Psalm"Te dramuiesc in zgomot si-n tacere Si te pandesc in timp, ca pe vanat, Sa vad: esti soimul meu cel cautat? Sa te ucid? Sau sa-ngenunchi a cere.

Pentru credinta sau pentru tagada,Te caut darz si fara de folos.Esti visul meu, din toate, eel frumosSi nu-ndraznesc sa te dobor din cer gramada.

Ca-n oglindirea unui drum de apa, Pari cand a fi, pari cand ca nu mai esti; Te-ntrezarii in stele, printre pesti, Ca taurul salbatec cand se-adapa.

Singuri, acum, in marea ta poveste, Raman cu tine sa ma mai masor, Fara sa vreau sa ies biruitor, Vreau sa te pipai si sa urlu: «Este!»"

    Tudor Arghezi (1880 - 1967), pe numele sau adevarat Ion N. Theodorescu, si-a luat pseudonimu), dupa cum marturiseste insusi poetul, de la numele vechi al Argesului, Argesis.    Ca poet, publica la varsta de 16 ani in revista lui Al. Macedonski, "Liga ortodoxa", poezia "Tatalui meu", sub pseudonimul Ion Theo. Primul volum de poezii apare foarte tarziu, in 1927, la varsta de 47 de ani, avand un titlu sugestiv - "Cuvinte potrivite"-, care-l impune definitiv in literatura romana.    Lirica existentiala a lui Arghezi este ilustrata de "Psalmi". Definit ca poet afiat "intre credinta si tagada", Tudor Arghezi a creat -intre anii 1927-1967 - 16 psalmi, publicati in mai multe volume de poezii: 9 psalmi fac parte din volumul de debut, "Cuvinte potrivite", iar ceilalti din volumele "Frunze", "Poeme noi", "Silabe", "Noapte". Acest fapt demonstreaza preocuparea permanenta a lui Arghezi pentru problematica filozofica a relatiei omului cu Dumnezeu, fiind definita ca lirica existentiala, ca o poezie "monumentala si grea a zborului sufletesc catre lumina". (G.Calinescu)    Definite: Psalmul este o specie lirica, prin care poetul inalta un imn religios divinitatii, exprimandu-si sentimentele de smerenie si lauda pentru maretia si atotputernicia lui Dumnezeu. Cuvantul psalm vine de la grecescul "psalmos", care inseamna compunere poetica biblica, avand caracter de rugaciune, oda, elegie sacra.    Raportul spiritual dintre om si Divinitate, definirea omului si a Divinitatii, precum si relatia dintre acestia sunt exprimate de Arghezi tntr-o viziune complexa asupra legaturii sufletesti dintre om si Dumnezeu. In Psalmi, poetul are atitudini foarte variate privind atat omul, cat si Divinitatea. Dumnezeu este vazut ca spirit justitiar, necrutator, care se manie pentru nelegiuirile oamenilor, dar si darnic si milostiv. Dumnezeu nu poate fi cunoscut de catre om, acesta fiind facut anume limitat in simtire si inteligenta ca nu poata ajunge la El. De la credinta la tagada, de la resemnare la cutezanta, Arghezi strabate o cale lunga a indoielii, a cautarii lui Dumnezeu.    Psalmul "Te dramuiesc in zgomot si-n tacere" a fost publicat in primul volum de poezii al lui Tudor Arghezi, intitulat sugestiv "Cuvinte potrivite", din 1927.    Structura, compozitie si limbaj poeticPsalmul este structurat in patru catrene si este reprezentativ pentru atitudinea filozofica a lui Arghezi, intre credinta si tagada, ilustrand lirismul subiectiv.    Tema psalmului o constituie tocmai aceasta pendulare a poetului intre a crede neconditionat in Dumnezeu si a tagadui existenta Divinitatii, izvorata din nevoia de certitudine a poetului, care cauta dovezi palpabile, contactul direct cu El.    Strofa intai exprima indoiala poetului privind existenta lui Dumnezeu, pe care il cauta si il pandeste demult: "Te dramuiesc in zgomot si-n tacere / Si te pandesc in timp, ca pe vanat". Comparatia din ultimul vers citat ilustreaza dorinta arzatoare a poetului de a avea o dovada concreta, reala a existentei lui Dumnezeu. Nevoia de certitudine a eului liric este reliefata in continuare prin intrebari filozofice, ceea ce inseamna ca a meditat indelung la atotputernicia divinitatii, maretie sugerata de metafora "Soimul": "Sa vad: esti soimul meu cel cautat?".             Incertitudinea eului liric exprima o cutezanta impresionanta, deoarece el se intreaba, printr-o interogatie retorica de natura filozofica - "Sa te ucid? Sau sa-ngenunchi a cere." -, in sensul ca, in sufletul sau ar putea muri credinta sau, dimpotriva, ar putea deveni smerit, cerand indurare in genunchi.    Strofa a doua incepe cu crezul filozofic al lui Arghezi - "Pentru credinta sau pentru tagada" - sugerand pendularea eului liric intre a crede

neconditionat in Dumnezeu si a tagadui existenta Divinitatii. Poetul cauta cu infrigurare dovezi palpabile pentru gasirea Atotputernicului - "Te caut darz si fara de folos" - dar esecul il face neincrezator, credinta ramane pentru el numai un vis frumos, pe care nu cuteaza sa-l alunge: "Esti visul meu, din toate, cel frumos/ Si nu-ndraznesc sa te dobor din cer gramada".    Strofa a treia evidentiaza iluzia descoperirii lui Dumnezeu, idee sugerata prin comparatia "Ca-n oglindirea unui drum de apa", care exprima totodata si preocuparea meditativa, de reflectare profunda a eului poetic privind relatia omului cu Divinitatea. Indoiala despre existenta lui Dumnezeu este accentuata in versul "Pari cand a fi, pari cand ca nu mai esti", printr-o adresare explicita, psalmistul folosind repetitia verbului "a parea", care exprima incertitudinea, nesiguranta. Credinta ca Dumnezeu a facut lumea este exprimata metaforic, prin simbolul cosmic "stele" si elementele terestre "pestii", "taurul salbatec", psalmistul folosind tot un verb al incertitudinii "te-ntrezarii", sugerand ca omul este apt pentru a crede ca El se gaseste pretutindeni in univers.    Ultima strofa este ilustrativa pentru esenta credintei religioase, raspandite prin povestea bibiica a crestinismului. Psalmistul nu renunta la setea de cunoastere, la cautarea certitudinilor care sa ateste, in conceptia sa, existenta lui Dumnezeu. Cutezanta lui nu este manata de orgoliu, nu din ambitie umana doreste sa se masoare cu Dumnezeu - "Raman cu tine sa ma mai masor / Fara sa vreau sa ies biruitor" -, ci din aspiratie filozofica.    Cautarea de certitudini, de dovezi palpabile, care sa ateste existenta lui Divinitatii, este ilustrata explicit in ultimul vers al psalmului: "Vreau sa te pipai si sa urlu: Este!". Disperarea si nadejdea totodata, care-l framanta pe poet toata viata si care strabate ca o axa intreaga creatie lirica, sunt aici accentuate de verbul auditiv "urlu", iar izbanda credintei este evidentiata prin cel mai definitoriu verb care ar putea exprima "existenta" divind: "Este!".    In concluzie, relatia omului Arghezi cu Dumnezeu este o permanenta pendulare intre a crede si a tagadui existenta Lui, o continua cautare de certitudini si dovezi palpabile, ceea ce denota framantarea interioara si nelinistea fara sfarsit, de care poetul a fost tulburat intreaga viata.Limbajul artistic. Stilul psalmilor arghezieni este inspirat atat din literatura religioasa crestina, cat si din limbajul popular si din mitologia autohtona.

    In acest psalm predomina limbajul popular, ilustrat prin cuvinte populare, exprimate mai ales prin verbe - "te dramuiesc", "sa te dobor", "sa ma mai masor", "sa te pipai", "sa urlu", pentru a da oralitate stilului, sugerand capacitatea poetului de a comunica in mod firesc si direct cu Dumnezeu.    Ca figuri de stil, se intalnesc epitete - "te caut darz", "visul meu [...] eel frumos", "taurul salbatec", "marea ta poveste", "sa ies biruitor", comparafii - "si te pandesc in timp, ca pe vanat", "Ca-n oglindirea unui drum de apa", "Ca taurul salbatec cand s-adapa", care accentueaza indoiala filozofica, precum si metafora de factum populara "Soimul meu cel cautat", care sugereaza Divinitatea.    In raportul omului cu Dumnezeu, in viziunea lui Tudor Arghezi, se pot sintetiza, in Psaimi, urmatoarele atitudini esentiale: nelinistea, lauda, ironia, revolta, acuza, nadejdea credintei.