Universitatea „Transilvania” din Brașov Facultatea de ... · Borsy, în Timbal et al., 1994),...
100
1 Universitatea „Transilvania” din Brașov Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere Școala Doctorală Interdisciplinară Departament: Silvicultură Ing. Melinda SANDI Cercetări privind influența lucrărilor silvotehnice (curățiri, tăieri de formare în coroană, elagaj artificial) asupra arborilor tineri și a lemnului de stejar roșu Research on the influence of silvicultural interventions (cleaning-respacing, formative pruning, artificial pruning) on northern red oak young trees and wood Rezumatul tezei de doctorat Summary of PhD Thesis Conducător ştiinţific Prof.dr.ing. Valeriu-Norocel NICOLESCU Braşov, 2014
Transcript of Universitatea „Transilvania” din Brașov Facultatea de ... · Borsy, în Timbal et al., 1994),...
1
Universitatea „Transilvania” din Brașov Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere
Școala Doctorală Interdisciplinară Departament: Silvicultură
Ing. Melinda SANDI
Cercetări privind influența lucrărilor silvotehnice (curățiri, tăieri de formare în coroană, elagaj artificial) asupra arborilor tineri și a lemnului
de stejar roșu
Research on the influence of silvicultural interventions (cleaning-respacing, formative pruning, artificial pruning) on northern red oak young trees and wood
Rezumatul tezei de doctorat Summary of PhD Thesis
Conducător ştiinţific Prof.dr.ing. Valeriu-Norocel NICOLESCU
Braşov, 2014
2
UNIVERSITATEA “TRANSILVANIA” DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE SILVICULTURĂ ȘI EXPLOATĂRI FORSTIERE Brașov, B-dul Eroilor nr. 29, 500036, tel. 0040-268-413000, fax. 0040-410525 RECTORAT
D-lui (D-nei)…………………………………………………..
Vă aducem la cunoștință că în ziua de vineri, 19.12. 2014, ora 13, la FACULTATEA DE SILVICULTURĂ ȘI EXPLOATĂRI FORESTIERE, corp S, în sala SI.2, va avea loc susținerea publică a tezei de doctorat elaborată de ing. Melinda Sandi cu titlul CERCETĂRI PRIVIND INFLUENȚA LUCRĂRILOR SILVOTEHNICE (CURĂȚIRI, TĂIERI DE FORMARE ÎN COROANĂ, ELAGAJ ARTIFICIAL) ASUPRA ARBORILOR TINERI ȘI A LEMNULUI DE STEJAR ROȘU, în vederea obținerii titlului de DOCTOR, în domeniul SILVICULTURĂ.
COMISIA DE DOCTORAT
Numită prin Ordinul Rectorului Universității Transilvania din Brașov
nr. 6876 din 29.09. 2014
PREȘEDINTE: Prof. univ. dr.ing. Alexandru Lucian CURTU DECAN, Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere, Universitatea „Transilvania” din Brașov
CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC: Prof. univ. dr. ing. Valeriu-Norocel NICOLESCU Universitatea „Transilvania” din Brașov REFERENȚI: Conf. univ. dr. ing. Mihai Liviu DAIA
Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București Conf. univ.dr. ing. Cornelia HERNEA Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Timișoara Prof. univ. dr. ing. Dumitru-Romulus TÂRZIU Universitatea“Transilvania” din Brașov
Eventualele aprecieri sau observații asupra conținutului lucrării vă rugăm să le transmiteți în timp util, pe adresa Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere din Brașov, Șirul Beethoven, nr.1, cod 500123, la numărul de fax: 0268 475705 sau pe adresa de e-mail: [email protected].
Totodată, vă invităm să luați parte la ședința publică de susținere a tezei de doctorat. Vă mulțumim.
3
CUPRINS
INTRODUCERE............................................................................................................ 5 1. STADIUL ACTUAL AL CUNOŞTINŢELOR PRIVIND AREALUL, BIOLOGIA, ECOLOGIA, SILVICULTURA ŞI PERFORMANŢELE BIOMETRICE ALE STEJARULUI ROŞU.............................................................. 7 2. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRILOR...................................................... 23 3. LOCUL CERCETĂRILOR, MATERIALUL ŞI METODA DE CERCETARE....... 24 3.1. Aspecte generale. Locul cercetărilor........................................................................ 24 3.2. Aspecte definitorii privind cadrul natural, specifice unităţilor de producţie în care au fost instalate suprafeţele de probă......................................................................... 27 3.3. Materialul şi metoda de cercetare................................................................................ 35 4. REZULTATE ȘI DISCUȚII....................................................................................... 45 5. CONCLUZII FINALE, CONTRIBUȚII PERSONALE, DISEMINAREA REZULTATELOR, RECOMANDĂRI PRELIMINARE PENTRU PRODUCȚIE, DIRECȚII VIITOARE DE CERCETARE.................................................................. 88 5.1. Concluzii finale......................................................................................................... 88 5.2. Contribuţii personale.................................................................................................. 89 5.3. Diseminarea rezultatelor............................................................................................ 89 5.4. Recomandări preliminare pentru producţie................................................................ 90 5.5. Direcţii viitoare de cercetare...................................................................................... 90 BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................. 90 Rezumat............................................................................................................................ 97 Abstract............................................................................................................................ 98 Curriculum vitae (limba română).................................................................................... 99 Curriculum vitae (limba engleză).................................................................................... 100
4
CONTENTS
INTRODUCTION.......................................................................................................... 5 1. STATE-OF-THE-ART ON RANGE, BIOLOGY, ECOLOGY, SILVICULTURE AND BIOMMETRICAL PERFORMANCES OF NORTHERN RED OAK.............................................................................................. 7 2. AIM AND OBJECTIVES............................................................................................ 23 3. LOCATION OF RESEARCH, MATERIAL AND METHOD………...…………… 24
3.1. Background............................................................................................................... 24 3.2. Relevant info on natural environment, specific to the forest management units where research plots were established............................................................ 27 3.3. Research Material and Method................................................................................. 35 4. RESULTS AN DISCUSSIONS................................................................................... 45 5. FINAL CONCLUSIONS, PERSONAL CONTRIBUTIONS, DISSEMINATION OF RESULTS, PRELIMINARY RECOMMENDATIONS FOR PRACTICAL SILVICULTURE, FUTURE RESEARCH................................................................. 88 5.1. Final conclusions...................................................................................................... 88 5.2. Personal contributions.............................................................................................. 89 5.3. Dissemination of results........................................................................................... 89 5.4. Recommendations for practical silviculture............................................................. 90 5.5. Future research......................................................................................................... 90 REFERENCES................................................................................................................ 92 Abstract (Romanian language)…………………………………………….................... 97 Abstract (English language)............................................................................................. 98 Curriculum Vitae (Romanian language)........................................................................... 99 Curriculum Vitae (English language)................................................................................ 100
5
INTRODUCERE (INTRODUCTION) ___________________________________________________________________________
Speciile exotice nord-americane, asiatice, australiene (duglas, molid de Sitka, salcâm,
plopi, mălin american, Abies grandis, Pinus contorta, Pinus radiata, Ailanthus altissima,
eucalipți etc.) au fost introduse în Europa începând din secolul al 17-lea. Din necesități
economice, exoticele – mai ales cele repede crescătoare și foarte productive - s-au promovat
în Europa în perioada revoluției industriale (finalul secolului al 18-lea și începutul secolului al
19-lea) și constituie o componentă importantă a peisajului forestier al continentului nostru. În
prezent, acestea ocupă în Europa o suprafață de cca. 8,1 milioane ha (5,1% din suprafața
pădurilor europene) (NNEXT, 2014).
Datorită importanței lor economice și ecologice, speciile de exotice constituie o
preocupare trecută, prezentă și viitoare a silviculturii europene, în contextul caracterului
invaziv al unora dintre ele (salcâm, duglas, mălin american etc.), precum și al utilizării lor
viitoare pe o scară potențial și mai largă, în condițiile schimbărilor climatice preconizate
(NNEXT, 2014). Preocupările de acest gen și-au găsit recunoașterea în lansarea, în luna
august 2014, a acțiunii pan-europene COST FP1403 Non-native tree species for European
forests: experiences, risks and opportunities (NNEXT), care va urmări să stabilească locul și
rolul exact, în prezent și perspectivă, jucat de exotice pe continentul nostru.
Între speciile exotice nord-americane utilizate în Europa pe o scară destul de largă se
numără și stejarul roșu (Quercus rubra L. syn Quercus borealis Michx.), a cărui istorie pe
continentul nostru începe odată cu introducerea sa în Elveția, în anul 1691 (Boucek, 1958;
Haralamb, 1967; Hermann, 1987).
In prezent, stejarul roșu ocupă în Europa o suprafață estimată la cca. 219.000 ha (0.1%
din suprafața pădurilor continentului) (după Köble, comunicare personală, din Hemery, 2008).
Aceasta face ca stejarul roșu să se situeze, alături de eucalipți (1,4 milioane ha), salcâm
(774.000 ha) și plopi hibrizi (300.000 ha – toate suprafețele din NNEXT, 2014), între speciile
de foioase exotice cele mai cultivate în spațiul forestier european. Opțiunea respectivă se
bazează pe câteva dintre caracteristicile importante ale speciei: este un arbore cu valoare
estetic/ornamentală, de mărimea I la maturitate, prezintă o creștere rapidă, cerințe destul de
reduse față de sol, rezistă la făinare și la majoritatea dăunătorilor cvercineelor europene, se
regenerează natural din sămânță relativ ușor, lemnul are calități superioare și se poate folosi la
obținerea de sortimente valoroase (mobilă, furnire, parchete, lambriuri etc.) (Lyebye, 1942;
6
Negulescu și Săvulescu, 1957; Hubert și Courraud, 1998; Savill, 2013). De aceea, pe bună
dreptate, stejarul roșu a fost considerat „omologul foios al duglasului” (Lanier, 1986).
La noi, se consideră ca stejarul roșu a fost cultivat după anul 1900 (data exactă a
introducerii sale la noi este necunoscută), folosindu-se în toată țara atât în scop decorativ, cât
și ca arbore forestier [Dumitru-Tătăranu (coord.), 1960; Negulescu și Săvulescu, 1965;
Stănescu, 1979]. În prezent, datorită marii capacități de adaptare față de condițiile climato-
edafice și calității de specie repede crescătoare în tinerețe, stejarul roșu a fost considerat ”...
printre speciile de viitor în silvicultura autohtonă” (Stănescu et al., 1997), respectiv „... una
dintre cele mai valoroase specii alohtone de foioase cultivată în țara noastră” (Șofletea și
Curtu, 2007).
Între numeroasele arborete unde specia a fost cultivată în România se situează și cele
de la Ghidfalău (județul Covasna), unde stejarul roșu a fost utilizat începând din anul 1997,
succesiv aplicării taierilor de substituire în crânguri de gorun convertite slab productive, unde
gorunul se regenerează natural foarte greu.
În acest context, lucrarea își propune reliefarea celor mai importante rezultate
silviculturale și biometrice obținute în cultura stejarului roșu în zona amintită, precum și în
alte două zone (Gornești-Mureș și Cristian-Brașov).
O astfel de întreprindere nu ar fi fost posibilă fără eforturile deosebite ale tatălui meu,
Wilhelm Sandi, cel care a instalat culturile cu stejar roșu de la Ghidfalău și fără al cărui
interes deosebit pentru speciile utilizate în plantații cercetările mele nu ar fi fost posibile.
Pentru aceasta, îi mulțumesc în mod deosebit.
Adresez mulțumiri și conducătorului științific al tezei de doctorat, prof.univ.dr.ing.
Valeriu-Norocel Nicolescu, pentru sprijinul acordat pe întregul parcurs al derulării lucrărilor
de teren și birou necesare elaborării tezei.
Aceleași mulțumiri pentru observațiile și recomandările prețioase și utile sunt adresate
și referenților științifici ai tezei, prof.univ.dr.ing. Dumitru-Romulus Târziu, conf.univ.dr.ing.
Cornelia Hernea și conf.univ.dr.ing. Mihai Liviu Daia.
Mulțumiri pentru ajutorul deosebit adresez și referenților științifici ai tezei din
Departamentul Silvicultură, prof.univ.dr.ing. Dumitru-Romulus Târziu și prof.univ.dr.ing.
Gheorghe Spârchez.
Colegilor și prietenilor ing. Ioana-Dorina Buzatu, Dragoș-Ovidiu Ionescu, Ionuț-
Cristian Sinca, Cosmin Ionescu, Adrian Dănescu, Manole Gemănaru, Diana-Cristina Șimon,
George Ciubotaru, Emanuiela Capraru și alții, le mulțumesc pentru ajutorul acordat pe
parcursul derulării lucrărilor de teren începute în anul 2007.
7
1. STADIUL ACTUAL AL CUNOŞTINŢELOR PRIVIND AREALUL, BIOLOGIA, ECOLOGIA, SILVICULTURA ŞI PERFORMANŢELE BIOMETRICE ALE STEJARULUI ROŞU (STATE-OF-THE-ART ON RANGE, BIOLOGY, ECOLOGY, SILVICULTURE AND BIOMETRY OF NORTHERN RED OAK)
__________________________________________________________________________________________
1.1. Arealul natural al stejarului roșu (Natural range of northern red oak)
Specia este originară din estul Americii de Nord, unde are o vastă arie de răspândire
(Haralamb, 1967).
Arealul natural avansează spre nord mai mult decat la ceilalți stejari americani, până la
circa 48° lat. N (sud-estul Canadei), iar limita sudică se situează la 32° lat. N, cu puțin mai la
nord de țărmurile Golfului Mexic. Spre est se apropie mult de litoralul Oceanului Atlantic, pe
care nu-l atinge decât în nord-estul ariei sale de răspândire, între 43 și 45° latitudine nordică.
Limita vestică se apropie de meridianul de 100 longitudine vestică, dezvoltarea maximă de la
est la vest înregistrându-se la limita nordică a arealului său, între circa 62° și 95° long. vestică
(Șofletea și Curtu, 2007).
Fig. 1. Arealul natural al stejarului roșu (din Sander, 1990)
Din punct de vedere latitudinal, acest stejar este cel mai nordic dintre toate speciile
americane de stejar, motiv pentru care a fost numit borealis. Altitudinal se întâlnește din
regiunea de câmpie până în cea de munte, formând arborete pure sau amestecate cu pinul
strob și specii de foioase (paltinul roșu, plopul de munte, plopul balsamifer etc.) (Haralamb,
1967).
8
Dezvoltarea sa optimă se realizează în treimea superioară și mijlocie a versanților cu
expoziție nordică sau estică, precum și pe văi cu solul bine drenat, la altitudini maxime de
1.070 m (deși ajunge până la 1.680 m, în Munții Appalași) (Sander, 1965, 1990; Timbal și
Kremer, în Timbal et al., 1994).
In acest vast areal s-au diferentiat doua varietăți: tipica și maxima. Prima este cea mai
putin raspândită, în schimb a doua varietate se află pe întregul areal de răspândire, întâlnindu-
se cel mai adesea în culturile din Europa (Haralamb, 1967).
1.2. Stejarul roșu în Europa și în țara noastră (Northern red oak in Europe and in our country)
După cum s-a menționat, în Europa, stejarul rosu ocupă în prezent o suprafață estimată
la cca. 219.000 ha (0.1% din suprafața pădurilor continentului) (dupa Köble, comunicare
personală, din Hemery, 2008).
In ansamblu, specia poate fi întâlnită în plantații forestiere (uneori chiar naturalizată),
dar și în parcuri și aliniamente stradale, în cvasi-totalitatea țărilor europene, cu excepția zonei
reci a celor scandinavice [Tutin (ed.), 1993].
Răspândirea sa în plantațiile europeane s-a realizat mai ales pe soluri mai sărace, unde
speciile indigene de stejar au creșterea mai redusă (Eisenreich, 1956; Moser, 1957, ambii în
Ionescu și Lăzărescu, 1966; Savill, 1991, 2013).
Stejarul roșu ocupă suprafețe importante în Germania (între 20 si 25 mii ha - Kenk și
Borsy, în Timbal et al., 1994), în Olanda și Belgia (Kremer, 1979), în Marea Britanie (700 ha
– Savill, 1991).
Foto 1. Exemplar de mari dimensiuni de stejar roșu în pădurile orașului Neuenstadt (landul Baden-Württemberg, sud-vestul Germaniei) (foto V.N. Nicolescu – 2014)
9
În Germania, unde stejarul roșu a fost utilizat în culturi forestiere încă din anul 1760
(Kenk și Borsy, în Timbal et al., 1994), specia este chiar considerată invazivă, datorită
potențialului ridicat de regenerare pe cale naturală din sămânță (foto 2).
Foto 2. Regenerare naturală de stejar roșu, în pădurile orașului Neuenstadt (landul Baden-Württemberg, sud-vestul Germaniei) (foto V.N. Nicolescu – 2014)
In Belgia, stejarul roșu a fost introdus în anul 1801 (regiunea Campine – Thill, în
Timbal et al., 1994), fiind utilizat pentru prima oară ca specie forestieră spre sfârșitul
secolului al 19-lea, parțial pentru a produce lemn de construcții pentru industria minieră din
aceeași regiune (Vasteenkiste et al., 2005).
In Franța, țara cu cele mai extinse culturi de stejar roșu din Europa, au fost plantate
circa 400.000 ha cu specia amintită între 1970 și 2000. Din păcate, în 2004 mai existau doar
27.000 ha de arborete de stejar roșu (Valadon, în EUFORGEN, 2006). In prezent, stejarul
rosu ocupă 5-6% din volumul pe picior al pădurilor din Franța (Vasteenkiste et al., 2005), iar
în regiunea Aquitaine ocupă circa 3.000 ha (CRPF, 2005).
In Ungaria, stejarul roșu este considerat a treia cea mai importantă specie forestieră
exotică, dupa salcâm și plopi euramericani. In prezent, specia ocupă circa 14.000 ha; în zona
Nyirseg (estul Ungariei), arboretele de stejar roșu ocupă 2.000 ha (Rédei et al., 2007).
In Suedia, a fost plantat în diferite părți ale țării, din Scania până în Bergslagen, fără a
suferi vătămari în iernile severe. Q. borealis era, în prima jumătate a secolului trecut, plantat
pe o scară largă în Olanda, Germania și Danemarca, adesea în amestec cu Q. borealis var.
maxima, Q. coccinea și Q. palustris (Dannfelt, 1943).
10
Foto 3. Plantație tânără de stejar roșu la Alnarp (sudul Suediei) (foto V.N. Nicolescu - 2013)
In Danemarca, a fost introdus în secolul al 18-lea, fiind folosit doar ca arbore de parc
până în 1880; majoritatea arboretelor au fost create de-a lungul secolului al XX-lea, iar
suprafața totală a arboretelor de stejar roșu din Danemarca ocupa, la mijlocul secolului al XX-
lea, mai puțin de 200 ha (Bornebusch, 1945).
În Ucraina, a fost introdus începând din anul 1888, realizând performanțe mult
superioare (cu una până la trei clase de producție, mai ales pe soluri sărace), comparativ cu
stejarul pedunculat (Ionescu și Lăzărescu, 1966).
În fosta Ceho-Slovacie, specia crește bine atât pe soluri bogate, cât și pe cele sărace în
substanțe nutritive, însă ușoare, realizând diametre de până la 90 cm la vârsta de 90 de ani
(Boucek, 1958, în Ionescu și Lăzărescu, 1966).
Foto 4. Exemplare de stejar roșu de mari dimensiuni în pădurile proprietatea Thaler, Bilina-Cehia (foto V.N. Nicolescu – 2014)
11
In Lituania, există 79 arborete mici cu stejar roșu, care ocupă o suprafață de cca. 116
ha (Riepšas și Straigyte, 2008).
In Romania, se consideră că stejarul roșu a fost cultivat după anul 1900 (nu este
cunoscută data exactă a introducerii sale), folosindu-se mai ales în scop decorativ (foto 5), în
arboretumuri (foto 6) și grădini botanice, dar și ca arbore forestier, în toată țara (Dumitru-
Tătăranu (coord.), 1960; Negulescu și Săvulescu, 1965; Stănescu, 1979).
Foto 5. Exemplar de stejar roșu bătrân și de mari dimensiuni, în parcul castelului Teleki de la Gornești-Mureș (foto V.N. Nicolescu - 2012)
Foto 6. Exemplar de stejar roșu bătrân, de mari dimensiuni, în Arboretumul Neudorf (sud-vestul României) (foto V.N. Nicolescu – 2011).
12
La finele anilor ’80 specia ocupa peste 2.000 ha, cu un volum pe picior de 90,8 mii m³
(Dumitru-Tătăranu, 1984; Dumitru-Tătăranu și Costea, 1988). Suprafața totală a arboretelor
de stejar roșu depășeste, în prezent, circa 2.500 ha, din care aproximativ 1.650 ha sunt culturi
efectuate în vestul țării, cum sunt, de exemplu, cele din Ocolul silvic Săcuieni (Bihor).
Foto 7. Exemplar de stejar roșu de 45 de ani în Ocolul silvic Săcuieni-Bihor (foto V.N. Nicolescu – 2011)
Specia a fost introdusă cu bune rezultate până în subzona făgetelor de deal și chiar a
făgetelor montane (Stănescu et al., 1997; Șofletea și Curtu, 2007).
1.3. Biologia și ecologia stejarului roșu (Biology and ecology of northern red oak) 1.3.1. Exigențe climatice și temperament (Climatic and light requirements)
Stejarul roșu prezintă o largă amplitudine climatică și se presupune că, alături de
duglas (altă specie exotică importantă), prezintă un potențial adaptativ ridicat la schimbările
climatice din Europa, mult mai amplu decât, spre exemplu, cel al molidului (Bolte et al.,
2009).
Este rezistent la temperaturile coborâte din anotimpul rece, ca și la înghețurile târzii,
datorită unei „strategii de evitare” specifice (intră în vegetație mai târziu decât stejarul
pedunculat și gorunul) (Haralamb, 1967; Jacamon, 1987). Stejarul roșu este însă sensibil la
înghețurile timpurii, ca și la secetă (Haralamb, 1967). Vătămarea pe care o produc înghețurile
timpurii lujerilor nelignificați duce la bifurcarea trunchiurilor (foto 8).
13
Foto 8. Exemplare tinere de STR înfurcite Tendința „rea” de înfurcire, precum și cea de a forma vârfuri multiple, este un defect
major al stejarului roșu (Jacamon, 1987; Savill, 1991, 2013; Hubert, 1994; Hubert și
Courraud, 1998).
Cu vârsta însă, rezistența lui la înghețuri crește. Zăpada îl dăunează mai puțin și numai
în tinerețe (Haralamb, 1967).
Specia rezistă bine și la acțiunea vântului, datorită unui sistem radicelar des și
ramificat (cu mai multe rădăcini fine decât stejarul), ca și unei înrădăcinari oblice și puternice
[Chiriță (red.), 1977; IDF, 1979; Lyford, 1980; Timbal, 1994; toți în Nicolescu, 1997].
Prin comparație cu stejarul și gorunul este mai sciafil în tinerețe (suportă un acoperiș
ușor până la 3 ani – Lorent și de Wouters, 2000); intensitatea luminii, care îi asigură o creștere
optimă, este de aproximativ 15-30% din lumina plină. La vârste adulte, stejarul roșu are un
caracter heliofil marcant (manifestă fototropism foarte accentuat) (Lebourgeois, 2000).
Umbrirea de sus de lungă durată îi dăunează, conducând la eliminarea sa (Șofletea și Curtu,
2007). De aceea, de la vârste tinere, acoperișul trebuie complet îndepărtat, temperamentul
heliofil necesitând depresaje și rărituri regulate și frecvente (Lorent și de Wouters, 2000).
Lumină în exces, așa cum este cazul luminării bruște a tulpinilor după rărituri foarte
puternice, poate conduce la apariția crăcilor lacome. Acestea mai pot apărea și datorită răririi
insuficiente (arborii de stejar roșu din arborete mult prea dese pot fi complet acoperiți de crăci
lacome – Crave, 1991) sau mult prea intense (Sander, 1990; Jenner, 1993).
14
Foto 9. Arbori de stejar roșu într-un arboret des, prezentând crăci lacome (foto V.N. Nicolescu, 2012)
Prezența crăcilor lacome este asociată mai mult cu arborii prezentând coroane mici,
lungi și înguste, decât cu cei viguroși și având coroane mari (Schulenburg, 1966). În general,
se consideră că acest defect nu este o problemă importantă a stejarului roșu (Evans, 1984;
Sander, 1990; Savill, 1991, 2013), așa cum este cazul la stejarul pedunculat.
1.3.2. Exigențe edafice (Soil requirements)
Din punct de vedere al exigențelor edafice, stejarul rosu este mai modest decât stejarii
europeni, de aceea se găsește mai abundent decat aceștia pe stațiuni mai puțin fertile (Riepšas
si Straigyte, 2008). Poate crește atât pe soluri nisipoase sărace chiar acide, dar nu total lipsite
de argilă, cât și pe cele grele bogate în argilă (luto-argiloase și argiloase). Pe solurile grele și
compacte se comportă ca și gârnița și cerul. Vegetează bine însă pe solurile de luncă nisipo-
lutoase, reavene și fertile. Nu suportă terenurile uscate, calcaroase (este considerat specie
calcifugă; pH-ul cel mai convenabil: între 4 și 6 – Lorent și de Wouters, 2000), mlăștinoase, și
nici inundațiile prelungite (Haralamb, 1967). Poate însă vegeta pe solurile cu substrat calcaros
numai daca porțiunea de sol fără calcare active, în care specia își dezvoltă în principal
sistemul radicelar, atinge grosimi de minimum 60 (chiar 30-40) cm (Boudru, 1978; Benner și
Spaak, 1981; IDF, 1981; Lanier, 1986; Bary-Lenger et al., 1988; Timbal si Dewilder, în
Timbal et al., 1994; toți din Nicolescu, 1997).
