I. EGALITATEA

In matematica si logica, egalitatea se refera la caracteristicile care se pot inlocui reciproc (ex.: simetria termenilor unei ecuatii, analogia logica a doua clase care se contin reciproc sau identitatea a doua concepte care au aceeasi extensie semantica).

Din punct de vedere politic si moral, exista doua tipuri de egalitate:▪ Egalitatea formala sau de drept, conform careia legile trebuie sa se aplice la fel pentru toti cetatenii, pe de o parte, si toti cetatenii se bucura de aceleasi drepturi, pe de alta. ▪ Egalitatea reala sau materiala, dupa care doi indivizi ar fi identici din punct de vedere al competentelor, averii, puterii sau consumului.

Democratia presupune patru forme de egalitate:○ egalitatea politica - toti cetatenii adulti au drepturi politice egale (ex. : dreptul de a vota si de a fi ales);○ egalitatea juridica - toti cetatenii sunt egali in fata legii (ideea centrala a guvernarii constitutionale);○ egalitatea sociala - nici o persoana sau grup social nu trebuie sa detina privilegii sau sa fie sanctionata prin lege datorita apartenentei la o clasa sociala sau partid politic;○ egalitatea economica - toti cetatenii au dreptul la un minimum de conditii de trai, necesare nu doar pentru satisfacerea nevoilor imediate, dar si pentru accesul la viata civica.

S-au introdus trei concepte adiacente care circumscriu sau relativizeaza termenul de egalitate. Este vorba de egalitatea persoanelor, egalitatea sanselor si echitatea.

a) Egalitatea persoanelor

Egalitatea oamenilor inseamna egalitatea in drepturi; egalitatea inseamna de fapt participare egala la demnitatea umana (indiferent de origine sociala, avere, sex, apartenenta etnica, credinta).

b) Egalitatea sanselor

Acest principiu presupune asigurarea unor conditii sociale si politice care sa permita fiecaruia dezvoltatrea darurilor sale naturale. Egalitatea sanselor se exercita in dublu sens : pe de o parte, prin incurajarea inzestrarii naturale a fiecaruia, printr-un tratament social si cultural diferentiat; pe de alta, prin asigurarea unui tratament compensatoriu sau de a doua sansa pentru cei care, singuri, nu pot sa acceada la standardele minimale de munca si viata.

c) Echitatea

Prin insasi natura sa, justitia este impersonala. Propunandu-si sa completeze si sa umanizeze justitia, principiul echitatii tine cont de justitia umana. Spre deosebire de justitia institutionalizata , reprezentata printr-o femeie legata la ochi, care nu are voie sa vada persoanele judecate, echitatea da o sansa in plus celui care deja este defavorizat de la natura. In numele drepturilor omului, codul civil al statelor democratice permite judecarea in functie de circustante. Evident, aceasta nu inseamna anularea tratamentului egal in fata legii, ci doar umanizarea dreptului si atenuarea efectelor implacabile ale inegalitatilor sociale si umane.

EUROPA FĂRĂ FRONTIERE – UN VIS STRĂVECHI DEVENIT REALITATEPROIECT PHARE CBC 2005 – ROMÂNIA - BULGARIA

GRUP ŞCOLAR NAVAL “VICEAMIRAL IOAN BĂLĂNESCU”GUVERNULROMÂNIEI

UNIUNEA EUROPEANĂ

Proiect finanţat prin Phare

I I. LIBERTATEA

Problema libertatii a fost abordata la trei niveluri diferite :- libertati personale, care se bazeaza pe dreptul fiecarui individ la securitatea propriei persoane, a locuintei, a corespondentei, pe scurt, dreptul fiecaruia la propria viata personala (“privacy”);- libertati economice, care decurg indeosebi din regimul proprietatii: initiativa si proprietatea particulara sunt riguros respectate in societatile democratice;- libertatile politice, care implica dreptul de participare la deciziile colective (dreptul de expresie libera, asociere, vot etc.); nici o persoana nu poate fi supusa intimidarii, hartuielilor, santajului si oricaror presiuni care sa afecteze libertatile politice.

Idealul democratic poate fi rezumat ca un proiect de emancipare a persoanei umane. Toate “Declaratiile” asupra drepturilor omului pleaca de la postulatul ca oamenii se nasc si devin liberi. Institutiile politice nu trebuie sa ingradeasca aceasta libertate naturala a fiintei umane ci, din contra, sa o promoveze si sa o dezvolte astfel incat libertatea unui individ sa nu restranga sau sa ameninte libertatea altciuva. Pentru aceasta, cel mai bun sistem de protectie este asocierea tuturor persoanelor la decizia publica, care este principiul fundamental al democratiei.

Libertatea si autoritateaSistemul democratic este astfel conceput, incat autoritatea si libertatea sa se limiteze reciproc.

Orice persoana responsabila pentru conduita sa se autolimiteaza astfel incat libertatea sa nu devina sursa de constrangere in exercitarea libertatilor altor cetateni, la fel de liberi si de autonomi. Cu alte cuvinte, ordinea sociala se bazeaza pe interdependenta si interactiunea libertatilor individuale, garantate de statul de drept.

Sfera publica si viata privataViata sociala compota un spatiu civic comun, in care coexista interesele individuale si interesele

generale. Institutiile publice trebuie sa apere ordinea publica si viata personala a fiecarui cetatean. Codul civil prevede cu precizie limitele de toleranta dincolo de care institutiile publice au dreptul sa intervina in viata personala sau in intimitatea unui individ. Criteriul care permite imixtiunea statului in sfera privata este amenintarea la ordinea publica si constrangerea libertatilor civile.

Libertatea si coeziunea socialaViata sociala nu se reduce la suma libertatilor individuale. Societatea democratica presupune

participare, responsabilitate comuna si solidaritate. Drepturile omului sunt astfel concepute incat punerea lor in aplicare presupune participare civica, deci interes si implicare in viata publica. Aceasta participare comporta forme de organizare sociala, asa cum sunt comunitatile, organizatiile ad-hoc, grupurile de interese sau partidele politice. Cercetarile de sociologie politica au demonstrat ca gradul de coeziune sociala este direct proportional cu oportunitatile de exprimare ale libertatilor publice.

Libertatile individuale si libertatile colectiveLibertatile publice sunt libertati individuale, dar forma lor de manifestare este colectiva. Cu alte

cuvinte, desi evolutia conceptului si analizele teoretice s-au concentrat pe libertatile individuale, in realitate nu exista libertati individuale ca atare, ,,pure” sau extrase din contextul lor, ci doar forme colective de manifestare. Libertatile personale nu pot fi disociate de libertatile politice, sociale si economice. Cand vorbim de libertati politice sau civile folosim pluralul tocmai pentru a evoca aceasta maniera pluralista si colectiva de coexistenta a libertatilor individuale. Altfel spus, guvernarea constitutionala guverneaza libertatile individuale, dar numai in raport cu libertatile tuturor cetatenilor. Libertatile individuale sunt acceptabile doar in masura in care interactioneaza si sunt coroborate cu libertatile colective.

EUROPA FĂRĂ FRONTIERE – UN VIS STRĂVECHI DEVENIT REALITATEPROIECT PHARE CBC 2005 – ROMÂNIA - BULGARIA

GRUP ŞCOLAR NAVAL “VICEAMIRAL IOAN BĂLĂNESCU”GUVERNULROMÂNIEI

UNIUNEA EUROPEANĂ

Proiect finanţat prin Phare

III. DREPTATEA

Dreptatea este un termen revendicat in acelasi timp de justitie, morala si politica. Dreptatea este legata de o anumita ordine sociala, care fixeaza reguli sau criterii de conduita,

care este creata si exercitata de autoritatile publice. Aceasta ordine de drept contine propriile mijloace de constrangere care forteaza respectarea regulilor instituite.

