ASOCIAŢIA ARHEO VEST TIMIŞOARA

ARHEOVEST

III1

-IN MEMORIAM FLORIN MEDELEȚ-

Interdisciplinaritate în Arheologie și Istorie

Timişoara, 28 noiembrie 2015

JATEPress Kiadó

Szeged 2015

Editori: Sorin FORŢIU Andrei STAVILĂ Consilier științific: Dorel MICLE Coperta: Aurelian SCOROBETE, http://www.reinhart.ro/ Foto copertă: Aurelian SCOROBETE Această lucrarea a apărut sub egida:

© ArheoVest, Timișoara, 2015 Președinte Lorena VLAD

www.arheovest.com

referință bibliografică

ISBN 978-963-315-264-5

Avertisment

Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor revine în totalitate autorilor.

DVD-ROMul conține contribuțiile în varianta color precum și imaginile la rezoluția maximă trimisă de autor.

509

NOI DESCOPERIRI DE EPOCĂ OTOMANĂ PE VALEA CASIMCEI: CHEIA-PAZVANT

Valentina Mihaela Voinea*, Bartłomiej Sz. Szmoniewski**, Anca Popescu***, Aurel Mototolea****, Mihai Florea*****

* Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Constanța; vialia_rahela@yahoo.fr ** Institute of Archaeology and Ethnology, Polish Academy of Sciences, Kraków, PL; bartheque@yahoo.fr *** Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”, București; amilo49@yahoo.fr **** Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Constanța; aurelmototolea@yahoo.com ***** Muzeul Național de Istorie a României; mihaimfs@yahoo.com Abstract. The Casimcea River Valley archaeological research, realised in the frame of the Romanian-Polish project Central Dobrudja – Landscape Changes and Human-Environment Interactions from Neolithic to Middle Ages (2014 – 2016), led to identify new archaeological sites in the microregion of Cheile Dobrogei – Casian. In this study we will present two of these sites, i.e. a rural settlement dated back to the Ottoman times and related with it cemetery. The settlement discoveries revealed various aspects of the human activities (dwellings, kilns, ovens, traces of the metal working, various types of pottery etc.), being outlined a relatively long-dwelling, at least two housing sequences. The graves discovered in the cemetery show funerary rite and burials, which belong both Christian and Muslim traditions. Therefore, in this stage of the research, we cannot tell more about the ethnic origin of the community settled in presented microregion. The preliminary analysis of these archaeological discoveries allow to specify chronological frames from XVIth to XVIIth centuries AD. This chronology places presented sites among the earliest one known in Dobrudja. Keywords: rural settlement, cemetery, landscape changes, Ottoman period, XVIth – XVIIth centuries, Casimcea river Valley, Central Dobrudja.

Cercetările arheologice desfășurate pe Valea Casimcei, în cadrul proiectului româno-polon Central Dobrudja – Landscape Changes and Human-Environment In-teractions from Neolithic to Middle Ages (2014 – 2016), au dus la identificarea unor noi situri arheologice în microregiunea Cheile Dobrogei – Casian, datate din preistorie până în perioadă medievală. Subiectul studiului de față îl constituie două dintre aces-te puncte, respectiv o așezare rurală de epocă otomană și necropola acesteia, ambele situate pe malul stâng, cu aspect colinar, al Casimcei, zonă de pășunat cunoscută de localnici sub numele de Dealul Pazvant (Fig. 2–3).

510

Fig. 1. Hartă Valea Casimcei.

511

1. Cadrul natural și modificări de peisaj Valea Casimcei reprezintă cel mai dezvoltat sistem fluviatil din Dobrogea de

Nord și al doilea ca mărime din regiune (după bazinul Urluia), însumând aproxima-tiv o suprafață de 755 km2 și o lungime de 70 de km, fiind situat în totalitate într-o unitate de podiș vechi peneplenizat; are o structură geologică complexă (Fig. 1), dife-rită de la un segment la altul în privința energiei de relief și a densității de drenaj, de-a lungul cursului fiind înregistrată “o distribuție neuniformă și diferențiată în cadrul bazinului hidrografic Casimcea datorită multitudinii de agenți și implicit de procese care acționează în cadrul acesta.”1.

Cu o alimentare subterană de 65%, râul Casimcea are un caracter permanent, rulând cel mai mare volum de apă dintre râurile din Dobrogea.2 De aceea, în perioada mai – septembrie, când regimul pluviatil este mai ridicat, se produc viituri rapide îndeo-sebi pe segmentul mijlociu al Văii Casimcea, între Ghelengic și Visterna. Măsurăto-rile înregistrate în stația hidrometrică Cheia între anii 1959–2011 indică momente de depășire a pragului critic, îndeosebi în lunile mai – iulie, și un total de 60 de inundații. În iulie 2005, cotele de inundații au fost depășite cu peste 3 m, ajungându-se la un maximum de debit3 de 384 m3/s. Comparând aceste date cu cele obținute pentru alte stații hidrometrice din Dobrogea, inclusiv cu cea de la Casimcea, situată în amonte, observăm un trend ascendent, respectiv un risc de depășire a pragului critic mult mai mai mare4.

