Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi Camil Petrescu

1. Despre autor:Teoretician al “noului roman”, Camil Petrescu este scriitorul care a introdus o noua structura a

operei si un nou stil. Problematica fundamentala a operei lui Camil Petrescu fiind o problematica a cunoasterii, cei mai multi dintre eroii sai se incadreaza intr-o tipologie a inteligentei: spirite lucide, neliniste, clocotitoare de idei, eroii camilpetrescieni sunt intelectuali aflati in cautarea absolutului.2. Creatii ale autorului:

De-a lungul vietii, Camil Pettrescu a realizat diversitate de opera literare, printer care se numara: “Jocul ielelor”, “Suflete tari”, “Act venetian” (dramaturgie), “Patul lui Procust” (romane).3. Incadrarea operei:

In “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”, Camil Petrescu surprinde drama intelectualului lucid, insetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini , care se salveaza prin constientizarea unei drame mai puternice, aceea aomenirii angrenate in tragismul unui razboi absurd, vazut ca iminenta a mortii.4. Definirea speciei: Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele se contureaza direct prin descriere si indirect din propriile fapte, ganduri, sentimente, realizate prin dialog, monolog interior, introspectie.5. Tema:

Tema romanului o constituie dragostea si razboiul ca experiente ale cautatorului de absolute.6. Titlul:

Titlul romanuljui ar putea sugera ratacirea tanarului Stefan Ghiorghidiu prin noaptea incertitudinilor si a intrebarilor fara raspuns legate de iubire.

Cuvantul “noapte”, repetat in titlu reda simbolic incertitudinea, indoiala, irationalul, nesiguranta si absurdul, necunoscutul si tainele firii umane. Cele doua “nopti” sugereaza si doua etape din evolutia protagonistului: iubirea si trazboiul.7. Perspectiva auctoriala:

Naratorul-personaj, subiectiv si naratiunea la persoana I definesc perspective narativa.Perspectiva psihologica este realizata prin mijloace de analiza a constiintei, naratorul autodiegenic

apeland la dialog, monolog interior, flashback si cuvinte cu valoare de symbol. Toate acestea argumenteaza caracterul subiectiv al romanului.

Timpul este discontinuu, bazat pe alternanta temporala a evenimentelor sub forma de flashback si analepsa.

Perspectiva spatiala reflecta un spatiu real, fontul si un spatiu imaginar inchis, al framantarilor, chinurilor si zbuciumului din constiinta personajului.8. Rezumat:

Incipitul romanului il reprezinta pe Stefan Ghiorghidiu, potrivit jurnalului de front al acestuia, ca proaspat sublocotenent reservist in primavera anului 1916, contribuind la amenajarea fortificatiilor de pe Valea Prahovei si din apropierea Dambovicioarei.

Romanul incepe printr-o disctutie de la popota, cand Ghiorghidiu adduce in present (timpul subiectiv) experienta erotica, pe care o noteaza in jurnalul de campanie: “Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma inseala”.

Casnicia este linistita o vreme, mai ales ca duc o viata modesta, aproape de saracie, iubirea fiind singura lor avere.

Moartea unui unchi de-a lui Ghiorghidiu, pe nume Tache, ii aduce lui Stefan o mostenire substantiala, fapt care schimba radical viata tanarului cuplu, societatea mondena capata pentru Ela importanta primordiala.

Sub influenta unei verisoare a lui Stefan, Ela este atrasa intr-o lume mondena, lipsita de griji, dar si de adevarate orizonturi, preocupata numai de moda, distractii nocturne sau escapade, lume in care ea se simtea uimitor de bine. In casa acestei verisoare cei doi cunosc ”un vag avocat, dansator, foarte cautat de

1

femei”, domnul G. Stefan observa ca Ela pare foarte fericita in preajma lui, ba mai mult, se staduia sa se afla mereu alaturi de el. Stefan incepe sa fie din ce in ce mai suspicios ca Ela l-ar putea insela.

Excursia de la Odobesti pune sub semnul indoielii fidelitatea sotiei. Alta data, sosind pe neasteptate intr-o noapte de la Azuga, unde fusese concentrate d doua saptamani, nu-s gaseste sotia acasa. Ela ajunge pe la opt dimineata. Stefan o alunga, fiind convins ca “niciodata femeia asta nu ma iubise” si-i cere sa divorteze.

Dupa un timp, cei doi se impaca si sublocotenentul Ghiorghidiu, fiind concentrate in armata pe Valea Prahovei, aranjeaza ca Ela sa petreaca vara la Campulung. Il zareste in oras pe domnul G. si atunci nu se mai indoieste ca acesta “venise pentru ea aici, ii era deci sigur amant”. Planuieste sa-I omoare pe amandoi, dar se intalneste cu locotenent-colonelul care il sileste sa mearga impreuna la regiment.

