CUPRINS

1. Turcia - scurt istoric și date generale / pagina 2

2. Istoricul relațiilor dintre Turcia și UE în perspectiva aderării / pagina 3

3. Evoluția negocierilor de aderare / pagina 4

4. Perspectivele negocierilor pentru aderarea Turciei la UE nu sunt optimiste / pagina 6

5. Turcia începe cu stângul prin încetinirea negocierilor / pagina 6

6. Turcia provoacă dispute între statele membre UE / pagina 7

6. 1. Aderarea Turciei la Uniunea Europeana isca dispute în Franța / pagina 8

6.2. Integrarea Turciei stârnește controverse în Bulgaria / pagina 9

6. 3. Noua președinție portugheză a UE sustine aderarea Turciei / pagina 10

6. 4. Londra se pronunță ferm pentru aderarea Turciei la UE / pagina 10

7. Argumente pro aderării Turciei la UE / pagina 10

8. Argumente contra aderării Turciei la UE / pagina 11

9. De ce România ar trebui să spună NU / pagina 11

10. Turcia o provocare identitară pentru UE

11. Concluzii / pagina 13

12. Bibliografie / pagina 2

1. Turcia - scurt istoric și date generale

Turcia este o ţară în sud-estul Europei şi Peninsula Anatolia din Asia. Este continuatoarea statului istoric

numit Imperiul Otoman. Republica Turcia a fost întemeiată la 29 octombrie 1923. Este țara democratică,

laică, care a adoptat principiile statului de drept, în care sunt respectate drepturile omului. Cu aceste

caracteristici, Turcia, a carei populație este majoritar musulmană, a demonstrat că democrația și islamul pot

coexista. Turcia a devenit membru al tuturor instituțiilor europene importante (al ONU, NATO, OSCE,

OECD, OIC şi Consiliul Europei).

Populatia: 73,3 milioane

Capitala: Ankara

Suprafata: 779.452 kilometri pătrați, dintre care aproximativ 97% în Asia și 3% în Europa

Limba predominantă: turca

Religia predominantă: Islamul

Moneda nationala: lira turceasca

Speranta de viata: 68 de ani (barbati), 73 de ani (femei)

Principalele produse exportate: fructe și legume, textile și haine, oțel

PIB: € 217.4 miliarde

PIB pe cap de locuitor: € 3,329 (Media UE € 20,550)

Şomaj: 6.6% (Media UE 8.2%)

Exporturi către UE: 52% din total export.

Împărțirea administrativă

Turcia este împărțită în 81 de provincii. Fiecare provincie este împarțită în subprovincii. Provincia

poarta de obicei acelasi nume cu capitala acesteia, considerată subprovincia centrală.

Orașele

Capitala Turciei este orașul Ankara, dar capitala istorică este Istanbul. Istanbul rămâne centrul

financiar, economic și cultural al țării. Aproximativ 68% din populația Turciei locuiește în centre urbane.

2. Istoricul relațiilor dintre Turcia și UE în perspectiva aderării

Istoria Uniunii Europene este o extindere continuă a democrației. De la primele șase state democrate

postbelice din vestul Europei s-a ajuns la 12, apoi la 15, apoi la 25 de state în 2004 și 27 în 2007. În mod

evident, procesul de extindere va continua cel mult pana la Turcia și Ucraina, care deja depasesc limitele

geografice ale continentului european. Nu va fi posibil ca UE sa avanseze în Asia și Africa fara a-și pierde

identitatea sau a-și risca ieșirea de pe scena politică.

2

Turcia este un candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană. Ambiţiile europene ale Turciei

datează de la Acordurile de la Ankara din 1963, cand Turcia a semnat un acord de asociere cu UE, care a

intrat in vigoare un an mai tarziu, dar după lovitura de stat militară Uniunea Europeană a îngheţat relaţiile. În

1987 Turcia a făcut oficial cerere de aderare, dar după 10 ani a fost respinsă din cauza situaţiei drepturilor

omului. În 1999 la reuniunea la nivel înalt a Uniunii Europene de la Helsinki a obținut statutul de țară

candidata la UE, dar negocierile de aderare nu au început pentru că ea nu îndeplinea criteriile politice.

Dupa o așteptare de 41 de ani, Consiliul European de la Bruxelles din 15 decembrie 2004 a luat o

hotărâre istorică prin decizia începerii negocierilor de aderare cu Turcia la 3 octombrie 2005. Nici un alt stat,

pe deasupra și membru al NATO, nu a așteptat atât de mult la rând la Bruxelles. Condiţiile sunt însă foarte

dure, iar negocierile foarte lungi si dificile pot fi suspendate la cea mai mică abatere de la cerinţele UE.

Turcia trebuie să facă eforturi serioase pentru a îndeplini cerinţele de aderare la Uniunea Europeană,

incluzând adoptarea a 80 de mii de pagini de legislaţie europeană. Comisia Europeană va monitoriza

îndeaproape procesul de aderare a Turciei. Dacă se vor remarca rămâneri în urmă, acestea vor fi sancţionate

prompt.

Analiştii consideră ca această ţară nu va adera mai devreme de 2015, datorită numărului mare de

reforme economice şi sociale care trebuie întreprinse si că perspectivele negocierilor pentru aderarea acestui

stat la UE nu sunt optimiste. Turcia nici nu poate adera inainte de data amintita pentru ca acest lucru nu este

cuprins in bugetul 2007 – 2013, care este deja elaborat. Teoretic, în final s-ar putea ca nici să nu fie admisa,

însî pană în prezent nici o candidaturî nu a fost respinsî de catre Comisia Europeana.

Acceptarea Turciei ca posibil membru va împinge granițele Uniunii până în Caucaz și Orientul

Mijlociu. Turcia este diferită de toate celelalte state. Este cea mai mare și cea mai saracă țară care a fost

invitată pentru începerea negocierilor, și, totodata, cea mai diferita din punct de vedere cultural. În ultimii

ani, Turcia s-a transformat profund, însă mai are încă multe etape de parcurs pană cand va ajunge să

îndeplinească toate cerințele impuse pentru aderare. Datorită diferenţelor religioase şi culturale în relaţie cu

Europa, Turcia se loveşte de o opoziţie puternică din partea guvernelor conservatoare şi religioase ale statelor

membre, în special Franţa, Germania, Austria, Grecia, Cipru, Olanda şi Slovenia.

