Fazele /etapele formării deprinderilor motrice (tratare interdisciplinară prin prisma fiziologiei,psihologiei ,teoriei educației fizice și sportului)

Etapele însuşirii deprinderilor motrice sunt stadii ale procesului didactic în timp ce fazele se referă la succesiunea însuşirii deprinderilor din punct de vedere fiziologic şi psihologic.

Din punct de vedere fiziologic ,Dementer (1982) indică următoarele ''etape'':

1.etapă de generalizare a excitaţiei corticale(mişcările grosolane)

2.etapă concentrării iniţiale a excitaţiei

3.etapă de diferenţiere fină

4.etapă de automatizare a deprinderilor

În prima etapă are loc formarea unei imagini ideomotrice generale despre mişcarea dată,această fiind caracterizată prin iradierea aproape nelimitată sau chiar generalizarea excitatiilor sosite la scoarţă cerebrală.

Într-o mişcare sunt agrenaţi mai mulţi analizatori astfel zonele corticale sunt numeroase în recepţionarea mesajelor aferente iar iradierea excitaţiei de la nivelul fiecărei zone cuprinde cu uşurinţă zonele învecinate ale suprafeţei corticale,senzitivesi senzoriale.Lipsa de experienţă a subiectului duce la angrenarea unui număr mare de grupe şi lanţuri musculare făcând mişcarea să aibă un aspect grosier.

Din punct de vedere biochimic datorită angajării în activitate a unui număr mare de muşchi ,în special antagonişti -prin contracararea acţiunii muşchilor agonisti şi sinergici,deprinderea în curs de formare reclamă resurse energetice suplimentate.

Lipsa de coordonare reduce s i forţă contracţiei musculare ceea ce la unele împiedică manifestarea forţei explozive (ex.aruncările).

Efortul profesorului va fi dreptat,prioritar,spre conturarea cât mai precisă a modelului teoretic al deprinderii ,imaginea ideomotrica corectă reprezentând punctul de plecare al formării unei deprinderi corecte.Se vor folosi explicaţiile,demonstraţiile.

Pauzele lungi nu sunt recomandate iar în cadrul structurii lecţiei ,exersarea noilor deprinderi trebuie plasată ,la începutul verigii tematice ,când sistemul nervos central prezintă o stare optimă de excitabilitate.

Etapă concentrării iniţiale a excitaţiei (etapă mişcărilor rigide) este caracterizată din punct de vedere fiziologic printr-un proces cortical de concentrare a proceselor de excitaţie .ce apar în urmă mesajelor şi analizei -sintezei aferente.Concentrarea şi inhibiţia de diferenţiere sunt parţiale ceea ce va face că programul elaborat de scoarţă cerebrală în vederea iniţierii în nouă deprindere motrică să cuprindă arii corticale suplimentare,care conduc la formarea unei deprinderi ''supradimensionale'' în spaţiu şi timp ,datorită participării unui număr mare de unită şi neuromotorii.

Delimitarea insuficientă şi neprecisă a programului acţiunii motrice şi implicit a comenzilor corticale de execuţie ,trimise muşchilor agonisti şi antagonişti ,determina că repartizarea tonusului muscular de contracţie să fie şi ea inegală şi haotică rezultând o mişcare crispată şi rigidă.

Orice stare de oboseală nervoasă sau fizică duce la scăderea numărului de execuţii corecte şi reapariţia celor crispate şi inestetice.

Din punct de vedere biochimic ,etapă a două se caracterizează prin cheltuieli energetice mari,cu mult peste eficientă deprinderii în curs de formare.Se recomandă exersarea individuală şi analitică ,în vederea depistării şi rezolvării elementelor importante ale deprinderii,pentru înlăturarea rigidităţii şi crispării de execuţie.

Datorită plasticităţii corticale mari -la copii şi adolescenţi -în marea majoritate a cazurilor,aceştia trec mai repede prin etapă de concentrare iniţială a formării deprinderilor motrice,făcând aproape un salt între prima şi a treia etapă.

Etapă de diferenţiere fină din punct de vedere fiziologic se caracterizează prin concentrarea proceselor nervoase fundamentale asupra zonelor corticale strict interesate în dirijarea şi controlul mişcării.Datorită efortului nervos de concentrare repetată ,zona de excitaţie corticală corespunzătoare mesajelor aferente ocupă numai teritoriile şi structurile nervoase centrale,implicate în programarea şi comandă acţiunii motrice ,restul având rol în programarea ,dirijarea,controlul şi supravegherea deprinderii motrice.

Diferenţierea fină obţinută la nivel cortical se răsfrânge şi asupra muşchilor antagonişti ,care se vor relaxa ,deprinderea executându-se cu eficientă .