Transformările geomorfologice ale Văii Casimcea au fost accentuate în ulti-mile decenii și de acțiuni antropice5. Defrișarea livezii de pe Dealul Pazvant, deficitul de umiditate din sol și pășunatul excesiv au dus la accentuarea fenomenului de ero-ziune și la distrugerea habitatului de stepă prin înlocuirea speciilor rare, protejate (Stipa capillata, Astragalus cornutus, Dianthus pallens), cu specii rezistente și inva-zive. Amenajarea iazului din fața Peșterii Casian (în perioada 2005–’07) a modificat și mai mult ecosistemul, albia râului lărgindu-se foarte mult prin erodarea depunerilor loessoidale de pe malul drept. Prăbușirile de teren de pe Dealul Pazvant, produse după inundațiile din 2012, au scos la lumină, printre aglomerări de pietre, oase umane și fragmente de calotă craniană, cercetările ulterioare confirmând aici existența unei necropole medievale.

1 Comănescu, 2000, p. 117. 2 Popescu, Ielenicz, p. 123. 3 Bănică S., Bănică R., 2013, p. 86. 4 Telteu et alii, 2013, fig 2, p. 79 5 Din informațiile sătenilor, în anii 1950–’60, pe Dealul Pazvant au fost cultivați pomi fructi-feri și viță de vie, ulterior terenul fiind transformat în pășune.

512

Fig. 2. Hartă zona Cheia – Casian.

Fig. 3. Hartă cu secțiunile din necropola Pazvant I și așezarea Pazvant II.

513

2. Pazvant I Până în prezent, în cele trei secțiuni deschise în zona necropolei au fost identi-

ficate opt morminte: șase având schelete bine conservate, unul în mare parte distrus de alunecări de teren și un mormânt cu depunere secundară.

Practicarea unei săpăturii de salvare în dreptul calotei craniene vizibile în malul rupt după viitura din 2012, respectiv deschiderea secțiunii S.I (2 × 1,5 m), a dus la dezvelirea primului complex funerar.

Mormântul M.1 conţine un schelet de adult în poziție decubitus dorsal, ori-entat V – E, având capul înclinat spre umărul drept, cu brațele îndoite din coate și palmele așezate pe bazin (cea stângă) și piept (cea dreaptă) (Fig. 6/M.1). Între falan-gele mâinii stângi s-a descoperit o monedă (Fig. 11/1). Piesa6, ușor deteriorată și per-forată (Ag, 11 mm, 0,26 g), este o akçe7 emisă în timpul sultanului Murad al III-lea (1574–1595), după reforma din anii 1584–15868. Greutatea redusă, sub media emisi-unilor reformei9, dar apropiată de cea standard a anului 1600 (0,29 g)10, ne face să con-siderăm că este vorba de o emisiune Kostantiniye de la sfârşitul domniei lui Murad al III-lea11. În umplutura gropii au apărut fragmente de lemn.

Din 2014 a început cercetarea sistematică a necropolei fiind deschise secţiunile S.II / 2014 (4 × 6 m) și S.III / 2015 (3 × 4,5 m, prelungită cu o caseta de 1,50 × 1,50 m). În secțiunea S.II, sub cinci aglomerări de pietre surprinse la adâncimea de 0,30–0,50 m (Fig. 4), au apărut trei morminte (M.2, M.3 și M.5) și o groapă cu depunere secundară (M.4).

Mormântul M.2 (Fig. 6/M.2) – la est de o aglomerare de pietre, la adâncimea de 1,40 m a apărut un schelet de adult în poziția decubitus dorsal, orientat N/NE – S/SV, având capul înclinat spre umărul drept, brațul stâng pe bazin și brațul drept întins pe lângă corp; lângă falangele mâinii drepte s-a descoperit o cataramă de fier, puternic corodată. Deasupra scheletului și în zona brațului stâng s-au descoperit fragmente de lemn.

Mormântul M.3 (Fig. 6/M.3) – la est de o aglomerare de pietre, la adâncimea de 1 m s-a descoperit un schelet de adult în poziția decubitus dorsal, orientat V – E, având capul înclinat spre umărul drept, brațele întinse pe lângă corp, picioarele apro-piate în dreptul călcâielor; fără inventar funerar.

Mormântul M.4 – sub o aglomerare de pietre de aproximativ 1 m lungime, ori-entat pe direcția NE – SV; s-au descoperit oase umane, în poziţie secundară - calotă 6 O primă identificare o datorăm colegului numismat dr. Gabriel Custurea, căruia îi mulțumim și pe această cale. 7 Din păcate, moneda nu are nici pe avers, dar nici pe revers, inscripțiile integrale, ci doar parțiale, datorită dimensiunii reduse a flanului. 8 Marea devalorizare oficială a asprului – când greutatea pieselor a fost redusă de la 0,682 la 0,384 grame; Boldureanu, Bacumenco-Pîrnău, 2011, p. 240; Nicolae, Custurea, 1983-1985, p. 323. 9 0,33–0,34 g; spre exemplificare a se vedea Schindel, 2013, p. 428-431. 10 Malanima, 2009, p. 198. 11 În perioada 1585–1640, odată cu devaluarea progresivă a akçe-lei, au funcționat aproape exclusiv numai monetăriile de la Kostantiniye.

514

Fig. 4. Pazvant I, secțiunea S.I (vedere dinspre nord-vest).

Fig. 5. Pazvant II, secțiunea S.I (vedere dinspre NV).

515

craniană fragmentară, suprapusă de coaste fragmentare; inventarul funerar lipsește. Mormântul M.5 (Fig. 6/M.5) – sub o aglomerare de pietre, la adâncimea de

0,85 m a apărut un schelet de adult în poziția decubitus dorsal, orientat V – E, cu privi-rea spre est, brațele întinse pe lângă corp; fără inventar funerar.

La începutul campaniei 2015 s-a deschis o casetă mică (2 × 1 m) într-o zonă prăbușită unde erau vizibile resturi de falange. Mormântul M.6 coresponzător acestor oase umane a fost în mare parte distrus, putându-se identifica doar orientarea scheletu-lui, respectiv V – E.