Cartea a doua incepe cu capitolul “Intaia noapte de razboi”, care ilustreaza o imagine de groaza a frontului, cu o armata dezorganizata, ofiteri incompetenti si ostasi cu totul dezorientati.

Deprinderea eroului din drama tortuara a incertitudinii se face prin trairea unei experiente cruciale, mult mai dramatice, aceea a razboiului la care Ghiorghidui participa efectiv, luptand pentru libertatea Ardealului de sub ocupatia trupelor austro-ungare.

Pe front Stefan Ggiorghidiu este ranit. Se intoarace in Bucuresti, in convalescenta. Acum Ela ii pare o straina. Isi da seama, cu luciditate, ca oricand ar fi putut “gasi alta la fel”. Ii daruieste casele de la Constanta, bani, “absolut tot ce era in casa, de la obiecte de prêt la carti […] Adica tot trecutul”, ramanand singur.9. Caracteristici/trasaturi:

Este un roman modern deoarece: Stefan Ghiorghidiu este intellectual, foloseste mijloace moderne de analiza psihologica (introspectia, monologul interior), demitizari (iubirea, razboiul, statul).

Este un roman erotic intrucat sunt prezente mitul iubirii si motivul cuplului. Stefan Ghiorghiu vede in Ela idealul de femeie (se casatoreste cu ea din orgoliu, deoarece era cea mai frumoasa fata din Universitate), apoi ca pe o Madona falsa (este uimit cand observa ca ELei ii placea sa discute politica, sa intervina indiscutiile barbatilor). Nu o mai recunoaste (in ochii lui Stefan, Ela decade, devine o femeie oarecare), isi da seama ca e indragostit de o iluzie (in capitotlul “Diagonalele unui testament”, viata celor doi se schimba radical), intr-un final iubirea dintre cei doi esueaza.10. Caracterizarea personajuliu principal: Protagonistul romanului “Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi”, Stefan Ghiorghidiu, este personajul-narator al evenimentelor si personaj “rotund” (“care nu poate fi caracterizat succinct si exact”, E.M.Forster) prin complexitatea si profunzimea psihologica. El traieste in doua realitati temporale, cea a timpului cronologic (obiectiv), in care povesteste intamplarile de pe front si una a timpului psihologic (subiectiv), in care analizeaza drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate in jurnalul de front, in care Ghioghidiu investigheaza cu luciditate ata experientaa subiectiva a iubirii, cat sic ea obiectiva, traita, a razboiului.

Caracterizarea directa este realizata prin autocaracterizare: “ma chinuiam launtric ca sa par vessel si eu ma simteam imbecile si ridicol si naiv”.

Caracterizarea indirecta reiese indirect din faptele si trairile protagonistului.Stefan Ghiorghidiu este o natura reflexive, care isi analizeaza in amanunt, cu luciditate, starile

interioare, cu o constiinta unica, insetat de certitudini si adevar: “Cata luciditate atata constiinta, cata constiinta atata pasiune si deci atata drama”.

Fire pasionala, puternic reflexiva si hipersensibila, Stefan Ghiorghidiu aduna progresiv semene ale nelinistii, ale incertitudinii, ale indoielilor sale chinuitoare, pe care le analizeaza minutios.

Conflictul interior al personajului-narator este de natura filozofica, el cauta cu incapatanare adevarul, fiind un pasionat al certitudinii absolute.

Stefan spera sa gaseasca in Ela idealul sau de iubire si feminitate catre care aspira cu toata fiinta, ideal care s-a prabusit dramatic si din cauza conceptiei sale absolutizante: “cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt”.

Nici in plan sentimental, nici in plan social el nu gaseste un punct de sprijin durabil si traieste dureros drama omului singur, inflexibil moral, intransigent si moral, neputand sa faca niciunul din

2

compromisurile cerute de societatea in care traieste, afacerile in care increase sa se implice fiind in dezacord cu firea lui cinstita.

A doua experienta de viata fundamentala in planul cunoasterii existentiale este razboiului, frontal, o experienta traita direct, care constituie polul terminus al dramei intelectuale.11. Arta narativa:

Registrul stilistic e caracterizeaza prin claritate, sobrietate, fraza scurta si nervoasa, este analytic si intelectualizat.12. Concluzii:

Originalitatea romanului subiectiv e data subtilitatea analitica a propriei constiintei, de drama intelectualului complex si introvertit, declansata prin memorie involuntara, de faptul ca autorul este in acelasi timp personaj si narrator (narrator autodiegenic).

In conceptia lui George Calinescu, Stefan Ghiorghidiu este “un om cu un suflet clocotitor de idei si pasiuni, un om inteligent”.

