asemănători cu Cristos pentru că viaţa noastră are adevărul biblic ca temelie, să îi putem

încuraja pe alţi credincioşi folosind Cuvântul lui Dumnezeu şi să împărtăşim evanghelia celor pierduţi. Aceste versete trebuie recapitulate la fiecare şase lecţii.

Studiu biblic inductiv: singurul loc unde căutăm perspectiva adevărată asupra realităţii este Biblia. Scopul nostru nu este să ne umplem mintea cu adevărurile biblice la fel cum procedăm cu alte cunoştinţe, ci obiectivul studiului biblic este să cunoaştem realitatea şi apoi, prin puterea lui Dumnezeu, să ne transformăm vieţile în conformitate cu această realitate. Larry Richards a

prezentat foarte bine structura Cuvântului lui Dumnezeu: „Duhul lui Dumnezeu a descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu realitatea lumii în care trăim, natura omului şi natura lui Dumnezeu, sfârşitul istoriei, modelul relaţiilor şi reacţia faţă de Dumnezeu şi faţă de viaţă care să fie conforme «lucrurilor aşa cum sunt ele în realitate.»“2

Lectură: fiecare lecţie se încheie cu o parte de învăţătură. Scopul citirii acestei părţi este de a stimula discuţii pe marginea adevărului principal prin care să ne evaluăm modul de viaţă şi să ne gândim mai mult la subiectul respectiv. Întrebările fac lecţia mai specifică.

Parcurgerea acestui material trebuie însoţită de rugăciune. Începeţi prin recunoaşterea prezenţei lui Isus Cristos prin Duhul Sfânt şi deschideţi-vă inimile pentru tot ce doreşte Dumnezeu să vă înveţe. Pe măsură ce vieţile voastre se vor dezvolta tot mai mult prin comuniunea ce o aveţi, rugăciunile vor fi reacţiile voastre în faţa problemelor care sunt împărtăşite grupului sau vor constitui mulţumiri pentru binecuvântările lui Dumnezeu. Apoi, rugăciunile vor deveni mijlociri pentru ceilalţi astfel încât fiecare să îşi schimbe gândurile, vorbele şi faptele conform cu ceea ce i-a fost descoperit de către Domnul.

Închinarea 53

1 The Study of Identification Through Interpersonal Perception, citat în Lawrence O. Richards, A Theology of Christian Education (Grand Rapids: Zondervan, 1975), pagina 83.2 Lawrence O. Richards, Youth Ministry (Grand Rapids: Zondervan, 1972), pagina 29.

Versetul de memorat

În Apocalipsa, 4, suntem invitaţi în sala tronului lui Dumnezeu. Tronul Lui străluceşte de glorie şi frumuseţe şi este înconjurat de făpturi care Îl laudă permanent pe Domnul, spunând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic“ (versetul 8).

1. Contextul: începând cu Apocalipsa, 4:1, observă care sunt elementele închinării acestei frumoase scene cereşti.

2. Versetul de memorat este Apocalipsa, 4:11. Copiază-l în spaţiul de mai jos.

3. De ce se afirmă că Dumnezeu este vrednic de laudă?

4. Ce înseamnă că Dumnezeu este vrednic de laudă?

5. Ce înseamnă pentru Dumnezeu să primească glorie, onoare şi putere?

6. Care crezi că sunt beneficiile noastre atunci când ne închinăm înaintea lui Dumnezeu?

7. În ce fel ţi-a vorbit acest verset în ultima săptămână?