În secțiunea S.III au fost cercetate alte două morminte. Mormântul M.7 (Fig. 6/M.7) – sub o aglomerare de pietre, la adâncimea de

1,25 m, s-a descoperit un schelet de adult în poziția decubitus dorsal, orientat pe direc-ția N/NV – S/SE, având capul înclinat spre umărul stâng, cu brațele întinse pe lângă corp, mâna dreaptă atinge femurul, călcâiele apropiate, poziție ce sugerează înfășu-rarea defunctului într-un material textil. Între pietre și schelet s-au descoperit resturi de lemn; fără inventar funerar.

Mormântul M.8 (Fig. 6/M.8) – sub o aglomerare de pietre, la adâncimea de 1– 1,10 m, a apărut un schelet de adult în poziția decubitus dorsal, orientat pe direcția N/NV – S/SE, având capul înclinat ușor spre umărul drept. La fel ca și în cazul mor-mântului M.7, defunctul a avut brațele întinse pe lângă corp (falangele de la mâna dreaptă suprapun capul femural) și picioarele legate într-un giulgiu, cele două calcanee fiind lipite; fără inventar funerar.

Până acum nu au fost semnalate morminte deranjate de îngropări ulterioare sau alt gen de intruziuni antropice posterioare îngropării. Identificarea celor opt com-plexe funerare, numai morminte de adulți cu inventar sărăcăcios, conturează imaginea unui cimitir medieval utilizat, o perioadă de timp relativ îndelungată, de către o comu-nitate rurală. În stadiul actual al cercetării nu se pot preciza limitele necropolei, cu excepția celei sudice, constituită în mod arbitrar de actualul curs al râului Casimcea.

3. Pazvant II La circa 400 m est de necropolă, pe panta lină a Dealului Pazvant, de o parte

și de alta a drumului comunal Cheia – Casian, în punctul Pazvant II, a fost identificată o așezare medievală, contemporană cu necropola. Comunitatea de aici a beneficiat de izvoare de apă potabilă ce se vărsau în râul Casimcea, vizibile și astăzi în zona inun-dabilă. La sud de drumul Cheia – Casian, pe panta Dealului Pazvant, s-au deschis două secțiuni – S.I și S.II; fiecare secţiune a fost împărțită de doi martori (lăţime 0,50 m) perpendiculari în patru sectoare de 4 × 4 m. În secțiunea S.I (Fig. 5), după îndepăr-tarea nivelului vegetal, la adâncimea de 0,30–0,40 m, s-au delimitat parţial două struc-turi de locuire – L.I și L.II, uşor adâncite în stratul de loess, cu pereţii ridicaţi în sistem ceamur (specific zonei de stepă).

Locuinţa L.I, dezafectată din vechime şi tăiată de o groapă contemporană, prezintă mai multe faze constructive; lipitura podelei din ultima fază a acoperit plă-cuţe provenind de la o vatră dintr-o fază anterioară (Fig. 7). În ultimul nivel de locuire s-au descoperit două vetre circulare C.1 (D = 0,85 m) şi C.9 (D = 0, 80 m). În interi-orul vetrei C.1 au apărut fragmente de strachină, pictate cu verde şi alb pe fond cără-

516

Fig. 6. Pazvant I - morminte din necropolă.

517

miziu (Fig. 9/1). În nivelul ocupaţional s-au descoperit fragmente ceramice, cele mai multe smălţuite, oase, zgură, cuie de fier, fragmente de pipă (Fig. 11/5) şi o pafta (Fig. 11/2). Locuinţa L.II corespunde ultimei secvenţe de locuire din aşezare şi taie o structură de combustie anterioară – C.8. Ea a fost cercetată pe o mică suprafaţă, în colţul de sud-est al sectorului 2: în nivelul ocupaţional s-au descoperit fragmente ceramice smălţuite, un tub de fier provenind de la o unealtă, bucăţi de zgură.

Secţionarea structurii de combustie C.812 a permis surprinderea unor detalii constructive mai puţin obişnuite pentru o astfel de amenajare: sub patul vetrei a apă-rut o peliculă de lemn carbonizat, aşezată peste un strat de scoici (toate exemplare de dimensiuni foarte mici), de origine marină13; acestea nu prezintă, însă, urme de arsură (Fig. 8).

În secțiunea S.II / 2015 s-au descoperit locuinţa L.III și o groapă menajeră C.19 de mari dimensiuni. Locuinţa, cercetată parţial, a fost uşor adâncită în loess; peste lipitura podelei s-au păstrat amprente de lemn, pelicula fiind vizibilă cel mai bine în profilul de vest al sectorului 1. Sub bucăţile de chirpici din nivelul de distrugere, într-un strat cenuşos s-au descoperit fragmente ceramice (Fig. 10) și vase întregibile (Fig. 9/2), bucăţi de zgură, oase de animale provenind de la indivizi de talie mare, frag-mente de pipă (Fig. 11/5), un fragment de sticlă, posibil toartă de vas (Fig. 11/4) și o piesă de lut de formă discoidală, perforată (Fig. 11/3).

Groapa C.19 (diametru 1,20 ×1,50 m; adâncime 1,50 m), cu profilul în formă de sac, a avut în umplutură, alături de fragmente ceramice și vase reîntregibile (Fig. 9/3–4), un bogat material osteologic; menționăm și prezența unor fragmente de coajă de ou și a unor vertebre de peşte. Pe fundul gropii, aproape de peretele de sud, s-a găsit un craniu de bovideu.