Aparitia romanului, in anul 1930, s-a bucurat de o primire extraordinara.Camil Petrescu a fost in mod constant preocupat de innoirea tehnicii romanului. El a sustinut

necesitatea sincronizarii literaturii cu filozofia si psihologia epocii.La Camil Petrescu, ca si la Marcel Proust, timpul este subiectiv, iar romanul inseamna experienta

traita. Pentru acest motiv el denunta modalitatea conventionala a literaturii clasice, in cadrul careia scriitorul este o fiinta dotata cu darul ubicuitatii: Romancierul este mai intai un om omniprezent, omniscient. () In timp ce-U pune sa vorbeasca un personaj, el iti spune in acelasi aliniat unde se gasesc si celelalte personaje, ce Jac, ce gandesc exact, ce nazuiesc, ce raspuns planuiesc". (Camil Pe-Irescu, Teze si antitezE) Camil Petrescu asaza in locul obiectivitatii ubicue" subiectivitatea, in spiritul unei viziuni a autenticitatii, romancierul modern trebuie sa-si indrepte privirea catre constiinta, pentru ca: nu putem cunoaste nimic absolut decat ras frangandu-ne in noi insine".

3

Metoda aleasa de Camil Petrescu este descrierea proustiana a propriilor senzatii si imagini: Ca sa evit asemenea grave contradictii, ca sa evit arbitrariul de a pretinde ca ghicesc ce se intampla in cugetele oamenilor nu e decat o singura solu(ie: sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simtu-rile mele, ceea ce gan dese eu Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti ()

Dar aceasta i realitatea constiintei mele, continutul meu psihologic Din mine insumi eu nu pot iesi Orice as face eu nu pot descrie decat propriile mele senzatii, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai." (Camil Petrescu, Teze si antitezE)

Autenticitatea insa trebuie sa beneficieze de modalitati artistice de exprimare corespunzatoare, pe care tehnica traditionala nu le poseda. Autenticitatea inseamna precizie, modelarea cuvantului pe gandire si sentiment si nu modelarea gandirii si sentimentelor pe cuvinte. De aceea, Camil Petrescu este un adept al anttcalofilismului. Un scriitor autentic este, dupa opinia lui Camil Petrescu, acela care refuza literaturizarea realitatilor intime sau exterioare. Acest punct de vedere este exprimat intr-o nota a romanului Patul lui Procust: Stilul frumos", afirma scriitorul, e opus artei E ca dictiunea in teatru, ca scrisul caligrafic in stiinta" in consecinta, un scriitor e un om care exprima in scris cu o li-minara sinceritate ceea ce a simtit, ceea ce a gandit, ceea ce i sa intamplat lui si celor pe care ia cunoscut (). Fara ortografie, fara compozitie, fara stil, fara caligra-fie."

Ideile lui Camil Petrescu despre literatura, conceptia sa cu privire la roman sunt perfect ilustrate in opera sa literara.

Romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este structurat in doua parti, ambele fiind scrise Ia persoana intai.

Prima parte a romanului cuprinde relatarea iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si sotia sa, Ela, iar partea a doua este jurnalul eroului, aflat pe frontul in primul razboi mondial.

Daca prima parte a romanului pare a fi integral o fictiune (scriitorul nu era casatoriT), in schimb, partea a doua este construita dupa memorialul de campanie al autorului, deci este rezultatul unei experiente directe.

La inceputul primei parti a romanului aflam despre Stefan Gheorghidiu ca este sublocotenent, proaspat concentrat intr-un regiment de infanterie si trimis pentru fortificarea Vaii Prahovei, intre Busteni si Predeal, apoi in munti, in regiunea Dambovi-cioara. El face eforturi disperate sa obtina o permisie de doua zile pentru a merge la Campulung, fiind chemat de urgenta de sotia lui, cu care se impacase de curand. Discutia de la popota, iscata in legatura cu un articol dintr-o gazeta, dezvaluie drama interioara a lui Stefan Gheorghidiu. Articolul instiinta despre un proces dezbatut la curtea cu jurati din Bucuresti: Un barbat din asa-zisa societate buna isi ucisese nevasta infidela si fusese absolvit de vina de catre judecatorii sai." intre ofiterii prezenti la popota se isca o apriga discutie pe tema fidelitatii femeii, a raspunderilor conjugale, a dreptului de a ucide persoana care nu te mai iubeste. Aceasta discutie are darul de a-1 rascoli pe tanarul Stefan Gheor-ghidiu, care, observand detasarea si platitudinea cu care acesti oameni isi permiteau sa vorbeasca despre dragoste si despre fidelitate, intervine violent: Discutia dumneavoastra este copilaroasa si primara. Nu cunoasteti nimic din psihologia dragostei. () Discutati mai bine ceea ce va pricepeti "