3. Evolutia negocierilor de aderare

De la acordarea statutului de ţară candidată, Turcia a implementat reforme permanente în privinţa

drepturilor omului, a abolit pedeapsa cu moartea, a adoptat amendamente constituționale privind libertatea

cuvântului, a oferit drepturi culturale minorităţii kurde, şi a avansat în rezolvarea diferendului cipriot.

Refuzul Ankarei de a recunoaste Republica Cipru nu este în spiritul atitudinii ce se așteaptă de la un candidat

la Uniunea Europeana.

3

Ciprul este divizat pe axa est-vest încă din 1974, cand Ankara a invadat militar partea de nord a

insulei, ca reacție la o lovitura de stat, susținută de Regimul Coloneilor (1967-1974), junta militara care

conducea, la vremea respectiva, Grecia. Ciprul a ramas divizat pana azi între sudul recunoscut de

comunitatea internaţională și Republica Turca a Ciprului de Nord - RTCN, entitate izolata internațional,

recunoscuta numai de Ankara, care menține 40.000 de militari în zona. În 2004, partea sudica a aderat

singură la UE în calitate de „Republica Cipru” ca stat unitar, chiar daca Guvernul de la Nicosia nu are nici un

control asupra nordului insulei. Aderarea a avut loc dupa ce locuitorii ei au respins prin referendum un plan

ONU privind reunificarea insulei inaintea integrării în blocul comunitar. În prezent, Nicosia se opune

scoaterii RTCN din izolarea internațională, dar și aderării Turciei la UE.

Este cunoscut faptul ca ciprioții turci au acceptat planul ONU privind unificarea celor doua parți ale

insulei. Ciprioții greci au respins însa planul si continua sa alimenteze decizia UE de a nu sprijini cipriotii

turci, în speranta ca Ankara va accepta sa faca mai multe concesii Ciprului. În decembrie 2004, deși Ciprul ar

fi putut sa-si exprime opozitia în cadrul discutiilor legate de începerea negocierilor de aderare cu Turcia la 3

octombrie 2005, nu a facut-o, astfel încât exista speranta reconcilierii in vederea unei evolutii pozitive. Ciprul

deţine drept de veto privind aderarea Turciei la UE.

Turcia acuza UE de dublu standard pentru ca nu poate intelege de ce partea greaca a insulei

mediteraneene a fost acceptata in UE in ciuda faptului ca a respins propunerea ONU de unificare in 2004 si

consideră că UE s-a înşelat când a acceptat aderarea Ciprului sub administraţie elenă, fără să asigure mai

întâi un acord de pace.

Turcia este presată de UE să deschidă traficul aerian şi maritim pentru Cipru, şi să recunoască

guvernul cipriot grec, acceptat la nivel internaţional, dar guvernul turc nu se grăbeşte să se conformeze

solicitărilor UE în ceea ce priveşte Ciprul.

Cu toate ca problema conflictului cipriot nu poate fi soluţionata prin şantaj sau stabilirea de termene,

in decembrie 2006 guvernul de la Ankara a acceptat deschiderea "temporara" pe perioada unui an a tuturor

porturilor si a unui aeroport pentru navele cipriote-grecesti, solicitand in schimb deschiderea traficului

international in portul Famagusta si aeroportul Ercan, ambele aflate in partea de nord a insulei, pe teritoriul

RTCN.

Propunerea a fost considerata insuficienta sau prea neclară de către majoritatea statelor membre, iar

şefii diplomaţiilor europene nu vor ţine cont de ea de UE. Cipru a respins categoric oferta turca si a cerut

deschiderea fara conditii a tuturor porturilor si aeroporturilor Turciei pentru cipriotii greci. Turcia îsi explica

atitudinea prin faptul ca UE nu si-a îndeplinit promisiunea de a deschide comertul cu Ciprul de Nord, aflat

sub dominatia sa.

4

Oferta Ankarei a fost făcuta pentru aplanarea tensiunilor dintre Turcia şi Uniunea Europeană si vine

la scurt timp dupa ce Comisia Europeana a recomandat statelor membre inghetarea partiala a negocierilor

pentru aderarea Turciei la UE, ca raspuns la refuzul Turciei de a respecta Protocolul Adiţional al Acordului

pentru Uniunea Vamală de la Ankara, semnat in iulie 2005 care stabileste termenii de negociere ai accesului

Turciei în UE. Prin Protocolul de la Ankara Turcia aplica acordul vamal semnat cu UE si in cazul celor zece

state care au intrat in 2004, inclusiv Cipru (nerecunoscut de Ankara). Chiar in ziua semnarii protocolului,

oficialitatile turce au formulat, în termeni unilaterali, o declaratie prin care precizau ca semnarea protocolului

nu echivaleaza cu recunoasterea oficiala a Ciprului.

4. Perspectivele negocierilor pentru aderarea Turciei la UE nu sunt optimiste

Deşi abia a reuşit prima victorie pe lungul drum spre un statut european, Turcia intampina probleme

serioase. Raportul publicat de Comisia Europeană face uz de cuvinte dure, punând sub semnul întrebării

eforturile Turciei pentru aderarea la UE. In Raportul de evaluare a progreselor facute de Turcia, UE a criticat

rolul armatei în politică, lipsa reformelor şi încălcarea drepturilor minorităţilor kurde, dar şi relaţiile Turciei

cu Ciprul. Raportul de monitorizare pentru Turcia a accentuat şi mersul lent al reformelor politice din această

ţară, dar şi influenţa în creştere a armatei asupra instituţiilor politice.

Comisia Europeana a publicat un raport care arata ca din momentul inceperii procesului de aderare la

UE, in octombrie 2005, Turcia a facut "progrese limitate" in domeniul reformelor. Sunt necesare eforturi

suplimentare, mai ales in domeniul libertatii de exprimare, al controlului civil asupra armatei si al drepturilor

comunitatii religioase nemusulmane.

În acest context, raportul avertizează că dacă Turcia nu va putea să depună în 2007 eforturi decisive

pentru îmbunătăţirea stării actuale, negocierile privind aderarea sa la UE riscă să fie suspendate. Liderii

europeni sunt ingrijorati in legatura cu diminuarea vizibila a ritmului reformelor.

