UNIVERSITATEA DE VARĂ 2008 - mihaivladimirescu.ro fileAdulţilor – CNFPA, in 2007 – Management...

16
UNIVERSITATEA DE VARĂ 2008 TIPUL PROGRAMULUI: - program naţional de educaţie non-formală în domeniul tineretului MOTIVATIE: Evaluările intermediare şi finale ale Programului Naţional «Universitatea de Vară», derulat din 2003 până în prezent au relevat necesitatea permanentizării si dezvoltarii acestui program cu impact în rândul tinerei generaţii. Tipurile de cursuri din cadrul modulelor programului răspund unor nevoi reale ale tinerilor : nevoii de informare, nevoii de consultanţă dar, în mod special, nevoii de formare alternativă. În cursul anilor precedenţi, prin intermediul seriilor alternative de training-uri, seminarii şi ateliere formative, am accentuat rolul educaţiei nonformale pentru tineret prin: o dezvoltarea şi diversificarea ofertei educaţionale nonformale pentru tinerii cursanţi, cu accent pe dezvoltarea capacităţii organizaţionale a ONG - ONGT; o facilitarea accesului unui număr crescut de tineri la servicii educaţionale alternative; În acest sens, în cadrul ediţiei a VI-a, comparativ cu ediţiile anterioare, prin cursurile programate, se aprofundează domenii din cele mai variate, ca răspuns şi la tendinţele manifestate în societate : diversificarea cerinţelor şi a competenţelor. Prin acreditarea instituţiei la Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor – CNFPA, in 2007 – Management si Grupare de competente comune si in 2008 – programul de formare Animator socio-educativ – cod COR 511307, absolvenţii cursurilor Programului Naţional „Universitatea de Vară – 2008”, vor beneficia de recunoaşterea competenţelor şi a cunoştinţelor asimilate, prin eliberarea unui certificat de specializare/initiere pe domeniile menţionate. OBIECTIVELE PROGRAMULUI vizează: asistarea structurilor asociative de tineret în vederea întăririi capacităţii instituţionale a acestora şi pentru gestionarea eficientă a activităţilor programelor / proiectelor derulate; stimularea implicării comunitare şi a participării active a tinerilor la viaţa civică ; formarea deprinderilor specifice managementului asociativ; elemente de orientare necesare accesului pe piaţa muncii; dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor pentru demararea propriei afaceri ; conştientizarea influenţei pe care o are mişcarea asupra sănătăţii tinerilor; valenţele sportului de masă; sprijin în vederea integrării în societate; comportamente societale; promovarea dimensiunilor europene; educaţia în spiritul valorilor europene; utilizarea creaţiei cultural – artistice ca mijloc de educaţie nonformală.

Transcript of UNIVERSITATEA DE VARĂ 2008 - mihaivladimirescu.ro fileAdulţilor – CNFPA, in 2007 – Management...

UNIVERSITATEA DE VARĂ 2008

TIPUL PROGRAMULUI:

- program naţional de educaţie non-formală în domeniul tineretului

MOTIVATIE:

Evaluările intermediare şi finale ale Programului Naţional «Universitatea de Vară», derulat din 2003 până în prezent au relevat necesitatea permanentizării si dezvoltarii acestui program cu impact în rândul tinerei generaţii. Tipurile de cursuri din cadrul modulelor programului răspund unor nevoi reale ale tinerilor : nevoii de informare, nevoii de consultanţă dar, în mod special, nevoii de formare alternativă.

În cursul anilor precedenţi, prin intermediul seriilor alternative de training-uri, seminarii şi ateliere formative, am accentuat rolul educaţiei nonformale pentru tineret prin:

o dezvoltarea şi diversificarea ofertei educaţionale nonformale pentru tinerii cursanţi, cu accent pe dezvoltarea capacităţii organizaţionale a ONG - ONGT;

o facilitarea accesului unui număr crescut de tineri la servicii educaţionale alternative;

În acest sens, în cadrul ediţiei a VI-a, comparativ cu ediţiile anterioare, prin cursurile programate, se aprofundează domenii din cele mai variate, ca răspuns şi la tendinţele manifestate în societate : diversificarea cerinţelor şi a competenţelor.

Prin acreditarea instituţiei la Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor – CNFPA, in 2007 – Management si Grupare de competente comune si in 2008 – programul de formare Animator socio-educativ – cod COR 511307, absolvenţii cursurilor Programului Naţional „Universitatea de Vară – 2008”, vor beneficia de recunoaşterea competenţelor şi a cunoştinţelor asimilate, prin eliberarea unui certificat de specializare/initiere pe domeniile menţionate.

OBIECTIVELE PROGRAMULUI vizează: ♦ asistarea structurilor asociative de tineret în vederea întăririi capacităţii

instituţionale a acestora şi pentru gestionarea eficientă a activităţilor programelor / proiectelor derulate;

♦ stimularea implicării comunitare şi a participării active a tinerilor la viaţa civică ;

♦ formarea deprinderilor specifice managementului asociativ; ♦ elemente de orientare necesare accesului pe piaţa muncii; ♦ dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor pentru demararea propriei afaceri ; ♦ conştientizarea influenţei pe care o are mişcarea asupra sănătăţii tinerilor;

valenţele sportului de masă; ♦ sprijin în vederea integrării în societate; comportamente societale; ♦ promovarea dimensiunilor europene; educaţia în spiritul valorilor europene; ♦ utilizarea creaţiei cultural – artistice ca mijloc de educaţie nonformală.