Astfel definita, dreptatea desemneaza in acelasi timp un ideal universal (corolar al egalitatii), o stare de fapt (o anumita ordine sociala aparata de justitie) si o virtute personala (calitatea celor care respecta regulile si isi indeplinesc riguros indatoririle). Aceste trei sensuri au in comun ideea de rigoare rationala, data de aplicarea consecventa a unor norme, de o stare echitabila sau de rectitudinea unei conduite.

La fel ca la matematica, rectitudinea, rigoarea, echilibrul, obiectivitatea si proportionalitatea sunt caracteristici valabile si pentru viata sociala. Inspirandu-se din similitudinea acestor criterii, Aristotel a identificat trei forme de dreptate, recunoscute ca valabile si in dreptul modern: dreptatea comutativa, dreptatea disributiva si dreptatea corectiva.

a) Dreptatea comutativa se aplica in cazul schimburilor si contractelor. Ea presupune egalitatea in drepturi a contractantilor si echivalenta bunurilor schimbate. Este un tip de dreptate bazat pe principiul echivalentei si a egalitatii de statut a persoanelor participante.

b) Dreptatea distributiva rezulta din repartitia valorilor sociale si a responsabilitatilor in functie de situatiile-tip si de ierarhii. Aceasta forma de justitie este fondata pe proportionalitatea situatiilor si principiul egalitatii sanselor (vezi modulul ,,Egalitatea”- egalitatea sanselor) . Dat fiind faptul ca oamenii sunt inegali, iar contributia lor este si mai inegala, este echitabil si eficient ca recompensele sa fie diferentiate. In acest fel, dreptatea distributiva instituie o egalitate proportionala sau o ecuatie cu patru termeni: daca avem doi candidati si doua note (recompense), candidatul bun va primi nota buna iar candidatul slab, nota slaba.

c) Dreptatea corectiva intervine pentru a rectifica o nedreptate sau o eroare. Aceasta forma de dreptate ,,de a doua sansa” se exprima prin dreptul de apel contra abuzurilor sau greselilor justitiei, prin recursul la lege impotriva propriilor autoritati publice (conform principiului statului de drept).

Din aceste trei forme clasice ale dreptatii decurg trei atribute ale dreptatii: ideea de egalitate, ideea de merit si ideea de impartialitate.

Cu alte cuvinte, dreptatea are in vedere egalitatea in drepturi a tuturor persoanelor. Aceasta egalitate nu reproduce inegalitatile naturale ale oamenilor, printr-o omogenizare fortata. Mai degraba, prin diferentierea recompenselor sociale in functie de merite si contributii, se asigura o egalitate de sanse mai realista si mai eficace decat nivelarea si egalitatea impusa. In sfarsit, dreptatea presupune egalitatea tuturor cetatenilor in fata legii, ceea ce permite interventia dreptatii corective ca mecanism de descurajare a abuzurilor si nedreptatilor.

Desi apropiate, morala si dreptul au viziuni diferite asupra dreptatii:- morala depaseste cadrul social (ea se aplica la individ sau la relatiile omului cu Dumnezeu);- morala ia in considerare atat actele propriu-zise, cat si intentiile si dorintele, chiar si cele ascunse;- morala se adreseaza doar persoanelor fizice, singurele dotate cu constiinta, pe cand dreptul ia in considerare si grupurile si comunitatile sociale ;- cu exceptia moralei pozitive inspirate de cuvantul relevat (comandamentele biblice), sursa moralei este in interior, in constiinta individuala a fiecaruia; din contra, regulile dreptului sunt impuse din exterior, in urma unor conventii sociale;- morala nu opereaza cu constrangeri directe sau sanctiuni propriu-zise; executia fortata a unui precept moral ar elimina tocmai ceea ce este mai important, anume caracterul constient si asumat al actelor morale.

