Colec¡ia cår¡ilor de referin¡å – Seria Enciclopedicå

VALERIU BÅLTEANU

DICºIONAR DE MAGIE POPULARÅ ROMÂNEASCÅ

Descrierea CIP a Bibliotecii Na¡ionale a RomânieiBÅLTEANU, VALERIU

Dic¡ionar de magie popularå româneascå / ValeriuBålteanu. - Bucure¿ti : Paideia, 2003

(Colec¡ia cår¡ilor de referin¡å. Seria Enciclopedicå)ISBN 973-596-136-9

398.4(498)

Redactor: Antoaneta OlteanuTehnoredactor: Rodica Ni¡å

© Editura Paideia, 2003701341 Bucure¿ti, România

Str. Tudor Arghezi nr. 15, sector 2tel.: (00401) 211.58.04; 212.03.47

fax: (00401) 212.03.48e-mail: paideia@fx.ro

www.paideia.ro

V A L E R I U B Å LV A L E R I U B Å LV A L E R I U B Å LV A L E R I U B Å LV A L E R I U B Å LT E A N UT E A N UT E A N UT E A N UT E A N U

DIC}IONAR DE MAGIE

POPULAR| ROMÂNEASC|

Abordarea etnolingvisticåa magiei populare române¿ti

Magia popularå a fost supuså la numeroase analize cu caracteretnologic, dintre contribu¡iile în acest domeniu putând fi remarcatecele ale lui S.Fl. Marian, T. Pamfile, T. Papahagi, I.A. Candrea,ªtefania Cristescu-Golopen¡ia, A. Gorovei, Gh. Pavelescu, P. Caraman,A. Oi¿teanu etc. Abordarea etnologicå a domeniului a permis acu-mularea unui mare numår de termeni din sfera magiei populare,precizarea sensurilor acestor termeni; nu lipsesc nici referirile launele forme gramaticale ale termenilor ¿i chiar, mai rare, esteadevårat, sugestii etimologice. Se constatå înså imediat cå cercetareaetnologicå nu-¿i propune abordarea sistemicå a materialuluilingvistic înregistrat, nu coroboreazå faptele de limbå cu cele deordin spiritual, se referå doar la anumite secven¡e de ordin termino-logic, fårå preten¡ia de a studia ansamblul elementelor ce intrå încadrul terminologiei magice populare române¿ti.

Vom încerca în continuare så ne ocupåm de câteva lucråri careau pus accentul pe cercetarea de ordin lingvistic. Ov. Densusianua publicat, între 1930 ¿i 1934, un studiu, intitulat Limba descântecelor,care cuprinde trei pår¡i: Expresivitatea în descântece, Forme ¿i în¡elesurivechi, Crea¡iuni proprii descântecelor (v. Ov. Densusianu, Opere, I).Studiul men¡ionat se remarcå prin rigurozitatea demersului ¿tiin¡ific¿i prin informa¡ia extrem de bogatå. Lingvistul bucure¿tean anali-zeazå o serie întreagå de termeni ce denumesc actan¡i, ac¡iuni saupractici magice: a bosurca, desfåcåturå, desmir, desmirat, fapt, fåcåturå,miråturå, pusåturå, a strigoia, trimisåturå etc. Mul¡i dintre ace¿ti termeni

6

sunt, pentru prima oarå, supu¿i unei analize din perspectivålingvisticå. Densusianu analizeazå pe larg utilizarea unor sufixe ¿iprefixe în descântece, atrågând aten¡ia ¿i asupra unor fenomene deinterferen¡å româno-slavå, la nivelul magiei populare. Indicareaetimologiilor (multe solu¡ii îi apar¡in), a derivatelor unor termeni,permite o mai clarå în¡elegere a legåturilor termenilor analiza¡i curestul vocabularului românesc. Precizarea sensurilor l-a preocupatpermanent, astfel încât fiecare termen så fie cât mai clar definit.Este adevårat cå Densusianu a acordat mai pu¡inå aten¡ie localizåriiregionale a termenilor, stabilirii exacte a ariei de circula¡ie; a înregis-trat mai rar forme de plural sau din paradigma verbalå. De undeosebit interes sunt încercårile lui Ov. Densusianu de a stabilisensurile pe teren medical ale unor cuvinte ce denumesc practicimagice: aruncat, aruncåturå, facere, faptå, fåcut, fåcåturå, ¡ipåturå etc.Prin aceasta se poate observa cå Densusianu intuise o serie defenomene de transfer terminologic, chiar dacå nu se ocupå în modspecial de ele. Densusianu este con¿tient cå studiul såu deschide onouå cale de abordare a magiei populare ¿i va cåuta så punå învaloare numeroase cuvinte, expresii neînregistrate în dic¡ionare,tocmai pentru a stimula interesul pentru cercetarea din perspectivålingvisticå a fenomenelor legate de magia popularå, chiar dacåobiectul studiului såu l-au constituit doar descântecele.

Pe urmele lui Ov. Densusianu va på¿i Al. Rosetti, care cautå såextindå aria de cercetare a fenomenelor lingvistice direct legate deuniversul descântecelor române¿ti. Rosetti acordå o aten¡ie deose-bitå termenilor ce denumesc ac¡iuni ¿i practici cu caracter magic:aruncåturå, dat, facere, fapt, mânåturå, nåpråtiturå, pusåturå, râmniturå etc.În general, termenii sunt prezenta¡i sub aspect semantic, fåcându-semen¡iuni ¿i asupra etimologiei, posibilelor variante sau a råspândiriiîn teren. Nu se fac, decât sporadic, men¡iuni cu privire la anumiteparticularitå¡i, forme gramaticale. Rosetti nu comenteazå posibilelerela¡ii între terminologia magicå ¿i lexicul etnomedical, etnobotanicsau cel al fiin¡elor mitofolclorice. Ca ¿i Densusianu, el se opre¿teasupra descântecelor (v. Al. Rosetti, Limba descântecelor române¿ti,Ed. Minerva, Bucure¿ti, 1975), låsând netratate aspecte ale magieipopulare române¿ti, cum ar fi divina¡ia, astrologia ¿i meteorologiapopularå.

VALERIU BÅLTEANU

7

Mai pu¡in cunoscut la noi, studiul lui Ion Popinceanu, Religion,Glaube und Aberglaube in der rumänischen Sprache, a oferit interesantesugestii ¿i cercetårii noastre, prin modalitatea de abordare a mate-rialului lingvistic (etimologie, derivate, sensuri, variante); este ade-vårat cå autorul se opre¿te doar asupra unora dintre termenii magiciapar¡inând câtorva categorii terminologice: actan¡i: solomonar, vâlvå,zodier; ac¡iuni: a deochea, a descânta, a dezlega etc.; practici: deochi,dezlegare, farmec, vrajå etc.; elemente cu valoare magicå: manå, meresân;instrumentar magic: zodie, zodiac etc.

Studiul lui Popinceanu, apårut în 1964, prezintå interes nu numaipentru cercetarea unor elemente de terminologie magicå, ci ¿i pentrucunoa¿terea spiritualitå¡ii populare române¿ti în general, prin anali-zarea a numero¿i termeni religio¿i vechi (diac, utrenie, uspenie,vâznesenie etc.) ¿i a unei întregi serii de termeni din lexicul mitofol-cloric românesc (vârcolac, împroor, vergel, zânå etc.).

S-a impus aten¡iei ¿i studiul lui Ion Talo¿, referitor la unul dintrecei mai cerceta¡i actan¡i magici, solomonarul. Articolul, apårut înALIL, XXV/1976, se intituleazå Solomonarul în credin¡ele ¿i legendelepopulare române¿ti ¿i se aflå la grani¡a dintre cercetarea etnologicå ¿icea lingvisticå. Pe baza datelor ALR, a cercetårilor proprii de teren,I. Talo¿ aduce în discu¡ie aproape to¡i termenii purtåtori ai sensului„solomonar“. Remarcåm dorin¡a autorului de a localiza cât mai pre-cis termenii discuta¡i, de a indica, eventual, variantele lor, formelede plural; nu lipsesc nici încercårile de a preciza etimologia terme-nilor. Cu toate acestea, nici I. Talo¿ nu ¿i-a propus o cercetare aterminologiei magice, dar, prin modul de utilizare a materialuluilingvistic, a oferit unele sugestii ¿i pentru cercetarea noastrå.

Etnologul ie¿ean Petru Caraman a introdus în circuitul ¿tiin¡ificmicrosistemul lexical al descolindatului, fenomen folcloric ce nu amai fost studiat la noi. În Descolindatul în orientul ¿i sud-estul Europei,P. Caraman porne¿te de la ideea cå descolindatul este „o contra-vrajå“ la colindat. Integrând colindatul ¿i descolindatul în seriafenomenelor magice, Caraman va demonstra existen¡a unei termi-nologii specifice: „În concluzie, terminologia obiceiului vindicativdin cadrul colindatului e alcåtuitå la români din urmåtorii termeni:a descolinda ¿i apelativele derivate: descolindare, descolindat, descolinda¡ie.La ace¿tia vom mai adåuga pe un al cincilea, ¿i anume pe descolindå,

Introducere

8

care designeazå chiar colinda de sens invers, adicå formulanegativå“ (P. Caraman, Descolindatul, p. 331).

Din cele prezentate se poate constata cå o cercetare a lexiculuimagic în întregul såu, într-o viziune sistemicå, nu s-a realizat. Cuexcep¡ia descântecelor, numeroase alte manifeståri magico-divinatoriiau fost pu¡in cercetate. Am cåutat så utilizåm sugestiile metodo-logice oferite de cercetårile anterioare, chiar ¿i de cele cu caracteretnologic, astfel încât så ob¡inem o imagine cât mai clarå a temenilordiscuta¡i.

Lucrarea noastrå se înscrie pe linia unor preocupåri constantede cercetare a lexicului magic (cf. V. Bålteanu, Terminologia magicåpopularå româneascå, Editura Paideia, Bucure¿ti, 2000; Magie ¿i limbåpopularå, Editura Funda¡iei Universitare „Dunårea de Jos“, Gala¡i,2001) ¿i este o primå prezentare a lexicului vråjitoriei, în întregulsåu (cu posibila excep¡ie a unor regionalisme). În total, peste 400de termeni vor intra în discu¡ie, ceea ce depå¿e¿te cu mult, cantitativ,orice altå lucrare lexicograficå referitoare la lexicul magic; facemmen¡iunea cå lexicul divinator românesc va fi prezent în acestdic¡ionar doar prin câteva elemente, deoarece el a fåcut obiectulunei alte cercetåri (v. ¿i V. Bålteanu, Dic¡ionar de divina¡ie popularåromâneascå, Ed. Paideia, Bucure¿ti, 2001).

O prezentare a lexicului practicilor magice este cu atât mainecesarå, cu cât, în zilele noastre, are loc o pierdere masivå ¿i rapidåa acestui adevårat tezaur lingvistic ¿i spiritual pe care îl reprezintåterminologia magicå tradi¡ionalå. Studiul nostru are în vedere toatecategoriile lexicului magic:

– actan¡i: babå, descântåtoare, deochetor, solomonar etc.;– ac¡iuni: a bobi, a cåuta, a descânta, a face etc.;– practici: boboanå, descântec, farmec, vrajå etc.;– tipul de activitate magicå: descântare, fermecare, legare, vråjire etc.;– elemente cu valoare magicå: arunc, bozgoanå, turnåturå etc.;– caracteristici magice: deocheat, descântat, fermecat, vråjit etc.;– domenii ale magicului: descântåtorie, fermecåtorie, vråjitorie etc.;– instrumentar magic: påscålie, solomonie, zodie etc.Prezentarea termenilor se va face pe baza unei grile de tip etno-

lingvistic, în care vor fi avute în vedere urmåtoarele elemente:extensia spa¡ialå, variantele, sensurile, derivatele, particularitå¡ile

VALERIU BÅLTEANU

9

lexico-gramaticale, prima atestare, capacitatea de a intra în structuriidiomatice, etimologia; permanent vor fi avute în vedere credin¡ele,supersti¡iile care pot ajuta la buna în¡elegere a evolu¡iilor fiecåruitermen în parte. În acest fel, orice element terminologic va benefi-cia de o tratare complexå, care va încerca så-l „lumineze“ din câtmai multe unghiuri.

Dic¡ionarul aduce ¿i o serie de elemente de noutate în lexico-grafia româneascå; poate cå prima noutate este tocmai prezentareaîn fa¡a cititorului a lexicului practicilor vråjitore¿ti în totalitatea sa.În dic¡ionarul nostru apar o serie de cuvinte ¿i sensuri, expresiineînregistrate în dic¡ionarele limbii române; multe dintre acesteaau fost depistate de noi pe baza anchetelor proprii de teren, efectuateîn mai multe jude¡e ale ¡årii. Tot ca element de noutate poate ficonsiderat ¿i apelul consistent la termenii magici înregistra¡i laromânii de dincolo de grani¡å (Serbia, Ucraina, Ungaria, Bulgaria);este un fond lexical foarte important, prea pu¡in valorificat decercetarea ¿tiin¡ificå.

Lucrarea con¡ine ¿i unele contribu¡ii de ordin etimologic,solu¡iile propuse de noi putând explica mai bine anumite evolu¡ii;în unele cazuri se oferå, de fapt, o primå solu¡ie etimologicå pentruanumi¡i termeni (solomon, trimis etc.).

Credem cå deosebit de utile pentru speciali¿ti pot fi contribu¡iileteoretice, „strecurate“ de noi în cuprinsul articolelor de dic¡ionar¿i care vizeazå probleme cu caracter general (transferul terminolo-gic, modele lingvistice, tipuri de evolu¡ii semantice, rela¡ii întrementalitatea popularå ¿i limbaj etc.).

Pe baza materialelor con¡inute în dic¡ionar se oferå speciali¿tiloro serie de posibilitå¡i de studiere în profunzime a problematiciigenerale a lexicului magic: reconstituirea principalelor straturiterminologice, urmårirea evolu¡iei terminologiei magice în spa¡iu¿i timp, studierea proceselor derivative ¿i semantice specifice dome-niului, acceptarea magiei populare ca surså importantå a frazeologieiromâne¿ti. Nu în ultimul rând, dic¡ionarul de fa¡å atrage aten¡iaasupra deosebitei valori gnoseologice a elementelor lexicului magic¿i sugereazå posibilitatea realizårii unui studiu de profunzime asupraspiritualitå¡ii populare române¿ti, care så ia în discu¡ie numeroasele

Introducere

10

interferen¡e, conexiuni între elementele de terminologie magicå¿i cele apar¡inând altor sfere lexicale (terminologia fiin¡elor mito-folclorice, lexicul etnomedical, lexicul etnobotanic etc.) care, în esen¡å,au la bazå mentalitatea tradi¡ionalå de tip mitico-magic.

Prin însumarea materialelor cuprinse în Dic¡ionarul de divina¡iepopularå româneascå ¿i în lucrarea de fa¡å (care cuprinde, repetåm, înprincipal, lexicul practicilor vråjitore¿ti), cititorul va avea imagineacompletå a lexicului magic românesc; Terminologia magicå popularåromâneascå (apårutå în 2000, tot la Editura Paideia) oferå, în plus,numeroase concluzii ob¡inute pe baza materialelor din lucrårileamintite.

Autorul

VALERIU BÅLTEANU

Abgar s.n. v. Advar

Adåpa vb. De¿i pare o prezen¡å ciudatå în cadrul terminologieimagice, verbul a adåpa aduce o serie de elemente suplimentare pentru maibuna în¡elegere a specificului ac¡iunilor cu caracter magic. Contextelecercetate ne sugereazå o sensibilå apropiere de verbul a da; dacå avem învedere ¿i valoarea „a otråvi“, ne putem convinge mai u¿or de apropiereadintre cele douå verbe. Explica¡ia ar putea fi urmåtoarea: ca ¿i verbula da, a adåpa indicå utilizarea unor substan¡e lichide „prelucrate“ malefic¿i administrate altor persoane. Verbul a adåpa are sensul „a face farmece“(Lexic regional, II, p. 20) ¿i este atestat în zona Gala¡i; din informa¡iilenoastre, acest verb are semnifica¡ie magicå ¿i în zona Alba, jud. Tulcea(informa¡ie de teren); el provine din (lat.) adaquare (DA, tom I, partea I,p. 34; SCRIBAN, p. 68) ¿i este atestat pentru prima oarå în 1688 (v. TDRG).Sensul „a otråvi“ este înregistrat de Tiktin (TDRG, fasc. 2, p. 113). Scribannu men¡ioneazå sensul magic, în schimb, noteazå variantele (vest) adap ¿i(est) adåp (SCRIBAN, p. 68). Cuvântul analizat apare ¿i în ALR SN, VII,h. 1854, h. 2035, dar fårå a denumi o ac¡iune cu caracter magic. Contexteleîn care apare verbul men¡ionat sugereazå o anumitå pricepere a actan¡ilorrespectivi în realizarea ac¡iunii de a adåpa: „Gågiuleasa ¿tie så adape“(Lexic regional, II, p. 20). Verbul a adåpa a avut ecouri în sfera terminologieipopulare medicale; în acest sens, se poate urmåri termenul adåpåturå,„orice soi de boalå prin vreun farmec, datå cuiva prin adåpare, prinbåuturå“ (N. Påsculescu, Literaturå popularå românå, Ed. Academiei,Bucure¿ti, 1910, p. 319). Asupra implica¡iilor pe terenul medicinei popu-lare insistå ¿i T. Pamfile, oferind interesante materiale din zona ºepu

A

12

(jud. Gala¡i): „Când e¿ti adåpat, sim¡i dureri grele la inimå“; „Când cinevaî¡i poartå ciudå ¿i mânie [...]; te adapå, î¡i då ori te otråve¿te prin mâncaresau båuturå, fårå ¿tiin¡å ¿i bånuialå din parte-¡i“ (T. Pamfile, Boli, p. 9).Prin specificul ac¡iunii sale, termenul a adåpa se înscrie în seria verbelorce implicå ac¡iuni magice cu caracter malefic.

Adåpat,-å adj. Sensul pe teren magic al acestui termen este „vråjit,fermecat“ ¿i a fost înregistrat în zona Covurlui (v. Adåpa); el provine de laverbul a adåpa, mai precis de la forma participialå a acestuia, ¿i a fostatestat pentru prima oarå în 1642 (v. DA, tom I, partea I, p. 34), dar fåråsens magic. D. Udrescu gloseazå cuvântul discutat cu sensul (desprebåuturi, lapte etc.) „amestecat cu apå, falsificat“ (D. Udrescu, Glosar dia-lectal. Arge¿, Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1967, p. 1). O serie de lucråri lexico-grafice nu men¡ioneazå valoarea înregistratå de noi pe teren magic: „faptulde a (se) adåpa“ (DLRM, p. 8; DEX, p. 11), dupå cum nu re¡in nici valen¡elemagice ale verbului de la care provine, a adåpa. Pe teren tradi¡ional, omulpoate fi adåpat printr-o opera¡iune cu caracter magic, în care seîntrebuin¡eazå de obicei argintul-viu: „Cel care s-a îmbolnåvit (i s-a dat)se mai zice cå a fost adåpat cu argint-viu“ (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea, Tipologiafolclorului, Ed. Minerva, Bucure¿ti, 1970, p. 494). T. Pamfile atrage aten¡ia¿i asupra unor simptome ale ac¡iunii de adåpare: „când e¿ti adåpat, sim¡idureri grele la inimå“ (T. Pamfile, Boli, p. 9). Prin transfer terminologic,adjectivul men¡ionat de noi a påtruns ¿i în terminologia medicalå, cusensul „intoxica¡ie“ (DA, tom I, partea I, p. 34), fiind sinonim cu adåpåturå,„orice soi de boalå prin vreun farmec, datå cuiva prin adåpare, prinbåuturå“ (N. Påsculescu, op. cit., p. 319). Interesant este ¿i faptul cå aceaståafec¡iune se putea trata tot cu argint-viu (pe baza unui cunoscut principiual medicinei magice): „contra adåpatului, ori de unde så fi provenit, babelede la ¡arå întrebuin¡eazå, mai cu seamå, argint-viu“ (B.P. Hasdeu,Etymologicum1, p. 282). Termenul analizat de noi are un corespondent peterenul obiceiurilor matrimoniale în Oltenia: adåpat, „obicei la nuntå;mireasa merge înso¡itå de båie¡i ¿i fete la fântânå, unde varså trei paharecu apå“ (Glosar regional. Oltenia, p. 1). Acest din urmå substantiv, omonimcu termenul analizat de noi, provine din forma de supin, fårå prepozi¡ie,a verbului a adåpa, care în Oltenia are ¿i sensul „a duce mireasa la fântânåpentru a îndeplini un anumit ritual“ (Idem) ¿i, în concluzie, nu are sensmagic.

Adåpat

13

Aducåturå s.f. Termenul indicat este înregistrat la forma de plural(aducåturi), cu sensul „farmece, aruncåturi“ (AAF, III, p. 146); dupå cum seobservå, el denume¿te o practicå magicå de tip malefic ¿i este format de laverbul a aduce, cu sufixul -turå. De remarcat este ¿i faptul cå în termi-nologia medicalå popularå româneascå existå substantivul adusåturå,care, dupå I.A. Candrea, reprezintå „orice boalå aduså în caså prinfarmecele sau vråjile unui du¿man“ (I.A. Candrea, Folclorul1, p. 176);¿i autorii DA definesc boala respectivå într-un mod asemånåtor: „oriceboalå presupuså a fi aduså în caså prin farmece sau vråji“ (DA, tom I,partea I, p. 53). Forma de plural a acestui substantiv care denume¿te oboalå provocatå pe cale magicå este adusåturi (v. DA), care diferå din punctde vedere formal de termenul analizat de noi, doar prin faptul cå provinede la o altå formå a verbului a aduce (adus). Credem cå termenul medicalreprezintå de fapt „o proiec¡ie“ a termenului magic în cadrul lexiculuietnoiatric. Densusianu, de altfel, men¡ioneazå printre termenii medicalipopulari ¿i pe adus ¿i adusåturå (Ov. Densusianu, Opere, I, Ed. ªtiin¡ificå,Bucure¿ti, 1968, p. 222), care ne sugereazå cå pe teren medical au fostpreferate substantivele formate de la baza derivativå adus, nu aduc, poatepentru cå indicå o atitudine oarecum pasivå a celui cåruia i se „aduce“boala respectivå. Dupå cum observå Antoaneta Olteanu, „când este vorbade adusåturå, înregistråm nuan¡a de act împlinit, realizat; destinatarul areîn general un rol pasiv, el prive¿te oarecum neputincios invaziamaleficului“ (Antoaneta Olteanu, Ipostaze ale maleficului în medicina magicå,Ed. Paideia, Bucure¿ti, 1998, p. 81). Acest substantiv este atestat pentruprima oarå, ca ¿i aducåturå, în secolul al XIX-lea (v. S.Fl. Marian, Vråji,p. 105).

Advar s.n. Pentru autorii DA, advarul reprezintå „un fel defruntare sau brå¡åri pe care sunt scrise pår¡i din legea evreiascå, ce ¿i lepun evreii când spun rugåciunea“ (DA, tom I, partea I, p. 53); pe lângåacest sens este men¡ionatå ¿i extensia semanticå produså în cazultermenului discutat, ¿i anume trecerea la sensul mai general „talisman“.N. Cartojan semnaleazå ¿i el trecerea cuvântului avgar de la un sens par-ticular la unul general: „cuvântul, cu variantele avgare, prin corup¡ie advaresau argare, care însemneazå azi orice amulet, în genere salv-conduct misticcåruia supersti¡ia popularå îi atribuie o virtute profilacticå“. Dupå cumse poate observa, termenul avgar (advar) denume¿te un element cu valoare

Advar

14

magicå, în spe¡å un tip de amuletå, de talisman. Pe terenul culturiimedievale române¿ti au fost re¡inute câteva men¡iuni interesantereferitoare la cuvâtul discutat; astfel, într-un text din secolul al XVII-lea,sunt aspru judeca¡i cei care „poartå la sine avgare sau ierbi ca så nu seapropie nemica de dân¿ii“. Într-un text de la 1645, I. Mu¿lea depisteazåun puternic atac al episcopului Sava Brancovici împotriva practicilor deesen¡å pågânå: „or avea grijå preo¡ii ¿i or porunci poporenilor så se fereascåde tot felul de nelegiuiri [...], de baiere sau avgare de farmece, sânvåsii(I. Mu¿lea, Cercetåri, I, p. 12). De altfel, tot pe baza cercetårii textelor vechiromâne¿ti, V. Bogrea stabilise func¡ia acestui element magic: „Abgarul [...]era menit så serveascå de talisman“ (V. Bogrea, Pagini, p. 3). În ceea ceprive¿te råspândirea termenului advar, ne putem baza pe observa¡iile luiN. Cartojan ¿i V. Bogrea: „În unele ¡inuturi – în pår¡ile Sighi¿oarei ¿i înBanat – se poartå ¿i azi talismane numite avgare“ (N. Cartojan, Cår¡ilepopulare în cultura româneascå, Ed. Enciclopedicå Românå, Bucure¿ti, 1974,II, p. 172); „acest obicei supersti¡ios al Sfâtului Argariu dåinuie¿te în pår¡ileSighi¿oarei ¿i Banatului“ (V. Bogrea, Pagini, p. 6). Pe baza acestor informa¡ii,se poate constata påtrunderea termenului magic ¿i în nomenclaturasårbåtorilor religioase din zonele amintite. Cu privire la etimologiasubstantivului discutat s-au emis câteva opinii: Tiktin îl derivå dincuvântul turcesc edvar, „inel“ (v. TDRG), în timp ce Hasdeu crede cåtermenul provine de la cuvântul ebraic hadevarium, „precept“ (B.P. Hasdeu,Etymologicum1, p. 450). Autorii DA nu acceptå nici una dintre ipoteze,considerând substantivul advar cu „etimologie necunoscutå“ (DA, tom I,partea I, p. 53). Cel care a oferit explica¡ia etimologicå corectå a fostV. Bogrea, care aratå cå abgarul este de fapt, „epistola cåtre Hristos a luiAbgar al V-lea Ukkoha“ (V. Bogrea, Pagini, p. 6); opinia acestuia este reluatåde N. Cartojan ¿i comentatå din perspectiva evolu¡iei lingvistice pe solromânesc: „Astfel, numele regelui Edesei, care a introdus cre¿tinismul înSiria, a ajuns în lexicul românesc un nume comun, cu sensul de amulet –o curioaså evolu¡ie semanticå în via¡a cuvintelor“ (N. Cartojan, op. cit.,II, p. 173). Consideratå ca element pågân, „poslania lui Avgaru“(N. Cartojan, op. cit., I, p. 335) este trecutå sub interdic¡ie de cåtre StaicuGråmåticul, într-o primå listå de interdic¡ii, pe la 1667-1669. Acest fapt nedeterminå så credem cå în perioada medievalå avgarele au fost råspândite¿i în alte zone, în afara celor re¡inute de Bogrea ¿i Cartojan. Dupå cum

Advar

15

s-a putut observa, termenul a fost înregistrat prima oarå în secolul al XVII-lea¿i prezintå o serie de variante: abgar, avgar, argar.

Aforisi vb. v. Afurisi

Afurima vb. Termenul men¡ionat nu este înregistrat în lucrårilelexicografice consacrate (nici în DA!), ci apare doar într-o culegere dematerial dialectal din zona Arge¿, cu sensul „a blestema“: „Când te-oiafurima eu, praful s-alege!“ (D. Udrescu, Glosar regional. Arge¿,Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1961, p. 2). Autorul lucrårii men¡ionate indicå¿i localitå¡ile în care este înregistrat termenul: Såpata de Sus, Såpata deJos, Mo¿ova, Va¡a, Coste¿ti, toate din Arge¿. De la verbul discutat provine¿i un alt termen magic, afurimat (v. Afurimat), cu sensul „blestemat“.Cu privire la originea verbului a afurima nu existå nici un fel de opinie;Udrescu nu are în vedere acest aspect, iar al¡i cercetåtori nu s-au ocupatde termenul discutat. Noi credem cå acest verb provine din contami-narea verbului a afurisi cu a blestema, dat fiind faptul cå, pe teren popular,cele douå verbe se apropie ca sens.

Afurimat,-å adj. D. Udrescu înregistreazå acest cuvânt cu sensul„blestemat, afurisit“ (D. Udrescu, op. cit., p. 2) în acelea¿i localitå¡i dinArge¿ în care se folose¿te ¿i verbul a afurima, din a cårui formå participialåprovine termenul discutat. Ar fi de observat cå, în general, cuvintelepurtåtoare ale sensului „blestemat“ provin de la formele participiale aleunor verbe ce au semnifica¡ia „a afurisi“, „a blestema“. Dupå cum observåD. Udrescu, acest cuvânt este folosit mai mult ironic, el pierzându-¿iamprenta magicå: „Afurimat copil, iar a ¿ters-o!“ Afurimat poate fi utilizat¿i sub formå substantivalå, tot cu referire la copii: „Afurimatule, intri tu-nmâinile mele“ (D. Udrescu, idem, p. 2). Aståzi acest cuvânt ¿i-a pierdutpractic semnifica¡ia magicå ¿i mai este utilizat încå în câteva localitå¡idin Arge¿ (Cepari, Bro¿teni, Poiana Lacului), unde a afurima a ie¿it din uz.

Afurisanie s.f. În dic¡ionarele noastre, afurisenie ¿i afurisanie apar înposturi u¿or diferite. Autorii DA considerå pe afurisanie ca termen-bazå,format dupå model slav (zaklinanie), unde recunoa¿tem sufixul -anie, ceeace permite interpretarea lui afurisenie ca variantå ulterioarå: „din afurisanie,prin schimbul obicinuit între -anie ¿i -enie“ (DA, tom I, partea I, p. 64).

Afurisanie

16

Autorii DEX, ¡inând probabil cont de råspândirea mai mare a lui afurisenie,îl vor trata pe afurisanie ca variantå (DEX, p. 19). Noi am optat pentrusolu¡ia oferitå de DA, care, cel pu¡in, se bazeazå pe o anume evolu¡ieistoricå ¿i lingvisticå probatå cu documente. Termenul discutat avea întrecut un sens pur religios, „excomunicare“ (v. DA), dar, cu timpul,„s-a generalizat, însemnând numai «blestem» de orice naturå“: „În multepår¡i este datina de a se ceti [...] încå ¿i rugåciunile iertåciunii de totblestemul ¿i afurisenia“ (S.Fl. Marian, Înmormântarea1, p. 310). Lazår ªåineanunu men¡ioneazå pentru afurisanie ¿i sensul pe teren magic („blestem“),ci doar pe cel religios: „pedeapså canonicå; anatemå; excomunicare“(DULR, p. 11). DLRM, ca ¿i DEX, face trimitere la varianta afurisenie,indicând atât sensul religios, cât ¿i pe cel magic: „blestem“; „anatemå“(DLRM, p.13). I.M. Stoian ia în discu¡ie tot varianta afurisenie, insistândasupra valen¡elor pe teren religios: „pedeapså canonicå prin care opersoanå este îndepårtatå din ob¿tea credincio¿ilor ¿i opritå pentru untimp de a frecventa biserica“; „anatemå“ (I.M. Stoian, Dic¡ionar religios,Ed. Garamond, Bucure¿ti, 1993, p. 18). Observând totu¿i evolu¡ia semanticåproduså, I.M. Stoian adaugå la sfâr¿it ¿i sensul „blestem“; de fapt, peterenul culturii populare termenul discutat apare (¿i a¿a destul de rar)cu acest din urmå sens, doar persoanele direct implicate în desfå¿urareaserviciului religios utilizând ¿i sensul prim. Termenul discutat de noiprovine din verbul a afurisi, cu sufixul -anie, are forma de plural afurisenii(„S-au lucrat stra¿nice legåturi cu grozave afurisenii...“; v. DA) ¿i este atestatpentru prima oarå într-un text din secolul al XVII-lea: „De o va gåsi cåcurve¿te cu om din clirosul bisericii, poate så-i ucigå pre amândoi ¿i så nuså teamå de afurisenie“ (DA, tom I, partea I, p. 64). În legåturå cu termenulmen¡ionat, mai putem indica prezen¡a sa în expresia nici måcar de afurisenie,circulând pe teren popular cu sensul „câtu¿i de pu¡in, de fel“ (DEX, p. 19).

Afurisât,-å adj v. Afurisit-å

Afurisenie s.f. v. Afurisanie

Afurisi vb. Ultima edi¡ie a DEX men¡ioneazå doar o parte dintresemnifica¡iile pe teren magic ale verbului a afurisi: „a arunca anatemaasupra cuiva, a anatemiza“; „a se jura“ (DEX, p. 19). Mult mai nuan¡atåeste prezentarea sensurilor în DA: pe lângå sensul pe teren religios

Afurisât

17

(„a alunga pe cineva pentru câtva timp din comunitatea bisericeascå,luându-i dreptul de a se închina dupå legea cre¿tinescå“), se observå cujustificare cå „aståzi sensul s-a generalizat asupra oricårui blestem, a¿aîncât, dacå voim så exprimåm excomunicarea, trebuie så adåugåm«în numele bisericii» (DA, tom I, partea I, p. 65). Consfin¡ind o realitatelingvisticå, autorii DA adaugå – „încolo sensul e «a blestema»“. Tot peteren popular este înregistratå ¿i o altå valoare semanticå (re¡inutå ¿i deDEX): „ce se jurå sub pedeapsa blestemului“ (Idem). Verbul analizat esteînregistrat prima oarå în secolul al XVII-lea în Cazania lui Varlaam ¿iprezintå importan¡å pentru cercetarea lexicului magic ¿i prin termeniipe care i-a generat: afurisenie, afurisanie, afurisit. Interesant este ¿i substan-tivul afurisache, înregistrat de Udrescu în Arge¿: „calificativ peiorativadresat mai ales copiilor neascultåtori sau bårba¡ilor u¿uratici“; „afurisit“(D. Udrescu, op. cit., p. 2). Acest substantiv este folosit doar în limbajulcotidian, neavând nici un fel de implica¡ii magice: „Afurisache, pun eugheara pe tine!“; „Unde mi-ai fost, afurisache?“ (Idem). În descântece,a afurisi este folosit în mod evident cu sensul „a blestema“: „te leg ¿i tepecetluiesc ¿i te afurisesc, cå, precum nu merge mortul, a¿a så nu po¡imerge tu“ (Elena Sevastos, Literaturå, p. 162). De altfel, aceastå secven¡åde descântec este structuratå pe modelul blestemului. Tot pe teren popu-lar am înregistrat o evolu¡ie semanticå interesantå, trecerea verbuluianalizat spre sensul „a strica“: „Prin jude¡ul Tutova se zice chiar cå cel cemånâncå struguri înainte de aceastå zi (6 august – n.n.) î¿i afurise¿tema¡ele“ (T. Pamfile, Sårbåtorile, p. 145). Cât prive¿te originea acestui termen,s-au emis douå ipoteze; autorii DA îl considerå de origine greacå, „probabilprin mijlocire paleo-slavå“ (DA, tom I, partea I, p. 65), în timp ce majoritatealucrårilor lexicografice mai noi merg pe ideea împrumutului din slavonabisericeascå: din sl. aforisati (DEX, p. 19). Verbul discutat prezintå ¿i ovariantå ie¿itå din uz, a aforisi (DA, tom I, partea I, p. 65).

Afurisit,-å, adj. I.M. Stoian indicå pentru acest termen urmåtoarelesensuri: „om pedepsit cu afurisenia“, „om ticålos, blestemat, îndråcit,påcåtos, råu la suflet“ (I.M. Stoian, Dic¡ionar religios, p. 18). ªi alte lucrårilexicografice men¡ioneazå sensurile de mai sus, atrågând aten¡ia ¿i asupraunui sens care a pierdut implica¡iile religioase sau magice: „(copil)¿trengar, pozna¿“ (DEX, p. 19); „¿trengar, pozna¿“ (DLRM, p. 14). Pe terenpopular, afurisit are sensul „blestemat“: „Blestema [...] pe afurisita de

Afurisit

18

ghicitoare „ (P. Ispirescu, Legende, p. 55). „Cei mai mul¡i înså cred cå cel cese chinuie¿te mult cu moartea sa a trebuit så facå multe påcate grele, ori afost de cineva afurisit“ (S.Fl. Marian, Înmormântarea1, p. 33). Termenul estede asemenea folosit în formulele de juråmânt: „Så fiu afurisit...“, sau în celede blestem „Fire-ar afurisit...“ (v. DA, tom I, partea I, p. 65). Interesant este ¿ifaptul cå afurisit, care provine din forma participialå a verbului a afurisi,este înregistrat pentru prima oarå într-un text din 1606, deci cu câtevadecenii înainte de prima atestare a verbului de la care provine; prezintå ¿ivarianta moldoveneascå afurisât.

Amulet s.n. v. Amuletå

Amuletå s.f. „Obiect (purtat de om cu sine), cåruia i se atribuie înmod supersti¡ios o putere de a feri de rele, de a apåra de boale“ (DA, tom I,partea I, p. 156); „Mic obiect cåruia vechi supersti¡ii îi atribuie putereamagicå de a aduce noroc“; „talisman“ (DEX, p. 36). De¿i termenul esteîmprumutat din francezå, trebuie så remarcåm cå substantivul francezprovine, la rândul såu, din lat. amuletum, „obiect mic ce fere¿te de rele“(DMDMR, p. 25), ceea ce ne sugereazå cå substantivul discutat ne atrageaten¡ia asupra uneia dintre coordonatele cele mai interesante ale mate-rialului arhaic indo-european. La români, în calitate de amulete aufunc¡ionat o serie de texte necanonice, precum Cålåtoria Maicii Domnuluiîn Iad, Epistola Domnului nostru Iisus Hristos, Sfântul Sisinie, Visul MaiciiDomnului. „Un anumit gen de amuletå, ce nu ¡ine de tradi¡ia cre¿tinå,ci vine din vremuri preistorice, poate fi considerat ¿i mår¡i¿orul românesc“(Ibid., p. 26). Pe teren popular, termenul analizat poate så aparå în formaamuletå sau în varianta amulet: „La gât o amuletå pentru deochiu“(v. DA, tom I, partea I, p. 156); „Cårticica [...] femeile o poartå apoi caamulet la sine“ (S.Fl. Marian, Na¿terea1, p. 28). Existen¡a celor douå varianteeste datå de faptul cå în Transilvania a påtruns ¿i termenul de originegermanå amullet, în timp ce în Moldova ¿i Muntenia a cunoscut o maimare råspândire cuvântul provenit din fr. amulette. Mihai Nistor consideråcå ¿i crucea ar putea reprezenta un tip de amuletå: „credin¡e în însu¿irilemiraculoase ale amuletei au apårut în comuna primitivå ¿i se påstreazåpânå aståzi, în purtarea crucii în cre¿tinism“ (M. Nistor, Dic¡ionar dereligiologie, Ia¿i, 1982, p. 12). Trebuie så remarcåm cå pe teren populartermenul amuletå este în general mai pu¡in folosit, apelându-se, de obicei,

Amulet

19

la substantive ca baier, carte, noroc, numeru¿, råva¿. Acest din urmå termenatrage aten¡ia asupra utilizårii cuvântului scris pe teren magic, toatetipurile de amulete având, în ultimå instan¡å, semnifica¡ia de „elementecu valoare magicå“. Termenul amuletå este înregistrat prima oarå însecolul al XIX-lea (v. DA) ¿i nu prezintå derivate.

Amu¡i vb. Verbul men¡ionat denume¿te o ac¡iune de „legare“ pecale magicå; aceastå valoare se manifestå ¿i în expresia a amu¡i de gurå,„a face pe cineva prin vrajå så-¿i piardå graiul“ (DA, tom. I, partea I, p. 157).Sensul amintit este înregistrat în Bucovina (Elena Sevastos, Nunta la români,Ed. Academiei Române, Bucure¿ti, 1889, p. 12): „De mânå m-au luat,De gurå m-au amu¡it“, cât ¿i în zona Rediu, jud. Neam¡ (anchetå proprie).În multe descântece, ac¡iunea men¡ionatå este realizatå de actan¡iimaginari, ceea ce face ca ea så nu intre, în astfel de situa¡ii, sub inciden¡acercetårii noastre; reamintim faptul cå ne ocupåm doar de ac¡iunilerealizate de actan¡i magici umani. Ac¡iunea denumitå de verbul a amu¡i afost înregistrat, de noi ¿i în cazul unor actan¡i umani. Subiectul anchetatîn satul Rediu (Neam¡) ne confirmå posibilitatea realizårii ac¡iuniimen¡ionate de cåtre actan¡i umani: „¡âgåncile di la Dochia (localitateînvecinatå – n.n.) poate sî amu¡ascî cu farmici“. Posibilitatea amintitå, deamu¡ire a cuiva prin farmece, este sugeratå ¿i de un cunoscut text dinopera lui I. L. Caragiale; Marghioala, eroina din nuvela La hanul lui Mânjoalå,era bånuitå „cå umblå cu farmece“ ¿i cå, pe cale magicå, a amu¡it pe unuldintre cei ce prådaserå hanul: „frate-såu (al unuia dintre ho¡i – n.n.)a dat så vorbeascå, dar n-a putut – amu¡ise“ (I.L. Caragiale, Kir Ianulea,Nuvele ¿i povestiri, Ed. Tineretului, Bucure¿ti, 1969, p. 105). Autorii DAamintesc ¿i o structurå lingvisticå derivatå din expresia men¡ionatåla început: amu¡it de gurå „lipsit (prin vråji) de facultatea de a vorbi“(DA, tom I, partea I, p. 158). În contextul magiei populare române¿ti, verbula amu¡i poate fi analizat în strânså legåturå cu verbul a dezmu¡i (a dismu¡i),care indicå o ac¡iune reparatorie, dupå cum sugereazå Rosetti: „a vindecade mu¡enie“ (Al. Rosetti, Limba descântecelor române¿ti, p. 103). Elementeleamintite par a sugera o ac¡iune de control magic al vorbirii, mai ales dacåintroducem în discu¡ie ¿i materialele oferite de verbul a lega (v. Lega).Verbul a amu¡i provine din lat. ammutire (DA, tom I, partea I, p. 157)¿i este înregistrat pentru prima oarå în secolul al XVI-lea (v. TDRG,fasc. 2, p. 175); în ALR II/I, h. 42, el este consemnat fårå sens magic.

Amu¡i

20

Apå s.f. Substantivul men¡ionat are numeroase implica¡ii peterenul magiei populare. Este suficient så amintim expresii ca a închegaapa (apele), a face apa etc. Pe lângå expresii de acest fel existå numeroasesintagme care probeazå valen¡ele magice ale apei: apå nenceputå(DA, tom I, partea I, p. 184); apå vie (Idem); apå moartå (Idem); apå mutå(DLR, tom VI, fasc. 12-13, p. 1058); apå iordånitå (A. Ra¡iu, Românii de laest de Bug, Ed. Funda¡iei Culturale Române, Bucure¿ti, 1993, p. 115); apåsfin¡itå (Idem); apå închegåtoare (DA, tom II, partea I, p. 576); apå întâlnitå(Antoaneta Olteanu, Ipostaze ale maleficului în medicina magicå, Ed. Paideia,Bucure¿ti, 1998, p. 218); apå de la întâlniturå (Idem), apå descântatå (T. Pamfile,Dragostea, p. 29; informa¡ie de teren: Måci¿eni, jud. Gala¡i); apå fermecatå(Idem); apå de leac (Calendarul Maramure¿ului, p. 83); apå cotatå (Gh. Pavelescu,Cercetåri, p. 140); apå desfåcutå (Elena Sevastos, Literaturå, p.161); apå nigråitå(DLR, tom VII, partea I, p. 238); apå vråjitå (T. Pamfile, Dragostea, p.189;informa¡ie de teren: Umbråre¿ti, jud. Gala¡i); apå înviitoare (DA, tom II,partea I, p. 576). Într-o serie din sintagmele men¡ionate putem recunoa¿tediverse tipuri de apå utilizate în descântece ¿i practici magice (apanenceputå, apa mutå, apå întâlnitå etc.), în timp ce în alte sintagme suntmen¡ionate diverse tipuri de apå supuså unor ac¡iuni magice (apådescântatå, apå fermecatå, apå iordånitå, apå vråjitå etc.). Dacå apa din primacategorie se aducea cu numeroase precau¡ii ¿i era supuså la numeroaseinterdic¡ii, apa din cea de-a doua categorie era vårsatå, dupå întrebuin¡are,în locuri ferite ¿i dupå ce actantul î¿i lua o serie întreagå de precau¡ii:„Dupå descântare, apa nu mai poate så fie întrebuin¡atå la nimic, ci trebuiearuncatå într-un loc neumblat, ca så nu calce nimeni pe dânsa. Boalapentru care s-a descântat s-a comunicat apei, ¿i dacå cineva ar cålca pedânsa, s-ar prinde boala de el.“ (A. Gorovei, Literaturå popularå, II, EdituraMinerva, Bucure¿ti, 1985, p. 88). Substantivul apå serve¿te ¿i la denumireaa numeroase boli: apå „dropicå“, apa-trândului – „dizenterie“, apå albå –„cataractå“, apå neagrå – „glaucom“ (v. DA, tom I, partea I, p. 185).

Arbal¡ s.n. v. Orbal¡

Argar s.n. v. Advar

Apå

21

Argint s.n. Pe teren medical, acest cuvânt are sensul „sifilis“(V. Buturå, Enciclopedie etnobotanicå româneascå, Ed. ªtiin¡ificå ¿i Enciclo-pedicå, Bucure¿ti, 1979, p. 256). Pentru cercetarea noastrå prezintå interesfaptul cå argint este ¿i denumirea unei plante folosite în medicina popularåpentru boala numitå argint. Aceastå plantå se mai nume¿te popularargin¡icå (Al. Borza, Dic¡ionar etnobotanic, Editura Academiei, Bucure¿ti,1961, p. 100) ¿i „se folosea ca leac împotriva diferitelor erup¡ii cutanate,mai ales la copii“ (V. Buturå, op. cit., p. 30). Autorii DA nu fac nici o men-¡iune cu privire la planta respectivå.

Argint-viu s.n. Substantivul argint, cu atâtea implica¡ii pe terenmagico-medical, este atestat pentru prima oarå în secolul al XVI-lea ¿iprovine din lat. argentum (DA, tom I, partea I, p. 242). De¿i este un cuvântmult întrebuin¡at pe teren popular, el nu prezintå derivate cu semnifica¡iepe teren magic; doar argin¡icå prezintå interes, prin unele implica¡ii peterenul medicinei populare.Interesante sunt implica¡iile argintului-viu pe terenul culturii populare¿i, în special, pe cel al medicinei tradi¡ionale. ªåineanu define¿teargintul-viu ca „substan¡å metalicå argintie ¿i de o mare vioiciune; serve¿tela facerea barometrelor ¿i termometrelor ¿i joacå un mare rol în supersti¡iilepopulare (DULR, p. 34). Pentru aceastå din urmå situa¡ie Lazår ªåineanuaminte¿te „darea de argint-viu“ (Idem) ca pe una dintre cele mai cunoscuteproceduri magice cu caracter malefic. ªi noi am înregistrat pe teren,în diverse locuri, expresii populare care trimit spre utilizarea magico-medicalå a mercurului: a da argintu (Padina, jud. Buzåu), a da argint giu(Måci¿eni, jud. Gala¡i). Cu referire la argintul-viu, ¿i Iordan Datcu faceo observa¡ie care confirmå cele de mai sus: „folosit în trecut pentrutratamentul sifilisului, cât ¿i în farmecele pentru a provoca un råudu¿manilor“ (Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu, Materialuri folcloristice, III,Ed. Minerva, Bucure¿ti, 1981, p. 251). Observa¡ia de mai sus este impor-tantå ¿i prin indicarea argintului-viu ca leac contra sifilisului. În astfel desitua¡ii avem de a face cu acela¿i principiu al „asemånårii numelor“, cåcisifilisul este cunoscut în popor ¿i sub denumirea de argint, iar argintul-viueste de multe ori numit pur ¿i simplu argint (v. a da argintu). Nu lipsitde interes este ¿i faptul cå, uneori, argintul-viu se dådea de cåtre vråjitoarebolnavului pentru a elimina argintul-viu trimis (dat) acestuia de cåtreun du¿man, evident cu scop malefic: „Tu, argintule... (argint-viu – n.n.) /

Argint-viu

22

Så umbli de la 3 pânå la 9 / Prin toate vinele, / Prin toate încheieturile,Så sco¡i argintu (argintul-viu dat de du¿man – n.n.) / Faptu ¿i datu.“(Antoaneta Olteanu, op. cit., p. 224).

Arici s.m. Acest substantiv este înregistrat cu sensul „plantå deleac“ pentru boala numitå popular arici, conform unui principiu cunoscutal medicinei magice, valabil ¿i în cazul altor plante cu numele identic cucel al bolii pe care o trateazå: gålbenare, gålbeazå, holerå, ¿opârlai¡å etc.:„inflama¡ie la membre“ (V. Buturå, op. cit., p. 256); „boalå de piele la om ¿iboalå de picioare la cai ¿i la vite (prin analogie cu trupul ¡epos al ariciului)“(DULR, p.35); „boalå de plante numitå ¿i tåciune“ (Idem); „o boalå a vi¡ei-de-vie“ (DA, tom I, partea I, p. 251); „ni¿te bube la cununa unghiei vitelor“(Idem). Din punctul de vedere al terminologiei magice intereseazå înså nuaceste sensuri, ci acela de „plantå de leac“ utilizatå pentru tratarea unoradin afec¡iunile men¡ionate; este vorba de planta Echinops sphaerocephalus,numitå popular arici (A. Borza, op. cit., p. 203). Autorii DSB înregistreazåîn Banat cuvântul arici atât cu sensul pe teren medical, cât ¿i cu cel peteren magic: „neg la mâini“; „plantå“. DA consemneazå planta cu numelepopular arici, rostogol (în Banat), fårå înså a men¡iona ¿i bolile pentru careeste folositå (DA, tom I, partea I, p. 251). Un fapt interesant men¡ioneazåI.A. Candrea: „Când vitele au arici la picior (un fel de umflåturå ce se facedeasupra copitei la cai ¿i la boi), se taie un arici de viu ¿i se pune fierbintela umflåturå“ (I.A. Candrea, Folclorul2, p. 324). Exemplul men¡ionat esteextrem de sugestiv cu privire la mecanismul care a stat la baza utilizåriiterapeutice a plantei numite popular arici (caz analizat de noi); este vorbade un leac simbolic, bazat pe simpla asemånare de nume. „Dacå numelepe care îl då poporul bolii seamånå întocmai sau i se pare cå prezintåoarecare asemånare cu numele unei plante, unui animal [...], acestea suntrecomandate cu toatå seriozitatea ca leacuri ale numitelor boli, ¿i poporulnu se îndoie¿te o clipå de eficacitatea lor“ (Idem). Termenul discutat provinedin lat. ericium, este atestat pentru prima oarå la 1640 (DA) ¿i prezintå ¿ialte interesante implica¡ii pe terenul culturii populare; astfel, în expresiileparcå i-a spus ariciul la ureche ¿i l-a îndemnat ariciul, substantivul arici aresensul „diavol“, fiind folosit cu valoare eufemisticå. Arici mai este ¿idenumirea unui dans popular, înregistrat în Båile¿ti, Dolj (DA, tom I,partea I, p. 251). ªi derivatele termenului discutat au implica¡ii la niveltradi¡ional: ariciturå, „boalå“, aricealå, „boalå a cailor“, a se arici, „a fi atinsde una dintre boalele numite arici“ (DA, tom I, partea I, p. 250-251).

Arici

23

Armurar s.n. Plantå utilizatå „pentru a vindeca armurariul“(DA, tom I, partea I, p. 264); „se mai nume¿te ¿i armurare“ (Idem), ca ¿iboala omonimå. Denumitå ¿tiin¡ific Silybum marianum, era folositå îndiverse afec¡iuni ¿i „a fost un leac obi¿nuit pentru armurare, de aceea secultiva în grådinile ¡åråne¿ti din multe zone“ (V. Buturå, op. cit., p. 32).De¿i autorii DA observå cå „se întrebuin¡eazå de såteni contra unei boalede vite numitå armurariu“ (DA, tom I, partea I, p. 264) în zona Bro¿teni,Suceava, credem, pe baza materialelor cercetate, cå utilizarea ei magico-medicalå era mult mai råspânditå, poate chiar la nivelul întregii ¡åri.La utilizarea acestei plante contra bolii omonime se referå ¿i Al. Borza(op. cit., p. 204), cât ¿i Maria Sitaru (SMPTRE, p. 68). Termenul discutatprezintå câteva variante: armurariu, armurare, armurarie, harmurar(v. Al. Borza, op. cit., p. 204; v. DA). DA oferå explica¡ia etimologicå pentrutermenul discutat: „prin haplologie, în loc de armurårar, planta între-buin¡atå împotriva „armurarei“, derivat din armurare cu sufixul nume deagent -ar. (DA, tom I, partea I, p. 264). Prima atestare a termenului dateazådin secolul al XIX-lea; am re¡inut un singur derivat semnificativ, armuråri¡å.

Armurare s.n. v. Armurar

Armurarie s.n. v. Armurar

Armurariu s.n. v. Armurar

Arunc s.n. Substantivul este utilizat, la plural, cu sensul „vråji,farmece“ (DSB, I, p. 128). Autorii DSB semnaleazå ¿i o altå valoare atermenului, utilizat tot la forma de plural (aruncuri), „unsori vråjite ¿iaruncate la casa bolnavului“ (Idem). Din cele men¡ionate se poate observacå substantivul arunc (pl. aruncuri) denume¿te nu numai practica magicå,ci ¿i un element cu valoare magicå, deci el are o dublå semnifica¡ie pentrumagia popularå. Acest termen, înregistrat doar în Banat, a påtruns ¿i înunele impreca¡ii: Aruncu så te månânce! (Idem). Etimologia termenului esteclarå, dupå pårerea noastrå provine de la verbul a arunca, prin derivareregresivå. Sinonim cu acest termen este termenul aruncåturå, mult maiextins ca arie de utilizare decât arunc.

Arunc

24

Arunca vb. Este un alt verb de origine latinå, cu implica¡ii atâtpe terenul divina¡iei populare, cât ¿i pe acela al vråjitoriei. I.A. Candreaatrage aten¡ia asupra verbului amintit ¿i a unor disponibilitå¡i ale sale peterenul magiei populare: a arunca (farmece), „a cåuta så-i facå un råu“(CADE, p. 85). Lingvistul bucure¿tean a sesizat corect faptul cå verbulanalizat cere o complinire care så denumeascå un element cu valoaremagicå, dupå cum confirmå ¿i alte materiale: „Babele care descântå sprea arunca faptul [...] vor intra în iad“ (ªez., XVIII, p. 240). De asemenea,verbul a arunca se poate combina cu substantive ce denumesc uneleafec¡iuni: cel mai des este utilizat cuvântul abubå: „...femeea care lucråpå¡e¿te ceva: o cuprinde vr’o boalå, îi coace vreun deget, i se aruncå abubå...“(DA, tom I, partea I, p. 225). Dupå ªåineanu, abubå are semnifica¡ia „bubåneagrå veninatå (mai ales la gurå)“ (DULR, p. 3). Pornind, probabil, de laacest model de utilizare a verbului a arunca, s-a ajuns la locu¡iunea a i searunca (cuiva – n.n.), cu sensul „a se îmbolnåvi, a se molipsi, a i se facevreo bubå sau umflåturå“ (N. Måru¿ca, Graiul din comuna Borod, p. 59).Asiståm din nou la o manifestare a strânsei legåturi dintre terminologiamagicå ¿i cea medicalå popularå. Expresia a arunca bobii, înregistratå denoi în zona Viile, jud. Gala¡i (v. ¿i S.Fl. Marian, Sårbåtorile, I, p. 60), la fel caa trage bobii, a pune bobii, a cåuta în bobi, are sensul „a ghici“ ¿i atrageaten¡ia asupra uneia dintre procedurile cele mai utilizate de divina¡iapopularå româneascå, ghicitul în bobi. Tiktin men¡ioneazå expresia aarunca farmece în calea cuiva (TDGR, fasc. 2, p. 880). În acest caz, cuvântulfarmece are sensul „element cu valoare magicå“. Pentru cercetarea noastråsunt importante ¿i derivatele pe teren magic ¿i cuvintele provenite, princonversiune, de la rådåcina verbului discutat: aruncat, „farmec“(CADE, p. 85), aruncåturå, „farmec aruncat în calea cuiva“ (Idem),aruncuri, „vråji, farmece“; „unsori vråjite ¿i aruncate în calea bolnavului“(DSB, I, p. 126). Dupå cum remarcam, elementele men¡ionate denumescatât practici magice, cât ¿i o serie de elemente cu valori magice („unsorivråjite...“). Încå o posibilå legåturå a verbului a arunca cu medicinapopularå se poate sesiza dacå avem în vedere termenul aruncåturi, cusensul „boli de piele“ (V. Buturå, op. cit., p. 256). Verbul a arunca provinedin (lat.) averruncare (DA, tom I, partea I, p. 278; SCRIBAN, p. 126) ¿i esteatestat pentru prima oarå într-un text de la 1795 (v. TDRG, fasc. 2, p. 880),fårå a avea înså valoare pe teren magic. În zona Borod (jud. Bihor), verbula arunca, nu numai derivate ale sale, a fost preluat ¿i de terminologia

Arunca

25

medicalå popularå: a i se arunca (ceva), „a se îmbolnåvi, a se molipsi,a i se face vreo bubå sau umflåturå“ (N. Måru¿ca, op. cit., p. 59). Credemcå este încå sesizabilå legåtura cu sensul magic al verbului a arunca.

Aruncare s.f. Practicå magicå ce constå în „faptul de a arunca unfarmec“ (DA, tom I, partea I, p. 278): „Så må limpezesc / De toatå ura / Detoatå fåcarea / De toatå aruncarea“ (S.Fl. Marian, Înmormântarea1, p. 15).Termenul este sinonim cu arunc, aruncåturå ¿i provine de la verbul a arunca,ce prezintå, dupå cum am våzut, serioase disponibilitå¡i pentru terenulmagiei populare. Termenul aruncare apare frecvent în descântece de întoar-cerea urei sau ursitei (S.Fl. Marian, Înmormântarea2, p. 16), descântece adresatefetelor sau femeilor cårora li s-a fåcut pe ursitå; în astfel de descântece,aruncare poate så aparå împreunå cu sinonimele aruncåturå ¿i aruncat(Ibid., p. 17), datoritå credin¡ei actantului cå trebuie så numeascå, în text,toate tipurile de vråji aruncate de du¿mani, pentru a ob¡ine vindecarea.

Aruncat s.n. Termen ce provine din forma de supin a verbului a arunca,verb cu numeroase implica¡ii pe terenul magiei populare; substantivularuncat are ¿i sensul „farmec“ (CADE, p. 85). Densusianu men¡ioneazå ¿iun al doilea sens al termenului în discu¡ie, „boalå“, tratându-l alåturi desubstantivul aruncåturå (Ov. Densusianu, op. cit., p. 261); ¿i autorii DAnoteazå sensul pe teren medical, „boalå pricinuitå de aruncarea unuifarmec, unor vråji (asupra cuiva)“ (DA, tom I, partea I, p. 278). S.Fl. Marianînregistreazå acest termen în Moldova, dar credem cå el a putut fi mairåspândit, fårå înså a acoperi aria geograficå a lui aruncåturå, cunoscut peaproape întreg teritoriul românesc: „Så må limpezesc [...] de tot datul / Detot faptul / De tot aruncatul“ (S.Fl. Marian, Înmormântarea1, p. 15). Aruncatul¿i aruncåtura sunt practici magice cu caracter malefic, dupå cum indicå ¿itextul cules de S.Fl. Marian, în care apar al¡i doi termeni ce denumescpractici magice cu caracter malefic: dat, fapt. Nu am înregistrat formade plural a acestui termen, nici eventuale derivate pe teren magic. Ceamai veche atestare a substantivului men¡ionat dateazå din 1561(TDRG, fasc. 3, p. 221); cu toate cå este un termen vechi în limbå, el nuapare în lucrårile lexicografice consacrate (cu excep¡ia DA) cu sensul peteren magic (v. SCRIBAN, p. 126; TDRG, fasc. 2, p. 221).

Aruncat

26

Aruncåturå s.f. Lucrårile lexicografice înregistreazå pentru termenulîn discu¡ie urmåtoarele sensuri: „vrajå, descântec trimis prin aruncare“(Al. Rosetti, op. cit., p. 93); „lucru vråjit aruncat în calea cuiva ca så-lîmbolnåveascå“ (CCS, VII/1, p. 16); „(la pl.) bube date prin descântece¿i aruncåturi“ (V. Buturå, op. cit., p. 68); „melancolie, ipocondrie“(DULR, p. 38). Dupå cum se poate observa, acest termen apar¡ine atâtlexiculul magic, cât ¿i lexicului medicinei populare; el poate denumi opracticå magicå („vrajå“), dar ¿i un element cu valoare magicå („lucruvråjit“), prin intermediul cåruia se puteau provoca diverse afec¡iuni, boli,dupå cum atestå ¿i unele credin¡e populare: „Dacå cineva a cålcat într-ourmå rea, prin ni¿te aruncåturi sau ni¿te fåcåturi vråjite, ¿i din cauza aceastaau început så-l doarå picioarele a¿a de tare, cå abia se poate urnidintr-un loc în altul [...], cu nimic nu se poate a¿a de iute ¿i de u¿or vindeca“(S.Fl. Marian, Vråji2, p. 55); „De aceea omul trebuie så se påzeascå de acålca în aruncåturi ¿i mai ales så se fereascå de a ridica anumite lucruri pecare le vede pe drum“ (I.A. Candrea, Folclorul1, p. 177). Termenul aruncåturåprovine de la rådåcina verbului a arunca, cu sufixul –åturå (care a servit ¿ila apari¡ia unor termeni ca fåcåturå, trimisåturå etc.), ¿i este råspândit peaproape întregul teritoriu românesc, cu excep¡ia zonelor unde în loculsåu este folosit ¡ipåturå (v. ºipåturå), cu sensul „vrajå“. Este unul dintretermenii cu mare vechime în limbå, fiind atestat pentru prima oarå în1561 (TDRG, fasc. 3, p. 221).

Avgar s.n. v. Advar

Aruncåturå

Babareaså s.f. v. Båbåreaså

Babå s.f. Pentru lexicul magic este un termen fundamental, cedenume¿te, de fapt, cel mai cunoscut actant pe teren tradi¡ional. Prezintåo semnificativå importan¡å ¿i faptul cå acest substantiv intrå încomponen¡a unor sintagme cu mare råspândire pe terenul magieipopulare: babå fermecåtoare (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 177); babådescântåtoare (AAF,VI, p. 373); babå me¿teritå (DLR, tom VI, p. 436); babåme¿terå (ªt. Pa¿ca, Glosar dialectal, Ed. Academiei Române, Bucure¿ti,1928, p. 40); babå doftoroaie (V. Bologa, Despre vråji, doftoroaie ¿i leacuribåbe¿ti, edi¡ia a IV-a, Ed. ªtiin¡ificå, Bucure¿ti, 1953, p. 8); babå lecuitoare(DA, tom II, partea a II-a, fasc. 2, p. 130); babå vråjitoare (I. Mu¿lea,Ov. Bârlea, op. cit., p. 469); babå ¿tiutoare (DA, tom II, partea I, p. 12). Se parecå aceste sintagme au servit ca bazå pentru apari¡ia unor termeni cafermecåtoare, vråjitoare, ¿tiutoare etc., care ini¡ial aveau valoare de determi-nant pe lângå elementul regent, babå. Ca o recunoa¿tere a statutului aparteal actantului analizat stå mårturie sintagma baba satului: „Când copiiiplâng în somn ¿i continuå a plânge chiar de¿teptându-se, zice-se cåa venit la ei Muma-Pådurii, de aceea femeile totdeauna cheamå pe babasatului, ca så descânte copiilor descântecul de mai sus“ (Gr. Tocilescu,Chr. N. ºapu, op. cit., p. 246). Asupra capacitå¡ilor deosebite, pe terenmagic, ale actantului prezentat ne pot atrage aten¡ia ¿i unele elemente dinparemiologia popularå: „Unde baba face, dracul nu desface“ (Proverberomâne¿ti, Ed. Minerva, Bucure¿ti, 1986, p. 283). Temenul babå provine dinv.sl. baba ¿i este råspândit pe întregul teritoriul românesc; el a servit ¿i laapari¡ia altor cuvinte, ce constituie la rândul lor elemente ale lexicului

B

28

magic: putem men¡iona în aceastå situa¡ie cuvinte ca båbårie, „me¿te¿uguribåbe¿ti, fermecåtorii, vråjitorii“ (CADE, p. 108), båbåreaså, „femeie (de obiceibåtrânå) care ¿tie så lecuiascå, så descânte, så dea cu bobii, femeie¿tiutoare“ (DA, tom I, partea I, p. 403). Tot de la substantivul babå provin ¿icuvintele båbâr¡å, „neagå rea“ (Idem), ¿i båbesc, „de babe, dupå felul,obiceiul, portul, apucåturile babelor“ (Ibid., p. 404). Primul termen seintegreazå unei întregi serii de cuvinte ce denumesc „piaza rea“ (cobe,oacå, neagå etc.), în timp ce adjectivul båbesc cunoa¿te o mare råspândire peteren popular, mai ales în sintagme consacrate: farmece båbe¿ti (DA, tom I,partea I, p. 403), boscoade båbe¿ti (G. Grigoriu-Rigo, Medicina popularå, I,Bucure¿ti, 1907, p. 46), leacuri båbe¿ti (ªez, IV, p. 124).

Baborni¡å s.f. v. Bahorni¡å

Baer s.n. v. Baier

Baerå s.f. v. Baier

Bahorni¡å s.f. Un termen care este råspândit în Muntenia ¿i Mol-dova, are sensul „vråjitoare, ¿i¿cå“ (DA, tom I, partea I, p. 427) ¿i pluralulbahorni¡e (TDRG, fasc. 3, p. 246). Scriban înregistreazå ¿i variantele acestuitermen, baborni¡å ¿i båborni¡å (SCRIBAN, p. 145): „Baborni¡a dracului ce iemana vitelor“ (S.Fl. Marian, Satire poporane române, Bucure¿ti, 1893, p. 72).Credem cå variantele baborni¡å ¿i båborni¡å au apårut în urma contaminåriicu termenul babå. Autorii DA, vor men¡iona la stabilirea sensului acestuicuvânt, ¿i faptul cå este „întrebuin¡at mai ales ca termen de injurie cåtrefemei“ (DA, tom I, partea I, p. 427); pierderea semnifica¡iilor pe terenulmagiei populare a dus la urmåtoarea evolu¡ie semanticå: „vråjitoare“ →„femeie rea“; „femeie urâtå“: „Când e’ndârjit Rumânu pe fåmeia lui,îi zice ce-i ghine’n gurå, adicå: ...calu-dracului... scorpie... bahorni¡å.“(G. Jipescu, Opincarul, cum iaste ¿i cum trebuie så hiie såteanu, Bucure¿ti,1881, p. 56). În Arge¿, termenul bahorni¡å, a fost înregistrat cu sensul „femeieurâtå“ (CV, 1/1952, p. 34), dar, surprinzåtor, în Glosarul regional. Arge¿al lui D. Udrescu termenul nu este totu¿i men¡ionat. Substantivul bahorni¡åprovine din (sb.) bahornica „vråjitoare“ (DA, tom I, partea I, p. 427) ¿i nuare derivate pe teren românesc.

Baborni¡å

29

Baier s.n. Cuvântul men¡ionat denume¿te un element cu valoaremagicå: „amuletå sau talisman, purtat la gât, mai ales ca prezervativcontra deochiului sau a altor boale“ (DA, tom I, partea I, p. 432). Diverselucråri lexicografice definesc baierul ca amuletå (DLRM, p. 63; DGLR,p. 88; CADE, p. 112), ceea ce este important, dar nu suficient, date fiindunele caracteristici ale baierului. I.A. Candrea încearcå så facå o distinc¡ieîntre amuletå ¿i talisman, implicând ¿i baierul în discu¡ie: „În general sefolose¿te termenul amulet, cåruia poporul îi zice baier (dialectal bair), cânde vorba de un obiect mic, atârnat la gât, prins de hainå sau în buzunar, pecând talisman e numit un obiect mai mare, care nu se poate purta la sine.Dar aceastå deosebire nu e riguroaså ¿i cei mai mul¡i folclori¿ti de seamåîntrebuin¡eazå când unul, când celålalt termen, fårå a face nici o distinc¡ieîntre ele“ (I.A. Candrea, Folclorul2, p. 259). ªi V. Bogrea plaseazå baierulîn categoria amuletelor: „baierul e un amulet care se atârnå la gât“(V. Bogrea, Pagini, p. 9). ªåineanu este mai aproape de specificul ini¡ial alelementului magic denumit baier: „împletituri descântate ce se pun lagrumazul copiilor bolnavi“ (DULR, p. 49). Defini¡ia lui ªåineanu ne oferå¿i o sugestie cu privire la modul de confec¡ionare a baierelor, la structuralor: „Vråjitoarele descântå o a¡å fåcutå din mai multe fire de lânå careare a o purta cel bolnav la grumaz ¿i care se nume¿te baier“ (DA, tom I,partea I, p. 432). O informa¡ie din Banat, culeaså pe baza chestionarelorlui Hasdeu, ne oferå o imagine asemånåtoare: „Baere se mai numesc ¿ini¿te împletituri mai sub¡iri de lânå descântate de vreo muiere ¿tiutoare,care se pun la grumazul copiilor bolnavi spre a-¿i dobândi sånåtatea“(B.P. Hasdeu, Etymologicum1, p. 235). Baierul ca element cu valoare magicåera utilizat mai ales contra deochiului: „Am fost la baba Eva så-mi facåun baier la copil cå e biceag (beteag – n.n.) de giochiu (deochi – n.n.)“(Idem). El putea con¡ine ¿i un text cu valoare apotropaicå, dupå cum rezultådin diverse surse folclorice: „Acest copil avea un baier atârnat la gât.ªi dacå îl luå, våzu cå într-însul era o scrisoare“ (Petre Ispirescu, Legende,p. 146). În acest fel, baierul se apropie de semnifica¡iile magice ale unortermeni ca råva¿, carte etc., ce apeleazå la valoarea apotropaicå a cuvântuluiscris. Pe baza cercetårii literaturii medievale române¿ti, se poate conchidecå, în acea perioadå, purtarea baierelor era consideratå un act contrarprescrip¡iilor religioase, iar purtåtorii de astfel de elemente cu valoaremagicå erau pedepsi¡i: „A¿ijderea ceia ce poartå baiere sau nårocul (tot unfel de amuletå – n.n.) [...] aceia så se canoniseascå“ (GCR, I, p.162). În fapt,

Baier

30

purtåtorii de baiere erau considera¡i la fel de primejdio¿i ca vråjitorii ¿ifermecåtorii (v. Slei). Termenul în discu¡ie este atestat pentru prima oaråîn 1652 (v. DA) ¿i prezintå o serie întreagå de derivate, în general fåråvaloare magicå: a îmbåiera, a dezbåiera, båierel, båieru¡å (v. DA), a båieri(I. Russu, Etnogeneza românilor, Ed. ªtiin¡ificå ¿i Enciclopedicå, Bucure¿ti,1981, p. 255), dar care probeazå for¡a de iradiere a acestui substantiv peteren lingvistic românesc. ªi unele expresii idiomatice con¡in termenuldiscutat: a face baiere (B.P. Hasdeu, Etymologicum2, II, p. 236), în baer,„ca amuletå“ (Dosoftei, Vie¡ile sfin¡ilor, p. 215). Fiind un termen vechi înlimbå, baier prezintå ¿i numeroase variante: baer, baerå (v. DA), bairå(CADE, p. 112), baierå (DLRLC, I, p. 187), bair (v. DA), baior (I.I. Russu,op. cit., p. 254) ¿i a fost, se pare, împrumutat ¿i de câteva limbi ale popoa-relor vecine: (bg.) baerå, (ucr.) baior, (pol.) bajorek (Ibid., p. 255). În ceea ceprive¿te originea acestui cuvânt, s-a emis o serie de ipoteze, majoritateaînclinând spre un etimon latin: DGLR, p. 88; DLRM, p. 63; CADE, p. 127.ªåineanu, mai prudent, considerå cå termenul discutat este de originenecunoscutå (DULR, p. 49), în timp ce autorii DA evitå o opinie mai fermå.Pornind de la semantismul arhaic „legåturå, panglicå, a¡å, obiect pentrulegat, înfå¿urat“ ¿i având în vedere cå aspecte cum sunt „puterilemiraculoase“ sunt ulterioare, I. I. Russu considerå cå termenul baier estecuvânt autohton, provenind de la radicalul indo-european *ueg, „legåturå,gir, a¡å, obiect pentru legat“ (I. I. Russu, op. cit., p. 256), opinie pe care oacceptåm ¿i noi. În concluzie, baier nu provine din lat. baiulus, ci esteînrudit la nivel indo-european cu elementul lexical latin.

Baierå s.f. v. Baier

Baior s.n. v. Baier

Bair s.n. v. Baier

Bairå s.n. v. Baier

Barbura s.f. Ca ¿i borboase, mânecåtoare, acest termen a påtruns înlexicul magic în urma unui transfer terminologic dinspre lexicul sårbåto-rilor populare. Substantivul men¡ionat are, pe teren magic, sensul „farmece,vråji, descântece, fåcåturi, fermecåtorii“ (DA, tom I, partea I, p. 617), ca ¿i

Baierå

31

termenul borboase, cu care este sinonim: „Borboasele sau barbura se facea¿a“ (Ibid., p. 496). Originea acestui substantiv ce denume¿te o practicåmagicå trebuie cåutatå în lexicul sårbåtorilor populare, unde existåBarbura, „ziua Sfintei Barbura sau Varvara“ (DULR, p. 55), zi în care sepractica o serie întreagå de proceduri apotropaice la adresa copiilor, dintrecare pe primul loc se gåsea ac¡iunea de îmbårburare (v. Îmbårbura).Dupå cum indicå T. Pamfile, „aceastå sårbåtoare închinatå Sfinteimucenice Barbara se nume¿te în popor Vârvara, Varvara, Barbura, Bar-bara, ¿i numai pe la ora¿e Sf. Barbara sau Sån. Vårvara, cum îi zic româniidin Mun¡ii Apuseni“ (T. Pamfile, Sårbåtorile, p. 235). Autorii DA nu indicåetimologia termenului discutat, în schimb Tiktin remarcå legåtura dintreacest substantiv ¿i numele Barbura, o altå denumire, dupå cum am våzut,a sårbåtorii populare din 4 decembrie (v. TDRG, fasc. 4, p. 361).

Batagonie s.f. v. Bazaconie

Batjocorå s.f. v. Batjocurå

Batjocurå s.f. Dupå ªåineanu, acest substantiv are sensurile: „luareîn râs, båtaie de joc, crudå ¿i ofensatoare“; „vorbå sau faptå înjurioaså ¿iplinå de dispre¡.“ (DULR, p. 59). Autorii DEX definesc termenul într-unmod asemånåtor ¿i atrag aten¡ia atât asupra variantei batjocorå(DEX, p. 88), cât ¿i asupra prezen¡ei substantivului men¡ionat în expresiica a fi (a ajunge, a se face) de batjocurå (Idem). P. Caraman adaugå la sensurileamintite ¿i unul pe teren magic: „descolindå“ (P. Caraman, Descolindatul,p. 328), înregistrat în Gurbåne¿ti, jud. Ilfov. Utilizarea acestui cuvântpentru a denumi practica tradi¡ionalå a descolindatului nu trebuie så nesurprindå, dat fiind specificul ac¡iunii de descolindare, în care actan¡ii,colindåtorii, se remarcå mai ales prin ac¡iuni defåimåtoare, unele chiarcu caracter injurios la adresa gospodarilor care nu i-au primit cucolindatul. Termenul este atestat pentru prima oarå în Codicele Vorone¡ean(secolul al XVI-lea) ¿i are un derivat care nu prezintå implica¡ii pe terenmagic, a batjocori. În ceea ce prive¿te originea acestui termen, au fostexprimate câteva opinii: autorii DA fac men¡iunea, oarecum nea¿tep-tatå, „etimologie întunecoaså“ (DA, tom I, partea I, p. 256), în timp ceLazår ªåineanu crede cå batjocorå reprezintå „un singular abstras dinpl. batjocuri“ (DULR, p. 59). O opinie asemånåtoare exprimå ¿i autorii

Batjocurå

32

DEX (p. 88) „refåcut din batjocuri (pl. din batjoc, „båtaie de joc“ = bate + joc).Så remarcåm în final faptul cå, atunci când se întrebuin¡eazå cu sensmagic („descolindå“), substantivul discutat se folose¿te numai la plural.

Bazaconie s.f. Autorii DEX definesc substantivul discutat astfel:„lucru bizar, de mirare, de necrezut“; „poznå, ¿trengårie“ (DEX, p. 77):ªåineanu merge cu definirea termenului mai aproape de sensul etimologic:„nelegiuire“; „necuviin¡å“; „vorbå sau faptå extravagantå“ (DULR, p. 59).Pe teren magic, substantivul bazaconie este înregistrat la forma de plural,cu sensul „fermecåtorii, vråjitorii“, doar în Banat (DSB, I, p. 17); dezvoltareaacestui sens a fost probabil posibilå în urma unor evolu¡ii petrecute lanivelul mentalitå¡ii populare, prin care practicile magice au fostdesacralizate, au pierdut statutul ini¡ial ¿i au fost privite ca manifeståribizare, de mirare etc. Termenul discutat provine din bezzakonje (v. DEX;v. DA, tom I, partea I, p. 531), este atestat prima oarå într-un text coresian(secolul al XVI-lea) ¿i prezintå variantele bezakonie, bazåkonie, batagonie(v. DA, tom I, partea I, p. 531).

Bazåconie s.f. v. Bazaconie

Båbåreaså s.f. Termenul este considerat de A. Gorovei printre cei mairåspândi¡i pentru no¡iunea „descântåtoare“. Persoana care descântå senume¿te îndeob¿te babå, båbåreaså, doftoroaie... (A. Gorovei, op. cit., p. 74).Materialele studiate ne-au oferit contexte edificatoare atât pentru formade singular, cât ¿i pentru cea de plural: „Båbåreasa ciocånind cu toporul înmestecåturå råspunde: Nu ciocånesc, nu bocånesc, inima cutåruiaplåmådesc“ (ªez., IV, p. 24). Pentru forma de singular putem men¡ionavarianta babareaså, înregistratå în Moldova (DA, tom I, partea I, p. 405);existå, de asemenea, ¿i o altå variantå, mai rar întâlnitå, bårbåreaså: „Acumbårbåreasa linge pe bolnav în frunte ¿i zice de 3 ori...“ (ªez., IV, p. 192).Varianta bårbåreaså, înregistratå în zona ªtefe¿ti (Vâlcea) se poate explicape baza unei contaminåri: „din båbåreaså, prin propagarea lui r în silabaprecedentå, sub influen¡a verbului borborosi“ (DA, tom I, partea I, p. 492).În ceea ce prive¿te pluralul, materialele cercetate ne indicå forma båbårese:„Så amintim ¿i de leacurile ce le recomandå båbåresele la diferite boli“(ªez., IV, p. 24). Forma de plural prezintå implica¡ii ¿i pe terenul divina¡ieipopulare; în Oltenia, Prahova, este înregistratå forma båbårese cu sensul

Bazaconie

33

„cårturårese“ (ALR SN, V, H, h. 1570). Termenul este înregistrat destul detârziu, în 1894 (ªez., III, p. 101), apare în TDRG (fasc. 3, p. 289), lipse¿teînså în SCRIBAN. În ceea ce prive¿te sensul acestui termen, trebuie såconstatåm cå, în multe privin¡e, se suprapune peste sensul termenuluibabå: „femeie (de obicei båtrânå, babå) care ¿tie så lecuiascå, så descânte,så dea în bobi, femeie ¿tiutoare“ (DA, tom I, p. 403), fapt sugerat ¿i deCADE (p. 108): „babå descântåtoare“. Pentru stabilirea etimologieitermenului analizat, a se consulta opinia exprimatå în DA, în articoluldedicat cuvântului båbåreaså (p. 403).

Båbårie s.f. Termenul båbårie a fost înregistrat pentru prima oaråla 1703 (v. TDRG, fasc. 3, p. 289). Acest substantiv este utilizat la plural,cu sensul „vråji, farmece, fåcåturå, boscoanå, solomonie“ (DA, tom I,partea I, p. 403); forma de plural, în legåturå cu care fåceam men¡iunea demai sus, este båbårii (O. Jipescu, op. cit., p. 76): „Cui i-s dragi tare sårbåtorile,cine ascultå då iresuri, då båbårii råmâne ¿i descul¡ ¿i dator...“. Trebuiemen¡ionat cå autorii DA indicå ¿i alte sensuri ale acestui termen: „leacuri“;„credin¡e sau supersti¡ii båbe¿ti“ (DA, tom I, partea I, p. 403). Credem cåsensul „leacuri“ ne aratå preluarea cuvântului în discu¡ie ¿i de cåtreterminologia medicalå popularå; se poate astfel observa, încå o datå,legåtura dintre sferele terminologice implicate (magicå, medicalå). Båbårieprovine de la babå, cu sufixul -årie. Credem cå substantivul men¡ionat,utilizat, dupå cum noteazå autorii DA, „mai ales la plural“, denumeapracticile magice în general, nu numai pe cele fåcute de babe (conformsensului etimologic), fapt dovedit atât de unele contexte, cât ¿i de modulîn care este definit termenul: „vråji, farmece, fåcåturi, boscoanå, solomonie“(v. DA), prin indicarea unor sinonime ce denumesc practici magice dediverse tipuri.

Båborni¡å s.f. v. Bahorni¡å

Bålmåji vb. Sensul ini¡ial al acestui verb este „a face ca un balmo¿,a face ceva talme¿-balme¿“ (DA, tom I, partea I, p. 459); de aici s-a ajunsapoi la „a amesteca (mai multe lucruri unele cu altele), a încurca lucrurile“;cu referire la vorbirea cuiva, verbul men¡ionat are sensul „a vorbiîncurcat, a vorbi în ne¿tire, fårå rost“ (Idem). Autorii DA considerå cå,prin extensie, acest verb a ajuns så însemne „a zåpåci pe cineva prin vråji

Bålmåji

34

sau farmece“ (Idem). Mai mult, pe teren popular, a bolmoji (variantå a luia bålmåji) a avut ¿i sensul „a fermeca, a vråji“ (zona Viile, jud. Gala¡i;anchetå proprie). Verbul discutat prezintå mai multe variante: a bålmå¿i,a bålmuji, a bålmo¿i, a bolmo¿i, a bolmoji (v. DA) ¿i este derivat de la substan-tivul balmo¿ (Idem). Scriban men¡ioneazå ¿i câteva variante ale formei depers. I, sg., ind., prez.: belmejez, bålmujesc, belme¿esc (SCRIBAN, p. 158),ceea ce ne sugereazå cå numårul variantelor verbului a bålmåji ar putea fimai mare decât cel indicat de autorii DA. De la acest verb s-au formatcâteva derivate fårå semnifica¡ie pe teren magic: bålmåjealå (DLRM, p. 72),bålmujit (DULR, p. 51). Alåturi de acestea existå înså ¿i un derivatregresiv, care påstreazå semnifica¡ie magicå, bolmoajå, „farmec, vrajå“(DLRM, p. 87). Prima atestare a termenului dateazå din 1700 (v. TDRG,fasc. 3, p. 298). În zona Arge¿, D. Udrescu înregistreazå verbul a bålmåji cusensurile „a pålåvrågi, a tråncåni“ ¿i „a vorbi încet, a dondåni, a bombåni,a boscorodi“ (D. Udrescu, op. cit, p. 10). Credem cå acest din urmå sensa apårut ca urmare a degradårii sensului magic, ca ¿i în cazul verbuluia boscorodi (v. Boscorodi).

Bålmå¿i vb. v. Bålmåji

Bålmoajå s.f. v. Bolmoajå

Bålmuji vb. v. Bålmoji

Bårbåreaså s.f. v. Båbåreaså

Bårbura vb. În DA, termenul amintit este definit astfel: „a face(mai ales la copii) semnul crucii pe frunte, barbå ¿i obraji cu sucul ro¿uce-l con¡in barburile (cålinele), în ziua de Sf. Barburå ca så nu seîmbolnåveascå de vårsat“ (DA, tom I, partea I, p. 496). Se poate adåugafaptul cå verbul a bårbura este (rar) folosit în Transilvania ¿i Dobrogea(v. A. Fochi, Datini ¿i eresuri de la sfâr¿itul secolului al XIX-lea, Ed. Minerva,Bucure¿ti, 1976, p. 153), lexicul magic românesc preferând termenulprefixat a îmbårbura, cunoscut pe întreg teritoriul ¡årii. Perechea termi-nologicå a bårbura – a îmbårbura se înscrie pe linia modelului oferit deverbele a fermeca – a înfermeca, a deochea – a îndeochea, a soroci – a însoroci,în care termenul prefixat nu aduce, de fapt, nimic în plus din punct de

Bålmå¿i

35

vedere semantic (v. FC, III). Verbul analizat este format de la numelesårbåtorii Barbura (Sf. Varvara). Ac¡iunea de a bårbura copiii se practicåînså ¿i în ziua de Sf. Sava, ceea ce înseamnå cå ea cåpåtase o semnific¡iemai generalå: „În ziua de Sf. Sava se barburesc copiii ungându-se cu mierepe fa¡å, frunte ¿i barbå, ca så nu zacå de vårsat“ (A. Fochi, op. cit., p. 153).Termenul este atestat pentru prima oarå în secolul al XIX-lea ¿i prezintåun derivat important pentru cercetarea lexicului magic, a îmbårbura.

Bå¿âcå s.f. v. Bå¿icå

Bå¿icå s.f. Maria Sitaru men¡ioneazå acest substantiv nu numaicu sensul de pe teren medical, ci ¿i cu sensul „plantå de leac“ pentruboala numitå popular bå¿âcå (SMPTRE, p. 63). Al. Borza aminte¿te, cadenumire popularå, planta bå¿icå de ali din vânt (Al. Borza, op. cit., p. 206),termen compus ce sugereazå cå aceastå plantå se folosea contra unorafec¡iuni provocate, conform credin¡elor populare, de iele (ali din vânt).Acela¿i cercetåtor atrage aten¡ia ¿i asupra unor diminutive ale termenuluidiscutat, aflate ¿i ele în nomenclatura etnobotanicå: bå¿icu¡å, bå¿icu¡aporcului, bå¿icu¡å de ro¿a¡å. Dic¡ionarele române¿ti nu înregistreazå sensul„plantå de leac“ pentru boala cu acela¿i nume, prin care termenul discutatintrå în lexicul magic, ceea ce face mai dificilå investiga¡ia în acest caz.Substantivul analizat provine din lat. bassica (vessica) (v. DEX, p. 91), esteatestat pentru prima oarå într-un text al lui Dosoftei, deci în secolulal XVII-lea (v. DA, tom I, partea I, p. 509), are varianta moldoveneascåbe¿âcå (Idem) ¿i prezintå mai multe variante ale formei de plural: be¿ici,bå¿ici, be¿icuri (Idem). Så mai amintim cå în terminologia etnobotanicå(având implica¡ii medicale) existå ¿i termenul compus bå¿ica (cea) rea,„dalac“ (Idem), care denume¿te una dintre cele mai de temut boli. Derivateletermenului analizat (be¿icos, be¿icu¡å, a se be¿ica) nu prezintå semnifica¡iimagice.

Bârfalå s.f. v. Bârfealå

Bârfealå s.f. Substantiv format de la verbul a bârfi cu sufixul -ealå ¿icare are sensurile „flecårie, scorniturå, vorbå de clacå“; „faptul de abârfi“, „vorbe calomnioase, defåimåtoare“ (v. DA, tom I, partea I, p. 499;DULR, p. 83); a fost atestat pentru prima oarå în 1633 (v. DA). Petru Caraman

Bârfealå

36

atrage aten¡ia asupra unei valori deosebite a acestui substantiv:„descolindå“ (P. Caraman, Descolindatul, p. 328). Dupå cum men¡ioneazåetnologul ie¿ean, „în alte pår¡i oamenii mai båtrâni le zic (versurilorinjurioase ale colindåtorilor – n.n.) bârfeli sau, de asemenea, hule“ (Idem).Caraman fixeazå ¿i zona de råspândire a cuvântului bârfealå cu sensul„descolindå“, ¿i anume Bric¿ani, fostul jude¡ Vla¿ca. Faptul nu trebuie såne surprindå, cåci în cadrul terminologiei descolindatului, apar ¿i altesubstantive aparent improprii: hula, pozne, cobituri etc. Termenul discutatprezintå ¿i varianta bârfalå, înregistratå în Banat ¿i care are implica¡ii ¿ipe terenul onomastic: „un om care se laudå, dar când cercetezi e o falågoalå, traistå u¿oarå“ (DA, tom I, partea I, p. 499).

Benchi s.n. Så ne amintim o secven¡å din opera lui Ion Creangå:„Oleacå ce nu-i venea mamei la socotealå cåutåtura mea, îndatå pregåtea,cu degetul îmbåbit, pu¡inå tinå din colbul adunat pe opsasul încål¡årii,de la gura sobei, zicând: «Cum nu se dioache cålcâiul sau gura sobei,a¿a så nu mi se dioache copila¿ul!» ¿i-mi fåcea apoi câte-un benchiu boghetîn frunte, ca så nu-¿i pråpådeascå odorul!“ (I. Creangå, Pove¿ti, amintiri,povestiri, Ed. Tineretului, Bucure¿ti, 1964, p. 217). Autorii DA definescastfel acest termen ce denume¿te un element cu valoare magicå: „Micsemn negru (natural sau artificial) pe trup, mai ales pe obraz“ (DA, tom I,partea I, p. 541); prin extensie semanticå, benchi a ajuns så indice „unsemn fåcut pe fruntea copiilor (cu noroi de pe cålcâiul încål¡årilor, ameste-cat cu scuipat, cu cernealå, cu funingine, cu cafea, cu cenu¿å), ca så nufie deochia¡i“ (Idem). ªåineanu considerå cå benchiul este „o bucå¡icåde tafta neagrå ce femeile î¿i puneau pe fa¡å ca s-arate mai albe“(DULR, p. 61). Autorii DLRM sunt mai aproape de defini¡ia din DA: „micsemn negru (natural sau artificial) pe obraz sau pe trup“ (DLRM, p. 76).Al. Resmeri¡å oferå la rândul såu o defini¡ie, mai mult din perspectivåesteticå: „micå patå pentru frumuse¡e“ (DESLR, p. 59). Se pare cå autoriiDEX au gåsit formula cea mai bunå de definire a sensurilor acestui cuvânt¿i de eviden¡iere a evolu¡iei semantice produse: „mic semn negru (naturalsau artificial) pe obraz sau pe trup“; „semn fåcut pe fruntea cuiva ca så fieferit de deochi“ (DEX, p. 94). Termenul analizat provine din tc. benek,„pata“ (DULR, p. 61); o opinie aparte, singularå înså, în privin¡a originiisubstantivului benchi exprimå Artur Gorovei: „Benghiul este în legåturåcu o fiin¡å mitologicå, cunoscutå tuturor românilor ¿i care se cheamå

Benchi

37

Benga, adicå necuratul. Pe mul¡i îi auzi zicând: du-te la Benga, luate-arBenga, parcå a intrat Benga în el“ (A. Gorovei, op. cit., I, p. 258). Benchi areo serie de variante ale formei de singular: sbenchi (DULR, p. 61), zbenghi(DEX, p. 94), benghi (Idem) ¿i prezintå mai multe variante ¿i pentru plural:zbenghi, zbenchiuri, zbenghiuri (v. DA, tom I, partea I, p. 241); el intrå încomponen¡a unor expresii ¿i sintagme pe teren popular: a face benchi(v. DA), în zbenghiuri (Idem) ¿i are un derivat cu implica¡ii pe teren magic,bobenchi. Substantivul benchi este atestat pentru prima oarå în secolulal XIX-lea (v. DA).

Benghi s.n. v. Benchi

Be¿icå s.f. v. Bå¿icå

Bezaconie s.f. v. Bazaconie

Blastem s.n. v. Blestem

Blastema vb. v. Blestema

Blåståm s.n. v. Blestem

Blåståma vb. v. Blestema

Blåståmat,-å adj. v. Blestemat

Blestem s.n. Dupå opinia lui Victor Kernbach, blestemul este un„act de magie lexicalå, prin care se invocå mânia sau urgia unei divinitå¡iasupra unei fiin¡e, unui obiect, unei ac¡iuni, adesea în scop de råzbunaresau dintr-un motiv justi¡iar subiectiv“ (Victor Kernbach, Dic¡ionar demitologie generalå, Ed. ªtiin¡ificå ¿i Enciclopedicå, Bucure¿ti, 1989, p. 81).ªi lucrårile lexicografice cunoscute definesc blestemul în termeniasemånåtori: „evocarea unei nenorociri sau a mâniei lui Dumnezeu asupracuiva“ (DA, tom I, partea I, p. 579); „chemarea urgiei divine pe capulcuiva ¿i vorba prin care se ureazå råu ¿i nefericire“ (DULR, p. 67). Acela¿iVictor Kernbach fåcea o interesantå observa¡ie referitoare la caracterulmalefic al blestemului, privit ca practicå magicå de tip verbal: „În sens

Blestem

38

curent, blestemul este mai pu¡in descântec (a¿a cum îl descriu folclori¿tiiclasici) ¿i mai mult o fåcåturå cu inten¡ie de cele mai multe ori personalå“(Victor Kernbach, op. cit. p. 81). Este edificator termenul utilizat de autorulamintit („fåcåturå“), prin care se sublineazå esen¡a maleficå a blestemului.Blestem este un termen cu råspândire generalå pe teritoriul românesc ¿iprovine, prin derivare regresivå, de la verbul a blestema; ca urmare aevolu¡iilor produse la nivelul mentalitå¡ilor tradi¡ionale „în limbajul popu-lar curent din epoca modernå a multor popoare blestemul s-a degradat însimplå ocarå, pierzându-¿i func¡ia magicå“ (Idem). Termenul discutatprezintå câteva variante atât pentru forma de singular, cât ¿i pentru ceade plural: bleståm, blastem, blåståm, respectiv blesteme, blestemuri ¿i blåståmi(DA, tom I, partea I, p. 579); este atestat prima oarå în secolul al XVI-lea(TDRG, fasc. 3, p. 344) ¿i intrå în structura unor expresii populare: „Blås-tåmul de mumå e råu ca ghiara de ciumå“; „Blestemul nu cade niciodatåpe pietre“ (Proverbe române¿ti, Ed. Minerva, Bucure¿ti, 1983, p. 54).

Blestema vb. Face parte dintre termenii atesta¡i încå din secolul alXVI-lea (v. TDRG, fasc. 3, p. 344) ¿i cunoa¿te o råspândire generalå peteritoriul românesc (v. ALR SN, VII, h. 1881, h. 1882, h. 2046); el denume¿teo ac¡iune cu caracter magic, ¿tiut fiind cå blestemul „este totdeauna, måcarpar¡ial, expresia clarå a magiei cuvântului“ (P. Caraman, Descolindatul,p. 394). Dupå DA, a blestema are, printre altele, ¿i sensurile „a se ruga ca såajungå pe cineva vreo nenorocire“ (DA, tom I, partea I, p. 580) ¿i „a invocamânia lui Dumnezeu asupra cuiva“ (Idem), sensuri care ne sugereazåexisten¡a unui substrat magic pentru realizarea ac¡iunii definite de verbulanalizat. A blestema prezintå ¿i variantele a bleståma, a blåståma, a blåstema(v. DA), dintre care a blåståma este intens utilizatå în Moldova (v. TDRG).Al. Graur considerå cå acest termen este de origine latinå, atrågând însåaten¡ia asupra unui fenomen lingvistic produs pe teren latin, dar cu urmåri¿i pe teren românesc: „suntem obliga¡i så pornim de la un original latine în rådåcinå, acesta putând explica toate variantele române¿ti“ (Al. Graur,Etimologii române¿ti, Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1961, p. 60); dupå Graur,„solu¡ia ar fi så admitem ¿i influen¡a analogicå a lui aestimo; dupå ce, prindisimilare, blasphemare a devenit blastamare, a putut interveni analogiacare l-a transformat în blestemare“ (Idem). Verbul discutat prezintå nume-roase derivate pe terenul magiei populare, dintre care men¡ionåm:blestemå¡esc, blestemå¡e¿te, blestemat (provenit din forma de participiu),

Blestema

39

blestem (ob¡inut prin derivarea regresivå) etc. Pe terenul religios, verbula blestema prezintå sensul „a cârti, a bârfi, înjurând de cele sfinte, a såvâr¿io blasfemie“ (v. DA), care, ulterior, a evoluat, prin extensie, spre un sensmai general ¿i lipsit de semnifica¡ie religioaså: „a înjura, a ocårî cu vorbeurâte“ (Idem).

Blestemat,-å adj. Dic¡ionarele atrag aten¡ia asupra valorii magice a acestuicuvânt: „pe care l-a blestemat cineva; pe care l-a ajuns blestemul cuiva“(DA, tom I, partea I, p. 588); „ajuns de blestem“ (DULR, p. 68); „care esteobiecul unui blestem“ (DLRM, p. 84). De obicei, lucrårile lexicograficesugereazå ¿i degradarea semanticå produså prin trecerea la sensuri„nemarcate“ magic: „råu, ticålos“ (DA, tom I, partea I, p. 588); „netrebnic,foarte råu“ (DULR, p. 68); „stricat“ (DLRM, p. 84). Termenul discutat estefoarte frecvent pe teren popular ¿i în literatura medievalå româneascå,fiind, de altfel, atestat pentru prima oarå într-un text din secolul al XVII-lea(v. DA). Derivatele sale (blestemå¡esc, a blestemå¡i) nu sunt înregistrate totu¿ipe teren popular, ele fiind extrem de rare ¿i în literatura cultå, în ciudafrecven¡ei crescute de utilizare a adjectivului blestemat. Termenul în discu¡ieprovine din forma de participiu a verbului a blestema ¿i prezintå varianta,cunoscutå mai ales în Moldova, blåståmat (Credin¡i, p. 21, 66). În cadrulterminologiei magice, blestemat denume¿te o caracteristicå magicå ¿i esteîncå viabil pe teren popular: „fatî blåstamatî di parîn¡“ (informa¡ie de teren:Dobrina-Hu¿i, jud. Vaslui).

Boalå s.f. Cu sensul magic „plantå de leac“ substantivulamintit este înregistrat doar în câteva surse: SMPTRE, p. 63; Al. Borza,op. cit., p. 207 (Cuscuta trifolii). Dic¡ionarele limbii române atrag de obiceiaten¡ia asupra sensului pe teren medical: „orice stricåciune sau turburarea sånåtå¡ii“ (DA, tom I, partea I, p. 584). Acest sens a fost generalizat ¿iasupra elementelor vegetale: „stricåciune la plante (DULR, p. 68). Sub-stantivul boalå este înregistrat pentru prima oarå într-un text din secolulal XVI-lea (v. DA) ¿i intrå în componen¡a a numeroase compuse din expresiiidiomatice: boala-copiilor, boalå-seacå, boalå-mare, boalå-sfântå, o boalå(v. DULR); a scoate rufele din boalå, a-i face cuiva boala, a båga pe cineva înboale, boalå lungå, moarte sigurå (v. D. Udrescu, op. cit., p. 17). Substantivulboalå are o serie de implica¡ii, så le zicem de ordin afectiv, cu privire laoameni sau la animale; autorii DA semnaleazå utilizarea lui ca „epitet

Boalå

40

pentru vitele slabe“ (v. DA); pe terenul afectivitå¡ii umane boalå poate såaibå sensurile „pasiune“; „ciudå“; „invidie“ (DLRM, p. 85): „Am boalåpe el“; „Are mare boalå pe cår¡i“ (informa¡ii de teren, Stelnica, jud. Ialomi¡a).Cuvântul boalå provine din sl. boli (v. DA, tom I, partea I, p. 584-585)¿i prezintå o serie de derivate care nu au implica¡ii pe teren magic: a boli,bolnav etc.; în legåturå cu ultimul cuvânt s-ar putea face totu¿i observa¡iacå pe teren popular existå compusul bolnav de ochi („deocheat“), înre-gistrat de Maria Sitaru în Terminologia medicalå popularå româneascå (tezade doctorat). Ca element de terminologie magicå, dupå cum am våzut,boalå denume¿te un remediu de tip vegetal întrebuin¡at în cazul maimultor afec¡iuni care sunt cunoscute, pe teren popular, sub numele genericde boalå.

Boboanå s.f. Termen ce provine din cuvântul de origine maghiaråbabona ¿i are sensul „farmec, descântec, vrajå“ (DA, tom I, partea I, p. 589).De¿i TDRG indicå mai multe surse pentru termenul românesc (fasc. 4, p. 349),credem cå autorii DA ¿i Scriban (SCRIBAN, p. 181) oferå solu¡ia corectå.L. ªåineanu men¡ioneazå aria de întrebuin¡are a acestui termen(Transilvania ¿i Moldova), opinie împårtå¿itå ¿i de Scriban (Idem), ceea cene aratå cå substantivul amintit a depå¿it zona de circula¡ie obi¿nuitåpentru cuvintele de origine maghiarå din domeniul terminologiei magice(DULR, p. 69). Forma de plural a acestui termen este boboane (AAF,VI, p. 172; TDRG, fasc. 4, p. 349). I. Boceanu men¡ioneazå, în zonaMehedin¡i, existen¡a unui plural bomboane, cu sensul „vråjitorii, farmece“:„Muiere båtrânå ¿i umblå cu bomboane“ (I. Boceanu, op. cit., p. 8); autoriiDA înregistreazå aceastå variantå în sintagma bomboane fermecåtore¿ti(DA, tom I, partea I, p. 613) ¿i explicå termenul bomboanå ca „rezultat dinfuziunea lui boboanå cu bombåni“ (Idem). Substantivul boboanå a dat na¿tereverbului a boboni ¿i intrå în componen¡a expresiei a face boboane, „a vråji“(DULR, p. 69).Termenul discutat nu indicå doar o practicå magicå, ci ¿i un element cuvaloare magicå. În acest sens este interesantå men¡iunea lui Gh. Pavelescu,pe baza cercetårilor întreprinse în jud. Bihor: „Sunt muieri de bagå ni¿teboboane într-o oalå ¿i le fierbe la foc“ (Gh. Pavelescu, Cercetåri folclorice,p. 107). O sugestie în aceastå direc¡ie oferå ¿i DA: boboanå, „materialul ce sefolose¿te (întrebuin¡eazå) la vraciurile felurite“ (DA, tom I, partea I, p. 589).Credem cå ¿i în cazul substantivului boboanå se poate vorbi de o dublå

Boboanå

41

valoare pe terenul magiei populare, ¿i anume cea de practicå magicå,dar ¿i de element cu valoare magicå; în plus, boboane, „boli venerice“(Gh.F. Ciau¿anu, Glosar de cuvinte din jude¡ul Vâlcea, Ed. Academiei,Bucure¿ti, 1931, p. 14), ne sugereazå ¿i un transfer în cadrul terminologieimedicale. Cea mai veche atestare a termenului dateazå din anul 1621(DOR, apud TDRG, fasc. 4, p. 349).

Bobona vb. v. Boboni

Boboni vb. Este un termen cu caracter regional, înregistrat în Banat(DLRLV, p. 78), precum ¿i în Transilvania (DA, tom I, partea I, p. 590)¿i Maramure¿ (TDRG, fasc. 4, p. 350), cu sensul „a fermeca, a vråji“ (Idem).Am înregistrat ¿i douå variante ale acestui verb: a bobona (FC, III, p. 91)¿i a bomboni, acesta din urmå derivat de la termenul bomboanå, „boboanå“(DA, tom I, partea I, p. 613). Etimologia termenului este destul de clarå: elderivå de la un termen ce denume¿te o practicå magicå, boboanå, „farmec,descântec, vrajå“ (DLRLV, p. 77). L. ªåineanu men¡ioneazå ¿i o expresie ceintrå în rela¡ie de sinonimie cu verbul a boboni: a face boboane (DULR, p. 69).Expresia men¡ionatå ne aratå o altå modalitate a terminologiei magice dea indica ac¡iunile cu caracter magic, ¿i anume utilizarea unor structuricompuse din verbul a face ¿i denumirea unei practici magice (vrajå, farmec,boboanå etc.); de obicei, acest din urmå termen (ce denume¿te vraja) segåse¿te la plural. Verbul a boboni prezintå câteva derivate ce intereseazå ¿ialte compartimente ale terminologiei magice: bobonitor, „descântåtor,vråjitor“ (DLRLV, p. 78); bobonitoare, „descântåtoare, vråjitoare“ (Idem);cuvântul bobono¿ag, „vrajå, farmec“ (Idem), nu este format de la verbula boboni, ci este împrumutat din limba maghiarå (v. Bobono¿ag). Termenuldiscutat este atestat pentru prima oarå în 1670, în Anon. Car. (v. TDRG,fasc. 4, p. 350).

Bobonit,-å adj. ªi acest termen poate fi inclus în categoria celor mai rarutiliza¡i pe teren popular, ca ¿i brohodit, bobenchi, bosconit etc.; el denume¿teo caracteristicå magicå ¿i are sensul „vråjit, fermecat“ (LR 3/1959, p. 70);a fost înregistrat în zona Oradea. Dupå cum se poate u¿or observa, acesttermen este format de la verbul a boboni, provenind de la forma sa participialå.El este diferit de cuvântul bobonat (DA, tom I, partea I, p. 590), înregistrat cusensul „umflat, bå¿icat“.

Bobonit

42

Bobonitoare s.f. Este vorba de un substantiv cu caracter regional, elfiind înregistrat doar în Transilvania (DLRLV, p. 78); termenul este definitcu sensul „descântåtoare, vråjitoare“: „Mul¡i oamini-¿i înva¡å featelefårmåcåtoare, bobonitoare, curve ¿i descântåtoare“ (Idem); textul este dinanul 1692 ¿i prezintå importan¡å tocmai prin faptul cå re¡ine o primåînregistrare a termenului, care se dovede¿te a fi unul dintre termenii magicidin stratul elementelor vechi. Acest text mai prezintå importan¡å ¿i prinfaptul cå înregistreazå ¿i forma de plural a termenului, bobonitoare.Defini¡ia termenului în DLRLV nu este prea preciså; ne indicå totu¿i faptulcå acest tip de actant respectå ¿i el tendin¡a de trecere, în plan semantic,de la particular la general; bobonitoarea era ini¡ial „cea care fåcea boboane“,pentru ca, ulterior, så capete sensul „vråjitoare“. Substantivul analizateste format de la verbul a boboni, cu sufixul -toare, ¿i nu are derivate.

Bobonitor s.m. Este unul dintre termenii cu caracter regional, cunoscutdoar în Ardeal. Bobonitor are sensul „vråjitor, descântåtor“ (DLRLV, p. 78);„om care face farmece, vråjitor“ (AAF, I, p. 231). În fapt, defini¡iile datecontureazå un portret destul de neclar, din care putem desprinde faptulcå acest actant a cunoscut evolu¡ia semanticå, de acum consacratå încadrul terminologiei actan¡ilor magici, de la particular la general. Fiindformat de la verbul a boboni, acest termen îl desemna ini¡ial pe cel care„fåcea boboane“, pentru ca ulterior el så evolueze spre sensul „vråjitor”,sens consacrat, pentru a defini actantul magic la modul cel mai general.Pentru acest termen am înregistrat ¿i o variantå, bombonitor (AAF, I, p. 201),în Oa¿, formatå prin contaminarea termenului discutat cu verbul a bombåni.De altfel, Gh. Pavelescu a înregistrat în Mun¡ii Apuseni termenul bomboanå,cu sensul „vrajå“, termen care î¿i datoreazå fizionomia lingvisticå conta-minårii cuvântului boboanå cu rådåcina verbului a bombåni (Gh. Pavelescu,Cercetåri, p. 81). ªåineanu explicå, în legåturå cu termenul ¿i¿cå, faptul cå,în timpul actului magic, vråjitoarele ¿optesc, ¿o¿otesc, bombånesc (sublinie-rea ne apar¡ine – n.n.), pentru a face neinteligibil textul magic pentru ceineini¡ia¡i (v. DULR; ¿i¿cå), ceea ce ar putea contribui la låmurirea varianteibombonitor. Forma de plural a termenului este bobonitori: „Så tâlni cu nouåbobonitori, cu nouå descântåtori“ (AAF, I, p. 201).

Boboniturå s.f. Termenul este înregistrat de noi în Gropeni, jud. Bråila(anchetå proprie), cu sensul „vrajå“. Forma de plural a acestui substantiv

Bobonitoare

43

este bobonituri (Lexic regional, I, p. 68; în zona Ia¿i). Acest termen provinede la verbul a boboni, „a face farmece, vråji“ (Idem), verb care este råspânditîn Ardeal ¿i în Moldova. Cuvântul boboniturå este întrebuin¡at mai mult laforma de plural; de altfel, ¿i autorii lucrårii Lexic regional indicå acestsubstantiv doar la forma de plural; consideråm cå acest fapt reflectå orealitate existentå pe teren magic, ¿i anume tendin¡a de a utiliza denumirilede practici magice la forma de plural, datå fiind complexitatea acestorpractici magice, la efectuarea cårora conlucreazå o întreagå serie de factoriverbali ¿i nonverbali (gesticå, mimicå, diverse activitå¡i manuale etc.).

Bobono¿ag s.n. Este un termen ie¿it din uz, înregistrat doar în sud-vestulTransilvaniei; are sensul „vrajå, farmec“ ¿i provine din cuvântul maghiarbabonosag (DLRLV, p. 78). Forma de plural a acestui termen este bobono-¿aguri: „De bobono¿aguri ce nu iaste scris la tipic så nu ¡ie“ (Idem). Pentruprima datå acest termen este înregistrat, la plural, într-un text de la 1675:bobono¿aguri (ªtefan Mete¿, Istoria bisericii ¿i a vie¡ii religioase a românilordin Ardeal, I, f.a., p. 233). Substantivele boboanå ¿i bobono¿ag sunt înruditegenetic; aceastå înrudire se datoreazå legåturii existente pe terenul limbiimaghiare între cuvintele babona ¿i babono¿ag, care au rådåcinå comunå.