Partea I - a

CREŞTEREA ÎN CRISTOS

Vă adresez un bun venit în aventura de a deveni ucenici. Va fi o perioadă de creştere spirituală accelerată. Experimentarea unor relaţii apropiate şi semnificative se bazează pe trei ingrediente pe care Duhul Sfânt le va folosi pentru a crea chipul lui Cristos în tine: vulnerabilitatea, adevărul şi responsabilitatea. Vulnerabilitatea înseamnă să fii dispus să te deschizi în faţa celorlalţi credincioşi pentru a permite, astfel, Duhului Sfânt să lu-creze în tine. Cu cât eşti mai onest şi mai transparent cu ceilalţi, cu atât îţi deschizi mai mult viaţa Domnului. Adevărul Scripturii este instrumentul esenţial al creşterii spirituale. Materialul din acest curs este prezentat sistematic şi te vei bucura când adevărurile esenţiale îţi vor deveni tot mai cunoscute. În ultimul rând, respon-sabilitatea înseamnă a intra într-un legământ prin care le acorzi celorlalţi dreptul să verifice dacă îţi respecţi angajamentele. Combinarea acestor trei elemente va crea cadrul în care Dumnezeu îţi va modela viaţa. Formarea de ucenici este subiectul primului capitol. Se vor pune temelii solide în viaţa ta şi maturitatea spirituală înseamnă şi dorinţa de a transmite credinţa altora. Fie ca Dumnezeu să lucreze cu atât de mare forţă în tine, încât să fii pregătit să te ocupi de alţii şi să-I fii devotat întreaga viaţă. A fi ucenic este subiectul capitolul doi, un subiect vital pentru noi. Singura modalitate de a deveni ceea ce doreşte Dumnezeu este să renunţi la tine însuţi şi să asculţi de Cristos. Capitolele trei-şase se ocupă de disciplinele spirituale pe care Dumnezeu le foloseşte în vieţile noastre pentru a ne creşte în asemănare cu Cristos. Termenul disciplină are uneori conotaţii aspre, neplăcute, dar sensul în care folosim termenul în această carte este preluat de la Richard Foster în cartea sa Celebration of Discipline. El spune că disciplinele spirituale sunt acele practici care ne duc în prezenţa lui Dumnezeu şi, astfel, putem avea o relaţie apropiată cu El. Timpul zilnic de părtăşie, subiectul capitolului trei, prezintă practica de a te întâlni zilnic cu Domnul. Timpul de părtăşie poate deveni un loc sigur în care să-L vezi pe Domnul ca protectorul şi adăpostul tău, dar şi ca prietenul tău. Este timpul din zi în care îţi deschizi toată inima în faţa lui Dumnezeu şi în care Dumnezeu îţi vorbeşte prin Cuvântul Său şi prin Duhul Sfânt. Studiul biblic este o componentă cheie a timpul de părtăşie cu Dumnezeu. Noi folosim metoda de studiu biblic inductiv, în care descoperim sensul unui text biblic printr-o serie de întrebări. Această metodă este folosită în toate aceste studii pentru a descoperi adevărurile lui Dumnezeu. Rugăciunea este o altă componentă cheie a timpului de părtăşie. Capitolul cinci conţine învăţături despre rugăciune pentru a ne învăţa o structură a conversaţiei noastre prin rugăciune cu Dumnezeu. În ultimul capitol al acestei secţiuni vom aborda închinarea. Publică sau particulară, închinarea este activitatea pe care o vom practica din plin în eternitate şi putem experimenta satisfacţiile ei încă de acum.

PREGĂTIREA PENTRU CE URMEAZĂ Calea cea mai bună de a te pregăti pentru lecţiile despre disciplinele spirituale este de a parcurge zilnic o parte din material. Este mult mai bine să petreci 20 de minute zilnic decât să faci totul într-o seară. Este nevoie de practică pentru ca disciplinele spirituale să devină o parte normală a vieţilor noastre. S-a dovedit că deprinderea unui obicei nou are nevoie de aproximativ trei săptămâni pentru a ne obişnui cu el şi de alte trei săptămâni pentru a deveni o parte integrală din viaţă noastră. Roagă-te ca aceste discipline spirituale să devină a doua ta natură şi la fel să se întâmple în viaţa celorlalţi membri ai grupului, În faţa ta se află o aventură minunată, dureroasă, încântătoare şi provocatoare. Dumnezeu să te binecu-vânteze în drumul spre maturitate.


1. Ce este adorarea?

2. De ce este vrednic Dumnezeu de laudă?

3. Ce este mărturisirea?

De ce urmează adorării în rugăciune?

4. Care este legătura dintre mulţumire şi aducerea aminte a lucrurilor ce ni s-au întâmplat?


1 M. Scott Peck, The Road Less Traveled (New York: Simon & Schuster, 1978), pagina 15.2 William Barclay, The Gospel Of Mark (Philadelphia: Westminster Press, 1954), pagina 201.3 F.F. Bruce, The Hard Sayings of Jesus (Downers Grove, Ill.: InterVarsity Press, 1983), pagina 151.4 Bill Lane, The Gosple According to Mark (Grand Rapids: Eerdmans, 1974), pagina 307.5 Idem., pagina 207.6 Bruce, Hard Sayings, pagina 150.


1. Eşti sau nu de acord cu următoarea afirmaţie a lui Peck: „Viaţa este grea… După ce am înţeles acest adevăr, îl vom transcende.“? De ce?

