Universul l i terar Anul XLVI Nr. 20

11 Mai 1930

5 bel

TUDOR PAMFILE

306. UNIVERSUL LITERAR

t 1 t O Г 1 1

T U D O R P A M F I L E de G A B R I E L D R Ä G A N

Exponenţ i i desăvârş i ţ i în l i t e ra tu ra fol-clorist 'că sunt de obiceiu vlăs tar i i popo­rului. Nimeni p â n ă azi, cel pufin în fol­clorul românesc nu s'a dovedit ma i a-proape de s impl i ta tea sufletului de ţ ă ran , mai înţelegător şi mai pre tu i tor al senti­mentelor viefii rura le , decât in te lectualul pă t runs dc acel spiri t ra r dc cunoaş tere şi valorif icare, născut , crescut şi plecat delà ta ră . Pen t ru acest fel de oameni opera lor face p a r t e in tegran ta din istoria viefii lor, ca expresie rezu l tan tă a act ivi tă ţ i i lor ex­per imentale .

Un astfel de om a fost şi scri i torul Tu-ior Pamfile.

Fiu de. ţ ă r a n d in t r ' un sat de râzeşi a fost dat mai depar te la î nvă ţ ă tu r ă . A în­văţa t cu mul t ă s tăruinfă , a depr ins tot ceeace i se cerea cu o înţelegere, care nu lăsa nimic de dorit şi a a juns meri tos şi deseori peste i n v i d i l e şi stavilele î ndu ra t e cu pr isos inţa în cale, la o poziţie socială de cinste şi de u n folos cu mul t m a i mare pen t ru binele obştesc al naţ iuni i , decât pentru satul , în care ar fi r ămas numa i ca gospodar.

Vacantele şi le pet recea la ta ră , sub cupola cerului a lbas t ru , p r in t re copiii delà joacă, flăcăii delà horă, ori pe lângă bă­trâni i care ş t iau cântece de demult , ba­lade, şi povest ir i m i n u n a t e cu haiduci , po-tere şi j igăni i . Tudor Pamfi le adolescent conştient de comorile bogate care stau în­gropate în sufletul poporu lu i român , as­culta, lua note şi a d u n a cu o dragoste vrednică de pi ldă toate aceste manifes tăr i din mult ipelele aspecte ale vieţii ţ ă ră ­neşti.

Comple tâudu-ş i educaţ ia l i t e ra ră servită sumar în î n v ă ţ ă m â n t u l secundar , cu o vastă cu l tu ră pr in lecturi ne în t re rup te din diferite domenii şi mai cu seamă pr in a-profundarea l i teratur i i poporane p â n ă Ia epuizarea mater ia lu lu i , care avea să-i des­chidă cel mai l a rg c â m p de act ivi ta te şi o rodnică special i tate . Tudor Pamfi le avea să aducă una din cele mai mar i contr ibuţ i i folcloristice cunoscute în istoria l i teratur i i române.

La vâ r s t a de 20 ani, în 1903 începu să publ ice diferi te bucăţ i culese din popor în revista folcloristică „Şezătoarea" condusă de d. Ar tur Gorovei . u n alt colecţionar neobosit de dat ini şi cântece poporane , care îi aprecie mul t en tuz iasmul t 'neresc şi-i î ncu ra j a r â v n a cu ca re lucra .

In 1904 pe când sfârşia p r imul an la şcoala no rma lă de infanter ie No. 1 din Bucureşti , p r in mi j loc ' rea unui pr ie ten Tudor Pamfi le cu un vraf de manuscr ise la subsuară se înfăţ işă d-lui I. Bianu la Academie : „ In t ră în odaia mea de lucru la Academie u n tinerel , elev al şeoalei de Infanter ie , înal t şi subţ i re , cu ochii mici şi râzător i . Se prez in tă sa lu t ând mil i tăreşte, îmi spune că este delà Ţepu, sat m a r e ra ­ză şese din j ude ţu l Tecuci , al căru i depu­tat de colegiul al 3-lea fusesem ales...

. . .Tinerelul mi l i ta r delà Ţepu îmi spune că l-a trimis la mine căpitanul instructor «1 şcolii, un foarte intim prieten, care

voind să cunoască dispoziţiile intelectuale şi gustur i le elevilor, a a juns să afle că e-levul Pamfi le Tudor se îndeletnicea cu mul tă p lăcere şi s t ă ru in ţă cu a d u n a r e a de poezii popu la re şi de credinţe din satul său — adică cu folklór. Dânsu l venia să mai în t rebe dacă culegerile lui pot să fie de folos şi dacă le face bine.

Era o descoperire in teresantă şi de ac­tual i ta te fi indcă de câ tva t imp Academia făcea un loc tot mai la rg s tudi ' lor şi cu­legerilor poporane, pen t ru care fusese adus chiar în sânul ci mare le nostru fol-klorist delà Suceava, 5". FI. Marian.

T â n ă r u l Pamfi le avea vorba linişti tă şi modestă, a p r o a p e t imidă, dar vorbia cu a t â t a că ldu ră şi entuziasm despre frumu­seţile poetice ale vieţii sătenilor lui (lela

T U D O R PA MFIL E

Ţepu, încât se vedea bine că ele îi s tăpâ-niau sufletul, ele erau dulcea ţa minţ i i Iui a lă tur i dc asprimile studii lor şi ale exer-ciţiilor şcolii care aveau să-1 ducă la ga­loanele ofiţereşti.

L-am încura ja t din toate puter i le : i-am dat ceace se publ icase p â n ă a tunc i la A-cademie din cele popora le şi l-am îndem­nat să m ă caute cât mai des în orele li­bere de Dumin ică şi sărbător i . Aşa a fă­cut : cam la două- t re i s ă p t ă m â n i îmi a-ducea poezii popora le , schiţe despre obi­ceiuri şi foiţe scrise în puţ inele minute libere fura te delà cărţ i le mil i tare sau delà o-d ihnă . Se începuse la Academie publ ica ţ ia Din viaţa Poporului Roman. Sfiala în care a adus dânsu l în tâ ia l uc ra re a p ă r u t ă în aceeaş ne răbda re eu care aş tep ta deci-z iunea de publ icare , le-am pu tu t a semăna n u m a i în bucur i a pr ivir i i când i-am dat exemplare le Iui de au tor" . (I. Bianu : A-mintire despre Tudor Pamfile, în revista : „Tudor Pamfi le" , An VI, Nr. 7—12, 1928, Doroho 'u) .

Volumul de ca re pomeneşte d. Bianu e in t i tu la t : Jocuri de copii, adunate din satul Ţepu, şi a apărut în 1906.

Tudor Pamfile a desfăşurat o activitate

prodigioasă. O p e r a lui ne stă mărturii S imţăminte le şi ob 'ceiuri le , datinele j superst i ţ i i le poporului român au găsiii îcest scriitor capabi l de amplitudine rezonanţă dragostea şi pr iceperea uns| i lu in 'nat cău tă to r de comori .

Folclorul lui Tudor Pamfi le este Ml din cele mai bogate şi var ia te şi unul ( ccele mai ştiinţific coordonate .

Pr imele culegeri poa r t ă mai mult oc loare locală a unei anumi te păr ţ i dini ni ta tea şi supra fa ţ a geografică a furii Pamfile c fiul comunei Ţepu din judeţi Tecuci, unde a crescut şi unde se întorci în mai toate vacantele din viaţa lui» deci e fatal şi e x p l u a b i l să-1 vedem pil când în act ivi ta tea lui delà această « g inară şi s t imulentă g rupa re de viaţi rust ică.

Jocuri de co]>ii adunate din satul Jey\ pr imul volum, ca şi celelalte două «4 armat , sunt cea mai In imoasă frescă I aspiraţ i i infant i le şi toa tă splendoatd expansivi tăj i i sufletului de copil, naiv,f| /•esc, fără griji, schimbăeios ca ѵгеи şi luminos şi bucuros de viaţă ca rele. De-a ascunsul, Baba şi unckfl De-a barza, Iu btinghi, De-a capra, Cil liicanul. JJoina, Morişca, De-a turca, M riscă de ou, De-a muzicanlii, Pe sub ajf Innotul, Catalige, Cruce de spic de j puşoiu, Scripcă de hluj, Sfârâiacul, І8І rezul, Sbârnăitoare, De-a porca, şi miilifl altele, după anot imp şi împrejurări a tâ tea dovezi autent ice dc exuberanţa o>| pilului român.

Sfera cercetări lor lui Pamfi le se lărgiţi o comple ta re mai publică cele două uf lume u rmă toa re : Jocuri de copii, culege de al te jocuri ori va r ian te necunoscutele cute din a d u n a r e a şi s tudiul minuţiosţ mater ia lului publ ica t până la el. de t folclorişti, de special i tate ş> de ocazie, t gionali, p r in diferite reviste ori ' Sunt pr iv i r i ma i largi decât cele întâii în în tâ ia sa culegere. Vedem astfel cerca] tări cu carac ter general de folclor romi nesc : cum se joacă De-a barza, în Tutoti In bunghi. în jude ţu l laşi , Baba şi unch în Bucovina. De-a ascunsul, în Ardeal,) curi de flăcăi şi fete din Macedonia, calul în judcjul S toro jnefu lu i , De-a diá sul, în Banat, Haţeg şi Zarand, şi apoii pre tu t indeni : melodii, s t r igătur i şi joc (dansuri) popu la re : Corăbiasca, Ha'duceasca, Ţufueanca (Mureşeancaj ralia (Zuralia) cum îi mai zicem azi), Tot în vremea acestor e lanur i de tiner neobosită t ipări : Cimiliturile romáid antologie spir i tuală de vervă mucaliţi]

U r m ă apoi marca sa operă : Indiu casnică la Romani, onora tă în 1909 cu ţ miül „Neuch olz". In pl ină maturi Pamfi le punea cea mai solidă temelie»! studiile sale, Ia istoria cunoaşterii lumii4 raie delà noi.

,Rând pc rând , lucrăr i de documente! ee, spr i j ini t cu cea mai la rgă înfelegerej d-1 I. Bianu, a p ă r u r ă ca şi celelalte, Ыa t u r a Academiei Române :

Sărbătorile de oară la Români, Cil

UNIVERSUL LITERAR. 50?

de iară, Boli şi leacuri la oameni, oiie şi ţăsări, Agricultura la Români, Povestea lumii de demult, Sărbătorile de toamnă şi Postul Crăciunului. Cromatica Poporului Român, aceasta în colaborare cu M. Lu-pescu, Cerul şi Podoabele lui, Mitologie ro­mâneasca : Comorile, alt volum : Duşmani fi Prieteni ai Omului, etc. N ' a m numit în ateste rândur i , decât o p a r t e din rodnica activitate a lui Tudor Pamfi le . N u m ă r u l lucrărilor lui. a tâ t cât ne stă în pu t in ţă îl dăm în altă pa r t e decât în corpul ar t ico­lului nostru.

Trebue numai să (inem scamă că acest scriitor a fost în ha ina lui de toate zilele ofiţer, deci mai avea îndator i r i , o carieră, fără dc care exis tenta i-ar fi fost imposi­bilă, şi t rebue să uc amin t im că s'a stins din via{ă numai la vârs ta de 38 an ' ! A plecat cu a tâ tea comori în ta ina unei lumi nceunoscu te.

A fost un scriitor cu serioasă cu l tură . Cunoştea la t ina şi greaca, cel pu ţ in într 'o măsura de care se putea s lu j ' , poseda insă bine franceza şi alte limbi moderne, pre-lum şi slava. Ein or ientat — după cum se remarcă din scrierile sale — asup ra li­teraturilor popu la re din alte ţări şi a supra studiilor de folclor compara t . Colecţii în­tregi din Revue des traditions populaires, il fineau în curent cu problemele m scării .lin apus.

A condus împreună cu Mihail Lupescu. revista de folclor „Ion Creangă", care a a-părut la Bârlad 14 ani, şi a fondat publ i ­caţia de istorie : „Miron Costin". Л cola­borat la d 'fri te alte reviste din ţară : Şexă-Шеа, Florile Dalbe, Semănătorul, Viaţa Homânească, Făl-Frumos, Convorbiri life-іаге, Neamul. Românesc literar. Lamura, Cuvântul Moldovenesc. Glasul Ţării. Ra­muri, etc.

Tudor Pamfile a fost şi un bun prozator . Talentul lui de povesti tor a fost a p r e c a t tu deosebită că ldură de \ lahuţă , Sadovea-nu şi alţii.

Printre cei dintâi misionari dc suflet ş 1

'le inimă cuceri toare, trimişi în p ropagan­dă în 1919 la moldoven ' i desrobiţ i de cu­rând de peste Pru t a fost şi b lândul Pam­file, un moldovean din Ţ a r a de Jos. Mu­tat cu serviciul la Chiş inău, el desfăşură in acest oraş o publicist ică intensă, şi o v'e mişcare de ofensivă cu l tura lă .

Pentru mari le sale meri te şi foloase adu­se culturii Poporului român de pre tu t in ­deni, Academia Pomană dorea să I aibă îu sânul ei şi-1 inv ' tă la '.' Iunie 1'>2I cu ur­mătoarea telegramă :

Maior Pamfile 1 mior Chişinău, Cercul de Recru ta re

„Răspunde ind.d), dacă prnueşli alege­rea, membru corespondnl ai Academiei".

BIANU

Era poate prea târziu, \ e s i e a înflorea doar un zâmbet de ideală s t ră lucire pe bu­fele unui erou mur ibund ! Agonia lup ta conştient cu ul t ima iluzie din rezistenţa unui nerv imperat iv .

După câteva luir cei care îl a scu l ta ră mai înainte la conler inţe . îi ascul tau acum prohodul spre d rumul ele veci...

Opr-ra lui Tudor Pamfile , sufletul lui. insă trăeşte. este viaţa eternă, m care pul-ьеѳ/ă răsfrânt sufletul Neamului româ-uese.

GABRIEL DRAG AN

NOTE BIO-BIBLIOGRAFICE Tudor Pamfile s'a născut !a 11 Iunie 1883

in comuna Ţepu, j ude ţu l Tecuci . Şcoala p r imară a făcut-o la Ţepu . cursur i le se­cundare le-a u r m a t la Tecuci. In 1903 in t ră in Şcoala mi l i ta ră de Infanter ie No. 1 din Bucureşti , unde făcu s tudi i un an şi unde în tâmpină greu tă ţ i din par tea super orilor săi, p r in t re cari se afla şi t r ădă to ru l de mai târziu, devenit colonelul Sturdza, care îl t r imitea înapoi la Ţepu . la un orizont mai s implu (!e aspira ţ i i , în felul a c e s t a : „Să te întorci frumuşel în satul dumi ta le , să îm­braci sumanu l păr in ţ i lor şi fraţilor dumi­tale, să t răcşt i v ia ţa lor s implă, cu ra tă şi l iniştită. Ai să fii cel mai deştept şi mai simţitor în t re ci. O r să t reacă pe d inain tea i iumiiale nevoi, pasiuni şi nebunii omeneşti d-ta ai să le observi şj ai să le cugeti pc (oate. Ai să vezi pe ţ ă r an la bucur ie şi la durere, la r ăbda re ori revoltă, la câmp.. . a ; să auzi cântece, tâ lcur i , cum n'ai găsit şi nu vei găsi pr in cărţi . . ." Lovit în d rep tu ­rile lui de ex i s t en ţă spi r i tuală , Tudor Pam­file se re t rage din Şcoala de Infanter ie şi trece la Şcoala de cavaler ie la Târgoviş te , după absolvirea căreia în t imp de doi ani, ieşi ofiţer în 1906 şi in t ră în Regimentul 3 Roşiori din Bâr lad. A luat pa r t e act ivă în luptele războiului dc în t regi rea Neamulu i . In 1919, pr in r ecomandarea d-lui Simeon Mehedinţi , pe a tunc i minis t ru al Ins t ruc­ţiunii, trecu în misiune cu l tu ra lă la Chi­şinău, unde îşi c u m p ă r ă casă pen t ru locu­inţă şi gospodăr ie la Visterniceni, 4 km. de oraş, şi unde voia să t ră iască p r in t r e fraţii moldoveni .

N 'avu pa r te de astfel de visuri . Muri la '21 Octombr ie 1921 şi fu î n m o r m â n t a t la Chiş inău. In 1922 familia îi aduse corpul la Tecuci, unde se află în cimit irul oraşu­lui. In ult imele luni, fusese avansa t la gra­dul de locot.-colonel.

SCRIERILE LUI T U D O R PA MFIL E Colecţiunea Academiei Române :

1. j ocu r i dc copii, a d u n a t e din satul Ţepu . 1906.

2. Jocuri de copii . vol. I I , 1907. 3. Cimi l i tur ' l e româneşt i , 1908. 4. Jocuri dc copii, vol. ITI, 1909. 5. Indus t r i a casnică la Români , onora tă

cu premiul „Neuschotz" din 1909, apă­ru t ă 1910.

6. Sărbător i le de vară la Români . 1911. 7. Cântece de ţ a ră 1913. 8. Boli şi leacuri la oameni, vite şi pasăr i ,

după dat ini le şi credinţele Poporulu i român, a d u n a t e din comuna Ţepu, 1911

9. Agr icul tura Ia Români , 1913. 10. Povestea lumii ele demult , după credin­

ţele Poporu lu i român, 1913. 11. Sărbător i le la R o m â n ; . Sărbător i le , de

toamnă şi Postul Crăc iunu lu i 19(4. 12. Cromat ica Poporului român , în olabo-

ra re cu M. Lupescu 1914. 13. Diavolul învră jb ' lo r al lumii, d u p ă

credinţele Poporu lu i român, 1915. 14. Cerul şi podoabele Iui, după credinţele

Poporulu i român. ( 9 1 5 . 13 Sărbător i le la Români : Crăc iunul , s tu­

diu e tnograf ic 1914. 1 6 Văzduhul , după credinţele Poporului

• • o m â M 1916.

I 7 . Mitologie românească : Duşman i şi P r c teni ai omului , voi. 1, 1916.

H. Mitologie românească : Comorile, voi. I I , 1916.

19 Mitologie românească : P ă m â n t u l , d u p ă

vol. l i t , credinţele Poporului român, 1924 (postum).

In diferite alte edituri :

20. Povestire pe scurt despre Neamul ro­mânesc, Tipograf ia Munteanu, Bâr lad, 1907.

21. Gra iu l Vremuri lor , poveşti , Tipograf ia Neamul Românesc. Vălenii-dc-Munte, 1909.

22. Sibile şi Filosofi în l i t e ra tu ra şi icono­graf ia românească , Ţip. C. D . Lupaşcu Bârlad, 1916.

22. Ca r t ea povestir i lor hazlii , ed. I l -a , Ra­muri , Cra iova . 1919.

24. Pagini vechi de viaţă moldovenească, t raducere din germană (A. Wolf : Des­crierea Pr nc ipatu lu i Moldovei, Sibiu 1805), ed. Luceafăru l , Chiş inău, 1919.

