PROIECT

UNIUNEA EUROPEANĂ

1

2

UNIUNEA

I. INFORMAȚII GENERALE

UE este un parteneriat economic şi politic unic în lume, care reuneşte 27 de ţări europene şi acoperă aproape tot continentul.

UE a fost creată în perioada care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial. În prima etapă, s-a pus accent pe consolidarea cooperării economice: ţările implicate în schimburi comerciale devin interdependente din punct de vedere economic şi astfel se evită riscul izbucnirii unui nou conflict. În 1958 este creată Comunitatea Economică Europeană (CEE), care, iniţial, contribuie la intensificarea cooperării economice între şase ţări: Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos. Urmează crearea unei pieţe unice de mari proporţii, care continuă să se dezvolte către valorificarea întregului său potenţial.

Ceea ce a început ca o uniune strict economică a devenit treptat o entitate cu activităţi în nenumărate domenii, de la ajutor pentru dezvoltare, până la politica de mediu. Această schimbare a fost reflectată de modificarea, în 1993, a numelui Comunităţii Economice Europene (CEE), care a devenit Uniunea Europeană (UE).

De mai bine de jumătate de secol, continentul european se bucură de pace, stabilitate şi prosperitate. Populaţia sa trăieşte la standarde ridicate şi beneficiază de o monedă europeană comună. Au dispărut controalele la frontierele dintre statele membre ale UE, cetăţenii pot

3

circula liber pe aproape tot continentul şi le este mult mai uşor să trăiască şi să muncească în UE.

Uniunea Europeană este întemeiată pe statul de drept. Cu alte cuvinte, toate acţiunile pe care le întreprinde se bazează pe tratate, asupra cărora au convenit toate statele membre, de comun acord, în mod voluntar şi democratic. Aceste acorduri sunt obligatorii din punct de vedere juridic şi stabilesc obiectivele UE în domeniile sale de activitate.

Unul dintre obiectivele principale este promovarea drepturilor omului, pe plan intern şi mondial. Demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi respectarea drepturilor omului sunt valorile intrinsece ale UE. Din 2009, odată cu semnarea Tratatului de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentale reuneşte toate aceste drepturi într-un singur act. Instituţiile UE sunt obligate să le respecte, la fel şi guvernele statelor membre atunci când aplică legislaţia europeană.

Piaţa unică este principalul motor economic al UE, facilitând libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor. Un alt obiectiv-cheie este dezvoltarea acestei resurse majore, pentru a le permite europenilor să se bucure din plin de avantajele pieţei unice.

Pe măsură ce se extinde, UE doreşte ca instituţiile europene să fie mai transparente şi mai democratice. Parlamentul European, ai cărui membri sunt aleşi prin vot direct, a fost învestit cu noi prerogative, iar parlamentele naţionale joacă acum un rol mai important, participând la procesul decizional alături de instituţiile europene. De asemenea, cetăţenii europeni dispun de mai multe mijloace de a participa la viaţa politică europeană.

ZIUA EUROPEI

Ziua Europei (9 mai) sărbătoreşte pacea şi unitatea în Europa. Data marchează aniversarea Declaraţiei Schuman. În cadrul unui discurs ţinut la Paris, în 1950, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între naţiunile Europei.

Viziunea sa era de a crea o instituţie europeană care să centralizeze şi să gestioneze producţia de cărbune şi oţel. Un an mai târziu, a fost semnat tratatul care prevedea crearea unui astfel de organism. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Pentru a marca Ziua Europei, instituţiile UE îşi deschid porţile pentru public, la începutul lunii mai, la Bruxelles şi la Strasbourg. Birourile locale ale UE din Europa şi din întreaga lume organizează diverse activităţi şi evenimente, pentru toate vârstele.

4

În fiecare an, mii de oameni participă la vizite, dezbateri, concerte şi alte evenimente, pentru a sărbători ziua Europei şi pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu UE.