2. De ce i-a fost greu lui Petru să accepte faptul că Isus trebuia să moară în mâinile conducătorilor religioşi?

lui Isus, vor câştiga la sfârşit totul, atunci când nimic altceva nu va mai conta. Jim Elliot rezumă bine acest adevăr: „Nu este nebun cel care renunţă la ceea ce nu poate păstra pentru a câştiga ceea ce nu poate pierde.“ De aceea Pavel le-a putut scrie plin de bucurie filipenilor:

Dar lucrurile, care pentru mine erau câşti-guri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hris-tos… Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. (Filipeni, 3:7-11)

ACCEPTAREA CHEMĂRII Care sunt semnele refuzului de a accepta chema-rea lui Isus? Ele sunt prezente în bisericile contem-porane: invidia (nu avem ceea ce au alţii), spiritul de competiţie (încercarea de a realiza mai mult decât ceilalţi), spiritul de ceartă (trebuie să avem întotdea-una dreptate), sensibilitatea exagerată (ne supărăm când munca noastră nu este recunoscută sau dorinţa de a se vedea la ce am renunţat noi pentru Cristos). Credem că lucrurile pe care le avem ni se cuvin. Ne planificăm viitorul fără a ne gândi la Împărăţia lui Dumnezeu şi ne folosim resursele pentru progresul propriei noastre împărăţii. Folosim darurile primite de la Dumnezeu pentru propriul nostru prestigiu. Adevărul, însă, este: „dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă“ (Ioan, 12:24). Drumul spre Paşte trece prin Vinerea Mare. Drumul spre viaţă trece prin moartea a tot ceea ce este vechi. Drumul spre înviere trece prin răstignire. Isus ne cheamă să mergem pe acest drum, drumul pe care a mers şi El.

4. Studiul biblic

CE URMEAZĂVERSETUL DE MEMORAT: 2 Timotei, 3:16-17STUDIU BIBLIC: Psalmul 119:1-16LECTURĂ: Studiu biblic inductiv

Adevărul principal

Ce rol are Biblia în timpul zilnic de părtăşie al ucenicului?

Deoarece Scriptura, atât Vechiul cât şi Noul Testament, este revelaţia inspirată a lui Dumnezeu şi reprezintă standardul în toate aspectele credinţei şi practicii, este necesară citirea zilnică a unui pasaj, studierea lui şi meditarea asupra conţinutului Cuvântului lui Dumnezeu. Biblia este pentru spirit ceea ce este hrana pentru trup.

1. Identifică termenii sau expresiile cheie din întrebarea şi răspunsul de mai sus şi spune ce înseamnă în propriile tale cuvinte.

2. Formulează adevărul principal în propriile tale cuvinte.

3. Ce întrebări sau aspecte suplimentare ai dedus din adevărul principal?

38 Viaţa ta în Cristos A fi ucenic 27

al Său: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine — şi sper să vrei pentru că îţi voi da viaţă din belşug — iată la ce se poate aştepta“ (vezi Marcu, 8:34-35). Observă cuvântul dacă. Cuvântul dacă ne arată că Isus recunoaşte libertatea noastră de a alege. Un om bogat a auzit chemarea lui Isus la viaţa de uceni-cie, dar a decis să nu îi răspundă (Marcu, 10:17-22). A înţeles ce îl aştepta şi a considerat preţul urmării lui Isus prea mare. Marcu ne spune că Isus l-a privit şi l-a iubit (versetul 21), deşi ştia ce decizie va lua. Totuşi, nu a fugit după el şi nici nu a schimbat con-diţiile chemării. Isus a spus că omul trebuie „să-şi facă socoteala cheltuielilor“ (Luca, 14:28). „Mă numeşti Mesia, Cristosul. Vrei să Mă urmezi? Dacă da, trebuie să înţelegi clar unde merg Eu şi faptul că, dacă Mă vei urma, vei merge pe acelaşi drum.“ Isus a folosit trei imagini pline de viaţă pentru a descrie drumul mai puţin circulat: lepădarea de sine, luarea crucii şi pierderea vieţii pentru Numele lui Isus. Lepădarea de sine. Aceasta este, probabil, porunca Domnului cea mai neînţeleasă şi mai greşit aplicată. Cuvântul folosit de Marcu în 8:34 înseamnă „a se împotrivi, a respinge, a refuza“, pe scurt, a spune nu.3

Expresia a se lepăda de sine însuşi este folosită în mai multe pasaje importante din Noul Testament, de exemplu, în Marcu, 14:71, Isus a fost arestat, iar Petru stătea în curte, încălzindu-se la un foc. Petru a fost acuzat de trei ori că Îl cunoştea pe Isus, dar s-a blestemat şi a jurat că nu-L cunoştea: „Nu îl cunosc pe omul despre care vorbiţi.“ Petru s-a lepădat de Isus, a negat faptul că Îl cunoştea. A te lepăda de tine însuţi înseamnă a spune: „Nu-l cunosc pe acest om.“ Lepădarea de sine poate implica renunţarea la unele lucruri, dar nu acesta a fost sensul în care a folosit Isus expresia. De asemenea, nu este vorba despre negarea valorii personale. Lepădarea de sine nu înseamnă nerecunoaşterea sentimentelor proprii. Cu toate că unii susţin că, în cazul în care simţi o satisfacţie în urmarea lui Isus, înseamnă că există ceva greşit în viaţa ta, lepădarea de sine nu înseamnă renunţarea la fericire. În ultimul rând, lepădarea de sine nu înseamnă renegarea gândurilor tale. A te lepăda de tine însuţi înseamnă a renunţa la a-ţi conduce singur viaţa. Înseamnă a spune nu dum-nezeului care este în tine, a respinge cerinţele dum-nezeului din tine, a refuza să asculţi de poruncile şi dorinţele dumnezeului din tine. Înseamnă a spune un nu hotărât Domnului Eu, a nega că îl cunoaştem şi