* * * Mormintele cercetate, până în prezent, ne oferă doar câteva indicii privind

posibilitatea atribuirii etnice, ipotezele de mai jos putând fi confirmate sau nu de cer-cetările viitoare.

Deasupra mormintelor au fost așezate grămezi de pietre de formă neregulată, fără urme de prelucrare, cu rolul de a delimita aria fiecărui mormânt în parte. Practica depunerii pietrelor peste umplutura mormântului apare încă de la începuturile crista-lizării doctrinei islamice14, ulterior devenind o cutumă funerară15, răspândită în special 12 Partea superioarăa complexului, fiind distrusă din vechime, nu se poate spune cu precizie dacă a funcționat ca vatră sau cuptor. 13 Cărpuș C., Cărpuș L., 2015: speciile identificate în strat aparţin faunei marine din zona lito-rală a Mării Negre, aflată la circa 30 km spre est de aşezarea cercetată; analiza primară a deter-minat câteva genuri şi specii aparţinând unor moluşte bivalve, gasteropode, ostracode, dar şi a unor organisme unicelulare precum foraminiferele. Analiza amanunțită va fi publicată într-un studiu separat, în curs de pregătire. 14 “... strictly opposed to the building of gravestones to prevent idolatry, but tolerated stones to be put on graves to protect the corpses from wild animals” (Görk, 2006, p. 6). 15 Aici trebuie subliniat conservatorismul de care dau dovadă practicile funerare din lumea isla-mică: “The published research shows that the basic Muslim burial customs did not change between the 12th and 13th centuries and the 20th century. There are, of course, variations

518

Fig. 7. Pazvant II, S.I, locuința L.I (vedere dinspre V).

Fig. 8. Pazvant II, S.I, locuințele L.I și L.II (vedere dinspre SV); detaliu C.8. connected to different regions, customs or beliefs, but the main characteristics remained stable. The most widespread type of grave is the simple pit grave, with or without sealing stones” (Gophna, 2007, p. 24).

519

în mediul rural. În Peninsula Balcanică, amenajări de pietre au fost semnalate atât în cazul mormintelor creștine cât și al celor musulmane (Gorno Novo Selo, Stara Zago-ra)16. De altfel, această practică a cunoscut o largă răspândire în timp și spațiu17. Pie-trele tombale de căpătâi, atât de frecvente în cimitirele musulmane, lipsesc totuși în necropola Pazvant I, prezența lor în zonă fiind semnalată mai târziu18. O altă formă de amenajere a gropii sepulcrale este sugerată de prezența lemnului în unele morminte. De exemplu, în mormântul M.7 prezența bucăților de lemn între stratul de pietre și oasele scheletului sugerează existența unui capac de scânduri – obicei atestat și în alte cimitire; de exemplu, la Timișoara19 și Bozhurka20 (Bulgaria).

Orientarea mormintelor este V – E, cu mici deviații datorate probabil anotim-pului înhumării. Toate scheletele au fost depuse în poziţia decubitus dorsal. Cele mai multe schelete au capul ușor înclinat spre umărul drept, cu excepția scheletului din mormântul M.7, al cărui craniu este înclinat spre umărul stâng. Orientarea privirii spre dreapta, respectiv spre Mecca (Kıbla), a fost consemnată în cazul înmormântărilor musulmane din întreaga lume otomană21. Un alt element, care poate fi legat de ritualul funerar musulman de înfășurare a corpului în material textil, îl constituie poziția mem-brelor – cele superioare strânse pe lângă corp, iar cele inferioare cu călcâiele apropi-ate sau chiar unite.

Doar în cazul momintelor cu inventar funerar brațele au fost așezate în pozi-ție diferită: brațul stâng pe bazin în mormântul M.2 și ambele brațe pe abdomen în mormântul M.1. Complexe funerare similare descoperite în necropola de la Corint (datată în aceeași perioadă) au fost atribuite unor creștini22.

Practica depunerii de monedă în mâna defunctului, ca în cazul mormântului M.1, este frecvent documentată în epoca otomană (Isaccea-Biserica Sfântul Gheor-ghe, Luncavița-Cetățuia, Enisala-La Bucluc și Enisala-La Biserică, Ester)23. Moneda apare frecvent depusă în mâna dreaptă, mai rar în cea stângă24. Trebuie precizat că, în această perioadă târzie, depunerea de monedă (și mai ales monedă otomană, în cazul creștinilor) nu mai are rol de obol al lui Charon, îndeplinind o altă funcţionalitate – talis-

16 Gaydarska, 2014, p. 8, fig. 6: aici însă delimitând aria funerară, care are pusă și piatra tom-bală specifică la căpătâi. 17 De exemplu, în Peninsula Crimeea (Rohn et alii, 2009, nota 23, p. 513) și în Israel (Gophna, 2007, p. 17, fig. 2.4 și p. 18, fig. 2.6.). 18 De exemplu, cimitirele musulmane de la Grădina (patru cimitire) și Cheia (un cimitir în pun-ctul “Vatra Satului”). 19 Drașovean et alii, 2007, p. 47-50. 20 localitate din Област Търговище (reg. Tîrgoviște) cu necropolă musulmană (Gaydarska, 2014). 21 Obiceiul este larg răspândit în lumea musulmană (Turcia: Görk, 2006, p. 5; Biçer, 2009, p. 22; Israel: Gophna, 2007, p. 16; Grecia: Rohn et alii, 2009, p. 513), precum și în zonele româ-nești aflate sub dominație otomană (Timișoara: Drașovean et alii, 2007, p. 50; Mangalia: Constantin et alii, 2007, p. 266); obiceiul îl regăsim, până astăzi, la populația turco-tătară din Dobrogea (Önal et alii, 1997, passim). 22 Rohn et alii, 2009, p. 513-514. 23 Vasiliu, 1995; Micu et alii, 2008; Stănică et alii, 2005-2006; Custurea, 1986. 24 Stănică et alii, 2005-2006: Enisala-La Biserică, M2.