Bobot s.n. Autorii DEX men¡ioneazå pentru acest cuvânt urmå-toarele sensuri: „întâmplare“; „acces de furie, de mânie“ (p. 104). De¿iindicå ¿i o serie de alte sensuri, nici DA, DULR sau CADE nu înregistreazåvaloarea pe teren magic a acestui substantiv, pe care o semnaleazå doarautorii DSB; ei indicå pentru cuvântul în discu¡ie sensul „farmece,vråjitorii“, råspândit doar în Banat (DSB, IV, p. 55). Termenul analizat esteatestat pentru prima oarå în secolul al XIX-lea, fårå semnifica¡ie pe terenmagic, are forma de plural bobote (v. DA, tom I, partea I, p. 591) ¿i apareîntr-o serie de expresii: a vorbi în bobote, a umbla în bobote, în bobot etc.Substantivul bobot provine, dupå cum indicå autorii DEX, din sb. bobot(DEX, p. 104). Existen¡a variantei bobotå (DLRM, p. 69) poate pune îndiscu¡ie solu¡ia etimologicå de mai sus ¿i acceptatå de noi, dat fiind faptulcå existå în limba sârbå cuvântul bobota (Idem), care explicå foarte binevarianta indicatå. În concluzie, bobot denume¿te o practicå magicå ¿i areun caracter regional. Ar mai fi de remarcat ¿i faptul cå, tot în Banat, acestsubstantiv mai are ¿i sensul „vorbå multå“(v. DSB), care se pare cå s-adezvoltat de la cel de pe teren magic.

Bobot

44

Bobotå s.f. v. Bobot

Bolejni¡å s.f. v. Bole¿ni¡å

Bole¿ni¡å s.f. Ca ¿i în cazul altor substantive ce denumesc boli,bole¿ni¡å are ¿i sensul „plantå de leac“ pentru boala cu acela¿i nume, ceeace înseamnå cå acest cuvânt intrå în categoria termenilor ce denumescelemente cu valoare magicå. Autorii DA sugereazå, e drept, cam ezitant,valoarea magicå pentru termenul în discu¡ie: „numele unei ierbi (nede-finite mai de aproape) întrebuin¡ate probabil împotriva vreunei bole¿ni¡e“(DA, tom I, partea I, p. 608). De fapt, chiar termenul medical este, îngeneral, neprecizat în dic¡ionare: „epidemie, boalå“ (DESLR, p. 68);„boalå“ (DLRLC, I, p. 259) etc. Al. Borza înregistreazå pe teren populartermenii etnobotanici bole¿ni¡å ¿i bolejni¡å (aceasta din urmå variantåa primului), care corespund termenilor ¿tiin¡ifici Mentha aquatica ¿iMentha longifolia (Al. Borza, op. cit., p. 207). Din påcate, men¡iunile cuprivire la utilizarea lor nu clarificå sensul pe teren magic: „Se folose¿te(Mentha aquatica – n.n.) în medicina popularå ca stimulent în convales-cen¡å ¿i contra palpita¡iilor“ (Ibid., p. 110). Maria Sitaru eviden¡iazådoar valoarea de „plantå de leac“, fårå a aduce vreo precizare (v. SMPTRE,p. 63). Dupå cum indicå DA, termenul analizat prezintå varianteleboli¿ni¡å, bolejni¡å, provine din bg. bolestni¡a (DEX, p. 105) ¿i este atestatprima oarå în secolul al XIX-lea, cu semnifica¡ie pe teren medical (v. DA).

Bolindea¡å s.f. v. Colinde¡

Bolinde¡ s.n. v. Colinde¡

Boli¿ni¡å v. Bole¿ni¡å

Bolmoajå s.f. Termenul este înregistrat în DA, cu sensul „farmec,vrajå“, ¿i este sinonim cu boboanå, boscoanå, aruncåturå, fapt, solomonie etc.(v. DA, tom I, partea I, p. 609). Forma de plural este bolmoaje (a umbla cubolmoaje; zona Viile, jud. Gala¡i, anchetå proprie). În Arge¿, este men¡io-natå varianta bålmajå, „om care bålmåje¿te întruna, palavragiu“ (D. Udrescu,op. cit., p. 10), care dovede¿te ¿i fenomenul de desacralizare produs încazul acestui termen, ca ¿i în cazul multor altora. Substantivul bolmoajå

Bobotå

45

provine de la verbul a bålmåji, cu variantele a balmo¿i, a bålmuji, a bålmo¿i,a bolmo¿i, a bolmoji (v. DA, tom I, partea I, p. 609), verb ce are ¿i sensurile„a zåpåci pe cineva prin vråji sau farmece“ (v. DA); „a pålåvrågi, a trån-cåni“ (D. Udrescu, op. cit, p. 10), dar care avea, credem, ¿i sensul întâlnitde noi în zona Viile (anchetå proprie): „a vråji, a fermeca“, ob¡inut prinextensia sensului ini¡ial indicat în DA.

Bolmoji vb. v. Bålmåji

Bolmo¿i vb. v. Bålmåji

Bomboanå s.f. v. Boboanå

Bomboni vb. v. Boboni

Borboane s.pl. Este un substantiv ce denume¿te o practicå magicå ¿iare sensul „farmece“ (ªez., X, p. 18). Dupå pårerea noastrå, provinedintr-un fenomen de contaminare între substantivele borboase ¿i boscoane(pluralul de la boscoanå). Este un termen cu caracter regional, fiindînregistrat doar în Moldova, în zona Vaslui. ªi acest cuvânt confirmå otendin¡å specificå lexicului magic, ¿i anume de a folosi pentru denumire,practicilor magice, mai ales forma de plural, astfel încât în diverse expresiise utilizeazå obligatoriu pluralul: a face vråji, a face farmece, a turna boz-goane etc. În alte cazuri, o serie de substantive ce denumesc practici magicesunt înregistrate numai la plural: borboase, bosoarce, vraciuri (v. ALR SN,V, H, h. 1569) etc.

Borboase s.pl. Termenul este înregistrat cu sensul „farmece, vråji,descântece, fåcåturi, fermecåtorii...“ (DA, tom I, partea I, p. 617): „Vråjilese mai numesc ¿i borboase“ (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 469). AutoriiDA men¡ioneazå ¿i sensul „element cu valoare magicå“ pentru termenulîn discu¡ie, indicând o serie de materiale utilizate cu scop malefic:petici înnodate, gåteje încruci¿ate, ¿umuioage de buruiene (DA, tom I, par-tea I, p. 617). Påtrunderea acestui termen ¿i în sfera terminologiei medicaleeste sugeratå de sensul „bube mari care ies pe tot trupul omului“ (Idem).Ca mårturie a degradårii sensului magic poate fi luatå în calcul men¡iunea„certurile dintre oameni“ (Idem). Asupra etimologiei termenului autorii

Borboase

46

DA nu oferå nici o sugestie. Tiktin pune acest termen în legåturå cunumele Barbura, o altå denumire a sårbåtorii populare borboase (v. TDRG,fasc. 4, p. 361). Credem cå termenul discutat a apårut pe terenul termi-nologiei magice populare române¿ti în urma unui transfer terminologic;ini¡ial, acest substantiv denumea o sårbåtoare popularå: borboase „numelecelor trei zile de sårbåtoare (4-6 decembrie) hramul Sf. Varvara, Sf. Sava¿i Sf. Nicolae“ (DULR, p. 73). În acea perioadå se practicau diverseac¡iuni cu caracter apotropaic, pe primul loc aflându-se cea de a îmbårbura,„a unge la Sf. Barbura (Varvara – n.n.) pe copii (în frunte, în cei doi obraji¿i la buric) cu cåline (numite ¿i barbure) amestecate cu miere ca så fie feri¡ide vårsat“ (DULR, p. 305). La fel ca substantivul mânecåtoare, cuvântulborboase probeazå translarea unor termeni ce denumesc sårbåtori populareîn sfera terminologiei magice, tocmai datoritå faptului cå aceste sårbåtoribåbe¿ti erau puternic marcate magic. În ceea ce prive¿te etimologiatermenului borboase ca sårbåtoare popularå, ªåineanu indica „originenecunoscutå“ (Ibid., p. 73); ¿i, dupå pårerea noastrå, acest termen nu per-mite, pânå în acest moment, o explica¡ie etimologicå plauzibilå. Termenulanalizat este atestat pentru prima oarå la 1884 (v. TDRG, fasc. 4, p. 361).

Boscoanå s.f. Termen cunoscut în Moldova, Transilvania ¿i Banat¿i utilizat mai ales la plural; are sensul „farmec, fåcåturå, vrajå, aruncåturå,boboanå“ (DA, tom I, partea I, p. 624). Pe lângå faptul cå boscoanå denu-me¿te o practicå magicå, se mai poate constata ¿i prezen¡a sensului „ele-ment cu valoare magicå“, ce rezultå din în¡elegerea substantivului boscoanåca „mijloacele, obiectele (unsorile) cu care se farmecå sau se descântå“(Idem): „Gåure cornul vacii ¿i bagå ni¿te boscoane cu grâu, tåmâie ¿i chiper“(Gh. Pavelescu, Cercetåri de etnoiatrie, p. 150). În zona Blaj substantivulanalizat apare ¿i cu sensul „vrajå“, în expresiile: l-a desfåcut de boscoane,„l-a desfåcut de vråji“, ¿i i-a desfåcut de boscoane, „i-a descântat de vråji“(V. Frå¡ilå, Lexicologie ¿i toponimie româneascå, Ed. Facla, Timi¿oara,1987, p. 43). De altfel, ¿i unele dic¡ionare reflectå ¿tergerea diferen¡elordintre diverse tipuri de practici magice, definind termenul boscoanåcu sensul „farmec, vrajå, descântec“ (DLRM, p. 89), de¿i este ¿tiut cå,ini¡ial, aceste practici magice erau de tip diferit, notele de diferen¡ieredintre farmec ¿i descântec men¡inându-se ¿i aståzi. Varianta de plural,bozgoane, are ¿i sensul „lucruri ¿i fapte dråce¿ti cu farmece ¿i descântece“(ªez., 6/1922, p. 167). Substantivul boscoanå prezintå numeroase variante

Boscoanå

47

(mai ales la forma de plural): bozgoane (Dobrina-Hu¿i, jud. Vaslui; anchetåproprie); bojgoane, „borboase, felurite descântece båbe¿ti spre a face råu“(DA, tom I, partea I, p. 624); bozocoane, „farmece, fåcåturi, vråjituri“ (Idem);boscoade „farmece, leacuri cu putere de vindecare“ (Idem). Aceste variante aufost ob¡inute, dupå pårerea autorilor DA, prin contaminare cu diverse sub-stantive (bazaconie, iscoade). Termenul boscoanå provine din cuvântulgrecesc bascanias (G. Giuglea, Fapte de limbå. Mårturii din trecutul românesc,Ed. ªtiin¡ificå ¿i Enciclopedicå, Bucure¿ti, 1988, p. 70) ¿i a dat un derivatce intereseazå terenul magiei populare: a bosconi (a bozgoni). De asemenea,el intrå în structura unor expresii cu semnifica¡ie magicå: a face boscoane,a turna bozgoane. Prima atestare a termenului este destul de târzie, datânddin 1805 (TDRG, fasc. 4, p. 364), de¿i termenul este cu mult mai vechiîn limbå.

Boscodi vb. v. Boscorodi

Boscomelni¡å s.f. Termenul boscomelni¡å a fost înregistrat în Mun¡iiApuseni, cu sensul „vråjitoare, fermecåtoare“ (T. Frâncu, Gh. Candrea,Rotacismul la mo¡i ¿i istrieni, Bucure¿ti, 1886, p. 49). În zona Sibiu, substan-tivul boscomelni¡å (pl. boscomelni¡e) are sensul „femeie urâtå care te înspåi-mântå“ (Lexic regional, II, p. 57); acest al doilea sens eviden¡iazå degradareasemnifica¡iilor magice, degradare produså ¿i în cazul altor termeni cedenumesc actan¡i magici de sex feminin (bahorni¡å, vråjitoare etc.). Acesttip de degradare semanticå indicå un anumit model de evolu¡ie a sensuluitermenilor magici. Autorii DA reiau sursa amintitå (T. Frâncu, Gh. Candrea,op. cit., p. 49) ¿i sugereazå elementele care au contribuit la creareacuvântului boscomelni¡å: „bosconi¡å + melni¡å, pentru cå vråjitoarelor lemerge gura ca meli¡a“ (DA, tom I, partea I, p. 624).

Bosconi vb. Termenul este înregistrat în Banat, Transilvania ¿iMoldova (G. Giuglea, op. cit., p. 111), dar ªåineanu men¡ioneazå existen¡aacestui verb ¿i în Muntenia (DULR, p. 74). Sensul lui este „a face boscoane,a vråji“ (DA, tom I, partea I, p. 624); „a descânta“ (DULR, p. 74) ¿i s-aformat, dupå pårerea noastrå, de la substantivul boscoanå, „farmec, vrajå,descântec“ (v. ¿i DLRM, p. 89), în timp ce Giuglea crede, dimpotrivå, cåboscoanå este „post-verbal de la a a bosconi“ (Ibid., p. 111). Pentru termenulboscoanå autorii DA men¡ioneazå ¿i un sens mai pu¡in cunoscut:

Bosconi

48

„mijloacele, obiectele, (unsorile) cu care se farmecå, se descântå“(DA, tom I, partea I, p. 624). Am înregistrat douå forme verbale: bosconesc(pers. I, sg., indicativ, prezent) ¿i bosconit-au (formå inverså a perfectuluicompus): „¿i au venit babele ¿i au cercat cu câte de toate: descântat-au,vråjit-au, bosconit-au“ (I. Pop Reteganul, Pove¿ti ardelene¿ti, Bra¿ov,1888, p. 49). ªåineanu men¡ioneazå o evolu¡ie semanticå normalå pentruilustrarea desacralizårii sensului ini¡ial: în Muntenia, el înregistreazåsensul „a bolborosi, a vorbi îngåimat (ca femeile ce descântå)“ (DULR,p. 74); ¿i Al. Resmeri¡å atrage aten¡ia asupra deprecierii semnifica¡ieimagice a verbului, înregistrându-l cu sensul „a face scamatorii, boscårii“(DESLR, p. 71). Verbul analizat prezintå o serie de derivate pe terenul magieipopulare: bosconi¡å, „vråjitoare, fermecåtoare“ (DA, tom I, partea I, p. 624);bosconitor, „vråjitor, fermecåtor“ (Idem); bosconiturå (v. Bosconiturå).Trebuie så men¡ionåm ¿i un alt termen magic legat genetic de verbula bosconi, boscomelni¡å (v. Boscomelni¡å), ce denume¿te un actant magic cucaracter regional (în Mun¡ii Apuseni). Ca ¿i în cazul altor verbe formatede la substantive ce denumesc practici magice, ¿i în cazul lui a bosconi sepoate întrebuin¡a expresia constituitå cu verbul a face, a face boscoane,cu acela¿i sens ca al verbului analizat. Termenul discutat este înregistratpentru prima oarå în 1822 (v. TDRG, fasc. 4, p. 364), de¿i acest verb estedestul de råspândit pe teritoriul românesc ¿i este format de la un substantiv(boscoanå) ce face parte din stratul elementelor grece¿ti vechi.

Bosconitor s.m. Un termen care are caracter regional ¿i este cunoscut,ca ¿i bobonitor, tot în Ardeal; aria de råspândire a acestui substantiv artrebui så fie mai extinså, dat fiind faptul cå a bosconi este cunoscut pe oarie mult mai mare (v. Bosconi), dar nici materialele bibliografice, nici celeculese de noi pe teren nu oferå argumente în sprijinul ipotezei amintite.Termenul este foarte rar prezent în materialele cercetate. Este format de laverbul a bosconi, „a vråji“. N. Våtåmanu încearcå så dea o defini¡ie atermenilor ce denumesc actan¡i, termeni forma¡i de la verbul a bosconi:„Cine face boscoane se cheamå cå boscåne¿te ¿i i se zice bosconitor saubosconi¡å, adicå vråjitoare“ („Via¡a medicalå“, XV, 9/1968, p. 624). Dedu-cem din informa¡ia respectivå cå ¿i termenul bosconitor a putut însemna„vråjitor“, semnalând o evolu¡ie semanticå de acum verificatå: trecereade la particular la general; bosconitor era, ini¡ial, „cel care fåcea boscoane”,pentru ca, mai târziu, termenul så capete sensul mai general de „vråjitor“.

Bosconitor

49

Bosconiturå s.f. Termen înregistrat în DA, fårå nici o altå men¡iuneîn afarå de indicarea faptului cå avem de a face cu un substantiv feminin.Credem cå este vorba de un cuvânt cu sensul „farmec, boscoanå“, for-mat de la verbul a bosconi, a¿a cum sugereazå ¿i autorii DA (DA, tom I,partea I, p. 624). În zona Gropeni, jud. Bråila (anchetå proprie), amînregistrat termenul boscoanå, dar numai cu sens medical „iritare a pielii,båtåturi“ în schimb, nu am putut nota ¿i prezen¡a sinonimului bosconiturå.Spre deosebire de termenul boscoanå, care este råspândit pe o arie extinsåa teritoriului românesc ¿i are numeroase variante, mai ales pentru formade plural (v. Boscoanå), bosconiturå este un termen regional ¿i apare extremde rar în culegerile de material folcloric sau în glosarele regionale.

Bosconi¡å s.f. Pe lângå termenul bosconitor, pe teren popular apare¿i substantivul bosconi¡å, format de la verbul a bosconi, cu sufixul -i¡å, ¿iatestat pentru prima oarå abia în secolul al XIX-lea (v. DA): „A ie¿it coco-ni¡a /Bosconi¡a /Boi mândri a înjugat /ªi la arat a plecat.“ (S.Fl. Marian,Na¿terea1, p. 294) N. Våtåmanu atrage aten¡ia asupra celor doi actan¡i(bosconitor, bosconi¡å) într-un comentariu referitor la implica¡iile medicaleale ac¡iunii denumite de verbul a bosconi: „Cine face boscoane se cheamåcå boscåne¿te ¿i i se zice bosconitor sau bosconi¡å, adicå vråjitoare“ („Via¡amedicalå“, XV, 9/1968, p. 624). Ca ¿i bosconitor, bosconi¡å este mai råspânditîn Ardeal, de¿i boscoanå ¿i a bosconi au, în general, o råspândire mai mare.

Boscorodealå s.f. Termenul este înregistrat în Banat, cu sensurile„bombånealå“ ¿i „vråji, farmece“ (DSB, IV, p. 97). Lucrarea lexicograficåamintitå men¡ioneazå pe primul loc sensul „bombånealå“, ceea ce neindicå faptul cå s-a produs pierderea semnifica¡iilor magice, ca ¿i în cazulcuvintelor înrudite, a boscorodi, boscoroditurå. De altfel, alte lucråri lexico-grafice nici nu mai înregistreazå sensul pe teren magic, mul¡umindu-sedoar cu indicarea sensului „bolborosealå, bombånealå“ (DLRM, p. 89).Credem cå, în aceastå situa¡ie, se trece prea u¿or cu vederea peste faptulcå, ini¡ial, verbul a boscorodi a avut o clarå semnifica¡ie magicå (v. Bosco-rodi). Termenul în discu¡ie este format de la verbul a boscorodi, cu sufixul-ealå (Idem), ¿i este sinonim cu un alt termen, format tot de la verbul a boscorodi,boscoroditurå, care este înså mai rar folosit; forma de plural a substantivuluianalizat este boscorodeli (Idem).

Boscorodealå

50

Boscorodi vb. Este un verb cu råspândire pe întreg teritoriul româ-nesc, atestat pentru prima oarå în 1551 (v. TDRG, fasc. 4, p. 364-365) ¿iavând sensul „a descânta, a vråji“: „¡iganca întinse cår¡ile, apoi începu såboscorodeascå“ (v. DA, tom I, partea I, p. 624). Au fost propuse mai multesolu¡ii etimologice pentru acest termen; autorii DLRM considerå verbuldiscutat de origine onomatopeicå, solu¡ie acceptatå ¿i de V. Breban, carecrede cå a boscorodi este „probabil forma¡iune onomatopeicå“ (DGLR, p. 114).N. Dråganu deriva acest verb de la termenul de origine maghiarå boszorka(DR, IV, p. 332). L. ªåineanu înregistreazå acest termen în Moldova ¿iconsiderå cå avem de a face cu „un compromis din bosconi ¿i blogodori,printr-o formå intermediarå blogorodi“ (DULR, p. 74). Al. Resmeri¡åsocote¿te cå verbul amintit provine din (lat.) vox ¿i corrago „rog încet“, deunde, crede el, s-ar putea explica sensul „a murmura, a vorbi prea încet ¿ineîn¡eles“ (DESLR, p. 71). Autorii DA sugereazå cå verbul a boscorodi aravea origine onomatopeicå, „poate prin fusiunea lui bolborosi + boscoadesau cu ung. boszorka, „vråjitoare“ (DA, tom I, partea I, p. 624). Dupå cum seobservå, solu¡iile oferite mai sus oscileazå între originea onomatopeicå ¿icea maghiarå a termenului, de multe ori printr-o solu¡ie de compromis,neobservându-se cå în limba ucraineanå existå verbul bozkoroditi, care aconstituit sursa pentru termenul românesc (v. TDRG, fasc. 4, p. 364-365);solu¡ia oferitå de Gh. Bråtescu, care are în vedere împrumutul termenuluidin limba românå în ucraineanå, nu ni se pare acceptabilå (Gh. Bråtescu,Vråjitoria, p. 54). Din materialele cercetate s-au putut desprinde ¿i varian-tele acestui verb: a boscodi, „a pregåti pe ascuns, a plånui“, înregistratîn Ialomi¡a (CV, 8/1949, p. 34), a bo¿codi, „a boscorodi“ (P. Coman, Glosardialectal, Editura Academiei, Bucure¿ti, 1939, p. 13), a boscorosi (FC, III,p. 65), cu sensul „a boscorodi“. Credem cå primele douå variante repre-zintå forme contrase din a boscorodi. Ca ¿i în cazul altor verbe, ¿i în cazullui a boscorodi se poate observa deprecierea semnifica¡iilor magice, el fiindaståzi utilizat cu sensul „a spune ceva, a bolborosi, bodogånind, bombå-nind, toråind, flecårind“ (v. DA, tom I, partea I, p. 624); „a vorbi singur,a bodogåni“ (ªez., 1-3/1924, p. 14); „a spune ceva bolborosind“ (DSB,IV, p. 97). O serie de derivate ale acestui verb constituie, la rândul lor,elemente de terminologie magicå (boscorodealå, boscoroditurå), chiar dacå¿i ele au suferit acela¿i proces de desacralizare.

Boscoroditurå s.f. Termenul apare doar în Banat ¿i are sensul, obi¿nuitpentru practica magicå, „vrajå, farmece“ (DSB, IV, p. 97); este format de la

Boscorodi

51

verbul a boscorodi, care a denumit ini¡ial o ac¡iune de tip magic. Substantivulmen¡ionat este sinonim cu boscorodealå, care, pe lângå sensul magic, îl maiare ¿i pe acela de „bombånealå“ (Idem), dovedind degradarea semnifica-¡iilor magice în timp. De altfel, chiar verbul a boscorodi, în zona Banat,nu mai este aståzi înregistrat cu vreo valoare pe teren magic: „a spuneceva bolborosind“ (Idem). Trebuie remarcat faptul cå boscoroditurå, în Banat,¿i-a påstrat valoarea pe teren magic, în timp ce boscorodealå a evoluat spresensul „bombånealå“ (DSB, IV, p. 97); probabil, sub influen¡a acestui termenînrudit ¿i a verbului a boscorodi („a spune ceva bolborosind“), ¿i boscorodituråva pierde semnifica¡ia magicå, integrându-se unei tendin¡e generale,manifestate la nivelul terminologiei magice populare.

Boscorosi vb. v. Boscorodi

Bosoarce s.pl. Termenul este înregistrat în Moldova, cu sensul „vråji,farmece“ (Lucia Cire¿, Lucia Berdan, Descântece din Moldova, CaieteleArhivei de Folclor, II, Ia¿i, 1988, p. 404). Fårå îndoialå, substantivul discutattrebuie pus în legåturå cu cuvântul bosorcaie, ce denume¿te un actantmagic, termen ce este råspândit în Transilvania, fiind împrumutat dinlimba maghiarå. Substantivul bosoarce probeazå existen¡a unor reflexe aletermenului bosorcaie ¿i în Moldova. Nu ne este înså clar modul în cares-a format substantivul bosoarce de la cuvântul bosorcaie; putem totu¿isugera cå acest termen ar putea proveni nu direct de la cuvântul bosorcaie,ci de la o variantå a acestuia, bosorcå.

Bosorcaie s.f. „Vråjitoare, strigoaicå despre care poporul credecå se transformå în iepure, câine sau alt animal ¿i ia laptele de la vaci“(DA, tom I, partea I, p. 625). La originea termenului românesc se aflåmitonimul maghiar boszorkany, ce denume¿te un personaj mitic complex:„Reprezentatå ca o babå slutå, capabilå så zboare prin aer ¿i totodatå oabilå mutantå (prefåcându-se, dupå nevoie, în cå¡ea, pisicå, iapå, caprå,scroafå), boszorkany e în stare så stârneascå seceta sau, prin diferite actemagice, så aducå molime ¿i nenorociri catastrofale printre oameni ¿ianimale“ (Victor Kernbach, op. cit., p. 84). În tradi¡iile maghiare, acest tipde actant ac¡ioneazå „mai ales la 24 iunie, 13 decembrie ¿i în ziua SfântuluiGheorghe (24 aprilie), sfânt cre¿tin socotit ocrotitorul vitelor“ (Idem). Dupåcum se poate observa, actantul magic românesc a preluat doar o parte

Bosorcaie

52

dintre caracteristicile elementului spiritual maghiar, în tradi¡iile ¿icredin¡ele române¿ti punându-se accentul mai ales pe ac¡iunea de luare amanei laptelui prin diverse mijloace magice. Termenul bosorcaie are o seriede variante atât pentru forma de singular, cât ¿i pentru cea de plural:bosorcå (DA, tom I, partea I, p. 625), bosorcoaie (A. Oi¿teanu, Motive ¿isemnifica¡ii mito-simbolice în cultura tradi¡ionalå româneascå, Ed. Minerva,Bucure¿ti, 1989, p. 217), bo¿arcå (Lexic regional, II, Ed. ªtiin¡ificå,Bucure¿ti, 1967, p. 81), respectiv bosorcoi, borsocoi, bosorcane, bosårcåi,bosârcaie (AAF, I, p. 142, p. 143, p. 225), bursucile („Izvora¿ul“, VIII, p. 19),bo¿orcåi, bo¿orcåe (S.Fl. Marian, Legende, p. 335). Pentru lexicul magic,bosorcaie prezintå importan¡å ¿i prin capacitatea sa derivativå deosebitå,el generând o serie întreagå de noi elemente terminologice: bosoarce,bosorcåu, bosorcoi, a bosurca, borsocos, acest din urmå derivat denumind pecei cu predispozi¡ii native spre realizarea de acte magice (AAF, VI, p. 162).Termenul discutat este atestat abia la 1812 (TDRG, fasc. 4, p. 365) ¿i esteråspândit în principal în Transilvania; înregistrarea substantivului bosoarceîn Moldova (v. Bosoarce) ne atrage aten¡ia asupra posibilei påtrunderia cuvântului în discu¡ie ¿i într-o parte a provinciei amintite.

Bosorcan s.m. v. Bosorcåu

Bosorcå s.f. v. Bosorcaie

Bosorcåu s.m. Termenul, cu sensul „vråjitor“ (Al. Rosetti, op. cit., p. 110),este råspândit în Transilvania ¿i este format de la un alt termen ce denu-me¿te un actant magic, ¿i anume bosorcå (variantå a lui bosorcaie),„vråjitoare“. Dupå cum se ¿tie, existå ¿i un alt derivat de la bosorcå, ¿ianume bosorcoi, ce denume¿te, de asemenea, un actant magic de sex mas-culin. Se pare cå în cadrul terminologiei magice a func¡ionat o tendin¡å dea crea perechi de termeni, pe baza opozi¡iei masculin-feminin. În acest felse poate explica ¿i apari¡ia unor termeni ca solomonåri¡å, zodiri¡å ¿i,bineîn¡eles, bosorcåu (bosorcoi). S-ar putea ca modelul så fi fost oferit deperechile de tipul descântåtor – descântåtoare, vråjitor – vråjitoare. De altfel,autorii DA considerå termenul bosorcåu „masculinul termenului bosorcå“(DA, tom I, partea I, p. 625). Forma de plural este bosorcåi (Idem). Termenulnu apare în CADE, DULR, SCRIBAN; Tiktin nu înregistreazå acesttermen (v. TDRG, fasc. 4, p. 365), ci pe bosorcaie, (pl. bosorcåi), termen

Bosorcan

53

provenit din magh. boszorkany ¿i men¡ionat pentru prima oarå în 1812(v. Bosorcaie).

Bosorcoaie s.f. v. Bosorcaie

Bosorcoi s.m. Autorii DA trateazå acest termen la articolul desprebosorcaie, considerându-l „masculinul“ acestui din urmå substantiv împru-mutat din limba maghiarå (DA, tom I, partea I, p. 625). Forma de plurala termenului este bosorcoi: „Så se apere de nouå moroi, de nouå bosorcoi“(T. Papahagi, Graiul ¿i folclorul Maramure¿ului, Ed. Academiei, Bucure¿ti,1925, p. 144). Substantivul analizat este extins pe o arie largå în Transil-vania, are un echivalent format de la aceea¿i bazå derivativå, dar cu altsufix (-åu), bosorcåu (v. Bosorcåu), ¿i nu prezintå derivate pe terenul magieipopulare. În Maramure¿, I. Bârlea înregistreazå varianta bosorcan, cu sensul„vråjitor“, „strigoi“ (I. Bârlea, Cântece poporane din Maramure¿. Descântece¿i desfaceri, Ed. Casa ªcoalelor, Bucure¿ti, 1924, II, p. 479), ceea ce neindicå preluarea termenului ¿i de cåtre terminologia fiin¡elor mitofolclo-rice. De remarcat cå ¿i bosorcaie va urma un traseu semantic asemånåtor(v. Bosorcaie). Materialele consultate ne-au permis depistarea ¿i a alteivariante a termenului discutat, borsocoi: „O fost on om borsocoi...“(AAF, VI, p. 156). Varianta men¡ionatå a fost ob¡inutå prin metatezå.

Bosurca vb. Este format de la termenul bosorcaie, ce denume¿te unactant magic specific Transilvaniei; amintim cå bosorcaie are sensul„vråjitoare“ (DA, tom I, partea I, p. 625). Verbul analizat de noi este înre-gistrat cu sensul „a vråji“ (CADE, p. 165): „Vi¡elul l-o bosurcat“ (I. Bârlea,op. cit., II, p. 377). În zona Bihor, M. Pompiliu a înregistrat ¿i o variantå,a busurca (M. Pompiliu, Balade populare române, p. 100, în „Convorbiriliterare“, 12, martie 1887). Ov. Desusianu înregistreazå acest termen cusensul „a fermeca, a vråji“ (Ov. Densusianu, op. cit., p. 286), punându-l înlegåturå cu substantivul deja men¡ionat bosorcaie. Verbul în discu¡ie lipse¿tedin TDRG, care men¡ioneazå înså substantivul bosorcaie ce a stat la bazaformårii acestui verb (v. TDRG, fasc. 4, p. 365); nici Scriban nu re¡ine pea bosurca, ba, mai mult, nu înregistreazå nici substantivul bosorcaie, faptce confirmå caracterul regional al termenului discutat (de¿i Scribanexceleazå în înregistrarea regionalismelor).

Bosurca

54

Bo¿arcå s.f. v. Bosorcaie

Bo¿codi vb. v. Boscorodi

Bo¿moandå1 s.f. Substantivul este înregistrat în zona Arge¿, cu sensul„femeie care umblå cu farmece ¿i vråji; descântåtoare“ (D. Udrescu,op. cit., p. 21); acest termen are forma de plural bo¿moande (Idem) ¿i prezintåun derivat ce intereseazå terminologia ac¡iunilor cu caracter magic, ¿ianume a bo¿mondi, „a ame¡i pe cineva cu vorbe amågitoare sau cu farmece,descântece“ (Idem). Nu putem oferi, pe baza materialelor cercetate, vreosolu¡ie etimologicå pentru acest termen ce denume¿te un actant de sexfeminin; putem doar men¡iona cå acest substantiv denume¿te un actantcu caracter general, ca ¿i substantivele babå, me¿terå, me¿tereaså, me¿teritoare,me¿teri¡å, mo¿moandå etc.

Bo¿moandå2 s.f. Substantiv înregistrat la plural, cu sensul „descân-tece, farmece, vråji, mo¿moane“ (D. Udrescu, op. cit., p. 21) ¿i cunoscut înzona Arge¿; asupra deprecierii sensului magic ne atrage aten¡ia expresiaa umbla cu bo¿moande, „a umbla cu minciuni, a båga intrigi“ (Idem).Substantivul bo¿moandå este format de la verbul a bo¿mondi, prin derivareregresivå, ¿i are forma de plural bo¿moande. Sinonim cu el este termenulbo¿mondealå, utilizat, de asemenea, numai în Arge¿. Ar mai fi de observatomonimia cu termenul bo¿moandå, ce denume¿te un actant magic; origineacelor douå omonime este înså diferitå: denumirea practicii magice provinede la verbul a bo¿mondi.

Bo¿mondealå s.f. Termenul men¡ionat este format de la verbul a bo¿mondi,„a ame¡i pe cineva cu vorbe amågitoare sau cu farmece ¿i descântece“,cu sufixul -ealå, ¿i este cunoscut în zona Arge¿ (D. Udrescu, op. cit., p. 21);forma de plural a acestui termen este bo¿mondeli: „Umblå cu ¿o¿eli ¿ibo¿mondeli doar de l-o mai întoarce“ (Idem). De remarcat ar fi ¿i faptul cåacest termen este azi utilizat, cu sens magic, la forma de plural, avândîn¡elesul „descântece, vråji“ (Idem). La forma de singular substantivulanalizat are sensul „mi¿care domoalå, mo¿molealå“ ¿i nu mai påstreazånici o legåturå cu terenul magiei populare. Utilizarea la forma de pluralpentru a denumi practica magicå se înscrie într-o tendin¡å mai generalåa substantivelor din sfera terminologicå avutå în vedere.

Bo¿arcå

55

Bo¿mondi vb. Nu apare în lucrårile lexicografice consacrate(DA, CADE, TDRG, DULR, SCRIBAN), ceea ce confirmå, dupå pårereanoastrå, caracterul regional al verbului în discu¡ie. Termenul amintit esteînregistrat în zona Arge¿, cu sensul „a ame¡i pe cineva cu vorbe amågitoaresau cu farmece sau descântece“ (D. Udrescu, op. cit., p. 21), ¿i este formatde la substantivul bo¿moandå, cunoscut în Arge¿ cu sensul „femeie careumblå cu farmece ¿i vråji, descântåtoare“ (Idem). D. Udrescu înregistreazåla acest verb caracterul tranzitiv ¿i unele forme gramaticale (pers. I,indicativ, prezent, bo¿mondesc ¿i gerunziul bo¿mondind). Sensul actual alverbului ne indicå o anumitå depreciere a actului magic denumit dea bo¿mondi, ini¡ial acest verb însemnând, credem, „a fermeca, a vråji“.

Bo¿mondit,-å adj. Udrescu înregistreazå termenul de mai sus în Arge¿,în localitå¡ile Poiana Lacului, Miro¿i, Såpata de Sus, Pådure¡i, cu sensul„fermecat cu vråji“ (D. Udrescu, op. cit., p. 21). Autorul amintit indicå ¿ialte sensuri ale acestui cuvânt, care nu mai au semnifica¡ie magicå: „carese mi¿cå încet, anevoie“; „care e îmbråcat gros“; „care e cu hainele îndezordine“ (Idem). În schimb, sensul „îmbrobodit“, „ame¡it cu vorbeviclene“ s-a dezvoltat, dupå pårerea noastrå, ca urmare a degradårii sensu-lui magic, ca o consecin¡å a scåderii încrederii comunitå¡ii în practicilemagice. Cuvântul bo¿mondit provine din forma participialå a verbuluia bo¿mondi ¿i poate fi utilizat cu valoare determinativå, caz în care denu-me¿te o caracteristicå magicå, dar ¿i cu valoare substantivalå: „Bo¿mondituåla a ajuns så-l ducå muierea de nas“ (Idem).

Bozgoanå s.f. v. Boscoanå

Bozgonealå s.n. C. Buraga, pe baza materialelor din jud. Vaslui, semna-leazå rela¡ia de sinonimie dintre boscoanå (în varianta bozgoanå) ¿i bozgonealå)(Dåinuiri dåne¿tene, p. 164). Dupå cum se ¿tie bozgoanå are, pe teren popu-lar, un derivat, a bozgoni. În zona Deda, acest verb are sensurile: „a facevråji sau bozgoane“; „a vorbi îmbugnat, a mormåi“ (MD, I, p. 160). Se poateobserva cu u¿urin¡å degradarea semanticå produså (v. sensul 20). Aceaståinforma¡ie ne poate ajuta så în¡elegem ¿i evolu¡ia semanticå produså încazul lui bozgonealå. Acest substantiv este format de la verbul de mai sus,cu sufixul -ealå ¿i, dupå câte ne indicå C. Buraga a parcurs un traseusemantic asemånåtor (spre pierderea semnifica¡iilor magice); dupå cum

Bozgonealå

56

ne sugereazå sensul înregistrat în zona Dåne¿ti („vorbirea înceatå ¿ineîn¡eleaså“), avem de a face tocmai cu un fenomen de desacralizarea termenului. Se ¿tie cå actan¡ii magici, din ra¡iuni de ordin ezoteric, cautåså obscurizeze textul magic fa¡å de profani. În acest fel, bozgonealå seînscrie pe linia de evolu¡ie semanticå valabilå pentru termeni ca boscoro-dealå, boscoroditurå, a bålmåji etc. Acela¿i autor mai semnaleazå un sens alcuvântului bozgonealå, ce încå mai påstreazå legåtura cu universulpracticilor magice: „ceva descântat cu porniri du¿månoase, anume såpricinuiascå un råu cinecåruia om, cinecåreia vite ¿i pus cu ferealå întreacåtul celuia, celeia ce va så tragå urgia menitå prin vorbe descântåtoare“(Dåinuiri dåne¿tene, p. 164). Se poate remarca u¿or faptul cå, în acest dinurmå caz, bozgonealå denume¿te un element cu valoare magicå, ¿i anumeunul de tip malefic.

Bozgoni vb. v. Bosconi

Brâncå s.f. Este un alt termen ce a primit valoare magicå în urmafaptului cå reprezintå, dupå credin¡ele populare, remediul împotriva boliinumite popular brâncå. Unele surse men¡ioneazå direct aceasta, alteleo sugereazå: „Candrea înregistreazå pentru cuvântul discutat atât sensulmedical („boalå la om“), cât ¿i pe cel magic („planta pentru brâncå“;v. CADE, p. 172); ¿i V. Buturå atrage aten¡ia asupra utilizårii medicale aacestei plante: „Frunzele crude se puneau pe tåieturi ¿i bube. Decoctulplantei se folosea ca leac pentru brâncå, la om ¿i animale, în primul rândla porci“ (V. Buturå, op. cit., p. 46). Al. Resmeri¡å men¡ioneazå sensurile„boalå“ ¿i „plantå de leac“ pentru brâncå, fårå a face vreo legåturå întreele, semnalând doar existen¡a a douå denumiri compuse cu cuvântulbrâncå, brânca porcului, brânca ursului (DESLR, p. 73). ªi Borza indicå, dealtfel, existen¡a mai multor plante ce poartå denumirea popularå brâncå:Dentaria bulbifera, Glechoma hedaraceum, Hibiscum trionum, Lebariapulmonaria, Galicornia europaea, Scrophularia nodosa, Stereum hirsutum(Al. Borza, op. cit., p. 209). Spre deosebire de cazul acestor termenietnobotanici, de aceastå datå autorii DA oferå un tablou mult mai clar:„boalå de vite, ¿i de porci“; „plantå ierboaså, fårå frunze, cu flori verzuisau alburii, care formeazå spice cårnoase“ ¿i care „se întrebuin¡eazå ca medi-cament contra umflåturii de gât, la porci“ (DA, tom I, partea I, p. 639);G. Dem Teodorescu semnaleazå cå brânca este o boalå care îl afecteazå ¿i

Bozgoni

57

pe om: „Brânca e umflåtura capului sau obrazului, numitå în medicinåerizipel. Descântatul sau blestemul se scrie de preo¡i, de la dreapta sprestânga ¿i, ungându-se hârtia cu miere, se lipe¿te pe partea bolnavå. Babeledescântå cu o cârpå aprinså sau cu câl¡i recitând de trei ori cuvintele demai sus“ (este notat un descântec – n.n.) (v. G. Dem Teodorescu, Poeziipopulare2, II, p. 38). Pe baza celor amintite, s-a putut constata existen¡a ¿ia altor procedee de tratament magic în cazul bolii numite popular brâncå.Unele expresii populare semnificå posibilitå¡ile de iradiere idiomaticå aacestui termen: a-l mânca brânca, a da brânca (complementul este un ani-mal – n.n.); v. DA. Termenul este atestat în secolul al XIX-lea (v. DA), prezintåderivatele: brâncoi, brâncoaicå, brâncålåu, brâncari¡å, brâncea ¿i provine dintermenul medical de origine sârbå brnka (DA, tom I, partea I, p. 639). Ammai putea semnala ¿i faptul cå brâncå denume¿te, conform supersti¡iilor,¿i o fiin¡å mitofolcloricå, ce reprezintå demonul bolii respective: „demonulbrâncii se cheamå Brâncå (I.A. Candrea, Folclorul2, p. 146); omonimul brâncå„mânå“ este de origine latinå (branca; v. DEX, p. 111) ¿i nu prezintå impli-ca¡ii magice.

Bubare s.f. Acest termen apare cu valoare magicå, în raport cuboala denumitå popular bubare, care este tratatå cu planta purtând acela¿inume (v. SMPTRE, p. 68). Substantivul bubare nu este înregistrat îndic¡ionarele consacrate, iar, atunci când apare, este men¡ionat ca avândsens medical: „boalå“; valoarea de remediu magic nu este, de regulå,amintitå, de¿i unele sugestii pot så ajute la în¡elegerea corectå a problemei:„folositå în medicina popularå pentru «sgâlci» (scrofulozå); de asemenea,contra «gu¿terului» (crup difteric) la porci“ (Al. Borza, op. cit., p. 158).ªi alte denumiri populare ale plantei sugereazå o serie de boli, afec¡iuniasupra cårora ac¡ioneazå: buruianå de buba cea rea, buruianå de bubå, buruianåde bubå rea, buruianå de bube etc. Termenul bubare provine de altfel de lacuvântul bubå cu sufixul -are, specific denumirilor de boli (armurare, fap-tare etc.), ceea ce este în concordan¡å ¿i cu utilizarea sa pentru a denumidiferite tipuri de bube.

Bun,-å adj. Apare cu valoare de element magic, în expresia a luabunul, care, pe teren popular are sensul „a lua mana (sporul, laptele etc.)vacilor“ prin vråji ¿i descântece (v. D. Udrescu, op. cit., p. 25). Termenulamintit este înregistrat în Arge¿, în localitå¡ile Såpata de Sus ¿i Cepari

Bun

58

(Idem). Expresia men¡ionatå mai are douå sensuri, înså ambele nemarcatemagic: „a lua partea bunå“; „a deflora“. Cuvântul bun (< lat. bonus) este,în aceastå situa¡ie, sinonim cu substantivele manå, spor, rod ¿i semnificå„esen¡a“ unui lucru, fenomen; de unde ¿i extraordinara varietate a practi-cilor magice de apårare sau de luare a acestei esen¡e (v. Gh. Pavelescu,Mana).Oarecum surprinzåtoare este semnifica¡ia substantivului bun în unelecredin¡e din zona Covurlui: „Când mugesc vitele prin båtåturå, au bun(bunul e ceva bun de leac, dar nu se ¿tie unde-l ¡in vitele)“ (Credin¡e, p. 255),în aceastå situa¡ie, cuvântul bun este preluat de terminologia etnoiatricå,având valoarea unui remediu miraculos, posedat de animale, inaccesibilomului. Termenul analizat este atestat prima oarå încå din secolul alXVI-lea, fårå semnifica¡ie magicå (v. DA).

Busurca vb. v. Bosurca

Busurca

Cåft vb. v. Cåuta

Cålbeazå s.f. v. Gålbeazå

Cålta vb. v. Cåuta

Cåpta vb. v. Cåuta

Cårbune s.m. Acest substantiv de origine latinå (carbo,-onis; v. DEX,p. 152) a devenit element de terminologie magicå datoritå intensei utilizåria cårbunilor în practicile vråjitore¿ti. O primå dovadå o constituie expresiaa stinge cårbuni, „a arunca în apå cårbuni aprin¿i, rostind anumite cuvintecare se considerå cå alungå deochiul“ (DLR, tom X, partea a V-a, p. 1599).Stinsul cårbunilor este råspândit pe întreg teritoriul românesc, iar expresiaamintitå are, în multe locuri, printre care ¿i în zona Covurlui, sensul „a des-cânta de deochi“ (C. Pintilie, Monografia comunei Matca, p. 9). Cårbuniistin¿i au la rândul lor diverse utilizåri în plan magic: numi¡i în Banatcårbuni stâmpåra¡i (E. Hodo¿, Literaturå popularå, p. 32), sunt foarte folosi¡icontra deochiului, iar în descântecele de plânsori (numele unei boli)se apeleazå de asemenea la astfel de cårbuni: „cu cårbuni stin¿i se descântåde plânsori. Stingând cårbunii, se spune descântecul special intitulat stingereacårbunilor“ (A. Gorovei, op. cit., II, p. 91). Interesant este ¿i faptul cå nunumai cårbunii stin¿i în apå au valoare terapeuticå, ci chiar apa în care eiau fost introdu¿i: „Apa în care s-au stins cårbuni este bunå pentru a vindecaorice boalå grabnicå“ (v. DA). Pe terenul culturii populare mai putemmen¡iona ¿i valoarea predicativå acordatå „¡iuitului“ cårbunilor. Så ne

C

60

amintim cum ac¡iona Smaranda Creangå în momentele când, în vatrå,cårbunii începeau så ¡iuie (v. Ghidånåci). Pentru ac¡iunea magicå realizatåîn astfel de situa¡ii, în Arge¿ se folosea un termen special, a ghidånåci.În medicina popularå cårbune denume¿te o boalå gravå, „dalacul“ (v. Buturå,op. cit., p. 256), pe care Al. Resmeri¡å o define¿te sugestiv astfel: „tumoarecare se înnege¿te ¿i se transformå în cårbune“ (v. DESLR; cårbune); cårbunelemai este, dupå acela¿i autor, ¿i „o boalå la grâu ¿i la plante“, care poatecompromite recolta. Termenul discutat este atestat, fårå valoare magicå,la 1670 (Anon. Car.) ¿i are numeroase derivate, nelegate înså de universulmagiei populare: a cårbuna, cårbuna¿, cårbunel, cårbunicios, cårbunos,cårbunici, cårbuneaså, cårbunar, cårbunårie, încårbuna, a încårbuni etc.(DA, tom I, partea a II-a, p. 132).

Cåta vb. v. Cåuta

Cåuta vb. Este unul dintre cele mai importante elemente alelexicului magic românesc, prezentând interesante implica¡ii atât la nivelulvråjitoriei, cât ¿i la cel al divina¡iei populare. Mårturie a conexiunilortermenului men¡ionat pe teren magic stau numeroase expresii popularecu råspândire generalå pe teritoriul românesc: a cåuta în (la) stele (P. Ispirescu,Legende, p. 11); a cåuta în bobi (ªez., III, p. 126); a cåuta în cår¡i (S.Fl. Marian,Sårbåtorile, I, p. 60); a cåuta cu ghiocul (ªez., III, p. 181); a cåuta în påscålie(I. U. Jarnik, A. Bârseanu, Doine ¿i strigåturi din Ardeal, Bucure¿ti, 1874);a cåuta în palmå (TDRG, fasc. 5, p. 484); a cåuta cu sita (I. U. Jarnik, A. Bârseanu,op. cit., p. 446); a cåuta în pravilå (A. Gorovei, op. cit., II, Ed. Minerva,Bucure¿ti, 1985, p. 85). Toate aceste expresii au sensul general „a ghici“,diversele compliniri pe care ele le con¡in denumind elemente ale instru-mentarului magico-divinator (bobi, cår¡i, sitå, påscålie etc.). În Ardeal, verbula cåuta (în varianta a cåta) are sensul „a descânta“, dupå cum atestå mate-rialele cercetate: „În Sålagiu, mama miresei cheamå pe båtrânele cele maiiscusite ¿i acestea coatå (adicå descântå) miresei de deochi“ (S.Fl. Marian,Nunta, p. 162). Ar fi de remarcat cå o serie de termeni magici române¿tiprovin de la varianta men¡ionatå a verbului a cåuta: cotåturå, „descântec“(Gh. Pavelescu, Cercetåri, p. 183); cotare, „descântec“ (S.Fl. Marian,Na¿terea2, p. 7); cotat, „descântat“ (Gh. Pavelescu, Cercetåri, p. 185). Verbula cåuta are mai multe variante: a cåta (în Moldova), a cota (în zona Apuse-nilor), a cålta (la istro-români), dupå cum indicå autorii DA (DA, tom I,

Cåta

61

partea a II-a, p. 228), a cåpta (în zona Banatului), a cåft (la aromâni), dupåTDRG, fasc. 4, p. 484-485); el provine din lat. cavitare (DA; SCRIBAN,p. 241). Din verbul men¡ionat provine ¿i termenul cåutåtor, -oare, „cel (saucea) care spune din cår¡i viitorul, ghicitor, -oare, vråjitor, -oare“ (S. Mândrescu,Literaturå ¿i obiceiuri poporane din comuna Râpa de Jos, comitatul Mure¿-Turda,Bucure¿ti, 1892, p. 150).

Cåutat s n. Acest termen provine de la verbul a cåuta, mai precis,prin conversiune, de la forma sa de supin, fårå prepozi¡ie. Dupå cum se¿tie, de la acela¿i verb provine ¿i alt termen, ce denume¿te o practicå magicå(cotare), dar în acest al doilea caz avem de-a face cu conversiunea formeide infinitiv lung. La cele men¡ionate ar mai trebui adåugat cå substantivulcotat (variantå a lui cåutat) prezintå un omonim ce denume¿te o caracte-risticå de tip magic (cotat, -å). Sensurile termenului discutat sunt urmåtoa-rele: „ghicit, ghicire“; „descântat“. Primul dintre aceste sensuri apare îndiverse sintagme specifice divina¡iei populare române¿ti: cåutat în cår¡i,cåutat în bobi (informa¡ie de teren: Cuca, jud. Gala¡i), cåutat în pravilå(ªez., IX, p. 85). Aceste sintagme atrag aten¡ia ¿i asupra instrumentaruluiutilizat (bobi, cår¡i, pravilå etc.), acest din urmå cuvânt necesitând unelelåmuriri. Prin pravilå se în¡elege, în contextul divina¡iei populare, un textreligios, cel mai adesea Evanghelia; dupå cum ne indicå sursele cercetate,preo¡ii obi¿nuiau så efectueze acte predictive mai ales cu privire la stareasånåtå¡ii, evolu¡ia unei boli, prin utilizarea textului cre¿tin: „Obi¿nuit,cåutatul în pravilå se face dupå slujba sfântului maslu“ (Idem). Pe terentradi¡ional românesc apar înså mult mai des cåutatul în cår¡i, cåutatul înbobi, ca forme ale cartoman¡iei ¿i aritmoman¡iei. Cel de-al doilea sens(„descântat“) este mult mai rar, chiar ¿i pe teren popular, fiind întâlnitdoar în zonele în care este utilizat verbul a cota, în loc de a descânta (v. Cåuta).În general, termenul cåutat (cu primul sens) prezintå unele particularitå¡i:nu are formå de plural ¿i nu se folose¿te, de obicei, decât în sintagme careindicå ¿i elementul de instrumentar divinator utilizat (bobi, cår¡i, påscålie,oglindå etc.); extrem de rar, atunci când actantul (informatorul) vrea sådiferen¡ieze foarte precis tipurile de activitate magicå pe care le practicå,acest substantiv poate fi folosit ¿i independent: astfel, o descântåtoare dinBanat semnala faptul cå se pricepe „la cåutat“, „la descântat“ (I.I. Popa,Contribu¡ii la studiul practicii magice în Banat, în Folclor literar, I, Timi¿oara,1967, p. 7), tocmai pentru a diferen¡ia clar activitå¡ile divinatorii de cele

Cåutat

62

vråjitore¿ti Prima atestare a acestui substantiv, ce denume¿te o practicåmagicå, având, dupå cum am våzut ¿i implica¡ii divinatorii, dateazå dinsecolul al XVI-lea (TDRG, fasc. 6, p. 485).

Cåutåtoare s.f. „Cea care spune din cår¡i viitorul, ghicitoare, vråji-toare“ (v. Cåutåtor). Se poate observa faptul cå acest cuvânt parcurge untraseu semantic de acum cunoscut pentru termenii magici, denumindini¡ial un actant specializat în domeniul cartoman¡iei, pentru ca, ulteriorså ajungå så aibå sensul mai general „vråjitoare“. Variantele termenuluistudiat sunt cåtåtoare ¿i cotåtoare, care sunt mai frecvent folosite pe terenpopular decât forma din limba literarå, ce apare aproape numai înlucrårile referitoare la practicile vråjitore¿ti sau divinatorii: „Mai întâicåutåtoarea le mestecå (cår¡ile – n.n.) bine“ (Elena Niculi¡å-Voronca,Datinile, 1, p. 1360). Varianta cotåtoare, „cårturåreascå“, a fost înregistratåpe teren în Ardeal, unde de altfel este råspânditå ¿i varianta a cota, pentrua cåuta, în zona Bihor având chiar o paletå semanticå mai bogatå, „persoanåcare se ocupå de prezicerea viitorului, ghicitoare“ (Lexic regional, II, p. 80).Cealaltå variantå, cåtåtoare, provine de la a cåta (variantå a lui a cåuta), esteînregistratå atât ca termen simplu, cu pluralul cåtåtori, cât ¿i ca elementcompus (cåtåtoare de noroc), având tot sensul „cårturåreaså“ (ALR SN, V,H, h. 1570). Spre deosebire de al¡i termeni ai divina¡iei populare, cåutåtor¿i cåutåtoare atrag aten¡ia asupra caracterului activ al ac¡iunii actantuluimagic, în timp ce termenii din seria ghicitor, ghicitoare etc. par a sugera maimult o atitudine de interpretare, de ghicire a unor semnifica¡ii ale elemen-telor cu valoare predictivå.

Cåutåtor s.m. „Cel care spune din cår¡i viitorul, ghicitor, vråjitor“(DA, tom I, partea a II-a, p. 229). În literatura medievalå, termenul analizateste înregistrat ¿i cu un alt sens, tot pe terenul divina¡iei populare, „astro-log“: „acel Laslåu så fi fost vâlhovnic care di pe limba sloveniascå såîn¡elege vråjitoriu, cåutåtoriu în stele“ (D. Cantemir, Hronicul vechimei aromano-moldo-vlahilor, apud V. Bogrea, Pagini, p. 92). Pe baza contextului, sepoate observa ¿i care era varianta acestui termen în perioada veche (cåutå-toriu); materialele cercetate ne-au permis så depiståm ¿i o altå variantå,atestatå ¿i aståzi pe teren popular, cåtåtor (DA, tom I, partea a II-a, p. 229).Cåutåtorul nu este numai un actant divinator, ci, în anumite zone, elpoate denumi ¿i pe „cel care e trimis de se informeazå despre un tânår de

Cåutåtoare

63

însurat ¿i despre averea lui“ (Idem); amprenta magicå a activitå¡ii lui sepåstreazå înså ¿i în aceastå situa¡ie: „Mamå, [...] Aleargå la cåtåtor, / Så-mivråjeascå cår¡ile, / Så-mi lungeascå zilele“ (S. Mândrescu, op. cit., p. 150).Termenul discutat provine de la verbul a cåuta, cu sufixul -tor, ¿i a fostînregistrat pentru prima oarå la mijlocul secolului al XVII-lea (TDRG,fasc. 5, p. 484-485).

Cânta vb. Acest verb este unul dintre termenii controversa¡i aimagiei populare, mul¡i cercetåtori neacceptând valoarea sa magicå; totu¿i,unele texte folclorice române¿ti permit depistarea implica¡iilor sale peteren magic: „Întru astå apå sântå, care ni se cântå ¿i ni se descântå...“(G. Dem Teodorescu, Poezii populare române¿ti, Tipografia modernå,Bucure¿ti, 1885, p. 383). P. Caraman sus¡ine cå, încå pe teren latin, canto,-are avea sensul „a vråji prin cântec, a descânta“ (P. Caraman, Descolindatul,p. 346); ca argumente în sprijinul ideii sale, profesorul ie¿ean men¡ioneazåfaptul cå, în aromânå, a cânta are ¿i aståzi sensul „a vråji“ („a vråji înviitor“ – n.n.), iar adjectivul participial cântat are sensul „fermecat“ (Idem).La românii de dincolo de Nistru, verbul a cânta apare în strânså legåturåcu a descânta: „Una (din fete – n.n.) -mi cântå, / Alta-mi descântå, / Da atreia de dedeochi / Îmi suflå“ (A. Ra¡iu, op. cit., p. 117); ¿i unele proverberomâne¿ti înregistreazå valoarea magicå: Ea î¿i cântå, ea î¿i descântå (Proverberomâne¿ti, Ed. Minerva, editor G. Muntean, Bucure¿ti, 1984, p. 129).Tr. Herseni este de acord cu includerea verbului analizat în seria verbelorcu caracter magic (Tr. Herseni, Literaturå ¿i civiliza¡ie, Ed. Univers, Bucure¿ti,1976, p. 126): „tot cu semnifica¡ie magicå avem în limba noastrå cuvintelea cânta ¿i a descânta“. [...] „A cânta, cu sens de incanta¡ie, se pare cå nu s-apåstrat plenitudinar, dar prezen¡a lui este atestatå de verbul a descânta“(Idem). Ca ¿i în cazul altor termeni magici, s-a produs ¿i la nivelul acestuiverb un fenomen de degradare semanticå; autorii DA men¡ioneazå, casens derivat „a spune cuiva (lucruri presupuse plåcute, ca un cântec), a-itoca, a-i îndruga mereu (fårå folos) acelea¿i lucruri (ca ¿i când i-ai recitaceva)“ (DA, tom I, partea a II-a, p. 84): „Tu ce-i cân¡i ¿i el ce-¡i descântå“(A. Pann, Povestea vorbei, apud DA); sensul amintit este urmarea desacra-lizårii sensului („a vråji, a fermeca“). Evolu¡ia semanticå men¡ionatå neaminte¿te de situa¡iile similare petrecute la nivelul unor verbe ca a boscorodi,a descânta, a vråji etc. Termenul discutat provine din (lat.) canto,-are (v. DA)¿i este atestat pentru prima oarå într-un text din secolul al XVI-lea(v. CILRV, p. 140).

Cânta

64

Cântec s.n. P. Caraman considerå cå acest cuvânt a avut valoaremagicå pe teren românesc ¿i atrage aten¡ia asupra faptului cå descântare ¿idescântec „se opun, în plan magic, lui cântare - cântec“ (P. Caraman,Descolindatul, p. 345). În limba latinå, carmen „nu însemna numai «cântec»,ca de obicei, ci foarte adesea însemna ¿i «formulå de vraj廓, remarcaetnologul ie¿ean (Ibid., p. 346). Tr. Herseni, la rândul såu, considera cåprezen¡a termenului descântec este o dovadå a existen¡ei substantivuluicântec cu sensul „farmec, vrajå“; în plus, Herseni înregistreazå, în zonaMåguri, din Mun¡ii Apuseni, expresia nu e cântec fårå descântec (Tr. Herseni,op. cit., p. 126), în care cei doi termeni denumesc practici magice de tipdiferit; ¿i A. Scriban crede în existen¡a sensului „farmec, vrajå“ al cuvân-tului cântec (SCRIBAN, p. 409). Consideråm cå o dovadå clarå în sprijinulipotezei prezen¡ei valorii magice a substantivului cântec o constituieexisten¡a verbului a cânteca, înregistrat de Herseni în zona men¡ionatå(v. Cânteca). Acest verb este ob¡inut pe baza unui model derivativ specificterminologiei magice: formarea de verbe ce denumesc ac¡iuni cu caractermagic de la cuvinte denumind practici magice (a boboni, a bosconi, a descântaetc). Pe teren folcloric, substantivul cântec oferå încå o serie de informa¡iiinteresante, legate de riturile de trecere: cântec (de jale), „bocet“ (DA, tom I,partea a II-a, p. 87), cântecul cel mare, „numele unui bocet care se cântå laînmormântarea feciorilor ¿i a fetelor, precum ¿i a bårba¡ilor ¿i nevestelortinere“ (Idem), cântecul zorilor, „numele unui bocet cântat în zori de zi înBanat“ (Idem). Termenul discutat provine din latinescul canticum (v. DA)¿i are o serie de variante: cântic, cântecå (Idem); cântec este atestat pentruprima oarå într-un text din secolul al XVI-lea (v. CIRLV, p. 140).

Cânteca vb. Termenul a fost înregistrat de Tr. Herseni în zonaMåguri, din Mun¡ii Apuseni, în expresia cântecá ¿i descântecá (Tr. Herseni,op. cit., p. 126), cele douå verbe denumind ac¡iuni magice cu caracter opus,de facere ¿i desfacere. A cânteca provine de la substantivul cântec, cu sensul„vrajå, farmec“. Tr. Herseni re¡ine, pentru zona deja amintitå, ¿i expresia„nu e cântec fårå descântec“, expresie care sugereazå cå descântecul, practicamagicå reparatorie, presupune cântecul, ca practicå magicå de perturbarea echilibrului; asupra valorii magice a cuvântului cântec se vor opri Scriban,autorii DLRM (v. Descântec), precum ¿i Herseni, care crede cå acest fapt,sensul magic pentru cântec, „ne aratå o legåturå originarå a fenomenuluimagic nu numai cu limba, dar ¿i cu poezia ¿i muzica, pentru cå la noi

Cântec

65

cântecul înseamnå, mai înainte de orice, poezie cântatå“ (Tr. Herseni,op. cit., p. 126). Termenul discutat nu este înregistrat în dic¡ionare ¿i nicinu mai apare în alte zone decât cea men¡ionatå, spre deosebire de a descân-teca. Este interesant faptul cå a cânteca ¿i a descânteca alcåtuiesc o perechede verbe formate pe teren românesc, care dubleazå perechea verbalåa cânta, a descânta, în care ambele verbe sunt de origine latinå.

Cântecå s.f. v. Cântec

Cântic s.n. v. Cântec

Cârti¡å s.f. Maria Sitaru men¡ioneazå ¿i acest substantiv printrecele care au semnifica¡ie magicå (SMPTRE, p. 63). Cuvântul respectiv aresensurile „boalå“ ¿i „plantå de leac“; evident, se are în vedere o plantåcare este folositå ca remediu contra bolii numite cârti¡å. ªi autorii DA facreferire la cele douå sensuri: „buboi care se face mai ales la picioare“;„numele unei plante nedefinite“ (DA, tom I, partea A II-a, p.165). Dupåcum observåm, DA nu precizeazå faptul cå planta respectivå avea outilizare care så intereseze terminologia magicå, nefåcând nici o legåturåîntre boalå ¿i elementul vegetal cu acela¿i nume. Se ¿tie cå, de fapt,substantivul cârti¡å (< bg. kurtica) denume¿te „un mamifer insectivor, caretråie¿te sub påmânt, unde scobe¿te galerii aruncând afarå gråmezi depåmânt numite mu¿uroaie“ (DULR, p. 108), dar cå, pe teren medical popu-lar, el a ajuns så denumeascå, probabil datoritå unor asemånåri întreforma animalului respectiv ¿i cea a pielii atinse de o anumitå boalå, ¿iaceastå boalå: „buboi lungåre¡“ (Idem). ªi Borza men¡ioneazå utilizareamedicalå a plantei numite popular cârti¡å: „Se folose¿te în medicinapopularå contra eczemelor“ (Al. Borza, op. cit., p. 222); or, dupå cum se¿tie, cârti¡ele (termen medical) sunt chiar ni¿te eczeme, abcese. Termenulanalizat prezintå câteva derivate, care nu au semnifica¡ie magicå: cârti¡oi,cârticios, cârti¡ar (v. DA).

Cel-perit s.comp. v. Cel-pierit

Cel-pierit s.comp. Dic¡ionarele indicå, în primul rând, pentru acest termensensurile pe teren medical: „sifilis“; „un fel de ¿ancår la gât ¿i la nas“;„un fel de scrofule“ (DA, tom I, partea a II-a, p. 271). Aceastå denumire

Cel-pierit

66

pentru o serie de maladii, afec¡iuni considerate extrem de periculoase,este de naturå eufemisticå, poporul evitând a pronun¡a direct numelebolii respective. Pentru noi este important înså faptul cå lucrårile lexico-grafice au re¡inut ¿i un alt sens al termenului în discu¡ie, ¿i anume „plantåde leac“ folositå pentru tratarea afec¡iunilor amintite (SMPTRE, p. 68),ceea ce conferå termenului în discu¡ie valoarea de element magic în raportcu boala (bolile) cu denumire identicå. O mårturie în acest sens ne oferåetnologul Valer Buturå: „Numele local de «cel-perit» se leagå, desigur,de întrebuin¡area plantei contra acestei boli“ (V. Buturå, op. cit., p. 84).Al. Borza men¡ioneazå faptul cå pe teren popular mai multe plante senumesc cel-pierit: Fumaria schleicheri, Holosteum umbellatum, Senecio vernalis,Senecio vulgaris (Al. Borza, op. cit., p. 218). Remarcåm, în final cå în literaturade specialitate, termenul discutat apare ¿i în varianta cel-perit (v. V. Buturå).

Ceti vb. v. Citi

Cib s.n. v. Ciob

Cinie s.f. DA indicå pentru acest termen ¿i sensul pe terenmagic: „fåcåturå, fapt, farmec, vrajå“ (DA, tom I, partea a II-a, p. 423):„Neprelestitul acesta [... gonind ciniia dracului nevåtåmat“ (text de la1776, apud DA). Autorii DLRLV fac precizarea cå sensul magic era cunoscutîn Muntenia, în timp ce în Moldova acest substantiv era folosit cu sensul„unealtå“ (v. DLRLV, p. 106). Prima atestare a termenului dateazå din1480 (v. DERS); Bogrea men¡ioneazå prezen¡a acestui substantiv ¿i într-untext de la 1650, dar fårå valoare magicå (V. Bogrea, Pagini, p. 70); forma deplural este cinii (Idem). În ceea ce prive¿te etimologia termenului, credemcå solu¡ia indicatå în DLRLV este cea corectå, men¡ionându-se cuvântulde origine sârbå cini (DLRLV, p. 106). Ar fi de adåugat cå acest termenprovine, pe teren slav, de la verbul ciniti, „a rândui, a alcåtui, a face“(Idem), care a evoluat în limba sârbå spre sensul „a face vråji“, ca ¿i verbulromânesc a face ¿i verbele corespunzåtoare din limbile romanice (v. Face),ceea ce ne determinå så credem cå aceastå evolu¡ie ¡ine de substratulindoeuropean, comun popoarelor slave ¿i celor de origine romanicå.

Ciob s.n. Termen pus în eviden¡å de expresia a pune (cuiva)ciobul, una dintre numeroasele expresii ce denumesc ac¡iuni magice cu

Ceti

67

caracter malefic. Verbul a pune apare, dupå cum se poate constata, încomponen¡a câtorva expresii idiomatice: a pune cuiva ulcica, a pune cuivacu¡itul, a pune frigarea. Alåturi de acestea este cunoscutå ¿i expresiamen¡ionatå de noi, a pune ciobul, explicatå de autorii DA ca denumind oac¡iune magicå: „adicå l-a vråjit cineva, mai cu seamå pentru însuråtoaresau måriti¿“ (DA, tom I, partea a II-a, p. 434-435). În expresia datå, cuvântulciob are sensul „vas învechit ¿i stricat în parte“ (DULR, p. 130). Se poateconsidera cå avem de a face cu un vas casnic ce era utilizat anume înpracticile vråjitore¿ti; se ¿tie cå în astfel de ac¡iuni se foloseau fie vase noi,neîntrebuin¡ate pânå atunci, fie, din contrå, vase casnice scoase din uz,deteriorate, care tocmai prin astfel de caracteristici råspundeau unorcerin¡e ale gândirii arhaice. Termenul ciob este atestat în secolul al XIX-lea(v. DA, tom I, partea a II-a, p. 435), provine din cuvântul de origine turcåèob (v. DULR, p.130), solu¡ie etimologicå fa¡å de care autorii DA exprimåunele rezerve: „Marea råspândire geograficå a cuvântului pe terenromânesc ¿i prezen¡a lui în unele din idiomele balcanice face pu¡inprobabilå aceastå etimologie“ (v. DA). Totu¿i, mai aproape de noi în timp,autorii DEX reiau solu¡ia etimologicå a lui ªåineanu (DEX, p.176). Terme-nul discutat prezintå o serie de variante, cib, ciorb, precum ¿i derivateleciobule¡, a ciobi, a ciorbui, a cioba, care nu intrå în sfera lexicului magic.

Ciorb s.n. v. Ciob

Citi vb. În general, verbul amintit este recunoscut ca denumindo ac¡iune cu implica¡ii pe terenul divina¡iei populare, având, în astfel desitua¡ii, sensul „a ghici“ (DA, tom I, partea a II-a, p. 485) ¿i utilizându-secu anumite compliniri (palmå, stele), care indicå elemente supuse uneilecturi din perspectivå divinatorie. De altfel, Al. Resmeri¡å då acestui verbo defini¡ie corespunzând tipului de activitate magico-divinatorie efectuatåde actant: „a ghici observând“ (DESLR, p. 132). Pe teren popular verbulamintit este aståzi mai pu¡in utilizat; se pare, cå în perioada medievalå,mai ales în mediul cårturåresc, el a fost o prezen¡å mai semnificativå, dupåcum atestå unele texte: „... ¿i så ¿ti¡i cå pre aceia cheamå vråjitori, cariicheamå dracii [...] sau carii citesc stelele...“ (text de la 1652, apud A. Gorovei,op. cit., p. 56). Se poate observa cå, în aceastå situa¡ie, a citi se utilizeazå cuun complement direct (stelele), în timp ce compusul cititor de stele (în stele)denume¿te actantul care efectueazå opera¡iunea cu caracter astrologic;

Citi

68

în alte situa¡ii, regimul verbal poate fi diferit, în loc de a citi stelele, putândapåreau expresia a citi în stele, ceea ce ne sugereazå posibilitatea ca,la origine, acestea så fie formule lingvistice calchiate pe teren românesc,cår¡ile populare fåcând deseori trimitere la actan¡i numi¡i cititori de stele,numåråtori de stele, socotitori de stele. Tot de domeniul divina¡iei ¡ine ¿iexisten¡a expresiei a ceti în palmå (DLRM, p. 149), în care apare ¿i o variantåa verbului men¡ionat ¿i care are sensul „a prezice cuiva viitorul,examinând liniile din palmå“ (Idem). A. Oi¿teanu observa cå verbul a citinu prezintå numai implica¡ii pe teren divinator, ci ¿i pe acela al vråjitoriei,fåcând trimitere la cartea solomonarului (numitå ¿i Solomonia), din careactantul magic, denumit solomonar, „cite¿te“ pentru a ¡ine sub controlfenomenele meteo: „Douå par a fi principalele mijloace ale solomonaruluiîn înfruntarea sa cu balaurul ¿i ambele sunt exclusiv magice: descântarea,citirea (sublinierea ne apar¡ine – n.n.) din carte, ¿i legarea (punerea frâului)(v. A. Oi¿teanu, op. cit., p. 202). Sensul care se poate deduce („a descânta,a vråji pe baza unui text magic“) nu este înregistrat în dic¡ionare ¿i neatrage, în plus, aten¡ia cu privire la valen¡ele magice ale cuvântului scris.A citi provine din v. sl. å isti ¿i apare în textele române¿ti încå din secolulal XVI-lea (DA, tom I, partea a II-a, p. 485; CIRLV, p. 139).

Cliric s.m. Substantiv de origine slavå (DA, tom I, partea a II-a,p. 549), care are forma de plural clirici (ALIL, XXV/1976, p. 48) ¿i a fostînregistrat cu valoare magicå în zona Sålaj (A. Oi¿teanu, op. cit., p. 224).Acest termen a påtruns în limba românå în perioada veche, din vsl. klirikû,provenit, la rândul såu, din gr. klerikos; de altfel, Scriban propunepentru termenul românesc etimonul grecesc, fårå intermediar slavon(SCRIBAN, p. 303). Credem, cå totu¿i, acest substantiv a intrat în limbaromânå prin intermediar slavon, a¿a cum s-a întâmplat cu numero¿itermeni religio¿i de origine greacå în perioada medievalå. Autorii DAmen¡ioneazå cå „de la începutul secolului al XIX-lea încoace, cuvântulcliric este neologism, provenind din latinescul clericus,-um“ (DA, tom I,partea a II-a, p. 549). Deoarece cuvântul este atestat încå din 1652 („De seva întâmpla cuiva a se îndråci acela så nu fie cliric, nici så se amesteceså se roage cu credincio¿ii“; v. Îndreptarea legii, apud. A. Gorovei, op. cit.,II, p. 43), consideråm cå el este de origine slavå, neologismul latinconsolidându-l, eventual, pe terenul limbii române. Sensul magic alsubstantivului cliric este legat de practicarea magiei de cåtre unii preo¡idin mediul rural.

Cliric

69

Cobiturå s.f. Verbul a cobi, de la care provine termenul discutat,poate avea ¿i sensul „a descolinda“: „A¿a de exemplu, în Muntenia, dinmulte locuri ni s-a comunicat despre colindåtori cå, atunci când cântåsau recitå versuri cu blesteme ori ocåri, se zice de cåtre popor cå ei cobesc“(P. Caraman, Descolindatul, p. 328). Asiståm la un fenomen de transferdinspre terminologia divina¡iei populare spre cea a vråjitoriei, caz mairar întâlnit, de unde ¿i valoarea mai mare, din perspectivå etnolingvisticå,a verbului a cobi. Caraman, cel care a studiat primul în etnologia româ-neascå fenomenul descolindatului, înregistreazå în Dobrogea cuvântulcobiturå, care denume¿te de fapt descolindele în acea zonå: „formulele lorblasfemante (din cadrul descolindatului – n.n.) sau injurioase se numesccobituri“ (Idem). În cadrul terminologiei descolidatului, cobiturå semnaleazå,poate mai mult decât al¡i termeni, strânsa legåturå dintre manifestårilevråjitore¿ti propriu-zise ¿i cele divinatorii, baza lor comunå.

Cólerå s.f. v. Holerå

Colérå s.f. v. Holerå

Colind s.n. v. Colindå

Colinda vb. Includerea acestui verb în cadrul termiologiei magicede cåtre profesorul Caraman nu poate så ne surprindå, dacå avem învedere caracterul eminamente magic al ac¡iunii denumite de verbul amintit:„a merge din caså în caså cântând colinde“; „a umbla cu colindatul“(DA, tom I, partea a II-a, p. 657). Credem cå ac¡iunea realizatå de actan¡iicolindåtori este una de transmitere a mesajului magic fiecårei gospodåriiîn parte, mesaj care, conform credin¡elor, trebuia så aducå prosperitate;atitudinea ostilå fa¡å de actan¡i era sanc¡ionatå de cåtre ace¿tia printr-oaltå ac¡iune cu caracter magic, denumitå prin verbul a descolinda. În acestfel, a colinda ¿i a descolinda constituie douå laturi ale aceluia¿i fenomencu caracter magic. Verbul analizat este atestat pentru prima oarå la 1718(v. TDRG, fasc. 6, p. 607), provine de la substantivul colindå (Ibid., p. 606)¿i este înregistrat ¿i în ALR II/I, h. 211. Autorii DA indicå existen¡a maimultor variante: a colinda, a colindra, ultima în jud. Sibiu (v. DA), precum ¿ia unor termeni forma¡i de la rådåcina verbului a colinda: colindåtor, colindat,colindare. Ca ¿i în cazul altor termeni, se poate constata fenomenul

Colinda

70

de pierdere a valorii magice, a colinda însemnând ¿i „a umbla de colopânå colo, dintr-un loc în altul „(DLRM, p. 167); „a hoinåri“ (v. DA).

Colindare s.f. Este un termen mai pu¡in folosit pe teren popular decâtsinonimul såu, colindat; provine de la forma de infinitiv a verbului a colinda,prin conversiune. Co¿buc folose¿te acest termen în studiile sale de folclorcu sensul „colindat“: „Aceastå legendå (despre Maica Precista – n.n.) e maimult etnicå, ¿i, prin sas, se aratå popoarele cre¿tine neortodoxe, care n-aufrumosul obicei al colindårii...“ (G. Co¿buc, op. cit., p. 300). Profesorul Caramanatrågea aten¡ia cå acest substantiv nu este un termen de metalimbaj,ci este atestat pe teren popular (v. P. Caraman, Descolindatul, p. 327), împreunåcu a descolinda, descolinda¡ie, descolindå, dar, din påcate, nu este înregistratîn nici un dic¡ionar al limbii române.

Colindat s.n. Denume¿te, dupå pårerea lui P. Caraman, o practicåmagicå de bun augur ¿i constå în activitatea de transmitere a mesajuluimagic de cåtre colindåtori fiecårei gospodårii în parte (a umbla cu colindatul,în zona Rediu, jud. Gala¡i, anchetå proprie). Aceastå practicå magicå serealizeazå într-o perioadå bine determinatå a anului: „Timpul pentru umbla-rea cu colindatul este ajunul Cråciunului“ (S.Fl. Marian, Sårbåtorile, I, p. 9).Termenul discutat este sinonim cu substantivul colindare, care este însåmai pu¡in folosit pe teren popular ¿i provine, prin conversiune, din formade supin a verbului a colinda. Colindatul este opus pe teren magic descolin-datului, fenomen descoperit ¿i cercetat de P. Caraman (v. Descolindat).

Colindå s.f. DA înregistreazå acest termen cu urmåtoarele sensuri:„cântare cu cuprins religios, preamårind mai ales Na¿terea Domnului,cântatå de mai mul¡i in¿i (mai ales copii ¿i flåcåi), umblând în mici cete dela caså la caså în ajunul Cråciunului ¿i în seara Anului nou“; „covrigulce se då colindåtorilor drept råsplatå pentru colindat“; „bå¡ de colindåtor,din creangå de alun, despoiat de coji ¿i învelit apoi cu coajå de tei, înformå spiralå“ (DA, tom I, partea a II-a, p. 658). Din cele men¡ionate sepoate observa fenomenul de extindere semanticå, pe care îl probeazå ¿iun alt sens, neînregistrat de DA: „panglicile din lemn de salcie înfå¿urateîn jurul pålåriilor“ (colindåtorilor – n.n.). Acest sens este înregistrat înMun¡ii Apuseni de cåtre Ov. Bârlea. Degradarea semnifica¡iilor magiceeste probatå de existen¡a unui alt sens, men¡ionat în DA: „umblat repetat

Colindare

71

sau îndelungat (prin sat, câmp, pådure), cutreierare a unui loc, colindare“(DA, tom I, partea a II-a, p. 658). Asupra originii termenului s-au purtatunele discu¡ii; autorii DA considerå cå acest substantiv este de origineslavå: „colind(å) vine la noi din paleoslavul koleda“ (Ibid., p. 659). MonicaBråtulescu, dupå ce men¡ioneazå provenien¡a românescului colindå din(lat.) calendae, adaugå urmåtoarele observa¡ii: „Slavul coleda, derivat ¿i eldin Calendae ¿i påtruns la noi prin adoptarea ierarhiei biserice¿ti slavo-bizantine, a influen¡at forma mo¿tenitå de români direct din latinå.Termenul astfel ob¡inut, colindå, a restrâns aria de circula¡ie a formei maiarhaice, cåreia în bunå parte i s-a substituit“ (Monica Bråtulescu, Colindaromânescå, Ed. Minerva, Bucure¿ti, 1981, p. 15). Noi am optat pentru origi-nea latinå a termenului discutat, cu observa¡ia cå, de fapt, slavul kaledanu este derivat din calendae, ci este, pur ¿i simplu, cuvântul latin men¡ionat,împrumutat de slavi ¿i adaptat structurilor lexico-gramaticale de tip slav.Substantivul colindå denume¿te, dupå opinia lui P. Caraman, o practicåmagicå de tip pozitiv, opuså descolindei (v. Descolindå): „formulele dedescolindare nu sunt altceva decât o desfacere a colindelor“ (P. Caraman,Descolindatul, p. 358). Caracterul magic al acestei practici este confirmat ¿ide unele credin¡e populare care consemneazå interdic¡ia de a modificatextul colindei; astfel, interven¡ia în text era cotatå „drept påcat“ (A. Fochi,op. cit., p. 85), iar cel în cauzå suporta consecin¡e neplåcute („te pedepse¿teziua pe care o colinzi“; Idem). Colindå prezintå o serie de variante: colind,în Muntenia (v. DA), corindå, în nordul Transilvaniei, în Maramure¿, înBihor ¿i Banat (v. DA; v. studiul introductiv al lui Ov. Bârlea la lucrarealui P. Caraman despre colindat, p. X), colindrå, în Såli¿te (v. DA), colinde¡,în ºara Lovi¿tei (Monica Bråtulescu, op. cit., p. 15). Forma de pluralprezintå, la rândul ei, variante: colinde, colinzi (v. DA), corinde (Ov. Bârlea,în studiul introductiv men¡ionat, p. IX). Douå derivate ale acestui termenintereseazå cercetarea noastrå: a colinda ¿i descolindå, ambele cu rezonan¡åpe teren magic. Prima atestare a termenului dateazå din 1643 (v. TDRG,fasc. 6, p. 606).

Colindåtor s.m. Acest substantiv are sensul „copil, june care colindå,umblå cu colindatul“ (DA, tom I, partea a II-a, p. 658); provine de la verbula colinda, cu sufixul -tor, ¿i este utilizat mai ales la plural: „Scula¡i, scula¡iboieri mari, / Cå vå vin colindåtori“ (Poezia obiceiurilor de iarnå, Ed. Minerva,Bucure¿ti, 1985, p. 145; v. ALR, II/I, MN, 2824 bis, 111). Purtåtoare ale

Colindåtor

72

sensului „colindåtor“ sunt ¿i substantivele colinda¿, colindåu (utilizat învestul Transilvaniei), colindar (utilizat în sudul Munteniei ¿i pentru careautorii DA sugereazå o posibilå influen¡å a cuvântului bulgåresckoledari), colinde¡ (utilizat în sudul Moldovei; v. T. Pamfile, Jocuri de copii,adunate din satul ºepu, în Analele Academiei Române, tom XXVIII, Bucure¿ti,1905-1906, I, p. 357). Autorii DA înregistreazå ¿i cuvântul colindroi,„hoinar“, provenit de la varianta colindrå, „colindå“ (zona Såli¿te; v. DA).Acest din urmå termen sugereazå degradarea sensului magic, observatåla multe alte elemente ale terminologiei magice. Includerea termenuluicolindåtor în cadrul terminologiei magice ne-a fost sugeratå de studiulprofesorului P. Caraman referitor la descolindat: în concep¡ia sa, colindåtorii„sunt depozitarii magici ai norocului“ (P. Caraman, Descolindatul, p. 7),„un fel de vråjitori de bun augur“ sau „de råu augur“ (Ibid., p. 18). Dupåopinia etnologului ie¿ean, colindåtorii realizeazå „ac¡iuni de incanta¡ie“(Ibid., p. 17).

Colindea¡å s.f. v. Colinde¡

Colindete s.n. v. Colinde¡

Colinde¡ s.n. Este un termen înregistrat cu sensurile „colindå“(DA, tom I, partea a II-a, p. 659), dar ¿i „colac“ (DESLR, p.145), „colåcel“(DULR, p. 148), ceea ce ne indicå faptul cå acest substantiv denume¿te opracticå magicå specificå perioadei de iarnå, dar ¿i un element cu caracterritual. Pe teren mitofolcloric au fost înregistrate expresiile a umbla cucolinde¡ele sau a umbla cu colinde¡i, ambele cu sensul „a umbla cu colin-datul“, în care, dupå cum u¿or se observå, s-a påstrat semnifica¡ia ritualåa acestui termen. Oprindu-se asupra expresiei a umbla cu colinde¡ele, autoriiDEX semnaleazå doar unul dintre sensuri: „colåcel sau pâini¿oarå carese då în dar colindåtorilor“ (DEX, p. 197). Se cuvine så remarcåm genera-lizarea semanticå produså în timp, din moment ce un sens secundar, derivatdin cel ini¡ial, ajunge så însemne „orice dar care se då colindåtorilor“(Idem).ªi autorii DA se opresc asupra expresiei amintite ¿i semnaleazå desacrali-zarea produså prin trecerea de la sensul „a umbla cu uratul“ la sensul„umblarea de colo pânå colo, de la unul la altul, colindare, colindat,preumblare, vagabondare, vizitare“ (DA, tom I, partea a II-a, p. 659).Termenul colinde¡, format de la colind cu sufixul -e¡, este atestat prima oarå

Colindea¡å

73

în secolul al XIX-lea (v. DA) ¿i prezintå o serie de variante, unele apåruteprin contaminare sau ca urmare a unor jocuri lingvistice: colindea¡å,colindete, colindre¡ (în Rå¿inari, Sibiu), bolinde¡, bolindea¡å. Ca råspândire,colinde¡ acoperå o arie mai largå, ce include diverse zone: Sibiu (V. Påcalå,Monografia comunei Rå¿inari, Sibiu, 1915, p. 987), Buzåu (DA, tom I, parteaa II-a, p. 659), Covurlui (Idem), Arge¿ (D. Udrescu, op. cit., p. 55) etc.

Colinde¡ar s.m. Înregistrat în Arge¿, în localitå¡ile Såpata de Sus,Ungheni, Mo¿oaia, acest substantiv are sensul „colindåtor“: „Auzi, vincolinde¡arii“ (D. Udrescu, op. cit., p. 55). Termenul este format de la substan-tivul colinde¡ cu sufixul -ar (ca ¿i bobar, påscålar, solomonar etc.), ¿i indicå unactant magic, purtåtor al mesajului mitico-magic al comunitå¡ii cåtrefiecare familie în parte. Udrescu ne indicå ¿i degradarea semanticåproduså la nivelul acestui termen, prin trecerea de la sensul ritual la celde „om care umblå dupå învârteli, tråie¿te din cåpåtat, din cer¿it“; „poma-nagiu“ (Idem). Pe baza acestei evolu¡ii semantice se poate constata ¿ischimbarea atitudinii comunitå¡ii din zona respectivå fa¡å de o manifestareritualå fundamentalå.

Colindra vb. v. Colinda

Colindrå s.f. v. Colindå

Colindre¡ s.n. v. Colinde¡

Corinda vb. v. Colinda

Corindå s.f. v. Colindå

Cota vb. v. Cåuta

Cotare s.f. Acest termen are caracter regional, fiind înregistrat înMun¡ii Apuseni de Gh. Pavelescu (v. Cåuta); ¿i S.Fl. Marian atrage aten¡iaasupra acestui termen, indicând ¿i o altå zonå în care el este utilizat:„Prin unele pår¡i de prin mun¡i, precum ¿i în comitatul Satmar, româniizic cotare în loc de descântec, unde vråjitoarea este chematå ca så coatebolnavul“. (S.Fl. Marian, Na¿terea1, p. 7). S.Fl. Marian simte nevoia unei

Cotare

74

precizåri a termenului ¿i într-o altå lucrare: „Aceastå cotare – descântarese face a¿a...“ (S.Fl. Marian, Înmormântarea2, p. 11), deoarece observåcaracterul regional al termenului în discu¡ie. Din informa¡iile prezentatese poate desprinde atât sensul acestui termen, ¿i anume „descântec“, cât¿i sugestia cå în zonele men¡ionate se utilizeazå verbul a cota, în loc dea descânta. Termenul analizat provine din infinitivul lung al verbului a cota.

Cotat s.n. v. Cåutat

Cotat,-å adj. Despre acest termen de¡inem pu¡ine informa¡ii, poate¿i datoritå frecven¡ei sale scåzute ca utilizare chiar pe teren popular. El afost înregistrat în Mun¡ii Apuseni, cu sensul „descântat(å)“ (S.Fl. Marian,Vråji, p. 140) în sintagma apå cotatå (Idem). Aceastå sintagmå denume¿teacea apå care a fost supuså unei proceduri magice ¿i care, de regulå, eraaruncatå, cu unele precau¡ii, în locuri ferite, pentru cå era consideratåprimejdioaså pentru om. Termenul prezentat denume¿te o caracteristicåde tip magic ¿i provine, prin conversiune, din forma participialå a verbuluia cota; mai cunoscut decât acest termen este omonimul såu, cotat, caredenume¿te o practicå magicå.

Cotåtoare s.f. v. Cåutåtoare

Cotåtor s.m. v. Cåutåtor

Cotåturå s.f. Acest substantiv este înregistrat în Mun¡ii Apuseni,cu sensul „descântec“ (Gh. Pavelescu, Cercetåri, p. 183); forma de plurala substantivului men¡ionat este cotåturi: „Iulia, o muiere båtrânå ¿tiamulte cotåturi“ (Idem). Ov. Bârlea crede cå termeni cum sunt fåcåturå,cotåturå se referå „la totalitatea practicilor efectuate în vederea unui scopmagic sau medical“ (Ov. Bârlea, Folclor românesc, II, Ed. Minerva, Bucure¿ti,1983, p. 7), ceea ce înseamnå cå, de fapt, ace¿ti termeni ar avea ¿i în¡elesul„vrajå“. Cuvântul cotåturå este format de la verbul a cota, care, dupå cumse ¿tie, în zona Mun¡ilor Apuseni este utilizat cu sensul „a descânta“;de remarcat cå, în zona men¡ionatå, a descânta nu se folose¿te, fiind unadintre pu¡inele regiuni din ¡arå unde acest verb nu este întrebuin¡at(v. Descânta). Substantivul cotåturå mai este folosit, în zona men¡ionatå,¿i cu sensul „descântat“, alåturi de cotare (Gh. Pavelescu, Cercetåri, p. 191),

Cotat

75

ceea ce înseamnå cå el denume¿te ¿i un tip de activitate magicå. ElenaNiculi¡å-Voronca utilizeazå termenul cåutåturå cu sensul „ghicit în bobi“:„Cåutåturile în Bucovina sunt influen¡ate de stråini“ (Elena Niculi¡å-Voronca,op. cit., p. 41); credem cå acest cuvânt este o crea¡ie cultå, neavând decâtlegåturå etimologicå cu termenul discutat de noi (cotåturå).

Curat,-å adj. Autorii DEX atrag aten¡ia cu privire la sensul magical acestui adjectiv: „Asupra cåruia nu apaså un blestem sau o vrajå, carenu este sub influen¡a diavolului“ (DEX, p. 251). Pe aceea¿i linie semanticåse înscrie prezen¡a cuvântului curat în expresia nu-i lucru curat, „este cevala mijloc, a intervenit ceva anormal, nefiresc“ (Idem), care atrage aten¡iaasupra posibilei interven¡ii a factorilor malefici, atunci când faptelenu evolueazå în mod firesc. Pe terenul mentalitå¡ii populare opozi¡iacurat-necurat este fundamentalå pentru în¡elegerea lumii. Locurile, obiec-tele etc. pot purta pecetea unuia sau altuia dintre membrii acestei opozi¡ii:„Comorile-s de douå feluri: curate, adecå care-s juruite omului ¿i necurate,al cåror ståpân e necuratul“ (ªez., I, p. 284). Pe baza opozi¡iei men¡ionates-a ajuns ca termenul necurat (articulat) så desemneze, conform mentalitå¡iitradi¡ionale, diavolul; mai mult, dupå cum semnaleazå autorii DA,adjectivul curat (articulat) a putut primi ¿i accep¡ia „sfânt“ (DA, tom I,partea a II-a, p. 1009), ceea ce nu trebuie så ne mire, date fiind conota¡iilepe care le-au primit, în timp, cei doi membri ai opozi¡iei men¡ionate.Termenul discutat provine de la verbul a cura (< lat. curare „a îngriji, a curå¡a“;v. DEX, p.251), dar este posibil ca sensul pe teren magic, care nu pare a fipe deplin explicabil pornind de la verbul a cura, så fie datorat unei influen¡eslavone. Se ¿tie cå în limbile slave existå compusul neåistyj duh, „necuratul“,care, credem cå a influen¡at ¿i valorile semantice ale românescului necurat(neåistyj duh însemnând „duh necurat“). Ulterior, pe teren lingvisticromânesc, s-a dezvoltat (la cuvântul curat) un sens care så intre în opozi¡iecu sensul magic al termenului necurat. Cuvântul analizat face parte dinstratul elementelor vechi în limbå, prima sa atestare datând din secolulal XVI-lea (v. DA).

Cu¡ât s.n. v. Cu¡it

Cu¡it s.n. Pe teren mitofolcloric românesc, cu¡itul are numeroaseimplica¡ii, pe care, în parte, le vom aminti ¿i noi; ne intereseazå înså, în

Cu¡it

76

primul rând, utilizarea magicå a acestui obiect care face parte dininstrumentarul magic. În acest sens, vom aminti expresiile a pune cu¡itul(v. Pune), a lua cu¡itul (v. Lua), cu¡it cununat etc. Pe lângå aceste elemente,ar fi de amintit ¿i semnifica¡iile acestui cuvânt pe terenul medicineimagice; dupå cum se ¿tie, substantivul cu¡it denume¿te ¿i o boalå, „junghi“(V. Buturå, op. cit., p. 257): „Omul zace sau bole¿te de cu¡it“ (DA, tom I,partea a II-a, p. 1051). Aceastå boalå se transmite, conform credin¡elor, pecale magicå: „Du¿manii care vreau så omoare pe altul prin cu¡it ursesc uncu¡it ca så fie la cutare om în coaste, în piept sau în alt loc. Atunci, se zicecå i-a pus cu¡itul“ (v. DA). De obicei, pentru înlåturarea acestei vråji cucaracter malefic se ac¡ioneazå prin descântece: „Ie¿i de la cutare din rânzå,/Din osânzå, / Cu toate înjunghiurile / Cu toate cu¡itele“ (ªez., IV, p. 26)Aceastå contraac¡iune magicå este denumitå pe teren popular prinexpresia a lua cuiva cu¡itul. Pentru realizarea ei se utilizeazå un anume tipde cu¡it: „celuia cåruia i s-a pus cu¡itul i se descântå de cu¡it, de vråjitoare,cu un cu¡it cununat (DA, tom I, partea a II-a, p. 1051). Cu¡itul cununat este„cu¡itul pe care l-a ¡inut mirele la brâu sau mireasa la sân, când s-aucununat“ (I.A. Candrea, Folclorul1, p. 374). Pentru realizarea ac¡iunilormagice se întrebuin¡eazå înså ¿i alte tipuri de cu¡it, ¿i anume cu¡itul furatsau gåsit: „de ursit se face cu coaså de furat, cu secere de furat, cu cu¡it defurat, cu ace de furat, cå atunci e tare de leac“ (Elena Niculi¡å-Voronca,Datinile1, p. 531); „ca så scape de friguri, bolnavul se duce duminicådiminea¡a la fântânå cu o oalå nouå ¿i cu un cu¡it de gåsit, nu vorbe¿tenici la dus, nici la întors ¿i nici în urmå nu se uitå, umple o oalå cu apå,pune cu¡itul în cruci¿ pe oalå, face trei cruci ¿i zice în gând: „Cândpåguba¿ul o mai pune mâna pe cu¡itul åsta, atunci så må prindå pe minefrigurile“ (Folclor ¿i folcloristicå, p. 32). Tot pe teren magic, cu valoareapotropaicå, cu¡itul este folosit contra strigoilor: „În groapå, când suntgata så toarne påmânt peste mort, pun la picioare un fus, iar la cap uncu¡it sau dimpotrivå ¿i zic: de-o veni strigoiul de la råsårit, så se-nfige încu¡it...“ (I.A. Candrea, Folclorul1, p. 150); de asemenea, cu¡itul se mai folo-se¿te cu rol apotropaic ¿i contra farmecelor: „Cu¡it dacå pui noaptea subcap, cu vârful afarå, nu se pot apropia farmecele, vin pânå la tine ¿i fug“(Elena Niculi¡å-Voronca, Datinile1, p. 578). Pentru protejarea nou-nåscutuluise apeleazå la acela¿i instrument magic: „Copilul mic nu-i bine a-l låsasingur în caså, cå intrå necuratul în el, ci trebuie så punå (mama – n.n.)lângå albie (leagånul) lui o måturå ori un cu¡it“ (Credin¡i, p. 60). Putem

Cu¡it

77 Cu¡it

aminti ¿i unele utilizåri ale cu¡itului în magia meteorologicå; se ¿tie cumac¡iona Smaranda Creangå pentru a abate grindina, credin¡ele popularefiind ¿i mai explicite în acest sens: „Cu un cu¡it înfipt în påmânt sauîn grinda casei se poate opri grindina sau vârtejul de furtunå“ (DMDMR,p. 107). Termenul discutat este atestat încå din secolul al XVI-lea (v. DA),prezintå varianta cu¡ât (în Moldova), precum ¿i numeroase derivate: cu¡ita¿,cu¡itoi, cu¡itu¡, cu¡itar, cu¡itorie, a cu¡iti (v. DA, tom I, partea a II-a, p. 1051).Dintre derivatele acestui cuvânt unele, cum sunt a cu¡ita (cu formaparticipialå cu¡itat), a încu¡ita, apar doar în textele magice. Substantivulcu¡it intrå în structura a numeroase expresii idiomatice, dintre care însåau semnifica¡ie magicå doar a pune cu¡itul, a lua cu¡itul, e mort de cu¡it (sespune despre o persoanå cåreia i s-a pus cu¡itul ¿i care a decedat în urmaacestei ac¡iuni magice).

Da vb. Acest verb intrå în componen¡a unor expresii careatrag aten¡ia asupra implica¡iilor pe teren divinator: a da în bobi (cu bobii)(DA, tom I, partea I, p. 583); a da cu bobii pe fundul sitei (DA, tom II,partea I, p. 3213); a da în cår¡i (informa¡ie de teren: Måci¿eni, jud. Gala¡i);a da cu ghiocul (DA, tom II, partea I, p. 260); a-i da cuiva în zodii (DLRLC,IV, p. 76); a da cu sita (DLR, tom X, partea a 3-a, p. 999). Astfel de expresiiatrag aten¡ia ¿i asupra instrumentului utilizat în actul divinator (bobi,cår¡i, ghioc, zodie, zodiac etc.), fiind echivalente cu expresii construitecu verbele a ghici (a ghici în bobi, a ghici în cår¡i etc.) ¿i a cåuta (a cåuta în bobi,a cåuta în cår¡i, a cåuta cu ghiocul etc.). Pe terenul practicilor vråjitore¿ti,se pot remarca expresiile a da de fålcari¡å ¿i a da de baghi¡å (DA, tom II,partea I, p. 37), ambele având sensul „a descânta“ în vederea vindecåriide fåcari¡å ¿i baghi¡å: fålcari¡a „o boalå (de copii), un fel de tetanus care semanifestå prin încle¿tarea fålcilor“ (Idem); baghi¡å „un fel de morb pe care-lcapåtå mai cu seamå copii cårora le-au crescut to¡i din¡ii“ (S.Fl. Marian,Na¿terea1, p. 398). Cel mai mare interes pentru cercetarea terminologieimagice îl prezintå înså utilizarea acestui verb, cu valoare absolutå, cazîn care indicå o ac¡iune de tip malefic, având sensul „a vråji, a fermeca“:„I-o dat ca sî scapi di iel“ (informa¡ie de teren: Dobrina-Hu¿i, jud. Vaslui).Utilizarea fårå compliniri pentru a indica o ac¡iune de tip malefic apropieacest verb de alte câteva asemånåtoare din punctul de vedere al regimuluisintactic : a pune, a turna, a face, care pot apårea în contexte similare cu celmen¡ionat de noi. Verbul amintit a generat câ¡iva termeni importan¡iai lexicului magic: dåtåtoare, „vråjitoare“ (Lucia Cire¿, Lucia Berdan,op. cit., p. 407); dat, „vrajå“; „o boalå datå cuiva de du¿mani ca så se îmbolnå-veascå“ (N. Påsculescu, op. cit., p. 335); dåtåturå, „farmec, vrajå“ (Lucia Cire¿,

D

79

Lucia Berdan, op. cit. p. 407); dare, „farmec, fapt“ (DA, tom I, partea I,fasc. D-de).

Dalac s.n. Substantivul dalac, mai cunoscut ca denumind o boalå,a ajuns pe teren popular så reprezinte ¿i denumirea unui remediu vegetalal bolii cu acela¿i nume. Dalacul este definit de ªåineanu ca „inflama¡iuneasplinei la cai ¿i la vite“; „bubå rea numitå ¿i cårbune“ (DULR, p. 190).Lingvistul bucure¿tean face înså referire ¿i la sensul pe teren magic: „plantåveninoaså ale cårei frunze le întrebuin¡eazå poporul pentru a vindecadalacul“ (Idem). Autorii DEX eviden¡iazå atât un sens, cât ¿i celålalt:„antrax“; „Plantå erbacee otråvitoare, din familia liliaceelor cu tulpinådreaptå, terminatå cu o unicå floare verzuie ¿i cu fructul de mårimea unuibob de mazåre; frunzele acestei plante sunt întrebuin¡ate în popor pentruvindecarea dalacului“; Paris quadrifolia (DEX, p. 258). Maria Sitaru facede asemenea trimitere la dublul sens al cuvântului: „boalå“; „plantå deleac“ pentru acea boalå (SMPTRE, p. 68). Termenul discutat provine de latc. dalak, „splinå“ (DEX, p. 258) ¿i nu prezintå derivate pe teren magic.Ar mai fi de semnalat faptul cå, în cadrul terminologiei etnobotanice, dalac(„plantå de leac“) a generat doi termeni compu¿i: foaie de dalac, buruianåde dalac (Al. Borza, op. cit., p. 124).

Dare s.f. Substantivul men¡ionat este format de la verbul a da(din infinitivul lung al acestuia) ¿i are sensul „farmec, fapt“ (DA, tom I,partea I, fasc. D-de): „Så må limpezeascå, / De toatå ura, / De toatå darea, /De toatå fåcarea“ (text cules de S.Fl. Marian; apud DA, tom I, partea I,fasc. D-de). În TDRG este înregistrat ¿i substantivul darie, ca denumirepopularå a unei plante, indicându-se faptul cå acest substantiv este cuetimologie necunoscutå (TDRG, fasc. 7, p. 8). V. Ioni¡å atrage aten¡ia asupraunui fitonim, darie, care, dupå pårerea sa, ar fi „infinitivul lung dare“(V. Ioni¡å, Metafore ale graiurilor din Banat, Ed. Facla, Timi¿oara, 1985, p. 145),fårå înså a demonstra cå existå vreo legåturå directå între denumireaplantei ¿i cea a practicii magice. Presupunem cå o astfel de legåturå arputea exista mai ales dacå s-ar putea proba existen¡a unui termen omonimcare så denumeascå o boalå, provocatå prin practica magicå de carediscutåm; în acest caz, fitonimul darie ar putea numi remediul pentruboala respectivå, conform regulilor medicinei magice, pe terenul cåreiaplanta este numitå cu acela¿i termen ca ¿i boala pe care o trateazå. A se

Dare

80

vedea în acest sens termenii fapt, holerå, måselari¡å etc., utiliza¡i pentrudenumirea unor plante (v. D. Bejan, Nume române¿ti de plante, Ed. Dacia,Cluj-Napoca, 1991, p. 127). Prima atestare a termenului dateazå din secolulal XVI-lea (v. TDRG, fasc. 7, p. 8).

Darie s.f. v. Dare

Dat s.n. Provine din supinul verbului a da, un alt verb cu certedisponibilitå¡i pentru terenul magiei populare. Sub forma articulatå, acestsubstantiv se folose¿te în sintagma datul în bobi (cår¡i): „La datu în boghi nusî pricepi oricini“ (material din zona Måci¿eni, jud. Gala¡i; anchetå proprie).Utilizarea termenului respectiv pe terenul divina¡iei populare este pusåîn umbrå de cea din domeniul practicilor vråjitore¿ti; în acest caz, dat aresensul „farmec, fapt“ (DA, tom I, partea I, fasc. D-de, p. 19). Termenul datapare ¿i cu un sens pe teren medical: „boalå despre care se crede cå estedatoratå vråjitoarelor“ (Lucia Cire¿, Lucia Berdan, op. cit., p. 407); „boalådatå cuiva de du¿mani prin vreun farmec“ (N. Påsculescu, op. cit., p. 335);„boalå atribuitå vråjilor, farmecelor“ (DLRM, p. 215); dincolo de definireaacestei boli pe bazå magicå, putem gåsi ¿i definiri ale ei în termenii medi-cinei populare: „slåbiciune în tot corpul înso¡itå de tuse“ (DULR, p. 192).V. Buturå înregistreazå mai mul¡i termeni forma¡i de la cuvântul în discu¡ie:de dat, daturi, care, alåturi de substantivul dat, au sensul „eczemå“ (V. Buturå,op. cit., p. 257). ªi Densusianu men¡ioneazå substantivul dat cu sensul„boalå“ (Ov. Densusianu, op. cit., p. 223). Putem adåuga la cele scriseexisten¡a unei variante a acestui termen: datå (ªez., XXII, p. 128, p. 132);forma de plural a substantivului dat este daturi (V. Buturå, op. cit., p. 257),valabilå numai în situa¡ia când denume¿te vraja (mai rar) ¿i mai alesboala; când are sensul „ghicit, cåutat“ (în bobi, în cår¡i etc.), acest substantivse utilizeazå pe teren popular, dupå constatårile noastre, doar la forma desingular; termenul analizat este cunoscut pe întreg teritoriul românesc,fiind unul dintre termenii magici cu cea mai mare vechime în limbå (1503;v. TDRG, fasc. 7, p. 18).

Dådåochea vb. v. Dedeochea

Dådåochi s.n. v. Dedeochi

Darie

81

Dåochea vb. v. Deochea

Dåocheat,-å adj. v. Deocheat

Dåochetoare s.f. v. Deochetoare

Dåochetor s.m. v. Deochetor

Dåocheturå s.f. v. Deocheturå

Dåochi s.f. v. Deochi

Dåscânta vb. v. Descânta

Dåscântat s.n. v. Descântat1

Dåscântat,-å adj. v. Descântat2

Dåscântåtoare s.f. v. Descântâtoare

Dåscântåtor s.m. v. Descântåtor

Dåscântec s.n. v. Descântec

Dåscolinda vb. v. Descolinda

Dåscolindare s.f. v. Descolindare

Dåscolindat s.n. v. Descolindat

Dåscolinda¡ie s.f. v. Descolinda¡ie

Dåscolindå s.f. v. Descolindå

Dåsface vb. v. Desface

Dåsfåcåturå s.f. v. Desfåcåturå

Dåsfåcåturå

82

Dåsfårmeca vb. v. Desfermeca

Dåtåtoaie s.f. v. Dåtåtoare

Dåtåtoare s.f. Acest substantiv denume¿te un actant magic de sexfeminin, din categoria celor care se ocupå cu practicile de tip malefic,dupå cum ne sugereazå materialele ob¡inute de noi pe teren: dåtåtoare,„vråjitoare“ (Stelnica, jud. Ialomi¡a). Cercetåtoarele ie¿ene Lucia Cire¿ ¿iLucia Berdan înregistreazå în Moldova acest termen (în varianta dåtåtoaie),cu sensul „femeie care face vråji“ (Lucia Cire¿, Lucia Berdan, op. cit.,p. 407). Termenul analizat provine de la verbul a da, care, pe terenul magieipopulare, prezintå numeroase implica¡ii, ce ¡in atât de domeniul divina¡ieipopulare (a da în bobi, a da în cår¡i etc.), cât ¿i de acela al vråjitoriei propriu-zise, dupå cum ne indicå sensul „a descânta“ (a da de fålcari¡å, a da debaghi¡å), cât ¿i sensul „a face farmece“ („Lui Vasîli i-o dat di s-o-mbolnåvit“;Dobrina-Hu¿i, jud. Vaslui – anchetå proprie). Termenul dåtåtoare valorificåacest din urmå sens, desemnând un actant magic malefic; ini¡ial, dåtåtoareaera cea „care då cuiva“ farmece, sub forma unor substan¡e, lichide, obiecteprelucrate magic; ulterior, termenul a cåpåtat valoarea, mai generalå, de„vråjitoare“, dupå cum atestå înregistrårile din unele zone. Substantivuldåtåtoare (pl. dåtåtoare) este înregistrat pentru prima oarå în secolul alXVII-lea, fårå a avea semnifica¡ie pe teren magic. Putem remarca faptul cåtermenii proveni¡i de la verbul a da au o vechime deosebitå în limbå, fiindatesta¡i încå din secolul al XVI-lea (v. TDRG): a da (1521), dare (provenitprin conversiune din forma de infinitiv lung, apare în Psaltirea Scheianå),dat (provenit din forma participialå; 1503), dåtåturå (1563).