că avem de a face cu el, a refuza de a ne mai pleca înaintea lui. Isus ne cheamă să spunem nu nouă înşine pentru a putea să-i spunem da Lui.4

Purtarea crucii. Această expresie este, de ase-menea, înţeleasă şi aplicată greşit. Mulţi oameni cred că o boală, un handicap, o experienţă negativă sau o relaţie supărătoare reprezintă crucea şi spun: „Aceasta e crucea pe care trebuie să o port.“ Dar cuvintele lui Isus au un sens mult mai profund. „Afirmaţia lui Isus le-a părut ucenicilor şi mulţimii inadmisibilă, chiar respingătoare.“5 Expresia evoca imaginea unui criminal obligat să-şi poarte cruce pe care urma să fie executat. Criminalul îşi lua crucea numai după ce primea sentinţa de condamnare la moarte. Când un criminal îşi ducea crucea pe străzi, toţi ştiau că era deja un om mort. Viaţa lui era încheiată. Un om aflat pe drumul spre locul execuţiei sale „era obligat să renunţe la toate speranţele şi ambiţiile sale umane.“6 Isus le-a cerut ucenicilor Săi să se considere morţi deja, să-şiîngroape speranţele şi visurile pământeşti şi să renunţe la toate planurile pe care le-au făcut pentru vieţile lor. Apoi El fie va învia visurile noastre, fie le va înlocui cu visurile şi planurile Sale. Chemarea lui Isus este greu de îndeplinit, dar respectarea ei aduce libertate. Robia umană în toate formele ei este rezultatul realităţii că noi suntem dumnezeul nostru. Libertatea o primim atunci când aruncăm la pământ coroana noastră falsă, pe care, oricum, nu o merităm, când spunem nu şi când nu mai ascultăm de dumnezeii din noi, pe care îi considerăm morţi. Pierderea vieţii pentru Mine. Aici este paradoxul drumului mai puţin circulat: ne găsim pe noi înşine atunci când acceptăm să ne pierdem pe noi înşine de dragul lui Isus. Cum ne pierdem vieţile pentru Cristos? Dăruind tot ce suntem şi tot ce avem lui Cristos şi evangheliei Sale. Facem acest lucru când spunem: „Iată casa mea, banii mei, talentele şi darurile mele, creierul meu, inima mea, mâinile şi picioarele mele, gura mea. Ia-le, sunt ale Tale. Foloseşte-le pentru glorificarea Ta şi pentru împlini-rea scopurilor Tale pe pământ.“ Înţelepciunea lumii consideră aceste cuvinte asumarea unui mare risc. Dar, până la urmă, când istoria pământului se va fi încheiat, ce va fi cu adevărat important? Nimic, în afară de Împărăţia lui Dumnezeu. Singura investiţie care va aduce dividende la sfârşit este în Împărăţia lui Dumnezeu. Oamenii care merg pe drumul mai puţin circulat, drumul pierderii tuturor lucrurilor pentru Numele

Versetul de memorat

Aceste versete reprezintă un pasaj clasic al Noului Testament şi vorbesc despre sursa şi despre valoarea Bibliei.

1. Contextul: citeşte 2 Timotei, 3. Cum contrastează învăţătura lui Pavel despre caracterul Scripturii cu lumea necredincioasă pe care o prezintă apostolul?

2. Versetele de memorat sunt 2 Timotei, 3:16-17. Copiază-le în spaţiul de mai jos.

3. Pavel afirmă că „toată Scriptura este insuflată [sau inspirată] de Dumnezeu.“ Prin ce diferă inspiraţia Scripturii de alte scrieri sau cuvântări care sunt considerate „inspirate“.