520

Fig. 9. Pazvant II, ceramică sec. XVI–XVII.

521

man sau piesă cu valoare apotropaică (fiind mai importantă calitatea și proprietățile metalului (argint25) decât valoarea materială a monedei). Deși prezenţa monedelor în complexele funerare ale perioadei, în calitate de însemne cu valoare de simbol în ritu-alul funerar, este frecventă, în cazul piesei din mormântul M.1, gradul de uzură și per-forarea demonstrează că piesa a fost utilizată o perioadă de timp îndelungată, ceea ce nu ajută prea mult la stabilirea datei post quem a înmormântării, pe care o putem totuși prezuma ca fiind în primul sfert al secolului al XVII-lea.26 Monede otomane de acest tip au fost descoperite pe o arie vastă, atât în Dobrogea (la Enisala27, Isaccea și Ester28) și pe teritoriul României29, cât și în regiunile învecinate (Ucraina30, Macedonia31, Ser-bia32).

În Dobrogea, cimitire de epocă otomană au fost cercetate la Enisala33, puncte-le “La Bucluc” și “La Biserică”, Luncavița-Cetățuia34, Isaccea-Biserica Sfântul Gheor-ghe35, Ester36 și la Mangalia,37 toate datate mai târziu, respectiv secolele XVIII–XIX.

Materialul ceramic descoperit în aşezare se încadrează în tipologia generală a secolelor XVI–XVII, găsindu-și analogii printre tipurile larg întâlnite atât în Dobro-gea (la Ester, Hârșova, Enisala, Karaharman)38, cât și în alte și în alte regiuni aflate sub stăpânire otomană: Piua Petrii, Timișoara39, Bulgaria, Grecia, Serbia40. În majo-ritatea cazurilor recunoaștem produse de serie ale unor ateliere sud-dunărene şi ana-toliene. Alături de acestea menționăm prezența unor tipuri mai puțin frecvente: cera-mică majolică41, fragmente ceramice provenind de la vase cu glazură plumbiferă aduse din Orientul Apropiat42.

Paftaua descoperită în L.I se încadrează într-un tip comun secolelor XVII– XVIII, mărimea redusă putând indica o datare mai timpurie.

25 Vasilache, Tentiuc, 2012, p. 35, nota 1. 26 “Monetele în discuţie sunt un element de datare relativă a sitului (în mod special al mormin-telor), însă ele singure nu ne spun mare lucru. Numai corelate cu restul elementelor putem avea o imagine asupra perioadei în care sunt amenajate mormintele” (Drașovean et alii, 2007, p. 240). 27 Maxim, Nicolae, 1991, nr. 60, 61. 28 Custurea, 2010; Idem, 2013, p. 91, 96-97, cu bibliografia. 29 Nicolae, Custurea, 1983-1985, cu bibliografia. 30 Boldureanu, Bacumenco-Pîrnău, 2011, nr. 38-41, cu bibliografia. 31 Schindel, 2013, cu bibliografia. 32 Sreckovic, 2005, cu bibliografia. 33 Stănică et alii, 2005-2006. 34 Micu et alii, 2008. 35 Vasiliu, 1995. 36 Custurea, 1996. 37 Constantin et alii, 2007. 38 Dinu, 2009, p. 323-345; Idem, 2010, p. 303-320. 39 Idem, 2007, p. 125-141. 40 Bikić, 2003, p. 48, tip III.2; p. 117, fig. 15; p. 121, fig. 18; p. 129, fig. 22. 41 Idem, p. 130, fig. 78-3. 42 Idem, p. 136, fig. 82-5, 6, 7.

522

Fig. 10. Pazvant II, ceramică sec. XVI–XVII.

Fragmentele de pipe sunt de dimensiuni reduse, iar volumul mic al găvanului indică, de obicei, o perioadă mai timpurie43, atunci când, datorită prețului mai ridicat, se utiliza o cantitate de tutun mai redusă.

43 Costea et alii, 2007, p. 336.

523

Dobrogea a fost încorporată deplin în sistemul administrativ otoman către sfârşitul secolului al XV-lea și primii ani ai secolului următor, în vremea sultanului Bayazid II (1481–1512), în circumstanţe care încă mai necesită elucidări punctuale44. În epoca otomană, teritoriul Dobrogei (Dobruca-ili), un uc-beylik la începuturi, a făcut parte din sangeac-ul (beylerbeylik din 1599) Silistra, “ţara” Silistrei (memleket-i Silis-tre) în descrierea geografică târzie a lui Kâtip Çelebi, parte a beylerbeylik-ului Rume-liei45. Zona căreia îi aparţin descoperirile care fac obiectul acestui studiu (siturile Paz-vant I şi II) a făcut parte din kaza-ua Hârșova (unitate administrativă otomană aflată sub jurisdicţia unui cadiu), care cuprindea, până spre ultimul sfert al secolului al XVI-lea, întreg spaţiul Dobrogei de la nord de Valea Carasu (exclusiv zona deltaică a bra-ţului Chiliei). După aceea, o nouă kaza, a Babadagului, acoperind aproximativ jumă-tatea estică a kaza-lei Hârșova, va încadra aceste locuri46.

