IUSTIN MORARU

TRĂIND

ÎNTR-O

RAZĂ

EDITURA EMINESU

5

SUBURBIILE

VISULUI *

6

PIETRELE SÂMBURI

Mâinile mele mai sapă în deal să dezgroape

Pietre cu miezul de om pentru prag,

Pietre crescute-n răcoarea de-aproape

Din os de copil sau bărbat încă drag.

Culeg din pământ sâmburi mari fără zare

În care mai dorm amânate-mpliniri,

Doru-l adun, risipit prin răzoare

De-nvinşii-nainte de-a şti bucuria de miri.

Din generaţii de pietre-adormite clădesc

Casei şi drumului meu temelie.

Strămoşii pe care trăind îi trezesc

Încearcă prin mine să fie.

Paşii de-aceea îmi sunt mai adânci şi mai rari —

Talpa desculţă le-atinge petala umbrită a tâmplelor reci.

Părinţii mă văd, îmi sunt fraţii mai mari —

Aeru-i aura lor în lumina de veci.

7

PĂRINŢII APROAPE ABSTRACŢI

Naşterea mea le-a urnit

Ceasornicul vieţii spre moarte.

Le-am devastat şi cotlonul de taină

Din suflet în care puteau să se-ascundă.

Am înţeles prea târziu că ei scad

Transferându-şi în mine celulele vii

Prea bucuroşi că se mistuie.

Încă în somn pe atunci mai visam

Să îi vindec de această cădere

Crescând împreună şi fără surpări.

Din adânc mă privesc ofilindu-mă

Prins în viitoarea schimbării.

Aproape abstracţi, ireali

Se retrag istoviţi în altarul

Singurătăţii din marele somn.

Doar un ombilic ancestral ne mai leagă.

Prin el le-am supt viaţa

Şi pot să comunic mai intim cu moartea.

8

MARELE MUGUR

Desculţ prin praful lumii urmez o cărăruie

Trăind de-a valma veacul — flămând, fără ruşine.

Marele Mugur sparge iar sâmburul-statuie

Al mulţumirii sterpe-n răscruce de destine.

Sirene tulburate de trupul meu ivit

Ca o fisură vie-n rotundul infinit

M-ademenesc cu glorii de cântec şi hârtie

Şi mă omoară zilnic cu dragoste pustie.

Din aburul seminţei mă reculeg mai clar.

Inima-i singur martor la drum şi minutar.

Imun la sporii morţii cernuţi peste lumină

Marele Mugur urcă prin sufletu-n ruină.

9

ADIERE LĂUNTRICĂ

Melc rătăcind

Prin străfundul oceanului.

Periscoape subţiri

Relevând suburbiile visului.

O adiere lăuntrică

Spulberă marginile

Cochiliei albastre,

Lumina, doar, biciuie carnea

Sângerând fără umbră.

10

ALUNECAREA SPRE ROŞU

Privesc îndelung

Cum verdele urca

Prin tijele zilei spre roşul suprem.

Spirala petalelor de trandafir

Sever ordonate-n boboc se desface

Într-o singură pură culoare

Pe-o singură spinoasa tulpină

Resemnată să ardă o singură dată.

Bolnave seminţele-ascund

Alunecarea prin verde spre roşu,

Spirala unor vii galaxii viitoare

Odihnindu-se-n germen.

În coaja transparentă a orei

Captiv mă consum contemplând

Pădurile de trandafiri

Înflorind pe câmpiile largi ale visului.

Şi-aştept să-mi ies din matcă Din matrice, din piele, din minţi, Să schimb cu trandafirul pentru o vreme, M trec prin bucuria petalelor ca prin părinţi.

11

CÂND BUSOLA VISEAZĂ

Mă târguie drumuri adânci la răscruce,

Viaţa îmi cer să o-nşir pe o rază

Şi caut oracol să ştiu unde duce

Al meu — dar busola visează.

Ochiul ei rece mi-arată şi mie

Furnicarul de lumi ce încearcă să fie —

Ca pomul mă simt, plin de ramuri bogate

Ce-aşteaptă să-i fie pe rând retezate.

Nordul se mută şi el — nu mai e polul stabil

Cum îl cunoşteam de copil

Şi mi-e teamă să nu mă devore coroana uscată

A florilor lui niciodată.

12

ERA NEVOIE DE O ANĂ

Licheni bărboşi migrează cu sporii lor mărunţi

Din gol în gol coclindu-mi lent lumina.