In general însă, stejarul roșu preferă solurile profunde, permeabile, reavene, fără
orizont compact și cu fertilitate cel puțin mijlocie (Poskin, 1926; Boudru, 1978; Stănescu,
1979; ***, 1981; Stănescu et al., 1997; toți din Nicolescu, 1997; Lorent și de Wouters, 2000;
Șofletea și Curtu, 2007).
15
1.4. Cultura stejarului rosu (Northern red oak culture) 1.4.1. Fructificația și cultura în pepinieră a stejarului roșu (Seed and seedling production
of northern red oak)
Stejarul roșu prezintă o maturație bienală (dupa cca. 15 luni) a ghindei; primele
fructificații apar la arborii crescuți în masivul pădurii la vârsta de 20-30 ani, cu o periodicitate
de (2) 3-4 (5) ani (Brega, 1961; Negulescu și Savulescu, 1965; Haralamb, 1967; Godman și
Mattson, 1976; Stănescu, 1979; Johnson, 1994; toți din Nicolescu, 1997). Ghindele se
recoltează la începutul toamnei, înainte de căderea frunzelor, și se seamănă imediat,
neexistand riscul vătămarii lor datorită temperaturilor scăzute de iarnă (Rubțov, 1958;
Damian, 1978, ambii din Nicolescu, 1997). Dacă se preferă varianta cu semănături de
primavară, ghindele se păstrează la temperaturi de (-1) – ( -3) ºC, urmate de o stratificare în
nisip la frig umed timp de 20-45 zile. Semănăturile se fac la 3-5 cm adâncime, pe rânduri
distanțate la 30-40 cm, dupa ce acestea s-au ținut în apă timp de 24 ore (Rubțov, 1958;
Haralamb, 1967; Schopmeyer, 1974; IDF, 1979; toți din Nicolescu, 1997). Puieții devin apți
de plantat la (1) 2-3 ani, când ating 50-75 cm înălțime, după ce, în prealabil, li s-a retezat
pivotul în scopul obținerii unei rădăcini fasciculate (Rubțov, 1958; Damian, 1978; IDF, 1979;
Boudru, 1992, toți din Nicolescu, 1997).
1.4.2. Instalarea culturilor forestiere cu stejar roșu (Establishment of northern red oak
cultures)
Stejarul roșu se instalează fie prin semănături directe, fie prin plantații. In primul caz,
operația este precedată de pregătirea terenului și a solului și se realizează la o adâncime de 2-5
cm, în cuiburi sau pe rânduri (din Nicolescu, 1997).
In cazul plantațiilor de stejar roșu se folosesc, în general, puieți de tipul 1+0 si 1+1
(rareori 1+2), cu o înălțime minima de 35-55 cm și un diametru la colet de minim 6 mm.
Acestea se instalează în Europa la distanțe intre 1,5 x 1,5 m, 2 x 2 m și 3 x 3 m, cele mai
recomandate fiind distanțele între 1,5 x 2 m si 2,5 x 2 m, alese pentru a se evita elagajele
costisitoare, precum și dezvoltarea unor arbori cu forme mediocre (Thill, 1975; Boudru, 1978,
1989, 1992; Plaisance, 1978; Bary-Lenger et al., 1988; Jenner, 1993; toți în Nicolescu, 1997;
CRPF, 2007).
În Franța se recomandă, în prezent, utilizarea unei desimi la instalare de 1.600
puieți/ha, cu liniile distanțate la peste 3,5 m, pentru a permite întreținerea mecanizată a
plantațiilor (CRPF, 2007).
16
În trecutul apropiat s-au recomandat și plantații cu spațiere mai mare (6 x 3 m,
respectiv 4 x 4 m), unde tăierile de formare a coroanelor (se îndepărtează înfurcirile în anul al
2-lea) sunt însă obligatorii (Courraud, 1983).
1.5. Ingrijirea și conducerea arboretelor de stejar roșu (Tending of northern red oak
stands) 1.5.1. Ingrijirea și conducerea arboretelor de stejar roșu in arealul natural (Tending of
northern red oak stands in the natural range) In S.U.A, arboretele de stejar roșu, regenerate în general pe cale naturală, se conduc cu
ajutorul diagramelor densității arboretului (factorului de competiție în coroană – fig. 2).
Fig. 2. Diagrama densității arboretelor de stejar roșu (după McGill et al., 1991; Johnson, din Timbal et al., 1994; ambii din Nicolescu, 1997)
A: diametru mediu = 8-20 cm; B: diametrul mediu =20-40 cm
In acest caz, lucrările de rărire urmăresc să păstreze arboretul în intervalul dintre
curbele notate cu A și B, în care se consideră că acesta poate utiliza în mod optim spațiul de
creștere.
Singurul aspect suplimentar după care se conduc arboretele de stejar roșu în patria de
origine este faptul că modul de intervenție trebuie să difere în funcție de proveniența acestora,
astfel:
- în arborete regenerate pe cale vegetativă (din lăstari), răriturile trebuie să înceapă devreme,
dacă se dorește obținerea unei calități cât mai ridicate a lemnului;
- în arboretele din sămânță nu se recomandă intervenția cu rărituri până la vârsta de 40 ani. În
acest caz, răriturile încep la 40–45 ani și se realizează cu o periodicitate de 10 ani (chiar 15
ani – aleasă din rațiuni de ordin economic) până la vârsta exploatabilității (95 ani); desimea
17
arboretelor este redusă prin intervenții până la nivelul B al diagramei amintite (Gingrich, în
Rogers et al., 1993; Hibbs și Bentley, 1984, în Johnson, 1994, toți din Nicolescu, 1997).
In cazul în care stejarul roșu este amestecat cu specii competitive, cu creștere rapidă și
longevivă, care îl depășesc în înălțime la vârste mici (Acer saccharum, Fagus americana,
Liliodendron tulipifera sau Prunus serotina), se recomandă începerea timpurie a curățirilor-
rărituri (când arborii de viitor au cel puțin 8 m înălțime), pentru ca arborii speciei să-și
păstreze poziția dominantă în coroanament.
Oricum, datorită caracterului vădit pragmatic al silviculturii americane, considerațiile
economice controlează adesea aplicarea răriturilor, acestea începând încă de la 25 ani (dacă
exista o piață de desfacere pentru lemnul de mici dimensiuni rezultat) și încheindu-se la circa
60 ani (Carvell, 1971; Sander, 1977, ambii în Johnson, 1994, toți din Nicolescu, 1997).
În prezent, se constată unele mutații în modul de abordare a silviculturii stejarului roșu
în S.U.A. Astfel, după Ward și Stephens (1984, în Dey et al., 2008), curățiri și rărituri intense
sunt considerate necesare pentru a menține arborii de viitor de stejar roșu liberi de competiție
(în creștere liberă), până când au realizat poziția predominantă/dominantă în coronamentul
arboretelor. Datorită sporului evident de creștere în diametru al arborilor crescuți liber, se
recomandă în spațiul american utilizarea unei silviculturi pe arbori individuali în arboretele
de stejar roșu (Ward, 2009).
1.5.2. Instalarea, îngrijirea și conducerea arboretelor de stejar roșu în Europa (Establishment and tending of northern red oak stands in Europe) Țările de pe continentul european cu experiență îndelungată în cultivarea acestei specii
sunt Franța, Belgia și Germania, unde s-au dezvoltat modele de gospodărire proprii.
a. In Franța, pentru lucrările de împădurire s-au utilizat, în general, puieți de doi (trei) ani,
plantați la distanțe relativ mari, desimea culturilor la instalare variind, în general, între 1.100
și 2.200 puieți/ha (Lanier, 1986; Ginisty, în Timbal et al., 1994; Jenner, 1993).
Modelul de gospodărire a arboretelor de stejar roșu din Franța include:
- degajări/depresaje, în primii 3-4 ani, cu o periodicitate de 3 ani (în general lucrări
neobligatorii, datorită desimii reduse a plantațiilor la instalare) (IDF, 1979);
- curățiri cu intensități mari, începute când înălțimea dominantă (Hdom) a arboretului este de
9 m (vârsta arboretelor = 10-15 ani) și prin care se selectionează 600-1.100 arbori/ha.
Recomandări recente (CRPF, 2007) consideră că desimea care trebuie să rămână în arboret
după curățiri nu trebuie să depășească 1.200-1.600 arbori/ha;
18
- rărituri începute devreme, forte și combinate (cu accent de sus) , în profitul a 100-120 arbori
de viitor la ha, aleși la 30-35 de ani (***, 1981; Lanier et al., 1980). După prima răritură,
realizată înainte ca înălțimea dominantă să atingă 14 m, se recomandă să mai rămână cca. 900
arb/ha (CRPF, 2007). Alte recomandări franceze includ rărituri de sus, frecvente și viguroase
(Kremer, 1979; Lanier et al., 1980; Gelpe et al., 1986). Aceste intervenții se realizează cu o
periodicitate de minimum 4-6 ani, presupunând și desemnarea relativ devreme a arborilor de
viitor (doar 60-70 arb/ha – Crave, 1991), a căror selecție trebuie încheiată la circa 50 ani
(Becquey, în Crave, 1991; Jenner, 1993; ambii din Nicolescu, 1997).
Arborii de viitor sunt favorizați de-a lungul intervențiilor următoare, astfel încât
coroanele lor să se afle permanent în lumină plină (creștere liberă) și li se aplică, de regulă, și
lucrări de elagaj artificial (Lanier et al., 1980; Lanier, 1986; Bartoli si Le Goff, în Timbal et
al., 1994; toți din Nicolescu, 1997). Referitor la acestea din urmă, ele trebuie efectuate până la
o înălțime maximă de 6 m, pe 160-200 arbori/ha (CRPF, 2007).
O astfel de silvicultură se poate baza fie pe ghidul silvicultural, bazat pe datele din
tabelele de producție belgiene (tab. 1), fie pe normele de gospodărire franceze (fig. 3) (din
Nicolescu, 1996, 1997).
Tab. 1. Ghid silvicultural pentru arboretele de stejar roșu (culturi pure, echiene; stațiuni de bonitate mijlocie; înălțimea medie la 50 de ani: 24 m) (după Jenner, 1993, din Nicolescu,
1997)
Arboret inainte de răritură Arbori extrași prin răritură Vârsta,
ani Hdom,
m Nr. arb.,
ex/ha Distanța medie între arbori, m
D mediu, cm
V, mc/ha Nr, ex/ha V, mc/ha
18 13,9 1.100 3,0 13 72 533 35 21 15,2 567 4,2 16 72 165 21 25 16,8 402 5,0 21 97 129 31 31 18,9 273 6,1 28 133 98 48 40 21,5 175 7,6 38 184 61 64 50 24,0 114 9,4 49 228 34 sau 44 68 sau 88
Aplicare tratament 60 sau 26,2 80 11,2 61 265
80 29,9 70 12,0 82 471
19
Fig. 3. Posibile scenarii de gospodărire a arboretelor de stejar roșu (Lanier, 1986) (1 = propunere Lanier et al., 1980; 2 = tabele de producție olandeze, cu diametrul țel de 48 cm;
3 = tabele de producție americane, diametrul țel de 37,5 cm; 4 = culturi de stejar roșu de la Amance, Franța, diametrul țel de 39 cm)
O altă soluție este utilizarea suprafeței de bază optime, a cărei valoare după răritură
(care, oricum, trebuie să NU depășească 20 m2/ha la orice vârstă sau înălțime dominantă) se
înscrie în valorile prezentate în graficul de mai jos.
0
2
4
6
8
10
12
14
16
18
20
9 11 13 15 17 19 21 23 25 27 29
Înălțimea dominantă, m
Supr
afaț
a de
bază
opti
mă
după
răr
itură,
m
2/ha
G optimă după răritură, m2
Fig. 4. Suprafața de bază optimă după răritură în arboretele de stejar roșu din Franța în funcție de înălțimea dominantă (din Duyck, 2008)
b. In Belgia, specia a fost introdusă la începutul secolului XIX (1801, în regiunea Campine) și
ocupă suprafețe importante, în special în nordul țării. Silvicultura aplicată cu precădere în
ultimii 20 ani urmărește obținerea de arbori cu diametre de 55-75 cm la vârste ale
20
exploatabilității de maximum 80-90 ani (depășirea acestor valori nu este recomandată,
datorita diminuării evidente a creșterilor și măririi riscului de apariție a putregaiului și a
uscării – Thill, în Timbal et al., 1994, din Nicolescu, 1997).
Modelul de gospodărire practicat pornește, în general, de la plantații instalate la 2 x 2
sau 2.5 x 2.5 (între 1.600 și 2.500 puieți/ha), folosind puieți de doi (trei) ani; desimi mai
reduse (3 x 3 m) sunt excluse, datorită costului foarte ridicat al elagajelor artificiale necesare.
Se consideră obligatorie includerea următoarelor categorii de lucrări:
- degajări, datorită concurenței ferigilor, ca și a speciilor din genurile Rubus, Lonicera sau a
lăstarilor;
- curățiri, începute foarte devreme (la 10-15 ani, când înălțimea dominantă este de 9-10 m) și
prin care se elimină exemplarele nedorite de stejar roșu sau arborii speciilor competitive, de
mică valoare economică (specii pioniere sau diverse rășinoase), cu periodicități de doi ani,
până cand diametrul mediu este de circa 10 cm;
- rărituri, începute de asemenea devreme, cu intensități ridicate și pentru care se indică
periodicități de doi ani (când vârsta arboretului nu depășește 20 ani), trei ani (vârsta = 20-30
ani) sau patru ani (vârsta mai mare de 30 ani). Aceste rărituri precoce, frecvente și „savant
dozate” sunt necesare la stejarul roșu deoarece el reacționează brutal la această intervenție,
deformându-și coroana datorită unui fototropism accentuat (Rondeux et al., 1999). Răriturile
frecvente și viguroase sunt considerate necesare și pentru a menține un ritm al creșterii în
diametru de 1 cm/an (Boudru, 1982, în Kremer și Destremau, 1984).
- elagaj artificial (necesar la schemele mai mari de 2 x 2 m) și tăieri de formare a coroanelor,
începute devreme și prin care se preconizează eliminarea crăcilor uscate și a unei părți din
cele vii, cu diametre de maximum 3 cm.
Ambele tipuri de lucrări, întâlnite și în modele franceze de conducere, apar necesare
datorită elagării naturale mai slabe a arborilor, în condiții de plantații cu desime redusă,
precum și tendinței de înfurcire, apărută ca efect al gerurilor târzii (de primăvară) (Gelpe et
al., 1986; Boudru, 1989; Thill, în Timbal et al., 1994; toți din Nicolescu, 1997).
Cercetările belgiene au demonstrat că stejarul roșu reacționează rapid la rărire (dar și
la desimi prea ridicate), prin rărituri precoce și forte asigurându-se producerea lemnului cu
inele anuale regulate, ca și amplificarea creșterilor în diametru la majoritatea arborilor de
viitor până la 0,7-1,0 cm (Thill, 1975; Boudru, 1978, 1989; Bary-Lenger et al., 1988: Thill, în
Timbal et al., 1994, toți din Nicolescu, 1997).
c. In Germania, modelul de instalare a culturilor indică distanțe la plantare de 0,8-1,0 m (pe
rânduri) și 1,5-2,0 (chiar 3) m între rânduri. După efectuarea, timp de patru ani, a lucrărilor de
21
întreținere a culturilor tinere, a degajărilor și a unei reprize cu tăieri de formare în coroane,
intervențiile următoare au rolul de a favoriza dezvoltarea unor coroane echilibrate, prin care
să fie evitată formarea de crăci lacome.
Cercetări germane destul de recente recomandă același mod dinamic de lucru folosit în
Franța și prin care, pornind de la circa 1.000 arbori/ha, se realizează desemnarea arborilor de
viitor (circa 80 exemplare/ha), masa lemnoasă extragându-se la vârste nu mai mari de 80-100
ani, datorită riscului de apariție a putregaiului (după Kenk și Borsy, din Timbal et al., 1994).
1.6. Creșterea și producția arborilor și arboretelor de stejar roșu (Growth and yield of
trees and stands of northern red oak) În general, creșterea arborilor de stejar roșu este foarte rapidă în tinerețe
(Lebourgeois, 2000; CRPF, 2007), până la 30-40 de ani, când depășește stejarii indigeni,
inclusiv cerul (Stănescu et al., 1997; Lorent și de Wouters, 2000; Vansteenkiste et al., 2005;
Șofletea și Curtu, 2007). Astfel, la 10 ani poate atinge 6 m înălțime și chiar peste (Stănescu et
al., 1997).
Arborii individuali de stejar roșu pot realiza o creștere (medie) în diametru de cca. 0,5
cm/an, care însă poate atinge chiar 1 cm/an în condiții staționale extrem de favorabile (în
Munții Appalași, S.U.A.– Shifley și Brad Smith, 1982; Sander, 1990; Belgia și Olanda –
Boudru, 1978; Lorent și de Wouters, 2000). Oricum, se consideră că, pentru a produce un
lemn de stejar roșu de calitate superioară, este de dorit o creștere anuală în diametru de 6-12
mm (Duyck, 2008).
Creșterea individuală în înălțime a arborilor poate varia de la 0,1 m/an (arbori
dominați) la 0,5-0,6 m/an și chiar peste (IDF, 1979; Plaisance, 1978; Shifley și Brad Smith,
1982).
La nivelul arboretelor, creșterea în înălțime culminează la vârste mici, de 15-20 de
ani. In țara noastră, maximul creșterii în înălțime a arboretelor de stejar roșu se realizează
întotdeauna înaintea speciilor cu care se asociază sau pe care le-a substituit. Acest fapt este
valabil și în cazul creșterii în diametru, cu un maxim realizat la 20–40 ani (Dumitru–Tătăranu,
1984), respectiv 50–60 ani (Belgia - Boudru, 1978, 1989; Franța - Lanier et al., 1980, ambii în
Nicolescu, 1997).
Și creșterea în suprafață de bază a arboretelor culminează repede, atingând un maxim
de cca 1,8 m2/an/ha la 20-25 de ani (Duyck, 2008).
22
0
0,2
0,4
0,6
0,8
1
1,2
1,4
1,6
1,8
2
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 60 65 70 75
Vârsta, ani
Creșt
erea
, m2/
an/h
a
creșterea, m2/an/ha
Fig. 5. Evoluția creșterii în suprafață de bază în funcție de vârstă a arboretelor de stejar roșu (din Duyck, 2008)
Creșterea în volum a arboretelor de stejar roșu instalate în Europa realizează valori
foarte variabile:
- Olanda: între 3 și 9 m3/an/ha (Bastide și Faber, 1972, în Savill, 2013);
- Belgia: 7-10 m3/an/ha (creșterea medie anuală) la vârsta de 50-100 de ani, la altitudini sub
450 m (Rondeux et al., 1999);
- Danemarca: de la 7,5 m3/an/ha pe soluri acide la 9-13 m3/an/ha (creștere curentă) pe soluri
mai bogate, cu textură ușoară, la vârsta de 26-33 de ani (Bornebusch, 1945);
- Letonia: 7-9 m3/an/ha (creștere medie), la vârsta de 59-67 ani, în arborete productive situate
pe soluri lutoase de origine morenică (Dreimanis și Šulcs, 2006);
- Ungaria: peste 10 m3/an/ha (Redei et al., 2002/2004, în Savill, 2013).
Datorită acestor creșteri și producției volumetrice realizate, superioare cvercineelor
autohtone, se consideră că stejarul roșu poate asigura producerea de lemn de lucru industrial și
pentru mobilă la o vârstă a exploatabilității de 50-70 de ani (Polge și Zahnd, 1981). O astfel
de vârstă a exploatabilității relativ redusă, comparativ cu cvercinele autohtone, urmărește
evitarea riscului de apariție a „putregaiului de inimă”, a ciupercii Collybia fusipes,
producătoare de putrezire a rădăcinilor, începând de la 50 de ani, precum și de apariție a
uscării arborilor, care apare frecvent spre vârsta de 80 de ani (CRPF, 2005, 2007; Duyck,
2008). Se recomandă ca desimea arboretului exploatabil să nu depășească 100-150 arb/ha
(vârsta exploatabilității: 50 de ani), respectiv 80-100 arb/ha (exploatabilitate: 70 de ani)
(CRPF, 2005).
23
2. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRILOR (AIM AND OBJECTIVES) ________________________________________________________________
In țara noastră, culturile de stejar roșu, în lipsa unor modele silviculturale specifice,
sunt îngrijite și conduse dupa norme corespunzand mai ales cvercetelor (gorunete și stejărete
de stejar pedunculat) autohtone, iar rezultatele sunt variate (Nicolescu, 1996).
In acest context, ca și al preocupărilor existente în domeniu în alte țări europene
(Franța, Marea Britanie, Belgia, Germania, Slovacia, Ungaria etc.), considerăm că este
necesară realizarea unui model distinct de îngrijire și conducere pentru arboretele de stejar
roșu din țara noastră, model eficient din punct de vedere silvicultural și economic.
De aceea, scopul cercetărilor aferente tezei de doctorat este de a stabili, pe baza
cercetărilor proprii, în comparație cu rezultate obținute în alte țări europene și în arealul
natural (S.U.A. și Canada), diversele efecte ale aplicării lucrărilor de curățiri, tăierilor de
formare a coroanelor și elagajului artificial asupra creșterii și producției arborilor individuali
și asupra calității lemnului de stejar roșu (viteza de închidere a rănilor, în corelație cu prezența
coloratiilor anormale, a putregaiului etc.).
În acest context, obiectivele cercetărilor au constat din:
1. Aducerea la zi, datorită unui gol de informație „proaspătă” destul de important în
România, a cunoştinţelor privind arealul, biologia, ecologia, silvicultura şi
performanţele biometrice ale stejarului roşu în arealul natural, în Europa şi la noi.
2. Stabilirea performanţelor biometrice ale stejarului roşu în zonele cercetate.
3. Stabilirea influenţei lucrărilor de curăţiri asupra performanţelor biometrice (diametre
medii, înălţimi medii, suprafețe de bază la ha, volume la ha etc.) ale arborilor de stejar
roşu din culturile de la Ghidfalău-Covasna.
4. Stabilirea influenţei tăierilor de formare în coroană şi elagajului artificial asupra
arborilor tineri şi lemnului de stejar roşu din culturile de la Ghidfalău-Covasna.
24
3. LOCUL CERCETĂRILOR, MATERIALUL ŞI METODA DE CERCETARE (LOCATION OF RESEARCH, MATERIAL AND METHOD) _________________________________________________________________________________________________________________
3.1. Aspecte generale. Locul cercetărilor (General background. Location of research) Cercetările pentru teza de doctorat s-au efectuat în cinci arborete artificiale cu stejar
roșu din trei regiuni diferite ale României, respectiv:
- u.a. 81B% și 81E, din cadrul fostei U.P. VI Bodoc, Ocolul silvic Șugaș (jud. Covasna);
actualmente, cele două arborete sunt proprietate particulară.
- u.a. 41D și 44D – arborete din cadrul fostei U.P. VII Cristian, Ocolul silvic Brașov (jud.
Brașov), aflate după retrocedare în proprietatea comunei Cristian-Brașov.
- u.a. 91C, din fosta U.P. V Petelea, Ocolul silvic Reghin (jud. Mureș), arboret aflat după
retrocedare în proprietatea familiei Teleki (Gornești-Mureș).
Principalele caracteristici ale celor cinci arborete cercetate sunt prezentate în tab. 2.
Tab. 2. Tabel cumulativ cu arboretele cercetate (date extrase din amenajamentele în vigoare
ale celor cinci u.a.)
u.a. S, ha
Tip de sol Tip de stațiune
Tip de pădure
Înclinare, grade
Compoziție actuală Vârstă, ani
Consis-tență
Clasă de producție
Fosta U.P. VI Bodoc, O.S. Șugaș 81B%
0,75 Luvosol tipic
5132 5131 8 (5-15) 7STR2PAM1CI 17 0,9 3
81E 3,3 Luvosol tipic
5132 5131 8 (5-15) 4LA2PAM2STR2DIV (FA, CA, ME, NU,
PLEA)
12 0,9 3
Fosta U.P. VII Cristian, O.S. Brașov 41D 0,4 Eutricambosol
tipic 3333 1211 - 6STR4FR 55 0,9 1
44D 0,7 Eutricambosol tipic
3333 1211 15 10STR 90 0,8 2
Fosta U.P. V Petelea, O.S. Reghin 91C 7,1 Luvosol tipic 5152 5323 15 5FR2PAM1GO1STR1
DT 30 0,9 3
În aceste arborete, pentru realizarea scopului și obiectivelor tezei de doctorat menționate
mai sus, s-a decis să se procedeze astfel:
a. Fosta U.P. VI Bodoc
1. u.a. 81B%: între 2007 și 2009 s-au instalat cinci suprafețe de probă experimentale (SP),
numerotate SP1, SP2, ..., SP5, de câte 150 m2 (15 x 10 m - SP1-4), respectiv de 300 m2 (20 x
15 m - SP5).
25
În plus, la nivelul întregului arboret, au fost aleși și însemnați cu vopsea 115 arbori
potențial de viitor din speciile stejar roșu (100 arb.), cireș pădureț (11 arb.) și paltin de munte
(4 arb.).
Foto 10. Aspectul SP1, care include și arborele de viitor nr. 3, în anul 2008 (foto V.N. Nicolescu)
2. u.a. 81E: în 28.04. 2007 și 10.05. 2009, la nivelul întregii plantații au fost aleși, însemnați
cu vopsea și parțial elagați artificial 52 de arbori de stejar roșu.
Foto 11. Doi dintre arborii de stejar roșu aleși și însemnați cu vopsea (foto V.N. Nicolescu, 2008)
b. Fosta U.P. VII Cristian
1. u.a. 41D: în 25.09. 2011 au fost instalate două suprafațe de probă, de câte 500 m2 (25 x 20
m).
26
Foto 12. Aspectul SP1 instalată în u.a. 41D (foto V.N. Nicolescu, 2011)
2. u.a. 44D: s-a instalat, în 1.10. 2011, o suprafață de probă, de 500 m2 (25 x 20 m).