Interventia sa ii surprinde pe cei prezenti. Dandu-si seama ca reactia lui fusese total nepotrivita, Stefan Gheorghi-diu paraseste popota ofiterilor, urmat fiind de tanarul Orisan, care, simtind ca in sufletul lui Gheorghidiu se petrece ceva, il intreaba mirat carui fapt i se datorase izbucnirea de mai devrein discutia cu Orisan Gheorghidiu isi marturiseste suferinta si parerea sa despre iubire: O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie Trebuie deci timp si trebuie complicitate pentru formarea ei De cele mai multe ori te obisnuiesti, greu, la inceput, sa-ti placa femeia fara care mai tarziu nu mai poti trai (). Toate planurile de viitor ti le faci in functie de nevoile si preferintele ei (). Acei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt. "

Pentru Stefan Gheorghidiu, acest intelectual insetat de absolut, iubirea nu este o simpla impreunare", ci este o iubire totala, fara margini, in care trebuie sa dai totul si sa primesti tot pe-atat. Asa debutase si se consolidase iubirea, unica lui iubire, in care Ela fusese treptat ridicata pe soclul de zeitate a iubirii absolute".

4

Incidentul de la popota declanseaza resorturile adanci, interioare, ale eroului, care isi rememoreaza povestea propriei sale iubiri.

Romanul incepe, pro-priu-zis, prin capitolul al doilea, intitulat Diagonalele unui testament, care debuteaza cu o confesiune: Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la facultate si banuiam ca ma insala. "

Gheorghidiu se casatorise cu Ela din dragoste, dar si din orgoliu, dupa cum marturiseste chiar el. Faptul ca era iubit de cea mai frumoasa fata din facultate il facuse sa se simta magulit. Desi amandoi erau saraci, viata lor decursese normal, Gheorghidiu traind cu convingerea ca Ela intruchipeaza intrutotul idealul femeii desavarsite.

Primirea pe neasteptate a unei parti dintr-o mostenire lasata de un unchi bogat, Tache, provoaca un mare dezechilibru in sanul familiei Gheorghidiu. Ela, femeie usoara, se avanta cu frenezie in viata mondena, frecventand cercurile asa-zisei lumi bune, o lume in care, de fapt, domneste coruptia si imoralitatea.

Atata vreme cat Gheorghidiu si sotia sa au trait intr-un mediu inchis, soliditatea iubirii lor nu putea fi nici verificata, nici pusa la indoiala.

Subita transformare a Elei il surprinde dureros pe Gheorghidiu si declanseaza in sufletul sau o adevarata tortura.

Odata cu aceasta apar si banuielile de infidelitate, care se vor accentua, facandu-1 pe Stefan Gheorghidiu sa traiasca o adevarata drama atunci cand isi da seama ca si-a cladit existenta pe un ideal ce se vadeste irealizabil: iubirea absoluta. in sufletul lui incolteste gelozia si, de acum, va pendula chinuitor intre sentimentul de certitudine si incertitudine si va trai vesnic cu speranta ca o proba certa despre vinovatia sotiei sale ii va readuce linistea.

Razboiul izbucneste intr-un moment in care, dupa doua despartiri si impacari succesive, protagonistul este chinuit, pana la anihilarea propriei personalitati, de dorinta unei certitudini.

Razboiul este pentru Gheorghidiu un mijloc de traire individuala si colectiva absoluta.Gheorghidiu marturiseste: Nu pot sa dezertez, caci, mai ales, n-as vrea sa existe pe lume o

experienta definitiva, de la care sa lipsesc, mai exact, sa lipseasca ea din intregul meu sufletesc (). Ar constitui pentru mine o limitare."

Realitatea frontului, inconstienta si cinismul cu care reprezentantii clasei conducatoare privesc razboiul vor reprezenta tot atatea experiente dureroase pentru erou. in acelasi timp insa, omul aflat in confruntare directa cu moartea are revelatia comunicarii directe cu ceilalti, a solidaritatii de arme, a camaraderiei in fata mortii. Experienta razboiului este traita la o intensitate maxima.

Razboiul are efecte purificatoare asupra constiintei eroului. El constata ca suferinta sa, provocata de gelozie, este derizorie pe langa tragedia celor de pe campul de lupta: Bucuriile si minciunile (sotiei si amantuluI) sunt puerile fata de oamenii acestia, dintre care unii vor muri peste zece, cincisprezece minute, altii maine, poimaine, saptamana viitoare. "

Din razboi Gheorghi-diu iese cu noi raspunsuri referitoare la maniera in care poate infrunta si gasi rezolvarea problemelor vietii sale. Inimaginabila mai inainte, linistea cu care se desparte de Ela marcheaza separarea de un intreg trecut (I-am scris ca-i las absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti de la lucruri personale la amintiri Adica tot trecutul"). Prin Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, Camil Petres-cu inaugureaza capitolul nou al romanului psihologic" (Pompiliu ConstantinescU).

Cele doua nopti simbolice din titlu reprezinta doua experiente umane esentiale care determina existenta a doua parti in structura romanului. Prima parte relateaza iubirea dintre Stefan Gheorghidiu si sotia sa, Ela, iar a doua parte este jurnalul eroului prins in valtoarea razboiului mondial.