DECLARAȚIA LUI SCHUMAN

Declaraţia rostită la 9 mai 1950 de Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, a rămas înscrisă în istoria construcţiei europene drept „declaraţia Schuman”. Textul prevedea crearea unei Comunităţi a cărbunelui şi oţelului, ai cărei membri urmau să-şi gestioneze împreună aceste două resurse.

Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), înfiinţată de Franţa, Germania, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi Luxembourg, a fost prima dintr-o serie de instituţii europene supranaţionale care au stat la baza Uniunii Europene de astăzi.

Context istoric

În 1950, naţiunile Europei făceau încă eforturi pentru a înlătura consecinţele dezastruoase ale celui de-al Doilea Război Mondial, care încetase cu 5 ani în urmă.

Ţările Europei erau determinate să caute modalităţi de a evita un alt război. Au ajuns la concluzia că prin punerea în comun a producţiei de cărbune şi oţel (conform Declaraţiei), un eventual război între Franţa şi Germania, rivali istorici, „ar fi nu numai de neconceput, ci şi imposibil din punct de vedere material”.

De bună seamă, reunirea intereselor economice a contribuit la creşterea standardelor de viaţă şi la crearea unei Europe mai unite. Posibilitatea de a adera la CECO le-a fost oferită şi altor ţări.

Citate din Declaraţia Schuman

„Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă.”

„Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze în primul rând o solidaritate de facto.”

5

„Punerea în comun a producţiilor de cărbune şi oţel...va schimba destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării muniţiei de război, dar care au fost, în acelaşi timp, cele mai constante victime ale conflictelor.”

Text integral

Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă.

Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice. Asumându-şi, timp de mai bine de 20 de ani, rolul de campioană a unei Europe unite, Franţa şi-a pus dintotdeauna eforturile în slujba păcii. Nu am reuşit să realizăm o Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie.

Europa nu se va construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care vor genera în primul rând o solidaritate de fapt. Alăturarea naţiunilor europene implică eliminarea opoziţiei seculare dintre Franţa şi Germania. Orice acţiune întreprinsă trebuie să aibă în vedere în primul rând aceste două ţări.

În acest scop, guvernul francez propune ca măsuri imediate să fie întreprinse într-o direcţie concretă, dar decisivă.

Guvernul francez propune ca producţia franco-germană de cărbune şi oţel să fie plasată sub o Înaltă Autoritate comună, în cadrul unei organizaţii deschise şi altor state europene. Punerea în comun a producţiilor de cărbune şi oţel va asigura imediat stabilirea unor baze comune de dezvoltare economică, un prim pas către realizarea unei federaţii europene şi va schimba destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării muniţiei de război, dar care au fost, în acelaşi timp, cele mai constante victime ale conflictelor.

Solidaritatea de producţie astfel stabilită va demonstra că orice război între Franţa şi Germania devine nu numai inimaginabil, ci şi imposibil din punct de vedere material. Înfiinţarea acestei unităţi de producţie puternice, deschisă tuturor ţărilor care doresc să colaboreze, va pune bazele reale ale unificării economice, angajându-se să le furnizeze tuturor ţărilor membre elementele principale ale producţiei industriale, în condiţii egale.

6

Această producţie va fi oferită lumii întregi, fără diferenţieri sau excepţii, pentru a contribui la creşterea nivelului de trai şi pentru a promova realizările paşnice. Cu mijloace suplimentare, Europa va putea să ducă mai departe realizarea uneia dintre misiunile sale esenţiale: dezvoltarea continentului african.

În acest mod se va realiza, simplu şi rapid, acea fuziune a intereselor care este indispensabilă pentru crearea unui sistem economic comun; aceasta ar putea fi piatra de temelie a unei comunităţi mai largi şi mai complexe reunind ţări aflate multă vreme în conflicte sângeroase.

Prin punerea în comun a producţiei de bază şi prin instituirea unei Înalte Autorităţi, ale cărei decizii vor reuni Franţa, Germania şi alte state membre, această propunere va conduce la stabilirea primelor baze concrete ale unei federaţii europene, indispensabilă pentru menţinerea păcii.