EUROPA FĂRĂ FRONTIERE – UN VIS STRĂVECHI DEVENIT REALITATEPROIECT PHARE CBC 2005 – ROMÂNIA - BULGARIA

GRUP ŞCOLAR NAVAL “VICEAMIRAL IOAN BĂLĂNESCU”GUVERNULROMÂNIEI

UNIUNEA EUROPEANĂ

Proiect finanţat prin Phare

IV. TOLERANTA

Toleranta este opusul discriminarii . Chiar daca o persoana, institutie sau grup social nu este de acord sau are interese contrare comportamentului altor persoane, institutii sau grupuri sociale, acestea trebuie admise ca atare. Ele nu trebuie interzise, combatute sau impiedicate sa-si exercite dreptul lor natural de a exista, care rezulta din diversitatea umanitatii si a vietii.

Toleranta este in acelasi timp o valoare sau un ideal si o atitudine sociala. In ambele ipostaze, vorbim de toleranta pasiva atunci cand diferentele nu sunt respinse, ci sunt acceptate sa existe de la sine, printr-un comportament de ,,laisser-faire”. Se vorbeste de toleranta activa in cazul in care nu ne multumim sa admitem dreptul la diferenta, ci militam si intreprindem actiuni concrete pentru protejarea diferentelor.

Toleranta este o valoare care decurge din dreptul fiecaruia de a fi liber, intr-o societate permisiva, care ofera oportunitati de manifestare si dezvoltare pentru toti indivizii si grupurile sociale.

In sensul modern, toleranta decurge din drepturile si libertatile garantate de „Declaratia universala”. Dat fiind faptul ca drepturile si libertatile omului sunt indivizibile, ele au valoare operationala doar ca un cod unitar, inteligibil numai in intregul sau. Toleranta nu este asociata doar cu libertatea, ci este un corolar al tuturor drepturilor si libertatilor care definesc conditia umana: dreptul la viata, la demnitate, proprietate, protectia legii, tratament echitabil, la libertatea reuniunii si a expresiei, la diferenta si alteritate, la prezumtia de nevinovatie, la azil si circulatie libera etc.

Ca atitudine sociala, ca mod de a fi in societate, toleranta a fost codificata prin urmatoarele caracteristici: respectul diversitatii si alteritatii; respectul libertatii de alegere; solidaritate; dialog social; responsabilitate comuna; capacitatea de a se transpune in situatia altora (empatia).

Cercetarile de psihologie sociala au dezvoltat un intreg domeniu de studiu care legitimeaza si explica toleranta ca atitudine cotidiana. Trei directii de cercetare sunt interesante in mod special. Aceste tendinte sunt: comportamentul prosocial, interpsihologia si empatia/simpatia.

a) Comportamentul prosocialExista trei tipuri majore de comportament social pozitiv:- ajutorarea semenilor („helping behavior”);- altruismul;- toleranta.b) InterpsihologiaDesi psihologia este prin excelenta o stiinta a diferentelor, cercetarile din ultimele decenii au pus

accentul pe interactiuni si afinitati reciproce, definind toleranta ca expresie a afinitatilor si interactiunilor interpersonale. In aceasta viziune, intoleranta apare atunci cand cele doua conditii (constiinta similaritatii si complementaritatea functionala) nu sunt pe deplin asigurate: este cazul inegalitatii de statut social, al prejudecatilor, al lipsei de cultura civica sau al manipularii politice.

c) Empatia si simpatiaToleranta este favorizata de situatiile de comunicare bazate pe rezonanta afectiva, intelegere

reciproca si cordialitate. Intr-o comunitate animata de prejudecati si excludere reciproca , de animozitati si ura mocnita, de violente deschise si conflicte interetnice, este evident ca nu se poate vorbi de toleranta

Toleranta presupune un demers de intelegere a „celuilalt”: acesta este tot o persoana umana, cu acelasi statut civic, cu defecte si calitati, la fel ca toata lumea; „celalalt” nu este „strainul”, „barbarul”, „veneticul” sau „minoritarul”, ci o persoana identica cu mine, cu aceleasi drepturi si libertati. Daca empatia poate provoca compatimire si intelegere, simpatia inseamna deja actiune comuna si suprapunerea intereselor . In contextul nostru, empatia este sursa tolerantei pasive, iar simpatia ar fi la originea tolerantei active.