4. Cum îşi dovedeşte Scriptura utilitatea în modurile următoare?

Învăţătură

Mustrare

Îndreptare

Pregătire

5. Cum ne pregăteşte Scriptura pentru lucrările bune pe care le avem de făcut?

6. Studierea Scripturii duce la acumularea de informaţii. Cum trece de la informare la transformare?

7. Cum ţi-au vorbit aceste versete în ultima săptămână?

26 Viaţa ta în Cristos Studiul biblic 39

Lectură: Mi se cere totulDarrell Johnson*

„Viaţa este grea.“ Aşa îşi începe M. Scott Peck cartea lui foarte bună The Road Less Traveled.1

Cei mai mulţi oameni nu înţeleg acest adevăr. Cei mai mulţi oameni cred că viaţa trebuie să fie uşoară şi simplă. Drumul cel mai circulat este cel al plângerilor şi al văicărelilor despre greutăţile vieţii. Drumul cel mai puţin circulat este cel al acceptării dificultăţilor vieţii şi al înfruntării lor directe, Afirmaţia lui Peck despre viaţă în general este cu atât mai adevărată în privinţa vieţii cu Isus Cristos. A deveni un ucenic este un lucru dificil. A-L urma pe Isus Cristos este costisitor. Isus a afirmat clar în Predica de pe Munte că urmarea Lui înseamnă a merge pe un drum puţin circulat. „Intraţi pe poarta cea strâmtă, a spus El. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află“ (Matei, 7:13-14). Isus promite să dăruiască tuturor celor care Îl urmează viaţă din belşug (Ioan, 10:10), dar afirmă răspicat încă de la început că urmarea Lui este dificilă şi costisitoare. El ne cheamă pe calea cea mai puţin circulată.

ADEVĂRATA IDENTITATE A LUI ISUS Pasajul din Marcu, 8:27-35, conţine probabil cuvintele cele mai dificil de acceptat rostite de Isus. Isus mergea cu ucenicii Săi prin satele din jurul Cezareii lui Filip, o localitate la nord de marea Galileii. Cezarea lui Filip era un oraş pluralist, cu o bogată şi diversă moştenire religioasă şi filozofică. Până atunci în lucrarea Sa, Isus a făcut minuni şi a dat învăţături care i-au făcut pe oameni să întrebe: „Cine este acest om?“ În Cezarea lui Filip Isus Şi-a întrebat ucenicii: „Cine zic oamenii că sunt Eu?“ După mai multe răspunsuri, Isus i-a întrebat pe ucenici: „Dar voi, cine ziceţi că sunt Eu?“ Petru, vorbind în numele Celor Doisprezece, a spus: „Tu eşti Hristosul!“ (versetul 29; Matei, 16:16). Isus le-a acceptat răspunsul, dar imediat a început să le explice semnificaţia termenilor: Mesia şi Fiul

lui Dumnezeu, iar sensul lor a fost neaşteptat pentru ucenici. „Fiul Omului [numele favorit al lui Isus pentru Sine Însuşi] trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât, şi după trei zile să învie“ (versetul 31). Isus ştia că trebuia să părăsească oraşul Cezarea şi să se îndrepte spre Ierusalim. Ştia că în Ierusalim trebuia să sufere. Pe lângă suferinţă, va îndura şi respingerea. Pe lângă respingere, va îndura şi moartea prin răstignire. Apoi, însă, va învia. Petru nu a înţeles şi nu a vrut să accepte cuvintele lui Isus. „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!“ (Matei, 16:22). Suferinţa şi moartea nu făceau parte din concepţia lui Petru despre Mesia. Mesia trebuia să vină în glorie şi putere. Petru, însă, a înţeles care era implicaţia pentru el însuşi a concepţiei despre Mesia pe care a prezen-tat-o Isus. Aşa cum Isus nu va învia dacă nu va fi răstignit, nici ucenicii nu vor avea parte de înviere fără răstignire. Petru a devenit purtătorul de cuvânt al Ispititorului, reiterând ispitele prin care a fost ispi-tit Isus în pustie.

DRUMUL DIFICIL PUŢIN CIRCULAT AL LUI ISUS Începând din acea zi, Isus a mers pe drumul mai puţin circulat şi i-a învăţat pe ucenici în acest sens. Drumul L-a dus la Înviere, dar mai întâi a trecut pe la cruce. Pe acest drum există multe răscruci, unde pot fi alese alte drumuri, care nu duc la cruce, dar niciunul dintre aceste drumuri nu duce undeva. Există un singur drum spre viaţă. Acest drum se încheie dincolo de mormânt şi nu ajungem acolo decât prin cruce. Isus a spus aceste cuvinte greu de acceptat nu numai ucenicilor, ci şi mulţimii. William Barclay a făcut următoare observaţie pertinentă: „Nimeni nu a putut spune că a fost înşelat să-L urmeze pe Isus prin promisiuni false. Isus nu a încercat niciodată să mituiască oamenii prin oferirea unei căi uşoare.“2

Isus i-a spus de la început fiecărui potenţial ucenic

* Unele dintre aceste pasaje au fost scrise de Darrell Johnson, profesor asociat de teologie pastorală la Regent College, Vancouver, B.C.