Foto 13. Aspectul SP instalată în u.a. 44D; în foto din stânga, arbori de stejar roșu care manifestă un fototropism accentuat (foto V.N. Nicolescu, 2011)
c. Fosta U.P. V Petelea
u.a. 91C: în 3.03. 2012, la nivelul întregului arboret, au fost aleși și însemnați cu vopsea 36
arbori de stejar roșu.
27
Foto 14. Exemplare de stejar roșu alese și însemnate cu vopsea în plantația din u.a. 91C în 3.03. 2012 (foto V.N. Nicolescu, 2012)
3.2. Aspecte definitorii privind cadrul natural, specifice unităților amenajistice în care au fost instalate suprafețele de probă (datele au fost preluate din amenajamentele U.P. studiate) (Main characteristics of natural site and stand conditions, specific to the sub-compartments where research plots were established) (data taken from forest management plans)
3.2.1. u.a. 81B% și 81E, fosta U.P. VI Bodoc, O.S. Șugaș (sub-compartments 81B% and
81E, former VI Bodoc Forest Management Unit, Șugaș Forest District)
In funcţie de marea unitate de relief, fosta U.P. VI Bodoc se situează în Carpaţii
Orientali, în Munţii Bodocului, pe versantul stâng al râului Olt. Teritorial, pădurile sunt
situate pe raza comunelor Bodoc şi Ghidfalău şi a localităţilor Zoltan, Fotoş, Malnaş şi
Angheluş.
Din punct de vedere geologic, subparcelele studiate sunt situate la extremitatea nordică
a depresiunii Bârsei, cuprinzând regiunea vestică a munţilor Bodoc, care aparţin subzonei
interne a zonei flişului. Substratul geologic este format din marne calcaroase compacte de
culoare cenuşie, gresii calcaroase, şisturi argiloase, gresii micacee cenuşii. Solurile de aici s-
au format pe straturile superioare ale unor depozite de materiale cu grosimi, compoziţii
granulometrice, mineralogice, conţinut de schelet şi stratificaţii diferite.
Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul studiat se încadrează în ţinutul Carpaţilor
de Curbură, grupa districtelor cu munţi înalţi şi medii. Morfogenetic, teritoriul aparţine tipului
„Ceahlău-Ciuc”. Configuraţia terenului este ondulată. Forma de relief cel mai des întâlnită
este versantul.
28
Altitudinea medie este de 780 m. Astfel, cele două specii de bază, gorunul şi fagul, se
află în arealul natural. In cele două u.a. studiate, specia de bază din grupul cvercineelor este
stejarul roșu (STR), în amestec cu paltinul de munte (PAM) și cireșul (CI), precum și alte
specii de foioase și rășinoase (fag, carpen, larice, nuc comun etc.).
Din punct de vedere climatic, teritoriul se încadrează în clima temperată, iar regional la
tranziția dintre climatul continental vestic (de nuanță atlantică) și cel excesiv continental din
est, cu diverse caracteristici în funcție de altitudine, expoziție și înclinarea terenului.
Datele climatice s-au preluat de la stația meteorologică din Sfântu Gheorghe, situată la
45º52’ latitudine nordică şi 25º36’ longitudine estică. Stația se situează la 561 m altitudine.
a. Regimul termic
Tab. 3. Temperatura medie lunară și anuală
IAN FEB MAR APR MAI IUN IUL AUG SEP OCT NOV DEC Anual -6,8 -2,5 2,6 8,4 13,3 16,4 18 17,4 13,7 8,4 2,6 -2,1 7,6
amplitudinea termică: 22, 70C
minima absolută: - 32 oC
maxima absolută: + 37,8 oC
numărul zilelor cu t >0 oC (perioada bioactivă) 273 zile
numărul zilelor cu t >10 oC (sezonul de vegetație) 166 zile
data medie a primului îngheț: 5 octombrie
data medie a ultimului îngheț: 30 aprilie
Temperatura medie anuală prezintă un grad de favorabilitate mijlociu pentru gorun,
aflandu-se între optimul și suboptimul arealului său.
b. Regimul pluviometric
Regimul pluviometric variază mult de la un sezon de vegetație la altul, cele mai mari
cantități de precipitații cad în sezonul de vegetație, fiind suficiente pentru speciile existente,
însă optimul lor ecologic este mai ridicat, în jur de 800 mm.
Tab. 4. Distribuția precipitațiilor, valori lunare și media multianuală
IAN FEB MAR APR MAI IUN IUL AUG SEP OCT NOI DEC Anual 23,7 22,0 28,1 42,4 67,0 98,1 89,7 74,4 48,5 38,8 24,5 26,9 584,1
29
Tab. 5. Cantitatea maximă de precipitații în 24 ore
IAN FEB MAR APR MAI IUN IUL AUG SEP OCT NOI DEC Anual
26,0 20,2 26,0 35,4 41,0 81,2 71,0 64,0 50,0 35,7 34,0 29,0 81,2
05.06.1926
Tab. 6. Numărul mediu al zilelor cu strat de zăpadă
IAN FEB MAR APR MAI IUN IUL AUG SEP OCT NOI DEC An. 25,9 21,7 10,6 1,6 - - - - - 0,2 3,3 7,5 70,8
Durata medie a stratului de zăpadă: 70,8 zile.
c. Regimul eolian
Tab. 7. Frecvența vântului pe direcții (%)
N NE E SE S SV V NV Calm 6,9 10,3 7,9 5,0 11,1 16,6 12,2 6 24
Tab. 8. Viteza vântului pe direcții (m/s)
N NE E SE S SV V NV 2 2,4 2,3 2,4 2,2 2,2 2,2 2,3
număr de zile cu vânturi depășind 11 m/s: 18
număr de zile cu vânturi depășind 17 m/s: 2,7
30
Fig. 6. Frecvenţa vântului pe direcţii
0,0
5,0
10,0
15,0
20,0N
NE
E
SE
S
SV
V
NV
frecvenţa%
Fig. 7. Viteza vântului pe direcţii
1,8
2
2,2
N
NE
E
SE
S
SV
V
NV
Viteza(m/s)
Din cele două tabele și grafice se poate observa că vânturile cele mai frecvente sunt cele
din vest și sud-vest. In ceea ce privește viteza vânturilor, se observă faptul că cele din nord-est
și sud-est sunt cele mai puternice, dar nu au produs doborâturi și nici rupturi pe teritoriul
studiat.
d. Sinteza climatică
Tab. 9. Valoarea indicelui de ariditate de Martonne, la nivel lunar și anual
IAN FEB MAR APR MAI IUN IUL AUG SEP OCT NOI DEC Anual 53.6 35.2 26.7 27.6 34.5 44.6 38.4 32.6 24.5 25.3 16.0 25.0 76.8
Iar lunar = 12p/(t + 10) Iar anual = P/(T + 10)
în care:
31
p – precipitațiile medii lunare P – precipitațiile medii anuale
t – temperatura medie lunară T - temperatura medie anuală
e. Incadrarea în raionarea climatică
după sistemul Köppen: D.f.k.
după sistemul M. Stoenescu: climă de munți mici și mijlocii
Din condițiile climatice prezentate se poate trage concluzia că zona este favorabilă
gorunului și fagului. Pe lângă acestea se pot introduce cu rezultate bune specii valoroase de
foioase (paltin de munte, cireș, stejar roșu). Diferența de altitudine maximă între stație și u.a.
este de 239 m. Luând în considerare regula că, la fiecare 100 m diferență de nivel,
temperatura scade cu 0,5 ºC, temperaturile pe suprafaţa u.a. sunt mai scăzute cu 1ºC.
Condițiile climatice la nivel de U.P. sunt apreciate ca fiind favorabile dezvoltării
vegetației forestiere, până acum nefiind înregistrate situații extreme.
Din punct de vedere edafic, ambele subparcele studiate se încadrează în aceeași
clasă de soluri: Luvisoluri (Argiluvisoluri); tipul de sol: alosoluri (brun luvic), subtipul:
tipic.
Clasa Luvisoluri (Argiluvisoluri)
In această clasă care, după noua clasificare a solurilor, se numește Luvisoluri, sunt
incluse solurile care au ca orizont de diagnostic orizontul B argic-Bt , având culori cu valori și
crome peste 3,5 la materialul în stare umedă (Târziu, 2008; Târziu și Spârchez, 2013).
Alosolurile (soluri brune luvice) (după Târziu, 2008; Târziu și Spârchez, 2013)
Alosolurile sunt soluri cu orizont A ocric (Ao), urmat direct sau după un orizont eluvial
E de un orizont B argic (Bt) având proprietăți alice pe cel putin 50 cm grosime între 25 și 125
cm adâncime sau pe cel puțin jumatate din orizont dacă apare orizont R sau C la adâncime
mai mică. Proprietățile alice se referă la un sol mineral foarte acid (distric) și cu mare conținut
de Al schimbabil.
S-au format pe materiale parentale provenite din roci acide pe forme de relief de dealuri,
podișuri și montane în climate de dealuri, podișuri și premontane sub vegetație alcătuită din
gorunete, goruneto-făgete și amestecuri de fag cu rășinoase în flora acidifilă.
Bioacumularea și humificarea sunt mai slabe, rezultând o cantitate redusă de humus
bogat în materie organică slab descompusă de tipul moderului.
Alosolurile au următoarea succesiune de orizonturi pe profil: Ao-El(Ea)-Bt-C(R), cu
orizontul Ao subțire de 10-20 cm, El de 20-30 cm, sărac în argilă și Bt bogat în argilă cu
grosime de peste 100 cm.
32
Alosolurile sunt soluri cu textură diferențiată pe profil, cu structura slab dezvoltată sau
masivă în Ao și cu Bt cu structură poliedrică, mijlocie sau prismatică care, în stare uscată,
crapă puternic. Sunt soluri bine drenate, cu o bună porozitate totală și de aerație, dar cu reacție
puternic acidă (pH sub 4 în KCl) și cu un conţinut mare de Al schimbabil. Sunt soluri
oligobazice la oligomezobazice, slab aprovizionate în substanţe nutritive și cu o activitate
biologica redusă.
Din punct de vedere stațional, cele două arborete studiate se situează în etajul
fitoclimatic Deluros de gorunete, făgete şi goruneto-făgete (FD3), tipul de stațiune întâlnit
fiind 5132 Deluros de gorunete Bm, luvosol edafic mijlociu, cu graminee mezoxerofite ±
Luzula.
Condițiile edafice sunt mijlocii pentru gorun, troficitatea solului mijlocie, cu aciditate
moderată, pH-ul între 5,2 și 6. Pătura vie este formată din Festuca heterophylla, cu diferite
însoțitoare facultative cum sunt Luzula albida, Poa nemoralis, Cytisus nigricans.
Prezintă bonitate mijlocie pentru gorun. Sunt soluri caracteristice gorunetelor pure,
însoțite diseminat sau în proporție de facies de fag, tei, jugastru, carpen, cireș. Este
recomandată menținerea arboretelor de tip fundamental, acordându-se gorunului o mai mare
atenție pentru a produce lemn de valoare ridicată (furnir). Se acordă, de asemenea, o atenție
mai mare speciilor de amestec cu valoare ridicată, cum sunt paltinul, cireșul, fagul, care sunt
importante pentru elagarea naturală a gorunului, pentru protejarea solului, precum și ca
producătoare de sortimente valoroase.
Din punctul de vedere al vegetației naturale, cele două u.a. studiate fac parte din
formația gorunetelor pure. Tipul natural fundamental de pădure este 5131 Gorunet de coastă
cu graminee și Luzula luzuloides (m).
3.2.2. u.a. 41D și 44D, fosta U.P. VII Cristian, O.S. Brașov (sub-compartments 41D and 44D, former VII Cristian Forest Management Unit, Brașov Forest District)
Din punctul de vedere al condiţiilor geologice, U.P. VII Cristian se încadrează în
unitatea morfostructurală de orogen carpatică muntoasă, subunitatea de fliş extern, substratul
litologic fiind alcătuit din gresii, calcare şi conglomerate.
Geomorfologic, aceeaşi unitate de producţie este situată în regiunea Carpaţilor de
Curbură, districtul curburii interioare, masivul Postăvarul. În u.a. 41D, unitatea
geomorfologică este platoul, cu configurație plană, lipsit de expoziție și înclinare; altitudinea:
700 m. În u.a. 44D, unitatea geomorfologică este versantul mijlociu, cu configurație ondulată,
expoziție nordică și înclinare de 15g; altitudinea medie: 690 m.
33
Din punct de vedere hidrografic, U.P. VII Cristian este situată în bazinul hidrografic
al râului Olt. Reţeaua este bine dezvoltată, fiind formată din râurile Bârsa şi Ghimbăşel şi
afluenţii lor. Debitele sunt variabile, mai bogate primăvara după dezgheţ şi mai reduse în a
doua parte a verii. Regimul hidrologic este percolativ.
Sub raport climatic, U.P. VII Cristian se încadrează în zona climatului temperat
continental cu influenţe oceanice (ţinutul munţilor joşi).
În cadrul acestei unități de producție, regimul termic este caracterizat de:
- temperatura medie anuală în jur de 7,8o C;
- temperatura medie a lunii celei mai reci (ianuarie) de – 3,9o C;
- temperatura medie a lunii celei mai calde (iulie) + 17,8oC;
- data medie a primului îngheţ: 1 octombrie;
- data medie a ultimului îngheţ: 5 mai;
- durata perioadei de vegetaţie (cu temperaturi peste 10o C): 160 zile.
În U.P. VII Cristian, precipitaţiile sunt relativ neuniform distribuite pe parcursul
anului, cu valori medii anuale de aproximativ 750 mm. Repartiţia anuală a precipitaţiilor
prezintă un maxim în luna iunie şi un minim în luna ianuarie. Stratul de zăpadă se menţine
100-110 zile/an.
Vânturile predominante în U.P. VII Cristian sunt cele din direcţia N-V, cu viteze mai
reduse în depresiune (3,2 m/s) şi mai ridicate pe culmile înalte (7-8 m/s).
În U.P. VII Cristian, indicele de ariditate (de Martonne) prezintă următoarele valori:
10
T
PI a
108,7
750
42
P = cantitatea de precipitaţii medie anuală (mm)
T = temperatura medie anuală (oC)
Valoarea indicelui semnifică un climat umed, cu excedent de apă din precipitaţii.
Sub raport pedologic, în U.P. VII Cristian, ponderea cea mai mare o au cernisolurile
(rendzine tipice şi litice, pe 37% din suprafaţa U.P.), urmate de luvisoluri (35%) şi
cambisoluri (eutricambosoluri tipice şi pseudogleizate 28%).
În arboretele cercetate (u.a. 41D și 44D), solurile fac parte din:
a. u.a. 41D: clasa Hidrosoluri, definită prin orizontul de diagnostic stagnic (W), care începe
din primii 50 cm ai profilului de sol. Tipul de sol întâlnit este stagnosolul, cu regim alternat de
umiditate și fertilitate redusă, pe care în zona montană se întâlnesc brădete și amestecuri de
molid, brad și fag de clase mijlocii sau inferioare de producție (Târziu, 2008; Târziu și
Spârchez, 2013).
34
b. u.a. 44D: clasa Eutricambosoluri, definită prin orizont cambic Bv și având gradul de
saturație în baze V peste 53% în partea superioară. Tipul de sol întâlnit este eutricambosolul
tipic care, fiind profund, bine structurat, bogat în substanțe nutritive și cu o capacitate mare în
apa utilă, este fertil și tipic pentru gorunete și șleauri de dealuri, pentru făgete montane și
premontane, pentru amestecurile de fag și rășinoase (Târziu, 2008; Târziu și Spârchez, 2013).
În U.P. VII Cristian, staţiunile din etajul montan de amestecuri (FM2) sunt dominante
(ocupă 46% din suprafaţă). Tipul de staţiune cel mai frecvent întâlnit este 3333 Montan de
amestecuri Bs, eutricambosol edafic mare, cu Asperula-Dentaria, deci prezentând o bonitate
superioară pentru molid, brad şi fag (Chiriţă et al., 1977).
În fine, din punctul de vedere al vegetaţiei naturale, tipul de pădure cel mai frecvent
întâlnit în zona studiată este 1211 Molideto-brădet normal cu floră de mull (s), de
productivitate superioară şi cu un potenţial ridicat de regenerare naturală pentru brad și molid
(Paşcovschi şi Leandru, 1958).
3.2.3. u.a. 91C, fosta U.P. V Petelea, Ocolul silvic Reghin-Mureș (sub-compartment 91C, former V Petelea Forest Management Unit, Reghin Forest District)
Geologie. Substratul litologic pe care s-au format actualele soluri din fosta U.P. V
Petelea este alcătuit din calcare, gresii, argile, pietrişuri, conglomerate. Aceste substrate apar
cel mai adesea intercalat, lăsându-și fiecare în parte amprenta lor asupra solurilor ce s-au
format pe ele. Din punct de vedere al rezistenţei la acţiunea apei, rocile din zonă sunt
rezistente, în general nu au loc fenomene de alunecare sau de eroziune.
Geomorfologie. Unitatea de producţie, respectiv unitatea amenajistică studiată, sunt
situate din punct de vedere geografic în partea de nord a judeţului Mureş, bazinul hidrografic
al râului Mureş. Teritoriul se încadrează în ţinutul Podişului Transilvaniei, districtul Câmpiei
deluroase a Transilvaniei. Unitatea de relief întâlnită predominant în raza unităţii de producţie
este versantul cu înclinări moderate, cu configuraţie ondulată. În u.a. 91C, arboretul cercetat
este instalat pe un versant ondulat, cu expoziție S, înclinare 15g, la o altitudine de 400-470 m.
Hidrologie. Rețeaua hidrografică a unităţii de producţie este reprezentată doar de câteva
văi, mai importante fiind valea Petrilaca şi valea Ijeu, afluenţi ai Mureșului. Văile nu au
caracter torenţial.
Climă. Conform Atlasului Climatologic, unitatea de producţie are o climă cu un regim
mai moderat al temperaturii aerului. Teritoriul acestei unităţi se află în zona climatică
temperat-continentală. Temperatura medie anuală este de 8,4oC. Altitudinea are un efect
35
foarte mic asupra, acesteia în schimb expoziţia o influenţează foarte mult. Cantitatea medie de
precipitaţii este de 650 mm, fiind mai scăzută în timpul iernii şi în a doua parte a verii.
Regimul eolian este caracterizat prin vânturi moderate, cele cu frecvenţă mai mare sunt cele
de pe direcţia nord, nord-vest.
Soluri. Solul întâlnit în u.a. 91C este un alosol tipic, cu caracteristicile prezentate mai
sus și o fertilitate mijlocie pentru gorun și speciile de amestec asociate.
Fitoclimatic, pădurile fac parte din etajul Deluros de cvercete (de gorun, cer, gârniţă,
amestecuri dintre acestea) şi şleauri de deal (FD2), tipul de stațiune din u.a. 91C fiind 5152
Deluros de gorunete Bm, alosol (slab-mediu podzolit) edafic mijlociu. Are o bonitate mijlocie
pentru gorunete (gorun ± fag, tei, carpen, paltin, frasin, cireș, jugastru), goruneto-șleauri, toate
de productivitate mijlocie. Este unul dintre cele mai indicate tipuri de stațiune pentru cultura
gorunului producător de furnire estetice (Chiriță et al., 1977).
Vegetația naturală din u.a. 91C face parte din formația forestieră 51 Șleauri de deal cu
gorun, tipul de pădure fiind 5323 Goruneto-șleau de productivitate mijlocie (m). Arboretul
natural este compus din gorun predominant, la care se adaugă carpenul, teiul argintiu (uneori
cel pucios), jugastrul, iar diseminat paltinul de câmp, cireșul, sorbul de câmp.
3.3. Materialul și metoda de cercetare (Material and research method)
(i) u.a. 81B% și 81E, fosta U.P. VI Bodoc, O.S. Șugaș (sub-compartments 81B% and 81E, former VI Bodoc Forest Management Unit, Șugaș Forest District)
(1) u.a. 81B%
Plantația, cu o suprafață de 0,75 ha, a fost instalată în anul 1997, cu 67% stejar roșu
(STR) 22% paltin de munte (PAM) și 11% cireș (CI).
Fig. 8. Modul de asociere a speciilor în plantația din u.a. 81B%; o = STR; + = PAM; x = CI
36
În condițiile staționale și de vegetație (TS 5132; TP 5131) din u.a. 81B%, normele
tehnice de specialitate din anul 2000 (***, 2000) recomandau, ca și compoziție de regenerare:
6-7 GO+3-4 FA, PA, CI, TE, JU, CA
Conform acestor compoziții, specia de baza trebuia să o constituie gorunul, însă în
practică s-a utilizat stejarul roșu. Prezența STR se justifică tot prin recomandările Normelor
tehnice (***, 2000): „In scopul ridicării productivității pădurilor de cvercinee se va introduce
în pâlcuri și stejarul roșu”.
Oricum, așa cu sublinia Haralamb (1967)„... stejarul roșu merită să continue a fi
introdus în cultura forestieră din țara noastră. In condițiile staționale de la noi, el apare ca o
specie de deal. Ca atare, va putea fi cultivat în aria de răspândire a gorunului, acolo unde
acesta din urmă vegetează greu din anumite cauze sau a fost eliminat de alte specii”.
Schema de împădurire adoptată a fost de 1,6 x 1,6 m (3.900 puieţi/ha).
Plantația a fost întreținută prin culturi agrosilvice (intercalate), cu căpșuni, între 1998 și
2001.
Foto 15. Aspectul plantației din u.a. 81B%, în care se observă rândurile de puieți de stejar roșu și cele de căpșuni intercalate, în anul 2001
In anul 2002 a fost efectuată o ultima prășilă manuală după care, până în 2007, nu au
fost efectuate alte lucrări silvotehnice.
37
Foto 16. u.a. 81B% - plantația de 10 ani, în anul 2007 (foto V.N. Nicolescu)
Lucrările efectuate în u.a. 81B%, între 2007 și 2014, au constat din:
a. Arbori potențial de viitor (cele 115 exemplare individuale)
În cazul acestora care, după alegere și însemnare cu vopsea, au fost elagați artificial în
aprilie 2008 și mai 2009, s-au măsurat:
- diametrele de bază (2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2014), folosind clupe cu precizia de 1
mm;
- înălțimi totale (2008, 2009, 20111, 2012), folosind prăjini telescopice cu precizia de 1 cm;
- înălțimile elagate natural (2008) – s-au folosit aceleași prăjini telescopice;
- înălțimea elagată artificial, prin intervențiile din aprilie 2008 și mai 2009;
- câte patru raze ale coroanei, dispuse în unghi de 90 de grade între ele (2008, 2009, 2010,
2011, 2012 și 2014) – s-au folosit rulete metalice, cu precizia de 1 cm.
Dintre aceste 115 exemplare, în noiembrie 2010, au fost aleși 19 arbori de STR, care au
constituit baza unor suprafețe de probă individuale, cu mărime variabilă, dar care a conținut
fiecare între 12 și 21 de arbori (număr total exemplare = 256). După ce s-au stabilit
coordonatele tuturor arborilor din SP individuale, o parte din exemplarele considerate cele
mai concurente față de arborii potențial de viitor, respectiv 75 arbori, au fost extrase, după ce
li s-au măsurat diametrele de bază, înălțimile totale și patru raze ale coroanei, dispuse în unghi
de 90 de grade între ele. La arborii rămași în aceste douăzeci de SP individuale (181
exemplare, variind de la 8 la 14 pentru fiecare SP individuală), în noiembrie 2010 s-a procedat
la:
- măsurarea diametrelor de bază (operație repetată în 2012 și 2014);
- măsurarea înălțimilor (repetată în 2013);
- măsurarea celor patru raze ale coroanei (repetată în 2014).
38
b. Arbori din cele cinci SP
În anii 2007 (S1-3), 2008 și 2009 (SP4), respectiv 2011 (SP5), din cele cinci SP au fost
extrași anumiți arbori, fie în urma unor lucrări de curățiri (SP1-4), fie în scopul stabilirii
influenței dimensiunii rănilor produse prin elagaj artificial asupra calității lemnului de STR
(SP5).
În SP, la toți arborii existenți s-au măsurat, folosind clupe cu precizia de 1 mm, rulete cu
precizia de 5 mm și prăjini telescopice cu precizia de 1 cm, (i) diametre de bază, (ii) înălțimi
totale, (iii) înălțimi elagate (natural sau artificial), (iv) înălțimea la care apare înfurcirea,
precum și (v) patru raze ale coroanei, dispuse în unghi de 90 de grade între ele.
Așa cum se va prezenta ulterior în detaliu, la 35 arbori de STR s-a procedat, în 28.04.
2007 și 10.05. 2009, la elagarea lor artificială, utilizându-se modul de intervenție deja clasic
(așa-numitul „natural target pruning”) propus de Shigo (1984), prin care tăietura a fost
aplicată la marginea umflăturii de la baza ramurii, fără a fi afectată aceasta și fără a fi lăsat
vreun ciot.
Fig. 9. Poziţia tăieturii de elagare la foioase (a) şi răşinoase (b) 1-1 = poziţia primei tăieturi; A-B = poziţia tăieturii finale; u = umflătura de la baza ramurii) (din Shigo, 1984)
Foto 17. Arbori de stejar roșu elagați artificial în u.a. 81B% (foto V.N. Nicolescu, 2008)
39
Foto 18. Arbori de stejar roșu elagați artificial în u.a. 81B% (foto V.N. Nicolescu, 2008)
După elagaj, anual până în 2011, s-au măsurat o dată pe an axele orizontale (Ao) și
verticale (Av) ale celor 41 răni produse prin tăierea ramurilor.
O parte dintre arborii elagați au fost tăiați și despicați pe jumătate pentru stabilirea
efectului elagajului artificial asupra închiderii rănilor și calității lemnului (prezența
colorațiilor, a putregaiului etc.).
