Unda staționară este fenomenul fizic rezultat în urma suprapunerii a două unde de

aceeași frecvență pe aceeași direcție dar în sensuri opuse, sau în direcții diferite.

Prin interferența celor două unde se obține o structură ondulatorie constantă în timp. Undele care

interferă pentru a crea unda staționară pot fi de orice fel: mecanice, sonore, optice,

electromagnetice etc. Locurile unde oscilația rezultantă are amplitudine minimă se

numesc noduri, iar cele cu amplitudine maximă se numescventre (sing. ventru,

din franceză ventre = burtă). Prin opoziție cu undele staționare, undele elementare obișnuite se

numescunde progresive.

Dacă (sau acolo unde) undele inițiale au aceeași amplitudine, oscilația care rezultă în noduri are

amplitudinea nulă. În celelalte cazuri unda rezultantă este o combinație între o undă progresivă și

o undă staționară.

În funcție de mediul de propagare undele staționare pot fi uni-, bi- sau tridimensionale, ca de

exemplu:

o dimensiune: coarda vibrantă, tubul sonor, fibra optică;

două dimensiuni: cutia de rezonanță a instrumentelor muzicale, suprafața unui lichid,

membrana unei tobe;

trei dimensiuni: interiorul unei încăperi, spațiul în care se propagă unde luminoase coerente.

Factorul de unda stationara se defineste ca raportul dintre valoarea maxima si minima a  distributiei amplitudinii de oscilatie in lungul ghidului:

Factorul de unda stationara este folosit pentru a caracteriza spectrul distributiei si

poate lua fie valoarea 1 cand in ghid nu exista decat unda directa, astfel incat disributia amplitudinii de oscilatie in lungul ghidului este constanta, si valoarea infinit cand ghidul este terminat pe o reactanta pura si deci amplitudinea undei  inverseeste egala cu amplitu 24224m1218y dinea undei inverse.

In practica factorul de unda stationara este folosit ca o masura a  dezadaptarii care apare la capatul dinspre sarcina a unui ghid.Cunoscand factorul de unda stationara se poate calcula fractiunea din puterea incidenta care este reflectata de sarcina: