UTILIZAREA METODELOR ACTIV PARTICIPATIVE ÎN

ORELE DE EDUCAŢIE PLASTICĂ

Educaţia estetică şi artistio- plastică se realizează prin fiecare lecţie dacă este bine

concepută şi eficient predată, căt şi prin vizite la muzee, excursii, astfel prin tema plastică şi

subiectul lecţiei sunt trezite emoţii şi sentimente puternice împletite cu noi acte de creaţie.

A fi creator, în sens general, înseamnă a fi capabil să stabileşti legături artistice noi,

neaşteptate, între cunoştinţele dobândite sau între acestea şi cele noi, a face combinaţii cu o

anumită intenţie întrucât activitatea creativă are întotdeauna un scop clar conturat.

Dar, orice activitate creatoare, presupune mai întâi un bagaj de cunoştinţe temeinic

însuşite. De aceea, copilul trebuie lăsat să exploreze lumea înconjurătoare ca apoi să poată să

utilizeze ideile sale originale.

Profesorului îi revine sarcina de a încuraja orice încercare a copilului, utilizând metode de

stimulare a creativităţii, folosind cât mai multe procedee de obţinere a unor amestecuri,

combinaţii spontane.

Activităţile artistico-plastice contribuie, în mod deosebit, la educarea gustului pentru

frumos şi trezesc interesul copiilor în a-şi compune singuri modelele determinându-i să-şi

exprime ideile originale şi să-şi pună în practică iniţiativele.

Metodele activ-participative

Sunt metode folosite în activitatea metodică de la clasă fiind centrate pe elev. Avem de-a

face cu o metodologie diferenţiatoare, de individualizare sau personalizare a procesului de

instruire, dar egală, prin şanse, cu a celorlalţi.

Brainstormingul

Este o metodă a discuţiei în grup cu funcţia de a înlesni căutarea unei soluţii adecvate la o

problemă prin mobilizarea ideilor tuturor participanţilor, amânându-se judecarea ideilor enunţate.

Se cultivă creativitatea de grup, se stimulează gândirea divergentă. Mărturisesc că apelez la

această metodă la predarea designului grafic, în realizarea afişului pe temă dată. Imaginea

cheamă imagini de aceea după predare discutăm planşe ale elevilor mai mari, demonstrându-le

cum expresivitatea ţine de mişcarea, tensiunea, ritmul şi contrastul liniei, de construcţia formelor

şi de cromatica abordată. După predare legăm imaginile care apar de noi tehnici sau modalităţi

de asociere a elementelor de limbaj potrivite, astfel încât să obţinem originalitate şi diversitate.

De obicei brainstormingul e legat de imagini asociate temei şi ulterior vin şi sugestiile cromatice

sau de utilizare a elementelor de limbaj. În final se sortează ideile în funcţie de timpul de lucru,

originalitate, aplicabilitate şi se creează diversitate prin eliminarea unor părţi, schimbarea gamei,

a dominantei, organizarea diferită a compoziţiei, modificarea construcţiei formei.

Metoda cubului

Am utilizat-o atunci când am urmărit explorarea unui subiect sau unei atitudini din mai

multe perspective. Ea poate fi folosită în multiple forme şi ipostaze, ca activitate în grup (6

echipe eterogene cu un lider fiecare) sau individual. Se poate utiliza pentru fixarea cunoştinţelor,

după parcurgerea unităţii de conţinut propuse sau ca evaluare –o proba cu 6 itemi prin

intermediul cărora să se sondeze gradul de înţelegere şi de însuşire a problemei puse în discuţie.

Elevii sunt extrem de atraşi de această tehnică de dezvoltare a gândirii critice. Astfel, ca

profesor te asiguri nu doar că elevii au înţeles informaţiile transmise prin predare dar şi că educi

puterea de observaţie a acestora, perceperea elementară a culorilor, contrastelor, exerciţiul

valorizării unei lucrări de artă, puterea de a compara propria planşă cu a altora sau cu forme şi

structuri din natură.

Întrebările sunt: Descrie- Cum arată? Compară- Cu ce seamănă? Asociază-La ce te face să

te gândeşti? Analizează din ce e făcut? Aplică- Cum poate fi folosit? Argumentează –E bun sau e

rău? De ce? Poate fi asociat cu un brainstorming.

Metoda cadranelor

Metodă a gândirii critice, presupune trasarea pe mijlocul foii a doua drepte perpendiculare,

astfel încât să se formeze cele patru cadrane în care elevii vor nota informaţiile solicitate. Se

poate lucra individual sau cu clasa împărţită pe grupe şi atunci fiecare grupă va primi o fişă. Se

pot problematiza noţiunile predate în funcţie de obiectivele propuse în respectiva lecţie. Propun o

variantă a cadranelor în studiul culorii ca element de limbaj:

Cadranul I: În ce fel variază expresivitatea culorilor?

Cadranul II: Ce poate exprima culoarea (ce rol poate avea)?