Dåtåturå s.f. Termenul men¡ionat are sensul „farmec, vrajå“ (LuciaCire¿, Lucia Berdan, op. cit., p. 407): „A¿a så speli [...], / Toatå dåtåtura, /Toatå aruncåtura“ (Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu, op. cit., III, p. 224). Formade plural a termenului discutat este dåtåturi: „De-o fi din cale, / De-o fi dindåtåturi...“ (Ibid., p. 111). Din exemplele men¡ionate se poate observaplasarea acestui termen alåturi de substantive ca fåcåturå, aruncåturå, cedenumesc practici magice cu caracter malefic, ceea ce sugereazå cå ¿isubstantivul dåtåturå este de acela¿i tip; de altfel I.A. Candrea consideråtermenul discutat sinonim cu dat ¿i fapt (I.A. Candrea, Folclorul1, p. 177),termeni ce denumesc practici magice de tip malefic. Pentru zona Hu¿i

Dåsfårmeca

83

(Moldova), N. Påsculescu înregistreazå ¿i un alt sens, important pentrucercetarea noastrå: „ceea ce se då vreunui du¿man ca så se îmbolnåveascå“(N. Påsculescu, op. cit., p. 335). Sensul semnalat de Påsculescu ne aratå cåtermenul dåtåturå se folosea ¿i cu valoarea „element magic“, ceea ceînseamnå cå dåtåtura era un obiect, o substan¡å, prelucrate magic ¿iaruncate în calea cuiva pentru a-i provoca råul (boala). În zona Potoci,jud. Neam¡ termenul dåtåturå are sensul „farmec“, în¡elegându-se însåprin farmec nu practica magicå, ci un lichid prelucrat magic, pentru a fiaruncat în scop malefic. Credem cå, în general, dåtåtura, ca element cuvaloare magicå era în¡eleaså în sensul re¡inut în zona Potoci, cåciprincipala materie utilizatå în acest scop era argintul-viu (dåtåturi cuargint-viu; v. DLR, tom X, partea a IV-a, p. 1211). Ov. Densusianu atrageaten¡ia ¿i asupra unui al treilea sens al termenului în discu¡ie, ¿i anume„boalå“, considerând pe dåtåturå sinonim cu dat (datå) (Ov. Densusianu,op. cit., p. 223). Analizând cele men¡ionate pânå acum, ne dåm seama cåtermenul dåtåturå poate denumi atât o practicå magicå, dar ¿i un elementcu valoare magicå; în plus, ca urmare a unui fenomen de transferterminologic, acest cuvânt a påtruns ¿i în terminologia medicalå popularå,cu sensul „boalå“. Termenul analizat a fost înregistrat în materialelecercetate de noi în Moldova (Lucia Cire¿, Lucia Berdan, op. cit., p. 407) ¿iîn Muntenia (Gropeni, jud. Bråila; anchetå proprie; în Vâlcea, Oltenia –Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu, op. cit., p. 111; p. 118; p. 224). Prima atestare atermenului dateazå din 1563 (v. TDRG, fasc. 7, p. 13). Nu putem încheiafårå a men¡iona ¿i sugestia lui A. Scriban, care define¿te dåtåtura ca fiind„ac¡iunea ¿i modul de a da“ (SCRIBAN, p. 392), ceea ce ne sugereazå cåtermenul analizat ar putea denumi ¿i un tip de activitate magicå; în schimb,exemplul oferit de Scriban pentru acest sens (dåtåturå în cår¡i) consideråmcå ne conduce spre sensul „practicå magicå“ (pentru termenul dåtåturå),pentru noi dåtåturå în cår¡i fiind sinonimå cu dat în cår¡i, ambele cu sensul„ghicit în cår¡i“.

Dåzdåochea vb. v. Dezdeochea

Dåzlega vb. v. Dezlega

De-cålcåturå s. comp. Ovid Densusianu men¡ioneazå, alåturi de o seriede denumiri populare de boli ca întâlniturå, izbiturå, apucåturå, loviturå,

De-cålcåturå

84

¿i pe acelea de cålcat ¿i cålcåturå, „provocate de înrâuriri ale duhurilorrele“ (Ov. Densusianu, op. cit., p. 223). Alåturi de aceste denumiri, pe terentradi¡ional mai func¡ioneazå ¿i termenul medical de cålcåturå, care estesinonim cu cålcåturå ¿i cålcat. Ar fi de remarcat cå DEX, DULR ¿i altelucråri lexicografice nu indicå pentru cålcåturå sensul pe teren medical, ciau în vedere doar sensul ini¡ial, derivat din ac¡iunea verbului bazå: „felde a merge“, „pas, mers, umblet“ (DEX, p. 149); „urmå de picior, pas“(DULR, p. 92) etc. Câteva lucråri lexicografice men¡ioneazå înså atât sensul„boalå“, cât ¿i pe acela de „remediu vegetal contra bolii cu acela¿i nume“(Al. Borza, op. cit., p. 228; SMPTRE, p. 68). În acest fel, putem considera cåtermenul discutat intrå, prin sensul din urmå, în cadrul terminologieimagice, denumind un element cu valoare magicå.

De-dânsele s.comp. Dupå cum se ¿tie, cuvântul dânsele este cunoscutîn mediul tradi¡ional ca eufemism pentru iele (DULR, p. 191): „Li se maispune Dânsele, Drågaicele, Vâlve, Iezme, Irodi¡e, Rusalii, Nagode, Vântoase“(DMDMP, p. 180). Dânsele (Ielele) sunt considerate cauze ale unor boli,dupå cum indicå o serie de elemente de terminologie medicalå popularå:dânsele, de-dânsele, „reumatism, spondilozå“ (V. Buturå, op. cit., p. 257),loviturå din iele, „congestie cerebralå“; „epilepsie“, pociturå (pocealå) diniele, „congestie cerebralå“; „paralizie facialå“; „epilepsie“ (Idem). Pentruboala numitå popular de-dânsele sau dânsele se utilizeazå, ca remediu ve-getal, planta numitå de-dânsele (Al. Borza, op. cit., p. 228; SMPTRE, p. 68).În acest fel, de-dânsele are, pe lângå sensul „boalå“, ¿i pe acela de „plantåde leac“; prin acest din urmå sens termenul compus de-dânsele intrå încadrul lexicului magic, ca denumire a unui element cu valoare magicå.

Dedeochea vb. Verbul este înregistrat în Maramure¿, cu sensul „a sedeochea“: „Co¡’de diochi în miere de albinå, în sare ¿i apoi strope¿ti påomu care så dedeoache ¿i zici...“ (P. Bil¡iu, Poezii ¿i pove¿ti populare din ºaraLåpu¿ului, Editura Minerva, Bucure¿ti, 1990, p. 287); în textul respectivexistå ¿i forma didioche¿ti („Di ce te didioche¿ti?“), care ne sugereazåprezen¡a unei variante a acestui verb, a se didiochea. Termenul este formatde la cuvântul dedeochi, „deochi“. Interesant este faptul cå termenul dedeochiapare în mai multe zone din ¡arå, printre care ¿i Dobrogea, sudul Moldovei,dar cercetårile noastre nu au putut eviden¡ia ¿i verbul derivat (a se dedeo-chia), înregistrat numai în Maramure¿. În celelalte zone, unde este men¡ionat

De-dânsele

85

substantivul dedeochi, pentru a indica ac¡iunea de tip magic realizatåprin intermediul privirii a fost preferat verbul format de la termenul deochi,a deochea.

Dedeochi s.n. Termen compus, cu sensul „deochi“ ¿i care a apårutpe baza utilizårii intense a cuvântului deochi cu prepozi¡ia de, încât s-aajuns la sudarea celor douå elemente. Am înregistrat ¿i unele varianteale acestui termen: dådåochi (D. Udrescu, op. cit., p. 69, în Arge¿), gigiochi(CCS VII/1, p. 21, în Banat), didioti (Calendarul Maramure¿ului, p. 125, înMaramure¿), didiochi (GN, I, p. 296, în zona Câmpeni, Putna). Utilizareatermenului respectiv cu sensul „deochi“ se poate observa din contextulurmåtor: „L-a pocit prin dedeochi“ (T. Pamfile, Boli, p. 78). Ca ¿i în cazuldeochiului, s-a ajuns ¿i la constituirea unor formule apotropaice: Ptiu,dedeochi, så nu-i hie nica! (Gh. Pavelescu, Cercetåri de etnoiatrie, p. 151).De la substantivul dedeochi s-a constituit un verb a (se) dedeochea, cu sensul„a (se) deochea“, dupå modelul deja existent în limbå de formare a unorverbe ce indicå ac¡iuni cu caracter magic de la substantive ce denumescpractica magicå. Substantivul dedeochi are ¿i sensul „boalå“ (provocatåde practica magicå numitå dedeochi): „A¿a sî crapi didiochiu di la (cutare)...“(AAF, II, p. 171); „Så crapi cålcâili ¿i så crapi didiokiu ¿i pocitura“ (ALRT,II, p. 229). Pe baza procedeului personificårii, ¿i termenul în discu¡ie,cu sensul „boalå“, ajunge så denumeascå o fiin¡å imaginarå maleficå:„Suflai peste cap, / Dedeochi s-a dus în sat, / Suflai peste frunte, / Dedeochis-a dus la munte“ (CCS VII/1, p. 22). În astfel de situa¡ii se poate vorbide un dublu transfer terminologic (v. Deochi). Termenul dedeochi nu estecunoscut pe întreg teritoriul românesc: el apare în Maramure¿ (A. Gorovei,op. cit., p. 231), în Cara¿-Severin (ALRT, II, p. 22), în Banat (CCS VII/1,p. 21-22), în zona Putna (GN, I, p. 296), în zona Gala¡i (T. Pamfile, Boli, p. 78),în Dobrogea (ALRT II, p. 229), în Arge¿ (D. Udrescu, op. cit., p. 69); mai estecunoscut ¿i în afara grani¡elor, la românii din zona Jdrela (Serbia) (ALRT,II, p. 6). Substantivul discutat lipse¿te din numeroasele lucråri lexicograficesau este tratat, fårå a fi explicat, la un loc cu termenul deochi (v. TDRG) ¿iapare scris, în unele dic¡ionare, cu elementele componente nesudate,de- deochi.

De-germe s.comp. Maria Sitaru men¡ioneazå ¿i pentru acest termenexisten¡a a douå sensuri, ini¡ial legate între ele: „boalå“; „plantå de leac“

De-germe

86

contra bolii cu acela¿i nume (SMPTRE, p. 68). Prin acest al doilea sens,termenul compus de-germe, care prezintå ¿i varianta de-jerme (Al. Borza,op. cit., p. 228; SMPTRE, p. 68) devine element de terminologie magicå.Forma ini¡ialå a acestui termen a fost *de vierme (în variante dialectale, degerme, de jerme), în care vierme (dialectal germe, jerme) este numele popularal unor boli considerate foarte periculoase pentru om ¿i pentru animale(I.A. Candrea, Folclorul2, p. 241, 357). Candrea indicå ¿i un alt remediupentru boala respectivå: „în jude¡ul Baia, buba-neagrå se vindecå punândpeste ea pielea unui pui cu pene cu tot; pentru viermi se procedeazå totastfel, dar puiul trebuie så fie negru“ (Ibid., p. 61).

De-jerme s.comp. v. De-germe

Demu¡i vb. v. Dezmu¡i

Deochea vb. „A fermeca cu privirea“ (DULR, p. 198); „A îmbolnåviprin uitare cu ochii îndelung ¿i cu mirare asupra cuiva“ (DESLR, p. 200).Dupå cum se observå din defini¡iile de mai sus, verbul aflat în discu¡ieindicå o activitate magicå de tip malefic, realizatå prin intermediul privirii,fapt eviden¡iat ¿i de etimologia termenului (de la substantivul deochi), dar¿i de existen¡a unei construc¡ii cu sensul „a deochea“, având în structuraei chiar cuvântul ochi (a fi råu de deochi, „a deochea“). De obicei, în defi-nirea ac¡iunii verbului amintit este adus în discu¡ie ¿i verbul a (se) mira,care, dupå cum se ¿tie, are printre altele ¿i sensul a (se) deochea: chiardefini¡ia datå de Al. Resmeri¡å atrage aten¡ia asupra legåturii dintreac¡iunile celor douå verbe („a îmbolnåvi prin uitare cu ochii îndelung ¿icu mirare asupra cuiva“); ¿i A. Scriban sugereazå existen¡a unei rela¡iiîntre elementele amintite: „farmec, îmbolnåvesc, fac så decadå aruncândo privire rea, invidioaså, de mirare“ (SCRIBAN, p. 403-404). Verbul a deocheaprezintå urmåtoarele variante: a dåochea (C. Rådulescu-Codin, Litera-turå, p. 543), a diochea (ªez. XVI, p. 37); a deochia (TDRG, fasc. 7, p. 29),a dioché (SCRIBAN, p. 404); pe terenul magiei populare existå o serieîntreagå de termeni care provin de la rådåcina sa: deocheat, deochetoare,deochetor, deocheturå, a dezdeochea, a îndeochea. De remarcat faptul cå deocheat(ca substantiv) denume¿te o practicå magicå, având sensul „deochi“, întimp ce deocheat-å (adjectiv) denume¿te starea, caracteristica celui supusac¡iunii magice denumite cu verbul a deochea. Pierderea semnifica¡iilor

De-jerme

87

magice ale termenului discutat este probatå de existen¡a sensului „a sestrica“, cu referire mai ales la condi¡iile atmosferice (DESLR, p. 200), ceeace ne indicå ¿i un interesant fenomen de transfer terminologic dinsprelexicul magic spre acela al meteorologiei populare. A deochea denume¿teuna dintre cele mai periculoase ac¡iuni magice, mai ales pentru copii; deaici, ¿i o serie întreagå de remedii, de încercåri de prevenire, vindecare adeochiului. „Dohtoria dåochiatului alta nu este decât, dupå obiceiul vechi,cel då dåoache vreun copil så scuipe asupra copilului de trei ori sau sådea semn de la el însu¿i ¿i cu acel semn så-l afume pe copil. Cel ce nuvoie¿te så så dåoache, scuipå de trei ori în sânul såu. Ca så nu så dåochezecopiii, obi¿nuiesc doicile de atârnå la capul copiilor usturoi sau un semnde postav ro¿u, sau vreun ban mare de argint, de aur sau scule frumoase,care se zic semne de dåocheat, ca, uitându-se cel ce dåoache la copil,så vazå mai întâi acele semne“ (I. Golescu, Condica limbii române¿ti,apud I.A. Candrea, Folclorul2, p. 206). Prima atestare a termenului discutatdateazå de la 1861 (TDRG).

Deocheat s.n. Acest termen, utilizat cu sensul „deochi“, este rarfolosit ¿i a apårut ca urmare a conversiunii formei de supin a verbuluia deochea: „boala provine din deocheat“ (CCS, VII/1, p. 21). Am înregistratvariantele: giocheat, în Banat (Idem), diocheat, în Moldova (DLRM, p. 227),dåocheat, în Maltezi, jud. Ialomi¡a (anchetå proprie). Termenul analizatprezintå implica¡ii ¿i pe terenul medicinei populare, dupå cum nesugereazå un exemplu din materialele culese de E. Petrovici pentru ALR,„leac pentru deocheat“ (ALRT II, p. 71). În descântece, acest substantivapare mult mai rar, fiind preferat sinonimul såu, råspândit pe întregteritoriul, deochi. Cu valoare adjectivalå („supus ac¡iunii deochiului“),acest termen este atestat încå în documentele slavone române¿ti (anul1463; v. DERS).

Deocheat,-å adj. Autorii DEX men¡ioneazå pentru termenul de mai susurmåtoarele sensuri: „bolnav din cauza deochiului“; „indecent, necu-viincios“; „cu reputa¡ie proastå“; „exagerat“ (DEX, p. 278). Acest termentrebuie deosebit de omonimul såu, deocheat, care are sensul „deochi“¿i, înconsecin¡å, denume¿te o practicå magicå. Deocheat, cu sensurile indicatemai sus de autorii DEX, denume¿te o caracteristicå magicå, provine de laforma participialå a verbului a deochea, este atestat prima oarå la 1643

Deocheat

88

(DERS) ¿i prezintå variantele: dåocheat (în Muntenia), diochiat (în Moldova)¿i giocheat (CCS, VII, p. 28), în Banat. Credin¡ele populare men¡ioneazå caprincipal remediu pentru cel deocheat stingerea cårbunilor; opera¡ie careeste precedatå uneori de o alta, cu caracter de prognozå: „Dacå omule deocheat, to¡i cårbunii arunca¡i în apå se a¿eazå pe fundul vasului,dacå nu, cårbunii stin¿i plutesc pe deasupra apei“ (I.A. Candrea,Folclorul1, p. 196-197). Un alt remediu pentru cei deochea¡i ne indicåS.Fl. Marian: „Româncele din unele pår¡i ale Transilvaniei, când våd cåcopiii sunt deochea¡i, îi ling de trei ori pe frunte ¿i zic...“ (S.Fl. Marian,Na¿terea2, p. 226); cel mai adesea, pentru cei deochea¡i se utilizeazå obinecunoscutå formulå verbalå, råspânditå pe întreg teritoriul românesc:„Så nu fie de deochi!“ (v. Deochea). G. Co¿buc men¡ioneazå o proce-durå magicå pentru cei deochea¡i, care implicå atât utilizarea cårbunilor,cât ¿i un tip de ac¡iune cu semnifica¡ie magicå: „Pe copilul deocheat îldezbraci ¿i-i torni în cap cårbuni cu apa în care au fost stin¿i, întorci peurmå ulcica cu gura în jos. Dacå n-o întorci, totul e degeaba“ (G. Co¿buc,Elementele, p. 115). Întoarcerea ulcelei semnificå, de fapt, imposibilitateabolii de a se mai „întoarce“ (v. Întorsurå).

Deocheoaicå s.f. Acest cuvânt este înregistrat în Moldova, cu sensul„femeie despre care se crede cå deoache“ (Lucia Cire¿, Lucia Berdan,op. cit., p. 407); credem cå acest cuvânt denume¿te realmente un actantmagic, cåci în fiecare comunitate deochetorii erau îndeob¿te cunoscu¡i¿i numi¡i astfel, chiar dacå despre ei doar se credea cå pot så deoache:„Se cunosc deochetorii în fiecare sat“ (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 485-486).Termenul este format de la cuvântul deochi, cu sufixul -oaicå, ¿i se inte-greazå într-o serie de cuvinte ce denumesc actantul care ac¡ioneazå pecale magicå prin privire („deoache“): deochetor, deochetoare, râmnitor,râmnitoare etc.

Deochetoare s.f. Acest termen provine de la verbul a deochea, cusufixul -toare, ¿i este înregistrat pe întreg teritoriul românesc; men¡ionåmcâteva zone: Vâlcea (A. Gorovei, op. cit., p. 284), Maramure¿ (V. Ste¡ko, Poeziipopulare din ºara Maramure¿ului, Ed. Minerva, 1990, Bucure¿ti, p. 76);P. Bil¡iu, op. cit., p. 279), Muntenia (C. Rådulescu-Codin, Literaturå, p. 539),Oltenia (PPR, II, p. 320), Moldova (în zonele Vaslui, Gala¡i – anchetå proprie),Prahova (ALR, I/II, h. 242). Sensul termenului este „fiin¡å care are calitatea

Deocheoaicå

89

de a deochea“: „Leul cu leoaica, / Deochetorul cu deochetoarea“ (Gr. Tocilescu,Chr. N. ºapu, op. cit., p. 106). Gh. Pavelescu consemneazå utilizarea acestuitermen cu sensul „vråjitoare de manå“ în zona Nåsåud (Gh. Pavelescu,Mana, p. 81). Termenul discutat prezintå ¿i douå variante, diochitoare ¿idåochitoare; prima variantå este înregistratå în Maramure¿ (P. Bil¡iu,op. cit., p. 279) ¿i Moldova (zona Cuca, jud. Gala¡i – anchetå proprie), ceade a doua variantå este cunoscutå în Muntenia ¿i Oltenia (PPR, II, p. 320;C. Rådulescu-Codin, Literaturå, p. 539). Forma de plural a termenului estedeochetoare: „Ochii deochetorilor, / [...], Ochii deochetoarelor“ (V. Ste¡ko,op. cit., p. 78). Vom men¡iona un fapt interesant, dupå pårerea noastrå,în legåturå cu acest termen: în zona O¡eleni, jud. Ia¿i (anchetå proprie), eleste utilizat mai ales în combina¡ie cu substantivele femeie (muiere), babå,fårå înså, credem, så fie vorba de modelul bimembru de folosire a termenilorce denumesc actan¡i magici; în acest caz, consideråm cå este la mijloc maimult o tendin¡å a vorbitorilor de a utiliza un suport substantival pentruun termen care denumea actantul magic la un mod prea general.

Deochetor s.m. Este unul dintre termenii cu o mare råspândire pe teri-toriul românesc: Vâlcea (A. Gorovei, op. cit., p. 284), Mehedin¡i (Gh. Tocilescu,Chr. N. ºapu, op. cit., p. 182), Gorj (Ibid., p. 173), Ilfov (Ibid., p. 106),Maramure¿ (P. Bil¡iu, op. cit., p. 282), Covurlui (anchetå proprie), Dobrina-Hu¿i, jud. Vaslui (anchetå proprie) etc. De¿i este un termen fundamentalal magiei populare, deochetor nu apare în TDRG, iar atlasele lingvistice(v. ALR, I/II, h. 242; ALR, II/I, h. 123) nu ne indicå cu claritate deosebitaråspândire a acestui termen, mai utile dovedindu-se, în aceastå direc¡ie,materialele folclorice. Al. Rosetti define¿te acest actant astfel: „fiin¡å careare calitatea de a deochea“ (Al. Rosetti, op. cit., p. 112). Conform credin-¡elor populare, „deochetorul e råu la sânge“, „deochetorul se uitå drept înochi“ (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 485-486). Forma de plural a termenuluieste deochetori: „Se cunosc deochetorii în fiecare sat“ (Idem); „Oamenii cusprâncene împreunate sunt deochitori“ (Calendarul Maramure¿ului, p. 128).În acest din urmå exemplu am putut înregistra ¿i o variantå a formei deplural, deochitori. În ceea ce prive¿te variantele formei de singular, putemmen¡iona cå, în Muntenia, este cunoscutå forma dåochetor (PPR, II, p. 320),formå întâlnitå de noi ¿i în zona Maltezi, jud. Ialomi¡a (anchetå proprie);în Moldova, este utilizatå forma diochitor. P. Bil¡iu gloseazå termenuldiochitor, în Maramure¿, cu sensul „fiin¡å mitologicå, duh råu care

Deochetor

90

deoache“ (P. Bil¡iu, op. cit., p. 521), ceea ce ne sugereazå cå avem de a facecu un transfer terminologic: terminologia fiin¡elor mitofolclorice a apelatla un termen ce denume¿te un actant magic. Termenul deochetor este for-mat de la verbul a deochea, cu sufixul -tor, ¿i prezintå pe terenul magieipopulare o serie de derivate (deochetori¡å, deochetoroi, deochetoreaså), termenicare înså au mai mult un caracter regional, spre deosebire de termenulbazå, cunoscut pe întregul teritoriu românesc.

Deochetoreaså s.f. Termen înregistrat în Moldova, cu sensul „deoche-toare“: „Cu deochetorul, / Cu deochetoreasa, / Cu râmnitorul, / Cu râmni-toreasa.“ (ªez., XII, p. 183). Acest substantiv provine de la cuvântul deochetor,ce denume¿te un actant magic de sex masculin, cu sufixul -easå; se poateremarca faptul cå pentru denumirea actantului de sex feminin („o femeiecare deoache“) existå nu mai pu¡in de patru termeni: deochetoare, deocheto-reaså, deochetori¡å, deocheturoaicå. Acest din urmå termen este înregistrat deAl. Rosetti, în Limba descântecelor, p. 86. Revenind la substantivul discutatini¡ial, se poate face încå o remarcå interesantå: în textul pe care l-amamintit la începutul articolului se poate observa prezen¡a unui sinonimal cuvântului deochetoreaså format de la un alt verb purtåtor al sensului„a deochea“ (a râvni, în varianta a râmni). Se poate totu¿i remarca o dife-ren¡iere semanticå între sinonimele deochetoreaså ¿i râmnitoareaså, datå deintensitatea crescutå a ac¡iunii exprimate prin verbul a râvni (v. Râvni).

Deochetori¡å s.f. Lucia Cire¿ ¿i Lucia Berdan gloseazå acest cuvânt cusensul „femeie despre care se crede cå deoache“ (Lucia Cire¿, Lucia Berdan,op. cit., p. 407), în timp ce Ovid Densusianu plaseazå acest cuvânt printretermenii ce denumesc actan¡i, glosându-l cu sensul „deochetoare“(Ov. Densusianu, op. cit., p. 319); termenul este înregistrat în Maramure¿(I. Bârlea, Cântece poporane din Maramure¿, descântece, vråji, farmece ¿idesfaceri, Ed. Casa ªcoalelor, Bucure¿ti, 1924, p. 331) ¿i în Moldova (LuciaCire¿, Lucia Berdan, op. cit., p. 407). Semne de întrebare ridicå substan-tivul ghiotori¡å (ªez., III, p. 136), care este, dupå pårerea noastrå, o variantåa termenului deochetori¡å. Forma de plural a cuvântului analizat estedeochetori¡e: „Cu nouå deochetori, / Cu nouå deochetori¡e“ (I. Bârlea,op. cit., p. 331). Termenul este format de la substantivul deochetor, cu sufixul-i¡å, ¿i nu prezintå derivate pe terenul magiei populare; el nu esteînregistrat în lucrårile lexicografice consacrate.

Deochetoreaså

91

Deochetoroi s.m. Este înregistrat de Ovid Densusianu, cu sensul„deochetor“ (Ov. Densusianu, op. cit., p. 325). Douå cercetåtoare ie¿enemen¡ioneazå o variantå a termenului, deocheturoi (Lucia Cire¿, LuciaBerdan, op. cit., p. 407) ¿i atrag aten¡ia asupra sensului termenului discutat:„bårbat despre care se crede cå deoache“ (Idem). În esen¡å, cei despre care„se crede cå deoache“ sunt, conform mentalitå¡ii populare, deochetori, încâtam acceptat sensul men¡ionat de Densusianu. Forma de plural a terme-nului este deochetoroi (ªez., IV, p. 155). Etimologia termenului este u¿orde stabilit: substantivul deochetoroi este format de la termenul deochetor,cu sufixul -oi, care, în cazul acestui cuvânt, nu are valoare augmentativå,ci serve¿te la formarea unui nume de agent. Din materialele consultaterezultå cå acest substantiv este cunoscut în Moldova (Lucia Cire¿,Lucia Berdan, op. cit.) ¿i Muntenia.

Deocheturå s.f. Este un termen general råspândit pe teritoriulromânesc, dupå cum atestå materialele cercetate, cu sensul „deochi“(CADE, p. 394): „i se trage din deocheturå“ (Gropeni, jud. Bråila; anchetåproprie). Forma de plural a acestui substantiv este deocheturi (C. Tudose,Derivarea cu sufix în româna popularå, Ed. ªtiin¡ificå, Bucure¿ti, 1978,p. 321; DLRM, p. 227; TDRG, fasc. 7, p. 30): „Friguri cu întâlnituri ¿ideochituri (Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu, op. cit., p. 194). Termenul men¡ionatprezintå ¿i câteva variante: diochiturå (A. Gorovei, op. cit., II, p. 294), înMoldova; dåocheturå (Maltezi, jud. Ialomi¡a; anchetå proprie); ghiociturå(CCS, II, p. 313), în Vâlcea (DR, IV, p. 171). Sensul „deochi“ nu este singurulînregistrat, în Blåge¿ti, jud. Bacåu, deocheturå având ¿i sensul „boalå“,provocatå de ac¡iunea celui care deoache. De altfel, ¿i A. Gorovei men¡ionaun descântec din Usca¡i, jud. Neam¡, în care cuvântul deocheturå are sensul„boalå“: „Cum se stâng cårbunii i¿tei, / A¿a så se stângå potca ¿i diochitura“(A. Gorovei, op. cit., p. 294). Se poate observa în acest fel cum terminologiamedicalå popularå a apelat din nou la un termen din domeniul magieipentru a denumi o boalå provocatå, conform credin¡elor populare, pe calemagicå. C. Tudose înregistreazå în legåturå cu acest termen încå un faptinteresant: deochiturå poate avea ¿i sensul „personaj imaginar care deoache“(C. Tudose, op. cit., p. 321). Asiståm în acest fel la un transfer terminologicîntre terminologia magicå ¿i cea a fiin¡elor mitofolclorice. Termenul deocheturåeste format de la verbul a deochea, cu sufixul -(e)turå. Prima atestarea substantivului deocheturå dateazå din 1805 (v. TDRG, fasc. 7, p. 30).

Deocheturå

92

Mai trebuie men¡ionat faptul cå termenul deocheturå poate fi folosit (înMuntenia) ¿i cu un determinant, deocheturå mare (C. Rådulescu-Codin,Literaturå, p. 538); în acest caz el nu mai denume¿te o practicå magicå,ci o boalå, o suferin¡å provocatå prin deochiere, determinantul men¡ionatavând rolul de a atrage aten¡ia asupra intensitå¡ii deosebite a suferin¡eiprovocate de actul magic amintit.

Deocheturoi s.m. v. Deochetoroi

Deochi s.n. Substantivul amintit este atestat pentru prima oaråîn 1875 (TDRG, fasc. 7, p. 30) ¿i prezintå urmåtoarele variante: dåochi(ALRT II, p. 246), diochi (A. Gorovei, op. cit., p. 289), giochi (B.P. Hasdeu,Etymologicum2, II, p. 233); a servit ¿i la formarea a doi importan¡i termeniai magiei populare: a deochea, dedeochi; precum ¿i la apari¡ia unor formuleverbale cu caracter apotropaic: „N-ar fi de deochi!“, „Nu fie de deochi!“(SCRIBAN, p. 403), „Så nu fie de deochi!“ (DULR, p. 198), care auechivalen¡e ¿i în alte limbi europene: (germ.) „Gott sei Dank!“; (sb.) „Nebud uraka“; (it.) „Che Dio la benedica!“; (fr.) Touchons du bois!“; (engl.)„May no evil befall us!“ (I.A. Candrea, Folclorul2, p. 186). Termenul îndiscu¡ie nu denume¿te doar o practicå magicå de „vråjire cu ochiul“,dupå reu¿ita expresie a lui ªåineanu (DULR, p. 198), ci ¿i afec¡iuneaprovocatå de aceastå practicå (DLRM, p. 227). Acest fapt ne indicå unnou ¿i interesant fenomen de transfer terminologic între lexicul magic ¿icel al medicinei populare române¿ti. În plus, se poate semnala trecereasubstantivului deochi ¿i în sfera lexicalå a fiin¡elor mitofolclorice; îndescântece, Deochiul (ca personificare a spiritului ce provoacå boala cuacela¿i nume) apare destul de des, alåturi de alte personaje infernale detip asemånåtor, Potca, Datul (v. I.A. Candrea, Folclorul1, p. 94-105).Substantivul deochi provine de la cuvântul ochi: „compus din de + ochi:forma¡iune analoagå cu de-dânsele, de-vânt, indicând originea, cauzaboalelor corespunzåtoare“ (DULR, p. 198). Pe teren popular, cu timpul,substantivul deochi nu a mai fost sim¡it ca reprezentând un compus, astfelîncât a fost posibilå o nouå „compunere“, cu prepozi¡ia de, ¿i, ca urmare,a apårut un alt termen magic, cu råspândire destul de mare pe teritoriulromânesc, dedeochi (v. Dedeochi).

Derege vb. v. Drege

Deocheturoi

93

Descânt s.n. Acest cuvânt este format de la verbul a descânta, prinderivare regresivå, ¿i are sensul „descântec“. El apare în unele descânteceîn locul termenului descântec ¿i se pare cå s-a apelat la acest nou elementlingvistic nu pentru cå el ar aduce ceva nou în plan semantic, ci, credemnoi, din ra¡iuni de ordin poetic, de metricå. Am înregistrat substantivulamintit într-un descântec din Maramure¿: „Fugi¡i gânduri, / ªi descânturi,/ Pe alte påmânturi, / Vå risipi¡i în vânturi“ (Calendarul Maramure¿ului,p.122). Dupå cum se observå, pluralul acestui substantiv este descânturi,care se integreazå prozodic unui context în care la rimå gåsim numaicuvinte cu pluralul în -uri (gânduri, påmânturi, vânturi), ceea ce confirmå,credem, ipoteza noastrå; în acest caz, este posibil ca ini¡ial så fi apårut îndescântece forma de plural (în -uri) ¿i, ulterior, så fi fost reconstituitå înforma de singular, ceea ce poate pune sub semnul întrebårii ipotezaformårii termenului descânt prin derivare regresivå, de¿i sub aspect for-mal acea solu¡ie pare corectå.

Descânta vb. De obicei, defini¡iile date acestui termen vizeazå, înprincipal, douå aspecte, magic ¿i medical, dupå cum se poate observa ¿idin exemplul urmåtor: „A desface o vrajå; a spune anume vorbe de vrajå,cum ¿tiu babele, spre a vindeca de o boalå (ce se crede provenitådintr-o vrajå)“ (DESLR, p. 203). Descântatul reprezintå principalul tipde activitate magicå având implica¡ii medicale, de aici ¿i faptul cå multelucråri lexicografice definesc verbul a descânta mai ales din perspectivamedicinei populare: „a rosti descântece sau vråji (pentru vindecarea unorboale)“ (DULR, p. 200); „a rosti descântece înso¡ite de anumite gesturimagice, pentru a ob¡ine îndepårtarea unui farmec, vindecarea de o boalå“(DLRM, p. 231). Trebuie înså ¡inut cont de faptul cå descântatul este,în primul rând, o practicå magicå de desfacere a unei vråji, a unui farmec,în genere, a unei alte practici cu caracter malefic. O asemenea în¡elegerea descântatului ne permite så definim verbul a descânta în primul rând dinperspectivå magicå, ¿i nu medicalå. Implica¡iile pe teren medical suntulterioare, dar aståzi ele par a fi privite ca definitorii pentru ac¡iuneaverbului analizat. A descânta (lat. *discantare; TDRG, fasc. 7, p. 37) prezintåvariantele a dåscânta (C. Rådulescu-Codin, Literaturå, p. 504) ¿i a discânta(Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu, op. cit., p. 279), este atestat încå din 1851(TDRG, fasc. 7, p. 37) ¿i a generat o serie de termeni dintre cei mai cunoscu¡iai magiei populare române¿ti: descântåturå (DLRM, p. 231), descântat (Idem),

Descânta

94

descântåtor (Idem), descântåtoare (Idem). La ace¿tia putem adåuga verbula dodescânta (neînregistrat în dic¡ionarele limbii române!), având sensul„a descânta îndeplinind tot ritualul“ (FC, II, p. 100). În general, lucrårilelexicografice atrag aten¡ia ¿i asupra pierderii semnifica¡iilor magice aleacestui termen: „a chiui, la nuntå sau la joc“ (Lexic regional, II, p. 80);„a numåra rostind anumite formule ritmice“ (Glosar dialectal. Oltenia,Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1967, p. 32); „a convinge prin multe vorbe“;„a vorbi singur cu sine“ (DESLR, p. 203). Dupå cum se observå, fenomenulde desacralizare are ca urmare trecerea acestui verb din sfera magiculuiîn cea a actelor de vorbire (mai ales), fenomen asemånåtor celui petrecutîn cazul verbului a vråji. Este, de fapt, una dintre evolu¡iile semantice celemai interesante în cadrul lexicului magic, care ne indicå, în esen¡å,urmårile în plan lingvistic ale unor muta¡ii produse în viziunea popularåasupra actului magic. Materialele cercetate ne-au permis depistarea unorechivalen¡e între verbele a descânta ¿i a face în structuri de tipul: a face dedeochi (informa¡ie de teren: Ciurea, jud. Neam¡), a descânta de deochi, a facede plânsori (informa¡ie de teren: Alba, jud. Tulcea), a descânta de plânsori etc.Astfel de expresii atrag aten¡ia asupra unor posibile deosebiri, în stadiularhaic, între structurile men¡ionate, deosebiri care s-au ¿ters ulterior. Ceeace s-ar mai putea sesiza aståzi e faptul cå structurile cu verbul a face, princaracterul prea general al verbului pivot, pot avea, conform cercetåtorilor(v. Face), o vechime mai mare; cele cu a descânta ¡inând de un stadiu ulte-rior, când utilizarea terapeuticå a actului magic era circumscriså unorparametri ceva mai preci¿i.

Descântare s.f. În general, dic¡ionarele nu înregistreazå acest substantivprovenit de la forma infinitivalå a verbului a descânta ¿i care prezintåvarianta discântare (informa¡ie de teren: Ciurea, jud. Neam¡). Termenulmen¡ionat poate avea sensurile: „tip de activitate magicå“; „practicåmagicå“ („descântec“); exemple pentru cele douå sensuri: „Românca carevoie¿te a vindeca bubele dulci prin descântare toarnå vinars curat într-unpahar...“ (S.Fl. Marian, Na¿terea2, p. 248); „Descântare, nicicând så nu sefacå, când se måre¿te luna“ (Idem); „În timpul descântårii copilul morbosse atinge pe cap, în cruci¿ cu cociorva udatå cu apå“ (Ibidem., p. 236).Mai pu¡in clar, din perspectiva sensului cuvântului analizat, estecontextul urmåtor: „sfâr¿ind descântåtoarea de rostit cuvintele acestea,cari se repetå de trei-nouå ori, stupe¿te, dupå fiecare descântare asupra

Descântare

95

bolnavei, ca så se depårteze tot råul de dânsa (Ibid., p. 37). De¿i la primavedere am fi tenta¡i så atribuim substantivului descâtare sensul„descântec“, credem cå este posibilå interpretarea substantivului dat ¿icu sensul „tip de activitate magicå“, dat fiind faptul cå în lexicul magicexistå o tendin¡å continuå de trecere a substantivelor ce denumesc tipulde activitate magicå (provenite, de obicei, din forma infinitivalå a verbului)spre clasa substantivelor ce denumesc practici magice. Doar când seurmåre¿te special indicarea tipului de ac¡iune magicå (descântare, nufermecare sau ghicire etc.), atunci substantivele provenite din infinitive î¿ipåstreazå sensul „tip de activitate magicå“.

Descântat s.n. Termen provenit, prin conversiune, din forma de supina verbului a descânta ¿i care denume¿te o practicå magicå foarte råspân-ditå: „Aproape fiecare femeie practicå într-o måsurå oarecare descântatul“(AAF, III, p. 36). Este sinonim cu descântec, dar pare a sugera un con¡inutsemantic mai bogat (text plus elemente de regie magicå); ¿i informa¡iile deteren par a confirma aceastå ipotezå: „Må pricep ¿i la discântat“ (Måci¿eni,jud. Gala¡i; anchetå proprie). Informatorii evitå så spunå, în astfel desitua¡ii, cå „se pricep la descântece“. Termenul este folosit pe aproape întregteritoriul românesc, cu excep¡ia unor zone (Satu-Mare, Mun¡ii Apuseni)unde nu este utilizat verbul a descânta, ci a cota. Ca ¿i substantivele cåutat,dat, ¿i termenul în discu¡ie este utilizat mai mult la forma articulatå ¿i nua fost înregistrat de noi, pe teren, la plural.

Descântat,-å adj. În general, dic¡ionarele înregistreazå mai frecventomonimul acestui adjectiv provenit din forma participialå a verbuluia descânta, ¿i anume descântat, cu sensul „practicå magicå“ (v. DEX, p. 283).Termenul pe care îl avem acum în discu¡ie denume¿te o caracteristicåmagicå ¿i are sensul „supus ac¡iunii magice, utilizat în actul descântårii“:„Dupå ce descântåtoarea a stins cårbuni, då så bea celui bolnav pu¡inåapå descântatå (S.Fl. Marian, Descântece, p. 250). Apa descântatå este ceautilizatå în procesul de descântare, så zicem, pentru o anumitå boalå ¿icare, implicit, a cåpåtat, conform gândirii populare, valen¡e magice; este¿i acea apå special supuså unei vråji, pentru a putea servi în anumiteac¡iuni terapeutice. De obicei, apa descântatå din prima categorie searuncå dupå efectuarea opera¡iei magice: „dupå descântare, apa nu maipoate fi întrebuin¡atå la nimic, ci trebuie¿te aruncatå într-un loc neumblat,ca så nu calce nimeni pe dânsa“ (Al. Gorovei, op. cit., II, p. 88). Explica¡ia

Descântat

96

acestui gest trebuie cåutatå în faptul cå boala pentru care s-a descântat afost „transmiså“ apei ¿i „dacå cineva ar cålca pe dânsa (pe apå – n.n.)s-ar prinde boala de el“ (Idem). Apa descântatå din a doua categorie nu searuncå, ci este utilizatå în diverse practici terapeutice: „Cu apa descântatåse spalå bolnavul deasupra groapei...“ (Ibid., p. 90).

Descântåtoare s.f. Un termen esen¡ial pentru studierea terminologieimagice române¿ti, ce este cunoscut pe întreg teritoriul românesc; notåmcâteva zone: Maramure¿ (P. Bil¡iu, op. cit., p. 305), Vâlcea (A. Gorovei,op. cit., p. 210), Teleorman (Ibid., p. 270), Moldova (Ibid., p. 306). Muntenia(PPR, II, p. 320), Banat (CCS, VII/1, p. 30), Dobrogea (ALR I/I, h. 243).Termenul este frecvent ¿i la românii din zona Bugului (A. Ra¡iu,op. cit., p. 148). Sensul termenului este „femeie care ¿tie så descânte“(DULR, p. 200): „Maica Precista îl trimetea la Maria descântåtoarea“(Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu, op. cit., p. 101). Am înregistrat douå varianteale acestui substantiv: dåscântåtoare ¿i discântåtoare; prima variantå esteînregistratå în Muntenia (C. Rådulescu-Codin, Literaturå, p. 555) ¿i înBanat (CCS, VII/1, p. 30), în timp ce varianta a doua este atestatå înMoldova (în jude¡ele Vaslui, Gala¡i; anchetå proprie), precum ¿i înBasarabia (P.V. ªtefånucå, Folclor ¿i tradi¡ii populare, Ed. ªtiin¡ificå, I,Chi¿inåu, 1991, p. 315). De¿i termenul a fost definit cu sensul „femeie care¿tie så descânte“, nu putem så nu constatåm cå, în plan semantic, s-auprodus unele evolu¡ii legate de faptul cå acest actant magic a realizatopera¡iuni ce ¡in de magia meteorologicå sau de luatul manei; astfel,termenul descântåtoare, în unele situa¡ii, capåtå sensul „vråjitoare“:„Descântåtoarea [...] amenin¡å ploaia cu toporul, apoi împlântå în påmânttoporul“ (Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu, op. cit., p. 325). În alte situa¡ii,termenul analizat are sensul „vråjitoare de manå“: „... se spunecå vacii i s-a luat laptele de vreo descântåtoare (V. Ste¡ko, op. cit., p. 83).ªi Gh. Pavelescu, de altfel, va atrage aten¡ia asupra acestui aspect, înlucrarea sa capitalå, Mana în folclorul românesc (p. 81). Pe terenulcredin¡elor populare, descântåtoarea este opuså fermecåtoarei, aceastadin urmå fiind consideratå un actant magic malefic, aflat în legåturå cufor¡ele demonice: „Descântåtoarele îs låsate de la Dumnezeu, iarfermecåtoarele îs cele care dau tot feliul de bube, îs de la Necuratul“(Al. Vasiliu, Literaturå popularå din Moldova, Ed. Minerva, Bucure¿ti,1984, p. 636). Descântåtoarele se bucurau în mediul tradi¡ional de o

Descântåtoare

97

deosebitå considera¡ie; a fost absolut surprinzåtor pentru noi såconstatåm cå, în con¿tiinta comunitå¡ii såte¿ti, termenul descântåtoaredenumea ¿i o anumitå profesie. Astfel, într-o lucrare aflatå în manuscrisla Muzeul de Istorie din Gala¡i, am gåsit men¡ionatå, pe lângå alte profesii,¿i pe cea de descântåtoare, autorul monografiei indicând ¿i numele adouå persoane ce erau cotate cu statutul de descântåtoare (cf. C. Pintilie,Monografia comunei Matca, p. 69). Termenul analizat poate fi utilizat ¿iindependent, ¿i în combina¡ie cu al¡i termeni ce denumesc actan¡i magici;cel mai adesea el apare alåturi de cuvântul babå (babå descântåtoare – înzona Matca, jud. Gala¡i). Existå zone unde termenul nu este folosit, de¿ieste în¡eles; astfel, Gh. Pavelescu men¡ioneazå, pentru zona Oa¿, utilizareaîn locul acestui termen a unei perifraze formate cu verbul a cota, „a descân-ta“, femeie care ¿tie cotá (v. Descântåtor). Putem, de asemenea, re¡ine cå înzona Alba, jud. Tulcea (informa¡ie de teren), acest termen (descântåtoare),de¿i este cunoscut, nu este folosit, localnicii utilizând o perifrazå: babåcare ¿tie de desfåcut. Termenul este format de la verbul a descânta, cu sufixul-toare (TDRG, fasc. 7, p. 37), ¿i este înregistrat pentru prima oarå într-untext de la 1640 (Idem).

Descântåtor s.m. Termenul denume¿te o „persoanå care descântå, careface vråji“ (DLRM, p. 231): „Descântåtorul zice cuvintele de mai sus...“(Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu, op. cit., p. 110); „Descântåtorul se încinge cu unbrâu câtå vreme descântå“ (G. Co¿buc, Elementele, p. 195). Gh. Pavelescua înregistrat în zona Oa¿ acest termen, cu sensul „vråjitor de manå“(Gh. Pavelescu, Mana, p. 81). Putem men¡iona ¿i variantele termenuluianalizat: discântåtor (în Moldova): „ª-acuma ñ’era ru¡âni di altî lumicî-m fåcusî acuma di vesti cî io-s discântåtor“ (Lucia Cire¿, Lucia Berdan,op. cit., p. 120) ¿i dåscântåtor, înregistrat de noi în zona Maltezi, informa-torul aråtându-ne cå ¿tia, din copilårie, ¿i forma literarå descântåtor, ce erafolositå în zonå. Substantivul analizat este, dupå cum rezultå din mate-rialele cercetate, utilizat pe întreg teritoriul românesc, cu excep¡ia uneizone din Mun¡ii Apuseni. Trebuie så men¡ionåm cå acest termen, cedenume¿te un actant de sex masculin, este totu¿i mai pu¡in utilizat decâttermenul corespunzåtor de gen feminin (descântåtoare). În textele vechiromâne¿ti, termenul analizat apare pentru prima oarå în secolul al XVI-lea(v. TDRG); oferim ¿i un text de la 1761, în care termenul discutat se gåse¿teîn opozi¡ie cu un element de terminologie medicalå popularå: „El altan-au råspuns, ci a zâs cå el nici esti descântåtor, nici doftor...“ (apud A. Gorovei,

Descântåtor

98

op. cit., II, p. 56). Pentru a avea o imagine cât mai clarå asupra descântå-torului, putem men¡iona o serie din råspunsurile la chestionarele luiNicolae Densusianu. Conform mentalitå¡ii populare, descântåtorul esteactant magic, dar ¿i „medic popular“; ei (descântåtorii – n.n.) „sunt admi¿ica trebuitori“ de cåtre comunitate, ba mai mult, „sunt oamenii luiDumnezeu“ (A. Fochi, op. cit., p. 3-4). Cercetåtorul amintit va aråta, deasemenea, existen¡a pe terenul culturii populare a unei confuzii termi-nologice: „uneori sunt totu¿i confunda¡i cu fermecåtorii sau chiar cuvråjitorii“ (Idem). Termenul analizat este format de la verbul a descânta, cusufixul -tor, ¿i prezintå pe terenul magiei populare un derivat caredenume¿te de asemenea un actant magic: descântåtoreaså.

Descântåtoreaså s.f. Este un termen mai rar utilizat decât sinonimulsåu, descântåtoare: „Fata nu se sim¡ea prea bine, ba c-o fi deochi, ba c-o fisågetåturå ¿i toate descântåtoresele ¿i vracii nu-i puturå da de leac“(P. Ispirescu, Legende, p. 353). Forma de singular am înregistrat-o în zonaOlteniei, în sintagma me¿terå descântåtoreaså: „Lina Niculae [...], me¿terådescântåtoreaså“ („Arhivele Olteniei“, 39-40/1928, p. 518). Forma de plu-ral este descântåtorese: „ªi se puse ¿i ea darå a cere sfaturi de la vraci ¿ivråjitori, de la moa¿e ¿i descântåtorese“ (P. Ispirescu, Basme, p. 84). Substan-tivul discutat nu are derivate pe terenul magiei populare. În ceea ce prive¿teprezen¡a acestui termen în sintagma amintitå, credem cå avem de a facecu concretizarea unui anumit model lingvistic de utilizare a unor termenice denumesc actan¡ii magici, modelul bimembru.

Descântåtorie s.f. Substantiv care apare extrem de rar în materia-lele consultate ¿i care denume¿te, totalitatea practicilor legate de actuldescântatului; este un termen generic pentru unul dintre sectoarelefundamentale ale magiei populare. Alåturi de acest substantiv, în termi-nologia magicå mai existå ¿i al¡ii care denumesc sectoare ale magicului:fermecåtorie (v. Fermecåtorie), vråjitorie (v. Vråjitorie), ghicitorie (v. Ghici-torie). Dupå cum se observå, ace¿ti termeni generici sunt forma¡i de lasubstantive ce denumesc actan¡i specifici domeniului (descântåtor,fermecåtor, vråjitor, ghicitor), cu sufixul -ie; credem cå ¿i substantivelesolomonårie (< solomonar) ¿i ¿i¿cårie (< ¿i¿cå) ar trebui incluse în aceea¿icategorie. Descântåtorie este atestat pentru prima oarå într-un text de la1645 (v. Fermecåtorie) ¿i aproape cå nu mai este întrebuin¡at aståzi pe

Descântåtoreaså

99

teren popular; de altfel, el apare mai frecvent doar în literatura medievalå¿i, uneori, ¿i în texte din secolul al XIX-lea.

Descântåturå s.f. Termenul este format de la verbul a descânta, cu sufixul-(å)turå, ¿i are sensul „descântec“ (DLRM, p. 231): „numai descântåturade la fatå ¿i de la femeie curatå e de leac“ (CADE, p. 400). Forma de plurala acestui substantiv este descântåturi (DLRM, p. 231); în zona Måci¿eni,forma de plural men¡ionatå are sensul „vråji“: „Baba fåcuse multedescântåturi“; la întrebarea noastrå cu privire la acest termen, informatoareaProdan Ilinca ne-a precizat cå este vorba de vråji, nu de descântece.Termenul descântåturå este înregistrat ¿i într-un text de la 1811: „... cå to¡icâ¡i cred la påscålii, la descântåturi, la vråjituri, to¡i î¿i pierd sufletul ¿i înlumea aceasta încå-i pedepse¿te Dumnezeu“ (Gh. Bråtescu, Grija, p. 309).În acest text, descântåturå apare alåturi de al¡i doi termeni ai magiei populare,påscålie ¿i vråjiturå; primul termen denume¿te un element cu valoare magicå,al doilea o practicå magicå. Comparativ cu termenul sinonim, descântec,substantivul descântåturå este mai pu¡in utilizat; spre deosebire de descântec,care este atestat încå din secolul al XVI-lea (v. Descântec), descântåturåeste înregistrat pentru prima oarå în 1698 (v. TDRG, fasc. 7, p. 37).

Descântec s.n. Sinonim cu descântåturå, descânt, descântare, substan-tivul descântec este mult mai råspândit, fiind cunoscut pe întregul teritoriuromânesc. O primå încercare de definire a descântecului o întreprindeD. Cantemir: „Descântecul este un alt fel de farmec cu care ei (¡åraniimoldoveni – n.n.) zic cå se pot însånåto¿i de toate bolile care nu aduc cuele moartea“ (D. Cantemir, Descriptio Moldaviae, Ed. Academiei, Bucure¿ti,1973, p. 345). Dupå cum se poate observa, principele modovean includedescântecul între practicile magice ¿i atrage aten¡ia asupra implica¡iilorsale medicale. În fond, ¿i defini¡iile date ulterior descântecului vor eviden¡ia,în principal, aceste aspecte: „descântecele sunt ni¿te formule (stereotipe)cårora li se atribuia, din partea poporului, o putere magicå de a îndepårtaråul ¿i a aduce binele“ (G. Co¿buc, Elementele, p. 189); „descântecul estedeci totalitatea cuvintelor pe care le roste¿te vråjitorul sau fermecåtorulcare face leacul, vraja sau farmecul, de la care a¿teaptå un rezultat de maiînainte determinat“ (A. Gorovei, op. cit., p. 75); „cântec de leac, formulåmagicå în contra duhurilor rele, cari ar fi pricina boalelor“ (DULR, p. 201);„cuvinte a¿ezate în poezie sau în prozå, pe care femeile din popor,

Descântec

100

înso¡indu-le uneori ¿i de ni¿te practici supersti¡ioase (ca stinsul cårbu-nilor), le pronun¡å la capul bolnavului ca så-l vindece“ (SCRIBAN, p. 409).Defini¡iile amintite mai sus aduc în plus, fa¡å de cea men¡ionatå deCantemir, o precizare a tipului de practicå magicå pe care-l reprezintådescântecul, ¿i anume o practicå de tip verbal. Termenul discutat provinedin lat. *discanticum (v. CDDE) ¿i are variantele discântec (A. Gorovei,op. cit., II, p. 179), dåscântec (C. Rådulescu-Codin, Literaturå, p. 558) ¿idescântecå (A. Gorovei, op. cit., p. 76). Ca ¿i al¡i termeni magici, descânteca suferit un proces de degradare semanticå: „horele se zic descântece“(În Bihor – n.n.) (ªez., VII, p. 162); „¡åranii no¿tri numesc descântec oriceversuri recitate, nu cântate“ (Al. Viciu, Colinde, p. 192). O ultimå observa-¡ie asupra acestui termen vizeazå prezen¡a sa în nomenclatura referitoarela descântece: „Nomenclatura descântecelor ridicå o serie de probleme:modelul lingvistic este structurat pe baza termenului descântec ¿i a pre-pozi¡iei de: descântec de deochi, descântec de samcå etc. Acest model este însåmult mai rar utilizat în vorbire, unde s-a consolidat o variantå simplificatå,prin renun¡area la termenul descântec: de-deochi, de-figuri, de-izdat etc.;în unele situa¡ii fenomenul de simplificare a modelului lingvistic a mers¿i mai departe, renun¡ându-se ¿i la utilizarea prepozi¡iei, astfel încâtdescântecul ajunge så fie numit cu acela¿i termen care denume¿te boalapentru care este folosit. Spre exemplu: descântecul de lamoste ajunge så fienumit, pur ¿i simplu, lamoste (v. DA; lamoste) (V. Bålteanu, Terminologiamagicå popularå româneascå, Ed. Paideia, Bucure¿ti, 2000, p. 154).

Descânteca vb. Dupå pårerea noastrå, verbele a descânta ¿i a descântecadenumesc de fapt aceea¿i ac¡iune magicå, cel de-al doilea termen fiindfolosit pe o arie mai limitatå (în primul rând, în Mun¡ii Apuseni); se parecå verbul amintit este cunoscut ¿i în Vâlcea, dupå cum atestå urmåtorultext: „De pildå, dacå descânteci de rânzå se trage partea bolnavå, adicårânza cu undelemn, zicându-se descântecul de trei ori“ (A. Gorovei,op. cit., p. 76). Tr. Herseni men¡iona existen¡a acestui termen în satul Måguridin Mun¡ii Apuseni (Tr. Herseni, op. cit., p. 126). Echivalen¡a dintre termeniia descânta ¿i a descânteca nu trebuie så ne mire, dacå avem în vedere cå aldoilea termen provine de la denumirea unei practici magice (descântec),conform modelului studiat.

Descântecå s.f. v. Descântec

Descânteca

101

Descolinda vb. Dupå cum observa P. Caraman, acest verb nu esteînregistrat în nici un dic¡ionar sau glosar dialectal, de¿i el este prezent îngraiul popular, în numeroase localitå¡i din Muntenia ¿i Dobrogea(Ibid., p. 327): „Descolindå-l race, / cu curu-n dårace, / c-o gåinå neagrå /praful så s-aleagå“ (Ibid., p. 328). Etnologul ie¿ean considera cå acest verbdenume¿te ac¡iunea magicå de „a întoarce în råu urårile de bun augur alecolindei sau ale colindelor cântate anterior“ (Ibid., p. 327) ¿i trebuie neapå-rat, raportat la verbul a colinda, care denume¿te ac¡iunea beneficå realizatåde actan¡ii colindåtori. Verbul introdus în circuitul ¿tiin¡ific de P. Caraman,a descolinda, prezintå ¿i varianta a dåscolinda, specificå zonei sudice a ¡årii(Ibid., p. 329), ¿i a dat na¿tere câtorva cuvinte ce intrå ¿i ele în cadrulterminologiei descolindatului: descolindare, descolindat, descolinda¡ie; credemcå nu este exclus ca ¿i descolindå så fie un derivat (regresiv, de data aceasta)de la verbul amintit, de¿i op¡iunea etimologicå a profesorului Caraman(derivat de la colindå, cu prefixul des-) pare greu de atacat (v. Descolindå).

Descolindare s.f. Termenul indicå o practicå magicå opuså colindårii.Profesorul Caraman afirmå cå acest termen este atestat pe teren popularîmpreunå cu al¡i termeni proveni¡i de la verbul a descolinda: „Ei nufigureazå în nici unul din dic¡ionarele limbii române sau måcar în vreunglosar dialectal, de¿i ne sunt atesta¡i în graiul poporului de la ¡arå,alcåtuind aici o întreagå terminologie în legåturå cu datina colindatului“(P. Caraman, Descolindatul, p. 327). Substantivul analizat provine dininfinitivul lung al verbului a descolinda, prin conversiune, ¿i are forma deplural descolindåri, înregistratå de Caraman în varianta dåscolindåri, înHagie¿ti, jud. Ilfov: „Versurile cobitoare ale colindåtorilor le zicem, la noiîn sat, dåscolindåri ¿i dåscolinda¡ii“ (Ibid., p. 329). Cea mai veche înregis-trare a unei formule de descolindare o gåsim în opera lui Creangå, dupåcum men¡ioneazå ¿i P. Caraman: „Drele pe podele ¿i bure¡i pe påre¡i; câtepene pe cuco¿i atâ¡ia copii burduho¿i“ (I. Creangå, op. cit., p. 222). Laacest text Creangå adaugå un scurt comentariu, extrem de sugestiv, cuprivire la semnifica¡ia urårii respective: „... cum obi¿nuiesc a zice plugariipe la casele ce nu-i primesc.“ (Idem). În felul acesta putem în¡elege maiu¿or caracterul magic al colindatului ¿i descolindatului, pe care, dupåcum am våzut, P. Caraman le considerå practici magice la fel ca vråjile,farmecele etc.

Descolindare

102

Descolinda¡ie s.n. Dupå cum am men¡ionat, aceastå practicå magicåa fost cercetatå minu¡ios de cåtre profesorul Caraman, care, pe baza unuiextrem de bogat material de teren ¿i bibliografic, a stabilit coordonatelefundamentale ale descolindatului, rela¡ia cu colindatul, formulele dedescolindare, caracterul magic al acestor formule, riturile de descolindare,terminologia folcloricå a descolindatului, simbolistica unor practici ritualedin cadrul descolindatului, raportul dintre blestem ¿i formulele de desco-lindat etc. Pe teren popular, P. Caraman a înregistrat o serie de termeni cedenumesc versurile injurioase ale colindåtorilor, adresate celor ce nu-iprimesc cu colindatul: pozne (etimologie necunoscutå), în Socoale,jud. Ialomi¡a, ¿oalde (etimologie necunoscutå), în Bârcåne¿ti, jud. Ialomi¡a,cobituri (< a cobi), în Darabani (Dobrogea), fer¡ite (etimologie necunoscutå),în Popina, fostul jud. Durostor, blesteme (< a blestema), în Båneasa,jud. Ilfov, pocitånii (< a poci), în Crevedia, fostul jud. Vla¿ca, semne rele(termen compus), în Gåe¿ti, jud. Dâmbovi¡a, batjocuri (< v. rom. bat-joc;apud DULR, p. 58), în Gurbåne¿ti, jud. Ilfov, bârfeli (< a bârfi), în Buc¿ani,fostul jud. Vla¿ca, hule (< ucr. hula), în Brådet, jud. Arge¿, descolindåri,descolinda¡ii (< a descolinda), în Hagie¿ti, jud. Ilfov. Aceste substantive cefac parte din terminologia descolindatului permit o serie de observa¡ii cucaracter lingvistic ¿i etnologic. Astfel, se poate remarca de la început cåmajoritatea acestor termeni sunt forma¡i pe teren românesc, ceea ce poatedovedi vitalitatea practicii respective pe teritoriul ¡årii noastre; unii dintretermeni atrag aten¡ia asupra legåturii dintre fenomenele magice ¿idescolindat (blesteme, pocitånii, cobituri). O serie de termeni (pozne, batjocuri,bârfeli, hule) constituie adevårate dovezi ale pierderii semnifica¡iilor magice¿i ale trecerii pe primul plan, în cadrul descolindatului, a celor satirice ¿iparodice. În fine, termenii descolindare ¿i descolinda¡ie ne indicå un alt stratal terminologiei descolindatului, cel direct legat de verbul a descolinda (verbneînregistrat în dic¡ionare). Nu este lipsit de semnifica¡ie nici compusulsemne-rele, care ne aminte¿te o serie de credin¡e populare conform cåroracolindatul unei gospodårii era un semn de bun augur, nerealizarea acesteiopera¡ii magice fiind un semn råu pentru acea gospodårie. Termenul desco-lindat este ob¡inut prin conversiunea formei de supin a verbului a descolinda.

Descolinda¡ie s.f. Este încå un termen introdus în circuitul ¿tiin¡ificde P. Caraman, având sensul „descolindare, descolindat“; el este înregistratde Caraman în varianta dåscolinda¡ie, provenitå, la rândul ei, de la varianta

Descolinda¡ie

103

munteneascå (a dåscolinda) a verbului a descolinda (P. Caraman, Descolin-datul, p. 329). Termenul a fost înregistrat în sudul Munteniei, în Hagie¿ti(jud. Ilfov), la forma de plural: „Versurile cobitoare ale colindåtorilorle zicem la noi în sat dåscolindårii ¿i dåscolinda¡ii“ (Idem). Dupå cum putemremarca, acest substantiv, înregistrat doar într-o singurå localitate, faceparte din terminologia descolindatului, alåturi de a descolinda, descolindare,descolindå etc. Reamintim faptul cå P. Caraman considerå descolindatuldrept o contra-vrajå, o vrajå de „desfacere“, ceea ce ne aratå clar cåetnologul ie¿ean privea atât colindatul, cât ¿i descolindatul ca practicimagice realizate de actan¡i specifici, colindåtorii. Credem cå termenulmen¡ionat este format de la descolindat, cu sufixul -ie.

Descolindå s.f. Termenul este introdus în circuitul ¿tiin¡ific tot deP. Caraman, care, ocupându-se de terminologia descolindatului, observåcå, alåturi de a descolinda, descolindare, descolinda¡ie, descolindat, trebuieadåugat ¿i substantivul feminin descolindå, „care designeazå colinda desens invers, adicå formula negativå – arma de råzbunare a colindåtorilor“(P. Caraman, Descolindatul, p. 331). Dupå cum men¡ioneazå etnologulie¿ean, termenul amintit este „cåzut aståzi complet în desuetudine“ (Idem)¿i a fost înregistrat doar în Fete¿ti, jud. Ialomi¡a; este posibil ca descolindåså fie cunoscut ¿i în alte zone, datå fiind raportarea sa la colindå, termenmult mai frecvent. Dupå opinia lui P. Caraman substantivul descolindåprovine de la colindå „ca derivat al såu prin prefixul des-“ (Idem); de¿i amacceptat solu¡ia etimologicå propuså de profesorul Caraman, credem cånu este exclus ca acest termen så fie ob¡inut prin derivare regresivå de laa descolinda.

Desface vb. Verbul a face denume¿te o ac¡iune de rupere a echili-brului natural, pe cale magicå, în timp ce a desface reprezintå ac¡iuneareparatorie: „Desfacerile se apropie de descântece prin scopul pe care-lau: de a îndepårta de la sine aruncåturile altora, desfacerea fåcutului“(G. Co¿buc, Elementele, p. 194). S.Fl. Marian va face urmåtoarea precizare:„scopul desfacerilor e întotdeauna bun“ (S.Fl. Marian, Vråji, p. 6). Dacåavem în vedere cå ¿i descântecele au un caracter benefic, putem consideracele douå ac¡iuni cu caracter magic (a descânta, a desface) foarte apropiateîn con¿tiin¡a popularå, dacå nu chiar echivalente, cu toate cå, ini¡ial,a desface avea în vedere contracararea a ceea ce fusese fåcut (de la a face,

Desface

104

„a fermeca, a vråji“). Tiktin men¡ioneazå, de exemplu, expresia a desfacefåcutul (TDRG, fasc. 7, p. 70). De altfel, în general, verbul a desface estedefinit cu sensul „a nimici vraja sau farmecul care apaså asupra cuiva“(DLRM, p. 233). De cele mai multe ori, în contextele studiate, verbula desface este men¡ionat în strânså legåturå cu a face: „Cå nu umblu a face, /Ci umblu a desface“ (AAF, I, p. 200); „Cel ce i-o fåcut cu patru (mâini – n.n.), /eu îi desfac cu cinci“ (Idem). Legåtura dintre cele douå verbe este uneoricuprinså în chiar definirea verbului a desface: „a nimici, distruge, o vråji-torie fåcutå“ (DESLR, p. 206). Alteori, aceastå legåturå este sugeratå prinintermediul derivatelor verbului a face. Din materialele consultate a rezultatcå verbul a desface se utilizeazå foarte des în combina¡ie cu cuvintelefåcåturå, fåcut, fapt, precum ¿i cu termenul farmec, care denume¿te tot opracticå magicå având caracter malefic, dar care este format de la altårådåcinå verbalå: a desface un fapt (A. Gorovei, op. cit., p. 75); a desfacefåcåtura (G. Co¿buc, Elementele, p. 194); a desface fåcutul (Idem). Chiar ¿iparemiologia popularå a re¡inut legåtura profundå dintre ac¡iunileexprimate de cele douå verbe: Unde baba face, dracul nu desface (I. Zanne,Proverbele românilor, Socec, Bucure¿ti, 1895-1903, II, p. 3). Ac¡iunea verbuluianalizat este consideratå de maximå importan¡å, în cazul în care uneipersoane i s-a fåcut: „Am auzit cå vråjitorile ieu urma omului. Apoi mul¡ise întâmplå cå mor, cå nu le desface înapoi“ (AAF, VI, p. 140). Verbul analizateste atestat pentru prima oarå în 1561 (v. TDRG, fasc. 7, p. 70), provine dela (lat.) disfacere ¿i este cunoscut pe întreg teritoriul românesc (Idem);men¡ionåm câteva zone: Banat (A. Gorovei, op. cit., p. 214), Dobrina-Hu¿i,jud. Vaslui (anchetå proprie), Måci¿eni, Cuca ¿i Viile, jud. Gala¡i (anchetåproprie), Muntenia (A. Gorovei, op. cit., p. 280), Bucovina (Elena Sevastos,Literaturå, p. 160) etc. În zona Maltezi, jud. Ialomi¡a, am înregistrat variantaa dåsface, în timp ce în Moldova de Sud am notat varianta a disface (Cuca,jud. Gala¡i; anchetå proprie). În general înså, în majoritatea materialelorcercetate este consemnatå forma literarå, a desface. Co¿buc atrage aten¡iaasupra apropierii dintre desfacere ¿i descântec: „Desfacerile se apropiede descântece prin scopul ce-l au“ (G. Co¿buc, Elementele, p. 194). A. Gorovei¡ine så sublinieze, de altfel, cå un termen care så denumescå un actantspecific pentru ac¡iunea verbului analizat nu este cunoscut: „Dacå esteadevårat cå existå deosebire între descântec, vrajå, farmece ¿i desfacere ¿iîntre cei care le practicå, ar trebui så se cunoascå ¿i cuvântul desfåcåtor,ca o profesiune pentru acei care practicå desfacerile. Acest cuvânt nu

Desface

105

existå.“ (A. Gorovei, op. cit., p. 74), ¿i, datå fiind apropierea dintre desfa-cere ¿i descântec, actantul care desface se nume¿te, în principal, descântåtor.Nu putem încheia discu¡ia referitoare la verbul a desface fårå a semnalareflexele lui în sfera terminologiei etnobotanice române¿ti; este vorbadespre douå plante utilizate în practicile magice de desfåcut, de unde ¿idenumirile lor populare: desfåcåtoare (Salvia aethiopis) ¿i desfåcåtoarea ceamare (Nicandra physaloides), ambele înregistrate în Dic¡ionarul etnobotanical lui Al. Borza (p. 202, 229). Meritå aten¡ie observa¡ia lui V. Ioni¡å, careremarcå o interesantå influen¡å a terminologiei magice asupra celeietnobotanice: „Dacå existå buruieni folosite pentru fåcut, se gåsesc, deasemenea, ¿i altele bune pentru desfåcut“ (V. Ioni¡å, Metafore ale graiuluidin Banat, Ed. Facla, Timi¿oara, 1985, p. 145). Cercetåtorul timi¿oreanaminte¿te pentru acestå a doua categorie de plante pe cele men¡ionate denoi mai sus. În zona Grivi¡a, jud. Gala¡i (anchetå proprie) am înregistratexpresia a desface frigarea, cu sensul „a dezlega farmecul“, expresie careindicå o ac¡iune de nimicire a unei vråji; de altfel, ¿i în zona Blaj, a desface,fårå utilizarea substantivului frigare, este folosit cu sensul „a nimici vrajasau farmecul care apaså asupra cuiva“ (V. Frå¡ilå, Lexicologie ¿i toponimieromâneascå, Ed. Facla, Timi¿oara, 1987, p. 43).

Desfacere s.f. ªåineanu vede specificul acestei practici magice în„stricarea vrajei“ (DULR, p. 202), legând, evident, termenul de verbula desface, „a sparge o vrajå“ (Idem). S.Fl. Marian este mai explicit în defi-nirea acestui termen: „Desfacerile nu se pot privi numai ca ni¿te simpledepårtåri ale råului, ci totodatå ¿i ca vråji, al cåror scop e mai înainte detoate de a întoarce råul pe capul aceluia care l-a trimis“ (S.Fl. Marian,Vråji, p. 14). Din comentariul lui S.Fl. Marian se poate desprinde apropiereasemanticå a termenului discutat de termeni ca: întors, întorcåturå, întorsurå.Forma de plural a acestui termen general råspândit este desfaceri: „cercalade tors se întrebuin¡eazå la diferite descântece ¿i desfaceri“ (Ibid., p. 107).Conform credin¡elor populare, desfacerea vråjii nu poate fi fåcutå decât decel care a fåcut vraja respectivå: „Disfacirea numa el o faci“ (Cuca, jud. Gala¡i;anchetå proprie). Termenul este atestat pentru prima oarå în 1703 (v. TDRG,fasc. 7, p. 40); nici Tiktin, nici Scriban (SCRIBAN, p. 411) nu men¡ioneazåvaloarea pe teren magic. Este adevårat cå Scriban define¿te desfacerea ca„ac¡iunea de a desface“, ceea ce poate sugera raportarea la verbul a desface,pe care acela¿i lingvist îl define¿te ¿i prin luarea în calcul a implica¡iilor

Desfacere

106

pe teren magic („ni¿te farmece“). Privit din aceastå perspectivå, termenuldesfacere ne indicå o practicå magicå opuså facerii, deci o practicå avândcaracter benefic; ulterior, este posibil ca desfacerile så fi cåpåtat unelecaracteristici care le-au apropiat de întoarceri, întorcåturi, dupå cum notaS.Fl. Marian.

Desfåcåturå s.f. I.A. Candrea a surprins corect sensurile acestuitermen: „desfacerea unui farmec“; „descântecul, lucrul cu care se faceasta“ (CADE, p. 401). Se poate observa cu u¿urin¡å cå termenul men¡ionatare valoarea de practicå magicå („descântec“), dar ¿i pe aceea de „tip deactivitate magicå“ („desfacerea unui farmec“); nu în ultimul rând intere-seazå faptul cå desfåcåtura denume¿te ¿i un element cu valoare magicå(„lucrul cu care se face asta“). În zona Gropri¡a, jud. Ia¿i (anchetå proprie),termenul desfåcåturå denume¿te pe de o parte „vraja cu care se stricåfåcåtura“, iar, pe de altå parte, un tip de activitate magicå; în zona Ciurea,jud. Neam¡ (anchetå proprie), prin desfåcåturå se în¡elege „dezlegarea vråjii“.Ov. Densusianu semnaleazå termenul desfåcåturå cu în¡elesul „înlåturareaunui farmec, desfacerea de el“ (Ov. Densusianu, op. cit., p. 222). Indiferentcå avem în vedere desfacerea unui farmec, a fåcåturii sau a vråjii, desfåcåturådenume¿te o practicå magicå beneficå, având caracter reparator; de altfel,¿i etimologia termenului ne sugereazå acest fapt: el provine de la verbula desface, care pe terenul magiei populare are sensul „a nimici vraja saufarmecul care apaså asupra cuiva“ (DLRM, p. 233).

Desfåcut s.n. Este un termen ce denume¿te o practicå magicå ceconstå în „anularea vråjii sau a farmecului care se crede cå apaså asupracuiva“ (Lucia Cire¿, Lucia Berdan, op. cit., p. 407); provine de la verbula desface, care indicå o ac¡iune magicå de înlåturare a ceea ce a fost fåcut.Al. Resmeri¡å define¿te practica magicå men¡ionatå ca „scoaterea de subo vråjitorie (fåcut)“ (DESLR, p. 206). Existå numeroase descântece de desfåcut,care au în vedere tocmai anularea efectelor unei ac¡iuni magice cu caractermalefic; astfel, pentru fapt, descântecul respectiv se poate numi, pur ¿isimplu, descântec de desfåcut (A. Gorovei, op. cit., p. 75) sau de desfåcut pentrufapt (Ibid., p. 276). Deosebit de frecvente sunt formulele magice de desfåcutde ursitå (Ibid., p. 411), care vizeazå domeniul erotic. Interesantå este ¿iimplicarea elementului etnobotanic în practica magicå men¡ionatå: „Dacåexistå buruieni folosite pentru fåcut, se gåsesc de asemenea ¿i altele bune

Desfåcåturå

107

pentru desfåcut, a¿a cum indicå ¿i numele popular al Salviei Aethiopis,desfaptnic, desfåcåtoare sau desfåcåtoarea-cea-mare“ (V. Ioni¡å, op. cit., p. 145).Cu valoarea adjectivalå, termenul men¡ionat apare în textele române¿tiîncå din 1670, în Anon. Car. (v. TDRG, fasc. 7, p. 40). Termenul analizatapare ¿i în sintagma desfåcut de ursit (ALR I/II, h. 241; h. 424).

Desfåcut-å adj. Am întâlnit acest termen ca denumire pentru o carac-teristicå de tip magic, în sintagma apå desfåcutå: „Din aceastå apå desfåcutåtorni bolnavei, din cre¿tetul capului, ¿i tot o speli pe tot trupul“ (ElenaSevastos, Literaturå, p.161). În esen¡å, avem de-a face cu apa nenceputå,utilizatå într-un descântec „de desfåcut de ursitå“, astfel încât sintagmaapå desfåcutå este sinonimå cu cea de apå descântatå. Termenul desfåcut(å)trebuie deosebit de omonimul såu, care este utilizat pentru a denumio practicå magicå (La desfåcut se folose¿te apa nenceputå); spre deosebirede acest din urmå termen, desfåcut, „caracteristicå magicå“, provine de laforma participialå a verbului a desface.

Desfermeca vb. Cuvântul men¡ionat are sensul „a înlåtura efecteleac¡iunii unui farmec, a ac¡iona magic contra unui farmec“. În Muntenia,am înregistrat existen¡a unei variante a desfårmeca (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea,Tipologia, p. 250). În cazul ac¡iunii denumite de verbul în discu¡ie se poatevorbi de caracterul reparator, de restabilire a echilibrului tulburat de oac¡iunea anterioarå de fermecare. Ca ¿i în situa¡ia altor verbe formate peteren românesc cu prefixul des- de la rådåcini verbale, ¿i a desfermeca esteun termen cu caracter regional (v. TMPR, p. 54). Consemnåm câteva proce-dee de realizare a ac¡iunilor de fermecare ¿i de desfermecare, pe bazainforma¡iilor din råspunsurile la chestionarele lui Hasdeu: „Pentru a direge(a apåra) vacile de strigoi, când fatå, mai întâi le bagå în vârful cornuluidrept trei boabe de grâu, trei de piper, trei de tåmâie ¿i sare ¿i zic: Fårmecatåså fii ¿i nime (nimeni – n.n.) så nu te poatå desfermeca“; „Al¡ii bagå un oude puicå în locul unde fatå junica mai întâi; oul så fie de puicå neagrå, ¿icel dintâi ouat. Unii ung vaca cu unturå, cu ai ¿i cårbune de tei“ (I. Mu¿lea,Ov. Bârlea, Tipologia, p. 250). Termenul este înregistrat ¿i în FC, II, p. 84,ca verb ob¡inut pe teren românesc, cu format des-, fårå a se oferi înså ¿i alteinforma¡ii.

Desmir s.n. Termenul este înregistrat în Ardeal, cu sensul„deocheturå“ (Ov. Densusianu, op. cit., p. 276); este sinonim cu desmirat

Desmir

108

(Idem) ¿i este format prin derivare regresivå de la verbul a desmira. Desmireste pu¡in folosit pe terenul magiei populare române¿ti, având un caracterregional, în timp ce al¡i termeni ob¡inu¡i pe baza aceluia¿i procedeu (prinderivare regresivå) au o extensie spa¡ialå mult mai mare; în acest sensputem aminti pe blestem ¿i râvnå. Dupå cum se poate constata, substan-tivul amintit, care denume¿te o practicå maleficå, provine de la un verb cedenume¿te o ac¡iune cu caracter benefic; faptul nu trebuie så ne surprindå,cåci pe teren popular sunt numeroase fenomenele de confuzie terminolo-gicå, unele substantive, ca bo¿moandå, boboanå etc., ajungând så defineascåatât practici de tip malefic, cât ¿i practici benefice.

Desmira vb. S. Pu¿cariu înregistreazå acest termen cu sensul„a scåpa un copil de deochi“ („Zeitschrift für romanische Philologie“,63/1943, p. 17); lingvistul clujean pune acest verb în rela¡ie directå cua (se) mira, „a privi råu“ (Idem). Pe terenul culturii populare „a privi råu“are, de fapt, sensul „a deochea“. I. Nijloveanu înregistreazå, în satul Råde¿ti(jud. Olt), un descântec de deochi în care verbele a (se) mira ¿i a (se) desmirase gåsesc într-o rela¡ie directå de tip cauzal: „Så så dåzmire de ce s-a mirat“(PPR, p. 329). În acest context se vede mai clar cå a desmira denume¿te oac¡iune magicå de tip reparator. Verbul a desmira prezintå interes pentrucercetarea magiei populare ¿i datoritå celor douå cuvinte ob¡inute de larådåcina sa, cuvinte ce denumesc practici magice: desmir (ob¡inut prinderivare regresivå) ¿i desmirat. Ca sens general, a desmira se apropie dea dezdeochea, reprezentând înlåturarea efectelor ac¡iunii de deochiere.

Desmirat s.n. Termen întâlnit în zona Rå¿inari, jud. Sibiu, cu sensul„deocheturå“: „Ciuta-¿i linge vi¡elul, / Eu îmi ling copilul / De deocheat, /De desmirat“ (V. Påcalå, Monografia satului Rå¿inari, Bucure¿ti, 1915, p. 248).Secven¡a de descântec prezentatå aduce în discu¡ie ¿i un alt termen magic,deja discutat de noi, deocheat; în ceea ce prive¿te termenul desmirat, acestaprovine din supinul verbului a desmira, verb care denume¿te o ac¡iune deînlåturare a efectelor deochiului (v. Desmira).

Despå¿i vb. Verb înregistrat în Ardeal de Al. Viciu, cu sensul „a på¿iînapoi peste corpul cuiva“ (v. FC, II, p. 89), ¿i în Moldova (Ciurea, jud. Neam¡;anchetå proprie). Ac¡iunea respectivå are, conform credin¡elor populare,semnifica¡ie magicå: „Dacå cineva trece peste unul care-i culcat jos, acesta

Desmira

109

nu mai cre¿te, de nu-l despå¿e¿te...“ (Idem). Verbul analizat este format dela a på¿i, care aståzi mai påstreazå doar în unele locuri semnifica¡ie magicå:„Nimeni så nu på¿eascå peste femeia însårcinatå cå-i råu pentru copil,ceea ce nu trece, chiar dacå ai på¿it-o înapoi, cum se face de obicei cândpå¿e¿ti pe un copil sau pe un alt om“ (Elena Sevastos, Literaturå, p. 152).Din observa¡ia Elenei Sevastos se poate remarca prezen¡a unei ac¡iuni depå¿ire „înapoi“ care, de fapt, este denumitå de verbul a despå¿i. Termenuleste înregistrat pentru prima oarå abia la sfâr¿itul secolului al XIX-lea, în1892 (v. TDRG, fasc. 7, p. 43) ¿i, din materialele noastre, rezultå cå nu estecunoscut doar în Ardeal, ci ¿i în Moldova, în zona Ciurea, jud. Neam¡(anchetå proprie), cu semnifica¡ie magicå.

Despetrece vb. Verbul men¡ionat denume¿te o ac¡iune cu caractermagic de „desfacere“: „Dacå cineva trece pre¿te unul care-i culcat jos,acesta nu mai cre¿te de nu-l despå¿e¿te, despetrece“ (Al. Viciu, Glosar, apudFC, II, p. 89). În general, ac¡iunea magicå denumitå de verbul a despetrecese exercitå asupra copiilor: „trecând cineva peste copil, acesta n-o såmai creascå dacå nu-l despetrece“ (Idem); „peste un copil culcat nu estebine a trece sau a lua un lucru peste dânsul, cåci atunci el nu mai cre¿te“(ªez., XVIII, p. 100). Din exemplele de mai sus se poate observa cå a despetreceeste sinonim cu a despå¿i, dar, spre deosebire de acesta, care este cunoscutîn Transilvania ¿i Moldova, verbul analizat este înregistrat doar în Transil-vania (v. CADE, p. 405).

Dezdeochea vb. Este înregistrat în Maramure¿: „Pe tine omule, / Doiochi te-au diochiet, / Nouå te-au desdeochiet“ (I. Bârlea, op. cit., p. 175),cu sensul „a suprima efectele unui deochi“ (Al. Rosetti, op. cit., p. 103).În Muntenia termenul este înregistrat în varianta a dåzdåochea(C. Rådulescu- Codin, Literaturå, p. 543): „Ochelari cu patruzeci då ochi, /Tu-ndåråt så dåzdåochi“. Verbul analizat este format de la un alt verb cedenume¿te o ac¡iune cu caracter magic (a deochia), cu prefixul des-; verbulprefixat indicå o contraac¡iune cu caracter magic, ce poate restabiliechilibrul tulburat în urma ac¡iunii magice denumite de verbul a deochea.Prin semnifica¡ia sa, verbul a dezdeochea se apropie de verbele a desface,a dezlega, verbe care, de asemenea, indicå ac¡iuni reparatorii. P. Bil¡iuînregistreazå, în zona Låpu¿ (Maramure¿), cuvântul dizdiochitor, „carealungå diochiul, duh care îndepårteazå deochiul“ (P. Bil¡iu, op. cit., p. 521),

Dezdeochea

110

ceea ce ne sugereazå existen¡a, în acea zonå, a variantei a dizdiochia,neînregistratå înså de noi în materialele cercetate. De remarcat ¿i faptulcå în aromânå a fost semnalatå prezen¡a verbului disucledzu, cu sensul„a dezdeochea“, format dupå structura verbului analizat de noi, ceeace poate sugera ¿i existen¡a unui model comun pentru ambele verbe(v. CL 2/1970, p. 276).

Dezlega vb. Termenul este format de la (lat.) disligare (TDRG,fasc. 7, p. 55; DGLR, p. 284) ¿i are sensul: „a înlåtura efectele unei vråji“.Am înregistrat ¿i pentru acest verb unele variante: a dizlega (Cuca, jud. Gala¡i):„O chemat baba ca så-i dizlege“ (Cuca, jud. Gala¡i), ¿i a dåzlega (în Muntenia):„Numai då la mine så fie dåzlegat“ (AAF, III, p. 117). Ac¡iunea denumitåde verbul a dezlega este privitå ca foarte importantå în mentalitateapopularå. Acest fapt este confirmat ¿i de modificarea produså la nivelulformulei finale a unor descântece. În locul obi¿nuitelor structuri de tipul:„N. så råmâie curat, / Curat ¿i luminat, / Ca argintul strecurat“ (A. Gorovei,op. cit., II, p. 198) sau: „N. så råmânå curat, / Luminat, / Cum Dumnezeul-a låsat“ (Idem), am întâlnit structuri cu verbul a dezlega: „A¿a så råmânåiel curat / ¿i dåzlegat“ (AAF, III, p. 117). Astfel de structuri apar, în princi-pal, în acele descântece care vizeazå lichidarea urmårilor unei ac¡iuni delegare pe cale magicå. De altfel, trebuie så men¡ionåm cå, de cele mai multeori, în materialele pe care le-am avut la dispozi¡ie cele douå verbe, a lega ¿ia dezlega, apar împreunå, constatându-se mai ales o dependen¡å a celuide-al doilea verb de primul: „Acolo (solomonarii – n.n.) înva¡å din cår¡i pecare al¡i oameni nu le pricep ¿i nu ¿tiu ceti [...] farmece de-a lega ¿i dezlegaploile“ (Tr. Gherman, Meteorologie popularå, Blaj, 1928, p. 145); aceea¿i situa¡ie¿i în descântece: „Så fie (cutare) legat, / Cum leg eu aceste nouå noduri, / Detoate så fie legat, / Numai de (cutare) så fie dezlegat“ (A. Gorovei, op. cit.,p. 342). Rela¡ia strânså dintre cele douå verbe nu trebuie så ne mire: prefixuldes- (dez-) indicå, de regulå, o reac¡ie la o ac¡iune anterioarå, astfel încâta dezlega reprezintå o ac¡iune magicå având caracter reparator, de resta-bilire a echilibrului tulburat de ac¡iunea denumitå cu verbul a lega (v. Lega).Ac¡iunea de „dezlegare“ era, poate, ¿i din acest motiv privitå cu oarecareîngåduin¡å chiar de cåtre prela¡i, biserica înså¿i având anumite „rugåciunide dezlegare“ (PP, III, p. 5). Autorul prefa¡ei la volumul Poezii populare(1912, Sibiu), folcloristul E. Hodo¿, remarcå faptul cå vråjitorii tågåduiaucå vråjesc, farmecå, preferând så declare cå desfac, dezleagå, ceea ce era

Dezlega

111

privit favorabil, tocmai datoritå faptului cå biserica recuno¿tea, într-unfel, ac¡iunea de a dezlega, prin acele rugåciuni de care aminteam. Dintrederivatele termenului discutat ¿i cuvintele provenite din conversiuneaunor forme ale sale putem men¡iona pe dezlegåturå ¿i dezlegare: dezlegåturå,„scoaterea de sub vrajå“ (DESLR, p. 207); „desfacerea unei vråji“ (DULR,p. 203), dezlegare „ac¡iunea de a dezlega“ („Dezlegarea de vråji era fåcutåtot de vråjitoare“; Gh. Bråtescu, Vråjitoria, p. 577). Ca ¿i verbul a lega, a dezlegaeste cunoscut pe întreg teritoriul românesc; men¡ionåm câteva zone:Maramure¿ (Antologie, I, p. 257), Oltenia (PPR, II, p. 397), Moldova(informa¡ii de teren din jude¡ele Vaslui ¿i Gala¡i), Teleorman (Gr. Tocilescu,Chr. N. ºapu, op. cit., p. 342), Gorj (Idem), Dobrogea (ALRT II, p. 230), Ilfov(A. Gorovei, op. cit., p. 342), Arge¿ (Ibid., p. 398). La românii de peste Nistrua fost înregistratå expresia a dezlega de dragoste: „De dragoste când îi dezlega,casa s-o lumina“ (A. Ra¡iu, op. cit., p. 158). Prima atestare a termenuluidateazå din secolul al XVI-lea (v. TDRG, fasc. 7, p. 55).

Dezlegare s.f. Termenul denume¿te o practicå magicå cu caracterreparator, având sensul „desfacere, dezlegåturå“: „Dezlegarea ploilor ofac vråjitoarele“ (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 480). A. Gorovei repro-duce un descântec de legåtura ¿arpelui, la care indicå ¿i practica magicåreparatorie: dezlegare (A. Gorovei, op. cit., II, p. 398). Pårerea noastrå este cåacest termen ar fi mai pu¡in folosit pe terenul culturii populare, mai frecventfiind termenul desfacere, ¿i este mai mult legat de domeniul meteorologic:„Dezlegarea este me¿te¿ugul de a face så plouå pe unde vrei“ (I. Mu¿lea,Ov. Bârlea, op. cit., p. 480). Pentru prima oarå termenul este atestat în 1580(BGL) ¿i are forma de plural dezlegåri (TDRG, fasc. 7, p. 55); ¿i în cazulacestui termen magic ar fi de semnalat interferen¡a cu planul religios,unde gåsim sintagma rugåciune de dezlegare (Idem). Substantivul analizatmai apare ¿i în ALR II/I, MN 2707, 85.

Dezlegat s.n. Denume¿te o practicå magicå de înlåturare a efectelorunei ac¡iuni magice cu caracter malefic ¿i are acela¿i în¡eles cu desfåcut.Etimologic înså, termenul analizat este pus în rela¡ie cu verbul a lega,dezlegat semnificând o practicå de înlåturare a ceea ce a fost legat. Frecvent,aceastå practicå este utilizatå în domeniul erotic, în care am întâlnit nume-roase descântece de dezlegat, de dezlegat bårbatul etc. (A. Gorovei, op. cit.,II, p. 281). Termenul dezlegat intrå în rela¡ie de sinonimie ¿i cu substantivul

Dezlegat

112

dezlegare: dezlegatul (dezlegarea) ploii (Dobrina-Hu¿i, jud. Vaslui; anchetåproprie). Interesant este ¿i faptul cå acest termen a cåpåtat conota¡iireligioase legate de valoarea pe teren religios a verbului a dezlega, „a scutipe cineva de obliga¡iile asumate sau avute, de juråminte“, „a da voiecuiva så facå un lucru“ (I.M. Stoian, Dic¡ionar religios, Ed. Garamond,Bucure¿ti, 1992, p. 80). În plus, cu valoare adjectivalå el poate denumi pecel „care a fost absolvit de påcate, de blesteme etc.“ (Idem).

Dezmu¡i vb. În general, ac¡iunea denumitå de acest verb esterealizatå de actan¡i imaginari, ceea ce ne-ar îndreptå¡i så nu-l luåm încalcul; din moment ce sursele consultate (S.Fl. Marian, Vråji, p. 235;S.Fl. Marian, Înmormântarea2, p. 17; G. Dem Teodorescu, op. cit., p. 382, p. 383;Elena Sevastos, Literaturå, p. 160) indicå drept actan¡i pe Maica Domnului,ielele etc., lucrurile ar pårea clare. Pe teren popular situa¡ia este diferitå,contrazicându-l ¿i pe P. Caraman, care observa cå pentru realizareaac¡iunii denumite de verbul a dezmu¡i „se recurge la o fiin¡å imaginarå ¿icare e, de obicei, Maica Domnului“ (P. Caraman, Descolindatul, p. 350).Se ¿tie cå existå descântece de amu¡irea bårbatului nestatornic (I.C. Chi¡imia,Folclori¿ti ¿i folcloristicå româneascå, Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1968, p. 211),descântece cu o largå råspândire pe teritoriul românesc. În zona Rediu,jud. Neam¡, am întâlnit ¿i practici magice realizate de actan¡i umani careaveau în vedere dezmu¡irea bårbatului: „tot ie (vråjitoarea – n.n.) ¿tiisî dizmu¡ascî barbatu“. Acest fapt ne-a determinat så includem verbulamintit în cadrul terminologiei magice populare. Verbul a dezmu¡i cu sensul„a vindeca de mu¡enie“ (Al. Rosetti, op. cit., p. 103) prezintå ¿i variantelea dismu¡i (Al. Rosetti, op. cit., p. 103) ¿i a demu¡i (Elena Sevastos, Literaturå,p. 160). Prin specificul ac¡iunii sale, verbul analizat poate fi inclus în seriatermenilor ce indicå desfacerea unei vråji ¿i, alåturi de a amu¡i, denume¿teo ac¡iune de control magic a vorbirii (v. Amu¡i).

Diavolie s.f. Substantiv mai rar folosit pe teren popular ¿i careapare mai frecvent în textele medievale române¿ti: „Blestemå¡iile, diavoliile,råutå¡ile, via¡a nelegiuitå, desfrânårile [...] gålbenesc ¿i sålciazå fa¡aomului...“ (text de la 1819, apud Gh. Bråtescu, Grija, p. 324). Am pututînregistra acest termen ¿i pe teren popular: „Zâna zâmbi, cåci ¿tia cåacestea sunt diavoliile zmeului.“ (A. Gorovei, op. cit., I, p. 40); de remarcatcå, în acela¿i text, apar ¿i termeni ca fermecåtorie, farmazonie, to¡i purtåtori,

Dezmu¡i

113

aici, ai sensului „vraja, farmec“, ceea ce ne determinå så consideråm cå ¿idiavolie are acela¿i sens; de altfel, Gh. Bråtescu gloseazå termenuldiscutat cu sensul „dråcie, lucru diavolesc“, ceea ce pentru mentalitateamedievalå fåcea referire „obligatorie“ la practicile magice (v. Gh. Bråtescu,Grija, p. 387). În general, în textele vechi române¿ti, practicile magiceerau cotate drept fapte, lucruri diavole¿ti, dupå cum indicå unele fragmente:„gone¿te toatå lucrarea diavoleascå, toatå lucrarea satanei“ (A. Gorovei,op. cit., p.41); în aceastå direc¡ie ne trimite ¿i explica¡ia etimologicå: diavol+ sufixul -ie.

Didiochea vb. v. Dedeochea

Didiochi s.n. v. Dedeochi

Didioti s.n. v. Dedeochi

Dioché vb. v. Deochea

Diochea vb. v. Deochea

Diocheat,-å adj. v. Deocheat,-å

Diochet,-å adj. v. Deocheat,-å

Diochetoare s.f. v. Deochetoare

Diochetor s.m. v. Deochetor

Diocheturå s.f. v. Deocheturå

Diochi s.n. v. Deochi

Diochioaicå s.f. v. Deocheoaicå

Discânta s.f. v. Descânta

Discântare vb. v. Descântare

Discântare

114

Discântat s.n. v. Descântat

Discântat,-å adj. v. Descântat,-å

Discântåtoare s.f. v. Descântåtoare

Discântåtor s.m. v. Descântåtor

Discântåturå s.f. v. Descântåturå

Discântec s.n. v. Descântec

Disface vb. v. Desface

Disfacere s.f. v. Desfacere

Disfåcåturå s.f. v. Desfåcåturå

Disfåcut s.n. v. Desfåcut

Disfåcut,-å adj. v. Desfåcut,-å

Dismu¡i vb. v. Dezmu¡i

Dizlega vb. v. Dezlega

Dodescânta vb. Verb atestat doar în Banat, cu sensul „a descântaîndeplinind tot ritualul“ (AAF, VI, p. 380) ¿i format de la a descânta,cu prefixul de origine slavå do-; „acest prefix, de origine slavå, este råspân-dit în zona Banatului. Cu excep¡ia lui a doborî, general în limbå, derivateleîn do apar¡in, în special, graiului din Banat ¿i din regiunile învecinate“(FC, II, p. 100). Acest prefix aratå, dupå cum am men¡ionat, ducerea ac¡iuniidenumite de verbul neprefixat pânå la limita ei maximå. A dodescânta nuînseamnå doar a termina de descântat, dupå pårerea noastrå, ci indicårespectarea, în totalitate, a secven¡elor regiei magice, ducerea lor la bunsfâr¿it, pas cu pas. Acest verb cu caracter regional este format, dupå cumam våzut, cu ajutorul unui formant de origine slavå; baza derivativå esteînså de origine latinå (a descânta), ca ¿i în cazul verbelor a doavea, a dospune.

Discântat

115

Doftoroaicå s.f. Termenul este format de la cuvântul doftor (formåalteratå de la doctor „medic“) ¿i este sinonim cu doftoroaie; el a circulat înestul Moldovei: subiectul anchetat în zona Dobrina-Hu¿i, jud. Vaslui î¿imai aminte¿te acest termen, dar nu a putut preciza dacå el mai este folositaståzi pentru a denumi un actant magic. Ar fi interesant de remarcat cåsubstantivul ce a servit ca bazå derivativå, doftor, este råspândit în Moldova,dar ¿i în Basarabia, unde am înregistrat ¿i câteva variante fonetice: doftor,doktur (AL Mold., I/II, h. 338; 9), doktur (Ibid., h. 338; 220), dohtor (Ibid.,h. 338; 26), dohtur, doftur (Ibid., h. 338; 16). Doftor este înregistrat mai ales lagrani¡a cu România (Ibid., h. 338; 66, 68, 88, 155, 178, 180, 199, 203 etc.),ceea ce ne sugereazå cå termenii deriva¡i doftoroaie ¿i doftoroaicå, ar puteafi råspândi¡i ¿i în Basarabia. Substantivul doftoroaie este cunoscut în vestul,nordul ¿i sudul Moldovei, în timp ce doftoroaicå a cunoscut o råspândirelimitatå, în zona de est a Moldovei.

Doftoroaie s.f. Dupå pårerea lui Artur Gorovei, acest termen este unuldintre cei mai råspândi¡i ¿i mai importan¡i în cadrul terminologieiactan¡ilor magiei: „Persoana care descântå se nume¿te îndeob¿te babå,båbåreaså, doftoroaie...“ (A. Gorovei, op. cit., II, p. 74). Termenul este înregis-trat de noi ¿i în zona Covurlui, în comunele Corod, Matca, atât la forma desingular, cât ¿i la cea de plural (doftoroaie; v. TDRG, fasc. 7, p. 81). Interesanteste cå ¿i acest termen se poate folosi în combina¡ie cu un alt termen cedenume¿te actan¡i, ¿i anume babå (babå doftoroaie – babe doftoroaie) (Corod,Matca). Am înregistrat forma de plural ¿i în materiale din Banat: „Zeamade nalbå mare cu barba ursului era datå de doftoroaiele din unele sateflåcåilor ce se visau fåcând «treaba cea rea»“ (TMPR, p. 119). Sensul terme-nului doftoroaie este „femeie (båtrânå) care practicå medicina empiricåbazatå pe vråji, descântece ¿i plante medicinale“ (DLRM, p. 256). Pentrua stabili etimologia substantivului analizat, trebuie så pornim, dupå opinialui ªåineanu (DULR, p. 216), de la cuvântul doftor, „numele popular aldoctorului“. Scriban înregistreazå ¿i alte sensuri pentru termenul în discu¡ie:„nevastå de doctor sau posesoare a [...] acestui titlu (SCRIBAN, p. 438),ceea ce ne sugereazå cå, în mediul såtesc, acest substantiv se men¡inuse ¿iîn terminologia medicalå.

Dråcårie s.f. Spre deosebire de substantivul dråcie, format cu sufixul-ie (ce contribuie la denumirea diverselor sectoare ale magicului), dråcårie

Dråcårie

116

con¡ine un alt sufix, -årie (care contribuie la formarea de substantive cedenumesc practici magice), care mai apare în termeni ca: båbårie, ¿i¿cårie,vråjitorie etc. Autorii DLRM gloseazå acest substantiv cu sensul „dråcie“(DLRM, p. 261), fårå ca prin aceasta så ajute la dezvåluirea con¡inutuluiadevårat al acestui cuvânt. Nici ªåineanu, ceva mai înainte, nu dåduse odefini¡ie mai bunå: dråcårie, „dråcovenie“ (DULR, p. 219). Totu¿i, pe bazacontextelor cercetate putem afirma cå ¿i acest termen a avut, ini¡ial, sensul„vrajå“, ulterior suferind un proces de desacralizare, fapt înregistrat dedic¡ionarele amintite: „Baba ¿tie multe dråcårii“ (T. Pamfile, Du¿mani, p. 87);„... o vråjitoare stra¿nicå care închega apa ¿i care ¿tia toate dråcåriile de pelume“ (I. Creangå, op. cit., p. 65); „Ea, prin dråcåriile ei, prefåcuse atunci peståpânul såu Fåt-Frumos în purcelul ogârjit“ (Ibid., p. 69).

Dråcie s.f. Autorii DLRM indicå urmåtoarele sensuri pentru cuvân-tul în discu¡ie: „¿trengårie, poznå, nåzbâtie“; „faptå rea, blestemå¡ie“;„minunå¡ie, ciudå¡enie“; „vråjitorie, farmec“ (DLRM, p. 261); ¿i DEX,care în multe privin¡e reia defini¡iile din DLRM, atrage aten¡ia asuprasensului magic (DEX, p. 318). ªåineanu nu indicå pentru dråcie valoareape teren magic, oprindu-se doar la sensurile „faptå dråceascå, cuget råu,uneltire ascunså“ (DULR, p. 219). Vasile Breban, în DGLR, eliminå oricereferire la implica¡iile magice ale lui dråcie: „faptå rea, ¿trengårie, poznå,minunå¡ie, ciudå¡enie“ (DCLR, p. 309). Cu toate acestea noi credem cåsubstantivul dråcie (< drac) poate indica ¿i o practicå magicå de tipulfarmec, vrajå: „Ciobåna¿ul ¿tia cå-¿i priponise calul bine; în¡elese cå trebuieså fie vreo dråcie, aici la mijloc“ (P. Ispirescu, Basme, p. 169). Acest termeneste interesant ¿i prin faptul cå prezintå douå sinonime formate de lanume diferite ale aceleia¿i fiin¡e mitofolclorice: dråcårie, diavolie (datoratecredin¡elor cå vråjile sunt patronate de diavol: „Molitva casei care arevreo supårare de dråcii, farmece ¿i fåpturi dråce¿ti“ (text de la 1650-1675,v. GCR, I, p. 228). Expresia Ei, dråcie (Ei, dråcia dracului), „exclama¡ie desurprizå ¿i de nemul¡umire“ (v. DLRM, v. DEX), nu mai påstreazå aståziîn con¿tiin¡a vorbitorilor, legåtura cu domeniul magicului.

Drege vb. Apare cu valoare magicå în expresia a drege mortul,„a face un anumit ritual la mormântul cuiva pentru a împiedica mortul såse facå strigoi“ (V. Nestorescu, Românii timoceni din Bulgaria, Ed. Funda¡ieiCulturale Române, Bucure¿ti, 1996, p. 133): „îl drege, så duce sâmbåta la

Dråcie

117

mormânt, cheamå o babå ¿i ia drege mortu ca så nu så facå moroi“.Procedura de dregere a mortului este, în final, una de destrigoire, careimpune un set întreg de interdic¡ii, condi¡ionåri: „Sâmbåta mortul så drege.Merg trei femei. Nu vorbe¿te nimica pânå acolo. Pun trei fuså (înfig) pemort (mormânt). Så iau ¿i trei gråun¡î de usturoi. ªi såmân¡å. dai ocol cu olampå. ªi le dai foc. ªi femeia zâcea a¿a la fus: Când s-o pune fusu åsta /ªi s-o uda, ¿i s-o fåcea / ªi la târg l-o ducea / ªi l-o vindea cu bani / Så nuse întrupeze trupul / Ca så nu vie acaså“ (N. Panea, C. Bålosu, Gh. Obrocea,Folclorul românilor din Timocul bulgåresc, Ed. Omniscop, Craiova, 1996,p. 136). În esen¡å, astfel de proceduri aveau caracter apotropaic, eliminând,conform credin¡elor, posibilitatea ca mortul så se facå strigoi (moroi). Printreinterdic¡iile cele mai importante gåsim câteva råspândite în majoritateazonelor: „ªi pânå så duce (baba – n.n.) la grobî¿te, ea nu vorbe¿te cu nîma(nimeni – n.n.)“; „Dacå trece pisica peste el (peste mort – n.n.), så facemoroi ¿i vine ¿i te mâncå“ (Idem). Verbul a drege are valoare magicå ¿i înafara expresiei men¡ionate, dupå cum atestå unele proceduri magiceînregistrate în Ardeal: „... copiii zic, unul «cucu» ¿i celålalt «råscucu».Astfel se zice cå au dres sau råscucåit vaca“ (A. Fochi, op. cit., p. 13). Verbulmen¡ionat prezintå variantele a derege, a direge ¿i provine din lat. diregere(DEX, p. 319); doar forma sa participialå a generat un termen cu valoaremagicå: dres. Se poate conchide cå verbul a drege a fost cunoscut cu valoaremagicå pe o mare arie a teritoriului locuit de români; aståzi, s-au maipåstrat urme doar în unele zone: în Ardeal (v. A. Fochi, op. cit., p. 13), înDolj (Credin¡i, p. 145), în Timocul românesc (v. Nestorescu, op. cit., p. 133;N. Panea, C. Bålosu, Gh. Obrocea, op. cit., p. 136).

Dres,-easå adj. Termenul în discu¡ie este rar utilizat, astfel cå nu nemirå cå el nu apare în dic¡ionare; el provine de la participiul verbului a drege¿i denume¿te o caracteristicå magicå legatå de procedurile de destrigoire,exprimatå lingvistic prin expresia a drege mortul: „moroi e un om carespune (poporul – n.n.) cå nu e dres“ (N. Panea, C. Bålosu, Gh. Obrocea,op. cit., p. 134). Totu¿i, D. Udrescu înregistreazå pe dres cu sensul„fermecat“, în localitatea Såpata de Sus: „E dres, fa, nu se lipe¿te nimic deel“ (D. Udrescu, op. cit., p. 79), ceea ce ne indicå faptul cå termenul discutatpoate avea valoare magicå ¿i fårå a fi neapårat legat de practicile dedestrigoire.

Dres

Face vb. Dupå cum observa Tr. Herseni, „probabil cå termeniicei mai vechi cu semnifica¡ii magice din limba românå derivå din verbula face: a face farmece, vråji, a-i face cuiva cu ulcica, dar probabil ¿i expresiileazi laicizate a i-o face, a-i face inimå rea, a-i face de petrecanie, i-a fåcut-o etc.,care aratå foarte clar caractere originare de ac¡iune ¿i de tehnici“ (Tr. Herseni,Literaturå ¿i civiliza¡ie, Ed. Univers, Bucure¿ti, 1976, p. 124). Acela¿i autorse opre¿te ¿i asupra rela¡iei, la nivel magic, dintre facere ¿i desfacere:„De fapt, la acest nivel, magia se confundå cu facerea ¿i are un caractervåtåmåtor, pentru cå stricå rânduiala vie¡ii ¿i a lumii, pe când desfacereaapare ca o contramagie, ca o ac¡iune reparatorie“ (Idem). Numeroaseexpresii populare atrag aten¡ia asupra implica¡iilor magice ale ac¡iuniidenumite de verbul prezentat: a-i face cuiva cu ulcica, „a-i pune oala cuiva,a vråji, a fermeca pe cineva så iubeascå pe altul“ (DA, tom II, partea I,p. 13); a face cu ulcicu¡a (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 471); a-i face cuiva,„a-l fermeca, a-l vråji så iubeascå sau så urascå pe cineva“ (DA, tom II,partea I, p. 11); a-i face cuiva de urât, „a-l fermeca så prindå urå“ (Ibid., p. 12);a face farmece, „a fermeca“ (A. Gorovei, op. cit., II, p. 75); a face vråji, „a vråji“(DULR, p. 703); a face pe ursitå, „a-¿i ghici ursitul“ (AAF, II, p. 172); a face defapt, „a descânta pentru boala denumitå fapt“ (ªez., I, p. 157); a face deplânsori, „a descânta pentru boala numitå plânsori“ (ªez., I, p. 127); a facebozgoane, „a bosconi“ (DA, tom II, partea I, p. 13); a face cu bobii, „a ghici,a da în bobi“ (ALR SN, V, H, h. 1567); a face prå suginå, „a face pe ursitå“(ALRT II, p. 27); a face cuiva pe întors, „a întoarce un farmec“ (DA, tom II,partea I, p. 813); a face de mole¡i, „a descânta pentru boala denumitå popu-lar mole¡i“ (S.Fl. Marian, Insectele, p. 68). Dupå cum se poate observa pebaza expresiilor men¡ionate, verbul a face prezintå serioase implica¡ii atât

F

119

pe terenul vråjitoriei, cât ¿i pe acela al divina¡iei populare. ªi cuvinteleprovenite de la rådåcina verbului în discu¡ie ne pot ajuta så în¡elegemmai bine importan¡a deosebitå a acestui cuvânt în cadrul lexicului magicromânesc: fåcåtoare, „vråjitoare“ (C. Tudor, Derivarea cu sufixe în românapopularå, Bucure¿ti, 1978, p. 126); facere, „vråjire, fermecare“ (DA, tom II,partea I, p. 23); fåcut, „farmec, vrajå“ (ibid., p. 27); fåca¿, „vråjitor care facepe ursitå, de dragoste, de urât“ (Ibid., p. 2); fåcåturå, „descântec, vråjitoriepentru a face råu cuiva“ (DESLR, p. 253); fåcare, „farmec“ (DA, tom I,partea I, p. 2). Ace¿ti termeni denumesc, în general, practici magice cucaracter malefic, fie actan¡i magici ce ac¡ioneazå în mod malefic asupracuiva, ceea ce ne sugereazå ¿i de ce tip au fost valen¡ele ini¡iale pe terenmagic ale ac¡iunii denumite de verbul a face. Totu¿i, o serie de construc¡ii,chiar dintre cele men¡ionate anterior (a face de fapt, a face de mole¡i etc.), lacare putem adåuga a face de deochi, a face de nåjit (informa¡ie de teren:Ciurea, jud. Neam¡), atrag aten¡ia asupra conota¡iilor pozitive pe carele are, în aceste contexte, verbul amintit; este unul dintre cele mai intere-sante cazuri de enantiosemie din lexicul magic românesc (cf. V. Bålteanu,op. cit., p. 87).