EUROPA FĂRĂ FRONTIERE – UN VIS STRĂVECHI DEVENIT REALITATEPROIECT PHARE CBC 2005 – ROMÂNIA - BULGARIA

GRUP ŞCOLAR NAVAL “VICEAMIRAL IOAN BĂLĂNESCU”GUVERNULROMÂNIEI

UNIUNEA EUROPEANĂ

Proiect finanţat prin Phare

V. DIVERSITATEA

Toti egali, toti diferiti - este sloganul sub egida caruia s-a desfasurat Campania contra rasismului, xenofobiei, antisemitismului si intolerantei, organizata de Consiliul Europei in anii ’90.

Diversitatea este principiul de baza al vietii si organizarii sociale. Prin dreptate distributiva se incearca sa se asigure un tratament echitabil tuturor, printr-o egaliatate in drepturi si prin accesul liber la sansele de reusita, in functie de aspiratiile, capacitatile si contributia fiecaruia. Valorile, credintele simbolurile, atitudinile, mentalitatile, obiceiurile, moravurile, normele etice - sunt elemente ale culturii care diferentiaza persoanele, grupurile sociale, comunitatile si natiunile.

In cazul democratiei, proiectul este egalitatea demnitatii umane, realizata prin guvernarea pentru si de catre popor. Codul moral care legitimeaza acest tip de unitate civica este dreptul natural si Declaratia universala a drepturilor omului. Conform acestui cod, fiecare cetatean este titularul unor drepturi constitutionale care decurg din conditia de fiinta umana unica in esenta sa.

O forma interesanta de autolimitare este relatia dintre drepturile individuale si drepturile colective. Unele comunitati revendica drepturi colective, care se aplica unui grup de indivizi (ex. O minoritate etnica sau un grup profesional). Cum viata sociala presupune doar forme colective de existenta (grupuri, comunitati, asociatii, organizatii, institutii), rezulta ca drepturile colective sunt in realitate tot drepturi individuale, dar contextualizate in functie de domeniul public de referinta.

O persoana, un grup social sau o comunitate pot avea mai multe identitati in acelasi timp, anumite roluri sociale, anumite stiluri de viata, apartenenta la o categorie profesionala sau la o comunitate colturala. O persoana poate sa-si asume simultan o identitate etnica (membru al unui grup etnic), una profesionala (exercitarea unei anumite meserii), una lingvistica (ca vorbitor al unei anumite limbi), o identitate sexuala, o identitate familiala, una politica, alta teritoriala etc. Acest proces de identificare cu anumite aspecte ale culturii, ea insasi extrem de diversificata, accentueaza diferentele si varietatea indivizilor, grupurilor si comunitilor.

Identitatile sunt acele forme ale culturii pe care o persoana, grup social sau comunitate si le atribuie sau prin care doreste sa fie recunoscut. Identificarea are deci doua laturi: una de atribuire (asumarea unui simbol sau element al culturii ca fiind o componenta a propriului eu) si alta de categorizare (revendicarea apartenentei la o anumita categorie identitara). In cazul in care identificarea ia forme colective (ex. apartenenta la anumita comunitate profesionala, la un clan sau la un partid politic), se vorbeste de identitati colective. In acest caz, ca si in situatia identitatilor personale (construirea eului in raport cu anumite elemente ale culturii prin care persoana doreste sa fie recunoscuta), intalnim acelasi dublu proces: de atibuire si diferentiere. In ceea ce priveste asimilarea sau atribuirea, nu exista probleme deosebite. Pot insa apare situatii conflictuale in cazul diferentierii in raport cu alte identitati colective. In acest caz, identificarea colectiva poate lua forma diferentierii contra altei identitati colective.

Un alt aspect legat de raportul identitatii individuale/identitati colective este situatia identitatii impuse sau a identitatii induse din exterior. In acest caz, individul preia o identitate colectiva printr-un proces de identificare formala (ex. nationalitatea), fara discernamant, pe baza unei identitati intamplatoare (ex. imprejurarea de a te naste pe un anumit teritoriu). Fara ca nou-nascutul sa poata fi consultat, el primeste automat o identitate colectiva.