Pe vatra unui singur crâmpei de rai pitic

Răsare Ana asumându-şi vina.

Şi eu, cuprins de dubii, pe muchea unei morţi

Mă prăbuşesc în viaţă răpus de marea crimă

De-a învia prin jertfa femeii ce s-a stins

Prinsă-n perpetua ruină.

13

ZODIA CUMPENEI

Sămânţa-i femeie ce naşte şi moare

Sub ţipătul pruncului biruitor.

În templul răcorilor fragede

Porneşte ceasornicul vieţii şi-i numără

Clipele cumpenei până se-ntunecă

Sub dulcele-i rod orbitor.

Veşnicia păstrată în carnea

Din bobul părinte — afară din timp —

Se cheltuie toată prin verdele scrum.

Nu voi mai fi niciodată.

Dar sunt să mă bucur acum.

14

ÎNŢELEPCIUNEA-GÂDE

Eram un sâmbur doar, de piatră, al nefiinţei,

O pasăre cu aripile smulse — numai vis —

O stea căzută-n sine ce s-a-nchis

În somnul veşniciilor seminţei.

Dar reprimatul meu izvor de seve

A ipulbcrat deodată platoşa de frig

Şi fără apărare-n univers mă strig

Ci un Adam pierdut în mii de Eve.

Se ordonează-n cercuri conturul meu precar –

Un trunchi aproape-abstract de arbore stelar –

Şi-ntreg frunzişul zilelor se-adună

Raza mea pe ramuri de vise în furtună.

Din mugurul primar mi s-a ivit

Un drum stufos şi sacru — de nimeni străbătut –

Chemări multiple către necunoscut,

Oglinzi ce mă arată la orice pas strivit.

În mintea-mi răscolită năvală dă din vid

Nemărginirea pură a vieţilor ce-nchid.

Nu pot deodată mire în mii de nunţi să fiu

Dar nici prins într-o rază şi-ncarcerat de viu.

. . . . . . .

Sub ceaţa frământărilor sterile

Copilul trist din mine a-nnebunit şi râde.

Lumina se hrăneşte din ultima feştilă

Şi mă ademeneşte înţelepciunea-gâde.

15

Cu trăznete îmi biciuie coroana

Regească de iluzii ce-o arboram sub cer

Şi-ncep să mă descopăr umil grăunte-n valea

Unui crâmpei de orizont — spre adevăr.

16

RANA PERPETUĂ

Oul — ţipătul păsării

Când trece prin zid

Şi răsare dincolo de vămi

Soare nou, numai gând.

Zborul — prelungă mirare,

Orbitor început.

Din golul rămas împrejur

Spori de-ntuneric pătrund

Transparenţa cu nori.

Oboseala sporeşte în mine

Perpetuă rană pe trupul sihastru

De zburătoare, al visului.

17

SĂMÂNŢA LUMINII

Rana trăită în vis nu mă doare.

Nici o urmă pe chip, în privire.

Răcoarea e mai catifea c-o plecare

Şi dorul mai larg cu o neîmplinire.

Cutreier mereu spaţiul viu din sămânţa

Luminii ce lujeru-şi urcă prin mine —

Dorul în creştere-nvinge reţineri,

Muguri diverşi mă împart în destine.

Deschis le trăiesc risipindu-mă-n toate

Eliberat de erori, de capcane —

De dulci sentimente virane

Prins în desfrîul culorilor descătuşate.

Spaţiul prea blând tolerează

Luxuriantă creşterea mea

Dar fructele mă-nstrăinează

De la pom la pom, de la stea la stea.

18

FILONUL

Învins până-la lacrimi

De bucuria de-a fi

Stăpân pe filonul

Unei raze perene, de stea.

Doar fragedul spaţiu Al visului poate cuprinde Atâta lumină primară. Doar Sirenele mărilor stinse în sâmburi Mai pot să-nrobească Atât de sălbatic şi tandru Sufletul omului singur Rătăcit în pustiu, fără rod. Doar ursitoarele verii Trezite în aura blândei femei Ce-ţi dezvăluie fără metafore Puterea seminţei Descătuşează vestind Fulger mai viu peste timp.

19

PROBA REALULUI

20

LEGĂMÂNT DE ÎNCEPUT

Din dezordinea plinului zilei m-aleg, mă clădesc.

Prin vămile rodului trec, pe o rază stăpân.