Sondajele de opinie arata ca turcii cred ca UE nu va accepta Turcia, chiar daca vor fi respectate toate

criteriile de aderare. Un sondaj recent arata ca 63% dintre turci sprijina aderarea, iar 58% o considera

folositoare. Pe de alta parte, 50% dintre turci cred ca intentia Uniunii Europene este divizarea Turciei.

5. Turcia începe cu stângul prin incetinirea negocierilor

Divergenţele dintre UE şi Turcia există în două domenii. În primul rând este vorba de reforma

politică a Turciei. Referirile se fac la articolul 301 al Codului penal al acestei ţări. Se consideră că articolul

respectiv limitează grav libertarea cuvântului şi UE insistă ca Turcia să-l modifice sau să-l anuleze. Se poate

spune că articolul respectiv a devenit un important reper pentru UE prin care organizaţia judecă dacă Turcia a

realizat reforma politică conform standardelor europene.

5

In al doilea rand este pusa in discutie recunoasterea de catre Ankara a integritatii Ciprului si

genocidul armenilor, factori-cheie care asigură desfăşurarea în condiţii bune sau nu a negocierilor privind

aderarea Turciei la organizaţia europeană.

Miniştrii de Externe ai Uniunii Europene au convenit să sanctioneze Turcia prin incetinirea aderarii la

forumul comunitar si prin suspendarea negocierilor de aderare la UE, deschise în octombrie 2005 şi

prevăzute să dureze 10-15 ani. Demnitarii europeni au precizat că nu este vorba, totuşi, de o întrerupere a

discuţiilor cu Ankara. Oficialii de la Bruxelles sunt nemulţumiţi de refuzul autorităţilor turce de a-şi deschide

porturile şi aeroporturile pentru ciprioţii greci. Miniştrii au decis, în unanimitate, să blocheze opt dintre cele

35 de capitole de negocieri pentru aderarea la UE, în timp ce negocierile la restul de până la 35 de capitole ar

putea să continue. Cele opt capitole se refera la libera circulatie a bunurilor, uniunea vamala, transporturi,

agricultura si pescuit. Turcia are de armonizat nu mai putin de 35 de capitole importante in legislatia

nationala. De asemenea, nu se va mai închide niciun dosar atâta timp cât Turcia nu respectă pe deplin

obligaţiile de uniune vamală cu Cipru. Multe state membre contestă însă aceste propuneri. Ţările care sustin

aderarea Turciei, Marea Britanie, Spania, Italia, Suedia, Estonia şi Portugalia ar dori suspendarea unui număr

cât mai mic de capitole. În 2009, cazul va fi repus în discuţie, în vederea unei eventuale redeschideri a

negocierilor la aceste capitole. Deschiderea capitolelor relevante din negocierile de aderare cu Turcia este

condiţionată de implementarea de către Turcia a obligaţiilor sale contractuale. UE a recomandat ca nici un

capitol de negociere cu Turcia sa nu fie inchis provizoriu pana cand Ankara nu-si va indeplini deplin

obligatiile asumate prin Protocol. Bruxelles-ul a demonstrat, in cazul Romåniei si Bulgariei, ca nu accepta

coborirea stachetei, fapt pentru care Turcia nu are nici un motiv sa spere la un tratament privilegiat.

Deschiderea capitolelor de negociere a inceput cu stabilirea parcursului, a termenelor-limita pentru

implementarea noii legislatii, similar cu procesul pe care aproape l-a incheiat. In mod special, Ankara va

intampina dificultati pentru a se alinia la practicile europene in ceea ce priveste protectia mediului, avand de

investit miliarde de euro, legislatia muncii si a protectiei sociale vor trebui refacute, ca sa elimine orice fel de

discriminare, iar ajutoarele acordate regiunilor sarace si anumitor ramuri industriale vor fi suspendate.

“Cei 27” au revenit la masa negocierilor si au relansat negocierile de aderare a Turciei la Uniunea

Europeană, aflate într-un punct mort din luna iunie 2006, dând “undă verde” deschiderii celui de-al doilea

capitol dintr-un total de 35 de capitole tematice ale negocierilor. Înainte ca UE să suspende negocierile,

Turcia a închis un singur capitol, cel referitor la ştiinţă şi cercetare. Un prim pas spre aderarea Turciei la UE

este recunoasterea de catre Comisia Europeana a statutului de „economie de piata functionala”. Confirmarea

functionarii economiei de piata este una dintre conditiile cerute membrilor UE. Revizuirea bugetului

european si reforma institutionala sint prioritare si trebuie sa fie incheie inainte ca UE sa accepte noi membri.

6

6. Turcia provoacă dispute între statele membre UE

Viitorul procesului de extindere a devenit o chestiune din ce in ce mai nepopulara si este privit cu

mult scepticism de catre locuitorii Europei Occidentale. Candidatura Turciei la UE a stirnit nenumarate

dispute, multi temindu-se de perspectiva aderarii europene a unei tari sarace, cu o populatie majoritar

musulmana. Pe europeni nu ii incinta perspectiva integrarii in UE a unei populatii musulmane de 100 de

milioane de oameni, cit se pare ca va numara populatia Turciei peste 15-20 de ani. Procesul aderarii, care se

va finaliza probabil peste zece ani, va avea ca rezultat, printre altele, o Europa cu aproape 90 de milioane de

musulmani.

Procesul integrarii Turciei poate dura 15 ani si integrarea inca nu este deloc garantata. Sondajele de

opinie indica opozitia majoritatii covarsitoare a cetatenilor europeni fata de preconizata aderare. Acestea au

scos la iveala faptul ca majoritatea populatiei - 55% - se declara împotriva aderarii la UE, cei mai multi

sceptici provenind din Austria, Cipru, Grecia, Olanda, Franta si Germania. Numai 30% din populatia Uniunii

Europene este de acord cu aderarea Turciei. Opozitia fata de aderarea Turciei a fost principalul motiv al

esecului referendumurilor asupra Euroconstitutiei in Franta si Olanda in 2005, dar si teama fata de o

extindere necontrolata a Uniunii Europene. Respingerea Constitutiei europene a insemnat fara echivoc: „Nu

pentru o uniune «sans fronti”res»“. Rezultatul negativ al acestui referendum a afectat, într-o anumita masura,

dezbaterile asupra perspectivelor de aderare a Turciei la Uniunea Europeana.

