UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” SIBIU Facultatea de Litere �i Arte

SUBSTRATUL MITIC

ÎN PROZA LUI IOAN SLAVICI �I LIVIU REBREANU

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

Conducător �tiin�ific: Prof. univ. dr. ANA SELEJAN Doctorand: ANA MARIA BEDREAGĂ (JOARZĂ)

SIBIU 2010

2

CUPRINS

ARGUMENT

PARTEA ÎNTÂI MITOCRITICA, O ALTĂ PERSPECTIVĂ ASUPRA TEXTULUI

NARATIV

Capitolul I. Mitanaliză? Mitocritică?

Capitolul II. Întemeierea metodei

II.1. De la antropologie culturală şi psihologie abisală la “noua critică” II.2. Privire generală

asupra metodelor de cercetare înrudite cu mitocritica II.3. Gilbert Durand, întemeietorul metodei

II.4.Concluzii

Capitolul III. Mitocritica: instrumente, tehnici, finalităŃi

III.1. Conceptele criticii mitic-arhetipale: mitul, mitemul, arhetipul �i simbolul III.2. Descrierea

metodei III.3. Un exemplu de aplicare a mitocriticii III.4.Concluzii

Capitolul IV. Mitocritica în spaŃiul românesc

V. Concluzii

Note bibliografice

PARTEA A DOUA SCENARII MITICE ÎN PROZA LUI IOAN SLAVICI

Capitolul I. Proza lui Ioan Slavici: receptare tradi�ională şi receptare mitocritică

Capitolul II. Scenariul luptei cu balaurul în nuvela Moara cu noroc

II.1. Decorul mitic: moara, locul malefic prin excelen�ă II.2. Lică, „balaurul” înzestrat cu

trăsăturile demonului cre�tin II.3. Celelalte personaje mitofore ale nuvelei: Ghi�ă, Ana, Pintea

II.4. Miteme latente în Moara cu noroc: principiul haosului amenin�ă ordinea, legarea magico-

erotică a „balaurului”, biruirea răului II.5. Transformarea haosului în cosmos, un mitem din

acela�i tip de scenariu ocultat în nuvela Vatra părăsită II.6. Concluzii

Capitolul III.O nuvelă în care apar credin�ele populare despre comori

III.1. Du�u, omul ispitit de Diavol III.2. Arhetipul labirintului �i degradarea scenariului eroic

III.3.Concluzii

Capitolul IV. Mitul ca sursă a fantasticului în nuvela Hanul ciorilor

IV.1. Două motive în prolog: casa pustie şi banul spurcat IV.2. Întâlnirea cu Diavolul, o formă de

iniŃiere IV.3. Concluzii

Capitolul V. Mitul lui Iovan Iorgovan şi al fetei sălbatice în nuvela Pădureanca

Capitolul VI. Scenarii ini�iatice în romanul Mara

3

VI.1. Un mitem latent: expunerea pe apă a copilului cu destin excep�ional VI.2. IniŃierea lui

Trică în breasla cojocarilor şi Verboncul VI.3. IniŃierea lui NaŃl şi riturile practicate în cadrul

breslelor VI.4. IniŃierea Persidei �i mitul iubirii pasiune VI.5. Un personaj mitofor: Burdea,

Diavolul care corupe VI. 6. Concluzii

Capitolul VII. Mitul lui Oedip în nuvela Pădureanca �i în romanul Mara

VII.1. Complexul lui Oedip în proza lui Ioan Slavici VII.2. Miteme din scenariul lui Oedip

pulverizate în Pădureanca �i Mara VII.2.1. Copilul malefic: Pupăză �i Bandi VII.2.2. Paricidul

�i incestul VII.2.3. Miasma �i holera VII.3. Concluzii

VIII. Concluzii

Note bibliografice PARTEA A TREIA SUBSTRATUL MITIC ÎN ROMANELE LUI LIVIU REBREANU

Capitolul I. Romanele lui Liviu Rebreanu: receptare tradi�ională şi receptare mitocritică

Capitolul II.Romanul mitic Adam �i Eva

II.1. Metempsihoza �i mitul adroginului II.2. Scenariul rebreian a privi, a iubi, a muri II.3.

Elemente mitice în crearea atmosferei din primele patru capitole II.4. Concluzii

Capitolul III. Ciuleandra �i ritualul dionisiac

III.1. Coregrafia ritului dionisiac: extazul dansului �i crima III.2. Personajele mitofore între

cultlul dionisiac �i apocalipsa cre�tină III.3. Concluzii

Capitolul IV. Substratul apocaliptic al Răscoalei

IV.1.Un topos dual IV.2. Personajele mitofore IV.2.1. Anton, profetul IV.2.2. Nadina Iuga,

Marea Desfrânată IV.2.3. Anghelina, mama urmărită de balaur IV.2.4. Succedanee ale fiarei în

roman IV.3. Scenariul apocaliptic al Răscoalei IV.4. Concluzii

Capitolul V. Destinul mitic al lui Apostol Bologa

V.1. Apostol Bologa, un destin cristic? V.2. Via�a Sfântului Apostol Pavel �i destinul lui

Apostol Bologa V.3. Concluzii

Capitolul VI. Critica criticii mitic-arhetipale a romanului Ion

VI.1. Consensul opinilor în legătură cu decorul mitic: Pripasul, un spa�iu desacralizat VI.2.

Galeria de personaje mitofore a romanului VI.3. Între mitul Geei �i scenariul luptei cu balaurul

VI.4. Concluzii

VII. Concluzii

Note bibliografice

CONCLUZII FINALE

BIBLIOGRAFIE

4

REZUMAT

Lucrarea Substratul mitic în proza lui Ioan Slavici �i Liviu Rebreanu î�i

propune o abordare mitocritică a beletristicii celor doi autori, pornind de la premisa că

miticul poate fi o modalitate incon�tientă de ordonare a semnifica�iilor textuale iar

relevarea unui astfel de substrat poate oferi o nouă perspectivă interpretativă asupra

textului narativ.

Prima parte a acestei lucrări, intitulată Mitocritica, o altă perspectivă asupra

textului narativ, este o prezentare teoretică a acestei grile de lectură dar oferă în

acela�i timp o privire generală despre întemeierea metodei �i utilizarea ei în critica

literară românească. În primul capitol Mitanaliză? Mitocritică? am oferit o defini�ie

generală a metodei �i am prezentat limitele acestei grile de interpretare. De asemenea,

mi-am stabilit pozi�ia fa�ă de cei doi termeni: maitanaliză �i mitocritică. De�i Gilbert

Durand diferen�iază cele două concepte, în critica românească există tendin�a de a

considera cei doi termeni sinonimi. Gilbert Durand în Figuri mitice �i chipuri ale operei

define�te mitocritica drept o ramură a criticii literare iar mitanaliza drept o metodă

�tiin�ifică de studiere a miturilor având finalitate sociologică �i filosofică. În spa�iul

cultural românesc mai mul�i autori consideră mitocritica �i mitanaliza termeni

sinonimi, iar această tendin�ă particulară e datorată faptului că Ioan Petru Culianu în

primul volum din Studii române�ti î�i define�te metoda de investigare a textului literar

mitanaliză. �i în lucrarea de fa�ă termenii de mitocritică �i mitanaliză, ca �i termenul

generic critică mitic-arhetipală, apar uneori (din considerente stilistice) ca sinonime, dar

nu e aplicată niciodată mitanaliza în sensul pe care Gilbert Durand îl dă termenului.

Capitolul al doilea, Întemeierea metodei, spune, pe scurt, povestea apari�iei

mitocriticii, consecin�ă directă a redescoperirii mitului de către epistemologia modernă

dar �i a repudierii empirismului de către critica universitară. În subcapitolul II.1. De la

antropologie culturală �i psihologie abisală la „noua critică” am trecut în revistă

importante descoperiri ale antropologiei �i psihologiei, domenii care au oferit

instrumentele de lucru ale mitocriticii, vorbind despre contribu�iile lui James George

5

Frazer, Calude Lévi-Strauss, Sigmund Freud, Carl Gustav Jung, Mircea Eliade �i Gaston

Bachelard. Subcapitolul II.2. Privire generală asupra metodelor de cercetare înrudite

cu mitocritica prezintă o succintă evolu�ie a încercărilor de a identifica substratul mitic

al scrierilor literare începând cu grupul ritualiştilor de la Cambridge până la căr�ile lui

Gilbert Durand. Sunt trecute în revistă contribu�iile lui Charles Mauron, precum �i a

altor precursori ca Charles Baudouin, Denis de Rougemont, Joseph Campbell �i Léon

Cellier. Subcapitolul II.3. Gilbert Durand, întemeietorul metodei oferă o prezentare

generală a scrierilor sale, care au meritul de a oferi un instrumentar critic pertinent a

cărui aplicare poate conduce la reale surprize interpretative.

Capitolul al treilea, Mitocritica: instrumente, tehnici, finalită�i, e unul exclusiv

teoretic în care, după ce am definit conceptele pe care le folose�te această grilă de

lectură, i-am descris algoritmul. Pentru că metoda nu are o terminologie proprie ea

utlizează concepte mo�tenite din antropologie, semiotică ori psihologie, acestea sunt

prezentate în subcapitolul III.1. Conceptele criticii mitic-arhetipale: mitul, mitemul,

arhetipul �i simbolul. Am început cu definirea mitului axându-mă pe viziunea lui

Mircea Eliade asupra acestui concept. În continuare am prezentat structura nara�iunii

mitice insistând asupra conceptului de mitem a�a cum l-a definit Claude Lévi-Strauss.

Am prezentat apoi un alt element structural al discursului mitic, arhetipul, termen cu

accep�iuni multiple în diverse domenii culturale, prezentând termenul în accep�iunea

lui C. G. Jung, Mircea Eliade �i Gilbert Durand. Am prezentat apoi conceptul de simbol

în accep�iunile lui Mircea Eliade �i Gilbert Durand, insistând asupra ideii că în viziunea

celor doi simbolul indică ceva transcendent, el fiind un mod indirect de a prezenta lumea

ce face să apară un sens secret instaurat prin redundan�ă. Subcapitolul III.2. Descrierea

metodei prezintă algoritmul acestei grile de lectură. Pe scurt, mitocritica porne�te de la

căutarea imaginilor redundante care vor indica un anumit tip de decor mitic (locul

malefic, cetatea, labirintul, centrul, hotarul, spa�iul sacru, pustiul etc.) �i anumite

atribute ale personajelor ce le conferă statutul de personaj mitofor, fie ca ipostază a unui

arhetip (în�eleptul, mama, copilul, femeia fatală, etc) fie ca întrupare a unui personaj

mitologic (Diavolul, Orfeu, Dionysos, Hermes etc). Odată atributele mitice descoperite se

caută un scenariu mitic analog povestirii realiste �i se demonstrează această analogie

prin eviden�ierea mitemelor pe care textul le actualizează. Subcapitolul III.3. Un

6

exemplu de aplicare a metodei ilustrează teoria expusă anterior prin examenul

mitocritic pe care Gilbert Durand l-a făcut romanului proustian În căutarea timpului

pierdut.

Ultimul capitol al păr�ii întâi, Mitocritica în spa�iul românesc, trece în revistă

contribu�iile criticii române�ti la investigarea substratului mitic al operelor marilor

no�tri scriitori. Pionierul e tot Mircea Eliade cu observa�iile despre prezen�a mitului

insulei ferici�ilor în proza eminesciană. Sunt trecute apoi în revistă cele mai importante

contribu�ii: Alexandru Paleologu, Ovid S. Crohmălniceanu despre Mihail Sadoveanu,

studiile privitoare la mitocritica prozei eliade�ti (Eugen Simion, Doina Ru�ti, Ofelia

Ichim etc.). O contribuŃie importantă e primul volum din Studii române�ti a lui Ioan

Petru Culianu. În ultimul deceniu am observat un interes tot mai crescând al exege�ilor

români pentru această metodă (Mircea Tomu�, Silviu Angelescu, Elisabeta Lăsconi,

Adela Hagiu etc.).