Din punct de vedere al căilor de comunicaţie transdobrogene, aşezarea Paz-vant II aparţinea axei Nord – Sud, în proximitatea “drumului turcesc” al campaniilor imperiale otomane, din secolul al XVII-lea mai ales (şahrak), pomenit de Evliya Çelebi, drum care venea de la Edirne prin Provadia – Hacıoğlupazarı/Bazargic/Dobrich – Kara-su/Medgidia – Babadag – Isaccea, spre regiunile din nordul Dunării maritime47, dar și axei Est – Vest, între Hırsova/Hârșova (la 41 km distanță) și schela maritimă Vadu/Karaharman (27 km), dezvoltată, dar mai ales fortificată48 de sultanul Murad IV (1612–1640). De asemenea, se afla și în vecinătatea râului Casimcea, a cărui funcţie de mijlocire a unei conexiuni comerciale ponto-danubiene este la ora actuală aproape necunoscută sau neglijată de cercetările istorico-arheologice.

Complexele și materialele arheologice prezentate anterior constituie o ima-gine preliminară a celor două situri, în stadiul actual al cercetării fiind posibile doar ipoteze de lucru. Așezarea din punctul Pazvant II a avut un caracter rural, dezvoltân-du-se pe o perioadă de timp relativ îndelungată, cu cel puțin două secvențe de locuire. Viață economică și socială a comunității de aici se va fi desfăşurat şi sub influenţa centrului de la Ester, cunoscut graţie documentelor otomane de la începutul secolului al XVI-lea, desigur cu o existenţă mult mai timpurie, şi a cărui remarcabilă înflorire din secolul al XVII-lea este lăudată în povestirile lui Evliya Çelebi49.

Cercetări arheologice din punctele Pazvant I și II sunt deosebit de impor-tante pentru o bună cunoaștere a strategiei de colonizare otomană în regiune. Deși

44 Popescu, 2008a, p. 643-653 și Popescu, 2008b, pentru viziunea cuceririi Dobrogei de către otomani în etape multiple, cuprinse în perioada domniilor sultanilor Mehmed I (1413–1421) și Bayazid II (1481–1512). 45 Popescu, 2008b. 46 Popescu, 2013, p. 63-70: pe la mijlocul secolului al XVI-lea, pe teritoriul iniţial al kaza-lei Hârșova, vor fi organizate mai multe noi kaza-le: pe lângă amintita kaza a Babadagului (apă-rută mai târziu decât toate celelalte, spre ultima treime a secolului), kaza-lele Tulcea, Măcin, Isaccea, desprinse din partea nordică a kaza-lei Hârșova, și kaza-ua Tekfurgölü, având ca axă Valea Carasu. 47 Gemil, 1991, p. 294-297; Popescu, 2013, p. 89-90, 139-147. 48 Iosipescu, 2004. 49 Popescu, 2012.

524

teritoriul Dobrogei a făcut parte din Imperiul Otoman mai multe secole, din punct de vedere arheologic este foarte puțin cercetat în comparație cu alte regiuni din imperiu50. De aceea, considerăm că cercetările arheologice viitoare vor oferi posibilitatea cunoaș-terii modelului cultural otoman și înțelegerii mecanismelor care au stat la baza sim-biozei etnice în zona Centrală a Dobrogei, atât în secolele XVI–XVII cât și în peri-oadele anterioare.

50 De exemplu, Baram, Caroll, 2002; Georgeon, Hitzel, 2012; Sluglett, Weber, 2010.

525

Fig. 11. Piese descoperite în necropola Pazvant I (1) și așezarea Pazvant II (2–5).

526

BIBLIOGRAFIE

Bănică S., Bănică R., 2013

Bănică, Sorin; Bănică, Ruxandra, The General Urban Plan of Casimcea territorial administrative unit, map of natural and anthropogenic risks, În: Georeview, 23, 2013, p. 82-93.

Baram, Caroll, 2002

Baram, Uzi; Caroll, Lynda (eds), A Historical Archaeology of the Ottoman Empire. Breaking New Ground, Contributions To Global Historical Archaeology (ISSN 1574-0439), Springer US, New York, Boston, Dordrecht, London, Moscow, 2002, XIV + 272 pg., ISBN 978-0-306-46311-2, 978-1-4419-3332-4, 978-0-306-47182-7 (eBook).

Biçer, 2009 Biçer, Ramazan, The physical and spiritual anatomy of death in muslim Turkish culture, În: Kelam Araștırmaları, 7, 2, 2009, p. 19-38.

Bikić, 2003 Bikić, Vesna, Gradska keramika Beograda (16–17. vek), Arhe-ološki Institut, Posebna izdanja, 39, Beograd, 2003, 187 pg., ISBN 8680093246.

Boldureanu, Bacumenco-Pîrnău, 2011

Boldureanu, Ana; Bacumenco-Pîrnău, Ludmila, Un lot de monede medievale și moderne descoperit la Cetatea Albă. Observații preliminare, În: Arheologia Moldovei, 34, 2011, p. 221-245.

Cărpuș C., Cărpuș L., 2015

Cărpuș, Cornelia; Cărpuș, Leonid, Analiza unor sedimente din aşezarea Cheia - Pazvant II. Interpretări preliminare, Comuni-care susținută la Sesiunea Internațională de Comunicări Științi-fice Pontica, Constanța, 2015, on-line http://www.minac.ro/as sets/rezumate-pontica-2015.pdf (accesat 1.10.2015).

Comănescu, 2000

Comănescu, Laura, Bazinul Casimcea. Corelația densitatea de drenaj – energia de relief, În: Revista de Geomorfologie, 2, 2000, p. 115-118.