Facere s.f. Termenul este format de la verbul a face ¿i prezintåo variantå, fåcare, atestatå în Bucovina: „Så må speli pre mine, / De câscare, /De fåcare“ (S.Fl. Marian, Vråji1, p. 179). Aceastå variantå a apårut ca urmarea unei modificåri în plan lingvistic: „în loc de facere, prin substituireatermina¡iei infinitivale -ere cu -are“ (DA, tom II, partea I, p. 2). Substantivulfacere are sensul „farmec“: „Diferite farmece [...], mai cu seamå facerea peursitå“ (S.Fl. Marian, Ornitologia, I, p. 200). Alåturi de sensul men¡ionatcuvântul facere mai poate så-l aibå ¿i pe acela de „tip de activitate magicå“(v. DA, tom II, partea I, p. 23), cåci autorii lucrårii men¡ionate gloseazå terme-nul cu sensul „vråjire, fermecare“. Forma de plural este faceri (A. Gorovei,op. cit., II, p. 187). Substantivul men¡ionat este înregistrat pentru primaoarå în secolul al XVI-lea (v. TDRG, fasc. 8, p. 133), dar fårå sens magic;varianta fåcare (pl. fåcåri; Idem) este atestatå abia la 1892 (S.Fl. Marian,Vråji1, p. 179). De¿i reprezintå o variantå regionalå (în Bucovina),fåcare este înregistrat în câteva lucråri lexicografice importante: TDRG(fasc. 8, p. 133), DA (tom II, partea I, p. 2), CDDE (p. 87-88, cu sensul „sort,sortilege“).

Facere

120

Fapt s.n. Defini¡iile de dic¡ionar atrag aten¡ia asupra valorilorpe teren magic ale cuvântului dat: „farmec, fermecåturå, vrajå, fåcåturå“(DA, tom II, partea I, p. 50); „vrajå, farmec“ (DESLR, p. 256). În esen¡å,avem de a face cu practicå magicå de tip malefic; termenul analizat areînså implica¡ii ¿i pe terenul medicinei populare, denumind o boalåprovocatå pe cale magicå: „Dupå credin¡a poporului, faptul se aruncå încalea celui descântat. Cine calcå în descântecele zvârlite de babe, pe acelase ia faptul“ (S.Fl. Marian, Înmormântarea1, p. 15). Ar fi de remarcat ¿i un altsens al cuvântului fapt, înregistrat de autorii DA: „vierme descântat ce setrimite de vråjitoare pe capul altuia“ (DA, tom II, partea I, p. 50). Credemcå în aceastå situa¡ie fapt are sensul „element cu valoare magicå“, care,alåturi de sensurile deja men¡ionate, ne sugereazå importan¡a substanti-vului amintit în cadrul lexicului magic. Fapt intrå ¿i în structura unor expresiiidiomatice: a face de fapt (ªez., I, p. 157), are fapt, ¿ade ca un fapt, a trecut faptulpe lângå el, a trecut faptul pe lângå caså (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 399);prezintå douå variante ale formei de plural: fap¡i (C. Rådulescu-Codin,Literaturå, p. 516) ¿i fapturi (A. Gorovei, op. cit., II, p. 270). Fapt provine dinlat. factum (DA, tom II, partea I, p. 50) ¿i este atestat pentru prima oarå însecolul al XVI-lea (TDRG, fasc. 8, p. 135). ªi în cazul acestui termen s-aputut înregistra un fenomen de degradare semanticå: „În Basarabia esteînregistrat cuvântul fapt cu sensul „copil (obraznic) de vârstå pre¿colarå“,în zona Cahul (RLªL, 6/1994, p. 95); acest sens credem cå provinede la sensul „vierme descântat“ (v. DA), dat fiind neastâmpårul copiilor(V. Bålteanu, op. cit., p. 160).

Faptorni¡å s.f. Este un termen înregistrat în zona Dorohoi, cu sensul„femeie care se ocupå cu vråji“ (Lexic regional, II, p. 118): „E faptorni¡å, sånu stai de vorbå cu ea“; forma de plural este faptorni¡e (Idem). Substantivulmen¡ionat denume¿te un actant magic cu ac¡iune maleficå, de tipulfermecåtoarei, ¿i este format de la cuvântul faptor, ce este înregistrat întextele medievale române¿ti în varianta faptoriu, „creator“, iar prinspecializare de sens, în textele religioase, „Dumnezeu“ (v. DA, tom II,partea I, p. 51); nu credem ca termenul faptorni¡å så fie format direct de lacuvântul fapt (un alt element de terminologie magicå), ce denume¿te opracticå magicå: fapt are, dupå cum se ¿tie, sensul „vrajå“ (DULR, p. 244).Faptorni¡a este cea care face („farmecå“) ¿i consideråm cå, în consecin¡å,termenul analizat de noi provine de la substantivul men¡ionat (faptor),

Fapt

121

¿i nu de la cuvântul fapt. Termenul faptorni¡å nu are derivate pe terenulmagiei populare.

Farmazoanå s.f. Materialele de care dispunem ne aratå cå termenulmen¡ionat are sensul „fermecåtoare“; de altfel, ¿i autorii DA gloseazåcuvântul cu sensul „vråjitoare, fermecåtoare“ (DA, tom II, partea I, p. 64).Scriban indicå, de asemenea, sensul magic al acestui cuvânt, „vråjitoare,fermecåtoare“ (SCRIBAN, p. 493). În zona Viile, jud. Gala¡i (anchetåproprie), termenul este ie¿it din uz; informatoarea sus¡ine cå a auzit acestcuvânt, cu referire la femeile „care fåceau farmece“. În linii generale, farma-zoana avea o imagine nu tocmai pozitivå: în Dobrina-Hu¿i, jud. Vaslui(anchetå proprie), astfel de persoane erau evitate în general: „E o farmazoanå,parcå po¡i så te duci så månânci ceva la ea.“ Forma de plural este farmazoane(Dobrina-Hu¿i, jud. Vaslui). În ceea ce prive¿te aria de råspândire, credemcå ea acoperå, în linii generale, teritoriul Moldovei. Poate cå ¿i prezen¡aacestui termen în opera lui Creangå så confirme opinia exprimatå: „... farma-zoanå ce e¿ti“ (I. Creangå, Pove¿ti, povestiri, amintiri, Ed. pentru Literaturå,Bucure¿ti, 1967, p.154). Termenul este format de la farmazon (v. Farmazon).

Farmazoancå s.f. Termenul este înregistrat de Gh. Pavelescu în Bucovina,cu sensul „vråjitoare de manå“ (Gh. Pavelescu, Mana, p. 81). DA re¡ine pentruacest termen sensul „vråjitoare, fermecåtoare“ (DA, tom II, partea I, p. 64).Forma de plural este farmazoance (Gh. Pavelescu, Mana, p. 81). Spre deose-bire de farmazoanå, termenul farmazoancå are o arie mai restrânså de utilizare,în nordul Moldovei, în timp ce primul termen este înregistrat pe o arie mailargå, în diverse puncte ale Moldovei (v. Farmazoanå). Pe teren, în cadrulanchetelor proprii, am întâlnit termenul farmazoanå, nu ¿i pe cel de farma-zoancå; de altfel, nici lucrårile lexicografice consacrate (cu excep¡ia DA)nu înregistreazå termenul discutat. Atât TDRG, cât ¿i SCRIBAN men¡io-neazå doar termenul farmazoanå. Farmazoancå este format de la substantivulfarmazon, ce denume¿te un actant magic de sex masculin, cu sufixul -cå(DA, tom II, partea I, p. 64).

Farmazon s.m. Termenul farmazon este împrumutat din limba ruså(v. DA), unde nu are înså valoarea „vråjitor“ (v. DAL’, IV, p. 532). Al. Resmeri¡åcrede cå acest cuvânt a dezvoltat sensul men¡ionat „din cauzå cå franc-masonii (acesta este sensul din ruså – n.n.) se adunå noaptea ¿i aveau

Farmazon

122

semne conven¡ionale, prin care se cuno¿teau unii pe al¡ii“ (DESLR, p. 257).Conform credin¡elor populare, ¿i actan¡ii magici, vråjitorii, vråjitoarelese întâlneau noaptea, mai ales în noaptea de Sf. Gheorghe. S.Fl. Marian,discutând termenii farmazon, farmazoanå, face trimitere la (fr.) franc-maçon¿i opineazå cå ace¿ti termeni „au început a se întrebuin¡a în sensul de«fermecåtor» ¿i «fermecåtoare», negre¿it din cauza asemånårii cu vorbafarmec“ (S.Fl. Marian, Vråji1, p. 12). Lazår ªåineanu remarca ¿i el misterulde care se înconjurau francmasonii în activitatea lor, ceea ce îi apropiade activitatea vråjitorilor, „la care se adaugå analogia vorbei cu farmec“.De aici, „accep¡iunea de vråjitor“ (DULR, p. 244). A. Scriban considerå cåtermenul discutat este de origine greacå (farmazonos; SCRIBAN, p. 493);s-ar putea ca limba ruså så fi fost doar intermediarul pentru termenulgrecesc, a¿a cum în perioada veche slavona bisericeascå a servit pentrupåtrunderea în limba românå a multor termeni de origine greacå. Pentruprima oarå termenul este înregistrat în sec. al XVIII-lea, în 1787 (Idem).În materialele cercetate, substantivul farmazon apare cu sensurile „vråjitor,fermecåtor“ (DA, tom II, partea I, p. 64) ¿i „solomonar“; pentru acest aldoilea sens putem apela la materialele culese de Elena Niculi¡å-Voroncaîn Bucovina: „Piatra o fac farmazonii. Anume înva¡å cum så facå“(Datinile1, p. 806). A. Oi¿teanu confirmå existen¡a sensului amintit pentrusubstantivul farmazon; Oi¿teanu are în vedere faptul cå, ini¡ial, termenulfarmazon a avut sensul „vråjitor“ ¿i adaugå cå diversele apelative pentrutermenul solomonar „provin, de regulå [...] din sinonime populare pentruvråjitor (vâlva¿, farmazon, om me¿ter) sau pentru preot [...], fie din confuziacu alte fiin¡e mitofolclorice“ (A. Oi¿teanu, op. cit., p. 224). I. Talo¿, în ALIL,XXV/1976, stabile¿te aria de råspândire a termenului, ¿i anume nordulMoldovei (p. 48), ceea ce nu ne permite så sus¡inem cå acest termen are uncaracter regional, deoarece apare ¿i în zona Vâlcea (Gh. Ciau¿anu, Glosarde cuvinte din jude¡ul Vâlcea, Bucure¿ti, 1931, p. 24). Desacralizarea sensu-rilor men¡ionate a fåcut ca termenul så capete mai târziu sensul „viclean,prefåcut“ (Idem). De la termenul farmazon avem câteva derivate pe terenulmagiei populare: farmazoanå, farmazoancå, farmazonie ¿i farmazonårie (termenneînregistrat în dic¡ionare; apare la Elena Niculi¡å-Voronca, Datinile1,p. 806). Forma de plural a termenului este farmazoni (DLRM, p. 293).

Farmazonie s.n. Termenul este derivat de la un nume de agent råspânditmai ales în Moldova, farmazon, cu sensul „vråjitor“ (DLRM, p. 293, TDRG,fasc. 8, p. 137; SCRIBAN, p. 493). Sensul cuvântului farmazonie este „vrajå,

Farmazonie

123

farmec“ (SCRIBAN, p. 493). Din constatårile noastre rezultå cå, de fapt,acest termen este întrebuin¡at mai mult la plural (farmazonii), cu sensul„vråji, farmece, boscårie“ (DA, tom II, partea I, p. 64). Ca ¿i al¡i termeni cedenumesc practica magicå, ¿i termenul analizat de noi a fost supus unuiproces de degradare semanticå, proces înregistrat încå de L. ªåineanu,atunci când gloseazå substantivul farmazonie cu sensurile: „scamatorie“;„vråjitorie“ (DULR, p. 244). La rândul såu, Scriban sugereazå, de asemenea,degradarea semanticå produså la nivelul acestui termen, men¡ionândsensul „¿arlatanie, ¿mecherie“ (SCRIBAN, p. 493). Elena Sevastos indicå¿i un alt derivat de la farmazon, ¿i anume farmazonårie: „Oamenii socot cåursul are ¿tiin¡a omului; de aceea, când îi o caså necuratå, aduc ursul înåuntrude o curå¡e¿te, de cumva faptul îi trimes cu lucruri mai curate; iar de-ifåcut cu vråjitorie ¿i farmazonårii diavole¿ti, ursul, Doamne fere¿te, nuvrea så intre înåuntru, måcar så-l taie“ (Elena Sevastos, Literaturå, p. 151).Observåm cå acest derivat este men¡ionat la plural ¿i ar avea sensul „vrajå,farmec“. Dupå pårerea noastrå, acest termen nu existå pe terenul culturiipopulare, fiind o crea¡ie a autoarei lucrårii men¡ionate, ca ¿i în cazulsubstantivului desfåcåtor, prezent în aceea¿i lucrare ¿i care nu poate fi atestatpe terenul magiei populare ca reprezentând denumirea unui actant magic.Prima atestare a termenului discutat de noi (farmazonie) dateazå de la 1833(v. TDRG, fasc. 8, p. 137), fapt ce nu trebuie så ne surprindå, dacå ¡inemseama cå etimonul (farmazon) este atestat, ¿i el, abia la 1787 (Idem).

Farmåc s.n. v. Farmec

Farmåcå s.f. v. Farmec

Farmec s.n. Termenul este definit de ªåineanu ca „formulå sauopera¡iune magicå“ (DULR, p. 244) ¿i considerat de Giuglea ca fiindråspândit pe întreg teritoriul românesc (v. G. Giuglea, op. cit., p. 72); provinedin cuvântul grecesc pharmacon, care în greaca veche însemna ¿i „prepa-ration magique, toute operation de magie“ (CDDE, p. 551). Farmec poateså mai însemne ¿i „mijloace tainice (materia, obiectul, formula magicå) pecare le întrebuin¡eazå (actantul – n.n.)“ (DA, tom II, partea I, p. 64). Dinaceastå men¡iune se poate desprinde ideea cå farmec denume¿te nu numaio practicå magicå, ci ¿i un element cu valoare magicå; de altfel, Resmeri¡ådefine¿te farmecul ¿i cu sensul „obiect vråjit“ (DESLR, p. 257), iar Scriban

Farmec

124

înregistreazå, pe lângå sensul „fårmåcåtorie, vrajå“ (SCRIBAN, p. 493),¿i pe acela de „element cu valoare magicå“: „oarece mici obiecte descântatecrezând cå a¿a vei face altuia un råu sau un bine“ (Idem). În acest dinurmå caz este vizibil transferul intraterminologic produs. Credem cå celmai bine ilustreazå sensurile termenului în discu¡ie o observa¡ie din DA:„farmecul se face sau se pune cuiva“ (DA, tom II, partea I, p. 64). Substantivulfarmec este înregistrat sub diverse variante, atât la singular, cât ¿i laplural: farmåc (formå veche – n.n.), cu pluralul farmåce sau farmåci.În Moldova este atestatå ¿i forma de plural farmeci; în Muntenia existåforma de singular fermec, cu pluralul fermece (Idem); au mai fost înregistrate¿i variantele foarmec (CDDE, p. 551), farmåcå (pl. farmåci), farmecå (pl. farmeci,apud TDRG, fasc. 8, p. 137). Termenul farmec a intrat ¿i în componen¡aunor expresii: a face farmece, ca prin farmec sau a umbla cu farmece, aceastadin urmå fiind råspânditå în Arge¿ (D. Udrescu, op. cit., p. 85). Dintrederivatele pe teren magic putem men¡iona a fermeca ¿i fermecårie. Un feno-men interesant legat de termenul analizat ar fi acela al påtrunderii lui îngraiul popula¡iei sârbe din Svini¡a, sub forma farmak (F. D., IX, p. 167);de la aceastå formå s-a ob¡inut, ulterior, conform procedeelor specificesistemului derivativ de origine slavå verbul farmakovat’, cu sensul „a fer-meca“ (Ibid., p. 171). Gh. Pavelescu, analizând specificul diverselor tipuride practici magice, considerå cå „descântecele ¿i desfacerile cuprindmagie defensivå, iar vråjile ¿i farmecele pe cea ofensivå“ (Gh. Pavelescu,Cercetåri, p. 49). Un informator din zona Mun¡ilor Apuseni confirma pericu-lozitatea deosebitå a farmecelor: „Tata a murit din farmece“ (Ibid., p. 59).Dupå cum am våzut, farmec este un împrumut vechi din limba greacå;asupra vechimii deosebite a cuvântului amintit pe teren românesc atrageaten¡ia ¿i faptul cå el apare în texte pentru prima oarå în secolul al XVI-lea,în Codicele Vorone¡ean (v. TDRG, fasc. 8, p. 137).

Fåcare s.f. v. Facere

Fåca¿ s.m. Termenul este înregistrat cu sensul „vråjitor care facede ursitå, de dragoste, de urât“ (DA, tom II, partea I, p. 2); este rarîntrebuin¡at, dupå cum men¡ioneazå sursa citatå, care circumscrie arialui de folosire (zona Ilfov), dar nu face alte precizåri, cu excep¡ia notåriiunui alt sens al cuvântului discutat, ¿i anume acela de „intrigant“. AutoriiDA considerå acest sens „suspect“; credem înså cå evolu¡ia semanticå dela primul sens, marcat magic, la cel de-al doilea, nemarcat, se datoreazå

Fåcare

125

unui proces firesc de depreciere a importan¡ei activitå¡ilor magice încon¿tiin¡a popularå. Cu privire la etimologia termenului, men¡ionåm cåacesta este derivat din a face, cu sufixul -a¿; putem aminti cå verbul a facepe terenul magiei populare are sensul „a fermeca“.

Fåcåtoare s.f. Este un alt termen format de la verbul a face „a vråji“,pentru a denumi un actant magic; så ne amintim de existen¡a substan-tivului fåca¿, ce denumea un actant de sex masculin. Termenul fåcåtoareeste atestat în nordul Moldovei, cu sensul „vråjitoare“ (Lucia Cire¿, LuciaBerdan, op. cit., p. 299). Substantivul fåcåtoare denume¿te ¿i o fiin¡åmitofolcloricå: „L-a întâmpinat nouå urcoi [...] / nouå fåcåtori, / nouåfåcåtoare“ (T. Pamfile, Sårbåtorile, p. 137). Credem cå avem din nou de aface cu un fenomen de transfer terminologic, lexicul fiin¡elor mitofolcloriceapelând la un element de terminologie magicå. Fåcåtoarea era, ini¡ial,„cea care face“, verbul a face denumind ac¡iunea magicå maleficå prinexcelen¡å. Tr. Herseni considerå cå termenii forma¡i de la rådåcina verbuluia face au o vechime deosebitå: „probabil cå termenii cei mai vechi cusemnifica¡ii magice derivå din verbul a face“ (Tr. Herseni, op. cit., p. 124).Prezen¡a cuvântului fåcåtor într-un text din secolul al XVI-lea, chiar fåråsens magic, a termenului fåca¿ ¿i a termenului fåcåtoare, precum ¿i a altorderivate ale termenului a face (fåcåturå) sau cuvinte provenite din conver-siunea unor forme ale sale, cum sunt fåcut, fåcare, facere etc., poate constituiun argument serios în sprijinul ideii lui Herseni.

Fåcåturå s.f. Al. Resmeri¡å gloseazå termenul men¡ionat cu sensul:„descântec, vråjitorie pentru a face råu cuiva“ (DESLR, p. 253) ¿i consi-derå cå el provine din lat. factura. Trebuie remarcat mai întâi cå fåcåturå nueste mo¿tenit din latinå, ci a apårut pe teren românesc, fiind format de larådåcina verbului a face ¿i sufixul -åturå; de altfel, alte lucråri lexicografice¡in så atragå aten¡ia asupra legåturii dintre a face ¿i fåcåturå. Astfel, autoriiDLRM precizeazå sensul cuvântului în discu¡ie „farmec, vrajå“ ¿i specificåîntr-o scurtå parantezå – „fåcutå cuiva“ (DLRM, p. 294). Tot cu referire ladefini¡ia datå de Al. Resmeri¡å se poate face ¿i o altå serie de observa¡ii,care vizeazå, de astå datå, tipul de practicå magicå în care se încadreazåfåcåtura; autorul DESLR îl define¿te mai întâi ca „descântec“, ceea cepresupune o practicå de tip benefic, pentru ca în continuare så adauge cåeste „vråjitorie pentru a face råu cuiva“, ceea ce ne trimite cu gândul spre

Fåcåturå

126

o practicå magicå de tip malefic. În esen¡å, fåcåtura este o practicå avândcaracter malefic (indiferent de defini¡iile care i se pot da în dic¡ionare!), iarcontradic¡ia din DESLR poate fi explicatå prin faptul cå, pe teren popular,de multe ori termenii vrajå, farmec, descântec etc. ajung så fie utiliza¡i unulîn locul celuilalt, datå fiind ¿tergerea notelor specifice, confuzie termino-logicå asupra cåreia atrågeau aten¡ia ¿i autorii DA (v. ¿i V. Bålteanu,op. cit., p. 115). Fåcåturå mai poate så aibå ¿i sensul „element cu valoaremagicå“, dupå cum sugereazå ¿i autorii dic¡ionarului academic: „fåcåturase aruncå asupra cuiva“ (DA, tom II, partea I, p. 3). Fiind unul dintre ceimai importan¡i termeni ai magiei populare române¿ti, fåcåturå a fost supus¿i unor interesante fenomene de transfer terminologic: astfel, acestsubstantiv este înregistrat de C. Tudose, în Maramure¿, cu sensul „diavol“,ceea ce semnificå apartenen¡a sa la lexicul fiin¡elor mitofolclorice. În plus,în zona Ciurea, jud. Neam¡, cuvântul analizat pare a desemna o boalågeneralå (un fel de slåbiciune accentuatå) a organismului: „Are fåcåturå“,se spune la adresa cuiva care „bole¿te“ fårå motiv, care se simte extrem deslåbit. Tot spre domeniul medical ne trimite ¿i observa¡ia din „ªezåtoarea“:„multe din femeile de la ¡arå mor în dureri îngrozitoare [...] dacå nu cheamåvreo måtu¿å så le desfacå de fåcåturå“ (ªez., II, p. 132). Aceste exemple nesugereazå un transfer terminologic între lexicul magic ¿i cel medical popu-lar. Fåcåturå este atestat pentru prima oarå în secolul al XVII-lea (TDRG,fasc. 8, p. 139) ¿i intrå în componen¡a unor expresii råspândite pe întregteritoriul românesc: parcå-i fåcåturå, gândeai cå-i fåcåturå, „parcå ar fi lamijloc o vrajå“ (DLRM, p. 294).

Fåcut s.n. Termenul provine de la verbul a face, verb ce prezintådisponibilitå¡i ie¿ite din comun pentru domeniul magiei populare; fåcutare sensul „farmec, fåcåturå, fapt“ (DA, tom II, partea I, p. 26): „Di fåcutullor s-a întâmplat toatå ninorocirea“ (Ciurea, jud. Neam¡; anchetå proprie).În acest context, prepozi¡ia de (di) are sensul „din cauza“. În zona Grop-ni¡a, jud. Ia¿i, termenul fåcut are ¿i sensul „boalå“: „parcå suferå de fåcut“.Aceste fapte ne aratå cå termenul fåcut a fost preluat ¿i de terminologiapopularå medicalå, fapt neînregistrat încå în dic¡ionare. De multe ori întextele populare termenul fåcut este utilizat în strânså legåturå cu verbula desface: „Så afle niscaiva leacuri care så le desfacå fåcutul stârpiciunii lor“(P. Ispirescu, Legende, p. 160); „A¿a så se taie ¿i så se usuce ¿i så se desfacåTot urâtul, tot fåcutul...“ (Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu, op. cit., III, p. 330);

Fåcut

127

¿i Tiktin re¡ine legåtura strânså dintre cele douå elemente de terminologiemagicå sub forma unei expresii: a desface fåcutul (TDRG, fasc. 8, p. 140).L. ªåineanu înregistreazå ¿i o expresie în care apare termenul magicdiscutat: parcå e un fåcut (DULR, p. 241). Autorii DA considerå aceaståexpresie sinonimå cu expresia parcå-i lucru fåcut, ambele având sensul„parcå-i fåcåturå, lucru necurat“ (DA, tom II, partea I, p. 27). Forma deplural a termenului fåcut este fåcuturi (CADE, p. 475; TDRG, fasc. 8, p. 140;SCRIBAN, p. 496). Prima atestare a termenului dateazå de la 1581 (v. TDRG,fasc. 8, p. 140).

Fåcut,-å adj. Pe lângå termenul omonim care indicå o practicåmagicå (Parcå-i fåcut), existå ¿i fåcut cu sensul „vråjit, fermecat“ (DA, tomII, partea I, p. 27). Acest termen apare în sintagmele lucru fåcut, boscoanåfåcutå: „împårate, så ¿tii cå este ceva boscoanå fåcutå ¿i crede-må cå o såfie råu“ (I. Pop Reteganul, op. cit., II. p. 33). Atestat pentru prima oarå înBiblia de la Bucure¿ti (1688), termenul discutat provine de la verbul a face,mai precis de la forma sa participialå, spre deosebire de fåcut, „practicåmagicå“, care provine de la supin, fårå prepozi¡ie, ¿i care sugereazåac¡iunea, nu caracteristica. Se poate remarca totu¿i cå, pe teren popular,utilizarea sa pentru a denumi o caracteristicå magicå este legatå defenomenul de eliziune petrecut în interiorul unor sintagme de tipul celoramintite la începutul articolului, fenomen asemånåtor cu cel petrecut încazul substantivelor trimis, supus.

Fålcari¡å s.f. DA înregistreazå acest substantiv cu sensurile„tetanos“; „durere de måsele“ (în zona Turnu Mågurele) (DA, tom II,partea I, p. 37). În Lexic regional, substantivul în discu¡ie apare, în zonaCovurlui, cu sensul „plantå de leac“ pentru boala numitå fålcari¡å, sensnere¡inut de nici o altå lucrare lexicograficå (v. Lexic regional, II, p. 95).Dupå cum se ¿tie, I.A. Candrea men¡ioneazå o serie întreagå de denumiride plante din aceea¿i categorie (holerå, gålbeazå, gålbinare, ¿opârlai¡å etc.),în care nu gåsim ¿i termenul fålcari¡å. Lista leacurilor vegetale cu numeidentic cu cel al bolii este mai mare, dupå cum ne demonstrezå ¿i cercetårileMariei Sitaru (v. SMPTRE, p.68), dar nici acum nu vom regåsi termenuldiscutat. De aici ¿i valoarea deosebitå a înregistrårii fåcute în zonaCovurlui. În esen¡å, avem de a face cu un fenomen de transfer terminologicdinspre lexicul medical spre lexicul etnobotanic, transfer realizat pe baza

Fålcari¡å

128

principiului similaritå¡ii; în acest fel, fålcari¡å devine denumire a unuielement cu valoare magicå; el este cunoscut în Muntenia ¿i Moldova ¿ieste atestat, credem, foarte târziu, abia la începutul secolului al XX-lea(v. DA). Substantivul fålcari¡å provine de la cuvântul falcå, cu sufixul-ari¡å, utilizat destul de frecvent pentru denumirea bolilor.

Fåråmeca vb. v. Fermeca

Fårâmeca vb. v. Fermeca

Fårmåca vb. v. Fermeca

Fårmåcåtoare s.f. v. Fermecåtoare

Fårmåcåtor s.m. v. Fermecåtor

Fårmåcåtorie s.f. v. Fermecåtorie

Fårmeca vb. v. Fermeca

Fårmecat,-å adj. v. Fermecat,-å

Fårmecåturå s.f. v. Fermecåturå

Fermåca vb. v. Fermeca

Fermec s.n. v. Farmec

Fermeca vb. Sensurile acestui termen sunt urmåtoarele: „a facefarmece, leacuri descântate de babe ¿i a le da cuiva cu un scop de bine saude råu“; „a încânta cu totul prin frumuse¡e“; „a lua min¡ile, a zåpåci, a înne-buni“; „a face descântece de dragoste“ (DESLR, p. 262). Se poate observacå sensul de bazå este definit în raport cu cuvântul farmec, care în acestcaz nu este utilizat cu valoarea „practicå magicå“, ci cu aceea de „ele-ment cu valoare magicå“; în fond, acele „leacuri descântate de babe“ ¿icare se dau cuiva „cu un scop de bine sau de råu“ nu sunt altceva decâtelemente prelucrate magic, de tip dåtåturå, turnåturå, aruncåturå, arunc etc.

Fåråmeca

129

Cel de-al doilea sens („a încânta cu totul prin frumuse¡e“) ne atrage aten¡iaasupra unui fenomen de „înnobilare“ semanticå pe care-l vom întâlni ¿iîn cazul verbului a vråji. Sensul înregistrat de N. Måru¿ca, în zona Borod,jud. Bihor, „a în¿ela, a seduce“, dimpotrivå, ne sugereazå un fenomen dedegradare semanticå petrecutå, probabil, în urma pierderii încrederiicomunitå¡ii în eficien¡a actului magic (v. N. Måru¿ca, Graiul din comunaBorod (Bihor), în Cercetåri de limbå ¿i literaturå, Oradea, 1968, p. 68). A fermecaprovine de la substantivul farmec (DESLR, p. 262; Al. Graur, în Etimologiiromâne¿ti (Ed. Academiei Române, Bucure¿ti, 1963, p. 93), prezintå varian-tele a fårmåca (în Oltenia; M. Moxa, în Cronicå universalå, Ed. Minerva,Bucure¿ti, 1989, p. 390), a fårmeca (în Muntenia), a formeca (în Maramure¿;DA, tom II, partea I, p. 104), a fåråmeca, a fårâmeca (TDRG, fasc. 8, p. 145).De la rådåcina verbului analizat au luat na¿tere al¡i câ¡iva termeni impor-tan¡i ai magiei populare române¿ti: fermecåtoare, fermecåtor, fermecåtorie,fermecåturå, a înfermeca, a desfermeca, fermecat. Deosebit de interesante suntverbele derivate a înfermeca ¿i a desfermeca, ce indicå ac¡iuni magice de tipdiferit, primul fiind sinonim cu a fermeca, cel de-al doilea indicând o ac¡iunede înlåturare a efectelor ac¡iunii de fermecare. Prima atestare a verbuluia fermeca este înregistratå în secolul al XVI-lea (TDRG, fasc. 8, p. 145).

Fermecare s.f. Este un termen mai rar folosit pe teren popular ¿i caredenume¿te, pe de o parte, practica magicå („vrajå; v. DLRM, p. 299), iar pede altå parte, „un tip de activitate magicå“: fermecare, nu vråjire sau descântare;contextele cercetate ne trimit mai ales spre primul sens: „Timpul menitpentru fårmåcare e, mai cu seamå, înainte de råsåritul soarelui“ (S.Fl. Marian,Vråji1, p.13). Termenul discutat prezintå variantele fårmåcare (Idem) ¿iformåcare (DA, tom II, partea I, p. 104-105) ¿i este atestat pentru prima oaråla sfâr¿itul secolului al XIX-lea (Idem). Cu privire la originea acestuisubstantiv s-au emis mai multe ipoteze: autorii DA oferå douå sugestii, fåråa opta pentru vreuna din ele: „din lat. pharmacare sau derivat românesc dinfarmec (Idem). DEX, prezentând termenul respectiv, trimite spre verbula fermeca (DEX, p. 375), fårå a indica ¿i formantul, procedeul utilizat. Dupåpårerea noastrå, fermecare provine de la forma de infinitiv lung a verbuluia fermeca, ceea ce, probabil, voiau så sugereze ¿i autorii DEX.

Fermecat,-å adj. În dic¡ionarul såu, Lazår ªåineanu define¿tetermenul amintit, doar pe baza a sensului originar: „legat prin farmece“

Fermecat

130

(DULR, p. 248). În schimb, Al. Resmeri¡å se referå la întreaga paletåsemanticå a cuvântului fermecat, -å, ceea ce permite o mai corectå în¡elegerea pozi¡iei acestui termen în chiar interiorul terminologiei magice:„transportat, încântat de frumuse¡i“; „zåpåcit“; „înnebunit de farmece“;„vråjit“; „atras, îndrågostit prin descântece“ (DESLR, p. 262). Unele dintresensurile men¡ionate de Resmeri¡å sugereazå cât se poate de clar procesulde desacralizare a acestui termen; mai mult, se poate observa ¿i puternicaamprentå eroticå pe care o poartå cuvântul men¡ionat. Acest fapt nu trebuieså ne mire, din moment ce unul dintre sensurile importante, pe terenmagic, ale verbului a fermeca, de la care provine fermecat, -å, prin conver-siunea formei de participiu, este „a face descântece de dragoste“ (Idem).Unele surse subliniazå, la rândul lor, diferite, implica¡ii erotice aletermenului studiat; cel mai adesea se sugereazå diverse modalitå¡i de ac¡iunemagicå cu conota¡ii în planul erosului: „Poporul crede în puterea far-mecelor ¿i atribuie babelor ¿tiin¡a vråjitorilor, de unde vine ¿i vorba cåbaba-i calul dracului. În ochii lui, un om cu mintea distraså este un omfårmecat, un tânår aprins de iubire e fermecat de vreo babå cloan¡a, ce i-afåcut cu ulcica“ (o opinie a lui V. Alecsandri, apud A. Gorovei, op. cit., II, p. 52);„De pe o låture de sat, / Merge-un påun retezat; / Dar nu-i påun retezat; /Ci-i bådi¡a fermecat, / ªi cine l-o fermecat? / Mândruli¡a lui din sat, / Cu treimaci din trei grådini, / Cu apå din trei fântâni“ (I.U. Jarnik, A. Bârseanu,op. cit., p. 11). Alteori, sursele utilizate ne indicå prezen¡a adjectivuluifermecat pe lângå un substantiv ce denume¿te un obiect, un material, osubstan¡å; în astfel de cazuri acel obiect are valoare de element magic,utilizat în cadrul unei anume practici vråjitore¿ti: „Cu acea miere fermecatåunge apoi fata pe feciorul pe care-l iube¿te“ (S.Fl. Marian, Vråji1, p. 182).Fermecatå,-å prezintå ¿i câteva variante: fårmåcat, -å (N. Stoica de Ha¡eg,Scrieri, Ed. Facla, Timi¿oara, 1984, p. 101), fårmecat,-å (Ibid., p. 129), fer-måcat,-å (Ibid., p. 125).

Fermecåtoare s.f. Termen cunoscut pe întregul teritoriu românesc,dupå cum atestå materialele consultate: Bucovina (Elena Sevastos,Literaturå, p. 160), Gorj (Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu, op. cit., III, p. 293),Banat (A. Gorovei, op. cit., II, p. 201), Ardeal (Ibid., p. 351), Maramure¿(V. Ste¡ko, op. cit., p. 78), Muntenia (C. Rådulescu-Codin, Literaturå, p. 569),Moldova (materiale de teren din zonele Dobrina-Hu¿i, jud. Vaslui,

Fermecåtoare

131

Måci¿eni, Cuca, Viile, toate din jude¡ul Gala¡i). De remarcat faptul cå acesttermen este frecvent ¿i la românii de pe Bug (A. Ra¡iu, op. cit., p. 116).Sensul de bazå al acestui termen este „cea care face farmece“ (DA, tom II,partea I, p. 105). Scriban înregistreazå acest termen cu sensul „vråjitoare“.(SCRIBAN, p. 497). Prima atestare a termenului dateazå de la 1640(v. DLRLV, p. 78). Trebuie så notåm un fapt ce ni s-a pårut interesant:în Måci¿eni, jud. Gala¡i (anchetå proprie), li se spune fermecåtoare tuturorfemeilor care se ocupå cu vråji, farmece ¿i chiar descântece, astfel încâtpânå ¿i descântåtoarele sunt numite cu termenul fermecåtoare de cåtre ceicare nu au încredere în actan¡ii magici ¿i privesc cu dispre¡ practicilemagice. Termenul fermecåtoare este format de la verbul a fermeca, cusufixul -toare, ¿i are forma de plural fermecåtoare: „Fermecåtoarele, diminea¡aînainte de a se lua roua, pleacå la câmp...“ (A. Fochi, op. cit., p. 297). Amdepistat în materialele cercetate o serie de variante ale acestui termen:fårmåcåtoare (A. Gorovei, op. cit., II, p. 201), în Banat, formåcåtoare (V. Ste¡ko,op. cit., p. 85), în Maramure¿, ¿i fråmåcåtoare (ALRT II, p. 7), în zona Jdreladin Iugoslavia, la popula¡ia de origine româneascå. Gh. Pavelescu men¡io-neazå, pentru Bucovina, ¿i sensul „vråjitoare de manå“ (Gh. Pavelescu,Mana, p. 79), sens pe care acest termen îl are ¿i în alte zone ale ¡årii sau lapopula¡iile române¿ti din afara grani¡ei: „I-a luvat lapcili fråmåcåtoarea“(ALRT II, p. 7), în zona Jdrela din Iugoslavia; „noaptea spre Sf. Gheorghefermecåtoarele iau laptele de la vaci“ (A. Fochi, op. cit., p. 296), în zonaBuzåu. Pentru varianta fårmåcåtoare am înregistrat ¿i forma de plural:„La cruce de cårare, / S-o tâlnit, / Cu nouå diochitoare, / Cu nouå fårmå-cåtoare“ (P. Bil¡iu , op. cit., p. 297), în zona Låpu¿ din Maramure¿. Ni se pareinteresant faptul cå în Maramure¿ circulå douå variante ale termenuluifermecåtoare, ¿i anume: formåcåtoare, men¡ionat în zona Bor¿a (V. Ste¡ko,op. cit., p. 85), ¿i fårmåcåtoare, în zona Låpu¿ (P. Bil¡iu, op. cit., p. 297);credem cå varianta formåcåtoare trebuie puså în legåturå cu verbul a formeca,variantå a verbului a fermeca; varianta fårmåcåtoare, pentru fermecåtoare,provine de la altå variantå a verbului a fermeca, ¿i anume a fårmeca,atestatå în zona Låpu¿. Substantivul fermecåtoare a fost notat de noi ¿i încombina¡ie cu un alt termen care denume¿te un actant magic (babå), însintagma babå fermecåtoare: „(Spiridu¿ul – n.n.) ajutå babele fermecåtoareîn vråji ¿i descântece“ (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 177). Substantivulfermecåtoare face parte dintre termenii cu cea mai mare frecven¡å în textele

Fermecåtoare

132

vechi. Prezen¡a sa în aceste texte este un argument serios în favoareavechimii termenului. De altfel, în con¿tiin¡a popularå, fermecåtoarea esteun actant deosebit de periculos. În zona Viile, jud. Gala¡i (anchetå proprie),se crede cå fermecåtoarele „lucreazå cu diavolul“; chiar ¿i paremiologiapopularå a re¡inut periculozitatea aparte a actantului respectiv: „Dinainteafermecåtoarei ¿i Dumnezeu se då în låturi“ (I. Zanne, Proverbele românilor, VII,Socec, Bucure¿ti, 1895, p. 6).

Fermecåtor s.m. Ca ¿i termenul descântåtor, denume¿te un actant magicde sex masculin ¿i este, de asemenea, mai rar întrebuin¡at decât substan-tivul corespunzåtor de gen feminin, fermecåtoare. Fermecåtorul este „celcare face farmece“ (DA, tom II, partea I, p. 105); în aceea¿i lucrare se observåcå termenul este „întrebuin¡at mai ales la feminin, femeile îndeletnicindu-secu farmecele mai des decât bårba¡ii“ (Idem). O pårere asemånåtoare ogåsim ¿i în revista „ªezåtoarea“: „Mai rar se aude de bårba¡i care-sfermecåtori“ (ªez., IV, p. 181). Scriban define¿te fermecåtorul ca „vråjitorcare umblå cu diferite obiecte ¿i descântece, atribuindu-¿i puteri supra-naturale (SCRIBAN, p. 497). Putem men¡iona ¿i o variantå a acestui termen:fårmåcåtor, în zona Dåne¿ti, jud. Vaslui (C. Buraga, E. Buraga, op. cit., p. 107).Aceastå variantå este înregistratå ¿i în textele vechi (v. Cazania lui Varlaam):„Fårmåcåtorii au cuno¿tin¡å cu dracii“ (apud DA), alåturi de fårmåcitoriu,atestat la 1582, în Palia de la Orå¿tie (v. TDRG, fasc. 8, p. 155). Termenulfermecåtor este format de la verbul a fermeca, cu sufixul -tor (Idem;SCRIBAN, p. 427); forma de plural a acestui termen este fermecåtori:„Plecat-au pizma¿ii ¿i fermecåtorii“ (FVR, p. 101); „Fermecåtorii se fac dupåmoarte strigoi“ (ªez., XVIII, p. 52). Pe baza materialelor studiate, putemnota ¿i un derivat al acestui termen, ce denume¿te tot un actant magic:fermecåtoreaså. Credin¡ele populare men¡ioneazå pentru actantul numitfermecåtor o întreagå serie de ac¡iuni cu caracter magic: (fermecåtorii – n.n.)„fac pe ursitå“, „fac boboane“, „dau de pagubå, de urât“, „fac cu ulcica“ etc.(A. Fochi, op. cit., p. 5). Pamfil Bil¡iu înregistreazå în Maramure¿ ¿i pluralulvariantei fårmåcåtor, fårmåcåtori: „M-am tâlnit, / cu nouå diochitori, / cumai mari fårmåcåtori“ (P. Bil¡iu, op. cit., p. 285). Pentru termenul în discu¡iemai putem men¡iona faptul cå este råspândit pe întreg teritoriul românesc(v. A. Fochi, op. cit., p. 4-5) ¿i cå se poate utiliza ¿i în combina¡ie cu un alttermen ce denume¿te un actant (me¿ter): fermecåtor me¿ter (CADE, p. 488),

Fermecåtor

133

ceea ce constituie încå o dovadå în sprijinul ideii cå a existat ¿i un altmodel lingvistic de utilizare a termenilor ce denumesc actan¡i, pe lângåcel monomembru.

Fermecåtoreaså s.f. În zona Dobrina-Hu¿i, jud. Vaslui (anchetå pro-prie), fermecåtoreaså era consideratå „o farmazoanå, care face farmece,face råu“. Forma de plural, înregistratå tot în acea zonå, este fermecå-torese. Termenul are sensul „fermecåtoare“ (DA, tom. II, partea I, p. 105).N. Påsculescu înregistreazå în zona Hu¿i termenul discutat, într-un con-text ce reune¿te trei actan¡i magici denumi¡i cu termeni ob¡inu¡i cu for-mantul -easå (N. Påsculescu, Literatura popularå româneascå, Ed. AcademieiRomâne, Bucure¿ti, 1910, p. 118): „Ie¿irå vråjitoreasa, fermecåtoreasa,legåtoreasa“. Am înregistrat ¿i varianta fårmåcåtoreaså, cu pluralul fårmåcå-torese, în materialele culese de Tudor Pamfile, din zona º¿epu, jud. Gala¡i:„Vråjile nu cautå så pricinuiascå våtåmare, cum doresc fårmåcåtoreseleprin farmecele lor...“ (T. Pamfile, Sårbåtorile, p. 164). Din constatårile noastre,bazate pe informa¡iile de teren, rezultå cå termenul fermecåtoreaså este mairar folosit decât sinonimul fermecåtoare, dar mai frecvent decât al¡i termenicu sufixul -easå. Termenul este format de la cuvântul fermecåtor, ce denume¿teun actant de sex masculin (v. DA).

Fermecåtoresc,-ascå adj. Format de la substantivul fermecåtor, cusufixul -esc (la fel ca ¿i adjectivele vråjitoresc, solomonåresc), termenulprezentat are sensul de „fermecåtor“: „S-apucå de me¿te¿ugul fermecåtoresc¿i în scurtå vreme îl înva¡å atâta de bine, încât cu farmicile ei prefåcu pefiul meu în vi¡el“ (G. Gorjan, apud DA, tom II, partea I, p. 105). Trebuieremarcat cå, de fapt, sintagma me¿te¿ug fermecåtoresc denume¿te, în perioadamedievalå, magia ¿i este sinonimå cu vråjitoria, fermecåtoria. Sinonime cufermecåtoresc sunt înså alte douå cuvinte: fårmåcesc (me¿te¿ug fårmåcesc; Idem)¿i fårmåcåresc, dar acestea nu au circulat pe teren popular, fiind crea¡iilivre¿ti; de altfel, ultimul dintre aceste cuvinte nu apare decât în opera luiDosoftei (v. DA).

Fermecåtorie s.f. Este un termen cu råspândire generalå pe teritoriulromânesc, având sensul „farmec“ (DA, tom II, partea I, p. 105); „vrajå“(DLRM, p. 105). Am înregistrat pentru acest substantiv ¿i o variantå,

Fermecåtorie

134

fårmåcåtorie: „... unde se fac fårmåcåtoriile“ (T. Pamfile, Du¿mani, p. 268).În ceea ce prive¿te o presupuså variantå fermecårie, înregistratå cu men¡iu-nea „rar“ de cåtre autorii DA, credem cå ea este de origine cultå; de altfel,exemplul re¡inut în DA este din opera lui Eminescu. Forma de plurala termenului fermecåtorie este fermecåtorii: „Faptul este boala [...], rezultatulunor fermecåtorii sau vråji femeie¿ti“ (ªez., I, p. 157). În principal,substantivul fermecåtorie nu denume¿te practica magicå, ci „arta, meseriasau opera¡iunile unui fermecåtor“ (DA, tom II, partea I, p. 105) ¿i indicåun anumit domeniu al practicilor magice, cel legat de utilizarea farme-celor: „Or avea grijå preo¡ii ¿i or porunci poporenilor så se påzeascå de totfelul de nelegiuiri: vråjitorii, descântåtorie, fermecåtorie, vårsåri de cearåetc. ...“ (A. Bunea, Episcopii Petru Pavel Aron ¿i Dionisie Novacovici, Blaj,1902, p. 387). Tot în textele vechi se pomene¿te despre vama fermecåto-riei, a vråjitoriei (N. Cartojan, Cår¡ile populare în cultura româneascå, II,Ed. Enciclopedicå Românå, Bucure¿ti, 1974, p. 207); ne putem da seamacå termenii descântåtorie, fermecåtorie, vråjitorie denumeau, de fapt, diversecompartimente ale practicilor vråjitore¿ti. Dacå în domeniul livresctermenul fermecåtorie trebuie analizat, în principal, cu sensul amintit,pe terenul culturii populare el va fi folosit mai ales cu sensul „farmec“:„Trebuie så fie vreo fermecåtorie sau vreo altå dråcie aci“ (P. Ispirescu,Legende, p. 53), sau cu sensul (mai rar) „fermecare“: „Obiectele ce se între-buin¡eazå de fårmecåtori ¿i fårmecåtoare în timpul fermecårii, fermecå-toriei sau fermecåturii, sunt, în genere, cât se poate de curate (S.Fl. Marian,Vråji1, p. 13). În acest al doilea caz, substantivul fermecåtorie devinesinonim cu fermecare, ce denume¿te un tip de activitate magicå. Câtevacuvinte despre rela¡ia dintre termenii vråjitorie ¿i fermecåtorie; Tiktin, careînregistreazå ¿i prima atestare a termenului discutat, în 1648 (v. TDRG,fasc. 8, p. 155), oferå un exemplu din textele vechi, în care cele douåsubstantive apar în acela¿i context: „Dumnezeu opre¿te vråjitoria ¿i totfelul de fermecåtorie“. Utilizarea celor doi termeni ne sugereazå cå opera-¡iunile magice respective erau considerate de tip diferit; în plus, se poateobserva cå fermecåtoria denume¿te aici un domeniu al magicului, nu opracticå magicå. În timp, termenul vråjitorie va prelua ¿i sensul substanti-vului fermecåtorie, practicile magice în întregul lor fiind denumite aståzidoar cu substantivul vråjitorie. Este posibil ca acest context så sugereze oopozi¡ie benefic-malefic (care traverseazå, de altfel, întreaga sferå lexicalå amagicului), termenul fermecåtorie denumind ansamblul practicilor malefice.

Fermecåtorie

135

Fermecåturå s.f. Este un alt termen cu råspândire generalå în planteritorial; materialele care ne-au stat la dispozi¡ie au permis conturareacâtorva aspecte interesante referitoare la termenul men¡ionat. Sensurilelui pe teren magic sunt: „ac¡iunea de a fermeca ¿i rezultatul ei: fermecare¿i farmec“ (DA, tom II, partea I, p. 105). Se poate u¿or observa cå, pe deo parte, fermecåturå denume¿te o activitate de tip magic, iar pe de altå parte,o practicå magicå. Mai mult, termenul discutat poate denumi prac-ticile magice de un anumit tip: „¿i pre pruncul care s-a nåscut dintr-însafere¿te-l de toatå fermecåtura“ (G. Dem Teodorescu, op. cit., p. 378). Fermecå-turå indicå în acest caz, dupå pårerea noastrå, diverse practici magicecu caracter dåunåtor; se poate astfel constata producerea unei extensiisemantice, prin trecerea de la sensul „farmec“ la acela de „practicåmagicå maleficå“. Forma de plural a lui fermecåturå este fermecåturi (TDRG,fasc. 8, p. 155): „În unele pår¡i din Banat cred românii cå [...] la ie¿ireasufletului, fac vråjitoarele o mul¡ime de fermecåturi“ (S.Fl. Marian,Înmormântarea1, p. 77). Pe teren magic, sensurile men¡ionate sunt cele maicunoscute; mai pu¡in cunoscut este un alt sens al termenul fermecåturå,¿i anume „obiect care serve¿te la fåcut farmece“ (DLRM, p. 299). Se dove-de¿te, din nou, cå substantivele care denumesc practici magice prezintåo deosebitå disponibilitate pentru a denumi ¿i elemente cu valoare magicå.Substantivul analizat de noi prezintå o serie de variante: formåcåturå(T. Pamfile, Du¿mani, p. 71), fårmåcåturå (A. Gorovei, op. cit., II, p. 72),fårmecåturå (DA, tom II, partea I, p. 105). Prima atestare a termenului dateazådin secolul al XVI-lea, mai precis din 1581 (v. TDRG, fasc. 8, p. 155).De men¡ionat cå forma de plural a variantei fårmåcåturå (fårmåcåturi)apare în Biblia de la Bucure¿ti (1688): „Curviile Izabelii, maicii sale ¿ifårmåcåturile ei ceale multe“ (apud DA). Cuvântul fermecåturå este formatde la verbul a fermeca, cu sufixul -(å)turå (DA, tom II, partea I, p. 105).

Formåcare s.f. v. Fermecare

Formåcåtoare s.f. v. Fermecåtoare

Formeca vb. v. Fermeca

Formecåturå s.f. v. Fermecåturå

Formecåturå

136

Frågiturå s.f. v. Vråjiturå

Fråmåcåtoare s.f. v. Fermecåtoare

Frigare s.f. Este un element esen¡ial al instrumentarului magicpopular, re¡inut ¿i de câteva expresii cu råspândire generalå pe teritoriulromânesc: a pune frigarea, a lua frigarea, a stinge frigarea (v. Pune; v. Lua;v. Stinge). Dintre aceste expresii, douå sunt sinonime: a stinge frigarea ¿ia pune frigarea, ambele denumind o ac¡iune cu caracter malefic la adresacuiva, în timp ce a lua frigarea indicå, dimpotrivå, o ac¡iune magicå beneficå,de înlåturare a efectelor pusului (stinsului) frigårii. Dic¡ionarele nudefinesc prea precis acest element al instrumentarului magic: „vergea defier sau de lemn, ascu¡itå la un capåt, în care se înfige carnea, spre a o frigedeasupra jåratecului“ (DEX, p. 400); „o vergea de fier pe care se frigecarnea la foc“ (DULR, p. 260). De fapt, aceste defini¡ii lipsesc instrumentulmagic pomenit tocmai de caracteristicile sale esen¡iale, fåcând din el doarun auxiliar în pregåtirea alimentelor! Pentru mai buna în¡elegere aaspectelor mitico-magice referitoare la frigare sunt necesare o serie deinforma¡ii ce privesc pe cei care pot confec¡iona materialul utilizat, structuraei etc. „Sub numele de frigåri înså se în¡eleg uneori nouå, alteori douå-sprezece scule tåioase; frigåri (este vorba de frigarea obi¿nuitå, definitå îndic¡ionare – n.n.), cu¡ite, topor, coaså, ac, andrea, lopatå, sågeatå, sfredel¿.a., toate mai mici mult ca cele de obicei“ (T. Pamfile, Dragostea, p. 207). ªiconfec¡ionarea frigårii urmåre¿te anumite prescrip¡ii: „Prin Bucovina secrede cå cea mai bunå frigare este aceea pe care o face cineva de învå¡åturå,care încå n-a avut ciocanul în mâini. Lucrarea trebuie så se facå cu mâinilela spate. Al¡ii cer ca aceastå frigare s-o facå un ¡igan neînsurat, muncindpe la spate ¿i fiind cu totul dezbråcat. Cînd este gata, nu se duce în caså,ci o pune într-al noulea par al gardului, de unde se ia la nevoie [...]. Prinalte pår¡i, întocmai ca mai sus, se crede cå este bine s-o facå unul din doifra¡i gemeni“ (Idem). Pusul (stinsul) frigårii era o adevåratå practicå demagie neagrå: „Ca så-l omoare pe cineva, se face duminicå pânå în ziuåfrigare la covali (fierari – n.n.), îndåråt (cu mâinile la spate) ¿i cu frigareaînfierbântatå în foc se descântå. Acel cåruia i se face, dacå ¿tie, så taieîndatå cu toporul în prag, cåci taie farmecul ce a fost så cadå pe el,

Frågiturå

137 Frigare

cade pe prag“ (Elena Niculi¡å-Voronca, Datinile1, p. 571). Termenuldiscutat este înregistrat prima oarå la 1776 (v. DA) ¿i are numeroasederivate (dar fårå valoare magicå): a frigåri, frigåri¡å, frigåruie, frigåru¡å,frigåricå; provine de la verbul a frige, cu sufixul -are (DEX, p. 400).

Gålbeadzå s.f. v. Gålbeazå

Gålbea¡å s.f. v. Gålbeazå

Gålbeazå s.f. Sensul ini¡ial al acestui cuvânt este „vierme, parazitcare tråie¿te în cåile biliare ale ovinelor ¿i bovinelor“ (DEX, p. 413). De aicis-a dezvoltat un sens cu relevan¡å pe teren etnomedical, „boalå de ficat aovinelor provocatå de gålbeazå (Idem). Putem remarca faptul cå autorii DAnu eviden¡iazå decât cel de-al doilea sens („boalå“), ceea ce nu este înconcordan¡å cu evolu¡ia semanticå realå; ambele dic¡ionare au înså învedere implica¡iile acestui termen pe teren etnobotanic: „Numele a patruspecii de plante parazite din familia cucutei“: Cuscuta trifoli, Cuscutacampestris, Cuscuta epytymum, Cuscuta europea (DEX, p. 413); „Plantåierboaså verde, cre¿te prin locurile umede, lângå fântâni, pe ziduri ¿ipietre“ (DA, tom II, partea I, p. 211). Din påcate, lucrårile amintite nu facnici o legåturå între sensul medical ¿i cel etnobotanic, Borza ¿i Buturå semanifestå pe aceea¿i direc¡ie ¿i doar Maria Sitaru (SMPTRE, p. 68) facetrimitere la planta numitå popular gålbeazå, ca remediu vegetal pentruboala cu acela¿i nume. Acceptând aceastå solu¡ie, consideråm cå substan-tivul discutat se integreazå în categoria elementelor vegetale cu valoaremagicå, la fel ca multe alte denumiri de plante. Termenul gålbeazå, înregis-trat pentru prima oarå la 1670 (Anon. Car.), a ridicat numeroase discu¡iireferitoare la originea sa: Gr. Brâncu¿ nu îl include printre elementele desubstrat (Gr. Brâncu¿, Vocabularul autohton al limbii române, Ed. ªtiin¡ificå¿i Enciclopedicå, Bucure¿ti, 1983), spre deosebire de I.I. Russu, careconsiderå cå acest cuvânt provine dintr-un radical indo-european *guel,

G

139

cu dublu sens: „a în¡epa“ (v. ghimpe) ¿i „durere (usturåtoare), chin,moarte“ (I.I. Russu, Etnogeneza românilor, Ed. ªtiin¡ificå ¿i Enciclopedicå,Bucure¿ti, 1981, p. 315). Spre originea autohtonå a cuvântului înclinå¿i autorii DEX, în timp ce DA indicå un etimon albanez (DA, tom II,partea I, p. 211). Credem cå solu¡ia lui I.I. Russu este cea mai plauzibilå.Substantivul analizat prezintå o serie de variante: gableazå, cålbeazå,gålbea¡å gålbeadzå (I.I. Russu, op. cit., p. 315), este prezent ¿i în dialectelesudice ale limbii române ¿i a fost împrumutat de limbile unor popula¡ii cucare românii au intrat în contact: ucr. galbaza „boalå de oi“; „oaie båtrânågålbejitå“ (LR, 1971, p. 165), magh. gelbaza (I.I. Russu, op. cit., p. 315).

Gålbånare s.f. v. Gålbenare

Gålbânare s.f. v. Gålbenare

Gålbenare s.f. Termenul în discu¡ie are variantele gålbinare, gålbânare¿i gålbånare (DA, tom II, partea I, p. 212) ¿i denume¿te un remediu magicvegetal în boala cu numele popular gålbenare: „Florile fierte în vin se luaucontra gålbinårii“ (v. Buturå, op. cit., p. 105). Nici DEX nu indicå legåturadintre cele douå sensuri („icter“; „plantå erbacee cu tulpina ramificatåspre vârf, cu frunze u¿or din¡ate ¿i flori purpurii“; v. DEX, p. 413). Borzaînregistreazå denumirile plantei (gålbenare, ¿tiin¡ific Serratula tinctoria;v. Al. Borza, op. cit., p. 237), fårå men¡ionarea valorii ei pe terenul medicineimagice, în schimb Maria Sitaru este, din nou, cea care include ¿i aceaståplantå în categoria remediilor vegetale cu valoare magicå (SMPTRE, p. 68).Pentru prima oarå termenul gålbenare este atestat în 1688 (v. DA), cu sensul„boalå“: „Voiu pune pre voi râia ¿i gålbenarea“; provine de la galben, cusufixul -are (DEX, p. 413).

Gålbinare s.f. v. Gålbenare

Gâ¿ter s.n. v. Gu¿ter

Ghe¡ar s.m. Termenul este înregistrat în Maramure¿ ¿i nordulMoldovei cu sensul „solomonar“ (ALIL, XXV/1976, p. 48). A. Oi¿teanuconsiderå acest termen ca „uzual“ în zonele respective, alåturi de acelade solomonar (A. Oi¿teanu, op. cit., p. 224); ghe¡ar este format de la

Ghe¡ar

140

substantivul ghea¡å, cu sensul „grindinå“. I. Talo¿ considerå substantiveleghea¡å ¿i piatrå ca „sinonime populare“ ale substantivului grindinå (ALIL,XXV/1976, p. 48). Autorii DA nu men¡ioneazå termenul magic discutat,dar re¡in pentru ghe¡ar sensul „vânzåtor de ghea¡å“ (v. ¿i ALR II/I,MN, 3847; 127) ¿i un sens mai pu¡in obi¿nuit, utilizat în Transilvania ¿inumai la plural, „duhuri binevoitoare care alungå grindina“ (DA, tom II,partea I, p. 255). Credem cå, de fapt, acest din urmå sens este direct legat desensul magic al termenului ce denume¿te actantul ghe¡ar; asiståm, ¿i înacest caz, la un fenomen de transfer dinspre terminologia magicå popularåspre cea a fiin¡elor mitofolclorice. Forma de plural ghe¡ari, utilizatå pentrua denumi fiin¡ele imaginare men¡ionate, reflectå fidel pluralul termenuluice denume¿te actantul magic. Nu am înregistrat derivate ale termenuluidiscutat pe terenul magiei populare. Pentru prima oarå cuvântul ghe¡areste înregistrat în anul 1695 (v. SMIN, V, p. 439), fårå înså a avea semni-fica¡ie magicå.

Ghidånåci vb. Este un termen specific zonei Arge¿ ¿i a fost înregistratcu sensul „a ciocåni cårbunii cu våtraiul când ¡iuie (ca så astupe guradu¿manilor)“ (D. Udrescu, op. cit., p. 101). Autorul men¡ionat consemneazå¿i o variantå a acestui verb, a ghidånå¿i; dintre formele verbale putemmen¡iona pe cea de persoana I, sg., indicativ, prezent (ghidånåcesc) ¿i pecea de perfect compus, persoana I, sg. (am ghidånåcit) (Idem). Verbul analizateste format de la cuvântul ghidånac, „ciomag gros ¿i scurt din lemn decorn“ (DA, tom II, partea I, p. 257). Dupå cum se poate constata, verbulanalizat denume¿te o ac¡iune cu caracter magic, mai precis, o ac¡iunespecificå domeniului magiei verbale; credin¡ele populare men¡ioneazånumeroase procedee de influen¡are a limbajului pe cale magicå, printrecare ¿i cel denumit prin verbul pomenit. Edificator în acest sens este unexemplu din opera lui Creangå: „... când ¡iuie tåciunele, despre care sezice cå te vorbe¿te cineva de råu, mama îl mustra acolo în vatra focului[...], så se mai potoleascå du¿manul“. (I. Creangå, op. cit., p. 217). Ac¡iunearealizatå de Smaranda Creangå era tocmai cea denumitå, în Arge¿, prinverbul a ghidånåci. D. Udrescu indicå sensul pe teren magic abia pe loculsecund (în ordinea prezentårii sensurilor), pe primul loc fiind notat un altsens: „a cerceta, a dojeni, a cicåli, a bate la cap, a plictisi“. Credem cå acestsens este, de fapt, derivat de la sensul înregistrat pe teren magic, care, cutimpul, a suferit un normal proces de degradare.

Ghidånåci

141

Ghidånå¿i vb. v. Ghidånåci

Ghiociturå s.f. v. Deocheturå

Ghiotori¡å s.f. v. Deochetori¡å

Gigiochi s.n. v. Dedeochi

Giocheat,-å adj. v. Deocheat,-å

Giochi s.n. v. Deochi

Giura vb. v. Jura

Giurat,-å adj. v. Jurat,-å

Giuråmânt s.n. v. Juråmânt

Giuråment s.n. v. Juråmânt

Gonitor de nori s.comp. Ca ¿i sinonimul såu, izgonitor de nori,acest termen compus este, credem, specific perioadei medievale, fiindmai mult cunoscut pe teren livresc decât pe cel popular. Pravila lui MateiBasarab (1652) face urmåtoarea men¡iune: „Carii cred vråjitorilor,fermecåtorilor ¿i celora ce så chiamå gonitori de nori (solomonari),poruncit-au de ace¿tia sfântul såbor ¿ase ani så cazå“ (v. I.A. Candrea,Folclorul2, p. 195). Faptul cå actantul analizat de noi (în texte apare doar laforma de plural) este indicat alåturi de actan¡i de certå origine popularåne determinå så consideråm cå termenul gonitor de nori a putut aveacircula¡ie ¿i pe teren popular. Faptul cå el se prezintå sub forma unuitermen compus nu trebuie så ne surprindå, cåci ¿i al¡i termeni populariau fost ob¡inu¡i prin compunere (procedeu mai rar, totu¿i): cititor în stele,om me¿ter, om cu chitie, strigoi de ploaie etc. Dupå cum am våzut, Candreaconsiderå substantivul gonitor de nori sinonim cu solomonar, termen intratîn uz abia în a doua jumåtate a secolului al XVIII-lea (v. Solomonar).A. Oi¿teanu crede cå sugestia lui Candrea nu e corectå, pentru cå, de fapt,Pravila de la 1652 ar fi preluat o serie de conven¡ii lingvistice grece¿ti ¿i,

Gonitor de nori

142

în concluzie, acest termen nu ar fi fost potrivit pentru realitå¡ilemitofolclorice române¿ti (A. Oi¿teanu, op. cit., p. 222). Pårerea noastrå estecå I.A. Candrea a intuit bine sensul termenului medieval, care denumea,dupå cum credem, un actant specializat în magia meteorologicå, în primulrând, la fel ca solomonarul de mai târziu, dar cå gonitori de nori denumea¿i actan¡ii nespecializa¡i, care „alungau norii“ prin diverse proceduricunoscute de toatå comunitatea; så ne amintim cå Smaranda Creangå„alunga nourii cei negri de pe deasupra satului ¿i abåtea grindina înalte pår¡i, înfigând toporul în påmânt afarå, dinaintea u¿ii“ (I. Creangå,op. cit., p. 217). Cu alte cuvinte, to¡i cei care goneau norii“ prin vråji puteaufi denumi¡i cu acest termen, conform unui procedeu de denomina¡ie spe-cific perioadei medievale, care definea actantul pe baza ac¡iunii realizate:„ceia ce vor vråji în stele“; „ cela ce sleie¿te ceara“; „cela ce cautå înstele“ (v. A. Gorovei, op. cit., II, p. 55).

Gråbunta¿ s.m. v. Zgråbun¡a¿

Gremi¡e¿ s.m. v. Zgrimin¡ie¿

Grimincea s.m. v. Zgrimin¡ie¿

Grimin¡ie¿ s.m. v. Zgrimin¡ie¿

Grindinar s.m. Ca ¿i ghe¡ar ¿i pietrar, termenul grindinar este atestatîn Maramure¿ ¿i în nordul Moldovei, cu sensul „solomonar“ (ALIL,XXV/1976, p. 48). Termenul derivå de la substantivul grindinå, cu sufi-xul -ar: „Iaste grindinariu l-o låsat Dumnezeu så o poarte ¿i på aia (grin-dinå – n.n.)“ (AAF, I, p. 222). Contextul men¡ionat atrage aten¡ia ¿i asupravariantei de tip nordic a sufixului -ar: (-ariu). Conform credin¡elor popu-lare, grindinarul este un solomonar, el posedând o carte, ca ¿i acesta, cartedin care cite¿te atunci când ac¡ioneazå în plan magic: „Grindinariuacela se duce la orice tåu (lac – n.n.) ¿i cite¿te pânå så-ncheagå apele“(AAF, I, p. 222). Forma de plural este grindinari: „Sunt oameni grindinari,care aduc ghea¡a“ (AAF, VI, 159). Se poate observa cå, în acest din urmåexemplu, cuvântul grindinar are valoare determinativå pe lângå substan-tivul oameni; dupå cum am constatat, un astfel de fenomen (utilizarea

Gråbunta¿

143

termenilor ce denumesc actan¡i cu valoare determinativå) este atestat¿i în vechile texte române¿ti.

Gu¿ter s.m. În principal, acest substantiv denume¿te „un felde ¿opârlå“ (DA, tom II, partea I, p. 332); pe terenul etnoiatriei, gu¿terare urmåtoarele valori: „inflama¡ie (cataralå sau diftericå) a mucoasei gâtului,care adesea produce o strângere a cåilor respiratorii“ (Idem). Interesantesunt leacurile utilizate contra acestei boli: „o specie de ¿opârlå pe care,arzând-o, cenu¿a amestecatå cu tårâ¡e o då porcilor ca medicamentcontra boalei de gât numitå gu¿ter (v. DA); „Se fierbe gu¿terul din lunamartie (sic!) în apå ¿i se spalå cu ea pentru boala de gu¿ter“ (N. Leon,Istoria naturalå medicalå a poporului român, „Analele Academiei Române“,seria II, tom XXV, Bucure¿ti, 1903, p. 134). ºinând cont de utilizarea aastfel de remedii, bazate pe principiile gândirii mitico-magice, nu trebuieså ne mire existen¡a unui alt sens al cuvântului gu¿ter, care intereseazå înmod special cercetarea noastrå: „plantå de leac“ pentru boala numitågu¿ter (v. SMPTRE, p. 68). Autorii DA nu indicå faptul cå aceastå plantå(Scrophularia nodosa) are utilizåri terapeutice, mul¡umindu-se så consem-neze doar „o plantå“ (DA, tom II, partea I, p. 333). Autorii DEX, DLRLC,CADE nici nu înregistreazå acest sens; Al. Borza, în schimb, re¡ine termenuletnobotanic gu¿ter ¿i face o observa¡ie importantå: „folositå (planta res-pectivå – n.n.) în medicina popularå pentru sgâlci (scrofulozå); de aseme-nea, contra gu¿terului (crup difteric) la porci“ (Al. Borza, op. cit., p. 158).Termenul discutat prezintå variantele gâ¿ter (DLRLC, II, p. 431), gu¿tere(Jipescu, op. cit., p. 74), gu¿tire (v. DA), are derivate fårå semnifica¡ie magicå(gu¿teroaicå, gu¿teri¡å), provine din bg. guster ¿i este atestat prima oarå însecolul al XIX-lea (DA, tom II, partea I, p. 333).

Gu¿tere s.n. v. Gu¿ter

Gu¿tire s.n. v. Gu¿ter

Gu¿tire

Harmurar s.n. v. Armurar

Holerå s.f. În general, dic¡ionarele indicå sensul „boalå“: „Boalåepidemicå gravå, adesea mortalå, caracterizatå prin crampe stomacalefoarte dureroase, vårsåturi ¿i diaree, care duce la o puternicå deshidratarea organismului; „boalå infec¡ioaså a påsårilor, cu evolu¡ie gravå provocatåde un microb“ (DEX, p. 468). DA înregistreazå înså, spre deosebirede majoritatea dic¡ionarelor, ¿i un alt sens: „plantå ierboaså având tul-pina prevåzutå la baza frunzelor cu spini trifurca¡i“ (DA, tom II,partea I, p. 401); este indicatå ¿i implicarea pe teren magic, plantarespectivå servind ca remediu chiar contra holerei: „zeama rådåcinii ei,pisatå, o bea poporul nostru ca medicament contra holerei (Idem). Asuprafolosirii acestei plante ne atrage aten¡ia ¿i etnologul V. Buturå: „Se spuneacå a apårut (planta – n.n.) o datå cu holera, de aceea a fost în multe pår¡ileacul obi¿nuit contra ei“ (V. Buturå, op. cit., p. 113); „unii spuneau cå-i deajuns ca bolnavul så se tåvåleascå prin scåi¿urile ce le alcåtuie¿te plantaca så scape de holerå“ (Idem). Credin¡ele populare despre aceastå plantå(Xanthium spinosum) sunt, de asemenea, interesante: „o buruianå care esteatât de rea [...], de våtåmåtoare, cât românii au numit-o holerå“ (v. DA);„ca så nu se apropie boala (holera – n.n.) de case, se afumau cu planta“(V. Buturå, op. cit., p. 113). Termenul holerå prezintå variantele hólerå, cólerå,cólerå (v. DA) ¿i are derivate fårå semnifica¡ii magice (holerinå, holeric etc.).Asupra originii termenului s-au exprimat mai multe opinii; DA consideråsubstantivul holerå de origine latinå: „nume de origine latinå, råspânditîn toate limbile europene“ (DA, tom II, partea I, p. 401); ªåineanu sus¡ineoriginea greacå a lui holerå (DULR, p. 296). Autorii DEX propun o solu¡ie

H

145

acceptatå ¿i de noi, ¿i anume etimologie multiplå: lat. cholera, ngr. cholera,ucr. holera (DEX, p. 463). Pe terenul culturii populare termenul holerådenume¿te ¿i o fiin¡å mitofolcloricå hidoaså, care produce boala numitåpopular holerå (v. DA, tom II, partea I, p. 401). Prima atestare a termenuluidateazå din secolul al XVIII-lea.

Hólerå s.f. v. Holérå

Hulå s.f. Substantiv cunoscut mai ales cu sensurile „ocarå“;„injurie“; „ponegrire“; „calomnie“; „blasfemie“ (DEX, p. 466), care însåpe teren mitofolcloric, în zona Bråde¡, jud. Arge¿, are ¿i sensul„descolindå“, fiind utilizat în aceastå situa¡ie numai la plural: „în altepår¡i oamenii mai båtrâni le zic (descolindelor – n.n.) bârfeli, sau deasemenea, hule“ (P. Caraman, Descolindatul, p. 328). Termenul prezentatprovine din vsl. chula (DA, tom II, partea I, p. 418) ¿i are un singur derivat,hulnic, fårå semnifica¡ie magicå, prezent în opera lui Dosoftei; primaatestare a substantivului hulå dateazå din secolul al XVI-lea (v. DA).

Hulå

Iordåna vb. v. Iordåni

Iordånealå s.f. Termenul este rar utilizat chiar ¿i pe teren popular¿i denume¿te o practicå magicå având valen¡e purificatoare: „stropirecu apå, aruncare cu bulgåri de zåpadå de Sf. Ion“ (DA, tom II, par-tea I, p. 884). De fapt, men¡iunea din DA face referire la douå sensuri, încare primul încå mai påstreazå urmele stropirii rituale cu apå care sepractica de Sf. Ion, în timp ce al doilea sens („aruncare cu bulgåri dezåpadå“) este ob¡inut prin degradare semanticå, în urma pierderiisemnifica¡iilor originare ale practicii ini¡iale. În diverse zone, practicamen¡ionatå cunoa¿te alte forme de concretizare: „oamenii merg la fântânå¿i-¿i toarnå apå în cap, ceea ce se nume¿te iordånealå“ (St. Dumistråcel,Lexic românesc, Ed. ªtiin¡ificå ¿i Enciclopedicå, Bucure¿ti, 1980, p. 153);„fiecare cap de familie î¿i ia cârdul de copii ¿i-i duce la pu¡, unde le toarnåpe cap una-trei ciuturi de apå“ (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 346).St. Dumistråcel atrage aten¡ia asupra sinonimiei dintre iordånealå ¿i iordånit(ca denumire a obiceiului), ambele cuvinte numind, de fapt, aceea¿i prac-ticå magicå, dar fiind formate în mod diferit: iordånealå este ob¡inut prinderivare cu sufixul -ealå, de la verbul a iordåni, în timp ce iordånit provine,prin conversiune, de la forma de supin fårå prepozi¡ie a aceluia¿i verb.

Iordåni vb. Verbul men¡ionat este definit astfel: „a umbla cu iordanul¿i a stropi cu agheasmå“; „a ura cu Iordanul“; „a (se) stropi cu iordanul(adicå cu apå sfin¡itå)“ (DA, tom II, partea I, p. 883). Diverse men¡iunipe teren popular atrag aten¡ia asupra acestei ac¡iuni cu caracter magic:„în aceastå zi se iordånesc (udå) oameni, femei, båie¡i, fete etc., unii pe al¡ii,

I

147

sperând ca în timpul verii så nu-i mai ia frigurile“ (A. Fochi, op. cit., p. 148);„Al¡ii umblå cu o cåldare cu apå ¿i un mototol de busuioc din caså în caså¿i toarnå apå celor de prin caså zicând cå-i iordånesc. Gazda le då bac¿i¿“(Idem); „în aceea¿i zi se iordånesc ¿i vitele spre a fi ferite de boale“ (Idem).Din cele amintite se poate observa u¿or caracterul apotropaic al ac¡iuniidenumite cu verbul a iordåni. P. Caraman a remarcat legåtura dintreiordånit ¿i colindat ¿i faptul cå iordånitul î¿i trage seva „din supersti¡iaalungårii duhurilor, contaminatå cu elemente cre¿tine utilizate în acela¿iscop. În felul de execu¡ie, ea (datina – n.n.) a luat ca model tot o datinåpågânå din acea perioadå: colindatul“ (P. Caraman, Substratul mitological sårbåtorilor de iarnå, apud St. Dumitråcel, op. cit., p. 152). Termenula iordåni este înregistrat destul de târziu, abia în secolul al XIX-lea (v. DA),prezintå varianta a iordåna ¿i provine de la denumirea unei sårbåtoripopulare, Iordanul (DA, tom II, partea I, p. 884). De la acest verb au luatna¿tere ¿i al¡i termeni magici: iordånealå, iordånire, iordånitor, iordånit(v. DA). Ar mai fi de observat degradarea semanticå produså, acest verbajungând så însemne „a lovi cu bulgåri de zåpadå“ (v. DA) ¿i „a facechef“ (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 347).

Iordånire s.f. Apare foarte rar chiar ¿i pe teren popular ¿i denume¿te„ac¡iunea de a iordåni“ (DA, tom II, partea I, p. 883), ceea ce înseamnåcå avem de a face cu un substantiv care denume¿te tipul de activitatemagicå: „Må rog [...] de a lui Dumnezeu [...] botezare, sfin¡ire, iordånire“(ªez., V, p. 145). S-ar putea ca acest context så nu fie edificator, cåci apar înel mai multe forme de infinitiv lung, care este posibil så fi „presat“ îndirec¡ia utilizårii formei iordånire, a verbului a iordåni. Termenul analizatde noi provine, dupå cum am våzut, prin conversiune, de la forma deinfinitiv lung al verbului a iordåni.

Iordånit s.m. Acest substantiv denume¿te, de fapt, practica magicåefectuatå de iordånitori: „stropire cu apå sfin¡itå“ (de Sf. Ion – n.n.)(DA, tom II, partea I, p. 883). Iordånitul era o practicå obi¿nuitå în mediultradi¡ional: „în ziua Sfântului Ioan Botezåtorul obi¿nuiesc babele destropesc cu un påmåtuf pe oameni închipuind botezul Sfântului Ioan,care acesta se obi¿nuia ¿i la curtea domneascå asupra domnului de cåtrevel arma¿, pentru care ia ¿i daruri. Acesta se nume¿te iordånit“ (I. Golescu,Condica limbii române, apud DA, tom II, partea I, p. 884). Termenul în discu¡ie

Iordånit

148

provine de la forma de supin (fårå prepozi¡ie) a verbului a iordåni. Asupraevolu¡iei semantice a termenului ar fi de re¡inut ¿i sensul „petrecerea cese face la Iordan“ (v. DA); pe teren mitofolcloric, iordånitul a suferitputernice influen¡e din partea altor manifeståri tradi¡ionale: „iordånitule considerat chiar ca un fel de colindat, ca cel de la Cråciun sau de laAnul Nou“ (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 347).

Iordånit,-å adj. Avem în vedere, de aceastå datå, termenul omonim cedenume¿te o caracteristicå magicå: „stropit cu apå (sfin¡itå) în ziua deBoboteazå“ (DA, tom II, partea I, p. 883). În esen¡å, cel iordånit era supusunei ac¡iuni cu caracter magic: „Toate fetele iordånite se adunå cu câteo pâine ¿i o legumå la o caså cu flåcåi unde fac maså comunå“ (A. Fochi,op. cit., p. 148-149). Dupå cum indicå sursele, cei iordåni¡i erau ridica¡i însus, timp în care se rosteau unele uråri: „så fie de bine!“; „så tråi¡i mul¡iani!“ (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 347). Ceremonialul se desfå¿urala bisericå, pe drum sau chiar acaså ¿i presupunea o råsplatå (v. A. Fochi,op. cit., p. 148-149); cel iordånit era eliberat de iordånitori numai dacåpromitea båuturå ¿i mâncare“. În materialele cercetate apare sintagmaapå iordånitå, care nu denume¿te apa supuså ac¡iunii de iordånire, ciînseamnå „apå sfin¡itå în ziua de Iordan“ (DA, tom II, partea I, p. 883);în plus, din acelea¿i surse s-a putut înregistra ¿i forma „negativå“ a ter-menului discutat: cel „neiordånit toatå vara va fi bolnav“ (I. Mu¿lea,Ov. Bârlea, op. cit., p. 346). Men¡ionåm, în final, cå termenul analizat denoi provine, prin conversiune, de la forma de participiu a verbului a iordåni¿i cå a cunoscut o interesantå, dar nu nea¿teptatå evolu¡ie semanticå:în zona Potoci, jud. Neam¡, are azi sensul „afumat, båut“ (informa¡ie deteren), care este, de fapt, în concordan¡å cu un sens mai târziu al verbuluia iordåni, „a face chef“ (v. Iordåni).

Iordånitor s.m. Dupå cum se ¿tie, iordånitul este un obicei practicatde ceata de feciori; „membrii cetei constituite în preajunul Bobotezei,numi¡i iordånitori, merg din caså în caså ¿i ridicå în sus persoaneleîntâlnite, în special fetele de måritat ¿i copiii...“ (I. Ghinoiu, Obiceiuripopulare de peste an. Dic¡ionar, Ed. Funda¡iei Culturale Române, Bucure¿ti,1997, p. 88). În råspunsurile la chestionarele lui N. Densusianu întâlnim¿i o justificare a acestui termen: „(ei – n.n.) umblå cu iordanul“, iordånesc¿i „de aceea li se spune iordånitori“ (A. Fochi, op. cit., p. 347). În unele

Iordånit

149

localitå¡i såtenii întâlni¡i în cale de iordånitori sunt uda¡i. „Iordånitoriiprimesc ca dar båuturå, carne de porc, colaci ¿i bani cu care cumpårå vin¿i plåtesc låutarii“. Datoritå faptului cå iordånitul se încheie cu o petrecereorganizatå de flåcåi, „numele obiceiului [...] a cåpåtat în¡eles peiorativ:«a te iordåni» sau «a iordåni» pe cineva înseamnå, în sudul României,«a te îmbåta» sau «a îmbåta» pe cineva“ (I. Ghinoiu, op. cit., p. 88). Termenuliordånitor este atestat în secolul al XIX-lea (v. DA; iordånitor) ¿i este formatde la verbul a iordåni, cu sufixul -tor.

Izda vb. I. Boceanu înregistreazå termenul amintit în Mehe-din¡i, cu sensul „a face så se îmbolnåveascå, a se îmbolnåvi, a-i se faceråu, a-i veni råu cuiva (datoritå farmecelor)“ (I. Boceanu, Glosar de cuvintedin jude¡ul Mehedin¡i, Ed. Academiei Române, Bucure¿ti, 1913, p. 11).Autorii DA preiau defini¡ia datå de Boceanu, eliminând înså urmele deconectare a acestui verb la terminologia magicå, adicå tocmai precizareafinalå, „datoritå farmecelor“ (DA, tom II, partea I, p. 930); totu¿i Rosetticonsiderå cå a (se) izda nu ¿i-a pierdut semnifica¡ia pe teren magic¿i va glosa acest verb cu sensul „a (se) fermeca, a (se) vråji“ (Al. Rosetti,op. cit., p. 29). D. Gåmulescu înregistreazå, în lucrarea sa referitoare laîmprumuturile din sârbocroatå, un verb a izda, cu sensul „a tråda, a denun¡a“(D. Gåmulescu, Elemente de origine sârbocroatå ale vocabularului dacoromân,Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1974, p. 143), care nu are, dupå cum se observå,implica¡ii de ordin magic, dar noteazå ¿i substantivul izdat (Idem), cusensul „colici intestinale“, „crampe stomacale“ care, se credea, erau„produse de un du¿man prin vråjitorii“. Autorul men¡ionat considerå cåromânii au sim¡it acest termen ca fiind un participiu „fa¡å de care a fostcreat apoi un verb a izda“ (Ibid., p. 144). Se poate astfel observa cå verbula (se) izda a apårut pe teren românesc ¿i deci nu mai poate fi consideratîmprumut din limbile slave (v. DA); ¿i Scriban încearcå så sugereze unetimon slav (v.sl.) izdati sau (rus.) izdat (v. SCRIBAN, p. 667), „ceea ce e denesus¡inut, cel pu¡in pentru aria din Banat“ (D. Gåmulescu, op. cit., p. 143).Credem cå explica¡ia oferitå de Gåmulescu este corectå, a (se) izda fiind untermen format pe terenul limbii române, iar a izda, cu sensul „a denun¡a,a tråda“, fiind doar un verb omonim, fårå legåturå cu terminologia magicå.

Izgonitor la nori s.comp. v. Gonitor de nori

Izgonitor la nori

Îmbårbura vb. Defini¡iile date ac¡iunii denumite de acest verb nesugereazå destul de clar caracterul apotropaic al ac¡iunii respective:„a unge la Sf. Barbura pe copii (în frunte, pe cei doi obraji ¿i la buric) cucåline numite ¿i barbure, amestecate cu miere, ca så fie feri¡i de vårsat“(DULR, p. 305). Într-o însemnare de la 1871, G. Dem Teodorescu descriepracticatå îmbårburårii: „Ea consistå în datina practictå pânå aståzi caîn ziua de 4 decembrie, stil vechi, când se celebreazå amintirea sfinteimartire Barbara (Varvara), pronun¡atå ¿i Barbura, pårin¡ii sau unchii«så îmbarbureze» pe copii, spre a le îndulci speciile variolei, cunoscute înpopor sub numele de vårsat mare, vårsat în cruci ¿i pojar sau vårsat mic.Se iau cåline ¿i, amestecându-se cu miere se unge copilul în frunte în ceidoi obraji ¿i la buric“ (G. Dem Teodorescu, Poezii populare2, II, p. 84). Spredeosebire de mul¡i al¡i cercetåtori, Dem Teodorescu men¡ioneazå, în plus,textul aferent acestei practici ¿i anumite interdic¡ii func¡ionale pentruziua de Sf. Varvara: „Så fie vårsat / Dulce ca mierea / ªi ro¿u ca cålinele“(Idem). Dupå cum se men¡ioneazå, semnele îmbårburårii trebuie påstratetoatå ziua, copiii nu au voie så consume porumb, fasole, måsline, prune.Mamele nu lucreazå în ziua aceea. O serie de credin¡e aduc ¿i alte precizåride naturå mitico-magicå: „în ziua de Sf. Varvara (4 decembrie) copiii seîmbårburesc cu miere sau zeamå de dulcea¡å, ca så fie feri¡i de vårsat sau,de le va ie¿i, så fie dulci ca mierea“ (Credin¡i, p. 250); „în ziua de Sf. Varvaracopiii se îmbårbureazå, nu månâncå fasole cå de li va ie¿i vårsat så nucreascå mare ca boabele de fasole“ (Idem). T. Pamfile men¡ioneazå ¿iprezen¡a unor elemente de simbolisticå de tip cre¿tin în cadrul îmbårburårii;fiecare femeie însemneazå pe fa¡a copilului chipul crucii cu degetularåtåtor, muiat în miere sau zahår“ (T. Pamfile, Sårbåtorile2, p. 233). Altele

Î

151

rostesc cu acest prilej urmåtoarea formulå verbalå: „cruce pui, cruce såiaså“ (Idem), crucea fiind, dupå cum se ¿tie, un element cu valen¡eapotropaice. Termenul analizat provine de la cuvântul a bårbura, esteînregistrat pe întreg teritoriul românesc ¿i denume¿te, dupå cum am våzut,o ac¡iune magicå integratå într-un cadru ritual specific sårbåtoriipomenite. Tot din perspectivå lingvisticå ne mai intereseazå ¿i prezen¡a adouå variante ale formei de indicativ, prezent, pers. a III-a: îmbårburezå,îmbårburesc, precum ¿i faptul cå acest verb a cunoscut o serie de evolu¡iisemantice interesante; pe de o parte s-a putut constata o extensie semanticå,el fiind folosit ¿i pentru a denumi o ac¡iune ritualå realizatå în altå zidecât cea de 4 decembrie, ¿i anume de Sf. Marina (A. Fochi, op. cit., p. 191),iar, pe de altå parte, am constatat ¿i degradarea semanticå specificå multortermeni magici, ajungând så aibå ¿i sensul „a murdåri“ (informa¡ie deteren; Ciurea, jud. Neam¡).

Îmbårburare s.f. Acest substantiv provine de la forma de infinitiv lunga verbului a îmbårbura ¿i denume¿te practica magicå aferentå ac¡iuniidenumite de verbul de mai sus: „Dovleacul care se coace pentru a slujila îmbårburare nu se coace în spuzå ca så nu iaså vårsatul des ca spuza“(T. Pamfile, Sårbåtorile, p. 234). G. Dem Teodorescu încearcå så dea oexplica¡ie acestui termen: „îmbårburarea nu este atât în descântec, cât ocredin¡å religioaså a cårei origine se poate urmåri pânå la riturile vechilorpopoare orientale“ (G. Dem Teodorescu, Poezii populare2, II, p. 84). Dupåcum se observå, autorul atrage aten¡ia asupra caracterului precre¿tin alpracticii populare amintite. Prima atestare a termenului dateazå de la1871 (Idem).

Îmbårburat s.n. Este un cuvânt rar utilizat chiar ¿i pe teren popular,sinonim cu îmbårburare ¿i, în consecin¡å, denumind o practicå magicå.Spre deosebire de îmbårburare, el provine, prin conversiune, din formade supin fårå prepozi¡ie a verbului a îmbårbura. Termenul mai este cunos-cut doar în unele zone din ¡arå: „prin jude¡ul Buzåu, îmbårburatul,barbura sau barboasele se fac în ziua de 4 decembrie...“ (T. Pamfile,Sårbåtorile2, p. 223); „îmbårburatul apårå contra frigurilor de Barburå, dupåcum se crede prin jude¡ul Vla¿ca“ (Ibid., p. 234). Se observå ¿i din acesteînsemnåri, caracterul apotropaic al practicii respective.

Îmbårburat

152

Împroora vb. Verbul amintit ridicå unele probleme atât în ceeace prive¿te etimologia, cât ¿i în definirea ac¡iunii pe care o denume¿te.A împroora este folosit în contextul ritual generat de sårbåtoarea Sf. Gheorghe,ce prezintå, în ciuda denumirii cu tentå cre¿tinå, numeroase implica¡iide ordin pågân: „se împroorå în ajun casele ¿i acareturile cu ramuri verzi“(A. Fochi, op. cit., p. 286). Într-un alt context verbul discutat pare a avea ocu totul altå valoare semanticå: „¡åranii împrooreazå vitele trecându-leprin ¡arinile înrourate“ (Ibid., p. 298). Autorii DA men¡ioneazå verbula împroora ca fiind sinonim cu a proura (DA, tom II, partea I, p. 527); ar fi deobservat cå a proura este „variantå a lui a proora (< proor) ¿i, în acest caz,trimiterea ar fi trebuit fåcutå la forma de bazå, nu la una dintre variante.Credem cå verbul discutat de noi (a împroora) este format de la a proora,cu prefixul în-, a¿a cum sugereazå, se pare, ¿i DA. În ceea ce prive¿tedefinirea corectå a ac¡iunii verbului respectiv, credem cå în cel de-al doileacontext s-a produs o interferen¡å (contaminare) cu verbul a înroura (< a roura),mai ales dacå luåm în calcul men¡iunea privitoare la „¡arinile înrourate“(acoperite de rouå – n.n.). Verbul a împroora are sensurile „a uda, a stropicu apå“; „ a porni, a duce la på¿une în timpul nop¡ii“ (complementulindicå oile); (v. DLR, tom VIII, partea a V-a, p. 1617), dar, dupå contexteleîntâlnite pe teren popular, el poate avea ¿i sensul „a împodobi“ (pentruSf. Gheorghe); de fapt, ¿i sensul „a uda, a stropi“ a avut ini¡ial semnifica¡iemagicå, astfel încât verbul analizat poate prezenta ¿i alte implica¡ii peteren ritual. Prezintå interes ¿i faptul cå a împroora este înregistrat cu douåvariante ale formei de pers. a III-a plural, indicativ, prezent: împroorå ¿iîmproureazå.

Încânta vb. DA men¡ioneazå pentru acest verb urmåtoarelesensuri: „a fermeca (prin cântarea sau enun¡area unor formule magice)“,sens fixat de autorii lucrårii amintite pe teren popular: „Contra limbricilorse dau mai multe leacuri ¿i buruieni decât descântece; dar, totu¿i, suntbabe care încântå limbricii ¿i cu descântece“ (G. Grigoriu-Rigo, Medicinapopularå, I, Bucure¿ti, 1907, p. 100); „a captiva (pe cineva sau mintea,sufletul cuiva printr-un farmec, a fermeca, a fascina, a vråji“. Despre acestal doilea sens autorii DA noteazå cå el este prezent doar în domeniul livresc,fiind un calc dupå (fr.) enchanter. Se impun câteva observa¡ii. P. Caramanmen¡ioneazå cå a încânta, încântare, încântåtor sunt considerate de cåtrelexicografi „apari¡ii foarte târzii“(P. Caraman, Descolindatul, p. 346).

Împroora

153

Tr. Herseni ¿i autorii DLRM, pe urmele dic¡ionarului academic, consideråcå a încânta a luat na¿tere dupå modelul oferit de (fr.) enchanter (Tr. Herseni,op. cit., p. 126), în timp ce Giuglea crede cå „azi nu mai existå, popular,a încânta“ (C. Giuglea, Fapte de limbå. Mårturii despre trecutul românesc,Ed. ªtiin¡ificå ¿i Enciclopedicå, Bucure¿ti, 1988, p. 224). Dupå cum se ¿tie(lat.) incantare, incantatio, incantamentum, incantator reprezentau „la romanio terminologie magicå consacratå„ (P. Caraman, Descolindatul, p. 346),ceea ce ne sugereazå cå limba românå a putut mo¿teni sensul magic dinlatinå, neavând nevoie de intermediarul francez. În sprijinul acestei ideiputem men¡iona existen¡a, în meglenoromânå, a lui ancont (Th. Capidan,Meglenoromânii, I, Bucure¿ti, 1925, p. 326), „care, evident, nu poate aveaalt prototip decât pe (lat.) incanto“ (P. Caraman, Descolindatul, p. 346);în plus, cunoscutul romanist Meyer-Lübke (REW, p. 35), referindu-se lareflexele romanice ale (lat.) incantare, men¡ioneazå pe a încânta alåturi(sublinierea ne apar¡ine – n.n.) de (fr.) enchanter, (it.) incantare, (sp.) encantar.Consideråm cå profesorul Caraman are dreptate atunci când sus¡ine cå aîncânta este continuator (cu påstrarea sensului magic) lui (lat.) incantare;în fond, meglenoromânul ancont este o relicvå a perioadei de dinainte dedespår¡irea în dialecte, ceea ce ne aratå cå acest verb a fost cunoscut limbiiromâne comune ¿i nu este nevoie de explicarea pe baza unui calc. Credemcå sensul derivat al verbului s-a constituit pornindu-se de la cel principalprintr-o ameliorare semanticå, fenomen petrecut ¿i cu alte verbe ce denu-mesc ac¡iuni magice: a fermeca, a vråji. Verbele amintite sugereazå un modelde evolu¡ie semanticå, diferit de cel oferit de a descânta, a boscorodi etc.,în cazul cårora s-a produs o degradare în plan semantic. Verbul a încântaeste înregistrat în opera lui Budai-Deleanu, deci la începutul secoluluial XIX-lea, dupå cum este men¡ionat în TDRG (fasc. 10, p. 413).

Încântåturå s.f. Ov. Densusianu men¡ioneazå acest termen cu sensul„farmec, vrajå“, alåturi de al¡i peste treizeci de termeni populari forma¡icu sufixul -urå; dintre care doar trei au semnifica¡ie magicå (încântåturå,nåpråtiturå, râmniturå): „Gâlcile [...] cu încântåturi“ (Ov. Densusianu,op. cit., p. 339). Cunoscutul editor I. Datcu, în glosarul anexat unei culegeride texte folclorice, înregistreazå cuvântul în discu¡ie cu acela¿i sens ca ¿iDensusianu. Substantivul analizat este format de la verbul a încânta ¿ieste singurul dintre derivatele acestui verb care apare cu certå valoare peteren magic; alte substantive formate de la rådåcina verbului men¡ionat

Încântåturå

154

(încântec, încântare etc.) nu au fost atestate pe teren magic. De altfel, ¿iP. Caraman, un sus¡inåtor al „magismului“ verbului a încânta (v. Încânta),observå cå „nici unul din aceste cuvinte nu circulå înså în mesele (sic!)populare, în special dacå ne referim la vremea noastrå. De aceealexicologii no¿tri, înregistrându-le, sunt înclina¡i så vadå într-înseleapari¡ii foarte târzii, nu mai vechi de secolul al XIX-lea“ (P. Caraman,Descolindatul, p. 346). Etnologul ie¿ean remarca ¿i råspândirea acestortermeni „în lumea cultå“ (Idem), ceea ce confirmå constatarea noastrå cå,în afarå de încântåturå, nu mai întâlnim pe terenul magiei populare al¡itermeni forma¡i de la rådåcina verbului a încânta.

Închega vb. Apare în expresia a închega apa (apele), cunoscutåpe întreg teritoriul românesc. Hasdeu, de altfel, men¡ioneazå: „credin¡aîn închegarea apei prin farmece e tot ce poate fi mai råspândit în popor“(B.P. Hasdeu, Etymologicum2, I, p. 371). Verbul a închega provine de la(lat.) incoagulare (DA, tom II, partea I, p. 576). Ac¡iunea de închegare a apeipe cale magicå este realizatå de vråjitori: „Mai umblarå ei ce umblarå ¿ila urma urmei aflarå despre un vråjitor me¿ter, carele închega ¿i apele“(P. Ispirescu, Legende, p. 160); „... era Baba Cloan¡a, vråjitoarea care închega¿i apele cu farmecele sale“ (din basmul Coman Vânåtorul, apud Hasdeu,Etymologicum2, I, p. 371). Respectiva opera¡iune magicå era consideratåuna de performan¡å, dupå cum va semnala I. Creangå în Amintiri, referin-du-se la Smaranda Creangå, mama sa, în posturå de actant magic:„Alunga nourii cei negri de pe deasupra satului nostru ¿i abåtea grindinaîn alte pår¡i, înfingând toporul în påmânt afarå dinaintea u¿ei; închegaapa numai cu douå picioare de vacå de se crucea lumea de mirare...“(I. Creangå, op. cit., p. 217). De altfel, ac¡iunea magicå de închegare a apelorse realizeazå cu ajutorul unor practici magice de tipul farmecelor, vråjilor,descântecelor: „Nu vezi câte descântece, câte farmece de încheagå apele, des-o fi minunând ¿i dracii tot muierea face?“ (ªez., III, p. 32). Credin¡elepopulare re¡in ¿i ele ac¡iunea magicå studiatå de noi: „Vråjitoarele potface prin farmece ca ¿i apa så se închege“ (v. DA, tom II, partea I, p. 576).Deprecierea sensului magic a fåcut ca aceastå expresie så capete alteconota¡ii. Putem men¡iona valoarea superlativå, în structuri lingvisticede tipul: „Me¿ter (¿mecher, mincinos) de încheagå apele“, cu sensul „me¿ter[...] foarte mare“ (v. DA, tom II, partea I, p. 687). Pe de altå parte, se constatåinterferen¡a cu verbul a înghe¡a: mincinos, urât de înghea¡å apa, tot cu

Închega

155

valoare superlativå „foarte“ (mincinos, urât) (Idem). În fine, o ultimå dovadåa desacralizårii sensului ini¡ial o constituie întrebuin¡area figuratåa expresiei analizate, „mai ales cu privire la cei care spun minciuni mari:Minte de încheagå apa“. (DA, tom I, partea I, p. 184). Termenul este atestatpentru prima oarå în secolul al XVI-lea (TDRG, fasc. 9, p. 407), fåråînså a avea vreo semnifica¡ie pe terenul magiei populare; nici Scriban(op. cit., p. 680), de¿i men¡ioneazå verbul discutat, nu re¡ine expresiaa închega apele (apa), iar Tiktin înregistreazå o serie de expresii (e me¿ter,e ¿iret de încheagå apele; v. TDRG, fasc. 10, p. 407), care sugereazå pierdereasensului magic al expresiei analizate de noi.

Încondeieturå s.f. Nu avem decât pu¡ine informa¡ii referitoare la acesttermen; pe lângå sensul „våpsirea ouålor (cu desenuri)“, autorii DAmen¡ioneazå, pe baza unei informa¡ii din DDRF, ¿i un sens pe teren magic:„vråji spre vindecarea unui bolnav“ (DA, tom II, partea I, p. 596). Despreaceste vråji mai este pomenit faptul cå ele „nu se fac pe bolnavul însu¿i,ci pe o altå persoanå legatå suflete¿te de el“ (Idem). Termenul este formatde la verbul a încondeia, cu sensurile (despre ouåle de Pa¿ti) „a le desenacu cearå“ (înainte de a le båga în vopsealå); „a le vopsi, a le împistri“ (Idem).Prezintå interes faptul cå multe dintre cuvintele generate de acest verbsugereazå activitå¡i care ne pot ajuta så în¡elegem mai bine sensul magical substantivului încondeieturå: încondeiere „våpsirea sprâncenelor“;„a ouålor de Pa¿ti“; încondeialå „våpsea neagrå (pentru sprâncene)“(v. DA). Este posibil ca, datoritå faptului cå activitå¡ile legate de verbuldiscutat se puteau exercita asupra elementului uman, så fie mai u¿or deexplicat sensul magic al substantivului încondeieturå. Aceste vråji se fåceauindiferent de perioada din an (de¿i, ini¡ial, credem cå ele erau legate dePa¿ti), deci ele, în momentul înregistrårii termenului în DA, nu mai eraustrict legate de activitå¡i rituale pascale, ceea ce ne indicå ¿i o trecere înplan semantic de la particular la general; termenul este înregistrat însecolul trecut, în Muscel (v. DA; v. DDRF).

Înfermeca vb. Este înregistrat de autorii DA cu sensul „a fermeca“(DA, tom II, partea I, p. 656); men¡ionåm ¿i o variantå a acestui termen:a înformeca, în Maramure¿ (Idem). Al. Viciu men¡ioneazå cuvântul înfor-måcat, „vråjit“ (Al. Viciu, Glosar, p. 99, p. 225), cu valoare adjectivalå,provenit de la forma participialå a variantei înregistrate în Maramure¿.

Înfermeca

156

La macedoromânii din Cru¿ova a fost înregistrat atât adjectivul, provenitdin participiu, înfårmecat („ª-ahât mult ‘nfårmecatå“; S.Fl. Marian, Înmor-mântarea2, p. 9), cât ¿i forma de mai mult ca perfect, „... Påscându se‘nfårmåcarå“ (Idem). Termenul discutat (a înfermeca) este cunoscut ¿i înMoldova, dar aproape cå nu mai este folosit, fiindu-i preferat verbulneprefixat, cu acela¿i sens, a fermeca. În zona Viile, jud. Gala¡i (anchetåproprie), am putut auzi atât adjectivul înfermecat (provenit de la participiu),cât ¿i o formå de indicativ prezent: „Baba înfermecå pi ¿el pi cari vra så-l ieifata.“ Se remarcå prezen¡a unei variante (înfermecå) a formei de persoanaa III-a, sg., indicativ, prezent, variantå ce este de provenien¡å munteneascå.

Înformåcat,-å adj. Adjectiv înregistrat în Maramure¿ cu sensul „ferme-cat, vråjit“ ¿i care denume¿te o caracteristicå de tip magic, la fel ca descântat,vråjit, deocheat etc. Acest termen provine de la o variantå a verbului a înfer-meca, ¿i anume a înformåca, înregistrat ¿i el în Maramure¿ (v. T. Papahagi,op. cit., p. 99). Trebuie men¡ionat cå acest adjectiv, care a apårut ca urmarea conversiunii formei participiale a verbului a înformåca, nu are alte nuan¡esemantice fa¡å de fermecat. Se ¿tie cå prefixul în- în cadrul terminologieimagice formeazå termeni care diferå doar formal, nu ¿i semantic, de bazelederivative neprefixate.

Înnoda vb. Acest verb este înregistrat pentru prima oarå în secolulal XVI-lea (TDRG, fasc. 10, p. 458), cu sensul de bazå „leg, formez un nod“(SCRIBAN, p. 696); ¿i ALR SN, II, h. 469 înregistreazå verbul analizat,înså tot fårå semnifica¡ii pe terenul magiei populare române¿ti. Verbul îndiscu¡ie este format de la cuvântul nod cu prefixul în-; de remarcat faptulcå Scriban indica un etimon latin (SCRIBAN, p. 696), ca ¿i Tiktin, de altfel(TDRG, fasc. 10, p. 458). Cu toate acestea, consideråm cå temenul esteformat în limba românå; în aceastå situa¡ie cuvântul nod denume¿te unelement cu valoare magicå, prin intermediul cåruia se poate realiza oac¡iune cu caracter malefic, în principal. Så amintim câteva observa¡ii,credin¡e referitoare la valoarea magicå a nodului: „Nodurile sunt strânslegate de simbolismul legårii dezlegårii“ (DMDMR, p. 306); „Femeiaînsårcinatå så nu-¿i înnoade pletele, cå face copilul cu limba împiedicatå“(A. Gorovei, Credin¡i, p. 161). Elena Sevastos semnaleazå, încå de la sfâr¿itulsecolului al XIX-lea, o practicå de desfacere de ursitå, cu implicareaac¡iunii denumite prin verbul analizat: „Când desfaci de ursitå, faci

Înformåcat

157

måtånii în cruci¿, câte patru în fiecare parte, iei a¡a råsucitå (spachia) ¿izici: înnodând, nu înnod spachia ci înnod junghiurile“ (Elena Sevastos,Literaturå, p. 164).

Înroura vb. Termenul este înregistrat cu sensul „a acoperi curouå“ (DEX, p. 534) ¿i este format de la verbul a roura, ce apare în diversecredin¡e populare, cu sensurile „a se umezi, a se acoperi cu stropi ca derouå“; „a cådea rouå“ (Ibid., p. 936). În general, dic¡ionarele nu înre-gistreazå valoarea magicå a verbului discutat, înså materialele mito-folclorice permit eliminarea acestei lacune; de Sf. Gheorghe „se duc tineriide se înroureazå la câmp sau pådure ¿i aduc ramuri verzi de pår cu careîmpodobesc casele, por¡ile caselor ¿i fântânile“ (A. Fochi, op. cit., p. 285).Mai preciså este o informa¡ie re¡inutå de S.Fl. Marian: „în unele pår¡i aleBucovinei este datina ca fetele så se roureze în diminea¡a de Sf. Gheorghepe ochi, adicå så se spele cu rouå de pe câmp curat anume ca så fie maidrågåla¿e ¿i mai atrågåtoare“ (S.Fl. Marian, Sårbåtorile, II, p. 307). Cumîntre verbele neprefixate ¿i cele derivate cu prefixul în- în lexicul magic nuexistå diferen¡e semantice (v. Înfermeca; v. Îmbårbura etc), credem cåexplica¡ia datå de pårintele Marian pentru a roura este valabilå ¿i pentruverbul prefixat (a înroura), ¿i, în acest caz, verbul discutat denume¿te oac¡iune magicå.

Însoroci vb. Este un termen despre care nu avem decât pu¡ineinforma¡ii, fa¡å de cele oferite de autorii DA, care men¡ioneazå verbulrespectiv ¿i fac trimitere la verbul a soroci; ¿i aceastå informa¡ie este utilåpentru cå ne sugereazå identitatea de sens dintre cele douå verbe, ceea ceînseamnå cå a însoroci nu denume¿te o altå ac¡iune magicå decât cea averbului a soroci. Verbul de la care este format (a soroci) are o serie desensuri pe terenul magiei populare: „a descânta”; „a cobi“ (DLR, parteaa IV-a, p. 1252). El apare ¿i în expresia a soroci boabele „a da în bobi“ (ALRSN, V, H, h. 1569). A însoroci se integreazå unei categorii de verbe cedenumesc ac¡iunea magicå identicå cu ac¡iunea denumitå de verbulneprefixat de la care s-a format). Din aceea¿i claså terminologicå faceparte ¿i a înfermeca, provenit de la verbul a fermeca, cu prefixul în-, care nuare înså nici o influen¡å asupra specificului semantic al ac¡iunii denumitede verbul a înfermeca: „numeroase derivate (cu prefixul în- n.n.) au sensapropiat de cel al bazei“ (FC, II, p. 89).

Însoroci

158

În¿olomonit,-å adj. Adjectivul amintit este înregistrat cu sensul „fermecat(de ¿olomonari)“, dupå cum indicå dic¡ionarul academic (DA, tom II,partea I, p. 750), ¿i face parte din categoria termenilor ce denumesccaracteristici magice: „Am våzut muieri în¿olomonite...“ (Idem). Termenuldiscutat este format de la verbul *a în¿olomoni, verb neatestat în lucrårilelexicografice; în fapt, a în¿olomoni este, la rândul såu, format cu prefixulîn- de la verbul a solomoni, care, dupå cum se ¿tie, are ¿i varianta a ¿olomoni.Aceastå variantå a apårut în Ardeal, unde numele propriu Solomon, dincare provine, probabil, a solomoni (cel pu¡in a¿a considerå dic¡ionarele!),se pronun¡å sub influen¡a maghiarå ªolomon; de aici ¿i varianta a ¿olomoni;adjectivul în¿olomonit provine, prin conversiune, de la forma de participiua verbului a în¿olomoni (<în + ¿olomoni).

