VENTILAȚIA ARTIFICIALĂ PULMONARĂ

5/12/2018 VENTILAT ̦IA ARTIFICIALĂ PULMONARĂ - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ventilaia-artificiala-pulmonara 1/7

[VENTILAȚIA ARTIFICIALĂ PULMONARĂ] 1

VENTILA IA ARTIFICIALĂ PULMONARĂȚ

În medicina omului se utilizează frecvent termenul de libertate a căilor aeriene

respiratorii, intrat în limbaj prin traducere din limba franceză, având aceea iș

semnificaţie, respective trecerea liberă a amestecului gazos din atmosferă sau din

dispozitive speciale spre şi dinspre alveolele pulmonare în timpul mişcărilor

ventilatorii spontane sau artificiale (Radu N. 1988).

Ventilaţia artificială pulmonară este o metodă de insuflare a aerului în căile

respiratorii, ajutând ventila ia pasivă a pulmonului. Ea se instituie în caz de:ț

hipercapnee i hipoxie, opera ii pe torace deschis, narcoză cu miorelaxante, stopș ț cardiac, stop respirator i edem pulmonar.ș

Radu, N., 1998, consideră că ventila ia artificială pulmonară ț este o metodă de

terapie intensive prin care se preia sau se sus ine func ia ventilatorie pulmonară, înț ț

scopul men inerii sau îmbunăta irii schimbului de gaze la nivel alveolar. Preluareaț ț

funcţiei ventilatorii pulmonare corespunde ventila iei controlate, iar susţinerea eiț

reprezintă ventilaţia asistată. Termenul de ventila ie artificială pulmonară ț a fostacceptat ca cel mai adecvat, comparativ cu alte denumiri acordate acestei interven iiț

de urgen ă: respira ie artificială, respira ie mecanică sau ventila ie mecanică. Întrucâtț ț ț ț

scopul i metodele utilizate se adresează exclusiv schimbului respirator pulmonar,ș

denumirea de ventila ie artificială ț este suficientă.

În medicina omului preluarea sau sus inerea func iei ventilatorii a pulmonului eraț ț

cunoscută de multă vreme, dar metodele eficiente ale ventila iei artificiale auț

cunoscut o dezvoltare considerabilă începând cu deceniul II al secolului al XX-lea,

când anestezi tii au fost chema i să participle la combaterea complica iilor uneiș ț ț

epidemii de poliomielită în ţările nordice. Până la acest episod predominau metodele

ventila iei externe, dar eficacitatea redusă a lor a condus la dezvoltarea metodelor deț

ventilaţie internă.




În realizarea ventila iei artificialeț se va ine cont de elasticitatea, rezisten a iț ț ș

volumul respirator.

Elasticitatea reprezintă raportul dintre volumul de aer i presiunea din alveole,ș

exprimat în l/cm H2O. Raportul depinde de elasticitatea toracelui i elasticitateaș pulmonului. Elasticitatea poate să scadă în cazul cre terii presiunii intraabdominaleș

sau când operatorul se sprijină pe toracele animalului. De asemenea, în opera ii peț

torace deschis scade foarte mult elasticitatea toracelui.

Rezisten a respiratorieț se exprimă prin raportul ĕdintre diferen a de presiune înț

căile aerofore i volumul fluxului respirator, exprimat in cm Hș 2O/l/minut. Rezisten aț

cre te în narcoză datorită tubului endotracheal i reducerii spa iului bronhiolelor, înș ș ț stări patologice obstructive i în respira ia asistată, unde presiunea de inspira ie esteș ț ț

mai ridicată. De aceea, pentru a învinge rezisten a de pornire în ventila ia artificialăț ț

se recomandă ca să înceapă cu o frecvenţă scăzută i un volum respirator crescut prinș

insuflare prelungită.

Volumul respirator reprezintă cantitatea de aer introdusă în aparatul respirator

printr-o inspira ie normală, nefor ată. Acest indicator, împreună cu frecven aț ț ț

respiratorie au importanţă deosebită pentru asigurarea ventilaţiei artificiale, indiferent

de metoda utilizată.