Cetatenii Uniunii stiu ca, daca Turcia este admisa in organism, vor aparea trei consecinte negative

majore:

1) milioane de turci saraci vor navali in Europa tintind sujbe si avantajele programelor de protectie sociala;

2) miliarde de euro din bani comunitari vor pleca spre Turcia;

3) populatia musulmana va creste dramatic.

Diferenţe de opinie au apărut, cum e şi firesc în cadrul societăţilor democratice, în ceea ce priveşte

aderarea Turciei la UE. Cancelarul german Angela Merkel a explicat, in cifre, ce impact ar avea aderarea

Turciei asupra componentei institutiilor europene, aratind ca, in Parlamentul European, vor exista 100 de

deputati turci. De asemenea Germania a susţinut mai degrabă ideea unui ‘parteneriat privilegiat’ cu Turcia pe

‘termen neprecizat’ decât calitatea de membru deplin al Uniunii, desi la sfarsitul anului 2002 situatia era alta:

Franta si Germania aveau o pozitie comuna in aceasta privinta: intrarea Turciei in Uniunea Europeana ar

reprezenta un plus de securitate pentru Europa.

Austria insistă ca Turciei să îi fie oferit un statut de ‘parteneriat special’ cu Uniunea Europeană, ca

alternativă la cel de membru cu drepturi depline. Turcia a precizat că se va retrage imediat de la discuţii dacă

nu i se oferă la finalul celor 10 ani de negocieri un statut egal cu al celorlalte ţări comunitare.

7

O "pauză" în relaţiile UE-Turcia ar fi un lucru "înţelept", dacă Ankara refuză în continuare să accepte

pe teritoriul său nave şi avioane cipriote elene. Unele state, în frunte cu Ciprul, sunt favorabile unei

suspendări totale a negocierilor lansate în octombrie 2005, dar altele pledează pentru o suspendare parţială.

6. 1. Aderarea Turciei la Uniunea Europeana isca dispute in Franta

Apropierea Turciei de Uniunea Europeana a iscat un val de reactii la Paris care pun sub semn

dubidativ aderarea acestei tari. Totul a inceput de la o declaratie a lui Nicolas Sarkozy care a spus ca inainte

ca Turcia sa adere la Uniunea Europeana ar fi nevoie de un referendum, prin intermediul caruia cetatenii

francezi sa aiba posibilitatea sa-si exprime acordul sau nu al venirii in randul comunitatii al unei tari relativ

sarace si, mai ales, islamice; 42% din cetatenii francezi considera ca identitatea lor este mai degraba

amenintata de planurile de extindere ale Bruxellesului, in loc sa-i protejeze.

La scurt timp după alegerea sa ca preşedinte al Franţei, Sarkozy s-a pronunţat pentru un ‘parteneriat

strategic’ între UE şi Ankara, respingând ideea unei aderări a Turciei la UE. În schimb, preşedintele francez

a propus crearea unei ‘Uniuni Mediteraneene’, care sa reuneasca tarile din Europa, Orientul Mijlociu si

Africa de Nord care au deschidere la Marea Mediteraneana ce nu sunt membre ale UE, deci şi Turcia. In

opinia lui, un grup de 16 state ar putea forma o uniune, precum cea europeana. Mai mult chiar, Turcia ar

putea fi “vioara intai” a acestui club. Grupul ar forma un consiliu ca cel al Uniunii Europene, cu presedentie

prin rotatie si s-ar ocupa cu probleme legate de energie, securitate, anti-terorism, imigratie si comert. Aceasta

uniune ar lega si mai strans relatiile din Israelul si tarile arabe. Propunerea a devenit subiect de dezbateri

aprinse in Europa si in lume.

Preşedintele francez a evocat posibilitatea relansării negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea

Europeană, reafirmând, totuşi, că ar prefera o „asociere” între UE şi Ankara. Sarkozy nu susţine aderarea

Turciei la UE, dar nu se va opune deschiderii negocierilor UE-Turcia, atât timp cât obiectivul ar fi mai

degrabă oferta de asociere decât cea de integrare, dar nu doreşte divizarea blocului comunitar din cauza

acestei probleme. Fiecare extindere a Uniunii Europene trebuie aprobată prin referendum în Franţa şi nu a

exclus în acest context apariţia unor probleme, dar a precizat că este vorba despre un proces de durată.

Ideea infiintarii unei “Uniuni Mediteraneene” ca alternativa la tentativa tarii de a se integra in

Uniunea Europeana a starnit critici dure la Ankara pentru ca Turcia este o tara meditaraneana, dar cooperarea

in zona mediteraneana e un lucru, iar cooperarea in interiorul Europei este alt lucru. Ankara a tinut sa

sublinieze faptul ca nici o Uniune Mediteraneana nu va fi o alternativa acceptabila la efortul depus timp 44

de ani de a deveni membru UE.

8

6. 2. Integrarea Turciei starneste controverse in Bulgaria

Decizia Europei de a incepe negocierile de aderare cu Turcia a provocat o dezbatere aprinsa in

Bulgaria opunand nationalistii care lupta impotriva ambitiilor europene ale Ankarei si sustinatorii fermi ai

extinderii UE. Pozitia oficiala a fost de sustinere generala a eforturilor Turciei de aderare la Uniunea

Europeana si de ajutor in procesul de pregatire. Dar stirea referitoare la demararea negocierilor a provocat

reactii diferite, indicand posibilitatea aparitiilor unor controverse. Un reprezentant al Bulgariei a afirmat

faptul ca nu este normal ca o comunitate construita pe valori crestine sa accepte o uniune cu o tara

musulmana situata in afara Europei.

6. 3. Noua presedintie portugheza a UE sustine aderarea Turciei

Portugalia sustine ca obiectivul negocierilor cu Turcia este obtinerea statutului de membru al blocului

european si nu o optiune limitata de parteneriat. Toate negocierile pentru aderare au doar un singur obiectiv:

aderarea, de indata ce toate criteriile vor fi indeplinite.

6. 4. Londra se pronunta ferm pentru aderarea Turciei la UE

Marea Britanie considera ca, in actualul stadiu al negocierilor, nu este obligatorie recunoasterea

Republicii Cipru de catre Ankara. Dar aceasta pozitie trebuie sustinuta de toti cei 27 de membri ai Uniunii.