Pentru a promova realizarea obiectivelor astfel definite, guvernul francez este pregătit să iniţieze negocieri pornind de la următoarele considerente.

Sarcina pe care o va avea de îndeplinit Înalta Autoritate comună va fi de a asigura, în cel mai scurt timp posibil, modernizarea producţiei şi îmbunătaţirea calităţii acesteia; furnizarea în condiţii egale a cărbunelui şi oţelului pentru pieţele din Franţa şi Germania, precum şi pentru pieţele din alte ţări membre; dezvoltarea în comun a exporturilor către alte state; egalizarea şi îmbunătăţirea nivelului de trai al muncitorilor din aceste ramuri industriale.

Pentru a îndeplini aceste obiective, pornind de la condiţiile de producţie diferite din statele membre, propunem să se instituie o serie de măsuri cu caracter tranzitoriu, cum ar fi aplicarea unui plan de producţie şi investiţii, stabilirea unui mecanism compensatoriu pentru egalizarea preţurilor şi crearea unui fond de restructurare care să faciliteze raţionalizarea producţiei. Circulaţia cărbunelui şi a oţelului între statele membre va fi imediat scutită de toate taxele vamale şi nu va fi afectată de ratele de transport diferenţiate. Se vor crea treptat condiţii care vor permite o distribuţie cât mai raţională a producţiei, la cel mai înalt nivel de productivitate.

Spre deosebire de cartelurile internaţionale, care au tendinţa de a impune practici restrictive asupra distribuţiei şi exploatării pieţelor naţionale şi de a menţine profituri mari, această organizaţie va asigura fuziunea pieţelor şi extinderea producţiei.

7

Principiile şi acţiunile esenţiale definite mai sus vor face obiectul unui tratat semnat între state şi înaintat spre ratificare parlamentelor din fiecare ţară. Negocierile necesare pentru stabilirea detaliilor legate de aplicarea acestor prevederi se vor desfăşura cu ajutorul unui arbitru numit de comun acord. Acesta va avea sarcina de a se asigura că acordurile convenite corespund principiilor enunţate şi, în cazul în care se ajunge la un impas, va decide ce soluţie urmează să fie adoptată.

Înalta Autoritate comună care se ocupă de administrarea întregului sistem va fi alcătuită din personalităţi independente numite de guverne, respectându-se principiul reprezentării egale. Guvernele vor alege de comun acord un preşedinte. Deciziile Autorităţii se vor aplica în Franţa, Germania şi în celelalte ţări membre. În cazul în care deciziile autorităţii vor fi contestate, se vor lua măsuri de la caz la caz.

Un reprezentant al Organizaţiei Naţiunilor Unite va fi acreditat pe lângă Autoritate şi va întocmi un raport public pentru ONU de două ori pe an, pentru a face un bilanţ al activităţii noii organizaţii, în special în ceea ce priveşte respectarea obiectivelor acesteia.

Instituirea Înaltei Autorităţi nu va prejudicia în niciun fel regimul de proprietate asupra întreprinderilor. În exercitarea funcţiilor sale, Înalta Autoritate comună va lua în considerare puterea conferită de Autoritatea Internaţională a Ruhrului şi obligaţiile de orice natură impuse Germaniei, atâta timp cât acestea rămân în vigoare.

II. CUM FUNCȚIONEAZĂ UNIUNEA EUROPEANĂ

ȚĂRI MEMBRE

8

Uniunea Europeană nu a avut întotdeauna dimensiunile pe care le are astăzi. Când s-au pus bazele cooperării economice la nivel european, în anul 1951, ţările participante au fost Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos.