Întoarce vb. Verbul men¡ionat provine din (lat.) intorquere (TDRG,fasc. 10, p. 177; SCRIBAN, p. 701; DLRM, p. 427) ¿i are sensurile: „a des-face farmecul“; „a descânta“ (DA, tom II, partea I, p. 813): „Baba îi întoarce“(Gh. F. Ciau¿anu, op. cit., p. 35). Termenul este înregistrat pentru primaoarå în secolul al XVI-lea (v. TDRG), fårå a avea sens magic. A întoarcesemnificå nu numai anularea, contracararea unei alte ac¡iuni magice, dar¿i „returnarea“ acelei ac¡iuni asupra celui care a ini¡iat-o. În aceastådirec¡ie este sugestiv cuvântul întoarcere, cu sensul „råsfrângerea unuifarmec asupra celui ce l-a fåcut“ (DA, tom II, partea I, p. 813); existå chiardescântece speciale pentru opera¡iunea magicå de întoarcere (descântecde întoarcere, descântec de întorcåturå). Cu timpul, se pare cå a întoarce apierdut valoarea de „returnare“ a ac¡iunii magice, råmânând så semnificedoar ac¡iunea reparatorie, dupå cum atestå Gh. F. Ciau¿anu: „a-i descântacuiva, a-i desface farmecele“ (Gh. F. Ciau¿anu, op. cit., p. 35). Aceastå evo-lu¡ie este confirmatå ¿i de urmåtorul fapt: dupå cum se ¿tie, ¿i verbuldiscutat de noi a dat na¿tere la câteva cuvinte ce au intrat în sfera termino-logiei populare medicale (întorsurå, întorcåturi), termeni ce denumesc di-verse boli, fårå ca aceste boli så fie neapårat urmare a „returnårii“ uneiac¡iuni magice. Chiar descântecul folosit în acest caz este edificator: „Acestdescântec de întorcåturå mi l-a dictat o româncå din Vatra Dornei. El estebun pentru ori¿ice (sublinierea ne apar¡ine – n.n.) boalå“ (S.Fl. Marian,Descântece, p. 146). Verbul analizat, dupå cum am våzut, permite discutareaunor aspecte legate de rela¡iile dintre diverse sfere terminologice: cuvântulîntorsurå este înregistrat cu sensul „boalå“, atât la forma de singular, cât

În¿olomonit

159

¿i la cea de plural: întorsurå, „boalå“, întorsuri, „o boalå“ (DA, tom II,partea I, p. 814). Se poate verifica încå o datå strânsa legåturå dintre magie¿i medicina popularå. Credin¡ele populare române¿ti acordå un rol im-portant ac¡iunii denumite de verbul în discu¡ie; Co¿buc, pornind de laaceste credin¡e, afirmå: „Eu cred cå jumåtate din manifestårile vie¡iisuflete¿ti ale ¡åranului român sunt bazate pe credin¡a întorsurii„ (G. Co¿buc,Elementele, p. 90). ALR SN înregistreazå verbul în discu¡ie fårå sensulpe teren magic: ALR SN, I, h. 127, h. 252; ALR SN, III, h. 806; ALR SN, IV,h. 1106; ALR SN, V, h. 1456. Verbul a întoarce intrå ¿i în structura expresieia întoarce cu¡itul. Gr. Tocilescu înregistreazå în Coste¿ti (jud. Vâlcea)existen¡a unui descântec de întors cu¡itul (Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu, op. cit.,III, p. 157); acela¿i autor oferå, pe baza informa¡iilor ob¡inute pe teren,o serie de amånunte cu privire la ac¡iunea de întoarcere a cu¡itului. De fapt,întorsul cu¡itului este o contraac¡iune la pusul cu¡itelor: „Pusul cu¡iteloreste o vrajå. Întorsul ¿i cu¡itele din iele sunt desfaceri“ (Ibid., p. 274). Expresiamen¡ionatå apare atât sub forma a întoarce cu¡itul, cât ¿i sub forma a întoarcecu¡itele: „Se mai poate întâmpla înså ca cel ce vrea så întoarcå cu¡itele så seducå tocmai la vråjitoarea care i le pusese“ (Idem). A întoarce, ca element determinologie magicå, este cunoscut în Muntenia ¿i Oltenia (PPR, II, p. 337;Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu, op. cit., p. 162), precum ¿i în Moldova (A. Gorovei,op. cit., II, p. 273, p. 305) ¿i Ardeal (G. Co¿buc, Elementele, p. 90).

Întoarcere s.f. Acest termen este sinonim cu întorsurå, întorcåturå,întors ¿i denume¿te o practicå magicå ce constå în „råsfrângerea unuifarmec asupra celui ce l-a fåcut“ (DA, tom II, partea I, p. 813): „Iatå unuldin mul¡imea acelor descântece de întoarcerea urei sau ursitei“ (S.Fl. Marian,Înmormântarea1, p. 14). Materialele de teren confirmå cele men¡ionate:„Marghioala poati sî facî ¿î pentru întoarcirea di farmici“ (zona O¡eleni,jud. Ia¿i; anchetå proprie). În general, substantivul men¡ionat cere ocomplinire, atunci când are semnifica¡ie magicå. Tiktin, de exemplu,sim¡ind nevoia de a adåuga („unui farmec“), tocmai pentru a face maivizibile valen¡ele pe teren magic ale lui întoarcere (TDRG, fasc. 10, p. 477).Termenul provine de la infinitivul lung al verbului a întoarce ¿i are formade plural întoarceri (Idem); el este atestat pentru prima oarå încå din secolulal XVI-lea, în Codicele Vorone¡ean, unde înså nu are implica¡ii pe terenmagic, având sensul „strânsurå, val“ (v. CILRV, p. 173).

Întoarcere

160

Întorcåturå s.f. Este un termen înregistrat în Moldova cu sensul„vrajå“: „ªi strigårili ¿i-ntorcåturili, sî li-ntoarni-napoi“ (Lucia Cire¿, LuciaBerdan, op. cit., p. 305). Forma de plural a acestui termen este, dupå cumse poate observa, întorcåturi (v. TDRG, fasc. 10, p. 478); în zona Gropni¡a,jud. Ia¿i (anchetå proprie), întorcåturå are ¿i sensul „element cu valoaremagicå“, reprezentând un obiect ce se då cuiva pentru a-¿i schimbahotårârea: „Parcå ¡i-a fost datå întorcåtura de te-ai råzgândit“. Termenulîntorcåturå, ca ¿i întorsurå, poate avea ¿i sensul „boalå“: „boalå carecuprinde din nou pe cineva (abia vindecat)“ (D. Udrescu, op. cit., p. 142),de aici ¿i prezen¡a unor descântece de întorcåturå (A. Gorovei, op. cit., p. 332).De remarcat sunt ¿i sinonimele termenului men¡ionat (cu sensul „boalå“):întorsurå, întorsåturå, înturnat, înturnåturå (Idem). Termenul întorcåturå esteformat de la verbul a întoarce: „a desface farmecul“; „a descânta“ (DA, tom II,partea I, p. 813). În mentalitatea popularå, întorcåtura este o practicåmagicå, având scopul de a desface o vrajå, un farmec etc. ¿i de a o trimiteasupra celui care a fåcut-o.

Întors1 s.n. Termenul denume¿te o practicå magicå ce constå în„råsfrângerea unui farmec asupra celui ce l-a fåcut“ (DA, tom II, partea I,p. 814) ¿i este sinonim cu substantivele întorcåturå, întorsurå, toate fiindformate de la verbul a întoarce. A. Gorovei pomene¿te despre descântece deîntors, care nu au numai menirea de a vindeca pe pacient, ci ¿i de a trimitefarmecul, fåcåtura asupra celui care le-a fåcut (A. Gorovei, op. cit., II, p. 332);la fel ne indicå ¿i S.Fl. Marian: „O duce la descântåtoare spre a-i descântade întors“ (S.Fl. Marian, Na¿terea1, p. 40). Din cele spuse se poate remarcafaptul cå, de¿i autorii men¡iona¡i vorbesc de descântec, în astfel de situa¡iise dovede¿te cå ne aflåm în fa¡a unei practici magice mai complexe, carenu se rezumå numai la vindecarea pacientului; din acest motiv amconsiderat cå trebuie tratat separat termenul întors, ¿i nu ca dependent determenul descântec. Substantivul discutat este atestat pentru prima oaråîncå din 1561 (v. TDRG, fasc. 10, p. 478) ¿i este înregistrat în ALR II/I,MN 6862 ¿i ALR SN, V, h. 1400. Scriban, de¿i noteazå forma de plural,întorsuri (SCRIBAN, p. 701), nu înregistreazå ¿i valoarea pe teren magicîn schimb, Tiktin aminte¿te expresia a face cuiva pe întors (TDRG,fasc. 10, p. 478), care este interesantå ¿i prin neobi¿nuita utilizare a pre-pozi¡ie pe (a se observa ¿i folosirea ei cu verbul a face).

Întorcåturå

161

Întors2 s.m. Termenul este înregistrat de noi în comuna Cuca,jud. Gala¡i (anchetå proprie), cu sensul „deochetor“: „Dacî sî uitî unuîntors la tini ti dioachi“ (informa¡ie de teren); am putut consemna ¿i formade plural a termenului: întor¿i: „Ceia întor¿i sunt råi la ochi“ (Idem). Credemcå prezen¡a acestui cuvânt în terminologia actan¡ilor magici este deter-minatå de credin¡ele populare, råspândite pe întreg teritoriul românesc,cu privire la „cei întor¿i de la ¡â¡å“, despre care se crede cå sunt persoanecare au predispozi¡ii pentru ac¡iunea de a deochea. Termenul provine dinparticipiul verbului a întoarce: „participiul substantiv indicå obiectul ac¡iu-nii sau pe autorul (sublinierea ne apar¡ine – n.n.) ei (E. Câmpeanu, Substantivul.Studiu stilistic, Ed. ªtiin¡ificå ¿i Enciclopedicå, Bucure¿ti, 1975, p. 232).Acest termen nu trebuie confundat cu un termen omonim, ce denume¿te opracticå magicå, întors – „vrajå“.

Întorsurå s.f. Cuvântul este format, cu sufixul -urå, de la forma ver-balå întors, care reprezintå participiul verbului a întoarce (DLRM, p. 428).Termenul denume¿te o practicå magicå, dupå cum se poate constata ¿idin materialele consultate de noi. D. Udrescu înregistreazå în Arge¿ undescântec de cu¡it cu întorsurå asupra stricåtorului, pe care îl define¿te în felulurmåtor: „descântec prin care boala de cu¡it trimiså de cineva se întoarceasupra trimi¡åtorului“ (D. Udrescu, op. cit., p. 142). Specificul acesteipractici magice constå tocmai în faptul cå se urmåre¿te, prin intermediulei, nu numai vindecarea bolnavului, ci ¿i pedepsirea celui care a ac¡ionatmalefic. Tot în zona Arge¿ mai este semnalat ¿i un descântec pentru întorsuravitelor stricate, definit în felul urmåtor: „descântec pentru vitele îmbol-nåvite, întorcând (sublinierea noastrå – n.n.) boala asupra vitelor trimi-¡åtorului“ (Idem). Termenul întorsurå denume¿te ¿i o boalå insuficientdefinitå (DA, tom II, partea I, p. 142). Tot pe terenul medicinei populare,întorsurå mai este definit ¿i ca „boalå care cuprinde din nou pe cineva(abia vindecat)“: „Întorsura e întotdeauna mai rea decât boala“ (D. Udrescu,op. cit., p. 142). Forma de plural a acestui termen este întorsuri(SCRIBAN, p. 702): „Bå¡ul cu care se întorc ma¡ele de la Cråciun e bun deîntorsuri“ (v. DA, tom II, partea I, p. 142). Scriban, de¿i înregistreazåsubstantivul întorsåturå, nu men¡ioneazå ¿i valoarea acestuia pe terenmagic (SCRIBAN, p. 702). Termenul discutat este sinonim cu al¡ii, forma¡itot de la verbul a întoarce: întors, întorcåturå, întoarcere ¿i este atestat pentruprima oarå într-un text coresian (v. TDRG, fasc. 10, p. 478).

Întorsurå

162

Înturna vb. Sensul acestui verb este „a întoarce, a face så cadåasupra celui care l-a fåcut“ (complementul este un farmec) (DA, tom II,partea I, p. 846): „Strigoaicele vin ¿i se roagå så nu le mai fiarbå în foc cåaduc laptele. Atunci trebuie så le întoarne, altfel mor (Gh. Pavelescu,Mana, p. 87-88); „Ie¿i focule, focu! / Cine te-o ¡âpat cu o mânå / Så te întoarnecu douå“ (Calendarul Maramure¿ului, p. 125). Termenul este înregistrat înMoldova (Lucia Cire¿, Lucia Berdan, op. cit., p. 100), în Maramure¿ (V. Ste¡ko,op. cit., p. 62), în centrul Transilvaniei (Gh. Pavelescu, Mana, p. 88); autoriiDA considerå cå acest termen este cunoscut doar în Transilvania(DA, tom II, partea I, p. 846); în realitate, aria sa de råspândire cuprinde ¿iMoldova. Ar fi de men¡ionat cå verbul a înturna, în Transilvania, estefolosit ¿i în cadrul terminologiei medicale (sugerându-ne un nou transferterminologic), cu sensul „a opri în dezvoltare, a curma“ (Idem), cu referirela anumite boli: „Trântitura se întoarnå, dacå se calcå în udul unui cal“(Idem). Verbul analizat este format de la verbul a turna, cu prefixul în-.Dupå cum se poate vedea, prefixul în-, cu referire la verbul analizat, nu dåderivatului acela¿i sens cu cel al bazei derivative, a turna fiind utilizat peterenul magiei populare în expresiile: a turna bozgoane, a turna cositor,prima expresie având sensul „a bosconi, a fermeca“, cea de a douaînsemnând „a descânta de sperieturå“; a înturna nu are nici unul dintresensurile men¡ionate. Scriban (ca ¿i Tiktin) sugereazå ¿i posibilitatea caacest termen så fie mo¿tenit din latinå, indicând ca etimon un verb neatestat*intornare (SCRIBAN, p. 702). Prima atestare a termenului dateazå dinsecolul al XVI-lea (v. TDRG, fasc. 10, p. 485); el apare ¿i în ALR SN, I, h. 127,h. 253; ALR SN, IV, h. 1106, dar fårå sens magic. Verbul analizat prezintå¿i varianta a întorna (A. Gorovei, op. cit., II, p. 443).

Înturna

Jora vb. v. Jura

Jura vb. Acest verb prezintå certe implica¡ii magice, juråmântulfiind „un ritual lingvistic solemn“, care „î¿i are originea în magie“(V. Kernbach, Dic¡ionar de mitologie generalå, Ed. ªtiin¡ificå ¿i Enciclopedicå,Bucure¿ti, 1989, p. 271). Majoritatea sensurilor verbului discutat confirmåsugestiile de mai sus: „a afirma sau a declara sub juråmânt“; „a se afurisi,a se blestema“; „a se lega prin cuvânt“; „a lega pe cineva prin juråmânt,a-l pune så jure“ (DA, tom II, partea a-II-a, p. 60). Dupå cum se observå,aceste sensuri indicå cel mai adesea o legare prin cuvânt a cuiva, o legareevident simbolicå chiar ¿i pentru lumea modernå. De multe ori ac¡iuneaverbului a jura este puså sub patronajul unei divinitå¡i; „Juråm pe via¡anoastrå ¿i Dumnezeul nostru!“ (A. Fochi, op. cit., p. 44) se leagå prin cuvântcålu¿arii olteni. Alteori ac¡iunea verbalå denumitå cu termenul a juravizeazå aspectele esen¡iale ale persoanei în cauzå: „Må jur pe ochii mei!“(ªez, I, p. 118); vezi ¿i exemplul anterior. Pe teren mitofolcloric românescexistå numeroase situa¡ii de utilizare a juråmântului; spre exemplu, încazul manifestårilor cålu¿arilor, depunerea juråmântului era o etapåesen¡ialå: „Când intrå în cålu¿ pentru prima datå, jurå (cålu¿arii – n.n.)pe steag, så nu spunå nimånui secretele cålu¿ului“ (A. Fochi, op. cit., p. 43).Ritualul de fixare a hotarelor implicå, de asemenea, ac¡iunea verbului îndiscu¡ie: „Preotul cite¿te molifta, iar oamenii stau cu mâna întinså pe pie-trele ce se vor înfige, apoi jurå cå nu le vor atinge niciodatå“ (Ibid., p. 129). Ca¿i în cazul altor ac¡iuni magice, se poate constata ¿i fenomenul de degradaresemanticå; spre exemplu, în zona Arge¿ au fost înregistrate expresiile juråde stå soarele-n loc ¿i jurå de curå ¡åndårile, ambele cu sensul „minte de la

J

164

obraz, fårå ru¿ine“ (D. Udrescu, op. cit., p. 148). Termenul discutat esteatestat încå din secolul al XVI-lea (v. DA), prezintå variantele a giura,a jora ¿i a generat termenul magic jurat.

Jurament s.n. v. Juråmânt

Jurat,-å adj. DEX indicå douå omonime: jurat, ca termen juridicmodern (curtea de jura¡i), ¿i jurat, „blestemat, afurisit“; „råu, hain“ (DEX,p. 551), în timp ce DA men¡ioneazå pentru jurat sensul „legat prinjuråmânt“ (DA, tom II, partea II, p. 61): „Cåpetenia lor (a cålu¿arilor – n.n.)e mutul din cålu¿, care e jurat så nu vorbeascå cât timp s-au angajat såjoace“ (A. Fochi, op. cit., p. 45). Termenul discutat poate avea ¿i sensul„blestemat, afurisit“ (v. DA); „Când un mort se gåse¿te neputrezit secrede cå-i jurat“. ªi în unele blesteme este valorificat acest sens: „Fire-aijurat (v. DA). Adjectivul jurat este înregistrat de ªåineanu ¿i cu sensurile„promis în juråmânt“ ¿i „neîmpåcat“ (DULR, p. 352). Primul dintre acestesensuri a fost eviden¡iat ¿i de noi pe teren popular („Fata i-o fost juratî deòicî“ – informa¡ie de teren: Dobrina-Hu¿i, jud. Vaslui), iar în ceea ceprive¿te al doilea sens men¡ionat de ªåineanu putem remarca faptul cåavem de a face cu un fenomen de degradare semanticå, termenulpierzându-¿i în aceastå situa¡ie semnifica¡ia magicå: du¿mani jura¡i (Idem).

Juråmânt s.n. DA define¿te astfel acest cuvânt: „Afirmare (încre-din¡are, confirmare, fågåduialå) solemnå – în special înaintea unui forjudecåtoresc – luând de mårturie pe Dumnezeu sau cele sfinte (ca oråmå¿i¡å din vremurile stråbune) ¿i soarele, cerul etc., sau condi¡ionândvia¡a, fericirea, norocul unei fiin¡e iubite (pårin¡i, copii etc.) ori integrita-tea unui lucru scump (lumina ochilor etc.) de adevårul afirma¡iei“ (DA,tom II, partea a II-a, p. 61). Termenul este atestat încå din secolul al XVI-lea(Idem) ¿i are o serie întreagå de implica¡ii pe teren popular, strâns legatede unele aspecte prezentate pentru verbul a jura: „Legarea în cålu¿ari seface prin juråmânt la råspântie ¿i pentru opt zile“ (A. Fochi, op. cit., p. 44).ªi la fixarea hotarelor, dupå procedura indicatå (v. Jura), cei implica¡i„pun cårbuni ca semn al juråmântului“ (Ibid., p. 129). Hasdeu atrage aten¡iaasupra unor formule de juråmânt construite pe utilizarea conjunctivuluicu sau fårå adverbul a¿a: „så n-apuce Pa¿tele“ (B.P. Hasdeu, Etymologicum2,II, p. 24); „a¿a så tråiesc“ (Idem); „a¿a så-mi ajute Dumnezeu“ (Idem). Unele

Jurament

165

dintre aceste formule de juråmânt continuå, dupå Hasdeu, o serie deformule juridice latine: „ita di ament!“; „ita sim felix!“;“ita valeas!“;„ita vivas!“ (Idem). Termenul discutat cunoa¿te o serie de variante:giuråmânt, giuråment ¿i prezintå „fluctua¡ii ale formei de plural: juråminte,juramente, juråmânturi, juråmin¡i“ (v. DA); el provine din lat. juramentum(DEX, p. 551).

Jurui vb. Înregistrat în Basarabia, cu sensul „a vråji, a fermeca“.Sursele consultate trimit toate spre un etimon maghiar, fie cå este vorba degyürü, „inel“ (DA, tom II, partea a II-a, p. 64), fie de gyürüz, „a logodi“(DGLR, p. 678). Dupå cum observå autorii DA, „apropierea de a jura s-afåcut ulterior, prin etimologie popularå“ (DA, tom II, partea a II-a, p. 64).Sensul magic de care am pomenit, „a vråji, a fermeca“, „poate sta în legå-turå cu rolul inelului în vråji ¿i farmece“, crede N. Dråganu (DR, IV, p. 759).Din bogata simbolisticå a inelului putem men¡iona ¿i unele aspecte legatede domeniul magicului; astfel, în zona Grivi¡a, jud. Gala¡i (anchetåproprie), se considerå cå sunt apåra¡i de blesteme cei ce poartå un inel.Termenul este atestat pentru prima oarå în secolul al XVI-lea, în CodiceleVorone¡ean (v. TDRG, fasc. 11, p. 522). Pe terenul spiritualitå¡ii române¿tieste de re¡inut, chiar dacå nu are implica¡ii magice, derivatul juruin¡å,„legåmânt fa¡å de Dumnezeu“ (v. DA).

Jurui

Lamoste s.f. Pe teren popular, substantivul amintit denume¿teo boalå: „diaree, ie¿ire afarå, urdinare cu sânge ¿i colice la copil“(DA, tom II, partea a II-a, fasc. II, p. 88); „boalå de copii cu colici, durerifoarte mari“ (DESLR, p. 398). Pe lângå sensul men¡ionat, dic¡ionareleînregistreazå ¿i sensurile: „duh råu ce se credea cå suge sângele copiilor“(Idem); „descântec pentru vindecarea acestei boale“ (v. DA). Acest dinurmå sens ¿i permite, de altfel, includerea cuvântului lamoste în cadrulterminologiei magice, cuvânt care, dupå cum se observå, denume¿te ¿i opracticå magicå, nu numai o boalå care se trateazå prin acea practicåvråjitoreascå; este o situa¡ie asemånåtoare cu cea întâlnitå în cazulremediilor vegetale de tipul holerå, gålbinare etc., numai cå drumul parcursa fost pu¡in diferit, dupå cum vom observa: „Cu rådåcini de odoleanmoa¿ele mai iscusite fac un cântec (descântec – n.n.) numit lamoste“(N. Leon, op. cit., p. 53). Acest descântec era practicat pentru vindecareabolii cu acela¿i nume. O situa¡ie asemånåtoare am putut înregistra ¿i înzona Covurlui, în cazul cuvântului samcå (v. Samcå), ceea ce ne indicå oposibilå modalitate de îmbogå¡ire a lexicului magic, prin reduc¡iamodelului tripartit (descântec de lamoste, descântec de samcå), e posibil, ¿i dinmotive de economie lingvisticå. Resmeri¡å crede cå acest termen ar provenidin structura „lamia est“ (DESLR, p. 398), care ar avea sensul „este lamia“(un spirit malefic – n.n.), solu¡ie etimologicå nevalidatå de cercetareafilologicå. Consideråm cå termenul analizat provine din vsl. lamosti (DA,tom II, partea a II-a, fasc. II, p. 88) ¿i prezintå un derivat cu semnifica¡iepe medicinei populare, a låmosti „a îmbolnåvi un copil de lamoste“(Gr. S, II, p. 101).

L

167

Lângoare s.f. v. Lingoare

Lecuitoare s.f. Termenul este format de la verbul a lecui (DA, tom II,partea a II-a, fasc. 2, p. 130), având sensul „doftoroaie“ (Gropeni, jud. Bråila,anchetå proprie). Autorii DA men¡ioneazå prima atestare acorespondentului masculin al termenului discutat (lecuitor), în anul 1643(Idem): „Domnul nostru Isus [...], vraciul ¿i lecuitorul oamenilor“. Dupåcum se poate observa, în acest text cuvântul lecuitor nu are sens magic. Înzona Gropeni, lecuitoarea (pl. lecuitoare) este o femeie în vârstå, priceputåla diverse practici din domeniul medicinei magice; ea nu se ocupå„cu fermece ¿i alte spurcåciuni“ (informa¡ie de teren), fiind un fel de medicpopular. Termenul este cunoscut încå în zonå, dar tipul de actant denumitcu acest termen este pe cale de dispari¡ie. Substantivul lecuitoare se poatefolosi ¿i în combina¡ie cu termenul babå (de¿i el denume¿te, de fapt,o femeie în vârstå!), dupå cum ne aratå atât materialele de teren, cât ¿i celebibliografice: „babele lecuitoare niciodatå nu vor putea ajuta pe bolnavmai bine ca un doctor“ (v. DA, tom II, partea a II-a, fasc. 2, p. 130). Consi-deråm cå în cazul acestui termen s-a produs un transfer terminologic,punctul ini¡ial constituindu-l terminologia medicalå popularå“.

Lega vb. „A paraliza prin farmece“; „a vråji“ (DA, tom II,partea a II-a, p. 136). Tr. Herseni observå cå „dacå a face ¿i a desface indicådinamismul magiei, caracterul ei de ac¡iune sau reac¡iune, de interven¡ieactivå în mersul lucrurilor sau de apårare fa¡å de împrejurårile ostile,a lega ¿i a dezlega aratå doar alt aspect al ei, cel de angajare ¿i dezangajare,de antrenare ¿i dezantrenare, de integrare ¿i dezintegrare într-o lumeconsideratå de cei implica¡i drept sacrå“ (Tr. Herseni, op. cit., p. 125). Spredeosebire de perechea de verbe amintitå ini¡ial (a face – a desface), cea de-adoua poartå parcå mai mult amprenta concretului: „Analogia cu lumeafizicå este izbitoare. A¿a cum existå posibilitatea de a lega sau de a dezlegape cineva cu funia, cureaua, lan¡ul, deci perceptibil, pentru cå material,existå posibilitatea de a lega sau de a lega ¿i de a dezlega sau de a dezlegaprin cuvinte, cu procedee imperceptibile, pentru cå sunt strict idea¡ionale,dar cu rezultate tot atât de puternice ¿i de trainice ca ¿i cele fizice, bauneori mai mult decât acestea“ (Idem). Legarea simbolicå, prin cuvinte,este binecunoscutå pe teren popular, mai ales în domeniul erotic sau încel meteorologic. „Au doarå ai legat pre bårbat cu femee?“ (Antim Ivireanul,

Lega

168

Didahii, Ed. Minerva, Bucure¿ti, 1983, p. 183); „Ploaia o leagå vâlha¿ii,oameni care au darul acesta sau a¿a sunt ursi¡i“ (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea,op. cit., p. 479). A lega a fost înregistrat pentru prima oarå în textele vechiromâne¿ti încå în secolul al XVI-lea (TDRG, fasc. II, p. 543), este råspânditcu valoare magicå pe întreg teritoriul românesc ¿i a generat o suitå determeni ai magiei populare: legåtoreaså, legare, legat (substantiv), legat-å(adjectiv). Ar mai fi de men¡ionat un fapt: atunci când anumite elementeale naturii (ploaia, grindina etc.) sunt supuse legårii prin mijloace magice,credem cå avem de-a face cu o ac¡iune de control magic a acestor elementeîn folosul comunitå¡ii (v. J.G. Frazer, Creanga de aur, II, Ed. Minerva,Bucure¿ti, 1980).

Legare s.f. De obicei, acest cuvânt indicå atât un tip de activitatemagicå, cât ¿i o practicå vråjitoreascå. Pe teren popular este mai frecventcel de-al doilea sens: „Legarea ploii se face înfigând un topor [...] în påmântcând plouå tare“ (B.P. Hasdeu, Etymologicum2, II, p. 37); în acest contextsintagma legarea ploii este sinonimå cu legatul ploii, ambele indicândo practicå magicå (v. Legat „practicå magicå“). ªi cu privire la ac¡iunea deconstituire a cetei cålu¿arilor este utilizat termenul legare: „înrolarea saulegarea cålu¿arilor se face în modul urmåtor“ (T. Pamfile, Sårbåtorile devarå, p. 59). Termenul discutat este atestat pentru prima oarå în secolul alXVI-lea, într-un text coresian (DA, tom II, partea a II-a, fasc. II, p.136), esteformat de la infinitivul verbului a lega (v. Lega) ¿i prezintå un derivat ie¿itdin uz ¿i fårå implica¡ii magice, nelegare (v. DA).

Legat s.n. Termenul provine de la supinul verbului a lega ¿i areîn¡elesul „legåturå, farmec“: „A mieu socru tri ani a tras k’in då legat“(AAF, VI, p. 378); prepozi¡ia de (då) are, în acest context, sensul „dincauzå“. Autorii DA men¡ioneazå substantivul amintit, cu sensul „ac¡iu-nea de a lega“ (DA, tom II, partea a II-a, fasc. 2, p. 136) ¿i exemplificå acestsens, printre altele, cu sintagma legatul ploilor („I. Creangå“, II, p. 27),sinonimå cu legarea ploii (v. Legare), ambele indicând, cu structuri diferite,aceea¿i practicå de control magic al ploii. În domeniul erotic, practicamagicå a legatului este frecventå: „Legatul bårbatului se face cu paie de lamåturå“ (Cuca, jud. Gala¡i; anchetå proprie). Practica magicå men¡ionatåare implica¡ii ¿i pe terenul divina¡iei populare: D. Udrescu prezintå înlucrarea sa a¿a numitul legat al parilor (v. Lega): „Legatul parilor, datinå

Legare

169

dupå care fetele, în ajun de Cråciun, leagå parii seara, cu fir ro¿u ¿i,diminea¡a vin så vadå ursitul, dupå cum e parul (gros, sub¡ire, drept,strâmb, noduros, neted etc.)“ (D. Udrescu, op. cit., p. 184); practica respec-tivå este înregistratå ¿i în Moldova (informa¡ie comunicatå de cercetåtoareaLucia Cire¿ de la Institutul de Filologie Românå „A. Philippide“ din Ia¿i).Termenul legat nu trebuie confundat cu omonimul såu, ce se referå lao persoanå, legat „paralizat prin farmece“ (CADE, p. 703); „impotent“(R. Popescu, Graiul gorjenilor de lângå munte, Ed. Scrisul Românesc, Craiova,1979, p. 97). Substantivul discutat are råspândire pe întreg teritoriulromânesc, iar prima atestare a sa dateazå din secolul al XVI-lea (v. TDRG,fasc. 11, p. 544).

Legat-å adj. Avem în vedere, de data aceasta, cuvântul legat,ce denume¿te o caracteristicå magicå ¿i are sensul „vråjit, fermecat“: „Ploilesunt legate de oameni, care au interesul så nu ploaie; între aceste soiuride oameni se numårå cåråmidarii, care au nevoie de soare spre a li seusca cåråmida“ (T. Pamfile, Våzduhul, p.125); „Femeia care a pierdut (copi-lul – n.n.)... trebuie så fie de cineva legatå“ (S.Fl. Marian, Na¿terea1, p. 74);„Unele (comori – n.n.) ... sunt legate, blåståmate, vråjite, ca nimånui sånu-i priascå“ (T. Pamfile, Comorile, p. 10). Termenul este înregistrat însecolul al XVI-lea (v. DA, partea a II-a, fasc. II, p. 136) fårå sens pe terenmagic ¿i prezintå un derivat, nelegat, ie¿it din uz (v. DA). Prezen¡a acestuicuvânt pe teren tradi¡ional este mult mai consistentå, dupå cum dovedescnumeroase credin¡e, practici: „Ei (cålu¿arii – n.n.) sunt lega¡i a sta încålu¿ trei, cinci sau nouå ani“ (A. Fochi, op. cit., p. 43); „seara se adunå ceilega¡i“ (Idem). Termenul omonim, cu sensul „practicå magicå“ apare ¿i elfrecvent în credin¡ele referitoare la cålu¿ari, dar nu este posibilå, nici unmoment, confuzia acestor douå cuvinte: „Legatul se fåcea înainte pe treiani“ (Idem). Totu¿i pu¡ine lucråri lexicografice înregistreazå cei doi termeniomonimi (v. DA; v. CADE, unde legat apare cu sensul „paralizat de (prin)farmece“; de obicei astfel de lucråri atrag aten¡ia asupra cuvântului cusensul „practicå magicå“.

Legåmânt s.n. Cuvânt cu semnifica¡ie magicå „vrajå, farmac“ (v. DA,tom II, partea a II-a, p. 137) ¿i care provine, dupå pårerea noastrå, dinlat. ligamentum, de¿i autorii DA sugereazå ¿i o altå solu¡ie etimologicå:„derivat din lega, prin sufixul [...] -åmânt“ (v. DA). În general, dic¡ionarele

Legåmânt

170

nu atrag aten¡ia ¿i asupra implica¡iilor magice, ceea ce face mai dificilåîn¡elegerea corectå a acestor termeni pe teren cultural tradi¡ional. Datfiind faptul cå, indiferent de originea sa, acest termen este sim¡it caapar¡inând microsistemului lexical format în jurul verbului a lega, nutrebuie så ne mire prezen¡a sa în textele referitoare la formarea cetei decålu¿ari: „Legåmântul: seara se adunå cei lega¡i. Se a¿eazå în rând, a¿a felîncât unul så vinå în spatele celuilalt“ (A. Fochi, op. cit., p. 43); „Legåmântul¡ine trei såptåmâni, cât ¡in Rusaliile“ (Ibid., p. 48). În aceastå din urmåsitua¡ie legåmânt este sinonim cu legåturå: „Durata legåturii e pe trei ani“(Ibid., p. 50), sau chiar cu juråmânt: „Se leagå (cålu¿arii – n.n.) printr-unjuråmânt så joace trei ani“ (Ibid., p. 52).

Legåtoreaså s.f. Este un termen mai pu¡in cunoscut, ce denume¿teun actant de sex feminin „care leagå prin farmece“ (DA, tom II, parteaa II-a, p. 136). N. Påsculescu înregistreazå termenul în zona Hu¿i (Mol-dova): „Ie¿irå vråjitoreasa, fermecåtoreasa, legåtoreasa“ (N. Påsculescu,op. cit., p. 355). Autorul men¡ionat explicå termenul legåtoreaså ca repre-zentând un actant „care leagå ¿i nu mai dezleagå“. Dupå cum se poateconstata, avem de a face cu un agent magic cu ac¡iune maleficå, a legaavând, în general, conota¡ii negative, „a paraliza prin farmece“. ÎnDobrina-Hu¿i, jud. Vaslui (anchetå proprie) legåtoreaså avea sensul „femeiecare leagå cununiile“ ¿i forma de plural legåtorese, care înså aproape cånu era folositå, dupå cum ne-a spus informatorul utilizat. Materialeleconsultate ne aratå cå acest termen era folosit în estul Moldovei; în altezone acest cuvânt nu a fost înregistrat de noi. De¿i este un termen regio-nal, legåtoreaså parcurge, din punct de vedere semantic, un traseu verificat¿i în cazul altor termeni: trecerea de la denumiri cu caracter particular,legate de ac¡iunea sugeratå prin etimon, la denumiri cu caracter general;astfel, se explicå apari¡ia celui de-al doilea sens al termenului legåtoreaså,„vråjitoare“ (DA, tom II, partea a II-a, p. 136). Termenul analizat nu arederivate pe terenul magiei populare ¿i este format de la un substantiv,neînregistrat de noi cu sens magic, legåtor, cu sufixul -easå.

Legåturå s.f. Provine din (lat.) ligatura (DLRM, p. 452; TDRG,fasc. 11, p. 545) ¿i este înregistrat cu sensul „vrajå, farmec“ (DA, tom II,partea a II-a, fasc. 2, p. 140): „Io nu dezleg vita [...], cå dezleg ura, legåtura,¡ipåtura“ (Antologie, p. 257); descântecul respectiv este „de ¡ipåturå,

Legåtoreaså

171

de urå, de legåturå“. Scriban înregistreazå substantivul în discu¡ie, darfårå sens magic. (SCRIBAN, p. 736). Forma de plural a termenului analizateste legåturi (v. TDRG, fasc. 11, p. 545): „Când le dezleagå, trebe så le puiela foc ¿i så se spele tåt atunci sara ¿i så le ducå-n cruci de drum ¿i så le ¡ipe.Atunci ie scapå de tåte, de legåturi, de tåt nåcazul“ (Antologie, p. 257). Con-form credin¡elor populare, legåtura este o practicå magicå deosebit depericuloaså, care poate duce la deces: „unu la noi a murit din legåturå“(AAF, VI, p. 378). Cu toate acestea, existå anumite tipuri de legåturi careau un scop benefic. I. Mu¿lea aminte¿te de legatul viilor ¿i al holdelor, caresunt astfel apårate: „Prin aceastå legåturå viile sunt apårate de multestricåciuni, mai ales de a fi mâncate de påsåri – granguri, mierle ¿i altele“(I. Mu¿lea, Cercetåri, I, p. 308); „Asemenea legåturi se fac înså ¿i pentrugrâu (holde) ¿i oveze etc. [...] ca så fie apårate de jaful vråbiilor“ (Idem).Practica magicå analizatå este intens utilizatå în domeniul erotic:„I-a fåcut legåturå ca så nu se ducå la alta“ (Stelnica, jud. Ialomi¡a; anchetåproprie); „legåtura e o vrajå prin care i se leagå unuia cununiile“ (Grivi¡a,jud. Gala¡i; anchetå proprie). Legåtura era, în mentalitatea popularå, unadintre cele mai importante opera¡iuni cu caracter magic, dupå cum sepoate constata din materialele studiate: „Nu existau (la ¡arå – n.n.) doctori[...], iar babele descântåtoare le ¡ineau locul cu descântecele, farmecele,legåturile ¿i lucrurile båbe¿ti“ (C. Pintilie, Monografia comunei Matca, p. 641).Legåturå apare ¿i în textele vechi: „Spune-mi, fiule, au doarå e¿ti cititoriude stele, au faci farmece? [...] Au doarå ai legat pre bårbat cu fåmee?Au altå legåturå pentru vreo boalå?“ (A. Ivireanu, op. cit., p. 183). Termenulmen¡ionat are ¿i sensul „boalå“. Autorii DA re¡in pentru termenul legåturåsensul „impoten¡å“ precizând: „în urma unei vråji“ (DA, tom II, parteaa II-a, fasc. 2, p. 140). Credem cå avem, ¿i de data aceasta, de-a face cu unfenoment de transfer terminologic. Mai pu¡in clarå este definireasubstantivului legåturå cu sensul „lucru necurat“; credem cå în aceaståsitua¡ie, cuvântul analizat semnificå un anumit obiect prelucrat magic,cu valoare de farmec. Aceasta înseamnå cå legåturå are ¿i sensul „elementcu valoare magicå“. Prima atestare a termenului dateazå din secolul alXVI-lea (v. TDRG, fasc. 11, p. 544); el este înregistrat în ALR II/I, MN 4200, 60;în ALR SN, I, h. 56, h. 505 ¿i în ALR SN, II, h. 592, fårå sens pe terenulmagiei populare.

Lingoare s.f. Avem în vedere planta cu numele identic cu acela albolii numitå popular lingoare sau lungoare, lângoare; este cunoscut faptul

Lingoare

172

cå planta respectivå este utilizatå ca remediu magic în cazul bolii amintite.De obicei dic¡ionarele înregistreazå doar acest din urmå sens: „febråtifoidå“ (DULR, p. 373; DEX, p. 574). Valoarea magicå este rar men¡ionatå¿i, am spune, mai ales în lucrårile cu specific etnobotanic: SMPTRE, p. 68;Al. Borza, op. cit., p. 253), ceea ce indicå faptul cå lingvi¿tii ar putea benefi-cia de o serie de pre¡ioase informa¡ii, prin apelul mai consistent lacercetårile din domeniul men¡ionat. Acest substantiv prezintå variantelelungoare („boalå lungå“ – n.n.), ¿i lângoare (DEX, p. 574) ¿i provine dinlat. langor-oris (Idem). Varianta des întâlnitå în textele populare, lungoare,a apårut ca urmare a unei etimologii populare, boala respectivå fiind consi-deratå „de popor ca boalå îndelungatå“ (DULR, p. 373). Ar mai fi de remar-cat faptul cå planta lingoare (Tysimochia vulgaris) este cunoscutå în popor¿i sub câteva denumiri ob¡inute prin compunere: iarbå de lingoare, rådåcinåde lungoare, iarbå de lângoare, floare de lângoare (Al. Borza, op. cit., p. 103).Indiferent de termenul utilizat (dintre cei aminti¡i) pentru a o denumi,planta lungoare (lingoare) este, dupå cum noteazå Al. Borza, „folositå înmedicina popularå la vindecarea lungoarei“ (Ibid., p. 103).

Loajnicå s.f. v. Loajni¡å

Loajni¡å s.f. Este un alt termen cu caracter regional, înregistratîn Mun¡ii Apuseni (T. Frâncu, Gh. Candrea, op. cit., p. 102), în Bihor(Gh. Pavelescu, Cercetåri, p. 30), în zona Scåri¿oara (Ibid., p. 65); substan-tivul men¡ionat are sensul „vråjitoare“ (Gh. Pavelescu, Mana, p. 80;Gh. Pavelescu, Cercetåri, p. 30). Frâncu ¿i Candrea gloseazå acest termen,cu sensul „strigoaie“ (T. Frâncu, Gh. Candrea, op. cit., p. 102). Materialelecercetate ne permit så credem cå este vorba de un actant uman ¿i nu deunul imaginar: „loajnicile nu se duc la spovedit“. „Popa înså nu spunela oameni care femei sunt loajnice“ (Gh. Pavelescu, Cercetåri, p. 65).„Un fecior a prins o loajnicå, când îi tundea o vacå“ (Ibid., p. 68). „ªi o totauzit sluga cå ståpâna-i loajnicå“ (Ibid., p. 74). Conform credin¡elor popu-lare, loajnicele sunt vråjitoare care iau mana laptelui de la vite, dar „existå¿i loajnice care iau laptele de la femeile cu copil“ (Ibid., p. 70). Termenulanalizat prezintå câteva variante: loajni¡å (Gh. Pavelescu, Mana, p. 80) ¿ilo¿ni¡å (T. Frâncu, Gh. Candrea, op. cit., p. 102). Forma de plural a terme-nului este luajnice sau loajni¡e (Gh. Pavelescu, Mana, p. 80). În ceea ceprive¿te etimologia acestui termen, nu ne putem pronun¡a cu precizie,

Loajnicå

173

deoarece nu ne este prea clarå structura cuvântului analizat; se pare cåpartea finalå a termenului sugereazå prezen¡a unui formant de tipul -i¡å(-icå); partea ini¡ialå sugereazå, la rândul ei, o posibilå legåturå cu verbula lua (în fond principala opera¡ie magicå a acestui actant este „luatulmanei“). Este înså posibil ca apropierea de verbul a lua så fie târzie, bazatåpe o etimologie popularå, astfel încât varianta înregistratå în secolul trecutde Frâncu ¿i Candrea (lo¿ni¡å) så constituie, de fapt, punctul de la caretrebuie pornit pentru o abordare etimologicå viabilå.

Lo¿ni¡å s.f. v. Loajni¡å

Lua vb. Verbul a lua provine din (lat.) levare (TDRG, fasc. 11,p. 599; DGLR, p. 580) ¿i intrå în structura câtorva expresii cu semnifica¡iepe terenul magiei populare: a lua cu¡itul, a lua mana, a lua laptele, a lua bunul,a lua sporul (rodul). Så urmårim, pe rând, expresiile men¡ionate. A luacu¡itul are semnifica¡ia unei ac¡iuni cu caracter benefic, de înlåturare a uneivråji (v. Pune): „Cum se ia cu¡itul“ (C. Rådulescu-Codin, Literaturå, p. 535).„Cu¡it cununat [...] / Te iau de la N. din inimå ¿i din burtå“ (Idem). „Vråji-toare care ¿tie så ia cu¡itul“ (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 492).A lua mana „a fura, pe cale magicå, laptele de la vite“: „Vråjitoareleiau mana vacilor“ (A. Fochi, op. cit., p. 295). E. Petrovici înregistreazå, înzona Jdrela (Iugoslavia), la popula¡ia româneascå, expresia a lua laptele,care are, dupå pårerea noastrå, acela¿i sens cu a lua mana (ALRT II, p. 7);aceea¿i expresie este înregistratå ¿i în zona Dobra, jud. Hunedoara (Ibid.,p. 69). Revenind la expresia a lua mana, putem men¡iona faptul cå ea estecunoscutå pe întreg teritoriul românesc. De remarcat faptul cå, pentruexpresia amintitå, mai existå construc¡iile echivalente: a lua bunul: „a luamana“ (sporul vacilor) prin vråji ¿i descântece (D. Udrescu, op. cit., p. 25)¿i a lua sporul (rodul) (v. A. Fochi, op. cit., p. 295, p. 298). Verbul a lua a dat ¿icâteva derivate care intereseazå terminologia fiin¡elor mitofolclorice: luåtor,luåtoare; de¿i Gh. Pavelescu trateazå ace¿ti termeni la un loc cu cei cedenumesc actan¡i magici umani, credem cå ei reprezintå fåpturi mito-folclorice ¿i suntem de acord cu modul de definire a lor de cåtre P. Bil¡iu:luåtor „fiin¡å mitologicå, maleficå, despre care se credea cå ia mana vacilor“(P. Bil¡iu, op. cit., p. 524).Ar mai fi, de asemenea, demn de remarcat faptul cå verbul a lua (saucuvinte formate de la rådåcina sa) intrå în structura unor compu¿i referitori

Lua

174

la termeni medicali: luat din vânt „congestie cerebralå, paralizie facialå,nevralgie“ (V. Buturå, op. cit., p. 257), luat din iele „paralizat“ (DULR, p. 302).Verbul analizat de noi face parte din fondul vechi lexical, prezen¡a safiind atestatå în textele medievale încå din secolul al XVI-lea (TDRG,fasc. 11, p. 599); atlasele lingvistice au l-re¡inut pe a lua, mai ales fåråsensul pe teren magic: ALR I/I, h. 105; ALR II/I, h. 8, 159; ALR SN, I, h. 146;ALR SN, IV, h. 941, 973, 974; ALR SN, V, h. 1265, h. 1429, h. 1430; ALR SN,VI, h. 1635.

Luat s.n. Apare în sintagma popularå luatul manei, care vizeazåo pracicå magicå de tip malefic, frecvent întâlnitå în mediul tradi¡ional ¿ireflectatå în numeroase credin¡e, descântece etc.: „Fapt cu cårbuni / Faptcu luatul manei vacilor / ªi a oilor...“ (A. Gorovei, op. cit., I, p. 423). Dupåcum ne indicå numeroase credin¡e populare, se iau o serie întreagå deprecau¡ii pentru contracararea, pe cale magicå, a practicilor malefice deluat al manei: „Spre Sf. Gheorghe se ia mana vitelor. Ciobanii, ca så apereoile de vråji ¿i de luatul manei, se scoalå în ziua de Sf. Gheorghe în zori deziuå ¿i bucimå (cântå din bucium – n.n.) [...]; numai pânå unde ajungebuciumul, numai pânå acolo merg vråjile“ (Credin¡i, p. 130). Substantivulanalizat provine din forma de supin, fårå prepozi¡ie, a verbului a lua, verb ceprezintå numeroase implica¡ii pe teren magic (v. Lua).

Lungoare s.f. v. Lingoare

Luat

Madâlcå s.f. v. Modâlcå

Mahai vb. v. Måhåi

Mamahoarcå s.f. Termenul mamohoarcå a fost înregistrat în zona Bra¿ov,cu sensul „babå me¿terå“ (ªt. Pa¿ca, Glosar, p. 40). În cazul acestui termense poate vorbi de sudarea elementelor mamå ¿i hoarcå; hoarcå „termen debatjocurå dat muierilor, mai ales babelor“ (DA, tom II, partea I, p. 395).Acest termen denume¿te un actant cu caracter general, fapt sugerat ¿i desintagma utilizatå de ªt. Pa¿ca în defini¡ie; atât babå, cât ¿i me¿terå indicåactan¡i de tip general. Credem, de fapt, cå termenul în discu¡ie este sinonimcu babå, dar, spre deosebire de acesta, poartå o notå peiorativå, mårturie ascåderii încrederii comunitå¡ii tradi¡ionale în practicile magice.

Manå s.f. Autorii DEX (p. 595) men¡ioneazå urmåtoarele sensuriale acestui cuvânt: „Lichen comestibil care cre¿te pe stânci...“; „Numelemai multor boli ale plantelor cultivate...“; „plantå erbacee toxicå din fa-milia gramineelor...“ (în compusul manå de ape); „rouå sau ploaie de varåpe vreme însoritå, care are un efect dåunåtor asupra dezvoltårii plantelor“.Dupå cum se observå, dic¡ionarul amintit nu atrage aten¡ia ¿i asupradeosebitelor implica¡ii magice ale termenului discutat; poate doarmen¡iunea „rod, frupt, bel¿ug, abunden¡å“ (Idem) så fie o aluzie la unposibil context mitico-magic. Dupå opinia lui I. Evseev, mana este, dinperspectivå miticå, „o for¡å sau o substan¡å activå a lucrurilor, generatoare¿i påstråtoare a rodului, bel¿ugului“ (DMDMR, p. 253); ¡inând cont deaceste caracteristici, se poate vorbi pe teren popular de mai multe

M

176

concretizåri ale manei: mana grâului, mana bucatelor, mana câmpului, manaholdelor, mana vitelor, mana laptelui, mana albinelor etc. (Idem). Asupraacestor tipuri de manå se poate ac¡iona pe cale magicå (v. Gh. Pavelescu,Mana), mai ales în anumite momente ale calendarului popular,remarcându-se în aceastå privin¡å noaptea de Sf. Gheorghe: „în noapteaspre Sf. Gheorghe, oamenii care au vaci cu vi¡el le leagå cu o funie, le ungcu usturoi la uger ¿i le închid într-un co¿ar, pentru a nu li se lua mana decåtre femeile fermecåtoare“ (A. Fochi, op. cit., p. 299). Existå o serie întreagåde proceduri magice de luare a manei, unele dintre ele extrem despectaculoase: în jude¡ul Fålciu se duc în noaptea de Sângeorz doi oamenicu o funie ¿i o întind peste latul ogorului de la care vreau så ieie mana.Unul o ¡ine de la un capåt, altul la celålalt. Funia o laså så atârne pringrâu sau påpu¿oi ¿i o trec peste întreg ogorul. Când au ajuns la capåt zic:„Toatå mana de pe ogorul acesta merge cu mine la ogorul cutare. Se duc laacel ogor ¿i procedeazå la fel. Apoi se întorc acaså fårå så-i vadå cineva“(Gh. Pavelescu, Mana, p. 58-59). Existå, conform credin¡elor populare, ¿i oserie de semne prevestitoare în privin¡a manei: „De va cådea Sf. Gheorgheîn zi de post, nu va fi manå nici la albine, nici la oi ¿i nici câmpul, nicipomii nu vor rodi din bel¿ug“ (M. Olinescu, Mitologie româneascå, Bucure¿ti,1944); „Dacå cântå cucul în luna lui mart, de la început are så fie anulmånos“ (Credin¡i, p. 130). „Când în ziua de Stretenie (2 februarie) picurådin stre¿inå, va fi manå la albine“ (Ibid., p. 6). Luarea manei era pedepsitåaspru, dupå cum dovedesc textele medievale române¿ti, care pomenesc,de altfel, de vama luårii manei, pe care trebuia så o treacå sufletele celordeceda¡i (v. A. Fochi, op. cit., p. 250); „Cine ia mana grâului sau altcevadintr-acele, acesta iatå, ¿tie lucrul dracului, ori den vin, ori den pâine, oridintr-alt ce, de se va låsa de acestea, så aibå pocanie patru ani, metaniicâte o sutå“ (Gh. Pavelescu, Mana, p. 22). Pe teren lingvisic, se remarcådeosebita råspândire a expresiei a lua mana, echivalentå cu a lua rodul,a lua fruptul, a lua bunul, a lua sporul etc. ¿i cunoscutå pe întreg teritoriulromânesc. Substantivul manå este de origine greacå (DEX, p. 595), påtrunspe teren românesc, posibil prin intermediar slavon ¿i a dat un singurderivat cu semnifica¡ie magicå: månos „roditor, bogat“. Prezintå interespentru cercetarea noastrå sintagma mana casei, înregistratå în zona Muscel,cu sensul „bogå¡ie, prosperitate“ (C. Rådulescu-Codin, Literaturå, p. 569),precum ¿i evolu¡ia semanticå petrecutå la nivelul substantivului discutat,prin trecerea la sensul „avere“ („Comoara satelor“, 4/1925, p. 56). Primaatestare a termenului dateazå din secolul al XVII-lea.

Manå

177

Marinå s.f. v. Mårinå

Ma¿teri¡å s.f. Este înregistrat în Arge¿ (D. Udrescu, op. cit., p. 160).Autorul men¡ionat stabile¿te urmåtorul sens: „femeie care umblå cu farmece¿i vråji“ (Idem): „Så nu te mai duci la ma¿teri¡a aia, cå are pe dracu-n ea;umblå cu dracu“ (Idem). Acest termen este înregistrat ¿i cu forma de plu-ral: ma¿teri¡e. Se pare cå a luat na¿tere prin contaminarea dintre un termence denume¿te un actant magic (me¿teri¡å) ¿i ma¿timå, cuvânt care esteînregistrat de Udrescu cu sensurile „mama vitregå“, „femeie cumplitå,aprigå rea“ (p. 160). Termenul prezentat de noi, ma¿teri¡å, a preluat, dealtfel, conota¡iile negative ale cuvântului amintit (ma¿timå). Pe terenulmagiei populare, ma¿teri¡å are sensul amintit la început; D. Udrescu sur-prinde ¿i o evolu¡ie semanticå petrecutå la nivelul termenului magic:de la „femeie care umblå cu farmece ¿i vråji“ la „vråjitoare“, ceea ceprobeazå, din nou, trecerea de la particular la general, în cazul structuriisemantice a termenilor ce denumesc actan¡i.

Måhåi vb. Verbul amintit este atestat pentru prima oarå la 1648(v. DLR, tom VI, p. 223) cu sensul „a amenin¡a“; autorii DLR consideråacest cuvânt ca fiind învechit ¿i având, pe lângå valoarea semanticåamintitå, ¿i sensurile „a face semne cu mâna“; „a vorbi prin semne“;„a amenin¡a cu degetul“ (Idem). în Maramure¿ ¿i Bucovina verbul pomenitare sensul „a lovi cu putere“, iar în zona Suceava este atestat cu sensul„a se apåra cu un ciomag de câini“ (Lexic regional, I, p. 104). în aceea¿izonå este înregistrat ¿i cu un sens ce intereseazå terminologia magicåpopularå: „a face semnul crucii pentru a îndepårta duhurile rele“ (Idem).De¿i gestul ca atare („a face semnul crucii“) ¡ine de domeniul religios,utilizarea lui, în afara cadrului cultic, cu scopul men¡ionat („îndepårtareaduhurilor rele“) este legatå de procedurile magice cu caracter apotropaic,fapt ce nu este singular în cadrul manifestårilor pe teren popular. Termenuldiscutat prezintå varianta a mahai (Lexic regional, I, p. 104) ¿i provine de laverbul de origine slavå mahati (v. DLR).

Måiastrå s.f. Autorii DLR înregistreazå termenul amintit, cu sensul„vråjitoare, fermecåtoare“ (DLR, tom VI, fasc. 3, p. 229): „Aveam de dascålo babå ce era måiastrå vestitå...“ (G. Gorjan, Halima, p. 126, apud DLR,tom VI, fasc. 3, p. 229); termenul apare ¿i în DULR cu sensul „ferme-cåtoare“ (DULR, p. 375). Scriban indicå pentru acest termen ¿i pluralul

Måiastrå

178

måiestre (SCRIBAN, p. 785), iar Tiktin trateazå termenul în discu¡ie încadrul articolului referitor la substantivul måiestru (TDRG, fasc. 11, p. 617).Acest substantiv este înregistrat ¿i în dialectul aromân, tot pentru a denumiun actant magic, având sensul „vråjitoare“ (DR, I, p. 230). L. ªåineanuînregistreazå ¿i forma de plural articulat (måiestrele), care înså se referånu la actantul magic, ci la fiin¡ele mitofolclorice numite iele (DULR, 375;v. ¿i TDRG, fasc. 11, p. 617). De altfel, cunoscutul lingvist men¡ioneazåpentru måiastrå ¿i sensul „zânå“, ceea ce ne sugereazå posibilitatea unuitransfer terminologic între terminologia actan¡ilor magici ¿i terminologiafiin¡elor mitofolclorice. Termenul måiastrå este format de la måiestru,cu formantul -å (pentru feminin).

Måiestresc,-ascå adj. Este mai mult un termen cårturåresc, påtrunstotu¿i ¿i în mediul popular, dupå cum atestå materialele cercetate, ¿i avândsensul „care ¡ine de magie; miraculos, vråjitoresc“ (DLR, tom VI, p. 226):„Aveam de dascål o babå [...] ¿i m-a învå¡at ¿aptezeci de canoanemåiestre¿ti“ (G. Gorjan, Halima, I, p. 126); „Så nu mai ave¡i nici o puteremåiestreascå de acuma înainte asupra bunurilor firei“ (Ibid., IV, p. 182).Acest cuvânt, aståzi ie¿it din uz, define¿te o caracteristicå magicå ¿i esteformat de la substantivul måiestru (v. Måiestru); ar mai fi de men¡ionat cåde la substantivul måiestru s-a format ¿i un alt cuvânt cu valoaredeterminativå, måiestre¿te (v. DLR, tom VI, p. 226) care înså nu a avutsemnifica¡ie pe teren magic; el avea sensul „cu måiestrie, artistic“ ¿i nu afost atestat pe teren popular.

Måiestrie s.f. Autorii DLR înregistreazå substantivul men¡ionat, cusensul „vråjitorie, farmec“: „ªtie farmeci ticålosul, ori vro altå måiestrie.“(DLR, tom VI, fasc. 7, p. 226) ¿i cu forma de plural måiestrii: („Ispråvindvråjitoarea måiestriile ei zise...“; (v. DDRF). Termenul în discu¡ie prezintåvarianta måistrie (v. DLR) ¿i provine de la un alt termen magic, måiestru, caredenume¿te un actant. Sensul ini¡ial al acestui substantiv este „¿tiin¡å ascunså,calitate de a påtrunde tainele“ (v. DLR); ulterior s-a produs o îngustare ¿i ospecializare în plan semantic, substantivul måiestrie ajungând så denu-meascå, pe teren popular, o practicå magicå. ªåineanu atrage aten¡ia asupradeprecierii sensului magic, måiestrie evoluând spre în¡elesul „în¿elåciune,viclenie“ (DULR, p. 375). Cea mai veche atestare a termenului dateazå dinsecolul al XVI-lea, el apårând în Psaltirea Scheianå (v. CIRLV, p. 182).

Måiestresc

179

Måiestru s.m. Termenul este atestat pentru prima oarå într-un textcoresian (v. TDRG, fasc. 11, p. 617), este înregistrat de Tache Papahagi, înMaramure¿, cu sensul „vråjitor“ (T. Papahagi, Graiul ¿i folclorul Maramu-re¿ului, Ed. Academiei Române, Bucure¿ti, 1925, p. 138) ¿i reluat de autoriiDA, cu acela¿i sens; apare ¿i în ALRM II/I, h. 201, dar nu ca denumirepentru actantul magic. Forma de plural a acestui termen este måie¿tri (cuvarianta måiestri): „Aceasta este istoria a doi fra¡i måestri sau fermecåtori“(G. Gorjan, Halima, apud DA, tom VI, fasc. 3, p. 229). Putem men¡iona ¿iexisten¡a a douå derivate cu implica¡ii pe terenul magiei populare: måiestrie„vråjitorie, farmec“ (DA, tom VI, fasc. 3, p. 226) ¿i måiastrå (DULR, p. 375),cu sensul „fermecåtoare“. L. ªåineanu men¡ioneazå sensul de actantmagic, „fermecåtor, vråjitor“ pentru termenul måiestru abia la sfâr¿itularticolului de dic¡ionar; el atrage aten¡ia în mod deosebit asupra sensuluide bazå, „magic, înzestrat cu însu¿iri miraculoase ¿i profetice...“. Credemcå utilizarea termenului måiestru în cadrul terminologiei actan¡ilor magicinu s-a realizat în urma unui transfer terminologic, dupå cum ar sugerasintagma pasåre måiastrå (SCRIBAN, p. 785), ci, pur ¿i simplu, printr-o specia-lizare a sensului de bazå. Dupå cum am men¡ionat, termenul este deorigine latinå ¿i provine din magistrum (DULR, p. 375; SCRIBAN, p. 785;DA, tom VI, fasc. 3, p. 229; TDRG, fasc. VI, p. 617).

Måistrie s.f. v. Måiestrie

Mâieturå s.f. v. Mânåturå

Mâiturå s.f. v. Mânåturå

Mânåturå s.f. Acest substantiv este înregistrat în mai multe zoneale ¡årii: în Ha¡eg, în Maramure¿ (T. Papahagi, op. cit., p. 144), în Ardeal(„Comoara satelor“, I, p. 108). În ceea ce prive¿te sensurile acestui termen,putem men¡iona o serie de elemente ce intereseazå în mod deosebitcercetarea noastrå; astfel, Rosetti înregistreazå termenul mânåturå cu sensul„farmece, aruncåturå“ (Al. Rosetti, op. cit., p. 34), dar ¿i cu sensul „strigoi“(Idem). I.A. Candrea men¡ioneazå pentru termenul în discu¡ie sensul„farmece (din mânå)“ (CADE, p. 785), iar Ov. Densusianu re¡ine pentrutermenul mânåturå sensul „fåcåturå“ (Ov. Densusianu, op. cit., p. 222),ca ¿i T. Papahagi (T. Papahagi, op. cit., p. 144); din cele consemnate pânå

Mânåturå

180

acum se poate observa cå termenul mânåturå denume¿te, în principal,o practicå magicå; sugestia lui Rosetti cu privire la sensul „strigoi“ estesus¡inutå ¿i de C. Tudose, care men¡ioneazå, pentru termenul analizat,sensul „fantomå, strigoi, iele“ (C. Tudose, op. cit., p. 321), cât ¿i de autoriiDLR, care indicå sensul „fantomå, strigoi, nålucå“ (DLR, tom VI, fasc. 9,p. 670). Sensurile prezentate mai sus ne permit så observåm cå acestsubstantiv a fost utilizat ¿i de terminologia fiin¡elor mitofolclorice, astfelîncât comunicarea între cele douå sfere terminologice (magie popularå,fiin¡e mitofolclorice) se face în ambele sensuri, nu numai magia popularåbeneficiind de aportul unor termeni din domeniul terminologiei fiin¡elormitofolclorice.Maria Sitaru consemneazå pentru termenul mânåturå ¿i un alt sens: „boalåpricinuitå de un farmec, de o vrajå, care i s-a fåcut cuiva“ (CCS VII/1, p. 17);¿i Rosetti atrage aten¡ia asupra sensului medical: „boalå pricinuitå de unfarmec“ (Al. Rosetti, op. cit., p. 95). Autorii DLR nu definesc acest termen ¿ipe teren magic („vrajå“), ci atrag aten¡ia doar asupra semnifica¡iilormedicale ale substantivului mânåturå (DLR, tom VI, fasc. 9, p. 670): „boalåpricinuitå de un farmec, de o vrajå (fåcutå asupra cuiva)“. Se observå cå,de aceastå datå, terminologia medicalå este cea care a preluat un termendin domeniul magiei populare. În legåturå cu implica¡iile pe terenul medici-nei populare, ar fi de remarcat sintagma mânåturå spurcatå „vis råu, co¿mar“(CCS VII/1, p. 17), pe care o re¡ine ¿i A. Gorovei (A. Gorovei, op. cit., II, p. 348).Etimologia termenului mânåturå a ridicat unele probleme: conform opinieilui I.A. Candrea, mânåtura ar fi un „farmec (din mânå)“, dupå cum s-avåzut. Credem cå acest termen se explicå mai lesne ca fiind format de laverbul a mâna (v. ¿i DLR, tom VI, fasc. 9, p. 670), care apare destul de desîn descântece: „... ¿i întorn / Toate aruncåturile / Pe capul cui le-a mânat“(S.Fl. Marian, Descântece, p. 146). Substantivul mânåturå prezintå ¿i câtevavariante: mâieturå (Ov. Densusianu, op. cit., p. 222), muieturå (pl. muieturi)înregistrat în Maramure¿ (P. Bil¡iu, op. cit., p. 525), cu sensul „farmece,vråjuri“, mâiturå (pl. mâituri), în zona Mun¡ilor Apuseni (Gh. Pavelescu,Cercetåri, p. 192), måieturå (DLR, tom VI, fasc. 9, p. 670). S-ar putea ca variantamuieturå så se explice ca urmare a unei etimologii populare. Pe baza terme-nului magic s-a creat ¿i un substantiv ce denume¿te o fiin¡å mitofolcloricå:muietor „fiin¡å mitologicå despre care se crede cå paralizeazå, slåbe¿tefunc¡iile organismului, strigoi“ (P. Bil¡iu, op. cit., p. 525). De¿i este un termencu o întrebuin¡are mai limitatå, se poate constata cå mânåturå permite

Mânåturå

181

observarea strânselor legåturi ce existå între diverse sfere terminologice.Termenul este atestat pentru prima oarå abia la sfâr¿itul secolului al XIX-lea,de¿i, în mod cert, are o vechime mai mare pe teren popular; este înregistrat¿i în ALR I, h. 1397; 88, h. 1398; 535.

Mânecåtoare s.f. Dupå cum men¡ioneazå autorii FCLR, „derivatelecu acest sufix (-toare) fixeazå momentul când se începe sau se îndepline¿teo ac¡iune“ (FCLR p. 82). Avem în discu¡ie un singur termen, ¿i anumemânecåtoare, provenit de la verbul a mâneca, cu sensul „a se sculadis-de-diminea¡å“ (SCRIBAN, p. 820; DLRM, p. 507). Termenul discutatare sensul „vrajå“: „... în ajun [...] se fac mânecåtori (vråji pentru sporulsau luarea sporului holdelor ¿i al laptelui de la vaci)“ (A. Fochi, op. cit.,p. 296). Autorii DLR men¡ioneazå caracterul regional al acestui termen ¿ivariantele lui: mânicåtoare, månecåtoare (DLR, tom VI, fasc. 9, p. 689).În råspunsurile la chestionarele lui Hasdeu apare de asemenea sensulmagic: „mânecåtoare, alteori farmecul, me¿tesugul sau vråjitoria prin care seia rodul“ (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 362). Termenul în discu¡ie apare¿i în expresia a face mânecåtori (Idem). Mânecåtoare, ca denumire pentrupractica magicå, este înregistrat în Muntenia. Acest termen provine, defapt, dintr-o altå sferå terminologicå, ¿i anume din cea a sårbåtorilor popu-lare: mânecåtoare „sårbåtoare båbeascå ce cade în ajunul Sf. Gheorghe;în noaptea de mânecåtori se fac farmece ¿i vråji“ (DULR, p. 381); „în aceanoapte (de mânecåtoare – n.n.) unii buciumå spre a alunga farmecelebabelor care alungå mana de la vite“ (A. Fochi, op. cit., p. 295); „Noapteade 22 april (de mânecåtoare – n.n.), când babele umblå cu farmece ca såopreascå laptele vacilor ¿i produc¡iunile câmpului du¿manilor lor“(SCRIBAN, p. 820). Dupå cum se poate observa, aceastå sårbåtoarebåbeascå poartå o puternicå amprentå magicå, fiind o zi „în care se factoate vråjile“ (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 359). Tocmai datoritå acestuifapt s-a ajuns la un interesant transfer terminologic dinspre terminologiasårbåtorilor populare spre cea magicå. Substantivul mânecåtoare este atestatpentru prima oarå în råspunsurile la chestionarul lingvistic al lui Hasdeu(vol. I, p. 76, v. DLR) ¿i este înregistrat în ALR II, MN 4240; 928 ¿i ALR I,h. 619; 790-792, 805-850.

Mânicåtoare s.f. v. Mânecåtoare

Mânicåtoare

182

Mårin s.m. v. Mårinå

Mårinå s.f. Termenul popular mårinå (mårin) denume¿te o seriede boli la oameni ¿i animale: „bubå la coastå“ (T. Papahagi, op. cit., p. 127);„crampe la stomac“ (ALR, II, h. 4180); „umflåturå la pântecele calului“(ªez., III, p. 139); „boalå cu umflåturi la ugerul vacii“ (AAF, VI, p.175).De la substantivul respectiv s-a format verbul a se mårini, cu variantaa se mårina (v. DLR, tom VI, p. 277). Substantivul mårinå este cunoscut¿i cu un alt sens pe teren popular, pe lângå cel de „boalå“, ¿i anume „plantåde leac“ pentru boala (bolile) cu acela¿i nume (SMPTRE, p.68; Al. Borza,op. cit., p. 255); despre aceastå plantå se men¡ioneazå cå este „folositå înmod popular la crampe de stomac ¿i diaree“ (Idem). Tocmai prin faptul cådenume¿te o plantå de leac utilizatå în boala cu acela¿i nume, mårinåa intrat în aten¡ia lexicului vråjitoresc, ca termen ce denume¿te un elementcu valoare magicå. Cu privire la originea acestui termen s-au emis douåopinii diferite: N. Dråganu îl considerå element de origine latinå, pornindde la un radical latin malus (DR, IV, p. 742-745), în timp ce AlexandraBurnei îl considerå format pe teren românesc, de la numele unei sårbåtoripopulare (Sf. Marina). Înclinåm spre aceastå ipotezå, dat fiind faptul cåmaterialele folclorice vin în sprijinul ei; „Mårina, 17 iulie. O serbeazå,ca så nu fie mårini¡i (såtenii – n.n.), adicå så nu capete o boalå råutåcioasåla pântece“ (S.Fl. Marian, Sårbåtorile, I, p. 113). Termenul discutat este atestatpentru prima oarå în a doua jumåtate a secolului al XIX-lea (LR, 6/1960,p. 44) ¿i prezintå variantele mårin, marinå (v. DLR).

Måtricå s.f. v. Måtrice

Måtrice s.f. Substantivul men¡ionat are urmåtoarele sensuri:„mitrå“ (sens învechit); „oaie care a fåtat ¿i då lapte“; „nume dat uneipresupuse boli interne (care se manifestå prin sterilitate); „coliciintestinali“; „nume dat mai multor boli (apendicitå, hemoroizi, reumatism,umflåturå a vinelor“ (v. DLR, tom VI, p. 326); pe lângå aceste sensuri, maipoate fi amintit ¿i acela de „plantå de leac“ pentru boala cu acela¿i nume(SMPTRE, p. 68), ceea ce înseamnå cå måtrice denume¿te ¿i un element cuvaloare magicå, fapt pe care dic¡ionarele nu-l semnaleazå, din påcate,decât foarte rar: pe teren popular aceastå plantå mai este cunoscutå ¿i sub

Mårin

183

denumirile poala Sfintei Mårii, granat, iarbå amarå, tarhon (ªez., XV, p. 107).Fiind un termen vechi în limbå (< lat. matrix-icis), el prezintå ¿i numeroasevariante: måtricå, måtrie, måtri¿e, mitrece (v. DLR); este înregistrat în ALR I,h.1778 ¿i ALRM II/I, h.167, ALR II/I, MN 58, dar pentru indicarea boliloramintite, nu a denumirii plantei de leac corespunzåtoare. ªi forma deplural a acestui substantiv prezintå o serie de variante: måtrici, måtri¿e,iar, în ceea ce prive¿te derivatele, putem aminti pe måtricat, måtricea, måtricer,måtricioi, måtricos, måtriculat (v. DLR). Dintre aceste derivate, ultimele treiapar doar în descântece, iar cel mai interesant pare a fi måtricioi, caredenume¿te ¿i o fiin¡å imaginarå ce personificå boala respectivå (v. DLR.,tom VI, p. 326). Conform unui model specific derivårii pe teren popular,termenii ce denumesc boli î¿i creeazå elementul corelat de sex opus, ceeace a fåcut posibilå ¿i apari¡ia cuvântului måtricioi, corelat cu femininulmatrice (matricea). Termenul matrice este atestat pentru prima oarå în secolulal XVI-lea (v. DLR), dar cu sensul, aståzi ie¿it din uz, „mitrå“.

Måtrie s.f. v. Måtrice

Måtri¿e s.f. v. Måtrice

Meni vb. „A prevesti viitorul (bun sau råu)“; „a predestina“;„a ura“ (DESLR, p. 394); „a potrivi, a aranja (într-un anumit fel) ¿i adescânta pentru ghicit“ (DLR, tom VI, fasc. 5, p. 385); „a descânta, a vråji“(Idem). Dupå cum se observå, verbul men¡ionat prezintå implica¡ii atât peterenul vråjitoriei, cât ¿i pe cel al divinitå¡ii populare. De altfel, autoriidic¡ionarului academic semnaleazå în mod amånun¡it semnifica¡iidivinatorii ale acestui cuvânt, indicând diverse nivele pe care ele sestructureazå; astfel sunt semnalate sensurile: „a prezice lucruri favorabilesau verificabile“; „a cobi“; „a prevesti soarta cuiva dintr-o anumitå a¿ezarea cår¡ilor de joc, a bobilor“; „a potrivi, a aranja (într-un anumit fel) ¿ia descânta pentru ghicit“. Se remarcå faptul cå ini¡ial a meni denumeaac¡iunea predictivå în general, fiind sinonim cu a ghici, a prezice. În timp,s-a produs o restrângere semanticå, actul predictiv fixându-se pe elemen-tele cu caracter nefavorabil, negativ, ceea ce a dus la apari¡ia sensului„a cobi“. O altå evolu¡ie semanticå, ce porne¿te tot de la sensul de bazå,duce la constituirea unui sens direct legat de practicile concrete cu caracter

Meni

184

divinator; la fel ¿i cel de-al patrulea sens, în care, în plus, se atrage aten¡iaasupra unei opera¡iuni preliminare la prelucrarea magicå a bobilor,cår¡ilor pentru ob¡inerea eficien¡ei maxime a actului divinator. Este posibilca sensul de pe terenul vråjitoriei så porneascå de la acest din urmå sensdin domeniu divinator; probabil cå avem de a face cu o extindere seman-ticå, opera¡iunea de descântare fåcându-se nu numai cu privire la bobi,cår¡i, ci la mod general, astfel încât a meni, în astfel de situa¡ii este sino-nim cu a descânta. În sprijinul valen¡elor divinatorii vine ¿i expresia a menia bine (råu), în care a meni se apropie ca sens de verbul a prezice. Credem cåA. Scriban a surprins foarte bine semnifica¡iile expresiilor a meni cår¡ile,a meni bobii, men¡ionându-le cu sensul „a-i a¿eza (bobii – n.n.) pentru ghicit¿i a te gândi la ceva ce vrei så se prezicå“ (SCRIBAN, p. 796). În fond,în astfel de contexte, verbul discutat nu indicå pur ¿i simplu ac¡iunea de„a ghici“, ci semnaleazå un întreg set de opera¡ii de pregåtire a actuluidivinator, astfel încât el så fie favorabil celui în cauzå. A meni este atestatîncå din secolul al XVI-lea (TDRG, fasc. 11, p. 634) ¿i provine din v. sl.meniti (Idem).

Merce¿ug s.n. v. Me¿te¿ug

Merte¿ug s.n. v. Me¿te¿ug

Mestre¿ug s.n. v. Me¿te¿ug

Me¿terå s.f. Are sensul „femeie care se pricepe la farmece, la vråji,la descântece, care practicå farmecele, vråjile, descântecele“ (DLR, tom VI,fasc. 6, p. 433): „În proorul Sf. Gheorghe, unele femei me¿tere iau mana lavaci“ (A. Fochi, op. cit., p. 297). Scriban nu men¡ioneazå termenul me¿terå,dar va aminti, la p. 801, de „femei me¿tere la ¡esut, la farmece“ (subliniereane apar¡ine – n. n.). Tiktin aminte¿te acest termen, în cadrul articoluluireferitor la cuvântul me¿ter (TDRG, fasc. 11, p. 640). În zona Oa¿, termenulme¿terå denume¿te, în general, actantul magic feminin: „O¿anul recurgede foarte multe ori la ceva babå, la me¿tera satului“ (AAF I, p. 141). Cuvântulme¿terå face parte dintre termenii care denumesc actan¡i ce au depå¿itstadiul specializårii într-o anumitå direc¡ie (ghicit, vråjitorie etc.), el tin-zând så denumescå actan¡i recunoscu¡i pentru priceperea lor în toate

Merce¿ug

185

domeniile magicului. În diverse contexte, termenul me¿terå indicå ungrad înalt de ståpânire a procedurilor magice, mai ales atunci când, înacela¿i context, este indicat ¿i un alt termen ce denume¿te un actantmagic: „Eu, Maria descântåtoarea, me¿terå eram, / [...] Pe cutarevindecam“ (PPR, II, p. 368). O situa¡ie asemånåtoare am întâlnit în zonaMaltezi, jud. Ialomi¡a (anchetå proprie): cuvântul me¿terå denume¿teaici actantul recunoscut pentru priceperea sa deosebitå. Se pare cå, ini¡ial,me¿terå avea, de fapt, func¡ie de determinare pe lângå un substantiv cedenumea actantul propriu-zis. Me¿terå este folosit ¿i în Basarabia, înzona Låpu¿na (P.V. ªtefånucå, op. cit., II, p. 144), atât cu valoare deter-minativå, cât ¿i pentru a denumi un actant. În materialele cercetate, demulte ori termenul în discu¡ie înso¡e¿te cuvintele femeie, babå: „Se a¿eazåbolnavul în pat ¿i se trage (se freacå) pe pântece de o femeie me¿terå“(ªez. IV, p. 25); „babå me¿terå“ (CADE, p. 802). Termenul analizat esteformat de la cuvântul me¿ter, cu sufixul -å ¿i are forma de plural me¿tere(A. Fochi, op. cit., p. 297).

Me¿teritoare s.f. Termen înregistrat în Maramure¿ (T. Papahagi, op. cit.,p. 225) ¿i care are sensul „femeie care se pricepe la farmece, la vråji ¿i ladescântece, care practicå farmecele, vråjile, descântecele“ (DLR, tom VI,fasc. 6, p. 435); provine de la a me¿teri, cu sufixul -toare (Idem). Lucrarealexicograficå citatå indicå o serie întreagå de sinonime pentru termenuldiscutat: fermecåtoare, me¿teri¡å, me¿tereaså, me¿terå. Ace¿ti termeni indicåactan¡i cu caracter general, doar fermecåtoare ar putea pårea stråin deseria men¡ionatå, înså un fapt înregistrat de noi în zona Måci¿eni,jud. Gala¡i, ¿i anume utilizarea termenului fermecåtoare pentru a denumitoate tipurile de actan¡i (chiar ¿i descântåtoarele) ne sugereazå cåfermecåtoare poate fi utilizat, în unele zone, ¿i pentru a denumi un actantmagic în general, nu numai unul de tip malefic. C. Tudose men¡ioneazåprezen¡a acestui termen în nordul Transilvaniei, cu sensul „descântåtoare“(C. Tudose, op. cit., p. 298).

Me¿teri¡å s.f. Ca ¿i me¿teritoare, acest substantiv are sensul„femeie care se pricepe så descânte, så facå farmece, vråji“ (DLR, tom VI,fasc. 6, p. 435). Am notat acest termen în zona Maltezi cu sensul „vråjitoare“¿i cu observa¡ia cå „me¿teri¡a este o vråjitoare mai bunå ca altele“. În zona

Me¿teri¡å

186

men¡ionatå, me¿teri¡a realizeazå un întreg complex de opera¡iuni magice(¿tie vråji, descântece, ¿tie så ghiceascå etc.). În Arge¿, acest termen a intratîn coliziune cu un alt cuvânt, ma¿terå; în urma acestei contaminåri a rezultatun termen nou pe terenul magiei populare, ma¿teri¡å (D. Udrescu, op. cit.,p. 160). Forma de plural a termenului este me¿teri¡e (Maltezi; anchetåproprie), formå înregistratå de noi în urmåtorul context: „Me¿teri¡ele suntcele mai pricepute femei“ Un fapt interesant, înregistrat de noi pe teren,consemnat ¿i de B. ªtefånescu-Delavrancea (Delavrancea, Opere, II,Ed. pentru Literaturå ¿i Artå, Bucure¿ti, 1954, p. 240), este utilizarea acestuisubstantiv în combina¡ie cu un alt termen ce denume¿te un actant magicde sex feminin (babå), babå me¿teri¡å: „Mi-a spus cå ar fi având la mo¿ie obabå me¿teri¡å“ (Idem). Astfel de combina¡ii între doi termeni ce denumescactan¡i constituie, dupå pårerea noastrå, un alt model lingvistic de utilizarea termenilor respectivi, un model valabil înså doar pentru unii dintretermenii ce denumesc actan¡i. Cuvântul me¿teri¡å este format de lasubstantivul me¿ter, cu sufixul -i¡å (v. DLR, tom VI, fasc. 6, p. 435).

Me¿ter¿ig s.n. v. Me¿te¿ug

Me¿tere¿ug s.n. v. Me¿te¿ug

Me¿te¿ig s.n. v. Me¿te¿ug

Me¿te¿uc s.n. v. Me¿te¿ug

Me¿te¿ug s.n. Cuvânt provenit din (magh.) mesterseg, råspândit, caelement de terminologie magicå, în Transilvania; sensul termenului este„vråjitorie, fermecåturå, magie“ (DLR, tom VI, fasc. 6, p. 436); varianteleacestui termen sunt: me¿ter¿ug (SCRIBAN, p. 801), me¿te¿uc (ALR I,h. 1678, 984), me¿te¿ig (Ibid., h. 1675, 51, 59, 61, 80, 255, 257, 273, 278, 280,289, 295, 302, 305, 308, 315, 320, 339), me¿terciug (DR, IV, p. 1027), me¿ter¿ig(ALR I, h. 1678, 333, 335), me¿te¿uc (Ibid., h. 1678, 388), mestre¿ug (Ibid.,h. 1678, 96), merte¿ug, iar forma de plural me¿te¿uguri (v. DLR) cu variantaînvechitå me¿te¿ugure (Idem): „... cel ce va lega nunta, ce se zice, pre mire sånu se împreune cu nevasta-¿i, sau ¿i alte me¿te¿uguri, ce vor face cu vråji,20 de ai så nu se cumenece“; valoarea pe teren magic se poate constata ¿i

Me¿ter¿ig

187

din textele vechi: „Pentru ceia ce cautå în stele sau fac alte me¿te¿uguri [...]¿i ceia ce poartå la sine avgare sau ierbi, ca så nu se apropie nimicå dedân¿ii“ (text de la 1645, reprodus în A. Gorovei, op. cit., p. 55). Mai putemmen¡iona prezen¡a cuvântului analizat într-o serie de sintagme care trimitmai ales spre domeniul magiei populare; astfel, pe lângå sintagmame¿ter¿ug dohtoricesc, ce denume¿te medicina, apar o serie de sintagme ca:me¿te¿ug fårmåcesc (DA, tom II, partea I, p. 64); me¿te¿ug fermecåtoresc(Ibid., p. 105); me¿te¿ugurile satane¿ti (Ibid., p. 617) toate denumind, dupåpårerea noastrå, vråjitoria, magia popularå. Credem cå ini¡ial termenulme¿te¿ug nu avea, singur, sensul „vråjitorie, fermecåturå, magie“, ci încombina¡ie cu diverse adjective formate de la denumiri de practici magice.Mai târziu, dupå cum aratå textul de la 1645, termenul în discu¡ie a pututindica, singur, un tip de practicå magicå. De altfel, ¿i o expresie întrebuin-¡atå în opera lui Dosoftei sugereazå aceasta: a face me¿te(r)¿ug, cu sensul,dat de autorii DA, „a întrebuin¡a mijloace neiertate spre a såvâr¿i ceva“(Ibid., p. 8). T. Papahagi înregistreazå termenul în discu¡ie în Maramure¿cu sensul „vråjitorie, magie“ (T. Papahagi, op. cit., p. 225). Tot pe terenulculturii populare am întâlnit cuvântul me¿te¿ug în råspunsurile la chestio-narele lui Hasdeu; într-un astfel de råspuns termenul mânecåtoareera explicat ca „farmecul, me¿te¿ugul sau vråjitoria prin care se ia rodul“(I. Mu¿lea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 362). Din asocierea cu termeni ca farmec,vråjitorie se poate observa faptul cå me¿te¿ug denume¿te o practicå magicå;evolu¡ia semanticå în aceastå direc¡ie s-a produs, dupå cum am våzut,încå în perioada veche. Prima atestare dateazå de la 1563 (v. TDRG,fasc. 11, p. 640).

Mini vb. v. Meni

Mira vb. S. Pu¿cariu atribuie acestui verb sensul „a privi råu“¿i îl opune verbului a desmira, ce are sensul „a scåpa un copil de deochi“.Conform credin¡elor populare, „a privi råu“ are semnifica¡ia „a deochea“.I.A. Candrea aminte¿te, ca måsurå preventivå contra deochiului, „så nute miri de frumuse¡ea cuiva“ (I.A. Candrea, Folclorul, p. 198). Resmeri¡åsurprinde corect specificul ac¡iunii reprezentate de verbul a (se) mira:„a îmbolnåvi prin uitare cu ochii, îndelung ¿i cu mirare“ (DESLR, p. 600).Cu timpul, verbul a se mira a ajuns så aibå ¿i sensul „a deochea“. Unele

Mira

188

contexte sunt edificatoare: „Så se mire lumea ¿i satul / Cum s-a miratel de N. / ¿i l-a dåochiat“ (C. Rådulescu-Codin, Literaturå, p. 539); ¿i autoriiDA noteazå o valoare deosebitå a verbului respectiv, care înså nu explicåevolu¡ia men¡ionatå, ci doar poate sugera deosebitele semnifica¡ii aleacestui verb pe terenul spiritualitå¡ii populare: (despre femei însårcinate)„a se uita cu insisten¡å la fiin¡e diforme, riscând, potrivit unei credin¡epopulare, så nascå copii diformi“ (v. DA, tom VI, fasc. 8, p. 590). Termenulanalizat a dat na¿tere la numeroase elemente ce intereseazå cercetareanoastrå: miråturå, mirat (provenit din forma participialå), mirare (provenitdin infinitivul lung), termeni ce denumesc practici magice. De asemenea,trebuie så men¡ionåm derivatul a desmira, ce face parte dintre termenii cedenumesc ac¡iuni cu caracter magic. Interesan¡i sunt ¿i termenii ce denu-mesc fiin¡e mitofolclorice: miråtor „duh råu care afecteazå prin mirare,care se mirå“ (P. Bil¡iu, op. cit., p. 525); miråtoare (v. Miråtor); miri¿ „cel care,uitându-se la cineva, mirându-se de el, îl farmecå, îl vråje¿te“ (Ov. Densusianu,op. cit., p. 317), miroaicå „fiin¡å care deoache“ (Al. Rosetti, op. cit., p. 122).Al. Rosetti noteazå ¿i alte elemente lexicale legate de verbul men¡ionat,care sugereazå marea disponibilitate a acestuia pentru exprimarea de ac¡iunicu implica¡ii la nivelul spiritualitå¡ii populare: a se råzmira „a se mira intens“,cu derivatul råzmiråturå „mirare puternicå“ (Al. Rosetti, op. cit., p. 80).Så nu uitåm cå aceste elemente apar în contextul descântecelor, dar chiar¿i acest fapt nu ne poate împiedica så constatåm interesantele disponibi-litå¡i ale verbului a se mira pentru terenul magiei populare (¿i nu numai).Verbul discutat provine de la (lat.) miror-ari (v. TDRG, fasc 12, p. 659) ¿ieste atestat pentru prima oarå în secolul al XVI-lea, dar fårå semnifica¡iemagicå, semnifica¡ie ce s-a devoltat ulterior sub presiunea unor factorilingvistici.

Mirare s.f. Ov. Densusianu înregistreazå acest termen cu sensul„fåcåturå“ (O. Densusianu, op. cit., p. 222); substantivul provine din infini-tivul lung al verbului a (se) mira ¿i este sinonim cu miråturå, mirat:„Dediochiu-i pin mirare, / Dediochiu-i pin strigare, / Dediochiu-i pinlucruri råle“ (P. Bil¡iu, op. cit., p. 281). În Maramure¿, termenul este intensutilizat, P. Bil¡iu folosindu-l ¿i la definirea unei fiin¡e mitofolclorice: miråtor„duh råu, care afecteazå prin mirare, care se mirå“ (Ibid., p. 525). Credemcå, pe teren magic, acest termen a avut, ini¡ial, sensul „deochi“, el prove-

Mirare

189

nind, dupå cum am mai våzut, de la verbul a (se) mira „a deochea“,Densusianu înregistrând un sens dezvoltat ulterior ce dovede¿te, ¿i încazul acestui termen, evolu¡ia de la particular la general, fåcåturå denumindtoate tipurile de practici malefice, nu numai deochiul. Indicele lexical dinCIRLV nu men¡ioneazå acest termen printre cei atesta¡i în textele dinsecolul al XVI-lea; dupå informa¡iile lui Tiktin substantivul mirare apareîn Psaltirea Hurmuzachi, deci totu¿i într-un text din secolul al XVI-lea(v. TDRG, fasc. 12, p. 659). Forma de plural a termenului men¡ionat estemiråri (Idem).

Mirat s.n. Termenul este înregistrat în zona Bihor cu sensul„deochi“ (AAF,III, p. 151); este format de la verbul a (se) mira, cu sensul„a deochea“ ¿i are forma de plural mirate: „Cine-o diokiat prå cutårii [...], /Cu toate miratili“ (Idem). Este sinonim cu al¡i termeni forma¡i de la acela¿iverb: mirare, miråturå. Este cunoscut faptul cå, dupå credin¡ele populare,a te mira de ceva sau de cineva (în special) putea provoca deocherea celuiîn cauzå; pe baza acestor credin¡e, în timp, verbul a (se) mira a dezvoltat ¿isensul „a deochea“; derivatele sau cuvintele provenite prin conversiunede la acest verb (v. ¿i Miråturå) au påstrat implica¡iile pe teren magic,astfel încât nu trebuie så ne surprindå sensul „deochi“ al cuvântuluimirat, cuvânt atestat pentru prima oarå încå din secolul al XVI-lea (TDRG,fasc. 12, p. 659).

Mirat-å adj. Spre deosebire de omonimul såu care denume¿te opracticå, mirat „deocheat“ indicå o caracteristicå de tip magic ¿i esteînregistrat în zona Muscel, la forma femininå: „De-o fi miratå / ªi dåocheatå demuiere stearpå / Så-i cazå genili / Så-i råmâie sprâncenili“ (C. Rådulescu-Codin, Literaturå, p. 550). Cuvântul analizat provine de la forma participialåa verbului a se mira „a deochea“ ¿i trebuie remarcat cå, la fel ca verbul amintit,nu este atestat ini¡ial cu valen¡e magice în secolul al XVI-lea (v. DLR,tom VI, p. 593).

Miråturå s.f. Substantivul este înregistrat cu sensul „deochi“: „Såse-ntoarcå / Toate deocheturi / Toate miråturi“ (S.Fl. Marian, Na¿terea1, p. 55).Acest termen este format de la verbul a (se) mira, cu sufixul -(å)turå ¿i areforma de plural miråturi (DLR, tom VI, fasc. 8, p. 595). Ov. Densusianu

Miråturå

190

considerå cå termenul în discu¡ie este sinonim cu fåcåturå (Ov. Densusianu,op. cit., p. 222), ceea ce probeazå o evolu¡ie de la particular la general,sensul „fåcåturå“ sugerând o practicå magicå maleficå, în general, nunumai una de deochiere. Pe teren am întâlnit acest termen în zona Grop-ni¡a, jud. Ia¿i, cu sensul „deochi“. Reamintim cå verbul a (se) mira, în planmagic, are sensul „a deochea“, sens apårut sub influen¡a unor factoriextralingvistici pe care credin¡ele populare îi pot explica, în mare parte(v. Deochea; v. Mira; v. Râvni); ¿i un alt sens al acestui cuvânt, „monstru,pocitanie, aråtare (de care te miri)“ – (sublinierea ne apar¡ine) ne sugereazåpresiunea unor elemente extralingvistice. Termenul discutat este înregistratpentru prima oarå în 1892 (S.Fl. Marian, Na¿terea1, p. 55) ¿i prezintåo variantå regionalå (în Banat), mniråturå (AAF, I, p. 203).

Mitrece s.f. v. Måtrice

Mnijit s.n. v. Nåjit

Mniråturå s.f. v. Miråturå

Moa¿å s.f. A. Gorovei include acest cuvânt între termenii cei maicunoscu¡i cu sensul „descântåtoare“: „Persoana care descânta se nume¿teîndeob¿te babå, båbåreaså [...] moa¿å“ (A. Gorovei, op. cit., II, p. 74). Terme-nul este format de la cuvântul mo¿ (SCRIBAN, p. 823; CADE, p. 791) ¿i areråspândire generalå pe teritoriul românesc (v. V. Scurtu, Termenii de înrudireîn limba românå, Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1966, p. 9). Forma de plural atermenului discutat este moa¿e: „Cu rådåcini de odolean moa¿ele mai iscusitefac un cântec (descântec – n.n.) numit lamoste“ (DA, tom II, partea a II-a,fasc. 2, p. 88). O informa¡ie interesantå, cu privire la termenul analizat, amprimit din zona Coju¿na (Chi¿inåu): „Descântåtoarea este un doctor alsatului; ea vindecå, prin descântece, de toate bolile; pentru cå, în special,vindecå pe copii este numitå ¿i moa¿å“ (informator Trubca Tatiana, 24 ani).S-ar putea ca aceastå informa¡ie så surprindå un element esen¡ial pentrua în¡elege påtrunderea termenului moa¿å în domeniul terminologiei magice.Cuvântul moa¿å este atestat pentru prima oarå în 1480 (într-un text slavon),cu sensul „bunicå“ (v. DLRV, p. 124).

Mitrece

191

Modâlcå s.f. Asupra originii acestui substantiv au fost emise maimulte ipoteze: nod + gâlcå (DLRM, p. 511); bg. moghilka sau ucr. toghilka(DLR, tom VI, p. 786); etimologie necunoscutå (DEX, p. 645). Credem cåeste posibilå ¿i o altå solu¡ie etimologicå: de la bg. moghilca, prin conta-minare cu nod. Principalele sensuri ale cuvântului discutat sunt: „gan-glion, umflåturå“; „cucui“; „cocoa¿å“; „obiect mototolit“; „pungå“ etc.(DLR, tom VI, p. 786). În descântece este de obicei valorificat sensul„ganglion, umflåturå“: Ie¿i¡i gâlci / Ie¿i¡i motâlci“ (Ion Cåliman, CornelVeselåu, Poezii populare române¿ti. Folclor din Banat, Ed. Grai ¿i suflet – Culturana¡ionalå, Bucure¿ti, 1996, p. 235); „Douå gâlci, / Douå modâlci“(G. Dem Teodorescu, Poezii populare2, II, p. 57).Pe terenul magiei populare se poate men¡iona existen¡a ¿i a altui sens,„element magic“, dupå cum atestå o informa¡ie din Dåne¿ti, jud. Vaslui:„peticå înnodatå a¿a fel cå seamånå cu gâlcå. Legåturicå ce cuprinde înea felurite lucruri ori vråjite, ori care, prin firea lor, fårå a fi vråjite, au putere devrajå“ (E. Buraga, C. Buraga, op. cit., p. 198). Termenul este înregistrat înALR II/I, h 118 ¿i ALR I, h 1658, cu sensul „ganglion, umflåturå“ ¿i pre-zintå o serie întreagå de variante: modâlgå, motâlcå, madâlcå, nodâlcå, nådâlcå,niodâlcå (v. DLR). Credem cå unele dintre aceste variante sunt urmareaunui fenomen de contaminare a substantivului modâlcå cu nod. Derivatelemodâlcos, modâlcoaså apar, de cele mai multe ori, în descântece, fiind rarfolosite în alte contexte.

Modâlgå s.f. v. Modâlcå

Moroi s.m. Acest substantiv este cunoscut mai ales ca termen cedenume¿te o fiin¡å mitofolcloricå dintre cele mai comune. ªåineanu, avândîn vedere acest aspect, define¿te moroiul ca „strigoi mic (din copil mortnebotezat), ce vine de cere ¡â¡å de la mama sa“ (DULR, p. 409). Dincolode acest aspect, în general cunoscut, T. Pamfile noteazå cå „moroi [...] senumesc ¿i ¡iganii ¿i ¡igåncile care deoache copiii“ (T. Pamfile, Du¿mani,p. 129). ªi autorii DLR atrag aten¡ia asupra utilizårii substantivului moroicu sensul „deochetor“: „om despre care se crede cå are puterea de a deo-chea copiii“ (DLR, tom VI, fasc. 10-11, p. 879). Putem men¡iona atât formade plural, moroi, cât ¿i variantele acestui termen: muroi (Idem) ¿i muron(V. Ioni¡å, op. cit., p. 179). Scriban înregistreazå, în Banat, varianta muroi,

Moroi

192

dar fårå sens magic (SCRIBAN, p. 834). Tiktin men¡ioneazå pluralul terme-nului, dar ¿i faptul cå varianta muroi este råspânditå în toatå Transilvania,ceea ce înså este, dupå pårerea noastrå, mai pu¡in probabil (v. TDRG,fasc. 12, p. 693). Ca denumire de fiin¡å mitofolcloricå, moroi este cunoscutpe întreg teritoriul românesc, dupå cum atestå ¿i atlasele lingvistice:ALR II/I, h. 169, MN, 2712; 89; ALR SN, V, h. 1243; ca actant magic, moroiapare în sudul Moldovei (v. T. Pamfile, Du¿mani, p. 129). Mai putemmen¡iona compusul moroi de ploaie, cu sensul „solomonar“ (A. Oi¿teanu,op. cit., p. 224) ¿i faptul cå termenul discutat este atestat, pentru primaoarå, într-un text din anul 1670 (v. TDRG, fasc. 12, p. 693).

Moroi de ploaie s.comp. Compusul moroi de ploaie a fost înregis-trat în zona Pe¿ti¿ani, jud. Cara¿-Severin, cu sensul „solomonar“ (v. ALIL,XXV/1976, p. 48). I. Talo¿, considerå cå acest termen, împreunå cusubstantivele ¿ercan ¿i vârcolac (în perifraza vârcolac care trage apele), seutilizeazå pe teren magic „prin confuzie cu alte fiin¡e demonice“ (Idem).În realitate este vorba, credem, de un transfer terminologic între lexiculmagic ¿i cel al fiin¡elor imaginare. Remarcåm, de asemenea, cå moroidenume¿te nu numai o fiin¡å imaginarå, ci este ¿i un actant magic com-plex: „deochetor“ ¿i „solomonar“.

Mo¿moanå s.f. v. Mo¿moandå

Mo¿moandå1 s.f. Acest substantiv a fost înregistrat în Arge¿, cu sensul„femeie care umblå cu farmece, vråjitoare“ (D. Udrescu, op. cit., p. 173).Forma de plural este mo¿moande (Idem). Credem cå acest termen provinede la substantivul bo¿moandå (cu etimologie necunoscutå), sub influen¡acuvântului mo¿. În aceea¿i zonå este înregistrat ¿i substantivul mo¿mondea„poreclå datå unui om, mai ales båtrân, lipsit de vlagå, neputincios, istovit“(Idem). S-ar putea ca ¿i prezen¡a acestui substantiv masculin så fi favorizattransformarea termenului bo¿moandå în mo¿moandå. Acest termen are ¿i underivat ce denume¿te o ac¡iune cu caracter magic, a mo¿mondi. Substantivulanalizat nu trebuie confundat cu termenul omonim, mo¿moandå (mo¿-moanå), ce denume¿te o practicå magicå ¿i care este considerat de cåtreautorii DLR „derivat regresiv de la a mo¿moni (a mo¿mondi)“ (v. DLR, tom VI,fasc. 12-13, p. 902).

Moroi de ploaie

193

Mo¿moandå2 s.f. Este un termen cunoscut în Muntenia, avândsensul „farmec, vrajå“ (PPR, II, p. 443). Forma de plural a acestui substantiveste mo¿moande (D. Udrescu, op. cit., p. 173). Asupra evolu¡iei semanticea substantivului în discu¡ie ne atrage aten¡ia sensul „intrigi“, înregistratîn Arge¿ (Idem): „umblå nebuna cu mo¿moande de colo-colo“. Substantivulanalizat este format de la verbul a mo¿mondi, prin derivare regresivå.Autorii DLR considerå cå mo¿moanå este un regionalism (Muntenia ¿iOltenia) ¿i este utilizat la plural, cu sensurile „vråji, farmece de dragoste“¿i „obiecte descântate, de care se folosesc cei ce fac vråji“ (DLR, tom VI,fasc. 12-13, p. 902). Substantivul înregistrat în Arge¿ de Udrescu este ovariantå a cuvântului mo¿moanå, termen ce prezintå la plural variantelemo¿moande ¿i mo¿mondii (Idem). Evolu¡ia de la un sens la celålalt (o exten-sie, de fapt, a primului sens) confirmå tendin¡a manifestatå în cadrulterminologiei magice, de trecere de la abstract la concret.

Mo¿mondealå s.f. Substantivul mo¿mondealå provine de la verbula mo¿mondi „a umbla cu farmece“, cu sufixul -ealå ¿i este înregistrat înArge¿ (D. Udrescu, op. cit., p. 174). Interesant este faptul cå substantivulmen¡ionat are semnifica¡ie magicå doar la forma de plural (mo¿mondeli):„Face la mo¿mondeli“; „umblå cu mo¿mondeli“ (Idem). Sensul, în aceaståsitua¡ie, este „farmece, vråjitorii, mo¿moande“ (Idem). Forma de singulara acestui cuvânt nu mai prezintå implica¡ii pe teren magic, având sensu-rile: „lucrare înceatå, moco¿itå, domoalå; lucrare de micå valoare, u¿oarå,bojdicåialå, moco¿ealå“; „convorbire domoalå, molcomå, tåinuitå,uneltire“ (Idem). ªi în cazul acestui termen observåm specializarea formeide plural pentru a denumi practici magice, ca ¿i în situa¡ia altor substan-tive din aceastå categorie.

Mo¿mondi vb. Este un alt termen înregistrat în Arge¿, cu sensul„a umbla cu farmece“ (Ibid., p. 174). Verbul analizat este format de la cuvân-tul mo¿moandå „femeie care umblå cu farmece, vråjitoare“ (Ibid., p. 173);¿i acest cuvânt este format de la un termen ce denume¿te un actant magic.Celelalte sensuri ale acestui verb nu intereseazå terminologia magicå decâtîn micå måsurå. Credem cå sensul 2 (dupå Udrescu) „a duce cu vorba,a amågi“ ar putea fi derivat din sensul înregistrat pe teren magic, fiindvorba, în ultimå instan¡å, de un proces de desacralizare care s-a petrecut¿i în cazul altor verbe (v. Descânta). DLR înregistreazå un verb a mo¿mândi

Mo¿mondi

194Motâlcå

(ca ¿i Tiktin) „a lucra încet, neîndemânatic, a se necåji så facå ceva, a migålila ceva“ (v. DLR, tom VI, fasc. 12-13, p. 902), cu varianta a mo¿moni, verbconsiderat de autorii lucrårii lexicografice amintite având etimologienecunoscutå; credem cå acest verb (nu termenul magic!) este format de lamo¿moanå „om moale, nehotårât, molâu“ (Idem).

Motâlcå s.f. v. Modâlcå

Muieturå s.f. v. Mânåturå

N

Nazdraven-å adj. v. Nåzdråvan

Nazdåvan-å adj. v. Nåzdråvan

Nådâlcå s.f. v. Modâlcå

Nåjit s.n. Pe terenul medicinei populare, acest substantivdenume¿te otita, în principal (I.A. Candrea, Folclorul2, p. 146), dar consti-tuie ¿i „nume generic dat nevralgiilor, durerilor de din¡i, inflama¡iilorurechii etc.“ (DEX, p. 671): „Astfel, sub numele de nåjit, se în¡elege încea mai mare parte a ¡årii otita, pe când, în Muscel ¿i în Maramure¿,acest nume se då gingivitei ¿i chiar durerilor de måsele“ (I.A. Candrea,Folclorul2, p. 237). Folcloristul bucovinean S.Fl. Marian atrage aten¡ia ¿iasupra altui sens, atestat pe teren popular, „plantå de leac“ pentru boalacu acela¿i nume: „Se mai nume¿te nejit sau nejitnicå încå ¿i o plantå“(S.Fl. Marian, Descântece, p. 158), care, am adåuga noi, pe baza surselorcercetate, era folositå contra nåjitului („boala“) (DLR, tom VII, partea I,p. 85; SMPTRE, p. 68). În acest fel, termenul în discu¡ie denume¿te nu numaio boalå, ci ¿i un element cu valoare magicå. El este atestat prima oarå însecolul al XIX-lea (v. DLR), este înregistrat în ALRM I/I, h 36, cu sensul„boalå“ ¿i provine din bg. nejit (v. DLR); din perspectivå lingvisticå intere-seazå ¿i variantele nejit, nejid, nijit, mijit, mnijit (DLR, tom VII, partea I, p. 86),precum ¿i derivatele a nåji „a se îmbolnåvi de nåjit“, nåjitnicå (nejitnicå),nåjiturå (Idem). Substantivul nåjit mai poate denumi, conform credin¡elorpopulare, ¿i o fiin¡å mitofolcloricå: „duhul cåruia i se atribuie nåjitul(otita)se cheamå Nåjit“(I.A. Candrea, Folclorul2, p. 146). Ar fi interesant de

196

semnalat ¿i alte procedee de vindecare a nåjitului, pe lângå utilizareaplantei cu acela¿i nume, cunoscute în terapeutica popularå: „femeile puno balegå de vitå la uscat pe gard, care se folose¿te apoi la descântat denåjit“; „într-o oalå nouå se pune jar aprins, balegå de la Marina“ (o sårbå-toare popularå – n.n.) ¿i såmân¡å de cânepå, apoi se apleacå urecheabolnavå „deasupra, ca så intre fum în ea“ (A. Fochi, op. cit., p. 191).

Nåpråci vb. v. Nåpråti

Nåpråciturå s.f. v. Nåpråtiturå

Nåpråti vb. Este un termen cu caracter regional, înregistratdoar în Banat ¿i Cara¿-Severin, cu sensul „a arunca un farmec“ (AAF,III, p. 152). Gåmulescu men¡ioneazå ¿i existen¡a unei variante pe terenbånå¡ean, a nåpråci (D. Gåmulescu, op. cit., p. 160); verbul analizat provinedin cuvântul de origine sârbå napratiti (Idem), cu sensul „a aduce, a faceså vinå (ceva råu)“. De¿i sensul indicat „a arunca un farmec“ poate ridicaunele probleme, credem cå, de fapt, ac¡iunea realizatå este de „a fermeca“prin intermediul unui element cu valoare magicå. Trebuie ¡inut cont cåfarmec, pe lângå sensul „vrajå“, mai are ¿i sensul „obiect, element cu valoaremagicå“ ce se aruncå în calea cuiva (v. Farmec). Asupra deprecieriisemnifica¡iilor magice atrage aten¡ia sensul men¡ionat de Iordan Datcu,în glosarul la antologia de descântece, a lui Gorovei, din 1931 (v. A. Gorovei,op. cit., II, p. 445), unde a nåpråti este înregistrat cu sensul figurat „a cople¿i,a covâr¿i pe cineva“. Am înregistrat ¿i un derivat al acestui verb careintereseazå cercetarea magiei populare, ¿i anume nåpråtiturå „farmec,vrajå“ (DLR, tom VII, partea I, p. 107), termen pentru care Petrovici noteazå¿i varianta nåpråciturå, cu sensul „farmec, pociturå“, în zona Cara¿ (ALRT,II, p. 25, p. 323). Maria Sitaru înregistreazå un substantiv provenit dinforma participialå a verbului men¡ionat, nåpråtit „boalå care este trimisåasupra cuiva prin farmece“ (TMPR, p. 66), fapt ce ne indicå încå o datålegåtura strânså dintre terminologia magicå ¿i cea medicalå popularå.

Nåpråtiturå s.f. Acest termen provine de la verbul a nåpråti (a nåpråci)„a arunca un farmec“ (AAF, III, p. 152). Nåpråtiturå este atestat în Banat,cu sensul „farmec, vrajå, fåcåturå“: „Så-l descân¡i / De toate mânåturile/¿i nåpråtiturile“ (DLR, tom VII, partea I, p. 107). E. Petrovici înregistreazå

Nåpråci

197

varianta nåpråciturå (ALRT II, p. 25), cu pluralul nåpråcituri. Aceastå formåde plural are ¿i sensul „hale“ (AAF, III, p. 152); dupå cum se ¿tie, cuvântulhale desemneazå o categorie de fiin¡e mitofolclorice cu ac¡iune maleficå.În aceastå situa¡ie, ne dåm seama cå termenul nåpråciturå (la plural)a trecut ¿i în cadrul terminologiei fiin¡elor imaginare, conform unui modelde acum cunoscut: unii termeni ce denumesc practici magice ajungså desemneze anumite fiin¡e demonice, ceea ce C. Tudose nume¿te trecereade la abstract la concret în cadrul limbajului popular (v. C. Tudose,op. cit., p. 321).

Nåvråji s.pl. Termenul este înregistrat în Mun¡ii Apuseni deGh. Pavelescu, care îl include într-o serie mai amplå de termeni ce denu-mesc practica magicå: descântece, vråji, farmece, fåcåturi, desfaceri, boscoane(Gh. Pavelescu, Cercetåri, p. 46). Termenul nåvråji este înregistrat numaila forma amintitå, fiind, probabil, un substantiv pluralia tantum. El esteformat de la cuvântul vråji (pluralul de la vrajå), cu prefixul nå-, care estede origine slavå (FC, II, p. 159). Prefixul nå- are un caracter regional, zonasa de råspândire constituind-o Banatul, Oltenia ¿i Transilvania. S-aconstatat, din analiza substantivelor cu prefixul nå- ¿i a bazelor deriva-tive neprefixate, cå „între acestea ¿i cuvintele bazå nu existå diferen¡e desens“ (Ibid., p. 158). În acestå situa¡ie, cuvântul nåvråji are acela¿i în¡elescu substantivul vråji, opinie care ni se pare corectå, chiar dacå în anumitesitua¡ii „nu este exclus ca, în unele din aceste derivate, prefixul nå- såexprime intensitatea“ (Ibid., p. 159).

