Turul Babilonului

Babilonul m-a fascinat încă din primul moment în care tatăl meu mi-a împrumutat una din cărţile sale de afaceri intitulată “Cel mai bogat om din Babilon”, în care se făcea referire la această lume deosebit de spectaculoasă, în prezent preschimbată în deşert. Îmi propun prin acest proiect să expun imaginea acestei “minuni” în ochii necunoscătorilor ca pe o capodoperă de artă plină de mistere, pe scurt, un tur al Babilonului.

1. Localizare şi scurt istoric

Siria dintre fluvii sau Mesopotamia de sus se numeşte în prezent Irak, cu capitala la Bagdad. Babilonul, pe vremuri Sumer şi Akkad, se întindea la sud, între Eufrat şi Tigru până la apele Golfului Persic. În prezent, o parte din ţară este preschimbată în deşert.

Numele în inscriptiile cuneiforme apare sub denumirea de “Babilu” care însemna “poarta lui Dumnezeu”, însă unii istorici atribuie numele cu un cuvănt din ebraică “Babel” care însemna “încurcătură”, de aici şi numele de Turnul Babel.

A cunoscut o epocă de aur de peste un mileniu, la începutul şi la sfarşitul căreia se profilează figurile celor 2 mari suverani, Hammurabi şi Nabucodonosor şi apoi un al doilea mileniu de existentă obscură, după care dispare din istorie şi de pe hartă

“ Din toată frumuseţea si grandoarea Babilonului nu au mai rămas decât mormane de căramizi, acoperite cu nisipuri spulberate de vant. Marele oras a devenit un pustiu care nu a păstrat cel putin mărturia unei coloane, a unei statui, care să-l slujească şi să-l păstreze în amintirea oamenilor. Şi totusi, deşi din splendoarea sa nu au mai rămas decât câteva vagi ruine în mijlocul unui şes pustiu şi sterp, puţine oraşe asemenea Babilonului depăşind cadrul istoriei, au intrat in legendă.”1

2. Botta descoperă cetatea Ninive

Paul- Emile Botta, medic, diplomat şi naturalist, fiind numit consular la Masu, pe Tigru, decide să cerceteze colinele din zonă, astfel el începe cercetările la Kuyundjik, fără ajutorul celor din jur. Acesta nu are succes însă, într-o zi, la insistenţele unui arab care auzise despre intenţiile medicului, trimite o parte din oamenii lui la Kharsabad, astfel

1 Arh. Georgeta Chitulescu, Arh. Traian Chitulescu, Sapte minuni celebre ale lumii antice, Bucuresti, Editura Tehnica, 1965, p.98.

1

Botta scoate la lumină resturile unei culturi care înflorise timp de aproape două mii de ani şi se odihnise sub pămantul negru peste 2500 de ani (“Zidurile apăruseră unele după altele, apoi se iviră curţi cu portaluri bogat decorate, săli de recepţie, galerii şi încăperi, un harem2 cu trei despărţituri şi resturile unui turn cu trepte”).

3. Scrierea cuneiformă

În cursul săpaturilor sale, Botta descoperă nişte cărămizi acoperite cu caractere bizare, ale căror copii le trimite la Paris. George Friederich Grotefend a fost prima persoană care a decis să descifreze aceste cuneiforme, astfel, aflat în stare de ebrietate ( sub influenţa alcoolului), acesta face o prinsoare ce urmează a fi cheia descifrării caracterelor cuneiforme (“X-Rege, Fiul lui Z…/ Y-Rege, Fiul Regelui-X…”). Scrierile erau gravate pe o tăbliţă de argilă cu ajutorul unui stilet. Cu toate descoperirile sale, acesta a fost uitat, astfel că în anul 1867, la Londra a apărut cartea intitulată “O inscripţie al lui Teglat-Falasar, rege al Asiriei, tradusă de Rawlinson, Talbot, dr. Hincks si Oppert”.

4. Regele

“Puterea regală este absolută, despotică, întrucât regele in Asiria şi în Babilonia era reprezentantul zeului, alesul şi iubitul lui.”3 Regele era iubitul zeului deoarece, conform miturilor babiloniene, acesta ar fi fost zămislit în pântecele zeilor (zeiţa Ninhursag l-a hrănit cu lapte sfânt, zeita Innina i-a dat un nume, zeul Ningursu i-a hărăzit putere, iar zeul Enki i-a dăruit prevederea).

Îndatoririle unui rege constau în: construcţia de oraşe, clădirea unor fortăreţe, săparea şanţurilor si canalelor (pentru agricultură şi transport). Acesta era considerat judecătorul suprem şi ultima instanţă de judecată. Veşmintele regilor au fost iniţial simple, purtau un fel de şorţ, iar ulterior au trecut la haine din lână şi chiar la mantii împodobite. De asemenea au fost perioade în care regele purta părul şi barba lungă, dar contrar acestora şi perioade în care erau complet rase, precum şi elemente specifice, toiag, tiară şi căşti cu coarne la război. Acesta era conducătorul armatei, una dintre cele mai importante instituţii. Regele Sargon I avea o armată numeroasă de 5400 de oameni, locuitori obişnuiţi sau fii de ostaşi,care mâncau zilnic la el. Armata era împărţită în două categorii, permanentă si flotantă ( plecau când erau chemaţi la luptă). Fiecare ostaş deţinea un Ilk (“serviciul regelui”) care consta într-un ogor, o grădina sau vite cornute.