Foto 19. Arbori de stejar roșu tăiați pentru stabilirea efectului elagajului artificial asupra lemnului (foto V.N. Nicolescu, 2011)
Ulterior, pe baza informațiilor preluate pe teren, s-au realizat următoarele lucrări de
birou:
- stabilirea desimii (N/ha) și a densității (G/ha) arboretului;
- stabilirea compoziției arboretului pe număr de arbori, pe suprafață de bază și pe volum;
- calculul diametrului mediu, pe specii și pe ani, precum și al creșterii diametrului mediu, între
2007 (2008, 2009) și 2014;
- calculul înălțimii medii totale și al înălțimii medii elagate, pe specii și pe ani, precum și al
creșterii înălțimii medii între 2007 (2008, 2009) și 2014;
40
- calculul indicelui mediu de zveltețe, specii și pe ani;
- calculul diametrului mediu al coroanei, pe specii și pe ani;
- calculul volumului pe picior și al creșterii în volum la ha;
- stabilirea corelației dintre diametre și înălțimi, între diametre și indici de zveltețe, între
diametre și diametre medii ale coroanei, pe specii și pe ani.
(2) U.a. 81E
Plantația, în suprafață de 3,3 ha, a fost instalată în anul 2004 cu schema de împădurire 2
x 1 m (5.000 puieți/ha). Conform normelor tehnice din 2000 (***, 2000), compoziția de
regenerare într-o situație identică u.a. 81E poate fi:
6-7 GO+3-4 FA, PA, CI, TE, JU, CA
In mod concret, și în această u.a., în loc de GO s-a utilizat STR, plantându-se 8,5 mii
puieți STR, 4,0 mii puieți FA, 2,5 mii puieți PAM, 1,5 mii puieți LA.
Deoarece anul 2004 a fost unul secetos, plantația a avut nevoie de completări în
nenumărate rânduri; astfel, în compoziția actuală a arboretului există următoarele specii: stejar
roșu, paltin de munte, gorun, fag, tei cu frunza mare, cireș, castan porcesc, nuc comun, molid,
larice, pin, păr pădureț și măr pădureț.
De asemenea, ca și în cazul u.a. 81B%, plantația a fost întreținută cu culturi agrosilvice
(căpșuni) între 2004 si 2008, acesta din urmă fiind ultimul an de cultură.
.....
Foto 20. Plantația din u.a 81E, în 28 aprilie 2007 (stânga) și 17 iunie 2007 (dreapta) (foto V.N. Nicolescu)
41
Lucrările efectuate în u.a. 81E, între 2007 și 2014, au constat din măsurarea diametrelor
de bază, a înălțimii totale, precum și a patru raze ale coroanei, dispuse în unghi de 90 de grade
între ele, la toți cei 52 de arbori aleși.
Unei părți dintre acești arbori (înfurciți, cu vârfuri multiple - foto 21 - sau cu coroane
asimetrice) li s-au aplicat lucrări (tăieri) de formare a coroanelor.
Foto 21. Exemplare tinere de STR înfurcite sau cu vârfuri multiple în u.a. 81E
Ca și în cazul u.a. 81B%, în 28.04. 2007 și 10.05. 2009 s-a procedat, pentru 34 arbori de
STR, la elagarea lor artificială, folosind același mod de intervenție și măsurându-se după
intervenție, anual (o dată pe an), axele orizontale (Ao) și verticale (Av) ale celor 143 răni
produse prin tăierea ramurilor.
Foto 22. Exemplar de stejar roșu elagat artificial în u.a. 81E în aprilie 2007 (foto V.N. Nicolescu)
42
Unii dintre arborii elagați au fost tăiați și despicați pe jumătate pentru stabilirea efectului
elagajului artificial asupra închiderii rănilor și calității lemnului (prezența colorațiilor, a
putregaiului etc.).
Ulterior, pe baza informațiilor preluate pe teren, s-au realizat următoarele lucrări de
birou:
- calculul diametrului mediu pe ani, precum și al creșterii diametrului mediu, între 2007
(2009) și 2014;
- calculul înălțimii medii totale pe ani, precum și al creșterii înălțimii medii între 2007 (2009)
și 2014;
- calculul indicelui mediu de zveltețe pe ani (2007, 2009 și 2013);
- calculul diametrului mediu al coroanei pe ani (2009 și 2013);
- stabilirea corelației dintre diametre și diametre medii ale coroanei (2013).
(ii) u.a. 41D și 44D, fosta U.P. VII Cristian, O.S. Brașov (sub-compartments 41D and 44D, former VII Cristian Forest Management Unit, Brașov Forest District)
(1) u.a. 41D
După cum s-a precizat, în data de 25.09. 2011, în u.a. 41D au fost instalate două
suprafațe de probă de câte 500 m2 (25 x 20 m). Lucrările de cercetare specifice u.a. 41D au
constat din:
Pe teren:
- s-au măsurat diametrele de bază (d1,30m) la toți arborii din cele două SP;
- s-au măsurat câte patru raze ale coroanei, dispuse în unghi de 90 de grade între ele, la toți
arborii din cele două SP;
- s-au măsurat coordonatele x-y la toți arborii din cele două SP.
La birou:
- s-au calculat diametrul mediu (dmed) si diametrul central al suprafeței de bază (dgM) la cele
două specii existente;
- s-a calculat diametrul mediu al coroanei (dmedcor) la toți arborii din cele două SP;
- s-a calculat raportul dmedcor/d1,30m la toți arborii din cele două SP;
- s-a calculat suprafața de bază/ha;
- s-a desenat proiecția orizontală a arborilor din ambele SP.
(2) u.a. 44D
Așa cum s-a enunțat, în data de 1.10. 2011, în u.a. 44D a fost instalată o suprafață de
probă, de 500 m2 (25 x 20 m). Lucrările de cercetare specifice u.a. 44D au constat din:
43
Pe teren:
- s-au măsurat diametrele de bază (d1,30 m) la toți arborii din SP;
- s-au măsurat coordonatele x-y la toți arborii din SP.
La birou:
- s-au calculat diametrul mediu (dmed) si diametrul central al suprafeței de bază (dgM) la cele
două specii existente;
- s-a calculat suprafața de bază/ha;
- s-a desenat proiecția orizontală a arborilor din SP.
(iii) u.a. 91C, fosta U.P. V Petelea, Ocolul silvic Reghin-Mureș (sub-compartment 91C,
former V Petelea Forest Management Unit, Reghin Forest District)
Este o plantație instalată în anul 1983, după aplicarea tăierii rase de substituire a unui
arboret total derivat (5JU2CI1ST1CA1AR), cu vârsta de 40 de ani. Compoziția de împădurire,
ca și la momentul dării în producție (1988), a fost 6GO1PAM1LA1FR1CI.
Stejarul roșu a fost introdus în completarea golurilor din plantație, în anul 1984 (4.000
puieți), în prezent specia apărând doar diseminată, datorită dispariției celei mai mari părți
dintre puieții plantați.
Lucrările de cercetare realizate au constat din:
a. Pe teren
3.03. 2012:
- s-au măsurat diametre de bază la 36 arbori existenți;
- s-au măsurat înălțimi totale și înălțimi elagate la toți cei 36 arbori;
- s-au măsurat câte 4 raze ale coroanei, dispuse în unghi de 90 de grade între ele, la toți cei 36
arbori.
22.03. 2014:
- s-au măsurat diametre la toți cei 36 arbori.
b. La birou:
- s-a calculat valorile diametrului mediu în 2012 și 2014;
- s-a calculat înălțimea medie în 2012;
- s-a calculat indicele de zveltețe (iz = (h/d)*100);
- s-a calculat înălțimea medie elagată, precum și procentul de elagaj (h elagată/h totală);
- s-a calculat diametrul mediu al coroanei;
44
- s-au reprezentat grafic legătura dintre (i) diametrul inițial (2012) și creșterea în diametru
între 2012 și 2014, între (ii) diametre de bază și înălțimi, între (iii) diametre de bază și indici
de zveltețe, între (iv) diametrul de bază și diametrul mediu al coroanei.
45
4. REZULTATE OBȚINUTE ȘI DISCUȚII (RESULTS AND DISCUSSIONS) ___________________________________________________________________________
Principalele rezultate obținute în cazurile distincte cercetate vor fi prezentate individual, pentru cele mai importante arborete studiate (u.a. 81B% și u.a. 81E), fiind însoțite de concluziile și recomandările adiacente.
1. u.a. 81B%, fosta U.P. VI Bodoc, O.S. Șugaș
Rezultatele obținute în arboretul amintit se vor prezenta separat la nivelul celor cinci SP instalate, precum și al celor 115 arbori potențial de viitor aleși și însemnați.
1.1. Suprafețele de probă SP1-5
Arboretul, în suprafețele de probă instalate, a prezentat inițial (vârsta de 10 ani în SP1-3, 11 ani în SP4 și 12 ani în SP5) desimi care au depășit, cu excepția SP5, valoarea de 3.000 arb/ha. Și densitatea arboretului inițial a fost, de asemenea, ridicată (peste 11 m2/ha), cu excepția, normală datorită desimii mai reduse, a SP5 (tab. 9).
Tab. 9. Desimea și densitatea inițială la ha ale arboretului în momentul instalării SP: 2007 (SP1-3), 2008 (SP4) și 2009 (SP5)
SP nr. Desimea arboretului N, arb/ha
Densitatea arboretului G, m2/ha
Compoziția arboretului pe număr de arbori N,
%
Compoziția arboretului pe suprafață de bază G,
% 1 3266 11,27 59STR24PAM17CI 68STR24PAM8CI 2 3333 13,49 62STR28PAM10CI 55STR36PAM9CI 3 3333 11,69 62STR28PAM10CI 61STR31PAM8CI 4 3133 11,70 60STR28PAM12CI 62STR22PAM16CI 5 1933 8,65 71STR16PAM13CI 65STR17PAM18CI
Prin intervențiile practicate în anii 2007 (SP1-3), 2008 și 2009 (SP4), desimea (N/ha)
și densitatea (G/ha) arboretului s-au redus la valorile prezentate în tab. 10.
Tab. 10. Desimea/densitatea arboretului rămas și intensitatea curățirilor
N/ha G/ha SP
nr... Înainte de intervenție
După intervenție
Intensitatea lucrării, IN (%)
Înainte de intervenție
După intervenție
Intensitatea lucrării, IG (%)
1 3266 2933 11,20 11,27 9,80 13,05 2 3333 2933 12,10 13,49 11,76 12,83 3 3333 2600 22,00 11,69 9,10 22,16 4 3133 2533 19,16 11,70 11,32 3,25
După cum se observă, lucrările de curățiri aplicate au avut, în general, cu excepția
SP3, intensități slabe-moderate, nedepășind nivelul de 15%.
46
În momentul instalării suprafețelor de probă, stejarul roșu prezenta diametre medii la
nivel de SP cuprinse între 5,46 cm (SP4) și 7,01 cm (SP5). În toate cele cinci SP, diametrul
mediu al STR era mai mic decât cel al PAM; în raport cu CI, stejarul roșu avea diametre
medii mai mari în SP1 și SP3 și mai mici în celelalte trei SP. Creșterea în diametru mediu a
STR la vârsta de 10-12 ani a înregistrat în cele cinci SP valori cuprinse între 0,50 și 0,63
cm/an (tab. 11).
Tab. 11. Diametrul mediu și creșterea diametrului mediu al STR, PAM și CI în 2007 (SP1-3), 2008 (SP4) și 2009 (SP5)
Diametrul mediu pe specii, cm
Creșterea diametrului mediu pe specii, cm/an
SP nr.
STR PAM CI STR PAM CI 1 6.29 7.33 5.68 0.63 0.73 0.57 2 6.02 8.59 7.06 0.60 0.86 0.71 3 5.67 8.36 4.94 0.57 0.84 0.49 4 5.46 7.91 8.62 0.50 0.72 0.78 5 7.01 7.53 8.87 0.58 0.63 0.74
Valoarea de 0,5 cm/an este identică cu cea obținută în zona centrală a SUA pentru o
largă varietate de vârste, stațiuni și condiții de arboret (Sander, 1990). Oricum, este mai mică
decât cea maximum posibilă (peste 1 cm/an) obținută în arborete mai rare sau situate în
condiții staționale foarte favorabile (Boudru, 1978; Shifley și Brad Smith, 1982).
În cele cinci SP, stejarul roșu a prezentat la începerea cercetărilor (2007-2009) înălțimi
medii cuprinse între 7,34 m și 8,70 m, respectiv creșteri medii anuale în înălțime la vârsta de
10-12 ani de 0,67-0,75 m (tab. 12).
Tab. 12. Înălțimea medie și creșterea înălțimii medii a STR, PAM și CI în 2007 (SP1-3), 2008 (SP4) și 2009 (SP5)
Înălțimea medie pe specii, m
Creșterea înălțimii medii pe specii, m/an
SP nr.
STR PAM CI STR PAM CI 1 7.51 6.68 5.43 0.75 0.67 0.54 2 7.41 7.82 6.00 0.74 0.78 0.60 3 7.45 7.86 5.10 0.75 0.79 0.51 4 7.34 7.26 7.02 0.67 0.66 0.64 5 8.70 7.77 7.14 0.73 0.65 0.60
Valorile menționate au fost, în toate suprafețele, mai mari decât ale cireșului pădureț și
similare cu cele ale paltinului de munte. Aceste înălțimi medii, precum și creșterile medii
anuale în înălțime, confirmă faptul că, chiar și în condiții staționale mijlocii, potențialul de
creștere al stejarului roșu este ridicat, motiv pentru care specia este considerată una repede
crescătoare (CRPF, 2007; Stănescu et al., 1997; Șofletea și Curtu, 2007).
47
Diametrele medii și creșterile medii relativ reduse în diametru, în coroborare cu
înălțimile medii și creșterile medii ridicate în înălțime, datorate desimilor mari ale arboretului,
în special în SP1-4, au condus la realizarea unor indici de zveltețe mari, cu precădere în cazul
stejarului roșu, cu valori care le depășește consistent pe cele ale paltinului de munte și
cireșului pădureț (tab. 13).
Tab. 13. Indicele de zveltețe mediu pe specii în 2007 (SP1-3), 2008 (SP4) și 2009 (SP5)
Indicele de zveltețe mediu pe specii SP nr. STR PAM CI 1 125 93 96 2 128 94 101 3 137 96 115 4 144 94 82 5 131 108 82
Așa cum se observă, indicele de zveltețe mediu al STR depășește în toate SP nivelul
120 (de la 125 la 144), fiind mult mai ridicat decât al paltinului de munte (94-108) și cireșului
pădureț (82-115). Acest fapt este datorat nivelului mai ridicat al creșterii în înălțime decât în
diametru la stejarul roșu, datorat desimilor mari ale arboretului, care au condus la competiții
intense și la producerea de arbori înalți și subțiri, cu coroane scurte și mici.
Pe baza diametrelor și înălțimilor măsurate la arborii individuali s-a trecut la calculul
volumului la nivel de SP și ha, utilizând tabelele de cubaj pe specii (STR, PAM și CI)
publicate în lucrarea „Metode și tabele dendrometrice ” (Giurgiu et al., 2004).
Formula de calcul utilizată pentru calculul volumului arborilor individuali a fost:
log v= ao+a1log d+a2log² d+a3log h+a4log²h
unde parametri ao, a1, a2, a3 și a4 din formula au valorile:
STR: a0 = -3,60162; a1 = 2,03988; a2 = 0,00783; a3 = - 0,13348; a4 = 0,337740
PAM: a0 = -4,06012; a1 = 1,81478; a2 = 0,07283; a3 = 0,76688; a4 = 0,006155
CI: a0 = -3,59371; a1 = 1,95047; a2 = 0,04086; a3 = -0,12835; a4 = 0,374948
După momentul instalării SP din u.a. 81B% și realizarea lucrărilor de curățiri, volumul
rămas pe picior la ha, precum și creșterea medie în volum (m3/an/ha), prezentau valorile din
tab. 14, fiind concordante cu potențialul stațional mediu pentru arboretele naturale dominate
de gorun.
48
Tab. 14. Volumul pe picior și creșterea în volum pe specii și SP în 2007 (SP1-3), 2008 (SP4) și 2009 (SP5)
Volumul pe picior pe specii și total, m3/ha
Creșterea în volum pe specii și total, m3/an/ha
SP nr.
STR PAM CI Total STR PAM CI Total 1 28,07 10,33 5,33 43,73 2,81 1,03 0,53 4,37 2 25,87 20,67 8,07 54,61 2,59 2,07 0,80 5,46 3 20,73 15,53 3,13 39,39 2,08 1,55 0,31 3,94 4 20,67 12,27 11,00 43,94 1,88 1,12 0,99 3,99 5 31,33 4,83 7,37 43,53 2,61 0,40 0,62 3,63
După aplicarea lucrărilor silvotehnice menționate (2007, 2008 sau 2009), diametrul
mediu al stejarului roșu a atins, în anul curent, valori cuprinse între 8,4 cm (SP4) și 9,78 cm
(SP5), valori în general mai mari decât ale cireșului pădureț și comparabile cu cele ale
paltinului de munte. Dacă însă se analizează creșterea diametrului mediu după 2008 (2009 sau
2010), se constată că, în toate cele cinci SP, aceasta este maximă la STR (de la 0,46 la 0,56
cm/an, respectiv 28,34-47,51%), prin comparație cu cea a PAM (0,13-0,28 cm/an, adică 9,32-
18,00%) sau a cireșului pădureț (0,05-0,27 cm/an, de la 4,94 la 21,39%) (tab. 15).
Tab. 15. Diametrul mediu și creșterea în diametru mediu pe specii pe 6 ani (2008-2014, SP1-3), 5 ani (2009-2014, SP4) și 4 ani (2010-2014, SP5)
Diametrul mediu și creșterea în diametru mediu pe specii
STR PAM CI SP nr.
III 2008
... 2014
Creștere în d,
cm/an
Creștere în d, %
III 2008
... 2014
Creștere în d,
cm/an
Creștere în d, %
III 2008
... 2014
Creștere în d,
cm/an
Creștere în d, %
1 6.67 9.62 0.49 44.22 7.39 8.16 0.13 10.41 5.87 6.16 0.05 4.94 2 6.36 9.14 0.48 43.71 9.13 10.76 0.27 17.85 7.48 9.08 0.27 21.39 3 5.83 8.60 0.46 47.51 9.22 10.88 0.28 18.00 5.06 5.88 0.14 16.20
4* 5.99 8.40 0.47 40.23 8.69 9.61 0.26 10.58 9.00 10.12 0.20 12.44 5** 7.62 9.78 0.56 28.34 7.83 8.56 0.18 9.32 9.10 9.70 0.15 6.59
* Date pentru 5 ani (2009-2014); ** Date pentru 4 ani (2010-2014)
Datorită acestei creșteri accentuate în grosime a arborilor din cele cinci SP, și
suprafața de bază a arboretului a înregistrat, din momentul instalării suprafețelor de probă, în
2007 (2008 sau 2009), creșteri importante, atingând actualmente valori și de peste 20 m2/ha,
ca în cazul SP2 (tab. 16).
Tab. 16. Suprafața de bază în 2014 și evoluția suprafeței de bază între momentul instalării SP (2007, 2008 sau 2009) și prezent
Creșterea suprafeței de bază între 2007 (2008, 2009) și 2014
SP nr...
Suprafața de bază în
2014, m2/ha m2/ha % 1 18,92 9,12 93,08 2 23,53 11,77 100,09 3 18,02 8,92 97,99
4* 17,72 6,40 56,57 5** 14,00 5,35 61,85
49
Suprafața de bază în anul 2014 prezintă valori mult mai mari decât cele recomandate,
spre exemplu, prin ghidurile silviculturale pentru arboretele de stejar roșu din Franța (Duyck,
2008) și care ar trebui să fie, la înălțimi dominante ale arboretului de 13-14 m, așa cum este
cazul în cele cinci SP, de doar 7-8 m2/ha.
După cum se observă, creșterea relativă (în %) a suprafeței de bază în SP 1-3, instalate
în anul 2007, a fost foarte asemănătoare, depășind nivelul de 90%. La SP4, instalată în 2008,
aceeași creștere a avut valori mai scăzute atât datorită intervalului de timp mai scurt cu un an,
precum și prin extragerea a șapte arbori, cu diametre de 3,3-10,6 cm (suprafața de bază
cumulată 2,06 m2/ha), în octombrie 2009. În SP5, instalată în 2009, mărirea relativă a
suprafeței de bază este, de asemenea, mult mai mică decât în SP1-3, datorită intervalului de
timp și mai scurt (cu doi ani), precum și extragerii, în august 2011, din motive explicate mai
sus, a patru arbori cu diametrul de 8,3-11,6 cm (suprafața de bază cumulată 1,03 m2/ha).
După lucrările practicate, până în anul 2013, înălțimea medie a STR a înregistrat cele
mai mari valori de creștere (de la 0,61 m la 0,79 m/an), astfel ca înălțimea medie a arborilor
speciei depășește în prezent, în toate cele cinci SP, nivelul de 10,50 m (de la 10,57 m la 12,30
m). Cu aceste valori STR depășește net atât cireșul pădureș (creșteri în înălțime de 0,26-0,48
m, înălțimi medii de 6,78-9,57 m), precum și, în mai mică măsură, paltinul de munte (creșteri
în înălțime 0,32-0,52 m, înălțimi medii 9,27-11,18 m) (tab. 17).
Tab. 17. Înălțimea medie și creșterea în înălțime medie pe specii pe 5 ani (2008-2013, SP1-3), 4 ani (2009-2013, SP4) și 3 ani (2010-2013, SP5)
Înălțimea medie și creșterea în înălțime medie pe specii STR PAM CI
SP nr.
III 2008
... 2013
Creștere în h, m/an
Creștere în h,
%
III 2008
... 2013
Creștere în h, m/an
Creștere în h, %
III 2008
... 2013
Creștere în h, m/an
Creștere în h, %
1 8.34 12.30 0.79 47.48 7.29 9.50 0.44 30.31 5.79 7.10 0.26 22.62 2 8.38 11.94 0.71 42.48 8.56 11.18 0.52 30.60 6.39 7.99 0.32 25.03 3 7.78 11.11 0.67 42.80 8.36 10.73 0.47 28.34 5.30 6.78 0.30 27.92
4* 8.11 10.57 0.61 30.33 7.98 9.28 0.32 16.29 7.63 9.57 0.48 25.42 5** 9.35 11.57 0.75 23.74 8.05 9.27 0.40 15.15 7.45 8.77 0.44 17.71
* Date pentru 4 ani (2009-2013); ** Date pentru 3 ani (2010-2013)
Datorită dinamicii accentuate a creșterii în înălțime, superioară celei în diametru,
zveltețea medie a STR a crescut în intervalul de cercetare în toate SP, cu valori cuprinse între
o unitate (SP4) și 11 unități (SP1). Acest fenomen, datorat cu precădere ritmului mai ridicat
de creștere în diametru decât în înălțime, specific arboretelor tinere, este similar celui întâlnit
atât la arborii de PAM (creșterea zvelteții în toate cinci SP cu 2-19 unități), cât și la cei de CI
(zveltețe mărită cu 1-15 unități, cu excepția SP2, unde s-a redus cu o unitate) (tab. 18).
50
Tab. 18. Zveltețea medie și modificarea zvelteții medii pe specii pe 5 ani (2008-2013, SP1-3), 4 ani (2009-2013, SP4) și 3 ani (2010-2013, SP5)
Zveltețea medie și modificarea zvelteții medii pe specii STR PAM CI
SP nr.
III 2008
... 2013
Modifica-rea lui iz
Modifica-rea lui iz,
%
III 2008
... 2013
Modifica-rea lui iz
Modifica-rea lui iz,
%
III 2008
... 2013
Modifica-rea lui iz
Modifica-rea lui iz,
% 1 131 142 + 11 8.40 100 119 + 19 19.00 101 116 + 15 14.85 2 137 143 + 6 4.38 96 108 + 12 12.50 101 100 - 1 -0.99 3 132 140 + 8 6.06 93 103 + 10 10.75 118 126 + 8 6.78 4* 145 146 + 1 0.68 98 100 + 2 2.04 86 99 + 13 15.11 5** 130 132 + 2 1.53 109 116 + 7 6.42 84 93 + 9 10.71
* Date pentru 4 ani (2009-2014); ** Date pentru 3 ani (2010-2014)
La finele intervalului 2007 (2008 sau 2009)-2013, volumul arboretului a atins și chiar
depășit 100 m3/ha în cele patru SP (1-4) cu desimi de peste 2.500 arb/ha. În SP5, unde
desimea arboretului este mult mai redusă (1.800 arb/ha), volumul s-a apropiat de 80 m3/ha
(tab. 19). Valori interesante au rezultat din analiza creșterii medii anuale în volum în
intervalul 2007 (2008 în SP4 și 2009 în SP5) și 2013. Potrivit datelor din tab. 19, creșterea
medie anuală a avut valori de la cca 7 m3/an/ha (SP5 – cu cea mai mică desime/densitate) și
peste 12 m3/an/ha (SP2, cu cea mai mare desime/densitate). Oricum, valorile constatate, de
peste 8 m3/an/ha în patru u.a., cu desimi de peste 2.500 arb/ha, indică potențialul ridicat de
creștere/producție al arboretului analizat.
Tab. 19. Volumul pe picior în 2013 și creșterea medie în volum pe specii și SP pe 7 ani
(2007-2013, SP1-3), 6 ani (2008-2013, SP4) și 5 ani (2009-2013, SP5)
Volumul pe picior pe specii și total în 2013, m3/ha
Creșterea medie în volum pe specii și total între 2007 (2008, 2009) și 2013,
m3/an/ha
SP nr.