DESCRIEREA PROGRAMULUI PROGRAMUL „UNIVERSITATEA DE VARĂ 2008” este un instrument

specializat de politică socială în domeniul tineretului, destinat: - creşterii şanselor de integrare profesională a tinerilor lipsiţi de oportunităţi; - creşterii asociativităţii şi capacităţilor de management asociativ în rândul

populaţiei de tineri elevi şi studenti; - dezvoltării capacităţii instituţionale a structurilor asociative de tineret, actori

importanţi în implementarea la nivel operaţional a strategiilor, politicilor, programelor şi activităţilor destinate tinerilor din România.

PROGRAMUL se va desfăşura în perioada 01.07 – 19.09.2008, in paralel, la munte si la mare, fiind conceput ca un pachet integrat de servicii de training si fiind structurat pe 20 module acreditate/neacreditate vizând teme de interes pentru tineri.

BENEFICIARII DIRECŢI ai programului sunt cca. 1000 de cursanţi: elevi, studenţi, tineri defavorizaţi, tineri din mediul rural, voluntari ai organizaţiilor neguvernamentale de tineret, tineri recomandaţi de parteneri, tineri din centrele de plasament.

CURSURILE vor fi susţinute de traineri acreditati absolvenţi ai Programului „Training of Trainers” – program finantat de ANSIT şi specialişti ANSIT.

IV. PROGRAMA TRAININGURILOR Locaţia : Mamaia Perioada : 01.07 – 19.09.2008

A1 – Comunicare - 01.07 - 09.07.2008 – acreditat conceptul de comunicare; etapele procesului de comunicare; barierele comunicării: interne şi externe; tipurile de «ascultări» ale leaderului; elemente ale unei comunicări eficiente; relaţia comunicare – relaţii publice; funcţiile relaţiilor publice; activităţi de relaţii publice; instrumente de relaţii publice; metode şi canale de comunicare internă şi externă; gestionarea crizelor prin comunicare şi relaţii publice;

A2 – Management organizational - 09.07 – 17.07.2008 – neacreditat definirea organizaţiei; etapele procesului managerial; tipuri de manageri; calitatile managerului; stiluri manageriale; motivarea – teorii motivationale; etapele / procesul de analiză a nevoilor organizaţionale; procesul de luare a deciziilor în organizaţie; cunoasterea relaţiilor interumane; aspecte privind intercorelarea tuturor resurselor organizaţiei; instrumente de lucru utilizate în procesul decizional – analiza SWOT; analiza

PEST; elemente privind comunicarea şi parteneriatul;

A3 – Management financiar - 17.07 – 25.07.2008 – acreditat definirea analizei financiare; planificarea în funcţie de obiectivele organizaţiei; strategie financiară; definirea bugetului, categorii de buget; formarea bugetului – justificarea costurilor; tipuri de costuri omise;

A4 – Lucru in echipa - 25.07 – 02.08.2008 – neacreditat teorii ale grupului relaţiile grup-echipă. Factori care separă echipele de grupuri. Abilităţi de bază

pentru formarea echipei. Roluri în cadrul echipei; rolul procesului EIAG în învăţarea experienţială; teoria lui Jack Gibb despre formarea încrederii şi dezvoltarea grupului; blocaje ale conducerii grupului şi strategii pentru stabilirea încrederii şi a

productivităţii; roluri ale membrilor grupului; stiluri emoţionale în relaţiile de lucru în grup; norme, standarde şi presiunile pe care acestea le pot exercita asupra grupului funcţii ale grupului; cei 3 C în luarea deciziilor: conflict, confruntare, consens; 5 etape în dezvoltarea unui grup; conducerea situaţională şi dezvoltarea grupului; încheierea ca parte integrantă a vieţii grupului; rezolvarea problemelor în cadrul echipei;

A5 – Management programe si proiecte - 02.08 – 10.08.2008 – acreditat definirea managementului de program şi a managementului de proiect; concepte specifice: relaţia-corelaţia program – proiecte – aspecte procedurale; planificare strategică – planificarea conducerii şi managementul programelor; principii de programare şi management financiar; responsabilităţile managerului de program şi ale finanţatorului; ce este un proiect? Tipuri de proiecte; diagrama desfăşurării proiectului – fazele proiectului; indicatori şi rezultate; monitorizare şi evaluare; metode de monitorizare şi evaluare; managementul riscului: metode de identificare a riscului; evaluarea riscului;

controlul riscului; metode de reacţie / răspuns la risc. A6 – Animator socio-educativ – modul I – Comportament prosocial - 10.08 – 18.08.2008 - neacreditat

Teorii privind dezvoltarea personala Instrumente de autoevaluare Profilul individual - puncte tari/ puncte slabe/ seturi de valori Motivatia dezvoltarii - tipuri de motivatie / factori de influenta Nevoile proprii de dezvoltare Dezvoltarea personala si mediul ambiant Tehnici de dezvoltare personala Relationarea cu cei din jur Echipa si rolul ei in autodevoltarea personala Rolul informatiei; relatia informatie transmisa – receptia informatiei Negocierea si rolul ei in dezvoltarea personala Managementul timpului si influenta lui asupra comportamentului prosocial Conflictul si relatia cu comportamentul prosocial Comportament prosocial – bune practice si socializare Tehnici de formare a comportamentului prosocial Comportament prosocial – incredere in sine