5. Gradinile suspendate ale Semiramidei

2 Nota noastra: parte a casei rezervată cadânelor.

3 Codul lui Hammurabi

2

Calificativul de suspendat a fost explicat sub mai multe sensuri. În greacă “Kremastos” reprezintă un obiect sau o construcţie care atârnă, iar în latină termenul “pensile” desemna o construcţie aşezată pe coloane şi arcade, un balcon, o terasă şi în general un obiect susţinut la o anumită înălţime.

Motivul construirii şi întemeietorul acestor grădini suspendate variază. Una din premise susţine că acestea ar fi fost construite de Semiramida însăşi, de aici şi numele grădinilor. O alta susţine că au fost întemeiate de Nabucodonosor pentru soţia sa Amithis care fiind crescută în Medina, “avea nostalgia unui peisaj muntos”4. “El îşi decora palatul construind o grădină suspendată pe care o acoperi cu arbori”5.

Intreaga masă este sprijinită pe coloane de piatră, încât întregul spaţiu de sub ele este ocupat de bazele scobite ale coloanelor. Coloanele susţin grinzi aşezate la intervale foarte mici. Grinzile sunt trunchiuri de palmier, deoarece acest tip de lemn, spre deosebire de altele, nu putrezeşte şi, atunci când este ud şi supus unei mari apăsări, se curbează în sus. Ba mai mult el dă hrană rădăcinilor şi fibrelor, căci admite corpuri străine în pliurile şi crăpăturile sale. Această structură suportă o cantitate foarte mare şi adâncă de pământ, în care sunt plantaţi copaci cu frunză lată de felul celor care se gasesc deobicei în grădini, o mare diversitate de flori din toate speciile şi, pe scrut, tot ce poate fi mai plăcut ochiului şi care creeaza bucurie şi încantare. Întreaga zonă este arată în acelaşi fel ca solul obişnuit şi este la fel de potrivit ca orice alt pământ pentru altoire şi înmulţire. Irigarea terenurilor se făcea cu ajutorul maşinilor care ridicau apa din fluviu6.

6. Societatea asiro-babiloniană înaintea şi în perioada Noului Imperiu Babilonian

Proverb babilonian: “Omul este umbra zeului, sclavul este umbra omului, dar regele este asemenea cu zeul”.

Oamenii nu erau egali, aceştia erau divizaţi în grupe sociale. Cei liberi erau numiţi patricieni şi erau uşor de recunoscut deoarece aveau părul lăsat să crească în partea posterioară a capului. Patricienii bătrâni erau cei mai privilegiaţi, aveau o mare influentă în administraţie si justiţie, luau parte la procese, iar hotărârile lor aveau putere de lege în unele cazuri. A doua categorie era reprezentată de oamenii “pe jumătate liberi” care plăteau taxe reduse, iar a treia categorie era reprezentată de sclavi.

Sclavul era considerat un lucru sau obiect, din acest motiv fiul sclavului era numit “bucată de sclav”. Aceştia erau foarte uşor de recunoscut deoarece aveau părul ras şi

4 Flavius Josephus.5 Megastene.5

6 Diodor din Sicilia, Biblioteca Istorica, II, 10.

3

erau însemnaţi de regulă la urechea dreaptă cu un cercel, pe mâna stângă aveau tatuat numele stăpânului sau un chip, “o secure şi un stilet de scris”, iar la gât purtau o tăblită pe care scria numele proprietarului şi al sclavului şi anul în care a fost cumpărat.

Sclavii aveau un rol special în agricultură şi puteau fi închiriaţi, spre deosebire de sclave care măcinau cereale, coceau pâine, spălau picioarele stăpânei, o coafau şi stăteau în permanenţă lângă aceasta, dar în momentul în care năşteau, acestea trebuiau eliberate (adesea stăpânii nu recunoşteau pentru a nu o elibera pe tânără).

Sclavii erau de două tipuri, “sclavi ai supuşilor” (aveau situaţii proaste) şi “sclavi casnici”(erau în genere cei incapabili să îşi plătească datoriile şi erau adesea nevoiţi să işi vândă familia). Aceştia aveau dreptul de a da spre cumpărare copii sau soţia în cazul în care afirmau “Tu nu eşti tatăl/soţul meu”.

Sclavii puteau fi răscumpăraţi cu condiţia de a da banii înapoi celor care au săvârşit această faptă. În zilele de sărbătoare, sclavul devenea stăpân şi invers (acelaşi lucru se întâmpla şi cu regele care punea la conducere în locul său un om sărac – avea dreptul să facă ce voia).

Ceremonia eliberării unui sclav, cel mai aşteptat moment, era insoţită de acte simbolice: stăpânul trebuia să îndrepte faţa sclavului spre răsărit şi să o spele cu apă de la ţărmul unui fluviu, de asemenea îi tăia semnul sclaviei, se scoteau cătuşele şi îi dădea un act care dovedea eliberarea sa.

În perioada Noului Imperiu Babilonian, starea sclavilor s-a schimbat complet, aceştia sunt gestionari şi administratori ai regelui şi beneficiază de avere şi bună stare. Aceştia făceau afaceri ca oamenii liberi:închiriau, subînchiriau, cumpărau case şi chiar sclavi care sa le facă munca, astfel îşi câştigau mai uşor libertatea. Aceştia puteau fi eliberaţi în condiţiile în care se angajau să furnizeze fostului stăpân întreţinerea şi îmbrăcămintea pentru toată durata vieţii sale.

Femeile nu erau egale cu bărbaţii, dar pe lângă întrebuintările casnice se ocupau şi de afaceri. Chiar dacă aceasta nu locuieşte în casa soţului său, el este obligat să o hrănească.

Sclavii nu au constituit principala fortă de munca.