În partea a doua a acestei lucrări, Scenarii mitice în proza lui Ioan Slavici, am

propus o abordare mitocritică a prozei lui Ioan Slavici referindu-mă la Moara cu noroc,

Vatra părăsită în care am identificat miteme din scenariul luptei cu balaurul, Comoara

�i Hanul ciorilor în care am vorbit despre tema ispitirii de către Diavolul, Pădureanca

�i Mara în care am identificat pulverizat scenaiul lui Oedip.

Pentru a stabili stadiul actual al cercetărilor mitanalitice referitoare la proza acestui

autor, în primul capitol, Proza lui Ioan Slavici, receptare tradi�ională �i receptare

mitocritică, am prezentat contribu�iile importante pentru relevarea fondului mitic al

operei lui Ioan Slavici. O foarte importantă contribu�ie îi apar�ine lui Ioan Petru

Culianu prin studiul Nimicirea fără milă în nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici. Un

exerci�iu de mitanaliză apărut ini�ial în 1987 �i reprodus în primul volum din Studii

române�ti (2000). Ioan Petru Culianu consideră că în această poveste apare latent

marele mit al maniheismului. O altă lectură mitocritică apar�ine Elisabetei Lăsconi care

în articolul Moara cu noroc sau biruirea balaurului (2002) identifică în text elemente

din scenariul luptei cu balaurul prezente �i în legenda Sfântului Gheorghe. Aceea�i

autoare abordează �i nuvela Pădureanca ( articolul Pădureanca sau pulverizarea

mitului, 2002) în care identifică ocultate unele ementente din scenariul mitic despre

Iovan Iorgovan �i fata sălbatică.

7

În capitolul al doilea, Scenariul luptei cu balaurul în nuvela Moara cu noroc,

mi-am propus să dezvolt argumenta�ia pentru a demonstra că în acest text apare latent

scenariul mitic al luptei cu un monstru, întruchipare a demonicului, a întunericului �i a

haosului. Am porinit de la definirea arhetipului balaurului, ce exprimă for�ele haotice ale

universului dar �i instinctele primare ale omului. Arhetipul balaurului apare în diferite

mituri, de la cosmogonia babiloniană, la mituri grece�ti �i Biblie, la mitologia română.

Arhetipul balaurului apare cu precădere în două tipuri de scenarii mitice fie ca păzitor al

unei comori, fie ca monstru ce solicită victime sau amenin�ă cu disolu�ia cosmosul,

ordinea, binele �i sfâr�e�te ucis de un zeu demiurg sau de un erou civilizator. Pentru a

defalca în miteme aceste scenarii am pornit de la studiul lui Andrei Oi�teanu (Ordine �i

Haos) despre scenariile mitice cu eroi care răpun un monstru -mituri cosmogonice

(Enuma elish), mituri eroice grece�ti (Tezeu, Iason, Herakles)- �i care au supravie�uit

prin legenda Sfântului Gheorghe. În toate aceste scenarii apar patru miteme: haosul

amenin�ă cosmosul, legarea magico-erotică a monstrului, eroul răpune monstrul, haosul

e transformat în cosmos.

În subcapitolul II.1. Decorul mitic: moara, locul malefic prin excelenŃă, am pornit

de la interpretarea titlului nuvelei ce oferă false indicii asupra spa�iului, moara cu noroc

dovedindu-se a fi un spa�iu nefast. Am corelat motivul norocului prezent în titlu cu

vastă mitologie a sor�ii a poporului român a cărei voce în nuvela lui Ioan Slavici e

bătrâna, mama Anei. Apoi reducând elementele realiste ale descrierii la date simbolice

am descoperit decorul mitic tipic scenariilor cu balauri: spa�iul se împarte în unul al

ordinii, intra muros, al cetă�ii �i unul al haosului, extra muros în imediata vecinătate a

cetă�ii unde sălă�luie�te balaurul. Toate datele simbolice ale peisajului în care e

plasată cârciuma luată în arendă de GhiŃă indică un loc malefic: moara, spaŃiul părăsit,

câmpia pustie în mijlocul căreia e hanul, străjuită de un copac lovit de trăsnet, cele cinci

cruci din faŃa morii. Am interpretat simbolurile care instituie acest decor mitic, începând

cu simbolul morii care e un topos infernal a�a cum rezultă din legendele populare

române�ti conform cărora moara e inven�ia Diavolului �i Dumnezeu i-a lăsat-o în

stăpânire.

În subcapitolul II.2. Lică, „balaurul” înzestrat cu trăsăturile demonului cre�tin

am arătat că autorul, imaginând „balaurul” (în sensul de agent al răului, reprezentant al

8

haosului ce încearcă să distrugă ordinea mitico-rituală a cominită�ii pe care o

terorizează), pe Lică sămădăul, îl înzestrează cu trăsăturile demonului creştin. Primele

indicii că avem de-a face cu o figură demonică le oferă portretul fizic. Elisabeta Lăsconi a

arătat deja că două elemente ale portretului -biciul �i �erparul- sunt prelungiri ale

identită�ii sale �i, fiind izomorfe imaginii �arpelui, vor deveni simboluri ale naturii sale

demonice. Pe lângă �arpe, în construc�ia acestui personaj, apare simbolul teriomorf al

porcului, animal murdar, lacom, scăpat din Infern. Portretul moral al lui Lică reia toate

caracteristicile demonului cre�tin: răutatea, vanitatea, magnetismul, dezlăn�uirea

sexuală, autoritatea impusă prin teroare. Onomastica sa trimite la o fiin�ă demonică,

Vasiliscul, asociată în cre�tinism Diavolului. Principala trăsătură care îl apropie pe Lică

de arhetipul balaurului e plăcerea de a ucide, nevoia constantă de victime.

În subcapitolul II.3. Celelalte personaje mitofore ale nuvelei: Ghi�ă, Ana, Pintea

am arătat că GhiŃă poartă numele Sfântului Gheorghe ceea ce îl predestinează să

stârpească răul. Ghi�ă e un erou fără voie, nu e stăpânul destinului său �i nu reu�e�te

să înfăptuiască nimic din ceea ce plănuie�te. La final, el se lasă în voia destinului �i

aducâînd jandarmii la moară, îl învinge pe Lică, î�i împline�te menirea. Cu toate

acestea el nu are nimic din prototipul eroului mitic, căci marea deosebire între Moara cu

noroc �i scenariul mitic originar care, cel pu�in în con�tiin�a românească s-a păstrat

viu prin legenda Sfântului Gheorghe, e că din nuvela lui Ioan Slavici lipse�te apoteoza.

Ana se suprapune peste imaginea fecioarei trimisă drept ultimă victimă a balaurului şi pe

care Sfântul Gheorghe o pune să lege balaurul şi să-l ducă în cetate. Rolul acesteia în

scenariul mitic e de a îmblânzi monstrul, tot a�a cum rolul Anei e de a-l seduce pe Lică.

Nu sunt de acord că Ana are pentru Lică o pasiune mistuitoare �i am încercat să infirm

interpretarea lui George Munteanu conform căreia Ana e o Emma Bovary.

În subcapitolul II.4. Miteme latente în Moara cu noroc: principiul haosului

amenin�ă ordinea, legarea magico-erotică a „balaurului”, biruirea răului faptele

personajelor au fost corelate cu mitemele din scenariul luptei cu balaurul. Prin faptele

sale, Lică sfidează ordinea �i încearcă să transforme această lume în haos. Fărădelegile

lui sunt prezentate în ordinea gravită�ii faptelor: de la jefuirea arenda�ului, la crimă �i

profanarea bisericii. Dar pătrunzând în cetate �i mai ales în centrul ei sacru, biserica,

„balaurul” î�i pierde treptat puterea. Rela�ia dintre Lică �i Ana e o manifestare latentă

9

a mitemului legării magico-erotice a balaurului. În general critica literară a văzut în Ana

victima sedusă de Lică, de�i maidegrabă Lică pare sedus de ea. În unele forme degradate

�i ra�ionalizate ale scenariul mitic (basme, legenda Sfântului Gheorghe) se crede că

balaurul �ine legată fata pentru că e foarte greu de conceput ca o victimă neajutorată să

�ină legat balarul. La fel, neîn�elegându-se cum poate Ana să-l seducă pe inumanul

Lică, tradi�ia exegetică a răsturnat compet imaginea rela�iei lor: Lică o seduce (corupe)

pe Ana. Dar, în opinia mea această interpretare încetă�enită nu e fidelă textului în care

nu am găsit niciun pasaj în care să se spună explicit că Ana e îndrăgostită de Lică (în

afară de faptul că femeia în prive�te fascinată de puterea sa, în virtutea magnetismului cu

care sunt înzestrate toate fiin�ele demonice) în timp ce despre Lică se spune textual că e

stăpânit de frumuse�tea ei în câteva rânduri. Mitemul biruirii balaurului e estompat în

nuvela lui Ioan Slavici unde Lică, nu e ucis, ci se sinucide pentru a scăpa de urmăritori.

Interpretând finalul nuvelei am arătat că simbolul kathartic mai pregnant din text e apa şi

nu focul care nu e unul din elementele predilecte ale imagina�iei lui Ioan Slavici.

În subcapitolul II.5. Transformarea haosului în cosmos, un mitem din acela�i tip

de scenariu ocultat în nuvela Vatra părăsită am analizat similitudinile dintre acest text

�i capodopera Moara cu noroc, de la onomastica protagoni�tilor la prezen�a aceluia�i

decor mitic (moara, casă a răului), dar aici lupta cu răul prime�te semnifica�iile mitice

originare, ea transformându-se într-un act cosmogonic, căci, învingând „haosul”

(simbolizat de apele unui pârâu ce inundă moara dar �i de personajul negativ Ghi�ă care

dărâmă noaptea digurile construite de Zamfir) personajul principal va întemeia pe locul

vetrei părăsite un sat nou. În Vatra părăsită autorul reia (con�tient sau nu) unele

(mi)teme din Moara cu noroc. Verificând prezen�a celor patru miteme din scenariile

luptei cu balaurul în cele două nuvele am ajuns la concluzia că unele miteme sunt mai

pregnante într-un text �i mai estompate în celălalt, din Moara cu noroc lipse�te

mitemul ce dă întregului scenariu un sens cosmogonic, iar din Vatra părăsită lipse�te

mitemul legării magico-erotice a monstrului, căci în acest text apar ocultate numai cele

trei miteme care sunt prezente �i în miturile cosmogonice, care sunt , după Andrei

Oi�teanu, nivelul zero al scenariilor despre lupta cu balaurul. Iată dezlegată tainica

legătură între cele două nuvele: în abisurile subtextuale cele două scenarii se întâlnesc,

Vatra părăsită fiind varianta cu apoteoză a Morii cu noroc. Concluzionând, am opinat că

10

Moara cu noroc e expreisia plenară a imaginarului autorului ei. Ea ne oferă cheile

interpretărilor ce vor urma: scenariul luptei cu o for�ă malefică îl vom întâlni în forme

ocultate sau fragmentar şi în alte texte. Decorul mitic instaurat aici îl vom regăsi pe tot

parcursul operei: casa răului (cel mai adesea o moară) �i pustiul, întodeauna asociat

mor�ii. Simbolul apei purificatoare �i al furtunii exprimând mânia divină îl vom regăsi

în Vatra părăsită, Hanul ciorilor, Pădureanca, Mara, acesta fiind elementul kathartic la

care apelează Ioan Slavici cel mai adesea.

În capitolul trei, O nuvelă în care apar credin�ele populare despre comori, am

eviden�iat prezen�a elementelor mitice referitoare la tema comorii blestemate. La nivel

textual nuvela Comoara valorifică credinŃele poprului român despre „averea dracului”.

După ce am prezentat aceste credin�e, am interpretat nuvela eviden�iind similitudinile

cu credin�ele populare.

