Raport narativ umf

8
RAPORT NARATIV Date de identificare Numele organizaţiei/instituţiei beneficiare: UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „IULIU HAŢIEGANU” CLUJ-NAPOCA Persoana de contact: PROF.DR.ALEXANDRA ROMAN (Coordonator proiect) Parteneri proiect: (Dacă există) Titlul proiectului: Laborator multimedia-Laborator clinic Numărul de înregistrare al contractului: Nr.177/01.06.2009 Suma RON: 15000 1.Descrieţi locul şi rolul proiectului realizat în instituţia dumneavoastră prin intermediul programului “Collegium. Excelenţă în educaţie” (,,,măsura în care proiectul s-a integrat în curricula instituţiei; importanţa acestui proiect pentru instituţie/organizaţie; ce schimbări a adus). Proiectul a urmărit perfectarea calităţii actului educaţional şi încurajarea excelenţei, prin perfectarea unui sistem de transmisie în direct către studenţi, a unor manopere executate de cadrul didactic, bazat pe ideea că informaţia este mai bine reamintită dacă a fost

description

 

Transcript of Raport narativ umf

Page 1: Raport narativ umf

RAPORT NARATIV

Date de identificare

Numele organizaţiei/instituţiei beneficiare: UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „IULIU HAŢIEGANU” CLUJ-NAPOCA

Persoana de contact: PROF.DR.ALEXANDRA ROMAN(Coordonator proiect)

Parteneri proiect:(Dacă există)

Titlul proiectului: Laborator multimedia-Laborator clinic

Numărul de înregistrare al contractului: Nr.177/01.06.2009

Suma RON: 15000

1.Descrieţi locul şi rolul proiectului realizat în instituţia dumneavoastră prin intermediul programului “Collegium. Excelenţă în educaţie” (,,,măsura în care proiectul s-a integrat în curricula instituţiei; importanţa acestui proiect pentru instituţie/organizaţie; ce schimbări a adus).

Proiectul a urmărit perfectarea calităţii actului educaţional şi încurajarea excelenţei, prin perfectarea unui sistem de transmisie în direct către studenţi, a unor manopere executate de cadrul didactic, bazat pe ideea că informaţia este mai bine reamintită dacă a fost însoţită de imagini şi pe conceptul learning-by-doing, adică învăţare prin practică. Obiectivul principal a fost validarea unui sistem de învăţare prin practică în cabinetul preclinic, unde studentul să vadă în timp de real imaginile manoperei pe care o are de făcut, prin înregistrarea manoperei de către operatorul care lucrează aceeaşi lucru, pe fantom, în paralel. Astfel, prin achiziţia unei camere intra-orale, videoproiector şi laptop s-a realizat perfectarea laboratorului multimedia.

Page 2: Raport narativ umf

2.Descrieţi măsura în care a fost realizat scopul proiectului şi s-au îndeplinit obiectivele acestuia.

Obiectivul principal a fost validarea unui sistem de învăţare prin practică în cabinetul preclinic, unde studentul să vadă în timp de real imaginile manoperei pe care o are de făcut, prin înregistrarea manoperei de către operatorul care lucrează aceeaşi lucru, pe fantom, în paralel. Acest obiectiv a fost realizat în totalitate. Alte obiective au fost: ►încurajarea excelenţei prin deprinderea unor protocoale riguroase, Acest obiectiv a fost realizat în totalitate. ►creşterea interesului studenţilor pentru studiul materiei, prin observarea în direct a unor intervenţii chirurgicale parodontale specifice, Acest obiectiv a fost realizat în totalitate. ►realizarea unui sistem de transmitere în direct, a unor intervenţii specifice din cabinetul clinic în laboratorul preclinic, de care să beneficieze generaţii viitoare de studenţi Acest obiectiv a fost realizat în totalitate.