7. Căsătoria

4

Aceasta se înfăptuia în genere între membrii aceleaşi categorii sociale, dar existau si excepţii. Un patrician putea lua o sclavă ca soţie secundară şi mai apoi să o ridice la rangul de soţie legitimă. O fată dintr-o familie de patricieni, dacă nu avea noroc la un alt patrician, se putea căsători cu un sclav cu care împărţea soarta, iar copii lor erau consideraţi liberi. După moartea tatălui aceştia primesc jumătate din avere, iar cealaltă rămâne stăpânului.

8. Familia în Babilonia

Babilonienii credeau că familia este imaginea statului, dar ca semn al nefericirii, “oamenii îşi vând copii pentru bani”. Pe parcursul timpului acestea au devenit mai bogate şi erau destul de restrânse din cauza mortalităţii crescute. La naştere femeia era aşezată între două cărămizi sau în unele cazuri în pat, Noul născut era alăptat de către mama sa în jur de 2-3 ani, iar o serie din ei erau daţi în grija unor doice. Preotesele sau femeile sărmane aruncau copii pe străzi sau în fântâne ca să fie mâncaţi de câini sau de corbi. Ca să alunge demonii, copii purtau legat la gât tăbliţe care serveau pe post de amuletă. Acestea aveau pe ele numele demonului şi un descântec. În acordarea unui nume se punea adesea numele tatălui, fie al unui zeu, sau nume care se referea la părţi ale corpului, rugăciuni sau dorinţe fie pentru copil, fie pentru parinţi (“să trăiască ea de-a pururi”).

După ce creşteau aceştia erau trimişi la muncă sau la scoală, iar mai târziu când deveneau adulţi aceştia se măritau. Tatăl sau mirele trebuiau să îi ducă logodnicei un cadou substanţial, iar socrul trebuia să îi toarne în cap ulei de sesam. Adesea exista “casa femeilor” (aici stăteau toate soţiile şi concubinele bărbatului) şi de asemenea era admis divorţul.

9. Toaleta femeilor şi bărbaţilor babilonieni

Înca din cele mai vechi timpuri putem observa faptul că se punea un accent deosebit pe îngrijirea trupui şi împodobirea acestuia cu diferite elemente. O îndeletnicire rentabilă în Babilon era cea de producător de parfumuri, acestea erau folosite atât de femei cât şi de bărbaţă, dar mai cu seamă erau aduse ca “jertfă de bună mireasmă” zeilor în temple. Elementul principal al parfumului era uleiul, adesea înmiresmat cu chiparoase7, mirt8, cedru9, conifer sau chiar şofran. Pentru mulţi dintre babilonieni, uleiul era tot aşa de

7 Nota noastră: plantă decorativă cu tulpina înaltă, terminată cu un mănunchi de flori albe-verzui sau roz, plăcut mirositoare; tuberoză.8 Nota noastră: arbust ornamental mediteraneean cu frunze alungite, persistente, cu flori mici, albe și parfumate.9 Nota noastră: numele mai multor specii de arbori din familia pinaceelor, cu lemnul tare, cu ramurile orizontale (Cedrus). Lemnul acestor arbori, de culoare brună-gălbuie, rezistent, uleios, cu miros puternic, folosit în construcțiile navale, la fabricarea mobilelor, în sculptură.

5

necesar ca şi hrana. Pe lângă această întrebuinţare ei îl mai foloseau şi pentru a unge uşile, tavanul, inscripţiile, podeaua, statuile şi alte lucruri demne de această mireasmă plăcută. De asemenea “cosmeticele” erau utilizate nu numai de femei cât şi de bărbaţi. Stibiul se utiliza pentru ochi şi sprâncene deoarece le făcea să arate mai bine. Fardul de obraji consta într-o pastă care se găsea în trei culori, galben, roşu şi auriu, iar pentru tatuaje foloseau henna. De asemenea aceştia se îngrijeau şi de aspectul podoabei capilare, femeile purtau părul lung şi buclat, iar bărbaţii aveau o barbă ascuţită sau dreptunghiulară (scribii umblau fără barbă), mustaţă, iar părul era fie ras, în cazul sclavilor, fie lăsat să crească în cazul celorlaltor persoane.

10. Veşmintele babilonienilor

Acestea erau făcute în casă de către femei, din acest motiv erau simple spre deosebire de cele ale regilor asiro-babilonieni care erau croite de specialişti şi frumos brodate. În S Babilonieni oamenii umblau aproape goi, purtau fuste scurte cu franjuri. În epoca sumeriană aveau pânze care le acoperea doar umărul stâng, iar mai apoi ambii umeri. Semiţii din N se îmbrăcau cu acelaşi tip de haine, purtau sandale sau ghete cu vârful întors şi pe cap aveau tichii. În Imperiul Noului Babilon purtau o cămasă cu tunică pe deasupra şi mantie, un brâu sau o centură, tichie, ciorapi şi ghete. Spre deosebire de bărbaţi, femeile purtau îmbrăcăminte mai simplă, dar erau înfrumuseţate de podoabe şi bijuterii, iar dacă erau măritate purtau pe cap un văl. Uneori erau interzise hainele albe, iar cei ce se pocăiau trebuiau să poarte “sacul, veşmântul omului păcătos”.

11.Casele babilonienilor

Aceştia aveau case modeste în care se găsea unul sau maxim două paturi, cinci scaune, un taburet şi o masa. Patul era pentru somn, dar în timpuri mai recente mâncau în pat. Vasele de argilă erau folosite pentru mâncare, iar mobila era confecţionată din trestie. În casele acestora se găseau de asemenea pietre de măcinat, cutii de aramă, candele, vase şi alte obiecte specifice.