În subcapitolul III.1. Du�u, omul ispitit de Diavol am arătat că acest nivel al

semnifica�iilor textuale e dublat de unul mai profund, întreaga aventură a lui Du�u e

prezentată ca ispitire de către Diavol, el fiind un bărbat imatur, vanitos �i lacom, căruia

Necuratul îi iese în cale pentru a-l ispiti pe două căi: prin aurul malefic �i prin

frumuse�ea în�elătoare a Linei, în care am recunoscut arhetipul femeii fatale care sub o

înfă�i�are în�elătoare ascunde cruzimea înăscută �i depravarea. Un simbol pus în

legătură cu feminitatea nefastă redundant în această nuvelă e acela al �arpelui cu care ne

vom întâlni �i la Liviu Rebreanu. Bărbatul e salvat de so�ia sa, Stanca, reprezentând

feminitatea benefică (arhetipul mamei) a cărei credin�ă e atât de puternică încât nu poate

fi ispitită. La acest nivel textual, nuvela poate fi citită �i ca ini�iere a lui Du�u care,

pentru a deveni pe deplin matur, trebuie să treacă două probe: ispitirea de către Diavol �i

parcurgerea unui labirint.

În subcapitolul III.2. Arhetipul labirintului �i degradarea scenariului eroic am

investigat prezen�a acesti arhetip în text, concretizat în ordonarea reperelor spa�iale.

Prin acest arhetip plonjăm însă în abisul povestirii, căci prin motivul labirintului se face

legătura între credin�ele populare despre comori �i temele mitice originare a căror

degradări �i ra�ionalizări sunt aceste concep�ii: scenariile mitice în care eroul, după

parcurgerea unui labirint �i învingerea unui monstru, intră în posesia unei comori (lâna

de aur, merele de aur) ce simbolizează nemurirea sau cunoa�terea ezoterică. Din acest

11

scenariu originar în nuvela Comoara mai apare doar arhetipul labirintului (pe care l-am

identificat în reperele spa�iale ale nuvelei de la traseul sinuos pe care Du�u îl parcurge

pentru a valorifica banii vechi, la ora�ul labirint –Bucure�tiul- �i Hotelul Dacia). Lupta

cu monstrul din scenariile eroice e înlocuită în credin�ele populare din întreaga Europă

cu tema Diavolului ca păzitor al comorii, de unde prezen�a în textul nostru a temei

ispitirii de către Necuratul. Întâlnirea cu Diavolul are în această nuvelă valoarea unei

probe ini�iatice.

Capitolul patru, Mitul ca sursă a fantasticului în nuvela Hanul ciorilor , analizează

această pe nedrept uitată operă a lui Ioan Slavici. Ea stă în umbra nuvelei lui I.L.

Caragiale (scrisă după trei ani) cu care are în comun tema rătăcirii miraculoase, motivul

hanului ca loc malefic precum �i tema întâlnirii cu fiin�e având tainice legături cu

Diavolul. Ambele texte utilizează conven�ia fantasticului, iar miticul apare ca posibilă

explica�ie a evenimentelor insolite pe care le trăiesc protagoni�tii.

În subcapitolul IV.1. Două motive în prolog: casa pustie �i banul spurcat am

interpretat dialogul dintre Ta�că �i Sfredelu� în care apare mai întâi tema locului

malefic (o casă părăsită fiind întotdeauna un astfel de spa�iu) apoi Sfredelu� î�i

avertizează interlocutorul în legătură cu natura ambivalentă a banilor. În acest context am

prezentat credin�ele poporului român despre caracterul malefic al banilor, atribui�i prin

tradi�ie Diavolului.

În subcapitolul IV.2. Întâlnirea cu Diavolul, o formă de ini�iere am arătat că în

acest text decorul mitic e realizat prin simblori specifice spaŃiului nefast din opera lui

Ioan Slavici (hanul, locul părăsit, câmpul pustiu, copacul desfrunzit) cărora li se adaugă

simboluri ale morŃii (plopul şi cioara). Intrând în Hanul Ciorilor, protagonistul pătrunde

într-un spa�iu al mor�ii unde întâlneşte diverse succedanee ale Diavolului. Acesta e

repreznetat ca străin nefast (neam�ul, hangiul, cei doi olteni) dar �i în ipostaza de Satan,

acuzatorul (Sfredelu�). Aici i se arată spectrul fratelui său mort. A�adar incursiunea lui

Ta�că la Hanul ciorilor e similară unei coborâri în Infern. Ciudata exeperienŃă are rol

kathartic, căci Taşcă va înfăptui plecat de aici dreptatea pe care i-o cerea postum fratele.

De aceea consider că Hanul Ciorilor propune un scenariu în care iniŃierea se realizează

prin parcurgerea labirintului (rătăcirea nefirească a lui Taşcă) şi coborârea în Infern.

12

Capitolul cinci, Mitul lui Iovan Iorgovan şi al fetei sălbatice în nuvela

Pădureanca e o dezvoltare a ipotezei lansate de Elisabeta Lăsconi privitoare la prezenŃa

acestui scenaiu în text. Argumentele se referă la decorul mitic dual (câmpia şi muntele,

lumea cunoscută şi sălbăticia în care trăieşte fata), la personaje (lui Iorgovan îi

corespunde eroul eponim din balada populară, iar pădurencei fata sălbatică) şi la două

miteme care sunt regăsite în text (plecarea eroului după fata sălbatică şi iubirea interzisă).

Opinia mea este că nuvela Pădureanca nu dezvoltă un scenariu în sine, ci reia două teme

cu substat mitic redundante în opera lui Slavici: iubirea în calea căreia stau bariere sociale

şi tema ispăşirii păcatelor. Ca poveste a unei iubiri interzise, Pădureanca reia unele

elemente din scenariile despre Iovan Iorgovan �i fata sălbatică, prin tema ispă�irii

păcatelor părinte�ti se poate stabili o analogie cu mitul lui Oedip. Între baladele

populare despre Iovan Iorgovan �i nuvela lui Ioan Slavici se pot stabili unele similitudini

de la ementele decorului la unele atribute ale Siminei care o apropie de fata sălbatică (e

orfană, are o origine necunoscută, vine dintr-un topos sălbatic, paradisiac). Dar Iorgovan

e opusul eroului din baladă (�ovăielnic, fire slabă, dă dovadă de la�itatea supremă căci

se sinucide). O altă similitudine cu baladele populare e tema iubirii tragice (în scenariul

mitico-folcloric în calea iubirii stă un posibil incest). Totuşi consider că enigma acestei

nuvele – şi anume de ce iubirea dintre Iorgovan şi Simina nu se poate împlini- nu e

dezlegată citind povestea lor prin lentila scenariului despre Iovan Iorgovan şi fata

sălbatică. De aceea, în capitolul �apte am reluat abordarea mitocritică a nuvelei

Pădureanca verificând o altă ipoteză: prezen�a mitului lui Oedip în text, căci în calea

iubirii lor stă în opinia mea faptul că viaŃa interioară a lui Iorgovan se desfăşoară în

limitele complexului oedipian.

Capitolul �ase, Scenarii ini�ăiatice în romanul Mara recompune suita de

încercări la care sunt supuşi Persida, Trică şi NaŃl. ce corespund etapelor clasice ale

riturilor de trecere, aşa cum le-a stabilit Arnold Van Gennep: rituri de separare (plecarea

Persidei la mănăstire, a lui Trică la Claici, a lui NaŃl în cele trei călătorii), rituri liminare

(căsătoria, plecarea lui Trică la război) şi rituri de agregare, de reintegrare în comunitate

(masa oferită de Bocioacă în cinstea lui NaŃl şi Trică). De asemenea, acŃiunea romanului

e o succesiune de morŃi şi renaşteri simbolice, adică respectă traseul ini�iatic prototipial

a�a cum l-a definit Mircea Eliade. Ea debutează cu proba iniŃiatică prin excelenŃă:

13

învingerea morŃii figurată prin prezenŃa mitemului expunerii pe apă a copilului cu destin

excepŃional (scena în care Persida �i Trică trec Mure�ul cu barca). Destinul Persidei e o

suită de mortificări (şederea la mănăstire, căsnicia violentă). NaŃl trăieşte şi el pendulând

între existenŃa liniştită, exemplară de acasă şi cea zbuciumată, dezmăŃată din timpul

călătoriilor. Decăderea sa morală şi fizică din timpul acestor peregrinări sugerează o

moarte simbolică. Şi Trică plecând la război învinge moartea, de aceea se întoarce

complet metamorfozat. Un element important în relevarea substratului mitic al acestui

roman e faptul că Persida �i Trică sunt orfani, de aceea am făcut �i câteva consideraŃii

despre personajul Mara care poartă numele prototipului biblic al văduvei din Cartea lui

Ruth şi care evoluează pe parcursul romanului de la statutul de văduvă săracă la acela de

„împărăteasă” pe care isprăvile copiilor ei au ridicat-o în ochii tuturor.

În subcapitolul VI.1. Un mitem latent: expunerea pe apă a copilului cu destin

excep�ional am vorbit despre destinul excep�ional al orfanilor Persida �i Trică �i

despre faptul că în text apare tema expunerii pe apă (scena în care cei doi orfani trec

Mure�ul) iar acest mitem le prefigurează destinul excep�ional. Abandonarea copilului

pe apă e un mitem universal răspândit ce apare în foarte multe scenarii eroice (Moise,

Saragon, Perseu, Romulus �i Remus, Oedip, Horus etc.) Primul indiciu al prezen�ei

acestui mitem e simbolul apei thanatice, Mure�ul (lat, fără fund, tulbure-gălbui) pe care

cei doi copii încearcă să-l treacă în luntrea furată (barca întruchipează ca �i în scenariile

eroice care debutează cu expunerea pe apă arhetipul găoacei, al intimită�ii protectoare, al

recipientului). Episodul echivalează cu trecerea celor doi de la copilărie la maturitate �i

într-adevăr prefigurează destinul excep�ional al celor doi copii căci la finalul romanului

ei sunt cei ce unesc o comunitate învrăjbită, reu�ind să adune la aceea�i masă (prânzul

ritual dat de Bocioacă la intrarea lui Trică �i Na�l în breaslă) românii �i nem�ii, pe

părintele plebean �i pe părintele protopop, ceea ce, oricât de firesc ne pare astăzi, la data

scrierii romanului era un deziderat utopic.

În subcapitolul VI.2. IniŃierea lui Trică în breasla cojocarilor şi Verboncul am

recompus traseul pe care novicele îl parcurgea pentru a deveni membru al breselei, �tiut

fiind că organizarea breslelor medievale ca societă�i secrete e o reminescein�ă a

riturilor ini�iatice din cadrul culturilor de tip misteric care a dominat timp de două

milenii via�a religioasă a Europei păgâne. Traseul ini�iatic al lui Trică include

14

următoarele etape: expunerea pe apă, ucenicia la Claici, ajunge calfă la Bocioacă, se

confruntă cu ispita erotică (Marta Bocioacă), se înrolează ca voluntar, e rănit pe front, se

întoarce matur în casa lui Bocioacă, devine maestru cojocar. Am analizat semnifica�iile

ceremonialului de înrolare ca voluntar în armata imperială, Verboncul, o probă ini�iatică

în sine care îi atrage cu iluziile vie�ii cazone (cei doi căprari guralivi, vinul, femeia

ispititoare) pe cei imaturi.