Tony Blair subliniaza importanta Turciei pentru viitorul Uniunii Europene. Potrivit lui Blair, motivul pentru

care este important sustinerea procesului de aderare a Turciei la Uniunea Europeana este faptul ca primirea

Turciei în Uniune nu este importanta doar pentru Turcia, ci are o importanta fundamentala pentru viitorul

Europei. Afirmatia sa a venit la doar câteva zile dupa ce Uniunea Europeana a dat semne ca procesul de

extindere va fi încetinit. Portile Uniunii vor ramâne mai multa vreme închise dupa aderarea României si

Bulgariei, la 1 ianuarie 2007. Principalii candidati la aderare ramân Croatia si Turcia.

Marea Britanie, avand ca aliat Statele Unite, a facut presiuni imense pentru extinderea Uniunii.

Motivatiile strategice au predominat, interesul global pentru cresterea securitatii in lume fiind cel care a

invins. Nu trebuie omis, din toata aceasta ecuatie, faptul ca Turcia este un membru deosebit de important al

NATO, dar in acelasi timp intretine relatii stranse cu Federatia Rusa. Motivatiile strategice au predominat,

interesul global pentru cresterea securitatii in lume fiind cel care a invins.

Ecourile deciziei de a deschide portile pentru aderarea Turciei cu drepturi depline la UE sunt complet

diferite pe cele doua maluri ale Atlanticului. Nu este un secret pentru nimeni ca Washingtonul a exercitat

mari presiuni asupra statelor care doreau sa ofere Turciei doar un statut de rang inferior in cadrul Uniunii.

Aceasta ar fi insemnat, practic, incheierea procesului de extindere, eventuala admitere a unor mici state

tinand mai mult de o problema de imagine, si nu de o extindere reala a granitelor Europei.

9

7. Argumente pro aderarii Turciei la UE

Argument pro: in ultimii doi ani, economia s-a stabilizat in jurul valorii de 10%, gratie reformelor

structurale impuse de FMI si Banca Mondiala si politicilor liberale promovate de puterea de la Ankara.

Neprimirea Turciei va duce la agravarea actualului conflict dintre Vest şi fundamentaliştii islamici şi va

submina securitatea Europei. Turcia are o pozitie strategica importanta, fiind plasata intre Europa si Asia, si

reprezinta un zid de aparare in fata "socului civilizatiilor”. Este de subliniat rolul important al Turciei privind

eforturile de stabilizare a situatiei din Orientul Mijlociu. Nu trebuie omis, din toata aceasta ecuatie, faptul ca

Turcia este un membru deosebit de important al NATO, dar in acelasi timp intretine relatii stranse cu

Federatia Rusa.

8. Argumente contra aderarii Turciei la UE

Un argument contra aderarii Turciei la UE: chestiunea practicarii torturii. Negocierile dintre Uniune

si Turcia incep in al 90-lea an de la declansarea genocidului armean. Multi se opun la intrarea Ankarei in

Uniune pentru diferite motive este un stat islamic, are o populatie uriasa, nivelul economic, aplicarea

drepturilor omului.

Analiştii politici consideră că indiferent dacă problema Ciprului va fi rezolvată, recunoaşterea de

către europeni a idendităţii Turciei este o piedică ce stă de timp îndelungat în calea aderării Turciei la UE. Cu

o populaţie numeroasă, economie ralativ înapoiată şi concepţii culturale şi valori diferite, Turcia va avea de

urmat un drum lung pentru a deveni membră a UE.

Argumente contra:

1. Ingrijoratoare este economia subterana, care reprezinta, potrivit statisticilor, intre 40-60% din PIB,

2. Coruptia face ravagii.

3. Mai mult de jumatate din femei sint analfabete.

4. Structura bancara turca este inca fragila.

5. Economia nu a inregistrat in ultimul deceniu cresteri din cauza inflatiei galopante.

Ar mai fi de luat in considerare si problema eventualei migratii a fortei de munca din Turcia, in

special spre statele din Europa de Vest, apoi costul primirii Turciei in UE si, la urma, dileme ale identitatii

culturale. Acestea sunt chestiuni foarte delicate, care alimenteaza impotrivirea fata de perspectiva aderarii

Turciei.

Multi europeni considera ca Turcia este o tara saraca. Daca adaugam si parerile potrivit carora Turcia

este o tara mult prea diferita, chiar neeuropeana, avem explicatia pentru care procesul de negocieri a fost

definit drept unul cu “final deschis”. Insa cel mai greu cantaresc consecintele economice. In ceea ce priveste

populatia, Turcia are tot atatia locuitori cat cele zece tari care au aderat anterior, dar integrarea sa va fi mai

dificila pentru ca este mai saraca si mai rurala.

10

Având în vedere prognozele demografice la momentul în care negocierile de aderare vor fi fost

încheiate (adica peste 10-15 ani), Turcia ar putea deveni - dat fiind votul cu dubla majoritate bazat pe

marimea populatiei - cel mai mare decident în UE.

9. De ce România ar trebui sa spuna NU

Dincolo de optiunile pro si contra ale expertilor, se contureaza însa o dilema de securitate pentru

România: intrarea Turciei în Uniunea Europeana nu aduce beneficii Bucurestiului sau dimpotriva ?

Romania trebuie sa se opuna candidaturii Turciei sau sa încerce cel putin întârzierea la maximum a

intrarii Ankarei în UE. Candidatura Turciei la UE plaseaza implicit România într-o pozitie dificila, care

implica riscuri mari din punct de vedere generic al relatiilor politico-economice si de securitate cu Ankara.

Nu este în interesul României integrarea Turciei în UE, având în vedere în primul rând beneficiile pe care

statul român le-ar avea din stoparea procesului de extindere (din 2009, anul prezumat al intrarii Croatiei) sau

din esecul negocierilor de aderare ale Ankarei.

În primul rând, ar fi vorba de banii concreti pe care România urmeaza sa-i primeasca in anul 2007

(primul an atât al integrarii, cât si din noua planificare bugetara comunitara întinsa pâna în 2013) prin

intermediul unor fonduri (cele de coeziune si ajustare structurala) mult mai mari decât precedentele specifice

programelor de preaderare PHARE, ISPA si SAPARD. Bucurestiul este deja cel mai mare beneficiar din

istoria integrarii europene (în termeni de preaderare), perspectiva roza a perioadei postaderare putând fi însa

influentata negativ în termeni radicali de rapiditatea procesului de negocieri cu Turcia, întrucât nimeni nu

poate garanta României un tratament preferential; finalmente, Ankara va fi nu un furnizor, ci tot un

consumator de finante, cel putin de patru ori mai mult ca Bucurestiul si în defavoarea acestuia din urma.