Din punct de vedere biomecanic ,deprinderea se efectuează cu economie energetică ,conform principiului ''randament maxim cu cheltuieli energetice minime''.

Se recomandă mărirea numărului de repetări ,în condiţii de activitate specifică.Nivelul de consolidare şi finisare a deprinderii -în cadrul acestei etape-depinde de complexitatea deprinderii

,nivelul de dezvoltare a calităţilor motrice,particularităţile psihologice ,plasticitatea corticală ,care toate pot determina variaţii însemnate în timp ,până la definitivarea deprinderii motrice vizate.

4 Etapă de automatizare a deprinderii –prin automatizarea acţiunilor motrice se înţelege desfăşurarea diferitelor mişcări fără oglindirea lor în conştiinţa. Efectuarea în mod involuntare a unor act/acţiuni motrice formează automatisme primare care sunt legate de reflexe condiţionate ce supraveghează controlează şi reglează unele funcţii motrice şi vegetative constituind suportul general al menţinerii hemeostaziei organismului. Exemple reflexele care reglează funcţiile sistemelor cardiovascular, endocrin a aparatului respirator, digestive etc.

Al doilea tip de reacţii sunt efectuate fără reflectarea lor în conştiinţa, purtând denumirea de automatisme generale, entitate în care pot fi incluse şi deprinderile motrice foarte mult solicitate şi relativ simple.

Variante ale interpretării mecanismelor ale automatizării deprinderilor motrice:

N.A. , Bernstein – Automatizarea deprinderilor motrice constă în trecerea treptată a dirijării şi supravegherii de la nivelurile cele mai înalte ale scoarţei cerebrale a căror activitate se reflectă în totalitate în conştiinţa, la niveluri mai puţin înalte ale sistemului nervos central.

I.P., Pavlov – A legat procesul de automatizare a deprinderilor de starea de excitabilitate a centrilor nervoşi superiori. Conform acestor teorii zonele corticale care includ sectoarele cu excitaţie optimă nefiind fixate şi consolidate, se deplasează permanen în emisferele cerebrale sub influenţă apariţiei de noi focare de excitaţie corticală şi a modificărilor proceselor vegetative corelate. În cazul în care centrii nervoşi corticali se află în stare de excitabilitate redusă, formarea unor noi legături sunt mult mai îngreuiate. În aceste situaţii centrii nervoşi corticali sunt capabili să dirijeze reflexele condiţionate şi stereotipurile dinamice bine fixate, fără că acţiunile să fie reflectate în conştiinţa.

N.V. Zimkin – dezvoltant teoria lui Pavlov, consideră că deprinderile se pot desfăşura fie în condiţiile unei excitabilităţi optime a centrilor corticali – când au loc perceperea şi constentizarea lor sau în contitiile unei exticabilitati scăzute, când efectuarea lor are loc automat.

M.I. Vinogradov – interpretează aspectele neurofiziologice ale automatizări deprinderilor motrice prin prisma “legităţilor dominantei”. Deprinderile sunt bine fixate, reprezentând o dominantă elaborată prin exersare multiplă care devine stabile în condiţiile unei excitabilităţi scăzute a scoarţei cerebrale. La nivelul centrilor nervoşi creşte mobilitatea funcţională a proceselor nervoase fundamentale( excitaţia şi inhibiţia) şi scade pragul de excitabilitate faţă de mesajele sosite pe cale analizatorului motor. Inhibiţia parţială determina orientarea într-un singur sens a mesajului aferent sosit şi anume spre zona subcorticală implicate în desfăşurarea normală a deprinderii stabile.

G. Adam – a evidenţiat intensificarea bioelectrică a formaţiunii reticulare în timpul învăţării motrice la animalele de laborat folosind electrozi implantaţi, iar şcoală lui Lissak a observant intensificarea bruscă a activităţi bioenergetice a sistemului limbic în timpul elaborări stereotipului dynamic. Acestea favorizând stereotipurile dinamice a actelor, acţiunilor repetate frecvent în condiţii similare de execuţie.

M. Alekseev şi Colab. Au arătat că scurtarea timpului de execuţie măreşte excitabilitatea centrilor nervoşi în timp ce lungirea lui produce inhibiţie. Pe lângă mişcările specializate pot apărea “elementele parazite” care nu se reflectă în conştiinţa ele fiind rămăşiţe ale unor mişcări generale ontogenetic mai vechi. Ele sunt greu de depistat astfel că nici elevul nici profesorul nu le bănuieşte şi nu le poate identifica dar progresul deprinderii întârzie(se recomandă înregistrări video etc). Într.o faza tardivă când automatizarea este aproape perfectă apare segmentul cheie reflectat de conştientizarea unei anumite părţi.