Subcapitolul VI.3. IniŃierea lui NaŃl şi riturile practicate în cadrul breslelor

am vorbit despre faptul că prin acest roman Ioan Slavici ne oferă un important document

asupra vie�ii breslelor, despre traseul pe care novicele trebuia să-l parcurgă pentru a

deveni maestru: de la anii de ucenicie, urma�i de experien�a de calfă mai întâi

acumulată la casa patronului, apoi pe parcursul a doi ani de călătorie în ateleierele altor

me�teri. Foarte interesantă e descrierea ceremoniei prin care Na�l era acceptat în

breaslă, „lovitura de măiastru” pe care Cornel Ungureanu a interpretat-o în legătură cu

mitul lui Tezeu. În opinia mea, ceremonia e o reminiscien�ă a obiceiurilor de sacrificare

a unor animale �i consumarea lor în cadrul unor prânzuri rituale, răspândite de la

practicile sacrificiale în epoca post-vedică, la cele din Grecia antică, din cultul lui Mithra

dar �i la sacrificarea mielor la evrei �i cre�tini.

În subcapitolul VI.4. IniŃierea Persidei �i mitul iubirii pasiune am interpretat

simbolurile care apar în legătură cu povestea de iubire din acest roman: fereastra, podul,

dansul. Primele două sunt o expresie a obstacolelor în calea iubirii, atât fereastra cât �i

podul fiind spa�ii care leagă �i separă în acela�i timp, dar �i simboluri ale trecerii

primejdioase. Simbolul dansului apare în timpul culesului viilor, atunci când normele

sociale sunt abolite (ca în timpul Saturnaliilor) iar apropierea publică între cei doi

îndrăgosti�i e permisă. De asemenea am arătat că Persida �i Na�l trăiesc o iubire

pasiune, al cărei model Denis de Rougemont îl socoteşte a fi mitul lui Tristan şi al

Isoldei. Din acest scenariu în Mara am regăsit următoarele miteme: îndrăgostirea are loc

dincolo de voinŃa protagoniştilor, existenŃa obstacolelor în calea iubirii, conflictul datorie-

pasiune, iubirea ca pericol, ideea că iubirea matrimonială e echivalentă cu sfârşitul

pasiunii.

Subcapitolul VI.5. Un personaj mitofor: Burdea, Diavolul care corupe analizează

scena întâlnirii dintre Persida �i studentul vienez Burdea. Portretul fizic al acestui

15

personaj e primul indiciu al identită�ii sale oculte (diformitatea fizică, mizeria, ochii de

dihor). Întâlnirea Persidei cu Burdea are toate caracteristicile luptei drept-credinciosului

cu Diavolul. „Războiul” lor e concretizat într-o polemică despre două stiluri de viaŃă, cel

boem, alimentat de plăcere, postulat de Burdea în roman �i de Diavol în mitologia

cre�tină şi cel riguros, al datoriei pentru care pledează Persida. Persida crede că

nepăsarea, lipsa cenzurei morale e răspunzătoare pentru căderea omului în păcat. În

concepŃia lui Burdea şi cel mai virtuos cedează. De aceea vrea să-i aducă pe cei doi

îndrăgostiŃi seara următoare la crama lui Corbu, într-un fel de rămăşag pe care virtuoasa

şi „Diavolul” îl fac. Persida câştigă lupta aceasta fugind din nou la mănăstire. Când Na�l

îl întâlne�te pe Burdea are impresia că i-a ie�ti în cale un demon ispititor, altădată îl

nume�te duh rău sau dracul. Burdea care sugerând unirea păcătoasă mai întâi, apoi

îndemnând cuplul căsătorit la disolu�ie, nu face decât să ispitească, adică să pună la

încercare. Apare �i aici marea probă ini�iatică din proza lui Ioan Slavici: întâlnirea cu

Diavolul.

Ultimul capitol al păr�ii a doua, Mitul lui Oedip în nuvela Pădureanca �i

romanul Mara reia interpretarea celor două texte pornind de la premisa că în ele apar

pulverizate unele din mitemele acestui scenariu. Interpretarea mea a pornit de la

premisele lecturilor psihanalitice (George Munteanu, Mircea Iorgulescu, Vasile

Popovici). Pornind de la premisele simplificatoare ale psihanalizei e foarte u�or de

demonstrat prezen�a complexului lui Oedip în roman (Na�l trăie�te sub povara

autorită�ii paterne, Bandi î�i ucide tatăl etc.) Dar mă întreb în ce măsură apar în roman

toate elementele mitului lui Oedip, nu doar cele două impulsuri afective la care l-a redus

Sigmund Freud (visul copilului de a-�i ucide tatăl pentru a avea calea deschisă către

mama sa). Din acest scenariu în Mara sau Pădureanca apare manifest doar paricidul,

latent însă multe alte date simbolice ale celor două texte pot fi puse în analogie cu

scenariul lui Oedip.

În subcapitolul VII.1. Complexul lui Oedip în proza lui Ioan Slavici am

realizat, ca preambul al abordării mitocritice, o privire generală asupra raporturilor dintre

tată �i fiu în mitologie, psihanaliză �i proza lui Ioan Slavici. În mitologie relaŃiile dintre

tată şi fiu sunt adeseori violente (teomahia în păgânism sau sacrificiul fiului în iudaism şi

creştinism). În proza lui Ioan Slavici conflictul între tată şi fiu adeseori se încheie

16

violent: Na�l se bate cu tatăl său, Iorgovan �i Sepi se sinucid. Apoi, de�i nu sunt o

adeptă a teoriilor ferudiene, am vorbit despre prezen�a sentimentelor specifice

complexului oedipian la personajele lui Ioan Slavici. NaŃl, Iorgovan şi Sepi sunt până la

un punct acelaşi personaj, toti trei, fii ai unor oameni bogaŃi, fac puŃină şcoală, apoi se

întorc pentru a avea grijă de gospodăria tatălui, pe care o vor mo�teni cândva. Sunt

cumin�i �i harnici până într-o zi când agresivitatea incon�tientă împotriva tatălui iese

la suprafa�ă. De acum ei vor învă�a să bea, să petreacă, să fure, să mintă, adică vor

decădea moral �i vor trăi un puternic conflict cu tatăl, ce nu se va solu�iona decât cu

moartea unuia dintre ei. În Sepi faptul că băiatul se sinucide maidegrabă decât să

mărturisească părin�ilor vina sa, demonstrează că el e un tânăr imatur pentru vârsta sa,

iar cauza lipsei sale de autonomie e tocmai imposibilitatea de a se dezlega de autoritatea

părin�ilor. Iorgovan trăie�te acelea�i experien�e ca �i Sepi: renun�ă la �coală pentru

a reveni în gospodăria tatălui, e cuminte ca o fată, dar treptat pe măsură ce complexul

oedipian se adânce�te el începe să bea, să petreacă, să fure din banii tatălui. În

Pădureanca însă conflictul lui Iorgovan cu Busuioc e manifest iar prima cauză a urii

tatălui pentru fiu e tocmai autoritatea mută �i intransigentă pe care acesta o impune.

Apoi, a�a cum a remarcat �i Vasile Popovici, tatăl se interpune între Iorgovan �i

obiectul dorin�ei sale, Simina. În opinia mea între Simina �i Iorgovan nu sunt obstacole

sociale de netrecut. Busuioc însu�i îi mărturise�te cumnatului său că fata e atât de

frumoasă încât el însu�i ar fi luat-o de nevastă dacă era văduv. Singura explica�ie logică

a refuzului lui Iorgovan de a-�i trăi iubirea e faptul că întreaga sa via�ă interioară

func�ionează în limitele complexului lui Oedip, că nu a reu�it să spulbere autoritatea

paternă. În Mara conflictul tată-fiu e reluat cam în aceea�i termeni dar aici apare şi

celălalt termen al complexului oedipian: afecŃiunea pentru mamă, singura în măsură să

justifice adversitatea incon�tientă faŃă de tată. Hubăr e un tată odios care î�i declină

atribu�iile în familie, tată absent căruia fiul îi �ine locul. Conflictului dintre ei devine

manifest atunci când Na�l va ajunge el însu�i ca tatăl său, neglijându-�i îndatoriile.

Conflictul, desfăşurându-se în limitele complexului lui Oedip, nu se poate închide decât

prin moartea tatălui. De aceea e introdus în roman Bandi, fiul nelegitim al lui Hubăr.

În subcapitolul VII.2. Miteme din scenariul lui Oedip pulverizate în

Pădureanca �i Mara e aplicat efectiv demersul mitocritic, căutând în text următoarele

17

miteme (stabilite de Corin Braga): profe�ia parcidului, expunerea copilului considerat

malefic, Oedip e crescut la curtea altui rege, consultarea oracolului �i fuga din Corint,

paricidul, uciderea Sfinxului, incestul, miasma (ciuma care se abate asupra Tebei pentru

că Oedip impurifică prin crimă �i incest cetatea), orbirea, apoteoza lui Oedip (dispare la

Colonos în mod miraculos înconjurat de fulgere olimpiene).

În subcapitolul VII.2.1. Copilul malefic: Pupăză �i Bandi am identificat în cele

două texte mai multe miteme legate de tema copilului malefic. Primul, profe�ia

paricidului, apare latent în romanul Mara atunci când părintele plebean îi interzice lui

Hubăr să se apropie de fiul ilegitim. Al doilea mitem, al expunerii copilului malefic,

nerecunoscut de tată apare în ambele texte. În Pădureanca, Pupăză fusese abandonat la

moara din Curtici de către mamă iar Busuioc odată cu moara l-a mo�tenit �i pe Pupăză,

adică păcatul părintesc. În acest frate ilegitim apar o serie de elemente prin care autorul

figurează ideea că bastardul e o fiin�ă damnată: diformitatea fizică, retardul psihic,

faptul că trăie�te la moară (�i în folclorul român �i european se crede că aici

sălă�luiesc dracii), faptul că moare fără lumânare �i oamenii se tem că s-a tranformat în

strigoi. În romanul Mara copilul malefic e Bandi. În crizele sale nevrotice, Reghina

poveste�te cum a dorit să se sinucidă în pădurea de la Caldova, iar aici trebuie să vedem

�i inten�ia ei de a expune copilul născut din păcat. Dar după ce na�te �i vede că Bandi

nu e un infirm, femeia se întoarce în comunitate unde va trăi mai mult din mila

celorlal�i.

În subcapitolul VII.2.2. Paricidul �i incestul am interpretat mai întâi singurul

mitem manifest din scenariul oedipian care apare în romanul Mara: crima lui Bandi.

Dacă în mit uciderea tatălui e eufemizată de ideea că Oedip nu cunoa�te adevărata

identitate a tatălui, în romanul lui Slavici crima are loc imediat după ce Bandi află că

Hubăr îi este tată. Consider că tocmai acest aspect a �ocat �i i-a făcut pe mul�i exege�i

să considere finalul romanului nereu�it. Dar uciderea lui Hubăr nu e singura ocuren�ă a

temei paricidului în roman, cearta care a determinat plecarea lui Na�l de acasă �i fuga la

Viena a celor doi îndrăgosti�i e �i ea un paricid în miniatură, căci fiul î�i îmbrânce�te

�i răne�te tatăl. Mitemului paricidului apare �i atunci când la prima bătaie dintre Na�l

�i Persida, Bandi sare în apărarea femeii �i îl mu�că pe Na�l de umăr, ceea ce nu e

decât o repeti�ie generală pentru crima din final. În modul în care Bandi înfăptuie�te

18

crima văd o regresie în regnul animal dar �i o actualizare a arhetipului căpcăunului sau

al gurii cumplite. Şi în nuvela Pădureanca fiul cunoa�te două ipostaze: bastardul �i

mo�tenitorul legitim, Pupăză �i Iorgovan. Cele două personaje vor muri în împrejurări

asemănătoare: înghi�i�i de moara de foc a lui Busuioc, care nu e altceva decât o gură

cumplită. Dar arhetipul căpcăunului e o valorizare negativă a tatălui (Cronos care î�i

devorează fiii), iar faptul că Pupăză �i Iorgovan sunt înghi�i�i de moara lui Busuioc

sugerează că cei doi sunt victime ale tatălui: primul e victima unui tată imoral, celălalt e

victima unui tată prea moral, care-i inhibă personalitatea. Apoi am căutat în cele două

opere literare ocuren�e latente ale mitemului incestului. Acesta apare mai degrabă

reprezentată prin ceea ce Claude Lévi-Strauss nume�te rela�ii de rudenie supralicitate

(iubirea dintre Persida şi Trică în copilărie, iubirea lui NaŃl pentru mama sa, iubirea

Reghinei pentru Bandi). Forma cea mai gravă a raporturilor de rudenie supraestimate e

incestul, iar în roman apar rela�ii pe care Vasile Popovici le nume�te cvasi-incestuoase

(Trică – Marta Bocioacă sau afec�iunea maternă pe care Persida o proiectează asupra lui

Na�l).