Esecul potential al statului turc de satisfacere a rigorilor acquis-ului comunitar nu poate fi decât în favoarea

României care ar ramâne astfel prioritara pe lista urgentelor de aliniere economica în clubul UE. Oricare ar fi

însa soarta candidaturii Turciei, Bucurestiul va trebui sa raspunda rapid imperativului optimizarii capacitatii

de absorbtie a fondurilor comunitare, perioada de preaderare (mai ales programul SAPARD) fiind deloc

satisfacatoare. Politica agricola comuna (PAC, aproximativ 50% din bugetul UE) va reprezenta în

perspectiva un mar al discordiei, Turcia urmând a se alatura României ca tara agricola subdezvoltata.

Din punct de vedere economic, Turcia nu sta mai prost decit Romånia si Bulgaria, avind un Produs

Intern Brut comparabil, dar care reprezinta insa doar o treime din PIB-ul mediu european. PIB-ul Turciei este

doar o mica parte din cel mediu pe Uniunea Europeana, fapt pentru care Turcia va avea nevoie de o finantare

substantiala imediat dupa aderare. Problemele bugetare din Uniunea Europeana nu vor permite aducerea

catre Turcia a unor fonduri de pre-aderare similare cu cele oferite statelor care au aderat in cel de-al cincilea

val al extinderii, iar un astfel de efect ar submina eforturile de aliniere la acquis-ul comunitar.

11

Dintr-un alt punct de vedere, aderarea Turciei ar reduce semnificativ importanta geopolitica si

geostrategica a României, având în vedere atât extinderea UE pe continentul asiatic, cât si urgentele de

securitate implicite din cauza vecinatatii sale nu doar cu Irakul si cu doua state înca apartinând Axei Raului,

anume Iran si Siria.

10.Turcia o provocare identitară pentru UE

„Dimensiunea civilizatiilor proiectului european ... apare în definirea de sine a Europei cu privire la

Islam şi Orientul Mijlociu. Ceea ce este semnificativ este faptul că creştinismul este o componentă cheie a

identităţii europene, chiar dacă aceasta nu poate fi considerata principalul constituent.În relaţiile Uniunii

Europene cu Turcia, această dimensiune a identităţii europene vine la suprafaţă şi joacă un rol determinant.

Intr-adevar nu putem explica relatia dintre Uniunea Europeana si Turcia, tari ce detin un potential economic

si politic asemanator, fara sa discutam despre acest factor.” (Ziya Öniş)

Delimitari conceptuale

Pentru a întelege problematica propusă,cel mai important este ceea ce întelegem prin cultura şi

civilizaţie,cât şi interrelaţia dintre aceste noţiuni. “Raportul dintre cultură şi civilizaţie a generat

interminabile controverse în ultima suta de ani.Cultura a fost văzută ca un indicator al specificacităţii

naţionale, iar civilizaţia ca un factor de unificare a societăţilor.

“Cultura ,în genere,se defineşte ca fiind totalitatea valorilor spiritual create de omenire în decursul

practicii sale social-istorice şi care reprezintă progresele realizate în cunoaşterea naturii,societăţii şi a

devenirii însăşi a finite umane.” De asemenea,când facem referire la cultură vorbim şi despre datini şi

obiceiuri,credinţe şi practici religioase, despre evolutia lor de-a lungul mileniilor. Samuel Huntington

susţinea , în urma mai multor studii că “civilizaţia este un grup de oameni cu cele mai înalte trăsături

culturale si cel mai răspândit nivel al identităţii culturale pe care oamenii îl au şi pe care îl distinge de alte

specii. Cand vorbim despre civilizaţie facem referire la elementele comune ca :limba,istorie, religie.obiceiuri

şi instituţii.

Fapte şi date

Uniunea Europeana a desfăşurat un process de aprofundare, succesiv cu cel de extindere, în prezent

ajungându-se la 27 de membri, frontierele acesteia fiind astăzi nedefinite, vorbindu-se despre o nouă largire.

Potenţialele state candidate sunt :Albania,Serbia, Kosovo,Bosnia şi Hertegovina, iar ţările candidate sunt :

Croaţia ,Islanda,Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei şi Turcia. Procesul de extinderea a Uniunii 12

Europene este foarte complicat, deoarece nici un alt candidat nu a creat un aşa impact asupra membrilor

Uniunii, ca Turcia. .“Moştnitoarea unui imperiu ,membru al NATO, ocupând o poziţie geostrategică

crucială,Turcia este una dintre primele ţări care au semnat în 1963 un acord de asociere („acordul de la

Ankara”)cu Comunitatea Europeană şi statele sale membre(intră în vigoare pe 29 decembrie 1964) şi singura

ţară care este legată de UE printr-o Uniune Vamala(intrată în vigoare pe 1 ianuarie 1996). De asemenea,

Turcia este un stat membru al ONU, OSCE, OECD, OIC și Consiliul Europei.Din punct de vedere geografic

este o țară întinsă pe două continente, 97% din suprafața țării se află în Asia (Anatolia) și 3% Europa

(peninsula Balcanică). Turcia are granițe cu opt țări: Grecia și Bulgaria la nord-vest; Georgia, Armenia și

Azerbaidjan la nord-est; Iran (Persia) la est; și Irak și Siria la sud. Problema aderării până în anii 90` a fost

tratată cu superficialitate, în 1999, Consiliul European de la Helsinki a recunoscut statutul de stat candidat a

Turciei. Negocierile propriu-zise s-au deschis din 17 decembrie 2005,UE recunoscand progresele Turciei în

mai multe domenii.

Aderarea Turciei la Uniunea Europeana poate fi remarcată drept un proces sinuos datorită situaţiei

interne a Turciei , cât şi datorită unor anumite dificultăţi de asimilare la nivelul Uniunii Europene. Turcia a

fost mereu considerată un catalizator în definirea identitatii europene,Imperiu Otoman fiind considerat mereu

o ameninţare la adresa statelor europene.Reformele iniţiate de Mustafa Ataturk la începutul secolului XX au

creat premisele pentru dezbaterea care are loc astazi despre caracterul <european> al Turciei moderne.