STR PAM CI Total STR PAM CI Total 1 82,67 17,33 6,87 106,87 7,80 1,00 0,22 9,02 2 79,60 41,80 18,40 139,80 7,68 3,02 1,48 12,18 3 64,87 31,27 5,47 101,61 6,31 2,25 0,33 8,89 4* 55,93 21,73 17,40 95.06 5,88 1,58 1,07 8,53 5** 59,83 9,20 9,26 78,29 5,70 0,87 0,38 6,95
* Date pentru 6 ani (2008-2013); ** Date pentru 5 ani (2009-2013)
Cea mai importantă contribuție la mărirea volumului pe picior în intervalul 2007 (2008
sau 2009)-2013 au avut-o arborii de STR, care au crescut mai intens decât cei de PAM și CI
atât în diametru, cât și în înălțime, fapt care a făcut ca ponderea speciei în compoziția pe
volum a arboretului să crească semnificativ în toate SP (tab. 20).
51
Tab. 20. Compoziția arboretului în cele cinci SP în momentul instalării SP și în 2013
Compoziția pe volum în... SP nr. 2007 (2008, 2009) 2013
1 65STR23PAM12CI 77STR16PAM7CI 2 47STR38PAM15CI 57STR30PAM13CI 3 53STR39PAM18CI 64STR31PAM15CI 4 47STR28PA25CI 59STR23PAM18CI 5 72STR11PAM17CI 76STR12PAM12CI
Acest fapt este evident și din modificarea volumului mediu pe fir al arborilor pe specii
din cele cinci SP; în cazul SP1-4, pentru STR, acesta s-a triplat în intervalul de studiu, iar în
SP5 s-a dublat. Prin comparație, volumul mediu pe fir al arborilor de PAM sau CI, în cel mai
fericit caz, doar s-a dublat, cu excepția CI în SP2 (tab. 21).
Tab. 21. Evoluția volumului mediu pe fir pe specii și SP între 2007 (2008 2009) și 2013
Volumul mediu pe fir în anul...
2007 (2008, 2009) 2013 SP nr.
STR PAM CI STR PAM CI 1 0,016 0,016 0,011 0,048 0,026 0,015 2 0,014 0,026 0,024 0,044 0,052 0,055 3 0,014 0,026 0,009 0,042 0,052 0,016 4 0,013 0,020 0,027 0,036 0,036 0,044 5 0,025 0,016 0,032 0,048 0,031 0,040
Arborii de STR au prezentat, în general, cel mai mare diametru mediu al coroanei, care
a atins sau chiar depășit 2 m, așa cum s-a întâmplat și cu cei de CI în trei din cele cinci SP
(tab. 22).
Tab. 22. Diametrul mediu al coroanei pe specii și SP în 2013
Diametrul mediu al
coroanei pe specii, m SP nr.
STR PAM CI 1 1.96 1.66 1.29 2 2.07 1.97 2.50 3 2.12 1.74 1.85 4 1.96 1.79 2.22 5 2.27 1.04 2.05
În cazul STR, au fost constatate corelații strânse (coeficientul de corelație r = 0,86-
0,94) între diametrul mediu al coroanei și diametrul de bază, așa cum se observă din figurile
de mai jos.
52
y = 0,1848x + 0,2453R 2 = 0,8893
0,0
0,5
1,0
1,5
2,0
2,5
3,0
3,5
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16
diametrul de bază, cm
diam
etru
l med
iu a
l cor
oane
i, m
dmedcor Linear (dmedcor)
y = 0,1974x + 0,198R 2 = 0,7631
0,0
0,5
1,0
1,5
2,0
2,5
3,0
3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
diametrul de bază, cm
diam
etru
l med
iu a
l cor
oane
i, m
dmedcor Linear (dmedcor)
SP1; r = 0,94 SP2; r = 0,87
y = 0,1481x + 0,8317R 2 = 0,7435
0,0
0,5
1,0
1,5
2,0
2,5
3,0
3,5
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
diametrul de bază, cm
diam
etru
l med
iu a
l cor
oane
i, m
dmedcor Linear (dmedcor)
y = 0,1881x + 0,3562R 2 = 0,8876
0,0
0,5
1,0
1,5
2,0
2,5
3,0
3,5
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
diametrul de bază, cm
diam
etru
l m
ediu
al c
oroa
nei,
mdmedcod Linear (dmedcod)
SP3; r = 0,86 SP4; r = 0,94
y = 0,1802x + 0,5324R 2 = 0,8769
0,0
0,5
1,0
1,5
2,0
2,5
3,0
3,5
4,0
2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16
diametrul de bază, cm
diam
etru
l med
iu a
l cor
oane
i, m
dmedcor Linear (dmedcor)
SP5; r = 0,94
Fig. 10. Corelația dintre diametrul de bază și diametrul mediu al coroanei la arborii de STR din SP1-5 în anul 2013
53
Corelații strânse (r = 0,72-0,89) au fost constatate, la arborii individuali de STR, și
între diametrul inițial (în 2007, 2008 sau 2009) și creșterea în diametru între momentul inițial
și 2014, așa cum se observă în fig. 11.
y = 0,6457x - 0,6942R 2 = 0,5193
0,0
1,0
2,0
3,0
4,0
5,0
6,0
7,0
2 3 4 5 6 7 8 9 10
diametru inițial (2007), cm
creș
tere
în d
iam
etru
200
7-20
14, c
m
creștere d2007-2014 Linear (creștere d2007-2014)
y = 0,7907x - 1,4182R 2 = 0,5694
0
1
2
3
4
5
6
7
2 3 4 5 6 7 8 9
diametru inițial (2007), cm
creș
tere
în d
iam
etru
200
7-20
14, c
m
creștere d2007-2014 Linear (creștere d2007-2014)
SP1; r = 0,72 SP2; r = 0,75
y = 0,896x - 1,7529R 2 = 0,739
0
1
2
3
4
5
6
7
1 2 3 4 5 6 7 8 9
diametru inițial (2007), cm
creș
tere
în d
iam
etru
200
7-20
14, c
m
creștere d2007-2014 Linear (creștere d2007-2014)
y = 0,6945x - 0,9225R 2 = 0,7844
0,0
1,0
2,0
3,0
4,0
5,0
6,0
7,0
2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
diametru inițial (2008), cm
creș
tere
în d
iam
etru
200
8-20
14, c
m
creștere d2008-2014 Linear (creștere d2008-2014)
SP3; r = 0,86 SP4; r = 0,89
y = 0,6233x - 1,4607R 2 = 0,7545
0,0
1,0
2,0
3,0
4,0
5,0
6,0
2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
diametru inițial (2009), cm
creș
tere
în d
iam
etru
200
9-20
14, c
m
creștere d2009-2014 Linear (creștere d2009-2014)
SP5; r = 0,87
Fig. 11. Corelația dintre diametrul de bază inițial (în 2007, 2008 sau 2009) și creșterea diametrului de bază inițial până în 2014 la arborii de STR din SP1-5
54
Cele două corelații de mai sus prezintă implicații deosebite în plan silvotehnic,
deoarece la alegerea arborilor potențial de viitor (la finele aplicării curățirilor), precum și a
celor de viitor (odată cu primele rărituri), trebuie aleși doar indivizi viguroși (cu diametre,
respectiv înălțimi mari), care prezintă, în corelație, coroane mari și care vor realiza în
continuare, în consecință, cele mai intense creșteri în diametru.
Între momentul instalării celor cinci SP, al extragerii unor arbori din rațiuni de curățiri
sau elagaj artificial și prezent, datorită creșterii coroanelor arborilor, consistența arboretului s-
a mărit în mod permanent. Aceasta face ca, în toate SP, închiderea coroanamentului să se
apropie de nivelul consistenței pline (K = 1,0) sau aproape pline (k = 0,7-0,9). Concluzia de
mai sus este sprijinită de fig. 11*, care reflectă proiecția orizontală a coroanelor arborilor din
cele cinci SP. Din figuri lipsesc însă numeroase coroane de arbori, indivizi care apar cu
numărul lor de ordine dar care, crescute aplecat, nu permit măsurarea razelor aceestora și
figurarea pe schemele prezentate.
55
Fig. 11*. Proiecția orizontală a arborilor din SP1 în anul 2013
56
Fig. 11*. Proiecția orizontală a arborilor din SP2 în anul 2013
57
Fig. 11*. Proiecția orizontală a arborilor din SP3 în anul 2013
58
Fig. 11*. Proiecția orizontală a arborilor din SP4 în anul 2013
59
Fig. 11*. Proiecția orizontală a arborilor din SP5 în anul 2013
60
1.2. Arbori potențiali de viitor
Acești indivizi (115 exemplare, din care 100 de STR, 11 de CI și 4 de PAM) au fost
aleși și însemnați cu vopsea, în aprilie 2008, pe baza criteriilor vigoare (cei mai groşi și,
eventual, mai înalți) - calitate (drepţi, verticali, cu coroane mari şi simetrice, fără înfurciri sau
diverse răni etc.) – spaţiere (arbori situaţi la distanţe cât mai constante).
În momentul alegerii lor, diametrele medii ale acestor arbori oscilau între 6,75 cm
(PAM) și 9,26 cm (CI), stejarul roșu având o poziție intermediară (7,26 cm). În martie a.c.,
diametrul mediu al STR (11,99 cm) îl depășise pe cel al CI (11,90 cm), având o creștere
absolută de 4,73 cm între 2008 și 2014 (tab. 23 și fig. 12).
Tab. 23. Diametre la arborii potențial de viitor din u.a. 81B%
Stejar roșu
Paltin de munte
Cireș pădureț
Diametrul mediu în 4.04. 2008 7,26 6,75 9,26 Diametrul mediu în 8.03. 2014 11,99 8,25 11,90 Creștere absolută diametru mediu 2008-2014, cm 4,73 1,50 2,64 Creștere medie anuală în diametru mediu, cm 0,79 0,25 0,44 Creștere minimă anuală în diametru mediu, cm 0,43 0,10 0,23 Creștere maximă anuală în diametru mediu, cm 1,23 0,45 0,60 Diametrul minim și maxim în 2008 4,8-10,1 4,9-7,9 7,0-11,9 Diametrul minim și maxim în 2014 8,4-16,4 6,1-10,6 8,4-15,2
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
2008 2009 2010 2011 2012 2014
Anul
Dia
mtr
ul m
ediu
, cm
STR PAM CI
Fig. 12. Evoluția diametrului mediu pe specii al arborilor potențial de viitor din u.a. 81B% între 2008 și 2014
Acest fapt se datorează nivelului creșterii medii a diametrului mediu, cu valori mult
mai mari la STR (0,79 cm/an), în comparație cu CI (0,44 cm/an), respectiv PAM (0,25
cm/an). Așa cum este normal, creșterea medie a diametrului mediu la arborii potențiali de
61
viitor o depășește consistent (cu peste 50%) pe cea a arborilor aceleiași specii din cele cinci
SP.
Din cele 100 exemplare de STR, 41 au prezentat creșteri medii în diametru între 2008
și 2014 de minim 0,8 cm/an; 11 arbori au avut creșteri medii în diametru de minim 1,0 cm/an
între 2008 și 2014 (foto 23).
Foto 23. Arborele nr. 65, cu o creștere medie în diametru de 1,07 cm/an
Valoarea maximă a creșterii medii în diametru (1,23 cm/an) s-a produs în cazul
arborelui potențial de viitor nr. 90 (creștere de la un diametru de bază de 6,9 cm la 14,3 cm
între 2008 și 2014).
Între diametrul inițial, din 2008, al STR, cu variație de la 4,8 la 10,1 cm, și creșterea în diametru în intervalul 2008-2014, există o corelație relativ redusă (r = 0,37).
y = 0,0573x + 0,3728R 2 = 0,1359
0,00
0,20
0,40
0,60
0,80
1,00
1,20
1,40
4 5 6 7 8 9 10 11
diametrul inițial (2008), cm
creș
tere
med
ie a
nuală
în d
2008
-201
4,
cm
creștere medie anuală în d2008-2014, cm
Linear (creștere medie anuală în d2008-2014, cm)
Fig. 13. Corelația dintre diametrul inițial (2008) și creșterea medie anuală în diametru între 2008 și 2014 la arborii potențiali de viitor din u.a. 81B%; r = 0,37
62
Acest fapt se datorează modului în care au fost conduși acești arbori, care fie au fost
lăsați să crească liber (fără concurență în coroană – foto 24), producând creșteri mari în
diametru, fie nu s-a intervenit deloc în jurul lor (foto 25), competiția în coroanament fiind
intensă, ceea ce a produs coroane mici, cu creșteri în diametrul de bază reduse.
Foto 24. Arbori potențiali de viitor, crescuți în liber, în u.a. 81B%
Foto 25. Competiție intensă în coroană la arbori potențiali de viitor de STR din u.a. 81B%
În privința înălțimii medii, stejarul roșu a prezentat valoarea maximă în anul 2008
(8,61 m), comparativ cu CI (7,91 m) și PAM (7,70 m). Între 2008 și 2012, înălțimea medie a
arborilor potențiali de viitor a crescut cu valori absolute de la 2,18 m (0,44 m/an) la PAM la
4,02 m (0,81 m/an) la STR (tab. 24 și fig. 14).
63
Tab. 24. Înălțimi la arborii potențial de viitor din u.a. 81B%
Stejar roșu Paltin de munte Cireș pădureț Înălțimea medie în 4.04. 2008, m 8,61 7,70 7,91 Înălțimea medie în 12.11. 2012, m 12,63 9,88 11,35 Creștere absolută înălțime medie, m 4,02 2,18 3,45 Creștere medie anuală în înălțime medie, m 0,81 0,44 0,69 Creștere minimă anuală în înălțime medie, m 0,36 0,32 0,52 Creștere maximă anuală în înălțime medie, m 1,04 0,61 0,85 Înălțimea minimă și maximă în 2008 6,83-10,30 7,33-8,30 6,10-9,00 Înălțimea minimă și maximă în 2012 10,30-14,80 8,95-10,75 8,70-12,90
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
2008 2009 2011 2012
Anul
Înălți
mea
med
ie, m
STR PAM CI
Fig. 14. Evoluția înălțimii medii pe specii la arborii potențial de viitor din u.a. 81B% între 2008 și 2012
Dintre arborii de STR, 61 exemplare au crescut în medie în înălțime minimum 0,8
m/an între 2008 și 2012; doar 3 arbori de STR au avut creșteri medii în înălțime de minim 1,0
m/an (maxim 1,04 m/an).
Datorită variației reduse a creșterii medii în înălțime, corelația dintre înălțimea inițială
(2008) și creșterea respectivă (2008-2012) prezintă o corelație redusă (r = 0,15) (fig. 15).
y = -0,0233x + 1,0104R 2 = 0,0235
0,00
0,20
0,40
0,60
0,80
1,00
1,20
6 7 8 9 10 11
înălțimea inițială (2008), m
creș
tere
a m
edie
anu
ală
în înălți
me
2008
-201
2, m
creștere medie anuală în h2008-2012, m
Linear (creștere medie anuală în h2008-2012, m)
Fig. 15. Corelația dintre înălțimea inițială (2008) și creșterea medie anuală în înălțime între 2008 și 2012 la arborii potențiali de viitor din u.a. 81B%; r = 0,15
64
În momentul alegerii arborilor potențiali de viitor, indicii de zveltețe medii iz oscilau
de la 87 (CI) la 120 (STR). În condițiile creșterilor în diametru și înălțime menționate mai sus,
zveltețile medii ale celor trei specii s-au redus la STR (113), în timp ce la PAM (125) și CI
(99) au crescut (tab. 25).
Tab. 25. Indici de zveltețe la arborii potențial de viitor din u.a. 81B%
Indice de zveltețe la ... Stejar roșu Paltin de munte Cireș pădureț
2008 2012 2008 2012 2008 2012 Mediu 120 113 117 125 87 99 Minim 92 65 105 106 73 87 Maxim 165 154 150 149 107 115
În cazul stejarului roșu, la care indicele de zveltețe mediu a scăzut cu 7 unități
(comparativ cu o creștere a acestuia cu 8 unități la PAM și cu 12 unități la CI) între 2008 și
2012, 74 din cei 100 arbori potențial de viitor au realizat o scădere a acestuia cu 1-42 unități;
la 4 arbori iz a fost constant, în timp ce la 22 arbori zveltețea a crescut cu 1-24 unități.
Dacă, în 2008, doar 4 exemplare de STR prezentau o zveltețe sub 100, numărul
acestora a crescut la 16 în 2012.
În privința diametrului mediu al coroanei, arborii de STR și CI prezentau în 2008
dimensiuni identice și mult superioare PAM. În ultimii trei ani, creșterea diametrului mediu al
coroanei la arborii de STR a fost cea mai importantă (27%), față de 21% la PAM și 9% la CI
(tab. 26).
Tab. 26. Diametrul mediu al coroanei la arborii potențiali de viitor din u.a. 81B%
Diametrul mediu al coroanei la... (m) Stejar roșu Paltin de munte Cireș pădureț
2011 2,35 1,41 2,34 2012 2,52 1,53 2,35 2014 2,99 1,71 2,54
Creștere diametru mediu coroană, m 0,64 0,30 0,20 Creștere diametru mediu coroană, % 27 21 9
Dintre exemplarele de STR, 11 arbori au avut creșteri ale diametrului mediu al
coroanei de minim 1,0 m (maximum 1,4 m) în cele trei sezoane de vegetație.
Ca și în cazul celor cinci SP din același arboret, s-a constatat o corelație strânsă (r =
0,74) între diametrul de bază și diametrul mediu al coroanei arborilor potențial de viitor din
u.a. 81B% (fig. 16).
65
y = 0,2108x + 0,5125R 2 = 0,5546
1,00
1,50
2,00
2,50
3,00
3,50
4,00
4,50
6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17
diametrul de bază, cm
diam
etru
l med
iu a
l cor
oane
i, m
dmedcor, m Linear (dmedcor, m)
Fig. 16. Corelația dintre diametrul de bază și diametrul mediu al coroanei la arborii potențial de viitor din u.a. 81B% (2014); r = 0,74
În cazul celor 19 arbori potențial de viitor de STR, în jurul cărora s-au constituit, în
noiembrie 2010, suprafețe de probă individuale, parcurse ulterior cu intervenții de intensitate
variabilă, cele mai importante caracteristici sunt:
1. Diametrul mediu al acestor arbori a crescut în trei sezoane de vegetație (între 11. 2010 și
03. 2014) cu 2,76 cm (28%), respectiv cu 0,92 cm/an (tab. 27).
Tab. 27. Diametre și creșteri în diametru la arborii potențial de viitor din SP individuale
Creștere în d, cm Diametru 11. 2010, cm
Diametru 03. 2014, cm cm %
Mediu 10,06 12,82 2,76 28 Minim 7,4 9,8 1,7 17 Maxim 12,8 16,4 3,6 35
2. S-a constatat o corelație relativ relativ strânsă (r = 0,53) între diametrul inițial (2010) și
creșterea în diametru în intervalul 2010-2014 (fig. 17). O astfel de situație era de așteptat,
deoarece modul de intervenție din jurul acestor arbori a oscilat de la intervenția slabă, cu
păstrarea competiției ridicate la nivelul coroanei, la anularea competiției în coroană și
realizarea creșterii libere a unor arbori.
66
y = 0,2148x + 0,5962R2 = 0,2777
1
1,5
2
2,5
3
3,5
4
6 7 8 9 10 11 12 13 14
d inițial 2010, cm
creș
tere
în d
20
10-2
014,
cm
creștere în d 2010-2014, cm Linear (creștere în d 2010-2014, cm)
Fig. 17. Corelația dintre diametrul inițial (2010) și creșterea în diametru între 2010 și 2014 la cei 19 arbori potențial de viitor din SP individuale; r = 0,53
3. În privința înălțimilor s-a constatat că cei 19 arbori potențial de viitor cercetați individual
prezentau înălțimea medie (05. 2009) de 9,64 m și înălțimea medie elagată natural (04. 2008)
de 1,50 m. Acest din urmă fapt a permis aplicarea unor lucrări de elagaj artificial în mai 2009,
pe înălțimi de la 3,91 m la 5,96 m (medie 5,01 m) (tab. 28).
Tab. 28. Înălțimi la cei 19 arbori potențial de viitor din SP individuale
Înălțime elagată artificial 05. 2009 Înălțime totală
05. 2009, m Înălțime elagată natural
04. 2008, m m % din înălțimea totală Mediu 9,64 1,50 5,01 52 Minim 8,50 1,30 3,91 35 Maxim 11,20 2,10 5,96 60
4. Cei 19 arbori potențial de viitor cercetați au prezentat în 11. 2010 un diametru mediu al
coroanei de 2,54 m, care a crescut la 3,37 m în 03. 2014 (vezi și proiecțiile orizontale ale
arborilor din SP formate, prezentate în anexa de la finele tezei), deci o mărire a acestuia cu
0,28 m/an (tab. 29).
Tab. 29. Diametrul mediu al coroanei la cei 19 arbori potențial de viitor din SP individuale
Creștere diametru mediu coroană 2010-2014
Diametrul mediu al coroanei 11. 2010,
m
Diametrul mediu al coroanei 03. 2014, m m %
Mediu 2,54 3,37 0,83 33 Minim 2,15 2,85 0,45 18 Maxim 3,35 4,30 1,20 47
67
5. Între diametrul de bază și diametrul mediu al coroanei al acestor arbori de STR s-a
constatat o corelație strânsă, cu r = 0,79 (2010), respectiv r = 0,67 (2014) (fig. 18).
y = 0,1718x + 0,8133R 2 = 0,6183
1
1,5
2
2,5
3
3,5
5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
diametrul de bază, cm
diam
etru
l med
iu a
l cor
oane
i, m
dmedcor Linear (dmedcor)
y = 0,1625x + 1,282R 2 = 0,4514
1
1,5
2
2,5
3
3,5
4
4,5
5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17
diametrul de bază, cm
diam
etru
l med
iu a
l cor
oane
i, m
dmedcor Linear (dmedcor)
Fig. 18. Corelația dintre diametrul de bază și diametrul mediu al coroanei la cei 19 arbori potențial de viitor de STR din u.a. 81B% în 2010 (stânga - r = 0,79) și 2014 (dreapta – r = 0,67)
6. Referitor la raportul diametru mediu coroană/diametru de bază la cei 19 arbori potențial de
viitor de STR, acesta a prezentat valoarea medie de 25 în 2010, crescând cu o unitate în 2014
(tab. 30).
Tab. 30. Diametru mediu coroană (dmedcor)/diametru de bază (d) la arborii potențial de viitor din SP individuale
dmedcor/d în 2010
dmedcor/d în 2014
Variație
Medie 25 26 Minimă 22 20 Maximă 30 32
La 10 arbori raportul a crescut cu 1-3 unități La 7 arbori a stagnat (modificare 0 unități) La 2 arbori raportul a scăzut cu 1-2 unități
Pe baza rezultatelor obținute în u.a. 81B% pot fi trase câteva concluzii parțiale utile și
interesante, respectiv:
a. Cele cinci SP
- arboretul a prezentat, înainte de intervenție (cu excepția SP5), desimi (peste 3.000 arb/ha) și
densități (peste 11 m2/ha) ridicate, ceea ce a permis reducerea acestora, prin curățiri, la valori
de maximum 2.900 arb/ha, respectiv 12 m2/ha;
- în momentul inițial (vârsta 10-12 ani), stejarul roșu prezenta creșteri medii în diametru de
minim 0,5 cm/an, identice cu cele din arealul natural american, însă mai mici decât maxima
(1,0 cm/an) posibilă de obținut în arborete mai rare sau în condiții staționale foarte favorabile;
- în același moment, creșterea medie în înălțime a arborilor de STR prezenta valori de 0,67-
0,75 m/an, prin care se confirmă caracterul de specie repede crescătoare al acesteia;
68
- în condițiile de mai sus, arborii de STR prezentau indici medii de zveltețe inițiali mai mari
decât si PAM și CI;
- la vârsta de 10-12 ani, creșterea medie în volum a arboretului din cele cinci SP, cuprinsă în
general între 4 și 5 m3/an/ha, era în concordanță cu potențialul stațional pentru arboretele
naturale din zonă, dominate de gorun;
- după instalarea SP, creșterea medie în diametru a STR, de cca 0,5 cm/an, a fost mai ridicată
decât cea a PAM și CI;
- datorită creșterii intense în grosime, suprafața de bază a arboretului înregistrează, în prezent,
valori de minim 18 m2/ha (cu excepția SP5), mult mai mari decât cea recomandată în arborete
similare în spațiul francez și care este de doar 7-8 m2/ha;
- de la instalarea SP, înălțimea medie a STR a crescut cu minim 0,6 m/an, valoare mai mare
decât cea înregistrată de PAM și CI;
- în condițiile creșterii mai accentuate în înălțime decât în diametru, zveltețea medie a celor
trei specii a crescut în mod similar;
- după curățire, creșterea medie în volum a înregistrat valori importante (de la 7 la 12
m3/an/ha), cea mai mare contribuție având-o arborii de STR;
- volumul mediu pe fir al arborilor de STR a crescut, după curățire, de cca trei ori, comparativ
cu doar de două ori la PAM și CI;
- arborii de STR au prezentat cel mai mare diametru al coroanei, care a atins sau chiar depășit
valoarea de 2 m;
- la STR s-au înregistrat corelații strânse între diametrul de bază și diametrul mediu al
coroanei (r = 0,86-0,94), precum și între diametrul de bază inițial și creșterea în diametru (r =
0,72-0,89). Cele două corelații au implicații silvotehnice importante: la alegerea potențialilor
arbori de viitor sau a celor „autentici” arbori de viitor, trebuie alese doar exemplare viguroase
(cu diametre și înălțimi mari), care prezintă coroane ample și, în consecință, vor avea și cele
mai mari creșteri în diametru.
b. Arbori potențial de viitor
- exemplarele de STR cu prezentat o creștere medie în diametru de cca 0,8 cm/an, mai mare
decât la PAM și CI. Între arborii de STR, 11 au avut creșteri medii în diametru de minim 1,0
cm/an;
- și în cazul înălțimii medii, arborii de STR au prezentat cea mai mare creștere (cca 0,8 m/an),
comparativ cu cei de PAM și CI;
69
- diametrul mediu al coroanei prezenta valori similare la arborii de STR și CI, însă creșterea în
timp a celor de STR a fost simțitor mai mare decât la CI;
- și în cazul acestor arbori s-a constatat o corelație strânsă între diametrul de bază și diametrul
mediu al coroanei (r = 0,74);
- exemplarele potențiale de viitor de STR din SP individuale au prezentat cele mai ample
creșteri în diametru (0,92 cm/an);
- în condițiile unei înălțimi medii de peste 9,50 m și ale unei înălțimi elagate natural de doar
1,50 m, a fost posibilă aplicarea unei lucrări de elagaj artificial până la înălțimea medie de
5,01 m (variație 3,91-5,96 m).