În subcapitolul VII.2.3. Miasma �i holera am stabilit o analogie între miasma

trimisă asupra Tebei impurificată de crima �i incestul lui Oedip �i holera din nuvela

Pădureanca. E semnificativ �i faptul că ac�iunea se petrece în timpul seceri�ului, timp

al mor�ii �i regenerării. Dar în Pădureanca în aceea�i perioadă apare �i holera, iar în

anul în care se petrece ac�iunea seceri�ul e doar un timp al mor�ii. Ca �i în legenda lui

Oedip, unde ciuma e trimisă asupra Tebei pentru a pedepsi vina regelui �i holera din

Pădureanca e o pedeapsă pentru decăderea morală generală a oamenilor care s-au

îndepărtat de Dumnezeu. Apoi există o serie de păcate individuale care trebuie ispăşite:

păcatul din care se născuse Pupăză, păcatele orgoliosului Busuioc care încalcă legile

profane dar �i pe cele sacre. Concluzionând, mi-am exprimat opinia că în cele două texte

apare ocultat �i pulverizat scenariul oedipian. Mitemul manifest, paricidul, e dublat de o

serie de miteme latente: profe�ia paricidului, expunerea copilului considerat malefic:

Pupăză �i Bandi, rela�iile de rudenie supralicitate, miasma. Dar pentru că la Ioan

Slavici nu e posibilă concilierea contrariilor într-o singură fiin�ă (Odeip e o fiin�ă

duală copil malefic �i erou, rege �i uciga�, în�elept care dezelagă enigma Sfinxului �i

ignorant care nu în�elge la Delfi cuvintele Pythiei) Oedip e Bandi, care îşi ucide tatăl,

19

Oedip e copilul malefic Pupăză, Oedip e NaŃl cel care îşi iubeşte atât de mult mama şi îşi

urăşte tatăl, Oedip e Iorgovan cel care moare în flăcări, în sfârşit, Oedip e Busuioc,

regele din Curtici care, atunci când holera se abate asupra câmpiei sale, nu înŃelege să se

căiască pentru propriile păcate şi pentru cele părinteşti şi continuă în trufia şi ignoranŃa sa

să încalce norme laice şi sacre, până când e atât de aspru pedepsit de Iorgovan. Apari�ia

scenariului oedipian sub această formă fragmentară �i pulverizată în textele lui Ioan

Slavici poate fi explicată de faptul că autorul Marei exemplifică prin întreaga sa crea�ie

regimul diurn al imaginarului, regim al opozi�iilor ireconciliabile, al binelui �i răului ca

realită�i distincte �i opuse, iar scenariul oedipian e expresia structurilor mistice ale

imaginarului, care afirmă ciclicitatea existen�ei �i identitatea contrariilor.

Cele �apte capitole ale păr�ii a doua sunt urmate de Concluzii în care am sintetizat

datele descoperite vorbind despre decorul mitic specific prozei slaviciene (pustiul şi casa

răului), de personajele mitofore predilecte (Diavolul, femeia fatală şi feminitatea

benefică) şi despre scenariile mitice cel mai des întâlnite (temele iniŃiatice, lupta cu

balaurul şi mitul lui Oedip). De asemenea am reluat argumentele prin care demonstrez că

proza lui Ioan Slavici ilustrează ceea ce Gilbert Durand numeşte regimul diurn al

imaginarului.

Partea a treia, Substratul mitic în romanele lui Liviu Rebreanu, oferă un alt tip

de abordare în primul rând pentru că datorită dimensiunilor impresionante ale operei

rebreiene am ales un corpus de texte restrâns la Adam şi Eva, Ciuleandra, Răscoala,

Pădurea spânzuraŃilor şi Ion , deci nu am oferit o viziune unitară asupra prozei sale. În

al doilea rând abordarea e total diferită pentru că opera lui Liviu Rebreanu a beneficiat de

mult mai multe interpretări care îi relevă substratul mitic: Nicolae Balotă, Ioana Em.

Petrescu, �tefan Borbély, Christian Crăciun, Ioana Bot, Vasile Popovici, Ion Simu�,

Silviu Angelescu, Mircea Tomu�, Liviu Mali�a, Elisabeta Lăsconi.

În primul capitol Romanele lui Liviu Rebreanu: receptare tradiŃională şi

receptare mitocritică am arătat stadiul actual de dezvoltare a temei mele de studiu.

Parcurgând critica recentă, am senza�ia că se nasc alte cli�ee despre opera rebreriană

(care concurează cu cele impuse de Eugen Lovinescu şi George Călinescu), de data

aceasta chiar despre substratul mitic al operei sale. În vziunea criticii recente, Ion

propune o lume desacralizată (Silviu Angelescu, Mircea Tomu�, Liviu Mali�a,

20

Elisabeta Lăsconi), paginile despre pământ din roman actualizează mitul Geei (Aurel

Sasu ,George Munteanu, Nicolae Balotă) pentru că sărutarea pământului de către Ion e o

unio mystica (Nicolae Balotă, George Munteanu, Liviu Mali�a). Pădurea spânzuraŃilor

e un roman iniŃiatic (Christian Crăciun, Ioana Bot) sau religios (Ion SimuŃ) iar Apostol

Bologa are un destin cristic (�tefan Borbély, Liviu Mali�a). Hora (sau Ciuleandra) e un

rit dionisiac în viziunea majorităŃii exegeŃilor (Ioana Em. Petrescu, Mircea Braga, Liviu

Mali�a, Elisabeta Lăsconi ). Despre prezen�a mitului cuplului etern în opera lui Liviu

Rebreanu au scris Ion Simu� şi Adrian Dinu Rachieru.

Cel de-al doilea capitol, abordează romanul mitic Adam şi Eva, cartea de suflet a

lui Liviu Rebreanu despre care Ion Simu� a afirmat că expresia plenară a „mitului

personal” al acestui autor. Am încercat în acest capitol să indic sursele mitice ale

romanului, precum �i modul în care ele au fost prelucrate de imagina�ia scriitorului.

Subcapitolul II.1. Metempsihoza �i mitul androginului am realizat o prezentare

generală aupra celor două contexte importante în care teoria metempsihozei apare în

istoria religiilor (Upani�adele �i escatologia orfică), considerând că aceste concep�ii

sunt atât de cunoscute încât nu trebuie să nu punem problema de unde s-a inspirat Liviu

Rebreanu, ci de ce a ales scriitorul metempsihoza ca temă a romanului său. Mai mul�i

cercetători (Mihai Coman, Ion Simu�) împărtă�esc opinia că teoria transmigraŃiei

sufletului îi foloseşte autorului în primul rând ca principiu compoziŃional, textul fiind

receptat, în general, drept o succesiune de şapte nuvele ce ilustrează teza indiană a

migraŃiei sufletului în şapte vieŃi până să-şi găsească liniştea în Nirvana. Vorbind despre

compozi�ia romanului m-am oprit asupra simbolismului cifrei �apte, dar consider că,

utilizarea sa în compozi�ie duce ne duce cu gândul la concep�ia pitagoreică asupra

numărului ca principiu, ca �i cheie a armoniei universale Universul imaginat de Liviu

Rebreanu stă sub aceea�i lege a armoniei pitagoreice, al cărei ultim mijloc de expresie e

numărul. De asemenea, consider că metempsihoza e mai mult decât un artificiu

compozi�ional, nu e doar un pretext al călătoriei fiin�ei în timp, ci pune un fel de

întrebare: dacă într-adevăr fiecare are o jumătate mitică, de câte vie�i ar fi nevoie să o

găsim? Pentru buna în�elegere a romanului, metempsihoza �i mitul androginului nu

trebuie separate, �i să nu uităm că aceste două mari mituri au fost puse în circula�ie în

spa�iul elenistic de acela�i orfic: Platon. În ceea ce prive�te mitul androginului

21

(universal răspândit) consider că acesta apare la Liviu Rebreanu în urma influen�ei unor

scrieri literare. Foarte interesant e �i titlul acestui roman, prin care Liviu Rebreanu a

exprimat faptul că în multe culturi cuplul primordial apare ca separare a unei unită�i

androginice. În teoria lui Aleman androginia e exprimată prin ideea unei totalită�i

înŃeleasă ca atom, ca esenŃă sufletească ultimă, formată din două energii, masculină şi

feminină, contopite în planul spiritual, dar scindate în cel material. ExistenŃa îşi găseşte

scopul cel mai înalt în căutarea unirii cu celălalt, iar reîntregirea fiinŃei e condiŃia

întoarcerii ei în planul spiritual.

Subcapitolul II.2. Scenariul rebreian a privi, a iubi, a muri analizează

constela�iile de simboluri ale romanului, încpând simbolul privirii edificatoare, ca

expresie a iubirii dar �i a mor�ii. În Adam �i Eva, iubirea e doar căutată, niciodată

trăită căci imediat ce ea e descoperită existenŃa va fi transferată prin moarte în celălalt

plan, al transcendenŃei. Acesta e, pe scurt, destinul tuturor avatarilor lui Toma Novac, dar

schema pare a fi valabilă pentru alŃi eroi ai lui Rebreanu (Ion, Apostol Bologa sau Toma

Pahon�u), aşa cum a remarcat Ion SimuŃ. Dar în opera lui Liviu Rebreanu erosul şi

thanatosul nu sunt termeni ce se opun, ci asociaŃi după principiul identităŃii contrariilor.

Prin iubire �i moarte fiin�a se întoarce într-o ipostază plenară �i în cazul lui Apostol

Bologa pentru care iubirea e antidotul morŃii, merindea ve�niciei, ca şi în teoria lui

Aleman conform căreia dacă cuplul etern nu s-ar uni în a şaptea reîncarnare, spiritul s-ar

neantiza. Cei doi au deci datoria sacră de a se regăsi. A cunoaşte înseamnă a recunoaşte

cealaltă jumătate a atomului prim, iar instrumentul de netăgăduit al cunoaşterii e privirea.

Apoi analizând pasajele care descriu călătoria în lumea de dincolo în care am identificat

arhetipul ascensiunii �i al căderii cu valoare inversată, am descoperit şi alte elemente ce

pot fi puse în legătură cu escatologia orfică: credin�a că na�terea e o mare nenorocire, o

cădere în tenebre în timp ce adevărata via�ă începe după moarte căci sufletul nu e numai

nemuritor, ci �i de esen�ă divină.

În subcapitolul II.3. Elemente mitice în crearea atmosferei din primele patru

capitole am eviden�iat modul în care Liviu Rebreanu a apelat la elemente mitice pentru

a da veridicitate primelor patru capitole. Concluzionând, am arătat că în opinia mea,

romanul Adam �i Eva coagulează mai multe percepte ale orfismului.

22

Capitolul III. Ciuleandra �i ritualul dionisiac ilustrează ipoteza Ioanei Em.

Petrescu conform căreia acest roman transcrie o manifestare orgiastic dionisiacă al cărei

final e uciderea Mădălinei.

În subcapitolul III.1. Coregrafia ritului dionisiac: extazul dansului �i crima am

prezentat mai întâi ritualul dionisiac, care are două păr�i antitetice: mai întâi

participan�ii atingeau extazul prin muzică �i dansuri frenetice, apoi în finalul ritului,

adep�ii sacrificau o victimă despre care se credea că e o intrupare a zeului. În opinia

mea, romanul Ciuleandra reactualizează ritualul dionisiac în întreaga sa coregrafie.