12.Alimentaţia şi obiceiurile babilonienilor

6

Masa zilnică a babilonienilor nu era cu mult diferită faţa de a noastră, în schimb în genere preferau vegetalele, lactatele şi peştele, cu toate că uneori se mai înfruptau şi din carnea de raţă, găina, broaşte ţestoase, porumbei, lăcuste (considerate o delicatesă) şi vite cornute. Aceştia aveau zilnic o cantitate de mâncare specifică şi se spune ca atunci când recolta era proastă mâncau “carnea fiilor şi fiicelor lor” care în lipsa aceea cumplită de mâncare “li se părea mai gustoasă decât carnea de berbec”. Înainte de fiecare masă aceştia îşi făceau rugăciunea, şi din cauza lipsei de furculiţe, linguri şi cuţite, aceştia mâncau cu mâna, motiv pentru care se spălau pe mâini înainte şi după masă. Aceştia mâncau în genere mâncare rece deoarece focul era costisitor (se făcea din lemne sau balegă amestecată cu paie – săracii nu aveau bani de cărbuni), însă la sărbători se făceau prăjituri (în formă de semilună, covrig sau găluşcă) şi pâine (aceasta era plată pentru a putea fi pătrunsă de căldură, era facută din grâu măcinat şi putea conţine smochine, curmale şi altele). Cel mai preparat fel de mâncare era laptele prins cu miere şi ulei sau făină. Ca şi bautura aceştia nu aveau apă potabilă şi din acest motiv beau urină de măgar.

13.Fabricarea băuturilor alcoolice

În lupta împotriva lui Tiamat: “Zeii s-au aşezat să prânzească, au mancat pâine şi s-au pregătit băuturi tari din susan. Mustul cel dulce le-a alungat temerea, s-au îmbătat de băutura cea tare.”

Pe lânga meserii precum cele de olar, brutar, măcelar, morar era şi cea a fabricării băuturilor alcoolice. Zeiţa băuturii tari era considerată Siris, care a fost creată de zeul Ea. Pe timpuri în Summer existau cârciumi unde se bea bere şi rachiu de susan pregătit de cârciumăreasă. O astfel de cârciumăreasă, pe nume Kubau, ar fi ajuns regină şi ar fi instaurat o nouă dinastie. Berea era prepartă din orz, grâu sau alte cereal şi se bea printr-un tub de trestie pentru a evita ingerarea orzului nedecorticat care se afla la suprafaţă. Vinul, băutura regilor, era ţinut în pivniţe în butoaie şi amfore10 mari. Codul lui Hammurabi prevedea: “dacă ele nu vor să fie plătite cu cereal şi cer argint, sau dacă se inşeală la cântar şi la măsurarea capacităţii de lichide, sau dacă scad continuţul de cereal al berii, atunci vor fi aruncate în apă dupa ce au fost dovedite vinovate”. Cea mai preţuită băutură era rachiul de curmale, din 121 de litri de curmale ieşea 1 tonă de sikaru.

14.Legenda lui Oannes

10 Nota noastră: vas mare de formă ovoidală sau sferică, cu două toarte, în care, în Antichitate, se păstra și se transporta vinul, untdelemnul, grânele.

7

Preotul babilonian Berossos, care trăia în secolul al II-lea i.e.n, ne-a transmis un număr mare de legende babiloniene. “ În primul an ar fi ieşit din Marea Roşie(Golful Persic, n.n.) acolo unde se învecineaza cu Babilonia o fiinţă raţională al cărei nume ar fi fost Oannes, al cărei corp era ca de peste, dar care avea sub capul său de peste un cap de om, şi avea şi picioare ca de om care ieşeau din coada sa de peşte. El ar fi avut însa glas de om şi chipul său s-ar fi păstrat şi astăzi chiar. Această fiinţă s-a întalnit cu oamenii ziua, fără să ia cu sine mâncăruri, şi a transmis oamenilor semnele scrierii, ştiinţele şi artele de tot felul, i-a învăţat clădirea oraşelor, înălţimea templelor, introducerea legilor, măsurarea pământurilor, le-a arătat cum se face semănatul şi recolta roadelor şi i-a învăţat tot ce era de folos oamenilor pentru cultivarea vieţii. De atunci din vremea aceea nu s-a descoperit nimic de seamă. Odată cu apusul soarelui fiinţa aceea Oannes s-a scufundat iarăşi în mare şi şi-a petrecut nopţile în adâncuri, căci el era făptură amfibie”11.

15.Artizanii in Mesopotamia

Meşteşugurile erau o îndeletnicire divină ce îi înălţa pe artizani deasupra lucrătorilor şi ţăranilor. Cei care nu cunoşteau nici un meşteşug erau utilizaţi la construirea palatelor şi a templelor. Artizanii se bucurau de o apreciere mult mai mare atât în Asiria cât şi în Babilon (“artizanii stau în fruntea administraţiei acestei ţări”, “dacă regele nu ia seamă la artizani, ţara se îndepărtează de el”). După prima cucerire a Ierusalimului, artizanii sunt surghiuniţi12 şi duşi în Babilon. Se spune că pentru această continuare a meşteşugului, Utnapisti (corespondentul lui Noe), i-a luat pe artizani în arca sa şi i-a scăpat de nimicirea poporului. În timpurile mai vechi, meseria era moştenită, iar artizanii aveau prăvăliile lor şi se aflau sub conducerea unui staroste13. În timpul Noului Imperiu Babilonian, alături de artizani lucrau şi sclavi care erau daţi de către oamenii bogaţi unor meşteri ca să înveţe o meserie. Timpul de ucenicie diferea de la o meserie la alta, spre exemplu: ţesătorie – 5 ani, cioplirea pietrei – 4 ani, datul la piuă a lânii – 2 ani şi jumătate, iar brutăria – 1 an şi un sfert. Meşterul nu era plătit cu bani, cel mult acesta primea daruri, iar el la rândul lui se angaja să-l inveţe pe sclav pe deplin meseria sa, în caz contrar, meşterul trebuia să plăteasca despăgubire stăpanului sclavului. Meserii precum tamplar, cioplitor în piatră şi lucrator în metale au fost îngreunate din cauza lipsei de materii prime.