Cadranul III: În ce relaţii se pot găsi culorile şi ce semnificaţii au?

Cadranul IV: Realizează un desen în care să foloseşti culoarea în cât mai multe ipostaze

( amestec, contrast, armonie) şi eventual asociată altor elemente de limbaj plastic

Metoda proiectului

Se poate materializa în proiecte de acţiune ecologică: Natura –sursa inspiraţiei noastre,

proiecte de tip probleme - Studiul culorii în artă.

Etapele sunt: alegerea proiectului, programarea etapelor, realizarea etapelor, aprecierea

rezultatelor (în raport cu obiectivele cognitive, afectiv-atitudinale atinse) şi a modului de

participare a grupului. Accentul cade pe stimularea efortului şi iniţiativei elevilor, pe alegerea

metodelor şi tehnicilor de lucru şi a mijloacelor materiale necesare pentru ca elevii să se simtă

răspunzători pe lucrul întreprins. Profesorul veghează din umbră, are rol de animator sau de for

de avizare sau sancţionare a rezultatelor parţiale sau finale. El doar cooperează cu elevii nu se

substituie activităţii acestora. Activitatea poate fi orientată pe baza întocmirii unui ghid cu

întrebări, probleme, indicaţii, sarcini de cunoaştere de acţiune, etapizare.

Diagrama Venn.

Se cere elevilor să discute două creaţii plastice ale unor elevi diferiţi, interesându-i ceea ce

au comun (asemănător) şi diferit, apoi să facă pe caiet sau tablă o reprezentare grafică a două

cercuri care se intersectează. O asemenea perspectivă sprijină învăţarea prin focalizarea pe

atributele rezultate din compararea elementelor de similaritate şi a diferenţelor. Poate tema

plastică şi subiectul au fost comune dar diferă compunerea în pagină, armonia cromatică,

dominanta cromatică (caldă-optimism), preferinţa pentru pata picturală sau plată, pentru punct

sau linie, pentru folosirea non-culorilor; ritmul liniar, calitatea desenului diferă, unii elevi se

exprimă mai spontan, sunt mai temperamentali, altii sunt mai descriptivi, mai elaboraţi, mai

atenţi la detalii.

Metoda SINELG (Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea Lecturii şi a

Gândirii)

Copii sunt rugaţi să noteze tot ce ştiu despre culoare ca element de limbaj plastic, nefiind

necesar să se pună accent pe corectitudinea celor notate (e stimulată creativitatea cursanţilor).

Apoi ideile sunt notate şi inventariate de profesor pe tablă. Li se comunică informaţiile noi

sub formă de text scris şi li se cere elevilor să noteze pe text patru tipuri de semne: bifa pentru ce

ştiau, minus pentru ce contrazice ce ştiau, plus pentru informaţia nouă, semn de întrebare pentru

neclarităţi. La final are loc un interviu reciproc între colegi, metoda aducând avantajul eficienţei

şi implicării cursanţilor în procesul învăţării.

Turul galeriei

Presupune parcurgerea unor anumiţi paşi: brainstorming individual, interviu de grup,

producerea planşelor, susţinerea produselor de către un raportor, afişare de produse, efectuarea

turului galeriei, dezbatere. Elevii lucrează în grupe de câte 3-4.

Am propus utilizarea culorilor într-un afiş pe tema protecţiei mediului. Expunerea

subiectului trebuie să cuprindă toate datele necesare şi criteriile implicate: necesitatea folosirii

expresivităţii culorilor, prin ritm si contrast, contraste cromatice sugestive, mesaj sugestiv,

caracterul de literă adecvat, informaţii sugestive în legatură cu subiectul (biodiversitate, metode

de poluare, flora şi fauna pe cale de dispariţie). Fiecare grup îşi alege o temă sau toate grupurile

pot avea aceeaşi temă.

Un secretar ales de elevii grupei notează rezultatele brainstorming-ului pe o coală de hârtie

cât mai mare, folosind markere de diferite culori sau utilizând alte materiale. Se pot face mai

multe scheme, din care se alege una. Timpul de lucru se stabileşte la început, proporţional cu

obiectivele de atins. Şeful grupei susţine produsul realizat în faţa celorlalte grupe. Posterele sunt

apoi expuse în diferite locuri din clasă. După expunere fiecare grup examinează produsele

celorlalte grupe, rotindu-se de la un produs la altul, se notează comentarii, idei, critici, soluţii

care vor fi adresate celorlalte grupe. După turul galeriei fiecare grup răspunde la întrebările

celorlalţi şi clarifică unele aspecte solicitate de colegi, apoi îşi examinează propriile produse prin

compararea cu celelalte. În acest mod, prin feed-back-ul oferit de colegi, are loc învăţarea şi

consolidarea unor cunoştinţe, se valorizează produsul activităţii în grup şi se descoperă soluţii

alternative la aceeaşi problemă sau la acelaşi tip de sarcină.

