Universitatea de Medicină și Farmacie

“Gr. T. Popa” IașiDisciplina: Psihologie Medicală

Anul I, Sem. Ilector univ. Dr.

Lavinia Maria Pruteanulavinia_pruteanu@yahoo.com

Conţinutul cursului

1.Psihologia medicală: Definiții,obiective. Relația psihologiei medicale cu alte științe

2.Normal/Anormal. Sănătate /Boală 3.Empatie. Comunicarea empatică4. Tanato-psihologie. Psiho-oncologie5.Complianța terapeutică/Aderența. Relația

medic-pacient

Recomandări bibliografice•Athanasiu, A. (1998), Tratat de psihologie medicală, Editura Oscar Print, Bucureşti;•Chiriță Roxana, Chiriță Vasile, (2002) Manual de psihiatrie clinica si psihologie medicală•Dafinoiu, I. (2002), Personalitatea – metode de abordare clinică, Editura Polirom, Iaşi;

• Enăchescu, C. (2004), Tratat de igienă mintală, Editura Polirom, Iaşi

• Enăchescu C., Enăchescu Liliana., (2008), Psihosomatica, Ed. Polirom, Iași

• Iamandescu I. Bradu, Psihologie medicală,( 2005)Editura Infomedica•Ionescu, G. (1995), Tratat de psihologie medicală şi psihoterapie, Editura Asklepios, Bucureşti;

•Miclea, M. (1997), Stres şi apărare psihică, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;

•Oancea C, Ungureanu C., Iosifescu Renata, (2012), Consilierea și tehnici inrudite in practica medicală, Ed. Semne, București

•Pasca Maria Dorina, (2006) Noi perspective in psihologia medicală, Ed. Ardealul, Tg. Mures

Râșcanu Ruxandra,(1997), Psihologie medicală și Asistență socială, Ed. Societatea Știință și Tehnică, București

•Şchiopu, U. (2002), Introducere în psihodiagnostic, Ed. Fundaţiei Humanitas, Bucureşti;

•Tudose, F. (2000), O abordare modernă a psihologiei medicale, Ed. Info Medica, Bucureşti

• Șchiopu Ursula (coordonator), (1997)- Dicționar de Psihologie, Ed. Babel, București

•Şchiopu, Ursula (2002), Introducere în psihodiagnostic, Ed. Fundaţiei Humanitas, Bucureşti;

Cursul nr. 1-Psihologia medicală : definiții, obiective. Relația psihologiei medicale cu alte

științe• Hipocrate: medicul tratează bolnavi, nu boli.Psihologia medicală se regăsește in toate faptele practicii medicale unde intervine un factor psihologic:• relația medic-pacient• diagnosticul, tratamentul, urmărirea bolilor• eveniment traumatizant din punct de vedere afectiv

(doliu, despărțire) cu derularea unei afecțiuni somatice

Actul medical implică întotdeauna relație si comunicare, se poate spune că medicina nu se poate practica fără psihologie.

Psihologia medicală a revenit in atenție abia în secolul XX, ultimii 50 de ani transformând radical atât practica medicală, cât si intervenția din direcția psihologiei în actul medical.

Factorul psihic poate fi privit într-o dublă perspectivă:

• ca agent etiologic în majoritatea bolilor somatice plurifactoriale,

• ca agent „furnizor de sănătate” – exclusiv ca în cazul psihoterapiei sau adjuvant la terapia medicamentoasă ori de altă factură (Bradu Iamandescu I si Luban-Plozza, 2002).

•O serie de autori americani atenționează asupra răspunsurilor corecte la solicitările reale ale bolnavilor, deoarece aceștia încep să o evite îndreptându-se către practici non-medicale (vindecători, bioenergeticieni, vrăjitori).

P. Popescu Neveanu – obiectul psihologiei generale tratează procesele, sistemele și însușirile psihice integrând si problematica generică a personalității,

-studiul psihologiei medicale se poate restrânge la domeniile relațiilor interpersonale si ale grupurilor mici (P.Golu) si are ca obiect de studiu psihologia bolnavului si relațiile sale cu ambianța, legăturile sale subiective cu personalul medico-sanitar (în mod predominant cu medicul) și cu familia.

G. Besançon - psihologia medicală, adică spiritul său, este sau ar trebui să fie prezentă în practica medicală, cotidiană si obișnuită (medicina generală sau de familie) sau mai sofisticată (grefe, tratament complex al cancerelor, cronicitate, abordarea morții etc.).

•V. Săhleanu și A. Athanasiu consideră că psihologia medicală trebuie să fie psihologia care are în centrul ei „drama” persoanei umane, punând accentul atât pe datele obiective, cât si pe cele subiective, în primul rând introspecția bolnavului si intuiția medicală

RELAȚIA PSIHOLOGIEI MEDICALE CU ALTE ȘTIINȚE

•Psihologia medicală se dezvoltă din întrepătrunderea cu alte domenii de cunoaștere și cercetare, cum ar fi: psihopatologia, psihologia holistică, antropologia, psihanaliza, psihologia dezvoltării, sociologia, psihologia experimentală, neurofiziologia, etc.