Jucând Ciuleandra, personajele experimentează extazul dionisiac. Aici Mădălina e o

menadă, iar Puiu Faranga un bacant. Finalul acestui dans orgiastic va avea loc peste opt

ani, când Puiu, într-un moment de nebunie, î�i ucide so�ia.

În subcapitolul III.2. Personajele mitofore între cultul dionisiac �i apocalipsa

cre�tină am arătat că unele elemente ale textului trimit şi la scenariul apocaliptic

(simbolurile teriomorfe din portretul lui Puiu, motoul romanului extras din Apocalipsa lui

Ioan, simbolul cifrei treisprezece) dar cred că acestea apar pentru a evidenŃia ideea că

demonicul, animalicul sălăşluieşte ascuns în om. Fiara trezită în Puiu Faranga e de fapt o

altă mască a lui Dionysos al cărui cult presupune o dezantropomorfizare vremelnică.

În capitolul IV. Substratul apocaliptic al Răscoalei am identificat în acest roman

simboluri, personaje �i evenimente ce pot fi puse în legătură cu apocalipsa cre�tină.

În subcapitolul IV.1. Un topos dual am identificat o serie de spa�ii opozite care apar

în roman. Spa�iile nefaste sunt: ora�ul, mo�ia Nadinei, conacul cel nou, iar cele

benefice sunt: mo�ia familiei Iuga, conacul cel vechi.

În subcapitolul IV. 2. Personaje mitofore am arătat că încă din prima replică a

romanului, �ăranul e un personaj ambiguizat (înger �i demon). Apoi am arătat că în

întreg romanul se observă o supraîncărcare simbolică a onomasticii.

În subcapitolul IV.2.1. Anton, profetul am vorbit despre călugărul smintit Anton

care joacă rolul profetului care îi aten�ionează pe oameni că se apropie Judecata de

Apoi, amintind de Ioan din Patmos, autorul vizionar al Apocalipsei. În „profe�iile” lui

Anton apar mai multe motive �i simboluri apocaliptice: ziua judecă�ii, când oamenii

î�i vor plăti păcatele, trâmbi�a, sabia, călăre�ii ce aduc pedeapsa.

23

În subcapitolul IV.2.2. Nadina Iuga, Marea Desfrânată am arătat că acest personaj

ilustrează arhetipul femeii fatale sub a cărei frumuse�e se ascunde ispitirea, păcatul �i

moartea. E semnificativ faptul că autorul nu descrie direct frumuse�ea tinerei doamne

Iuga, ci apelează la două obiecte: tabloul �i oglinda, ambele simbolizând latura

întunecată, demonică a sufletului. Cu Marea Desfrânată din Apocalipsă, acest personaj

are în comun obsesia luxului, narcisismul, legătura magico-erotică cu o fiin�ă demonică

�i faptul că va primi o pedeapsă năpraznică.

În subcapitolul IV.2.3. Anghelina, mama urmărită de balaur am vorbit despre

personajul care întruchipează feminitatea benefică. Murind în timp ce î�i poartă copilul

în bra�e, Anghelina întruchipează arhetipul mamei �i evocă imaginea femeii din

Apocalipsă urmărită de balaur.

Subcapitolul IV.2.4. Succedanee ale Fiarei în roman se referă la mai multe

personaje întruchipând bestialitatea: Aristide Platamonu, Toader Strâmbu, Petre Petre.

Acesta este un personaj ambiguu: în aparen�ă e un tânăr cuminte �i bun iubit de întregul

sat, dar în abisurile fiin�ei sale se treze�te demonicul. Aceea�i ambiguitate (aparen�ă

benefică-esen�ă malefică) caracterizează �i Fiara pământului din Apocalipsă. Cu

aceasta Petre Petre are în comun faptul că se ridică împotriva stăpânului mo�iei, tot a�a

cum Fiara roste�te vorbe de hulă împotriva lui Dumnezeu. Un alt element care îi

trădează caracterul demonic e legătura cu Nadina.

În subcapitolul IV.3. Scenariul apocaliptic al Răscoalei, am arătat că romanul e

împânzit de simboluri apocaliptice (calul, trâmbiŃa, focul, sângele, sabia) iar întregul

scenariu epic poate fi regăsit în secvenŃe ale mitului apocaliptic. În credin�ele poporului

român primele semne ce prevestesc sfârşitul lumii sunt foametea, sărăcia, lupta pentru

pământ, soarele negru. �i alte miteme ale Apocalipsei apar în text: de exemplu în

vestitorii care mint că Vodă a dat poruncă să se împartă �ăranilor mo�iile boiere�ti i-

am identificat pe profe�ii mincino�i care îi îndeamnă pe oameni să se închine Fiarei.

Un alt mitem din Apocalipsă care apare în roman, e cel al celor patru călăre�i

apocaliptici. Prin Amara trec patru călăre�i, dintre care ultimul, mairoul Tănăsescu

conduce armata ce va îneca în sânge răscoala. �i numele (Tănase e forma românească a

grecescului Thanatos) arată că el e cel de-al patrulea călăre� al Apocalipsei, moartea. De

asemenea în acest capitol al vorbit despre simbolul focului în roman care ca �i în

24

Apocalipsă apare în izomorfism cu sângele, dar �i în sensul de foc kathartic sau foc

având capacitatea de regenerare.

Capitolul al cincelea, Destinul mitic al lui Apostol Bologa, abordează mitocritic

romanul Pădurea spânzuraŃilor în care văd ca �i Ion Simu� un roman al crizei mistice.

Subcapitolul V.1. Apostol Bologa, un destin cristic? Trece în revistă

contribu�iile anterioare în relevarea substratului mitic al acestui roman. Am început cu

observa�iile pe care Christian Crăciun �i Ioana Bot le-au făcut spa�iul descentrat,

labirintic, ca expresie a haosaului �i a mor�ii. În opinia mea decorul mitic se

organizează în func�ie de două principii opuse: lumina (acasă, la Parva) �i întunericul

(frontul). Apoi am prezentat ipoteza sus�inută de �tefan Borbely sau Liviu Mali�a

conform căreia via�a lui Apostol Bologa reiterează destinul cristic. Principalul argument

e faptul că moartea lui Bologa e imaginată de autor ca un martiriu �i ca o înăl�are. În

opinia mea, ca exponent al crizei mistice, personajul lui Liviu Rebreanu se îndepărtează

de destinul lui Cristos.

În subcapitolul V.2. ViaŃa Sfântului Apostol Pavel şi destinul lui Apostol

Bologa am lansat ipoteza că iniŃierea lui Bologa ca descoperire a luminii aminteşte de

convertirea la creştinism a fariseului Saul care a devenit Apostolul Pavel. Am stabilit o

analogie între cele două destine, pe baza unor puncte comune. Saul participase cu zel la

uciderea Sfântului Ştefan, primul martir creştin, tot aşa cum Apostol Bologa a participat

la execu�ia lui Svoboda. Fariseul Saul e convertit la cre�tinism după ce i se arată pe

drumul Damascului chipul lui Isus înconjurat de o lumină orbitoare. Acestui episod din

via�a Sântului Apostol Pavel îi corespunde în roman revela�ia divinită�ii pe care o are

copilul Apostol Bologa ce îl vede pe Dumnezeu înconjurat de aceea�i lumină infinită. La

vederea divinită�ii Saul a orbit, iar acestui mitem îi corespunde în roman ignoran�a în

care a căzut Bologa după pierderea credin�ei. Lui Pavel i se redă vederea în mod

miraculos tot astfel cum într-o zi Bologa sim�i din nou în suflet pe Dumnezeu. Întors pe

front după această nouă revela�ie, Bologa vorbe�te într-una despre iubire (principala

temă a Epistolelor Apostolului Pavel) iar Klapka îl nume�te apostolul iubirii. Pentru că

trăie�te în timpul istoric iar nu în cel mitic, orbirea lui Apostol Bologa e infinit mai

lungă decât cea a lui Saul �i zilele în care a propovăduit iubirea sunt infinit mai pu�ine

decât cele în care Sfântul Apostol Pavel a propovăduit cre�tinismul. În viziunea mea,

25

Pădurea spânzura�ilor e un roman religios: el transpune o experien�ă mistică din

timpul mitic în cel istoric, adică o aduce mai aproape de în�elegerea noastră.

În ultimul capitol al acestei lucrări (VI. Critica criticii mitic-arhetipale a

romanului Ion), m-am referit la romanul Ion însă nu printr-o lectură mitocritică, ci

printr-un exerciŃiu de critică a criticii.

În subcapitolul VI.1. Consensul opinilor în legătură cu decorul mitic:

Pripasul, un spa�iu desacralizat am evidenŃiat faptul că majoritatea cercetătorilor

Stancu Ilin, Silviu Angelescu, Mircea Tomu� Elisabeta Lăsconi interpretează

simbolurile de la începutul romanuluica indicii ale unui spa�iu înstrăinat de Dumnezeu.

În subcapitolul IV.2. Galeria de personaje mitofore a romanului am prezentat

cele mai importane exegeze în care Ion e considerat personaj mitofor. George Munteanu

în articolul Rebreanu şi arhetipurile recurge la o reabilitare a lui Ion, în care vede o

ipostaziere a mitului Anteu în roman. Confruntând „biografia” acestui gigant cu

scenariul romanului, nu găsesc nicio analogie între Anteu şi Ion, de aceea nu sunt de

acord cu această interpretare. Elisabeta Lăsconi consideră că Ion e o întruchipare a răului,

un duh rău al pământului �i doar prin moartea sa Pripasul va fi purificat. Aceea�i

autoare identifică �i alte personaje mitofore din scenariul luptei cu balaurul: Ana şi

Florica sunt victimele sale iar cel ce îl ucide pe Ion poartă numele George. De asemenea

exegeta se referă şi la preotul Belciug (al cărui portret moral întăre�te ideea umanită�ii

îndepăratate de norma cre�tină) �i la oloaga Savista (având darul oracular).

În subcapitolul VI.3. Între mitul Geei �i scenariul luptei cu balaurul am arătat

că pe drept cuvânt, în ultimele decenii s-a încetăŃenit opinia că în Ion apar

reminescienŃe ale cultului pământului: sărutarea pământului, naşterea humi positio, hora.

Elisabeta Lăsconi a interpretat romanul raportându-l la scenariul luptei cu balaurul. Sunt

de acord cu interpretarea Elisabetei Lăsconi �i consider că în Ion reapar mitemele din

scenariul luptei cu balaurul pe care le-am identificat în nuvela Moara cu noroc de Ioan

Slavici.

Cele �ase capitole ale păr�ii a treia sunt încheiate de Concluzii în care am

sintetizat datele descoperite prin mitocritica celor cinci romane rebreiene, arătând că

fiecare are un limbaj simbolic propriu determinat de scenariul mitic ce apare latent sau

manifest în text. De asemenea am reluat argumentele prin care demonstrez că proza lui

26

Liviu Rebreanu ilustrează ceea ce Gilbert Durand numeşte regimul nocturn al

imaginarului.

Concluziile finale se referă la fondul mitic comun pe care l-am descoperit în

opera celor doi autori: scenariul luptei cu balaurul, focul kathartic, arhetipul femeii fatale,

dansul nefast, etc. Dar proza lui Ioan Slavici valorifică structurile schizomorfe ale

imaginarului, cea a lui Liviu Rebreanu pe cele mistice �i sintetice. În cazul lui Ioan

Slavici am descoperit un substrat mitic comun întregii opere, în timp ce la Liviu

Rebreanu fiecare mare roman are un substrat mitic propriu �i un limbaj simbolic adaptat

acestuia, ceea ce mă îndreptă�e�te să afirm că la Ioan Slavici miticul apare maidegrabă

incon�tient, în timp ce la Liviu Rebreanu el e cultivat con�tient.