Cvintetul

Este o tehnică ce constă în crearea unei poezii de cinci versuri după reguli precise în scopul

de a sintetiza conţinutul unei teme abordate în exprimări concise. Regulile de elaborare sunt: -

primul vers constă dintr-un singur cuvânt semnificativ, care denumeşte subiectul (un substantiv);

Al doilea vers este format din două cuvinte care descriu subiectul (adjective); Al treilea vers este

format din trei cuvinte care arată acţiuni (verbe la gerunziu); Al patrulea vers este o propoziţie

din patru cuvinte care să exprime ce simt ei despre subiect; Ultimul vers este format dintr-un

cuvânt cu rol de constatare sau concluzie care să exprime esenţa subiectului (substantiv).

Cuvântul nu trebuie repetat în celelalte versuri.

Exemplu: Culoarea

Expresivă, impresivă,

Contrastând, construind, armonizând,

Mă face să visez,

Un univers.

Metoda mozaicului

Sau metoda grupurilor independente foloseşte predarea reciprocă şi schimbul statutului

elevului cu cel temporar de profesor, experienţă extrem de formativă. Se stabileşte tema sau

unitatea de învăţare cu precizarea elementelor principale de atins în cadrul fiecarei subteme

(subteme de la 1 la 5).

Se formează experţi în fiecare subtemă (1-5 experţi).Se formează 5 echipe, fiecare primind

tema sau subtemele, materiale didactice aferente. Experţii au responsabilitatea propriei învăţări şi

a predării colegilor din echipă. Grupurile de experţi prezintă rezultatele în faţa întregii clase, care

îşi asumă asimilarea cunoştinţelor care alcătuiesc ansamblul temei, în unitatea ei logică. Fiecare

elev aduce propria contribuţie, este eliminată lenea socială dezvoltând capacităţile elevilor de

ascultare, vorbire, reflectare, gândire creativă, rezolvare de probleme şi cooperare, elevii trebuind

să găsească modalitatea cea mai potrivită pentru a-i învăţa şi pe colegii lor ceeea ce au studiat.

Jocurile didactice

Îşi găsesc sensul prin pedagogia ludens, ca acţiune încărcată de sensuri şi tensiuni,

desfăşurată după reguli acceptate de bunăvoie, însoţită de destindere. Activitatea spontană a

copilului se manifestă în bună parte, dacă nu în totalitate , în activitatea ludică. Jocul poate

căpăta o finalitate pedagogică.

Personal am apelat la joc atunci când am vrut să elimin aspectul arid şi inhibator al

compunerii spaţiului plastic. Elevul se imagina într-o maşină, accelera, încetinea, ezita, oprea, se

întorcea, făcea plinul, intra în curbe, se întrecea cu alte maşini. Totul trebuia redat cu ajutorul

liniilor, cu carioci sau tuşuri colorate. De aici se putea porni spre alte idei, prin asociere cu

culoarea, haşura . Alte jocuri sunt :”Ghiceşte intenţiile vecinului şi continuă-i

planşa!”,”Desenează ce ai văzut cu degetele”,”O singură trăsătură un chip”,”De-a criticii”,

„Desenează fără a privi”,”Drept-rece-dur sau curb-cald-feminin”(a exprima sentimente cu

ajutorul diferitelor linii, după ductul, grosimea, tonul, poziţia şi caracterul lor). Jocurile pot

antrena acuitatea vizuală, receptivitatea faţă de raporturile armonioase ale unor forme, culori,

linii, pentru a dobândi cunoaşterea unor tehnici de lucru.

Educaţia plastică presupune o activitate senzorială dar şi una bazată pe acţiunea intuitivă,

pe observaţie, pe descoperire. Nu odată la predarea relaţiilor între culori (contraste, acorduri)

am utilizat jocul, invitându-i pe elevi să lucreze pentru a crea asemenea ipostaze, această metodă

euristică, din punctul meu de vedere, purtând numele de „joc”.

Consider că dezavantajele metodelor activ-participative, centrate pe elev se leagă de

problema evaluării elevului, de dificultatea şi complexitatea proiectării. Deşi astăzi în şcoli

metodele sunt din ce în ce mai mult centrate pe elev, în faza predării-învăţării, conţinuturile

ştiinţifice riguroase reclamă centrarea pe profesor şi numai în anumite situaţii centrarea pe elev,

furnizarea informaţiilor aparţinând profesorului iar fixarea putând fi participativ-colaborativă.

Metodele participative sunt mai obositoare pentru actorii actului didactic, aceasta făcând

elevii mai puţin activi când sunt fizic obosiţi. De aceea profesorul trebuie să aibă mai multe

alternative de abordare a lecţiei. Lecţia însăşi ar putea părea prea scurtă pentru desfăşurarea

corectă a scenariului didactic. Pe de altă parte evaluarea rămâne clasică, ea ierarhizând şi

sancţionând în continuare, având valoare socială de vehiculare de conţinuturi şi nu de aptitudini

de joc şi integrare participativă. Transpunerea conţinuturilor în abordări interactive poate muta

accentul de pe informaţia importantă pe amănunt.