Model de contract (sclav – meşter) “Nubta (proprietară a sclavului n.n.) a încredinţat pe Atkal-ana-Marduk, sclavului bărbatului său Iti-Mardukbalatu spre a-l învaţa meseria de ţestator vreme de 5 ani, lui Bel-etir. El îl va învata toata meseria de ţesător. Fiecare a luat o tăbliţa cu acest contract. În fiecare zi Nubta va da lui Atkal-ana-Marduk 1 sila (400g n.n.) de pâine şi în afară de

11 Eusebiu de Cezareea, Prep., Ev. I, 14.12 Nota noastra: persoană exilată; proscris.13 Nota noastra: conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut.

8

această îmbrăcăminte. Dacă el nu va învăţa ţesătoria va plăti pe zi 6 sila de grâu. Cine va călca acest contract va plăti ½ mina de argint”14.

16.Utilizarea materiilor prime în Babilon

Babilonienii dispuneau de aramă şi plumb, mai târziu din amestecul celor două au obţinut bronz, de asemenea importau argint, aur, fildeş (confecţionau piepteni împodobiţi cu zei sau animale) şi pietre semi-preţioase şi preţioase (lapislazuli şi cristalul de rocă – se foloseau ca amulet şi aveau şi virtuţi terapeutice, uneori se beau cu apă). Pe pietre se gravau o multitudine de scene mitologice, procesiuni15 sau figuri de zei. Cunoaşteau tehnica turnării prin care cu ajutorul unui mulaj din argilă umplut cu bronz, confecţionau statui şi alte obiecte de decor. Artizanii babilonieni erau foarte pricepuţi în prelucrarea diferitelor materii ce pot fi considerate chiar opere de artă, nicidecum produse meşteşugăreşti. Lemnul (trestia şi papura), unul din cele mai importante materii prime era folosit la împletituri (coşuri, rogojini – se foloseau în construcţii pentru a absorbi umezeala dintre cărămizi, casete, cufere), căsuţe pentru păsări, garduri, vase pentru hrană sau chiar locuinţe mici pentru oameni. O alta întrebuinţare deosebit de importanta a lemnului era în construirea corăbiilor. Acestea “sînt rotunde şi făcute cu totul din piele”16, corăbierii lucrează coastele “corăbiei” din sălcii pe care le acopereau cu piei apretate. Acestea sunt dirijate de câte doua persoane. Dupa acest model s-au construit şi bărci mari şi mici care pot ajunge să transporte până la 500 de talanţi17. Corăbiile de război erau mai masive, nu posedau catarg şi nici nu erau mişcate de vânt în pânzele lor ci de 2 rânduri de vâslaşi, în total 16-20 de vâsle. Argila emailată se află şi ea printer cele mai importante materii utilizate, spre exemplu la construirea porţii zeiţei Istar care se află actualmente la Muzeul de Stat din Berlin. Tehnica fabricării placilor emailate: mai întai se desena conturul imaginilor cu ajutorul unui mulaj, apoi se ardeau usor plăcile în cuptor, se trasa ulterior conturul fugurilor cu fire de sticlă neagră şi se umpleau câmpurile figurilor cu diferite culori de email, iar în cele din urmă se ardeau plăcile pentru a doua oară.

17.Transportul şi comertul

14 J.N. Strassmaier, Inschriften von Cyrus, Berlin, 1911, p.64.15 Nota noastră: şir lung de oameni care merg într-o anumită ordine în aceeași direcție și cu același scop.16 Herodot, I, 194.17 Nota noastră: 1 talant=33kg; 500 talanţi=165.000kg.

9

Transportul se făcea cu bărci sau caravane. După ce babilonianul işi vindea marfa, acesta licitează la întoarcere trestiile din care confecţiona barca şi pătrează pieile. Din cauza cursului rapid al apei, aceştia nu pot naviga pe cursul fluviului în sus. Când ajung cu magarul în Armenia, se apucă de refăcut barca (“Aceasta era navigaţia pe Eufrat”18). Regii şi negustorii beneficiuau de transport de clasa mai înaltă, ţinând cont de faptul că activitatea de comerţ era cea mai îndrăgită de babilonieni ( În cetatea Ninive “erau mai mulţi negustori decât stele pe cer”19). Uneori negustorii călătoreau câte doi şi împărţeau câstigul sau angajau un om de încredere pe care îl plateau la întoarcere conform prevederii din Codul lui Hammurabi (valoarea unui salar zilnic). Comerţul se găsea sub diferite forme: negustori ambulanţi (duceau mărfurile cu sine), negustori (aveau locuri în stradă), artizani (aveau locuri speciale în cartiere) şi comerţul mare (la “poarta de comerţ”).