25. Mănuncli iu nou de povestiri popu la re cu pr iv i re la Ştefan cel Mare, ed. . G l a ­sul Ţări i" , Chiş inău. 1919.

26. Povestiri popu la re româneşt i , Tip. C. D. Lupaşcu . Bârlad, 1920.

27. Ţ inu tu l Hot inului la 1817, cd. „Glasul Ţări i" , Chiş inău, 1920.

28. Cuiul lui Pepelea, ed. „Glasul Ţăr i i" , Ch i ş 'nău , 1920.

29. Fe ţ i -Frumoşi de-odinioară, „Biblioteca pentru toţi", 1910.

30. Culegere de colinde, cântece de stea, vicleime. sorcove şi p luguşoarc „Bibi. ]). toţ '" , fără an.

51. Sfârşi tul lumii, ed. rcv. „Ion C r e a n g ă " Tip . Modica, Bârlad, 1911.

32. Un tăc iune şi un că rbune , poveşti , 1924 33. Car t e pentru t ineretul dela sate, cupr in­

zând : rugăciuni , cântece de stea, irozii u r a tu r i , poveşti , glume, etc., în colabo­rare cu M. Lupescu şi Leon Mrejeru, Tip. C. D . Lupaşcu , Bârlad 1907.

54. Cântece bă t râneş t i . Doine, Tip . „Cul­t u r a " Tecuci , 1926.

35 însemnăr i cu pr iv i re la moşia, satul şi biserica S t r âmba .

36. Fir işoare de aur . 57. Culegere de ghicitori . 38. Car tea cântecelor de ţară 59. Noaplea Sfântului Andrei .

Alte scrieri rămase în manuscris ori nea­dunate în volum :

40. Fabu le . 4 1 . Războiul . 42. Vadur i le Nistrului . 43. Mucenici şi Dascăl i . 44. Basarab ia vol. I. Autonomia . (Dela 21

N o e m b r e p â n ă la I Decembr ie 1917). 45. Basarabia vol. I I . Republ ica democra­

tică moldovenească federat ivă. (Dela 3 Decembrie 1917 p â n ă la 24 I anua r i e 1918) 46. Diferi te s tudi i istorice, n e a d u n a t e în

volum, a p ă r u t e în rev. „Miron C o s t n " şi al te publ icaţ i i .

47. î n semnăr i d in t r ' un spital , n e a d u n a t e în volum, pub l ica te în foileton, în ziarul „Glasul Ţăr i i" . Ch ' ş inău .

G. D.

308. - UNIVERSUL LITERAR

ETERNUL CÂNTEC Le Printemps adorable

n perdu son odeur I (Ch. Baudelaire)

Oh, iarăşi primăvara !...

Dar unde ni sunt fraţii —

înalţi, frumoşi, puternici ca brazii de pe munte — Prea scumpii fraţi de arme, nepăsători de moarte, Cu care-odinioară, în zorii tinereţei Ne-am avântat în luptă Şi-am înfruntat furtuna şi valurile vieţei !

II

Oh, iarăşi primăvara !...

Dar unde e fiorul

Ce preschimba cuvântul' în fagure de miere Şi ochii'n nestemate, — Dând braţului putere să spargă porţi de-aramă Iar sufletului sborul de aripi larg deschise Spre ţărmuri depărtate, întrevăzute 'li vise !

I I I

Oh, iarăşi primăvara

Dar unde e avântul din anii tinereţei, Divina Poezie, Când fiecare clipă era o cucerire, Era o frenezie, — Când visul sfânt de artă te'ncununa cu laur Şi-ţi arunca pe umeri o mantie de aur !

I V

Oh, iarăşi primăvara

Dar unde e credinţa ce-ţi da puteri de-arhanghel Să'nfrunţi destinul crâncen cu zâmbetul pe buze. Să treci peste dezastre, — Şi-ţi preschimba fiinţa într'o grădină plină de cântece şi roze Sub ceruri nesfârşite şi pururea albastre !

Oh, iarăşi primăvara /.

TRISTEŢI MARINE Coboară pescăruşii dini ape verzi de seară pe ape verzi de mare...

Pe-un vârf de stâncă gal, mă uit spre porta 'n care tăcerile ancorară şi amurgesc otgoane şi şlepuri cu petiral.

Din ce în ce mai rare, pe liniişlile mari, corăbiile-şi poartă tristeţea lor marină, cu pânze le/nevoase şi 'nnalte de lumină, ca nişte rătăcite fantome de gheţari. , .Pe dunga mării — amurgul de mult şi-a strâns răsura: încremenit pe stâncă, — mi-adoarme gându-aproape de ţărm, pe când, în târguri, durerea mea, pe ape, îşi leagănă 'nserată şi mută geam am dura...

Se-aude o femeie cântând pe-un şlep stingher ; Din zări mi-aduce visul corabia-i întoarsă, Şi neet, şi fără margini, în mine se revairsă întinsul trist aii mării, acoperit de cer !

R A D U GYR

P O S T U M Ă

AL. T. ST AM ATI AD •

1) Din volumul de poeme : „Peisagii sen­timentale", care va apare .

Târziu, când amintirea — roi proaspăt ide aibine — Scăpat din stupul vremii via zuimzui în tine, Căth-vei pirisăcaru'n grădină de tăcerii: Iji voi pluti în toate şi n'oi fi nicăieri.

Va susura stejarul — lăută de răcoare — Că'n mii de fnuinze — albastre am iisbiucmii în soare Şi-ţi va cânta o ciută cu glas de catifea Cum mi-a purtat blândeţea şi doinele cu ea...

...Ţi-oi fi toiag şi floare sub sărutarea mânii Oglindă şi uitare în ciutura fântânii, Sub pas trudit ţi-oi creşte muşchi tânăr şi covor Să calci — în umbra verde — trecutul tuturor.

La marginile lumii pleopele ţi vei strânge: De-iacolo înăimite, în visuri ş i în sânge, Te-oi însoţi de-nlungut clipitelor deşarte Vecinie, pretutindeni, prin viaţă şi prun moarte.

TRAIAN lONESCU

M E D A L I O N Dini luminişuri ascunse cia o pulbere fină Ţi-a scăpărat pe buze cuvântul aşteptat Ca un susur de pârae tăiate'n lumină De diadema roşie a soarelui, la, scăpătat.

Ce frumos ţiiai arcuit privirea jucăuşe ! 8ub obloane de sprânceană custaniie Te-ai rugat şi semănai cu o păpuşe Ruptă di n Ir 'on bob de rouă argintie.

M'ani pierdut în ochii tăi ea 'uir'o oglindă fermecali Şi m i n limpezit păienjenişul dintre gene Ca un rob mi-ani isgonlt pornirea îngheţată Şi m'am deşteptat din somn aleme.

NUMA CARTIANU

UNIVERSUL LITERAR. - 309

A Ş A E V I A T A . . . — DIN AMINTIRILE UNUI ZIARIST —

de SEPTIMIU POPA

Mă gândiam la tulburea iile clin C h i n a ţi la cri/a dc guvern din German ia . Din sângeroasele ciocniri dela Shanghai avea să răsară un art icol de pag ina a pa t r a , iar [rămiintările din German ia e rau dest inate să producă un pr im-ar t icol , chiar .

Citeam ultimele te legrame, le reci team ii mă gândiam la desele t u r b u r ă r i ale su­fletului meu. E o Ch ină mică şi acest su­flet, o Chină cu soare pu ţ in şi cu neguri multe. Când o să d i spară neguri le de pe firmamentul ci ? Atunci , când va scăpa de npitulaţiIInîle cărni i şi ale sângelui şi de »rice alte exter i tor ia l i tă t i . Or i , poate , nici atunci Din camera vecină s t r ăbă teau râsete

vesele de copii. Era un „ joc r " de cinci (elite şi trei băieţi , cari sc j ucau „de-a corabia". Ce i-a îndemna t ;să-şi a leagă locmai acest joc ? Poate, dorul de necu­noscut... - Ce duce corabia ? - O pisică - Unde-o duce ? - La Veneţia.... - Ai mai spus oda tă . D ă zălog ! - N'aveţi d rep ta te , — intervenu eu, lo­

vind masa cu p u m n u l . Corab ia duce un regiment dc soldaţi englezi spre apele Chinei Dar. nu mă auziau, decât cei p a t r u pe-

reţi ai camerei mele. - O să mă joc şi eu cu ci, — îmi

lisei deodată, r id i cându-mă şi porn ind tpre camera copiilor. O să le spun adevă-ril, ca să-I cunoască şi ei în toa tă golă-lutea... Intrai, tocmai când se făcea sor tarea

ràloagclor. Eetitele şedeau îmbulz i te pe tanapea, iar bneţii erau în picioare, în tija lor, ca o t a b ă r ă adversă . Hangu l îl fi­ica Titi, cea de treisprezece ani . Ea era cea mai mare între fetite, da r dacă o î n t r eba i : k câţi ani c ?,—îşi învâr tea oda tă ochii ii iţi strâmba pufin coiful s tâng al buzei superioare, apoi, îfi r ă spundea : - Dc doisprezece bis. Peste un an voiu

li de patrusprezece, apoi- dc cincisprezece. Osii cresc mare şi să mă duc la bal.... Fluturând zălogul unu i bă ia t , tot ea

rosti sentinfa : - Al cui e zălogul acesta ? Să săru te

Itofi cei din casă ! Băiatul condamnat roşi p â n ă d u p ă u-

itchi. ceilalfi doi râdeau cu hohot, iar fe­ue, adică Mimi, Lili, Get ta şi Bornho­fen se uitau încremeni te la mine. Tifi Ébea, nepăsătoare. - Staţi, copii, — strigai eu, cu solem-

ii!c în glas. — Dafi alt soiu de pedep-

I- Dc exemplu ? — îmi tăie vorba Tifi. [- De exemplu, o poezie, o problemă Ic matematică, ori lecfia de mâ ine . . . - Mersi I — isbiicniră toţi, deodată , «intern sătui de ele.... - Dar vedeţi, — le mai zisei, înc run-iiid din sprâncene, — săru tu l nu e toc-ізі o pedeapsă potrivită. . . . Tiţi îmi tăia a cum a doua oa ră vorba • -Dumneata eşti ca bunica . S'o auzi «mai, cum îmi spune : Tiţ i , fii b u n ă şi tciliatoare. Tiţi, poa r t ă - t e bine... Tifi, nu vanitoasă... Tifi învafă-fi lecţiile... Tiţ i ,

nu-ţ i s u p ă r a păr inţ i i . . . -Şi câte altele Dar, nu ma i sun tem pe vremea lui Pa ­p u r ă Vodă. Jocul de-a corab ia fără să­ru tur i nu p lă teş te nimica. Ce să-i faci ? Aşa e viaţa.... Noi suntem.... emancipaţi . . . .

Vorbea cu buzele, cu ochii şi cu toa tă fiinţa ci N e p u t â n d u - m i opr i un zâmbet , eu mai făcui o u l t imă încercare :

— Dar , Tiţ i , s ă ru tu l nu e sănătos . N'a ţ i învăţa t igiena ?

— Las'o la na iba ! Sunt sătulă de ea. De o fi să ne temem mereu de microbi , ne prăpădim.. . .

D e z a r m a t p â n ă la călcâie, m ă întorsei în camera mea, m ă aşezai la masa de scris şi m ' apuca i de art icol . Da r , d u p ă fiecare filă mă opr iam, îmi î n c r u n t a m o-chii şi oftam :

— Se săru tă , ori, nu se să ru tă ? \po i , cu un aer de tr is teţă . f redonam la

repezeală :

Nu mă pot amesteca In jocur i de copii....

Şi t receam la a l tă filă. Ce să-i faci ? Aşa e viaţa.. .

Pe la fila a cineca camera vecină fier­bea, ca un cazan.

— Ce duce corabia ? — O profesoară de igienă... — Unde o duce ? — La polul nordic.. . — Ce-o să păţească ? — O să îngheţe — C e ? — Toţi microbi i din ea.„. — Şi-apoi ? — O să se în toarcă acasă.. . — C u m ? — Mai bună , mai iubi toare . N'o să ne

mai dea „patru". . . . Eu, făcui sfor ţăr i supreme, ca să uit

jocul vesel al copiilor şi în mai pufin de un sfert de ceas t e rmina i ar t icolul . Apoi, mă pusei pe gândur i . Porni i de sub zidu­rile Pekingulu i şi mă trezii sub zidu­rile.... copilăriei melc. O călător ie dean-doaselea pe corabia gândur i lor .

Şi mi -am da t seama, că venerab i la bu­nică a zburdalnice i Tifi are drep ta te . Co­pi lăr ia de odin ioară avea alte farmece, alte jocur i . D a r oare cu : e r am mai bun . mai ascul tă tor ? Mă p u r t a m mai bine ? lini î nvă ţ am lecţiile ? Mulţ ime de semne ale în t rebăr i i se desenau pe filele gându­rilor mele, fără să pr imească v reun răs­puns.

Deoda tă . în Ch ina cea mică a sufletu­lui meu mi se pă rea că aud zăngăni t de a rme. Microscopicul Peking e i a î m p r e j ­muit din toate păr ţ i l e de soldaţi , iar dea­supra lui l icăreau două stele. E r a u stele, ori, ochi a lbaş t r i ? Cine ştie, cine ştie !

— Ce duce corab ia ? — m ă în t reba i pc mine însumi.

— Un ziarist.... — Unde-l duce ? — In lumea copilăriei sale.... — Ce-o să-i se în t âmple ? — O să înehefe . . . — Ce ? — Toţi microbii din el... — Ai mai spus oda tă ! — m ă în t re rupse

un glas venit din imense depă r t ă r i . Dă zălog... ,

Să dau zălog.... H m ! Dar.. . in lumea copilăriei mele nu exis tau să ru tu r i . De ce nu existau ? Era lume mai bună , mai mo­rală Dar a tunc i eu, de cc oftez ?

In vremea aceasta veselia copiilor din camera vecină îşi a junsese toate culmi­le. Prin cine ştie cc î n t âmp la r e uşa era deschisă pc j u m ă t a t e , iar un băia t s tr iga, cât îl finea gura :

— Tifi să să ru te pc toţi cei din casă.... Ca m â n a t de o pu te re nevăzu tă alergai

repede la uşă şi mă potr ivi i aşa, ca eu să-i văd pe toţi, i a r ci să nu mă vadă . Să văd pc Tiţi : cum să ru t ă pe toţi cei din casă ?

F ă r ă prea mul t ceremonial ea îmbră ­ţişa pe Mimi. pe Lili, pe Get ta şi pe Bom-bonica, să ru tându- Ie . Apoi, cu fa ţa în toar ­să spre cel d in tâ i bă ia t , îşi să ru tă zâm­bind degetul a r ă t ă to r al manei d repte . Tot astfel, spre cel de al doilea şi spre cel de al treilea. Tocmai la al treilea „ să ru t " eu a p ă r u i în prag .

Scena ce a u r m a t nu se poate descrie. Părea că au dat deodată „Tă t a r i i " în t re copii. Roşind p â n ă după urechi , Tiţi îşi acoperi faţa cu palmele .

— Te-am pr ins , Tiţ i , — exclamai , a-propi indu-mă de ea şi desl ipindu-i mânu­ţele de pe obrăj ior i . — Te-am pr ins . Za­darn ic te l ăuda i ma i adincoorj . Nici voi, copiii de azi, nu sunteţ i mai emancipa ţ i decât cei de odinioară . Atâta numai , că voi vă jucaţ i uneor i şi de-a emanciparea . . .

Ce să vă ma i spun ? Gural iva de adi­neaori îşi p ie rdu dc-odată capre le ? îmi a runca pr ivir i triste şi mânioase în acelaş t imp, dar nu p u t e a să scoată măca r o vorbă. Tot astfel şi ceilalţi copii, erau trişti, t ăcuţ i şi mânioşi . Şi aveau drepta te . Le descoperisem secretul....

Nu-mi p lace să văd pe copii p lu t ind în atmosfera tristeţei , de aceea, le-am. zis „a-dio" şi m ' am dus de acasă. Ajuns în s t ra­dă mi -am dat apoi seama, că şi Tiţ i are perfectă d rep ta te .

Aşa e viafa. E... un săru t dat în vânt...

510. — UNIVERSUL LITERAR

CUVÂNTUL D E C R E Z A R E Povestire (adevărată pent ru cei ce nu

cred şi neadevărată tot pen t ru cei ce nu cred că au toru l ar fi în s tare să semneze 0 minciună...) dialogată , t r ialogată ş. c. I.

Totul , se petrece de pddă în Siglietul din Maramureş sau, — ori unde, numai la f runtar ia tăr i i să fie. Scena, — dacă le-o trăsni pr in cap vre-unor tineri să pres­chimbe povestirea în Tea t ru dc familie în scop de binefaceri , — înfăţ işează o cameră iE mai uşor şi fără mul tă bă tae dc cap : o masă şi-un scaun se găseşte şi 'n pustiu...) Eroii, 'o Poveste sau o Piesă fără... eroi nu-i aşa că nu merge ? intră pe rând ; deo­camda tă :

Ncculai , Proteasa. — Nu eşti tu, vă ru l bă rba tu lu i meu ? — Sunt. — Nu eşti tu baca lau rea t ? — Adică... da ! sunt... Dece mă 'litrebi ?

Că nu mi-a venit d ip loma ? — Şti'u că te-a a ju ta t Păr in te le cu p la ta

taxei a c u m o lună şi c 'aştepţi să se iscă­lească diploma.

— Da... desigur (răspicat) . Aştept s'o is­călească şi să mi-o trimită.. . D 'a ia m'ai c h e m a t ? Nu ştii c'am atâ t dc învă ţa t la 1 R o m â n ă ? . . . N a ! o greşii.

— C u m tot mai înveţi ? Parcă... — Am priceput c'ai pr iceput . Ştiu acum..

Ţi-a scris găjii tul ăla de Gut in . Nu zice : Nu...

Haida ! if a ida !... Cetesc în ochii tăi . — N'ai baca lau rea tu l ? — M'ai chemat să-mi faci mustrare. . .