De-a lungul timpului, tot mai multe ţări au hotărât să adere. În prezent, Uniunea Europeană numără 28 de state membre, după aderarea Croaţiei, la 1 iulie 2013. Astfel în UE avem următoarele tări membre:

ȚARA ANUL ADERĂRII

CAPITALA MONEDA SPAȚIUL SCHENGEN

Austria 1995 Viena Euro DaBelgia 1952 Bruxelles Euro DaBulgaria 2007 Sofia Levă bulgărească NuCipru 2004 Nicosia Euro NuCroația 2013 Zagreb Kuna croată NuDanemarca 1973 Copenhaga Coroană daneză DaEstonia 2004 Tallinn Euro DaFinlanda 1995 Helsinki Euro DaFranța 1952 Paris Euro DaGermania 1952 Berlin Euro DaGrecia 1981 Atena Euro DaIrlanda 1973 Dublin Euro NuItalia 1952 Roma Euro DaLetonia 2004 Riga Lats leton DaLituania 2007 Vilnius Litas lituanian DaLuxemburg 1952 Luxemburg Euro DaMalta 2004 Valetta Euro DaPolonia 2004 Varșovia Zlot polonez DaPortugalia 1986 Lisabona Euro DaRegatul Unit 1973 Londra Lira sterlină NuRepublica Cehă 2004 Praga Coroană cehă DaRomânia 2007 București Leu NuSlovacia 2004 Bratislava Euro DaSlovenia 2004  Ljubljana Euro DaSpania 1986 Madrid Euro DaSuedia 1995 Stockhom Coroană suedeză DaȚările de Jos 1952 Amsterdam Euro DaUngaria 2004 Budapesta Forint Da

9

Procesul de aderare la UE

UE va continua să se extindă, întrucât numărul ţărilor care manifestă interes faţă de aderare este în creştere. Aceste ţări pot fi grupate în două categorii : ţări candidate şi ţări potenţial candidate . În timp ce primele se află în plin proces de transpunere (sau integrare) a legislaţiei UE în legislaţia naţională, ţările potenţial candidate încă nu îndeplinesc criteriile de aderare .

Ţări candidate

Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei Islanda Muntenegru Serbia Turcia

Ţări potenţial candidate

Albania Bosnia şi Herţegovina Kosovo*

INSTITUȚII ȘI ORGANISME

UE beneficiază de un cadru instituţional unic în lume, în care:

priorităţile generale sunt stabilite de Consiliul European, care reuneşte liderii naţionali şi europeni

deputaţii europeni, aleşi prin vot direct, reprezintă interesele cetăţenilor în cadrul Parlamentului European

interesele Uniunii în ansamblu sunt promovate de Comisia Europeană, ai cărei membri sunt desemnaţi de guvernele naţionale

guvernele promovează interesele statelor membre, în cadrul Consiliului Uniunii Europene.

10

Stabilirea agendei

Consiliul European stabileşte direcţiile politice generale ale UE, dar nu are puteri legislative. Este condus de un preşedinte - în prezent Herman Van Rompuy - şi îi reuneşte pe şefii de stat şi de guvern din ţările membre, alături de preşedintele Comisiei Europene, de două ori pe semestru, în cadrul unor întruniri care se desfăşoară pe parcursul mai multor zile.

Adoptarea legislaţiei europene

Elaborarea şi adoptarea legislaţiei europene implică 3 instituţii:

Parlamentul European , care reprezintă cetăţenii UE şi este ales direct de către aceştia Consiliul Uniunii Europene , care reprezintă statele membre. Preşedinţia Consiliului

este deţinută, prin rotaţie, de statele membre. Comisia Europeană , care reprezintă interesele Uniunii în ansamblu.

Împreună, aceste trei instituţii elaborează politicile şi legislaţia care se aplică în toată Uniunea, prin intermediul „procedurii legislative ordinare” (fosta „codecizie”). În principiu, Comisia propune actele legislative, iar Parlamentul şi Consiliul le adoptă. Ulterior, Comisia şi statele membre le implementează, iar Comisia trebuie să se asigure că legislaţia europeană este corect aplicată.

Alte instituţii ale UE

Două alte instituţii europene joacă in rol vital:

Curtea de Justiţie garantează respectarea dreptului european Curtea de Conturi controlează modul de finanţare a activităţilor Uniunii.

Atribuţiile şi responsabilităţile acestor instituţii sunt prevăzute în tratate, acestea constituind baza a tot ceea ce face UE. Tratatele stabilesc, de asemenea, regulamentele şi procedurile pe care instituţiile UE trebuie să le respecte. Ele sunt adoptate de către şefii de stat şi/sau de către prim-miniştrii statelor membre şi ratificate de către parlamentele naţionale.