Ventila ia artificială se realizează prin mai multe procedee în raport cu specia iț ș

dotarea existentă. În general, metodele utilizate pot fi sistematizate în metode externe

i metode interne.ș Prin metode externe se ac ionează asupra cutiei toracice cu scopulț

de a determina un flux de amestec gazos la nivelul căilor traheobron ice, iar prinș

metode interne se creează presiuni positive intermitente în interiorul sistemuluiconstituit de arborele traheobron ic.ș

Ca metodă externă amintim metoda manuală , iar dintre cele interne: metoda gură

la gură, la nas, la mască sau la sonda endotraheală i metoda cu mijloace mecanice.ș

Metoda manualā – constă în comprimarea ritmică a cavită ii toraciceț




pentru ca aerul să pătrundă şi să iasă din alveolele pulmonare.

Se aplică la animalele mici i mijlocii la care elasticitatea arcului costal permitș

comprimarea i decomprimarea toracelui. De aceea, metoda este mai dificilă laș

animalele mari la care rezisten a costală este greu depa ită de for a de apăsare aț ș ț omului.

Pentru realizarea ei, animalul este a ezat în decubit lateral sau dorsal cu capulș

decliv, gura deschisă i limba fixate i exteriorizată cu ajutorul pensei. Operatorulș ș

plasează palmele pe torace şi prin apăsare comprimă cutia toracică, realizând

expira ia, moment în care limba animalului este trac ionată prin intermediul pensei.ț ț

La ridicarea palmelor de pe torace, acesta revine la forma ini ială datorită elasticităiiț peretelui realizând actul inspirator. În acest moment, limba animalului este lasată

liberă. Repetarea ritmică a mişcărilor de compensare şi decompensare elimină aerul

alveolar şi face ca pulmonul să primească aer extern, realizând ventila ia necesară.ț

Frecvenţa acestor mi cări trebuie să fie dublă fa ă de frecven a normală a specieș ț ț

resuscitate respirator, după care mişcările executate manual ajung la ritmul fiziologic.

Această metodă este eficientă în stopul respirator generat de supradozări

anestezice. Ea este inaplicabilă în insuficienţele respiratorii cauzate de leziuni

traumatice ale toracelui. In acest caz, manevrele executate pot agrava stopul

respirator atât prin stimuli algici, cât şi prin leziunile parenchimatoase ce se pot

agrava.

Respira ia gură la gură, gură la nas, gură la mască sau gură la sondaț

traheală – se realizează prin insuflare de aer, expirat de operator, în

pulmonii animalului cu tulburări de ventila ie pulmonară.ț




Metoda este simplă, rapidă i uneori foarte eficientă la animalele mici şi mijlocii.ș

Aerul insuflat con ine 16% oxigen, concentra ie suficientă pentru a oxigena SNC,ț ț

până la reluare respira iei spontane, sau instituirea celorlalte măsuri.ț

Pentru aplicarea acestei tehnici, operatorul efectuează o inspira ie profundă, dupăț

care insuflă aerul prin gura animalului sau prin nări, contactul realizându-se printr-o

compresă de tifon. Operatorul va avea grijă să astupe narile animalului la insuflarea

pe gură, sau gura la insuflarea pe nas. Insuflarea se poate realiza mai comod prin

intermediul sondei endotraheale. După insuflarea de aer i destinderea toracelui seș

întrerupe contactul dintre operator i bolnav pentru a da posibilitatea primului săș

efectueze o nouă inspira ie profundă, urmată de insuflare. Ritmul insuflării este maiț

frecvent la începutul resuscitării respiratorii, pentru că pe parcurs să se regleze

comparativ cu cel natural.

Acela i lucru se poate realiza dacă reanimatorul insuflă aerul prin intermediulș

sondei endotraheale.

Metoda de ven ilatie artificială cu mijloace mecanice – ț se realizează cu

aparate care insuflă aer sau O2 pe căile respiratorii, fiind metoda cea mai

eficientă.