Constantin et alii, 2007

Constantin, Robert; Radu, Laurenţiu; Ionescu, Mihai; Alexan-dru, Nicolae, Mangalia. Cercetări arheologice de salvare, În: Peuce, Serie Nouă, V, 2007, p. 241-296.

Costea et alii, 2007

Costea, Iuliana; Stănică, Aurel; Ignat, Adina, Pipe de lut desco-perite la Babadag, În: Peuce, Serie Nouă, V, 2007, p. 335-362.

Custurea, 1986 Custurea, Gabriel, Cercetările arheologice din necropola aşe-zării medievale Ester-Târguşor, În: Materiale și Cercetări Arheologice, a XVI-a sesiune anuală de rapoarte, București, 1986, p. 300-304.

Custurea, 2010 Custurea, Gabriel, Descoperirile monetare de la Ester – Târ-guşor (jud. Constanţa), În: Pontica, 43, 2010, p. 471-507.

Custurea, 2013 Custurea, Gabriel, Circulația monedei otomane în Dobrogea. Repertoriu numismatic, În: Munteanu, Cecilia (ed), Gemil, Tasin; Custurea, Gabriel; Cornea, Delia Roxana (coord.), Moștenirea

527

culturală turcă în Dobrogea, Lucrările Simpozionului inter-național, Constanţa, 24-25 septembrie 2013, Muzeul de Istorie Națională şi Arheologie Constanța, Ed. Top Form, București, 2013, 372 pg. ISBN 978-606-8550-08-4; p. 81-104.

Dinu, 2007 Dinu, Niculina, Ceramica de import, În: Draşovean, Florin; Feneşan, Costin; Flutur, Alexandru; Szentmiklosi, Alexandru; El Susi, Georgeta; Kopeczny, Zsuzsanna; M-Kiss, Hedy; Şepti-lici, Raul; Dinu, Niculina, cu o contribuţie de Ionel Popa, Timişoara în amurgul Evului Mediu. Rezultatele cercetărilor arheologice preventive din centrul istoric, Mvsevm Banaticvm Temesiense, Bibliotheca Historica et Archaeologica Banatica, XLIII, Ed. Mirton, Timişoara, 2007, 368 pg. + 15 pl., ISBN 978-973-52-0335-1; p. 127-141.

Dinu, 2009 Dinu, Niculina, Ceramica otomană descoperită în Dobrogea, În: Pontica, 42, 2009, p. 323-345.

Dinu, 2010 Dinu, Niculina, Ceramica otomană descoperită în Dobrogea, În: Pontica, 43, 2010, p. 303-320.

Drașovean et alii, 2007

Drașovean, Florin; Flutur, Alexandru; Szentmiklosi, Alexandru, Descrierea situației arheologice, În: Draşovean, Florin; Feneşan, Costin; Flutur, Alexandru; Szentmiklosi, Alexandru; El Susi, Georgeta; Kopeczny, Zsuzsanna; M-Kiss, Hedy; Şeptilici, Raul; Dinu, Niculina, cu o contribuţie de Ionel Popa, Timişoara în amurgul Evului Mediu. Rezultatele cercetărilor arheologice preventive din centrul istoric, Mvsevm Banaticvm Temesiense, Bibliotheca Historica et Archaeologica Banatica, XLIII, Ed. Mirton, Timişoara, 2007, 368 pg. + 15 pl., ISBN 978-973-52-0335-1; p. 11-84.

Ertek, 2006 Ertek, S. Deniz, Symbolic meaning of cemeteries for users: Karsiyaka cemetery case, Graduate School of Natural and Applied Sciences of Middle East Technical University, Master of Science thesis (ms), 2006, 155 pg.

Gașpar, 2014 Gaşpar, Adriana, Monumente funerare otomane descoperite în cimitirul din Timișoara – Piața Sf. Gheorghe, În: Banatica, 24-1, 2014, p. 209-224.

Gaydarska, 2014

Gaydarska, Bisserka, Multi-faith landscapes – forbidden or for-gotten times?, În: Schulz Paulsson, Bettina; Gaydarska, Bisserka (eds), Neolithic and Copper Age Monuments. Emergence, func-tion and the social construction of the landscape, BAR International Series 2625, Archeopress, Oxford, 2014, 162 pg., ISBN 978 1 4073 1260 6; p. 139-150.

Gemil, 1991 Gemil, Tahsin, Românii și otomanii în secolele XIV-XVI, Insti-tutul de Istorie “N. Iorga”, Biblioteca Istorică, LXXIV, Ed. Aca-demiei Române, București, 1991, 232 pg., ISBN 9732701986.

528

Georgeon, Hitzel, 2012

Georgeon, François; Hitzel, Frédéric (eds), Les Ottomans et le temps, Brill, Leiden – Boston, 2012, xi + 387 pg., ISBN 978-90 04211322.

Gophna et alii, 2007

Gophna, Ram; Taxel, Itamar; Feldstein, Amir, Kafr Ana. A rural settlement in the Lod Valley, În: Salvage Excavation Reports. Sonia and Marco Nadler Institute of Archaeology & Tel Aviv University, 4, 2007, p. 3-154.

Görk, 2006 Görk, Reyhan Varli, Death and Funerals in Sunni Comunities of Turkey, În: Kirkbudak, Vol. 2, 5, 2006, p. 12-24.