Nåzdrav-å adj. v. Nåzdråvan

Nåzdravan-å adj v. Nåzdråvan

Nåzdraven adj. v. Nåzdråvan

Nåzdråvan s.m. Terminologia magicå româneascå a apelat, în general,mai pu¡in, la prefixare; doar la formarea unor verbe ce denumesc ac¡iunicu caracter magic am înregistrat mai multe exemple. Singurul termen notatde noi în direc¡ia men¡ionatå (pentru a denumi actan¡i magici) estenåzdråvan. Termenul respectiv este format de la cuvântul zdravån, cuprefixul ne- (TDRG, fasc. 12, p. 738; DLRM, p. 522); sensul acestui cuvânt,

Nåzdråvan

198

pe teren magic, este „fermecåtor, vråjitor“ (DULR, p. 419); credem cå laacest sens ar mai trebui adåugat ¿i cel de „prezicåtor“, dupå cum nesugereazå unele credin¡e populare: Cel ce-¿i schimbå sexul „ar fi ¿inåzdråvan (¿tiutor al viitorului)“ (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 154).De altfel, autorii DLR atrag aten¡ia asupra acestui sens: „înzestrat cuînsu¿iri supranaturale, care are darul de a ¿ti ¿i a prevesti ce se va întâm-pla“ (DLR, tom VII, partea I, p. 151); acest termen este înregistrat pentruprima oarå în anul 1722 (v. TDRG, fasc. 12, p. 738). Forma de pluraleste nåzdråvani: „numai bårba¡ii devin nåzdråvani“ (DLR, tom VII,partea I, p. 151). Ini¡ial, nåzdråvan a avut sensul „înzestrat cu puteri supra-naturale, capabil så såvâr¿eascå ispråvi miraculoase; care iese din comun,extraordinar“ (DLRM, p. 522). Trecerea la în¡elesul „fermecåtor, vråjitor“s-a fåcut printr-o specializare a acestui sens pe teren magic. Termenuldiscutat prezintå numeroase variante: nezdraván, nezdrávån, nåzdraván,nåzdráven, nåzdráv, nazdråván, nazdráven, nezdråván, nåzdrávån. Acesttermen a fost preluat de terminologia fiin¡elor mitofolclorice. În aceaståsitua¡ie putem aminti cuvântul nåzdravån, „personaj mitologic popularînzestrat cu însu¿iri supranaturale, cu darul de a ¿ti ¿i a prevesti ce se vaîntâmpla“ (V. Ioni¡å, op. cit., p. 96). Pe terenul magiei populare, termenulnåzdråvan are un derivat ce denume¿te un actant magic de sex feminin,nåzdråvanå; substantivul discutat apare ¿i în ALR II/I, h. 78, MN, 2266;49, ALR SN, V, h. 1240, h. 1247.

Nåzdråvanå s.m. Termenul este råspândit pe întreg teritoriul românesc¿i prezintå o întreagå serie de variante: nezdravánå, nezdrávånå, nåzdravánå,nåzdrávenå, nåzdrávå, nazdråvánå, nazdrávenå, nezdråvánå, nåzdrávånå (DLR,tom VIII, partea I, p. 151). Este format de la substantivul nåzdråvan, termenatestat încå de la 1722 (v. TDRG, fasc. 12, p. 738). I. Iordan crede cå sensuloriginar este „într-o ureche, nebun“, curent în vorbirea familiarå ¿ipopularå din Muntenia„ (SCL, 1/1963, p. 19). Autorii DLR indicå, la rândullor, ca prim sens, „(persoanå) fårå-minte; (om) nepriceput, incapabil; (om)aiurit, zåpåcit, ¡icnit, zånatic“ (DLR, tom VIII, partea I, p. 151), sens pecare l-am regåsit ¿i pe teren în zona Dobrina-Hu¿i, jud. Vaslui (anchetåproprie): „E cam nåzdråvanå la minte“ (nåzdråvanå „¡icnitå, zåpåcitå“).Scriban indicå ¿i el acest sens („om nebun“), dar nu ca prim sens al cuvân-tului discutat (v. SCRIBAN, p. 858). Credem cå trecerea la sensul magic,„înzestrat cu însu¿iri supranaturale, care are darul de a ¿ti ¿i a prevesti ce

Nåzdråvanå

199

se va întâmpla“ (v. DLR), s-a fåcut printr-o ameliorare a sensului prim;nåzdråvanå poate så însemne, pe teren magic, „vråjitoare, fermecåtoare“(DULR, p. 419), dar ¿i „prezicåtoare“: „nåzdråvanå sau nåzdråvan este cel(cea) care preveste¿te“ (v. ALR I/II, h 241; 508). A. Scriban înregistreazå ¿iacest sens: „måiestru (måiastrå – n.n.), care are puteri supranaturale,care ¿tie trecutul ¿i viitorul“ (SCRIBAN, p. 858); lingvistul ie¿ean indicåacest sens pe primul loc, sugerând producerea unei degradåri semantice(„om nebun“). În realitate, dupå cum am våzut, evolu¡ia semanticå estediferitå de cea indicatå de Scriban.

Nåzdråvån-å adj. v. Nåzdråvan

Necurat-å adj. Adjectivul men¡ionat apare în textele medievale româ-ne¿ti încå din secolul al XVI-lea ca „negativ al lui curat“ (DLR, tom VII,partea I, p. 213). De fapt, stabilirea corectå a sensurilor acestui cuvânta ridicat unele probleme: „necredincios, pågân“; „spirit necurat, diavol“(Idem); „care nu e curat“; „spurcat“ (DULR, p. 423); „blestemat, spurcat“(DLRLC, III, p. 184); „murdar“; „necinstit, dubios, incorect“; „blestemat,spurcat, diavolesc“ (DEX, p. 678). Din perspectiva lexicului magic intere-seazå sensul „blestemat“, care denume¿te caracterizarea unui obiect,a unei fiin¡e care au fost supuse ac¡iunii unui blestem. Termenul esteînregistrat în ALR I, h 309, h 616 ¿i ALR II, h 4230, fårå sens magic ¿i arevarianta nicurat (v. DLR); derivatul a se necurå¡i, ie¿it din uz, nu are, nici el,semnifica¡ie magicå. Autorii DLR oferå o solu¡ie etimologicå acceptatå,în general, de speciali¿ti (ne+curat), dar atrag aten¡ia ¿i asupra posibilelorimplica¡ii ale influen¡ei slave asupra evolu¡iilor în perioada medievalåa acestui termen (DLR, tom VII, partea I, p. 213).

Nejit s.n. v. Nåjit

Nezdravan-å adj. v. Nåzdråvan

Nezdråvån-å adj. v. Nåzdråvan

Nicurat-å adj. v. Necurat

Nijit s.n. v. Nåjit

Nijit

200

Niodâlcå s.f. v. Modâlcå

Nodâlcå s.f. v. Modâlcå

Numåru¿ s.n. În Transilvania acest cuvânt este cunoscut cusensurile „numår“ ¿i „amuletå purtatå de copii contra deochiului“ (DLR,tom VII, partea I, p. 561). Dupå cum indicå sursele cercetate, în cazulacestui termen avem de a face cu o manifestare a magiei cuvântului scris:„Alte românce, tot din Transilvania (...), pun pe cineva ca så le scrie un felde cårticicå, numitå numåru¿, pe care copiiii o poartå apoi ca amuletla grumaz“ (S.Fl. Marian, Na¿terea1, p. 353). În acest fel se poate constataapropierea elementului magic numit numåru¿ de un alt element din aceea¿icategorie, samcå (v. Samcå). Termenul discutat este înregistrat în ALR II,h 2360 ¿i provine din magh. numerus (v. DLR); din perspectivå lingvis-ticå prezintå importan¡å varianta numeru¿ (mai aproape de etimon)¿i faptul cå la plural sunt atestate douå variante: numåru¿e, numåru¿uri“(DLR, tom VII, partea I, p. 561).

Numeru¿ s.n. v. Numåru¿

Niodâlcå

Obricealå s.f. Este un alt termen înregistrat în zona Arge¿, dar avândpe teren magic o paletå semanticå mai bogatå decât în cazul altor termeni:„ac¡iunea de a (se) obrici sau a fi obricit; „deocheturå, fermecåturå“(D. Udrescu, op. cit., p. 186). Substantivul obricealå este format de la verbula obrici „a (se) deochea“; „a fermeca pe cineva (cu descântece)“; „a-i aducepagubå în caså sau în vite prin vråji ¿i descântece“ (Idem). Forma de plu-ral a termenului este obriceli. Unele dintre materialele înregistrate,referitoare la acest termen, sugereazå, ¿i în cazul lui, ca ¿i în cazul altortermeni, deprecierea sensului magic: „Nu dau nimic din caså lunea,miercurea ¿i vinerea, cå e råu de obricealå“ (Idem). D. Udrescu då ca echiva-lente pentru obricealå cuvintele: opåcealå, smintealå, nebunealå, pagubåîn påsåri, vite etc. (Idem). Dupå cum s-a remarcat, un prim sens al acestuitermen era „ac¡iunea de a (se) obrici sau a fi obricit“; dupå pårerea noastrå,acest sens define¿te un tip de activitate magicå. Ar fi de men¡ionat cåtermenii ce denumesc tipul de activitate magicå sunt ob¡inu¡i princonversiune, din forme de supin fårå prepozi¡ie (cotat) sau din infinitivelungi, mai ales (vråjire, fermecare etc.), astfel încât prezen¡a unui termen cedenume¿te tipul de activitate magicå, cu sufixul -ealå (specific pentrupractica magicå), ne sugereazå un transfer de termeni între cele douåcompartimente ale terminologiei magice populare române¿ti.

Obrici vb. Tiktin prezintå acest verb sub cuvântul-titlu a obroci,oferind ¿i varianta termenului în discu¡ie, a obråci (TDRG, fasc. 12, p. 790).Verbul men¡ionat este înregistrat pentru prima oara în 1581 într-un textcoresian (Idem); cu valoare magicå el apare în Arge¿, cu sensul „a (se)deochea“, dupå cum indicå ¿i contextul urmåtor: „L-a obricit ca¡aveica

O

202

aia, cå are ni¿te ochi de ¿arpe“ (D. Udrescu, op. cit., p. 186). Credem cå dela acest sens s-au format alte douå sensuri ce intereseazå terminologiamagicå: „a fermeca pe cineva“; „a-i aduce pagubå în caså sau în vite, prinvråji ¿i descântece“ (Idem). Termenul a obrici provine din cuvântul slavobre¿ti (DLR, tom VII, partea a II-a, p. 65); mai putem re¡ine ¿i cuvântulobricit, provenit din forma participialå, cu sensul „fermecat, oprit (prinfarmece) så facå anumite lucruri“ (D. Udrescu, op. cit., p. 186). Probabil înlegåturå cu acest termen trebuie puså expresia a descânta de obricit „a-l facesånåtos (prin descântece)“, pe care Udrescu o înregistreazå în localitateaSåpata de Sus, din Arge¿. Acest verb trebuie deosebit de a obroci, verbformat pe terenul limbii române de la oboroc (v. Obroci).

Obrocealå s.f. Termenul este înregistrat de noi în zona Maltezi,jud. Ialomi¡a cu sensul „farmec“: „obroceala este tot ca un farmec“ (infor-ma¡ie de teren). Forma de plural a termenului discutat este obroceli („umblåcu obroceli“), formå înregistratå ¿i de DLRM (p. 554). Autorii DLR înregis-treazå, pentru termenul obrocealå, pe lângå sensul „farmec, vrajå, vråjitorie“,¿i sensul „în¿elare, amågire, prostire, îmbrobodire, orbire“ (DLR, tom VII,partea a II-a, p. 65), ceea ce constituie, dupå pårerea noastrå, o dovadå adeprecierii sensului magic; ar fi, de altfel, de men¡ionat cå autorii DLRplaseazå sensul magic pe pozi¡ia a doua în cadrul articolului de dic¡ionar,de¿i, istoric, credem cå acest sens a fost cel etimologic.

Obricit-å adj. DLR înregistreazå acest adjectiv cu sensurile:„în¿elat, amågit“; „fermecat, vråjit“; „cåzut în nenorocire“ (DLR, tomVII, partea a II-a, p. 64), în zona Râmnicu Vâlcea. De¿i sensul magic(„fermecat, vråjit“) apare pe pozi¡ia a doua, el este, istoric, primul apårut,cel de-al doilea dezvoltându-se ca urmare a degradårii sensului magic,o datå cu pierderea importan¡ei actului magic în ochii comunitå¡ii. D. Udrescuînregistreazå termenul discutat ¿i în Arge¿, cu sensurile: „atins deobricealå; fermecat, zåpåcit“; „ oprit (prin farmece) så facå un anumitlucru“ (D. Udrescu, op. cit., p. 186). De fapt, la aceste sensuri mai trebuieadåugat încå unul, pe care Udrescu nu-l trece ca un al treilea sens, dar pecare îl sugereazå prin exemplul dat, „pågubos“: „Eu nu dau nimic dincaså, nu vând nimic lunea, miercurea ¿i vinerea cå sunt obricit (pågubos)“(Idem). Termenul discutat denume¿te o caracteristicå magicå, spre deosebirede omonimul såu, obricit „smintealå, opåcealå“ (Idem), care nu are, aståzi,semnifica¡ia magicå.

Obrocealå

203

Obroci vb. Provine de la cuvântul oboroc, care denume¿te un ele-ment al instrumentarului magic, utilizat uneori în practicile vråjitore¿ti:„A descânta cu oborocul pus în cap“ (DESLR, p. 523); „a face cuiva vråji,a vråji pe cineva, a fermeca“; „a prevesti, a prevedea, a prezice (zile bunesau rele) (DLR, tom VII, partea a II-a, p. 65). Dupå informa¡iile pe care leavem, sensul pe teren divinator („a prevesti, a prezice ...“) nu este aståziprea cunoscut pe teren popular, ele având o frecven¡å ¿i o råspândiremult mai mare în perioada medievalå, mai ales în cår¡ile populare.Lucrårile lexicografice atrag aten¡ia ¿i asupra degradårii semantice atermenului discutat, el fiind înregistrat ulterior cu sensurile: „a zåpåci“(DULR, p. 436); „(despre bårba¡i) a-l prosti ca så nu vadå faptele femeii“(DESLR, p. 523). Pe teren magic, de la rådåcina acestui verb provin câtevacuvinte ce constituie, la rândul lor, elemente de terminologie magicåpopularå: obrocit „fermecat, vråjit“ (Idem); obrocealå „farmec, vrajå“ (Idem);obrocire „prevestirea zilelor bune sau rele“ (DULR, p. 438). A obroci seintegreazå seriei de verbe formate pe teren românesc de la cuvinte cedenumesc elemente ale instrumentarului magico-divinator, ca ¿i a bobi,a påscåli, a ghidånåci.

Ochea vb. Termenul este înregistrat cu sensul „a deochea“(CL, 2/1970, p. 277) ¿i prezintå varianta a ochena (Idem). D. Udrescu îl înre-gistreazå în Arge¿, cu sensul „a pune ochii (pe cineva sau ceva), a privi cuinteres, a fixa, a studia, a dori“ (D. Udrescu, op. cit., p. 186). Autorii DLRnoteazå, pentru verbul în discu¡ie, pe lângå sensul „a fixa cu privirea pecineva, a ochi“, ¿i un sens care apare mai ales în descântece: „a fi råu deochi, a avea ochi råi“ (DLR, tom VII, partea a II-a, p. 91). În mentalitateapopularå, aceastå men¡iune sugereazå existen¡a capacitå¡ii de a deochea.Referindu-se la verbul a ochea (a ochena), T. Bojan considerå cå el exprimåtot ac¡iunea de a deochea, bazându-se pe un exemplu din descântece:„În ochi må ochenarå, / În gurå må forfecarå“ („I. Creangå“, VIII, p. 325-326).Cercetåtorul men¡ionat sugereazå cå ochenarå „trebuie considerat ca fiindutilizat cu sensul lui deochearå“ (CL, 2/1970, p. 277). Termenul a ochea(a ochena) este format, dupå pårerea noastrå, de la cuvântul ochi, în sensulde „ochi råi“, toposul „ochilor råi“ fiind bine cunoscut pe terenulcredin¡elor populare române¿ti ¿i ale altor popoare indo-europene. AutoriiFC (III, p. 91) sugereazå posibilitatea unui alt etimon, incluzându-l la„forma¡ii cu dublå analizå„ (ochi, ochean). Din cele men¡ionate, s-a putut

Ochea

204

constata ¿i pierderea sensului magic. Asupra acestui fenomen atrageaten¡ia ¿i un adjectiv provenit din forma participialå a verbului, ochenat(CL 2/1970, p. 277) care, în Arge¿, este înregistrat cu sensul „cares-amestecå unde nu-i fierbe oala, care face pe de¿teptul; grozav“ (D. Udrescu,op. cit., p. 187).

Ochena vb. v. Ochea

Olba¡ s.n. v. Orbal¡

Olbal¡ s.n. v. Orbal¡

Om cu chitie s.comp. Termenul om cu chitie este înregistrat în zonaVâlcea, cu urmåtoarele sensuri: „om ai cårui ochi deoache“ ¿i „strigoi“(Gh.F. Ciausianu, op. cit., p. 151). Consideråm cå avem de a face cu un„deochetor“ care posedå capacitatea de a deochea încå de la na¿tere:„Acest copil care s-a nåscut cu chitie deoache copii, vite“ (ªez., XIII, p. 157).Chitia sau tichia este, conform credin¡elor populare, „membrana cu caree acoperit uneori capul copilului nou-nåscut“ (DLR, tom XI, parteaa II-a, p. 242). Importantå este ¿i prezen¡a celui de-al doilea sens altermenului („strigoi“), ceea ce ne aratå cå avem în fa¡å un nou transferterminologic, pe baza cåruia terminologia fiin¡elor mitofolclorice a preluatun element din terminologia magicå.

Om me¿ter s. comp. Substantivul compus om me¿ter este înregistratîn Ardeal, cu sensurile: „solomonar“; „vråjitor“. În materialele cercetateapare, mai ales la forma de plural, oameni me¿teri. Dupå cum se ¿tie,solomonarii puteau abate grindina asupra satului sau în afara perime-trului lui; se pare cå oamenii me¿teri ac¡ionau deseori malefic: „Roua ofolosesc ¿i la farmece. Oamenii me¿teri, strigoii o folosesc ca så stricesemånåturile“ (Tr. Gherman, op. cit., p. 148). A. Oi¿teanu considerå cå avemde a face, în cazul acestui termen, cu un „sinonim popular pentru termenulvråjitor“ (A. Oi¿teanu, op. cit., p. 224). Sensul „vråjitor“ s-a dezvoltat ulte-rior, pe baza celui ini¡ial („solomonar“), conform tendin¡ei de trecere de laparticular la general, în plan semantic. Unele contexte confirmå aceaståevolu¡ie: „Oamenii me¿teri opresc în modul urmåtor pe solomonar ¿ibalaur...“ (Tr. Gherman, op. cit., p. 149).

Ochena

205

Opåcealå s.f. Este un alt termen cu sufixul -ealå, înregistrat în zonaArge¿, cu forma de plural opåceli (TDRG, fasc. 12, p. 811) ¿i cu sensul „farmec,vråjitorie, vrajå“: „A råmas cu mintea såritå din opåcealå“ (D. Udrescu,op. cit., p. 189). Termenul analizat este format de la verbul a opåci, verbcu implica¡ii în domeniul magic, având, printre altele, ¿i sensul „a-i luacuiva min¡ile prin vråji ¿i descântece“, alåturi de cel ini¡ial, „a fermeca,a vråji“ (Idem). Se observå, ¿i în cazul verbului men¡ionat, evolu¡iasemanticå, semnificativå, pentru o serie de verbe ce denumesc ac¡iuni cucaracter magic (v. Opåci). Prima atestare a termenului dateazå de la 1763(v. TDRG, fasc. 12, p. 811).

Opåci vb. Este un alt termen înregistrat în Arge¿, cu sensul „a-ilua cuiva min¡ile prin vråji ¿i descântece“ (D. Udrescu, op. cit., p. 189):„L-a opåcit bahni¡a iadului; i-a luat min¡ile båiatului“. Prima atestare atermenului o gåsim într-un text coresian de la 1564 (v. TDRG, fasc. 12, p. 811).Acest verb provine, dupå pårerea noastrå, din cuvântul de origine bulgaråopaèa (DLRM, p. 564). Tiktin are în vedere ¿i un (v.sl.) paciti (TDRG,fasc. 12, p. 811). D. Udrescu, în lucrarea amintitå, înregistreazå ¿i un altsens pe teren magic, ¿i anume „a vråji, a fermeca“ sens pe baza cåruia s-aconstituit, dupå pårerea noastrå, cel men¡ionat anterior. Dintre derivateleacestui verb putem aminti pe opåcealå, cu sensul „farmec, vråjitorie, vrajå“;cuvântul opåcit, provenit din forma participialå, referitor la copii, cu sensul„înzestrat, excep¡ional, ie¿it din comun, precoce“, nu mai påstreazålegåtura cu sensul magic al verbului analizat (v. D. Udrescu, op. cit., p. 189).

Opåcit-å adj. În zona Nåsåud are sensurile „zåpåcit, speriat, uluit,oprit, re¡inut, împiedecat“ (DLR, tom VII, partea a II-a, p. 233), iar în Mol-dova îl gåsim cu sensul „pocit, monstruos“ (ªez., III, p. 31). Nici înregistra-rea din ALR II/I, h 67 nu indicå apartenen¡a acestui cuvânt la lexiculmagic românesc, de¿i verbul de la care este format, a opåci, este recunoscutca denumind, în anumite zone (v. Opåci), o ac¡iune cu caracter magic.ªi D. Udrescu men¡ioneazå, pentru zona Arge¿, acest cuvânt cu sensuricare nu par legate de domeniul magicului: „råsfå¡at“; „înzestrat, excep¡ional,ie¿it din comun, precoce“ (despre copii); „care e prea micå; strâmtå, scurtå,pocitå, stricatå“ (despre rochii); „cu ramurile tåiate prea scurt sau prearårite“ (despre pomi); (despre tunsoare) „fåcutå fårå pricepere; pocit,scårat, ciungårit“ (D. Udrescu, op. cit., p. 189). Dacå unele dintre sensurile

Opåcit

206

men¡ionate nu au legåturå cu terenul magic, altele ne aratå cå, de fapt,acest adjectiv a avut ini¡ial sensul „fermecat, vråjit“, sens ie¿it aståzi dinuz. Credem cå actualele sensuri „oprit, re¡inut, împiedicat“; „înzestrat,excep¡ional etc.“ au apårut ca urmare a pierderii semnifica¡iilor magiceale termenului discutat.

Opråvi vb. Termenul este înregistrat în Banat, cu sensurile„a îndepårta ceva prin vråji, fåcåturi“ (AAF, III, p. 57); „a opri pe cel mortsa se faca strigoi“ (Ibid., p. 152). Verbul amintit este atestat pentru primaoarå la 1600 (v. TDRG, fasc. 12, p. 813) ¿i prezintå o variantå, a opråvui(Idem). Alte înregistråri atrag aten¡ia asupra deprecierii sensului magic:„a alunga, a scåpa de cineva“ (L. Costin, Graiul, p. 158); „a mâna durerileîn altå parte“ (AAF, III, p. 152). Acest verb este format, dupå pårereaautorilor DLR, de la cuvântul de origine sârbå otpraviti (DLR, tom VII,partea a II-a, p. 248). Tiktin propune un etimon opraviti (v. TDRG), careeste mai aproape, din punct de vedere formal, de verbul românesc, decâtetimonul propus de DLR, astfel încât am acceptat solu¡ia din TDRG; verbulanalizat ne re¡ine aten¡ia ¿i printr-un element terminologic pe care l-agenerat: opråvit „fermecat, vråjit“, care provine, prin conversiune, dinforma de participiu (AAF, III, p. 153).

Opråvui s.n. v. Opråvi

Oran¡ s.n. v. Orbal¡

Orbal¡ s.n. Dupå cum men¡ioneazå autorii DLR, acest cuvântdenume¿te, în primul rând, o boalå, „erizipel, brâncå“ (DLR, tom VII,partea a II-a, p. 273), dar mai este folosit ¿i pentru a denumi, în modoarecum ciudat, glaucomul. Se pare cå în acest caz a intervenit o etimologiepopularå, sugeratå ¿i de autorii dic¡ionarului academic: „prin apropierede orb“ (Idem). Cu semnifica¡ia medicalå, termenul discutat este înregistrat¿i în ALR II, h 4197 ¿i ALRM II/I, h 172, dar, fapt ce trebuie remarcat,atlasele lingvistice au re¡inut ¿i un sens etnobotanic („plantå de leac“) –v. ALR II, h 6301. De fapt, aceastå înregistrare ne indicå ¿i un alt sens altermenului orbal¡, ¿i anume acela de „element cu valoare magicå“, pebaza utilizårii ca principal remediu contra bolii cu acela¿i nume. Pe terenpopular sunt, de altfel înregistrate pentru tratarea orbal¡ului ¿i iarba de

Opråvi

207

orbal¡ ¿i iarba orbal¡ului (v. DLR, tom VII, partea a II-a, p. 273). Termenulprovine din magh. orbanc ¿i este atestat pentru prima oarå la 1670(Anon. Car.); prezintå interes pentru cercetarea lingvisticå ¿i numeroaselevariante ale formei de singular sau plural: oran¡, olba¡, olbal¡, orban¡, arbal¡,orbal¡uri, orbal¡ure (v. DLR). Un singur derivat, a orbål¡ui, prezintå impor-tan¡å din perspectiva etnoiatriei, având sensul „a se îmbolnåvi de orbal¡“(v. DLR).

Orban¡ s.n. v. Orbal¡

Ormoci vb. v. Ormoti

Ormocit-å adj. Termen înregistrat în Olt cu sensurile „încurcat,zåpåcit“; „fermecat“; „îmbrobodit“ (MD, I, p.232); de¿i ordinea actualåa sensurilor nu pare a sugera adevårata evolu¡ie semanticå a acestui cuvânt,putem men¡iona cå, ini¡ial, adjectivul în discu¡ie a avut sensul „fermecat,vråjit“ ¿i, ulterior, prin degradarea sensului magic, s-a ajuns la sensurile„încurcat, zåpåcit“; „îmbrobodit“. În Arge¿, Udrescu a înregistrat o vari-antå a adjectivului analizat, ormotit „ame¡it (de båuturå sau de somn)“;„råtutit, zåpåcit“; „fermecat, bolmojit“ (D. Udrescu, op. cit., p. 191), care,dupå cum se observå „se muleazå“ pe tiparul oferit de varianta înregistratåîn Olt. Ca ¿i termenii obricit, opåcit etc., ormocit denume¿te o caracteristicåde tip magic.

Ormotealå s.f. Substantiv format de la verbul a ormoti (a ormoci), verbce denume¿te o ac¡iune cu caracter magic „a fermeca pe cineva“ (D. Udrescu,op. cit., p. 191); termenul ormotealå este înregistrat în Arge¿, unde forma deplural (ormoteli) are sensul „descântece, farmece, vråjitorii“: „Umblå cuormoteli, ma¿tima!“ (Idem). La singular, ormotealå nu mai are semnifica¡iemagicå, decât dacå acceptåm cå poate denumi „faptul de a ormoti(pe cineva)“, ceea ce ne poate sugera cå termenul discutat denume¿te ¿iun tip de activitate magicå. Cu privire la degradarea sensului magic putemmen¡iona o altå valoare a termenului ormotealå „stare de be¡ie, ame¡ealå,stare de somn, somnie, mole¿ealå“: „M-a apucat a¿a o ormotealå de-mivine så pic jos“ (Idem). ªi în cazul verbului de la care s-a format (a ormoti)se constatå degradarea sensului magic. Sensul figurat al acestui verb,„a-l duce de nas, a-l îmbolmoji, a-l prosti“ (pe cineva – n.n.), de¿i este

Ormotealå

208

trecut pe primul loc în cadrul articolului de dic¡ionar, este, dupå pårereanoastrå, derivat din cel magic, care a fost, din punct de vedere istoric,mai vechi.

Ormoti vb. Verbul a ormoti este înregistrat cu sensul „a fermeca,a descânta“ (DLR, tom VII, partea a II-a, p. 316) ¿i prezintå varianta a ormoci,în Arge¿ (D. Udrescu, op. cit., p. 191); de remarcat sensurile dezvoltateulterior, pe baza sensului magic: „a zåpåci“; „a îmbolmoji, a îmbrobodi,a duce de nas“ (Idem). Forma participialå a verbului (ormocit) este, deasemenea, element de terminologie magicå, cu sensurile „zåpåcit“; „ferme-cat“ (DLR, tom VII, partea a II-a, p. 316); ¿i un derivat al verbului în discu¡ieintereseazå cercetarea terminologiei magice: ormotealå (la pl.) „descântece,farmece, vråjitorii“ (D. Udrescu, op. cit., p. 191).

Ormotit-å adj. v. Ormocit-å

Ormoti

Påscriså s.f. Este unul dintre termenii cei mai interesan¡i dindomeniul practicilor magice, înregistrat în Banat, cu sensul „farmec dedragoste“ (MD, I, p. 138); putem men¡iona ¿i o variantå a acestui termen,pråscriså (Idem). Credem cå pentru explicarea originii acestui cuvânt trebuiepornit de la un element ce ¡ine de divina¡ia popularå; så ne amintim deexisten¡a cuvintelor scris, scriså cu sensul „ursit“, „ursitå“ (CADE, p. 1124).Så mai avem în vedere ¿i o expresie cu verbul a face ¿i sens divinator, a facepe ursitå (v. Face). Credem cå pe baza acestui model s-a putut ajunge laexpresia a face pe scriså, de unde, prin eliziunea verbului a face, a apårutcompusul påscriså. Autorii DLR nu indicå etimologia termenului, ci doarsugereazå legåtura cu cuvântul scriså. (DLR, tom VIII, partea I, p. 315).

På¿i vb. Defini¡iile date nu atrag suficient aten¡ia asupravalorii magice a ac¡iunii denumite de verbul a på¿i: „A face unul sau maimul¡i pa¿i“ (DLRM, p. 597); „a trece (cu un singur pas) peste un obstacol(Idem); „a face unul sau mai multi pa¿i, a înainta pas cu pas, a parcurge odistan¡å mergând pe jos, a se deplasa pe jos; „a trece (cu un singur passau cu câ¡iva pa¿i dincolo de ceva (DLR, tom VIII, partea I, p. 326). În zonaViile, jud. Gala¡i (anchetå proprie), verbul a på¿i denume¿te ¿i o ac¡iunemagicå având caracter malefic; dupå credin¡ele populare, „cel på¿it numai cre¿te ¿i trebuie despå¿it“. Se poate observa cå a despå¿i indicå o ac¡iunemagicå reparatorie, la fel ca a desface, a desfermeca, a dezlega, a dezdeo-chea etc. Credin¡a înregistratå în zona Viile este råspânditå pe întreg teritoriulromânesc, ceea ce ne determinå så credem cå verbul a på¿i are semnifi-ca¡ie magicå nu numai în zona men¡ionatå. Hasdeu a re¡inut ¿i o variantå

P

210

a acestui termen, a pâ¿i: „Când cineva trece peste un mort ori îl pâ¿este seface pricolici“ (B.P. Hasdeu, Etymologicum1, IV, p. 162); ¿i A. Scribanmen¡ioneazå existen¡a variantei a pâ¿i, în vestul ¡årii (SCRIBAN, p. 953).În zona Ciurea, jud. Neam¡ (anchetå proprie), verbul a på¿i poate indica ¿iac¡iunea denumitå de obicei prin verbul a despå¿i: „på¿e¿te-l înapoi“, cusensul „despå¿e¿te-l“ (un copil, de regulå – n.n.). Termenul analizatprovine de la substantivul pas (v. DLR, tom VIII, partea I, p. 330) ¿i esteatestat pentru prima oarå în secolul al XVI-lea (v. CIRLV, p. 201).

Pâ¿i vb. v. På¿i

Pietrar s.m. Este un alt termen pentru „solomonar“. A. Oi¿teanumen¡ioneazå ca arie de råspândire a substantivului nordul Transilvaniei¿i al Moldovei (A. Oi¿teanu, op. cit., p. 224). Termenul este derivat de lasubstantivul piatrå „grindinå“, cu sufixul -ar. L. ªåineanu înregistreazåîn dic¡ionarul såu cuvântul piatrå cu sensul „grindinå“ (DULR, p. 479) ¿iconsideråm cå de la acest sens al cuvântului respectiv s-a pornit pentruformarea termenului pietrar. A. Scriban îl înregistreazå cu sensul „lucråtorîn pavaje“ ¿i cu varianta petrar (SCRIBAN, p. 973); nici Tiktin nu aminte¿tesensul magic (TDRG, fasc. 13, p. 77). Cuvântul pietrar este men¡ionat înALR II/I, h. 220; ALR SN, II, h. 517; ALR SN, III, h. 702). Prezen¡a lui sepoate remarca ¿i în textele medievale române¿ti (¡ara Româneascå) pentruanii 1527, 1528, 1542, 1557; prima atestare dateazå de la 1498 (v. DERS) întoponimul Pitrarii; din exemplul de mai sus, pitrar apare ca o altå posibilåvariantå a termenului în discu¡ie. Materialele consultate ne-au permis såînregistråm ¿i forma de plural a termenului, cât ¿i unele credin¡e popularereferitoare la actan¡ii denumi¡i cu termenul pietrar: „Piatra o leagåpietrarii în ajunul Cråciunului“ (Elena Niculi¡å-Voronca, Datini1, p. 800);„Piatra o alungå pietrarii cu 3 crengi de mâ¡i¿ori de la Florii...“(Ibid., p. 806).

Plåmådi vb. Este înregistrat pentru prima oarå în 1636 (v. TDRG,fasc. 13, p. 106) ¿i are variantele a plomodi (ALR I, h. 773; 83, h. 1864; 825)¿i a plomådi (ALR I, h. 773; 45; 65; 77; 835). Autorii DLR indicå, pentruprima atestare, sfâr¿itul secolului al XVII-lea, atrågând aten¡ia asuprautilizårii verbului discutat, cu sens figurat: „Svatul lui cel necurat eraplåmådit în inima lui“ (apud DLR, tom VIII, partea a III-a, p. 787). Cuvântulanalizat intereseazå, în studiul terminologiei magice, prin prezen¡a în

Pâ¿i

211

expresia a plåmådi inima cuiva, înregistratå cu sensul „a face cuivadescântece pentru a vindeca de o boalå“, sens ce poate fi reformulat dinperspectiva medicinei populare, ¿i anume „a (se) vindeca prin descântece“(ªez., IV, p. 1910): „Eu ciocånesc, / bocånesc, / Inima cutåruia o plåmådesc“(Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu, op. cit., p. 245). Expresia a fost înregistratå îndiverse zone din Moldova ¿i Muntenia (A. Gorovei, op. cit., II, p. 325,p. 364; Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu, op. cit., III, p. 175, p. 240, p. 245; PPR, II,p. 325, p. 329; C. Rådulescu-Codin, Literaturå, p. 571); nu am re¡inut ateståriale acestei expresii în Transilvania. O variantå a expresiei analizate,a i se plåmådi inima cuiva, are sensul „a se vindeca de o boalå“: „Ori copilulare diaree, inima neplåmåditå, ¿i-i facem de mâncåturå ca så i se plåmådeascåinima“ (Ibid., p. 572); autorii DLR înregistreazå, în plus, pentru variantaamintitå, ¿i sensul „a se îmbolnåvi de o boalå nedefinitå mai de aproape“(DLR, tom VIII, partea a III-a, p. 787). Verbul a plåmådi provine din (v. sl.)pomladiti (DLR, tom VIII, partea a III-a, p. 788; DLRM, p. 628). Scribanindicå un etimon slav, dar considerå cå acesta ar fi de origine sârbå, decinu din stratul elementelor vechi slave. Datå fiind marea råspândireteritorialå a termenului, mai ales în Moldova ¿i Muntenia, credem cåsolu¡ia sugeratå de lingvistul ie¿ean (v. SCRIBAN, p. 993) este mai pu¡inprobabilå.

Plåscavi¡å s.f. v. Plescavi¡å

Plescagi¡å s.f. v. Plescavi¡å

Plescåi¡å s.f. v. Plescavi¡å

Plescani¡å s.f. v. Plescavi¡å

Plescavi¡å s.f. „Nume dat mai multor boli de piele, caracterizate prinerup¡ii, eczeme etc.“; „erup¡ie, eczemå etc. care apare ca urmare a acesteiboli“ (DLR, tom VIII, partea a III-a, p. 819): „Cine gustå apoi din bor¿ulacesta, acela capåtå plescai¡å“ (S.Fl. Marian, Sårbåtorile, II, p. 7). Substantivulde mai sus denume¿te înså ¿i o plantå de leac, cu nume identic cu cel albolii (e vorba, deci, de un remediu magic): „Contra acestei boale (plesca-vi¡a – n.n.) e bunå buruiana plescai¡å“ (ªez., XV, p. 106). Maria Sitaru(SMPTRE, p. 68) ¿i Al. Borza (Al. Borza, op. cit., p. 273) atrag aten¡ia asupra

Plescavi¡å

212

utilizårii medicale a plantei numitå popular plescavi¡å (Malahiumaquaticum). Substantivul plescavi¡å este de origine sârbå (pljuskavice; v. DLR)¿i prezintå numeroase variante: plescai¡å, plescani¡å, plescåi¡å, plescaji¡å,plescåni¡å, plescåvi¡å, ple¿cai¡å, ple¿cavi¡å, plåscavi¡å; este atestat pentru primaoarå în secolul al XIX-lea, cu sens medical (v. DLR). Putem men¡iona pentrucei interesa¡i de medicina popularå o serie de tratamente, pe bazå magicå,întrebuin¡ate în cazul plescavi¡ei: „Se ung bubele numite plescai¡å cu spumace iese din fierberea unor oase de mort“ (I.A. Candrea, Folclorul2, p. 117);„oasele påråsite se fierb ¿i cu spuma lor se ung bubele numite plescai¡å“(Ibid., p. 65).

Plescåi¡å s.f. v. Plescavi¡å

Ple¿cavi¡å s.f. v. Plescavi¡å

Plomådi vb. v. Plåmådi

Plomodi vb. v. Plåmådi

Plugar s.n. Avem în vedere, evident, nu sensul pe teren agrar(„persoanå care tråie¿te în mediul rural ¿i a cårei ocupa¡ie de bazå esteagricultura“), ci sensul cunoscut în tradi¡iile populare de iarnå („flåcåucare umblå cu plugu¿orul în ajunul Anului Nou“; v. DLR, tom VIII, parteaa III-a, p. 808). În aceastå situa¡ie, plugar este sinonim cu uråtor ¿i colindåtor¿i denume¿te un tip de actant magic, integrat contextului mitofolcloric alobiceiurilor de iarnå (v. Colindåtor). Termenul este înregistrat încå dinsecolul al XVI-lea: „Plugariul cu multå trudå arå“ (v. DLR) cu sensul debazå ¿i este råspândit pe întreg teritoriul ¡årii. Sensul magic apareînregistrat pentru prima oarå în secolul al XIX-lea în opera lui I. Creangå:„Drob pe podele ¿i bure¡i pe påre¡i [...] cum obi¿nuiesc a zice plugariipe la casele ce nu-i primesc“ (I. Creangå, op. cit., p. 222). Trebuie recunos-cut cå acest context conservå o primå formulå de descolindare, deci deac¡iune cu caracter malefic, fiind vorba de o ac¡iune de råspuns al actan¡ilor(„a plugarilor“) la gestul gospodarilor humule¿teni care nu-i primeau cuuratul. Termenul discutat este format pe teren românesc de la cuvântulplug, cu sufixul -ar; derivatele plugåra¿, plugårel prezintå, de asemenea,implica¡ii mitico-magice.

Plescåi¡å

213

Plugu¿or s.n. Diminutiv al substantivului plug, termenul amintitare o dublå semnifica¡ie pe teren mitofolcloric; pe de o parte, el denu-me¿te un element al recuzitei tradi¡ionale, deci un instrument cu caractermitico-magic („plug împodobit cu hârtie coloratå, cu flori etc., cu careumblå flåcåii în ajunul Anului Nou, recitând colinde“; v. DLR, tom VIII,partea a III-a, p. 870), dar, pe de altå parte, ¿i un text magic („urare tradi-¡ionalå de Anul Nou fåcutå de flåcåii care înso¡esc acest plug (¿i acom-paniatå de pocnete de bici etc.“): „În seara zilei de 31 decembrie spre1 ianuarie copiii ¿i tinerii merg din caså în caså cu un plug în miniaturå,zis plugu¿or“ (G. Dem Teodorescu, Poezii populare1, p. 138); „Copkiii în¿epa zî¿i plugu¿oru“ (informa¡ie de teren, Piscu, jud. Gala¡i). Dupå cum seobservå cele douå exemple concretizeazå tocmai sensurile amintite ante-rior. Se poate astfel constata existen¡a unui dublu transfer terminologic:elementul din sfera agrarå a påtruns atât în domeniul instrumentaruluimitico-magic, cât ¿i în acela al textelor cu caracter magic (v. Sorcovå).Termenul analizat este înregistrat, cu semnifica¡iile de mai sus, ¿i înALRM II/I, h. 256.

Pocealå s.f. Termenul pocealå este format de la un alt verb ce denu-me¿te o ac¡iune cu caracter magic, a poci, cu sufixul -ealå. I.A. Candrea consideråacest termen sinonim cu pociturå: „trebuie så lase ceva în apå, ca pocealasau pocitura så se lipeascå de acel semn ¿i nu de dânsul“ (CADE, p. 962).În zona O¡eleni, jud. Ia¿i (anchetå proprie), am înregistrat cuvântul pocealåcu sensurile „deochi“; „boalå“ (descântec de pocealå); de men¡ionat cå, pentrulocalnici, conform credin¡elor, boala respectivå este provocatå de ac¡iuneadeochiului. În Oltenia, substantivul pocealå are ¿i sensul „båtaie, scårmå-nealå“ (Glosar dialectal Oltenia, p. 85); autorii nu men¡ioneazå dacå substan-tivul pocealå mai påstreazå ¿i sensul pe teren magic. Oricum, sensulînregistrat în Oltenia constituie un fapt ce indicå, ¿i în cazul acestui termen,o evolu¡ie semanticå specificå pentru termenii magici, în general, pierdereasensului magic. Forma de plural a acestui substantiv este poceli (DLRM,p. 634), dar este extrem de rar folositå (nu am înregistrat-o în materialelede teren). Autorii DLRM men¡ioneazå pentru termenul pocealå ¿i altesensuri, în afarå de cel de „vrajå“: „faptul de a poci sau de a fi pocit“;„slu¡enie, urâ¡enie“ (Idem). Cele douå sensuri atrag aten¡ia, pe de o parte,asupra deprecierii sensului magic, iar, pe de altå parte, asupra faptului cåacest termen denume¿te ¿i un tip de activitate magicå; ¿i Scriban indicå

Pocealå

214

posibilitatea ca acest termen så denumeascå un tip de activitatemagicå: „ac¡iunea de a poci“ (SCRIBAN, p. 1003). Prima atestare a terme-nului dateazå de la 1870 (v. TDRG, fasc. 13, p. 124); termenul apare ¿i înALR II/I, h. 127.

Poci vb. Ca element de terminologie magicå, acest verb aresensul „a deochea“ (AAF, V, p. 224). Expresia a poci pe cineva (ªez.,9-10/1924, p. 18) atrage ¿i ea aten¡ia asupra faptului cå verbul a poci seintegreazå seriei de verbe ce indicå ac¡iunea magicå realizatå prinintermediul privirii, ca ¿i a (se) mira, a râvni, a sågeta etc., din moment ceeste înregistratå cu sensul „a-l deochea“ (Idem). Am înregistrat ¿i douåvariante ale acestui verb, „a po¿i (Idem) ¿i a potci (DULR, p. 490). Verbulanalizat are ¿i alte sensuri, strâns legate de diverse credin¡e populare:„a desfigura, a slu¡i“ (cu actan¡i imaginari – n.n.); „a meni cuiva ceva råu,a cobi“ (DLRM, p. 634) ¿i este format de la cuvântul potcå (Idem), dupåcum men¡ioneazå ¿i Scriban, care pomene¿te ¿i varianta a potci (SCRIBAN,p. 1003). Autorii DLRM indicå, pentru cuvântul potcå, diverse sensuri,care nu explicå, dupå pårerea noastrå, sensul men¡ionat al verbului a poci.Nici ªåineanu nu merge pânå la capåt în explica¡ia etimologicå, de¿i,prin indicarea pentru potcå a sensului „boalå din deochi“ (DULR, p. 500),se apropie de adevårata explica¡ie; credem cå a poci este format, într-adevår,de la potcå (de aici ¿i varianta a potci), dar cu sensul „deochi“ (V. Ioni¡å,op. cit., p. 50), nu cu acela de „boalå“ provocatå de deochi. Dintre cuvinteleprovenite de la rådåcina verbului men¡ionat intereseazå cercetarea noastråcuvântul pocire „ac¡iunea de a poci“ (DULR, p. 490), care denume¿te, dupåcum se vede, un anumit tip de activitate magicå. Prima atestare a ter-menului o gåsim la anul 1670, în Anon. Car. (v. TDRG, fasc. 13, p. 124);el este men¡ionat ¿i în ALR II/I, h. 123, h. 127, MN 2273, 50, dar nu cusensul „a deochea“. De altfel, ¿i Scriban re¡ine termenul, fårå sens magic:„diformez, desfigurez, slu¡esc“ (SCRIBAN, p. 1003).

Pocit-å, adj. „Diform la înfå¡i¿are; strâmb; slu¡it“; „paralizat“;„nefast“; „blestemat“ (DESLR, p. 603). ªi ªåineanu înregistreazå acesttermen cu sensuri asemånåtoare: „diform, paralizat“; „ciudat“; „nenoro-cos“; „blestemat“ (DULR, p. 490). Autorii DEX nu påstreazå decât o partedin sensuri, care s-au men¡inut, de fapt, pânå aståzi: „Diform, slut, desfi-gurat“; (despre lucruri); „deformat, stâlcit, caraghios, bizar“; „(în credin¡ele

Poci

215

populare) nefast, funest, prin extensie supåråtor, råu, cu ghinion“(DEX, p. 814). Pentru mai buna în¡elegere a implica¡iilor pe teren magicale acestui termen este necesar så amintim ¿i douå expresii: a avea gurapocitå, a fi pocit la gurå „a povesti lucruri neplåcute, a face pronosticurinefavorabile“; „a cobi“ (Idem). Pe teren popular, pocit a fost înregistrat ¿icu un alt sens, „deochetor“: „Deochetorii [...] se numesc ¿i poci¡i“ (I. Mu¿lea,Ov. Bârlea, op. cit., p. 485). Aceasta înseamnå cå, de fapt, termenul îndiscu¡ie poate denumi ¿i un actant magic. Prima atestare a termenuluidateazå de la 1821 (TDRG, fasc. 13, p. 125); în ceea ce prive¿te originea sa,nu existå dubii: provine de la forma participialå a verbului a poci (DLR,tom VIII, partea a III-a, p. 980).

Pocitanie s.f. Substantiv înregistrat de Petru Caraman, în zonafostului jude¡ Vla¿ca, din Muntenia, cu sensul „descolindå“, ceea ceînseamnå cå acest cuvânt denume¿te o practicå magicå: „Tot în aceaståparte a Munteniei, ¡åranii designeazå prin sugestivul apelativ pocitåniiurårile negative sau versurile injurioase adresate de colindåtori gazdelorneprimitoare“ (P. Caraman, Descolindatul, p. 328). Pe teren magic, substan-tivul dat apare în textele vechi cu un sens, ie¿it aståzi din uz, „prevestirenefastå“ (DLR, tom VIII, partea a III-a, p. 900). Prima atestare a substan-tivului pocitanie dateazå din 1704 (v. DLR); are pluralul pocitanii saupocitånii (aceastå din urmå variantå fiind înregistratå ¿i de Caraman) ¿i pre-zintå câteva variante ale formei de nominativ singular: pocicanie, pociganie,poci¿tanie (v. DLR). Termenul men¡ionat provine de la verbul a poci, cusufixul -anie, ¿i este înregistrat ¿i în ALR SN, V, MN h.1. Trebuie men¡ionatcå, pe teren popular, acest substantiv are sensul „vorbå de duh, de ¿agå,glumå, snoavå“, iar, prin extensie „relatare, poveste, istorisire“, sens carea putut genera evolu¡ia semanticå spre sensul înregistrat de Caraman,„descolindå“.

Pocitoare s.f. Ca ¿i pocitor, acest substantiv denume¿te un actantmagic deochetor, de data aceasta, de sex feminin: „Pocitor / ªi pocitoare/Deochetor / ªi deochetoare“ (I. Cåliman, C. Veselåu, op. cit., p. 220).Substantivul pocitoare provine de la verbul a poci (cu sufixul -toare), care,pe teren popular, poate avea ¿i sensul „a desfigura cu ajutorul vråjilor“(Al. Rosetti, op. cit., p. 65); în legåturå cu acest sens, putem men¡ionafaptul cå pocitoare poate denumi ¿i o fiin¡å mitofolcloricå ce „poce¿te“oamenii (ªez, II, p. 96; ªez., XXII, p. 36).

Pocitoare

216

Pocitor s.m. Autorii DLR definesc acest cuvânt în felul urmåtor:„(persoanå, lucru) care poce¿te“ (DLR, tom VIII, partea a III-a, p. 900);pe teren popular, acest cuvânt este, în primul rând, purtåtor al sensului„deochetor“: „Aldi Vasîli îs pocitori“ (informa¡ie de teren; Dobrina-Hu¿i,jud. Vaslui). Pe lângå acest sens, pe teren tradi¡ional mai este atestat ¿i unalt sens: „fiin¡å imaginarå, duh råu care poce¿te oamenii ¿i animalele“(DLR, tom VIII, partea a III-a, p. 900): „L-a întâlnit nouå strigoi, / Nouåpocitori“ (ªez., II, p. 96). Credem cå avem de a face cu un transfer termi-nologic dinspre lexicul magic spre cel al fiin¡elor mitofolclorice, fenomenpetrecut ¿i în cazul substantivului bosorcoi. Termenul pocitor, format de laverbul a poci, este atestat pentru prima oarå în 1670 (Anon. Car.) ¿i prezintåderivatul pocitoroi, care denume¿te înså doar o fiin¡å mitofolcloricå ¿i,în consecin¡å, nu intrå în cadrul lexicului magic.

Pociturå s.f. Substantivul men¡ionat are sensul „deochi“ (CADE,p. 394): „... pociturå cum e numit pe alocuri deochiul“ (Idem); ¿i în zonaMåci¿eni, jud. Gala¡i (anchetå proprie) am înregistrat termenul respectivcu sensul „deochi“: „I se trage din pociturå di la om cu ochi råi“. Termenulanalizat de noi prezintå ¿i o serie de variante: potciturå, påciturå (DLR,tom VIII, partea a III-a, p. 901), iar forma lui de plural este pocituri (TDRG,fasc. 13, p. 125; SCRIBAN, p. 1003). Putem men¡iona cå varianta potcituråne sugereazå existen¡a unui verb a potci (o variantå a lui a poci), verbformat de la cuvântul potcå, cu sensul „deochi“. Unii autori de culegerifolclorice nu interpreteazå corect varianta potciturå. Astfel, în glosarulanexat unei antologii (Folclor din Moldova, Ed. pentru literaturå, Bucure¿ti,1969, I, p. 407), redactorii lucrårii men¡ioneazå: „de fapt -t- din a douaformå (potciturå – n.n.) nu-¿i gåse¿te justificare, cuvântul fiind derivat dela a poci“ slu¡ire prin deochi, prin farmece“. În realitate, acel -t- este perfectjustificat de existen¡a variantei a potci (< potcå) a verbului a poci, pe care,se pare, cei aminti¡i nu au luat-o în calcul. Ca ¿i al¡i termeni ce denumescpractici magice, pociturå a fost preluat ¿i de terminologia medicalåpopularå, cu sensul „deochi“ (boalå provenitå în urma ac¡iunii unuiactant care deoache – n.n.; în zona Måci¿eni, jud. Gala¡i; anchetå proprie);V. Buturå gloseazå acest termen ¿i cu alte sensuri pe teren medical: „conges-tie cerebralå“; „paralizie facialå“; „epilepsie“ (V. Buturå, op. cit., p. 258).Cuvântul pociturå apare în textele folclorice ¿i cu sensul „fiin¡å mitofolcloricå“,fenomen petrecut în urma unui transfer terminologic dinspre terminologia

Pocitor

217

medicalå popularå (care, la rândul ei, a preluat termenul din sfera magi-cului!) spre terminologia fiin¡elor mitofolclorice (v. M. Lupescu, Medicinababelor, p. 18; S.Fl. Marian, Înmormântarea1, p. 13). Termenul pociturå intrå¿i în structura compusului pociturå din iele (V. Buturå, op. cit., p. 214), careeste tot un termen medical popular, sinonim cu pociturå, dar indicând,prin chiar structura sa, ¿i cauza bolii respective (agentul patogen estereprezen¡at de fiin¡ele mitofolclorice numite iele). Sinonim cu pociturå diniele este ¿i termenul compus loviturå din iele (Idem). De altfel, Maria Sitaruconsiderå cå sub termenul pociturå se în¡eleg mai multe boli „desprecare se crede cå sunt datorate deochiului ¿i unor fiin¡e imaginare“(CCS VII/1, p. 18); pe baza materialelor de teren din Banat, cercetåtoareamen¡ionatå adaugå: „pociturå se zice la junghiuri prin cap ¿i prin altepår¡i ale trupului“ (Idem). L. ªåineanu semnaleazå, pentru cuvântul îndiscu¡ie, ¿i sensul „paralizie subitå, boalå ca din senin“ (DULR, p. 490).Scriban nu men¡ioneazå sensul pe teren magic, ci doar pe acela din sferamedicinei populare, „paralizie subitå“ (SCRIBAN, p. 1003), pe lângå celecunoscute, în general: „defect fizic”; „persoanå pocitå (urâtå – n.n.),pocitanie“ (Idem). Substantivul pociturå este întâlnit mai ales în Transil-vania, în Banat ¿i Moldova (C. Tudose, op. cit., p. 322). Dupå cum amvåzut, acest termen este format de la verbul a poci (TDRG, fasc. 13, p. 125),este înregistrat pentru prima oarå în 1825 (Idem) ¿i apare în ALR II/I, h. 123.

Pohibi vb. Asupra originii acestui termen se mai poate încådiscuta, cåci solu¡ia propuså de autorii dic¡ionarului academic, carederivå pe a pohibi „de la pohibå“ (pofidå – n.n.), cu sensul „pretext“ (DLR,tom VIII, partea a IV-a, p. 935) nu este, dupå opinia noastrå corectå. Credemcå o solu¡ie etimologicå ce ar putea fi luatå în calcul este aceea a aceptåriiunui împrumut din limba bulgarå, unde existå verbul pohabia „a strica,a aduce pagube“ (Gh. Bolocan, Dic¡ionar bulgar-român, Ed. ªtiin¡ificå,Bucure¿ti, 1972, p. 359). ºinând cont cå verbul a pohibi este cunoscut doarpe o arie mai restrânså din sudul ¡årii ¿i cå, semantic, trecerea de la sensul„a strica“ la acela de „a face farmece“, atestat ¿i el în DLR, nu este greu deexplicat, credem cå solu¡ia propuså este mai bunå decât cea indicatå înDLR. Am semnalat mai sus un sens al acestui verb, ce implicå elementedin domeniul vråjitoriei; acest sens nu mai este, spre exemplu, cunoscutnici måcar în sudul ¡årii, pe teren mai putând så înregistråm doar sensul„a prezice, a prevesti“ (v. ¿i DLR, tom VIII, partea a IV-a, p. 949), ceea ce ne

Pohibi

218

semnaleazå prezen¡a cuvântului discutat ¿i în lexicul divinatiei populareromâne¿ti.

Pojåri vb. Termenul este înregistrat în Banat, cu sensul „a descântade pojar“ (L. Costin, op. cit., I, p. 162). Scriban considerå acest verb „vechi,rar“ ¿i men¡ioneazå sensul „må aprind“ (SCRIBAN, p. 1008). Putem amintivariantele acestui verb: a pojeri, a pojårî (DLR, tom VIII, partea a IV-a, p. 956),cât ¿i a pojori: „Câmpii så-i pojoråsc“ (Calendarul Maramure¿ului, p. 119).Verbul este format de la cuvântul pojar „rujeolå“. Formarea unui termenspecial pentru a denumi descântarea de pojar nu trebuie så ne mire; con-form credin¡elor populare: „coriul ori pojarul e o boalå primejdioaså“(ªez., III, p. 177). Verbul men¡ionat ne sugereazå ¿i o altå modalitatelingvisticå, utilizatå de terminologia magicå pentru a denumi ac¡iuneade vindecare pe cale magicå a unor boli, pe lângå modelele deja cunoscute:a descânta de... (urmeazå numele bolii – n.n.); a da de...; a tåia de...; a face de...Termenul men¡ionat a fost preluat ¿i de terminologia medicalå popularå,dupå cum sugereazå sensul re¡inut de A. Scriban (SCRIBAN, p. 1008).

Pojeri vb. v. Pojåri

Pojori vb. v. Pojåri

Po¿i vb. v. Poci

Potcå s. f. Al. Resmeri¡å semnaleazå pentru acest termen doarvaloarea pe teren medical, nu ¿i cea pe teren magic: „boalå din deochiere“(DESLR, p. 616). În schimb, E. Petrovici semnaleazå semnifica¡iile magiceale substantivului potcå: „farmec, pociturå“ (ALRT II, p. 331). Legåturadintre cele douå sensuri este asemånåtoare celei înregistrate în cazulsubstantivului deochi, boala fiind, conform credin¡elor, provocatå depractica magicå având aceea¿i denumire: „boalå din deochi sau chiardin senin“ (DULR, p. 500); „boalå din deochi, identicå cu întâlnitura“(CADE, p. 985); „o boalå despre care poporul crede cå vine din deochi“(SCRIBAN, p. 1025); „o umflåturå care sparge, e aruncatå în vânt devråjitoare“ (AAF, V, p. 173); „boalå manifestatå cu durere de cap ¿i scurgeredin nas, care-i vine cuiva prin deochi“ (P. Bil¡iu, op. cit., p. 527). Pe lângåsensurile deja men¡ionate, „practica magicå“ ¿i „boalå“, potca mai poate

Pojåri

219

avea ¿i un altul „fiin¡å mitofolcloricå“: „potca, unul numele dracului“(DLR, tom VIII, partea a IV-a, p. 1131); „duh råu care ar provica potca“(Idem); „duh necurat“ (T. Papahagi, op. cit., p. 229); „fiin¡å care provoacåråul“ (Antologie, p. 546). Se poate remarca fenomenul de transferterminologic produs, ca urmare a påtrunderii substantivului potcå înlexicul fiin¡elor mitofolclorice. În plus, se mai poate observa încå un faptinteresant: potcå ajunge så fie utilizat ca substitut pentru un cuvânt supustabuizårii (drac). Prezintå interes ¿i cele câteva cuvinte provenite de lapotcå: potcos, potcoi, potca¿, potcar, a poci (v. DLR). Poate cå ar trebui såadåugåm la aceste cuvinte ¿i compusul Potca-Pådurii, având sensul„Muma Pådurii“ (DLR, tom VIII, partea a IV-a, p. 1131). Potcå provine dela v. sl. potica, este atestat pentru prima oarå la 1645 ¿i apare în câtevaexpresii, impreca¡ii: a da de-o potcå (SCRIBAN, p. 1025), båtu-te-ar potca !(DLR, tom VIII, partea a IV-a, p. 1131).

Potci vb. v. Poci

Potciturå s.f. v. Pociturå

Potocos-oaså adj. Existå o singurå atestare a acestui termen, în zonaSoci-Piatra Neam¡: „ªi m-am întâlnit cu om gros, / potocos, / cu picioaregroase, / potocoase...“ (DLR, tom VIII, partea a IV-a, p. 1147). Dupå cum seobservå acest termen apare într-un descântec ¿i are sensul „urât, hâd,strâmb“ (Idem). Autorii DLR nu oferå nici o solu¡ie etimologicå („etimologienecunoscutå“); credem cå acest cuvânt trebuie pus în legåturå cu cuvântulpotcå (v. Potcå) ¿i, în acest caz, este posibil ca ini¡ial så fi avut sensul „atinsde vråji, farmece“; „pocit, strâmbat prin vråji“. În acest fel, adjectivulprezentat urmeazå acela¿i model de evolu¡ie semanticå întâlnit în cazulcuvântului pocit ¿i denume¿te, în consecin¡å o caracteristicå de tip magic.

Pozmå s.f. v. Poznå

Poznå s.f. ªi acest substantiv face parte din seria termenilor pu¿iîn valoare de P. Caraman, cu sensul „descolindå“; este înregistrat înjud. Ialomi¡a: „Nu e lipsit de interes så men¡ionåm cå practicile de ordinnegativ ale colindåtorilor sunt numite prin jud. Ialomi¡a pozne“ (P. Caraman,Descolindatul, p. 328). Substantivul analizat are sensul principal „faptå

Poznå

220

rea sau întâmplare, ritual care provoacå un neajuns, un necaz, o neno-rocire“; „belea, bucluc“ (DLR, tom VIII, partea a IV-a, p. 1184). Un sensderivat din acesta, „påcålealå (cu consecin¡e lipsite de gravitate) fåcutåcuiva“ (Idem); „faptå sau vorbå care provoacå haz, veselie; ghidu¿ie,nåzbâtie, nåzdråvånie“, pare a explica mai bine evolu¡ia semanticå spresensul „descolind“; ac¡iunea de descolindare implicå atât o notå de ordinsatiric, cât ¿i una de råzbunare din partea colindåtorilor refuza¡i. Acestsubstantiv, atestat prima oarå în secolul al XVI-lea (v. DLR), are variantapozmå (ALR SN, V, h.1403); de¿i autorii DLR nu indicå nici o solu¡ieetimologicå („etimologie necunoscutå“), credem cå acest cuvânt este deorigine slavå (< pozno), dupå cum pare a sugera ¿i cercetåtorul I. Cârstoiu(I. Cârstoiu , Teze ¿i ipoteze lingvistice, Ed. Litera, Bucure¿ti, 1981, p. 122).

Pråscriså s.f. v. Påscriså

Pråura vb. v. Proora

Pråviturå s.f. Termen regional înregistrat doar în Banat, cu sensul„farmece, fåcåturi, aruncåturi“ (AAF, III, p. 153; TMPR, p. 67). În AAF, III,se sugereazå apropierea termenului men¡ionat de verbul din limba sârbåpraviti „a face“ (p. 153). Autorii DLR înregistreazå termenul în zonaBozovici-Oravi¡a, cu sensul „farmec, vrajå“ (fåcutå cu privirea) (DLR,tom VIII, partea a V-a, p. 1531), considerându-l variantå a substantivuluipriviturå, ca ¿i previturå, ce apare încå din 1670, în Anon. Car. (v. DLR).Termenul analizat este format de la verbul a privi, cu sufixul -(i)turå ¿i areforma de plural pråvituri (AAF, III, p. 153). Credem cå acest substantiv aavut ini¡ial sensul „deochi“, sugerat ¿i de autorii DLRM, care simt nevoiaså adauge, la precizarea sensului cuvântului completarea („fåcutå cuprivirea“); ulterior, conform tendin¡ei de trecere de la particular la ge-neral, acest termen va dezvolta sensul, mai cuprinzåtor, „vrajå, farmec“.Scriban înregistreazå un substantiv pråviturå, dar cu sensul „aplecare,înclinare“ (SCRIBAN, p. 1033), ceea ce ne determinå så consideråm cåeste vorba de un substantiv omonim, nu de termenul discutat de noi.

Previturå s.f. v. Pråviturå

Priviturå s.f. v. Pråviturå

Pråscriså

221

Proora vb Acest termen regional ridicå o serie de probleme legatede semnifica¡iile ac¡iunii pe care o denume¿te. În zona ªâ¿cani-Hu¿i eleste înregistrat cu sensul „a porni, a duce (oile – n.n.) la på¿une în timpulproorului“ (DLR, tom VIII, partea a IV-a, p. 1617). Într-o altå zonå a ¡årii,¿i anume în Ardeal, este re¡inut acest verb cu un sens total diferit: „a uda,a stropi cu apå“: „Apå-n vedre ve¡i lua [...] / ªi-un strop¿or de busuioc /ªi-mi vini¡i [...] / Rourând ¿i prourând“ (Al. Viciu, Colinde, p. 35). Credemcå în acest din urmå caz s-a produs o interferen¡å semanticå între verbelea proora ¿i a roura, poate ¿i din necesitå¡i de rimå, astfel încât a prooraa putut cåpåta un sens apropiat de cel al verbului a roura. Ac¡iunea destropire avea implica¡ii magice, fiind efectuat de proor, urmårindu-seobiective de ordin purificator ¿i apotropaic. Trebuie så amintim cå substan-tivul proor denume¿te „o perioadå a zilei care cuprinde, dupå regiuni, fieprimele ore ale dimine¡ii, fie vremea prânzului, fie întreg intervalul detimp de la råsåritul soarelui“ (DLR, tom VIII, partea a IV-a, p. 1617); acela¿isubstantiv mai are ¿i alt sens cu implica¡ii deosebite pe teren magic: „ajunulsårbåtorii Sf. Gheorghe“ (Idem), atunci când se fåceau numeroase vråji, seefectuau practici cu caracter apotropaic. ªi ac¡iunea de stropire cu apå înajunul Sf. Gheorghe avea semnifica¡ii sacrale, pe care nu toate surselele-au re¡inut, dupå cum se poate remarca. Variantele acestui verb sunta proori, a proura, a pråura (DLR).

Proura vb. v. Proora

Pune vb. Termenul este înregistrat încå din secolul al XVI-lea(v. TDRG, fasc 14, p. 246) fårå sens pe teren magic; atlasele lingvisticere¡in, la rândul lor, verbul a pune, fårå semnifica¡ie magicå: ALR II/I,h. 128, h. 189, h. 270; ALR SN, I, h. 13, h. 16, h. 68, h. 73, h. 95; ALR SN, II,h. 528; ALR SN, III, h. 854; ALR SN, IV, h. 933, h. 1104, h. 1192, h. 1193;ALR SN, V, h. 1330, h. 1347; ALR SN, VI, h. 1647; ALR SN, VII, h. 2097;termenul provine din (lat.) ponere (DLRM, p. 680). Acest verb intrå înstructura câtorva expresii cu implica¡ii în domeniul magiei populare:a pune cuiva ulcica (Cuca, jud. Gala¡i; anchetå proprie), a pune ciobul (DA,tom I, partea a II-a, p. 434-435), a pune cu¡itul (cuiva – n.n.) (Gr. Tocilescu,Chr. N. ºapu, op. cit., III, p. 274), a pune frigarea (Alba, jud. Tulcea), a punebobii (DA, tom I, partea I, p. 587).

Pune

222

Expresia a-i pune cuiva ulcica are sensul „a fermeca pe cineva“(DLRM, p. 901) ¿i indicå o ac¡iune magicå în care este utilizatå o oalå dedimensiuni mici, ulcea sau ulcicå „în care se preparå båuturi vråjite, ferme-cate“ (DLRLC, IV, p. 565); expresia men¡ionatå este sinonimå cu expresiaa-i face cuiva cu ulcica (DULR, p. 675); spre acela¿i tip de ac¡iune magicåtrimite ¿i expresia a pune ciobu, „adicå l-a vråjit cineva, mai cu seamåpentru însuråtoare sau måriti¿“ (DA, tom I, partea a II-a, p. 434-435).(De altfel, autorii DA considerå aceastå expresie sinonimå cu a face cuulcica.) Cuvântul ciob necesitå câteva låmuriri; L. ªåineanu define¿te acestcuvânt în felul urmåtor: „vas învechit ¿i stricat în parte“ (DULR, p. 130).Implicarea acestui tip de vas în practicile vråjitore¿ti este confirmatå ¿i desintagma ciobu cu farmece (DA, tom I, partea a II-a, p. 434), din care se poateconstata cå este vorba de un anumit tip de vas casnic, ce era utilizat laprepararea unor substan¡e, materii cu caracteristici magice (v. Farmec,cu sensul „element cu valoare magicå“).Expresia a pune cu¡itul denume¿te o ac¡iune magicå având caracter ma-lefic: „Cu¡itele se pun cu scop de a da junghiuri la cineva ¿i chiar de a-lnimici“ (Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu, op. cit., III, p. 274). Dupå cum s-aputut constata din materialele cercetate, aceastå expresie se prezintå subformele a pune cu¡itul ¿i a pune cu¡itele: „Cine a pus cu¡itu åsta la cutare, /Nesårat, nepiperat, / neardeiat, / Eu îl întorc legat, / ferecat, / La u¿a cuil-a dat“ (Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu, op. cit., III, p. 157); „Iatå cum se puncu¡itele ...“ (Ibid., p. 274). Expresia men¡ionatå este înregistratå în zoneleTeleorman, Gorj, Muscel, Vâlcea, Ro¿iorii de Vede (Ibid., p. 154-162).În råspunsurile la chestionarele lui Hasdeu este înregistratå ¿i expresiae mort de cu¡it, referitoare la cineva cåruia i s-a pus cu¡itul ¿i el a decedatîn urma acestei ac¡iuni cu caracter malefic (v. I. Mu¿lea, Ov. Bârlea,op. cit., p. 432).Expresia a pune frigarea este înregistratå în zona Alba, jud. Tulcea: „umblacu alta, da mie îmi plåcea de el ¿i atunci am pus frigarea ¿i l-am adus“(informa¡ie de teren). Frigarea este „o vergea de fier pe care se frige carneala foc“ (DULR, p. 260); în timpul actului magic, frigarea este ¡inutå în foc¿i, când e prea înro¿itå se pune într-un vas cu apå, care era ¡inut lângå ceacare descântå, apoi era bågatå iar în foc. Dupå cum se poate constata,sensul expresiei amintite este „a fermeca, a vråji“.În fine, så men¡ionåm ¿i existen¡a expresiei a pune bobii „a ghici“, care seintegreazå seriei de verbe ¿i expresii ce denumesc ac¡iuni cu caracterdivinatori, în care instrumentul de realizare a ac¡iunii magice îl constituie

Pune

223

bobii: a bobi, a arunca bobii, a trage bobii etc. Asupra implicårii verbuluia pune pe terenul magiei populare atrag aten¡ia ¿i sintagmele pusul cu¡itelor(v. Pune cu¡itul) ¿i pusul de oale: „Pusul cu¡itelor este o vrajå“ (Gr. Tocilescu,Chr. N. ºapu, op. cit., III, p. 274); Pusul de oale „datinå care constå în cåutareaursitei în ajun de An Nou“ (D. Udrescu, op. cit., p. 220). Aceastå sintagmåa fost înregistratå în zona Arge¿ ¿i, de¿i autorul o calificå drept datinå,credem cå este vorba de o activitate magicå având caracter divinatori, deaflare a ursitei (ursitului), într-o anume secven¡å de timp („în ajun de AnNou“). Så ne amintim cå, pentru a denumi ac¡iunea cu caracter divinatorce are loc în ajun de An Nou, existå ¿i verbul a sânvåsia, care, la rândul lui,provine de la denumirea popularå a sårbåtorii Sfântul Vasile, timpconsiderat extrem de favorabil pentru efectuarea de practici cu caracterdivinator.

Pusåturå s.f. Substantivul pusåturå denume¿te ¿i el o practicåmagicå, având sensul „vrajå, farmec“ (DLR, tom VIII, partea a V-a, p. 1818).Rosetti gloseazå termenul cu acela¿i sens, în timp ce Ov. Densusianucrede cå pusåturå este sinonim cu substantivul fåcåturå (Ov. Densusianu,op. cit., p. 222). Ca mul¡i al¡i termeni ce denumesc practica magicå, ¿ipusåturå are implica¡ii pe terenul medicinei populare: „boalå puså prinvreun farmec“ (CADE, p. 1030); „boalå contractatå de cineva prin farmece“(DLR, tom VIII, partea a V-a, p. 1818). Forma de plural a acestui termeneste pusåturi: „Tu så ¿tii de toate adunåturile, / De toate fåcåturile, / Detoate pusåturile“ (P. Pârvescu, Hora din Cartal, Ed. Academiei Române,Bucure¿ti, 1908, p. 28). Substantivul pusåturå este format de la verbula pune, cu sufixul -(å)turå, ce are numeroase implica¡ii pe terenul magieipopulare. Autorii DLR considerå cå sensul magic ar proveni prin extensiasensului medical; credem cå fenomenul s-a produs invers: de la pusåturå„vrajå, farmec“ (pentru îmbolnåvirea cuiva), spre cel regional, de „boalåcontractatå de cineva prin farmece“, conform unui model de transferterminologic obi¿nuit (practica magicå – boalå provenitå în urma aceleipractici; v. Fåcåturå; v. Aruncåturå; v. Deochi; v. Fapt). Substantivulpusåturå este atestat pentru prima oarå în Anon. Car. (v. DLR, tom VIII,partea a V-a, p. 1818).

Pusurå s.f. Termenul este înregistrat în Maramure¿: „cå pusuråmi-o pus, / ªi de spus nu mi-o spus“ (Antologie, p. 240); forma lui de

Pusurå

224

plural este pusuri: „tåte pusurile, / Tåte muieturile, / Câte-s på tine, / Cumåtura le-oi måtura“ (P. Bil¡iu, op. cit., p. 298). Bil¡iu gloseazå acest termencu sensurile „farmece, vråjuri“; „afec¡iuni“ (Ibid., p. 528), ceea ce nesugereazå existen¡a unor implica¡ii ¿i pe terenul medicinei populare.Pusurå este format de la verbul a pune (verb cu disponibilitå¡i neobi¿nuitepentru domeniul magic), la forma participialå, cu sufixul -urå; putemaminti cå tot de la verbul a pune s-a format ¿i un alt substantiv ce denume¿teo practicå magicå, pusåturå (v. Pusåturå), care con¡ine formantul -(å)turå,o variantå a sufixului -urå (v. G. Pascu, Sufixele române¿ti, Ed. AcademieiRomâne, Bucure¿ti, 1916, p. 62)

Pusurå

Ramnå s.f. v. Râvmå

Råhnå s.f. v. Râvnå

Råhnitoare s.f. v. Râvnitoare

Råhnitor s.m. v. Râvnitor

Råmnitoare s.f. v. Râvnitoare

Råmnitor s.m. v. Râvnitor

Råpnå s.f. v. Râvnå

Råscucåi vb. Un verb care ridicå o serie de probleme, privind atâtetimologia, cât ¿i definirea clarå a ac¡iunii magice pe care o denume¿teeste a råscucåi. Acest termen este înregistrat la românii din Jdrela(Iugoslavia) (ALRT II, p. 7), în Banat (L. Costin, op. cit., p. 173), în Transil-vania centralå ¿i de nord (AAF, III, p. 136). Autorii DLR definesc verbula råscucåi în felul urmåtor: „a descânta vitele sau oile care fatå când cântåcucul, pentru a nu-¿i pierde laptele“ (DLR, tom VIII, p. 121). V. Ioni¡å evitåreferirea la verbul a råscucåi men¡ionând, pentru Banat, „ritualul folcloriccucu-råscucu“ (V. Ioni¡å, op. cit., p. 86); cercetåtorul timi¿orean are în vederedouå elemente fundamentale ale ac¡iunii respective, dupå cum ne indicåmaterialele cercetate: „Când fatå vacile întâi, iau råchitå de la Florii ¿i doicopii se a¿eazå unul de o parte ¿i altul de alta, lângå vaca fåtatå, ¿i copiii

R

226

zic, unul cucu, ¿i celålalt råscucu“ (A. Fochi, op. cit., p. 13); ¿i L. Costinse referå la verbul men¡ionat, prin prisma unui element constitutiv:„a råspunde la ecoul cucu (obicei în Banat primåvara, la u¿a strungii)“(L. Costin, op. cit., p. 173). Credin¡ele populare au în vedere cânteculcucului, ca moment când trebuie realizatå ac¡iunea de a råscucåi: „A¿a-idacina cå când fata-n vremea când cântå cucu, audze cucu ¿i tråbåråscucåit, ca så aibå lapce vaca, så nu stârpeascå“ (AAF, III, p. 137).Interesant este cå în Maramure¿ cântecul cucului poartå ¿i semnifica¡iedivinatorie: „Când cântå cucu prima datå, copiii ¿i tinerii obi¿nuiescså-¿i ghiceascå vârsta, sau când se vor cåsåtori“ (Calendarul Maramure-¿ului, p. 50). Verbul analizat este atestat pentru prima oarå în secolul alXIX-lea, într-o lucrare a lui S.Fl. Marian (Ornitologia, I, p. 48) ¿i prezintå, înBanat, varianta a råscucui (L. Costin, op. cit., p. 173). Diverse defini¡ii alesensului acestui cuvânt au în vedere cunoscuta, de acum, legåturå cucântecul cucului: „a îndepårta de la vitå efectul cântecului cucului, carese manifestå prin pierderea laptelui“ (AAF, III, p. 154). Autorii DLRconsiderå cå acest verb are urmåtoarea structurå etimologicå: „rås+cuc+åi“(DLR, tom VIII, p. 121). Credem, acceptând aceastå solu¡ie etimologicå,cå prefixul rås- sugereazå, în acest caz, o ac¡iune cu caracter reparator,de refacere a echilibrului, apropiindu-se de valoarea prefixului des-.

Råscucui vb. v. Råscucåi

Råsfoc s.n. v. Råsfug

Råsfug s.m. Dic¡ionarele atrag în mod deosebit aten¡ia asuprafaptului cå acest cuvânt denume¿te diverse boli la animale ¿i la om: „Boalåcontagioaså a oilor, caprelor ¿i a vitelor, manifestatå prin inflamareaugerului, prin încetarea secre¡iei lactate ¿i prin leziuni oculare ¿i articu-lare“ (DLR, tom IX, p. 129); „boalå a oilor“; „antrax“ (DLRM, p. 694);„boalå a oilor“; „dalac“ (DLRLC, III, p. 675). Spre deosebire de alte situa¡iiasemånåtoare, lucrårile lexicografice semnaleazå ¿i sensul „plantå deleac“ pentru boala cu acela¿i nume: „Numele mai multor plante erbacee[...], se întrebuin¡eazå în medicina popularå ca medicament împotrivaråsfugului“ (DLR, tom IX, p. 129); „planta“ [...] „împotriva bolii cu acela¿inume“ (DLRLC, III, p. 675). ªi studiile de etnobotanicå semnaleazåutilizarea plantei men¡ionate în tratamentul råsfugului: „este folosit

Råscucui

227

contra bolii cu acela¿i nume“ (V. Buturå, op. cit., p. 197; v. Al. Borza,op. cit., p. 94; v. SMPTRE, p. 68), ceea ce indicå apartenen¡a denumiriirespective la lexicul magic. Termenul discutat provine, dupå pårereadic¡ionarului academic, din rås + foc (DLR, tom I, p. 129), în timp ce,în opinia lui ªåineanu, provine din rås + fugå, fiind vorba de o „boalå deoi când se învârtesc pe loc pânå ce cad jos“ (DULR, p. 534). Lazår ªåineanumen¡ioneazå înså, separat ¿i varianta råsfulg (Idem) pe care o consideråprovenitå din råsfulger „adicå boalå instantanee“. În zona Dåne¿ti,jud. Vaslui, cu termenul discutat este numitå ¿i „piatra nu prea mare,atâta cât s-o cuprinzi într-o mânå, gåsitå întâmplåtor, cu o bortå în ea,deasemenea întâmplåtoare, adicålea, nu me¿teritå anume de cineva.Credin¡ele vechi socoteau cå dacå se mulg vitele bolnave de fulgeråturå, deråsfug, prin borta pietrei, de nouå ori, låsând laptele [...] så curgå de-adreptul pe påmânt, ele se vindecå“ (E. Buraga, C. Buraga, op. cit., p. 207).Pe lângå informa¡iile ce se pot extrage din secven¡a anterioarå e de re¡inut¿i un alt nume al acestei boli, fulgeråturå, ceea ce ne indicå faptul cå måcarvarianta råsfulg poate fi urmarea unui fenomen de contaminare a terme-nului råsfug cu fulger. De altfel, dacå tot am men¡ionat o variantå a ter-menului le putem aminti ¿i pe celelalte: resfug, råsfulg, råsug, råsfac, resfac,råsfulg (v. DLR). Termenul este înregistrat ¿i în ALR I, h.1945 ¿i are underivat, a råsfulgi, cu sensul „a se îmbolånvi de råsfug“. Prima atestaredateazå de la 1814 (v. DLR).

Råva¿ s.n. În DLR sunt men¡ionate ¿i valen¡ele pe teren magicale acestui element: „scrisoare, bilet“; hârtie care cuprinde o formulådestinatå, în practicile supersti¡ioase, så ocroteascå pe purtåtor de anu-mite boli (DLR, tom IX, p. 180). A. Oi¿teanu atrage aten¡ia asupra unui tipaparte de element magic, råva¿ul de leac: „Tot în categoria talismanelorintrå ¿i a¿a-numitele «råva¿e de leac» – descântece dublate de diversedesene ¿i semne magice, înscrise (cu cernealå, cårbune, sânge) în spiralåîn cerc, în elipså, de la dreapta la stânga“ (A. Oi¿teanu, op. cit., p. 233).Råva¿ele de leac erau purtate de bolnavi la gât, fie aplicate cu miere pepartea bolnavå, fie aruncate pe apå. I.A. Candrea men¡ioneazå existen¡a,la români, a råva¿elor de brâncå ¿i a råva¿elor de friguri (I.A. Candrea,Folclorul2, p. 419); spre exemplu, în jude¡ul Dâmbovi¡a exista urmåtoareare¡etå: „pentru brâncå se scrie acest råva¿ pe o bucatå de hârtie, se unge cumiere peste care se pune pu¡in piper ¿i foarte pu¡in ardei, dupå care se

Råva¿

228

aplicå pe umflåturå“. ªi mai spectaculoase sunt råva¿ele de friguri: „îngeneral, råva¿ele de friguri, scrise de popi, de ¡ârcovnici sau de cålugåri,dupå ce au fost purtate de bolnav trei sau nouå zile, se aruncå pe o apåcurgåtoare, ca så nu se mai întoarcå, dupå cum nu se mai întoarce apa peunde a mai curs“ (Ibid., p. 422). Termenul råva¿, înregistrat, fårå sens magicîn ALR II, h 6472, h 6817, provine din magh. rovas (v. DLR), are variantelereva¿ ¿i prezintå un singur derivat, råvå¿el, care nu are conexiuni cu lexiculmagic.

Râmnå s.f. v. Râvnå

Râmnitoare s.f. v. Râvnitoare

Râmnitor s.m. v. Râvnitor

Râmnitoreaså s.f. Unul dintre termenii care confirmå o anumitå evolu¡ieîn plan semantic, specificå terminologiei actan¡ilor: trecerea de la particu-lar la general. Ini¡ial, termenul râmnitoreaså a denumit o persoanå „caredeoache“ (V. Ioni¡å, Metafore ale graiurilor din Banat, Ed. Facla, Timi¿oara,1985, p.145), pentru ca, ulterior, så capete sensul „persoanå care face farmece“(DLR, tom IX, p. 460) ¿i apoi „vråjitoare“ (V. Ioni¡å, op. cit., p. 145). De altfel,chiar verbul a râvni (a râmni) a cunoscut o evolu¡ie interesantå: de la sensulini¡ial „a deochea“ va trece ulterior la sensul „a fermeca“. Termenul râmni-toreaså este format de la substantivul râvnitor (în varianta râmnitor),cu care apare de multe ori împreunå în contexte: „Râmnitorul cu râmnitoreasa“(GR, VI, p. 114). Acest termen nu are derivate pe terenul magiei populare;forma de plural este râmnitorese (DLR, tom IX, p. 460). Râmnitoreaså esteun termen cu circula¡ie regionalå, ¿i anume în Banat. Din påcate, termenulnu apare înregistrat în atlasele lingvistice, nici în dic¡ionarul lui Scriban,astfel încât nu l-am putut men¡iona decât în Banat, de¿i aria de råspândirea verbului a râvni este mai extinså.

Râmniturå s.f. v. Râvniturå

Râvnå s.f. Termen ce are o serie de variante (râhnå, râmnå,råhnå, ramnå) ¿i este înregistrat cu sensurile „deochi“; „farmec“ (DLR,tom IX, p. 491). I.A. Candrea gloseazå acest cuvânt doar cu sensul „deochi“(CADE, p. 1072); în realitate, conform unei evolu¡ii specifice în plan

Râmnå

229

semantic în domeniul terminologiei magice, se va face trecerea de la unsens cu caracter particular la sensul, cu caracter mai general, „vrajå“,„farmec“, ceea ce s-a întâmplat ¿i în cazul substantivului analizat de noi.Am men¡ionat mai sus variantele termenului râvnå; credem înså cå, pelângå cele deja intrate în circuitul ¿tiin¡ific, trebuie så adåugåm ¿i o altåvariantå, prezentå în Maramure¿, regnå: „Încinge, / Potole, / Regna,/Potca, / Mirarea...“ (P. Bil¡iu, op. cit., p. 322). Cuvântul regnå apare înacest descântec de deochi, asociat unor termeni care au sensul „deochi“(potcå, mirare) ¿i credem cå este o altå variantå a termenului discutat denoi, râvnå. Substantivul râvnå (râhnå) are ¿i un sens care apar¡ine sfereimedicinei populare: „epilepsie“ (V. Ioni¡å, op. cit., p. 145); autorii DLRadaugå la acest sens un altul, tot pe teren medical: „boalå de copii“ (DLR,tom IX, p. 491). Credem cå existen¡a sensurilor men¡ionate probeazåpreluarea termenului magic ¿i de cåtre terminologia medicalå. În cazulsubstantivului analizat de noi mai poate fi semnalat încå un fenomeninteresant, ¿i anume utilizarea lui ¿i în cadrul terminologiei etnobotaniceromâne¿ti; planta denumitå popular roco¡ea (Stellaria graminea) poartå înBanat denumirea râhnå (V. Ioni¡å, op. cit., p. 145) fiind utilizatå în scopurimedicale. Lucia Cire¿ ¿i Lucia Berdan atrag aten¡ia asupra unor implica¡iimai pu¡in cunoscute ale termenului discutat, în sfera terminologiei fiin¡elormitofolclorice; astfel, cele douå cercetåtoare ie¿ene men¡ioneaza valoareatermenului pe teren medical („nume pentru diferite boli“), dar ¿i cea peterenul imaginarului popular „fiin¡a imaginarå despre care se crede cåprovoacå boala“; (Lucia Cire¿, Lucia Berdan, op. cit., p. 415). Pe lângåcele amintite, mai atrage aten¡ia ¿i un derivat al termenului în discu¡ierâvnå (râhnå), ¿i anume råhnat, cu sensul „înlåcrimat“ (DLR, tom IX, p. 80),probabil ca efect al deochiului Substantivul râvnå este format de la verbula râvni, prin derivare regresivå ¿i este utilizat în acelea¿i zone în careapare ¿i verbul a râvni (v. Râvni). Prima atestare a termenului dateazåde la 1564 (TDRG, fasc. 15, p. 320), iar forma de plural a lui este râvne (Idem)sau râhne (SCRIBAN, p. 1132). Tiktin men¡ioneazå în plus douå variante,râvnie, ie¿it din uz, ¿i råpnå (TDRG, fasc. 15, p. 320), în privin¡a cåreiaavem unele rezerve.

Râvni vb. Verbul a râvni este atestat încå din secolul al XVI-lea(v. TDRG, fasc. 15, p. 320), dar fårå sens magic. Am înregistrat acest termen,cu valoare magicå, în diverse zone de pe teritoriul românesc: Oltenia

Râvni

230

(A. Gorovei, op. cit., II, p. 289), Transilvania (AAF, III, p. 154), Banat, Vâlcea(ALRT II, p. 259), Gorj (Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu, op. cit., p. 163). Mate-rialele consultate ne indicå lipsa valorii magice a acestui termen în Moldova¿i Dobrogea. Verbul a râvni provine de la (v. sl.) rivinovati (DGLR, p. 900)¿i are sensul „a fermeca, a vråji“ (DLR, tom VIII, p. 492). Tiktin consideråcå verbul analizat provine din (v. sl.) riviniti (TDRG, fasc. 15, p. 320), iarScriban indicå un etimon rivinovati (SCRIBAN, p. 1132); de fapt, este vorbade acela¿i etimon, dar la forme aspectuale diferite (perfectiv, respectivimperfectiv). V. Ioni¡å considerå cå ac¡iunea indicatå de verbul a râmni(a râvni) este strâns legatå de ac¡iunea denumitå de a deochea: „Cândprivirile sunt înso¡ite de dorin¡å, poftå, când cineva râmne¿te (râvne¿te),deochiul este mai puternic“ (V. Ioni¡å, op. cit., p. 145). Al. Rosetti înregis-treazå, de altfel, un sens nemarcat magic al acestui verb, „a dori cu înfocare“(Al. Rosetti, op. cit., p. 67), sens apårut ca urmare a degradårii sensuluimagic. Interesant este ¿i faptul cå verbul a râvni, în varianta a râmni, a fostînregistrat ¿i de E. Petrovici pe Valea Almåjului, cu sensul „a arunca unfarmec“ (AAF, III, p. 154), sens care atrage aten¡ia asupra utilizårii cuvân-tului farmec cu valoarea „element magic“, prin farmec, în aceastå situa¡ie,în¡elegându-se un obiect prelucrat magic ¿i aruncat în calea cuiva (v. Farmec).Sensul men¡ionat ne aratå o îndepårtare de sensul ini¡ial al verbuluianalizat; o astfel de evolu¡ie semanticå nu este, dupå cum s-a våzut,singularå în cadrul terminologiei ac¡iunilor cu caracter magic. O seriede derivate ale verbului men¡ionat sugereazå faptul cå, ini¡ial, verbul aavut sensul „a deochea“. Astfel, avem derivatele: râmnitor, râmnitoare„persoanå care face farmece, care deoche“, precum ¿i termenii ce denumescpractici magice: râvniturå (râmniturå) „farmec, vrajå“, râvnå (râhnå), care,pe lângå sensul amintit, are ¿i sensul „epilepsie“ (v. DLR); V. Ioni¡å atrageaten¡ia asupra unui termen etnobotanic, râhnå „roco¡ea“ (derivat regresivde la o variantå a verbului analizat) ¿i îl explicå „plecând de la interferen¡asemanticå descântec – boalå, plantå“ (V. Ioni¡å, op. cit., p. 145). Verbula râvni prezintå o serie de variante: a revni, a râmni, a råvni, a råmni, a râhni(DLR, tom VIII, p. 492; TDRG, fasc. 15, p. 320; SCRIBAN, p. 1132).

Râvnie s.f. v. Râvnå

Râvnitoare s.f. Este unul dintre termenii cu o mare råspândire peteritoriul românesc ¿i apare în textele folclorice alåturi de termenul

Râvnie

231

corespunzåtor de gen masculin (râvnitor); de aici ¿i faptul cå zonele undetermenul este cunoscut sunt acelea¿i ca ¿i pentru termenul amintit(v. Râvnitor). Sensul substantivului analizat este „persoanå care facefarmece, care deoache“ (DLR, tom IX, p. 460); „persoanå care face vråji,farmece“ (V. Ioni¡å, op. cit., p. 145). Substantivul este format de la verbula râvni (a râmni) „a fermeca, a vråji“, cu sufixul -toare ¿i are forma de pluralrâvnitoare, cu varianta râmnitoare (DLR, tom IX, p. 460). Ca ¿i râvnitor, caredenume¿te un actant deochetor, acest termen a avut ini¡ial sensul „deoche-toare“, evoluând apoi spre sensul „vråjitoare“ (v. Râvnitor). Din materialelecercetate s-au desprins variantele substantivului analizat: råmnitoare,råvnitoare, revnitoare, râvnitoare, råhnitoare, râhnitoare (v. DA; SCRIBAN,TDRG).

Râvnitor s.m. Termenul denume¿te o „persoanå care face farmece,care deoache“ (DLR, tom IX, p. 493); „o persoanå care face vråji, farmece“(V. Ioni¡å, op. cit., p. 145). El provine de la verbul a râvni (a râmni) care,ini¡ial, însemna „a deochea“, apoi „a fermeca, a vråji“ (Idem), ceea cene indicå faptul cå termenul râvnitor (în varianta râmnitor) are ¿isensul „deochetor“, dupå cum confirmå numeroase materiale: „Dåspicåochii moroiului, / Dåspicå ochii râmnitorului“ (C. Rådulescu-Codin,Literaturå, p. 541). Termenul prezintå numeroase variante: råmnitor, råvnitor,revnitor, râvnitoriu, råvnitoriu, råhnitoriu, revnitoriu, râhnitor, râmnitor ¿i areforma de plural râvnitori, cu varianta râmnitori (DLR, tom IX, p. 460). De laacest termen s-a format un altul ce denume¿te un actant de sex feminin,râvnitoreaså, cu varianta râmnitoreaså. Termenul râvnitor este înregistratîn diverse zone din ¡arå: Oltenia (A. Gorovei, op. cit., p. 289), Muntenia(Gr. Tocilescu, Ch. ºapu, op. cit., III, p. 106), Mehedin¡i, Gorj (Ibid., p. 180,p. 182), Banat (V. Ioni¡å, op. cit., p. 145), Vâlcea (ALRT II, p. 259). Nu amînregistrat acest termen în centrul Transilvaniei ¿i nici în Maramure¿.Tiktin consemneazå prezen¡a acestui cuvânt într-un text din secolul alXVI-lea, dar fårå sens magic (TDRG, fasc. 15, p. 320); Scriban nu înregis-treazå nici el sensul pe teren magic, ci men¡ioneazå doar sensul „zelos,harnic“ (SCRIBAN, p. 1132).

Râvniturå s.f. Are sensul „farmec, vråjitorie“ (DLR, tom IX, p. 493)¿i este format de la verbul a râvni (v. TDRG, fasc. 15, p. 320). Acest substantivprezintå o serie de variante: råmniturå, râmniturå, råhniturå, râhniturå (Idem)

Râvniturå

232

¿i are forma de plural râvnituri (Idem). L. Costin înregistreazå cuvântulroniturå, cu sensul „deochi“ (L. Costin, Graiul, I, p. 172); acest cuvânteste format, dupå pårerea noastrå, de la verbul a roni, înregistrat înaceea¿i lucrare. Consideråm cå verbul men¡ionat de L. Costin este o altåvariantå, regionalå, a verbului a râvni; termenul analizat mai prezintåinteres ¿i prin faptul cå påstreazå sensul originar, pe teren magic, alverbului a râvni („a deochea“). Evolu¡ia semanticå ulterioarå a permistrecerea de la acest sens particular la un sens cu caracter general,„a fermeca, a vråji“. Revenind la termenul râvniturå, putem aminti faptulcå acesta apare ¿i la românii din Serbia, din zona Jdrela, dupå cum indicåmaterialele culese de E. Petrovici: „Nu udai copilu mieu, / Numa udairâmniturili“ (ALRT, II, p. 30). Este unul dintre termeni vechi, fiind atestatîncå din secolul al XVI-lea (v. TDRG, fasc. 15, p. 320).

Regnå s.f. v. Râvnå

Resfoc s.n. v. Råsfug

Resfuc s.n. v. Råsfug

Reva¿ s.n. v. Råva¿

Revnitoare s.f. v. Râvnitoare

Revnitor s.m. v. Râvnitor

Roni vb. v. Râvni

Regnå

Samanat s.n. v. Semånat

Samcå s.f. Ini¡ial acest substantiv a denumit o fiin¡å mitofolcloricå:„fiin¡å imaginarå rea, care omoarå sau vatåmå pe oameni (îndeosebilåuzele ¿i pe copiii lor)“ (DLR, tom X, partea 1, p. 61); „Fiin¡å supranaturalåcare chinuie¿te mai ales copiii ¿i-i îmbolnåve¿te greu e sanca sau samca“(I.A. Candrea, Folclorul1, p. 163). Ea este des invocatå în descântece: „Amîntâlnit sâmca cu sâmcoiul“ (N. Påsculescu, op. cit., p. 146); „M-am întâl-nit / Cu sanca cu sâncoiu, / Ursu cu ursoaica“ („Ion Creangå“, III, p. 181).Se ¿tie cå substantivul analizat denume¿te ¿i o boalå „care ar fi provocatåde samcå“ (v. DLR): „:Pruncii capåtå boala numitå sancå“ (S.Fl. Marian,Na¿terea1, p. 27). Din punctul de vedere al lexicului magic intereseazåînså alte douå sensuri: „amuletå pe care o poartå oamenii supersti¡io¿i,datoritå puterii magice pe care ar avea-o de a-i feri de boala descriså maisus“ (DLR, tom X, partea 1, p. 61). Se ¿tie cå femeile purtau cu sine a¿a-numita Carte de Samcå sau Samca pentru a le feri, pe ele ¿i copiii lor, de boli.În acest fel se poate constata cå termenul samcå are valoarea de „elementmagic“. Pe teren etnobotanic este cunoscutå planta denumitå samcå(Eryngium planum) care este folositå ca leac în cazul mai multor afec¡iuni,în mod deosebit pentru boala numitå samcå: „Samca cre¿te pe sub påmânt.E bunå la tuså“ (ªez., XV, p. 119); „se ia leu¿tean, samcå (un fel de iarbå) [...]se lipesc pe trupul copilului, unde se aflå buba“ (v. DLR). Deci ¿i în acestcaz avem de a face cu o întrebuin¡are medicalå pe baze magice, ca ¿i încazul altor plante, folosite ca remediu pentru boli cu acela¿i nume (gålbeazå,gålbenare, holerå etc.). ªi mai interesant este cazul înregistrat de noi peteren, în zona Corod, unde samcå are ¿i sensul „descântec“ pentru boala

S

234

cu acela¿i nume. Se repetå de fapt modelul utilizat de lexicul magicîn cazul substantivului lamoste (v. Lamoste), care a ajuns så denumeascånu numai boala, ci ¿i practica magicå utilizatå în actul terapeutic.Substantivul samcå provine din ucr. samca (DLR, tom X, partea 1, p. 61),de¿i ªåineanu (opinie singularå) încearcå så acrediteze origineaacestui termen dintr-un slav Samuca, cu sensul „femeie ¿tiutoare de vråji(DULR, p. 562), fårå a fi convingåtor; este atestat abia în secolul al XIX-lea¿i prezintå o serie de variante: sancå, sâmcå, sâncå, ¿ancå (v. DLR); esteînregistrat ¿i în ALRT II, p. 181, ALR I, h 1658, unde apar înså sensurinemarcate magic. Derivatele de tipul sâmcoaicå, såmcoaie, såmcoi denu-mesc fiin¡e mitofolclorice specifice lexicului descântecelor.

Sancå s.f. v. Samcå

Såcret-eatå adj. v. Secret-å

Sågeta vb. Provine din (lat.) sagitare (TDRG, fasc 15, p. 358; DGLR,p. 920) ¿i are sensul „a deochea cu privirea“ (DA, tom X, partea I, p. 139):„Plânsul s-a iscat din cauzå cå copilul ar fi fost sågetat de ni¿te oameni cuochii råi“ (S.Fl. Marian, Na¿terea, p. 371). A sågeta face parte din categoriaverbelor ce denumesc ac¡iuni de „vråjire“ prin intermediul priviri: a deochea,a râvni, a ochea, (ochena) etc. Toposul „ochilor råi“ constituie punctul deplecare pentru toate aceste ac¡iuni denumite prin verbele men¡ionate.Dintre derivatele termenului în discu¡ie putem men¡iona pe sågetåtor„duh råu, fiin¡å imaginarå care ar provoca boala numitå sågetåturå“(DA, tom X, partea I, p. 139) ¿i sågetåturå „nume dat mai multor bolila oameni ¿i animale care se manifestå brusc ¿i cu violen¡å prin dureride cap, ochi“ (Idem). Dupå cum vedem, cele douå derivate intereseazå altedouå sfere terminologice: cea a fiin¡elor mitofolclorice ¿i cea a medicineipopulare. Termenul este atestat în Banat (A. Gorovei, op. cit., II, p. 201),Bucovina (Ibid., p. 229), Basarabia (AAF, IV, p. 201), Maramure¿ (ALRT II,p. 149), Vâlcea (Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu, op. cit., III, p. 219). Verbula sågeta este atestat încå din secolul al XVI-lea (TDRG, fasc. 15, p. 358), dar,ca ¿i în cazul altor verbe ce denumesc ac¡iuni magice, valoarea pe terenmagic nu este re¡inutå de prima atestare.

Sågetåturå s.f. Substantivul sågetåturå este råspândit pe întregteritoriul românesc, cu sensul „loviturå de sågeatå“ (SCRIBAN, p. 1159)

Sancå

235

¿i forma de plural sågetåturi (TDRG, fasc. 15, p. 358). În zona Måci¿eni,jud. Gala¡i (anchetå proprie), termenul sågetåturå are sensul „deochi“:„diochiu sî mai nume¿ti ¿î sågetåturî“. Substantivul analizat este formatde la verbul a sågeta care are sensul „a deochea cu privirea“ (DLR, tom X,partea I, p. 139). Autorii DLRM înregistreazå, pentru termenul sågetåturå,¿i sensul „congestie cerebralå“ (DLRM, p. 738), ceea ce ne aratå cå ¿i acesttermen magic a fost preluat de cåtre terminologia medicalå popularå.În localitatea Måci¿eni, jud. Gala¡i (anchetå proprie), termenul sågetåturåare implica¡ii pe teren medical, însemnând „deochi“, adicå boalå, suferin¡åcauzatå de ac¡iunea maleficå a ochilor. V. Buturå înregistreazå ¿i el valorilesubstantivului discutat, pe terenul medicinei populare: „nevralgie“;„congestie cerebralå“ (V. Buturå, op. cit., p. 258). Substantivul analizat esteatestat pentru prima oarå în 1639 (v. TDRG, fasc. 15, p. 358), are formå deplural sågetåturi (Idem) ¿i apare în ALR II/I, MN 2206, 37, fårå sens magic.

Såmåna vb. v. Semåna

Såmånat s.n. v. Semånat

Såmånator s.m. v. Semånator

Sâcret-eatå adj. v. Secret-å

Sâncå s.f. v. Samcå

Sâtå s.f. v. Sitå

Sbenchi s.n. v. Benchi

Sclåi vb. v. Slei

Scrântiturå s.f. Denume¿te „o deplasare a extremitå¡ii mobile a unuisegment osos din pozi¡ia normalå fa¡å de articula¡ia din care face parte.“(DLR, tom X, partea a II-a, p. 487). Pe teren etnobotanic existå douå plante(Lysimachia numularia ¿i Potentiele anseriva) care poartå numele popular descrântiturå ¿i sunt folosite în tratamentul diverselor tipuri de luxa¡ii.Termenul este înregistrat, cu valoare medicalå, încå din 1670 (Anon. Car.).

Scrântiturå

236

Al. Borza men¡ioneazå despre aceastå plantå: „Folositå în medicinapopularå la scrântiturå ¿i friguri“ (Al. Borza, op. cit., p. 137); ¿i V. Buturåatrage aten¡ia asupra utilizårii acestei plante în medicina popularå: „plantapisatå ¿i amestecatå cu gråsimi se folosea pentru tras (fric¡iuni) ¿i legåturila scrântiturå“ (V. Buturå, op. cit., p. 212). Termenul scrântiturå prezintåvariantele scrintiturå, sclintiturå, sclântiturå, schilentiturå (v. DLR) ¿i esteformat de la verbul a scrânti cu sufixul -turå.

Scrise s.pl. La românii din Serbia, Ion Påtru¡ a înregistrat ter-menul scrise, cu sensul „descântec cu care se mene¿te moartea cuiva“(AAF, VI, p. 380). Fårå valoare magicå, acest cuvânt este atestat încå de la1608 (DLR, tom X, partea a II-a, p. 481). Se poate considera cå denumireaacestui tip de practicå magicå provine de la substantivul scris (å), cu sensul„soartå“. De obicei, acest substantiv este prezent în materialele etno-folclorice, mai ales, cu sensul „persoanå predestinatå så devinå so¡ul sauso¡ia cuiva“ (Idem). Utilizarea la plural este dictatå de faptul cå termenulîn cauzå denume¿te un complex de activitå¡i magice care vizeazåprovocarea mor¡ii cuiva, ceea ce ne duce cu gândul la manifeståri ce ¡in demagia neagrå. Credem cå definirea acestei practici ca „descântec“ (vezidefini¡ia) este improprie, dat fiind faptul cå avem de a face cu o practicåavând caracter malefic, ce vizeazå chiar provocarea mor¡ii unui om, ceeace nu este nota specificå a unui descântec. Termenul este înregistrat ¿i înALR I/I, MN 110.

Secret-å adj. Provine din lat. secretus, prezintå variantele såcret,sicret, sâcret, såcreatå, sâcreatå (DLR, tom X, partea a III-a, p. 616) ¿i aresemnifica¡ie magicå prin sensurile „afurisit, blestemat“ (Idem). Alte sensuriale acestui cuvânt sunt explicabile pe baza simbolisticii deosebite, dinperspectivå popularå, pe care o poartå sensul de bazå „pustiu“. Sensul,învechit, de „loc påråsit“ este ¿i el conotat negativ, deoarece un astfel deloc se considerå „presupus a fi bântuit de duhuri rele“ (Idem). Mai mult,acest termen are ¿i sensul „diavol“, atestat în Ardeal; numeroase impreca¡iiconcretizeazå acest sens: „Du-te la såcretu! (DULR), Mânca-te-ar såcreata!(S.Fl. Marian, Înmormântarea1, p. 28), Du-te la sicret! (ªez., III, p. 88),Mânca-te-ar sicretul (P. Coman, Glosar). Secret este atestat pentru primaoarå în 1670 (Anon. Car.), cu sensul prim „pustiu“ (v. DLR) ¿i prezintåimportan¡å pentru lexicul magic prin aceea cå denume¿te o caracteristicåde tip magic.

Scrise

237

Semåna vb. Prin sensul „a arunca boabe de grâu, de orez,bomboane, stafide etc. la Anul Nou, la nuntå etc., înso¡ind gestul de ourare“, acest verb intrå în cadrul lexicului magic, nu numai al celui ritual(v. DLR, tom X, partea a II-a, p. 662). Ac¡iunea denumitå cu verbul a semånaimplicå atât gestul de „lovire“ cu boabe de grâu, orez etc. a celui colindat(elementul vegetal este purtåtor de energie, de valen¡e magice), cât ¿ipronun¡area unui microtext cu caracter augural. Este evidentå tentamagicå a ac¡iunii denumite cu verbul a semåna, care nici într-un caz nuurmåre¿te obiective agrare, ci dore¿te provocarea prosperitå¡ii, a bunå-stårii,a sånåtå¡ii etc. celui supus semånatului: „A doua zi, diminea¡a, sfâr¿esclucrul început de cu sarå, mergând pe la case cu semånatul, aruncând înoameni cu grâu, semånând, iar din gurå felicitând“ (Elena Niculi¡å-Voronca,Datini2, I, p. 83). Pe baza acestui context se poate observa cå, ini¡ial, ac¡iuneaverbalå cu caracter augural era denumitå cu alt termen, nefiind incluså însemånatul propriu-zis. Deci a semåna însemna, ini¡ial, doar ac¡iunea dearuncare a boabelor (care, de fapt, amintea de cea cu semnifica¡ie agrarå).Cu timpul, cele douå tipuri de ac¡iuni au fost privite ca pår¡i integranteale aceluia¿i scenariu mitico-magic, denumit cu termenul a semåna.Este interesant faptul cå verbul în discu¡ie prezintå o serie de variante,unele apropiate de etimon: a semena, a semina, a samana (v. DLR, tom X,partea a II-a, p. 662). A semåna provine din lat. seminare (DEX, p. 972) ¿i esteatestat încå din secolul al XVI-lea, în Psaltirea Hurmuzachi, dar cu sensagrar; sensul pe teren magic apare în texte abia în secolul al XIX-lea. Dintretermenii magici proveni¡i de la verbul discutat putem aminti pe semånåtor,semånat, care denumesc un actant magic, respectiv o practicå magicå.Verbul a semåna este cunoscut pe o arie întinså, care cuprinde Moldova,Dobrogea de Nord ¿i råsåritul Munteniei (v. Ov. Bârlea, Folclorul românesc, I,Ed. Minerva, Bucure¿ti, 1981, p. 388); apare ¿i în ALR I, h 909, ALR II,h 5107, cu semnifica¡ie agrarå.

Semånat s.n. Scenariul mitico-magic în care se integreazå ac¡iuneadenumitå prin verbul a semåna este, de obicei, denumit cu termenulgeneric semånat (a umbla cu semånatu; Piscu, jud. Gala¡i): „Båie¡î s-o întorsdi la semånat“. În acest fel termenul nostru se integreazå unei categoriiterminologice formate din cuvinte ca descolindat, colindat, urat, care denu-mesc atât scenariul în sine, cât ¿i practica magicå realizatå; astfel semånatmai este definit ¿i ca „urare de Anul Nou, la nuntå etc., înso¡itå de

Semånat

238

aruncarea boabelor de grâu, de orez, a bomboanelor în persoana în direc¡iacåreia îi este adresatå aceastå urare“ (DLR, tom X, partea a II-a, p. 664-665).Credem cå autorii DLR au gre¿it atunci când au men¡ionat doar sensul„urare“, fårå a-l men¡iona ¿i pe cel generic de „scenariu“; semånatul,ca ¿i colindatul, descolindatul, este o practicå magicå având actan¡i specifici(semånåtori). Termenul apare prima oarå în Palia de la Orå¿tie (secolulal XVI-lea), cu sens pe teren agrar; variante cunoscute sunt såmånat,samanat, seminat (v. DLR). Cel mai frecvent acest substantiv apare în expresiaa umbla cu semånatul („Umblî cu samanatu; ALR II/I, h 198); din perspectivålingvisticå prezintå interes ¿i existen¡a a douå variante ale formei de plu-ral, semånåturi ¿i semånate, dar pe teren magic nu este utilizatå nici unadintre ele. Ca råspândire, semånat se înscrie în aria indicatå pentru verbula semåna (v. Semåna), fapt datorat, se pare, influen¡ei slave: „Semånatul sepracticå ¿i la ucraineni, de la care probabil s-a råspândit ¿i în Moldova, apoiDobrogea nordicå ¿i Muntenia råsåriteanå (Ov. Bârlea, op. cit., I, p. 388).