A.T. Puni : A., Kereszty – susţin faptul că în timpul procesului de învăţare, conştientizarea componentelor deprinderii joacă rol determinant în controlul permanent al execuţiei corecte având un efect pozitiv asupra proceselor nervoase musculare şi vegetative care decurg în mod automat dar care prin intensitatea lor anormală pot constitui factori de perturbare a execuţiei( bătăile zgomotoase ale inimi, insuficientă relaxare musculare . etc) rezultând că nici automatizarea excesivă a deprinderii peste nivelul pretins de eficientă optimă nu este indicată deoarece o automatizare totală poate anihila controlul subtil şi acurateţea execuţiei.

-

A. Demeter – 1983 analizează relaţia dintre stereotipul dinamic şi deprinderea motrică automatizată. Stereotipul dinamic este bazat pe înlănţuirea unui număr de reflexe repetate de un număr mare de ori în condiţii standard prezentând un caracter închis, mecanic, invariabil în condiţii de desfăşurare schimbătoare. Pe de altă parte deprinderea motrică parţial automatizată îşi păstrează în cele mai variate condiţii de execuţie plasticitatea, în sens de adaptabilitate la situaţii încadrându-se în tipul de răspuns deschis. Acestea 2 se completează pe durata derulării unor acţiuni motrice.Apar factori care determina Soluţia motrică optimă, aceştia reprezentând surse generatoare de stimuli interni care se nasc în urmă stării de hiperexcitabilitate a SNC pe fondul unei stări de stres ce însoţeşte de fiecare dată formarea corectă a deprinderilor motrice de tip sportiv.În timpul activizării scoarţei cerebrale şi a formaţiunilor subcorticale, plasticitatea şi fineţea deprinderilor motrice, cresc până la un nivel optim.

Cu cât o deprindere este mai automatizată, cu atât mai greu se va putea modifică pe parcursul activităţii ulterioare, nu numai în sensul perfecţionării ei, ci mai aş în privinţa adaptării la cerinţele diversificate solicitate contextului.

Etapele psihologice ale formării deprinderilor motrice

M. Epuran porneşte caracterizarea etapelor psihologice ale deprinderilor de la complexitatea actului voluntar şi de la primele momente ale ontogenezei schemelor acţionale de tip senzori-motric.

M. Epuran formulează 3 etape ale deprinderii:

-etapă cognitivă, de durata relativ scurtă;

-etapă de organizare, în care operaţiile sunt exersate până la automatizare;

-etapă perfecţionării, asiguraprogresul pe o perioada îndelungată.

După Gh. Cârstea (2000), principalele etape ale învăţării motrice sunt:

a.Etapa iniţierii: obiectivele principale ale etapei:

-formarea unei reprezentări clare asupra deprinderilor respective (explicaţie+demonstraţie)

-formarea ritmului general de execuţie cursivă a deprinderilor motrice

-descompunerea, dacă este cazul, a deprinderii în elemente componente şi exersarea analitică a acestora

-preîntâmpinarea sau corectarea greşelilor tipice de execuţie

b. Etapa consolidării:

- formarea tehnicii de execuţie a deprinderii în concordanţă cu caracteristicile spaţiale, temporale şi dinamice optime;

- întărirea legăturilor temporale prin exersarea deprinderii în condiţii relativ constante, standardizate, creându-se premisele pentru executarea acestora în condiţii variate;

- corectarea cu prioritate a greşelilor individuale de execuţie a deprinderii motrice

c. Etapa perfecţionării deprinderii motrice:

- sporirea variantelor de execuţie a fiecărei deprinderi prin desăvârşirea procedeelor tehnice specifice;

- exersarea deprinderii cu precădere în condiţii cât mai variate şi apropiate de cele întâlnite în practică, mai ales în cea competiţional sportivă;

- includerea deprinderii în înlănţuiri de alte deprinderi şi executarea acestora cu uşurinţă, cursivitate şi eficientă.

Timpul necesar formării deprinderilor este dependent de experienţă motrică anterioară, nivelul indicelui morfo-funcţional, nivelul calităţilor motrice, gradul de complexitate şi motivaţia subiecţilor pentru învăţare.

Pentru profesori şi antrenori, cea mai importantă este calitatea superioară a procesului de instruire bazat pe o programare şi planificare raţională a activităţii de predare-învăţare, cât şi pe utilizarea unor metode de instruire esenţiale: demonstraţia, explicaţia, corectarea greşelilor de execuţie, etc.