3.Detaliaţi activităţile desfăşurate în cadrul proiectului:

Vă rugăm subliniaţi următoarele aspecte pentru fiecare activitate:

Descrierea activităţii/cum s-a realizat aceasta Perioada de desfăşurare/durata Cine a fost implicat Rezultatul obţinut

►Activităţile proiectului în corelaţie cu obiectivele propuse: ►1)Perfectarea studiului de piaţă pentru alegerea aparaturii laboratorului multimedia, care să corespundă cât mai bine raportului eficienţă – cost: cameră intraorală, videoproiector, calculator portabil, Perioada de desfăşurare/durata: 1.06-1.07.2009, Participanţi: Inform.David Moldovan, Inform.Ionuţ Muntean, Rezultat:achiziţia obiectelor prevăzute şi în plus, prin economia făcută, a unui calculator (staţie) ►2)Realizarea proiectului de cablare în cabinetele preclinice şi din cabinetul clinic spre cabinetele preclinice a avut în vedere măsurarea spaţiilor, proiectarea traseului firelor inclusiv între etaje, proiectarea tipului de materiale. Perioada de desfăşurare/durata: 1.06.-14.06.2009; Participanţi: Inform.David Moldovan, Inform.Ionuţ Muntean Rezultat: proiect cablare►3)Realizarea cablării, prinderea firelor pe traseu, găurirea tavanului, tocurilor de uşa. Perioada de desfăşurare/durata: 15.06.-10.07.2009; Participanţi: Inform.David Moldovan, Inform.Ionuţ Muntean Rezultat: cablare prezentă►4)Achiziţia aparaturii. Au fost declaşate procedeele de achiziţie specifice unei instituţii bugetare şi plata facturilor către furnizori. Perioada de desfăşurare/durata:13.07-30.09.2009; Participanţi: Etapa a fost realizată de personalul universităţii (biroul de achiziţii şi cel financiar-contabil). Rezultat: aparatura prevăzută este prezentă►5)Testarea funcţionalităţii laboratorului multimedia: s-a testat transmisia în laboratorul preclinic prin transmiterea unii protocol filmat cu camera intraorală şi observat pe videoproiector. De asemenea s-a testat funcţionalitatea sistemului prin surprinderea unor manopere din laboratorul clinic şi observate în laboratorul preclinic. Perioada de desfăşurare/durata: 6.09.-14.09.09, Participanţi: testarea a fost

Page 3: Raport narativ umf

realizată în prezenţa responsabilului de proiect (A.Roman), a colaboratorilor din catedră asist.dr.Andrada Şoancă, asist dr.Cosmin Cioban şi a celor doi specialisti informaticieni Inform.David Moldovan, Inform.Ionuţ Muntean. În această etapă au participat trei studenţi (anul 6 MD) Radu Solovăstru, Carla Untea şi Rovana Socolov. Rezultat: sistem multimedia funcţional►6)Evaluarea gradului de mulţumire al studenţilor/aprecierea rezultatelor, prin evaluarea comparativă a actului de predare ce foloseşte redarea unor manopere prin tehnicile clasice sau utilizînd tehnicile multimedia. Perioada de desfăşurare/durata :25.09.-30.09.2009 Rezultat: chestionare completate►7)Prezentarea rezultatelor Perioada de desfăşurare/durata: 5.09-11.09.2009

4)Menţionaţi categoriile şi numărul beneficiarilor direcţi şi indirecţi ai proiectului.

Beneficiari direcţi: 260 studenţi ai anului V Medicină DentarăBeneficiari indirecţi: alţi studenţi ai Facultăţii de Medicină dentară, studenţi la Master (20 studenţi/an), Medici rezidenţi (10 medici/an)

5)Descrieţi / prezentaţi rezultatele finale obţinute:

Vă rugăm subliniaţi următoarele aspecte:

Criterii (ce aţi urmărit să evaluaţi) De ex. Gradul de participare/implicare al copiilor/tinerilor în cadrul activităţilor proiectului

Indicatori (ce aţi măsurat) De ex. precizaţi care este numărul de copii implicaţi Metode (cum aţi măsurat, tehnicile folosite) Listele cu participanţii

Rezultate pe termen mediu (1-2 ani): ►Validarea funcţionalităţii modelului laboratorului multimedia/laborator clinic. Criteriu urmărit: Transmisia funcţională în cadrul laboratorului preclinic şi între laboratorul clinic şi cel preclinic, Indicatori: 200 studenţi ai anului V beneficiari ai sistemului►Creşterea nivelului de apreciere al studenţilor a noii metodologii de desfăţurarea stagiilor preclinice, în comparaţie cu metoda anterioară de predare, prin prelucrarea chestionarelor de apreciere completate, Criteriu urmărit: Augmentarea capacităţii de învăţare, Indicatori: Chestionare de validare a sistemului superioare celor asociate derulării convenţionale a stagiilor ►Creşterea capacităţii de înţelegere a protocoalelor intervenţionale asociate vizualizării în direct a intervenţiilor, apreciate prin teste imediat după vizionare, comparativ cu forma clasică de predare, Criteriu urmărit: Augmentarea stocarii de informaţie, Indicatori: note superioare la testele de evaluare pentru studenţii care au bneficiat de acest sistem în comparaţie cu forma clasică de derulare, promovabilitate crescută ►Creşterea interesului pentru disciplina studiată prin creşterea promovabilităţii şi a nivelului de