Prins ca un sâmbur în zidul ce-l cresc

Mă leg să străbat strat cu strat timpul dat spre ce sunt.

Deschis aluviunilor — limpede floare —

Albine cu forfotă deasă culeagă nectarul din gând.

Mă leg să desferec izvor interior înainte

De ultima toamnă din trupul meu blând.

Să nu-mi cheltuiesc cu himerele orele.

Gândul să-mi fie pe mlaştini o floare de nufăr.

Să trec peste grelele praguri senin,

Să nu îmi dau seama când sufăr.

21

LIMITE

Trăiesc într-o rază

Ce nu străbate spaţiul

Ci timpul.

Într-o rază prin care

Curg luminos.

Lujerul vieţii dă-n muguri

La subsuoara de frunză a zilei

Brăzdate de fulgere.

Întind uneori

Din matcă o mână afară —

Încerc aerul, aurul

Din vieţile altora.

Răcoros mi se scurge

Şi fluid printre degete.

22

ÎN AERUL INDIFERENŢEI

Ninge egal

Peste mâna-mi uitată afară

Pe pervazul ferestrei

Dintre mine şi rest.

Căldura-mi suavă

Mai biruie noaptea

Friguroasă de dincolo.

Funinginea albă

Lasă broboane murdare

Pe pielea abia palpitând

În aerul indiferenţei.

23

SINGURĂTATEA LUI MANOLE

Retras între fiarele serii, de veghe,

Manole îşi numără zilele, prietenii, anii.

Singur ca o statuie cuprinsă de muşchi

Ascultă viorile umbrei în pietrele cranii.

Caută-n toate doar raza ce le-a ucis,

Tâlcul înfrângerii-l caută, leacul —

Fisurile neînţelegerii clipei cu veacul —

Cerne, tot cerne erorile — fumul din vis.

24

FIINŢA NETERMINATĂ

Mă clădesc pe himere sălbatice.

Trupul meu fără aripi

Se degradează continuu

La proba realului.

În miezul vital

Roade putregaiul odihnei.

Privirea-mi bălteşte pe lucruri uitate.

Dar ce călătorii sugrumate ascunde

Suferinţa-mi atroce

De fiinţă neterminată.

25

ÎN AERUL DE PĂSĂRI

O mână străină-nvenină cu-atingerea-i ultima piatră,

O mângâie rece şi-o stoarce în pumn —

Câinele nopţii-o cunoaşte, n-o latră —

Putere nu am s-o strivesc, ori s-o-mbun.

Temelia-i în zori pân-la os dezvelită

Şi-ncep iarăşi zidul cu piatră curată.

Din pietrele zilelor vechi, ofilite

N-o să mai cresc niciodată.

În aerul de păsări dezastrul e deplin.

Pietrele sparte sunt pline de sânge.

Picură zeu-ndoielii venin în rănile mele că nu voi învinge.

Dar mâinile-mi sângeră, pietrele-absorb

Sângele meu izvorând, izvorând.

Ochii-mi mai ard — nu sunt orb, nu sunt orb —

Jertfa-i primită pe-altarul tăgadei din gând.

26

VEGA

Am ieşit între ierburi, sub stele,

Cu ochii de fosfor şi suflet încins —

Freamătul trestiei doar mă trădează

În pânza de păianjen a cerului prins.

Firul pe care alunec vibrează

Până în Vega de unde stăpânul

Alunecărilor, ce mă visează,

Vine să-şi verse veninul.

Mă mistui în raza privirii aceste

Trup unui dor orbitor peste vid —

Seminţele-stele îmi tulbură noaptea

Cu hohot albastru şi fără sfârşit.

27

ÎN VÂRTEJUL SCHIMBĂRII

Pietrele-ncepuseră deodată să cadă în cer

Sorbite de-o gură deschisă în soare.

Manole-ncerca-ndurerat temeliile

Să le-oprească-n pământ, sub picioare.

Dar şi rădăcinilor lui de prin veacuri

Ţărâna li se scurgea printre degete.

Teafăr, crezând că mai simte direcţia

Nordului, se căuta printre gemete.

Şi-n timp ce în noapte, ca-n mlaştină

Se tot scufunda — adâncindu-se rana —

Pe o cărare ce nu mai era

Îl chema din capcanele negurii Ana.

Dar el se-nălţa, de o piatră legat, zburătoare

În aerul rar dintre dor şi eroare

Unde surâsul e doar disperare secretă

Că drumul şi starea de graţie nu se repetă.

