Un Alt Colet

2
Un alt colet-surpriză depistat de către colaboratorii vamali În săptămâna aceasta este deja al doilea caz similar, cînd datorită profesionalismului și promtitudinii în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale colaboratorilor vamali a fost posibilă prevenirea transportării ilicite a unui lot de peste 14 mii pastile și fiole, care, potrivit informațiilor preliminare, fac parte din grupul produselor anabolice. Astfel, colaboratorii postului vamal Chișinău Intern-2 (Poșta), acționând în baza analizei de risc, ca și în cazul anterior au prevenit transportarea ilegală a pastilelor, care urmau sa ajungă prin intermediul curieratului rapid, în Israel. În acest caz, un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 25 ani s-a prezentat la oficiul poștal cu scopul de a remite din nume propriu un colet cu o destinație finală în Israel, indicând că în conținutul acestuia este un set de boxe audio cu amplificatoare de sunet. Dat fiind faptul că colaboratorii vamali au dejucat săptămâna aceasta un caz similar , a fost luată decizia de a efectua controlul vamal amănunțit, utilizând dispozitivul mobil de scanare "X-Ray Rapiscan". Ca rezultat al scanării dispozitivelor aflate în colet, a fost depistat că acestea au un conținut neobișnuit și în acest context a fost decis să fie dezasamblate prin dezlipirea peretelui. Prin urmare, inspectorii vamali, au depistat disimulate și ascunse în boxe, medicamente în asortiment „DANABOL", " TESTOSTERON", " PARABOLAN" și „CLENBUTEROL", peste 14 mii pastile și fiole. În prezent, întregul lot de pastile a fost reținut pentru a efectua expertiza de profil, iar colaboratorii vamali din cadrul Secției Contracararea Fraudelor Vamale a Biroului Vamal Chișinău, investighează cazul în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor. Mai mult, lotul de pastile și comprimante presupus a fi din grupul produselor anabolice, a fost reținut în vederea confiscării. Reiterăm faptul, că toate mărfurile ce urmează a fi trecute peste frontiera vamală prin intermediul trimiterilor poștale internaționale se află sub supraveghere vamală, în acest context sunt aplicate toate măsurile de control în vederea prevenirii fraudării legislației Republicii Moldova și a țărilor destinatare. Concomitent, ținem să menționăm că de la începutul anului 2015, colaboratorii vamali au prevenit 4 cazuri de transportare ilicită și punerea în liberă circulație a produselor presupuse a fi din grupa anabolizantelo

Transcript of Un Alt Colet

Un alt colet-surpriz depistat de ctre colaboratorii vamalin sptmna aceasta este deja al doilea caz similar, cnd datorit profesionalismului i promtitudinii n ndeplinirea atribuiilor de serviciu ale colaboratorilor vamali a fost posibil prevenirea transportrii ilicite a unui lot de peste 14 mii pastile i fiole, care, potrivit informaiilor preliminare, fac parte din grupul produselor anabolice.Astfel, colaboratorii postului vamal Chiinu Intern-2 (Pota), acionnd n baza analizei de risc, ca i n cazul anterior au prevenit transportarea ilegal a pastilelor, care urmau sa ajung prin intermediul curieratului rapid, n Israel.n acest caz, un cetean al Republicii Moldova, n vrst de 25 ani s-a prezentat la oficiul potal cu scopul de a remite din nume propriu un colet cu o destinaie final n Israel, indicnd c n coninutul acestuia este un set de boxe audio cu amplificatoare de sunet. Dat fiind faptul c colaboratorii vamali au dejucat sptmna aceasta un caz similar , a fost luat decizia de a efectua controlul vamal amnunit, utiliznd dispozitivul mobil de scanare "X-Ray Rapiscan".Ca rezultat al scanrii dispozitivelor aflate n colet, a fost depistat c acestea au un coninut neobinuit i n acest context a fost decis s fie dezasamblate prin dezlipirea peretelui.Prin urmare, inspectorii vamali, au depistat disimulate i ascunse n boxe, medicamente n asortiment DANABOL", " TESTOSTERON", " PARABOLAN" i CLENBUTEROL", peste 14 mii pastile i fiole.n prezent, ntregul lot de pastile a fost reinut pentru a efectua expertiza de profil, iar colaboratorii vamali din cadrul Seciei Contracararea Fraudelor Vamale a Biroului Vamal Chiinu, investigheaz cazul n vederea stabilirii tuturor circumstanelor. Mai mult, lotul de pastile i comprimante presupus a fi din grupul produselor anabolice, a fost reinut n vederea confiscrii.Reiterm faptul, c toate mrfurile ce urmeaz a fi trecute peste frontiera vamal prin intermediul trimiterilor potale internaionale se afl sub supraveghere vamal, n acest context sunt aplicate toate msurile de control n vederea prevenirii fraudrii legislaiei Republicii Moldova i a rilor destinatare.Concomitent, inem s menionm c de la nceputul anului 2015, colaboratorii vamali au prevenit 4 cazuri de transportare ilicit i punerea n liber circulaie a produselor presupuse a fi din grupa anabolizantelo

Produse stomatologice dentare i aparate pentru stomatologie dosite n vederea transportrii iliciteColaboratorii postului vamal Palanca, acionnd n baza analizei de risc au contracarat o tentatitv de introducere ilicit a unui lot de produse stomatologice dentare i aparate pentru stomatologie.Astfel, la pista de control intrare autocare n Republica Moldova s-a prezentat un autocar ce efectua ruta regulat Odesa-Chiinu, la bordul cruia se aflau pasageri.De menionat, c controlului vamal ct oferul att i pasagerii au declarat c nu transport bunuri sau mrfuri necesare a fi declarate. Ulterior, a fost dispus efectuarea contolului fizic detaliat a bunurilor i bagajelor localizate n compartimentul marfar.Ca rezultat al controlului vamal efectuat asupra bagajului unui pasager, originar din Floreti, au fost depistate produse stomatologice dentare i aparate pentru stomatologie, nedeclarate i dosite n vederea transportrii ilicite a acestora.Valoarea pe pia a lotului de marf se estimeaz la peste 30 mii lei.Materialele acumulate asupra cazului dat au fost remise Seciei contracararea fraudelor vamale din cadrul Biroului vamal Bender, n vederea expunerii sub aspect contravenional n baza art. 287 alin. 10 Cod Contravenional al Republicii Moldova. Mai mult marfa a fost reinut n vederea confiscrii, iar contravenientul, urmeaz s achite o amend n valoare de 3 mii lei.