Semånåtor s.m. Avem în vedere, evident, actantul magic ce efectueazåac¡iunea denumitå cu verbul a semåna („persoanå care seamånå de AnulNou“): „Se pornesc pânå la ziuå cåte doi sau mai mul¡i semånåtori [...] pela casele oamenilor, cu semånatul“ (S.Fl. Marian, Sårbåtorile, I, p. 150).Dic¡ionarele mai recente nici nu mai indicå acest sens, de¿i pe teren popu-lar el este încå utilizat, este adevårat, destul de rar (v. DEX, p. 972). Ca ¿imulte alte substantive ce denumesc actan¡i magici, termenul în discu¡ieeste format de la verbul ce indicå ac¡iunea (a semåna), cu sufixul de agent-tor (v. Colindåtor; v. Uråtor). La fel ca a semåna, semånåtor este înregistratîncå din secolul al XVI-lea, în Psaltirea Hurmuzachi, partea a II-a, p. 665).Asupra faptului cå semånåtorul este privit ca actant magic, în contextulritual al sårbåtorilor de iarnå, ne atrage aten¡ia ¿i un exemplu selectat deautorii dic¡ionarului academic: „Colaci pentru colindåtori, plugari, semå-nåtori“ (Idem), în care apar trei categorii de actan¡i specifici manifestårilortradi¡ionale de iarnå, între care ¿i semånåtorii.

Semena vb. v. Semåna

Seminat s.n. v. Semånat

Sgråbun¡as s.m. v. Zgråbun¡a¿

Semånåtor

239

Sgriminte¿ s.m. V. Zgrimin¡ie¿

Sicret-eatå adj. v. Secret-å

Sincå s.f. v. Samcå

Slåi s.f. v. Slei

Slâi vb. v. Slei

Slei vb. Opera¡iunea de topire ¿i turnare a cositorului, ceriisau plumbului a avut în perioada medievalå o certå semnifica¡ie magicå.Sensul de bazå al termenului discutat este „a turna“, ceea ce face ca el såfie sinonim cu a vårsa, a turna, verbe care, alåturi de a topi, puteau indicaac¡iuni cu caracter magic, în contextul cårora se utilizau, dupå cum ammen¡ionat, diverse metale, substan¡e supuse unei ac¡iuni de schimbare astårii de agregare. Un text de la 1645 ne atrage aten¡ia asupra unui tipaparte de actant: „Cela ce sleie¿te cearå sau aruncå cu plumbi“ (GCR, I, 116).În multe cazuri, în literatura medievalå actan¡ii erau denumi¡i cu ajutorulunor perifraze, pentru cå lipseau termenii specifici (sau nu erau cunoscu¡ide cei ce redactau diversele lucråri cu caracter religios sau juridic); maieste posibil ca în astfel de situa¡ii så avem de a face cu calchierea unorstructuri din alte limbi. Verbul a slei provine din v. sl. sulijati (DLR, tom X,partea a 4-a, p. 1064); are variantele a slåi, a zlei, a slii, a slâi, a sclei, a zglei,a zlåi (DLR, tom X, partea a 4-a, p. 1064) ¿i este atestat pentru prima oaråîn secolul al XVI-lea (Idem).

Sodomonar s.m. v. Solomonar

Solemonar s.m. v. Solomonar

Soloman s.m. v. Solomon

Solomån s.m. v. Solomon

Solomon s.m. Termenul men¡ionat are sensul „solomonar“ ¿i afost înregistrat în zonele Hunedoara, Bra¿ov, Bihor, Bacåu (ALIL,

Solomon

240

XXV/1976, p. 48), ceea ce înseamnå cå este cel mai råspândit dintretermenii ce denumesc actantul ob¡inu¡i prin conversiune. Gh. Pavelescuînregistreazå, în Mun¡ii Apuseni, îndemnurile unei båtrâne, adresate cåtresolomonar (numit solomon), pentru a abate ploaia, grindina în altå parte:„Nu låsa buholtu (puhoiu – n.n.) pe ¡årânile noastre, sus, solomoane, defrâu“... (Gh. Pavelescu, Cercetåri, p. 63). Putem men¡iona ¿i douå varianteale cuvântului discutat: soloman (ALIL, XXV/1976, p. 48) ¿i ¿olomån(TDRG, fasc. 16, p. 456). Aceastå din urmå variantå se poate datora influ-en¡ei cuvântului ¿olomonar, ¿i el o variantå a lui solomonar (v. Solomonar).Forma de plural a termenului este solomoni (ALIL, XXV/1976, p. 48). Dupåcum deja am men¡ionat, termenul solomon a intrat în cadrul terminologieiactan¡ilor pe baza unui fenomen de conversiune: trecerea numelui propriuSolomon (rege biblic, protector ¿i al practicilor magice) în categoria substan-tivelor comune. Ca o sugestie: s-ar putea ca termenul solomonar så nu fieformat direct de la numele propriu Solomon, ci de la termenul solomon(discutat de noi), cu sufixul -ar; este posibil ca acest cuvânt så explice maibine ¿i unele elemente de terminologie magicå: a solomoni, solomonie etc.

Solomonar s.m. „Magician care, dupå credin¡ele populare, are putereade a provoca sau ståpâni anumite fenomene naturale (ploaia, grindina etc.):prin generalizare, vråjitor“ (DLR, tom X, partea a IV-a, p. 1121). Defini¡iade mai sus nu acoperå, de fapt, întreaga paletå semanticå a termenuluidiscutat. Alte lucråri lexicografice aduc în discu¡ie elemente suplimentare,care ne sugereazå faptul cå solomonarul este un actant cu mult mai com-plex: „Persoanå care are no¡iuni de astronomie, ¿tie så facå (sic !) calendare,preveste¿te vremea; vråjitor care cite¿te în stele ¿i cåruia i se atribuie putereade a ståpâni ploile, furtunile, grindina“ (DLRM, p. 783); „Solomonar nuindicå înså numai fiin¡a demonicå de care ne ocupåm aici, ci are ¿i alte ¿ialte în¡elesuri: el mai înseamnå vråjitor, magician, în¡elept, astronom,astrolog“ (ALIL, XXV/1976, p. 48). Termenul discutat apare pentru primaoarå în textele române¿ti la sfâr¿itul secolului al XVIII-lea, în primaversiune a ¡iganiadei: „Cum cå sânt ¿olomonariu, mi-ar zice / Oameniiavând teamå de mine / ªi m-ar cinsti, ca så nu strice / Grindina hotarelecu pâne...“ (apud A. Oi¿teanu, op. cit., p. 208). În acea primå versiune a¡iganiadei, råmaså în manuscris, I. Budai-Deleanu oferea ¿i explica¡iilenecesare pentru în¡elegerea termenului: „ªolomonariu sau Solomonariu –iarå¿i un cuvânt cu care se chiamå în Ardeal ceia care cålåresc pe balauri

Solomonar

241

¿i poartå grindina (basme ¡åråne¿ti) ¿i învå¡åtura lor o zic solomonie“(Ibid., p. 209). Explica¡iile lui Budai-Deleanu semnaleazå zona de råspân-dire a termenului, o variantå a acestuia (¿olomonar) apårutå sub influen¡afoneticii maghiare ¿i apartenen¡a acestui cuvânt la lexicul popular, laterminologia aferentå magiei meteorologice. Evolu¡ia ulterioarå a ter-menului, dupå cum am våzut, a dus la constituirea unei palete semanticemult mai bogate. Ar mai fi de observat cå pu¡ini termeni populari au avutparte de o primå atestare atât de bogatå, din perspectivå informa¡ionalå,ca substantivul amintit! Iatå acum ¿i variantele acestui substantiv:solomânar, (ALRT II, p. 115), ¿olomar (TDRG, fasc. 6, p. 465), ¿olomonar(DLR, tom X, partea a IV-a, p. 124), solemonar, sodomonar (A. Oi¿teanu,op. cit., p. 224). Solomonar provine de la numele regelui biblic Solomon, cusufixul de agent -ar (ALIL, XXV/1976, p. 48); dupå cum ne aratå textelemedievale române¿ti, Solomon era privit nu numai ca autoritate religioaså,ci ¿i ca patron al diverselor tipuri de practici magice: „¿tia ¿i cum va legapre diavoli [...] ¿i toate vråjile“ (DULR, 848). Dupå opinia lui A. Oi¿teanu,magicienii populari, supu¿i unor puternice persecu¡ii, au sim¡it nevoiade a se plasa sub protec¡ia spiritualå a regelui biblic, fapt ce îi apåra deprimejdia de a fi socoti¡i eretici. Pe teren lingvistic românesc, solomonara generat ¿i al¡i termeni specifici ai lexicului magic: solomonårie, solomonåri¡å.Primul dintre ace¿tia denume¿te o practicå magicå, celålalt un actantmagic de sex feminin.

Solomonårie s.n. Este un alt substantiv în sufixul -ie, cu sensul „vrajå“:„Femeile care ¿tiu solomonårii iau câteva ouå clocite, un sul [...] ¿i mergândpe câmp îngroapå ouåle în capåtul locului“ (T. Pamfile, Agricultura, p. 110).Dupå cum se observå din exemplul men¡ionat, acest termen are formade plural solomonårii; etimologia substantivului analizat nu ridicå pro-bleme, el fiind format de la cuvântul solomonar, cu sufixul -ie (DLR, tom X,partea a IV-a, p. 1211). Credem, ca ¿i în cazul altor substantive ce denumescpractici magice, cå forma de plural s-a specializat în direc¡ia respectivå (anumirii de practici magice), în timp ce forma de singular nu mai esteutilizatå cu aceastå valoare. Aståzi este foarte greu de fåcut vreo diferen-¡iere între termenii înrudi¡i solomonårie, solomonie, solomonealå, to¡idenumind practici magice ¿i având sensul „farmec, vrajå“; doar deosebirilede ordin etimologic ¿i cele ce ¡in de evolu¡ia semanticå ulterioarå mai

Solomonårie

242

permit o minimå diferen¡iere între ei. Termenul discutat, solomonårie,este înregistrat pentru prima oarå la sfâr¿itul secolului al XIX-lea, în DDRF.

Solomonåri¡å s.f. Cuvântul denume¿te „un solomonar de sex feminin“;solomonåri¡a este ini¡iatå, dupå cum aratå credin¡ele populare, de cåtre„solomonarul din pustie“ ¿i reu¿e¿te, ascultând sfaturile acestuia, såståpâneascå dezlån¡uirile meteorologice („balaurul“): „Bala vine ca mielul¿i fata-i pune cåpåstrul ¿i deodatå-i sare în spinare. Atuncea fata i-a datpinteni balaurului ¿i sorbul furtunii i-a luat pe sus ¿i i-a suit pânå înnouri. Ca prin farmec, ploaia a încetat ¿i nourii cei negri s-au îndreptat,buluc, spre miazånoapte“ (P. Rezu¿, Dochi¡a împåråti¡a. Basme ¿i poeziipopulare din ºara de Sus, Bucure¿ti, 1972, p. 179); ¿i acest termen este înre-gistrat cu sensul „vråjitoare“ (v. ªolomåri¡å). Este format de la cuvântulsolomonar, cu ajutorul sufixului -i¡å. Nu este înregistrat în TDRG, SCRIBAN,DULR, CADE, nici în atlasele lingvistice; nici måcar autorii DLR numen¡ioneazå acest termen; totu¿i I. Talo¿ (v. ALIL XXV/1976, p. 48), pebaza informa¡iilor de teren, men¡ioneazå prezen¡a acestui termen în maimulte zone din ¡arå (Boto¿ani, Fågåra¿, Suceava), ceea ce ne sugereazå cåacest substantiv are o arie de circula¡ie mai extinså decât solomoni¡å ¿i¿olomåri¡å.

Solomonealå s.f. Un alt termen cu sufixul -ealå, înregistrat în Arge¿, cusensul „solomonie, vråjitorie, farmece“; dupå cum se poate constata, acestsubstantiv este format de la verbul a solomoni, care este, în general, råspânditmai ales în Ardeal (cu varianta a ¿olomoni), dar a påtruns ¿i în zoneleapropiate din nord-vestul Munteniei. Termenul solomonealå are forma deplural solomoneli (D. Udrescu, op. cit., p. 244) ¿i a fost înregistrat ¿i cu altesensuri: „ac¡iunea de a solomoni“; „vicle¿ug, ¿iretlic“ (Idem). Primul sensne atrage aten¡ia asupra unei alte valori a termenului pe terenul magieipopulare, ¿i anume aceea de „tip de activitate magicå“, pe când cel de-aldoilea face dovada deprecierii sensului magic al termenului în discu¡ie.

Solomonesc-eascå adj. Apare în sintagma ¿coala solomoneascå (I. Mu¿lea,Ov. Bârlea, op. cit., p. 187) ¿i denume¿te o caracteristicå de tip magic:„de solomonar, apar¡inând solomonarilor“; conform credin¡elor populare,ini¡ierea actan¡ilor numi¡i solomonari (¿olomonari) se realiza într-o „¿coalå“despre care se crede cå nu poate fi descoperitå decât de unii oameni:

Solomonåri¡å

243

„cine då de ea ¿i înva¡å, se face ¿olomonariu, adecå måiestru peste toatespeciile de tâlhari, sau se face gremin¡ie¿ ¿i poartå grindina, încât, numaiunde vrea el, bate ghea¡a“ (A. Fochi, op. cit., p. 329). Tot pe teren tradi¡ionalsunt înregistrate ¿i sintagmele echivalente ¿coalå solomonåreascå, ¿coalå desolomonårie („Cercetåri folclorice“, I, 1947, p. 105-106), care au ca elementdeterminant cuvinte provenite de la numele actantului magic solomonar,în varianta ¿olomonar. Cu privire la originea termenului în discu¡ie se potemite douå ipoteze: este posibil ca el så provinå de la numele propriuSolomon, numele regelui biblic, patron al practicilor magice, dar existå ¿iposibilitatea ca acest cuvânt så provinå de la termenul solomon „solomo-nar“ (v. Solomon). Datå fiind vechimea termenului în limbå, înclinåm såcredem în valabilitatea primei solu¡ii etimologice. De re¡inut cå termenulsolomonesc -eascå nu este înregistrat în dic¡ionarele limbii române.

Solomoni vb. Verbul men¡ionat este format, dupå pårerea noastrå,de la cuvântul solomon, ce denume¿te, în Ardeal, un actant magic(v. Solomon). A. Scriban considerå totu¿i cå verbul analizat provine de lanumele împåratului Solomon (SCRIBAN, p. 1221). Termenul referitor laactant a fost ob¡inut prin conversiunea numelui propriu Solomon în numecomun. Nu credem cå a solomoni este format de la termenul solomonar.Resmeri¡å oferå o solu¡ie etimologicå fantezistå, dupå pårerea noastrå,considerând cå acest verb provine din (lat.) Sollus maneo „tot prorocesc,prevestesc“ (DESLR, p. 769). Verbul men¡ionat prezintå ¿i o variantå,a ¿olomoni, care a putut apårea sub influen¡a unei variante a termenuluisolomonar, ¿i anume ¿olomonar (DLR, tom XI, p. 146). Verbul analizat aresensul „a vråji, a fermeca“ (DULR, p. 602); „vråjesc, farmec, descânt,ca så nu se prindå farmecele sau relele de el“ (SCRIBAN, p. 1221);„a supune puterii vråjilor, a vråji, a fermeca“ (DLRLC, IV, p. 171). Amputut înregistra forma de indicativ, prezent, pers. a III-a, sg.: (Solomo-narul – n.n.) „îl solomone¿te“ (pe balaur – n.n.) (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea,op. cit., p. 188). Forma participialå a verbului apare ¿i în opera lui I. Creangå:„Dar nu se poate apropie nimene de cerb, cåci este solomonit...“ (I. Creangå,op. cit., p. 120). Cuvântul în¿olomonit „fermecat“ (de solomonari – n.n.) nesugereazå existen¡a unui derivat a în¿olomoni: „participiul unui verb(neatestat), în¿olomoni, derivat de la Solomon, cu prefixul în-“ (DA, tom II,partea I, p. 750); deoarece nu am înregistrat în nici un material derivatulpomenit, nu putem considera pe a în¿olomoni element sigur de terminologie

Solomoni

244

magicå. Verbul a solomoni lipse¿te din TDRG, care înregistreazå însåtermenii inrudi¡i: solomonar (fasc. 16, p. 465), solomonie, solomonit (Idem).

Solomonie s.f. Al. Resmeri¡å înregistreazå substantivul cu sensul„¿tiin¡å dråceascå“ (DESLR, p. 769), atrågând astfel aten¡ia asupra faptuluicå acest termen denume¿te, ca ¿i vråjitorie, fermecåtorie, descântåtorie, unanumit sector al practicilor vråjitore¿ti. Astfel de termeni sunt forma¡i dela substantive nume de agent, ceea ce ne face så credem cå solomonie poateproveni de la termenul solomon „vråjitor“ (termen apårut, prin conversiune,din numele propriu Solomon) ¿i nu direct de la acest nume propriu, dupåcum indicå unele lucråri (DLRM, p. 783). A. Scriban înregistreazå ¿iel termenul respectiv, cu sensul „vrajå, farmec“ (SCRIBAN, p. 1221), dar¿i cu acela de „carte de farmece atribuitå lui Solomon“. ªåineanure¡ine sensurile „vrajå“ ¿i „carte de farmece atribuitå lui Solomon“, daradaugå ¿i un sens nou, neînregistrat de noi pe terenul magiei populare:„¿coalå diabolicå sub påmânt unde se înva¡å toate tainele naturei ¿i toatefermecele ¿i vråjile“ (DULR, p. 602). Forma de plural a acestui substantiveste solomonii: „a umbla cu solomonii“ (SCRIBAN, p. 1221). Am înregistrat¿i variantele termenului în discu¡ie: solomie, ¿olomonie (DLR, tom X,partea a IV-a, p. 1211); G.I. Piti¿ indicå ¿i o altå variantå, frecventå, în zonaBra¿ovului (solomnie): „ªi¿tele sunt de alea de ¿tiu solomnii ¿i poate casunt ursite ele a¿a“ (G.I. Piti¿, op. cit., p. 391). Asupra degradårii sensuluimagic atrag aten¡ia unele sensuri, mai târzii, ale cuvântului analizat:„vicle¿ug“ (DLR, tom X, partea a IV-a, p. 1211); „vicle¿ug, ¿iretlic“(DLRM, p. 783); „glumå“ (Lexic regional, II, p. 84), în zona Cri¿ana. Terme-nul este atestat încå din 1799 (v. TDRG, fasc. 16, p. 465) ¿i a suferit oserie de evolu¡ii sematice, dintre care una intereseazå în mod deosebit;ini¡ial, acest termen a denumit un sector al practicilor magice (acelearealizate de actantul numit solomon), ca ¿i fermecåtorie (< fermecåtor),vråjitorie (< vråjitor), ¿i¿cårie (< ¿i¿cå), båbårie (< babå), descântåtorie(< descântåtor), ghicitorie (< ghicitor), pentru ca, ulterior, prin restrângereasemanticå produså, acest termen så denumeascå doar un element alsectorului respectiv (o singurå practicå magicå) ¿i având, în acest caz,sensul „farmec, vrajå“. Se poate vorbi, în aceastå situa¡ie, ¿i de o trecere dela general la particular în cadrul terminologiei magice, tendin¡å ceva maislab manifestatå înså, date fiind mult mai numeroasele exemple de trecerede la particular la general în cadrul sferei terminologiei studiate de noi.

Solomonie

245

Solomonit-å adj. Se considerå cå acest termen are sensul „vråjit,fermecat“ (DESLR, p. 769); „vråjit“ (DLR, tom X, partea a IV-a, p.1211).Este ¿tiut faptul cå adjectivul în discu¡ie provine din forma participialå averbului a solomoni, care are sensul „a vråji“ ¿i prezintå varianta a ¿olomoni,de unde ¿i ¿olomonit, ca variantå pentru solomonit. Pe baza celor men¡ionatese poate observa cå termenul nostru denume¿te o caracteristicå de tipmagic. Cei „solomoni¡i“, conform credin¡elor, posedå capacitå¡i deosebite,fiind un fel de oameni însemna¡i: „de cei ce sunt solomoni¡i nici tunetulnu se prinde“ (Elena Niculi¡å-Voronca, Datinile2, I, p. 383); „Dar nu sepoate apropia nime de cerb, cåci este solomonit ¿i nici un fel de armå nu-lprinde“ (I. Creangå, op. cit., p. 120); „... se vede cå este solomonit, întorsde la ¡â¡å sau dracul ¿tie ce mai are, de-i a¿a de primejdios“ (Ibid., p. 121).În timp s-a produs degradarea sensului magic ¿i termenul în discu¡iea cåpåtat sensul „¡icnit; cu comportåment bizar“: „Boierul se purta ca unsolomonit“ (v. DLR, tom X, partea a IV-a, p. 1211).

Solomoni¡å s.f. Acest termen are acela¿i sens ca ¿i solomonåri¡å. Ceeace poate aduce el în plus este aspectul etimologic deosebit: este format dela cuvântul solomon „solomonar“, cuvânt ce are la bazå numele propriuSolomon, al cunoscutului rege biblic. S-a produs un fenomen de conver-siune, ce a dus la trecerea substantivului propriu în substantiv comun(v. Solomon). Credem cå termenul solomoni¡å, ca ¿i termenii ¿olomåri¡å,solomonåri¡å, este o apari¡ie mai târzie în contextul terminologiei magiceromâne¿ti, ca urmare a presiunii exercitate pe plan lingvistic de modelulactan¡ilor de tip descântåtor – descântåtoare, vråjitor – vråjitoare. ªi termenulsolomoni¡å este înregistrat în ALIL, cu sensul, secundar, „vråjitoare“ (Idem).

Sorcovå s.f. „Be¡i¿or sau råmuricå împodobitå cu flori artificialede diferite culori cu care umblå copiii în diminea¡a zilei de An Nou, urând,în versuri speciale, mul¡i ani, sånåtate ¿i noroc, rudelor ¿i cunoscu¡ilor“(DLR, tom X, partea a IV-a, p. 1246). Termenul discutat a intrat într-o seriede expresii: a face sorcova (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 328), a umblacu sorcova (Idemi), ca o sorcovå (I. Zanne, op. cit., IV, p.615), a merge (a se duce)cu sorcova (DLR, tom X, partea a IV-a, p. 1246). Obiceiul sorcovitului estecunoscut mai ales în sudul ¡årii, totu¿i, el s-a dezvoltat ¿i în zonele nordice,chiar în Bucovina: „Obiceiul acesta nu e tipic pentru Bucovina. S-a råspân-dit într-o måsurå micå pe calea cår¡ii, televizorului ¿.a.“ (ºara Fagilor, p. 89).

Sorcovå

246

Sorcovitul presupune douå tipuri de ac¡iuni, lovirea ritualå cu sorcova ¿irostirea unei uråri: „îi bat (actan¡ii – n.n.) cu sorcova [...] rostind cuvintele:Sorcova, vesela, / Ca un mår, ca un pår, /Ca un fir de trandafir, / Tare capiatra, / Iute ca sågeata, / Tare ca fierul,/ Iute ca o¡elul, / Så tråi¡i /Så-nflori¡i...“ (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 329). De altfel, Ov. Bârleaface urmåtoarea remarcå: „Eficien¡a urårii este dublatå de atingerea cuaceastå nuia încårcatå cu virtu¡i germinative, împrumutând prin aceaståmagie de contact puterea ei de înverzire, prosperitate ¿i vigoare deplinå“(Ov. Bârlea, op. cit., I, p. 281). Termenul provine de la cuvântul de originebulgarå surova (< surov „verde, fraged“; v. DMDMR, p. 434), de¿i autoriiDEX au dubii în aceastå privin¡å, dar nu oferå o opinie fermå, „probabildin a sorcovi (derivat regresiv)“ (DEX, p.1004). O serie de expresii, din celemen¡ionate (sau nu) ne atrag aten¡ia asupra degradårii sensului magical cuvântului discutat: e dus cu sorcova (informa¡ie de teren: Maltezi,jud. Ialomi¡a) „e nebun, e într-o ureche“; ca o sorcovå „care este împopo¡onat“(I. Zanne, op. cit, IV, p. 615); a merge (a se duce) cu sorcova „a merge la sorcovit“;„a umbla fårå rost, a hoinåri“ (DLR, tom X, partea a IV-a, p. 1246). Primeleînregistråri ale termenului dateazå din secolul al XIX-lea (v. DLR), iardintre derivatele sale putem men¡iona pe sorcovar „copil care umblå cusorcova“, a sorcovåi, sorcovåi¡å, socovi¿oarå; este men¡ionat ¿i în ALRM II/I,h. 257; ALR II/I, h 898. De¿i s-a considerat cå „datina de a ura prin atin-gerea cu mlådi¡e verzi are o råspândire mai largå în Europa“ (Ov. Bârlea,op. cit, I, p. 281), ceea ce constituie un argument în favoarea faptului cåromânii au putut împrumuta doar termenul de la slavi, manifestarea,ca atare, având o vechime mult mai mare. Variantele re¡inute de dic¡ionare,pentru sorcovå, sunt sorcuvå ¿i sorocovå (v. DLR), ultima, probabil, princontaminare cu soroc.

Sorcovåi vb. Spre deosebire de a sorcovi, acest termen este format dela cuvântul sorcovå, dar cu alt sufix, -åi (DLR, tom X, partea a IV-a, p. 1246).Sensul verbului este „a sorcovi“: „Rostind cuvintele [...] ¿i lovind înceti¿orcu sorcova pe cei din caså zic cå sorcovesc sau sorcovåiesc“ (S.Fl. Marian,Sårbåtorile, I, p. 157); „copiii [...] sorcovåiesc pe to¡i cei câ¡i sânt în caså“(DLR, tom X, partea a IV-a, p. 1246). Termenul în discu¡ie este înregistrat ¿iîn ALR II/I, MN 109, prezintå varianta a sorocovåi ¿i are råspândire regio-nalå, cuprinzând o arie ce acoperå sudul jud. Bråila ¿i Buzåu, jud. Prahova¿i nordul jud. Ialomi¡a, unde, de fapt, este cunoscut ¿i verbul a sorcovi

Sorcovåi

247

(exemplul oferit de S.Fl. Marian este edificator). Actan¡ii „sorcovåiescneamurile“, „umblå din caså în caså sorcovåind pe to¡i, chiar vitele“,„sorcovåiesc pe to¡i din caså“ (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea, op. cit, p. 329); credemcå nu este vorba de o altå ac¡iune magicå, decât de cea denumitå cu verbula sorcovi, ci doar de o altå denumire a acestei ac¡iuni.

Sorcovåit s.n. Spre deosebire de sorcovit, acest termen are o råspân-dire mai limitatå, în general, pe aceea¿i zonå cu verbul a sorcovåi (v. Sorcovåi),de la care, de altfel, provine, în urma conversiunii formei de supin, fåråprepozi¡ie: „Astfel umblå copiii cu sorcova de cum se zåre¿te de ziuå ¿ipânå cam cåtre amiazå când înceteazå apoi cu sorcovåitul“ (S.Fl. Marian,Sårbåtorile, I, p.160). Alte informa¡ii precizeazå timpul realizårii acesteipractici magice: „Copiii [...] au umblat în noaptea Anului Nou cusorcovåitul“ (DLR, tom X, partea a IV-a, p.1247). Ca ¿i termenul corelat(sorcovit), substantivul discutat este utilizat în contexte lingvistice limitate(cu verbele a umbla, a merge, a se duce etc.; prima atestare a acestui termendateazå din 1883 (v. DLR).

Sorcovi vb. Denume¿te o ac¡iune magicå integratå obiceiurilor deiarnå: „A ura cu sorcova“ (DLR, tom X, partea a 4-a, p. 1247). Actan¡iisunt, în principal, copiii: „Umblå copiii cai mici [...] pe la casele oamenilorca så-i sorcoveascå“ (S.Fl. Marian, Sårbåtorile, I, p. 156). Informa¡iile cucaracter etnologic re¡in faptul cå totu¿i aceastå ac¡iune copiii nu o efec-tueazå la modul general: „Cu sorcova copiii intrå în caså încep a sorcovipe fiecare din ai casei“ („I. Creangå“, II, p. 9). Pierderea semnifica¡iilormagice a fåcut ca acest termen så însemne a bate cu bå¡ul (v. DLR),pornindu-se probabil de la gestul de lovire simbolicå pe care îl practicåactan¡ii. Verbul a sorcovi provine, dupå pårerea noastrå, de la cuvântulsorcovå ¿i nu este împrumutat din bulgarå cum sugereazå autorii DLR:„din bg. survacan (DLR, tom X, partea a 4-a, p. 1247).

Sorcovit s.n. Dintre dic¡ionarele consacrate ale limbii române doarCADE ¿i DLR men¡ioneazå acest substantiv: „faptul de a soroci“; „urarecu sorcova“ (CADE, p. 1178); „faptul de a sorcovi“; „sorcovealå, sorcovire,sorcovåialå, sorcovåit“ (DLR, tom X, partea a IV-a, p. 1247). Termenulamintit poate denumi, dupå cum se observå, atât un tip de activitate magicå,precum ¿i o practicå integratå în contextul ritual al sårbåtorilor de iarnå.

Sorcovit

248

Ca practicå de tip magic, sorcovitul presupune un gest (lovirea simbolicåa cuiva cu sorcova) ¿i un text cu caracter augural. Uneori textele utilizatedevin asemånåtoare, mai ales în ceea ce prive¿te partea finalå, cu texteleactualizate în cazul descolindelor, ceea ce trådeazå o muta¡ie produså lanivelul unui text magic sub presiunea unui alt tip de text magico-ritual:„Då paraua gata, / De nu-mi dai paraua, / Eu î¡i fur cå¡eaua“ (Fochi,op. cit, p. 325). Substantivul în discu¡ie, provenit de la verbul a sorcovi, estesinonim cu sorcovealå, sorcovire, sorcovåialå, sorcovåit, dar are o extensiespa¡ialå mai mare decât ace¿ti termeni.

Sorcuvå s.f. v. Sorcovå

Soroci vb. „A ursi, a sorti; a descânta, a meni“ (DEX, p. 1004).Putem observa o oarecare imprecizie în definirea ac¡iunii denumite deacest verb, poate ¿i datoritå faptului cå ea implicå atât elemente de ordinvråjitoresc, cât ¿i de ordin divinator. Astfel, pe teren am primit ¿i uneleexplica¡ii referitoare la verbul în discu¡ie: „sorocesc, însemneazå cå menescceva så fie a¿a cum vreau eu, menesc cu un descântec pe care-l spunatunci“ (informa¡ie de teren: Bordu¿ani, jud. Ialomi¡a). În realitate, estevorba de o ac¡iune de predestinare, pe cale magicå, pe care autorii DEX nuo reflectå în dic¡ionar, dar care este semnalatå de alte lucråri lexicografice:„a fi ursit“ (DULR, p. 605); „a fi predestinat“ (DESLR, p. 772); „a sorti“(DLR, tom X, partea a 4-a, p. 1252). Autorii DLR men¡ioneazå, în cazulsensului men¡ionat, douå tipuri de subiect: „subiectul este de obiceidivinitatea sau o for¡å naturalå“; „subiectul este omul sau o anumitåcauzå obiectivå“ (Idem). În primul caz, avem de a face cu o ac¡iune ce ¡ine desfera predestinårii, în cel de-al doilea, cu o ac¡iune magicå, dat fiind faptulcå ea este realizatå de un actant uman, prin intermediul unei practicivråjitore¿ti, pe care informatorii utiliza¡i o denumesc în general „descântec“.Pe planul divina¡iei populare, a soroci mai prezintå cel pu¡in douå implica¡ii;el mai poate avea sensul „a cobi“ (DLR, tom X, partea a 4-a, p. 1252),cu råspândire regionalå înså, ¿i, în plus, apare ¿i în componen¡a expresieia soroci boabele (Idem), cu sensul „a da în bobi“. Verbul analizat este formatde la cuvântul soroc (v. DLR); este atestat în secolul al XVI-lea (DERS) ¿ia generat un alt termen al lexicului magic, a însoroci.

Sorcuvå

249

Spiridu¿ s.m. Autorii DLR indicå douå solu¡ii etimologice diferite:spirit, cu sufixul -u¿ sau lat. spiritus (DLR, tom X, partea a IV-a, p. 1378);credem cå solu¡ia corectå este cea care indicå etimonul latin, mai alesdacå avem în vedere existen¡a ¿i în alte limbi a reflexelor termenului latin:spirytusek (pol.) (v. DEX, p. 1010). Termenul analizat denume¿te „o fiin¡åsupranaturalå închipuitå sub forma unui drac mic (vioi ¿i pozna¿), desprecare se spune cå ar fi în slujba vråjitorilor ¿i a diavolului“ (Idem); „Spiridu¿ulsau spiritu¿ul este un dråcu¿or [...] sau întruchiparea acestuia într-o vietatevåzutå sau nevåzutå“ (T. Pamfile, Du¿mani, p. 81). Acest termen are ¿i unalt sens pe teren magic, ¿i anume acela de „element magic“: „amuletå carereprezintå un spiridu¿“ (v. DLR). Desacralizarea sensului principal a dusla dezvoltarea altor sensuri, dintre care remarcåm în mod deosebit unul:„epitet pentru un copil vioi, inteligent ¿i foarte zburdalnic sau pentru opersoanå sprintenå ¿i foarte istea¡å“ (DLR, tom X, partea a IV-a, p. 1378).Se poate remarca, în general, un anumit model de evolu¡ie semanticå, amzice, comun, în cazul unor cuvinte ca spiridu¿, potcå, fapt. Termenul esteatestat pentru prima oarå în secolul al XIX-lea, apare ¿i în ALR II/I, MN 17,ALRM II/I, h 76 (cu sensul „omu¿or“). Un singur derivat ar fi de remarcat,spiridu¿å, dar acesta nu este utilizat pe teren popular, fiind o crea¡ie cultå(Idem). Din punct de vedere lingvistic intereseazå ¿i faptul cå acest termenare numeroase variante: spiritu¿, spirtu¿, spåråtu¿, schilidu¿, schiridu¿,spiritu¿. Din perspectivå etnologicå, mitologicå spiridu¿ul prezintånumeroase implica¡ii, dintre care men¡ionåm câteva: „Spiridu¿ul are,de obicei, o înfå¡i¿are antropomorfå“ (DMDMR, p. 435), fapt ce i-a determi-nat pe unii etnologi så vadå „în acest mitologem reflexele homuncululuialchimi¿tilor medievali“ (Idem). Spiridu¿ul este întrebuin¡at, dupå credin-¡ele populare, de cåtre vråjitoarele ¿i ¡igåncile care se ocupå cu ghicitul(v. Supersti¡iile, p. 227). Interesant este ¿i faptul cå, în cazul cålu¿arilor,„våtaful se spune cå are spiridu¿, încât nu-l poate întrece nimeni“ (A. Fochi,op. cit., p. 39).

Spiritu¿ s.m. v. Spiridu¿

Spor s.n. Sinonim cu manå, bun, rod, apare în expresia a lua sporul„a lua mana“, care are, dupå cum u¿or se observå, implica¡ii pe terenmagic. Autorii DEX indicå pentru acest cuvânt ¿i sensul „abunden¡å,bel¿ug, prosperitate“ (DEX, p. 1011), care poate ajuta la clarificarea

Spor

250

prezen¡ei substantivului spor în cadrul terminologiei magice. Ca ¿i mana,sporul se poate lua prin diverse practici malefice: „Pentru a lua sporulactan¡ii se duc prin grâne, adunå în mâna stângå picåturi de rouå ¿irostesc urmåtoarea formulå: Nu strâng roua, ci sporul sau laptele dela vita cutåruia“ (A. Fochi, op. cit., p. 296). Existå ¿i o serie de practicimagice de stimulare a sporului, dupå cum atestå credin¡ele populare:„De Sf. Gheorghe se pun brazde verzi în care se înfig crengi de salcie pecaså, pe pragul u¿ii, pe stâlpul por¡ii, dupå u¿å pentru bel¿ug în fâne¡e ¿isporul laptelui la vaci“ (Ibid., p. 290). ªåineanu men¡ioneazå expresia a luasporul cu sensul „a paraliza cuiva ac¡iunea, a-l reduce la neputin¡å“(DULR, p. 610); lingvistul bucure¿tean adaugå „aluziune la babele vråji-toare, care iau mana vitelor“ (Idem). Se poate observa trecerea, în cazulexpresiei men¡ionate, de la particular la genera; explica¡ia lui ªåineanunu face altceva decât så consemneze o situa¡ie de fapt, o evolu¡ie petrecutåpe terenul limbii populare. Termenul spor denume¿te, dupå cum am våzut,un element cu valoare magicå ¿i provine din vsl. sporu (DULR, p. 610).Derivatele acestui cuvânt, a spori, spori¿, spornic nu au, în general, implica¡iipe teren magic, cu posibila excep¡ie a lui spori¿, despre care ªåineanumen¡ioneazå: „planta e cu spor la anumite boale“ (Idem), iar Valer Buturåconsemneazå: „în sudul Transilvaniei, båtrânii o puneau în fundul carului,când cårau grâul; se punea în stoguri ca så fie grâul cu spor“ (V. Buturå,op. cit., p. 223).

Stânge vb. v. Stinge

Stinge vb. Acest verb provine din (lat.) stinguere (TDRG, fasc. 16,p. 508; SCRIBAN, p. 1243; DLRM, p. 802); atlasele lingvistice înregistrezåverbul amintit, fårå înså a pune în valoare întotdeauna semnifica¡iilelui pe teren magic: ALR II/I, h. 244, h. 282, MN 6895, 12, MN 3880, 132;ALR SN, III, h. 807. Tiktin men¡ioneazå ¿i o variantå a acestui termen(a stânge), råspânditå în Moldova ¿i Banat (TDRG, fasc. 16, p. 508). Verbulanalizat este atestat pentru prima oarå într-o tipåriturå de la 1551, fåråsemnifica¡ie pe teren magic (Idem).Am înregistrat douå expresii cu verbul men¡ionat (a stinge cårbuni, a stingefrigarea), expresii ce intereseazå magia popularå româneascå: a stingecårbunii „a descânta de deochi“ (DULR, p. 105): „Baba i-a stâns cårbunii casî-i treacî diochiu“ (Cuca, jud. Gala¡i; anchetå proprie). DLR înregistreazå

Stânge

251

expresia a stinge cårbuni cu sensul „a arunca în apå cårbuni aprin¿i rostindanumite cuvinte care se considerå cå alungå deochiul“ (DLR, tom X,partea a V-a, p. 1599). Opera¡iunea magicå de stingere a cårbunilor esteråspânditå pe întreg teritoriul românesc ¿i este înregistratå de noi peteren în zonele Piscu, Cuca, Viile (jud. Gala¡i). De asemenea, în zona Corod-Matca din jud. Gala¡i expresia a stinge cårbunii este cunoscutå cu sensul„a descânta de deochi“ (v. Monografia comunei Matca, p. 95). E. Petroviciînregistreazå expresia ¿i la românii din Serbia, zona Jdrela (ALRT II, p. 6),precum ¿i în zona Sibiu (Ibid., p. 71). Dacå L. ªåineanu aprecia cå stingereacårbunilor este îndreptatå contra deochiului (fapt confirmat, în general,de materialele de teren), Hasdeu crede cå „stingerea cårbunilor fiind, dupåcredin¡a poporului, vindecåtoare de ori¿ice boalå grabnicå, mai fiecareromâncå de la ¡arå o ¿tie ¿i se folose¿te de dânsa“ (B.P. Hasdeu,Etymologicum2, I, p. 373). Hasdeu a intuit faptul cå stingerea cårbunilora devenit cu timpul sinonimå cu opera¡iunea de descântare, pentru di-verse afec¡iuni; aceasta poate ¿i explicå marea råspândire a expresiei men-¡ionate ¿i în alte zone decât cele amintite: în nordul Moldovei (A. Gorovei,op. cit., II, p. 293), la românii din Moravia (Ibid., p. 250), în Muntenia(C. Rådulescu-Codin, Literaturå, p. 552), în Vâlcea (Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu,op. cit., III, p. 166), în Teleorman (Ibid., p. 268), în Maramure¿ (V. Ste¡ko,op. cit., p. 62).Expresia a stinge frigarea este mai pu¡in råspânditå; a stinge frigarea„a pune frigarea“: „(Vråjitorii – n.n.) se ocupå cu ursitele, sting frigarea,fac pe ursitå cuiva ca så-¿i viseze perechea ¿i o aduc cålare pe pråjinå“(A. Fochi, op. cit., p. 6). Materialele studiate ne-au permis så o localizåmîn câteva zone: jud. Vaslui (PPR, II, p. 402), Dobrogea, Ilfov (A. Fochi,op. cit., p. 6). Se pare cå aria de råspândire a acestei expresii este limitatå laestul ¿i sudul Moldovei, Dobrogea ¿i o parte a Munteniei.

Strådoma¿ s.n. v. Surduma¿

Strâcå vb. v. Strica

Strâcat-å adj. v. Stricat-å

Strâgare s.f. v. Strigare

Strâgare

252

Strâgå s.f. v. Strigå

Strâgoi s.m. v. Strigoi

Strica vb. Prezintå ¿i varianta a strâca (ALRT II, p. 43) ¿i provinedin (lat.) extricare (TDRG, fasc. 17, p. 528; SCRIBAN, p. 1261; DLRM,p. 808). Scriban noteazå ¿i zona de circula¡ie pentru varianta men¡ionatå:„în Nord, strâc «vatåm, fac råu» (SCRIBAN, p. 1251). Termenul esteråspândit pe întreg teritoriul românesc, dupå cum atestå ¿i numeroaseleînregistråri din atlasele lingvistice: ALR I/I, h. 142; ALR II/I, h. 274;MN 2216, 40; ALR SN, I, h. 215, h. 230, h. 244; ALR SN, II, h. 426; ALR SN,III, h. 674; ALR SN, IV, h. 992, h. 1188; ALR SN, V, h. 1341, h. 1458. Primaatestare a termenului discutat dateazå din secolul al XVI-lea, din anul1551 (v. TDRG, fasc. 17, p. 527-528), dar ea nu se referå la sensul pe terenmagic, care, dupå cum am våzut, este cunoscut în Muntenia ¿i Transilvania.Verbul men¡ionat a fost înregistrat cu urmåtoarele sensuri, pe teren magic:„a produce pagube“ (prin vråji, farmece): „Mana îi bunu din lapte, moroan-cele, strâgile numa vede cu ochii de departe ¿i stricå vitele“ (Gh. Pavelescu,Cercetåri, p. 107); „a dezlega, a desface farmece, blesteme“ (DLRM, p. 808):„Stricå, mândro, ce-ai fåcut, / Nu må ¡inea om pierdut“ (PP, p. 63). Termenuleste cunoscut în Muntenia ¿i în Transilvania (v. ALRT II, p. 39, p. 43,p. 242; D. Udrescu, op. cit., p. 250). A strica are, dupå cum am våzut, douåsensuri care intereseazå cercetarea noastrå, sensuri opuse: pe de o partese indicå o ac¡iune de rupere magicå a echilibrului natural (sensul 1); pede altå parte, este indicatå o ac¡iune cu sens reparator, de înlåturare aefectelor unei ac¡iuni cu caracter malefic (sensul 2). Credem cå la bazaexisten¡ei celor douå sensuri se aflå un element ce ¡ine de mentalitateapopularå: a strica indicå, indiferent de situa¡ie, o ac¡iune de dezechilibrare,de rupere a echilibrului existent la un moment dat; dacå echilibrul natu-ral era deja perturbat de o ac¡iune cu caracter malefic, a strica poate cåpåtaîn acest context valen¡e reparatorii. Dintre derivatele termenului discutatmeritå aten¡ie cuvântul stricåtor, „persoanå care pune la cale råul cuivaprin descântece sau vråji“ (Idem), deoarece indicå un actant magic uman,înregistrat doar în zona Arge¿; så adåugåm cå Gh. Pavelescu (Mana, p. 80)men¡ioneazå un cuvânt stricåtor, care înså denume¿te o fiin¡å mito-folcloricå.

Strâgå

253

Stricat-å adj. În general, dic¡ionarele mai cunoscute nu men¡ioneazåvaloarea magicå a acestui cuvânt, astfel încât înregistrårile pe terenmitofolcloric se dovedesc de maximå importan¡å. În zona Arge¿, Udrescumen¡ioneazå acest termen cu sensul „våtåmat sau îmbolnåvit prin vråji ¿idescântece“ (D. Udrescu, op. cit, p. 250), ceea ce înseamnå cå adjectivulstricat denume¿te o caracteristicå de tip magic: „Am fost de mi-a descântatpentru întorsura vitelor stricate“ (Idem). De remarcat prezen¡a termenuluiîntorsurå, în acest context, care denume¿te o contraac¡iune magicå derefacere a unui echilibru perturbat de o ac¡iune cu caracter malefic. Pentrua în¡elege evolu¡ia semanticå a acestui cuvânt, este util un exemplu dinzona Bål¡i (Basarabia), înregistrat de E. Petrovici: „Cel giebos se nume¿testrâca di samcî“ (ALRT, II, p.181). Expresia men¡ionatå (stricat de samcå),îl denume¿te pe cel care a cåpåtat infirmitatea men¡ionatå în urma (credepoporul!) ac¡iunii malefice a demonului numit samcå (v. Samcå). Asuprapierderii treptate a semnifica¡iilor magice ale cuvântului discutat ne atragaten¡ia ¿i textele medievale române¿ti, în care stricat apare cu sensul„infirm, cu un defect corporal“, fårå a se mai indica posibilul actant, ca înexpresia înregistratå de Petrovici: „Nu pot certa [...] strica¡ii ¿i betegii“(Pravila Moldoveneascå, apud DA, tom I, partea I, p. 584). Termenul arevarianta strâcat (în Moldova), provine de la forma participialå a verbuluia strica ¿i este atestat prima oarå în secolul al XVII-lea (v. DA).

Stricåtor s.m. Acest termen denume¿te un actant magic malefic (sen-sul ini¡ial este, de fapt, „cel care stricå“; v. DLR, tom X, partea a V-a, p. 1732):„persoanå care pune la cale råul cuiva prin descântece sau vråji, aducândboalå în vite ori în caså, unelte¿te moartea ori paguba cuiva“ (D. Udrescu,op. cit., p. 250); „Am fost så-mi descânte pe întorsurå asupra stricåtorului,care mi-a luat mana vacilor“ (Idem). Substantivul stricåtor este cunoscut,ca denumire de actant magic, doar în zona Arge¿. Gh. Pavelescu înregis-treazå un plural, stricåtori (în Ardeal), dar în acest caz avem de a face cufiin¡e mitofolclorice, nu cu actan¡i magici umani; de altfel, C. Tudoseclarificå lucrurile mentionând existen¡a, în nordul Transilvaniei,a cuvântului stricåtori (un plural) „fiin¡e rele care stricå“ (C. Tudose,op. cit., p. 303). Forma de plural este stricåtori, ca ¿i în cazul fiin¡elormitofolclorice. Substantivul stricåtor este format de la verbul a strica,cu sufixul -tor; nu are derivate pe teren magic ¿i este consemnat pentruprima oarå în Pravila de la Govora (1642), dar fårå sens magic (v. TDRG,fasc. 17, p. 528).

Stricåtor

254

Stricåturå s.f. Substantivul stricåturå este înregistrat în zona Ciume-ghiu-Salonta (ALR I, h. 1398, 315), cu sensul „vrajå“ (fåcutå cuiva); esteformat de la verbul a strica, cu sufixul -(å)turå, ¿i are forma de plural stricåturi(DLR, tom X, partea a V-a, p. 1732); prima atestare dateazå din 1642(v. TDRG, fasc. 17, p. 528). Dupå cum se ¿tie, verbul a strica prezintå o seriede implica¡ii interesante pe terenul magiei populare, unele dintresubstantivele formate de la rådåcina sa fiind, la rândul lor, elemente determinologie magicå: stricåtor „fiin¡å care pricinuie¿te råu cuiva prindescântece sau vråji“ (Idem); stricat (despre oameni ¿i animale) „våtåmatsau îmbolnåvit prin vråji ¿i decântece“ (D. Udrescu, op. cit., p. 249).Substantivul analizat, stricåturå, nu este înregistrat ¿i cu sensul „boalå“,a¿a cum apar stricat ¿i stricare (v. DLR). În Arge¿ substantivul stricare estedefinit ca „våtåmare, boalå trimiså cuiva prin descântece“ (D. Udrescu,op. cit., p. 249). Este posibil ca ¿i stricåturå så fi avut implica¡ii pe terenulmedicinei populare, cunoscut fiind procedeul de a denumi, cu acela¿icuvânt, ¿i practica magicå ¿i boala provocatå, conform credin¡ei populare,de ea (v. Fåcut; Fåcåturå; Fapt; Dåtåturå etc.), dar materialele cercetate nune-au oferit dovezi clare.

Strigare s.f. Dupå autorii DEX, acest substantiv denume¿te„ac¡iunea de a striga ¿i rezultatul ei“ (DEX, p.1028); pe teren mitofolcloric,cuvântul strigare denume¿te un tip de practicå magicå, de obicei cu caractermalefic. Strigarea poate fi cauza mai ales a deochiului, care poate fi indus¿i pe cale verbalå, dupå cum men¡ioneazå credin¡ele: „Deochiul se poateprovoca prin simpla uitåturå sau cu vorba“ (I.A. Candrea, Folclorul1, p. 185).Descântecele men¡ioneazå adesea strigarea printre posibilele cauze aleîmbolnåvirii: „Deochi de vânt [...], / Deochi de multe / ªi mårunte, / Destrigare, / Restrigare“ (S.Fl. Marian, Na¿terea2, p. 39). În unele descântecese ac¡ioneazå special contra strigårii; descântåtoarea, în timpul actuluimagic de stingere a cårbunilor (v. Stinge), are în vedere mai multe posibilecauze. Aruncând primul cårbune aprins în apå ea zice „asta-i de potcå“(I.A. Candrea, Folclorul2, p. 196), la al doilea „åsta-i de deochi“ (Idem),iar la al treilea „åsta-i de mirare, de strigare, de cåscare (Idem). Alteoripractica stingerii cårbunilor vizeazå direct strigarea, ca principalå cauzåa bolii: Strâng toate strigårile, / Toate deocherile“ (Nicoleta Coatu, Structurimagice tradi¡ionale, Ed. All, Bucure¿ti, 1997, p. 261). Strigarea figureazå ¿iprintre cauzele ipotetice ale afec¡iunii numite popular bå¿icå, astfel încât

Stricåturå

255

¿i în descântecele de bå¿icå apare termenul amintit: „Be¿icå din cåscare /Be¿icå din strigare / Be¿icå din deochiere“ (Ibid., p. 264). Cuvântul strigareprezintå în Ardeal ¿i Moldova varianta strâgare, provine de la verbula striga (prin conversiunea formei de infinitiv lung) ¿i constituie o pre¡ioasåmårturie asupra valen¡elor magice ale vorbirii, a¿a cum apar ele în credin-¡ele populare.

Strigå s.f. Termen înregistrat cu sensul „strigoaie“ („vråji-toare“ – n.n.) (DLR, tom X, partea a V-a, p. 1741) ¿i care are forma deplural strige (Gh. Pavelescu, Cercetåri folclorice, p. 122 ) sau strigi (AAF,VII, p. 107). Tiktin men¡ioneazå ¿i varianta moldoveneascå strâgå (TDRG,fasc. 17, p. 529), dar, dupå cum observå Gh. Pavelescu în materialelecitate, aceastå variantå este råspânditå ¿i în Ardeal. Faptul cå acest termendenume¿te un actant magic uman este confirmat de diverse contexte: „Strigele¿i strigoii sunt oamenii ca to¡i oamenii“ (I. G. Sbiera, Pove¿ti1, p. 316);„Sunt strige din sat...“ (AAF, VII, p. 107). Cuvântul strigå apare, ca denumirepentru un actant magic, ¿i în Descriptio Moldaviae a lui Cantemir: „O vrå-jitoare båtrânå care prin puterea ei dråceascå omoarå [...] pe copiiinou-nåscu¡i“ (D. Cantemir, Descriptio Moldaviae, Ed. Academiei, Bucure¿ti,1973, p. 343). Termenul în discu¡ie este înregistrat pentru prima oarå în1586 (DERS), dar cu sensul „fiin¡å mitofolcloricå“; cu acela¿i sens, apare¿i în ALR II/I, h. 213 ¿i ALR SN, III, h. 744; h. 751, precum ¿i în textelevechi române¿ti (Crestoma¡ie de literaturå românå veche, I, Ed. Dacia,Cluj-Napoca, p. 225; text de la 1636). În textele culese pe teren popularvom regåsi, de asemenea, acest sens: „un fel de demon care deoache“(AAF, VII, p. 174) Credem cå se poate vorbi de un transfer terminologicprin care terminologia actan¡ilor magici a contribuit la îmbogå¡irealexicului referitor la fiin¡ele mitofolclorice. Termenul discutat prezintådouå derivate ce intereseazå cercetarea noastrå: strigoi, strigoaie. De¿iCantemir indicå un etimon grecesc pentru strigå, consideråm cå el provinedin (lat.) striga (v. TDRG, fasc. 17, p. 529).

Strigoaicå s.f. Referindu-se la unele aspecte ale mentalitå¡ii populare,Co¿buc atrage aten¡ia asupra unei confuzii terminologice (la primavedere), utilizarea de termeni comuni pentru a denumi unele fiin¡emitofolclorice ¿i o serie de actan¡i umani: „¡åranii cam amestecå lucrurile,numindu-i strigoi ¿i pe unul ¿i pe altul, ba nume¿te strigoi – ¿i mai ales

Strigoaicå

256

strigoaice – ¿i pe vråjitorii cei ce se îndeletnicesc numai cu chi¡ibu¿uri, culuarea manei, cu furatul somnului copiilor, cu descântece ¿i altesolomonårii mai lesne de fåcut“ (G. Co¿buc, Elementele, p. 329). DLR îlînregistrezå cu sensul „strigoaie“ („vråjitoare“ – n.n.): „Ploile lungi [...]se întâmplå [...] când moare vreo strigoaicå, adicå o femeie vråjitoare“(T. Pamfile, Våzduhul, p. 108). Tiktin înregistrezå acest cuvânt doar cusensul „fiin¡å imaginarå“ (TDRG, fasc. 17, p. 530). Ar mai trebui men¡ionatå,în cazul acestui cuvânt, o evolu¡ie semanticå normalå, produså la nivelultermenilor ce denumesc actan¡i magici de sex feminin: strigoaicå, prindegradarea sensului magic, mai poate însemna ¿i „femeie urâtå ¿i rea“(DLR ms). Termenul este înregistrat la, singular, în DLRLC, cu sensul„vråjitoare“ (DLRLC, IV, p. 264). Forma de plural este, dupå cum s-aremarcat, strigoaice. Nu am gåsit vreun derivat al acestui cuvânt pe terenulmagiei populare. Credin¡ele populare men¡ioneazå ca principalåactivitate a acestor actan¡i „luatul manei“: de Sf. Gheorghe se pun brazdeverzi, „ca så nu ia strigoaicele mana de la vite (A. Fochi, op. cit., p. 291).Termenul este folosit în Transilvania, dupå cum subliniazå Co¿buc ¿iGh. Pavelescu. Analiza etimologicå ne aratå cå termenul discutat esteformat de la strigoi „vråjitor“, cu sufixul -cå.

Strigoaie s.f. Gh. Pavelescu atrage aten¡ia cå, în Ardeal, „vråjitoriide manå sunt cunoscu¡i, în general, sub numele de strigoi sau strigoaie“(Gh. Pavelescu, Mana, p. 79). O observa¡ie asemånåtoare fåcea ¿i Co¿buc(v. Strigoi). Termenul strigoaie nu denume¿te, în acest caz, o fiin¡å mito-folcloricå, ci un actant magic uman, dupå cum ne confirmå ¿i urmåtorul text:„ªtii ce? zise Cristea, la noi este o ¡igancå strigoaie“ (I. Pop-Reteganul,op. cit., p. 486). ªi autorii DLR atrag aten¡ia asupra acestui sens:„Judecându-le pe unele biete femei båtrâne [...], anume cå sunt strigoaie¿i fermecåtoare, le ardea de vii“ (text de la 1841; v. DLR, tom X, parteaa V-a, p. 1744). Prezen¡a acestui substantiv ce denume¿te o fiin¡å imaginarå,în cadrul terminologiei actan¡ilor, ne indicå una dintre cele mai interesantesurse de îmbogå¡ire a terminologiei magice populare române¿ti, ¿i anumeterminologia fiin¡elor mitofolclorice; amintim cå ¿i terminologia magicåva contribui la apari¡ia unor termeni din domeniul fiin¡elor imaginare.Termenul este format de la strigå „vråjitoare“, cu sufixul -oaie ¿i maiare sensul „om råu, ursuz“, „båtrân cu apucåturi ciudate“: „Chiri¡oaie,rå (rea – n.n.), strigoaie“ (V. Alecsandri, Teatru, apud DLR, tom X,

Strigoaie

257

partea a V-a, p. 1744). În textele vechi, de facturå religioaså, cuvântulstrigoaie avea ¿i sensul livresc „zeitate“ (Idem).

Strigoi s.m. G. Co¿buc atrågea aten¡ia asupra utilizårii unor sub-stantive ce denumesc fiin¡e mitofolclorice pentru a denumi actan¡i magici(G. Co¿buc, Elementele, p. 329). Se poate remarca u¿or cå, la data men¡ionåriide cåtre Co¿buc a confuziei terminologice amintite, termenul strigoi aveadouå sensuri: „fiin¡å mitofolcloricå“, „actant magic“. ªi unele lucrårilexicografice sugereazå cå strigoi poate denumi un actant magic uman:strigoi „vråjitor“ (SCRIBAN, p. 1252); „om nåscut sub zodii rele, care esteîn legåturå cu diavolul ¿i se ocupå cu vråji ¿i farmece“ (DLRLC, IV, p. 264).Gh. Pavelescu men¡ioneazå ¿i sensul „vråjitor de manå“: „vråjitoriide manå sunt cunoscu¡i, în general, sub numele de strigoi sau strigoaie“(Gh. Pavelescu, Mana, p. 79). Tiktin indicå prima atestare a termenuluiîntr-un text de la 1652 (Îndreptarea legii) cu sensul „fiin¡å mitofolcloricå“¿i înregistreazå o variantå a substantivului analizat, strâgoi (TDRG,fasc. 17, p. 530). Forma de plural este strigoi (Idem); putem men¡iona, deasemenea, o serie de derivate pe terenul magiei populare: a strigoia„a vråji“, strigoaie ¿i strigoaicå, ambele cu sensul „vråjitoare“. Termenulstrigoi provine de la substantivul strigå „fiin¡å imaginarå care tortureazåcopii mici noaptea, ia laptele de la vaci“ (Anca Irina Ionescu, Lingvisticå ¿imitologie, Ed. Litera, Bucure¿ti, 1978, p. 131). Nu trebuie så trecem cu vedereanici participarea acestui termen la constituirea unor compuse sau con-struc¡ii perifrastice, cu sensul „solomonar“: strigoi de ploaie, strigoi care poartåploile (A. Oi¿teanu, op. cit., p. 224). Nu este lipsitå de interes o însemnare alui T. Pamfile: „¡iganii care deoache se numesc strigoi“ (T. Pamfile,Du¿manii, p. 133); în acest caz, termenul strigoi are sensul „deochetor“¿i se apropie, în plan semantic, de termenul moroi; ambii termeni suntprelua¡i de terminologia magicå popularå din cadrul terminologiei fiin¡elormitofolclorice. Substantivul strigoi este råspândit pe întreg teritoriulromânesc cu sensul „fiin¡å mitofolcloricå“ (v. ALR, II/I, h. 213, MN, 2712;89; ALR SN, II, h. 300; ALR SN, III, h. 744; ALR SN, V, h. 1289), cu valoarepe teren magic, este utilizat doar în anumite zone: strigoi „deochetor“,în sudul Moldovei, strigoi de ploaie „solomonar“, în zona Drågu¿ (ªtefaniaCristescu-Golopen¡ia, Gospodåria, p. 93); strigoi „vråjitor“, în Ardeal(v. G. Co¿buc, Elemente, p. 329).

Strigoi

258

Strigoi de ploaie s.comp. ªtefania Cristescu-Golopen¡ia înregis-treazå acest termen în Drågu¿ (Fågåra¿), cu sensul „solomonar“ (ªtefaniaCristescu-Golopen¡ia, Gospodåria, p. 93). În legåturå cu acest termen putemmen¡iona ¿i forma de plural, strigoi de ploi: „în Drågu¿ cred (oamenii – n.n.)în strigoi de ploi. Ace¿tia sunt nåscu¡i ca så opreascå sau så porneascåploile“ (Idem). Putem remarca faptul cå autoarea amintitå a depistat,pentru acest termen, ¿i o construc¡ie perifrasticå echivalentå: strigoi carepoartå ploile (Ibid., p. 94). Ca ¿i în cazul substantivului moroi, putem atrageaten¡ia asupra deosebitei implicåri a cuvântului strigoi (care, ini¡ial, denu-mea o fiin¡å imaginarå) în domeniul magicului, el având sensurile„deochetor“, „vråjitor“, cât ¿i „solomonar“ (v. Strigoi de ploaie).

Strigoia vb. Termenul respectiv este înregistrat de Ov. Densusianu,cu sensul „a vråji“: „Pe cutare / L-a strigoiat“ (Ov. Densusianu, op. cit., p. 292).Lingvistul bucure¿tean nu men¡ioneazå ¿i etimologia termenului respectiv;credem cå a strigoia provine de la cuvântul strigoi „vråjitor“, deci actantmagic, a¿a cum ne indicå ¿i opiniile lui Co¿buc (v. Strigoi). În acest fel seeliminå o confuzie etimologicå, a strigoia nefiind format de la termenul cedenume¿te o fiin¡å mitofolcloricå; verbul discutat denume¿te ac¡iuneamagicå realizatå de un actant uman denumit strigoi (în urma unui trans-fer terminologic). A strigoia este înregistrat în Ardeal; în lucrårile lexico-grafice consacrate nu apare, de¿i termenul de la care provine (strigoi) esteînregistrat în toate dic¡ionarele importante. Explica¡ia ar putea ¡ine ¿i defaptul cå, în foarte pu¡ine lucråri, strigoi apare ¿i cu sens magic („vråjitor“),a strigoia valorificând tocmai acest sens al termenului strigoi.

Supus s.n. Termenul este înregistrat cu sensul „farmec ce se puneîn calea cuiva ca så calce pe el“ (Ov. Densusianu, op. cit., p. 261): „Fapt încale, / Fapt aruncat în cårare, / Fapt supus“ (S.Fl. Marian, Vråji1, p. 219).Dupå cum se poate observa contextul de mai sus ne indicå sintagma dincare fåcea parte, ini¡ial, supus; de altfel, Densusianu discutå atât despresupus, cât ¿i despre fapt supus. Lingvistul bucure¿tean atrage aten¡ia ¿i asupraverbului a supune „a pune sub“; în acest fel se poate mai u¿or explicasintagma fapt supus, care, prin eliziunea termenului regent, va duce lautilizarea pe teren magic a termenului supus. Forma de plural a acestuitermen este supusuri (CADE, p. 1236) sau supuse (TDRG, fasc. 17, p. 556).Ca ¿i al¡i termeni ce denumesc practici magice, supus prezintå

Strigoi de ploaie

259

disponibilitå¡i ¿i pentru terenul medicinei populare. Candrea înregis-treazå forma de plural supusuri, cu sensul „boale provenite din farmece“(CADE, p. 1236): „Bine spålat-o de adusuri ¿i de supusuri“. Nu numaiforma de plural are sensul „boalå“, ci ¿i cea de singular, dupå cum ateståun descântec de supus înregistrat de Gorovei (A. Gorovei, op. cit., II, p. 190).Substantivul supus este atestat încå din 1660 (TDRG, fasc. 17, p. 556), ceeace probeazå ¿i vechimea procedeului utilizat de terminologia magicå,de a ob¡ine noi elemente din sintagme; supus provine, prin conversiune,din forma de participiu a verbului a supune.

Surdumaci s.m. v. Surduma¿

Surduma¿ s.m. Lazår ªåineanu define¿te acest substantiv cu sensu-rile „sfaiog“; „erup¡iune la cap la copiii de ¡â¡å“ (DULR, p. 630); în DLRM,surduma¿ este dat cu sensul „larva gândacului numit sfaiog“ (DLRM, p. 824).Al Rosetti define¿te substantivul analizat astfel: „Un fel de vierme miriapodcare tråie¿te în umezealå“ (Al. Rosetti, op. cit, p. 71). În fapt, credin¡elepopulare considerå cå acest vierme este cel care provoacå boala numitåsurduma¿(i). Apartenen¡a acestui cuvânt la lexicul magic este datå deexisten¡a sensului „plantå de leac“ pentru boala cu acela¿i nume(SMPTRE, p. 68). Nici Buturå, nici Borza nu oferå informa¡ii în aceastådirec¡ie. Termenul discutat prezintå câteva variante: strådoma¿, surduma¿i(A. Gorovei, op. cit., II, p. 488), surdumaci (Al. Rosetti, op. cit., p. 71), surdoma¿(DLRLC, IV, p. 317), surtuma¿i (DLRM, p. 821); ªåineanu considerå acesttermen cu etimologie necunoscutå (v. DULR), în timp ce alte lucråri lexi-cografice indicå, dupå pårerea noastrå, corect, un etimon slav: sb. srdoma¿i(DLRM, 824). I.A. Candrea men¡ioneazå, pentru vindecarea bolnavuluide surduma¿, un tratament bazat pe ceea ce nume¿te „misticismulnumerelor“; în acest caz este vorba de simbolistica cifrei 9: „De surduma¿ise descântå în jude¡ul Gorj cu ¿ase linguri, un pieptene, un fåcåle¡ ¿i uncu¡it (= nouå bucå¡i)“ (I.A. Candrea, Folclorul2, p. 432).

Surduma¿i s.m. v. Surduma¿

Studeni¡å s.f. ªi în cazul acestui substantiv avem de a face cudenumirea unei plante de leac folositå ca tratament în boala cu acela¿inume: „boalå de gingii“; „plantå cu flori albe“ (DULR, p. 622). ªåineanu,

Studeni¡å

260

dupå cum se observå, indicå cele douå sensuri fundamentale pentrucercetarea noastrå, dar nu explicå legåtura dintre ele. În schimb ValerButurå indicå în mod clar întrebuin¡årile plantei numitå popular studeni¡å¿i legåtura strânså dintre cele douå sensuri: „plantå micå din familiacoryophyllaceae, cu tulpina repentå ¿i flori verzui; cre¿te prin locurile pie-troase din zonele înalte“. Dupå cum aratå ¿i numele, se întrebuin¡eazåla studeni¡å, „boalå de gurå când se umflå gingiile, se albesc ¿i mirosgreu. Se fierbea cu apå neînceputå ¿i zeama se ¡inea în gurå“ (V. Buturå,op. cit., p. 225). Termenul este de origine slavå, ªåineanu indicând ca bazåcuvântul slav studeni „frig“ (DULR, p. 622) ¿i prezintå varianta studini¡å(A. Gorovei, op. cit., II, p. 488); denumirea ¿tiin¡ificå a plantei respectiveeste Scleranthus uncinatus (v. Buturå, op. cit, p. 225).

Studini¡å s.f. v. Studeni¡å

Sugei s.n. v. Sugel

Sugel s.n. ªi substantivul sugel are o dublå semnifica¡ie: „boalå“;„plantå de leac“ pentru boala cu acela¿i nume (v. SMPTRE, p. 68).Dic¡ionarele, lucrårile de etnobotanicå men¡ioneazå în general douåsensuri, fårå a indica ¿i legåtura dintre ele „panari¡iu“; „micå plantåerbacee cu miros neplåcut, cu flori purpurii, trandafirii sau albe, cre¿tepe lângå garduri, pe lângå drumuri“ (DLRLC, IV, p. 299); „inflama¡ieîn jurul unghiei unui deget care produce dureri foarte mari, panaris“(CADE, p. 1229); „umflåturå dureroaså la buricul unui deget“; „panaris“;„un fel urzicå – Lamium purpureum“ (DESLR, p. 805) „panari¡iu“; „micåplantå erbacee cu miros neplåcut, cu flori purpurii, trandafirii sau albe“(DEX, p. 1039); „panari¡iu“; „plantå de leac – Lamium purpureum (V. Buturå,op. cit., p. 226). I.A. Candrea men¡ioneazå un întreg set de interdic¡ii „sprea fi ferit cineva de sugel: så nu bage în foc fus, fluier sau lingurå; så nucârpeascå rufe murdare; femeia så nu coaså ¿i så nu toarcå vinerea; så nuia cu mâna gunoiul din vârful måturii (I.A. Candrea, Folclorul2, p. 258).Substantivul sugel prezintå variantele sugei (DLRLC, IV, p. 299), sugiu,sugine, sulgiu (I.A. Candrea, Folclorul2, p. 240) ¿i provine de la lat. sigillum„influen¡at în fonetism de a suge“ (CADE, p. 1229). Sintagmele sugel alb ¿isugel galben denumesc varietå¡i ale plantei amintite (v. DLRLC).

Studini¡å

261

Sugime s.n. v. Sugel

Sugiu s.n. v. Sugel

Sulgiu s.n. v. Sugel

Sulgiu

ªancå s.f. v. Samcå

ªercan s.m Substantivul amintit este înregistrat în zonele Gorj,Romana¡i, Bihor (ALIL, XXV/1976, p. 48), ceea ce ne indicå faptul cåtermenul este cunoscut ¿i în alte pår¡i ale ¡årii, nu numai în Transilvania.Tr. Gherman înregistreazå acest termen ¿i oferå explica¡ia etimologicå:„de la ungurescul sarkany“ (Tr. Gherman, Meteorologie popularå, Blaj,1928, p. 139). A. Oi¿teanu gloseazå cuvântul ¿ercan cu sensul „solomonar“:„În unele zone din Transilvania, solomonarul este numit ¿ercan“(A. Oi¿teanu, op. cit., p. 187). I. Talo¿ crede cå pentru no¡iunea „solomonar“,prin confuzie cu alte fiin¡e demonice, se mai utilizeazå denumirile moroide ploaie, vârcolac care trage apele, ¿ercan (ALIL, XXV/1976, p.48). De fapt,este vorba nu atât de o confuzie terminologicå, ci mai ales de un transferdinspre terminologia fiin¡elor mitofolclorice spre cea a actan¡ilor, cåcitermenul ¿ercan avea sensul ini¡ial „balaur“(A. Oi¿teanu, op. cit., p. 187):„Uitându-så în sus, numa vede on cap de ¿ercan, cât on cap de mniel gros“(Maria Ioni¡å, Cartea vâlvelor, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1982, p. 154). Credemcå acest substantiv (¿ercan) a mai beneficiat de un transfer terminologic,¿i anume în domeniul meteorologiei populare; edificator în acest senseste cuvântul ¿arcanu „vreme neguroaså, rea“ (FD, VI, p. 210). N-ar fi exclusca sensul pe terenul meteorologiei populare så fie mediat de rela¡ia¿ercan – solomonar, dupå cum sugereazå unele texte: „ªi-o trecut solomo-narul, / Care umblå cu ¿ercanu, / Din zbici o pocnit,/ Pe iel s-o suit“(Ion Iliescu, Ana ªoit, Cântece populare minere¿ti, Ed. pentru Literaturå,Bucure¿ti, 1969, p. 84) Se ¿tie cå, dupå credin¡ele populare, solomonarulcontroleazå starea vremii ¿i n-ar fi exclus ca ac¡iunea sa asupra fiin¡ei

ª

263

mitofolclorice men¡ionate så fie în måsurå så explice evolu¡ia semanticåamintitå. Termenul ¿ercan nu are derivate.

ªi¿cå s.f. Substantivul ¿i¿cå are sensul „vråjitoare“ (DLR, tom XI,partea I, p. 111; SCRIBAN, p. 1281; DLRM, p. 833) ¿i este atestat pentruprima oarå în 1825 în Lexiconul de la Buda (v. TDRG, fasc. 17, p. 578):„ªi¿tele sunt de alea de ¿tiu solomnii ¿i poate cå sunt ursite ele a¿a...“(G. I. Piti¿, ªi¿te pricolici, necuratu (Credin¡e populare din Schei), în „Revistanouå“, III/1890, p. 391). ªi autorii DLRLC atrag aten¡ia asupra valorii deactant magic a acestui substantiv: „femeie care face vråji, vråjitoare,nåzdråvanå“ (DLRLC, IV, p. 346). L. ªåineanu define¿te termenul res-pectiv cu sensul „vråjitoare båtrânå“ (DULR, p. 595). Forma de plurala substantivului analizat este ¿i¿te (G. I. Piti¿, op. cit., p. 391) sau ¿i¿ti(TDRG, fasc. 17, p. 578). În ceea ce prive¿te etimologia acestui termen, s-aupropus mai multe solu¡ii: ªåineanu considerå termenul „abstras din rus.¿i¿kati „a ¿opti“; apoi, ca o explica¡ie, adåuga: „babele ¿optesc farmecele(cåci, rostite pe în¡eles, ele ¿i-ar pierde eficacitatea)“ (DULR, p. 595).Cunoscutul lingvist a intuit o posibilå cale de apari¡ie a acestui termen,cåci, pe teren slav, cuvântul din care provine românescul ¿i¿cå, este formatde la un verb purtåtor al sensului „a vorbi“ (în ¿oaptå). Astfel de verbe audat, pe terenul magiei populare slave, numeroase derivate ce denumescactan¡i, fenomen studiat de (Anca Irina Ionescu, Lingvisticå ¿i mitologie,Ed. Litera, Bucure¿ti, 1978, p. 55-65). DLRM considerå cå acest termenar putea proveni din cuvântul de origine sârbå ¿i¿cå „hârcå“ (DLRM, p. 833).Autorii DLR înregistreazå acest substantiv în Transilvania ¿i propun douåposibile solu¡ii etimologice: din cuvântul maghiar dialectal (¿i¿ka) saudin cuvântul de origine sârbå ¿i¿ca (DLR, tom XI, partea I, p. 111). Se parecå substantivul ¿i¿cå ar putea prezenta etimologie multiplå, fiind printrepu¡inii termeni magici cu o astfel de particularitate. Am mai re¡inut, pentruacest termen, ¿i douå sintagme populare: ¿i¿cå båtrânå ¿i ochi de ¿i¿cå(I.C. Chi¡imia, Folclori¿ti ¿i folcloristicå româneascå, Ed. Academiei, Bucure¿ti,1968, p. 361). Substantivul discutat prezintå ¿i douå derivate pe terenulmagiei populare; este vorba de substantivul ¿i¿coi, ce denume¿te un actantmagic de sex masculin, ¿i ¿i¿cårie, ce denume¿te o practicå magicå.

ªi¿cårie s.f. Este format de la ¿i¿cå „vråjitoare“, cu sufixul -årie(SCRIBAN, p. 1281) ¿i are sensul „vråjitorie, farmec“ (DLRLC, IV, p. 346).Forma de plural este ¿i¿cårii: „L-au mutat prin ¿i¿cåriile ei într-un vi¡el“

ªi¿cårie

264

(apud TDRG, fasc. 17, p. 578). Termenul a fost înregistrat în zona Bra¿ovuluiunde, de altfel, este întrebuin¡at ¿i substantivul de la care s-a format, ¿i¿cå.Aria de råspândire a acestui din urmå termen este mai extinså, ¿i anumeîn Transilvania (SCRIBAN, p. 1281). Ini¡ial ¿i¿cårie a denumit, probabil,practica magicå realizatå de un astfel de actant, dar, cu timpul, s-a trecutde la acest sens particular la unul mai general, pe care l-am men¡ionatmai sus; este o evolu¡ie pe care am întâlnit-o ¿i în cazul altor termeni aimagiei populare române¿ti. Termenul discutat este atestat prima oaråîn secolul trecut, în anul 1836 (v. TDRG, fasc. 17, p. 578).

ªi¿coi s.m. Substantivul men¡ionat este format de la cuvântul ¿i¿cå„vråjitoare“ ¿i a fost înregistrat în Transilvania (DULR, p. 595). ªåineanunoteazå atât pe ¿i¿cå „vråjitoare båtrânå“, cât ¿i pe ¿i¿coi, cu sensul „strigoi“;cunoscutul lingvist va men¡iona înså ¿i sensul „vråjitor ce poate lua formaanimalierå“ (Idem). Se pare cå L. ªåineanu a reu¿it så surprindå transferulterminologic produs, fårå înså a-l explica în vreun fel. Lucrårile lexico-grafice mai noi restabilesc ordinea fireascå a sensurilor: astfel, în DLR,¿i¿coi va apare cu sensurile „vråjitor“ ¿i „strigoi“, în aceastå ordine (DLR,tom XI, partea I, p. 111). Substantivul analizat nu prezintå derivate peterenul magiei populare. Ca ¿i autorii DLR, Tiktin derivå acest cuvânt dela ¿i¿cå, cu sensul „vråjitoare“, substantiv atestat pentru prima oarå în 1825(v. TDRG, fasc. 17, p. 578).

ªoaldå s.f. Petru Caraman atrage aten¡ia asupra apartenen¡eiacestui cuvânt la lexicul magic românesc: „Nu e lipsit de interes såmen¡ionåm cå practicile de ordin negativ ale colindåtorilor sînt numiteprin jude¡ul Ialomi¡a pozne. În acela¿i jude¡ ele mai sunt designate ¿i prinapelativul ¿oalde...“ (P. Caraman, Descolindatul, p. 327). Dupå cum se ¿tie,cuvântul ¿oaldå, care apare în expresia a umbla cu ¿oalda (DLR, tom XI,partea 1, p. 130) are sensul „vicle¿ug, minciunå, subterfugiu“; de remarcat¿i sensul acestui substantiv în domeniul piscicol: „momealå artificialåfolositå de pescari în apele repezi“ (Idem). Faptul cå un astfel de substantiva ajuns så aibå sensul „descolindå“ este „un indiciu al transformårilor(descolindelor – n.n.) din rituri serioase, cum au fost la origine – în actecare au ca ¡el principal de a-¿i bate joc de gazde, de a-¿i râde de ele, dea le face ridicole în fa¡a comunitå¡ii rurale. De unde reiese, fire¿te, cådin punct de vedere magic, ele marcheazå decaden¡a“ (P. Caraman,

ªi¿coi

265

Descolindatul, p. 327). Evolu¡ia semanticå subliniatå de Caraman este, dealtfel, specificå majoritå¡ii termenilor din aria descolindatului. Termenul¿oaldå prezintå varianta învechitå ¿oldå (DLR, tom II, partea I, p. 130), esteatestat în secolul al XIX-lea pentru prima oarå ¿i este unul dintre termeniicu etimologie necunoscutå (din lexicul magic); sugestia autorilor DLRnefiind, dupå pårerea noastrå, convingåtoare: din såsescul ¿olt, ¿ult„datorie båneascå“; „vinå“ (Idem).

ªolomåri¡å s.f. Acest substantiv denume¿te un „solomonar de sexfeminin“ (Idem), ca ¿i termenii solomonåri¡å ¿i solomoni¡å, termeni înregistra¡iîn Ardeal, iar în cazul termenului solomonåri¡å ¿i în zonele Boto¿ani,Suceava (Idem). Conform unei evolu¡ii specifice la nivelul terminologieimagice ¿i acest termen va dezvolta ulterior sensul „vråjitoare“, sens maigeneral. Termenul este format de la substantivul ¿olomar „vråjitor desprecare se crede cå ar ståpâni norii“ (DLR, tom XI, p. 146), care este o variantåcontraså din ¿olomonar.

ªolomå¡ s.m. Cuvântul este înregistrat în zona Scåri¿oara, cu sensul„solomonar“: „ªolomå¡ul e solomonarul din alte pår¡i“ (AAF, V, 122).În ºara Mo¡ilor termenul denume¿te o fiin¡å mitofolcloricå: „Cei doidemoni caracteristici pentru regiunea mo¡ilor sunt vâlva sau vâlfa ¿i¿olomå¡ul“ (Idem). La stabilirea sensului magic al acestui cuvânt ne-auajutat ¿i unele sugestii oferite de autorii materialelor cercetate. Astfel,în contextul: „Ia¿te om de-l duce de cåpåstru (pe balaur – n.n.). Omul acelase cheamå ¿olomå¡u, ¿olomariu“ (AAF, V, p. 164), plasarea cuvintelor ¿olomå¡¿i ¿olomar într-o rela¡ie de sinonimie ne confirmå sensul de bazå al terme-nului studiat, „solomonar“. Så nu uitåm cå ¿olomar este o variantå contrasåa termenului ¿olomonar, ceea ce ne-ar putea sugera cå ¿i ¿olomå¡ poateproveni de la aceastå formå contraså, cu utilizarea unui sufix de tipul -e¡(-å¡). Termenul ¿olomå¡ a fost înregistrat de I. Talo¿ ¿i în jude¡ul Alba (ALIL,XXV/1976, p. 48); de remarcat ar fi o evolu¡ie semanticå înregistratå înjude¡ul Bihor: ¿olome¡ „glume¡“ (CV, 3-4/1951, p. 46), evolu¡ie care confirmåo tendin¡å specificå domeniului terminologiei actan¡ilor, desacralizareatreptatå a acestor termeni.

ªolome¡ s.m. v. ªolomå¡

ªolome¡

266

ªolomonar s.m. v. Solomonar

ªolomoni vb. v. Solomoni

ªopårlai¡å s.f. v. ªopârlai¡å

ªopârlai¡å s.f. Pe teren medical, acest substantiv denume¿te maimulte boli: „anghinå diftericå (la om)“; „scarlatinå“; „boalå a animalelor,mai ales a cornutelor, nedefinitå mai îndeaproape; probabil difterie“(DLR, tom XI, partea 1, p. 153). Mai importante pentru noi sunt elementelelegate de un alt sens al cuvântului în discu¡ie: „plantå de leac“; autoriiDLR înregistreazå cel pu¡in ¿apte plante, popular numite ¿opârlai¡å, ¿icare sunt utilizate ca remediu în cazul diferitelor boli ce poartå denumirea¿opârlai¡å, ceea ce semnificå faptul cå substantivul de mai sus denume¿teun element cu valoare magicå“ (sensul „plantå de leac“): „(Planta) sefierbe cu apå, se bea ¿i se obloje¿te la gât (bolnavul – n.n.) pentru ¿opârlai¡å“(N. Leon, op. cit., p. 67); „Fierbi buruiana ce se chiamå ¿opârlai¡å [...] ¿izama ei o ¡ii în gurå, iar tujlena¿ii îi pui pe-o peticå, ¿i-i legi în jurulgâtului“ (ªez., III, p. 12). Substantivul ¿opârlai¡å are varianta ¿opårlai¡å(DLR, tom XI, partea 1, p.153), provine de la cuvântul ¿opârlå, cu sufixul-ai¡å (v. DLR), este înregistrat ¿i în ALR II/I, h 119; ALRT II, ¿i este atestatprima oarå în secolul al XIX-lea (v. DLR).

ªtiutoare s.f. În studiul ini¡ial al cercetårii noastre, pe baza unorinforma¡ii incomplete, am crezut cå acest termen are valoare localå sauzonalå (ca ¿i a înnoda, lecuitoare, întors, bozgonealå, a turna bozgoane etc.);s-a dovedit ulterior cå unii dintre ace¿ti termeni sunt cunoscu¡i în maimulte zone ale ¡årii, dar lipsa unor ateståri sigure ne-a privat de posibilita-tea de a men¡iona adevårata lor extensie spa¡ialå. ªtiutoare apare des peteren popular, ca determinant în sintagma babå ¿tiutoare (v. S.Fl. Marian,Na¿terea2, p. 21). Folcloristul At. Marienescu a înregistrat aceste termen cusensul „femeie care farmecå ¿i descântå“ (Arghir ¿i Ileana Cosânzeana, p. 82).Cercetåtorul amintit semnaleazå prezen¡a substantivului în discu¡ie atâtîn sintagma babå ¿tiutoare, cât ¿i ca termen independent: „¿i pentru aceastaa trimise o babå ¿tiutoare; (Idem); „Fata-i cumpårå de la o ¿tiutoare ¿i un brâufermecat“ (Ibid., p. 162). A. Scriban gloseazå cuvântul ¿tiutor-oare cu sensu-rile: „care ¿tie“; „învå¡at“ (SCRIBAN, 1289). Credem cå în timp s-a produs

ªolomonar

267

o restrângere de sens: de la „sensul mai general (înregistrat mai sus), laacela de „învå¡at“ (priceput) la vråji, descântece“. Aceastå evolu¡ie, cât ¿imen¡iunea fåcutå de Marienescu („femeie care farmecå ¿i descântå) nedeterminå så credem cå un astfel de actant era privit ca un ini¡iat; de altfel,remarca lui Marienescu ne atrage aten¡ia asupra faptului cå avem de aface cu o persoanå cunoscåtoare, a practicilor magice malefice cât ¿i acelor de tip benefic. Prima atestare a termenului dateazå de la începutulsecolului al XVI-lea (TDRG, fasc. 17, p. 596).

ªtiutoare

Tåia vb. Provine din (lat.) taliare (DLR, tom XI, partea a II-a,p. 89; TDRG, fasc. 17, p. 621; SCRIBAN, p. 1294; DLRM, p. 849) ¿i esteînregistrat pe terenul magiei populare române¿ti în expresia a tåia defålcari¡å, sinonimå cu expresia a da de fålcari¡å, ambele având sensul „a descântade fålcari¡å“ (DA, tom II, partea I, p. 37). Nu am gåsit vreo men¡iune cuprivire la aria de råspândire a expresiei amintite. Pe teren magic, verbula tåia mai este utilizat ¿i pentru a indica o ac¡iune de eliminare a efectelorunei practici magice: „a distruge, a ¿terge efectele“: „Så-¡i dea måmulicaleacuri care så-i taie farmecele (I. Pop-Reteganul, op. cit., p. 54). În ambelesitua¡ii, verbul men¡ionat implicå o ac¡iune cu caracter benefic. În zonaMaltezi, jud. Ialomi¡a (anchetå proprie), verbul respectiv apare ¿i înterminologia medicalå, de unde a ¿i fost preluat, în expresia a tåia degålbinare. Opera¡ia de „tåiere“ implica ¿i o formulå verbalå; cu timpula råmas doar respectiva formulå verbalå, care era înso¡itå de o ac¡iune detåiere simbolicå: „Tåietura se fåcea la frunte sau la limbå ¿i te faceai bine“men¡ioneazå subiectul anchetat. În zona Pietro¿i¡a, jud. Dâmbovi¡a, cândo vitå este operatå de armurari¡å („o boalå de vite“ – v. DA, tom I,partea I, p. 265), se spune: „îi taie de armurari¡å“ (Idem). Prima atestare atermenului dateaza din secolul al XVI-lea (v. TDRG, fasc. 17, p. 62), cusensul „a separa (un obiect solid) în bucå¡i“. Verbul a tåia este înregistrat,fårå valoare magicå, în ALR II/I, MN 2225, 41; ALR SN, I, h. 238; ALR SN,II, h. 612; ALR SN, V, h. 1444; ALR SN, VII, h. 1878.

Târtå s.f. Termenul are un caracter regional ¿i a fost înregistratîn Mun¡ii Apuseni, cu sensul „babå vråjitoare“ (T. Frâncu, Gh. Candrea,Românii din Mun¡ii Apuseni, Tipografia Gr. Luis, Bucure¿ti, 1888, p. 106).

T

269

Dupå cum se poate observa, el denume¿te un actant cu caracter general ¿ipoate fi considerat sinonim cu termenul babå „vråjitoare“ (în acest caz,determinantul „vråjitoare“ nemaifiind necesar). Autorii DLR preiau terme-nul în discu¡ie din lucrarea citatå ¿i considerå cå el provine din bg. tårta(DLR, tom XI, partea a II-a, p. 356). Noi am acceptat aceastå solu¡ie etimo-logicå, dar trebuie så men¡ionåm ¿i alte încercåri de explicare a originiiacestui termen: astfel, Scriban, care înregistrezå ¿i cuvântul târtancå,sugereazå legåtura cu substantivul târtan: „epitet plin de dispre¡ laadresa jidanului“ (SCRIBAN, p. 1326). Tiktin oferå ¿i prima atestare acuvântului târtan ¿i considerå cå acesta provine din germ. untertan (TDRG,fasc. 18, p. 672); în acest caz, târtå ¿i târtancå ar putea fi coresponden¡iifeminini ai lui târtan. L. ªåineanu atrage ¿i el aten¡ia asupra substantivuluitârtan (fårå a-l men¡iona înså ¿i pe târtå), considerat „nume dat în batjocuråovreilor“ (DULR, p. 643).

Tremes s.n. v. Trimis

Trimes s.n. v. Trimis

Trimis s.n. Termenul este încå insuficient explicat în plan etimologic,având sensul „fapt, vrajå, farmec“ (DLR, tom XI, partea a III-a, p. 614-615).Substantivul men¡ionat prezintå ¿i câteva variante: trimes, tremes, tremis;forma de plural prezintå ¿i ea variante: trimisuri, tremese, trimesuri (dupåDLR). Varianta cea mai cunoscutå, pentru plural, este trimisuri: „Undeeste gåina neagrå în caså nu se apropie fåcåturile de caså, nu vin nicitrimisurile“ (G. Grigoriu-Rigo, op. cit., I, p. 177). Substantivul analizat are¿i sensul „boalå“: „Bolnavul de trimes are dureri mari în stomac, îl doarecapul“ (DLR, tom XI, partea a III-a, p. 614-615). Pentru explicarea originiiacestui termen, DLR indicå verbul a trimite, fårå înså a sugera ¿imodalitatea prin care s-a ajuns la apari¡ia, pe teren magic a substantivuluitrimis. Credem cå, de fapt, termenul respectiv provine dintr-o sintagmåconstituitå cu cuvântul fapt, ca element regent, dupå cum atestå o infor-ma¡ie din Maltezi, jud. Ialomi¡a (anchetå proprie): „A fost fapt trimis de i-a fåcut a¿a råu“ (informa¡ie de teren). Se pare cå sintagma fapt trimis, prineliziunea termenului regent, poate explica în mod corect apari¡ia substan-tivului trimis ca element de terminologie magicå. Un exemplu asemånåtoram întâlnit într-un descântec: „Fapt trimes cu unghii în unghii de mort, /

Trimis

270

Fapt trimes cu pår de mort...“ (Elena Sevastos, Literaturå, p. 167). În zonaGropni¡a, jud. Ia¿i, cuvântul trimis mai are ¿i sensul „obiect vråjit“ care sedå cuiva pentru a-i provoca råul; în acest caz termenul discutat denume¿te¿i un element cu valoare magicå, ceea ce face ca importan¡a sa pentrucunoa¿terea unor aspecte ale magiei populare så fie destul de semnifi-cativå. Termenul este cunoscut ¿i în Muntenia (A. Gorovei, op. cit., II, p. 339)¿i provine, prin conversiune, din forma de participiu a verbului a trimite.

Trimisåturå s.f. Ov. Densusianu considerå cå acest substantiv aresensul „fåcåturå“ (Ov. Densusianu, op. cit., p. 222); în zona Gropeni,jud. Bråila (anchetå proprie) trimisåturå, are sensul „farmec“, dar ¿i peacela de „obiect vråjit, trimis cuiva“ cu scopuri malefice, ceea ce înseamnåcå acest substantiv denume¿te ¿i un element cu valoare magicå. Termenulprezentat este format de la verbul a trimite, care, dupå cum se ¿tie, a maipermis apari¡ia unui substantiv ce denume¿te o practicå magicå, ¿i anumetrimis (v. Trimis). Verbul a trimite, atestat încå din secolul al XVI-lea (v. DLR,tom XI, partea a III-a, p. 616), nu este înregistrat în dic¡ionare cu valoaremagicå, dar ac¡iunea denumitå de el are implica¡ii pe teren magic, datfiind faptul cå, trimis, trimisåturå (neînregistrat în DLR!) denumesc ¿iobiecte prelucrate magic, trimise (sublinierea ne apar¡ine – n.n.), princineva, pentru a face råu cuiva; de aici ¿i termenii mai sus aminti¡i.

Tri¡å s.f. Este unul dintre cuvintele care sugereazå interesanteconexiuni între domeniul religios ¿i cel magic. El denume¿te „lumânarearåmaså de la Boboteazå“ (DLR, tom XI, partea a III-a, p. 626) ¿i care, înpopor, se bucurå o serie întreagå de „calitå¡i“ ce o fac aptå så apere peoameni de diverse pericole: „crede poporul cå dacå pârle¿te cinevapårul capului cu tri¡å, apoi nu se va speria de lupi“ (S.Fl. Marian,Sårbåtorile, I, p. 206). Tri¡a este întrebuin¡atå ¿i într-o altå opera¡iune cucaracter apotropaic, de data aceasta nu la nivelul individului, ci al gospo-dåriei: „Se crede cå, arzând vreo caså ¿i fiind pericol så se lå¡eascå focul,este bine a încungiura casele cu tri¡a“ (Credin¡i1, apud ALR, tom XI, parteaa III-a, p. 626). Se observå, în acest caz, ¿i prezen¡a cercului magic (înconju-rarea casei cu înconjurarea casei cu tri¡a, care are semnifica¡ie de elementcu valoare magicå), dotat cu simbolisticå aparte în plan apotropaic.Cuvântul tri¡å este de origine ucraineanå (< trii¡a; v.DLR) ¿i este înregistratîn texte începând din a doua jumåtate a secolului al XIX-lea.

Trimisåturå

271

Turna vb. Verbul este înregistrat pentru prima oarå în secolulal XVI-lea (v. CILRV, p. 234) în Psaltirea Scheianå, dar în textul men¡ionatnu este valorificat sensul magic. Ca ¿i alte verbe, a turna, provenit din(lat.) tornare (DLRM, p. 889), apare cu semnifica¡ie magicå în structuraunor expresii: a turna bozgoane „a fermeca“ (material de teren din Dobrina,jud. Vaslui), a turna cositor „a descânta de sperieturå“ (material de terendin Viile, jud. Gala¡i). În legåturå cu prima expresie putem men¡iona faptulcå termenul bozgoane, variantå de plural a cuvântului boscoanå, esteîntrebuin¡at cu sensul „element cu valoare magicå: „Fermecåtoarea îi turnabozgoanele pe la u¿å“ (material din zona Dobrina, jud. Vaslui). Infor-matoarea Vâlciu Maria în¡elegea prin bozgoane „lumânåri stinse, cenu¿ådescântatå“, pe care actan¡ii le plasau în diverse locuri, pentru ca anumitepersoane så le atingå. De remarcat ar mai fi ¿i faptul cå în zona men¡ionatåcuvântul bozgoanå este întrebuin¡at ¿i într-o altå expresie, a face bozgoane„a face farmece“; în acestå expresie bozgoanå denume¿te un tip de practicåmagicå ¿i nu un element cu valoare magicå. Cea de a doua expresie,a turna cositor, are sensurile „a descânta“ (Cuca, jud. Gala¡i; anchetåproprie) ¿i „a descânta de sperieturå“ (Viile, jud. Gala¡i; anchetå proprie):„Dacî unuia îi toarnî cositor sî zîci cî-i discântî“ (Viile, jud. Gala¡i).De altfel, în acest caz se vorbe¿te despre descântecul cositorului (DA, tom I,partea a II-a, p. 821). Expresia este atestatå în Moldova ¿i Muntenia(Gr. Tocilescu ¿i Chr. N. ºapu, op. cit., II, p. 295, p. 296). Putem semnala unfapt interesant la românii de peste Nistru: prezen¡a unei expresii specificezonei, a turna ceara „a descântå de sperieturå“. În zona Suba¡i, jud. Znamenka,Anton Ra¡iu semnaleazå urmåtoarea procedurå magicå: „Peste aceaståapå care s-a turnat pe piept ¿i pe spate, toarnå ceara topitå, care, în con-tact cu apa, se transformå în diferite figuri. În aceste figuri descântåtoareapoate vedea (i se arata) cine este cel care l-a speriat sau ce anume l-asperiat“ (A. Ra¡iu, op. cit., p. 109). Acest procedeu seamånå foarte mult cuturnatul cositorului, opera¡ie magicå având råspândire pe întreg teritoriulromânesc, în timp ce turnatul cerii, mai sus amintit, nu mai este practicatla noi; totu¿i unele secven¡e din textele vechi ne sugereazå cå o astfel deopera¡ie magicå a fost cunoscutå ¿i pe teritoriul actual al României.A. Gorovei, bazându-se pe un text din 1652, pomene¿te despre un tip deactant specific perioadei medievale, „cel care varså cearå sau plumb,cositor“ (A. Gorovei, op. cit., II, p. 55); consideråm cå expresia a turna cearå,înregistratå de Ra¡iu, în zona Nistrului, reflectå påstrarea, peste timp,

Turna

272

în acea zonå, a unei proceduri magice cu o mare vechime, dar ie¿itå dinuz pe teritoriul nostru. Pentru termenul în discu¡ie mai intereseazå ¿icuvântul turnåturå, element de terminologie medicalå („boalå“), ca urmare„a turnårii unei ape vråjite“ (DLR, tom XI, partea a III-a, p. 742); acela¿iderivat, turnåturå, mai are ¿i sensul „obiect descântat cu putere de vrajå,de farmec“ (Idem). Verbul a turna, ca ¿i verbele a da, a pune, se poate folosiatât în componen¡a unor expresii, cât ¿i singur pentru a reprezenta oac¡iune magicå maleficå: (Cutåruia – n.n.) „i-o turnat“ se spunea înDobrina, jud. Vaslui, pânå acum 20-30 ani, în cazul cuiva care se îmbol-nåvea brusc ¿i fårå motiv; în astfel de situa¡ii se putea spune, la fel de bine„i-o dat“, „i-o pus“, subîn¡elegându-se cå ac¡iunea era efectuatå de unactant magic neprecizat, eventual un du¿man. A turna este înregistrat înALRM I/I, h. 204; ALR II/I, h. 38; ALR SN, III, h. 787, h. 854.

Turnåturå s.f. A¿a cum am men¡ionat în cadrul discu¡iilor referitoarela verbul a turna, substantivul turnåturå denume¿te un element cu valoaremagicå (v. DLR, tom XI, partea a III-a, p. 742): „Dacå aflå cineva vreoturnåturå, dacå vreun fapt în cårare, apoi e bine så ia foc viu [...] ¿i så ia unhârle¡ ¿i så råstoarne acea turnåturå“ (Credin¡i1, apud DLR). În afarå desensul men¡ionat cuvântul turnåturå mai poate denumi, pe teren magic,un tip de activitate magicå „faptul de a turna“, dar în mediul folcloricacest din urmå sens nu este viabil. Prezintå interes ¿i implica¡iilemagico-medicale ale substantivului discutat, dat fiind faptul cå turnåturåpoate denumi ¿i „o boalå caracterizatå prin umflarea ¿i înro¿irea pielii(atribuitå de supersti¡io¿i turnårii unei ape vråjite sau låsårii unui obiectvråjit în calea cuiva“ (DLR, tom XI, partea a III-a, p. 732): „Turnåtura vinedin blestem, bule, zåcare, troahnå, pielea se umflå ¿i înro¿e¿te“ (N. Leon,op. cit., p. 150). Cel mai frecvent înså boala respectivå este atribuitå cålcåriide cåtre cineva într-o turnåturå låsatå de du¿mani“ (informa¡ie de teren;Dobrina-Hu¿i, jud. Vaslui). Termenul discutat este atestat în secolul alXIX-lea ¿i provine de la verbul a turna, cu sufixul -(å)turå (v. DLR).

Turnåturå

ºâne vb. v. ºine

ºâpa vb. v. ºipa

ºâpat s.n. v. ºipat

ºâpåturå s.f. v. ºipåturå

ºine vb. Pe terenul culturii populare acest verb are numeroaseimplica¡ii, dovedite ¿i de unele expresii: a ¡ine (cuiva) cununa „a-i fi na¿ lacununie“ (DLR, tom XII, partea I, p. 103); a ¡ine (cuiva) ursita „a fi ståpân pevia¡a cuiva ¿i a dispune de ea dupå bunul plac“ (Idem); a ¡ine cuiva focla spate „a-i fi cuiva na¿ la cununie (Idem); a-i ¡ine cuiva lumânarea „a-i fina¿ (cuiva) la cununie; a veghea pe cineva în ultimele clipe ale vie¡ii cu olumânare aprinså în mânå (dupa un vechi obicei cre¿tin)“ (Idem); a ¡ineiertåciune „a rosti o cuvântare prin care se amintesc faptele bune aledecedatului“ (Idem). Pe lângå implica¡iile amintite, care ¡in mai ales dedomeniul riturilor de trecere, am re¡inut ¿i valoarea pe teren magic a acestuiverb, în expresia a ¡ine vråji „a face vraji“ (Ibid., p. 131), expresie ie¿itåaståzi din uz ¿i înregistratå pentru prima oarå într-un text de la 1675(v. GCR, I, p. 218). Verbul a ¡ine provine din (lat.) tenere ¿i prezintå variantelea ¡inea ¿i a ¡enea (DLR, tom XII, partea I, p.134) ¿i este atestat pentru primaoarå în secolul al XVI-lea (v. TDRG, fasc. 18, p. 754).

ºinea vb. v. ºinea

º

274

ºipa vb. Verbul a ¡ipa este atestat penru prima oarå în anul1680 (DLRLV) ¿i apare în ALR SN, III, h. 855 fårå valoare magicå. Prezintåvarianta a ¡âpa ¿i este înregistrat în expresia a ¡âpa cu cår¡ile, cu sensul„a ghici“ (v. ALR SN, V, H, h. 1569), în zona Pelce¿ti (Cluj). Pentru analizaverbului men¡ionat avem în vedere ¿i expresiile: ¡ipå-n vânt ¿i a ¡ipa fapt.Prima expresie are sensul „vråje¿te-n vânt, aruncå farmecele în vânt“(AAF, V, p. 175), iar cea de a doua are sensul „a fermeca, a face farmece“(DLR, tom XII, partea I, p. 153). Verbul a ¡ipa, dupå cum se poate vedea ¿idin expresiile men¡ionate, are sensul originar „a arunca, a azvârli“, senscare este cunoscut în Banat, Maramure¿. În Maramure¿, verbul a ¡ipapoate înlocui în descântece verbul a face, dupå cum se poate observa:„Cine mi-o ¡ipat cu una, / Eu îi ¡ip cu douå, / Cine mi-o ¡ipat cu douå, / Euîi ¡ip cu trei...“ (Calendarul Maramure¿ului, p. 122); acest text aminte¿teizbitor de formula de descântec cu verbul a face, råspânditå pe întregteritoriul românesc: „Cine mi-o fåcut cu una, / Eu îi desfac cu douå, / Cinemi-o fåcut cu douå, / Eu îi desfac cu trei...“. Putem aduce în discu¡ie ¿iderivatul ¡ipåturå, precum ¿i termenul provenit din forma de supin fåråprepozi¡ie (¡ipat). Am considerat termenul în discu¡ie cu etimologienecunoscutå, de¿i Scriban propune o solu¡ie etimologicå: „din dialectalul¡ip «¿ipot»; «apå ¡â¿nitoare» (SCRIBAN, p. 1367).

ºipat s.n. Acest substantiv denume¿te o practicå magicå ceconstå în „aruncatul în calea cuiva a unui obiect vråjit, socotit ca aducåtorde rele celui care îl ridicå“ (DLR, tom XII, partea I, p. 155): „Så se limpadå[...], / De toate aruncåturile, / De toate fåcåturile, / De tot faptul, / De tot¡ipatul“. Termenul este sinonim cu ¡ipåturå ¿i apare în zonele în carea ¡ipa are sensul „a arunca“. Autorii DLR considerå cå ¡ipatul poate fidefinit ¿i ca „efectul acestei practici“ (de aruncare – n.n.), ceea ce ar puteareprezen¡a ¿i o sugestie pentru în¡elegerea acestui termen ca desemnândo afec¡iune, o boalå provocatå de practica respectivå. Termenul este atestatpentru prima oarå, destul de târziu în 1893 (S.Fl. Marian, Vråji, p. 154),dar consideråm cå este mult mai vechi pe terenul magiei populare; aceaståatestare târzie a substantivului discutat ne indicå, printre altele, ¿i uneledin limitele pe care, inevitabil, le impune activitatea de înregistrare aprimei ateståri a cuvintelor, obligându-ne så privim cu pruden¡å ¿i doarca orientative datele fixate în diverse lucråri lexicografice (TDRG, CILRV,DA, DLR, DLRLV etc.), în ceea ce prive¿te primele ateståri. În continuare

ºipa

275

vom analiza termeni ce denumesc practica magicå, termeni proveni¡i dininfinitive lungi: aruncare, cotare, dare, desfacere, dezlegare, facere, întoarcere,mirare, obrocire, vråjire.

ºipåturå s.f. Este un termen cu caracter regional, ce apare în zoneleîn care a ¡ipa are sensul „a arunca“ ¿i denume¿te o practicå magicå, ceconstå în „aruncatul în calea cuiva a unui obiect vråjit, socotit ca aducåtorde rele celui care-l ridicå“ (DLR, tom XII, partea I, p. 155). Se dovede¿te cå,de fapt, termenul ¡ipåturå poate fi considerat sinonim cu aruncåturå,înregistrat de Scriban cu sensul „farmece aruncate în care a cålcat unu ¿is-a îmbolnåvit“ (SCRIBAN, p. 126). Caracterul malefic al practicii magicedenumite cu termenul ¡ipåturå se poate constata ¿i din asocierea lui cualte denumiri de practici cu caracter malefic (legåturå, spre exemplu):„Io nu dezleg vita [...], / Cå dezleg legåtura, ¡âpåtura...“ (Antologie, p. 231).Forma de plural a termenului analizat este ¡ipåturi (TDRG, fasc. 18, p. 759),iar în secven¡a de descântec de mai sus, înregistratå în Maramure¿, apare¿i o varianta a substantivului ¡ipåturå, ¿i anume ¡âpåturå. Substantivulanalizat mai este înregistrat ¿i cu alt sens: „lucru fårå valoare“ (v. DLR).Credem cå acest din urmå sens ne sugereazå faptul cå, la un moment dat,obiectul vråjit ce se arunca în calea cuiva se numea tot ¡ipåturå, ceea ce s-arexplica destul de clar, conform mentalitå¡ii populare; o datå cu depreciereavalorii actului magic s-a putut ajunge ¿i la evolu¡ia semanticå sugeratå desensul „lucru fårå valoare“.

ºipåturå

Ura vb. Sensul pe care, aståzi, dic¡ionarele îl trec pe primulloc, în paleta semanticå a acestui verb este: „A adresa cuiva o dorin¡åde bine (cu prilejul unei aniversåri, al unui început de ac¡iune etc.“(DEX, 1137); „a dori cuiva noroc“ (DULR, p. 680); „a formula o dorin¡å debine la adresa cuiva“ (DLRLC, IV, p. 588) este, din punct de vedere istoric,derivat din sensul pe teren magic, pe care de obicei dic¡ionarele îl men¡io-neazå pe locul al doilea în cadrul articolelor dedicate verbului a ura:„a ura de Anul Nou“ (DULR, p. 680); „a recita plugu¿orul sau altecolinde de Anul Nou, umblând (în grup cu al¡ii) de la caså la caså“(DLRLC, IV, p. 588); „A recita versuri populare care con¡in uråri, când seumblå cu colindul“ (DEX, p. 1137). De altfel, Ion Ghinoiu atrage aten¡iacå, pe teren popular, verbul analizat mai apare ¿i aståzi „cu în¡elesularhaic «a ursi» sau «a prevesti» roade bogate ¿i sånåtate pentru noul an“(I. Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an. Dic¡ionar, Ed. Funda¡iei CulturaleRomâne, Bucure¿ti, 1997, p. 209): „în diminea¡a ajunului Sf. Vasile unnumår oarecare de flåcåi se înhamå la un plug, al¡ii cu clopote în mânå,al¡ii cu biciuri, ¿i merg din caså în caså cu plugul dupå dân¿ii, sunå dinclopote, trosnesc din bici ¿i ureazå an îmbel¿ugat“ (B.P. Hasdeu,Etymologicum2, I, p. 341). De cele mai multe ori verbul a ura apare fåråcompliniri, în valoare absolutå: „Cinste¿te (gospodarul – n.n.) pe plugariice urå mai frumos (ªez., III, p. 180): „Urå tu, måi Chiriece...“ (I. Creangå,op. cit., p. 223). La cele men¡ionate trebuie så adåugåm un sens atestat peteren popular: „a blestema“, înregistrat în Maramure¿, mai precis în zonaOa¿ului (Compendiu, p. 396); ¿i acest sens ne aratå cå termenul discutateste puternic implicat pe terenul magic românesc, având o paletå semanticådestul de bogatå. A ura provine din lat. orari (DEX, p. 1137), prezintå

U

277

variante pentru formele de indicativ prezent (ur, uri, urå etc. – urez, urezi,ureazå etc.) ¿i a dat na¿tere la o serie de derivate ¿i cuvinte provenite dinconversiunea unor forme ale sale, cum sunt urare, urat, uråtor, uråturå, carela rândul lor intrå în cadrul lexicului magic.

Urare s.f. Denume¿te o practicå magicå integratå contextuluiritual al sårbåtorilor de iarnå ¿i provine, prin conversiune, de la forma deinfinitiv a verbului a ura: „faptul de a recita colinde de Anul Nou; uråturå“(DLRLC, IV, p. 588); „ac¡iunea de a ura“ (DULR, p. 680). Termenul prezen-tat este mai frecvent pe teren popular decât cel de uråturå, dar apare maiales cu sens concret, legat de un anumit moment al ac¡iunii rituale: „aruncå(uråtorii – n.n.) gråun¡e de popo¿oi, grâu, orez ¿i fac o urare de sånåtate“(A. Fochi, op. cit., p. 276). Prin pierderea, mai ales în mediul urban, a sensuluimagic acest substantiv a ajuns så însemne, pur ¿i simplu, „con¡inutulunei uråri“ (DEX, p. 1138), care nu e neapårat legatå de perioada sårbå-torilor de iarnå.