A7 – Negociere - 18.08 – 26.08.2008 – acreditat negocierea ca formă de interacţiune umană; negocierea şi rezolvarea problemelor;

formele de negociere fundamentale; funcţiile negocierii; procesul de negociere şi factorii fundamentali ai negocierii; pregătirea strategică şi organizarea negocierii; etapele desfăşurării negocierii propriu-zise; tehnici şi tactici de negociere; contextul negocierii manageriale; strategii şi tehnici de negociere managerială;

A8 – Animator socio-educativ – modul II – Elaborarea proiectelor de animatie - 26.08 – 03.09.2008 – neacrediat

Activitatea de animatie – obiective/relatia obiective-activitati de animatie-nevoi publice

Competentele echipei de animatie Nevoile publicului: de informare;de socializare;de exprimare;de

comunicare;educationale specifice Programul activitatilor de formare - relatia cu obiectivele; relatia cu echipa;

relatia cu bugetul de timp;relatia cu resursele financiare Notiuni de sociologia varstelor Reguli generale si specifice de desfasurarea activitatilor de animatie:

aspecte legislative; norme stabilite de echipa de animatie; securizarea spatiului de desfasurare a activitatilor; situatii neprevazute/situatii de risc; acordarea primului ajutor in caz de accident

Promovarea activitatilor de animatie - stabilirea canalelor de promovare; stabilirea formelor de promovare; continutul informatiei

Evaluarea activitatilor de animatie - viabilitatea programului din punct de vedere material, financiar, si al resurselor umane; stabilirea altor activitati adecvate conditiilor de aplicare; identificarea punctelor tari si valorificarea aspectelor pozitive

A9 – Leadership - 03.09 – 11.09.2008 – acreditat concepte şi definiţie; portretul leader – ului: caracteristici, competenţe; tipurile de responsabilităţi ale leader-ului; relaţia leadership – stiluri de conducere; relaţia leader – organizaţie; leader – grup; leader-echipă; rolul comunicării în arta conducerii; tipuri de “ascultări” ale leader – ului; abordări ale leadership – ului; procesul decizional – tipuri de decizii ale leaderului; pârghii motivaţionale utilizate de leader;

A10 – Animator socio-educativ – modul III – Implementare activitatilor de animatie - 11.09 – 19.09.2008 - neacreditat

Stabilirea rolurilor in activitatea de animatie Relatia rol-activitati-caracteristici publice-competente animator Instruirea echipei pentru activitatile de animatie - instructajul pentru atingerea

obiectivelor; instructajul pentru asigurarea securitatii; instructajul in concordanta cu rolul membrilor echipei

Relatia echipa-public - medierea conflictelor in cadrul echipei de animatie; medierea conflictelor intre membri echipei si public

Asigurarea resurselor materiale necesare activitatii de animatie Amenajarea spatiului de desfasurare a activitatilor de animatie Tehnici de stimulare a publicului Formarea/stimularea increderii si respectului de sine in randul participantilor Echipa interdisciplinara: strategia echipei; selectia membrilor; stabilirea rolurilor;

coordonarea echipei

Locaţia : Paraul Rece Perioada : 01.07 – 19.09.2008

B1 – Comunicare - 01.07 - 09.07.2008 – neacreditat conceptul de comunicare; etapele procesului de comunicare; barierele comunicării: interne şi externe; tipurile de «ascultări» ale leaderului; elemente ale unei comunicări eficiente; relaţia comunicare – relaţii publice; funcţiile relaţiilor publice; activităţi de relaţii publice; instrumente de relaţii publice; metode şi canale de comunicare internă şi externă; gestionarea crizelor prin comunicare şi relaţii publice;

B2 - Management organizational - 09.07 - 17.07.2008- acreditat definirea organizaţiei; etapele procesului managerial; tipuri de manageri; calitatile managerului; stiluri manageriale; motivarea – teorii motivationale; etapele / procesul de analiză a nevoilor organizaţionale; procesul de luare a deciziilor în organizaţie; cunoasterea relaţiilor interumane; aspecte privind intercorelarea tuturor resurselor organizaţiei; instrumente de lucru utilizate în procesul decizional – analiza SWOT; analiza

PEST; elemente privind comunicarea şi parteneriatul;

B3 - Animator socio-educativ – modul I – Comportament prosocial - 17.07 – 25.07.2008 - neacreditat

Teorii privind dezvoltarea personala Instrumente de autoevaluare Profilul individual - puncte tari/ puncte slabe/ seturi de valori Motivatia dezvoltarii - tipuri de motivatie / factori de influenta Nevoile proprii de dezvoltare Dezvoltarea personala si mediul ambiant Tehnici de dezvoltare personala Relationarea cu cei din jur Echipa si rolul ei in autodevoltarea personala Rolul informatiei; relatia informatie transmisa – receptia informatiei Negocierea si rolul ei in dezvoltarea personala Managementul timpului si influenta lui asupra comportamentului prosocial Conflictul si relatia cu comportamentul prosocial Comportament prosocial – bune practice si socializare Tehnici de formare a comportamentului prosocial Comportament prosocial – incredere in sine

