Valente Formative Ale Strategiilor Didactice

3
Valenţele formative ale strategiilor didactice în lecţia de geografie Reforma din învăţământul preuniversitar presupune şi racordarea direcţiilor de acţiune în predarea geografiei , potrivit noului curriculum şcolar în geografie. Acesta se referă la o schimbare de esenţă prin faptul că domeniul ştiinţelor nu se mai predau ca un ansamblu de fapte, fenomene şi reguli care trebuie memorate, ci drept o cale de cunoaştere activă, prin acţiune directă, a lumii înconjurătoare. Scopul predării geografiei în şcoală este de a-i înarma pe elevi cu un sistem de cunoştinţe despre dinamica înfăţişării reliefului patriei, de a le forma priceperi şi deprinderi practice privind aprecierea fenomenelor meteorologice, hidrologice, sau de protejare şi de ameliorare a mediului geografic în care trăiesc. Ştiinţele geografice încep din ciclul primar când se formează primele noţiuni şi se continuă până la terminarea liceului când elevii au formate suficiente competenţe în domeniul geografiei României. Prin studiul geografiei elevii acumulează o mare cantitate de cunoştinţe despre diverse fenomene care se petrec în natură şi societat, îi determină să observe, să dezvăluie sensul geografic al obiectelor şi fenomenelor şi să tragă concluzii pentru activitatea practică. Pentru atingerea acestor obiective este necesară cunoaşterea de către cadrele didactice a unor anumite tehnologii didactice specifice acestei discipline.

description

referat

Transcript of Valente Formative Ale Strategiilor Didactice

Page 1: Valente Formative Ale Strategiilor Didactice

Valenţele formative ale strategiilor

didactice în lecţia de geografie

Reforma din învăţământul preuniversitar presupune şi racordarea direcţiilor de acţiune în

predarea geografiei , potrivit noului curriculum şcolar în geografie. Acesta se referă la o schimbare de

esenţă prin faptul că domeniul ştiinţelor nu se mai predau ca un ansamblu de fapte, fenomene şi reguli

care trebuie memorate, ci drept o cale de cunoaştere activă, prin acţiune directă, a lumii înconjurătoare.

Scopul predării geografiei în şcoală este de a-i înarma pe elevi cu un sistem de cunoştinţe despre

dinamica înfăţişării reliefului patriei, de a le forma priceperi şi deprinderi practice privind aprecierea

fenomenelor meteorologice, hidrologice, sau de protejare şi de ameliorare a mediului geografic în care

trăiesc.

Ştiinţele geografice încep din ciclul primar când se formează primele noţiuni şi se continuă până

la terminarea liceului când elevii au formate suficiente competenţe în domeniul geografiei României.

Prin studiul geografiei elevii acumulează o mare cantitate de cunoştinţe despre diverse fenomene

care se petrec în natură şi societat, îi determină să observe, să dezvăluie sensul geografic al obiectelor

şi fenomenelor şi să tragă concluzii pentru activitatea practică.

Pentru atingerea acestor obiective este necesară cunoaşterea de către cadrele didactice a unor

anumite tehnologii didactice specifice acestei discipline.

În predarea acestei discipline, la clasele primare, se folosesc metode şi procedee îmninate

armonios una cu alta , ca de exemplu: expunerea orală este însoţită de demonstraţie şi observaţia

independentă, conversaţia cu dialogul, cu folosirea tablei, schiţelor, graficelor. De asemenea se

folosesc metode specifice cum ar fi cea a lucrului cu harta şi globul, aplicaţii practice pe terenul

geografic şi pe teren prin drumeţii şi excursii, utilizarea mulajelor, proiectul, munca cu manualul,etc.

Paleta metodelor şi procedeelor utilizate în formarea priceperilor şi deprinderilor geografice, de

catre elevi, este vastă şi cu valenţe formative multiple. Astfel, în activitatea la clasă învăţătorul

îndrumă şi ajută elevii sa-şi formeze atitudini şi comportamente ce vizează:

Dezvoltarea capacităţii de conştientizare a rolului ştiinţei în viaţa cotidiană;

Sesizarea impactului activităţii omului asupra mediului;

Perceperea realităţii înconjurătoare ca e un mediu de viaţă pentru care trebuie să acţioneze

prin gestionare, îngrijire şi protecţie;

Formarea unor unor atitudini ecologice, a unor capacităţi de înţelegere a facturilor

perturbatori şi stabilizatori ai mediului.;

Page 2: Valente Formative Ale Strategiilor Didactice

Respectul şi aprecierea faţă de cadrul natural şi uman al României;

Atitudini positive faţă de educaţie, cunoaştere, societate, toleranţă, cultură, civilizaţie;

Respect pentru diversitate;

Realizarea unor deprinderi de raportare corectă în spaţiu şi timp, de orientare şi localizare a

componentelor geografice, pe prelucrare şi înterpretare a datelor plecând de la orizontul

local până la nivelul ţării.

Cu multă abnegaţie, răbdare şi înţelepciune, prin stilul propriu de lucru a fiecărui cadru didactic,

se pot forma generaţii de tineri care să deţină nu numai o cultură a protejării mediuli în care trăiesc, ci

şi să fie înarmaţi cu acele capacităţi şi competenţe care să le permită să faca faţă, să se descurce în

orice loc de pe pământ, la un moment dat în viaţa lor.

Biblografie:

Tomescu V., Popa F., Alexandru Gh., Stan L.,(2000)- Metodica predării geografiei şi ştiinţelor naturii

în ciclul primar, Editura Gheorghe Alexandrescu, Craiova.

Întocmit:

înv. Daragiu Maricica