Psalmul 119 este cel mai lung psalm şi arată cât de importantă şi de valoroasă este Legea lui Dumnezeu. Valoarea Legii lui Dumnezeu este afirmată succint: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioa-rele mele, şi o lumină pe cărarea mea“ (versetul 105). Citind primele 16 versete vedem care trebuie să fie atitudinea noastră faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi care este locul lui în vieţile noastre?

1. Citeşte Psalmul 119:1-16. Care sunt cuvintele şi expresiile ce se referă la Legea lui Dumnezeu?

2. Ce ni se cere să facem în privinţa Legii lui Dumnezeu?

3. Care sunt rezultatele în vieţile noastre dacă facem aceste lucruri?

4. Versetul 11 prezintă un motiv pentru memorarea versetelor biblice. Care este acest motiv şi la ce alte motive te mai gândeşti?

5. Ce întrebări ai legate de acest pasaj?




Puterea de atracţie şi forţa spirituală a lui Isus reprezintă miezul credinţei noastre. Observă cum incidentul următor ilustrează forţa de atracţie a lui Isus faţă de Petru, dar şi reacţia lui plină de teamă.

1. Citeşte Luca, 5:1-11. Descrie cadrul în care a avut loc pescuirea unui număr impresionat de mare de peşti (versetele 1-3).

2. Ce a dorit Isus să arate despre Sine Însuşi atunci când a dat porunca: „Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejile pentru pescuire“ (versetul 4)?

3. Observă reacţia plină de teamă a lui Petru atunci când a văzut cât de mulţi peşti au fost prinşi (versetul 8). De ce a reacţionat astfel?

4. Ce înseamnă să fii pescar de oameni?

5. Luca spune în versetul 11 că ucenicii „au lăsat totul, şi au mers după El.“ La ce au renunţat ei? (Nu omite faptul că dedicarea ucenicilor a urmat imediat după un mare câştig.)

6. Cum ai caracteriza puterea persoanei lui Isus?

7. Ce întrebări îţi ridică acest pasaj?


A fi ucenic 25

Lectură: Studiu biblic inductiv

Studiul biblic inductiv foloseşte metoda ştiinţifică de investigaţie. Pornim de la informaţiile din textul biblic şi tragem concluziile legate de semnificaţia pasajului şi de modul lui de aplicare. Studiul începe cu cele şase întrebări de observaţie pe care le foloseşte un reporter pentru a aduna informaţii: Cine? Ce? Unde? Când? Cum? De ce? După ce a fost descoperit adevărul, semnificaţia lui poate fi cercetată şi, astfel, se pot găsi aplicaţii pentru vieţile noastre. Următoarea schiţă conţine multe detalii (mai multe decât poţi aplica la studierea unui pasaj) şi ne ajută să înţelegem procesul studiului format din trei paşi. Vezi modelul de studiu biblic pe baza acestei schiţe de la pagina 42.

CUM SĂ TE PREGĂTEŞTI Înainte de toate, roagă-te pentru ca Domnul să îţi liniştească inima şi să te facă receptiv faţă de adevărurile pe care le vei descoperi.

I. Observaţie (Ce spune pasajul?) Dacă luăm în serios ascultarea de Dumnezeu, atunci este necesar să aflăm ce spune Dumnezeu. Primul pas este să vedem exact ce spune textul pentru a nu ne forma idei preconcepute.

A. Privire de ansamblu 1. Citeşte repede textul pentru a vedea su- biectele principale. 2. Care este contextul pasajului? 3. Citeşte din nou textul, într-o altă traducere. 4. Identifică secţiunile principale ale textului. Citeşte textul pe paragrafe.

B. Pune cele şase întrebări de observaţie. 1. Cine sunt personajele principale şi cum sunt prezentate? a. Observă cum este prezentat Dumnezeu, Isus şi/sau Duhul Sfânt. b. Observă cum se raportează personajul (dacă este cazul) la pasaj. c. Observă care sunt fiinţele supranatu- rale menţionate. d. Observă personajele umane. 2. Ce se întâmplă?

Alcătuieşte o listă cu verbele principale, poruncile şi cui au fost date, promisiunile,

condiţiile deduse din text sau din context, obiceiurile locale menţionate, cum se desfăşoară conversaţiile.

3. Unde au avut loc evenimentele? Care este distanţa dintre locurile men-ţionate? S-au mai întâmplat evenimente semnificative în acele locuri?

4. Când au avut loc evenimentele? a. Cât a durat fiecare eveniment? b. Ce putem învăţa din menţionarea con- ducătorilor, din vârsta personajelor, din perioadele de timp scurse între diverse evenimente, din genealogii şi din dife- renţele culturale? c. Există indicii despre contextul istoric sau despre anotimpuri? 5. De ce au avut loc aceste evenimente? 6. Cum au avut loc aceste evenimente?