Primesc. S'a în tâmpla t , s'a î n t âmpla t ! O să liiă omor ? Nu ! Câţi nu învaţă bine opt ani şi la mal hop ! Nu ! Nu ! să nu crezi că la mine a fost lene sau al tceva. Şti, că fac versuri ? Profesorul de L. Română zi­cea că... însfârşi t ! avea necaz... Şi dece ? Arc pe f : că-sa Esmcralda (duce două de­gete împreuna t e la buze) o minună ţ i e ! (re­pede) E în a şeasa la comerţ .

— La comerţ ? — (Imitând-o) . La comerţ ? Ce te miri ? Parcă-i marc lucru ! Pfi ! şi eu pu team

să urmez comerjul dar vezi eu, (cu dispreţ) n 'am stofă de comerciant. . . visez... visez... D 'a stai să-ţi spun : şi Esmcra lda , iubi ta , draga de Esmcra lda e aşa cum să-ţi spui, ceva a p a r t e (tainic) iubeşte marea.. .

Da ! iubeşte marea.. . (pauză ca să vadă însemnăta tea tainei) grozav ! (mândru) şi eu în versur i (dulce cu pa t imă) i-am furat Marea şi i-am cânta t -o —(a doua oară tai­nic). Profesorul m 'a pr ins şi...

-— Te-ai înecat în ea... — Vezi cum eşti ? M'ai bine să-ţi cetesc

o poezie : i-am închina t -o lui Adela învaţă tot la comerţ .

Dacă vrei ţi-o închin ţie, şterg dedica­ţia... parcă. . . n ' am mai şters eu când ani cânta t -o pe Lorina ?

— Cu care vrei să mă confuzii ? — Rău tăc ioaso . . Hai ! să-ţi cetesc... — Adorm... — C u m ? Atunci dece m'ai chemat ? Ca

să-mi ei interogator iu ? Mulţumesc, (vrea să plece).

— Neculai.. . — Nu ! Plec... ( întorcându-se) . Cc mai

vrei ? — Mi ai spus odată , de mult, (privindu-l

d rep t în ochi şi luându- i o mână) că... m ă iubeşti.

— O d a t ă ? Ah ! ce c rude sânte ţ i voi ! o-tlată ? Numai oda tă ? Nu de două ori, dc

cinci, de-o su tă : ai ui tat ?

Rine ! Poftim ! ş i-acum iţi spun, fier­binte, cad în genunchi i şi îţi declam...

— (oprindu-1). Te rog, te murdăreşt i . . . — Pent ru tine.'.. — Fără avân t ! Avem lucrur i mai în­

seninate de vorbit amândoi . — Nu cunosc pc lume nimic mai însem­

nat decât Poezia... Nu cunosc pe lume ni­mic mai însemnat de cât Iubirea... Da ! Preoteaso, Iubirea.. .

— Şi Baca laurea tu l I — Astă seară, mă fierbi. Plec. N'ai sim­

ţit că tot gândul şi bă ta i a iniinei mele s'ale tale, numai ale tale.

— Ce-i mai r ămâne Esineraldei, Adelei... — Tac ' . Priveşte pr u fereastră, în noap­

te zăvoiul Tisei. Dc-ai cunoaşte tu cc farmec arc zăvoiul

sub lună... — Neculai . — E culmea. \ i p r ins un obiceiu rău

Preoteaso. Când simt şi cu nevoia să mă des tă 'nuesc să-ţi spun cât sufer. Că orele vieţii mele trec stol de păsări i cenuşii . Mă 'n t re rupi şi-mi tai avântul. . . (trist). Dece le porţ i aşa cu mine ? Pent ru ce nu mă laşi să mă aprop ' i : să te privesc lung— lung ; să-mi îngrop pr iv i rea în ochii tăi dulci .

Pentru că nu te iubesc. — fot nu mă iubeşti ? Şi-mi spui aşa cu

sânge rece ? Nu crezi că d sperat aş fi în stare să mă

omor ? — Nu ! — Cum ? Nu crezi ? Se poate să nu

crezi ? — Nu ! — Şi spui că nu ? Dc unde a tâ ta sigu­

ranţă ? — Dacă te cunosc ? — Pe mine ? (pauză). Atunci mă crezi

un laş ? Spune hai ! spune : vărul meu prin a l ianţă Neculai e an laş. Vreau s'aud O ! nu ! nu ! asta e o j igni re care nu se spală cu u n a cu două...

— Nu cunosc duelul . — A ! Nu ! Necula ' , vărul Preotului din

S'ghet mai are o fărâmă de mândr ie . Am să-ţi dovedesc : uite (scoate ceasul) t renul t rece Ia 10,05 mă duc să mă asvflrl în faţa t renului .

— Asta n'o s'o faci. — Pr insoare pe (00 de lei. — Ce fel de pr insoare ? Dacă nu te

asvârli pierzi, dacă te asvârl i t rebue s'aş-tepti ca tocmai pe lumea cealal tă să pr i ­meşti suta...

— Ai drepta te , (pauză). Totuş . Preoteaso. mai îndrăzneş te odată să zici de vărul bă rba tu lu i tău că e un laş şi dacă uite la 10,05 nu in'oi asvârl i îna in tea trenului. . .

— Sunt sigură că văru l bă rba tu lu i meu nu se-asvârlă .

— E grozav... De unde eşti tu sigură ? — Pent rucă suntem ori nu sânlem în

Septembrie ? — Sântem, şi cei cu asta ? — N'a fost eri 15 ? — Şi ? ce, în ziua de 15 nu-şi r idică ni­

meni viaţa ? — Neculai , când spui că peste 10 minute

ai să te omori, spui un neadevăr. . . — Aşa ! D u p ă ce-mi refuzi iubirea... — Suntem cuscri . — Gogoşi,., mai mă crezi şi laş şi ne­

trebnic şi lăudăros. . . Te 'nşeli cucoană : peste zece minu te am să mor.

— Nu cred.

de CESAR P R U T E A N U

— Tot nu crezi ? Şi dece nu crezi ? — Pen t ru că de eri a început orariul i

iarnă. T renu l care venea la 10,05 vine i « | mai la 3 noaptea .

— Adevărat . . Ei bine, am să mă ornorlil 5 noaptea. Nu ! ar fi prea târziu ! tul vreau acuma, a c u m a sub ochii tăi... Ce sil fac ? Ce să fac ? îm i aleg a l tă moarte. Cl un revolver... da r n'am revolver. Cum i nu crezi ? Ah ! unde am un revolver! B a n g ! Bang ! şi aş deveni inert şi rece, il bucata de carne fără simţire, fără glas-l Ce tot nu crezi ?

— Nu cred. — Mă crezi un laş ? Iţi dovedesc. împru­

mută-mi un revolver. — N'ci a tunci nu cred. — Nici a tunci ? De ce ? — Pen t rucă n 'am de unde să-ţi dau rt-|

volvcr şi chiar dac'a.ş avea... — Ce mai tu ra -vura , m'aş împuşca sál

ochii d-tale cucoană.. . fără să-mi pestl fără... (Preoteasa scoate un revolver

— Poftim. — A h ! Ai r evo lve r ? Dăini-1, dăiui-l|

vărul bărbatului . . . — Poft im (il dă). — Ce rece e... — Tc-a pr ins frica ?

- Nu. o păre re a mea... D-ta când j mâna pe el îl simţi cald. ia vezi nu-i recif (il dă înapoi) .

Zi, ai un revolver (mai depărtaiidu-stil Şi eu să nu ştiu. Nu ! Nu ! s'a întors luinnl pe dos. Cum, voi femeile care sunteţi bufi numai pent ru desmierdat , numai pentiil calda moleşcală a visării ; a năzăririi: ii păt imaşei iubiri... umbla ţ i cu arme de foci Ah ! ia tă d-le ce e femeia ! (din ce iiicf mai tare) . Ce e femeia. Ce e femeiaL Dar nu c o î n t â m p l a r e că îl ai ? Tu nicii| şti să tragi la ţ intă.

— Aşează-te... — Eu... cum ?... pe mine ? — Ţie frică.

- M ; e ? D a r ce sunt eu. fiul lui Vili Teil ?

— Ţie frică. — Mie ? Aş ! C u m să-mi fie ? Te şjiai

frumoasă, gingaşă ca o tuberoză în asfiil jit, că te învesmânţ i în cele mai scura stofe şi foşnitoare mătăsur i .

— Văd că ţie frică... Te chemasem И mai pen t ru foşnitoare mătăsur i şi revota

— Dece pen t ru a m â n d o u ă ? — Sunt s t râns legate. — Mătase şi revolver, nu 'nţelejr? — Ascul tă-mă. — Lirechi. — In tot ţ inu tu l as ta e drept că

una mai f rumoasă ca mine ? — E drept ! (cu avânt ) . Tu eşti... — Taci .

—Iar îmi tai ar ipele ? — Ta tă l meu a fost preot, bărbatul i

e preot. Am crescut in severitate şi potf dau însemnă ta te respectului , cinstei, o s ingură pa t imă : Luxu l . Ştii predbinej însfârşit b ă r b a t u l meu fiind chematsiStil prelegeri la fundaţ ia Carol , voiu petre»! lună la B u c u r e ş t i ! A h ! Bucurcştiul!S tu ce înseamnă Bucurcşt iul pentru o I mee d in Sighet ?

— Un oraş mai mare.. . — D a ! D a r un oraş clădit numai

basm şi vis. Eu n ' a m fost niciodată ii Cap i t a l ă . Am tânj i t numai în Sighct,n'a| cunoscut nici Clu ju l măcar . Aci, amn la g răd ina Morii şi'n vre-o familie

UNIVERSUL LITERAR. — 311

m'am îndopat ou complimentele b ă r b a t u ­lui şi zâmbetul pişcat de invidie al neves-

! Iii... 0 ! Buciircştiul, l 'am visat de mult... de mult... Acolo aş fi o necunoscută. . . M'as amesteca în forfotă, în fierbere, în mul ţ i ­mea ce mişună, unde un bogat vrea să fie ile zece ori mai bogat , un ambiţ ios ma i mbiţios şi unde o femee frumoasă poa te

! ii de zece de o su tă de ori mai frumoasă.. . bucureşti t rebue să te cunosc, t rebue să tc cuceresc...

Primeşte-mă Bucureşti... (Ncculai vă-vând-o visătoare).

— Te rog preoteaso, dac 'a i început 'o aşa, mă grăbesc, mă duc... am 40 de foi la L. Română...

— Primeşte-mă Bucureşti. . . Voiu străluci in miezul tău pr in frumuseţe, pr in ele-<anfă... Ce zici nu-s e legantă ? P r in lux... Da1 Pnn lux... Luxu l netezeşte calea la cucerire, Ia dominare , la glorie... Sunt o amb'jioaso. recunosc... An de an am s t râns han peste ban ca să-mi îndepl inesc dorin­ţa... şi mă tem că tot n'o să-mi a jungă .

— Dar Safirin, respecta tu l meu vă r ştie? I - Vreau să-i fac o surpriză. . . Vreau să trec Ia braţul lui pr in Bucureşt i de 5 ori (iezi sch'mbată în 5 rochii. N 'o să se su­pere şi el mă vrea frumoasă, ma i fru­moasă... mult mai frumoasă.. . (Neculai îi ia mâinile în t r ' a le lui) :

— Tremuri... — Cu două-trei luni îna in te îmi pregă-

tesc triumful. Va fi un adevă ra t triumf... ;i pentru asta îmi t rebue mătasă , mă tasă ;i iar mătasă...

t — Cumpără... — Am cumpărat . . . din Cehia...

: — Nu delà Bucureşt i ? — Nu, că-i mai scumpă.. . T rebue să fac

economie. Vreau să mă coste puţ in . O ii-mi trebue vre-o 30 de rochii... Visez...

— Eşti nebună ? Treizeci ? — Nu mă înţelegi. Or ice om are o nă-

rainţă, în viaţă un dor, o ţ in tă . Rabdă , se frământă, se umileşte. în t rebu in ţează vi­clenia numai odată ş i -odată să-şi a i u n g ă scopul ! Unele, t ind să-şi înşele bă rba tu l , altele să strângă ban i şi-apoi să-i dea cu p i ­ciorul, eu, nici u n a nici alta...

— Dar e o nebunie. . . — Nimic nu-i mai dulce ca nebun'a. . . O

lună la Bucureşti . Să a p a r ca o cenuşă­reasa ce condurul găsii, o lună şi-apoi o via(ă roabă la S'ghet... O lună,. . (Neculai săseşte prilejul să-i ia din nou mâini le) .

— Ce caldă eşti... îm i place, eşti pă t i ­maşă...

— 0 lună... — Arzi... — Neculai. d ragă Neculai. . . — Mi-ai zis „ d r a g ă " (Neculai moare

după cuvântu-ăsta) . — Aiută-mă ! — Mi-aî zis „ d r a g ă " sunt fericit acum.

Eşti stăpâna mea, porunceşte-mi , ta re , aspru, te ascult orbeşte, fă cu mine şi din mine ce vrei... Porunceş te-mi să te iau în nrafe. să mă ei în bra ţe , sărută-mă. . .

— ...Mătasa o a d u c din Cehia p r in con-irabandă... — Prin con t r abandă ? (Neculai p a r c ă a

auzit şi n'a auzi t bine, cu degetul delà stânga îşi desfundă o ureche) . Nu te ma i recunosc. I a r t ă -mă da r pen t ru a doua oară eşti nebună.. . Dece n'o aduc i cinstit prin vamă.

— Mătasa e opr i tă să in t re în ţară. . . O aduc pe ascuns şi tu t r ebue să m ă ajuţ i .

— Să te a ju t ? N'oi vrea să t rec cu ea în cârcă — Tisa să m ă v a d ă grăniceri i , să mă 'mpuşte ? A ! Nu preoteasă eu, m ă p regă­

tesc de bacalaureat am foarte mult de ce­tit şi tu ştii că-s sârguitor.

— Ascultă, nu vorbi gugumanii. — Mă jigneşti. — Astă seară, acum iute acum mi se a-

duce mătasa — o parte, mâine, restul şi pentru...

— Ah ! ce ocupat sunt Preoteaso, e târ­ziu, plec că am vre'o 40 foú la Limba Ro­mână...

— Mă iubeşti ? — Am zis vre'odată : Nu ? — Vrei să te sărut ? — Cade cerul... — D u p ă ce mi se-aduce sacul cu mătasă. — înainte nu poţi ? — ...pentru că nu vreau să ştie părintele — Ce-are-aface, noi suntem rude prin în­

cuscrire. Poţi să mă săruţi şi'n faţa Iui.... Ah ! o sărutare...

— Eu nu vorbesc de sărutare, eu, vorbesc de sac.

— Ce departe eşti. — II ei şi-l duci la voi acasă şi-l ascunzi... — La noi ? Plec ! Iartă-mă, am de cetit... — N'ai să pleci. — Ba am să plec. — N'ai să pleci... Neculai e băiat bun, Ne­

culai... — Spune... Spune... dar tot plec. — N'ai să pleci că atunci când aduce sa­

cul... — Dă-1 încolo acum o ţii tot cu sacul, sa­

cul, sacul... — Când aduce sacul îţi dau o sărutare. — Nu plec, am de citit la... — (rar) înainte de a-mi aduce sacul... — (Neculai tresare aşteptând parcă ceva).

Ei ?... — Te sărut ! (Neculai ţ'nând ochii închişi închipuin-

du-şi că e sărutat zice rar) Ah ! Ah ! Ah ! (afară se aud paşi repezi). Cine-i ? Vine Părintele... şi am de cetit.

— Nu ! Fii liniştit... sacul cu mătase. — Iar sacul...

Aducătorul (sacului ;) are accent de jid că numai ei se ocupă cu contrabande

— Deschide... deschide... — Ce baţi aşa. — D a ştii că e obraznic. Unde-i revolve­

rul. — Deschide (intră cu un sac la spinare).

Iute, iute... ascunde-ţi sacul. Sunt urmărit, m'a văzut vameşii şi grănicerii...

— Urmărit ? (Preoteasa se încruntă. Adu­cătorul ese pesemne că numai e nevoe dc el).

— Ce ne facem ? (se aude sgomot afară). — Părintele. — Am îngheţat... Ce ne facem ? El nu to­

lerează...

Părintele Serafim

— Bună seara. Da' ce-i cu sacu' ăsta în mijlocul odăii ?

— N u pune mâna... — Dece ? Cin' Ia adus ? De unde e ?

Vorbiţi frate. — Vai ! şi-am de cetit la... — Ce înseamnă asta Preoteaso, nu răs­

punzi, ce ai, ai îngălbenit la faţă. (se-aud paşi afară).

(Preoteasa aude duce mâinele la ochi). — Ne urmăresc... visul meu se sfarmă... — Nu înţeleg nimic. — Eu înţeleg vere da' nu pot să spui. — Ce ai preoteasă (paşii se-apropie). — Ne urmăresc... vin... vin... — Cine ? Cum ? In casa mea cinstită ?

Ce-ai făcut Dece vin ? Cine vine. Dece nu răspunzi ?

— Am-fă-cut — contrabandă...

— C e ? — Contrabandistă... Aici e mătasă din

Cehia. — Mătasă ? Aud ? Pentru ce-ţi trebuia

mătasă ? Acum înţeleg... — Iartă-mă, iartă-mă. (Paşii se apropie). — Hai ! s'o ascundem părinte. — S'o ascundem ? Satano, mă 'nveţi la

rele ? — Vin vameşii, omul care a adus-o a

fost văzut... — Vin vameşii ? N'ar de cât să vie. Vă

dau pe mânu lor... eu nu mă unesc cu contrabandiştii, ( luânduş i capul în mâini) Eu, n'am roşit până acum, părul alb îmi e nepătat... Ce-ai făcut cu mine ? Cinstea mea, femeia mea !

— Iartă-mă... Iartă-mă ! — Auzi că viu şi-am atât de cetit (o

voce) : — Părinte Serafim. — I ? — Părinte Serafim. — ! ? (Părintele se trezeşte). D a ! Da

cine-i acolo ? — In numele legii... — Tn... nu... mele... legii.,, Ce-am păcă­

tuit ? (apoi) Intraţi... poftim... intraţi... (intră repede

Vameşul, Grănicerul)

— Ertaţi cucernice Părinte sunt în exer­ciţiul funcţiunei şi trebue să vă fac o per­cheziţie...

— O percheziţie ? — Am primit un denunţ. — Era semnat ? (Vameşul îl arată). — D a ! Neculai Todirea... — A da ! i-al meu, i-o l'am făcut... dar

l'am făcut împotriva d-rei Evdochia Ru­gină.

— Ce d-ra, ce Evdochia... nu vezi adresa? — Vai : am greşit... în loc să scriu adresa

ei... ocupat cu cartea... — Va să zică nu la d-stră ? (Vameşul îl

priveşte drept în ochi). Dar fi'nd cu grăn'cerul pe malul Tisei

am văzut un om cu un sac, l'am urmărit, omul a intrat la d-stră în casă. (mişcare. Numai Părintele nu clipeşte).