Page 4: Raport narativ umf

cunoaştere a materiei, comparativ cu anii anteriori Criteriu urmărit: ►Comunicarea rezultatelor obţinute la Zilele UMF “Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca decembrie 2009

Data: Luni 23 noiembrie 2009:Ora: 1930

Masă rotundăImportanţa trialului clinic controlat în aprecierea intervenţiilor chirurgicale muco-gingivale. Calibrarea operatorilor şi validarea loturilor.

Organizatori Catedra de Parodontologie, Prof.Dr.Alexandra RomanParticipanţi Medici dentişti, studenţi, colaboratori externiInvitaţi Fundaţia Comunitară ClujLocul desfăşurării Amfiteatrul str.Victor Babeş nr.15, et I

►Comunicări ale studenţilor la congresele studenţeşti, prin creşterea interesului acestora faţă de activitatea de cercetare, Indicatori: Nr.lucări comunicateRezultatele pe termen lung au avut în vedere îmbunătăţirea capacităţii de învăţare şi a nivelului de pregătire a generaţiilor viitoare, care vor beneficia în fiecare an de metodologia de predare asociată laboratorului multimedia.

6)Detaliaţi dificultăţile întâlnite pe parcursul implementării proiectului şi soluţiile găsite pentru depăşirea acestora:

Dificultăţile întâmpinate au ţinut de derulare greoaie a investiţiilor prevăzute, în cadrul universităţii, datorită sistemului actual complicat asociat achiziţiilor publice în cadrul instituţiilor bugetare.

7)Prezentaţi modul în care va continua proiectul după încetarea finanţării primite prin Fondul Electrogrup (detalii concrete):

Sistemul multimedia realizat va continua să funcţioneze pentru generaţiile viitoare de studenţi.

8)Vă rugăm să scrieţi povestea proiectului (200-300 cuvinte) implementat de dumneavoastră. Includeţi aici şi o descriere detaliată/amănunţită a spaţiului amenajat/dotat, menţionând inclusiv suprafaţa amenajată. Acest material va fi publicat în Raportul final al programului “Collegium. Excelenţă în educaţie”, care va promova rezultatele primului an de implementare a programului.

Laboratorul preclinic al catedrei de parodontologie, cu suprafaţa de 20 m2 este dotat cu aparatură performantă preclinică: 18 unităţi de lucru preclinic (aparat cu aer comprimat, cu piesă cot, turbină, spray de aer, sistem de răcire) şi capete de manechin (cu arcade dentare articulate, sistem tubular şi obraji de cauciuc care mimează situaţia anatomică normală). Fiecare student beneficiază de o astfel de unitate de lucru. Protocoalele intervenţionale pe care studenţii trebuie să şi le însuşească sunt prezentate de asistentul de grupă, dar vizibilitatea câmpului de lucru este redusă. Ideea de utilizare a unei camere intraorale, care să capteze derularea actului operator ni s-a parut benefică şi astfel s-a născut ideea proiectului. Astfel s-a achiziţionat camera intraorală, care poate capta imagini din zonele cele mai îndepărtate ale „cavităţii orale” a manechinului. Imaginile sunt transmise videoproiectorului achiziţionat, iar laptopul, şi el achiziţionat tot din fondurile proiectului poate stoca şi prelucra informaţia primită.

Page 5: Raport narativ umf

Vă rugăm să anexaţi acestui raport narativ: materialele redactate în cadrul proiectului; fotografii realizate în diferite etape ale desfăşurării proiectului; lista voluntarilor implicaţi în proiect (dacă există); articole din presă referitoare la activităţi din cadrul proiectului; orice alt material pe care îl consideraţi relevant pentru modul de desfăşurare a proiectului.

Nume şi prenume coordonator program: PROF.DR.ALEXANDRA ROMAN

Instituţia/organizaţia: UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „IULIU HAŢIEGANU” CLUJ

Semnătura şi ştampila

Page 6: Raport narativ umf