27

BIBLIOGRAFIE

A. Bibliografie primară

1. Slavici, Ioan, Opere. Vol. 2. Nuvele.Text stabilit �i variante de Teofil Teaha,

note

de D. Vatamaniuc. Bucure�ti: Editura Pentru Literatură, 1967

2. Slavici, Ioan, Opere. Vol. 3. Nuvele. Text stabilit �i variante de Teofil Teaha,

note

de D. Vatamaniuc. Bucure�ti: Editura Minerva, 1970

3. Slavici, Ioan, Opere. Vol. 4. Nuvele. Text stabilit �i variante de Teofil Teaha,

note

de D. Vatamaniuc. Bucure�ti: Editura Minerva, 1970

4. Slavici, Ioan, Opere. Vol. 5. Nuvele. Text stabilit �i glosar de Teofil Teaha, note

de D. Vatamaniuc. Bucure�ti: Editura Minerva, 1971

5. Slavici, Ioan, Opere. Vol. 7. Romane. Text stabilit �i variante C. Mohanu, Note

D.

Vatamaniuc. Bucure�ti: Editura Minerva, 1973

Slavici, Ioan, Amintiri. Bucure�ti: Editura Minerva, 1983

6. Rebreanu, Liviu, Opere, volumul 5, Pădurea spânzura�ilor. Edi�ie critică de

Niculae Gheran. Addenda de Cezar Apreotesei �i Valeria Dumitrescu.

Bucure�ti: Editura Minerva, 1972

7. Rebreanu, Liviu, Opere, volumul 6, Adam �i Eva. Edi�ie critică de Niculae

28

Gheran. Variante în colaborare cu Valeria Dumitrescu. Bucure�ti: Editura

Minerva, 1974. Toate citatele din romanul Adam �i Eva sunt reproduse

după această edi�ie

8. Rebreanu, Liviu, Opere, volumul 7, Ciuleandra. Crăi�orul Horia. Edi�ie critică

de Niculae Gheran. Variante în colaborare cu Valeria Dumitrescu.

Bucure�ti: Editura Minerva, 1975

9. Rebreanu, Liviu, Opere, volumul 8, Răscoala. Edi�ie critică de Niculae Gheran.

Variante în colaborare cu Valeria Dumitrescu. Bucure�ti: Editura

Minerva, 1975

10. Rebreanu, Liviu, Ion, Tabel cronologic şi crestomaŃie critică de Smaranda

Vultur. Timişoara: Editura Facla, 1983. Text reprodus după Liviu

Rebreanu Opere, vol. 4, ediŃie critică de Niculae Gheran. Bucureşti:

Editura Minerva, 1970

11. Rebreanu, Liviu, Opere, Volumul 15. Metropole. Amalgam. Edi�ie critică de

Niculae Gheran. Stabilirea textului în colaborare cu Nedeea Burcă. Editura

Minerva: Bucure�ti, 1991

12. Rebreanu, Lviu, Jurnal, vol. 1-2. Text ales şi stabilit, studiu introductiv de Puia

Florica Rebreanu. Addenda, note şi comentarii de Niculae Gheran.

Bucureşti: Editura Minerva, 1984

13. Rebreanu, Liviu, Caiete, vol.1. Prezentate de Niculae Gheran, stabilirea textului

în colaborare cu Valeria Dumitrescu şi Gheorghe Fischer. Cluj-Napoca:

Editura Dacia, 1974

B. Enciclopedii, dic�ionare, lucrări teoretice, tratate, istorii literare, monografii

1. *** Ioan Slavici. Antologie, prefa�ă, tabel cronologic �i biliografie de C.

Mohanu. Bucure�ti: Editura Eminescu, colec�ia Bilioteca critică, 1977

2. *** Slavici, Evaluări critice. Timi�oara: Editura Facla, 1977

29

3. *** Liviu Rebreanu după un veac. Evocări. Comentarii critice. Perspective

străine. Mărturii ale prozatorilor de azi. O carte gândită �i alcătuită de Mircea

Zaciu. Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1985

4. ***Liviu Rebreanu. Antologie, prefa�ă �i aparat critic de Paul Dugneanu.

Bucure�ti: Editura Eminescu, colec�ia Bilioteca critică,1987

5. Angelescu, Silviu, Mitul �i literatura. Bucure�ti: Editura Univers, 1999

6. BădiliŃă, Cristian, Metamorfozele Anticristului la PărinŃii Bisericii. Traducere de

Teodora Ioni�ă. Ia�i: Editura Poliron, 2006

7. Bachelard, Gaston, Apa şi visele.Eseu despre imaginaŃia materiei.Traducere �i

tabel bibliografic de Irina Mavrodin. Bucureşti: Editura Univers, 1999

8. Bachelard, Gaston, Pământul şi reveriile odihnei. Eseu asupra imaginilor

intimităŃii. Traducere, note �i postfa�ă de Irina Mavrodin. Bucureşti:

Editura Univers, 1999

9. Bachelard, Gaston, Pământul şi reveriile voinŃei. Traducere de Irina Mavrodin.

Bucureşti: Editura Univers, 1998

10. Bachelard, Gaston, Psihanaliza focului. Traducere de Lucia Roxana Munteanu,

prefa�ă de Romul Munteanu. Bucure�ti: Editura Univers, 2004

11. Bălan, Ion Dodu, Ioan Slavici sau roata de la caru mare. Bucure�ti: Editura

Albatros, 1985

12. Bârlea, Ovidiu, Eseu despre dansul popular românesc. Bucureşti: Editura Cartea

Românească, 1982

13. Benoist, Luc, Semne, simboluri şi mituri. Traducere de Smaranda Bădili�ă.

Bucureşti: Editura Humanitas, 1995

14. Bernea, Ernest, Spa�iu, timp �i cauzalitate la poporul român. Burure�ti:

Editua

Humanitas, 2005

15. Blaga, Lucian, Gândire magică şi religie. Trilogia valorilor. Vol.2. Bucureşti:

Editura Humanitas, 1996

16. Borbély, �tefan, Mitologie generală. Cluj-Napoca: Editura Limes, 2004

17. Braga, Corin, 10 studii de arhetipologie. Cluj-Napoca: Editura Dacia, 2007

18. Caillois, Roger, Mitul �i omul. Traducere din limba franceză de Lidia Simion.

30

Bucure�ti: Editura Nemira, 2000

19. Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent.

Bucure�ti:

Editura Minerva, 1982

20. Chevalier, Jean �i Gheerbrant, Alain, Dic�ionar de simboluri, mituri, vise,

obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere. Volumul 1- 3. Traducere

de un colectiv coordonat de Micaela Slăvescu �i Lauren�iu Zoica�.

Bucure�ti: Editura Artemis,1993

21. Coman, Mihai, Mitos şi epos. Studii asupra transfărmărilor narative. Bucureşti:

Cartea Românească, 1985

22. Coman, Mihai, Bestiarul mitologic românesc , vol 1, 2 Bucure�ti: Editura

Funda�iei Culturale Română, 1996.

23. Crohmălniceanu, Ov. S., Cinci prozatori în cinci feluri de lectură. Bucure�ti:

Editura Cartea Românească, 1984

24. Culianu, Ioan Petru, Călătorii în lumea de dincolo. Traducere de Gabriela �i

Andrei Oi�teanu. Bucureşti: Editura Nemira, 1994

25. Culianu, Ioan Petru, Experien�e ale extazului. Extaz, ascensiune �i povestire

vizionară din elenism până în Evul Mediu. Prefa�ă de Mircea Eliade.

Traducere din limba franceză de Dan Petrescu. Cu o postfa�ă de Eduard

Iricinschi. Bucure�ti: Editura Nemira, 1998

26. Culianu, Ioan Petru, Studii române�ti. Fantasmele nihilismului. Secretul

doctorului Eliade. Vol. 1. Traduceri de Corina Popescu �i Dan Petrescu.

Ia�i: Editura Polirom, 2006

27. Di Nola, Alfonso N., Diavolul. Chipurile, isprăvile, istoria Satanei �i prezen�a

sa

malefică la toate popoarele din Antichitate până astăzi. Traducere de

Radu Gâdei. Bucure�ti: Editura BIC ALL, 2001

28. Dodds, E.R., Grecii şi iaraŃionalul. Traducere de Catrinel Pleşu. PrefaŃă de Petru

CreŃia. Iaşi: Editura Polirom, 1998

29. Durand, Gilbert, Arte �i arhetipuri. Religia artei. Traducere de Andrei

Niculescu.

31

Bucure�ti: Editura Meridiane, 2003

30. Durand, Gilbert, Aventurile imaginii. ImaginaŃia simbolică. Imaginarul.

Traducere din limba franceză de Muguraş Constantinescu şi Anişoara

Bobocea. Bucureşti: Editura Nemira, 1999

31. Durand, Gilbert, Figuri mitice şi chipuri ale operei. De la mitocritică la

mitanaliză. Traducere din limba franceză de Irina Bădescu. Bucureşti:

Editura Nemira, 1998

32. Durand, Gilbert, Introducere în mitodologie. Mituri şi societăŃi. În româneşte de

Corin Braga. Cluj-Napoca: Editura Dacia, 2004

33. Durnad, Gilbert, Structurile antropologice ale imaginarului. Introducere în

arhetipologia generală. Traducere de Marcel Aderca, PostfaŃă de Cornel

Mihai Ionescu. Bucureşti: Editura Univers enciclopedic, 1998

34. Eliade, Mircea, Aspecte ale mitului. În româneşte de Paul G. Dinopol. Bucureşti:

Editura Univers, 1978

35. Eliade, Mircea, Făurari �i alchimi�ti. Traducere din franceză de Maria �i

Cezar

Ivănescu. Bucure�ti: Editura Humanitas, 2008

36. Eliade, Mircea, Imagini şi simboluri. Eseu despre simbolismul magico-

religios.Traducere de Alexandra Beldescu. Bucureşti: Editura Humanitas,

1994

37. Eliade, Mircea, Insula lui Euthanasius. Bucureşti: Editura Humanitas, 2004

38. Eliade, Mircea, Istoria ideilor �i credin�elor religioase. Vol. 1-3. Traducere din

limba franceză de Cezar Baltag. Chi�inău: Editura Universitas, 1992

39. Eliade, Mircea, Încercarea labirintului. Traducere �i note de Doina Cornea, Cluj

Napoca: Editura Dacia, 1990

40. Mircea Eliade, Mefistofel şi androginul. Traducere de Alexandra CuniŃă.

Bucureşti: Editura Humanitas, 1995

41. Eliade, Mircea, Naşteri mistice. Traducere de Mihaela Grigore Paraschivescu,

Bucureşti: Humanitas, 1995

42. Eliade, Mircea, Sacrul şi profanul. Traducere de Brânduşa Prelipceanu.

Bucureşti: Editura Humanitas, 1995

32

43. Eliade, Mircea, Tratat de istorie a religiilor. Traducere de Mariana Noica. Edi�ia

a II-a. Bucure�ti: Editura Humanitas, 1995

44. Evseev, Ivan, Cuvânt-simbol-mit. Timişoara: Editura Facla, 1983

45. Evseev, Ivan, Dic�ionar de magie, demonologie �i mitologie românească.

Timişoara: Editura Amarcord, 1998

46. Evseev, Ivan, DicŃionar de simboluri şi arhetipuri culturale.Timişoara: Editura

Amarcord, 1994

47. Frye, Northrop, Anatomia criticii. În române�te de Domnica Sterian �i Mihai

Spăriosu. Bucure�ti: Editura Univers, 1972

48. Frye, Northrop, Marele cod: Biblia �i literatura. Traducere de Aurel Sasu �i

Ioana Stanciu. Bucure�ti: Editura Atlas, 1999

49. Fazer, James George, Creanga de aur. Vol. 1-5. Traducere, prefaŃă şi tabel

cronologic de Octavian Nistor. Note de Gabriela Duda. Bucureşti: Editura

Minerva, 1980

50. Hagiu, Adela, Romanul poetico-filosofic. Ia�i: Institutul European, 1998

51. Hutin, Serge, Societă�ile secrete. Traducere de Beatrice Stanciu, Timi�oara:

Editura de Vest, 1991

52. Ilin, Stancu, Liviu Rebreanu în atelierul de crea�ie. Bucure�ti: Editura

Minerva,

1985

53. Ionescu, Christian, Mică enciclopedie onomastică . Bucure�ti: Editura

Enciclopedică Română, 1975

54. Jung, Carl Gustav, Opere complete, vol. 1 Arhetipurile �i incon�tientul

colectiv.