— D a ! A fost un om la mine 'n casă. — Recunoaşte-ţi ? - - Recunosc. — Ştiam, ştiam (se bucură Vameşul) că

un cucernic slujitor al altarului nu m'ntc nici odată. Mai mult : vă cunosc personal ca omul credinţei, nepătat şi-al cinstei... Mulţumesc părinte, că-mi uşuraţi sarcina... Ce v'a adus ? Mătasă ? Să încheem Proces-Verbal... Unde e ? E în sacul ăsta ? Grăni cer desfă-I.

- N u ! _ — Dece ? Cum ? — In sacul acesta sunt Sf-le odăjdii şi

cărţile mele bisericeşti. Nu vreau să fiu bănuit (uitându-se la cer) Doamne ! Aşa să-mi ajuţi dacă mint ! tVameşul şi Grăni­cerul la auzul jurământului se tot dau câte-un pas înapoi până es afară).

Preotul, tace şi priveşte pe cei doi, apoi după multă tăcere, dreapta care a ridi­cat-o o duce la gât (cealaltă tot timpul a stat în dreptul inimei) se pare că se înăbu­şă, că vrea să-şi desfacă grăbit, prea gră­bit parcă gulerul, ochii aleargă rătăciţi în dreapta şi în stânga bolovănindu-se în orbite. Vrea să deschidă gura să mai spună ceva, se cleatină, se mai cleatină iar, se răsuceşte odată şi a doua oară cade ca un stejar trăsnit.

Cortina, încet (în caz când e).

CESAR PRUTEANU

312. - UNIVERSUL LITERAR

R E G R E T de GUY DE MAUPASSANT

D-l Sa val, cum i se spunea în Manies „Tată l Saval" , deabia se sculase. P loaua . Era o zi tristă rlc toamnă, frunzele că­deau. Cădeau încet în ploaie, ca o a l tă ploaie, deasa si l inişti tă. D-l Saval nu era vesel. Se p l imba dela cămin la fereastră si dela fereastră Ia cămin. Viaja are zile în tunecoase. Nu va avea decât n u m a i zile în tunecoase pentru el rie-aci îna inte , fi­indcă are şasezeei şi doi ani . Este singur, flăcău bă t rân , ne înconjura t de nimeni . Câ t este de trist să mori astfel, fără o fiinţă care că te iubească. Se gândeşte la exis tenta lui, a tâ t de goală, a tâ t de sar-bădă . îşi aminteş te din t recu tu l îndepăr ­tat , din t recutul copilăriei , casa, casa cu păr in ţ i i , pe u rmă liceul, p l imbări le , în u r m ă studiul d rep tu lu i la Par i s . Pe u r m ă boala ta tă lu i , moartea. . .

Л venit să locuiască cu m a m a sa. Au trăi t amândoi , t ână ru l şi b ă t r â n a feinee, liniştiţi, fără a dori ceva mai mult . A muri t si ca deasemenca. Câ t este de t r is tă viata ! A rămas singur. Şi a c u m va mur i în curând , la rândul lui. Va dispare şi se \ a sfârşi. Nu va mai fi nici un d. Pau l •Saval pe pămân t . Cc lucru îngrozitor . Alji oameni vor t răi , se vor iubi , vor râde . Da, vor petrece şi nu va mai fi. Nu-i cu­rios oare că p u t e m râde, petrece, fi ve­seli, sub această e ternă s iguran ţă a mor-(ci-

Dacă ar fi numa i probabi lă această moar te , am putea încă spera, da r nu ; este de ne în lă tura t , a tâ t de s igură ca noaptea după zi.

Dacă cel pu ţ in ar fi avu t o ocupaţ ie . Dac ' a r fi făcut ceva. dac ' a r fi avut aven­turi , lucrur i mar i , succese, satisfacţii . D a r nu, nimic. N'a făcut nimic, n ic iodată ni­mic, decât să se scoale, să m ă n â n c e la a celenşi ore şi să se culce. Şi a a juns în felul acesta la 62 dc ani .

Nici cel puţ in nu se căsătorise ca şi cei­lalţi oameni . Dc cc ?

Da, de ce nu se căsătorise ? Ar fi putut , fi indcă avea ceva avere. I-a lipsit ocazia Poate ! D a r p u t e m inven ta ocaziile.

E ra nepăsător , ia tă . Nepăsa rea e ra răul . defectul, viciul lui. Câfi oameni nu pot reuşi în viaţă numai din cauza nepăsă rh Le vine greu anumi tor fiinţe, să se scoale, să se mişte, să încerce să vorbească şi să-şi obosească crccni l . Nu fusese nici iubit. Nici o femeie nu dormise pe p iep tu l Iui în t r 'o complectă pă răs i re a s imţuri lor .

Nu cunoscuse l iniştea desfă tă toare a aş teptăr i lor dumnezecseul t r emur al s t rân gerilor de mână , î ncân t a r ea pas iunei t r ium fărtoare.

D-l Saval sc aşezase cu picioarele la foc, în hala t .

Desigur viata lui era neisbut i tă , cât se ponte neisbut i tă .

Iubise în ascuns, dureros şi nepăsă tor cum făcea totul . Da, iubise pe b ă t r â n a sa prietenă, d-na Sandres , soţia vechiului său prieten, Sandres .

Ah ! dacă a r fi cunoscut-o necăsător i ­tă. D a r a în tâ lni t -o p r e a târz iu , era de-a-cum măr i t a t ă . Des igur ar fi cerut-o pc asta. Câ t o iubise, fără răgaz , din p r i m a zi. Tsi amin tea emoţii le de câte ori o ve­dea, t r is teţea cc o simţea când o părăsea , nopţile când nu pu tea s 'adoarmă, fi indcă se gândea la ca.

D iminea ţa se scula î n to tdeauna ceva mai puţ in îndrăgost i t ca scara. De ce ?

Câ t era de f rumoasă a l tă da tă , micu ţa blondă, c rea ţă şi su râză toare . Sandres nu era b ă r b a t u l ce i-ar fi convenit . Acum ca are 58 de ani . Pa re fericită. Ah ! dacă l'ar fi iubit odinioară , dacă Par fi iubit . Şi dc ce nu l-ar fi iubit pc el, Saval . când el o iubise a tâ t de mul t .

Dacă , numa i ar fi ghicit ceva. N 'a ghicit nimic, n 'a văzut nimic, n'a

înţeles nimic nici oda tă ? Atunci ce-ar fi g â n d i t ? D a c ă i-ar fi vorbit cc i-ar fi r ă spuns ? Şi Saval sc în t r eba alte o mie de lu­

cruri , îş i re t râ ise viata , cău ta să-şi amin­tească mul ţ ime de în t âmplă r i .

îşi amin tea serile nesfârşi t de lungi , când se juca cărţ i la Sandres , când soţia lui e ra t â n ă r ă şi f rumoasă.

îş i amintea lucrur i ce-i spusese, in tona­ţiile ce avea al tă da tă . surâsur i le ascunse, care însemnau a tâ tea gândir i .

îş i amintea p l imbăr i le lor, în trei, de-a-luiiţrul Senei, mesele pe i a rbă verde D u ­minica, căci Sandres era funcţ ionar la subprefec tură .

Şi deodată îi reveni amint i rea precisă a unei d u p ă amiezi pe t recu tă cu ei, în t r 'o p ă d u r e mică de l ângă râu .

Plecaseră d imineaţa , ducându-ş i p rovi -ziunile împache ta te .

E ra într 'o d iminea ţă f rumoasă de p r i ­măvară , una din acele d imineţ i care te îmbată . Totul miroase frumos, totul p a r c fericit. Pasări le au s t r igăte mai vesele şi sborul mai iute.

Au mânca t pe iarbă, sub sălcii, în ap ro ­pierea apei, obosiţi de soare.

D u p ă masă Sandres adormise în ia rbă pe spate „cel mai b u n somn din via ţă" , spunea el când s'a trezit...

Ea luase b ra ţu l lui Saval, pornind a-niândoi în lungul râu lu i . Se rezema dc el. Râdea şi-i spunea : „Suni beată d ragu l meu m 'am îmbă ta t de tot". O pr ivea t r emurând până ' n suflet, se s imţea păl ind , se temea ca pr iv i rea să nu-i fie p r e a în­drăznea ţă , un t r emur al mâinei să nu-i dcsvăluie secretul . Ea îşi făcuse o coroană din ierbur i şi crini de apă şi îl în t rebase :

..Mă iubeşti astfel". Cum nu-i r ă spundea , f i indcă nu găsise

nimic a-i spune, i-ar fi căzut mai dc gra­bă în genunchi , ea începu să râdă , un râs nemul ţumi t şi-i zise :

„Prostule, ha ide vorbeşte cel pu ţ in" . Ii venia să p l ângă fi indcă nu pu tea

scoate nici un cuvânt . Toate acestea îi reveneau acum cu pre ­

cizie ca în p r i m a zi. De ce i-o fi zis „Prostule , ha ide vorbe­

şte cel pu ţ in" . Şi îşi mai amin tea cum se rezema cu

gingăşie de el. T recând pe sub un copac aplecat , sim­

ţise urechea ei, l ângă obrazul lui şi se re­trăsese cu iuţeală înapoi , ca ea să nu creadă această apropiere voită.

Când îi zise : „N 'ar fi t impu l să ne în­toarcem"? ea i-a a runca t o pr iv i re ciu­dată .

Desigur îl privise în t r ' un fel foarte cu­rios.

Nu se gândise a tunci , da r i a tă acum îşi amintea .

„Cum doreşti pr ie tene, dacă eşti obosit, să ne în toarcem", îi răspunse .

„Nu fiindcă aşi fi obosit, da r Sandres , poate s'a sculat .

Ea îi r ăspunse r id icând din umeri : „Dacă crezi că soţul meu s'a sculat, este

altceva, să ne înapoiem. Inapo indu-se r ămase linişti tă şi nu st

mai rezemă de b r a ţ u l său, dc cc ? Acest, de ce ? încă nu-1 cumpănise. A-

cum i se pă rea că observă un lucru ct nu-1 pr icepuse nici oda tă .

O a r e ?... D l Saval se simţi roşind. Se ridică tur­

bura t , ca şi cum cu 20 dc ani mai tânăr, ar fi auzit pe d-na Sandres spunându-i: „Te iubesc".

Era oare posibi lă aceas tă bănuială, ci-rc-i in t ra în suflet şi nu-i da pace ? En posibil să nu fi văzut , să nu fi ghicit?

Ah ! dac 'a r fi adevăra t , dacă ar fi tre­cut pe lângă fericire fără s'o atingă.

T.şi zise. Vreau să ştiu, nu pot trăi ci această îndoială . T rebue să ştiu.

Se îmbrăcă Ia iu ţea la gândind : „Am M ani, ca a r e 38, pot foarte bine s'o întreb astfel de l uc ru r i "

Şi plecă. Casa lui Sandres , se afla de partea cea­

laltă а s trăzei , ap roape în faţa casei lui Sună.

Servi toarea îi deschise la sunetul clo­potului .

Eu mi r a t ă _că-l vede a tâ t de devreme. „Dvs. sunteţ i , d-Ic Saval , vi s'a întâm­

plat vreun accident . Saval răspunse : „Nu, fetiţă, du-tc şi-i spune stăpânei

talc, că aşi dori să-i vorbesc imediat. „ D a r coni ţa p r e p a r ă provizia de dul­

ceaţă pen t ru iarnă şi este în bucătărie sj ne îmbrăca tă , aşa că înţelegeji...

„Da, dar spunc-i că este pentru un lu­cru forte impor tan t .

Servi toarea plecă şi Saval începu să meargă cu paşi nervoşi pr in salon. Nn se mai s imţia încurcat . Arc s'o întrebe, a-ceasta, ca şi cum i-ar cerc o reţetă de bu­cătăr ie , fiindcă acum arc 62 ani .

Usa se deschise, ca apă ru . Era o femee groasă şi ro tundă , cu obraj i i plini şi râs răsunător . M c g c a cu mâini le depărtate de corp, cu manşete le suflecate pe braţele goale, încălzi te de zeamă de zahăr.

II în t rebă nelinişt i tă. „Ce ai pr ie tene, nu c u m v a eşti bolnav. EI reluă : — Nu d raga mea, da r doresc să te în­

treb un l u c r u , care pent ru mire are mul­tă impor t an ţ ă şi care-mi f rământă sufle­tul. Inn promi ţ i să-mi răspunz i cu since­r i ta te ?

Ea surâse. — Sunt î n to tdeauna sinceră. Spune. — Tntă. Te-am iubit din ziua când te-ai

văzut. Ţi-aî dat oare seama. Ea răspunse râzând , cu ceva din inlo-,

naţia-i de odin ioară : — Prostule , da r a m pr iceput din pri­

ma zi. Saval începu să t remure , bâlbâi : — Ştiai ? Atunci. . . Şi tăcu. Ea în t rebă : — Atunci ? Ce ? El re luă : — Atunci... ce gândia i ?... ce... ce... ce-ai

fi r ă spuns . Ea râse mai tare . P ică tur i dc sirop i

se pre l ingeau pe vârful degetelor şi că­deau pe parche t .

— Eu, dar nu mai în t reba t nimic. Şi

UNIVERSUL LITERAR. — 313

M A X I M I L I A N ' ) de GEORGE SCRIOŞTEANU

In după amiaza zilei de 24 Ianuarie. . . . ..Sunt 25 de ani de atunci. . . Un pâlc de liceeni, fac cerc în j u r u l

afişului din a r ipa s tângă a Naţionalului, comentând actori i si piesa.

Literi Ie groase, scrise cu a lhas tn t , con­trastează cu a lbul imacula t al hâr t ie i şi se imprimă ademeni to r în sufletele liceeni-or: Bolnavul închipuit. Argan : Ja ucu Niculescu ; apoi ceilalţi

protagonişti : G. Achile (Diaforius) . I. Brezeanu (Purgon), Livescu, Ciucure te şi.. Maximilian (Thomas Dioforius).. . Maximilian Numele năvăleşte în suflete. Pe rodia

gurilor adolescente mijesc surâsur i dis­crete. Cineva rupse tăcerea.

— Cine-i Maximil ian , fraţilor ? — Cum, nu-l cunoşti pc Maximi l ian ? — Nu ! — Păcat I Tu t rebuia să trăieşt i acum

00O de ani. Auzi, să nu-l cunoască pc fa !...

— la lasă spiritele, grozăviile ! Se încinge o mică ceartă. . In terv in cei

mai cu trecere d in t re noi si lucrur i le se impaeă, cu dec la ra ţ ia solemnă „si pe cu-md de onoare"... a elevului care se j u r ă că, la ivirea primului . . . leu, va merge să-1 vadă pe Max.

Dintr'un coif, doi ochi largi şi trişti ca inserarea, ascunşi în orbi te a d â n c îngro­pate sub fruntea largă, u rmăr i se ră îneor-

glumelc n m s t r e ; apoi t ipul slab cu obrrjii scofâlciji şi uscaţi , cu nas cârn si nibţire şi cu m u s t a ţ a rasă se apropie şi lie întreabă :

— Vreţi să vedeţi tea t ru , băieţ i şi nu aveţi bani.

— Da, D-le, chiar aşa. N 'avem lescaie ţi am vrea să vedem pe...

-Hai . poftiţ i cu mine. Liceenii n 'au acvne de bani . Câţ i sunteţ i ?

— Unsprezece. — Ihn ! cam mulţi ! Dispăru d u p ă colţ şi intră pe cu lua ru l

jaleriei. Aşteptarăm emoţionaţ i . D u p ă câteva

rlipc reapăru şi ne in t roduse la galerie. Când vru să plece îl op r i r ăm •

— Sunteţi probabi l art ist . Ne-aţi făcut mare bucurie D-le ! C u m vă numi ţ i ? Ara vrea să ştim cui să-i m u l ţ u m i m ? — Ochii trişti , ascunşi în orbite adânci

licăriră ; fafa scofâlcită se i lumina şi 'n roitul gurii cu buze subţir i şi supte în­târzie un surâs plin dc b u n ă t a t e şi porni m cuvânt, ab ia şoptit :

au era să încep eu să-ţi fac o declara ţ ie . Atunci el făcând un pas spre ca : - Spune-mi, spune-mi . Iţi ma i amin-

tşti ziua când Sandres a adormi t în iar­bă, după masă, când noi a m mers împre -•nă până la cot i tură , acolo. Aşteptă. Ea încetase de a râde şi îl p r i ­

vea în ochi. - Dar desigur că-mi amintesc . El reluă t r e m u r â n d . - Ei bine... în z iua aceea, dacă aşi fi

lost, dacă aşi fi fost în t repr inză tor , cc-ai li făcut. Ea începu să râdă , ca o femeie care nu

regretă nimic şi-i r ă spunse sincer, cu o voce clară, în care se s imţea i ronia : - Aşi fi cedat , pr ie tene .

— Artistul Paciurea. Dispăru d u p ă aceea, p reocupa t p a r c ă

rle ceva ma i de seamă.

Tea t ru l gol. La pa r te r e r au n u m a i vre-o câteva persoane. Lojile pust i i , a fa ră de 4—b. de rangul I I I în cari c i r ip iau sgo-motos elevele 4 unui pensionat .

24 Ianuar ie ! Şi tea t rul gol. Art is tul Paciurea recru ta publ icul (pc gratis) depe s t radă . D u p ă noi mai veniră şi a l te cete, apoi altele p â n ă ce se u mp l u galeria şi sala. Mai târziu a m aflat secretul b ie tu lui Pac iurea : „De ce să se joace cu tea t ru l

Ce t impur i ! Spectacolul a fost o revelaţie, fnchipui-

l i -vă : lancu Niculescu, Maria Ciucurescu, Brevanu, Achile, Toneann, Livescu, Ma­ximilian ş. a..

Ce buchet fantast ic ! Apari ţ ia lui Max în Diaforius fiul? Lo­

vi tură de t răsnet ! Se rupea sala dc a-plnuze. Publicul râdea cu lacr imi .

Par'că-1 văd : Un t ână r slab şi subţ i re : chibri t s t râns ,

sugrumat aproape , de sulul negru al hai ­nei, cu un pap i ru s imens la b r â u urca pc un scăunel înal t , în felul celor de pr in „bar"-ur i lc de astăzi .