Urat s.n. În contextul sårbåtorilor de iarnå, acest cuvânt denu-me¿te principala activitate ritualå cu caracter verbal, iar, prin extensie desens, activitatea ritualå specificå acelei perioade, devenind sinonim cucolindat: „colindatul pe la case în seara de Anul Nou, cu recitarea plugu-¿orului“ (DLRLC, IV, p. 588): „Så deie colac (gospodarul – n.n.) flåcåilor[...] când vin cu uratul“ (ªez., III, p. 109). Din investiga¡iile noastre pe terena rezultat cå acest cuvânt se utilizeazå în combina¡ie cu verbe ce indicådeplasarea (a merge, a umbla, a se duce etc.) ¿i apare, mai ales, la formaarticulatå de¿i în mai multe zone am întâlnit construc¡ii echivalentecon¡inând atât forma articulatå cât ¿i cea nearticulatå (a merge la urat;a merge cu uratul; informa¡ie de teren; Umbråre¿ti, jud. Gala¡i). Ca activitateritualå, uratul implicå ¿i o serie de interdic¡ii, prescrip¡ii specifice:„De Anul Nou se îmblå cu uratul, cå atunci se împline¿te anul ¿i e påcatså dormi“ (Elena Niculi¡å-Voronca, Datinile2, I, p. 94): „Pentru zâuacând sî umblî cu uratu oamini-¿i gåtesc casâli“ (informa¡ie de teren: Ciurea,jud. Neam¡). Urat denume¿te o practicå magicå ¿i face parte din aceea¿icategorie terminologicå cu substantive ca semånat, colindat, descolindat,sorcovit etc.; provine, prin conversiune, de la forma de supin, fårå prepo-zi¡ie, a verbului a ura.

Urat

278

Uråtor s.m. Actantul denumit cu termenul de mai sus indicå pe„cel care colindå (în grup cu al¡ii) de la caså la caså în ajunul Anului Nou¿i recitå plugu¿orul“ (DLRLC, IV, p. 588); autorii DEX identificå pe uråtoricu colindåtorii, trågând totu¿i aten¡ia asupra unei note de diferen¡iere:„colindåtori (care ureazå)“ (DEX, p. 1138); în realitate, diferen¡a dintre ceidoi termeni nu existå decât în plan pur simbolic, depinzând de perspectivadin care sunt privi¡i actan¡ii: atunci când accentul cade pe ac¡iunea dedeplasare, de transmitere a mesajului magic, din perspectivå spa¡ialå,actan¡ii råspund mai corect la termenul colindåtor, în schimb, atunci cândaccentul cade pe transmiterea mesajului magic din perspectivå purverbalå, mai potrivit este termenul uråtor. Alta este situa¡ia substantivuluisemånåtor (v. Semånåtor), care este supus unor prescrip¡ii rituale ceva mailimitative ¿i nu poate fi identificat total cu colindåtorul sau cu uråtorul(termeni, de altfel, sinonimi, aståzi, pe teren popular). În zona Arge¿,D. Udrescu înregistreazå, sub termenul uråtor, un tip aparte de actant:„Cel care zice ora¡iile de nuntå sau care zice urårile na¿ilor, mirilor, socri-lor etc. (D. Udrescu, op. cit., p. 283). ªi acest sens atrage aten¡ia asupravalen¡elor magice ale termenului uråtor, care se verificå ¿i în afara con-textului ritual de iarnå. Interesant este ¿i faptul cå de la uråtor s-a formatun derivat cu implica¡ii magice, atestat tot în zona Arge¿, uråtoreaså„Femeie care zice ora¡iile de nuntå sau care face urårile na¿ilor, mirilor,socrilor etc.“ (Idem).

Uråturå s.f. Ca ¿i urare, uråturå denume¿te strict practica magicårealizatå de uråtori, cu deosebirea cå este un termen mai frecvent pe terenpopular: „text recitat de colindåtori când umblå cu plugu¿orul“ (DLRLC,IV, p. 588). Un exemplu, pe teren popular: „Cåci eu ¿tiu o uråturå(ªez., XVIII, p. 26). I. Ghinoiu denume¿te cu termenul uråturå un „obiceiagrar, structurat dupå modelul colindelor, practicat la Anul Nou, sinonimcu plugu¿orul“ (I. Ghinoiu, op. cit., p. 209). Totu¿i pe teren mitofolcloric,obiceiul ca atare este numit mai ales, urat, în timp ce pentru uråturåeste atestat sensul de „text magic“ (v. DLRLC); spre exemplu, ElenaNiculi¡å-Voronca aminte¿te de o „uråturå spre Anul Nou în Voloca“(ea are în vedere un text) ¿i nu obiceiul, ca atare (Elena Niculi¡å-Voronca,Datinile2, p. 93), în timp ce înregistråri mai noi din Bucovina amintesc de„uråturå cântatå“, iar textele rituale locale încep de multe ori cât se poate

Uråtor

279

de sugestiv: „Aho, aho, copii ¿i fra¡i, / La fereastrå vå-a¿eza¡i, / Så våspun o uråturå (ºara Fagilor, p. 86). Substantivul uråturå denume¿te, înconcluzie, atât o practicå magicå, precum ¿i un text magic, ¿i provine de laverbul a ura, cu sufixul -turå.

Urbal¡ s.n. v. Orbal¡

Urbal¡

Vårsat s.n. Dic¡ionarele atrag aten¡ia, de obicei, asupra valorilorpe teren medical ale acestui cuvânt: „numele popular al variolei; erup-¡iune de bubuli¡e“ (DULR, p. 689); „variolå“ (DEX, p. 1150). O singurålucrare eviden¡iazå implicarea pe teren magic a termenului citat, prinindicarea existen¡ei ¿i a sensului „plantå de leac“ pentru boala cu numeidentic (SMPTRE, p. 68). Planta numitå popular vårsat (Malva silvestris)are numeroase utilizåri medicale: „Plantå veche medicinalå. Frunzele ¿iflorile sunt folosite în medicina popularå la bube, umflåturi, abcese, apoica emolient ¿i expectorant contra tusei, a durerilor de piept ¿i în afec¡iunileochilor“ (Al. Borza, op. cit., p. 107). Prin prezen¡a în paleta sa semanticåa sensului „plantå de leac“ (contra bolii cu acela¿i nume), vårsat intrå ¿iel, în componen¡a lexicului magic românesc. Pentru cercetarea noastråinteresante sunt ¿i câteva sintagme în care apare cuvântul discutat: vårsatde vânt, vårsat în cruce (I.A. Candrea, Folclorul2, p. 437), vårsat mare, vårsatmic (DEX, p. 1150), care denumesc diverse boli. Fiind o boalå cu nume-roase complica¡ii, vårsatul a impus o serie întreagå de restric¡ii comporta-mentale preventive, care, dupå credin¡ele populare, ar putea fi utile:„în zilele Filipilor så nu co¿i, så nu ¡e¿i, så nu împlete¿ti cu igli¡a, cåci în¡epibubatul (te umpli de vårsat)“; „de Sfânta Barbura, care e patroana bubatului,nu se då copiilor så månânce fasole, linte, mazåre, boabe coapte, ca så nucapete bubatul“ (vårsatul – n.n.) (I.A. Candrea, Folclorul2, p. 259, p. 311).Termenul vårsat provine de la forma participialå a verbului a vårsa ¿i areîncå un sens ce intereseazå spiritualitatea popularå, ¿i anume „fiin¡åmitofolcloricå“ (fiind o denumire a bolii personificate): „Se spune cåVårsatul când trece pe lângå caså, se abate månâncå din turtå, bea apå ¿iapoi pleacå înainte la altå caså“ (Ibid., p. 170).

V

281

Våtåmåturå s.f. Ca ¿i în cazul substantivului vårsat, våtåmåturå apareîn aproape toate sursele ca denumire a unor maladii: „nume dat maimultor boli interne care provoacå crize viscerale acute“ (DEX, p. 1150);„hernie“ (Ion Cåliman, Cornel Veselåu, Poezii populare române¿ti din Banat,Ed. Grai ¿i Suflet – Cultura Na¡ionalå, Bucure¿ti, 1996, p. 582); „hernie“;„afec¡iuni interne cu crize acute“ (V. Buturå, op. cit., p. 258). Maria Sitarumen¡ioneazå înså pentru cuvântul discutat ¿i sensul „plantå de leac“pentru boala cu nume identic (SMPTRE, p. 68), ceea ce face ca våtåmåturåså denumeascå, în consecin¡å, un element cu valoare magicå; ¿i V. Buturåatrage aten¡ia asupra valorii terapeutice a plantei numitå popularvåtåmåturå (sau våtåmåtoare): „în Maramure¿, la Bor¿a, se fiebea ¿i se foloseacontra våtåmåturii. Decoctul se bea diminea¡a, câte un påhårel, iar cuplantele se lega. Se punea fiartå ¿i la umflåturå“ (V. Buturå, op. cit., p. 247);o plantå cu numele popular numele popular våtåmåturå (Anthyllisvulneraria) este men¡ionatå ¿i de Borza, dar fårå nici o altå observa¡ie careså indice boala contra cåreia era utilizatå (Al. Borza, op. cit., p. 21).Men¡ionåm ¿i alte câteva remedii, proceduri mai curioase, utilizate pentruvindecarea de våtåmåturå: „racii, pisa¡i de vii, se aplicå ¿i pe buric ¿i la¿ale, unde stau 24 de ceasuri ca så tragå våtåmåtura“ (I.A. Candrea,Folclorul2, p. 64); Se måsoarå cu o trestie lungimea bolnavului ¿i se rupe întrei bucå¡i. Apoi se descântå în rachiu de drojdie, care se amestecå cubucå¡ile de trestie“ (Ibid., p. 403). Observåm cå la baza acestor proceduristau acelea¿i mecanisme de tip mitico-magic, ceea ce a determinat ¿iapari¡ia, în plan semantic, la multe substantive ce denumesc boli, a unuisens denumind remediul vegetal corespunzåtor. Våtåmåturå provine dela verbul a våtåma, cu sufixul -åturå, ¿i prezintå varianta våtåmåtoare(Al. Borza, op. cit., p. 21).

Vâlfå s.f. v. Vâlvå

Vâlva¿ s.m. Lucian Costin înregistreazå acest termen în Banat,cu sensul „solomonar“: „Eu mi-s vâlva¿ pot aduce ploaie ¿i o pot opri“(L. Costin, Graiul, II, p. 205). I. Talo¿ înregistreazå, în zona Cara¿-Severin,o variantå a acestui termen, vâlha¿ (ALIL, XXV/1976, p. 48), fåcândpresupunerea cå acest cuvânt este „probabil derivat de la vâlvå“ (Idem).Scriban nu înregistreazå termenul în discu¡ie, dar îl men¡ioneazå pe vâlvå,cu sensurile „vråjitor“, „geniu“, „spirit“, „monstru“, „aråtare“, „¿timå“,

Vâlva¿

282

„zânå“ (SCRIBAN, p. 1413) Nici Tiktin nu men¡ionezå termenul vâlva¿,indicându-l doar pe vâlvå, termen atestat încå de la 1561, cu sens peterenul magic (v. TDRG, fasc. 18, p. 862). Legåtura dintre termenii vâlha¿¿i vâlvå pare så o sugereze ¿i o altå înregistrare, din zona Banat: vâlva¿„om care poate provoca, cum cred unii, apari¡ia unei nåluci, a unei vâlve“;„vråjitor“ (Lexic regional, II, p. 75). Pentru acest termen am putut înregistra¿i forma de plural a variantei vâlha¿, ¿i anume vâlha¿i: „ploaia o leagåvâlha¿ii care au darul acesta sau a¿a sunt ursi¡i“ (I. Mu¿lea, Ov. Bârlea,op. cit., p. 479). Din materialele cercetate a rezultat cå vâlva¿ul (vâlha¿ul)este, în primul rând, actant în domeniul magiei meteorologice. Am observatînså cå, pe lângå acest sens, a fost înregistrat ¿i acela de „vråjitor“, pe careîl men¡ioneazå ¿i Rosetti (Al. Rosetti, op. cit., p. 90); aceasta ne aratå cåactantul respectiv nu era privit doar ca ocupându-se de practicile magiceîn domeniul meteorologic, ci î¿i extinsese aria de ac¡iune. Este o evolu¡iepe care o vom întâlni ¿i în cazul solomonarului. Rosetti înregistreazåîn dic¡ionarul såu ¿i un alt sens al termenului vâlva¿, ¿i anume „duh råu“(p. 119). Credem cå ¿i în acest caz se poate vorbi de un transfer terminologicdinspre terminologia magicå spre cea a fiin¡elor mitofolclorice. În ceea ceprive¿te etimologia acestui termen, credem cå deja s-a desprins, dinexemplele men¡ionate, legåtura cu termenul vâlvå; vâlva¿ este format de lavâlvå, cu sufixul -a¿ (v. DLR ms, SCRIBAN, DULR, TDRG).

Vâlvå s.m. Este un alt termen cu råspândire regionalå, ¿i anumepe teritoriul Transilvaniei. Substantivul vâlvå denume¿te un actant ceac¡ioneazå în domeniul magiei meteorologice: „vråjitor care ståpâne¿tefurtunile ¿i grindina“ (AAF, III, p. 156) ¿i este atestat pentru prima oarå în1561 (v. TDRG, fasc. 18, p. 862); termenul este înregistrat în diverse punctedin Transilvania, fiind deosebit de råspândit în zona Mun¡ilor Apuseni:„Cei doi demoni caracteristici pentru regiunea mo¡ilor sunt vâlva sauvâlfa ¿i ¿olomå¡ul“ (AAF, V, p. 122). Dificultå¡ile pe care le ridicå acesttermen provin mai ales de la faptul cå substantivul respectiv este cunoscutîndeosebi ca numind o fiin¡å mitofolcloricå ¿i mult mai pu¡in ca denumindun actant magic: ªåineanu, spre exemplu, considerå vâlva „zânå rea carelocuie¿te în coprinsurile înalte ale atmosferei, pricinuitoare de uragane“¿i crede cå termenul poate fi localizat în Banat (DULR, p. 686). Acela¿iautor atrage aten¡ia asupra compusului Vâlva båii „zâna minelor de aurdin mun¡ii Ardealului“ (Idem). Autorii DLRM nu men¡ioneazå sensul

Vâlvå

283

„vråjitor“ pentru substantivul discutat, fåcând de asemenea trimiteri lamitologia popularå: „duh, zânå, ¿timå“. Vâlva båii „zâna despre care secrede cå ståpâne¿te, supravegheazå ¿i distribuie comorile dintr-o minåde aur“ (DLRM, p. 935), M. Homorodean noteazå, pentru zona Petro¿ani,cuvântul vâlvå, cu sensul „aråtare, stafie“ („Am våzut vâlva vecinuluicare a murit acum o såptåmânå“ – M. Homorodean, Glosar dialectal dinmai multe regiuni ale Transilvaniei, în MD, I, 1960, p. 272). ªi E. Petrovicimen¡ioneazå termenul vâlvå, cu sensul „fiin¡å imaginarå”, în diversepuncte din Ardeal, precum ¿i la popula¡ia de origine româneascå dinzona Jdrela (Iugoslavia): „Tuatå casa are vâlva iei“ (ALRT II, p. 11; pentruzona Jdrela). „Ca så nu se facå mortul vâlfå“... (Ibid., p. 139; pentru zonaRo¿ia, jud. Bihor). Cu toate acestea, consideråm cå ªåineanu are dreptateatunci când atrage aten¡ia asupra faptului cå în limba româna veche aexistat un cuvânt „vlâhvå“, cu sensul „vråjitor“, ce provine din (v. sl.)vlåhvå „mag“ (DULR, p. 686). Asupra existen¡ei, în limba românå veche,a unui cuvânt vâlfå, cu sensul „mag, vråjitor“, atrage aten¡ia ¿i Candrea,care citeazå un exemplu din Coresi: „vâlfele de la råsårit“ (CADE, p. 1340;vâlfe „magi“ – n.n.) Credem cå, ini¡ial, termenul vâlvå a avut sensul„vråjitor, mag“ ¿i, mai târziu, în urma unui transfer terminologic, a fostpreluat ¿i de terminologia fiin¡elor mitofolclorice, încât aståzi doar înºara Mo¡ilor se mai påstreazå sensul ini¡ial, în restul teritoriului transilvanvâlvå fiind cunoscut doar ca fiin¡å mitofolcloricå. Termenul vâlvå arevarianta vâlfå (AAF, V, 122) ¿i forma de plural vâlve: „Se bat vâlvele, se zice,când se våd în serile de varå fulgere neurmate de tunete“ (M. Homorodean,op. cit., p. 272). Mai putem men¡iona douå variante ale formei de plural,înregistrate în perioada veche, vâlhve ¿i vâlsfi: „Atunci Irod furi¿ chemavâlhvele ¿i ispiti d’în¿ii den ce vreame se ivi steaoa“ (apud DA, tom II,partea I, p. 198). „Întâi vâlsfii (= magii) vinerå la închinarea lui“ (Ibid., p. 768).Pe terenul limbii române vâlvå a dat un derivat, cu valoare în domeniulmagiei populare, vâlva¿ (vâlha¿). S-ar putea ca apari¡ia acestui derivat såfi fost determinatå de faptul cå vâlvå era receptat ca termen de gen feminin¿i s-a sim¡it nevoia creårii unui termen corelat, de gen masculin, poate ¿isub influen¡a unor perechi de tipul vråjitor – vråjitoare, descântåtor –descântåtoare etc.

Vidmå s.f. Este înregistrat în Moldova (DULR, p. 696), cu sensul„vråjitoare“; DLR ms. indicå, pentru vidmå, sensurile: „vråjitoare“;„aråtare, fantomå, nålucå, stafie“; în zona Dåne¿ti (jud. Vaslui), vidma

Vidmå

284

este consideratå „vråjitoare nemiloaså“ (Eugenia ¿i Costache Buraga,Dåinuiri dåne¿tene, Ed. Junimea, Ia¿i, 1977, p. 224). Pe lângå sensul men¡io-nat putem consemna ¿i alte sensuri ale cuvântului analizat: „femeie rea“,„moarte“ („femeie rea, vråjitoare nemiloaså, dar tot vidmå înseamnå ¿imoarte“; Idem); A. Scriban înregistreazå termenul discutat cu sensurile„nålucå, vedenie“, „fårmåcåtoare, vråjitoare“ (SCRIBAN, p. 1405). DLRMre¡ine sensul „aråtare, nålucå, fantomå, stafie“ (DLRM, p. 928). Forma deplural a termenului este vidme, cu varianta vidmi, înregistratå la româniide pe Bug (A. Ra¡iu, Românii de la est de Bug, Ed. Funda¡iei CulturaleRomâne, Bucure¿ti, 1994, p. 113, p. 116): „Pe vidme le cunosc numai copiiide gemene pân la 7 ani.“ (Elena Niculi¡å-Voronca, op. cit., p. 865). Vidmaeste uneori identificatå cu Muma-Pådurii: „Mama-Pådurii ¿i vidma sunttot una: ea ia mana de la vaci“ (Ibid., p. 867), ba mai mult, Muma-Påduriise nume¿te ¿i Vidma-Pådurii (DLRLC, IV, p. 657). Solu¡iile etimologicepropuse au în vedere, toate, un etimon slav pentru termenul discutat:„viedma slavå este vidma noastrå româneascå“ (A. Gorovei, op. cit., II, p. 49);L. ªåineanu indicå drept surså pentru cuvântul românesc substantivulpolonez widma, cu sensurile „vråjitoare“ ¿i „vedenie“ (DULR, p. 696);autorii DLRM considerå cå termenul este de origine ucraineanå ¿i provinedin vidma „vråjitoare“ (DLRM, p. 929) Credem cå termenul vidmå areetimologie multiplå (fapt sugerat în TDRG), ceea ce explicå mai u¿or ¿isensurile „vråjitoare“ ¿i „fiin¡å mitofolcloricå“ (v. SCRIBAN). S-ar puteaca sensurile „femeie rea“, „moarte“ så se fi dezvoltat pe terenul limbiiromâne, ele nefiind proprii etimoanelor indicate. Termenul este înregistratpentru prima oarå în 1840 (v. TDRG, fasc. 18, p. 845) ¿i nu prezintå derivatecu implica¡ii pe terenul magiei populare; stârne¿te interes un cuvânt întâlnitîn descântecele române¿ti din Ucraina, vidmitoare (A. Ra¡iu, op. cit., p. 78),care presupune, ca etimon, un verb a vidmi (?), neînregistrat în nici olucrare lexicograficå.

Vlåhvå s.f. v. Vâlvå

Vraci s.m. Ca ¿i al¡i termeni din stratul elementelor vechi, vracieste înregistrat prima oarå încå din secolul al XVI-lea (1541; v. BGL); esteun substantiv cu råspândire pe întreg teritoriul românesc: în Moldova(A. Fochi, op. cit., p. 68), în Muntenia (A. Gorovei, op. cit., II, p. 401),în Oltenia (Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu, op. cit., III, p. 244), în Ardeal

Vlåhvå

285

(A. Gorovei op. cit., II, p. 241), în Basarabia (P. V. ªtefånucå, op. cit.,II, p. 33) etc. Termenul este glosat, în general, cu douå sensuri: „vråjitor“;„doctor“ (DLRM, p. 941); legåtura dintre cele douå sensuri este explicatåde L. ªåineanu, prin rela¡ia existentå între magie ¿i medicinå („insepa-rabile în trecut ¿i azi încå la ¡arå“) (v. DULR, p. 703): „Când era bolnavcopkilu, mergeai la vraci“ (Grivi¡a, jud. Gala¡i – anchetå proprie). „A îmblatpe la vraci ¿i filozofi ca så le caute la stele ¿i så le ghiceascå dacå or så facåcopii“ (P. Ispirescu, Legende, p. 11). Ca actant magic, vraciul se bucurå deo considera¡ie deosebitå în cadrul comunitå¡ii, el putând realiza opera¡iunimagice dintre cele mai diverse: „Vracii cunosc crângul cerului“ (A. Fochi,op. cit., p. 68). Punerea cu¡itului, o opera¡iune magicå de o periculozitatedeosebitå, „se face de fermecåtori sau fermecåtoare [...] de vraci“ (I. Mu¿lea,Ov. Bârlea, op. cit., p. 491); de asemenea, „argintul-viu îl pot da vracii sauvråjitoarele, ace¿tia cu ajutorul dracului“ (Ibid., p. 493). Cuvântul vraciapare ¿i în textele juridice vechi; putem men¡iona, ca un singur exemplu,un fragment din Pravila moldoveneascå: „Când se va afla cå vraciul iastedascål, atunce så crede ¿i mai bine decât are fi altul mai prost, bårbiiariusau descântåtoriu“ (apud DA, tom I, partea I, p. 495). Men¡ionam la începutcå substantivul vraci are ¿i sensul „doctor“; acest sens este re¡inut deT. Pamfile ¿i pentru zona ºepu (Gala¡i): „doctor de oameni“ (T. Pamfile,Sårbåtorile, p. 82; v. ¿i SCRIBAN, p. 1421). Gh. Bråtescu atrage aten¡iaasupra faptului cå, deja în unele texte vechi, termenul vraci nu mai erautilizat doar cu sensul „vråjitor“, ci cu sensul „doctor“: „Cela ce se vaface ¿i se va aråta cum ca iaste nebun [...] trebuie så-l întrebe giude¡ulmulte întrebåri [...] ¿i så întrebe ¿i pe vraci, care foarte lesne vor cunoa¿tede va fi nebun cu adevårat.“ (text de la 1646); autorul men¡ionat chiar ¡ineså precizeze: „vraciul invocat aci nu este nicidecum descântåtorul magic¿i nici måcar tåmåduitorul empiric din medicina popularå, ci doctorulcare a devenit om de me¿tesug trecând prin ¿coli înalte“ (Gh. Bråtescu,Grija, p. 197). Pe baza celor men¡ionate, se poate constata cå termenulmagic a fost preluat de terminologia medicalå încå din secolul al XVII-lea.Etimologia cuvântului nu ridicå probleme, termenul românesc proveninddin (v.sl.) vraå (TDRG, fasc. 18, p. 887; SCRIBAN, p. 1421; DLRM, p. 841).Pe terenul limbii române termenul vraci a dat o serie de derivate: vråcesc,a vråciui, cu semnifica¡ie în domeniul magic.

Vraci

286

Vråciui vb. Este un alt verb ce are ca bazå derivativå un termen cedenume¿te un actant magic (vraci) ¿i are sensul „a vråji, a fermeca“. AutoriiFC men¡ioneazå acest cuvânt la categoria verbelor în -ui (-oi), cu valoarea„a-¿i exercita ocupa¡ia sau atribu¡ia denumitå, a executa ac¡iuneacaracteristicå agentului denumit“ (FC, III, p. 119). În acest fel, se confirmåfaptul cå existå, în terminologia româneascå, o serie de verbe formate dela denumiri de actan¡i. Gh. Bråtescu înregistreazå, în textele vechiromâne¿ti, a vråciui cu sensul „a da îngrijiri medicale“, iar cuvântulvråciuire, cu sensul „tratament medical“ (Gh. Bråtescu, Grija, p. 403), ceeace ne sugereazå un transfer terminologic dinspre terminologia magicåspre cea medicalå.

Vrajå s.f. Este un termen cu råspândire generalå pe teritoriulromânesc, provenit din (v. sl.) vraža (DLRM, p. 941). Tiktin indicå dreptetimon verbul slav vrajiti (TDRG, fasc. 18, p. 887); noi consideråm cå acesttermen (a vråji) s-a format pe teren românesc de la vrajå, fiind cunoscutåpredilec¡ia terminologiei magice populare pentru formarea de verbe ceindicå ac¡iuni cu caracter magic de la substantive ce denumesc practicimagice. Cu sensul „farmec, vråjitorie, descântec“ (DLRM, p. 941), acestcuvânt este de multe ori întrebuin¡at pentru a denumi practica magicå, îngeneral. În acest sens, A. Gorovei define¿te vraja ca reprezentând„totalitatea formelor ceremonialului întrebuin¡at de vråjitoare pentru aajunge la un rezultat ce-l urmåre¿te (A. Gorovei, op. cit., II, p. 76). Scribanmen¡ioneazå urmåtorul sens „farmece, magie, uneltire fåcutå cu descân-tece“ (SCRIBAN, p. 1421). Dupå autorii DLR ms. vraja este „ansamblu deprocedee, formule, gesturi etc. prin care sunt invocate anumite spirite rele,pentru a produce miracole“; „folosire, utilizare a acestor procedee,formule, gesturi, fenomen magic“; „transformarea miraculoaså a cuivasau a ceva în urma unui astfel de fenomen“. Se oferå ¿i o serie de sinonime:vråjitorie, vråjit, vråjie, fermecåtorie, vråjiturå, nåpråtiturå, vråjealå. Este deremarcat în DLR ms. ¿i prezen¡a unui sens învechit ¿i livresc, neîntâlnit,evident, de noi pe teren: „råspuns profetic pe care, potrivit credin¡eivechilor greci ¿i romani, zeii îl dådeau celor veni¡i så-i consulte: prezicere,profe¡ie“. Acest sens, ie¿it din uz, ne indicå o modalitate de råspuns amecanimelor lingvistice române¿ti pentru a denumi elemente de spiritua-litate greco-latinå. Neavând un suport în realitatea folcloricå româneascå,sensul respectiv a ie¿it din uz. Forma de plural a termenului este vråji

Vråciui

287

(DLRM, p. 941); P. Bil¡iu noteazå, pentru Maramure¿, o formå de plu-ral specificå acelei zone, vråjuri (P. Bil¡iu, op. cit., p. 782). Interesante,pentru cercetarea noastrå, sunt ¿i sintagmele vraja bobilor (Gr. Tocilescu,Chr. N. ºapu, op. cit., III, p. 347) ¿i vraja cår¡ilor (Ibid., p. 352) care atragaten¡ia asupra unei practici de prelucrare magicå prealabilå a instrumen-telor divinatorii men¡ionate, în vederea realizårii unei ghiciri cât maicorecte. Consideråm cå, în unele contexte, termenul vrajå poate avea ¿isensul „element cu valoare magicå“. În noaptea spre Sf. Gheorghe vråjitoriide manå ac¡ioneazå pentru a lua mana vitelor: „Acela (vråjitorul – n.n.)e cu pielea goalå ¿i de picioare are o traistå cu tot felul de vråji“ (A. Fochi,op. cit., p. 297). Prin vråji, în aceastå situa¡ie, credem cå se pot în¡elegediverse obiecte, materiale prelucrate magic în vederea luårii manei de lavite. Termenul vrajå este uneori întrebuin¡at cu sensul „descântec“, ceeace este o dovadå a confuziei terminologiei produse în mentalitateapopularå; astfel, în Teleorman (localitatea Gresia) Gr. Tocilescu a înregistrato informa¡ie în acest sens: „Vraja (descântecul) nu se face decât noapteatârziu într-un loc unde se adunå gunoiul...“ (Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu,op. cit., p. 350). Autorii DLR ms. noteazå de asemenea faptul cå vrajå poatedeveni sinonim cu termenul descântec: „formulå magicå (în versuri) înso¡itåde gesturi, care se roste¿te cu ocazia unei vråji“. Exemplificarea se facepe baza unui text din studiile lui S.Fl. Marian: „În vråjile ce le rostesc(actan¡ii – n.n.) [...] î¿i iau, de cele mai multe ori, refugiul la spiritele celenecurate“ (S.Fl. Marian, Vråji, p. 4). Termenul vrajå cunoa¿te ¿i o altåevolu¡ie în plan semantic, evolu¡ie remarcatå de noi ¿i în cazul termenuluifarmec: extinderea ¿i ameliorarea de sens: „ansamblu de însu¿iri (deo-sebite) ale unei fiin¡e, ale unui fenomen etc., care incitå, captiveazå, fasci-neazå pe cineva“ (v. DLR ms.). Substantivul vrajå a dat un derivat îndomeniul ac¡iunilor cu caracter magic: a vråji, cu varianta a vråjui(C. Tudose, op. cit., p. 194); el mai apare ¿i în unele expresii, cum ar fi:a face vråji sau a ¡ine vråji. Substantivul men¡ionat cunoa¿te o variantåie¿itå din uz, vraj (DLR ms.); cea mai veche atestare a sa o vom gåsi în1563 (v. TDRG, fasc. 18, p. 887). Termenul discutat apare ¿i în ALR SN,V, H, h. 1567, h. 1570.

Vrajbå s.f. v. Vrajå

Vrajmå s.f. v. Vrajå

Vrajmå

288

Vråjårie s.f. Este un termen cu caracter regional, ca de altfelmajoritatea termenilor ce denumesc practici magice; ALR înregistreazaacest substantiv, în zona Piatra Neam¡, cu sensul „vrajå“ (ALR I, h. 1398;556). Autorii DLR ms. men¡ioneazå forma de plural a acestui cuvânt,vråjårii, cât ¿i faptul cå el este format de la substantivul vrajå cu sufixul-årie (v. DLR ms.). Substantivul analizat se integreazå unei serii de termenice denumesc practica magicå, termeni forma¡i de la verbul a vråji sau de lasubstantivul vrajå (vråjie, vråjire, vråjiturå, vråjealå). Dintre ace¿ti termenidoar vråjiturå este utilizat mai intens pe teren popular, vråjealå ¿i-a pierdutsemnifica¡ia magicå, iar termenul discut mai sus, vråjårie, este cunosut ¿iîntrebuin¡at pe o arie restrânså.

Vråjalå s.f. v. Vråjealå

Vråjât-å adj. v. Vråjit-å

Vråjât s.n. v. Vråjit

Vråjâtoare s.f. v. Vråjitoare

Vråjâtor s.m. v. Vråjitor

Vråjealå s.f. Este un termen care a suferit un puternic proces dedesacralizare, ajungând så mai aibå semnifica¡ie pe teren magic doar înunele zone extrem de restrânse din ¡arå (v. ALR SN, V, H, h. 1567; 848;833). Forma de plural a substantivului în discu¡ie este vråjeli (Idem) ¿i afost înregistratå de noi pe teren (Grivi¡a, jud. Gala¡i) în expresia a umbla cuvråjeli „a påcåli, a induce în eroare“. D. Udrescu semnaleazå, în Arge¿,substantivul discutat, cu sensul „vorbå multå, fårå rost ¿i seamå; tråncå-nealå, sporojealå“ (D. Udrescu, op. cit., p. 292). Din materialele consultatese desprinde ideea ca acest substantiv a fost råspândit pe o arie mai extinså,în Moldova ¿i Muntenia, dar ¿i-a påstrat valoarea magicå doar în zoneleindicate de ALR SN. Vråjealå este format de la verbul a vråji, cu sufixul-ealå (v. DLR ms.)

Vråji vb. „A spune în ¿oaptå cuvinte prin cari vråjitoarea sauvråjitorul mene¿te sau invocå puteri, duhuri nevåzute pentru a scåpa sau

Vråjårie

289

a apåra pe cineva de un råu sau de o boalå...“; „a descânta cu anumitevorbe spre a da cuiva sau unui lucru proprietå¡i supranaturale“;„a fermeca, a încânta“ (DESLR, p. 910). Se pare cå a vråji este verbulgeneric pentru a denumi ac¡iunea magicå, dupå cum ne indicå uneleobserva¡ii mai vechi: „... din vremile cele de demult s-au obicinuit româniicu descântece ¿i vråji ¿i pânå în ziua de azi le ¡in (înså prostimea), a¿aîncât, când se nasc, vråjesc, când se boteazå, vråjesc, când se însoaråsau måritå, vråjesc, când intrå în bissericå, când stau în bisericå saucând iaså din bisericå, tot vråjesc, la sårbåtori mari vråjesc, când cumpårå,când vând, când merg så fure, când merg la judecatå, vråjesc, ¿i toatåîntâmplarea ¿i tot bete¿ugul lor au a lor osibite descântece ¿i farmece“(D. ºichindeal, însemnare la versiunea româneascå a lucrårii lui DositeiObradovici, Sfaturile a în¡eleagerii cei sånåtoase, text din 1802, apudA. Oi¿tenu, op. cit., p. 214-215). A vråji este råspândit pe întreg teritoriulromânesc, fiind, în plus, utilizat intens ¿i de popula¡iile de origine etnicåromânå de dincolo de grani¡ele ¡årii, face parte dintre termenii fundamentaliai lexicului magic românesc (v. V. Båltenu, op. cit., p. 170) ¿i provine de ladenumirea unei practici magice, vrajå. Al. Resmeri¡å a încercat så ofere oaltå solu¡ie etimologicå, de la gr. vrajo „a murmura“ (DESLR, p. 909),ipotezå nevalidatå de cercetarea ¿tiin¡ificå. Autorii DLR ms. atrag aten¡ia¿i asupra altor valen¡e pe teren mitico-magic ale verbului în discu¡ie:„a ghici (în cår¡i, în cafea, în palmå, într-un horoscop“; „a vorbi mult ¿ifårå rost (a flecåri, a pålåvragi, a tråncåni); „a cicåli, a pisa“. Aceste sensurine sugereazå, pe de o parte, implicarea verbului amintit ¿i pe terenuldivina¡iei populare, dupå cum atestå ¿i expresia a vråji cu bobii (ALR SN,V, H, h. 1569), având sensul „a ghici“, iar, pe de altå parte, pierdereasemnifica¡iilor magice, acest cuvânt ajungând så denumeascå acte devorbire, cu conota¡ii negative, în genere (a cicåli, a pålåvrågi). A vråji prezintåvarianta a vråjui (C. Tudose, op. cit., p. 194), a fost atestat pentru primaoarå în textele vechi române¿ti, în anul 1563 (TDRG, fasc. 18, p. 888) ¿iprezintå câteva derivate importante pe teren magic românesc: vråjitor,vråjitoare, vråjiturå; la acestea putem adåuga ¿i cuvintele provenite, princonversiune, din formele de practicipiu ¿i supin (vråjit -å, vråjire) ¿i vomavea o imagine mai clarå asupra locului deosebit al acestui verb în lexiculmagic românesc.

Vråjie s.f. Autorii DLR ms. considerå acest termen învechit ¿imen¡ioneazå ca datå a primei sale ateståri anul 1559 (v. SCL, 1974, p. 155).

Vråjie

290

Substantivul vråjie este înregistrat cu sensul „vrajå“: „Ne va pedepsi preamândoi, cåci i-am stricat vråjia“ (v. DLR ms.; text de la 1783). Putemmen¡iona ¿i existen¡a unui sens figurat „fascina¡ie, încântare“: „Så sfarmpentru eternitate acest lan¡ de vråjie. De dânsa ce må leagå“ (I. Negruzzi,„Convorbiri literare“, III, p. 357, apud DLR ms.). Acest al doilea senseste înregistrat, dupå cum se observå, în literatura cultå, el nefiind atestat¿i pe teren popular. Substantivul discutat are forma de plural vråjii(v. TDRG, fasc. 18, p. 888) ¿i este format de la termenul vrajå cu sufixul -ie(v. DLR ms.). Cuvântul vråjie apare în textele vechi, mai ales în cele cucaracter religios ¿i juridic: „Canonul 65 al Marelui Vasilie porunce¿te cavråjitorul ¿i cel ce varså cearå sau plumb [...] sau va face altfel de vråjie,acela ani 20 så nu se cuminece“ (text de la 1652, apud A. Gorovei, op. cit.,II, p. 55).

Vråjire s.f. Substantivul men¡ionat provine de la verbul a vråji,are sensul „vrajå, farmec“ (DLRLC, IV, p. 705) ¿i forma de plural vråjiri(TDRG, fasc. 18, p. 888): „Au adus laptele vacii înapoi printr-o vråjire“(Maltezi, jud. Ialomi¡a; anchetå proprie). Termenul vråjire apare ¿i în textelevechi române¿ti: „Gone¿te de la robul tåu, toatå lucrarea diavolului, toatåvrajba, toatå fermecåtura, slujirea idoleascå, vråjirea cu stele, cåutarea înstele, vraja cu mort, vraja cu pasåre“ (text din 1794, reprodus în revista„ªezåtoarea“, IX, p. 86). Credem cå în textele de acest tip, vråjire are maimult implica¡ii pe teren divinator, putând însemna „prezicere, ghicire“,sens care s-a pierdut ulterior. Autorii DLRLC re¡in ¿i un alt sens (pe lângåacela de „vrajå, farmec“), ¿i anume „ac¡iunea de a vråji ¿i rezultatul ei“,ceea ce înseamnå cå, de fapt, termenul vråjire denume¿te ¿i un tip deactivitate magicå: „Femeia care descântå trebuie så fie båtrânå [...] ¿i lavråjire så fie cu stomacul gol“ (P. Papahagi, Megleno-românii, Studiuetnografico-filologic, I, Bucure¿ti, 1902, p. 104). DLRM considerå cå vråjiredenume¿te doar un tip de activitate magicå ¿i îl men¡ioneazå ca „rar“;în general, termenii ce denumesc tipuri de activitate magicå (fermecare,facere etc.) sunt rar folosi¡i pe teren popular; nu suntem de acord cu autoriiDLRM cå termenul vråjire nu are ¿i sensul de „vrajå“. Este adevårat cåunele contexte permit mai greu disocierea celor douå sensuri: „... stro-pe¿te (actantul – n.n.) cu un busuioc peste tot corpul pe cel ce vrea så fievråjit, care, dealtminteri, în tot timpul vråjirii trebuie så stea dezbråcat“(Gr. Tocilescu, Chr. N. ºapu, op. cit., III, p. 316). În contextul men¡ionat

Vråjire

291

secven¡a „în timpul vråjirii“ ar putea fi interpretatå cu sensul „în timpulac¡iunii de a vråji“, cât ¿i cu sensul „în timpul vråjii“. Înclinåm så consi-deråm cå sensul valorificat de acest context este acela de „vrajå“. Pe lângåsensurile amintite mai putem adåuga încå unul, depistat în sintagmavama vråjirii (A. Fochi, op. cit., p. 250) care este sinonimå cu sintagma vamavråjitoriei ce apare în majoritatea textelor vechi române¿ti (v. N. Cartojan,op. cit., II, p. 207). În acest caz vråjire este sinonim cu vråjitorie ¿i seintegreazå seriei de termeni ce denumesc un anumit domeniu al practicilormagice, alåturi de descântåtorie, fermecåtorie, ghicitorie. Dupå cum ammen¡ionat forma de plural a termenului este vråjiri; ea este utilizatå însånumai când substantivul vråjire are sensul „vrajå“, nu pe acela de „tip deactivitate magicå“. Cea mai veche atestare a termenului dateazå din 1649(v. TDRG, fasc. 18, p. 888).

Vråjit-å adj. Spre deosebire de omonimul såu care denume¿te opracticå magicå, vråjit, ca denumire a unei caracteristici de tip magic,provine de la forma participialå a verbului a vråji, prin conversiune.Dic¡ionarele definesc, în general, corect acest termen: „aflat sub putereaunei vråji, fermecat“ (DEX, p. 1171); „fermecat, magic“ (DULR, p. 703).Conform credin¡elor populare pot fi supuse ac¡iunii de vråjire („vråjit“)atât fiin¡ele, cât ¿i obiectele, numai cå efectele sunt, de cele mai multe oridiferite: „... copilul vråjit de cåtrå o atare femeie fårå de inimå, îndatåcapåtå plânsori“ ¿i atâta ce plânge, pânå ce se bolnåve¿te“ (S.Fl. Marian,Na¿terea2, p. 228); „Dacå cineva [...] a cålcat într-o urmå rea, peste ni¿tearuncåturi sau fåcåturi vråjite, ¿i din cauza aceasta au început så-l doaråpicioarele, a¿a de tare, cå abia se poate urni dintr-un loc în altul [...],cu nimic nu se poate a¿a de iute ¿i de u¿or vindeca“ (S.Fl. Marian,Vråji1, p. 55). „Cine e vråjit se face din om neom ¿i atunci pleacå ¿i el pe lavråjitori, ca så-l întoarcå ¿i face masluri pe la bisericå“ (I.A. Candrea,Folclorul1, p. 173). Dupå cum se observå persoana supuså ac¡iunii magice(„vråjitå“) apare în posturå de victimå, predispuså la numeroaseîmbolnåviri, în timp ce obiectul asupra cåruia a-a ac¡ionat magic („vråjit“)devine un element cu valoare magicå ce ac¡ioneazå malefic asupra omului.Astfel de diferen¡ieri scapå în general, chiar ¿i cercetårii minu¡ioase dinperspectivå lingvisticå, dar pe teren popular ele sunt destul de clare.Termenul discutat are varianta vråjât (în Moldova) ¿i a cunoscut o specta-culoaså ameliorare de sens, însemnând aståzi ¿i „plin de farmec, încântå-tor, fermecåtor, atrågåtor“ (DEX, p. 1171).

Vråjit

292

Vråjitoare s.f. „Femeie ce ¿tie så vråjeascå, så facå vråji“ (DESLR,p. 910). Al. Resmeri¡å încearcå så ofere o imagine sinteticå a activitå¡ilormagice ale actantului men¡ionat: „.... dupå credin¡a supersti¡ioaså apoporului, vråjitoarele stau în legåturå cu diavolul sau cu alte duhuri ¿iau puterea de a închega apele, a lega ploile, ghicesc viitorul, vindecåboale ¿i fac de dragoste; cele mai multe vråjitori sunt ¡igånci, care în¿ealåbunåvoin¡a femeilor, spre a le lua bani, haine etc. Mai ales ele fac så fiarbåapa rece, punând în ea o substan¡å într-o ghioace de ou – probabil punpraf de var – ¿i este de re¡inut cå în grece¿te vrazo înseamnå ¿i «a clocoti»(Idem). Se contureazå un tablou cu adevårat impresionant al activitå¡iloractantului amintit pe teren magic. În mod eronat, Resmeri¡å face o legåturåîntre cuvântul discutat ¿i un presupus cuvânt grecesc (vrazo), de la carear proveni termenul românesc; în realitate, vråjitoare provine provine dela verbul a vråji, cu sufixul de agent -toare, dupå un model extrem deproductiv: descântåtoare, ghicitoare, deochetoare, fermecåtoare, ¿tiutoare etc.Câteva cuvinte despre evolu¡iile semantice mai importante ale acestuicuvânt: „un sens figurat al termenului discutat („persoanå care încântå,care fascineazå“; v. DLR ms.) ne sugereazå o generalizare ¿i chiar o amelio-rare semanticå, în timp ce un alt sens figurat („båtrânå, babå“; Idem.)ne indicå degradarea produså la nivel semantic, vråjitoare însemnând,în aceastå situa¡ie, nu numai o femeie båtrânå, ci ¿i o femeie rea (informa¡iede teren: Måci¿eni, jud. Gala¡i) (V. Bålteanu, op. cit., p. 171). Am înregistratdouå fenomene de transfer terminologic cu implicarea substantivuluidiscutat: vråjitoare ca denumire popularå pentru o plantå des utilizatåîn practicile magice, Circaea lutetiana (Al. Borza, Dic¡ionar etnobotanic,Ed. Academiei 1968, p. 48) ¿i vråjitoare ca denumire popularå pentrububuruzå, poate din cauza implicårii acestei insecte în actele divinatorii(S.Fl. Marian, Insectele, p. 106-107). Termenul discutat prezintå ¿i o seriede variante: vråjâtoare, vrâjâtoare, vråjitoarå, vråjmåtoare (v. DLR ms.); dintreacestea, cel mai interesant este vråjmåtoare, care a fost ob¡inut prin conta-minarea cuvântului vråjitoare cu vrajmå „vrajbå“ (V. Bålteanu, op. cit., p. 172).

Vråjitor s.m. Este un termen cu råspândire generalå pe teritoriulromânesc, dupå cum dovedesc materialele cercetate de A. Fochi (A. Fochi,op. cit., p. 5-6). Vråjitorul este o „persoanå care face vråji“ (DLRM, p. 942);„Persoanå care vråje¿te, care face vråji, persoanå care prin diferite mijloace

Vråjitoare

293

magice poate determina transformarea miraculoaså a cuiva sau a ceva;persoanå care pretinde cå ar avea darul de a ghici viitorul ¿i care practicå(pentru bani) divina¡ia“ (DLR ms.). Termenul este înregistrat pentru primaoarå într-o lucrare tipåritå de Coresi în anul 1563 (v. DLR ms.) ¿i apare, deasemenea, în multe alte tipårituri medievale. Citåm un singur exempludin Îndreptarea legii (1652): „... ¿i celora ce spun neamul omului ¿i cariicred vråjitorilor, fårmåcåtorilor [...] poruncit-au de ace¿tia sfântul såbor¿ase ani så cazå“ (apud A. Oi¿teanu, op. cit., p. 221). Substantivul vråjitoreste format de la verbul a vråji, cu sufixul -tor ¿i are forma de plural vråjitori(TDRG, fasc. 18, p. 889; SCRIBAN, p. 1422): „fermecåtorii ¿i vråjitorii umblåcu diavol“ (A. Fochi, op. cit., p. 5). Este, de asemenea, de re¡inut existen¡aderivatelor: vråjitoreaså, vråjitorie. O altå particularitate a acestui termeneste aceea cå el poate fi utilizat în combina¡ie cu al¡i termeni ce denumescactan¡i: vråjitor me¿ter (P. Ispirescu, Basme, p. 99), sugerându-ne un modelbimembru de folosire a termenilor care se referå la actan¡i magici. Credin¡elepopulare le atribuie vråjitorilor o serie întreagå de ac¡iuni cu caractermagic: ghicesc în ghioc, cår¡i, bobi, palmå, zodie; vråjesc la Sf. Vasile;dezleagå sau desfac råul pe care l-au fåcut fermecåtorii; sting frigarea; facde dragoste, fac pe ursitå etc. Aceste credin¡e sunt importante ¿i prinaceea cå sugereazå o posibilå confuzie terminologicå: „(vråjitorul – n.n.)e descântåtor ¿i ghicitor“ (A. Fochi, op. cit., p. 6). A. Fochi considera cå„no¡iunile sunt cât se poate de neclare în mintea oamenilor, datoritåezoterismului ce stå la baza practicilor acestor agen¡i“ (Idem). Credemînså cå poate fi ¿i o altå explica¡ie, ¿i anume aceea care ¡ine de o evolu¡iesemanticå petrecutå la nivelul termenilor ce denumesc actan¡i: mul¡i dintreace¿tia vor evolua spre sensul, mai general, „vråjitor“, astfel încât termenulvråjitor a ajuns så denumeascå actantul magic în general. O informa¡ieînregistratå în chestionarele lui N. Densusianu, în zona Arge¿, pare asugera evolu¡ia de care aminteam: „(vråjitorii – n.n.) cumuleazå ambeleatribute ¿i ale descântåtorilor ¿i ale fermecåtorilor“ (Idem). Confuzia termino-logicå de care pomeneam, petrecutå la nivelul mentalitå¡ii populare, afost preluatå ¿i de unele lucråri lexicografice: L. ªåineanu gloseazåtermenul vråjitor cu sensul „fermecåtor“ (DULR, p. 703). O astfel deconfuzie terminologicå pare så marcheze ¿i articolul din dic¡ionarul luiScriban, unde vråjitor apare cu sensurile „fermecåtor“, „care face farmece“(SCRIBAN, p. 1422).

Vråjitor

294

Vråjitoreaså s.f. N. Påsculescu înregistreazå acest termen cu sensul„femeie care prin puterea descântecelor încheagå apele“ (N. Påsculescu,op.cit., p. 368). Termenul mai apare ¿i în lucrarea citatå a lui G. Pascu(p. 25); DLR ms. înregistreazå termenul cu sensul „vråjitoare“: „Dracii åidin ape sunt åi de-i scoate muierile vråjitorese de-i trimete în cutare loc“(ªez., III, p. 79). Materialele culese în zona Dobrina-Hu¿i, jud. Vaslui(anchetå proprie) ne indicå prezen¡a, în memoria celor vârstnici, a terme-nului men¡ionat, cu sensul „vråjitoare, persoanå care face vråji“. Aståzitermenul nu mai este utilizat nici în zona Dobrina. Substantivul vråjitoreasåeste format de la termenul vråjitor, cu sufixul -easå. Este greu de precizatdacå aståzi termenul mai este utilizat în vreo zonå din ¡arå: un alt termen,¿i anume vråjitoare, s-a impus în aproape toate zonele ¡årii, înlocuindu-lpe vråjitoreaså, care ¿i a¿a era folosit, dupå informa¡iile noastre, pe o arierestrânså din estul Moldovei. Prima atestare a termenului dateazå din1783 (v. DLR ms.).

Vråjitorie s.f. I.A. Candrea gloseazå acest substantiv cu sensurile:„meseria vråjitorului“; „opera¡iune a unui vråjitor, fermecåtorie“(CADE, p. 1446). Dupå cum se observå, termenul în discu¡ie denume¿te,în principal, un domeniu al practicilor magice, ca ¿i descântåtorie,fermecåtorie, ghicitoare. Scriban înregistreazå în 1939 substantivulmen¡ionat cu sensul „magie“ (SCRIBAN, p. 1422), ceea ce ne sugereazåcå, în acea perioadå, substantivul vråjitorie era utilizat ¿i ca termengeneric pentru întreg domeniul practicilor malefice. În acest fel, vråjitorie(< vråjitor) „acoperå întregul spectru al ac¡iunilor realizate nu numaide vråjitor, ci ¿i de fermecåtor (de unde termenul fermecåtorie), precum¿i de descântåtor (de unde termenul descântåtorie). Pe baza unei men¡iunia lui G. Alexici, se poate sus¡ine cå acest substantiv are ¿i sensul „vrajå“:„ºigåncile sunt foarte ghibace în tot de vråjitorii ¿i de descântece“(G. Alexici, Texte, p. 67, apud DLR ms.). Atunci când este utilizat cu acestdin urmå sens, vråjitorie poate avea, dupå cum se observå, ¿i formå deplural, ceea ce nu este valabil pentru cazul când acest substantiv esteutilizat cu sensul prim. Termenul în discu¡ie este format de la cuvântulvråjitor, cu sufixul -ie (DLRM, p. 942) ¿i este atestat pentru prima oarå înBiblia de la Bucure¿ti, în 1688 (v. TDRG, fasc. 18, p. 889).

Vråjiturå s.f. Acest substantiv este înregistrat cu sensul „vråjitorie,vrajå“ ¿i are forma de plural vråjituri (DLRM, p. 942). Autorii DLR

Vråjitoreaså

295

ms. men¡ioneazå sensul „vrajå“ al acestui termen ca fiind „învechit ¿iregional“. Este format de la verbul a vråji, cu sufixul -(i)turå. C. Tudosegloseazå acest cuvânt cu sensul „farmece“ (se referå la forma de pluralvråjituri – n.n.) ¿i aratå faptul cå termenul, utilizat mai ales la plural,este cunoscut în vestul ¿i nordul Transilvaniei, precum ¿i în Oltenia denord (C. Tudose, op. cit., p. 190). Substantivul amintit este atestat pentruprima oarå în anul 1800 (v. DLR ms.) ¿i prezintå varianta frågiturå (ALR I,h. 1398, 98).

Vrâjâtoare s.f. v. Vråjitoare

Vråjmåtoare s.f. v. Vråjitoare

Vråjui vb. v. Vråji

Vråjui

Zârnoaicå s.f. ªåineanu gloseazå termenul men¡ionat cu sensul„vråjitoare“ (DULR, p. 707), iar V. Ioni¡å îl înregistreazå, în Banat, cuacela¿i sens (V. Ioni¡å, op. cit., p. 62). Termenul mai apare în DAS (p. 272) ¿iDLRC (IV, p. 758) care sugereazå cå acest termen este cunoscut ¿i înMoldova. O variantå a acestui cuvânt este zernoaicå, iar forma de pluraleste zârnoaice (Idem). În ceea ce prive¿te etimologia termenului, putemmen¡iona cå acesta este format de la cuvântul zârnå (< v. sl. zerno), cusufixul -oaicå. Substantivul zârnå denume¿te o „plantå veninoaså cuaplica¡iuni medicale ¿i magice“ (DULR, p. 707); zârna (Solanum nigrum) sefolosea „la lingoare, de splinå, ori la våtåmåturå [...]. Cu zârnå uscatå ¿ipisatå, amestecatå cu fåinå de påpu¿oi ¿i chi¿leag se fåcea legåturå bunåde pus pe buricul bolnavului de holerå“ (V. Buturå, Enciclopedie deetnobotanicå româneascå, Ed. Stiin¡ificå ¿i Enciclopedicå, Bucure¿ti, 1979,p. 254). Termenul analizat denumea, ini¡ial, un actant specializat înpracticile medicinei magice, practici în care erau intens utilizate plantelemedicinale; ulterior, prin extensie, termenul a ajuns så treacå de la sensulspecializat, strict legat de medicina empiricå, la acela, mai general, de„vråjitoare“.

Zbenchi s.n. v. Benchi

Zernoaicå s.f. v. Zârnoaicå

Zgråbun¡a¿ s.m. Substantivul are sensul „solomonar“. Chiar definireasolomonarului este realizatå de Gh. Pavelescu prin intermediul terme-nului zgråbun¡a¿: Solomonarul este „zgråbun¡a¿ care poartå ghea¡a“

Z

297

(Gh. Pavelescu, Cercetåri, p. 29). Termenul este înregistrat în Mun¡iiApuseni, dar A. Oi¿teanu atrage aten¡ia asupra faptului cå aria deråspândire a termenului zgråbun¡a¿ este mai extinså, cuprinzând zonajude¡elor Sålaj, Cluj, Alba, Bihor (A. Oi¿teanu, op. cit., p. 224). Ca variantepentru acest termen, putem men¡iona sgråbun¡a¿ ¿i gråbun¡a¿ (Idem);se pare cå în zonele men¡ionate termenul respectiv este folosit atât cufonemul ini¡ial z(s), cât ¿i fårå el, fårå a se produce neîn¡elegeri. Am re¡inut¿i forma de plural a acestui termen zgråbun¡a¿i: „Solomonarilor li se maispune ¿i zgråbun¡a¿i“ (S.Fl. Marian, Vråji1, p. 29). Termenul este format dela substantivul zgråbun¡å cu sufixul -a¿, zgråbun¡å, fiind „un regionalismpentru gråun¡å“ (A. Oi¿teanu, op. cit., p. 225). Oi¿teanu, de altfel, identificåzgråbun¡e cu gråun¡e de ghea¡å, ceea ce ne sugereazå cå acest actant estede acela¿i tip cu cei denumi¡i prin termenii ghe¡ar, pietrar, grindinar. Tiktinînregistreazå doar cuvintele zgråbun¡å ¿i zgråbun¡icå (TDRG, fasc. 18,p. 934), în timp ce Scriban men¡ioneazå doar substantivul zgråbun¡å(SCRIBAN, p. 1439).

Zglei vb. v. Slei

Zlåi vb. v. Slei

Zlei vb. v. Slei

Zgrimincea s.m. v. Zgrimin¡e¿

Zgrimin¡e¿ s.m. Un termen opac, din punctul de vedere al cercetåriietimologice, ¿i care este înregistrat în diverse materiale, cu sensul„solomonar“ (A. Fochi, op. cit., p. 329; ALRT II, p. 135). Acest substantivprezintå câteva variante: gremin¡ie¿ (P. Coman, Glosar dialectal, Bucure¿ti,1939, p. 37), grimin¡ie¿ (A. Fochi, op. cit., p. 329), în zona Ilfov, zgrimin¡ie¿ ¿izgrimincea (ALIL, XXV/1976, p.48), în zonele Alba, Cluj, Sålaj. Dupåobserva¡iile lui A.Oi¿teanu, în zonele Alba, Cluj, Sålaj, termenul se poatefolosi cu sau fårå fonemul incipient „z“ (A. Oi¿teanu, op. cit., p. 224).Câteva contexte pentru forma de singular: „... el fiind grimin¡ie¿ s-a råzbunataducând grindina“ (A. Fochi, op. cit., p. 329). „ªi s-o rådicat zgrimin¡e¿u¿-o fåcut såmn cu bâta ¿i s-o împrå¿tiet norii“ (M. Ioni¡å, op. cit., p. 164).„Zgrimin¡e¿ul s-a prezentat la judecatå ¿i a zis cå potopul a fost trimis de

Zgrimin¡e¿

298Zgrimin¡e¿

Dumnezeu, pentru cå oamenii din sat au fost råi“ (ALRT II, p. 135). Formade plural a termenului este zgrimin¡e¿i: „A¿e mai nainte erau oamenii carepurtau vremålile, la care le zice zgrimin¡e¿i“ (M. Ioni¡å, op. cit., p. 169).„Zgrimin¡e¿ii au mare putere“ (Ibid., p. 170). Credin¡ele populare îl caracte-rizeazå astfel pe zgrimin¡e¿: „îi on om care are putere mare. El umblå numaipå stre¿inå ¿i doarme în ¿urå. Da’n caså la om nu se bagå. Åla poartåvremålile ¿i så suie på balaur. Îi poate porunci la balaur“ (Ibid., p. 165).Interesant ni se pare ¿i faptul cå acest termen a fost preluat ¿i de meteoro-logia popularå, dupå cum atestå cuvântul gremin¡ie¿, glosat în felulurmåtor: „nume de nor care poartå grindinå“ (P. Coman, op. cit., p. 37).Etimologia termenului este încå neclarå: A. Oi¿teanu, pornind de la osugestie a lui V. Jagiå, considerå cå termenul gramanzia (din it. negromanzia)„este, din punct de vedere fonetic, mai apropiat de rom. grimin¡ie¿ ¿igrimincea, atestate în Ardeal ca sinonime pentru gråbun¡as“ (A. Oi¿teanu,op. cit., p. 227); nu credem înså cå aceastå solu¡ie etimologicå este corectå.

adj. = adjectivarh. = arhaicarom. = aromânbg. = bulgar(å)com. = comunåed. = edituråex. = exempluf. a. = fårå anfasc. = fascicolafr. = francezågr. = grech. = hartåibid. = ibidemind. = indicativit. = italian(å)jud. = jude¡lb. = limbålat. = latinåmagh. = maghiar(å)MN = material necartografiatms. = manuscrisn. a. = nota autoruluin. n. = nota noastrånr. = numårop. cit. = opus citatum

Abrevieri

p. = paginåpl. = pluralpop. = popularpp. = paginileprez. = prezentrev. = reviståsb. = sârb(å)scr. = sârbocroat(å)sg. = singularsp. = spaniol(å)subst. = substantiv¿.u. = ¿i urmåtoriitc. = turc(å)ucr. = ucrainean(å)urm. = urmåtoriiv. = vezivb. = verbv. fr. = vechi francezv.it. = vechi italianv.rom. = vechi românescv.prov. = vechi provensalvol. = volumulv.sp. = vechi spaniolv.sl. = vechi slav

AAF „Anuarul Arhivei de folclor“, Cluj, 1932 ¿.u.G. Alexici, Texte Gheorghe Alexici, Texte din literatura poporanå

româneascå, I, Budapesta, 1899ALIL „Anuar de lingvisticå ¿i istorie literarå“, Ia¿i,

Filiala Academiei, 1965 ¿.u.AL Mold. Atlasul lingvistic moldovenesc, redactat de Rubin

Udler ¿i Victor Comarni¡ki, I, Fonetica (1968), II,Lexicul (1972), Chi¿inåu

ALR I Atlasul lingvistic român, publicat de Muzeul limbiiromâne din Cluj, sub conducerea lui SextilPu¿cariu, vol. I, Cluj, 1938, vol. II, Sibiu, Leipzig,1944, de Sever Pop

ALR II Atlasul lingvistic român, publicat de Muzeul limbiiromâne din Cluj, vol. I, Sibiu, Leipzig, 1940,de Emil Petrovici

ALRR Mar Atlasul lingvistic român pe regiuni, Maramure¿,de Petre Neiescu, Grigore Rusu, Ion Stan, vol. I-II,Bucure¿ti, Ed. Academiei, 1969-1973

ALRR Trans Atlasul lingvistic român pe regiuni, Transilvania,de Grigore Rusu, Victor Bidian, Dumitru Lo¿on¡i,Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1982

ALR SN Atlasul lingvistic român, serie nouå, sub redac¡ialui Emil Petrovici, vol. I-VII, Bucure¿ti, 1956-1972

ALRT II Atlasul lingvistic român. Texte dialectale culesede Emil Petrovici, Sibiu-Leipzig, 1942

AMET „Anuarul Muzeului etnografic al Transilvaniei“,Cluj-Napoca, 1963-1969

Anon. Car. Anonymus Caransebensiensis (Dictionariumvalachico-latinum), text din 1670

Abrevieri bibliografice

302

Antologie Antologie de folclor din jude¡ul Maramure¿, I, redac-tor Ion Chi¿ ªter, Asocia¡ia etnografilor ¿i folclori¿-tilor din jude¡ul Maramure¿, Baia-Mare, 1980

AUB „Analele Universitå¡ii Bucure¿ti“, seria Limbå¿i literaturå, Bucure¿ti, 1952 ¿.u.

AUI „Analele Universitå¡ii Al. I. Cuza“, Ia¿i, serie nouå,Ia¿i, 1955 ¿.u.

AUT „Analele Universitå¡ii Timi¿oara“, seria ªtiin¡efilologice, Timi¿oara, 1963 ¿.u.

BGL Damian P. Bogdan, Glosarul cuvintelor române¿tidin documentele slavo-române, Ed. AcademieiRomâne, 1946

V. Bogrea, Pagini Vasile Bogrea, Pagini istorico-filologice, Ed. Dacia,Cluj-Napoca, 1971

G. Bråtescu, Vråjitoria Gheorghe Bråtescu, Vråjitoria de-a lungul timpului,Ed. Politicå, Bucure¿ti, 1985

G. Bråtescu, Grija Gheorghe Bråtescu, Grija pentru sånåtate,Ed. Medicalå, Bucure¿ti, 1988

CADE Ion-Aurel Candrea, Gheorghe Adamescu, Dic¡ionarulenciclopedic ilustrat „Cartea Româneascå“, Bucure¿ti,1931

Calendarul Ion Bogdan, Mihai Olos, Nicoarå Timi¿, Calendarul Maramure¿ului Maramure¿ului, Baia-Mare, 1980I.A. Candrea, Folclorul1 Ion-Aurel Candrea, Folclorul medical român

comparat. Medicina magicå, Bucure¿ti, Ed. Casaªcoalelor, 1944

I.A. Candrea, Folclorul2 Ion-Aurel Candrea, Folclorul medical româncomparat, Ed. Polirom, Ia¿i, 1998

P. Caraman, Petru Caraman, Descolindatul în orientul ¿i sud-estul Descolindatul Europei, Ed. Universitå¡ii „Al.I. Cuza“, Ia¿i, 1997CCS Caietul „Cercului de studii“, vol. IV (1984),

vol. VII/1 (1989), Timi¿oaraCDDE Ion-Aurel Candrea, Ovid Densusianu, Dic¡ionarul

etimologic al limbii române, Elementele latine,fascicolele I-IV, Bucure¿ti, 1907-1914

CIHAC Alexandru de Cihac, Dictionnaire d’etymologie daco-romane, Éléments slaves, magyars, turcs, grecs-moderne et albanais, Francfort S/N, 1879

CILRV Florica Dimitrescu, Contribu¡ii la istoria limbiiromâne vechi, Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1979

CL „Cercetåri de lingvisticå“, Cluj, 1956 ¿.u.

Valeriu Bålteanu

303

Compendiu Tratat de dialectologie româneascå, Ed. Scrisul Românesc,Craiova, 1984

L. Costin, Graiul Lucian Costin, Graiul bånå¡ean, vol. I, Timi¿oara,1926, vol. II, Turnu-Severin, 1934

G. Co¿buc, Elementele George Co¿buc, Elementele literaturii poporale,Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1986

Credin¡i1 Artur Gorovei, Credin¡i ¿i supersti¡ii ale poporuluiromân, Socec, Bucure¿ti, 1915

Credin¡i2 Artur Gorovei, Credin¡i ¿i supersti¡ii ale poporuluiromân, Ed. Grai ¿i suflet – Cultura Na¡ionalå,Bucure¿ti, 1995

ªt. Cristescu- Gospodåria în credin¡ele ¿i riturile magice ale femeilor Golopen¡ia, din Drågu¿ (Fågåra¿), extras din Drågu¿, un sat din

ºara Oltului, 1940CV „Cum vorbim“, Bucure¿ti, 1949 ¿.u.DA Dic¡ionarul limbii române, tom I (pår¡ile I-III), tom II,

(pår¡ile I-III), a – lojni¡å, editat de AcademiaRomânå, Bucure¿ti, 1913-1949

DAL’ Vladimir Ivanovici Dal’, Tolkovyj slovar’ jivogovelikorusskogo jazyka, I (1979), II (1979), III (1980),IV (1980), Ed. Ruskij Jazyk, Moscova

DAS Marin Bucå, Ivan Evseev, Francisc Kiraly,Dumitru Cra¿oveanu, Livia Vasilu¡å, Dic¡ionaranalogic ¿i de sinonime al limbii române,Ed. ªtiin¡ificå ¿i Enciclopedicå, Bucure¿ti, 1978

DDRF Frédéric Damé, Nouveau dictionnaire roumain-français, Imprimérie de l’état, Bucure¿ti, 1893-1895

DEX Dic¡ionarul explicativ al limbii române, Ed. Universenciclopedic, Bucure¿ti, 1998

DGLR Vasile Breban, Dic¡ionarul general al limbii române,Ed. ªtiin¡ificå ¿i Enciclopedicå, Bucure¿ti, 1987

DERS Dic¡ionarul elementelor române¿ti din documenteleslavo-române, 1374-1600, Ed. Academiei, Bucure¿ti,1981, redactor responsabil Gheorghe Bolocan

DESLR Alexandru Resmeri¡å, Dic¡ionarul etimologico-semantic al limbii române, Craiova, 1924

Dialectologie românå Matilda Caragiu Mario¡eanu, ªtefan Giosu,Liliana Ionescu Ruxåndoiu, Romulus Todoran,Dialectologie românå. Ed. Didacticå ¿i Pedagogicå,Bucure¿ti, 1977

DIR Documente ¿i însemnåri române¿ti din secolul al XVI-lea,editori Gheorghe Chivu, Magdalena Georgescu,

Abrevieri bibliografice

304

Magdalena Ioni¡å, Alexandru Mare¿, AlexandraRoman-Moraru, Bucure¿ti, 1979

DLR Dic¡ionarul limbii române, serie nouå, literele M-º,Bucure¿ti, Editura Academiei, 1965-1995

DLR ms. Dic¡ionarul limbii române (manuscris), litera V,Institutul de Filologie Românå „A. Philippide“, Ia¿i

DLRLC Dic¡ionarul limbii române literare contemporane,vol. I-IV, Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1955-1957

DLRLV Mariana Costinescu, Magdalena Georgescu,Florentina L. Zgraon, Dic¡ionarul limbii româneliterare vechi, Ed. ªtiin¡ificå ¿i Enciclopedicå,Bucure¿ti, 1987

DLRM Dic¡ionarul limbii române moderne, Ed. Academiei,Bucure¿ti, 1958

DLRV Gheorghe Mihåilå, Dic¡ionar al limbii române vechi,Ed. Enciclopedicå Românå, Bucure¿ti, 1974

DMDMR Ivan Evseev, Dic¡ionar de magie ¿i mitologieromâneascå, Ed. Amarcord, Timi¿oara, 1997

DOR Nicolae A. Constantinescu, Dic¡ionar onomasticromânesc, Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1963

DR „Dacoromania”, Cluj, 1920-1921 ¿.u.DSB Dic¡ionarul subdialectului bånå¡ean, I-IV, Timi¿oara,

1985-1987DULR Lazår ªåineanu, Dic¡ionarul universal al limbii

române, Ed. Scrisul Românesc, edi¡ia a VI-a, f.a.FC Formarea cuvintelor în limba românå, vol. I-III,

Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1970-1989, redactoriresponsabili Alexandru Graur, Mioara Avram

FCLR Formarea cuvintelor în limba românå, BibliotecaCentralå Universitarå, coordonator M. Negreanu,control ¿tiin¡ific Aurel Nicolescu, Bucure¿ti, 1971

FD „Foneticå ¿i Dialectologie“, Bucure¿ti, 1958 ¿.u.FVR Folclor vechi românesc, Ed. Minerva, Bucure¿ti,

1990, editor Constantin CiuchindelGCR Moses Gaster, Chrestomatie românå, I-II, Leipzig,

Bucure¿ti, 1891GN Graiul nostru. Texte din toate pår¡ile locuite de

români, I-II, Bucure¿ti, 1906-1908G. Gorjan, Halima Gherasim Gorjan, Halima sau povestiri mitologhice¿ti

arabe¿ti, I-IV, Bucure¿ti, 1835-1838Gr. S. „Grai ¿i suflet“, Bucure¿ti, 1923 ¿.u.

Valeriu Bålteanu

305

B.P. Hasdeu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Etymologicum Magnum Etymologicum1 Romaniae, I-IV, Socec et Teclu, Bucure¿ti, 1887B.P. Hasdeu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Etymologicum Magnum Etymologicum2 Romaniae, I-II, Ed. Minerva, Bucure¿ti, 1970P. Ispirescu, Legende Petre Ispirescu, Legende sau basmele românilor,

Bucure¿ti, 1882P. Ispirescu, Basme Petre Ispirescu, Basme, Ed. pentru Literaturå,

Bucure¿ti, 1962LL „Limbå ¿i literaturå“, Bucure¿ti, 1955 ¿.u.LR „Limba românå“, Bucure¿ti, 1957 ¿.u.S.Fl. Marian, Simion Florea Marian, Ornitologia popularå românå, Ornitologia I, II, Tipografia R. Eckhardt, Cernåu¡i, 1883S.Fl. Marian, Descântece Simion Florea Marian, Descântece poporane române,

Tipografia R. Eckhardt, Cernåu¡i, 1886S.Fl. Marian, Nunta Simion Florea Marian, Nunta la români, Tiparul

Carol Göbl, Bucure¿ti, Edi¡iunea AcademieiRomâne, 1890

S.Fl. Marian, Na¿terea1 Simion Florea Marian, Na¿terea la români, TiparulCarol Göbl, Edi¡iunea Academiei Române,Bucure¿ti, 1892

S.Fl. Marian, Simion Florea Marian, Înmormântarea la români, Înmormântarea1 Edi¡iunea Academiei Române, Bucure¿ti, 1892S.Fl. Marian, Vråji1 Simion Florea Marian, Vråji, farmece ¿i desfaceri,

Tipografia Carol Göbl, Bucure¿ti, 1893S.Fl. Marian, Vråji2 Simion Florea Marian, Descântece poporane române.

Vråji, farmece ¿i desfaceri, Ed. Coresi, Bucure¿ti,1994

S.Fl. Marian, Sårbåtorile Simion Florea Marian, Sårbåtorile la români, vol. I(1898), vol. II (1899), vol. III (1901), Edi¡iuneaAcademiei Române, Bucure¿ti

S.Fl. Marian, Insectele Simion Florea Marian, Insectele în limba, credin¡ele¿i obiceiurile românilor, Ed. Academiei Române,Bucure¿ti, 1903

S.Fl. Marian, Legendele Simion Florea Marian, Legendele Maicii Domnului,Tipografia Carol Göbl, Ed. Academiei Române,Bucure¿ti, 1904

S. F. Marian, Simion Florea Marian, Înmormântarea la români, Înmormântarea2 Ed. Grai ¿i suflet – Cultura Na¡ionalå, Bucure¿ti, 1995MD Materiale ¿i cercetåri dialectale, I, Bucure¿ti, 1960I. Mu¿lea, Cercetåri Ion Mu¿lea, Cercetåri etnografice ¿i de folclor, I,

Ed. Minerva, Bucure¿ti, 1971

Abrevieri bibliografice

306

NALR Ban. Noul Atlas lingvistic pe regiuni, Banat, de PetreNeiescu, Emil Beltechi, Ioan Faiciuc, NicolaeMocanu, Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1980

NALR Mold.-Bucov. Noul Atlas lingvistic al României, Moldova¿i Bucovina, Date despre localitå¡i ¿i informatori,de Vasile Arvinte, Stelian Dumistråcel,Ion A. Florea, Ion Nu¡å, Adrian Turcule¡,Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1987

NALR Olt. Noul Atlas lingvistic pe regiuni, Oltenia, I-IV,întocmit de Teofil Teaha, Ion Ionicå¿i Valeriu Rusu, sub conducerea luiBoris Cazacu, Ed. Academiei, 1967-1980,

NALR-T Noul Atlas lingvistic român pe regiuni, Moldova¿i Bucovina, Texte dialectale, culese de StelianDumistråcel ¿i publicate de Doina Hreabcå¿i Ion Horia Bârleanu, vol. I, partea 1,Ed. Academiei Române, Ia¿i, 1993

E. Niculi¡å-Voronca, Elena Niculi¡å-Voronca, Datinile Datinile1 ¿i credin¡ele poporului român, I, Cernåu¡i, 1903E. Niculi¡å-Voronca, Elena Niculi¡å-Voronca, Datinile Datinile2 ¿i credin¡ele poporului român, I, II, Ed. Saeculum I.O.,

Bucure¿ti, 1998T. Pamfile, Boli Tudor Pamfile, Boli ¿i leacuri, dupå datinile

¿i credin¡ele poporului român, Socec, Bucure¿ti, 1911T. Pamfile, Agricultura Tudor Pamfile, Agricultura la români, Socec,

Bucure¿ti, 1913T. Pamfile, Sårbåtorile1 Tudor Pamfile, Sårbåtorile de toamnå ¿i postul

Cråciunului, Socec, Bucure¿ti, 1914T. Pamfile, Sårbåtorile2 Tudor Pamfile, Sårbåtorile la români, Ed. Saeculum

I.O., Bucure¿ti, 1997T. Pamfile, Du¿mani Tudor Pamfile, Mitologie româneascå, I, Du¿mani

¿i prieteni ai omului, Socec, Bucure¿ti, 1916T. Pamfile, Comorile Tudor Pamfile, Mitologie româneascå, II, Comorile,

Academia Românå, Socec, Bucure¿ti, 1916T. Pamfile, Dragostea Tudor Pamfile, Dragostea în datina tineretului

român, Ed. Saeculum I.O., Bucure¿ti, 1998ªt. Pa¿ca, Glosar ªtefan Pa¿ca, Glosar dialectal, Ed. Academiei

Române, Bucure¿ti, 1928Gh. Pavelescu, Gheorghe Pavelescu, Cercetåri de etnoiatrie în zona Cercetåri de etnoiatrie Sebe¿ului, în AAF, V, 1943Gh. Pavelescu, Mana Gheorghe Pavelescu, Mana în folclorul românesc,

Sibiu, Tipografia Krafft, 1944

Valeriu Bålteanu

307

Gh. Pavelescu, Gheorghe Pavelescu, Cercetåri asupra magiei la Cercetåri românii din Mun¡ii Apuseni, Imprimeria Na¡ionalå,

Bucure¿ti, 1945Gh. Pavelescu, Gheorghe Pavelescu, Cercetåri folclorice în sudul Cercetåri folclorice jude¡ului Bihor, în AAF, VIII, 1945PPR Poezii populare române¿ti, II, Ed. Minerva,

Bucure¿ti, 1989, editor Ion NijloveanuC. Rådulescu-Codin, Constantin Rådulescu-Codin, Literaturå popularå, I,

Ed. Minerva, Bucure¿ti, 1986REF „Revista de etnografie ¿i folclor“, Bucure¿ti,

1956 ¿.u.REW W. Meyer-Lübke, Romanisches etymologisches

Wörterbuch, Heidelberg, 1935RLªL „Revista de lingvisticå ¿i ¿tiin¡å literarå“, editatå

de Academia de ªtiin¡e a Moldovei, Chi¿inåu,1958 ¿.u.

Rsl „Romanoslavica“, Bucure¿ti, 1958 ¿.u.I.G. Sbiera, Pove¿ti1 Ion G. Sbiera, Pove¿ti poporale române¿ti,

Tipografia arhiepiscopalå, Cernåu¡i, 1886I.G. Sbiera, Pove¿ti2 Ion G. Sbiera, Pove¿ti ¿i poezii populare,

Ed. Minerva, Bucure¿ti, 1971SCL „Studii ¿i cercetåri lingvistice“, Bucure¿ti, 1951 ¿.u.SCRIBAN Augustin Scriban, Dic¡ionarul limbii române¿ti,

Edi¡iunea întâi, Ia¿i, 1939SC ªt „Studii ¿i cercetåri ¿tiin¡ifice“, Filologie,

Academia Românå, Filiala Ia¿i, Ia¿i, 1950 ¿.u.E. Sevastos, Nunta Elena D. O. Sevastos, Nunta la români,

Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1889E. Sevastos, Literaturå Elena D. O. Sevastos, Literaturå popularå, II,

Ed. Minerva, Bucure¿ti, 1990SMFC Studii ¿i materiale privitoare la formarea cuvintelor în

limba românå, vol. I-VI, Bucure¿ti, 1959-1972SMIM „Studii ¿i materiale de istorie medie“, Bucure¿ti,

1956 ¿.u.SMPTRE Studii ¿i materiale privitoare la terminologia

româneascå etnobotanicå, Tipografia Universitå¡iidin Timi¿oara, 1986

Supersti¡iile Gh. F. Ciau¿ianu, Supersti¡iile poporului românîn asemånare cu ale altor popoare vechi sau noi,Academia Românå, Bucure¿ti, 1914

ªez. „ªezåtoarea“, Revistå pentru literaturå ¿itradi¡iuni populare, Fålticeni, 1882 ¿.u.

Abrevieri bibliografice

308

TM Maria Sitaru, Terminologia medicalå popularåromâneascå, Timi¿oara, 1982 (tezå de doctorat)

TDRG Heimann Tiktin, Rumänisch-deutsches Wörterbuch,Otto Harrassowitz, Wiesbaden, fasc. 1-18,1985-1989

G. Dem Teodorescu, G. Dem Teodorescu, Poezii populare române, Poezii1 Tipografia Modernå, Bucure¿ti, 1885G. Dem Teodorescu, G. Dem Teodorescu, Poezii populare române, I, II, Poezii2 Ed. Minerva, Bucure¿ti, 1981ºara Fagilor Folclor din ºara Fagilor, Cernåu¡i, studiu introductiv

Gr. Bostan, f.a.Al. Viciu, Colinde Alexandru Viciu, Colinde din Ardeal, Socec,

Bucure¿ti, 1914Al. Viciu, Glosar Alexandru Viciu, Glosar de cuvinte dialectale din

graiul viu al poporului român din Ardeal, Bucure¿ti,1906

Valeriu Bålteanu

Cartojan, Nicolae Cår¡ile populare în cultura româneascå, I, II,Ed. Enciclopedicå Românå,Bucure¿ti, 1974

Cåliman, Ion, Veselåu, Cornel Poezii populare române¿ti. Folclorul din Banat,Ed. Grai ¿i suflet – Cultura Na¡ionalå,Bucure¿ti, 1996

Câmpeanu, Eugen Substantivul. Studiu stilistic, Ed. ªtiin¡ificå ¿iEnciclopedicå, Bucure¿ti, 1975

Chevalier, Jean, Dic¡ionar de simboluri, I-III, Ed. Artemis,Gheerbrant, Alain Bucure¿ti, 1995Chi¡imia, Ion Constantin Folclori¿ti ¿i folcloristicå româneascå,

Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1968Chi¡imia, Ion Constantin Folclorul românesc în perspectivå comparatå,

Ed. Minerva, Bucure¿ti, 1971Ciau¿ianu, Gheorghe F. Glosar de cuvinte din jude¡ul Vâlcea, Bucure¿ti,

1931Cire¿, Lucia, Berdan, Lucia Descântece din Moldova, caietele Arhivei de

Folclor II, sub redac¡ia lui Ion H. Ciubotaru,Ia¿i, 1982

Ciubotaru, Ion, H., Chestionar folcloric ¿i etnografic general,Ed. Academiei, Filiala Ia¿i, 1970

Ciubotaru, Ion, H., Obiceiurile agrare, o dominantå a culturiiCiubotaru, Silvia populare din Moldova, în ALIL, tom XXIX B,

1983-1984, Ia¿iCoatu, Nicoleta Structuri magice tradi¡ionale, Ed. All, Bucure¿ti,

1997Codrescu Constantin Manual de medicinå popularå, Ed. G. Catafany,

Bârlad, 1885Coman, Mihai Sora Soarelui. Schi¡e pentru o frescå mitologicå,

Ed. Albatros, Bucure¿ti, 1983

Bibliografie

310

Coman, Petre Glosar dialectal, Bucure¿ti, 1939Cosac-Bråila, Petre Studii de etnografie medicalå românå, Descântece

¿i leacuri båbe¿ti din România, Ed. ScrisulRomânesc, Craiova, 1935

Costin, Lucian Mårgåritarele Banatului, Ed. Cartea Româ-neascå, Timi¿oara, 1925

Co¿eriu, Eugen Prelegeri ¿i conferin¡e, Ia¿i, 1994Co¿eriu, Eugen Lingvistica din perspectiva spa¡ialå ¿i antropo-

logicå, Ed. ªtiin¡ificå, Chi¿inåu, 1994Coteanu, Ion Stilistica func¡ionalå a limbii române,

Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1973Coteanu, Ion, Limba românå contemporanå, Vocabularul,Bidu Vrânceanu, Angela Ed. Didacticå ¿i Pedagogicå, Bucure¿ti, 1980Coteanu, Ion, Etimologia ¿i limba românå, Ed. Academiei,Sala, Marius Bucure¿ti, 1987* * * „I. Creangå“, Revistå de limbå, literaturå ¿i

artå popularå, redactor T. Pamfile, Bârlad,Chi¿inåu, 1908-1921

Cristescu- Practicå magicå a descântatului de strâns în satul Golopen¡ia, ªtefania Cornova, în „Arhiva pentru ¿tiin¡å ¿i reformå

socialå“, nr. 1-4, 1932Cristescu- Cum descântå „de întors“ Ana Dånilå din satul Golopen¡ia, ªtefania ªan¡, în „Arhiva pentru ¿tiin¡å ¿i reformå

socialå“, 5, 1936Cristescu- Frecven¡a formulei magice în satul Cornova, în Golopen¡ia, ªtefania „Arhiva pentru ¿tiin¡å ¿i reformå socialå“,

4, 1936Cuceu, Ion Valen¡ele magice ale povestitului, în „Anuar

de folclor“, I, Cluj, 1980Culianu, Ioan Petru Eros ¿i magie în Rena¿tere. 1484, Ed. Nemira,

Bucure¿ti, 1994Damé, Frédéric Încercare de terminologie poporanå românå,

Bucure¿ti, 1898Datcu, Iordan, Dic¡ionarul folclori¿tilor. Folclorul literarStroescu, Sabina Cornelia românesc, Ed. ªtiin¡ificå ¿i Enciclopedicå,

Bucure¿ti, 1979Densusianu, Ovid Graiul din ºara Hategului, Socec, Bucure¿ti, 1915Densusianu, Ovid Limba descântecelor, în Opere, vol. I, Ed. pentru

Literaturå, Bucure¿ti, 1968Dimitriu, Corneliu Vocabularul Cazaniei a doua a lui Coresi, în AUI,

XVI, 1970Dimitriu, Corneliu Romanitatea vocabularului unor texte vechi

române¿ti, Junimea, Ia¿i, 1973

Valeriu Bålteanu

311

Dumézil, George Mythe et épopée, II, Types épiques indo-européens.Un héros, un sorcier, un roi, Gallimard, Paris,1982

Dumistråcel, Stelian Lexic românesc, Ed. ªtiin¡ificå ¿i Enciclopedicå,Bucure¿ti, 1980

Dumistråcel, Stelian Ancheta dialectalå ca formå de comunicare,Ed. Academiei Române, Ia¿i, 1997

Dumistråcel, Stelian Expresii române¿ti, Ed. Institutului European,Ia¿i, 1997

Eliade, Mircea Istoria credin¡elor ¿i ideilor religioase, I-III,Ed. ªtiin¡ificå, Bucure¿ti, 1991

Eliade, Mircea Folclorul ca instrument de cunoa¿tere, în vol.Me¿terul Manole. Studii de etnologie ¿i mitologie,Ed. Junimea, Ia¿i, 1992

Eliade, Mircea Morfologia religiilor, Ed. Jurnal literar, Bucure¿ti,1993

Eliade, Mircea, Dic¡ionar al religiilor, Bucure¿ti, Humanitas,Culianu, Ioan Petru 1994Eliade, Mircea De la Zalmoxis la Genghis-han, Humanitas,

Bucure¿ti, 1995Eliade, Mircea Ocultism, vråjitorie ¿i mode culturale, Humanitas,

Bucure¿ti, 1997Eretescu, Constantin Fiin¡ele mitologice în legendele române¿ti, în REF,

2, 1967Evseev, Ivan Cuvânt, simbol, mit, Ed. Facla, Timi¿oara, 1983Evseev, Ivan Simboluri folclorice, Ed. Facla, Timi¿oara, 1987Evseev, Ivan Dic¡ionar de simboluri ¿i arhetipuri culturale,

Ed. Amarcord, Timi¿oara, 1994* * * „Familia“, revistå editatå de I. VulcanFochi, Adrian Datini ¿i eresuri populare de la sfâr¿itul secolului

al XIX-lea, Ed. Minerva, Bucure¿ti, 1976* * * Folclor din Transilvania, I-IV, edi¡ie îngrijitå

de Ioan ªerb, Ed. pentru Literaturå, Bucure¿ti,1962-1969

* * * Folclor din Moldova, texte alese din colec¡iiinedite de Mihail Coståchescu, I, edi¡ie îngrijitå¿i studiu introductiv de Gheorghe Ivånescu¿i Vasile ªerban, Ed. pentru Literaturå,Bucure¿ti, 1969

* * * Folclor din Oltenia ¿i Muntenia, Texte alese dincolec¡ii inedite, I-V, edi¡ie îngrijitå de IordanDatcu, Ed. pentru literaturå, Bucure¿ti,1967-1970

Bibliografie

312

* * * Folclor din Dobrogea, edi¡ie realizatåde Constantin Bråiloiu, Emilia Comi¿el,Tatiana Gålu¿cå-Crâ¿maru, Ed. Minerva,Bucure¿ti, 1978

Frazer, James George Creanga de aur, I-IV, Ed. Minerva, Bucure¿ti, 1980Frazer, James George Folclorul în Vechiul Testament, Ed. Scripta,

Bucure¿ti, 1995Frå¡ilå, Vasile Lexicologie ¿i topomie româneascå, Ed. Facla,

Timi¿oara, 1987Frå¡ilå, Vasile Glosar dialectal – Valea superioarå a Târnavelor,

în ALIL, tom XXIX, 1983-1984, Ia¿iFrâncu, Teofil Rotacismul la Mo¡i ¿i Istrieni, Bucure¿ti, 1886Candrea, GheorgheFrâncu, Teofil, Românii din Mun¡ii Apuseni, Tipografia Gr. Luis,Candrea, Gheorghe Bucure¿ti, 1888Frâncu Constantin Din istoria vorbelor neregulate, în LR, 4/1980Gabinschi, Marc Conexiunile balcanice ale unor frazeologisme

române¿ti, în RLªL, 4/1992Gaster, Moses Literaturå popularå românå, Ed. pentru Literaturå,

Bucure¿ti, 1983Gåmulescu, Dorin Elemente de origine sârbocroatå ale vocabularului

daco-român, Bucure¿ti – Pancevo, 1974Gåmulescu, Dorin Influen¡e române¿ti în limbile slave de sud, I,

Ed. ªtiin¡ificå ¿i Enciclopedicå, Bucure¿ti, 1983Gherman, Traian Meteorologie popularå, Blaj, 1928Ghinoiu Ion, Obiceiuri populare de peste an. Dic¡ionar,

Ed. Funda¡iei Culturale Române, Bucure¿ti,1997

Ginzburg, Carlo Le Sabbat des sorcières, Gallimard, Paris, 1992Giuglea, George Cuvinte române¿ti ¿i romanice, Ed. ªtiin¡ificå

¿i Enciclopedicå, Bucure¿ti, 1983Giuglea, George Fapte de limbå. Mårturii despre trecutul românesc,

Ed. ªtiin¡ificå ¿i Enciclopedicå, Bucure¿ti, 1988Gorovei, Artur Credin¡i ¿i supersti¡ii ale poporului român,

Ed. Academiei Române, Bucure¿ti, 1915Gorovei, Artur Literaturå popularå, II, Ed. Minerva, Bucure¿ti,

1985Graur, Alexandru Glosar din comuna Reviga, în Buletinul Institu-

tului de Filologie Românå „A. Philippide“,Ia¿i, 5/1938

Graur, Alexandru Etimologii române¿ti, Ed. Academiei, Bucure¿ti,1963

Valeriu Bålteanu

313

Graur, Alexandru Alte etimologii române¿ti, Ed. Academiei,Bucure¿ti, 1975

Gregorian, Mihail Graiul din Clopotiva, în GS, an VII, 1937, Bucure¿tiGrigoriu-Rigo, Grigore Medicina popularå, vol. I, Bucure¿ti, 1907Gu¡u, Gheorghe Dic¡ionar latin-român, Ed. ªtiin¡ificå, Bucure¿ti,

1966Herseni, Traian Literaturå ¿i civiliza¡ie, Ed. Univers, Bucure¿ti,

1976Herseni, Traian Forme stråvechi de culturå poporanå româneascå,

Ed. Minerva, Bucure¿ti, 1977Hodo¿, Enea Poezii poporale din Banat, III, Descântece,

Ed. Asocia¡iunii, Sibiu, 1912Homorodean, Mircea Glosar dialectal din mai multe regiuni ale Tran-

silvaniei, în MD, I, 1960Hristea, Teodor Probleme de etimologie, Ed. ªtiin¡ificå, Bucure¿ti,

1968Iliescu, Ion, ªoit, Ana Cântece populare minere¿ti, Ed. pentru Literaturå,

Bucure¿ti, 1969Iona¿cu, Elena Sufixele -ar ¿i -a¿ la numele de agent, în SMFC,

I, 1959Ionescu, Anca Irina Dimitrie Cantemir ¿i studierea credin¡elor populare

ale românilor, în LL, 3/1974Ionescu, Anca Irina Lingvisticå ¿i mitologie, Bucure¿ti, Ed. Litera,

1978Ioni¡å, Maria Cartea vâlvelor, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1982Ioni¡å, Vasile Metafore ale graiurilor din Banat, Ed. Facla,

Timi¿oara, 1985Iordan, Iorgu, Limba românå contemporanå, Ed. ªtiin¡ificå,Robu, Vladimir Bucure¿ti, 1978Istrate, Gavril Limba românå literarå. Studii ¿i articole,

Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1970I¿fånoni, Doina Interferen¡e dintre magic ¿i estetic în recuzita

obiceiurilor tradi¡ionale române¿ti din ciclulvie¡ii (rezumatul tezei de doctorat), Bucure¿ti,1996

Ivånescu, Gheorghe Istoria limbii române, Ed. Junimea, Ia¿i, 1980Ivireanul, Antim Didahii, Ed. Minerva, Bucure¿ti, 1983Jarnic, Ian Urban, Doine ¿i strigåturi din Ardeal, Bucure¿ti, 1874Bârseanu, Andrei Opincaru, cum iaste ¿i cum trebuie så hiie såteanu,Jipescu, Gligore Bucure¿ti, 1881Kernbach, Victor Dic¡ionar de mitologie generalå, Ed. ªtiin¡ificå,

Bucure¿ti, 1989

Bibliografie

314

Kernbach, Victor Universul mitic al românilor, Ed. ªtiin¡ificå,Bucure¿ti, 1995

Kiss, Emese Încadrarea substantivelor de origine maghiaråîn sistemul morfologic al limbii române,Ed. ªtiin¡ificå, Bucure¿ti, 1975

Lambrior, Alexandru Studii de lingvisticå ¿i folcloristicå, Ed. Junimea,Ia¿i, 1976

Laugier, Charles Contribu¡iuni la etnografia medicalå a Olteniei,Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1925

Leon, Nicolae Istoria naturalå medicalå a poporului român,în „Analele Academiei Române“, seria II,tom XXV, Bucure¿ti, 1903

Lévi-Strauss, Claude Antropologia structuralå, Ed. Politicå, Bucure¿ti,1978

Lobiuc, Ioan Interac¡iuni lexicale ¿i fonetice ucraino-române,în SCL, 4/1973

* * * Lexic regional, vol. I (1960), vol. II (1967),Ed. ªtiin¡ificå, Bucure¿ti

Malinowski, Bronislav Magie, ¿tiin¡å ¿i religie, Ed. Moldova, Ia¿i, 1993Mauss, Marcel, Teoria generalå a magiei, Ed. Polirom, Ia¿i,Hubert, Henri 1996Maxwell, James Magia, Ed. Univers Enciclopedic, Bucure¿ti,

1995Måru¿ca, Nicolae Graiul din comuna Borod (Bihor), în Cercetåri

de limbå ¿i literaturå, Oradea, 1968Mândrescu, Simeon Literaturå ¿i obiceiuri poporane din comuna Râpa

de Jos, comitatul Mure¿-Turda (Transilvania),Bucure¿ti, 1892

Mândrescu, Simeon Elemente ungure¿ti în limba românå, TipografiaGöbl, Bucure¿ti, 1892

Méillet, Antoine Le slave commun, Paris, 1934Méillet, Antoine Caractères generaux des langues germaniques,

Paris, 1937Mete¿, ªtefan Istoria bisericii ¿i a vie¡ii religioase a românilor

din Ardeal, I, f.a.Mihail, Zamfira Terminologia portului popular românesc,

Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1978Mihåilå, Gheorghe Împrumuturi vechi sud-slave în limba românå,

Ed. ªtiin¡ificå, Bucure¿ti, 1960Mihåilå, Gheorghe Studii de lexicologie ¿i istorie a lingvisticii,

Ed. Didacticå ¿i Pedagogicå, Bucure¿ti, 1973Mihåescu, Haralambie Influen¡a greceascå asupra limbii române pânå

în secolul al XV-lea, Ed. Academiei, Bucure¿ti,1966

Valeriu Bålteanu

315

Mironescu, Nicolae Al. O descântåtoare din Hangu (influen¡e cårturåre¿tiîn practica descântecelor), în REF, 3/1958

Mirska, Halina Unele probleme ale compunerii cuvintelor înlimba românå, în SMFC, I, 1959

* * * Monografia comunei Maltezi, 1968, materialdactilografiat, påstrat în Arhiva primårieicomunei Stelnica, jud. Ialomi¡a

* * * Monografia comunei Stelnica, 1980-1981, ma-terial dactilografiat, påstrat în Arhiva prim årieicomunei Stelnica, jud. Ialomi¡a

Moraru, Georgeta Cercetåri etnografice în Gropeni, în Studii deetnografie ¿i folclor din zona Bråilei, Bråila, 1975

Moxa, Mihail Cronicå universalå, Ed. Minerva, Bucure¿ti,1989

Muchenbled, Robert Magia ¿i vråjitoria în Europa, din Evul Mediu pânåaståzi, Humanitas, Bucure¿ti, 1997

Mu¿lea, Ion Cercetåri folclorice în ºara Oa¿ului, în AAF, IMu¿lea, Ion, Tipologia folclorului din råspunsurile la chestionareleBârlea, Ovidiu lui B.P. Hasdeu, Ed. Minerva, Bucure¿ti, 1970Mu¿u, Gheorghe Din mitologia tracilor, Ed. Cartea Româneascå,

Bucure¿ti, 1982Nestorescu, Virgil Românii timoceni din Bulgaria, Ed. Funda¡iei

Culturale Române, Bucure¿ti, 1996Nicoarå, Pavel Despre preziceri, oracole ¿i ghicit, Bucure¿ti, 1961Niculae, Cornel Dan Leacuri ¿i remedii magice din Carpa¡i,

Ed. Ethos, Bucure¿ti, 1995Nistor, Mihai Dic¡ionar de religiologie, Ia¿i, 1982Ni¡å Arma¿, Silvia L’influence roumaine sur le lexique de langues

slaves, în Rsl, 16, 1968Ni¡u, George Elemente mitologice în crea¡ia popularå

româneascå, Ed. Albatros, Bucure¿ti, 1988Oi¿teanu, Andrei Motive ¿i semnifica¡ii mitosimbolice în cultura

tradi¡ionalå româneascå, Ed. Minerva, Bucure¿ti,1989

Olteanu, Antoaneta Metamorfozele sacrului. Dic¡ionar de mitologiepopularå, Ed. Paideia, Bucure¿ti, 1998

Olteanu Antoaneta ªcoala de solomonie, Ed. Paideia, Bucure¿ti, 1999Oprea, Ioan Terminologia filozoficå româneascå modernå,

Ed. Bucure¿ti, 1996Pacu, Moise Cartea jude¡ului Covurlui, Socec, Bucure¿ti, 1891Pallou, Jean La Sorcellerie, Presses Universitaires de France,

Paris, 1985Pamfile, Tudor Påmântul, dupå credin¡ele poporului român,

Ed. Cultura Na¡ionalå, 1924

Bibliografie

316

Pamfile, Tudor, Mitologie româneascå, Ed. All, Bucure¿ti, 1997 Panea, Nicolae, Bålosu CornelObrocea, Gheorghe Folclorul românilor din Timocul bulgåresc,

Omniscop, Craiova, 1996Pan¡u, Zacharia Plante cunoscute ale poporului român, Ed. Minerva,

Bucure¿ti, 1906Papadima, Ovidiu Descântecul – structura lui artisticå, în vol.

Literaturå popularå românå, Ed. pentru Literaturå,Bucure¿ti, 1968

Papahagi, Tache Graiul ¿i folclorul Maramure¿ului, Ed. AcademieiRomâne, Bucure¿ti, 1925

Papahagi, Tache Cercetåri în Mun¡ii Apuseni, în GS, II, 1926Pascu, Giorge Sufixele române¿ti, Socec, Bucure¿ti, 1916Pârvescu, Constantin Hora din Cartal, Ed. Academiei Române,

Bucure¿ti, 1908Påcalå, Victor Monografia comunei Rå¿inari, Sibiu, 1915Påsculescu, Nicolae Literaturå popularå româneascå, Ed. Academiei

Române, Bucure¿ti, 1910Påtru¡, Ioan Folclor de la românii din Serbia, în AAF, VI,

1942Petrovici, Emil Folclor din Valea Almåjului, în AAF, III, 1935Petrovici, Emil Folclor de la mo¡ii din Scåri¿oara, în AAF, V, 1939Petrovici, Emil Note de folclor de la românii din Valea Mlavei

(Serbia), în AAF, VI, 1942Petrovici, Emil Studii de dialectologie ¿i toponimie, Ed. Academiei,

Bucure¿ti, 1968Pintilie, Costache Monografia comunei Matca (lucrare în ms.)Pintilie, Costache Monografia comunei Corod (lucrare în ms.)Piti¿, George I. ªi¿te, pricolici, necuratu (Credin¡e populare din

ªchei), în „Revista nouå“, nr. 9-10, 1890-1891,Bucure¿ti

Pompiliu, Miron Graiul românesc din Biharea, în „Convorbiriliterare“, 12, martie 1887

Pompiliu, Miron Limba, literatura ¿i obiceiurile la românii dinBiharea, în ªez., nr. 11/1903 ¿i nr. 12/1903

Pop Reteganul, Ion Pove¿ti ardelene¿ti, Bra¿ov, 1888Pop, Sever Câteva capitole din terminologia calului, în DR

5/1928Popa, Ioan I. Contribu¡ii la stadiul practicii magice în Banat,

în „Folclor literar“, I, 1967, Timi¿oaraPopescu, Radu Graiul gorjenilor de lângå munte, Ed. Scrisul

Românesc, Craiova, 1979

Valeriu Bålteanu

317

Popinceanu, Ion Religion, Glaube und Aberglanbe in der rumanischensprache, Nürnberg, 1964

Propp, Vladimir Iakovlevici Rådåcinile istorice ale basmului fantastic,Ed. Univers, Bucure¿ti, 1973

Pu¿cariu, Sextil Das rumanische Präfix des-, în „Zeitschrift fürromanische Philologie“, 63/1943

Pu¿cariu, Sextil Limba românå. Privire generalå, I, Ed. Minerva,Bucure¿ti, 1976

Ra¡iu, Anton Românii de la est de Bug, Ed. Funda¡iei CulturaleRomâne, Bucure¿ti, 1993

Rådulescu-Codin, O samå de cuvinte din Muscel, Câmpulung, 1901ConstantinRicken, Ulrich Observa¡ii asupra onomasiologiei, în LR, 4/1960Rosetti, Alexandru Limba descântecelor române¿ti, Ed. Minerva,

Bucure¿ti, 1975Rusti, Doina Dic¡ionar de simboluri din opera lui M. Eliade,

Ed. Coresi, Bucure¿ti, 1997Rusu, I. Ion Etnogeneza românilor, Ed. ªtiin¡ificå ¿i

Enciclopedicå, Bucure¿ti, 1981Rusu, Valeriu În legåturå cu derivarea cu sufixe în dacoromânå,

în FD, IV, 1962Sala, Marius Contribu¡ii la fonetica istoricå a limbii române,

Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1970Sala, Marius Dialecte în contact, în CL 2/1993Sala, Marius Limba românå, limbå romanicå, în „Academica“,

9/1995Sala, Marius, Limbile lumii. Micå enciclopedie, Ed. ªtiin¡ificåVintilå-Rådulescu, Ioana ¿i Enciclopedicå, Bucure¿ti, 1981Såhleanu, Victor De la magie la experimentul ¿tiin¡ific,

Ed. ªtiin¡ificå ¿i Enciclopedicå, Bucure¿ti, 1978Scurtu, Vasile Cercetåri folclorice în Ugocea româneascå, în

AAF, VIScurtu, Vasile Termenii de înrudire în limba românå,

Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1966Seche, Mircea Transferul terminologiei zoologice române¿ti la

denumirea unor plante, în SCL, 1/1981Sitaru, Maria Termeni de medicinå popularå româneascå (I),

în Studii de dialectologie, Timi¿oara, 1984Sitaru, Maria Nume populare de boli în descântece din Banat,

în CCS VII/1, 1989Speran¡ia, Eugeniu Contribu¡ii la filozofia magiei, Bucure¿ti, 1916

Bibliografie

318

Ste¡ko, Valerica Poezii populare din ºara Maramure¿ului,Ed. Minerva, 1990, Bucure¿ti

Stoian, Ion M. Dic¡ionar religios, Ed. Garamond, Bucure¿ti,1993

* * * Studii de dialectologie, Timi¿oara, 1981Suli¡eanu, Ghizela Despre cercetarea cu caracter monografic a

folclorului din comuna Gropeni, în Studii de etno-grafie ¿i folclor din zona Bråilei, Bråila, 1975

ªåineanu, Lazår Încercare asupra semasiologiei limbii române,Tipografia Academiei Române, Bucure¿ti, 1887

ªåineanu, Lazår Influen¡a orientalå asupra limbei ¿i culturii române,I-II, Socec, Bucure¿ti, 1900

ªtefånucå, Petre V. Folclor din jude¡ul Låpu¿na, în AAF, IIªtefånucå, Petre V. Cercetåri folclorice în Valea Nistrului de Jos, în

AAF, IVªtefånucå, Petre V. Folclor ¿i tradi¡ii populare, I, II, Ed. ªtiin¡a,

Chi¿inåu, 1991ªincai, Gheorghe Hronica românilor ¿i a mai multor neamuri, I-III,

Ia¿i, 1853-1854ªincai, Gheorghe Învå¡åturå fireascå despre surparea supersti¡iei

norodului, Ed. ªtiin¡ificå, Bucure¿ti, 1964Tocilescu, Grigore Materialuri folcloristice, III, Ed. Minerva,ºapu, Christea N. Bucure¿ti, 1981Tohåneanu, Gheorghe I. Cuvinte române¿ti, Ed. Facla, Timi¿oara, 1986Tohåneanu, Gheorghe I. Dic¡ionar de imagini pierdute, Amarcord,

Timi¿oara, 1995Todoran, Romulus Contribu¡ii de dialectologie românå, Ed. ªtiin¡ificå

¿i Enciclopedicå, Bucure¿ti, 1984Tomici, Mile Elemente lexicale române¿ti în graiul sârbesc

din localitatea Svini¡a, jude¡ul Mehedin¡i, înFD IX/1975

Trâpcea, Theodor N. Cuvinte de origine sârbeascå din dialectul bånå¡ean,în AUT, 1964

Tudose, Claudia Lexicul de bazå în secolul al XVI-lea, în SCL 5/1965¿i 6/1965

Tudose, Claudia Vocabularul fundamental al limbii române vechi,în Sistemele limbii, Ed. Academiei, Bucure¿ti,1970

Tudose, Claudia Derivarea cu sufixe în românå popularå,Ed. ªtiin¡ificå, Bucure¿ti, 1978

Valeriu Bålteanu

319

Trubaciov, Leksikografija i etimologhja, în SlovjanskoeDmitri Nikolaevici jazykoznanie, Nauka, Moscova, 1979ºurcule¡, Adrian Graiul din zona Câmpulungului Moldovenesc.

Fonetica (Rezumatul tezei de doctorat), Ia¿i, 1978ºâra, Vasile Graiul de pe Valea superioarå a ªimleului (Tran-

silvania), rezumatul tezei de doctorat, Timi¿oara,1975

ºâra, Vasile, Istoria limbii române literare, Ed. Didacticå ¿iMunteanu, ªtefan Pedagogicå, Bucure¿ti, 1978Turlan, Valentin Terminologia pescuitului în regiunea Dunårii,

în LR, 1/1971ºurlan, Valentin Elemente turce¿ti ¿i grece¿ti în terminologia

pescuitului în limba românå, în „BuletinulUniversitå¡ii din Gala¡i“, 1/1979

Udrescu, Dumitru Glosar regional, Arge¿, Ed. Academiei, Bucure¿ti,1967

Uspenski, Filologiceskie razyskanija v oblasti slovjanskichBoris Alekseevici drevnostej, Moscova, 1982Vasiliu, Alexandru Literaturå popularå din Moldova, Ed. Minerva,

Bucure¿ti, 1984Vasmer, Max Etimologiceskij slovar’ russkogo jazyka, vol. I-IV,

Moscova, 1964-1972Vrabie, Emil Influen¡a limbii române asupra limbii ucrainiene,

în Rsl, XIV, 1969Vrabie, Emil Termeni baza¡i pe metafore la români ¿i la alte

popoare, în Studii de slavisticå, I, Bucure¿ti,1969

Vuia, Romulus Studii de etnografie ¿i folclor, I-II, Ed. Minerva,Bucure¿ti, 1975, 1980

Vulcånescu, Romulus Må¿tile populare, Ed. ªtiin¡ificå ¿i Enciclopedicå,Bucure¿ti, 1970

Vulcånescu, Romulus Coloana cerului, Ed. Academiei, Bucure¿ti,1972

Vulcånescu, Romulus Dic¡ionar de etnologie, Ed. ªtiin¡ificå ¿iEnciclopedicå, Bucure¿ti, 1979

Vulcånescu, Romulus Mitologie românå, Ed. Academiei, Bucure¿ti,1985

Wald, Lucia, Introducere în studiul limbii ¿i culturii indoeuropene,Slu¿ansky, Dan Ed. Academiei, Bucure¿ti, 1987Wald, Henri Realitate ¿i limbaj, Ed. Academiei, Bucure¿ti,

1968Webster, Henri Le tabou, Ed. Payot, Paris, 1952

Bibliografie

320

Zanne, Iuliu Proverbele românilor, I-X, Bucure¿ti, 1895-1903Zugun, Petru Unitate ¿i varietate în evolu¡ia limbii române,

Ed. Junimea, Ia¿i, 1977Zugun Petru Cuvinte regionale în dic¡ionarul academiclatinist, în MD, II, Cluj-Napoca, 1983

Valeriu Bålteanu

Cuprins

Abordarea etnolingvisticå a magiei populare române¿ti

(Valeriu Bålteanu) .......................................................................... 5A ............................................................................................................. 11

B .............................................................................................................. 27

C ............................................................................................................. 59D ............................................................................................................. 78

F ............................................................................................................ 118

G ........................................................................................................... 138H ........................................................................................................... 144

I ............................................................................................................. 146

Î ............................................................................................................. 150J ............................................................................................................. 163

L ............................................................................................................ 166

M .......................................................................................................... 175N ........................................................................................................... 195

O ........................................................................................................... 201

P ............................................................................................................ 209R............................................................................................................ 225

S ............................................................................................................ 233

ª ............................................................................................................ 262T ............................................................................................................ 268

322

º ............................................................................................................ 273

U ........................................................................................................... 276

V ........................................................................................................... 280Z............................................................................................................ 296

Abrevieri ............................................................................................. 299

Abrevieri bibliografice .................................................................... 301Bibliografie ......................................................................................... 309