B4 - Lucru in echipa - 25.07 – 02.08.2008 – acreditat teorii ale grupului relaţiile grup-echipă. Factori care separă echipele de grupuri. Abilităţi de bază

pentru formarea echipei. Roluri în cadrul echipei; rolul procesului EIAG în învăţarea experienţială; teoria lui Jack Gibb despre formarea încrederii şi dezvoltarea grupului;

blocaje ale conducerii grupului şi strategii pentru stabilirea încrederii şi a productivităţii;

roluri ale membrilor grupului; stiluri emoţionale în relaţiile de lucru în grup; norme, standarde şi presiunile pe care acestea le pot exercita asupra grupului funcţii ale grupului; cei 3 C în luarea deciziilor: conflict, confruntare, consens; 5 etape în dezvoltarea unui grup; conducerea situaţională şi dezvoltarea grupului; încheierea ca parte integrantă a vieţii grupului; rezolvarea problemelor în cadrul echipei;

B5 - Management programe si proiecte - 02.08 – 10.08.2008- neacreditat definirea managementului de program şi a managementului de proiect; concepte specifice: relaţia-corelaţia program – proiecte – aspecte procedurale; planificare strategică – planificarea conducerii şi managementul programelor; principii de programare şi management financiar; responsabilităţile managerului de program şi ale finanţatorului; ce este un proiect? Tipuri de proiecte; diagrama desfăşurării proiectului – fazele proiectului; indicatori şi rezultate; monitorizare şi evaluare; metode de monitorizare şi evaluare; managementul riscului: metode de identificare a riscului; evaluarea riscului;

controlul riscului; metode de reacţie / răspuns la risc. B6 - Animator socio-educativ – modul I – acreditat Comportament prosocial - 10.08 – 18.08.2008

Teorii privind dezvoltarea personala Instrumente de autoevaluare Profilul individual - puncte tari/ puncte slabe/ seturi de valori Motivatia dezvoltarii - tipuri de motivatie / factori de influenta Nevoile proprii de dezvoltare Dezvoltarea personala si mediul ambiant Tehnici de dezvoltare personala Relationarea cu cei din jur Echipa si rolul ei in autodevoltarea personala Rolul informatiei; relatia informatie transmisa – receptia informatiei Negocierea si rolul ei in dezvoltarea personala Managementul timpului si influenta lui asupra comportamentului prosocial Conflictul si relatia cu comportamentul prosocial Comportament prosocial – bune practice si socializare Tehnici de formare a comportamentului prosocial Comportament prosocial – incredere in sine

B7 – Negociere - 18.08 – 26.08.2008- neacreditat negocierea ca formă de interacţiune umană; negocierea şi rezolvarea problemelor; formele de negociere fundamentale; funcţiile negocierii; procesul de negociere şi factorii fundamentali ai negocierii; pregătirea strategică şi organizarea negocierii; etapele desfăşurării negocierii propriu-zise; tehnici şi tactici de negociere; contextul negocierii manageriale; strategii şi tehnici de negociere managerială;

B8 - Animator socio-educativ – modul II – Elaborarea proiectelor de animatie - 26.08 – 03.09.2008 – acreditat

Activitatea de animatie – obiective/relatia obiective-activitati de animatie-nevoi publice

Competentele echipei de animatie Nevoile publicului: de informare;de socializare;de exprimare;de

comunicare;educationale specifice Programul activitatilor de formare - relatia cu obiectivele; relatia cu echipa;

relatia cu bugetul de timp;relatia cu resursele financiare Notiuni de sociologia varstelor Reguli generale si specifice de desfasurarea activitatilor de animatie:

aspecte legislative; norme stabilite de echipa de animatie; securizarea spatiului de desfasurare a activitatilor; situatii neprevazute/situatii de risc; acordarea primului ajutor in caz de accident

Promovarea activitatilor de animatie - stabilirea canalelor de promovare; stabilirea formelor de promovare; continutul informatiei

Evaluarea activitatilor de animatie - viabilitatea programului din punct de vedere material, financiar, si al resurselor umane; stabilirea altor activitati adecvate conditiilor de aplicare; identificarea punctelor tari si valorificarea aspectelor pozitive

B9 – Leadership - 03.09 – 11.09.2008- neacreditat concepte şi definiţie; portretul leader – ului: caracteristici, competenţe; tipurile de responsabilităţi ale leader-ului; relaţia leadership – stiluri de conducere; relaţia leader – organizaţie; leader – grup; leader-echipă; rolul comunicării în arta conducerii; tipuri de “ascultări” ale leader – ului; abordări ale leadership – ului; procesul decizional – tipuri de decizii ale leaderului; pârghii motivaţionale utilizate de leader;

B10 - Animator socio-educativ – modul III – Implementare activitatilor de animatie - 11.09 – 19.09.2008- acreditat

Stabilirea rolurilor in activitatea de animatie Relatia rol-activitati-caracteristici publice-competente animator Instruirea echipei pentru activitatile de animatie - instructajul pentru atingerea

obiectivelor; instructajul pentru asigurarea securitatii; instructajul in concordanta cu rolul membrilor echipei

Relatia echipa-public - medierea conflictelor in cadrul echipei de animatie; medierea conflictelor intre membri echipei si public