E om a ră t a rea asta, care demonst rează .ifât de perfect teoria D a r w i n i a n ă ? Ce în t rupa re degenerată ! Nu zice nici un cu­vânt : ai crede că-i un manechin p u r t a t de electr ici tate dacă nu ai vedea ochii cu pr iv i rea bleaga, care u rmăresc cu sfială pe doctorul Diafor ius , ca şi cum i-ar aş­tepta cuvân tu l .

— Haide, Thomas , .spune de ce boală suferă ci-nul Argent"

Cu mişcări repezi, Chibritul a săr i t ilepe scaunul cel înal t , s'a ap rop ia t dc Argan, i-a luat s imandicos m â n a dreap tă , să-i ascul te pulsul , şi a început deodată , ca un fontoclie au tomat , să înşire repede-repede, tot felul de malad i i imaginare : Dextroză , anemie, dificric, hipertrofie , p â n ă ce deodată se opreşte b rusc s t r igând dispera t ta tă lui :

— Papa , am p ie rdu t r ându l . Nu se poate descrie delirul din sală,

cum nu se poate închipui o înca rna re ma i desăvârş i tă a tâmpenie i . N ' a m văzut un lip de idiot ma i bine creiat .

Tot îu acea s tag iune l-am mai văzut în Chiriac din „Noaptea fur tunoasă" . Fă ­cuse o creaţ ie mare . Şi încă într 'o piesă : „Jos automobilul" în care j u c a rolul unu i

Pe u r m ă îuvâr t indu-sc pc călcâie, fugi la dulce ţur i le ci.

Sa val eşi în s t radă , sdrobi t ca după un dezas t ru . Se s t recură cu paşi m a r i p r i n ploaie, d rep t îna in tea lui, scoborî spre râu fără să gândească u n d e merge. C â n d njunse la mal , coti la d r e a p t a şi îl u r m ă . Merse mul t ă vreme condus dc inst inct . Vestinintele-i ş i ru iau de apă , p ă l ă r i a di­formată, moale în tocmai ca o sdrean ţă . p icura asemenea unei streşini.

Mergea î n t r ' u n a mereu îna in tea lui. Şi găsi locul unde petrecuse în t r 'o zi înde­p ă r t a t ă şi a cărui amin t i re îi sfâşia su­fletul.

Atunci se aşeză sub arbori i desfrunziţ i si p lânse .

T rad . de D n a C O R A L I A O P R E S C U

poet dc m a h a l a • „Dudu", unde s tâ rn ia aplauze la r a m p a deschisă.

. . .După un an. Pa rcu l Ot te te lcşeanu e „en vogue".

Teatrul Naţ ional suferise o p ierdere . bu­chetul celor trei t iner i de talent, care for­maseră acum m i n u n a t u l t r io idola t r izat ile publ ic : Maximil ian , Ciucure t te , Ca-russi.

Max e june le comic şi sufletul Opere ­tei Grigoriu . Succesele se ţ in lanţ . D in ce în cc creaţ i ind tot mai mar i în : Suzana, Dama în Roşu, Fire de artist, Văduva veselă... Epoca de au r a operetei române .

Şi ani de zile se s t răduieş te , înva ta , munceşte, creiază. Nu e seară în care să nu joace. Nu e gazetă, care să nu aducă uu art icol elogios fui Maximi l ian .

D a r anii t rec . Ne r ă m â n doar amint i r i le . Grigoriu trece şi el în lumea drepţ i ­

lor. C o m p a n i a merge îna in te : Maximi­l ian-Leonard Urmează o per ioadă pu­ţin cam nebuloasă. E p re lud iu l mare lu i răsboi. Ope re t a decade. I se t rage un ciocan în cap , la Vv'iena. Moare. T r u p a se desface. O p e r a R o m â n ă se înf i r ipează pc zi ce trece, dar oda tă cu ca şio m a r e t rupă , semi-subvenţ ionată : cea delà Tea­trul Regina Maria. Maximil ian c p r im-protogonist şi coodirector. Urmează ani de muncă , ani de glorie. Tea t ru l îşi s ta­bileşte o repu ta ţ i e deosebită. La salba succeselor, Max a d a u g ă mereu altele noui şi însfârşi t u l t imul : „Topaze", care a-junge poa te şi gra ţ ie ver vei lui neobo­site şi a nesecatului său humor n a t u r a l la... a su ta reprezenta ţ ie .

Stop ! — E un eveniment art is t ic , j u ­bileu dc 100 de reprezenta ţ i i ! D a r nu e numa i a tâ t : T impu l care s'a scurs în li­nişte a s t r ăbă tu t un sfert dc veac şi M a x împlineşte a c u m 50 de ani d in car i 30 în­chinaţi tea t ru lu i .

E sărbător i t . Publ icu l care-1 iubeşte a-iât, vrea să i-o ma i dovedească pen t ru a... mia oară . Camaraz i i care-1 admi ră , la fel. E să rbă toa re mare ! Aşa cum se cade... regelui râsului. Şi dc ce nu ? Maximi l i an c un artist cerebral st fin de-o or iginal i ta te rară . ET este n u m a i el. Cu mij loace sim­ple, cu u n joc de scenă degajat , cu un gest abia schiţat , "au cu o a r u n c ă t u r ă de ochiu, în p r ipă , el cucereşte pub l icu l şi-l face să r â d ă cu lacr imi .

E cel mai reprezenta t iv ar t is t de come­die al nostru H u m o t u l lui e n a t u r a l şi spontan. Pu t e r ea lui de m u n c ă e fantas­tică. Munca cea ma i îndâr j i t ă , m u n c a fă ră preget a fost crezul vieţii lui.

De-aceea a avu t şi o ac t iv i ta te a tâ t de rodnică şi de valoroasă. A j u c a t în 30 de ani, cât alţii în 60.

D a r ce să-i mai aducem laude. E inuti l . Pierdem vremea şi nu ne lasă nici spaţ iu l .

Pe d ina in tea sufletului nos t ru t rec ima­gini luminoase, în fa ţa că rora ne p lecăm cu admira ţ i e : Thomas Diaforius, Hubert din Suzana , Chiriac d in Noap tea fur tu­noasă. Japonezul din D a m a în Roşu, Tâ­nărul din Fi re de artist , Lăutarul, Vaga­bonzii, Ionnathan,... Topaze

1) Cu ocazia recentei sărbătoriri.

514. - UNIVERSUL LITERAR

er ificci lilercirci CÂTEVA CHESTIUNI

DE LIMBĂ ŞI ISTORIE

Li Feoisla macedo-română, pub l ica tă sub direcţ ia d-lor Th. Cap idan , G. Murnu, Victor Papacostea (vol. I I , No. 1), t recând peste foarte impor t an tu l mate r ia l publ i ­cat de d-nii profesori Th. C a p i d a n şi G. Murnu, ne oprim asupra câ torva studii ale t ânăru lu i şi neobosi tului istoric, Victor Papacos tea . Iii „Vocabula ru l convenţio­nal" al d-lui Hr. Sulli, profesor grec, pe care îl publ ică în sus zisa revistă, cons­ta tăm— de altfel că şi d-sa — că major i ­ta tea cuvintelor „convenţ ionale" macedo­române sunt t ranscrise ca p r o n u n ţ a r e gre­şit de profesorul grec. Nu e nevoe să re­curgem la masoni şi la pi tagoreici , pen t ru a găsi l imbagi i convenţ ionale . In special, în Turc ia europeană , toate popoarele aveau asemenea limbagii convenjiotialc, cari nu erau numai un l imba j al confrerii lor de croitori sau alte bresle, sau al cteriilor, sau al societăţilor secrete, ci era un lim­baj al si tuaţiei politice din Turc ia . Când cea mai mică aluzie, un s implu cuvân t la uu eveniment al zilei, o p r o n u n ţ a r e hazar ­da tă a numelui Sul tanului sau al Paşci-guvernator , pr intr 'u i i simplu denun ţ al unui duşman , sau al teribi lului afie (agent secret), pc care-l vedeau la tot colţul, la orice masă dc cafenea, degenerat şi alcoolic, sau adolescent viţios, sau vulpe bă t r â nă , cu ba rba venerabi lă , sub toate formele şi în toate felurile, p r in t r ' im simplu denun ţ sau nota de poliţ ie a acestora, înfundai puşcăr ia sau pedeapsa cea mai gravă, sau exilul în Yemen (un fel de exil din Sibe­ria), care însemna moar tea . — oricine îşi poate închipui că lumea admisese un lim­baj convenţ ional .

La Bitolia, am auzit . Albanezi, Turc i chiar, Greci . Bulgari — în afară de Ro­mâni , în special pe l imbuţ i i croitori din Vlahcearşi cari aveau un vocabular conven­ţional foarte bogat şi p i toresc- -vorbind în cuvinte convenţ ionale şi deci, neînţelese, Ia aprop ie rea unui suspect oarc-carc .

Dealtfel Macedo-Româniî , Ia ,vederea unui agent sau p resupus agent secret : m u r m u r a u în t re dânşi i : vezi, a u m b r a = vezi umbra — vezi că e om periculos. în­tr 'o discuţie, al treilea a r fi fost vizat sau amestecat nep lăcu t dacă ar cont inua con­versaţ ia : cad frunzele, î n seamnă că t re­bue să schimbi vorba , etc., etc.

Pe lângă toate observaţ i i le d-lui Vic­tor Papacos tea . am ţ inu t să facem si noi o pa r an t eză ut i lă asupra unei s tăr i dc lu­crur i generale.

Al doilea art icol, din aceeaşi revistă a d-lui Victor Papacostea este „Câ teva note asupra Famal ie i Siiia" (1788—1876).

La 1788, această celebră familie de ban ­cheri macedo- români , p r i n cei doi membr i mai impor tan ţ i (Gheorghe Simeon Sina şi Simeon Gheorghe Sina), a emigra t în Aus­tria, în a junu l dis trugeri i Moscopolei de Aii Ţepelin, paşă a l Ianinei . Foa r t e inte­resante amănunte le , pe cari ni Ie dă is­toricul, a sup ra modulu i c u m erau pr imiţ i macedoi-românii d in Macedonia . Austr ia , ţ a r ă feudală, avea nevoie de Greci şi Ro­

mâni, cari t receau pe atunci ca a tar i , pen­tru p romovarea comerţului , meşteşugu­

rilor şi micelor indust r i i din oraşe. De pr in secolul al XVII-lea, Macedo-Româniî do­minau ca negustori de ţesătur i şi stofe, de mercerie, de lipscănie, etc. Ei mai e rau argintar i , făurar i , c ismari renumiţ i , croi­tori, zarafi , măcelar i , etc Mai e r au pose­sori de tu rme nenumăra te , ciobani şi p ro ­prietari de caravane , ce s t r ăbă teau toată Peninsula Balcanică. Ti găsim, t imp de veacuri, în Asia Mică, la Zmiriia, în Cons-tantinopol , Alexandr ia sau Cairo , în toate oraşele Peninsulei , inclusiv cele bulgăreşt i şi sârbeşt i . Pc u r m ă trec în Austria, în Valachia, Ia Odesa şi în toate por tur i le Mării Negre. Dându-se drep t Greci, se cre­deau a fi D ia spo ra ale poporulu i ellen, deşi erau Români .

Dar , pr in faptul , că şi acum îi găsim în mici rămăşi ţe , desigur ce sc vor p ierde complet, în regiunile unde au fost mai mulţi , ca istorici t r ebue să vorbim de ei. chiar a tunci , când n 'au făcut nimic pen­tru poporul nostru.

Un istoric magh ia r spune despre pri­mul Sina că a avut „un geniu comercial" . El se folosi dc toate privilegiile cc le dase împă ra tu l PVancisc I-iu Maeedo-Români-lor. A dat o mare dezvoltare îe laţ i i lor co­merciale cu Or ien tu l , în special a act ivat comerţul cu bumbac , pen t ru nevoile Mo­narhiei în vremea blocusului . Pen t ru me­ritele ce le-a adus ca negustor şi ca ban­cher, î m p ă r a t u l Franc ise l-iu 1-a făcut cavaler, cu d rep tu l de a p u r t a acel von nobiliar înaintea numelui : von Sina. Pen­tru serviciile făcute LTngarici a fost făcut baron maghia r .

La 18 Mai 1856, ba ron Sina mur i . Fiul său i-a cont inuat opera şi a făcut aşa dc mult pent ru ungur i , încât este vnu l din întemeetori L'ngariei independente .

O sursă maghia ră chiar îi c n u m ă r ă şi-i apreciază opera :

„a contr ibui t cu dărnic ie la în făp tu i rea creditului agrar ungar, la în temeiarea

Societăţii dc asigurare maghiară, la pro­movarea problemei Căilor Ferate Maghia­re, şi a navigaţiunii cu vapori, la canali-z.area fluviilor, la ridicarea şi îndreptarea agriculturii ; s'a îngrijit de şcoală şi de educaţia poporului, a creiat muzeul na­ţional, spitalul de copii şi alte spitale, lea­găne, orfelinate, institutul orbilor, Acade­mia comercială, Teatrul Naţional, Conser­vatorul, Corpul pompierilor, Cassieria na­ţională, Basilica din cartierul Leopold, Casa artelor frumoase şi ma i presus de toate Palatul Academiei de ştiinţe maghi­are : toate îi vestesc numele ca unui înte-meetor".

Ult imul ba ron Sina a fost un mare filo-clen, Academia din Atena s'a făcut cu ba­nii săi : a a ju t a t mica Grecie d in toate puteri le, şi, mai ales, cu imensa sa avere, ca să fie un stat modern .

D a r cei doi baron i Sina, ca şi D a r v a r i , ca şi Roza şi mul ţ i alţi negustori şi ban­cheri macedo români din Monarh ie n 'au avut sent imentul na ţ ional de a fi români . Ba. au servit pe duşmani i Românilor , asi­milaţ i în mij locul al tor popoare , opor tu­nişti, neavând s lăbiciune şi c rezându-se greci, f i indcă e rau or todoxi .

Dar , dacă o r a m u r ă de câteva familii ,

de macedo-români din Austro-Ungaria, n'au servit cauza noas t ră naţională, ШІ t rebue să u i t ăm că clin g rupu l celor cinci sute plecaţi din Moscopolc în 1788, sau j mai de vreme, sau mai târziu, au fost şiI nemuri toarele familii ale neamului roma-1 nesc, Şaguna, Gojdu, Mociony.

Din aceste familii refugiate în ţară sel t răgea şi mare le T a k e Ienescu, care sel mândrea cu această origină, d. prof. C| Dissescu, fostul min is t ru Chi ţu , fostul I prim minis t ru Mihail Phe rekyde , care eraI român din Fereca. Câ ţ iva macedoneni s'ail dus în t r 'o zi la dâsul acasă, când era con-Г flictul cu Grecia şi masacre le odioaseI puse la cale de Pa t r ia rh ie , p r in antarţi,I crezând că t rebuia să-1 convingă (delegai tia credea că e grec), când i lustrul prese-1 dinte a măr tu r i s i t or igina sa din Fereci] si schimonosirea numelui de căt re greci.

S tudiul despre baroni i Sina al d-lui Vie-1 lor Papacos tea este dc o m a r e actualitate.| Ne a r a t ă cum macedo-români i se acum, ca şi uri secol şi j u m ă t a t e înainte,I la o m a r e răspân t ie a vieţii lor naţionalei Unii sunt nevoiţi să emigreze, pentrucă nil pot t ră i unde sunt ; alţii sunt siliţi să rff mâie, dar, cari cer şcoli şi biserici romii neşti. România Mare este pen t ru ei aciinl nu o ţară mică, aşa cum, şi-o închipuiall a l t ăda tă , ci un regat pu te rn ic , ce trebuii să-i protejeze şi să-i salveze din ghiarelej asimilări i s t ră ine .

Pe u rmă se p u n e pen t ru RomâniaI greaua dar n e a p ă r a t a chest iune a romii uizării grani ţe lor sale. Pc o distanţă k\ cel puţ in 50 p â n ă la o sută de kilometri] adâncime la g ran i ţa bu lgară , rusă sau un­gară . Este o necesi tate imedia tă şi ineio- • rabi lă pent ru în tă r i rea frontierelor şi pen-1 tru fort if icarea e lementului românesc. Iii acest scop, cel mai b u n element de coloni-Г zat sunt macedo-români i . Prinfr 'o politicii de stat, cont inuă, prinfr 'o grabă, pe caiel n'o punem din nefericire, în marile prc-l blenie naţ ionale, va t rebui să aducem câte-1 va mii de familii macedo-române, cari voii însemna o reînoire a spir i tului româneşti în noile provinci i . P r i n ei, coloniştii maeei do-români , pu tem pune în aplicare o altă• lă ture a problemei apă ră r i i naţionale. Aii crea un corp vo lunta r de grăniceri, an HI de vechi mărcii romane, cari să fie fatil să respingă orice a t ac pr in surprinderii si să fie or icând avan t ga rdă sigură pei-l t ru opera ţ iuni le even tua le a le armata'1 noastre .

ION FOTI !

UNIVERSUL LITERAR. - 315

p l a s t i c a EXPOZIŢIA IZADORA CONSTANTINOVICI-HEIN

— S A L A I L E A N A —

Incontestabil că toate manifestăr i le o-inenişti sunt în Cinicţie <le anumi te cir­cumstanţe, care dau pulsa ţ ia necesară ori­cărei lucrări. I'stc o epocă când graţ ie timpului — în speţă — un art is t poate să obţină succese cari desigur îşi au o ori­ginii nu numai în valoarea lui subiect ivă, Jar care contriluiesc în t r 'o măsu ră propor­ţională cu ta lentul , la cre iarea unei a t ­mosfere de aprecia tă s impat ie si jus tă înţelegere a s t răduin ţe lor sale.

Dar când ar t is tul arc cura ju l să expună către sfârşitul . .stagiunei".—ca să în t rebu­inţaţii un termen tehnic, care totuşi s'a banalizat pr in t r 'o mult iplă în t r ebu in ţa re— riscă să se izoleze în faţa publ icului „a-mator" plictisit şi anul acesta de o abun­denţă dc manifestăr i art is t ice, unele de­părtate chiar de calificativul de quasi ar­tistic. Şi apoi lucrează şi a l te clemente de filozofie rud imenta ră , uneori uo justif icată. Principiul biblic : cei de pc urmă sunt cei dintâi, este răs tă lmăci i şi inversat în con­cepţia zilnică, cu o abi l i ta te foarte s lab nuanţată.

In orişice caz expoziţ ia doamnei Izadora Comlanlinovici-IIcin este o excepţ ie delà principiul dc origină divină, t r a n s p l a n t a t si în viaţa art is t ică cu a t â t a uşur in ţă şi evlavie bizant ină, dc publ icul „amator" .