UE dispune şi de alte instituţii şi organisme interinstituţionale specializate:

11

Banca Centrală Europeană răspunde de politica monetară europeană Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) îi oferă sprijin Înaltului Reprezentant

al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, funcţie deţinută în prezent de Catherine Ashton. Aceasta conduce lucrările Consiliului Afaceri Externe şi trasează direcţiile politicii externe şi de securitate comune, asigurând, în acelaşi timp, consistenţa şi coordonarea acţiunilor desfăşurate de UE pe plan extern.

Comitetul Economic şi Social European reprezintă societatea civilă, angajatorii şi salariaţii

Comitetul Regiunilor reprezintă autorităţile regionale şi locale Banca Europeană de Investiţii finanţează proiectele de investiţii ale UE şi sprijină

întreprinderile mici prin intermediul Fondului european de investiţii Ombudsmanul European investighează plângerile privind proasta administrare de

către instituţiile şi organismele UE Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor are rolul de a asigura protecţia datelor

cu caracter personal ale cetăţenilor Oficiul pentru Publicaţii publică informaţii despre UE Oficiul European pentru Selecţia Personalului recrutează personal pentru instituţiile şi

organismele UE Şcoala Europeană de Administraţie organizează cursuri de formare în diverse domenii

pentru personalul instituţiilor UE numeroase agenţii specializate şi organisme descentralizate desfăşoară o serie de

activităţi de natură tehnică, ştiinţifică sau de gestionare

12

III. DREPTUL UE

Cum se iau deciziile la nivel european

Procedura standard de luare a deciziilor la nivelul UE este cunoscută sub numele de procedură legislativă ordinară (denumită anterior codecizie). Aceasta înseamnă că Parlamentul European, ai cărui membri sunt aleşi prin vot direct, trebuie să aprobe legislaţia UE împreună cu Consiliul (care reprezintă guvernele celor 28 de state membre). Comisia elaborează şi implementează legislaţia europeană.

Tratatele principale

Tratatul de la Lisabona

Data semnării: 13 decembrie 2007

Data intrării în vigoare: 1 decembrie 2009

Scop: să transforme UE într-o entitate mai democratică, mai eficientă şi mai aptă să abordeze, la unison, probleme globale, cum ar fi schimbările climatice.

Schimbări esenţiale: putere sporită conferită Parlamentului European, schimbarea procedurii de vot în cadrul Consiliului, iniţiativa cetăţenească, funcţia de preşedinte permanent al Consiliului European, funcţia de Înalt Reprezentant pentru politica externă, un nou serviciu diplomatic al UE.

Tratatul de la Lisabona precizează ce atribuţii:

revin UE revin statelor membre sunt comune UE şi statelor membre.

Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa (2004) cu obiective similare celor prevăzute de Tratatul de la Lisabona, a fost semnat dar niciodată ratificat.

13

Tratatul de la Nisa

Data semnării: 26 februarie 2001

Data intrării în vigoare: 1 februarie 2003

Scop: să reformeze instituţiile pentru ca UE să poată funcţiona eficient şi după extinderea până la 25 de state membre.

Schimbări esenţiale: metode pentru modificarea componenţei Comisiei şi redefinirea sistemului de vot în cadrul Consiliului.

Tratatul de la Amsterdam

Data semnării: 2 octombrie 1997

Data intrării în vigoare: 1 mai 1999

Scop: să reformeze instituţiile UE în pregătirea extinderii către noi state membre.

Schimbări esenţiale: modificarea, renumerotarea şi consolidarea Tratatelor UE şi CEE. Un proces decizional mai transparent (folosirea extinsă a procedurii de codecizie

Textul Tratatului de la Amsterdam (versiune integrală

Tratatul privind Uniunea Europeană - Tratatul de la Maastricht

Data semnării: 7 februarie 1992

Data intrării în vigoare: 1 noiembrie 1993

Scop: să pregătească realizarea uniunii monetare europene şi să introducă elemente ale uniunii politice (cetăţenie, politică externă comună, afaceri interne).

