VARIANTA 44

Subiectul I b, a, d, c;Subiectul al II-lea 1. „... pentru apărare.."-. 2. „...să ne trimiteţi pe căpitanii voştri în ajutor împotriva duşmanilor creştinătăţii.. .".3. Moldova este „poarta tuturor creştinilor". 4. Vlad Ţepeş. 5. în 1465 Ştefan cel Mare a reuşit să cucerească cetatea Chilia, aflată sub stăpânire maghiară. Acest fapt a determinat reacţia lui Matei Corvin, regele Ungariei care în 1467 a început o campanie împotriva Moldovei. La 15 decembrie 1467, Ştefan a reuşit să-1 învingă în lupta de la Baia. 6. în vara anului 1595, oastea otomană trece Dunărea sub conducerea bătrânului vizir Sinan-paşa. Lupta se va da în vadul Călugărenilor, un loc mlăştinos situat la jumătatea distanţei dintre Bucureşti şi Giurgiu pe 13/23 august 1595 şi se va încheia cu victoria lui Mihai. Ajutoarele otomanilor îl determină însă pe domnul Ţării Româneşti să se retragă spre culoarul Rucăr-Bran în aşteptarea ajutoarelor promise de Sigismund. Sinan-paşa reia înaintarea şi ocupă Bucureştiul şi Târgovişte pregătindu-se să ierneze în ţară, dar cu ajutorul ardelenilor şi moldovenilor, veniţi în octombrie, Mihai începe contraofensiva încheiată la Giurgiu (octombrie 1595).

Subiectul al IH-lea

Epoca contemporană a fost o epocă istorică plină de contradicţii, pentru România. Astfel la începutul secolului al XX-lea România avea un regim democratic, pentru ca în 1938, regele Carol al II-lea să impună un regim monarhic autoritar, înlocuit în 1940 cu dictatura antonesciană iar în perioada 1944-1946 în România, să fie impus un regim politic care va domina a Europa de Est: regimul comunismul. Instalat cu ajutorul Armatei Roşii şi prin falsificarea alegerilor din 19 noiembrie 1946, reprezentanţii lui au preluat treptat controlul asupra întregii vieţi economico-sociale, politice şi culturale.

Impunerea regimului comunist s-a realizat în România în contextul loviturii de stat de la 23 august 1945 şi a ocupării ulterioare a ţării de către armatele sovietice. în aceste condiţii, după ce comuniştii români eşuează în încercarea de a răsturna guvernul, comisarul sovietic Vâşinşki îi impune regelui numirea ca prim-ministru a lui Petru Groza. Instalat la 6 martie 1946, noul guvern a suprimat libertatea presei, a introdus cenzura, a creat tribunale populare şi lagăre pentru deţinuţii politici foarte necesare în condiţiile în care mişcarea de rezistenţă anticomunistă începuse în judeţele colinare imediat după 23 august.

în timp ce partidele politice organizau mitinguri, iar regele protestează, Partidul Comunist Român inaugurează noua epocă istorică falsificând alegerile din 19 noiembrie 1946 şi apoi scoţând în afara legii partidele politice, îl obligă pe regele Mihai să abdice şi proclamă pe 30 decembrie 1947, Republica Populară Română.

în martie 1948 se organizează noi alegeri care au ca rezultat alegerea unei Adunări Constituante care pe 13 aprilie a dat o nouă Constituţie care garanta statul de drept şi drepturile omului. Printre drepturi se găsea bineînţeles şi libertatea religioasă. Rezultatul a fost şi faptul că pe 14 iulie guvernul denunţă Concordatul cu Vaticanul, iar pe 1 decembrie desfiinţează Biserica greco-catolică, arestează preoţii şi naţionalizează proprietăţile.

După 1948, comuniştii au introdus modelul stalinist în toate sectoarele vieţii economice şi politice; conform acestui model ca adepţi ai centralismului economic, au luptat împotriva proprietăţii private prin naţionalizare şi colectivizare şi atrag numeroşi activişti pentru a desăvârşi aceste măsuri. Procesul de naţionalizare a început la 11 iunie 1948 cu 1060 de întreprinderi industriale şi miniere şi a continuat până în 1950 cu celelalte ramuri ale industriei, bănci şi societăţi socio-culturale.