Expozanta nu este modernis tă , da r nu este nici clasică în t r a t a re . S t r ădu in ţ a d-sa'le este deosebită şi domina ta de acel clement dc preţ şi ca a ta re aprecia t , al noutăţii frumosului ar t is t ic . In l u p t a con­tinuă ce se dă între ar t i s tu l dominat de nn curent şi rea l i ta tea anal iza tă , iese t r i ­umfătoare concept iunea. ideia da r cc pă­cat că acest t r iumf este ma i mult filozofic decât p ic tura l — în înţelesul str ict dc ar­tistic !

Doamna Izadora Constant inovic i -Hein a înţeles mai bine că mul ţ i alţii , că sunt pe acest pămân t locuri şi lucrur i a t â t de mi­nunate, cari nu t rebuiesc să scape obiec­tivului pic tural , nici în s tudiere , p r e c u m nici în adora re , neexage ra t ă ! Pr in u rma­re, o adorare a frumosului p las t ic este un prim element al lucrăr i lor delà Sala Ilea­na, care dă pulsa ţ ie pânzelor şi p roduce sentimente contempla t ive viz i ta torului . Re­darea minuna tă ca linie şi colorit pre­cum şi evidenţia rea unu i cad ru specific se relevă în deosebi în mul t ip le privelişt i din ţară şi aiurea. Deal tfel ochiul face sa l tur i apreciabile delà Veneţ ia în D a n e m a r c a ,

dc unde ia calea Par isului pent ru a sui vertiginos Pvrinei şi a face popasuri răs­feţe pe la Abbázia sau chiar în apropie rea golfului Q u a r n e r o

Din t r e toate aceste „vederi s t r ă ine" Ve­neţia este cea mai bine reprezenta tă pr in : palatul Dogilor, palat vechiu — un mi­

nunat joc de umbre, — pe canal Grande, San Marco, din vremuri vechi, dimineaţa pe Canal Grande, ín bătaia soarelui, pe inserate s a. m. d.

In teresante sunt dcasemeni câ teva vederi din regiunea Pyr inei lor , a t â t p r in coloris-tica boga tă şi cu dibăcie d is t r ibui tă , cât în deosebi sen ină ta tea accentua tă , de care dealtfel sunt pă t runse toate lucrăr i le doam­nei I zadora Constant inovici -Hein.

Astfel, /c cirque de Gaoarnie, le col de Towmalef, in drum spre St. Sauveur, in­trare in Mănăstirea St. Bertrand de com-minge, p r ecum şi munte la Gaoarnie, sunt puternice realizări de s imbolur i şi de viaţă.

Florile ocupă deasemeni un loc de frun­te în expozi ţ ia delà Car t ea Românească . Spi r i tu l expozante i a t recut pragul miga-

de MIHAIL GH. CONSTANTINESCU

Ici şi al minuţ iozi tă ţ i i obositoare, cău tând să pătr i ină adevă ra t a viaţa a florilor. A-t i tudiuilc in teresante ce le oferă ghi r lan­dele, frăgezimea ce o respiră înfă ţ i şarea lor este redată cu mul tă s imţire în : flori galbene, trandafiri ( 5 1 ) , begonie, frunze dc

toamnă, e l e , .

Expozi ţ ia doamnei I zadora Cons tau t i -nescu-Hcin este pen t ru acest sfârşit dc sta­giune o î np rospă t a r e a năzuinţe lor a r t i s ­tice, ascunse cu abi l i ta te în cutele dese ale concepţ iuni i adevă ru lu i despre ar tă , fru­mosului despre via ţă , seninului despre na­tura veşnic nemur i toa re !

IZADORA CONSTANTINOVICI-HEIN : Palatul Dogilor (Veneţia).

316. - UNIVERSUL LITERAR

ccizeltirici as as i-aţci...

ŞI ULTIMUL NUMĂR (I, 10) al revis­tei . .Orizonturi noui" excelează pr in cali­tăţi teciinice şi l i terare. Se dă toată a ten­ţ iunea plasticii din care ni se prez in tă o interesantă reproducere pe copertă (C. Cru lescu-Slork : Atelierul art is tei) .

Cronica bogată şi a ten tă aduce : dări de seamă scrise cu ma tu r i t a t e (Persona­lismul energetic de C. Răcliilescu-Motru, Femeia care s'a vâadu t de Const . Cehan-Racovifă, Acordur i de G. St. Cazacii) şi recenzii — toate semnate de : Sm. M. Vi-zirescu, l 'an M. Yizirescu, Const. Orăscu şi Agata G. Racovia.

Fondul (semnat de au toru l acestor rân­duri) a r a t ă : „ In cc constă inflaţia crit i­că ?"

Proza este reprezentată pr in b izara schi­ţă a d-lui N. Pora, scriitor a tâ t de apre­ciat, iar versurile — numeroase — poar t ă semnătur i din toate şcoalcle şi vârstele începând cu d. G. Bacovia, autorul unei încrus tăr i elegiace (Aiurea) şi C. Tonescu-Olt cu prea încă rca tu l ,,Eu şi ei". Trece­rea între generaţi i o face d. G. St. Cazacii (Dorur i pr ibege; eu imagini noui şi se­nine :

Rătăcesc de-alungul tristelor alei Pe când noaptea cade — piatră —

peste gând... Tinere tul este reprezenta t pr in promisi­

unile semnate : Const. Gorun, N. Ionescu-Bontaş, V. Lăiniecanu, I lar iu Dobr idor , Ton'-a Negură .

In astfel de împre ju ră r i nu t rebue să surpr indă a ten ţ iunea pe care o d ă m aces­tei t inere — dar preţ ioase publ ica ţ iuni li­terare.

In Nr. 3 al „FÂNTÂNII D A R U R I L O R " pr. Torna Chi r icu ţă publ ică un plin de învă ţămin te art icol „Sensul cruci i" din care ex t r agem :

E vorba despre un t ână r s tăpân i t de „gândul. , a runcăr i i în prăpăst i i . . .

„L pe cale a c u m să se prefacă în faptă.. Când, iată. că. deodată , în amint i rea lui, învie răsunetul clopotelor copilăriei .

„ Icoana casei păr inteşt i , cu toate chipu-rile-i ui ta te . învie cu putere în amint i rea lui. Toate , toate îl ch iamă . cu o pu te re s t ranie înapoi, spre ele. Iar , d in t re toate, mai ales, chipul ta tă lu i îl chiamă cu o puteri ' nebirui tă : Vino, copil p ierdut , vino înapoi în casa părăs i tă !"

I lo tă r î t lucru : articolele pr. Chi r icu ţă — fără să fie lipsite de poezie sau de interes religios — aduc mul tă mângâe re în sufle­tele a tâ t de nesigure ale credincioşilor.

In aceiaş d. Vasile Băncilă începe un valoros studiu despre . .Formaţ ia religioa­să a î nvă ţ ă to ru lu i " în care d u p ă ce se anal izează s iu ta ţ iunea acestui corp de eli­tă, adaogă exemplu l mare lu i Pestalozzi pe care — I-a sus ţ inut c red in ţa —• „în cal varul său a ta t de fecund pent ru şcoală".

Alte colaborări preţ ioase : Al. T.ascarov-Moldoveanu : Cuţ i tu l dc fildeş ; Í. N. Di -nescu : începu t de măr tu r i s i r e : I. Gr. O-pr işan : Mişcarea creşt ină în vechiul re­gat, în lumina faptelor ; documente sufle­teşti.

Poezia religioasă : Toamnă de D. Nanu ; C h e m a r e şi Imn pen t ru fraţii delà Răsă­rit de Const . Goran .

N u m ă r u l se completează pr in : flori creştine, t ă lmăci r i din alte ogoare spiri­tuale, idei,, fapte, oameni , căr ţ i s t ră ine, cărţi şi reviste româneşti şi const i tue una dintre cele mai folositoare lecturi .

D A R U L VREMII este numele unui va­loros sol care ne vine delà Clu j , năzuind ..dincolo de preocupăr i le pu r estetice",

să urmărească „fluidul de nelinişt i" care „îşi cau tă o albie nouă.... în via ţa Ardea­lului de azi". Reunind în pagini le sale talente necontestabi lc ca : 1. Agârbiccanu sau Victor Popil ian, sârguitori cercetători sau înd rumăto r i ca prof. St. Bczdechi sau I. Chinezii, poeţi t ineri ca : d-ra C. Buz­dugan, Ius t in llieşu, G. Iletczcatiu — noua publ ica ţ ie l i terară îşi p ropune să desvălue încă un colţ al p ă m â n t u l u i ro­mânesc.

Se deschide (în Nr. t) p r in t r ' un edifi­cator articol al d-lui I. Chinezii : Bi­lanţ ardelean — după care urmează schi­ţa d-lui T Agârbiccanu : In noapte . — încă un colţ dc dure re din viaţa zbuciu­mată a satului .

In „Aş vrea să fiu".... d-ra Cornel ia Buzdugan - ne defineşte o nouă dure re : aceea a sufletului femeniu modern care nu poate fi ceeaee vrea. D. St. Bczdechi ne dă un fragment din biografia poetului Ovidiu . Cronica l i terară , plast ică, mişca­rea cul tura lă în ţ a r ă şi s t ră ină ta te — bo­gate şi cu miez.

„Daru l vremi i" — îşi poate cont inua cu succes d rumul . Ardealul nu poate decât folosi de pe u r m a acestei publ ica ţ iuni — pe p tg in i l e căreia pot s tărui cu vădit fo­los toţi iubitori i de b u n ă l i tera tură româ­nească.

IN ÎNTREGIME trebueşte cetită revista-l i terară, socială, art ist ică „Or ien tă r i " , des­pre care a mai fost vorba în rubr ica de faţă. L i t e ra tu ra aleasă, supl imentele ar­tistice, execuţ ia technică i reproşabi lă şi cronicile scrise cu pr icepere — just i f ică această af i rmaj iunc .

l a tă care t rebue să fie însuşirile omului de stcit, d u p ă d. prof. S. Mehedinţ i („Ori­e n t a l i " I,) : i m p e r s o n a l i t a t e a : „să se pr i ­vească pc sine ca organul unei vieţi s t ră i ­nă dc interesele sale ind iv idua le" ; rea­l ismul : „să fie actual is t , nu fantezist , gata a luneca după mira ju l t u tu ro r închipui ­ri lor" : şi-apoi (în legătură cu aceiaş însu­şire) ,.sâ descoperi şi colaboratori i cei mai vrednici pent ru în făp tu i rea unor idei". Tn fine a pa t r a : „să aibă şi da ru l de a în­sufleţi pe cont imporani pent ru îndepl ini­rea idealului său şi de a-i ţ inea s ta tornic pe aceiaş ca lc" !

Cum poate fi cunoscut adevă ra tu l om de stat ? d u p ă cal i ta tea pr ieteni lor săi. căci aceştia sâni „ca nişte lentile care mc ren oglindesc — în mare sau în mic — a celas suflet — al pa t ronu lu i " .

Scris cu mul tă însufleţ ire şi p r e să r a t e i ! bogate exemple adéquate , ar t icolul d-lui Mehedinţi e de un real folos.

D e s p i c SETEA D E A U T O R I T A T E , care şe simte pe tot p ă m â n t u l românesc , vor­

beşte, în aeclaş număr , d. Octavian Gogi Se consta tă o „criză de personalitate pc toată linia", înlocui te p r in „conducătorii m â n a a dont" . . . fiinţe fragmentare... lili­putani i Din această pr ic ină „opinii publică, obosită de orăcăi tu l celor mărunţi începe să schiţeze gesturi de protestare.. Lumea vrea un stăpân.. . o mul ţ ime morali necoiistestată de nimeni care să inspire linişte si sieairantă".

Despre d." GEORGE LESNiEA, al cărat ta lent se conturează pe zi ce trece, fixait-dit'-şi un loc apa r t e în poezia românească, a mai fost vorba aici. Deas t ăda tă publici un . .cântec de leagăn", cu nuan ţă de ele­gie socială în „Or i en t ă r i " (I, 1). E o mi-niinetă îmb ina re de graţ ios şi social:

Tinereţea ta 4 sortită Să se stingă în neştire Stearpă şi dezamăgită, Fără dor.... fără iubire....

care face din d. T.esnea un inimos cântă­reţ al celor sorti ţ i suferinjii .

MAI PUTIN C U N O S C U T d. T. Pajuri (autorul volumului „Reale") publică o im­pres ionantă l i tanie tle toamnă , cu imagini noui şi proaspete, al căreia început meri­tă să fie citat :

Ciocănele de clavir dezacordat Picăturile de ploae grea, Zi şi noapte, nn'ncetat, Bal şi bat în monotonul Coperiş de tinichea.... Iar burlanele cu tonul De timpane încordate, Dondonesc pe înfundate... Vântul, marele artist, Svell, sentimental şi irisl, Plangen ritm de elegie Desfrunzită măreţie A sfârşitului de toamnă....

Se va recunoaşte : e o nouă interpretare a anot impur i lo r — care const i tue meritul cel mare al d-lui I. P a j u r ă .

F IREŞTE că nu ne pu tem împăca de loc cu « inc luz iunea d-lui M. Cruceam Ope ra dc a r t ă nu poate fi decât eternă.

L ITERATURA E P I C A în ..Orientări" este reprezenta tă pr in schi ţa d-lui G. M. Vlădescu, insp i ra tă din v ia ţa copiilor ne­căjiţ i , „Vedenia ele a u r " care ni-1 prezin­tă ca pe un preţ ios observator al celor mici şi prin m i n u n a t a t radi icc ie din Cre-gorins Xenopulos „Cântece 'ntrerupte"po­vestea duioasă a negustorului de păsări Anastasis, t a tă l Zafirulei şi a lui Menegoe. Pr in ca scri i torul grec se înregistrează ca un preţios cân tă re ţ al graţ iosului .

CALEIDOSCOP-UlL O r i e n t ă r i l o r cu­pr inde : Cazu l Li viu Rebre.anu (Odo Bos-ca). O m u l Groazei : Edgar Poe (André de l.orde). O car te de căpătuiţ i : Mustul care fierbe (G. M. Vlădescu), C. Ardeleami: Am ucis pe Dumnezeu (Al. Al. Leontescu), 1. A. Rasarabcscu : Un om în toată firea (Paul I. Papadopol ) , Ionel Teodoreann: 3 a l Mascat (I. Naum) , Ooameni , idei, fapte.

P. I. P.

UNIVERSUL LITERAR. — 317

literara 0 s e c i m c i « J e

c u m i n t e Ţinând Webster, celebrul om de stat

mrican eru de o stângăcie ce паѵеа pe­nche! Ca copil, el vărsă într'o zi călimara }t mâinile sale. Directorul il pedepsi, vo­ii ai aplica / 5 lovituri cu linia pe deget,-, îşibd şterse, cum putut mai bine mana чішіагі), pie'/.entimd-o directorului, pen­tru a-si primi pedeapsa cuvenită. „Ce mână murdară spuse acesta, dacă

ifăsi o a doua la fel te-aşi erta de pe-hpsă".

lata spuse Daniel ridicând pe a doua urc era mai murdară ca cea dintâi ! La mttă replică spirituală profesorul râse 1 erliî pe copil.

klualul rege al Angliei îşi făcea studi-kin Lauzane acum 35 de ani. Era un ta­ur vesel căruia îi plăcea f. mult sportu-ile. Părăsind aceasta mică republică mun­teni, fu condus la gară de o ceată veselă li colegi şi colege care îi ura cale bună.

strângând mâna fiecăruia şi mulţii-ùid, nu auzi semnalul de plecare şi în-kcmdu-se văzu (renul ce se puse în miş­te! hală lumea credea că prinţul oa fi obli-

№ à aştepte trenul următor dar Diilorul <iţe decise altfel. Văzând geamul unui mparliment lăsat se avântă şi sări ină-iinfrw urmându-şi călătoria spre uimirea ter rămaşi jos care numai conteneau cu urniaţiile.

iedele Carol al României se găsea in­ie mică gara în Elveţia. Un impiegat oazându-l îndreptânduse щ un Dagon de cl. 1, îi spuse politicos : kmai e loc în vagonul acesta, urcaţi-oă icel de-al 11-lea".

Cu plăcere, zise regele. Dar lacheul n-l însoţea, spuse indignat împiegatu-i: Jjtii pe cine ai plasat în vagonul de cl. k? Pe regele Cnrol al României". - Chiar de-ar fi fost Dumnezeu tot ЩІ fi putut face altfel, răspunse acesta, M I am nici un loc în l-iul.

hrea slăbiciune a poetului Baudelaire i rfe a uimi prietenii prin originalitatea ilşi oopsi părul verde şi se duse astfel f v'niieze pe prietenul său, scriitorul ixime de Camp. Jiu găseşti nimic anormal la mine prie­nt întrebă Baudelaire. - Dar de loc, spuse acesta.

Cu toate acestea am părul verde şi ml e foarte puţin obicinuit.

Te iuţeli prietene. Toată lumea are ni mai mull sau mai puţin verde, e o ime foarte obicinuită. Dacă Vai fi a-iubiistru înţeleg! Dar verde?! itudelaire înţelese lecţia şi se corija !

b a z a S Ă R B Ă T O R I R E A L U I S I R J A M E S

B A R R I E .

]n ziua de 9 Mai se vor reuni la o masă comună toji literaţii de seamă ai Angliei pentru a sărbători pe scriitorul Sir James liarrie, care împlineşte 7 0 de ani.

Prânzul va fi prezidat de sărbătorit care va ţine cu acest prilej un discurs, lucru nu prea obişnuit ţinând seamă de faptul că Sir James c un om foarte retras. Unul din oaspeţii de onoare va fi Miss Fay Compton artista care s'a ilustrat în rilti-mul timp interpretând rolurile principale din piesele lui Barrie.

AVIAŢIA ŞI A R H I T E C T U R A

Progresul c e l face av ia ţ ia va inf luenţa simţi tor si a rh i t ec tu ra . Astfel s'a construi t la Aiuersham, în Anglia, o casă în forma unui avion.

In „botu l" av ionulu i este ins ta la tă bi­blioteca şi în „ar ip i" , cari sunt în t r ' un unghi de. 60 de g rade faţă de ..cockpit ' ' , — locul unde s tă av ia toru l — sunt insta­late sufrager ia şi salonul . In mij locul ca­sei e o fân tână a r tez iană şi gara ju l este în p ivni ţă .

Casa aceasta e cons t ru i tă mai mul t din geamuri şi serveşte ca loc de refugiu pen­tru cura de soare.

Eta jul de sus serveşte ca teren de joc copiilor.

Multe din camere au fost t ap i sa te cu al­bas t ru deschis, spre a da iluzia bolţi i ce­reşti .