Atatürk a a iniţiat o serie de reforme punând capăt educaţiei traditionale şi a ministerelor religioase, a

desfiinţat școlile şi colegiile religioase separate,a eliminat tribunalele religioase ce aplicau dreptul Islamic

fiind înlocuite cu un nou sistem de drept ce se baza pe Codul Civil Elvetian. Reformele lui Atatürk au fost

reprezentate de o serie de măsuri politice, juridice, culturale, sociale și economice care au avut ca scop

modernizarea noi Republici Turce și transformarea ei într-un stat național, democrat și secular. Aceste

reforme au fost aplicate sub conducerea lui Mustafa Kemal Atatürk, în conformitate cu ideologia care îi

poartă numele. Mișcarea reformatoare a început cu modernizarea constituției, prin promulgarea noii legi

fundamentale în 1924, și a continuat cu promulgarea unor legi de inspirație europeană, adaptate la nevoile

noii republici. Ca parte a reformelor a fost promovată dezvoltarea industriei, fiind folosite în acest scop

mijloace precum înființarea întreprinderilor și băncilor de stat. Esența acestor reforme era credința conform

căreia societatea turcă trebuie să se occidentalizeze atât din punct de vedere politic, cât și din punct de vedere

cultural, aceasta fiind singura șansă pentru modernizare.

În consecință, aderarea Turciei nu este garantată, deoarece aceasta mai are multe de făcut până a deveni

membru cu drepturi depline. Prerogativele economice şi politice sunt principalele obstacole în fata aderarii la

UE. Turcia trebuie să continue procesul de democratizare a domeniului politic, cât şi o cresterea durabilă a

domeniului economic. Stabilitatea şi durabilitatea în ambele tărâmuri , presupune a ajuta Turcia să-şi

13

găsească locul său în arena internaţională.Nu este o surpriză faptul că statul turc trebuie să treacă printr-un

profund proces de transformare radicală, pe tot parcursul întregului proces de aderare, cu scopul de a

preîntampina cerinţele UE.”In ceea ce priveşte poziţia Uniunii Europene, aceasta a fost motivată în mod

consecvent de chestiuni obiective,precum capacitatea instituţionalp şi financiara a UE de asimilare a unui stat

de dimensiunile Turciei; alinierea Turciei la criteriile de la Copenhaga, dar şi de chestiuni subiective,precum

oscilarea în a defini Turcia ca fiind un stat european ;criteriile religioase, proximitatea geografică a Turciei

faţă de tările din Orientul Mijlociu;relaţia speciala a Turciei cu SUA şi nu în cele din urmă,problema

migratiei.Factorii identitari şi culturali joacă un rol foarte important în aderarea Turciei.În consecinţă, politica

de extindere se concentrează in mod inevitabil , pe identitatea colectiva,credintele şi practicile constitutive

ale comunităţii, căt şi asupra normelor şi regulilor de organizare. Ambiguitatea în ceea ce priveşte identitatea

Turciei şi definirea identitatii Europei, sunt factorii ce complică aderarea Turciei la UE.O data început

procesul de aderare ,identitatea si factorii religiosi vin inevitabil in prim plan. Diferenţele dintre insiders si

outsiders încep să apară, un exemplu fiind chiar numele regiunilor :Europa reprezentând lumea civilizată şi

otomanii reprezentaţi de lumea barbară. O componentă cheie a identitatii europene este crestinismul, chiar

daca nu poate fi considerat un constituent principal sau superior.

Mai mult, Europa poate însemna o varietate de lucruri diferite pentru diferite ţări şi popoare în

momente diferite, prin urmare, ea nu poate fi considerată ca o entitate neschimbătoare.

Europa este o regiunea geografică ce a dat naştere unei anumite civilizaţii. De asemenea, se poate

considera faptul că Europa este divizată de graniţe lingvistice, religioase şi politice, dar unită de o moştenire

culturală comună şi valori comune, care facilitează integrarea şi crearea unor instituţii comune eficiente. Este

cunoscut că extinderea Europei a fost fundamentată în zona culturală a Europei de Vest, dar de curând

acestora li s-au adăugat state din sud-estul Europei. Diversitatea civilizaţiei noastre constituie bogaţia sa:de la

antichitatea grecească am mostenit raţionalitatea,de la Roma o anumită viziune a organizării politice şi a

dreptului;de la Renastere si Iluminism ,gustul toleranţei, al inovarii şi descoperirii. A fi european nu

înseamna numai faptul de a face parte dintr-o regiune anume a Europei, ci se referă şi la participarea la

norme , valori, traditii şi istoria comună. Identificarea cu continentul European a fost mereu legată de istoria

acestuia, geografia şi cultura sa. Prin urmare, rădăcinile identităţii europene, aşa cum o ştim astăzi, pot fi

urmărite în aspectele politice şi juridice ale acesteia. Astfel, elementele fundamentale ale identităţii europene

sunt declarate în documentele privind identitatea europeană .Europa este un continent relativ unitar,datorita

elementelor comune provenite din originile culturale iudeo-greco-romane, cât şi religiei comune-

crestinismului.De cele mai multe ori diferenţele religioase sunt sursa sau pretextul unor conflicte.Aceasta

trebuie să fie o societate care masoara pana la nevoile individuale ale democraţiei reprezentative, statul de

drept, justitia sociala si respectul pentru drepturile omului.

14

Problema culturală pare să fie purtătoarea unui grad mai ridicat de complexitate şi pentru că, pe de o

parte, diversitatea este privită ca una din punctele forte ale Europei contemporane. Identitatea europeană este

din ce în ce mai mult identificată cu capacitatea de a tolera gradul semnificativ de diversitate culturală, ceea

ce demonstrează existenţa unor anumite valori pe care cetăţenii Europei le preţuiesc şi le respectă, ideile

despre personalitate, democraţie, dreptate şi egalitate socială, libertate şi drepturile omului fiind bine definite.

Afirmarea identităţii europene, cât şi integrarea europeană sunt procese larg acceptate. În ceea ce priveşte

integrarea europeană, există factori care o favorizeaza şi alţii care o blochează sau întârzie procesul.Printre

factorii care favorizează integrarea sunt cultura comuna iudeo-greco-romana ce „constituie principalul

element de ordin istoric care constitue fundamentul identitatii europene.Aceste rădacini comune au facilitat

transmiterea şi preluarea produselor culturale dezvoltate în cadre naţionale.