O altă măsură importantă luată de comunişti a fost colectivizarea agriculturii, colectivizare

în urma căreia ca şi în urma naţionalizării proprietăţilor particulare, foştii proprietari au fost deportaţi în zone slab populate sau internaţi în lagărele de muncă.

Paralel s-a dus o politică de industrializare forţată ale cărei baze s-au dorit industria siderurgică, chimică, metalurgică şi constructoare de maşini şi s-au impus planurile cincinale asupra economiei naţionale.

Astfel, în perioada 1945-1964 comuniştii preiau în special controlul asupra economiei, presei şi vieţii private impunând un monopol ideologic şi dezvoltă sistemul detenţionar. Pentru a lichida orice fel de rezistenţă anticomunistă în 1948 a fost creată Direcţia Generală a Securităţii Poporului. Ţintele- cheie ale programului de represiune în masă erau, într-o fază iniţială: elita politică interbelică, intelectualii, preoţii şi ţărănimea.

Subiectul al IV-Iea

în urma Primului Război Mondial, România şi-a împlinit prin voinţa locuitorilor din Basarabia (27 martie 1918), Bucovina (15/28 noiembrie 1918) şi Transilvania (1 decembrie 1918) visul de veacuri şi obiectivul pentru care intrase în război. Aceasta se întâmplase în urma a numeroase sacrificii şi a unui an în care jumătate din ţară fusese ocupată, dar armata română se remarcase în luptele din vara anului 1917 de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Fusese însă nevoită să încheie o pace ruşinoasă datorită loviturii de stat din Rusia. Sfârşitul războiului o găsise însă pe baricade şi Conferinţa de pace de la Paris-Versailles (1919-1920) nu a făcut altceva decât să consfinţească voinţa poporului.

Noul stat însă avea nevoie de legi de reorganizare şi de o nouă Constituţie. Cele mai importante legi: electorală şi agrară fuseseră prevăzute în programul Partidului Naţional Liberal încă din 1913, dar amânate din cauza evenimentelor. Astfel, după adoptarea legii electorale, în 1918 încep şi pregătirile pentru reforma agrară prin decretul-lege din 15 decembrie, decret care prevedea exproprierea marilor proprietăţi rurale din Regat: Transilvania, Bucovina, Basarabia, proprietăţile particulare ale supuşilor statelor străine, Casei Regale, Coroanei şi absenteiştilor. Condiţiile de expropriere ale celor 2 milioane de hectare au fost însă fixate prin decretul din 27 decembrie 1918. Aplicarea s-a făcut însă prin acte legislative speciale pentru fiecare provincie, acte adoptate între anii 1919 şi 1920, iar legea propriu-zisă a fost adoptată în 1921 şi viza redistribuirea proprietăţii agrare în favoarea ţărănimii.

Datorită acestei legi este desfiinţată marea proprietate, lichidată puterea economică a marii moşierimi, predomină mica proprietate, dispare Partidul Conservator. Toate aceste consecinţe se regăsesc şi în caracterul democratic al legii fundamentale publicată în Monitorul Oficial pe 29 martie 1923 şi care răspundea unei reale necesităţi istorice. Constituţia a prevăzut caracterul naţional şi unitar al noului stat, egalitatea tuturor în faţa legilor, libertatea presei şi a întrunirilor, dreptul la muncă, învăţătură şi asociere, etc. Deşi garanta proprietatea privată, statul avea şi dreptul de expropriere în cazuri de „utilitate publică" şi în acelaşi timp, naţionaliza bogăţiile subsolului.

Menţinând principiile prevăzute în Constituţia din 1866, Constituţia din 1923 se baza pe separarea puterilor în stat între puterea legislativă exercitată de Parlament, puterea executivă încredinţată regelui care o exercita prin intermediul membrilor guvernului şi puterea judecătorească.

Parlamentul, prin intermediul Adunării Deputaţilor şi Senatului, exercita puterea legislativă şi controla puterea executivă. Deputaţii şi senatorii aveau drept de anchetă, puteau adresa interpelări miniştrilor, puteau adresa vot de neîncredere guvernului, puteau cere urmărirea miniştrilor şi trimiterea lor în faţa înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, dezbăteau pe marginea Discursului Tronului. Schimbări existau şi în privinţa dreptului de vot pentru că în urma legii din 16 decembrie 1918, Parlamentul era ales prin vot universal, direct, secret şi obligatoriu de către cetăţenii care împliniseră 21 de ani cu excepţia femeilor, a magistraţilor şi a ofiţerilor.