DARURI DE NUNTA

Fie că acesta e un efect al bugetului de economic întocmit de d. Snowden, fie ca se datoreşte puzderiei de căsătorii ce se contractează în acest moment in Anglia, fapt e că darurile de nuntă n'au o va­loare economică înseninată.

Aşa, spre exemplu, o tânără mireasă că­sătorită în Aprilie, a primit o garnitură de farfurioare de dulceaţă dela o ducesă, o mătură dela un conte şi o cratiţă de fiert ouă, cu electricitate dela un alt prie­ten purtând un titlu nobiliar. Alt prieten i-a oferit un notes şi un altul un „groaz­nic sac lucrat de mână", cum se plânge chiar ea.

Unei mirese i s'a oferit trei linguri de lemn, prinse împreună cu o panglică al­bastră, iar alta a isbucnit în lacrimi când un prieten i a dăruit o acuarelă lucrată chiar de cl. fruct al primelor sale studii în pictură !

Culmea a atins-o un om foarte bogat, oferind o cutie dc zahăr, în vreme ce fra­tele acestuia dăruia pensetele !

caricatura zilei NAUFRAGIU

Oh. căp i tane ! Vei reuşi oare să mă salvezi.

— N'avej i t e amă ! Eu, mai înainte , m'am ocupat cu pescuitul balenelor .

Judge — New-York

DISTRAT

— Aii, priveşte dacă tovarăşul meu, profesorul Meier, nu e, din întâmplare, colo, înăuntru.

(Lustige Blätter — Berlin)

CAMPIONAT PERPETUU

— Actualu l campion al lumii , când şi-a câşt igat t i t lul, a rămas sub a.pă cinci mi­nute şi trei cincimi. Acest nou asp i ran t la t i t lu stă deja de şapte minute.. . .

— Să nu devie cumva campionul lumii... celeilalte.

Pêle-Mêle — Paris

318. - UNT V E R S U L L I T E R A R

Pagini uitate URZIREA ŞI VIAŢA PĂMÂNTULUI

d e TUDOR PAMFILE

Am dat în al tă p a r t e ' ) , — şi nu cred că se vor mai găsi luc rur i nouă — o sumă de povestir i şi credinţe pr iv i toare la s tarea lumii îna in te de u r z i r e 2 ) , pre­cum şi la chipur i le cum s'a urzi t p ă m â n ­t u l 3 ) : pc nemărg in i tu l cupr ins al apei fără dc început , r ăsa r Dumnezeu şi Dracul cari zidesc p ă m â n t u l în tovărăşie . Din fundul măr i i , D racu l scoate un p u m n de nisip, şi din acesta, p r in blagoslovirea lui Oumnezu , creşte şi se în t inde „faţa negrului p ă m â n t " — mai toate povesti­rile legând aceas tă creştere dc cercarea Diavolului de a a runca pc Dumnezeu , în t impul somnului în apă. Alteori sunt doi Draci cari a ju tă lui Dumnezeu : după alto povestiri Dumnezeu este a ju ta t de ariciu, de broască, de u n Andreiu, sau numa i El singur zămisleşte şi măreş te p ă m â n t u l , dupa cum cetim şi în povest i rea biblică.

D u p ă unele credinţe , pământul a fost iiegru la început*), d u p ă cum dealtfel tot negri au fost şi întâii oameni făcuţi dc Dumnezeu, Aclam cel din lut şi Eva cea din coasta lui Adam ; coloarea t rupu lu i omenesc s'a schimbat însă mai târziu, delà Caih şi urmaşi i lui, din pr ic ina groazei pă­catului uciderii în t re f r a ţ i 5 ) . D u p ă alte credinţe însă. pământul — pomântul îi zic prin Ardeal") — a fosl străveziu ca sticla, a r ă t ând astfel tu turor vederilor tot cc cupr indea într ' însul . Pen t ru acest cu­vânt. Cain, după ce a ucis pe Abel şi 1-a îngropat , ca să nu fie văzut . 1-a acoperi i cu totul soiul de crăci şi frunze. Or icâ t s'a t rudi t însă, munca i-a fost zadarn ică , deoarece t rupu l ucisului se vedea de subt or i ş ice Atunci Dumnezeu a întunecat pă­mântul şi urmele celui dintâiu omor s'au pierdut în acest c h i p 7 ) .

In aplecarea firească ce o arc omul de a însufleţi — de a socoti însufleţi te — toate lucruri le din prea jma s a 8 ) , a dat vieaţă ş? p ă m â n t u l u i ; aceasta însă s'a pu tu t în tâmpla de b u n ă samă, numa i în­tr 'o epocal târzie , când înch ipu i rea ome­nească s'a p u t u t a v â n t a pe uşoare ar ip i de poezie sau filozofie. Jn pr imi t iv i ta te , când p ă m â n t u l nu-şi pu tea lua un chip de sine s tă tă tor în a fa ră de lumea vie­tăţi lor, a plantelor , a apelor şi a fenome­nelor atmosferice, însufleţ irea p ă m â n t u l u i nu se poate socoti cu p u t i n ţ ă decât în­trucât p m â u t u l a r fi fost redus la o movi­lă ce-ar adăpos t i t r upu l unu i mort , la o creastă de stâncă ce şi-ar fi p u t u t des­pr inde din când în când lespezi omorî-toare, sau la un singur vârf de munte , pc care-1 pot î n c u n u n a norii . Şi pen t ru o marc pa r t e d i n lume, această pr imi t iv i ­tate dăinueşte încă.

O cât ime dc credinţe popu la re româ­neşti în legătură cu p ă m â n t u l — cu ţă­râna p ă m â n t u l u i dc sub noi şi din apropi ­a ta noas t ră vecinăta te — p a r c a îndrep­tăţi pc mulţi să descopere rămăşi ţe le unu i cult s trăvechiu al p ă m â n t u l u i viu. Astfel, fiindcă p ă m â n t u l pr in mater ia sa şi pr in t r u d a omului , dă acestuia cele dc nevoie pen t ru h r a n a de toate zilele — când omul se în toarce cu o înd rep t ă ţ i t ă recunoş t in ţă

căt re Dumnezeu spre a-i mul ţ ămi , „bă­tând mătănii la pământ", cine poa te spune cu s iguran ţă căi p r in aceas tă da t ină se săvârşeşte un cult al p ă m â n t u l u i ?

( a n d d u p ă îngropare , se u rează răposa­tului pent ru cealal tă vieaţă „să-i fie ţ&-râna uşoară ', se poa te spune că această u ra re recunoaşte ţărânei — p ă m â n t u l u i — put in ţa de a se u ş u r a sau îngrciiia ?

C'arducci pune în gura vi teazului ostaş, ce t rebuie să moară pen t ru alte neamur i , păre rea de rău că n 'a p u t u t mur i pent ru pa t r ia sa. că n'a pu tu t s tr iga :

Alma terra naţ ia , La vita che mi desti, ceeo ti rendo ! —

o figură poetică, din felul căreia în tâ ln im si la C.'oşbuc al nostru, pr in gu ra acelui răni t dc moar te care roagă pc cel cc se va putea în toarce acasă :

Pământul ţăr i i să-1 săruţ i Şi pen t ru mine !

Şi aici avem de a face cu un bincţ t r i ­mis p ă m â n t u l u i ţări i ce se iubeşte prin neamul celui cc-1 t r imite , prin rudele sale, prin dragostea sa, prin amintirile sale, şi nicidecum o rămăş i ţ ă dc cult al p â m â n -tului-feţiş. Fireşte însă nu t rebue îndepăr ­tată cu totul pu t in ţ a existenţi i unui cult al pământu lu i , redus la exemple ca cele d a t e ; movilă, s tâncă, munte , poiană — astfel de rămăşi ţ i s t răvechi , ca şi creaţ iuni le con­t imporane, se pot uşor deosebi dc figurile unei poezii, f i e ' a c e a s t a cultă, fie popu­lară — care, fiind îna in te dc toate ome­nească, t rebuie să aibă rostiri comune.

Ia tă câteva din asemenea rostiri , pe cari unii le iau drept credinţe :

Pământul este jumătate femeie şi jumă-iale bărbat, „pent rucă Dumnezeu din coas­ta lui Adam a făcut pe E v a " 9 ) — credin­ţă bucovineană care fiind dc origine căr­turărească , vrea să ne spuie că se poate bănui pu t in ţ a p ă m â n t u l u i de a fi j u m ă t a t e bă rba t si j u m ă t a t e femeie, de oarece din ace­laş lut s'au pu tu t naşte două fiinţe, un b ă r b a t şi-o femeie — Adam şi Eva. Mai depar te , această c redin ţă se lămureşte , tot c ă r t u r ă -reşte, pc temeiul celor ce se văd : pa r t ea bărbă tească a p ă m â n t u l u i este cea dea­supra , iar cea femeiască este pa r t ea din-lăuni ru l pămân tu lu i , care-i ce r ta tă de cea d intâ iu cu vorbe ca acestea :

— De mine-i rău, că mă munceşte lu­mea, mă taie cu plugul , cu sapa, m ă răs­toarnă şi mă întoarce în tot chipul , pe când tu stai l inişti tă, h răn indu- t e — tu. ceea căreia nu i s'ar cădea nici o hrană,— din t rupur i l e r ă p o s a ţ i l o r 1 0 ) .

Altă spusă — şi unii o pot boteza „cre­d in ţ ă" — deaseni/cnea cărfurăreş te născu­tă, socoteşte că pământul este femee, în sânul căreia Dumnezeu a pus tot soiul de sămân ţă din care oamenii au put in ţa să aleagă pe cele de nevoie lor. pen t ru hra­na z i l n i c ă 1 1 ) , ceeace însemnează că însuş omul îşi t rage vieaţa din pămân t , cum a-devereşte şi prohodul : „...că din p ă m â n t sunteţi şi în p ă m â n t veţi merge . . . " 1 2 ) .

Pământul e viu, şi astfel fiind, se jelu-eşte lui Dumnezeu :

— „Doamne , — zice cl — mă taie (oh menii) : nu mai pot !

— Rabdă , - - zice Dumnezeu — cad cum. se îngraşă naiul din tine, dar pc tu] mă te vei î ng raşă tu de pe el !" la). I

Toate acestea s'au cules din Bucovina;! ele ni se mai spun si cu următoarele o] vinte : I

„ D u p ă cc Dumnezeu r ându i tuturor frl linilor de vietăţi rosturi le ce urmau săli a ibă în vieaţă pc lume, „în u rmă venii p ă m â n t u l la rând . ca să ia şi el spre şui iută înda tor i rea lui". Şi Dumnezeu i-a zisa

— Tu, negrule pămân t , să hrăneşti cil ierburile mirosi toare şi cu pomii cei rrfl lori cc vor răsăr i din t ine şi se vor hrănii din glia tn, p re toate vietăţile, dobitoacei! şi pre toţi oamenii lumii ! I

Auzind p ă m â n t u l această poruncă duw nezeească, s'a cu t r emura t de frică, ащ care cutremur s'a schimbat neteda-i Щ în munţi şi văi, şi a zis : I

— Doamne , mă pr ind să hrănesc,sil cresc şi adăpostesc toate ierburile, pomnil vietăţile şi dobitoacele lumii, dară nu i i prind să hrănesc şi sumedenia de ora dl va fi cu vremea pe pămân t . Nu mă prii» să hrănesc pe om, fiindcă el. rânduit m tine s t ăpân peste toate de pe 'pământ, u l va voi să mă lucreze şi să mă grijeasál şi aşa să-şi agonisească cele de trebuinţil gurii şi pântecclui , ci va aştepta ca toiitl <ií i le dau de-a gafa, aşa cum s'ar zJM:l mură în gură . Dcaceea, atotputernicei Doamne, nu mă pr ind să-1 hrănesc pil o m ; fă bine si indatoreş te cu aceasta prii luminosul soare, p re b l â n d a lună, prestril lucitoarele stele sau pre întinsele şi nemîr-l ginitelc mări ! I

x) Povestea lumii dc demult, Bucureşti l!IJi cupr inde si un plan de c u l e g e r i . I

2) ibidem, pp. 5—10 . I a) ibidem, pp. И — 3 0 . I 4 ) Un c â n t e c s t r igă : I

N e g r u - i , n e g r u p ă m â n t u . I D a - i mai n e g r u urî tu ! I

Povestea lumii de demult, p. 115 ; înrâuririi z i ca l e i : „a î n g ă l b e n i t (de f r i c ă ) " . I

°) Ibidem, p. 7 1 . I 7) Ibidun, p. 115. I 8 ) Copi lu l , c a r e b a t e calul — băţul călărit J

c â n d îl t r â n t e ş t e , s a u scaunul c a r e îl Іоѵея bate ş i pământul, c â n d c a d e , socûtindu-l ca m c inui tor al c ă d e r i i s a l e , dec i , c a fiinţă. I

ѳ ) E . N i c u l i ţ ă - V o r o n c a , Datinile şi спШШ voitorului român, C e r n ă u ţ i 1003, p. 156. I

10) Ibidem. I и ) V o r o i i c a , op. cit., p. 156 : „Pământul tM

meie, c mama noastră c a r e n e hrăneşte ііЩ f a c e , i ar Dumnezeu din cer e solul ei, e tifl nos tru ; noi s u n t e m copi i lor" . 1

12) Ibidem : „ P ă m â n t u l c s fânt ; la pământfl baţi m ă t ă n i i şi să te închini să-1 săruţi, că M inântul u t b r ă n e ş t e şi nc ( inc , din pământ іЛ h r a n a , (lin p ă m â n t a v e m apă , pământul ne iodl z e ş t e . p ă m â n t u l e m a m a n o a s t r ă . Bateţi mâtiifl si săruraţ i p ă m â n t u l , z ic eu la copii i mei, ! ! • r u g a ţ i să ne ţ ie , că din p ă m â n t ieşim ş i i n f l m â n t a v e m s ă m e r g e m !". I

") Ibidem. I

UNIVERSUL LITERAR. — 319

Intervíew-urí ...CU D-L CINCINAT PAVELESCU

Kaiserling, in una din cărţile sale re­cente, ca bă dovedească origina noastră ktină, aduce şi argumentul că e singura ţara în cure mai înfloreşte încă epigra­ma. Filosoful savurase la banchetul ce i se dase la Bucureşti, catrenele Maestru­lui Cmcinat Paoelescu, tot atât de mare om de duh şi in limba franceză.

In. adevăr, poetul Cincinal (şi numele i tot latin!) I' o întrupare modernă a unei mtice siluete literare. Şi nu numai elő­lük, odele, madrigalele şi satirele sale care sugerează florăria poetică a lui Ho-rafw, ci însuşi destinul şi partea ome­nească a bardului nostru dau impresia unei figuri ce nu a împrumutat evului preveni decâl redingoli şi monoclul.

Cine nu-şi aminteşte de magistrala lui poemă . .Pr imăvară" , de „Pa l l ium" şi alte rirofe dc dragoste, pietre scumpe cu mid­ie curate ? Dar fabulele şi epigramele lui Inimoase care au făcut ani de-arândul o-ctkil ţării şi al saloanelor.

Pentru toată graţia, pentru tot sufletul, pentru toi elanul şi trandafirii vervei sale, - • risipite vreme de două decenii cu (idtirnicie de maharajah, ţara noastră e-minamente agrară a răsplătii anii trecuţi pe poet cu premiul naţional. Cu acea sulă tle hârtii albastre, mult-încercalul magis­trat mi-a spus că şi-a refăcut o parle din inventar iul domestic, prăpădit in timpul nsboiuhii.

Care editor se va gândi să-i retipărea-scă Poeziile ce nu se mai găsesc în libră-lie ji care vor da un succes sigur ? Şi tare dinire Logofeţii viitori ai dreptăţii se vi cinsti cu meritul postum : Ministrul aceia a lăsat în urma lui o operă nemu­ritoare: a adus în forul Capitalei pe poe­tul Cincinal Pavelescu...

CE MAT F A C E Ţ I . MAESTRE ?

— ('aut, mon ami, să î m p a c firea mea de poet cu o funcţie oficială, De care mi-a impus-o în t inere |e o familie cu pre ju­decăţi. In prezent , sunt p rocuror general

Oradia-Mare. In Capi ta lă , vin destul île des, când la şedinţele Societăţii Scrii­torilor, când pen t ru o şezătoare l i terară , ori ea să răspund invitaţ iei unu i amic.

De multe ori, descind în Bucureşti , aşa fără niciun scop, numa i din dor in ţa de a

o raită pela Capsa , pela Elisée, G a m -hrinus ; de a sa lu ta prietenii şi în genere Capitala în care n ' am avut până acum fericirea să locuiesc definitiv.

- AŢI F U N C Ţ I O N A T IN /MULTE РЛРТТ СЛ MACISTRAT. . .

In foarte mul te . Şi la ţa ră , unde as­cultam pricini le nesfârşi te d in t re ţ ă ran i , unde luam masa pela conacele boereşti şi inchiriam câte-o casă cu pr i spă şi cu muşcate pe corlată . Aveam prieteni , pc lângă moşieri care erau, se'nţclege şi par ­lamentari, pe popa, pe ^ învăţă tor , pe no­tar, pe pr imar , pe perceptor , pe aprozi , pe

şei, cărora le s puneam toată ziua is­torii.

EPIGRAMELE LE 'NŢELEGEAU ?

— Boierii da, dar ceilalţi nu . Spuneau că indicator ca mine sminti t n ' au ma i po­menit pr in pa r t ea locului. Desigur : mă duceam la slujbă pela ora 12, când în-vrăjbitii depuneau şi avocaţ i i t r ansp i r au pledând, eu căscam de somn, mă j u c a m cu ch ibr i tur i — totuş nu fumez — ori puneam m â n a pe condeiul grefierului şi Ic făceam ca r ica tu ra . La sfârşit, dam o sentinţă care să împace şi l i tera legii şi pe toţi cei în cauză. Căci cu aşa sunt . Vorba versului meu :

.Purtând sub robă o ghitară Şi-o inimă în loc de cod.

De ep igrame, ziceau că <mnt ghicitori , îmi proorociau că o să fiu toa tă viata mu­tat, că n'o să m a v a n s e z e niciodată j ude ­cător — e r a m ajutor — că o să fiu dat afară , ba chiar c'o să înfund... puşcăr ia .

— CE E, MAESTRE, CU FAIMOASA EPIGRAMA ADRESATA PĂRINTELUI DIT.A C L E J A N 1 ?