C. Rezumat 1. Scrie care este mesajul principal al pasajului. Acesta ar putea deveni gândul pe care îl vei dezvolta în continuare. 2. Notează aspectele nelămurite în timpul studierii pasajului. Ele pot fi înţelese pe parcursul studiului sau prin consultarea unor dicţionare, comentarii sau atlase biblice.

II. Interpretarea (Ce înseamnă) Scopul interpretării este înţelegerea sensului pasajului pentru oamenii cărora le-a fost adresat precum şi pentru noi, cei de astăzi.

A. Definiţii 1. Ce sens au cuvintele, expresiile sau propo- ziţiile? 2. Care sunt sensurile moderne echivalente? 3. Scrie toate cuvintele surprinzătoare şi figu- rile de stil (comparaţii, metafore, axiome, jocuri de cuvinte şi hiperbole.

B. Relaţii 1. De ce apare acest cuvânt, această expresie sau această idee? 2. De ce a folosit autorul aceste cuvinte aici?


Versetul de memorat

Isus nu a înşelat pe nimeni să devină ucenic prin promisiuni false. El a spus răspicat care sunt condiţiile şi beneficiile de a fi unul dintre urmaşii Lui.

1. Contextul: citeşte Luca, 9:18-27. Care este cadrul chemării la ucenicie lansată de Isus?

2. Versetele de memorat sunt Luca, 9:23-24. Copiază-le în spaţiul de mai jos.

3. Ce înseamnă a se lepăda de sine însuşi?

4. Dă exemple din propria ta viaţă cu privire la încercările de a-ţi scăpa viaţa.

5. De ce a-ţi pierde viaţa pentru Isus înseamnă a o scăpa?

6. Cum ţi-au vorbit aceste versete în ultima săptămână?

Studiul biblic 41

3. Care sunt relaţiile dintre idei?

C. Implicaţiile 1. Care este sensul deplin al afirmaţiilor? 2. Fereşte-te de spiritualizare şi de alego- rizare.

III. Aplicaţie (Ce înseamnă pentru mine?)

A. Cultivă-ţi obiceiul de a asculta vocea Duhului.

B. Aplică adevărul principal în viaţa ta. 1. Ce anume din ideile pasajului le ştiam deja şi le-am acceptat ca adevărate? Care idei sunt noi? 2. Ce trebuie să fac pentru a-mi schimba modul de a gândi? Cum pot face această schimbare? 3. Care aspecte ale comportamentului meu trebuie să le schimb? 4. Ce pot face acum?

Stabileşte-ţi obiective pe termen scurt şi pe termen lung pentru comportamentul

tău. Întocmeşte un plan. Împarte schim-bările comportamentale pe care vrei să le faci în paşi mici. De exemplu: să primeşti sfaturi sau consiliere, sugestii legate delecturi, să ceri cuiva să te considere res-ponsabil de schimbări.

C. Exercită-ţi voinţa.

D. Care principii rămân relevante deşi cadrul istoric nu mai este acelaşi?

E. Aplică-ţi cunoştinţele în aspecte concrete ale vieţii tale. 1. Atitudinea şi ascultarea faţă de Dumnezeu; atitudinea faţă de tine însuţi. 2. Situaţii şi relaţii din viaţa de familie. 3. Colegi de muncă sau şcoală, subordonaţi, şefi, etc. 4. Învăţăturile, practicile şi relaţiile din biserica ta, precum şi activităţile misionare. 5. Aspecte naţionale, politice, sociale şi eco- nomice.


2. A fi ucenic

CE URMEAZĂVERSETUL DE MEMORAT: Luca, 9:23-24STUDIU BIBLIC: Luca, 5:1-11LECTURĂ: Mi se cere totul

Adevărul principal

Ce este un ucenic?

Un ucenic este omul care răspunde prin credinţă şi ascultare chemării pline de har de urmare a lui Isus Cristos. Devenim ucenici printr-un proces care durează toată viaţa şi prin care murim faţă de noi înşine, permiţându-I lui Isus Cristos să trăiască în noi.

1. Identifică termenii sau expresiile cheie din întrebarea şi răspunsul de mai sus şi spune ce înseamnă în propriile tale cuvinte.

2. Formulează adevărul principal în propriile tale cuvinte.

3. Ce întrebări sau aspecte suplimentare ai dedus din adevărul principal?

Exemplu de studiu biblic

Luca 18:1-8

Observaţie Ce spune?