28

HAINA DE LUCRU A LUMII

Sub înşelătoarea armură

A legilor firii învinse

Magma constrânsă-i în clocot.

Munţii sub zare îşi pufăie furia

Scuturându-şi spinările anchilozate

Sub praful mileniilor de aşteptare.

Herghelii ostenite aleargă spre văi

Urmărite de marele val

Al timpului incandescent.

În sufletul vechi, răscolit de furtuna

Relieful — haina de lucru a lumii—

Se alcătuieşte din nou.

29

ZBOR INTERIOR

Lângă tâmplă o pasăre galbenă cântă

Pe-o creangă de aer, albastră, frământă

Zbor interior spre o mitică zare

De mugur cu frunzele-n desfăşurare.

Primit ucenic în desfrâul de forme

Ce-şi caută chipul în fluvii enorme

Învăţ cum se-mbină armonic, statornic

Fără fisură secundele-n ornic.

Vast mozaic zgomotos, curgător —

Urechea alege un cântec din spaţiul sonor

Cum din aluviuni, îndoieli, suferinţe

Nealterată lumina-n seminţe

30

STATUIA UNUI CÂNTEC

Retras între umbre, sub seară

Manole măsoară, măsoară, măsoară.

Sufletul pietrei nu-ncape în calcul

Nici apele care cutreieră veacul.

Sapă în gând mai adânc şi în vise tot sapă

Ardorile verilor să îl încapă.

Lucid se retrage ca-n sâmbur în rază.

Strigătul lui interior melodii sângerează.

Construieşte un cântec ce-nvinge paragini

Şi-ncearcă să-şi vindece trupul de margini.

31

PRINS ÎN RAZELE DE AUR

Trupurile noastre crude

De-un păianjen parcă-s supte —

Lent ne mistuie otrava-i

Înfiltrată-n miez, din lupte.

Cu picioarele-i de raze

Stăpâneşte pânza zilei,

Crucea lui echilibrează

Braţul crimei cu al milei.

Prins în razele-i de aur

Spre capcană îmi dă pinteni —

Caut loc să mă ascund dar

Pânza lui e pretutindeni.

A-nceput de-un timp să-mi sugă

Măduva din oase parcă.

Simt cum carnea se usucă,

Pielea-mi este tot mai largă.

32

OFENSIVA SEMINŢELOR

Ofensiva seminţelor înaintează —

Morţii se-ngroapă, teferii suie.

Victoria Marelui Mugur se întruchipează

În orice tulpină — statuie.

33

ZARIŞTE VECHE

Îndur prăbuşirile — sper să mă lase

Nespulberat cât mai dăinuie ceaţa.

Ziua-şi consumă subţirea mătase,

Păianjenul firul — eu viaţa.

Las noaptea să treacă — e-a somnului vamă

Ce-o datorăm după rodnica veghe.

Pe pietrele sparte adorm şi mă cheamă

Ana din vis într-o zarişte veche.

34

ANA, CÂND SE APROPIE

Am încercat să-l mângâi, dar

Se retrăgea din faţa mâinii mele

Ca orizontul când te-apropii

Să vezi ce este dincolo de margine.

Îmbrăţişarea mai păstrează

Un strat de aer rece între noi

Prin care zboară păsări, îşi fac cuib

Şi îşi hrănesc cu gâze puii fără

Să fi-ntâlnit vreodată oameni.

Dar către seară când şi cerul îşi

Întredeschide poarta şi soarele pătrunde-n

Odihna visului s-adune sâmburi noi

Pentru plecarea-n muguri, prunci şi alte raze,

Prin aerul străluminat de un surâs

Descopăr în Manole-o zare.

Dar nu mă lasă sa-l cunosc — ţinut

Sălbatic se păstrează străbătut de vulturi.

Cu capul de seminţe plin şi singur

Împarte primăveri şi pietrelor uitate

Risipitor de muguri şi stăpânul

Solarei lumi ce creşte-n el bolnavă

De veghea încolţirii fără moarte.

Prin vis rătăcitor şi rob al renunţării

El uită meşterii că-l duşmănesc pentru tăcere,

Umbriţi de-atâta har, supuşi făr-să-nţeleagă.

35

Să nu îmbrace golul dorinţelor cu glorii

El nu se risipeşte-n mărturisiri de seară.

Vorbeşte numai nopţilor de veghe

Când stelelor le cere un sfat pentru durată.