— Asta a fost unul clin multele t ă ră -boiuri ce-am avut cu simpatici i mei cre­ditori . C a fiecare june , nu-mi a jungea lea­la şi e ram silit să recurg la câte-un îm­p r u m u t pc care nu mă gândeam nicio­da tă să nu -l restitui la p r i m a încasare a salar iului . In paran teză fie zis, a î m p r u ­muta nu e lucru tocmai dc ocară : se îm­p r u m u t ă ei oameni mai mar i decât poeţii, cari fac şi altfűi de datorii (plagiază) ; contrac tează î m p r u m u t u r i p â n ă şi Băncile si chiar Statele. Mai ştii apoi că Europa e da toare încă nu ştiu câte sute de mi­l ia rde Americii , mătuşa b u n ă de peste Ocean care la un moment dat a renun ţa t la o p a r t e din ele

Un astfel de amer ican cu pa ra l e e ra şi popa X din Clejani că ru ia i-am iscălit o poliţă dc câteva sute de lei In t r e t imp, profeţ ia sa tu lu i se real izează căci am fost mu ta t in t r ' a l tă locali tate, fără să a m po­sibili tatea să rup pol i ţa cu popa . La în­ceput, ini a tr imis o scrisoare în care mă 'n t reba de sănă ta te , clacă m ' a m însura t , dacă m'am făcut bă ia t cuminte şi toc­mai la sfârşit un por t - sc r ip tum pr in care-mi amin tea de chestie. I -am răspuns , ce-rându-i ie r tare că nu m 'am achi ta t încă şi ' fugăde indu- i că pr imi i bani cC-mi vor int ra în m â n ă îi voiu exped ia imedia t Sfinţiei-Salc. Pr imii bani însă au luat al tă destinaţie, secunzii tot aşa, a zecea şi a chuăz.eccd leafă nu ştiu ce-am mai făcu-t-o, aşa că popa tot nesat isfăcut a r ă m a s . In t impu l acesta, c i rcula regulat în t re noi o coiespot idenţă care se mărg inea strict ia suma î m p r u m u t a t ă , căci r apor tu r i l e de amiciţ ie h rupseserăm de mult .

In urma unei somaţii , neoficială, i-am trimis pa t ru r â n d u r i dras t ice pe care mi-e imposibil să le reproduc . Vous avez, je ne veux dire que des belles choses. Laissons donc... Popa de colo, se trezeşte şi el epi­gramist şi-mi r ă s p u n d e tot c'o ep ig ramă tot aşa de d ras t ică şi de ga l an tă ca a mea. I-am răspuns cu alta, el mi-a trimis ia­

răşi a l ta , până cc incidentul s'a închis tot amical.

Dela ţara , am avansa t la oraş. Astfel, am judeca t la Brăila, la Corabia , la Tur-nu-MăgurcIe. Ia Cra iova , înnapoi Ia Su­liim, apoi la Iaşi, la Caraca l , p â n ă la răs­boiu, când uni fost t r imis la Par i s cu o însărc inare dc propagandă .

D u p ă răsboiu, tot a m â n â n d u - m i reveni­rea la post, a m fost amen in ţ a t cu desti­tuirea, p â n ă cc dc bine de rău a m venit să-mi reiau postul la Clu j . Am fost mu­tat şi de aci tocmai la Iaşi, apoi la Buf­tea, anii t recuţi a m fost t ransfera t la Chi­şinău şi azi cum spiiseiu, sunt la Orad ia . l a anul voiu fi probabi l la Bazargic, în l°52 la Timişoara şi pensia mă va afla de­sigur la Storojinej în Bucovina.

Pe chest ia aspiraţ i i lor mele bucureş te-no, i-am telegrafiat bunu lu i meu amic. fostul ministru al just i ţ iei , r eg ic ta tu l Geor-gel Mârzescu ep igrama u rmă toa re :

Tu care-atolputernic eşti, N'ai vrea să facem o'nvoire ? Tu să mă treci la Bucureşti Eu să ie trec. la nemurire.

Nu s'a p u t u t

— CUM SE F A C E ATUNCI MAESTRE, CĂ AVÂND ATÂTEA LEGĂTURI SI­MANDICOASE, N'A ŢI PARVENIT ÎNCĂ LA UNUL DINTRE O C O A L E L E CAPI­TALEI ?

— Tocmai pentru asta mon chère: iiii-c-l au toţi prea buni pr ieteni ca să le-o cer cu insis tenta . Vor fi crezut poate că glu­mesc, s'or fi temut s'o facă, nu ştiu...

F A N T A S T I C U L M A C E D Ó N SKI

— Am cunoscut foarte de ap roape pe Macedonski . Era un incorigibil visător. N 'a t răi t decât pen t ru poésie, omul acesta.

Oda tă , a m colaborat amândoi la o piesă ce s'a reprezenta t la Naţ ional . Pe când lucram, toată sarcina cădea pc mine. Eu făceam scenele, versuri le, tot. Macedonski se p l imba numai prin cameră şi mă 'n t r e -ba din când în când sentenţios : Gata , băete ? Ia să văd ! Lua manuscr isu l , îl citea şi găsea pr i le j de nemul ţumi re pen­tru fiecare vers. Aici t r ebu ia aşa, din­coace — aşa, cuvântu l ăs ta nu-mi place, r ima asta t rebuie sch imba tă etc. etc. Şi'mi însemna pe marg ine cum ar fi trebuit . In cele din u rmă însă, r ă m â n e a ca la în­ceput. Pricepi că observaţ i i le lui erau simple nodur i în p a p u r ă . Cu chiu, cu vai am dat-o gata .

Să trec peste faptul cunoscut cum la cenaclul lui veneau t inerii poeţi ca să citească, şi cum la cea mai să l tărea ţă poe­mă, exa l t a de admira ţ ie , adresându-se de­bu tan tu lu i , cu un aer solemn .

— Tine t inere această p i a t r ă scumpă din par tea lui Alexandru Macedonski , drept ta l i sman a l admira ţ ie i mele pen t ru versuri le dumi ta le divine. Şi-i în t indea, depe t ronul său improviza t ad-hoc o pia­t ră falsă, c u m p ă r a t ă cu 23 dc bani . „A-cest br i l iant — adăoga el — să ştii că a apar j inu t împără tese i Ca te r ina I l -a a Ru­siei care-a fost a m a n t a unu i s t rămoş al meu.

320. - UNIVERSUL LITERAR

Ii p lăcea groaznic să se l aude cu stră­moşii lui . Se ştie, dealtfel că era fiu de general , da r el a f i rma că îşi t r age sângele din foşti d ic ta tor i ai Spar te i şi Atenei , că dogi şi marchizi i-au lăsat moştenire mân­dr ia c ă . , da r câte nu ma i spunea bietul Macedonski !

F i rea lui fan tas tă îl punea în pe rmanen t conflict cu obligaţi i le familiale, căci avea soţie şi copii numeroşi . N 'aş vrea să o trec ca o laudă , da r b ie tul ta ta , om cu mul tă s tare în v remea aceea, e ra de mul te ori mecenatele lui . Aşa, a m descoperit d u p ă moar t ea tatei , în b i roul său vreo 12 scrisori ale lui Macedonski p r in care-1 ruga s tă ru i tor să-i î m p r u m u t e o s u m ă oa­recare „căci, cucoane X, mi-a născut ne­vas ta un bă ia t pe care voiu avea plăcerea să-1 botez cu numele Dumi ta l e" . D u p ă alte trei sau patru luni, a l tă scrisoare pr in care ta ta era vestit că doamna Mace­donski a născut o „feti ţă f rumoasă ca o p r in ţesă" şi al cărei nume va fi cel al ma­mei mele.

Al tăda tă , am asistat la u r m ă t o a r e a sce­nă. Macedonski se p l imba agi ta t pr in o-daie : era semn rău — n 'avea bani . Deo­dată , vede pe fereastră pe un oarecare cismar care venia să încaseze banii pen­tru nişte repara ţ i i ce făcuse la ciubotele copiilor. — Vezi tu Cincinat pc acest cis­mar ? E fost rob în casa păr in ţ i lor mei şi acum, nu n u m a i că nu-i voiu plăt i suma ce-i datorez dar îl voiu face să mă îm­p r u m u t e el cu ceva pa ra le .

I n t r ă c ismarul , fostul rob în t r ' adevăr . Se ploconeşte p â n ă l a p ă m â n t , apoi : Să­rut mâna , coanele Aleculc ! Macedonski tăcea, se făcea că nu-1 vede. Săru t m â n a coane Alecule ! Macedonski tăcea. Săru t mâna coanele Alecule ! Conu Alecu îşi ridică f runtea :

C'-'nc este ? Cine mă ch iamă acum când sunt supă ra t ?

Fiu sunt , coane Alecule, cutare , cisma­rul. — Tu eşti mă nenoroci tule ? Fostul rob al genera lu lu i Macedonski ? I a spune mă net rebnicule e — adevă ra t că ta tă l meu, generalul Macedonski avea moşii, pala t şi când m 'am născut eu, au asistat !a botez toţi pr in ţ i i şi toţi boerii şi tu îmi ţineai pe b ra ţ e scutecele mele de m ă t a s e ? — Adevăra t , coane Aecule, aşa este — da din cap af i rmat iv pan to fa ru l . - Ei bine mă robiile să ştii că A lexand ru Mace­donski ale căru i scutece de mătase tu i le pu r t a i pe b ra ţ e nu are astăzi în p u n g ă cei şase lei pe care t rebuie să ţ i i dea. Ba d impot r ivă te pofteşte să faci bine şi să-l î m p r u m u ţ i cu 20 de lei. Şi bietul ciz­mar , l ă c r ă m â n d de înduioşare , a desfăcut basmaua şi i-a da t 40 de lei. Conu Alecu i-a mu l ţumi t cu un gest din cap şi 1 a concediat .

Al tăda tă , la el acasă, înt r 'o societate, eu ii făcusem o ep ig ramă pe chestia unei colivii cu sticleţi, pe care o pusese în bibliotecă în locul unor cărţ i pe care le vflndtise. A doua zi, s'a prezenta t tatei :

— „Domnule inginer", — căci aşa-1 lua pe t a t a de sus, când s imula o insul tă , — fiul Dumi t a l e domnule inginer, m'a făcut de râs aseară în faţa soaeră-mi, pe mine poetul Aleesandru Macedonski, fiul ge­neralului Macedonski . El nu ştia, domnule inginer că chiar astăzi a m scadenţa unei poliţe de 500 de lei. Bine'nţeles că ta ta , fin precum era, a p r iceput şi i-a pus în m â n ă un plic salvator .

C â n d punea m â n a pe bani , c u m p ă r a delà băcăni i toate t rufandale le . Aşa că o sumă cu care a r fi p u t u t h r ă n i fami­

lia o lună două, o da într 'o zi pe icre ne­gre şi alte scumpătă ţ i gastronomice.

Acesta era Macedonski . Un fantast . Cred că cine s'ar încumeta să scrie viaţa lui r o m a n ţ a t ă ar face o car te de mare succes.

Apropos. Am ui ta t să-ţi spun că la pre­miera lui Saul, piesa pe care o scrisesem în colaborare cu el, mi -am p rocura t fra­cul delà un l ău ta r şi gulerul şi manşetele delà un sergent de s t r adă !

C O Ş B U C

— era un ţ ă r an cuminte , sfătos şi bun din cale afară . El nu mă aprec ia pc mine ca poet Spunea că sunt un decadent . Ba­r im epigramele nu le gusta de loc. Aces­tea — zicea el — sunt flori o t răvi te ce ră­sar înt r 'o societate super-civi l izată. Noi t rebue să facem poezii epice şi ode. Altfel, eram bun i pr ie teni .

Aşa, odată , am în târz ia t cu el în oraş noaptea târziu. Eu locuiam pe Batistei şi s'a oferii să mă conducă p â n ă acasă. Л-juns în poa r t ă la mine, m a n i oferit la r ându-mi să-1 însoţesc şi eu p â n ă acasă la îl şi tot aşa ne-am condus unul pe altul , d i s c u t â n d , până în revărsa tu l zori­lor. La despăr ţ i re — el sta pe Calea Mo­şilor la socrul său, l ibrarul Sf'etea — îmi spune : Cincinat . ţ i 'nchipui că nevastă-mea o să mă certe când mă voiu duce acas ' la ora asta ? Deloc. O găsesc încă deşteaptă , la masa mea de lucru şi sunt sigur că mă va întreba ca de obiceiu : Dragă George cum înţelegi tu cuvân tu l acesta din Div ina Comedia ? Eu cred că ar fi mai bine aşa. Căci Coşbuc lucra a tunci la monumenta la t raducere a lui Dan te . A avut norocul unei soţii rare.

Să-ţi povestesc o î n t âmpla re nost imă. Coşbuc era de felul iui foarte cumpă ta t . Nu ştiu dacă avea un viciu cât de mie. odată mi-a p ropus să mergem la Moşi. ІѴІai vedem ţ ă ran i , scrînciob, ulcele înflo-lite — îmi zise el. Ha idem !

La Moşi, am in t ra t în t r 'o cârc iumă din acelea improviza te şi-am băut câteva ţui­ci. Bietul Coşbuc s'a îmbă ta t numai din-Ir 'a tât . î n to tdeauna când se 'mbă ta — lu­cru r a r dealtfel — p lângea şi vorbea ne mamă-sa. L-am urcat în t r amvaiu şi a'n-ceput să plnâg.ă şi să spună : Mama, biată mama ! Publ icul , crezând că i-a mur i t mama şi n 'are cu ce-o ' nmormân ta , a'n-eeput să-i în t indă bani . El i-a s t râns , dar la un moment dat i-a a runcat , răs t indu-se : Dobitocilor, voi nu vedeţi că sunt beat ?

Avea mul tă imaginaţ ie , mul t haz la vor­bă. Nu-i plăceau anecdotele mele f ranţu­zeşti, le prefera pe cele indigene, chiar când erau dc cal i ta te inferioară.

Mai târziu , după ce i-a mur i t bă ia tu l , bietul Badea Gheorghe s'a posomorit . Ca să uite, se ducea la Braşov şi n 'a t recut mul t şi s'a p r ăpăd i t .

C A R A G E A L E

— aprecia spontanei ta tea mea. Când conducea supl imentul l i terar al Epocii, mi-a cerut colaborarea. Tot a tunci a insti­tuit el un concurs de fabule şi eu am fost cel care am luat premiul .

Neiîca fancu era de o inteligenţă supe­rioară, plin de vervă în to tdeauna şi îiiâre amator de ţ igări şi v inur i bune. Nu-mi a-mintesc să-1 fi văzut v reoda tă beat . Re­zista.

Oda tă , treceam pe Calea Victoriei a-mândoi în t r 'o bir jă . P r in dreptu l Tea t ru ­lui Naţ ional , auz im din u rmă s t r igând : Domnule Caragea le , Domnule C a r a g e a l e ! Opr im. Era un căp i tan care începu să-i

povestească cum a vrut deatâ tea ori ß, în tâ lnească şi că c fericit că însfârşit 1 dat cu ochii de el

D a r ce-aveai să-mi spui ? îl întrebă Ca­rageale.

— Vreau domnule Caragea le să vă po­vestesc im subiect de piesă pc care aş vrea s'o scriu şi ţ ineam mult să am şi părerea d-voastră. Şi 'ncepu să debiteze subiectul, Carageale-1 opreşte b rusc : Stai, domnule, opreşte ! Să nu care cumva să scrii su­biectul acesta că-1 strici . Mână birjar! Şi l-am lăsat cu gura căscată .

11 descopeream de mul te ori în Cişmi-gin cit ind pe Tclc'maque. Pe clasici ii ci­tea încă din şcoală vorbia perfect fran­ţuzeşte şi nemţeşte şi când scria aceste limbi nu făcea nicio greşală dc ortografie,

PROZĂ

Crain ic îmi spunea că numai poclii ştiu să serie proză . Eu a m scris o scrie dc stu­dii în Flacăra a supra simbolismului. Am mai reprezenta t două piese în proză „Sol-uita" şi „Epave". Acum pregătesc o piesă modernă pc care vreau s'o reprezint la Oradia . E luată din via ţa l i teraţilor.

IONEL PAVELESCU

— Fra te le meu era un bă ia t admirabil, o fiinţă a r t i s toc ra tă — avea cele mai frumoase mâini pc care le-am văzut-, blând, generos, ironic, iar în epigrame a-m a r r i e . Când a mur i t mama , era de pa­tru ani, se j u c a cu pietricele. A crescut pe mâna servitoarelor .

Trăise mul t la Par is . S'a însurat rău. Soţia i-a dat sugesia morţ i i pr in spiri­tism. A mur i t de o congestie cerebrală, lucrând la un sonet. Toată ziua îl cize­lase. Era la a 1 l-a formă. Căci avea mare grijă pentru a r t a lui. E ra de 30 de ani.

P R E F E R I N Ţ E Dint re scriitorii noştri, am marc nilini- I

raţ ie pent ru Brăteseu-Voineşti şi Goga, Goga mai ales pc lângă că e un mare poet şi pamfle tar , e o intel igenţă şi o inimă rară.

D in t r e oamenii politici, am cunoscut şi cunosc mulţi dar pentru Ionel Brătianu am avut un fel de adoraj ie . Ştiu că în o-rele libere, marele bă rba t de stat scria •-oiiete. Acum, pentru Grigore lunian, am o consideraţ ie cu totul specială.

Convorbirea noastră a avut loc într'um din mansardele Hotelului Splendid, unde Maestrul descinde când vine în Bucureşti.

Mi-a vorbd de midie alle lucruri. Des­pre alţi oameni pe care i-a cunoscut, des­pre Familia noastră Regală al cărei copil lăsfăţat a fost mult timp si care-l onorea­ză şi desmiardă şi acum cu înaltele Ei n-lenţii. M i-a mai povestit cu verva lui nă­bădăioasă şi alte întâmplări nostime din oiaţa-i agitată, mi-a spus o mare parte din epigi am ele sale aşa zise decoltate ce nu se vor scrie niciodată. M'a invitat la de­jun şi mi-a făgăduit cu multă plăcere -dacă am nevoie — o prefaţă la oohimvl meu de catrene ce sta să apară. Mi-a dat autografe.

A fost dispiis lot timpul. La sfârşit curul i-am amintit de fratele domniei-sale 'fi irn'-a vorbii de piielenii dispăruţi, poetul şi-a scos batista $i monoclul. Lăcrăma...

Am coborît în Călea Victoriei. M'a con­clus îiitr o florărie şi mi-a pus în braţe uii imens buchet de miozotis. Era ultimul ca-' don ce-mi făcea monseniorul poet, Cinci­nat Pávelescu.Jn ziua aceia....

N. CREVEDIA

TIP. ZIARULUI „UNIVERSUL", STR. BREZOIANU Nr 11