(cine, ce, când, unde, de ce, cum)

Care sunt personajele principale şi cum sunt prezentate? 1. Judecătorul l nu se temea de Dumnezeu l nu-i păsa de oameni

2. Văduva l îl deranja permanent pe judecător pentru a i se face dreptate

3. Dumnezeu l face dreptate aleşilor Săi l ascultă când oamenii strigă către El l face dreptate repede

Ce se întâmplă? 1. Scrie cuvintele sau expresiile cheie l pildă, rugăciune, să nu se lase, dreptate, credinţă

2. Promisiune l Dumnezeu va face dreptate repede celor care strigă către El

3. Desfăşurarea conversaţiei l văduva vine tot timpul la judecător l judecătorul refuză să îi facă dreptate l ea continuă să-l deranjeze şi, în cele din urmă, el îi face dreptate pentru că nu mai suportă deranjul

De ce este spusă această pildă?1. Ca să ne arate că l trebuie să ne rugăm şi să nu ne lăsăm l Dumnezeu doreşte să facă dreptate celor care strigă către El

2. Ne aduce aminte de întrebarea: Va găsi Fiul Omului credinţă pe pământ când Se va întoarce?

AplicaţieCe înseamnă pentru mine?

Mărturisire: când mă rog pentru ca oamenii să se întoarcă la Isus îmi pierd repede concentrarea şi interesul dacă ei continuă să se împotrivească.

Atitudinea de ascultare: rugăciunea de mijlocire pentru nevoi pe termen lung. Să mă rog pentru sora mea în fiecare zi pentru alinarea durerilor cronice de spate.

InterpretareCe înseamnă?

Punerea întrebărilor corespunzătoare şi tragerea con-cluziilor privitoare la semnificaţia textului

1. De ce alege Isus un judecător nedrept pentru a scoate în evi- denţă dreptatea lui Dumnezeu? Se face un contrast sau o compa- raţie între Dumnezeu şi judecător? Putem deduce din text că Dum- nezeu va face dreptate cu mult mai mult decât un judecător nedrept care, totuşi, face dreptate datorită perseverenţei văduvei.

2. De ce alege Isus o văduvă drept protagonistă a pildei? Văduvele sunt lipsite de putere. Ele nu au altceva decât arma perseverenţei.

3. Care este mesajul principal al pildei? Trebuie să ne rugăm şi să nu ne lăsăm. Să rămânem cre- dincioşi în rugăciune până la sfârşit, la revenirea lui Isus.

4. Ce doreşte Isus să învăţăm despre Dumnezeu? Dumnezeu doreşte să facă dreptate şi aude strigătele oamenilor Săi.

22 Viaţa ta în Cristos Studiul biblic 43


1. Care au fost motivele pentru care Isus a ales doisprezece oameni să fie cu El?

Ce putem învăţa din metoda lui Isus în privinţa maturizării oamenilor în Cristos?

2. Cum a urmat Pavel metoda lui Isus?

3. Pavel a scris în 1 Corinteni: „vă rog să călcaţi pe urmele mele“ (4:16). Poţi spune acelaşi lucru şi poţi trăi în acest mod? De ce da sau de ce nu?

4. Care sunt elementele necesare pentru o relaţie eficientă de formare de ucenici?

5. Ce întrebări ai în privinţa lecturii efectuate?

6. Ce efect a avut lectura asupra ta? Te-a convins, te-a îndemnat la o schimbare sau te-a liniştit?

Dacă vrei mai mult…

Coleman, Robert E. The Master Plan of Evangelism. Old Tappan, N.J.: Revell, 1964. Prezintă pe scurt procesul compus din opt paşi din această carte fundamentală pentru evanghelizare. (Cartea este disponibilă la EBE, Cluj, www.fundatiaebe.ro — n.tr.).


1. Ce este metoda de studiu biblic inductiv

2. De ce este considerată o metodă ştiinţifică?

3. Care este diferenţa dintre observaţie, interpretare şi aplicaţie?

4. Această metodă poate fi mult simplificată pentru folosirea ei zilnică. Ce ai observat din această metodă de studiu biblic care ţi-ar putea fi util în înţelegerea cât mai bună a mesajelor Scripturii?

5. Practică această metodă folosind cele trei coloane pentru un studiu din Luca, 11:5-13. Citeşte din nou instrucţiunile pentru a înţelege cum să foloseşti metoda de studiu inductiv cât mai bine. Împărtăşeşte-ţi rezultatele studiului cu partenerul sau partenerii tăi. Ce aspecte ale textului ţi-au vorbit în mod personal?

Dacă vrei mai mult…Watson, David. „The Word of God.“ Capitolul 7 din Called and Committed: World-Changing Discipleship, Ill.: Harold Shaw, 2000.

Viaţa ta în Cristos - Noua Speranta · studiu, adevărul etern poate fi propagat din generaţie...

Documents

Transcript of Viaţa ta în Cristos - Noua Speranta · studiu, adevărul etern poate fi propagat din generaţie...