La nivelul structurii se pot identifica si doua planuri de organizare a substantei epice si analitice. Planul social prezinta societatea romaneasca in contextul razboiului, iar planul psihologic traverseaza organic textul la nivel compozitional, caci cartea intreaga este o opera de analiza, de cunoastere si de critica sociala, este tot ce s-a scris mai obiectiv si mai zguduitor la noi despre razboi" (G. CalinescU).

5

Unitatea romanului este asigurata de prezenta unei singure constiinte care nareaza la persoana I si se autodefineste odata cu evolutia epica a fictiunii. De la popota ofiterilor din regimentul in care Gheorghidiu este concentrat ca tanar sublocotenent, scena ulterioara evenimentelor narate in prima parte, se sugereaza o anume directie de lectura, cat si o tehnica moderna, proustiana. Memoria involuntara reface intr-o ampla paranteza retrospectiva povestea de dragoste, iar luciditatea eroului cauta motivatii, explicatii, sensuri, intr-un efort dramatic de intelegere si clarificare.

Naratiunea la persoana I plaseaza eul in centrul relatarii, respecta unitatea perspectivei, introduce o maniera fireasca de povestire. Formula poate fi considerata anterioara lui Proust, adoptata inca din Antichitate de Apuleius, in istorisirile Magarului de aur, si intalnita si in romane ca Gil Blas, Moli Flanders sau Manon Lescaut, Calatoriile lui Guliver, Suferintele tanarului Werther sau Moby Dick. Proust reactualizeaza o tehnica narativa mai veche.

La Camil Petrescu, literatura aduce revelatia realitatii. Senzatia de autenticitate este data de faptele banale, alteori grotesti sau absurde intervenite pe parcurs, fapte care determina evolutii imprevizibile, dar credibile. Fara a declara ca scrie un roman, Gheorghidiu relateaza o experienta existentiala importanta. Accentul narativ se deplaseaza insa spre lumea interioara. Nicolae Manolescu observa ca autorul dramatizeaza evenimentele" exterioare, le egalizeaza ca interes epic, concentrandu-se asupra evenimentelor sufletesti. Frazele au deseori caracter filosofic, speculativ, o valoare generala, receptata de cititorul avizat.

Structura interioara a romanului prezinta monografic o iubire, de la geneza sentimentului la comunicarea spirituala si afectiva a doua individualitati umane, pana cand luciditatea si suspiciunea mineaza sentimentul, ducand la stingerea si risipirea acestuia.

Paralel sau in interferenta cu eroul, se desfasoara planul obiectiv, care deschide un intreg univers social cu relatii tipice, structuri sociale, viata mondena sau cosmarul razboiului.

Aparent separate, cele doua nopti sugerate de titlul romanului traseaza o dubla experienta existentiala - iubirea si moartea. Marturisirea autorului - in fata mortii si in dragoste omul apare in autenticitatea lui" - justifica cele doua ipostaze ale eroului.

Noaptea de dragoste, numita de Constantin Ciopraga monografia indoielii", este povestea unei iubiri concepute ca sentiment total, dar si ca problema de cunoastere, ca tensiune spre absolut, poveste scrisa din perspectiva barbatului ce rememoreaza un episod atat pentru a salva si restabili iubirea, cat si pentru a-si defini propria personalitate.

Dragostea ca tema literara presupune si neimplinirea, absenta, incertitudinea, iar scriitorii interbelici au adaugat placerea superioara a introspectiei, prilej de relevare a eului. Irina Petras, in Proza lui Camil Petrescu, fixeaza nota definitorie a viziunii sale prin raportare la alti prozatori ai epocii. Sentimentul e anulat de o prea pedanta apropiere a unei minti obsesiv indiscrete" la Holban, se consuma in tragedii sentimentale" la Gib Mihaiescu, este jenanta dereglare fiziologica" la H. Papadat-Bengescu, aspiratie livresca si melodramatica" la Cezar Petrescu, se rasfata in sagalnicii nevinovate" la Ionel Teodoreanu, e mister exasperant si senzual, de gust oriental" la Mircea Eliade.

Camil Petrescu va fi numit un aristocrat al spiritului", care se apropie de iubire ca de orice realitate care poate influenta o personalitate, eroul fiind deschis la cele mai subtile si rafinate nuante".

Memoria eroului Stefan Gheorghidiu reinvie in maniera proustiana intamplari trecute, dar constiinta selecteaza faptele, le inlantuie intr-o coerenta interioara pentru a conduce la dezvaluirea adevarului. Eroii se cunosc din studentie, iar sentimentul se naste din admiratie, comuniune spirituala si orgoliu: Eram atat de patimas iubit de una din cele mai frumoase studente, si cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri".