2. u.a. 81E, fosta U.P. VI Bodoc, O.S. Șugaș
În acest arboret, instalat prin plantații în anul 2004, au fost alese și însemnate 15
exemplare de STR în 28.04. 2007, la care s-au adăugat alte 37 exemplare de STR în 10.05.
2009. Dintre acești 52 arbori, 6 exemplare au fost crescute libere de concurența eventualilor
competitori din jur.
Principalele caracteristici ale acestor 52 de arbori de STR, după șapte (cei aleși în
2007), respectiv cinci (aleși în 2009) sezoane de creștere, sunt următoarele.
1. Arborii au prezentat un diametru mediu crescând de la 1,57 cm în 2007 la 7,78 cm în 2014,
respectiv o creștere totală a acestui diametru de 6,21 cm (minim 4,2 cm, maxim 9,8 cm), ceea
ce reprezintă cca 0,9 cm/an (tab. 31).
Cele șase exemplare de STR crescute fără concurență în coroană au prezentat creșteri
medii anuale în diametru, între 2009 și 2014, cuprinse între 0,60 cm și 0,94 cm.
Tab. 31. Diametre la cei 52 arbori de STR din u.a. 81E
Anul 2007 2008 05.2009 11.2009 08.2010 08.2011 03.2013 03.2014
Diametrul mediu, cm 1,57 2,89 3,32 4,08 5,22 6,20 6,98 7,78 Diametrul minim, cm 0,8 2 2,3 2,6 3,3 4,1 4,4 4,9 Diametrul maxim, cm 2,5 3,7 5,4 6,9 8,6 9,8 10,8 11,8 Coeficientul de variație a diametrelor, %
30,48 35,66 37,94 41,79 40,76 38,12 37,96 38,31
La vârsta de 10 ani (2014), arborii studiați crescuseră în diametru, în medie, cu 0,78
cm/an.
Coeficientul de variație a diametrelor are valori ridicate în toți anii considerați,
situându-se, în general, la nivelul de 30-40%.
70
Între diametrul inițial (2007 sau 2009) și creșterea în diametru a acestor arbori până în
2013 nu s-a constatat o corelație semnificativă, așa cum se observă din fig. 19.
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
0 1 2 3 4 5
diametrul de bază inițial, cm
creș
tere
a în
dia
met
ru, c
m
creștere în d, cm
Fig. 19. Corelația dintre diametrul de bază inițial și creșterea în diametru (2007-2014; 2009-2014) la arborii de STR din u.a. 81E
2. Referitor la înălțimea medie a arborilor de STR, aceasta a crescut de la 2,17 m în 2007 la 6,85 m în 2013, respectiv o creștere totală de 4,68 m (0,76 m/an) (tab. 32).
Tab. 32. Înălțimi la cei 52 arbori de STR din u.a. 81E
Anul 2007 2008 05.2009 11.2009 08.2010 03.2013
Înălțime medie, m 2,17 3,35 3,78 4,46 5,49 6,85 Înălțime minimă, m 1,69 2,90 3,22 3,51 4,55 5,40 Înălțime maximă, m 3,01 3,98 5,06 5,87 6,65 8,10 Coeficientul de variație a înălțimilor, %
18,62 11,40 10,38 11,72 9,19 9,10
Înălțimea medie realizată în anul 2013 indică o creștere medie în înălțime, de la
instalarea plantației în anul 2004, de 0,76 cm/an.
În cazul celor șase exemplare de STR crescute fără concurență în coroană, acestea au
prezentat creșteri medii anuale în înălțime, între 2009 și 2014, cuprinse între 0,64 m și 0,94 m.
Așa cum este normal, coeficientul de variație a înălțimilor este mult mai redus și
oscilează, cu excepția anului 2007, în jurul valorii de 10%.
3. Arborii de STR au prezentat, în anii 2007 și 2009, indici de zveltețe medii ridicați, de 150,
respectiv 121. Până în anul 2013, zveltețea s-a redus simțitor, atât la nivel mediu, cât și
individual, așa cum se observă în tab. 33.
71
Tab. 33. Indici de zveltețe la arborii de STR din u.a. 81E
Anul Indice de zveltețe în 2013, la arborii evaluați inițial în ...
2007 2009 2007 2009 Indice de zveltețe mediu 150 121 86 95 Indice de zveltețe minim 109 92 61 75 Indice de zveltețe maxim 240 197 122 124
În cazul arborilor cercetați începând din 2007 zveltețea medie s-a redus cu 64 de
unități, față de 26 unități în cazul celor cercetați din 2009. La toți cei 52 de arbori de STR
cercetați zveltețea medie s-a redus cu valori de la 3 unități la 142 unități, reducerea fiind, ăn
general, de 30-50 unități.
4. Arborii de STR au prezentat, în noiembrie 2009, un diametru mediu al coroanei de 0,91 cm
(minim 0,70 cm, maxim 1,25 m). Aceasta a atins, în martie 2003, valoarea medie 1,32 m
(minim 1,05 m, maxim 1,70 m), deci o creștere de 0,41 m (minimă 0,10 m, maximă 0,75 m).
Și în cazul acestor arbori de STR s-a constatat existența unei corelații strânse (r =
0,70) între diametrul de bază și diametrul mediu al coroanei, așa cum se prezintă în fig. 20.
y = 0,1094x + 0,5153R 2 = 0,496
0,8
0,9
1
1,1
1,2
1,3
1,4
1,5
1,6
1,7
1,8
4 5 6 7 8 9 10 11 12
diametru de bază, cm
diam
etru
med
iu c
oroa
nă, m
dmedcor2013 Linear (dmedcor2013)
Fig. 20. Corelația dintre diametrul de bază și diametrul mediu al coroanei la arborii de STR din u.a. 81E în 2013
Principalele concluzii parțiale, rezultate în urma cercetărilor realizate în u.a. 81E,
constau din:
- arborii de STR au prezentat o creștere medie în diametru (2007-2014) de cca 0,9 cm/an;
- înălțimea medie a arborilor de STR a crescut de la începerea măsurătorilor cu 0,76 m/an,
valoare egală cu cea de la instalarea plantației (2004-2014);
- indicii de zveltețe medii, care prezentau valori ridicate (peste 120) în 2007 și 2009, s-au
redus simțitor în 2013, cu valori sub 100;
72
- diametrul mediu al coroanei a atins, în martie 2013, nivelul de 1,32 m, respectiv o creștere
de 0,41 m față de 2009;
- și în această plantație s-a constatat existența unei corelații strânse între diametrul de bază și
diametrul mediu al coroanei arborilor de STR (r = 0,70).
6. Aspecte privind închiderea rănilor de elagaj artificial la stejarul roșu (paragraf bazat pe
articolul „Occlusion of pruning wounds on northern red oak (Quercus rubra) trees in Romania”, autori V.N.
Nicolescu, M. Sandi și M. Păun, publicat în Scandinavian Journal of Forest Research, vol. 28(4)/2013, pp. 340-
345).
6.1. Introducere
Stejarul roșu, prima specie de cvercinee nord-americane introdusă în Europa, în anul
1691 (Haralamb, 1967), este utilizat pe întregul nostru continent mai mult decât oricare altă
specie exotică de foioase (cu excepția salcâmului) datorită numeroaselor sale avantaje,
respectiv: specie de mărimea I (poate atinge peste 30 m înălțime – Negulescu și Săvulescu,
1957), cu creștere rapidă în înălțime, cu lemn de calitate, care are cerințe reduse față de sol,
cerințe moderate față de lumină (specie mai tolerantă la umbrire decât stejarii autohtoni),
regenerare naturală ușoară din sămânță, specie rezistentă la făinare și la majoritatea
dăunătorilor biotici ai stejarilor, cu valoare ornamentală etc. (Negulescu și Săvulescu, 1957;
Haralamb, 1967; Stănescu, 1979; Stănescu et al., 1997).
În plus, lemnul speciei, chiar dacă este considerat inferior celui al cvercineelor
autohtone (stejar pedunculat și gorun) în privința culorii și texturii (Lyebye, 1942; Savill,
1991), poate fi utilizat pentru parchete, lambriuri, traverse de cale ferată, mobilă de lemn
masiv, furnir estetic (Negulescu și Săvulescu, 1957; Haralamb, 1967; Lanier, 1986; Hubert și
Courraud, 1998).
În cazul sortimentelor de lemn superioare gen mobilă de lemn masiv și furnir estetic,
principala problemă a lemnului de stejar roșu este prezența nodurilor datorate elagajului
natural imperfect. Potențialul de elagaj natural ale stejarului roșu este considerat, în general,
„bun”, mai ales în arborete dese și pe soluri fertile, de către mulți autori (Pașcovschi și
Purcelean, 1954; Negulescu și Săvulescu, 1957; Haralamb, 1967; Plaisance, 1978; Boudru,
1989; Crave, 1991; Stănescu et al., 1997). Chiar și în condițiile arboretelor dese, elagajul
natural poate interveni însă prea târziu (Hubert, 1994); o situație similară este întâlnită în
plantațiile mai spațiate (rare) (începând de la 2 x 2 m), unde elagajul artificial devine
obligatoriu (Thill, 1994).
73
Foto 28. Elagaj natural relativ slab la arbori de stejar roșu de 7 ani, u.a. 81E (septembrie 2011) (foto V.N. Nicolescu)
De aceea, intervenția complementară cu elagaj artificial devine necesară pentru această
specie considerată, în spațiul american, cu potențial intermediar (mijlociu) de elagaj natural,
fapt datorat prezenței frecvente a crăcilor uscate la partea inferioară a tulpinii (Della-Bianca,
1983; Hubert și Courraud, 1998).
Acest potențial variabil, însă uneori redus, de elagaj natural, precum și realizarea sa
prea tardivă, a fost prezentat în literatura silvică din țara noastră cu mult timp în urmă
(Ionescu și Lăzărescu, 1966). Din păcate, din diverse motive (lipsa forței de muncă locale
specializate, a unei piețe pentru lemn mai scump, însă de mai bună calitate etc.), nu s-au
practicat lucrări de elagaj artificial asupra arborilor de stejar roșu care prezentau crăci uscate
sau verzi la partea inferioară a tulpinii.
În aceste condiții și urmărind producția în perspectivă a lemnului de stejar roșu din
arbori de viitor aleși în arborete amestecate, cercetări privind aplicarea elagajului artificial la
arbori ai speciei, cu diferite vârste și prezentând ramuri cu diferite grosimi (diametre), a
început în anul 2007. Prin aceste lucrări s-a urmărit să se obțină informații noi privind
diametrul-limită al ramurilor de stejar roșu posibil de elagat în legătură cu:
(a) Viteza de închidere a rănilor produse;
(b) Posibilele efecte ale elagajului artificial asupra lemnului de trunchi (colorații, putregai
etc.).
Din cunoștințele noastre, aceasta este prima contribuție românească la subiectul
abordat și reprezintă continuarea unor cercetări similare în legătură cu elagajul artificial al
74
cireșului pădureț Prunus avium L. (Nicolescu și Kruch, 2009), respectiv al frasinului comun
Fraxinus excelsior L. (Nicolescu et al., 2009).
6.2. Material și metodă Faza de teren a acestor cercetări s-a desfășurat în u.a. 81B% și 81E din cadrul fostului
O.S. Șugaș, U.P. VI Bodoc, actualmente păduri particulare după retrocedare. Așa cum s-a
arătat anterior, cele două arborete au fost plantate în anii 1997 (u.a. 81B%) și 2004 (u.a. 81E),
cu 3.900 puieți/ha (1,6 x 1,6 m), stejarul roșu fiind specia dominantă în ambele situații.
Elagajul artificial al arborilor de stejar roșu (69 exemplare, cu 184 ramuri verzi
elagate) a fost realizat utilizându-se modul de intervenție deja clasic (așa-numitul „natural
target pruning”) propus de Shigo (1984), prin care tăietura a fost aplicată la marginea
umflăturii de la baza ramurii, fără a fi afectată aceasta și fără a fi lăsat vreun ciot.
Fig. 28. Poziţia tăieturii de elagare la foioase (a) şi răşinoase (b) 1-1 = poziţia primei tăieturi; A-B = poziţia tăieturii finale; u = umflătura de la baza ramurii) (din Shigo, 1984)
Lucrările de teren au fost realizate în doi pași:
i. 28 aprilie 2007
- 14 arbori (diametrul de bază de 5,0-8,5 cm), prezentând 21 ramuri elagate de formă ovală
(axa orizontală Ao mai mică decât cea verticală Av; mărimea lui Ao = 1,4-3,3 cm), situate la
înălțimi pe trunchi între 1,22 m și 1,66 m, în u.a. 81B%;
- 11 arbori (diametrul de bază între 0,9 și 2,5 cm), cu 34 ramuri elagate de aceeași formă (Ao
= 0,6-1,8 cm), la înălțimi pe trunchi de 0,06–1,20 m în u.a. 81E.
ii. 10 mai 2009
- 21 arbori (diametrul de bază: 3.4-9.5 cm), cu 20 ramuri elagate de formă eliptică (Ao: 1,3-
4,1 cm), situate la înălțimi pe trunchi de 0,98-1,80 m, în u.a. 81B%;
- 39 arbori (diametrul de bază: 2.0-5.0 cm), cu 109 ramuri elagate de formă eliptică (Ao: 0,6-
2,9 cm), la înălțimi pe trunchi de 0,49-1,84 m, în u.a. 81E. O parte din acești arbori fusese
elagați și în aprilie 2007.
75
În general, axa orizontală a acestor 184 răni a variat între 0,6 cm și 4,1 cm, distribuția
lor pe clase de mărime de 1,0 cm fiind următoarea:
Tab. 34. Distribuția ramurilor elagate artificial pe clase de mărime
Clasa de mărime a Ao a ramurilor elagate, cm
Numărul de ramuri elagate pe clase de mărime
Ponderea ramurilor elagate pe clase de mărime, %
0,1-1,0 46 25,00 1,1-2,0 101 53,90 2,1-3,0 30 16,30 3,1-4,0 6 3,26 4,1-5,0 1 0,54 Total 184 100
Între aceste 184 ramuri elagate, 7 (3,80%) au avut axa orizontală Ao de cel puțin 3,1
cm.
Diametrul de bază al celor 69 arbori elagați a fost măsurat anual între 2007 și 2011.
Cele două axe (Ao și Av) ale rănilor create prin elagaj artificial au fost măsurate anual între
2007 și 2011; starea tuturor acestor răni (fie închise complet, fie închise parțial) a fost
evaluată în același timp. În 2007 și 2009, poziția fiecărei răni create prin elagaj artificial a fost
măsurată ca „înălțime de la sol”.
Toate datele colectate pe teren au fost procesate ulterior prin mijloace biometrice și
statistice specifice pentru a se obține informații riguroase privind (i) creșterea diametrului de
bază, (ii) viteza de închidere a rănilor, precum și posibilele corelații între (iii) înălțimea
ramurii elagate și închiderea rănii, (iv) lungimea inițială a axei orizontale Ao și durata de
închidere a rănii, (v) creșterea diametrului de bază și închiderea rănii etc.
6.3. Rezultate obținute
În luna august 2011, după cinci sezoane de creștere de la începerea cercetărilor, marea
majoritate a celor 184 răni de elagaj artificial (161 răni, 88%) erau complet închise (tab. 35).
Tab. 35. Corelația dintre durata de închidere a rănilor, mărimea acestora și creșterea în diametrul de bază
Durata de închidere completă a rănilor,
ani
Numărul de răni închise complet în
1, 2, …, 5 ani
Proporția rănilor complet închise în 1, 2, …, 5 ani, %
Mărimea medie a rănii
(Ao), cm
Creșterea medie în diametrul de
bază, cm 1 19 11,80 0,74 1,23 2 64 39,75 1,21 0,90 3 65 40,37 1,82 0,80 4 7 4,35 2,16 0,73 5 6 3,73 2,48 0,65
Total 161 100 1,68 0,86
76
Majoritatea acestor răni (148 = 80%) s-au închis în trei sezoane de creștere. Rănile
închise cel mai rapid erau mici și se aflau pe arbori repede crescători în diametru, în timp ce
rănile închise mai lent erau mai mari sau se situau pe arbori mai încet crescători.
În funcție de momentul intervenției cu elagaj artificial, distribuția acestor răni a fost
următoarea:
i. Prima intervenție (28 aprilie 2007)
a. În u.a. 81B%, 20 răni din cele 21 inițiale (95%) erau complet închise după cinci sezoane de
creștere. Doar o singură rană, cu Ao de 1,4 cm, s-a închis după două sezoane, șase răni (Ao =
1,4-2,2 cm) s-au închis după trei sezoane, șapte răni (Ao = 1,5-3,0 cm) după patru sezoane, iar
șase răni (Ao = 2,0-3,3 cm) după cinci sezoane. În cazul acestor 20 de răni, nu a existat o
corelație statistică între înălțimea rănii și viteza de închidere a acestora (r = 0,11). În schimb,
a fost stabilită o corelație foarte puternică între creșterea diametrului de bază și viteza de
închidere a rănilor (r = 0,95, corespunzător unui interval de încredere de 99%).
Singura rană încă deschisă după cinci sezoane de creștere a avut o axă orizontală
inițială de 3,3 cm, reducerea mărimii sale între 2007 și 2011 fiind de 66% (Ao de 1,1 cm în
august 2011).
b. În u.a. 81E, toate cele 34 de răni de elagaj artificial produse în aprilie 2007 erau închise
complet în 10 mai 2009. 18 dintre acestea, cu Ao de 0,6-1,0 cm, s-au închis doar după un
singur sezon de creștere (1 mai 2008), în timp ce celelalte 16 rămase, cu Ao de 0,8-1,8 cm, s-
au închis după două sezoane (10 mai 2009). Ca și în cazul precedent, nu a existat o corelație
statistică între înălțimea ramurii elagate și viteza de închidere a rănii (r = 0,13). O corelație
foarte puternică a fost constatată, și în acest arboret, între creșterea diametrului de bază și
viteza de închidere a rănii (r = 0,93, corespunzător unui interval de încredere de 99%).
ii. A doua intervenție (10 mai 2009)
a. În u.a. 81B%, din cele 20 de răni, doar zece erau închise complet în august 2011: o rană, cu
Ao de 1,4 cm, după două sezoane de creștere (august 2010), iar celelalte nouă (Ao = 2,0-4,1
cm) după trei sezoane (august 2011). Nu s-a constatat o corelație statistică între înălțimea pe
trunchi a rănii și viteza de închidere a rănii (r = 0,12); o corelație statistică puternică a fost
stabilită între creșterea diametrului de bază și viteza de închidere a rănii (r = - 0,94,
corespunzătoare unui interval de încredere de 97,5%).
Cele 20 de răni încă deschise în august 2011 au avut o Ao de 1,3-4,5 cm (2,9 cm în
medie), cu un grad de închidere a rănilor variind între 20% și 87% (55% în medie). Valorile
77
mici ale închiderii răilor au fost constatate pe arbori cu creșteri reduse ale diametrului de bază,
mult mai mici decât reducerea mărimii rănii (a Ao). Între aceste răni incomplet închise, șapte
(cu Ao = 2,5-4,5 cm) erau protejate cu Lac Balsam®, gradul lor de închidere oscilând între 40
și 87% (66% în medie).
b. In u.a. 81E, o rană, cu Ao de 0,7 cm, a fost complet închisă la finele primului sezon de
creștere (1 noiembrie 2009). În plus, 56 de răni, cu Ao de 1,3-3,0 cm, au fost închise complet
după două sezoane de creștere (20 august 2011), în timp ce 43 răni (Ao = 1,7-4,5 cm) s-au
închis după trei sezoane de creștere (23 august 2011). Ca și în situațiile anterioare, nu a existat
o corelație statistică între înălțimea pe trunchi a rănii de elagaj și viteza de închidere a rănii (r
= 0,12). O corelație statistică puternică a fost stabilită între creșterea diametrului de bază și
viteza de închidere a rănii (r = - 0,97, corespunzător unui interval de încredere de 98%).
Cele 23 răni închise doar parțial în august 2011 au avut un grad de închidere oscilând
între 8% și 92% (57% în medie). Aceste 23 de răni au avut o Ao cuprinsă între 1,2 cm și 3,9
cm, după cum urmează:
- 7 răni cu Ao între 1,1 și 2,0 cm;
- 12 răni cu Ao între 2,1 și 3,0 cm;
- 4 răni cu Ao între 3,1 și 3,9 cm.
Închiderea parțială a majorității acestor răni (20 din 23) a fost constatată pe arbori cu o
creștere a diametrului de bază între 2009 și 2011 mai mică decât mărimea lui Ao. Doar în trei
cazuri, creșterea diametrului de bază a fost superioară mărimii axei orizontale, însă, cu toate
acestea, rănile au rămas neînchise (fig. 29).
y = 0,7227x - 0,0833R2 = 0,4694
0
0,5
1
1,5
2
2,5
3
3,5
0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 3,5 4 4,5
Axa orizontală Ao a rănii, cm
Creșt
erea
dia
met
rulu
i de
bază
, cm
Fig. 29. Corelația dintre axa orizontală Ao a rănii și creșterea diametrului de bază la rănile parțial închise
78
Considerând cele 184 de răni de elagaj artificial produse pe arbori de stejar roșu din
u.a. 81B% și 81E în anii 2007 și 2009, a rezultat corelația strânsă (puternică) dintre creșterea
în diametrul de bază și reducerea lui Ao (a mărimii rănii), prezentată în figura de mai jos.
y = 0,4896x + 4,5254R2 = 0,387
0
5
10
15
20
25
30
35
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50
Creșterea diametrului de bază, mm
Red
ucer
ea lu
i Ao
(măr
imii
răni
i), m
m
Fig. 30. Corelația dintre creșterea diametrului de bază și reducerea lui Ao (a mărimii rănii) la arbori de stejar roșu din u.a. 81B% și 81E; r = 0.62
În cazul rănilor complet închise (161 ramuri tăiate în 2007 și 2009), durata lor de
închidere a depins de mărimea rănii: cu cât ramura a fost mai subțire (Ao mai mică), cu atât
durata de închidere a rănii produse prin elagaj artificial a fost mai scurtă (fig. 31).
y = 1,0821x + 0,8761R2 = 0,5065
0
1
2
3
4
5
6
0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 3,5 4 4,5
Ao a rănii, cm
Dur
ata
de în
chid
ere
a ră
nii,
ani
Fig. 31. Corelația dintre mărimea rănii (Ao) și durata de închidere a rănii; r = 0.71
79
După cum s-a menționat, 148 răni (80% din ramurile elagate) s-au închis complet după
3 ani de la intervenție. În general, răni cu Ao peste 2,0 cm nu s-au închis în mai puțin de 3 ani,
în timp ce doar acele răni mai mari de 1,5 cm Ao au avut nevoie de mai mult de 3 ani pentru a
se închide. Doar 13 răni, cu diferite mărimi ale lui Ao și creșteri în diametrul de bază
variabile, însă mai mari decât Ao, au necesitat 4 ani (Ao = 1,5-3,0 cm; creșterea în diametrul
de bază: 2,2-3,7 cm) sau 5 ani (Ao = 2,0-3,3 cm; creșterea în diametrul de bază: 2,2-4,2 cm)
pentru a se închide complet.
6.4. Discuții
Rezultatele obținute privind elagajul artificial al ramurilor de stejar roșu sugerează că
poziția ramurii elagate, la înălțimi mai mari sau mai mici pe trunchi, nu are nici o influență
asupra închiderii rănii.
Dimpotrivă, așa cum s-a arătat în fig. 30, procesul de închidere a rănilor de elagaj
artificial la stejarul roșu este mai rapid la arbori cu rate mai ridicate de creștere în diametru,
așa cum s-a evidențiat deja, atât la rășinoase, cât și la foioase, de către Mayer-Wegelin (1936),
Roth (1948), Lohrey (1963), o’Hara și Buckland (1996), Petruncio et al. (1997).
Ca o consecință de ordin practic, elagajul artificial al arborilor de stejar roșu trebuie
întotdeauna aplicat pe arbori viguroși (cu diametre mari), care au creșteri rapide în diametru.
Acest obiectiv poate fi realizat prin aplicarea unei silviculturi intensive, pe arbori de viitor
(CRPF, 2005), care combină elagajul artificial cu rărituri de sus puternice și frecvente, prin
care arborii de viitor, aleși și însemnați la începutul stadiului de păriș, să fie puși în condiții de
creștere liberă (Schulenburg, 1966; Lanier et al., 1980; Gelpe et al., 1986; Lanier, 1986;
Crave, 1991; CRPF, 2005, 2007; Dey et al., 2008; Ward, 2009).
Deoarece închiderea rapidă a rănilor este o formă cheie de apărare împotriva
infectării de către ciupercile care vatămă lemnul de trunchi (o’Hara, 2007), mărimea
ramurilor de elagat este extrem de importantă pentru succesul elagajului artificial când se
dorește să se limiteze posibilele efecte nedorite (colorații anormale, putregai) ale lucrării
asupra lemnului de trunchi. Rezultatele obținute arată că închiderea rapidă a rănilor depinde,
de asemenea, de mărimea crăcilor elagate: dacă ramurile sunt mici (maximum 3 cm Ao),
majoritatea rănilor se vor închide în maximum 3 ani, un rezultat similar celui obținut la arborii
de stejar roșu de către Soutrenon (1990a, 1990b, 1991a, 1991b, 1993, 1996) și Piat (2004).