Învaţă aşteptarea din liniştea fântânii

Trăind senin şi fierberea şi vinul

Şi floarea, cât timp arde, şi-ndurerat declinul.

Ademenit de spaţiul ardorii mişcător

Veninul clipei sterpe-l îmblânzeşte

Cu paradisul unei zări ce creşte.

Mereu împresurat de asfinţituri

În umbra spaimei îl aştept

Să biruiască teafăr noaptea

Ce-o are de trecut către lumina lui.

Învingător tăgăduit de oboseală

Mă lasă să-i şterg fruntea de omăt

Dar nu-l întreb de iernile din prieteni,

De vămile geroase, de capcane.

La mine simte numai vara

Şi-ncrederea că va răzbi

Prin întunericul din carne,

Prin toate nopţile din zi.

Aproape-i sunt dar nu ajung să-l mângâi

Se depărtează-n faţa mâinii mele

Ca orizontul când încerci să te apropii

Să vezi ce este dincolo de margine.

36

MULT MAI DEPLIN

Trăiesc într-o rază.

Cât întuneric

Rămâne-mprejur netrăit.

Ursitoarele ce mă visează

Mult mai deplin m-au vestit.

37

ÎN PÂNZA ILUZIEI

Atotputernic păianjenul

Ce lent torturează insecta

Prinsă în pânza iluziei —

Strălucitoarea, perfecta.

Zbaterea ei — cât de vie

Şi cât de zadarnică. — El

Ce flămând savurează

Suferinţa învinşilor fără apel.

38

O DÂRĂ SUBŢIRE DE SÂNGE

Călătoresc

Prin sufletul fulgerului.

Aud angrenajele cosmice

Funcţionând.

Stelele prea apropiate

Imprimă cu zimţii un cântec astral

În timpanele pure şi trec mai departe.

Rămâne o dâră de sânge pe cer,

Foarte subţire, ca-n vis.

Mari galaxii de privelişti

Depuse cu viaţa în creierul meu

Se-mprăştie în univers.

39

NISIP ŞI SEMINŢE

Ziduri se surpă în aerul rar din cetate.

Inima bate la porţi din tărâmul promis.

Urcă lumina în tijele zilei ca-n plante

Şi trece prin floare spre moartea din vis.

Ceaţa îşi spulberă sporii mărunţi şi pătrunde

În lucruri bătrâne şi muguri uitaţi —

Amurgul alegerii-ncet îşi depune

Drojdia visului tânăr sub sorii-aşteptaţi.

Zorii-n seminţe petrec, îi cutreieră gloria.

Creşte în albie râul — sporeşte istoria.

Şlefuit de curenţi, de-ndoieli cumpărat şi vândut,

Singur mereu mă întorc la-nceput.

Printre degete ape cu aspre nisipuri

Se scurg purtătoare de steme şi chipuri.

Raze-ngropate-n sidef veşnicesc

În piatră lumina la care trudesc.

Dar câte din firele prundului mării-o să fie

Carate în aurul de temelie ?

Câte din florile şi suferinţele

Noastre îşi văd încolţite seminţele

40

STRĂINA

Lângă bolnava fântână cu apă puţină

Unde pietrele-mi zvântă sudoarea de sânge

A venit o femeie străină

Care mă priveşte şi plânge.

Mâinile-mi spânzură grele din umeri —

Crengi rupte de vânt, ofilite.

Mă priveşte cu ochii în lacrimi, aprinşi

De parcă supărările i-au fost povestite.

Aş vrea s-o alung, s-o alung, s-o alung

Din sălbatica singurătate a mea

Dar seama îmi dau că nu pot să ajung

Prin aerul surpat dintre noi pân-la ea.

N-am putere să-i spulber năluca de frig

Dintre umbre ivită — o nouă-ncercare.

Spatele-ncet îi întorc s-o oblig

Din cercurile mele să iasă afară.

41

VÂNĂTOARE

Cel mai greu de stăpânit e plânsul.

Din vârtejul căderii în lacrimă

Să te-nvingi pentru zbor.

Să ieşi din vântoasa aceasta

Într-un aer mai limpede

Şi liber să treci peste toată întinderea vieţii —

Vultur vânând din înalt

Vietăţile sălbăticite

Din ţara fabuloasă a simţurilor.

42

SURPARE, ÎN VIS

S-aude-o forfotă, o viermuiala

În lumea umbrelor când stai s-asculţi

Cum noaptea umple valea ireală

Cu falduri îndoliate dinspre munţi.