Iosipescu, 2004

Iosipescu, Sergiu, Dans la Dobroudja ottomane aux XVIe-XVIIIe siècles: le château-fort de Karaharman et son trésor, În: Nico-lescu, Gh. (responsabil volum); Corvisierm, André; Preda, Dumitru (coordination générale), Guerre et société en Europe. Perspectives des nouvelles recherches, Commission Française d’Histoire Militaire, Commission Roumaine d’Histoire Mili-taire, Ed. Europa Nova, București, 2004, 290 pg., ISBN 973-8158-38-9.

Malanima, 2009

Malanima, Paolo, Pre-modern european economy: one thou-sand years (10th–19th centuries), Global Economic History Se-ries, Brill, Leiden-Boston, 2009, 422 pg., ISBN 978-90-04-1782 2-9.

Maxim, Nicolae, 1991

Maxim, Mihai; Nicolae, Eugen, Monedele otomane descoperite în necropola medievală de la Enisala, În: Peuce, Serie Veche, X, 1991, p. 559-573.

Micu et alii, 2008

Micu, Cristian; Stănică, Aurel; Mihail, Florian; Maille, Michel, Observații asupra unor complexe funerare descoperite la Lun-cavița, punctul Cetățuia, În: Peuce, Serie Nouă, VI, 2008, p. 331-338.

Nicolae, Custurea, 1983-1985

Nicolae, Eugen; Custurea, Gabriel, Tezaurul monetar din seco-lul al XVI-lea descoperit la Bercioiu, jud. Vîlcea, În: Buletinul Societății Numismatice Române, 77-79, 131-133, 1983-1985, p. 309-327.

Önal et alii, 1997

Önal, Mehmet Naci; Maxim, Mihai (pref.), Sarɩgöl, Nevzat Yusuf (postf.), Din Folclorul Turcilor Dobrogeni, Ed. Krite-rion, București, 1997, 399 pg., ISBN 973-26-0466-2.

Popescu, Ielenicz, 2003

Popescu, Nicolae; Ielenicz, Mihai, Relieful Podișul Dobrogei - caracteristici și evoluție, În: Analele Universității București, Serie Geografie, 2003, p. 5-58.

Popescu, 2008a

Popescu, Anca, Dobrogea otomană (sec. XV-XVI): Disocieri teritorial-administrative şi cronologice, În: Ţeicu, Dumitru; Cândea, Ionel (coord.), Românii în Europa medievală (între Orientul bizantin și Occidentul latin). Studii în onoarea Pro-fesorului Victor Spinei, Muzeul Brăilei, Ed. Istros, Brăila, 2008, 893 pg., ISBN 978-973-1871-17-2; p. 633-653.

529

Popescu, 2008b

Popescu, Anca, The Region of Dobrudja under Ottoman Rule, Encyclopaedia of the Hellenic World, Black Sea, 2008, on-line http://blacksea.ehw.gr/Forms/fLemmaBodyExtended.aspx?lemmaID=12392 (accesat 1.10.2015).

Popescu, 2012

Popescu, Anca, Ester au XVIe siècle. Nouvelles contributions, În: Revue des Études Sud-Est Européennes, L, 1-4, 2012, p. 191-202.

Popescu, 2013 Popescu, Anca, Integrarea imperială otomană a teritoriilor din sud-estul Europei. Sangeacul Silistra (sec. XV – XVI), Ed. Muzeului Național al Literaturii Române, București, 2013, 284 pg., ISBN 978-973-167-170-3.

Rohn et alii, 2009

Rohn, Arthur H.; Barnes, Ethne; Sanders, Guy D. R., An early Ottoman cemetery at ancient Corinth, În: Hesperia, 78, 2009, p. 501-615.

Schindel, 2013 Schindel, Nikolaus, A group of Ottoman coins of Murad III and Mehmet III, În: The Numismatic Chronicle, 173, Coin Hoards, London, 2013, p. 423-434.

Sluglett, Weber, 2010

Sluglett, Peter; Weber, Stefan (eds), Syria and Bilad Al-Sham Under Ottoman Rule: Essays in Honour of Abdul Karim Rafeq, The Ottoman Empire and its Heritage (ISSN 1380-60 76), 43, Brill, Leiden-Boston 2010, xxiv + 626 pg., ISBN 9789 004181939, E-ISBN 9789004191044.

Sreckovic, 1987

Sreckovic, Slobodan, Akches. Selim II. Sarı-Murad III., 974 - 1003 AH, Volume 4, Narodna Biblioteka Srbije, Belgrad, 2005, 245 pg., ISBN 8690204555.

Stănică et alii, 2005 – 2006

Stănică, Aurel; Ailincăi, Sorin; Ignat, Adina; Zvâncă, Iuliana, Noi descoperiri funerare de pe teritoriul localităţii Enisala (сom. Sarichioi, jud. Tulcea), În: Peuce, Serie Nouă, III-IV, 2005-2006, p. 317-330.

Telteu et alii, 2013

Telteu, Camelia-Eliza; Stan, Florentina-Iuliana; Brănescu, Emi-lia; Berghezan, Aurelia, Maximum flow variability and floods characteristics in the Central and North Dobrogea, În: Lucră-rile seminarului geografic ”Dimitrie Cantemir”, 36, 2013, p. 73-84.

Vasilache, Tentiuc, 2012

Vasilache, Mariana; Tentiuc, Ion, Utilizarea monedelor ca piese cu caracter apotropaic (sec. XVII – XIX), În: Conspecte Numis-matice (II), Chișinău, 2012, p. 34-36.

Vasiliu, 1995 Vasiliu, Ioan, Cimitirul medieval de la Isaccea. Biserica „Sf. Gheorghe”, În: Peuce, Serie Veche, XI, 1995, p. 373-409.