Același nivel-limită a fost, de asemenea, definit în cazul altor specii de foioase gen frasin
comun (Soutrenon, 1990a; Nicolescu et al., 2009), cireș pădureț (Hubert, 1980; Pryor, 1985;
80
Nicolescu și Kruch, 2010; Springmann et al., 2011), fag (Scohy, 1991), alte foioase (Hugon,
1994; Joyce et al., 1998), precum și al unor specii de rășinoase gen molid (Lenz et al., 1991)
sau pini sud-europeni (Assmaa et al., 2011) etc.
Oricum, elagajul ramurilor până la 3 cm grosime poate fi aplicat doar pe arbori repede
crescători, altfel diametrul maxim al ramurilor de elagat, pentru rapidă lor închidere, trebuie
să fie de 2 cm.
3 cm este, de asemenea, diametrul-limită pentru apariția și extensia importantă a
lemnului colorat anormal sau chiar a putregaiului. Dacă ramurile sunt mai groase de 3 cm Ao,
mărimea zonei colorate anormal în lemnul arborilor de stejar roșu poate deveni foarte
importantă (Sandi et al., 2012).
Pentru închiderea rapidă a rănilor, principalele rezultate ale acestor cercetări trebuie
combinate cu alte recomandări practice referitoare la elagajul artificial (Boudru, 1989;
Soutrenon, 1990a, 1990b, 1991a, 1993; Hubert, 1994): această operație trebuie aplicată
înainte de începerea sezonului de vegetație, cu o tăietură netedă, care să protejeze umflătura
de la baza ramurii, fără a lăsa vreun ciot sau să fie vătămat cambiul sub tăietură.
În concluzie, elagajul artificial al stejarului roșu poate fi aplicat în siguranță și fără a
cauza colorații anormale sau putregai. Doar arborii de bună calitate, viguroși și cât mai
uniform spațiați în arboret trebuie elagați artificial. După elagaj, rărituri de sus puternice
trebuie aplicate concentrat în jurul arborilor de viitor de mari dimensiuni, conduși la vârste ale
exploatabilității de 50-70 de ani (CRPF, 2005, 2007).
7. Colorații anormale în lemnul de stejar roșu din arborii elagați artificial (paragraf bazat pe
lucrarea „Wood discolouration in relation to wound size in northern red oak (Quercus rubra L.) trees subject to
artificial pruning”, autori M. Sandi, W. Sandi, V.N. Nicolescu, publicată în Spanish Journal of Rural
Development (Spania), anul III (1), pp. 53-60).
7.1. Introducere
După cum s-a arătat deja, stejarul roșu este considerat a poseda un potențial bun de
elagaj natural (Paşcovschi și Purcelean, 1954; Negulescu și Săvulescu, 1957; Boudru, 1989;
Stănescu et al., 1997; Hubert și Courraud, 1998).
Această caracteristică se manifestă cu precădere în cazul arboretelor dese, unde arborii
de stejar roșu formează tulpini înalte și drepte, lipsite de crăci pe 1/3-1/2 (uneori chiar 2/3) din
înălțimea lor totală (IDT, 1961; Haralamb, 1967; Plaisance, 1978). În cazul arboretelor mai
rare, ca și al plantațiilor instalate la spațieri mai mari de 2 x 2 m, elagajul artificial, uneori
81
considerat doar complementar celui natural, este necesar pentru a produce lemn lipsit de
noduri, cu utilizări potențiale în industria mobilei sau a cherestelei (Hubert și Courraud, 1998;
Thill, 1994) (foto 29).
Foto 29. Lemn de stejar roșu fără noduri, posibil de folosit pentru obținerea sortimentelor superioare (foto V.N. Nicolescu)
În plus, datorită fototropismului său evident, ca și al sensibilității ridicate a stejarului
roșu la înfurcire (Polge și Zahnd, 1981; Jacamon, 1987; Savill, 1991; Hubert, 1994; Hubert și
Courraud, 1998), aplicarea tăierilor de formare a coroanelor este esențială pentru ameliorarea
formei arborilor și producerea de coroane echilibrate și neînfurcite (Courraud, 1983; Bary-
Lenger et al., 1988; AFOCEL-ARMEF, 1990; Hubert, 1994; Hubert și Courraud, 1998).
În aceste condiții și luând în considerare nevoia de a produce cât mai mult lemn fără
noduri când se urmărește utilizarea lemnului de stejar roșu pentru producerea mobilei de lemn
masiv sau în industria furnirelor, cercetări în domeniu au fost lansate începând din anul 2007.
Acestea au avut rolul de a stabili prezența colorațiilor anormale în arbori supuși elagajului
artificial, prin care s-au îndepărtat ramuri cu dimensiuni variabile, situate spre baza arborilor.
Pentru realizarea acestui scop, s-a stabilit necesitatea realizării unei analize aprofundate a
corelației dintre mărimea ramurii elagate și lungimea zonei colorate din lemn. O astfel de
corelație a urmărit stabilirea diametrului (mărimii)-limită al ramurii de elagat, în scopul
minimizării prezenței colorației anormale din lemn.
7.2. Materialul și metodele de cercetare
Elagajul artificial al arborilor de stejar roșu, folosing modelul „natural target pruning”
al lui Shigo (1984) prezentat mai sus, a fost realizat în u.a. 81B% și 81E, ambele aparținând
fostei U.P. VI Bodoc din cadrul O.S. Șugaș.
82
Ca și în cazul paragrafului anterior, lucrările de teren au fost realizate în doi pași:
i. 28 aprilie 2007
- 14 arbori (diametrul de bază de 5,0-8,5 cm), prezentând 21 ramuri elagate de formă ovală
(axa orizontală Ao mai mică decât cea verticală Av; mărimea lui Ao = 1,4-3,3 cm), situate la
înălțimi pe trunchi între 1,22 m și 1,66 m, în u.a. 81B%;
- 11 arbori (diametrul de bază între 0,9 și 2,5 cm), cu 34 ramuri elagate de acceași formă (Ao
= 0,6-1,8 cm), la înălțimi pe trunchi de 0,06–1,20 m, în u.a. 81E.
ii. 10 mai 2009
- 21 arbori (diametrul de bază: 3,4-9,5 cm), cu 20 ramuri elagate de formă eliptică (Ao: 1,3-
4,1 cm), situate la înălțimi pe trunchi de 0,98-1,80 m, în u.a. 81B%;
- 39 arbori (diametrul de bază: 2.0-5.0 cm), cu 109 ramuri elagate de formă eliptică (Ao: 0,6-
2,9 cm), la înălțimi pe trunchi de 0,49-1,84 m, în u.a. 81E. O parte din acești arbori fusese
elagați și în aprilie 2007.
Între 28 aprilie 2007 și 23 august 2011, starea (fie închise parțial, fie integral) tuturor
celor 184 răni de elagaj, localizate pe 69 de arbori, a fost evaluată cel puțin o dată pe an
(30.03. 2008, 6.12. 2008, 10.05. 2009, 30.10. 2009, and 6.08. 2010) prin măsurarea axelor
verticală Av și orizontală Ao ale rănilor de formă eliptică.
În august 2011, 8 arbori dintre cei 69 arbori menționați, precum și alți 2 arbori cu răni
de dimensiune foarte mare (Ao peste 6 cm), deschise prin elagaj artificial în u.a. 81B% în anul
2004 ca efect al aplicării unui elagaj de accesibilizare, au fost doborâți. După îndepărtarea
crăcilor existente pe tulpină, cele 10 tulpini rezultate au fost scurtate și despicate la nivelul
uneia dintre rănile de elagaj artificial existente, fie închisă complet, fie încă deschisă. Piesele
de lemn scurte au fost ulterior fotografiate și posibilele colorații anormale sau prezențe ale
putregaiului au fost măsurate de-al lungul celor două jumătăți plane de tulpină rezultate.
7.3. Rezultate și discuții
Evaluarea rănilor de elagaj și a efectelor elagajului asupra calității lemnului s-a realizat
pe cale vizuală, urmată de măsurarea zonelor colorate anormale în interiorul trunchiului.
Mărimea acestor zone s-a măsurat, în mm, în funcție de diferența de culoare dintre lemnul
„sănătos”, mai deschis la culoare, și cel care prezenta o culoare marcat mai închisă. Rezultatul
măsurătorilor a arătat o mare variabilitate a colorațiilor anormale ale lemnului în funcție de
mărimea ramurii elagate artificial, după cum urmează:
a. În cazul rănilor mici (Ao maximum 2 cm) complet închise, situate pe arbori cu creșteri în
diametru viguroase (0,8-0,9 cm/an), indiferent de poziția (înălțimea) pe trunchi, mărimea
83
zonei colorate anormal a fost foarte mică (nu mai mult de 1-2 cm mai jos de tăietura de
elagaj). Acesta este cazul arborilor nr. 10 (u.a. 81B% - 1,8 cm Ao, închisă în 3 ani) și arb. 42
(u.a. 81E – 1,5 cm Ao, închisă după 2 sezoane de creștere) (foto 30).
Foto 30. Arbore de stejar roșu (nr. 42, u.a. 81E), cu o rană mică de elagaj (Ao = 1,5 cm) închisă și o colorație limitată (1 cm lungime) în interiorul trunchiului (foto V.N. Nicolescu)
b. După elagajul ramurilor cu dimensiuni mijlocii (Ao între 2 și 4 cm), lungimea coloanei
colorate descendentă față de planul de tăietură a fost mai mare, atingând 3-5 cm în funcție de
mărimea ramurii elagate, precum și de viteza de cicatrizare a rănii. În cazul arborilor nr. 6 și
10 (u.a. 81B%), cu Ao a rănilor complet închise (după 4 ani la arborele nr. 6, însă doar 2 ani la
arborele nr. 10) de 2,7 și 2,6 cm, lungimea zonei colorate anormal a fost de 3 cm (foto 31).
Foto 31.Arbore de stejar roșu (nr. 6, u.a. 81B%), cu o rană închisă (Ao de 2,7 cm în 2007) și o lungime destul de importantă (3 cm) de zonă colorată în lemn (foto V.N. Nicolescu)
84
Aceeași zonă colorată a atins lungimi de până la 5 cm la răni incomplet închise, ca la
arborii nr. 7 (foto 32) și 43 (ambii în u.a. 81B%).
Foto 32. Arbore de stejar roșu (u.a. 7), cu o rană deschisă de 3,3 cm Ao în 2009, prezentând o colorație descendentă relativ lungă (5 cm) (foto V.N. Nicolescu)
c. Efectul elagajului artificial asupra colorării anormale a lemnului a fost deosebit de
important în cazul rănilor mari (Ao peste 4 cm). În această situație, lungimea coloanei
descendente de lemn colorat a atins peste 10 cm (13 cm în foto 33; rană complet închisă în
2011, Av de 7,5 cm în momentul elagajului în 2004) și chiar 25 cm (foto 34; rană încă
deschisă în 2011, Av de 8,0 cm în 2004).
Foto 33. Arbore de stejar roșu, elagat în 2004, cu o rană mare (Av de 7,5 cm în 2004) complet închisă în 2011, însă cu o colorație importantă (13 cm lungime) în interiorul trunchiului (foto V.N. Nicolescu)
85
Foto 34. Arbore de stejar roșu, elagat în 2004, cu o rană mare (Av de 8,0 cm în 2004) încă deschisă în 2011 și o colorație importantă (25 cm lungime, incluzând o zonă de 1 cm lungime de putregai, spre
tăietura de elagaj) în interiorul trunchiului (foto V.N. Nicolescu)
Luând în calcul aceste rezultate se poate considera că mărimea de 3 cm a Ao este
optimă (valoare-țel) pentru închiderea rapidă a rănii de elagaj și evitarea (sau reducerea)
riscului de infecții, așa cum s-a propus și de către alți autori (Soutrenon, 1990a, 1990b, 1991b,
1993, ca și Piat, 2004) în cazul stejarului roșu. Din aceleași motive, valoarea de 3 cm a fost
considerată diametrul(mărimea)/limită al rănii de elagaj în cazul altor specii de foioase
valoroase cercetate recent, așa cum este cazul cireșului pădureț (Nicolescu și Kruch, 2009;
Nicolescu et al., 2010a), al frasinului comun (Nicolescu et al., 2010b) și al paltinului de
munte (Nicolescu et al., 2010c).
Dacă ramurile sunt mai groase de 3 cm, mărimea zonei colorate anormal din lemn
poate deveni importantă. În astfel de situații, utilizarea unor substanțe de protecție, cu rol
antiseptic, așa cum este cazul Lac Balsam®, care a produs reducerea extinderii descendente a
acestui defect pe tulpină, prin blocarea pătrunderii apei și oxigenului în lemn, precum și a
eventualilor agenți patogeni (foto 35), așa cum s-a constatat la unii arbori testați în cadrul
acestui experiment, poate fi extrem de eficientă pentru a reduce efectele nedorite ale
elagajului artificial.
86
Foto 35. Răni de elagaj artificial protejate cu LacBalsam®; se observă efectul de blocare a accesului
apei și oxigenului, precum și al agenților patogeni, în lemn, jucat de substanța de protecție În plus, trebuie menționate două aspecte foarte importante în legătură cu colorarea
lemnului de stejar roșu la arborii elagați artificial în anii 2007 și 2009:
1. Nu s-au constatat colorații anormale ale lemnului de trunchi deasupra tăieturii de elagaj;
singura zonă care a prezentat acest defect a fost localizată dedesubtul tăieturii de elagaj, ca o
prelungire, de diferite lungimi, spre cilindrul central, a părții interioare a ramurii îndepărtate
prin intervenție. Aceasta este o situație „normală”, identică cu cea constatată la multe alte
specii de foioase de către Soutrenon (1991a, 1991b, 1993) și în cazul mesteacănului de către
Schatz et al. (2008).
2. În toate cazurile, indiferent de mărimea ramurii elagate sau de viteza de cicatrizare a rănii,
inelele de creștere formate/depuse după operație deasupra tăieturii de elagaj ca efect al
activității cambiului sunt 100% fără defecte.
Aceste rezultate, atât în privința prezenței+mărimii zonei colorate, precum și a stării de
sănătate (absenței defectelor) a lemnului format după elagaj artificial, sunt în totalitate
consonante cu cele ale lui Soutrenon (1991a, 1991b, 1993).
7.4. Concluzii Rezultatele lucrărilor începute în anul 2007 confirmă influența evidentă a mărimii
rănilor de elagaj asupra apariției și mărimii colorațiilor sau chiar putregaiului în lemn.
În cazul stejarului roșu, ca și al altor specii forestiere importante, rănile de elagaj se
pot închide rapid, astfel încât mărimea zonei de lemn colorat să fie cât mai mică, dacă două
condiții sunt îndeplinite:
87
a. Elagajul se aplică corect prin protejarea umflăturii de la baza ramurii, fără a se lăsa vreun
ciot sau a se vătăma scoarța arborilor tineri.
b. Elagajul începe devreme, când ramurile de îndepărtat au o axă orizontală de maximum 3
cm lungime.
Dimpotrivă, dacă elagajul se aplică incorect sau prea târziu (când se îndepărtează
ramuri mai groase), mărimea zonei de lemn colorat devine foarte importantă și poate afecta
utilizarea potențială a lemnului de stejar roșu pentru sortimente de lemn valoros.
Aceste rezultate pot reprezenta un punct de plecare pentru combinarea elagajului
artificial al arborilor de stejar roșu (viguroși, de calitate bună, cât mai uniform spațiați),
considerați ca potențiali arbori de viitor, cu rărituri puternice de sus, care să le permită
creșterea rapidă în grosime și, ca efect, închiderea rapidă a rănilor de elagaj, așa cum a fost
propus în țări ca Franța și Belgia în ultimele decenii.
88
5. CONCLUZII FINALE, CONTRIBUȚII PERSONALE, DISEMINAREA REZULTATELOR, RECOMANDĂRI PRELIMINARE PENTRU PRODUCȚIE, DIRECȚII VIITOARE DE CERCETARE (FINAL CONCLUSIONS, PERSONAL CONTRIBUTIONS, DISSEMINATION OF RESULTS, PRELIMINARY RECOMMENDATIONS FOR PRACTICAL SILVICULTURE, FUTURE RESEARCH) ________________________________________________________________ 5.1. Concluzii finale (Final conclusions) Din cele prezentate pe parcursul tezei de doctorat se degajă unele concluzii finale
importante, între care se amintesc:
- culturile pure sau amestecate cu stejar roșu au fost instalate cu desimi (N/ha) mari, specifice
silviculturii românești, și care sunt mult mai dese decât cele recomandate în ultimele decenii
în țări europene cu tradiție forestieră îndelungată (Franța, Belgia, Germania);
- datorită desimilor mari la instalare, precum și neefectuării sau aplicării unor lucrări de
îngrijire și conducere cu intensități reduse, nefavorabile creșterii și dezvoltării stejarului roșu,
arboretele studiate au prezentat desimi și densități (G/ha) ridicate;
- diametrele și înălțimile realizate de arborii de stejar roșu confirmă caracterul de specie
repede crescătoare atribuit acesteia;
- creșterea în diametru a arborilor a fost cea mai semnificativă în cazul exemplarelor care au
prezentat cele mai mari diametre la începerea aplicării cercetărilor;
- arborii cei mai groși prezintă și cele mai mari coroane (caractere corelate foarte
semnificativ), ceea ce face ca aceste criterii să fie utilizate în mod obligatoriu pentru alegerea
potențialilor arbori de viitor cu ocazia aplicării ultimei curățiri;
- chiar dacă este crescut în condiții de desime/densitate ridicate, stejarul roșu nu se elaghează
perfect (crăcile de la baza tulpinii se pot usca, însă rămân atașate de trunchi, reducând
valoarea de piață a lemnului), fapt care impune aplicarea elagajului artificial la finalul fazei de
prăjiniș și începutul celei de păriș. Acesta este de preferat să se aplice numai arborilor
potențial de viitor, viguroși (cu diametre mari), care au și creșteri radiale importante,
favorizând închiderea rapidă a rănilor. Se recomandă aplicarea elagajului artificial pe crăci cu
diametrul de maxim 3 cm, ceea ce permite închiderea rapidă a rănilor create și limitarea
mărimii zonei de lemn colorat din interiorul arborelui;
- datorită diferențierii dimensionale a arborilor evidente încă de la vârste mici, alegerea și
însemnarea potențialilor arbori de viitor de stejar roșu se poate face pe parcursul ultimei
89
lucrări de curățiri (când diametrul mediu al arboretului este de 7-8 cm), utilizându-se criteriile
vigoare-calitate-spațiere. Acești arbori, dintre care se vor alege arborii de viitor „autentici” în
faza de păriș, trebuie favorizați în mod obligatoriu prin aplicarea răriturilor de sus puternice
și frecvente, concentrate în jurul lor și care să le permită creșterea liberă, fără concurență la
nivelul coroanelor.
5.2. Contribuţii personale (Personal contributions) Teza de doctorat cuprinde câteva contribuții originale, cum sunt:
- s-a realizat un studiu bibliografic extins privind biologia, ecologia, silvicultura și
creșterea/producția stejarului roșu;
- s-au cercetat modul în care se comportă biometric (diametre, înălțimi, zvelteți, volume,
creșteri diverse) arborii de stejar roșu în condiții de desime/densitate variabile;
- s-a stabilit mărimea maximă a crăcilor elagate artificial care asigură închiderea rapidă a
rănilor și limitarea la maximum a zonei de lemn colorat;
- pe baza rezultatelor obținute s-a propus începerea alegerii și însemnării potențialilor arbori
de viitor cu ocazia ultimei curățiri, efectuată la finele fazei de prăjiniș;
- s-a propus aplicarea ulterioară a unei silviculturi intensive, pe arbore, în jurul exemplarelor
viguroase de stejar roșu, care să fie favorizate prin rărituri de sus puternice și frecvente, care
să le asigure creșterea liberă la nivelul coroanelor.
5.3. Diseminarea rezultatelor (Dissemination of results)
Rezultatele cercetărilor derulate în intervalul 2007-2014 au fost fie publicate, fie
prezentate la diverse manifestări știiințifice, după cum urmează:
A. Lucrări publicate în reviste ISI
Nicolescu, V.N., Sandi, M., Păun, M., 2013: Occlusion of pruning wounds on northern red
oak (Quercus rubra) trees in Romania. Scandinavian Journal of Forest Research, vol. 28(4),
pp. 340-345.
B. Lucrări publicate în reviste indexate în baze de date internaționale (BDI)
Sandi, M., Nicolescu, V.N., 2011: Early biometrical performances on northern red oak
(Quercus rubra L.) in the south-east of Transylvania (Romania): a case-study. Spanish
Journal of Rural Development (Spania), vol. II, nr. 1, January, pp. 63-70.
90
Sandi, M., Sandi, W., Nicolescu, V.N., 2012: Wood discolouration in relation to wound size
in northern red oak (Quercus rubra L.) trees subject to artificial pruning. Spanish Journal of
Rural Development (Spania), vol. III, nr. 1, pp. 53-60.
C. Lucrări prezentate la simpozioane și conferințe internaționale
Sandi, M., 2010: Early silviculture of young northern red oak (Quercus rubra L.) stands, a
compulsory combination of various tending operations. International Symposium ”Forest and
Sustainable Development”, Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere, Brașov.
Sandi, M., Nicolescu, V.N., Șimon, D.C., Boyancé, H., Șinca, I.C., 2014: New results on
early biometrical performances of northern red oak (Quercus rubra L.) in the south-east of
Transilvania–Romania. International Symposium ”Forest and Sustainable Development”,
Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere, Brașov.
5.4. Recomandări preliminare pentru producţie (Preliminary recommendations for practical silviculture)
Utilizând rezultatele obținute din cercetările începute în anul 2007 considerăm că pot
fi propuse pentru producție, în mod preliminar, următoarele:
- reducerea desimii inițiale a plantațiilor cu stejar roșu dominant până la 2.500 (2 x 2 m)
puieți/ha, limitându-se în acest fel și cheltuielile pentru instalarea și întreținerea culturilor
tinere;
- aplicarea de curățiri puternice, combinate cu aplicarea elagajului artificial la ramurile cu
diametre până la 3 cm, situate pe arborii potențial de viitor aleși și însemnați pe baza
criteriilor vigoare-calitate-spațiere la finele fazei de prăjiniș;
- practicarea unei silviculturi intensive, pe arbore, care să includă aplicarea unor rărituri de sus
puternice și frecvente, concentrate în jurul arborilor de viitor „autentici” aleși în timpul fazei
de păriș dintre cei potențial de viitor, pe baza acelorași criterii.
5.5. Direcţii viitoare de cercetare (Directions for future research)
Rezultatele obținute în arboretele cu stejar roșu cercetate, bazate pe numeroase
realizări în domeniu din diverse țări europene, au indicat faptul că este în mod imperios
necesară armonizarea silviculturii noastre cu cea central și vest europeană. Din acest motiv,
opinăm că devine important să se cerceteze și la noi, pe o scară mai largă:
1. Desimile/densitățile optime ale arboretelor de stejar roșu pure sau amestecate.
91
2. Intensitățile optime, sub raport tehnic și economic, ale lucrărilor de îngrijire (curățiri și, mai
ales, rărituri), aplicabile arboretelor pure și amestecate de stejar roșu. Exprimarea
intensităților optime ar trebui să se facă nu ca % din volumul pe picior, ci în raport cu desimea
(N/ha) sau densitatea (G/ha) optime.
3. Posibilitățile reale de aplicare a silviculturii pe arbore în arborete de stejar roșu, începând
din stadii tinere de dezvoltare.
92
BIBLIOGRAFIE (REFERENCES)
1. AFOCEL-ARMEF, 1990: Reboisement aidés financièrement par l’Etat: quelles caractéristiques techniques? Informations-Forêt no. 2, fascicule 389.
2. Arend, J.L., Scholz, H.F. 1969: Oak forests of the Lake States and their management. USDA, Forest Service, Research Paper NC-31, North Central Forest Experiment Station, St. Paul, Minnesota.
3. Assmaa, A., Said, L., Najib, G., 2011: Production, croissance et modèles de conduite sylvicoles des principales essences (le pin maritime et le pin d’Alep) de reboisement au Maroc. Kastamonu University, Journal of Forestry Faculty, 11(1), pp. 68-84.
4. Bary-Lenger, A., Evrard, R., Gathy, P., 1988: La forêt-Ecologie-Gestion-Economie-Conservation. Editions du Perron, Liège, 619 p.
5. Bolte, A., Eisenhauer, D.R., Ehrhart, H.P., Gross, J., Hanewinkel, M., Kölling, C., Profft, I., Rohde, M., Röhe, P., Amereller, K., 2009: Klimawandel und Forstwirtschaft – Übereinstimmungen und Unterscheide bei der Einschätzung der Anpassungsnotwendigkeiten und Anpassungsstrategien der Bundedländer. Landbauforschung Völkenrode, vol. 59(4), pp. 269-278.
6. Bornebusch, C.H., 1945: Rodeg i Dansk Skovbrug. Forstlige Forsoksvaesen i Danmark, 15, pp. 357-396.
7. Boucek, B., 1958: Dub cerveny. Lesnická prace, vol. 32(5), pp. 202-206. 8. Boudru, M. 1978: La culture du chêne rouge d’Amérique (Quercus rubra L.) en Belgique. In:
Symposium feuillus précieux, Exposes, INRA, Nancy-Champenoux, pp. 197-206. 9. Boudru, M., 1989: Le chêne rouge d’Amérique. În: Boudru, M.: Forêt et sylviculture:
sylviculture appliquée. Les presses agronomiques de Gembloux, Gembloux, pp. 144-157. 10. Chiriță, C., Vlad, I., Păunescu, C., Pătrășcoiu, N., Roșu, C., Iancu, I., 1977: Stațiuni forestiere.
Editura Academiei Republicii Socialiste România, București. 11. Courraud, R., 1983: 2 exemples de plantation de chêne rouge d’Amérique à faible densité.