Îmi răsfoiesc vederea-ntoarsă

În somn pe-ntortocheata cale,

Văd cum solzoase se revarsă

Din golul nopţii animale.

Se tăvălesc zăludele prin ierburi,

Furnicile din pietre curg în flori

Şi se preling în zilnicele treburi

Ca semnul vremii-n oase stors din nori.

Ies oamenii din pietre ca puii uzi din ou

Să-şi încălzească umbra la focul de acasă

Şi dup-un obicei mai vechi al lor

Se-aşează seara printre noi la masă.

43

NAŞTEREA FIULUI

Aerul zilelor nu se dărâmă

Susţinut de trupul tău mic înzidit în azur,

Aerul are un suflet în el, o fărâmă

De soare curat luminând împrejur.

Încât pot străbate în linişte piaţa

Dintre turnul cu ornic al nopţii şi ceaţa

Luminoasă a zilei bătrâne din mine

Mai deplină c-o viaţă ce vine.

Pot străbate lung spaţiul din clipă,

Labirintul stufos, bucuros că respir

Aerul tău de curat trandafir

Neatins de răcoarea-nserării-n risipă.

44

TRENA DE UMBRE

Singur în noaptea ce-şi toarce mătasea

Din vis — cu povara-ndoielii rămas-am.

Pasărea stea rătăceşte străină

Prin sâmburi pe raza ce mă învenină.

Culorile-n germen se ceartă-ntre ele

Şi urcă-n petale c-o trenă de umbre rebele.

Nedesluşit, lunecând pe tăişele

Zilei ce-şi strigă în pieţe afişele.

Pasărea-stea s-a izbit de fereastra spre vid —

Prin pura corolă seminţele-n vis se deschid.

45

SUB LUPA SECUNDEI OPRITE

Mă restrâng cu lucidă cruzime

Într-o singură rază.

Ies din tangajul speranţelor

Sub lupa secundei oprite.

Ce bogat cimitir e spectacolul

Putrezirii în noi a luminii.

O plajă de seminţe trădate mă caută.

Fiecare fecioară mai trage nădejdea

Să hrănească un lujer-destin.

Deschis aluviunilor sunt

Şi în frageda rază.

Marea şi-aici mă adulmecă.

Steaua Polară şi-aici

Mă fixează cu ochiu-i de sfinx.

46

ŞTAFETA

Ochiul din turnul vegherii cerşeşte

Un prieten promis înţelept, omogen —

Sămânţa imună-n vârtej cucereşte

Ţinutul acestui tezaur peren

De care cu greu mă despart — rodul n-are

Prieteni ci numai părinţi părăsiţi.

Rana se vindecă, dar nici o floare

Nu îi răscumpără pe umiliţi.

Ciclul continuă — rod şi surpare —

Creştem prin fii spre un alt vulnerabil

Ştafeta e singura-n noi sărbătoare

Şi împlinirea — un dor suportabil.

47

MUGURI DORMINZI

Din piatra mea vie mai cresc peste noapte

Lăstari de cireş şi de gingaş cais

Şi sânger în zori curăţind cu securea

Dulcile crengi rătăcite în vis.

Între dorul învins şi măsură m-aleg —

N-am cum înflori universul întreg.

Netrăitele raze îmi tulbură noaptea, amare

Fără întoarcere, fără speranţă, fără-nserare.

48

DEVELOPARE

Copiii frumoşi, de prin vis — nenăscuţi

Se joacă şi-n larga ogradă a mea.

Prin vieţile lor ofilite mă surp

Fără să ne mai putem împăca.

Au chipul bătrân, dar mi-i ştiu

De când i-am ales pentru moarte.

N-aş fi crezut că se-ntorc din pustiu

Nici că trăiesc mai departe.

Seara se strâng pe la vetre de ger

Grupaţi cuviincios pe familii.

Probabil că-n mintea lor roade la fel

Coşmarul că nu-şi nasc copiii.

De forfota lor nu mai scap — au ghicit

În mine mereu vinovatul părinte.

Cu câtă migală mă vor devora

Sporindu-mi pustiul de-acum înainte.

49

RĂTĂCIRE-N OGLINZI PARALELE

Copac pedepsit să nu-şi mute

Rădăcinile vii niciodată

În filonul de viaţă al altui izvor.

Lup rătăcit, prins în blana

Roasă de viscolul vârstei târzii,

Hăituit de maşini colosale

Prin păduri prăbuşindu-se-n urmă.