Traducere din limba germană de Dana Verescu �i Vasile Dem.

Zamfirescu. Bucre�ti: Editura Trei, 2003

55. Kernbach, Victor, Dic�ionar de mitologie generală. Bucure�ti:Editura Albatros,

1983

56. Kernbach, Victor, Miturile esen�iale. Bucure�ti: Editura �tiin�ifică �i

Enciclopedică, 1978

57. Kernbach, Victor, Universul mitic al românilor. Bucure�ti: Editura Lucman,

33

1994

58. Arthur Koestler, Lunaticii. EvoluŃia concepŃiei despre univers de la Pitagora la

Newton. Traducere �i cuvânt înainte de Gheorghe Stratan. Bucureşti:

Editura Humanitas, 1995

59. Lévi-Strauss, Claude, Gândirea sălbatică. Traducerea din limba franceză de I.

Pecher. Bucureşti: Editura ŞtiinŃifică, 1970

60. Lévi-Strauss, Claude, Antropologia structurală. PrefaŃă de Ion Aluaş, Traducerea

din limba franceză de I. Pecher. Bucureşti: Editura Politică, 1978

61. Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane. 1900-1937 în

Scrieri, vol. 6. Bucureşti: Editura Minerva, 1975

62. Mali�a, Liviu, Alt Rebreanu. Cluj: Editura Cartimpex, 2000

63. Manolescu, Nicolae , Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc. Bucure�ti:

Editura 100+1 Gramar, 1998

64. Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură.

Bucure�ti: Editura Paralela 45, 2008

65. Marino, Adrian, Introducere în critica literară. Bucure�ti: Editura Tineretului,

1968

66. Muthu, Mircea, Paradoxul Organicului. Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1993

67. Niculi�ă-Voronca, Elena, Datinile �i credin�ele poporului roman adunate �i

a�ezate în ordine mitologică . Volumul 1-2. Edi�ie îngrijită de Victor

Durnea. Studiu introductiv de Lucia Berdan. Ia�i: Editura Polirom, 1998

68. Oi�teanu, Andrei, Ordine �i haos. Mit �i magie în cultura tradi�ională

românească. Ia�i: Editura Polirom, 2004

69. Paleologu, Alexandru, Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail

Sadoveanu. Bucure�ti: Editura Cartea Românească, 1978

70. Pamfilie, Tudor, Mitologia poporului român. Bucure�ti: Editura Vestala, 2006

71. Papadima, Ovidiu, Istoria literaturii române, III. Epoca marilor clasici.

Bucureşti: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1973

72. Petrers, Francis E., Termenii filosofiei greceşti. Traducere de Dragan Stoianovici.

Bucureşti: Humanitas, 1997

73. Platon, Banchetul şi alte dialoguri.Traducere de Şt. Bezdechi şi C. Papacostea.

34

Bucureşti: Editura Mondero, 2001

74. Popescu, Magdalena, Slavici. Bucure�ti: Cartea Românească, 1977

75. Popovici, Vasile, Eu, personajul. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1988

76. Rachieru, Adrian Dinu, Liviu Rebreanu, utopia erotică. Timi�oara: Editura

Augusta, 1997

77. Raicu, Lucian, Liviu Rebreanu, Editura pentru Literatură, 1967

78. Rebreanu, Fanny Liviu, Cu soŃul meu. Gânduri- imagini- întâmplări. Bucureşti:

Editura pentru Literatură, 1963

79. Rougemont, Denis de, Iubirea �i Occidentul. Traducere �i note de Ioana

Feodorov. Bucure�ti: Editura Univers, 2000

80. Ru�ti, Doina, Dic�ionar de teme �i simboluri din literatura română. Ia�i:

Editura

Polirom, 2009

81. Sasu, Aurel, Liviu Rebreanu, sărbătoarea operei. Bucure�ti: Editura Albatros,

1978

82. Săndulescu, Alexandru, Introducerea în opera lui Liviu Rebreanu. Bucureşti:

Editura Minerva, 1976

83. Simion, Eugen, Mircea Eliade, spirit al amplitudinii. Bucure�ti: Editura

Demiurg, 1995

84. Simu�, Ion, Rebreanu dincolo de realism. Oradea: Bilioteca Revistei „Familia”,

1997

85. Todorov, Tzvetan, Introducere în literatura fantastică. În române�te de Virgil

Tănase. Prefa�ă de Alexandru Sincu. Bucure�ti: Editura Univers, 1973

86. Tomuş, Mircea, Mihail Sadoveanu. Universul artistic şi concepŃia fundamentală

a operei. Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1978

87. Tomu�, Mircea, Romanul romanului românesc, Volumul 1, În căutarea

personajului. Bucure�ti: Editura 100+1 Gramamr, 1999

88. Ungureanu, Cornel, Ioan Slavici. Monograife, antologie comentată, receptare

critică. Bra�ov: Editura Aula, 2002

89. Van Gennep, Arnold, Formarea legendelor. Traducere de Lucia Berdan şi Crina

Ioana Berdan. Iaşi: Editura Polirom,1997

35

90. Van Gennep, Arnold, Riturile de trecere. Traducere de Lucia Berdan �i Nora

Vasilescu, Ia�i: Editura Polirom, 1996

91. Vatamaniuc, D., Ioan Slavici. Opera literară. Bucure�ti: Editura

Academiei, 1970

92. Vatamaniuc, D., Ioan Slavici �i lumea prin care a trecut. Bucure�ti: Editura

Academiei, 1968

93. Vianu, Tudor, Arta prozatorilor români. Bucureşti: Editura Lider, 1997

94. Vulcănescu, Romulus, Mitologie română. Bucure�ti: Editura Academiei, 1987

95. Surdulescu, Radu, Citica mitic-arhetipală. De la motivul antropologic la

sentimentul numinosului. Bucureşti: Editura Alfa, 1997

96. Zaciu, Mircea, Ca o imensă scenă, Transilvania…. Bucureşti: Editura FundaŃiei

Culturale Române, 1996

97. Bedreagă, Ana Maria, Proza fantastică a lui Mihai Eminescu �i Mircea Eliade

Lucrare de licen�ă nepublicată. Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, 2000

C. Referin�e critice

I. În volume

1. Balotă, Nicolae, Rebreanu sau vocaŃia tragicului în De la Ion la Ioanide. Bucureşti:

Editura Eminescu, 1974

2. Barthes, Roland, Mitul astăzi în Mitologii. Traducere, prefa�ă �i note de Mana

Carpov. Ia�i: Institutul European, 1997

3. Caillois, Roger, De la féerie à la science-fiction în Eseuri despre imaginaŃie.

Bucureşti: Editura Univers, 1975

4. Călinescu, Matei, Conceptul de fantastic în Eseuri despre literatura modernă.

Bucureşti: Editura Meridiane, 1970

5. CreŃulescu, Ioana, Critica psihanalitică în Analiză şi interpretare. Orientări în

36

critica literară contemporană, coordonator Silvian Iosifescu. Bucureşti:

Editura ŞtiinŃifică, 1972

6. Freud, Sigmund, Totem �i tabu în Opere vol.1 Traducere, cuvânt introductiv �i

note

de Dr. Leonard Gavriliu. Bucure�ti: Editura �tiin�ifică, 1991

7. Iorga, Nicolae Un nou roman al domnului Slavici în O luptă literară, vol. 2,

Bucureşti: Editura Minerva, 1979

8. Lăsconi, Elisabeta, Ciuleandra – capodopera ascunsă, prefaŃă la Liviu Rebreanu,

Ciuleandra. Bucureşti: Editura 100+1 Gramar, 1999

9. Munteanu, George, Slavici necunoscutul în Sub semnul lui Aristarc. Bucure�ti:

Editura Eminescu, 1975

10. Simion, Eugen, Mircea Eliade. Nara�iunea mitică în Sfidarea retoricii. Jurnal

german.Bucure�ti: Editura Cartea Românească, 1985

II. În periodice

1. Bercea, Radu, De la gândirea simbolică în Upanişade la antropologia imaginarului

la Gilbert Durand în ViaŃa românească, numărul 1-2, ianuarie-februarie

1995, p. 146-150

2. Durand, Gilbert, Eliade sau antropologia profundă în Secolul 20, nr. 205-206/ 2-3/

1978, p. 31-34

3. Iorgulescu, Mircea, Mara, un roman al predestinării în Tribuna, anul XIII / 1969,

nr. 19 / 8 mai, p. 3

4. Lăsconi, Elisabeta, Moara cu noroc sau biruirea balaurului în Adevărul literar şi

artistic, nr. 604, 19 februarie 2002, p. 10

5. Lăsconi, Elisabeta, Rebreanu �i „Efectul Nietzsche” în Adevărul literar şi artistic,

nr. 600, 22 ianuarie 2002, p. 6

6. Lăsconi, Elisabeta, Ion sau fiara din abis în Adevărul literar şi artistic, nr. 606, 5

martie 2002, p. 6-7

7. Lăsconi, Elisabeta, Pădureanca de Ioan Slavici sau pulverizarea mitului (I) în

37

Adevărul literar şi artistic, nr. 619, 4 iunie 2002, p. 13

8. Lăsconi, Elisabeta, Pădureanca de Ioan Slavici sau pulverizarea mitului (II) în

Adevărul literar şi artistic, nr. 620, 11 iunie 2002, p. 13

9. Munteanu, George, Rebreanu �i arhetipurile în Via�a românească, nr. 1-2,

ianuarie-

februarie 1995, p.46-51

10. Săndulescu, Alexandru, Întuneric şi lumină în Pădurea spânzutaŃilor în Adevărul

literar şi artistic, nr. 608, 19 martie 2002, p. 13

11. Zărnescu, Narcis, Lingvistica şi semiologia – metode de cercetare ale mitului în

ViaŃa românească, an XXVI, 1973, nr. 11, noiembrie, p. 103 – 110

D. Bibliografie virtuală

1. http://phantasma.ro (Centrul de Cercetare a Imaginarului, Universitatea Babe�-

Bolyai, Cluj, România)

2. http://doinarusti.ro/Dictionar.htm (con�ine Dic�ionarul de simboluri din opera

lui Mircea Eliade)

3. http://contrafort.md/arhivaarticol ( Băicuş, Iulian, Despre mitocritică, mitanaliză,

arhetipuri şi alŃi demoni critici (I) în Contrafort nr. 7-8 (141-142), iulie-august

2006, Băicuş, Iulian, Despre mitocritică, mitanaliză, arhetipuri şi alŃi demoni

critici (II) în Contrafort nr. 9 (143), septembrie 2006; Băicuş, Iulian, Despre

mitocritică, mitanaliză, arhetipuri şi alŃi demoni critici (III) în Contrafort nr.

11-12 (145-146), noiembrie- decembrie 2006)

4. http://romaniaculturala.ro/arhivaarticol (Mure�an, Vlad Gramatica arhetipală a

lui Mircea Eliade în România Culturală, nr 36-37, mai 2008)

5. http://polirom.ro/biblioteca-online (se pot descărca o serie de titluri editate la

Polirom, dintre care am folsit Elena Niculi�ă-Voronca Datinile �i credin�ele

poporului român a�ezate în ordine mitologică �i Arnold Van Gennep Riturile

de trecere)

6. http://fr.wikipedia.org/wiki/Gilbert_Durand (informa�ii generale despre biografia

�i scrierile lui Gilbert Durand �i despre critica mitanalitică în Fran�a)

38