Asigurarea resurselor materiale necesare activitatii de animatie Amenajarea spatiului de desfasurare a activitatilor de animatie Tehnici de stimulare a publicului Formarea/stimularea increderii si respectului de sine in randul participantilor Echipa interdisciplinara: strategia echipei; selectia membrilor; stabilirea rolurilor;

coordonarea echipei

METODOLOGIA DE INSCRIERE SI SELECTIE I. STRUCTURA SISTEMULUI DE SELECŢIE: 1. Comitetul Centralizat de Selecţie (CCS) – Direcţia pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor (DSIT)

- funcţionează la nivelul Agenţiei Naţionale –Bucureşti; - centralizează propunerile transmise de Centrele Teritoriale ANSIT şi de

organismele avizate din Bucureşti; - întocmeşte listele finale cu participanţii. - realizeaza selectia finala a participantilor pentru fiecare modul in parte.

2. Comitetele Teritoriale de Selecţie (CTS): - funcţionează la nivelul Centrelor Teritoriale ANSIT – Braşov, Iaşi,

Timişoara, Craiova, Bistriţa, Constanţa; - centralizează cererile primite direct de la beneficiari sau recomandările din

partea instituţiilor publice sau organizaţiilor neguvernamentale de tineret implicate;

- întocmeşte şi avansează spre avizare Direcţiei pentru Sprijinirea Iniţitativelor Tinerilor lista cu participanţii din zona centrului respectiv;

- face recomandări pentru participanţii recomandaţi şi de instituţii şi ONG-uri, în funcţie de implicarea acestora în programele derulate de CT ANSIT.

- Primesc inscrieri pentru cursurile organizate, pana la o data limita de maxim 7 zile lucratoare inainte de inceperea modului conform machetei nr.1;

- Centrele Teritoriale ANSIT au obligatia sa centralizeze si sa transmita Comitetului Centralizat de Selectie – ANSIT Bucuresti, evidenta inscrierilor impreuna cu actele aferente acestora pana la o data limita de maxim 5 zile lucratoare inainte de inceperea modulului, conform machetei nr.2;

Macheta nr.1 Mamaia A1 – inscrieri pana la data de 20.06.2008 -acreditat A2 - inscrieri pana la data de 30.06.2008-neacreditat A3 – înscrieri până la data de 07.07.2008 -acreditat A4 – înscrieri până la data de 15.07. 2008-neacreditat A5 – înscrieri până la data de 23.07.2008 -acreditat A6 – înscrieri până la data de 30.07.2008-neacreditat A7 – înscrieri până la data de 06.08.2008 -acreditat A8 – înscrieri până la data de 14.08.2008-neacreditat A9 – înscrieri până la data de 22.08.2008 -acreditat A10 – înscrieri până la data de 01.09.2008-neacreditat Paraul Rece B1 – inscrieri pana la data de 20.06.2008-neacreditat B2 - inscrieri pana la data de 30.06.2008 -acreditat B3 – înscrieri până la data de 07.07.2008-neacreditat B4 – înscrieri până la data de 15.07. 2008 -acreditat B5 – înscrieri până la data de 23.07.2008-neacreditat B6 – înscrieri până la data de 30.07.2008 -acreditat B7 – înscrieri până la data de 06.08.2008-neacreditat B8 – înscrieri până la data de 14.08.2008 -acreditat B9 – înscrieri până la data de 22.08.2008-neacreditat B10 – înscrieri până la data de 01.09.2008 -acreditat

3. Instituţiile publice sau organizaţiile neguvernamentale acreditate conform legii (IP//ONG/ONGT-uri): - selectează şi recomandă participarea tinerilor potenţiali beneficiari din

zona de acţiune sau de rezidenţă; - înaitează propunerile Comitetelor Teritoriale de Selecţie sau, pentru zona

Municipiului Bucureşti – direct la sediul Central al Agenţiei.

II. CRITERII DE SELECŢIE: GENERALE: - beneficiarii trebuie:

- să fie tineri cu vârsta între 14 – 35 ani (cursuri neacreditate); 18-35 (cursuri acreditate)

- să fie cetăţeni români cu domiciliul în România; - să dispună de abilităţi intelectuale şi nivel de şcolarizare în acord cu

solicitările fiecărui modul de curs în parte; - să fie apţi din punct de vedere medical. - pregătirea generală minimă pentru înscrierea la programul de formare, pentru

modulele la care ANSIT are acreditare, este liceul (absolvire); EXCEPTIE – programul de formare - Animator socio-educativ – modul I – Comportament prosocial (pregatire scolara – studii generale absolvite – 8/10 clase).

SPECIFICE ( pentru fiecare macro-modul în parte):

- beneficiarii trebuie să fie membri/voluntari activi ai unui ONG/ONGT - beneficiarii trebuie să fie recomandaţi (vezi formular – anexa 1) de un ONG / ONGT acreditat conform legii, care-şi asumă integral responsabilitatea pentru candidatul recomandat - beneficiarii trebuie să fie recomandaţi (vezi formular – anexa 1) de o Instituţie Publică (Şcoală, Liceu, Universitate, Direcţie/Birou de Asistenţă Socială Judeţean / Municipal, etc.) abilitată conform legii, care-şi asumă integral responsabilitatea pentru candidatul recomandat; - pentru modulele acreditate, pe parcursul desfăşurării programului, selecţia beneficiarilor va fi realizată impreuna cu lectorii desemnaţi de ANSIT, în baza unor criterii specifice (testare preliminară).