Flutur fragil, de azur,

Ce argintează noroiul

Zbătându-se-n mlaştina ultimei seri

Ca o inimă în agonie.

Sămânţă închisă de vie

În guşa uscată

A păsării-nvinse de zbor.

Se înserează în rază.

Încercând întunericul rece

Cu umărul aripii tremurătoare

Pasărea zborul şi-a stins într-un ţipăt.

50

ÎMBOLNĂVIREA DE CERCURI

Nu am încredere în numărul π

Cercul, perfectul, de care mă leg

Îşi schimbă conturul şi felul de-a fi

Cu loviturile de peste zi

Încercând să rămână întreg.

Vii prin abateri din regula lui

Oul, sămânţa, şi sâmburul — toate

Trădează prin muguri de lavă sau pui

Liniştea sferei să scape de moarte.

Constrâns de tipare şi melcul, şi melcul

Are un drum şi e viu c-a ştiut

Răsucindu-se-n sine de la început

Să rupă teribila vrajă şi cercul.

În sferele-abstracte sunt nod de-ntrebări,

Nucleul vital comprimând depărtări

Şi caut, mai caut, ieşirea în zi

Din capcana perfectă a zeului π

51

SUB PASĂREA STEA

Piatra în mâinile mele se zbate

Cuprinsă de dorul seminţei lehuze.

Aşezată în zid mi se surpă în muguri

Nehotărâţi pentru frunze.

Veşnicia din pietrele sâmburi

Se cheltuie toată prin trândavul verde.

Străluminare de floare-n ruine —

Cântă sirenele ce mă vor pierde.

Ana revine din plante şi-aşteaptă un fruct căutării.

Pot reclădi doar cât sâmburul pietrelor doarme.

Pasărea stea taie aerul moale de boala surpării.

Sirene cu braţe de crin mă cuprind să mă sfarme.

52

TAINA FLORILOR PERFECTE

Caut cuvânt pentru tine preasingură floare

Să-nţelegi că te-ntreb unde este

Meşterul tău care flori construieşte

Risipindu-se-n mugurii fără eroare.

Să-mi spui printr-o lină-nclinare

Încotro să apuc să-l găsesc,

Ce câmpii să străbat — cât de mare

Este harul lui dumnezeiesc.

Cum face de-adună în ochiul umbros

Atâta lumină, nectar şi miros.

Ce calcule face, ce fel de mistrie

Are de-nvinge aşa simetrie.

Dacă-i fiul din flori al luminii

Să-şi crească în preajmă-ne crinii

Şi să ne primească supuşi ucenici —

Salahori cu spinarea la tot ce clădeşte pe-aici.

Mâinile, blândele ni le strunească

Pe ziduri să le împlinească.

Din gând să ne cureţe fumul,

Umbra-ndoielii şi scrumul

Vegherii bolnave, încete,

Surparea să nu se repete.

53

RUGĂ PĂGÂNA

Dacă mă vezi de prin sâmburi

Nebun de-ndoială şi singur

Opreşte-te-o clipă din trebile tale

De meşter în vii catedrale

Verzi, sângerii, vegetale

Şi-arată-te dintre petale.

Străbate câmpii şi ostroave

Până la pietrele mele bolnave.

Ascultă-le inima, arderea, plânsul

Şi la urmă pe mine, învinsul.

Poate ştii de la ierburi un leac —

Cu ele, cu mine, din nou să mă-mpac.

Trezeşte-le dorul seminţei în pântec

De pustiul adânc să mă vindec.

Dă-le spre lacrimă şansă

În orbita lor arsă

Şi-n mine sădeşte un mugur —

Pedepsit să mai cresc, să mă bucur.

54

FLACĂRA SINGURĂ

Lumină vie

Mistuind precum timpul.

Ardere melancolică

A cojilor sâmburelui.

Eliberarea din somn

A Marelui Mugur.

Înaintez prin rază

Fără întoarcere.

Sângele-asfinţitului

Ca o părere de rău.

Flacăra singură

Sub veşnicii de-ntuneric

Îşi desfăşoară petalele

Gata să cadă.

55

ORELE VII

Ce-ar mai rămâne din mine

Dacă din pline hambarele zilei

Aş alege doar boabele vieţii reale

Fără neghina amară a visului

Şi fără povara trecutului ars ?