Identitatile colective reprezinta o entitate superioara identitatilor individuale ale persoanelor participante. Formele colective de apartenenta/atribuire sunt de obicei coagulate in jurul unui ideal, a unei credinte, idei sau a unei cauze. De multe ori, identitatile colective au un scop defensiv: ele securizeaza in jurul unei cauze amenintate de o identitate dominanta.

EUROPA FĂRĂ FRONTIERE – UN VIS STRĂVECHI DEVENIT REALITATEPROIECT PHARE CBC 2005 – ROMÂNIA - BULGARIA

GRUP ŞCOLAR NAVAL “VICEAMIRAL IOAN BĂLĂNESCU”GUVERNULROMÂNIEI

UNIUNEA EUROPEANĂ

Proiect finanţat prin Phare

Exista trei mari forte centripete in jurul carora se formeaza identitatile colective: traditiile culturale, fortele politice si confesiunile.

Problema identitatii colective se pune indeosebi in legatura cu existenta unui grup minoritar. Este situatia tipica in care grupul minoritar face apel la o identitate colectiva (etnica, culturala, politica sau sociala) intr-un dublu scop: pentru a asigura coeziunea interna a grupului, pe de o parte, pentru a apara grupul minoritar de dominatia altor identitati colective, promovate de grupul majoritar, pe de alta.

Cand vorbim de „grupul minoritar”, se impun doua precizari. Mai intai, minoritatea nu este exclusiv etnica. Exista minoritati culturale, sociale, religioase, profesionale etc. Toate aceste minoritati, la fel ca speciile de animale pe cale de disparitie, beneficiaza de o protectie nationala si internationala particulara (de exemplu, in Rusia exista peste o suta de limbi minoritare amenintate cu disparitia), ceea ce face ca, in multe situatii, problematica minoritatilor sa preocupe mai mult opinia publica. A doua precizare se refera la relatia minoritate-majoritate. Aceasta relatie nu este pur matematica (o minoritate nu este intotdeauna inferioara statistic), ci este un raport contextualizat. Nu exista persoana sau grup care sa fie „minoritate” dupa toate criteriile si in toate imprejurarile. Sunt frecvente cazurile in care o minoritate etnica detine de fapt controlul economic (ex. Africa de Sud).

Drepturile omului actioneaza ca un cod moral si civic care instituie diversitatea, toleranta, egalitatea si libertatea ca principii de convietuire in societatile multiculturale. Datorita mobilitatii persoanelor si comunitatilor, a migratiilor si a urbanizarii, a intensificarii schimburilor si comunicatiilor, societatile moderne sunt intens multiculturale. Situatia nu este cu totul noua: marile metropole coloniale sau regiunile cu populatie mixta au fost dintotdeauna multiculturale. Se apreciaza ca aproximativ 30% din populatia actuala a statelor occidentale provine din emigratie. Ceea ce este nou, este asumarea constienta a apararii drepturilor minoritatilor de catre majoritatea politica, economica si culturala, pe baza principiului demnitatii egale.

Istoria moderna a cunoscut doua tipuri de politica privind grupurile minoritare: asimilarea si pluralismul.

a) Asimilarea inseamna de fapt anularea diferentelor.b) Pluralismul este de fapt expresia politica a diversitatii culturale. Exista doua tipuri principale

de pluralism:*Pluralismul egalitar, in care grupurile etnice doresc si obtin egalitatea in drepturi, dar raman

separate de grupul majoritar.* Pluralismul inegalitar este o forma anacronica de gestiune politica a diversitatii.

EUROPA FĂRĂ FRONTIERE – UN VIS STRĂVECHI DEVENIT REALITATEPROIECT PHARE CBC 2005 – ROMÂNIA - BULGARIA

GRUP ŞCOLAR NAVAL “VICEAMIRAL IOAN BĂLĂNESCU”GUVERNULROMÂNIEI

UNIUNEA EUROPEANĂ

Proiect finanţat prin Phare