Categoriile de beneficiari vor fi selectate după cum urmează:

Tineri defavorizaţi din punct de vedere socio – economic: - evaluaţi şi recomandaţi de instituţii publice abilitate, active în domeniul

protecţiei şi asistenţei sociale; - potenţialii beneficiari vor fi selectaţi în acord cu procedurile de evaluare şi

standardele legale în vigoare în domeniul asistenţei sociale a categoriilor defavorizate.

Tineri elevi şi studenţi - tineri cu rezultate bune la învăţătură, recomandaţi de Şcoli, Licee, Inspectorate Şcolare Judeţene şi Universităţi.

Tineri din mediul rural - tineri recomandaţi de autorităţi publice locale, organisme descentralizate la

nivel local sau organizaţii neguvernamentale de tineret acreditate care activează în mediul rural.

Tineri din ONG / ONGT - tineri membri sau voluntari activi ai organizaţiilor neguvernamentale de şi

pentru tineret acreditate conform legii. Tineri recomandaţi de parteneri şi recompensaţi de ANSIT

- tineri beneficiari sau participanţi în cadrul unor proiecte anterioare derulate de ANSIT în parteneriat cu ONG / ONGT sau alte instituţii Guvernamentale.

Copii şi tineri din centrele de plasament

III. ÎNSCRIERE :

- pentru cursurile acreditate - se realizează în baza formularului tip de înscriere (vezi anexa 1) copie BI/CI, la care se va anexa un document ce atestă absolvirea a minim 12 clase; sau un act care sa ateste absolvirea a 8/10 clase pentru programul de formare – modul I – Comportament prosocial.

- pentru cursurile neacreditate - se realizează în baza formularului tip de înscriere

(vezi anexa 2), respectand criteriile de acces la program.

Înscrierile încep cu data de 16.06.2007 şi continuă pe toată perioada derulării programului, dar până la o dată limită de cel putin 5 zile lucrătoare înainte de începerea modulului pentru care s-a optat, pentru documentele transmise direct la ANSIT Bucuresti, astfel:

Macheta nr.2 Mamaia A1 – inscrieri pana la data de 23.06.2008 -acreditat A2 - inscrieri pana la data de 01.07.2008-neacreditat A3 – înscrieri până la data de 09.07.2008 -acreditat A4 – înscrieri până la data de 17.07. 2008-neacreditat A5 – înscrieri până la data de 25.07.2008 -acreditat A6 – înscrieri până la data de 01.08.2008-neacreditat A7 – înscrieri până la data de 08.08.2008 -acreditat A8 – înscrieri până la data de 18.08.2008-neacreditat A9 – înscrieri până la data de 26.08.2008 -acreditat A10 – înscrieri până la data de 03.09.2008-neacreditat Paraul Rece B1 – inscrieri pana la data de 23.06.2008-neacreditat B2 - inscrieri pana la data de 01.07.2008 -acreditat B3 – înscrieri până la data de 09.07.2008-neacreditat B4 – înscrieri până la data de 17.07. 2008 -acreditat B5 – înscrieri până la data de 25.07.2008-neacreditat B6 – înscrieri până la data de 01.08.2008 -acreditat B7 – înscrieri până la data de 08.08.2008-neacreditat B8 – înscrieri până la data de 18.08.2008 -acreditat B9 – înscrieri până la data de 26.08.2008-neacreditat B10 – înscrieri până la data de 03.09.2008 -acreditat

• Se completează formularul de înscriere tipizat şi se transmite Comitetelor de

Selecţie Teritoriale (CST), sau Comitetului Centralizat de Selecţie (CTS – pentru solicitanţii din zona Municipiului Bucureşti), însoţite de recomandările solicitate în funcţie de categoria de beneficiari în care se încadrează candidatul.

• Formularul de înscriere tipizat, cu toate rubricile solicitate completate corect, impreuna cu actele aferente solicitate (pentru cursurile acreditate) poate fi transmis prin:

o Poştă o Fax o Direct la sediile ANSIT din Bucureşti şi din ţară. o E-mail – cu semnatura si stampila din partea institutiei care

recomanda (lizibil) Pentru înscriere sunt disponibile: • Formularul de înscriere tipizat (anexa 1 – cursuri acreditate /anexa 2 –

cursuri neacreditate); • Adresele de contact ale comitetelor de selecţie central şi teritoriale (anexa 3) • Harta Centrelor Teritoriale ANSIT

IV. REGULI DE SELECŢIE: • Acelaşi participant nu poate fi beneficiar a mai mult de o serie de training; • Vor fi informaţi în legătură cu participarea numai acei candidaţi cărora le-au

fost admise solicitările de acces în program (aceştia vor fi contactaţi telefonic pentru a li se transmite detaliile organizatorice necesare);

• În cazul în care un beneficiar selectat îşi anunţă intenţia de a renunţa să participe, acesta va fi înlocuit cu un alt beneficiar selectat, aflat pe listele de rezervă;

• Solicitanţii pot exprima în formularul de înscriere una sau două opţiuni pentru participarea la cursuri;