Racordul între sursa şi animal se face prin masca, sau cu sonda naso sau

orotraheală. Intuba ia nasotraheală este mai eficientă i exclude posibilitatea insuflăriiț ș

de aer în stomac.

Aparatul de ventila ie artificială poate fi cu presiune dirijată sau cu volum dirijat.ț

In primul caz aparatul se autoreglează în raport cu presiunea. Când pe circuit se

atinge o anumită presiune, inspiar ia se opreşte pentru a reîncepe la sfârşitulț expira iei. La aparatele cu volum dirijat durata inspira iei este dependent de volumulț ț

la care a fost reglat aparatul. In acest caz respira ia se men ine constant, indiferent deț ț

elasticitatea pulmonului.

Apreciind timpul unei respira ii se constată că raportul inspira ie/expira ie este deț ț ț

1 la 2. Aceasta face ca volumul inspirator, presiunea şi frecven a să fie apropiate deț

cele ale animalului vigil.

Scopul ventila iei artificiale pulmonare este realizarea aportului de oxigen şiț

eliminarea dioxidului de carbon la nivel alveolocapilar. La acest nivel are loc un

fenomen de difuziune care constă din trecerea consecutivă a celor două gaze prin mai

multe membrane şi lame lichidiene foarte sub iri.ț




Lamele lichidiene situate între epiteliul alveolar i membrana capilară i întreș ș

aceasta i peretele hematiei sunt foarte subţiri, prezentând importan ă practicăș ț

deosebit, deoarece atât solubilitatea oxigenului cât i a dioxidului de carbon esteș

redusă. Totu i dioxidul de carbon este de 20 de ori mai solubil decât oxigenul.ș

Difuziunea alveolocapilară poate fi modificată de afec iuni care determină îngro areaț ș

peretelui alveolar, sau la cre terea grosimii lamei lichidiene situate între membraneleș

alveolară i capilară. Pătrunderea intraalveolară a lichidului (edem pulmonar) scadeș

cantitatea de gaze difuzate. Diferenţierea hipoxiei generate de maldistributie faţă de

hipoxia generată de tulburările de difuziune, se poate face prin administrarea de

oxigen timp de 20-60 minute. Hipoxia se reduce în maldistributie i rămâne fără efectș

în tulburările de difuziune.

Utilizarea mijloacelor mecanice de ventila ie pulmonară, creează două momenteț

de cumpănă în desfăşurarea procesului. Acestea sunt reprezentate de trecerea de larespiraţia spontană sau apnee la respira ia controlată i momentul trecerii la respira iaț ș ț

controlată la cea spontană.

Ventila ia artificială, dacă nu este executată corect, poate să ducă la o serie deț

complica iiț . Cele mai importante sunt:




• Hiperventilaţia – care, de i practicată inten ionat în unele afec iuni, poateș ț ț

determina alcaloza respiratorie care influen ează în sens negativț

func ionalitatea SNC prin vasoconstric ie cerebrală i hipotensiuneț ț ș

arterialaă care, corelată cu o hipovolemie poate să devină periculoasă;• Hipoventila ia – ț care, prin creşterea par ială a presiunii COț 2 determină

hipersecre ie de catecolamine, urmată de scăderea tensiunii arteriale,ț

tahicardie, transpira ii reci i suferin a cerebrală prin edem;ț ș ț

• Barotrauma – respectiv insuflarea de presiuni prea mari, ducând la

atelectazii, rupturi alveolare urmate de pneumotorax. Rupturile alveolare

pot da zone de atelectazie care, deşi sunt perfuzate, rămân neventilate.

BIBLIOGRAFIE

IOAN BURTAN, 2004 – Patologie Chirurgicală Generală Veterinară. Ed.

“Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi.

www.telegraph.co.uk

www.blogs.trb.com

http://www.blogs.trb.com/

http://www.blogs.trb.com/

VENTILAȚIA ARTIFICIALĂ PULMONARĂ

Documents

Transcript of VENTILAȚIA ARTIFICIALĂ PULMONARĂ