Psihologia generală prin aspectele legate de

• comunicare,

• psihologia dezvoltării,

• personalitate.

Psihologia socială • relația medic-pacient,

• impactul profesiunii medicale cu alte profesiuni conexe – medici, farmacisti, biologi, chimisti,

• modelul bio-psiho-social al bolii

• modelele terapeutice privind lumea medicamentului (psihologia reclamei, marketing),

• calitatea vieții ca indicator modern de apreciere a interveneției terapeutice si a activității medicale,

• interrelațiile existente în interiorul instituțiilor de asistență (medicală, socială, etc)

• atitudinea mass-mediei față de boală si suferință.

•psihologiei experimentală, care, folosind metodele psihometrice, psihodiagnoza se încadrează în principiile generale de evaluare, etalonare si diagnoză.

•Psihologia clinică-termenul clinic nu se referă doar la asistarea bolnavului imobilizat la pat (cf.gr.klinikos = „de pat”), ci la observația directă, imediată si nemijlocită pe care studiul de caz individual o presupune atât în medicină cât si în psihologie.

• Def. Larousse-psihologia clinică - „metodă specifică de înțelegere a conduitelor umane care urmăreste să determine simultan ceea ce este tipic si ceea ce este individual la un subiect considerat ca o ființă care trăieste o situație definită.” (Sillamy N., 1995)

•Huber Winfrid (1993) definește termenul de psihologie clinică si arată că aceasta are patru domenii de intervenție:

• dezvoltarea si promovarea sănătății,

•prevenția• funcția terapeutică • funcția de reabilitare.

Psihologia morală. Aceasta are, în viziunea lui Enăchescu C. (2002), ca obiect atât Eul cât și SupraEul și își concentrează studiul său asupra• Cunoașterii valorilor morale prin care persoana

îsi construieste propriile sentimente morale, • este complementară în acest fel psihanalizei. • Înțelege natura individului din punct de vedere

sufletesc și moral• răspunde dilemelor legate de sensul vieții si

destin.

• Relația cu psihiatria este incontestabil cea mai profundă dintre cele stabilite cu disciplinele medicale atât din punct de vedere istoric, cât și metodologic.

Pentru T.Pirozynski (1988) domeniul de acțiune, desi în mod diferit denumit, constituie totuși o zonă comună preocupărilor psihiatriei: nevrozele pentru Kretschmer, medicina psihosomatică pentru Commonwealth Found., efectele secundare neprevăzute si nedorite ale remediilor medicale pentru Balint, iar pentru toți relația medic-bolnav.

Relația cu psihosomatica

Unii autori consideră psihosomatica o adevărată mentalitate de abordare a pacientului. Iamandescu I.B. (1999). Acest autor consideră că următoarele caractere generale caracterizează concepția psihosomatică înmedicină:

1. Concepție holistică (integrativă) – unitatea dintre SOMA si PSIHIC.

2. Bazată pe observații clinice (confirmate de cercetări epidemiologice), date experimentale psiho-fiziologice, neuroendocrinologice etc.

3. Includerea influenței mediului social (mediată prin psihicul bolnavului) asupra bolii (Von Uexkuell)

4. Reliefarea la bolnavii psihosomatici a unei duble vulnerabilități la stres:• - psihică• - de organ

5. Impunerea stresului psihic ca factor de risc major în patogeneză:• - aparent exclusiv• - sumativ

SUBIECTE MAJORE ÎN STUDIUL PSIHOLOGIEI MEDICALE

(după British Psychological Society)

funcțiile psihice elementare psihologia socială psihologia dezvoltării diferențele individuale psihologia în relațiile cu medicina (efectele psihologice ale

bolii, relațiile medic-bolnav)

•Sănătatea a fost redefinită de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ca fiind nu doar absența bolii, ci existența unei stări de bine si confort psihologic, somatic si social al individului.

DOMENIILE DIN CARE PSIHOLOGIA MEDICALĂ ÎSI EXTRAGE DATELE

ancheta socială tehnici experimentale observare comportamentală convorbirea directă (de la om la om) date de biotipologie date psihanalitice. 

I.B.Iamandescu conchide asupra “necesității unei dozări optime intre științele medicale și psihologie” pentru cel care aspiră să devină un foarte bun medic, eliminând două atitudini extreme: • Absolutizarea laturii tehniciste a medicinei,

atitudinea biologizantă-considerarea bolnavului ca “aparat ce necesită reparații” și permite manipularea lui ca “obiect”

• Absolutizarea laturii psihologice a actului medical, atitudinea psihologizantă, ce accentuează excesiv aspectul relațional cu subiectul/pacientul in defavoarea bolii și/sau evoluției acesteia.

Vă mulțumesc!