Luciditatea cenzureaza navala sentimentelor, Gheorghidiu se angajeaza in fluxul memoriei, dar procesul are o finalitate cognitiva: Cautam o verificare si o identificare a eului meu". Cartea ofera, astfel, o istorie a cuplului, dar si drumul interior al personajului care parcurge si o dubla experienta, si o dubla initiere - in iubire si in moarte.

Natura superioara a personajului se desprinde din cuvintele lui: Nu m-as fi putut realiza decat intr-o dragoste absoluta", din intensitatea trairilor si din puritatea aspiratiilor. in plan exterior, romanul

6

desfasoara aspecte ale vietii modeste de studenti sarad, compensata de implinirea iubirii, apoi mostenirea neasteptata va duce inevitabil la intrarea eroilor in viata mondena si in lumea afacerilor. instrainarea sotiei, despartirile si impacarile repetate, contradictiile, o masa in familie, o plimbare la sosea, excursia la Odobesti alcatuiesc materia epica a romanului de dragoste.

La un al doilea nivel narativ, se poate urmari drama eroului, ipostaza a intelectualului inadaptabil intr-o lume ostila si mediocra.

Existenta sa are ca etalon ideile de adevar, de frumos, de echilibru. Barbatul se implica in experienta erotica cu intreaga sa personalitate, pentru ca o iubire mare e mai curand un proces de autosugestie", pentru care trebuie timp si complicitate". Eroul descompune mecanismele sufletesti, cauta esenta iubirii, dar si explicatii pentru esecul comunicarii. Privirile ingaduitoare alterneaza cu examenul rece, cu disectia lucida, pe masura ce personajul parcurge distanta de la omul iubit la cel inselat. De la incertitudinea inceputului, ,",Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la universitate si banuiam ca ma insala", pana la amara constatare: femeia mea se instraina", se remarca tensiunea individului integrat in cuplu si a cuplului in contextul social. Marian Popa sublinia ca soliditatea iubirii si a cuplului nu puteau fi probate intr-un univers inchis. Intrarea in lume va dovedi precaritatea erosului si superficialitatea feminina.

Prin tehnica pluriperspectivismului, autorul ofera o ipostaza angelica, a celei cu ochii mari, albastri, vii ca niste intrebari de clestar, cu neastamparul trupului tanar, cu gura necontenit umeda si frageda", si o alta ipostaza, a frumusetii degradate, imaginea fiind acum a unei femei nefilosoafa, geloasa, inselatoare, lacoma, seaca si rea" (G. CalinescU).

Constientizarea acestor schimbari presupune o prabusire launtrica, ruperea axei sufletesti", dizolvarea personalitatii.

Noaptea de razboi reprezinta al doilea traseu existential al personajului aflat ca ofiter pe frontul primului razboi mondial. Se dezvaluie aici drama individului integrat iwr-o colectivitate, care isi confrunta subiectivitatea cu destinul omenirii, in general.

Problema razboiului a fost dezbatuta anterior, in prima parte, prin dialoguri, opinii diferite rostite in tren, in ziarele vremii, in mediile politice, conturand contextul psihologic ce se va concretiza in detaliile si explicatiile partii a doua a romanului.

Viziunea specifica asupra razboiului este cea a combatantului lucid, inclinat spre analiza si spre surprinderea simptomelor sociale care au favorizat conflagratia. Luptele, putinele acte de eroism, imaginile de perspectiva sunt doar un fundal, pentru ca in prim-plan se afla constiinta eroului, starea sa de spirit, nevoia de certitudini, meditatia asupra sensului luptei.

Cu teama inevitabila de moarte, Gheorghidiu se intreaba totusi: Stiu ca voi muri, dar ma intreb daca voi putea indura fizic rana care-mi va sfasia trupul".

Pompiliu Constantinescu sublinia structura duala a romanului: Romanul de iubire al lui Gheorghidiu se desfasoara pe axele unei realitati interne, alcatuita din ardoare erotica si din prabusiri de straturi morale, prin invazia treptata a geloziei, superior analizata cu mijloace de acuitate stendhaliana; romanul lui de razboi e jurnalul patetic al unui intelectual deformat de asprimile campaniei si care-si inregistreaza, cu aceeasi lucida sinceritate (), variatiile unui eu de un accentuat si constient individualism".

Razboiul inseamna haos, absurditate, invalmaseala de oameni si ordine contradictorii, in care individul devine o simpla marioneta. Lipsesc actele de eroism, exaltarea virtutilor, pentru ca dimensiunile cosmice ale acestui cataclism reduc omul la o conditie elementara, a actelor de lasitate, a cadavrelor anonime.

Omul matur si erudit comenteaza ironic: Pe front nu mai sunt acele tipuri pitoresti de care e plina literatura" sau mortii emotioneaza abstract ca un numar etichetat de muzeu".

Capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu" prezinta vizual si auditiv acest cosmar al mortii, intr-un tablou amplu al invalmaselilor, exploziilor, imaginilor grotesti. Sentimentul groazei se amplifica, miscarea soldatilor este halucinanta intr-un decor apocaliptic. Imagini de esenta expresionista surprind marsul demential, satul haituit de fantomele mortilor, bordeie intrate in pamant.

7

Paradoxal, alaturi de aceste orori si realitati absurde, omul descopera sensul solidaritatii, camaraderia, date de egalitatea in fata mortii. Trairea este totala, iar transcrierea sentimentelor, a senzatiilor si a gandurilor pare autentica. El observa panica, lasitatea, frica, superstitia, insensibilitatea, iar scenele au mare incordare dramatica.

De la ritul sangeros al walkiriilor, de la competitia cavalereasca sau lupta pentru orgolioasa suprematie, razboiul a fost totdeauna un joc care a vehiculat idealuri ca onoarea, dragostea de patrie, sentimentul datoriei, un joc cu moartea, nivelare a destinelor, participare intr-o egalitate suprema care fascineaza." (Irina Petras) in acest iures colectiv, sinele se instraineaza, dispare individul, acum fiind epoca multimilor", iar generozitatea se naste ca forma de parasire a interiorului sufletesc incomod si supravietuire alaturi de ceilalti.

Spiritul lucid, dornic de a se cunoaste in toate ipostazele, cauta o verificare si o identificare a eului", constient ca numai acolo, in fata mortii si a cerului inalt, poti cunoaste oamenii".

Iluziile se risipesc, razboiul reveleaza desertaciunea actelor umane, iar experienta traversata este o alta drama: Drama razboiului nu e numai amenintare continua a mortii, macelul si foamea, cat aceasta permanenta verificare sufleteasca, acest continuu conflict al eului sau, care cunoaste astfel ceea ce cunostea intr-un anumit fel".

Pentru Apostol Bologa, eroul lui Rebreanu, razboiul era o datorie si o situatie-1 imita pentru un caz de constiinta. Duiliu Zamfirescu evoca razboiul pentru a reliefa virtutile si actele eroice ale Comanestenilor, boieri de vita veche" legati de neam si tara. Sensibilitatea Hortensiei Papadat-Bengescu transfigura artistic o experienta personala in romanul Balaurul, subliniind dorinta puternica de a nu deveni molecula desprinsa si izolata, ci atomul unitatii plurale".

Pentru Stefan Gheorghidiu, razboiul este o experienta definitiva" pe care nu o poate eluda, pentru ca aceasta ar fi o limitare". El traverseaza cosmarul mortii si iese imbogatit interior, reconsiderandu-si atitudinea fata de Ela, fata de sine si fata de lume. Se rezolva astfel conflictele personajului: conflictul individului cu el insusi, conflictul cu ceilalti, conflictul cu universul.

Constructor de antiteze, Camil Petrescu concepe existenta ca o contradictie, un paradox ai carui termeni sunt ratiunea si pasiunea, afectul si intelectul. in cazul personajului Stefan Gheorghidiu, luciditatea nu poate domina sentimentele, dar le poate explica, oferind sansa salvarii dintr-o dilema afectiva.

Scindarea sufleteasca a eroului este semnul dualitatii umane: pasiunea absurda, inexplicabila si vointa de a o lamuri, tumult interior si masca a detasarii.

Respingem opinia criticului Pompiliu Constantinescu, care identifica in contratimpul dintre cele doua personaje lupta sexelor simplificate in doua entitati contradictorii", barbatul reprezentand o constiinta intransigenta, un fel de absolut moral", iar femeia -un animal cochet inferior sufleteste". Gheorghidiu si Ela nu sunt arhetipuri umane, ci indivizi cu determinare completa, fixati intr-un timp, intr-un context social, cu o psihologie care le confera o anume individualitate.

De altfel, perceptia cititorului in raport cu personajele sta sub semnul relativitatii marcat subiective, iar Ela se decupeaza ca personaj prin imaginile proiectate de Gheorghidiu intr-o varianta personala. Barbatul vede in Ela imaginea ideala a feminitatii, o raporteaza la un absolut al iubirii. in fapt, femeia se dovedeste un exemplar obisnuit si totusi uman. Fara a incerca salvarea personajului, ea ar fi meritat insa cel putin inca o perspectiva, inca un fascicol de lumina care sa sustina portretul. intr-o prima etapa a iubirii, Gheorghidiu percepe imaginea unei femei misterioase, o Ela ideala - nu exista nimeni pentru mine decat femeia aceasta cu rochia de culoarea caisei", a carei silueta, aurie toata, parca inca racorea privelisti rustice".