• Fiecare participant poate depune un singur formular de înscriere; • Nu se iau în considerare formularele incomplete (nu sunt validate); • Solicitările de acces în program vor fi acceptate în limita locurilor

disponibile. • Vor fi selectati in vederea participarii pe module acreditate/neacreditate doar

cei care nu au inregistrat cel putin inca o participare pe un modul de acelasi tip in cadrul editiilor anterioare ale programului, organizate de ANSIT – „Universitatea de vara 2007”, „Universitatea ANSIT 2008”;

• In conditiile in care numarul de solicitari depaseste numarul de locuri disponibile pe program pentru cursurile organizate la mare si la munte, ANSIT isi rezerva dreptul de a selecta cu prioritate din absolventii cursurilor „Universitatii de vara 2007” si „Universitatii ANSIT 2008” care si-au ridicat certificatele de absolvire, considerand ca diplomele acordate de ANSIT ce atesta absolvirea unei forme de curs, le sunt utile in activitatea lor profesionala.

Planificarea modulelor în cadrul Programului Naţional «UNIVERSITATEA DE VARĂ» 2008

LOCAŢIE – Mamaia PERIOADA – 01.07-19.09.2008

Modul Denumire modul Perioada Tip Curs Data de examinare

A1 A1 – Comunicare 01.07 - 09.07.2008 - acreditat 08.07.200 A2 A2 – Management organizational 09.07 –17.07.2008 - neacreditat A3 A3 – Management financiar 17.07 –25.07.2008 - acreditat 24.07.2008

A4 A4 – Lucru in echipa 25.07 –02.08.2008 - neacreditat

A5 A5 – Management programe si proiecte -

02.08 –10.08.2008 - acreditat 09.08.2008

A6 A6 – Animator socio-educativ – modul I - Comportament prosocial

10.08 –18.08.2008 - neacreditat

A7 A7 – Negociere - 18.08 26.08.2008- - acreditat 25.08.2008

A8 A8 –– Animator socio-educativ – modul II – Elaborare proiecte de animatie

26.08 –03.09.2008 - neacreditat

A9 A9 – Leadership - 03.09 –11.09.2008 - acreditat 10.09.2008

A10 A10 – Animator socio-educativ – modul III – Implementare activitati de animatie

11.09 –19.09.2008

- neacreditat

LOCAŢIE – Paraul Rece PERIOADA – 01.07-19.09.2008

Modul Denumire modul Perioada Tip Curs Data de examinare

B1 B1 –Comunicare 01.07 - 09.07.2008 -neacreditat B2 B2 – Management organizational 09.07 - 17.07.2008 - acreditat 16.07.2008

B3 B3 – Animator socio-educativ – modul I - Comportament prosocial

17.07 –25.07.2008 -neacreditat

B4 B4 – Lucru in echipa 25.07 –02.08.2008 - acreditat 01.08.2008

B5 B5 –Management programe si proiecte-

02.08 –10.08.2008 -neacreditat

B6 B6 – Animator socio-educativ – modul I - Comportament prosocial

10.08 –18.08.2008 - acreditat 17.08.2008

B7 B7 – Negociere 18.08 –26.08.2008 -neacreditat

B8 B8 –Animator socio-educativ – modul II – Elaborare proiecte de animatie

26.08 –03.09.2008 - acreditat 02.09.2008

B9 B9 –Leadership 03.09 –11.09.2008 -neacreditat

B10 B10 –Animator socio-educativ – modul III – Implementare activitati de animatie

11.09 –19.09.2008 - acreditat 18.09.2008

Cursuri acreditate - ambele optiuni vizeaza doar cursurile acrediate

Anexa 1

PROGRAM NAŢIONAL «UNIVERSITATEA DE VARĂ - 2008» FORMULAR DE ÎNSCRIERE

I. Categorie Beneficiari :

Tineri defavorizaţi Tineri elevi şi studenţi Tineri din mediul rural Tineri din ONGT Recomandaţi de parteneri Tineri din instituţii publice Tineri din centrele de plasament

II. Opţiunile solicitantului:

III. Elemente de identitate ale solicitantului:

Numele şi prenumele solicitantului:…………………………......................................... Vârsta:……………………..Sex: M F ; serie/nr BI................................................ Adresă(judeţ/localitate).................................................................................................... Contact (Telefon/fax/e-mail): .............................; .................................; ......................

IV. Aţi participat la Programul Naţional “Universitatea de Vară 2007” sau „Universitatea ANSIT 2008”

Da Nu

Daca da, ce modul şi perioadă?...........................................................................................

...........................................................................................................................................

IV. Motivati pe scurt optiunea aleasa. ............................................................................................................................................ .............................................................................................................................................

Semnătură solicitant ....................................................... ..................

RECOMANDARE: Instituţia/ONG/ONGT................................................................................................................................................................................... cu sediul în..................................................................................................................................................................................................... tel/fax/e-mail......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... recomandă pe .................................................... având calitatea de .............................................................................................................. şi îndeplinind criteriile de eligibilitate solicitate1, să participe la Programul Naţional «Universitatea de Vară 2008». SEMNATURĂ Data:…………….. Preşedinte/Director ................................ L.S.