18.Agricultura

Zicală babiloniană: “un ogor care nu este pregătit este ca o femeie fără bărbat”.Herodot:” Nu plouă în Asiria (aici în Babilon, n.n.) şi iată cum se hrăneşte rădăcina grâului: se hrăneşte: se udă planta cu apă din fluviu, ea capătă putere şi spicul se formează”. Munca ogoarelor era socotită de origine divină. Suprafaţă arabilă care rămânea în afara celui ce aparţinea regelui şi templelor, aparţinea comunităţirlor agrare(obştilor). Pentru utilizarea apei, ţăranul trebuia să aducă regelui daruri natural, aceştia nu aveau voie să depăsească recolta vecinilor săi (dispuneau de un plug din lemn). Modul de producţie era tributal20, aceştia cultivau leguminoase, zarzavaturi şi flori, aveau grădini de pomi fructiferi, animale domestice şi păsări de curte.

19. “Şcolile” medicale Mesopotamiene

a) Medicina hieratică - bolile aveau ca şi cauze păcatele, greşelile faţă de zei, lipsa jertfelor. Aceşti demoni care intrau în corpul oamenilor prin urechi, nas, gură, puteau fi izgoniti numai de preoţii care comunicau cu zeii (exorcişti). Babilonienii credeau că spiritele rele stau în grupuri de câte şapte sau multiplu de şapte. Duhurile erau de 3 tipuri: ale morţilor, finiţe supranaturale şi duhurile născute din contactul sexual al oamenilor cu spiritele. Exemple: demonii Rabisu dădeau naştere la boli ale pielii, zeul Nergal cauza ciuma, vrăjitoarele erau cauza impotenţei şi a avorturilor. Incanţatii “Pleacă, fugi (numele duhului), duh

18 Herodot, I, 194.19 Naum, III, 16.20 Nota noastră: mod de producție bazat pe exploatare, cunoscut de o serie de popoare din Asia, Africa și chiar America, apărut în condițiile în care descompunerea comunei primitive a fost urmată de forma patriarhală a robiei.

10

rău! Pe mine mă apăra zeul Baal, fugi de mine!” sau “Oricare ar fi numele tău depărtează-te!”.

b) Medicina magică unde boala era efectul unui demon rău sau acţiunii magice a vreunui duşman. Se face un diagnostic magic (cine, în ce fel, când a provocat boala), iar vrăjitoarele făceau leacul. Acestea colaborau cu preoţii.

c) Medicina divinatorie care se baza pe Haruspicina (cercetarea ficatului unei oi jertfite), Lecanomancia (picăturile de ulei dintr-un vas cu apă), Oniromancia ( copii erau puşi să viseze leacul) sau pe astrologie.

d) Medicina catartică. Aceasta era arta de a preveni şi vindeca boli şi suferinţe morale prin curăţire şi purificare. Purificările se făceau cu ajutorul apei, untdelemnului sau al focului. Din acest motiv la egipteni preoţii erau obligaţi să facă baie de trei ori pe zi şi să se radă pe tot corpul la fiecare trei zile.

e) Medicina empirică21. O bună parte din reţetele prescrise rămân necunoscute. De la babilonieni exista un tratat de 40 de tăbliţe care conţin diferite boli şi simptomatologii (“Dacă babilonianul este acoperit de o erupţie roşie şi corpul său este negru, el a fost atins de….culcându-se cu o femeie, este mâna zeului Sin, se va vindeva”). Marele Herodot avea o părere destul de proastă despre această medicină “ Ei au de asemenea un obiect care este tot atât de înţelept ca şi precedentul:ei transportă pe bolnavi pe locul unde se face piaţa, căci ei nu folosesc medici. Trecătorul atunci se apropie de bolnav şi îl cercetează asupra bolii de care este suferind spre a şti dacă el însuşi a zăcut de ea sau dacă a vazut pe cineva care a suferit de vreuna la fel. Toţi cei care vin şi trec discută cu bolnavul şi îl sfătuiesc să folosească leacul ce i-a vindecat pe ei de aceeaşi boală sau care după ştiinţa lor a tămăduit pe altul. Nu este îngaduit nimănui să treacă în tăcere pe dinaintea unui bolnav fără să îl cerceteze cu privire la suferinţele lui.”22

Kramer afirmă că sumerienii “ajunseră23 la o dezvoltare remarcabilă a medicine la o epocă atât de îndepărtată”. Lege privind aspect ale medicine: “Daca medical face o incizie profunda cu un cutit de bronz si va provoca astfel moartea omului, sau indepartand cu un cutit de bronz albeata24 ii va rani ochiul, sa I se taie mainile”25.

20.Mantica asiro-babiloniană

21 Nota noastră: tratament al bolilor numai pe bază de experiență și de cazuri antecedente.22 Herodot, I, 197.23 S.N. Kramer, Istoria incepe la Sumer, p.123.24 Id est: un leucom sau cataractă.25 Codul lui Hammurabi, art. 218.

11

Mantica asiro-babiloniană dupa cum semnifica şi cuvântul se referă la prezicerile pe care oamenii le făceau raportându-se la anumite aspecte ale mediului înconjurător sau la om în sine. Aceştia utilizau: astrologia (mişcarea astrelor şi a planetelor în care se cuprind şi Soarele şi Luna, fenomene celeste, perturbaţii atmosferice, raporturile dintre astre), Haruspicina (cercetarea organelor interne ale unor animale jertfite; preoţii care cercetau se numeau baru), Oniromancia (Interpretarea viselor), Lecanomancia (examinarea răspândirii unei picături de ulei pe suprafaţa apei dintr-un vas), miochimiile muşchilor (tremurături ale muşchilor; ex: “mi s-a zbătut un ochi”), Extispicina (examinarea intestinelor de oaie sau porc), Gromovnicul (se cerceta regiune cerului unde apăreau fulgere; observatorul se numea horuspex; regiunile din stânga erau favorabile, iar cele din dreapta nefavorabile), Fiziognomonia (se studiază aspectul feţei şi al figurii unui individ), Teratomancia (anomalii ale copiilor, animalelor sau plantelor), Zborur păsarilor, simbolica numerelor, Ordaliile (ex: aruncarea în apă a unei persoane, dacă aceasta nu se înneca înseamnă că acuzaţia adusă împotriva lui era falsă, iar persoana care făcea acuzaţia era aruncată la randul ei în apa ) şi altele precum proorocii care primeau mesaje de la zei sau comportamente ale animalelor domestice.