Creşterea prerogativelor Parlamentului însemna însă diminuarea celor ale regelui, care în esenţă rămâneau aceleaşi stabilite în 1866: numirea şi revocarea miniştrilor, sancţionarea legilor,

dreptul de graţiere, de a conferi decoraţii, de a bate monedă şi de a încheia acorduri, conducerea forţelor armate, însă orice act al său trebuia contrasemnat de ministrul de resort.

Dar, creşteau nu numai atribuţiile Parlamentului, ci şi cele ale înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, cea mai înaltă instanţă judecătorească care putea judeca constituţionalitatea legilor.

Toate aceste prevederi aveau ca rezultat creşterea rolului statului şi vor constitui baza pe care se vor adopta legile, Constituţia din 1923 stând la baza dezvoltării ţării până în 1938 când, instaurarea regimului autoritar al lui Carol al II-lea a înlocuit-o cu una care diminua considerabil prerogativele Parlamentului şi le sporea pe cele ale regelui.

Dar până la adoptarea unei noi constituţii care să crească prerogativele regelui, la prinţul moştenitor Carol a provocat o criză dinastică prin renunţarea în decembrie 1925 la prerogativele de moştenitor al tronului, după ce mai renunţase odată în 1918. în aceste condiţii la moartea regelui Ferdinand, în 1927 este încoronat fiul minor al lui Carol, Mihai sub autoritatea unei regenţe.

Desemnat să formeze guvernul în 10 noiembrie 1938, liderul Partidului Naţional Ţărănesc Iuliu Maniu nu se putea împăca cu o regenţă controlată de P.N.L. şi organizează reîntoarcerea în ţară a lui Carol şi proclamarea lui ca rege sub numele de Carol al II-lea (8 iunie 1930-1940).

Guvernarea sa însă va fi caracterizată de măsurile luate pentru a instaura un regim politic autoritar. Pentru aceasta el se înconjoară de camarila regală care, treptat, va deveni un centru de putere şi în primii patru ani încearcă să impună guverne de „uniune naţională", să încurajeze disidenţele şi sciziunile şi să încalce uzanţele parlamentare nenumind în funcţia de prim-ministru pe liderul partidului care a câştigat alegerile. Pentru această ultimă acţiune un exemplu elocvent este numirea în fruntea guvernului format în 1934 a lui Gheorghe Tătărăscu în locul preşedintelui P.N.L. Constantin (Dinu) I. C.Brătianu.Chiar şi partidele au contribuit la instaurarea regimului autoritar prin sporirea stării de confuzie a cetăţenilor în urma acordurilor electorale realizate pentru alegerile din 20 decembrie 1937. Astfel, Partidul Naţional Ţărănesc a încheiat „pactul de neagresiune" cu Garda de Fier, iar Partidul Naţional Liberal un cartel electoral cu Partidul German şi Frontul Românesc, ambele formaţiuni de extremă dreapta. Şi pentru că la alegeri participă 13 partide şi 53 de grupări politice nici un partid#nu a obţinut majoritatea, regele profită de ocazie pentru a încredinţa conducerea guvernului liderului unui partid care a obţinut sub 10% din numărul de voturi exprimate, dizolvă Parlamentul şi formează un guvern de „uniune naţională" (10 februarie 1938) în timpul guvernării căruia este adoptată o nouă Constituţie.

Odată cu noua constituţie regimul politic devine autoritar, cresc prerogativele monarhului, sunt dizolvate toate grupările şi partidele politice şi înfiinţată o unică formaţiune politică autorizată în timp ce politica externă se orientează din ce în ce mai mult spre Germania şi are ca rezultat pierderea, în 1940, a patru provincii româneşti: Basarabia, Bucovina de Nord, Cadrilaterul şi Nord-vestul Transilvaniei.

Dar, regimul politic este foarte scurt pierderile teritoriale şi măsurile interne ducând la numirea ca prim-ministru a lui Ion Antonescu şi cauzând abdicarea regelui la 6 septembrie 1940 într-o epocă în care jumătate din Europa era angrenată în cel de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945).