Forêt-Entreprise no. 14, octobre, pp. 16-21. 12. Crave, M.F., 1991: Chêne rouge d’Amérique: priorité aux éclaircies. Forêt-Entreprise, nr. 73,
pp. 12-15. 13. CRPF, 2005: Schéma régional de gestion sylvicole. Centre Régional de la Propriété Forestière
d’Aquitaine, Bordeaux. 14. CRPF, 2007: Le chêne rouge d’Amérique. Fiche essence. Centre Régional de la Propriété
Forestière de Poitou-Charentes, Smarves. 15. Dannfelt, M.J., 1943: Rodeken som skogstrad I Sydsverige. Skogsagaren, 19, pp. 26-29. 16. Della-Bianca, L., 1983: Effect of intensive cleaning on natural pruning in the southern
Appalachians. Forest Science, 29 (1), pp. 27-32. 17. Dey, D.C., Miller, G.W., Kabrick, J.M., 2008: Sustaining northern red oak forests: managing
oak from regeneration to canopy dominance in mature stands. In: R.L. Deal (Ed.): Proceedings of the 2007 National Silviculture Workshop “Integrated restoration of forested ecosystems to achieve multiresource benefits”, Ketchikan, Alaska, 7-10 May 2007, USDA Forest Service, General Technical Report no. PNW-GTR-733, Pacific Northwest Research Station, pp. 91-105.
18. Dimov, L.D., Chambers, J.L, Lockhart, B.R., 2008: Five-year radial growth of red oaks in mixed bottomland hardwood stands. Forest Ecology and Management, vol. 255(7), pp. 2790-2800.
19. Dreimanis, A., Šulcs, V., 2006: Stands of red oak Quercus rubra L. in Skede forest district. Latvijas Lauksaimniecības Universitāte-Raksti, no. 17, pp. 78-87.
20. Dumitriu-Tătăranu, I. (coord.), 1960: Arbori și arbuști forestieri și ornamentali cultivați în R.P.R. Editura Agro-Silvică, București.
21. Dumitriu-Tătăranu, I., 1984: Îndrumări tehnice pentru extinderea în cultură a speciilor lemnoase exotice. Ministerul Silviculturii, București.
93
22. Dumitriu-Tătăranu, I., Costea, A. (coord.), 1988: Compatibilitatea ecologică și silvoproductivă a unor specii lemnoase exotice în R.S. România. Zone de cultură. Centrul de material didactic și propagandă agricolă, Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, București.
23. Duyck, D., 2008: Sylviculture des feuillus à croissance rapide. Site: http://www.foretpriveefrancaise.com/data/info/222917-Eclaircie_feuillus_divers.pdf.
24. EUFORGEN, 2006: Forest Management Network. Summary of the second meeting. Bucharest, Romania, 23-25 November 2006. EUFORGEN, Rome.
25. Evans, J., 1984. Silviculture of broadleaved woodland. Forestry Commission Bulletin 62, HMSO, London.
26. Gava, M. 1961: Stejarul roşu (Quercus borealis L.) în făgete. Revista pădurilor, nr. 2, pp. 81-85.
27. Gelpe, J., Lemoine, B., Pilard-Landeau, B., Timbal, J., 1986: Le chêne rouge d’Amérique (Quercus rubra L. = Quercus borealis Michx.) dans le sud-ouest de la France. Revue Forestière Française, XXXVIII (1), pp. 27-40.
28. Giefing, D.F., Pikulik, J., Szczawiński, D., 2011: Reakcje biologiczne dębów na podkrzesywanie. Sylwan, 155, 1, pp. 3-9.
29. Giurgiu, V., Decei, I., Drăghiciu, D., 2004: Metode și tabele dendrometrice. Editura Ceres, București.
30. Haralamb, At., 1967: Cultura speciilor forestiere. Ediţia a III-a. Editura Agro-Silvică, Bucureşti.
31. Hart, C. 1994: Practical forestry for the agent and surveyor. Alan Sutton Publishing Ltd., Stroud.
32. Hemery, G., 2008: Forest management and silvicultural responses to projected climate change impacts on European broadleaved trees and forests. International Forestry Review, vol. 10(4), pp. 591-607.
33. Hermann, R.K. 1987: North American tree species in Europe. Journal of Forestry 85 (12), pp. 27-32.
34. Hubert, M. Courraud, R., 1998: Elagage et tailles de formation des arbres forestiers. 2e édition. Institut pour développement forestier, Paris.
35. Hubert, M., 1980: Le merisier, arbre à bois. Institut pour le développement forestier, Paris. 36. Hubert, M., 1994: Tailles de formation et élagage. În: J. Timbal, A. Kremer, N. le Goff și G.
Nepveu (Ed.), Le chêne rouge d’Amérique, INRA, Paris, pp. 247-253. 37. Hugon, D., 1994: L’elagage a grande hauteur. Silva Belgica, 1, pp. 35-40. 38. IDF, 1979: Le chêne rouge d’Amérique. Introduction à un project d’étude de l’amélioration
de cette essence. Bulletin de la vulgarisation forestière, aprilie, pp. 35-40. 39. IDT, 1961: Stejarul roşu. In: Realizări noi în cultura speciilor forestiere repede crescătoare,
Institutul de Documentare Tehnică, Bucureşti, pp. 75-79. 40. Ionescu, Al., Lăzărescu, C., 1966: Stejar roşu. În: Al. Ionescu și C. Lăzărescu: Duglasul, pinul
strob şi stejarul roşu în culturile din Republica Socialistă România, Centrul de documentare tehnică pentru economia forestieră, București, pp. 107-128.
41. Jacamon, M. 1987: Guide de Dendrologie. Tome II. Feuillus. Ecole Nationale du Génie Rural, des Eaux et des Forêts, Nancy.
42. Jenner, X., 1993: Le chêne rouge d’Amérique (Quercus rubra L.). Forêts de France, nr. 367, pp. 18-20.
43. Joyce, P.M., Huss, J., Pfeifer, A., McCarthy, R., Hendrik, E., 1998: Growing broadleaves. Silvicultural guidelines for ash, sycamore, wild cherry, beech and oak in Ireland. COFORD, Dublin.
44. Kremer, A., 1979: Le chêne rouge d’Amérique. Bulletin de la Vulgarisation Forestière, avril, pp. 35-40.
45. Kremer, A., Destremau, D.X., 1984: Les chênes d’Amérique. Afocel-Armef, Informations-Forêt, no. 2, pp. 151-161.
46. Lanier, L., 1986: Précis de Sylviculture. Ecole Nationale du Génie Rural, des Eaux et des Forêts, Nancy.
94
47. Lanier, L., Keller, R., Kremer, A., 1980: Le chêne rouge d’Amérique (Quercus rubra L.) en France. Revue Forestière Française, XXXII (5), pp. 419-451.
48. Lenz, O., Nogler, P., Schär, E., 1991: L’élagage et la qualité des bois d’Épicea (Picea abies Karst.) et du Sapin blanc (Abies alba Mill.) de peuplements réguliers du Plateau suisse. Berichte des Eidgenössischen Forschunganstalt für Wald, Schnee und Landschaft, Birmensdorf.
49. Lohrey, R.E., 1963: Healing time for pruning wounds in a red pine plantation. Research Note LS-24, USDA Forest Service, Lake States Forest Experiment Station, St. Paul, Minnesota.
50. Lorent, V., Wouters, Ph. de, 2000: Le chêne rouge d’Amérique (Quercus rubra), Morphologie et écologie. Essence. Fiche technique no. 3. Silva Belgica, 107(5), pp. I-IV.
51. Lorent, V., de Wouters, Ph., 2001: Le bois de chêne rouge d’Amérique. Essence. Fiche technique no. 3. Silva Belgica, 108(5), pp. I-II.
52. Lyebye, S., 1942: Rodeg. Dansk Skovforeningens Tidsskrift, 27 (7), pp. 293-325. 53. Mayer-Wegelin, H, 1952: Das Aufästen der Waldbäume. Verlag M&H. Schaper, Hannover. 54. Mayer-Wegelin, H., 1936: Ästung. M. & H. Schaper, Hanover. 55. Negulescu, E., Săvulescu, Al., 1957: Dendrologie. Editura Agro-Silvică de Stat, București. 56. Negulescu, E.G., Săvulescu, Al., 1965: Dendrologie. Ediția a II-a. Editura Agro-Silvică,
București. 57. Nicolescu, N., 1996: Considerații privind modelele de conducere a arboretelor de stejar roșu
din unele țări europene și SUA. Revista pădurilor, 1, pp. 11-15. 58. Nicolescu, V.N., 1997: Cercetări privind particularitățile silviculturale și modalitățile de
conducere a arboretelor artificiale cu specii exotice din Câmpia de Vest (Ocolul silvic Săcueni). Teză de doctorat. Universitatea „Transilvania” din Brașov, Brașov.
59. Nicolescu, V.D., Păcurar, V.D., Ciubotaru, A., Buzatu, I.D., Ungureanu, D., Dănescu, A., 2009: Artificial pruning of common ash (Fraxinus excelsior L.): preliminary results and recommendations. Revista pădurilor, 125 (5), pp. 10-14.
60. Nicolescu, V.N., Ciubotaru, A., Păcurar, V., Pătrăucean, A., Crişan, V.E., 2010a: Cireşul pădureţ (Prunus avium L.). Ghid silvicultural. Universitatea „Transilvania” din Braşov.
61. Nicolescu, V.N., Ciubotaru, A., Păcurar, V., Pătrăucean, A., Crişan, V.E., 2010b: Frasinul comun (Fraxinus excelsior L.). Ghid silvicultural. Universitatea „Transilvania” din Braşov.
62. Nicolescu, V.N., Ciubotaru, A., Păcurar, V., Pătrăucean, A., Crişan, V.E., 2010c: Paltinul de munte (Acer pseudoplatanus L.). Ghid silvicultural. Universitatea „Transilvania” din Braşov.
63. Nicolescu, V.N., Kruch, J., 2009: Cercetări privind efectele aplicării lucrărilor silvotehnice asupra arborilor tineri de cireş sălbatic (Prunus avium L.). Revista pădurilor, 3, pp. 8-16.
64. NNEXT, 2014: Memorandum of Understanding of COST Action FP1403 Non-native tree species for European forests: experiences, risks and opportunities (NNEXT). Brussels.
65. o’Hara, K., 2007: Pruning wounds and occlusion: a long-standing conundrum in forestry. Journal of Forestry, April/May, pp. 131-138.
66. o’Hara, K., Buckland, P.A., 1996: Prediction of pruning wound occlusion and defect core in ponderosa pine. Western Journal of Applied Forestry, 11, pp. 40-43.
67. Pașcovschi, S., Leandru, V., 1958: Tipuri de pădure din Republica Populară Romînă. Editura Agro-Silvică de Stat, București.
68. Paşcovschi, S., Purcelean, Şt., 1954: Stejarul roşu. In: Îndrumări tehnice pentru cultura speciilor lemnoase exotice, Editura Agro-Silvică de Stat, Bucureşti, pp. 43-49.
69. Petruncio, M., Briggs, D., Barbour, R.J., 1997: Predicting pruned branch occlusion in young coastal Douglas-fir. Canadian Journal of Forest Research, 27, pp. 1074-1082.
70. Piat, J., 2004: Le diagnostic: un préalable indispensable à la taille ou l’élagage des feuillus à objectif de production. RenDez-Vous Technique, 6, pp. 8-12.
71. Plaisance, G., 1978: Le chêne rouge d’Amérique. Bulletin de la Vulgarisation Forestière no. 78/1-2, pp. 23-31.
72. Polge, A., Zahnd, E., 1981: Le chêne rouge d’Amérique en Alsace. Revue Forestière Française XXXIII (3), pp. 195-216.
73. Pryor, S., 1985: The silviculture and yield of wild cherry or gean (Prunus avium L.). Quarterly Journal of Forestry, 2, pp. 95-109.
95
74. Rédei, K., Veperdi, I., Csiha, I., 2007: Yield of red oak stands in the Nyírség forest region (Eastern Hungary). Silva Lusitanica, vol. 15 (1), pp. 79-87.
75. Riepšas, E., Straigyte, L., 2008: Invasiveness and ecological effects of red oak (Quercus rubra L.) in Lithuanian forests. Baltic Forestry, vol 14 (2), pp. 122-130.
76. Rondeux, J., Thibaut, A., Claessens, H., 1999. Comment estimer la productivité des peuplements de chêne rouge d’Amérique en Moyenne et Haute Belgique? Centre de Recherche et de Promotion Forestières – Section Ecologie, Faculté Universitaire des Sciences agronomiques de Gembloux, Gembloux.
77. Roth, E.R., 1948: Healing and defects following oak pruning. Journal of Forestry, 46, pp. 500-504.
78. Sander, I.L., 1965. Northern red oak (Quercus rubra L.). In: Fowells, H.A. (coord.): Silvics of forest trees of the United States, USDA, Forest Service, Agriculture Handbook no. 271, Washington, D.C., pp. 588-592.
79. Sander, I.L., 1990. Northern red oak (Quercus rubra L.). In: Burns, R.M., Honkala, B.H. (coord): Silvics of North America. Vol. 2. Hardwoods. USDA, Forest Service, Agriculture Handbook no. 654, Washington, D.C., pp. 727-733.
80. Sandi, M., Sandi, W., Nicolescu, V.N., 2012: Wood discolouration in relation to wound size in northern red oak (Quercus rubra L.) trees subject to artificial pruning. Spanish Journal of Rural Development, III (1), pp. 53-60.
81. Savill, P.S., 1991: The silviculture of trees used in British forestry. CAB International, Wallingford.
82. Savill, P.S., 2013: The silviculture of trees used in British forestry. 2nd edition. CAB International, Wallingford and Boston.
83. Schatz, U., Heräjärvi, H., Kannisto, K., Rantatalo, M., 2008. Influence of saw and secateur pruning on stem discolouration, wound cicatrisation and diameter growth of Betula pendula. Silva Fennica 42 (2), pp. 295-305.
84. Schulenburg, K., 1966: Untersuchungen über Wasserreiserbildung an der Roteiche (Quercus borealis Michaux). Archiv für Forstwesen, 15 (10), pp. 1074-1091.
85. Scohy, J.-P., 1991: La sylviculture du hêtre. Silva Belgica, 5, pp. 49-55. 86. Shifley, S.R., Brad Smith, W. 1982: Diameter growth, survival, and volume estimates for
Missouri trees. USDA, Forest Service, Research Note NC-292, North Central Forest Experiment Station, St. Paul, Minnesota.
87. Shigo, A.L., 1984: Tree decay and pruning. Arboricultural Journal, nr. 8, pp. 1-12. 88. Soutrenon, A., 1990a: L’élagage artificiel et les éventuels risques phytosanitaires chez les
feuillus. Le point actuel. CEMAGREF, Grenoble. 89. Soutrenon, A., 1990b: L’élagage artificiel et les éventuels risques phytosanitaires chez les
feuillus. Le point actuel. Forêts de France, no. 335, pp. 21-23. 90. Soutrenon, A., 1991a: Elagage artificiel et problèmes phytosanitaires chez les feuillus.
Bulletin technique de l’ONF, no. 19, Janvier, pp. 57-68. 91. Soutrenon, A., 1991b: Elagage artificiel et problèmes phytosanitaires chez les feuillus.
CEMAGREF, Grenoble. 92. Soutrenon, A., 1993: Eléments complémentaires sur les risques phytosanitaires après élagage
artificiel des feuillus. La forêt privée, no. 211, pp. 64-73. 93. Soutrenon, A., 1996: Périodes d’élagage et traitement des plaies sur feuillus. La forêt privée,
no. 227, pp. 25-38. 94. Springmann, S., Rogers, R., Spiecker, H., 2011: Impact of artificial pruning on growth and
secondary shoot development of wild cherry (Prunus avium L.). Forest Ecology and Management, 261, 3, pp. 764-769.
95. Stănescu, V., 1979: Dendrologie. Editura didactică şi pedagogică, București. 96. Stănescu, V., Şofletea, N., Popescu, O., 1997: Flora forestieră lemnoasă a României. Editura
Ceres, Bucureşti. 97. Şofletea, N., Curtu, L., 2007: Dendrologie. Editura Universităţii „Transilvania”, Brașov. 98. Târziu, D.R., 2008: Pedologie generală și forestieră. Editura Universităţii „Transilvania”,
Brașov.
96
99. Târziu, D.R., Spârchez, Gh., 2013: Soluri și stațiuni forestiere. Editura Universităţii Transilvania, Brașov.
100. Thill, A., 1994: La sylviculture du chêne rouge d’Amérique en Belgique. In: J. Timbal, A. Kremer, N. le Goff & G. Nepveu (Eds.): Le chêne rouge d’Amérique, INRA, Paris, pp. 254-264.
101. Timbal, J., Kremer, A., le Goff, N., Nepveu, G., (Ed.), 1994: Le chêne rouge d’Amérique. INRA.
102. Tutin, E.G. (Ed.), 1993: Flora Europaea. Vol. I Psilotaceae to Platanaceae. Cambridge University Press, Cambridge.
103. Vansteenkiste, D., Boever, L. de, Acker, J. van, 2005: Alternative processing solutions for red oak (Quercus rubra) from converted forests in Flanders, Belgium. Lignovisionen, vol. 9, pp. 13-26.
104. Wahlenberg, W.G., 1946: Longleaf pine. Charles Lathrop Foundation & Forest Service, U.S. Department of Agriculture, Washington.
105. Wahlenberg, W.G., 1960: Loblolly pine. The School of Forestry, Duke University, Durham.
106. Ward, J.S., 2009: Intensity of precommercial crop tree release increases diameter growth and survival of upland oaks. Canadian Journal of Forest Research, 39 (1), pp. 118-130.
107. ***, 1981: Cultiver les arbres feuillus pour recolter du bois de qualité. IDF, Paris. 108. ***, 2000: Norme tehnice privind compoziții, scheme și tehnologii de regenerare a
pădurilor și de împădurire a terenurilor degradate. Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, București.
97
Rezumat
Stejarul roșu (Quercus rubra L.) este cea mai importantă specie de foioase nord-americane introdusă de peste trei secole în Europa. Aceasta ocupă în prezent cca 220.000 ha și poate constitui o soluție importantă pentru silvicultura viitorului în Europa, datorită capacității de adaptare la schimbări climatice. În acest context, scopul principal al cercetărilor realizate în teza de doctorat a fost stabilirea, pe baza cercetărilor proprii, în comparație cu rezultate obținute în alte țări europene și în arealul natural, a diverselor efecte ale aplicarii lucrărilor de curățiri, taierilor de formare a coroanelor și elagajului artificial asupra creșterii și producției arborilor individuali si asupra calității lemnului de stejar roșu (viteza de închidere a rănilor, în corelație cu prezența coloratiilor anormale, a putregaiului etc.). Lucrările au fost realizate în cinci arborete cu stejar roșu cu vârste diferite, principalele concluzii rezultate în urma cercetărilor fiind următoarele: - culturile pure sau amestecate cu stejar roșu au fost instalate cu desimi (N/ha) mult mai mari decât cele recomandate în ultimele decenii în țări europene cu tradiție forestieră îndelungată (Franța, Belgia, Germania); - datorită desimilor mari la instalare, precum și neefectuării sau aplicării unor lucrări de îngrijire și conducere cu intensități reduse, nefavorabile creșterii și dezvoltării stejarului roșu, arboretele studiate au prezentat desimi și densități (G/ha) ridicate; - diametrele și înălțimile medii realizate de arborii de stejar roșu confirmă caracterul de specie repede crescătoare atribuit acesteia; - creșterea în diametru a arborilor a fost cea mai semnificativă în cazul exemplarelor care au prezentat cele mai mari diametre la începerea cercetărilor; - arborii cei mai groși prezintă și cele mai mari coroane (caractere corelate foarte semnificativ), ceea ce face ca aceste criterii să fie utilizate în mod obligatoriu pentru alegerea potențialilor arbori de viitor cu ocazia aplicării ultimei curățiri; - chiar dacă este crescut în condiții de desime/densitate ridicate, stejarul roșu nu se elaghează perfect (crăcile de la baza tulpinii se pot usca, însă rămân atașate de trunchi, reducând valoarea de piață a lemnului), fapt care impune aplicarea elagajului artificial la finalul fazei de prăjiniș și începutul celei de păriș. Acesta este de preferat să se aplice numai arborilor potențial de viitor, viguroși (cu diametre mari), care au și creșteri radiale importante, favorizând închiderea rapidă a rănilor. Se recomandă aplicarea elagajului artificial pe crăci cu diametrul de maxim 3 cm, ceea ce permite închiderea rapidă a rănilor create și limitarea mărimii zonei de lemn colorat din interiorul arborelui; - datorită diferențierii dimensionale a arborilor evidente încă de la vârste mici, alegerea și însemnarea potențialilor arbori de viitor de stejar roșu se poate face pe parcursul ultimei lucrări de curățiri (când diametrul mediu al arboretului este de 7-8 cm), utilizându-se criteriile vigoare-calitate-spațiere. Acești arbori, dintre care se vor alege arborii de viitor „autentici” în faza de păriș, trebuie favorizați în mod obligatoriu prin aplicarea răriturilor de sus puternice și frecvente, concentrate în jurul lor și care să le permită creșterea liberă, fără concurență la nivelul coroanelor. Cuvinte cheie: stejar roșu, creștere, producție, curățiri, elagaj artificial
98
Abstract
Northern red oak (Quercus rubra L.) is the most important North-American broadleaved tree species introduced in Europe since over three centuries ago. It currently covers about 220,000 ha and can represent an important solution for the future silviculture in Europe, owing to its adaptive capacity to climate changes. In this context, the main aim of the Ph.D. thesis was to define, based on own research, compared to the results produced in other European countries and in the natural range, different effects of cleaning-respacing, formative shaping as well as artificial pruning on growth and yield of individual trees and on wood quality of northern red oaks (e.g. speed of wound closure, in relation to the presence of discolouration, of rot, etc.). The fieldworks have been performed in five northern red oak stands with different ages, the main conclusions resulting from the data analysis being as follows: - the stocking (no. of trees/ha) of such stands was much higher than the ones recommended in European countries (e.g., France, Belgium, Germany) with long forestry traditions in the last decades; - owing to the high initial stocking, as well as non-intervention or application of low intensity tending operations, not favourable to the growth and development of northern red oak trees, the five stands have shown high stocking and density (sq.m/ha); - based on the diameters and heights of individual northern red oak trees, the label of fast-growing tree species is confirmed; - the diameter increment was the most significant in case of the thickest trees at the beginning of fieldwork; - the thickest trees have the largest mean crown diameters, these two features being correlated very significantly; consequently the two criteria should be compulsory used for the selection of potential final crop trees during the last cleaning-respacing intervention; - northern red oak trees are not self-pruned perfectly, even grown in very dense stands (lower branches can die-off, but remain attached to the trunk and reduce the commercial value of wood); such fact imposes the application of artificial pruning at the end of thicket phase-beginning of pole phase. This intervention should be performed only on vigorous (thickest) potential final crop trees, which also show important radial increments, favouring the quick closure of wounds. The target diameter of branches to prune is 3 cm, allowing the quick sealing of wounds and limitation of area of undesired wood discolouration; - the choice of potential final crop trees should be carried out during the last cleaning-respacing (mean diameter: 7-8 cm), using the vigour-quality-spacing criteria. These trees will form the pool of „genuine” final crop trees, selected during the pole stage, and should be favoured by heavy and frequent high thinning, focusing around them and providing a free-growth state at the crown level. Keywords: northern red oak, increment, yield, cleaning-respacing, artificial pruning
99
Curriculum Vitae
Date personale Numele: SANDI Prenumele: Melinda Data naşterii: 19.07. 1984 Starea civilă: Necăsătorită Adresa: Str. Pârâului, nr. 65/A, com. Ghidfalău, jud.
Covasna Telefon: + (40) 0745 021941 e-mail: [email protected]; [email protected] Studii: 1999–2003 Liceul Tehnologic Reformat „Szekely Miko”, Sf.
Gheorghe, jud. Covasna 2003-2008 Inginer silvic, Facultatea de Silvicultură şi
Exploatări Forestiere, Universitatea „Transilvania” din Braşov
2009-prezent Doctorand, Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere, Universitatea „Transilvania” din Braşov
2008-prezent Inginer, Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele, jud. Brașov
Limbi străine:
Engleză: citit, scris, vorbit – nivel mediu Altele: Permis de conducere cat. B (2002)
Atestat de Informatică Utilizator curent Microsoft Office (Word, Excel, PowerPoint) Diploma de curs AutoCad–2D (Universitatea “Transilvania” din Brașov, 2009)
Publicaţii A. Lucrări prezentate în reviste ISI: 1
B. Lucrări publicate în reviste indexate în baze de date internaţionale (BDI): 2 (ambele ca
prim autor)
C. Lucrări prezentate la simpozioane şi conferinţe internaţionale: 2 (prim autor)
100
Curriculum Vitae Personal data: Name: SANDI Surname: Melinda Date of birth: 19.07. 1984 Marital status: Single Home address: Str. Pârâului, nr. 65/A, Com. Ghidfalău, jud.
Covasna, Romania Mobile phone: + (40) 0745 021941 E-mail address: [email protected]; [email protected] Studies: 1999–2003 Technological High School „Szekely Miko”, Sf.
Gheorghe, Covasna County 2003-2008 B.Sc. (For.), Faculty of Silviculture and Forest
Engineering, „Transilvania” University of Braşov 2009-present Ph.D Candidate, Faculty of Silviculture and
Forest Engineering, „Transilvania” University of Braşov
2008-present Forest engineer, Local Private Forest District Săcele, Brașov County
Foreign languages: English: read, written, spoken – average level Other skills: Driving Licence B category (2002)
Computing Diploma Current user of Microsoft Office (Word, Excel, PowerPoint) Diploma of AutoCad–2D (University “Transilvania” of Brașov, 2009)
Publications A. Papers published in ISI journals: 1 B. Papers published in journals reviewed in international databases (IDB CabDirect): 2 (both as senior author) C. Papers presented at international symposia or conferences: 2 (senior author)