“Când un câine alb urinează pe un om. Îl va cuprinde pe el nevoia. Când un câine negru urinează pe un om boala îl va cuprinde pe el. Dacă un câine cafeniu urinează pe un om, atunci acest om se va bucura. Dacă un câine cafeniu va urina în patul cuiva, atunci el se va îmbolnavi de o boală grea”26.

21.Cultul morţilor

Babilonienii nu credeau în viaţa de apoi ci mai mult, o considerau o pedeapsă, din acest motiv aşteptau tot binele din lume pe pământ “aici şi acum”. După moartea individului, acesta era acoperit cu o mantie, moment în care oamenii începeau să “bocească” şi să strige “vai şi ah” sau “ce păcat”. Hainele de doliu aveau adesea culoarea roşu închis, castaniu sau negru. Riturile care însoţeau acest eveniment erau foarte violente, persoana îndoliata trebuia să îţi rupă podoabele, să işi sfâşie hainele ca mai apoi să îmbrace o haină de doliu confecţionată din pânza de sac, să îşi cresteze cu cuţitul faţa şi corpul, iar mai apoi să se arunce cu burta la pământ. Decedaţii erau puşi în sarcofage de argilă, iniţial goi, iar cu timpul în haine specifice, uneori în sare sau miere pentru a fi conservaţi, alături de care se puneau obiectele lui preferate şi două vase, unul pentru apă şi unul pentru mâncare. Slujbele nu erau pompoase,dar preoţii erau obligaţi să plangă la acestea, oamenii aduceau jertfe celui decedat.

Pentru ca trupul celui decedat să se transforme într-un duh al morţii, dupa îngroparea acestuia, copii săi trebuiau să îi facă libataţii27 (în cazul în care nu avea copii, acesta 26 A. Boissier, Documente relatifs…p.103.27 Nota noastră: act ritual care consta în gustarea și apoi vărsarea unei cupe de vin, lapte etc. ca omagiu adus divinității.

12

adopta unul). Intrarea în Infern (lumea de jos – Kigallu) se făcea către Apus. Decedatul trebuia să treacă peste raul Hubur, iar corăbierul de jos (avea capul unei păsări de pradă, doua mâini şi două picioare) îl duce pe lumea cealaltă (Humutabal) unde se face împărţirea morţilor. Fiecare nou venit trebuia să se anunţe “portarului” (fiecare poartă era păzită de un copil al zeului infernului Enmesara), după ce primeşte autorizaţia de la zeul Infernului. Acesta trebuie să se dezbrace de haine şi să intre gol. Babilonienii credeau că hrana lor era nămolul, nu vedeau lumina şi că erau acoperiţi de pene.

22.Mitologia asiro-babiloniană

a) Zei

Unii zei aveau forme arstistice, erau cu două capete, patru ochi şi patru urechi. Ceilalţi zei aveau caractere antropomorfe28: acţionează şi simt ca oamenii obişnuiţi (Marduk doarme noaptea în patul său, Enlil işi spală mâinile în fiecare dimineaţă în apă curată; aceştia mănâncă hrană şi le place mirosul de tămâie şi smirnă). Ca semn al demnităţii, toti zeii poartă barbă din lapislazuli29, chiar şi zeiţa Istar. Gura zeilor era incandescentă, iar când îşi miscau buzele se aprindea focul. Aceştia erau atotputernici, aveau cifre, animale şi arme simbolice, de asemenea viaţa veşnică pe care o puteau dărui, posedau băutura tinereţii, trebuiau să apere viaţa creaturilor, să însănătoşească omul bolnav şi deţineau puterea de a stabili destinele oamenilor. Când oraşele se luptau între ele şi unul era învins, zeul oraşului care a pierdut devenea supusul zeului oraşului biruitor.

Părintele şi regele zeilor este Anu care are 21 de strămoşi, este considerat o personificare a cerului, iar din punct de vedere astronomic este situat în ecuatorul ceresc (are dregători numeroşi, lucrători, brutari, grădinari şi sfetnici asemenea unui rege lumesc). Zeul Enlil, stăpanul vântului, are 42 de strămoşi, domeniul său este pământul, posedă tăbliţele destinului, iar tot el este cel care creează balaurul Labbu care îi pedepseşte pe oameni. Ninurta, fiul lui Enlil este zeul războiului, previne inundaţiile, îi păzeşte pe oameni de boli şi este stăpânul plantelor. Zeiţa Mah, mamă a oamenilor şi doamnă a zeilor. Ea, zeul artelor, ştiinţelor, invăţăturii şi inentatorul scrierii, domeniul său principal este reprezentat de disciplinele secrete: vrăjitoria, descântecele (animalul său sacru este ţapul sălbatic). Marduk era considerat mai presus decât zeul Anu deoarece a creat pământul, cerul, plantele, animalele şi omul.