Existenţa unei piete continentale reprezintă de asemenea un asemenea factor, în cazul nostru fiind vorba

despre piaţa comună, în acelaşi timp moneda reprezintă un simbol al identităţii naţionale (semn al

suveranităţii statale) . De asemenea,insituţiile europene şi religia sunt factori ce favorizează integrarea,

aceasta din urmă fiind considerat un factor cultural comun ţărilor europene.Creştinismul ,are la bază un set

comun de norme şi valori,”cel puţin în forma sa originară, a avut un caracter universalist,afirmând buna

întelegere dintre popoare,condamnând razboaiele şi sustinând egalitatea indivizilor şi a popoarelor.Acest

mesaj profund al creştinismului se poate constitui într-un factor important în procesul construcţiei europene.

Pe lângă diferenţierele de nivel de dezvoltare economică,problemele nesoluţionate în trecut, marea diversitate

lingvistică ,invazia minoritatilor, religia este un factor ce reprezintă un obstacol în progresul integrarii

europene.”Faptul ca religia nu se manifesta în Europa ca un factor de coeziune politică sau de actiune

economică este un element pozitiv. Religia are un rol inportant ca element identitar...În procesul de integrare

europeană,religiile şi confesiunile sunt considerate ca făcând parte din patrimoniul cultural european,fără

însă a conferi un rol politic organizaţiilor religioase.

15

10. Concluzii

Daca UE vrea cu adevarat sa devina un factor de stabilitate are nevoie de o Turcie in UE. Cu toate ca

aderarea Turciei pune o gramada de probleme, este una din provocarile pe care Uniunea le are de depasit

astazi. Aderarea Turciei la UE este unul dintre subiectele cele mai controversate aflate acum pe agenda

convorbirilor la nivelul UE. Chestiunea aderarii Turciei la UE este, într-adevar, o provocare speciala, este un

“os mai greu de inghitit”. Finalizarea aderarii Turciei la Uniunea Europeana va avea o mare influenta pe

calea realizarii concilierii dintre civilizatii. Va fi interesant de constatat modul în care Turcia, în

eventualitatea în care va deveni membru al Uniunii, va întelege sa promoveze, în politica de securitate si

aparare a UE, viziunea atlantista sau ambitiile europene. Este de notat ca, în ultimul deceniu, Turcia a cautat

sa mentina un oarecare echilibru în politica sa fata de SUA, pe de o parte, si fata de UE, pe de alta parte; însa,

în conditiile în care SUA si UE s-au distantat din punct de vedere al viziunii lor strategice, Turcia s-a

confruntat cu optiuni deloc confortabile. Aderarea Turciei ar contribui cu certitudine si la modificarea

prioritatilor Uniunii în ceea ce priveste politicile fata de Mediterana, Orientul Mijlociu si Asia Centrala. În

particular cu privire la Orientul Mijlociu, zona în care UE a jucat totusi un rol modest în privinta eforturilor

de solutionare a conflictului israeliano-palestinian, influenta Turciei ar putea fi extrem de benefica. Aceasta

ar contribui la o implicare mai eficienta a UE, care alaturi de demersurile SUA ar aduce valoare adaugata

procesului de pace.

În ultimul timp, Turcia a facut un efort considerabil pentru a-si alinia legislatia, metodele, uzantele la

cele ale Uniunii Europene. În prezent, Turcia trebuie să-şi relanseze reformele politice, în special cele legate

de libertăţile fundamentale, precum şi să-şi reînnoiască eforturile de a îşi îndeplini obligaţiile internaţionale.

Comisia aşteaptă să se realizeze progrese în negocierile de aderare cu Turcia în cursul anului viitor.Insa este

evident ca acestea trebuie sa progreseze si mai mult pentru a se respecta criteriile de democratie si economie

de piata. Aderarea Turciei, in care produsul intern brut pe cap de locuitor este de patru ori mai mic decat in

tarile Uniunii, va face ca mai multe regiuni din cele zece tari care au aderat recent sa-si piarda dreptul la

subsidii, caci vor deveni, prin comparatie, prea bogate pentru acordarea acestora. Trebuie demonstrat ca un

proiect politic care se bazeaza pe niste principii care nu au legatura cu religia participantilor este posibil, ca

putem trai in pace si prosperitate impreuna, indiferent de cultura, religie, limba și geografie.

Negocierile cu UE s-au blocat in 2010 din cauza unui veto din partea Ciprului si a ostilitatii

manifestate de Franta si Germania. Erdogan nu a mai vizitat capitala europeana din 2009, tocmai din acest

motiv. In Turcia, sustinerea fata de aderarea la UE a scazut de la peste 70% in 2005 la 33%.

Recent, Franta si Germania s-au aratat deschise la repornirea procesului de aderare a Turciei.

Sustinatorii procesului spun ca ar creste influenta UE in Orientul Mijlociu si ar imbunatati securitatea

16

energetica, conectand Europa de zona caspica. In schimb, criticii arata ca Turcia mai are de facut progrese in

domeniul drepturilor omului si ca regiunile sale sarace vor atrage miliarde de euro din fondurile de coeziune.

17

11. Bibliografie:

1. Alomar Bruno, Daziano Sebastien, Garat Christophe, Marile probleme europene, Editura Institutul

European, 2010

2. Banciu Angela, Cultură şi Civilizaţie Europeană, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2003

3. Badescu Ilie ,Geopolitica integrarii europene, Editura Universitații din București, București,2002

4. Dinu Mihai, Rolul religiei ăn construcția viitoarei Europe, Editura Universității Naționale de Aparare

“Carol I” , București ,2009

5. Georgiu Grigore – Națiune.Cultura.Identitate, Editura Diogene, București, 1997

6. Huntington Samuel- Ciocnirea Civilizatiilor și Refacerea Ordinii Mondiale,Editura

Antet,București,1999

7. Radulescu Mugurel, Europa în mișcare, Editura Tritonic, București, 2005

8. Tartler Grete , Identitate europeană, Editura: Cartea Românească;Bucuresti, 2006,

9. Enciclopedia Uniunii Europene. Ediția a III-a. Coord.: Luciana-Alexandra Ghica. Bucuresti: Editura

Meronia, 2011.

Articole din ziare electronice:

10. www.bbc.ro

11. www.bizwords.ro

12. www.cotidianul.ro

13. www.euractiv.ro

14. www.hotnews.ro

15. www.revistabilant.ro

16. www.wikipedia.ro

17. http://europa.eu.int

18