1 Instituţia/organizaţia care recomandă solicitanţi este obligată să verifice starea medicală a acestora şi îşi asumă responsabilitatea în cazul în care din acest motiv apar eventuale incidente. De asemenea, persoana care semneaza formularul in calitate de reprezentant al intitutiei/ONG-ului/ONGT-ului raspunde de comportamentul persoanei recomandate.

Opţiunea 1 Modul :……………………………………. Perioada :………………………………….

Opţiunea 2 Modul :………………………………… Perioada :……………………………….

Cursuri neacreditate - ambele optiuni vizeaza doar cursurile neacrediate

Anexa 2

PROGRAM NAŢIONAL «UNIVERSITATEA DE VARĂ 2008» FORMULAR DE ÎNSCRIERE

V. Categorie Beneficiari :

Tineri defavorizaţi Tineri elevi şi studenţi Tineri din mediul rural Tineri din ONGT Recomandaţi de parteneri Tineri din instituţii publice Tineri din centrele de plasament

VI. Opţiunile solicitantului:

VII. Elemente de identitate ale solicitantului:

Numele şi prenumele solicitantului:…………………………......................................... Vârsta:……………………..Sex: M F ; serie/nr BI................................................ Adresă(judeţ/localitate).................................................................................................... Contact (Telefon/fax/e-mail): .............................; .................................; ......................

IV. Aţi participat la Programul Naţional “Universitatea de Vară 2007” sau „Universitatea ANSIT 2008”

Da Nu

Daca da, ce modul şi perioadă?...........................................................................................

...........................................................................................................................................

V. Motivati pe scurt optiunea aleasa

.........................................................................................................................................

.........................................................................................................................................

Semnătură solicitant ....................................................... ..................

RECOMANDARE: Instituţia/ONG/ONGT................................................................................................................................................................................... cu sediul în..................................................................................................................................................................................................... tel/fax/e-mail......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... recomandă pe .................................................... având calitatea de .............................................................................................................. şi îndeplinind criteriile de eligibilitate solicitate2, să participe la Programul Naţional «Universitatea de Vară 2008». SEMNATURĂ Data:…………….. Preşedinte/Director ................................ L.S.

2 Instituţia/organizaţia care recomandă solicitanţi este obligată să verifice starea medicală a acestora şi îşi asumă responsabilitatea în cazul în care din acest motiv apar eventuale incidente. De asemenea, persoana care semneaza formularul in calitate de reprezentant al intitutiei/ONG-ului/ONGT-ului raspunde de comportamentul persoanei recomandate.

Opţiunea 1 Modul :……………………………………. Perioada :………………………………….

Opţiunea 2 Modul :………………………………… Perioada :……………………………….

Anexa 3

LISTA CENTRELOR TERITORIALE ANSIT

Nr. Crt.

Centru teritorial ANSIT

Adresă Contact Coordonator/ Reprezentant

Judeţe arondate fiecarui Centru

teritorial ANSIT

1. Bistriţa

Str. Calea Moldovei, Bl. 10, Sc. A, Ap. 4 et. 1, loc. Bistrita, jud. Bistrita-Nasaud;

Tel/Fax: 0363-105171 Mobil: 0741102504 e-mail: [email protected]

Marius Moldovan

Maramureş Satu-Mare

Bihor Sălaj Cluj

Bistriţa-Năsăud

2. Braşov

Str. Nicolae Titulescu Nr. 2, CARPATEX - corp adminstrativ, etaj 2, Brasov, jud. Braşov, cod 500010

Tel: 0268/41.44.34 Mobil: 0741.101.624 e-mail: [email protected]

Catălina Tănase

Braşov Covasna Harghita

Mureş Alba Sibiu

3. Iaşi

Str. Vasile Conta nr. 30, etj 3 (Casa de Cultura a Studentilor), cod 700106 Iaşi,

Tel/Fax: 0232/41.00.72 Mobil: 0741.099.795 e-mail: [email protected]

Nicoleta Trandafirescu

Botoşani Suceava

Iaşi Neamţ Bacău Vaslui

4. Craiova

Casa Tineretului Str. Severinului nr. 1, Craiova, jud. Dolj, cod 200216

Tel: 0251/42.40.15 Mobil: 0741.100.746 e-mail: [email protected]

Marius Grigorescu

Vâlcea Gorj

Mehedinţi Dolj Olt

5. Timişoara

Bd. Regele Carol nr. 9, Casa Studentilor, camera 7, Timisoara, cod postal 300180

Fax: 0356814560 Mobil: 0741.101.965 e-mail: [email protected] [email protected]

Loredana Lungu

Timiş Arad

Hunedoara Caraş-Severin

6. Constanţa

Bd. 1 Mai nr. 1, Bl. H 9 Parter, Constanţa, jud. Constanţa, Cod: 900123

Tel./Fax: 0241/58.11.00 Mobil: 0741.101.628 e-mail: [email protected] [email protected]

Eugenia Munteanu

Vrancea Galaţi Buzău Brăila Tulcea

Constanţa

7. Bucureşti ANSIT

Str. Dem. I. Dobrescu, nr. 4-6, sector 1, cod 010026

Tel: 312.63.20 Tel/Fax: 310.22.14 email:[email protected]

Direcţia pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor

Narcisa Sava

Municipiul Bucureşti

Ilfov Argeş

Dâmboviţa Prahova

Teleorman Giurgiu Călăraşi Ialomiţa