Apoi gesturile ei, ce se doreau distinse, elegante sunt calificate drept o acreala distinsa", gesturi marunte ce nu mai impresioneaza pe omul marcat sufleteste, poate, mai ales in planul personalitatii sale orgolioase. Femeia care candva se socotise inferioara" barbatului devine detasata, indiferenta, iar mutatia este receptata ca un cataclism sufletesc. Eroul se dedubleaza, joaca scena iubirii in exterior, dar este sfasiat si nesigur in lumea launtrica. El se autoanalizeaza, se proiecteaza intr-o existenta ideala alaturi de o Ela ideala, intra in jocul presupunerilor, iar textul narativ sugereaza o suprapunere de planuri -cuvintele Elei

8

redate prin stilul direct si comentariile lui Gheorghidiu, franturi de monolog interior, in stil indirect. Sugestia este de imposibilitate a comunicarii, de criza a iubirii si implicit a cuvantului.

Folosirea perspectivei unice este contributia esentiala a autorului la romanul modern, preluata la nivel teoretic de la H. Bergson si experimentata in literatura franceza de M. Proust.

Eul este asezat in centrul spatiului narativ si lumea exista prin inregistrarea de catre acesta. Personajul autoanalitic este singura certitudine, iar vocea autorului se recunoaste in acesta, pentru ca adevaratul romancier creeaza personaje din propria sa substanta" (G. Bachelard, L eau et Ies reveS). Stefaji Gheorghidiu,este vocea autorului, voce unica, axa in arhitectonica romanului" (Irina Petras, Proza lui Camil PetrescU). El ocupaspatiul si timpul romanului, celelalte personaje fiind simple umbre, senine ale existentei umane a personajului, iar caracterizarile sunt lapidare. Capitanul Dimiu e un conformist", Cor^bu -tanar si crunt ofiter, cu scoala germana, justitiar neinduplecat", Floroiu este putinul, delicat si cu fata blond-sters, imbatranita inainte de vreme", iar rivalul dispretuit, Grigoriade, este doar o umbra, venit de prin cabaretele Parisului". Refuzand evolutia celorlalti, eroul se delimiteaza de acestia, se fixeaza in lumea pura a spiritului in opozitie neconciliabila cu materia. Placerea constiintei de a se contempla in actul gandirii revine obsesiv, sugestiva fiind lectia de filosofie, consumata, in pat, in maniera grava, dar si ironica. Prin sirul intrebarilor, Gheorghidiu demonstreaza Elei caracterul primar al cunoasterii prin simturi fata de superioritatea reprezentarilor spirituale ale gandirii abstracte,

Confruntarea personajului cu realitatea este dureroasa, pentru ca siguranta si orgoliul spiritului ce are acces la adevaruri absolute se clatina. Mai ales,sufeream ca trebuia^sa admit remanieri de-ecuatii intregi ..sufletesti." in acest context, povestea de iubire va fi abstracta, intelectualizata de filosofia iubirii.

Confruntarea cu razboiul inseamna atat coborarea in concret, in praxis, cat si largirea perspectivei. Spiritul lucid care doreste sa se cunoasca in toate ipostazele, sa-si verifice eul intelege ca numai acolo, in fata mortii si a cerului inalt, poti cunoaste oamenii". O alta drama se deschide, cea a colectivitatii, a fiintei umane, in general, confruntata cu iminenta desfiintarii.

Mutatia sufleteasca a personajului parcurge un traseu cu cateva etape semnificative. Gheorghidiu se distanteaza de propriul destin si obsesiile acestuia : nevasta-mea, amantul ei Bucuriile si minciunile lor sunt puerile fata de oamenii acestia dintre care unii vor muri peste zece-cincisprezece minute".

Urmeaza apropierea de oameni, numiti acum camarazi, soldatii mei", singurii care exista real pentru mine, caci tot restul lumii e numai teoretic".*

Momentul suprem al revelatiei inseamna descoperirea si integrarea in marele univers: parca sunt intr-un peisaj nebunesc. Simt ce trebuie sa simta mortii cand strabat livezile si plaiurile vazduhului".

Dualitatile care subliniaza conditia dilematica a personajului inseamna haos si Thanatos, fizic si metafizic, univers abstract al gandirii si existenta concreta, materiala, viscerala, cunoastere si traire, antinomii intre care se constituie un destin ce isi gaseste totusi salvarea. in plan existential, eroul depaseste trecutul pe care, la modul simbolic, il poate darui. Ezitarile, indoielile si-au pierdut acuitatea si ecoul dureros in lumea sufletului: Si totusi imi trece prin minte ca un nor de intrebare Dar daca nu e adevarat ca ma insala? Dar nu. Sunt obosit si mi-e indiferent, chiar daca e nevinovata I-am scris ca-i las absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti De la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul". in plan spiritual, omul isi gaseste salvarea in cuvant, in limbaj, in povestea rostita. Cuvantul aduce ordine in haosul din jur, sfideaza amenintarea mortii sau, lucid si abstract, diseca evenimentele, cautand un sens in dezordinea universala.

9