28  Nota noastră: care este asemănător cu omul.29 Nota noatră: silicat de sodiu, de calciu și de aluminiu natural de culoare albastră, folosit în bijuterie și la confecționarea obiectelor de artă.

13

b) Zidirea lumii şi sfârşitul acesteia

Vis-a-vis de acest subiect există mai multe premise. Prima dintre aceste premise susţine că după zămilsirea zeilor ar fi avut loc şi crearea lumii. După relatarea preotului babilonian Berossus ar fi existat o femeie Omorka (“marea” sau “luna”) pe care zeul Bel a despicat-o în două, astfel a creat pământul, cerul şi vieţuitoarele din solul umed. Din cazua condiţiilor climatice acestea au murit, iar din acest motiv, Bel a poruncit unui zeu să îi taie capul şi să amestece pământul cu sangele lui pentru a crea oamenii, stelele, soarele, luna, plantele şi vieţuitoarele. Cea de-a doua premisă susţine că înainte de zidirea cerului şi a pământului existau Apsu (marea dulce) şi Tiamat (marea sărata), care il aveau pe Mammu (reprezenta solul), astfel a rezultat zămilsirea lumii zeilor. Zămilsirea lumii a fost încredinţată ca şi dar zeului victorios în lupta. Trupul lui Tiamat a fost despicat pentru facerea cerului şi a pământului, corpurile cereşti, plantele şi animalele, iar din sângele lui Quinqu amestecat cu argilă a creat omul (unii afirmă că Marduk ar fi fost cel jertfit).

Conform relatărilor ar fi existat 3 ceruri şi 3 pământuri, dar contrar acestora 7 ceruri şi 7 pământuri. Babilonienii credeau că forma pământului era “ca o luntre răsturnată”30 şi că acesta işi va găsi sfârşitul fie într-un potop, fie în focul care se va aprinde “când toate stelele (…) se vor afla în constelaţia Capricornului”31. Către apus şi către răsărit existau munţi închişi cu porţi de ambele părţi, pe care Zeul Soare le deschidea dimineaţa, pentru a ieşi soarele şi le închidea seara, pentru ca acesta să poată intra. Spre a întari pământul, acesta era legat cu o funie numită Calea Lactee. Orice început are şi un sfârşit… Potopul care urma să pună capăt oricărei urme de viaţa s-a arătat în visul lui Xisuthros (cunoscut şi ca Opartes sau Utnapisti, corespondentul lui Noe) şi a avut loc în a 15-a zi a lunii Daisos. După potop, pentru a vedea dacă există speranţa de viaţă pe pământ, Xisuthros a dat drumul unor păsări, dar acestea s-au întors la corabie din lipsa de mâncare. După alte câteva zile acestea au fost eliberate pentru a doua oară, dar s-au întors cu “picioarele” pline de glod, iar ultima dată acestea nu au mai revenit la corabie, astfel, Xisuthros a ştiut că potopul a trecut definitiv.

23. Calendarul

30 Diodor din Sicilia – Bibliotheca historica II, 31, 7.31 Nat, questions III, 29.

14

Calendarul lor era fundat pe lună, acesta avea 12 respectiv 13 luni lunare ( sinodice32 - 29 zile, 12h, 44’), a căror nume era ca ale lunilor ebraice (Nisanu, Airu, Sivanu, Duzu, Abu, Elulu, Taşritu, Arah-Samma, Kisilivu, Thebitu, Sabathu, Addaru – Addaru şi Elulu erau lunile adăugate în cursul unui an lunar). Acestia aveau luni de 28,29 şi 30 de zile, din acest motiv anul varia de la 344-360 de zile. Până în prezent s-a păstrat săptamâna cu 7 zile (luni – ziua zeului Sin al lunii/ Luna, marţi – Nergal, zeul războiului/ Marte, miercuri – Nabu / Mercurus la romani, joi – Marduk / Jupiter la romani, vineri – Istar, zeiţa dragostei / Venus la romani, sambătă – Adar/ Saturn, duminică- Samas/Soarele).

24.Matematica (algebra)

Babilonienii rezolvau pe lânga calculele clasice ecuaţii cu două necunoscute sau chiar ecuaţii în care necunoscutele erau ridicate la pătrat. Când scriau cu trestie, făceau o elipsă pentru cifra 1 şi un cerc pentru cifra 10. Când au început să scrie cu capete prismatice ale calamului, cifra 1 semăna cu un cui, iar cifra 10 cu o săgeata fără coadă, îndreptată spre stânga.

Într-o epocă ulterioară, akkadienii au grupat semnele câte 3, Iniţial sensul numerelor era de sus în jos, iar ulterior de la stânga la dreapta.. Babilonienii în scrierile lor indicau numai rezultatele.

Bibliografie

32 Nota noastră: referitor la intervalul de timp după care se repetă aceeași poziție relativă a Pământului, a Soarelui, a Lunii sau a unei planete.

15

1. Arh. Georgeta, Chiţulescu, Arh. Traian, Chiţulescu, Şapte minuni celebre ale , , arhitecturii antice, Bucureşti, , , Editura Tehnica, 1965, 212 p. .

2. C. W., Ceram, ZEI MORMINTE CĂRTURARI, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968, , 376 p. .

3. Constantin, Daniel, Civilizaţia asiro-babiloniană, Bucureşti, Editura Sport-Turism, , 1981, 403 p. .

4. Enciclopedie ilustrată de istorie universaăl: nume, date, evenimente, Bucureşti, Editura Reader’s Digest, 2006, 784 p. .

5. Peter A., Clayton, Martin J., Price, Cele şapte minuni ale lumii antice, Bucureşti, , , Editura Saeculum, 2006, 217 p. .

16