Schimbări esenţiale: crearea Uniunii Europene şi introducerea procedurii de codecizie care îi conferă Parlamentului un rol mai important în procesul decizional. Noi forme de cooperare

14

între guvernele statelor membre, de exemplu în domeniului apărării, justiţiei şi afacerilor interne.

Actul Unic European

Data semnării: 17 februarie 1986 (Luxemburg) / 28 februarie 1986 (Haga)

Data intrării în vigoare: 1 iulie 1987

Scop: să reformeze instituţiile în vederea aderării Portugaliei şi Spaniei şi să accelereze procesul de luare a deciziilor în contextul pregătirilor pentru crearea pieţei unice.

Schimbări esenţiale: extinderea votului cu majoritate calificată în cadrul Consiliului (din acest motiv este foarte greu ca o singură ţară să aibă drept de veto cu privire la legislaţia propusă), crearea procedurilor de cooperare şi aviz conform, care sporesc influenţa Parlamentului European.

Tratatul de fuziune - Tratatul de la Bruxelles

Data semnării: 8 aprilie 1965

Data intrării în vigoare: 1 iulie 1967

Scop: să simplifice cadrul instituţional european.

Schimbări esenţiale: crearea unei singure Comisii şi a unui singur Consiliu pentru toate cele trei Comunităţi

Tratatele de la Roma - Tratatele CEE şi EURATOM

Data semnării: 25 martie 1957

Data intrării în vigoare: 1 ianuarie 1958

Scop: înfiinţarea Comunităţii Economice Europene (CEE) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom).

15

Schimbări esenţiale: extinderea noţiunii de integrare europeană pentru a include cooperarea economică.

Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului

Data semnării: 18 aprilie 1951

Data intrării în vigoare: 23 iulie 1952

Data expirării: 23 iulie 2002

Scop: să creeze o relaţie de interdependenţă între industriile cărbunelui şi oţelului pentru ca nicio ţară să nu îşi mai poată mobiliza forţele armate fără ştirea celorlalte. Această decizie a dus la eliminarea neîncrederii şi a tensiunilor acumulate pe durata celui de-al doilea război mondial. Tratatul CECO a expirat în 2002.

Tratatele fondatoare au fost modificate pe măsură ce noi ţări au aderat la Uniune:

1973 (Danemarca, Irlanda, Regatul Unit) 1981 (Grecia) 1986 (Spania, Portugalia) 1995 (Austria, Finlanda, Suedia) 2004 (Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia,

Slovenia, Ungaria) 2007 (Bulgaria, România). 2013 (Croaţia).

Regulamente, directive şi alte acte legislative

Obiectivele stabilite în tratate sunt realizate prin intermediul mai multor tipuri de acte legislative. Aceste acte legislative includ regulamente, directive, recomandări şi avize. Unele au caracter obligatoriu, altele nu. Unele li se aplică tuturor ţărilor, altele doar unora dintre ele.

Aplicarea dreptului UE

Dreptul european acordă drepturi şi impune obligaţii nu doar statelor membre, ci şi cetăţenilor şi întreprinderilor care sunt vizaţi direct de anumite norme. Face parte integrantă din sistemul

16

juridic al statelor membre care răspund, în primul rând, de aplicarea corectă a acestor reglementări. Prin urmare, sunteţi îndreptăţit să vă aşteptaţi ca autorităţile naţionale de pe tot teritoriul Uniunii Europene să aplice corect drepturile care vă revin în calitate de cetăţeni europeni.

Legislaţie şi jurisprudenţă

Legislaţia UE este formată din:

Tratatele fondatoare, care au instituit Uniunea Europeană şi reglementează modul de funcţionare a acesteia

Regulamentele, directivele şi deciziile UE, care au efect direct sau indirect asupra statelor membre.

Jurisprudenţa UE este formată din hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care interpretează legislaţia UE.

http://www.ind-alim.blogspot.ro

17