Cât prezent mi-ar rămâne

Dacă treierul cosmic

Necruţător al alege

Din viaţa-mi de-acum

Numai orele vii ?

56

VULCANI DOMESTICI

Nu mă-ntreba ce fruct va fi

Să nască floarea-n care dorm —

Buldozerul vulcani domestici

Trezeşte uneori din somn

Şi rădăcini de sârmă brună

Împung pământul fără luptă.

Un câine traversează strada

Târându-şi greu spinarea ruptă.

Buldozerul înaintează

Prin visul meu însângerând

Mâna surprinsă, ce salvează

Din casa veche un bătrân.

Nu mă-ntreba ce fruct va fi

Să nască floarea-n care dorm —

Cenuşă din vulcani domestici

Polenizează gându-n somn.

57

PÂNĂ CÂND VISUL SE ŢESE

M-a întrebat fiul meu

Dinspre unde venim.

I-am spus o poveste c-o stea

Topită-ntr-o rază de crin.

M-a întrebat ce-i acolo de unde

Steaua se scurge, se scurge.

E ca un izvor, ca un mugur, sau cum

Capătul razei ce suntem şi fum ?

I-am spus o poveste cu sporii

Spulberaţi fără rod prin istorii.

Un basm despre florile nenumărate

Ce-ncearca să scape de moarte

Tânjind să devină seminţe mirese

Până când visul din una se ţese

În lume un lujer de crin

Ca raza în care trăim.

Dar nu vede pierderea, nu

Ci doar bucuria de-acum.

Nu înţelege risipa —

Capcana pîndindu-i aripa.

Şi-l las luminat de poveste

În ţara iluziei — cât timp mai este

Copil — să nu afle ce ştim, că-i o carceră

Raza şi drumul ei fără întoarcere.

58

DECLINUL FERTIL

Caut un cântec miracol s-aleagă

Din vaste paragini declinul fertil

Izbăvirea să-mi fie întreagă

Şi mugurii liberi de orice-nveliş friguros sau ostil.

Dar nu găsesc înţelegerea pietrelor.

Urechile lor de sidef nu m-ascultă.

Miezul cuvântului meu încă nu e gustat

De populaţia pietrelor surdă.

Aştept să se mistuie una în alta

Prin iubire rodind din pustiu mineral,

Să se structureze sensibilă lumea, înalta,

Limpede-n inima mea ca-ntr-un sâmbur oval.

59

PRIN MIEZUL VIU AL TIMPULUI SĂLBATIC

Căzut pe spuza serii mai mângâi cu obrazul

Străpura piatră şi-o hrănesc cu sânge

Şi o lovesc nebun — dar nu pot s-o trezesc

Să mă primească prieten sau să o pot învinge.

Ce gând să-i spun ? Cu ce să o conving ?

Creşterea mea prin carnea ei nu-i aparţine.

Răbdarea ei şi liniştea-mi convin —

Pot s-o cioplesc până-i ajunge strigătul la mine.

Dar cum să fac să-i mai rămână vie

Ardoarea stăpânită adânc, împotrivirea

La apele ce-au fost şi or să fie

Să roadă răbdătoare cu valul lor zidirea.

Cum să mă-nvcţe prieten şi stăpân,

Cum să m-adune din rătăciri ostatic

În trupul veşnic — un sâmbure arzând

Prin miezul viu al timpului sălbatic.

60

ZIDITORUL

Cu capul greu de soare şi coatele pe zare

Manole, ziditorul, se pierde-n înserare.

O umbră de lumină îi ocroteşte geana

Şi-alăturea tăcută-i veghează visul Ana.

Roi larg de-albine urcă în urma lui stârnit —

Se spulberă polenul virgin în infinit —

Şi-n pulberea depusă pe aripi largi de noapte

Manole îşi schiţează sălbatice palate.

61

IEŞIREA

DIN TIMP

62

PE PIAŢA SPERANŢEI

Lumina curată a ochilor mei

Se consumă cu trecerea anilor.

Doar pe comorile dorului

Flăcările se înteţesc.

Înserarea pătrunde în lume şi-n sânge.

Numai în noaptea din creier

E sărbătoare continuă

Şi dezmăţ de privelişti.

Mătasea murdară a umbrelor toamnei

Se desfăşoară în apele zilei.

Dar ce tandre arome îmbracă

Rezerva de viaţă din sâmburi.

Zborul devine o rece-adiere

Prin sufletul însângerat.

Fructele-amintirii sunt dulci

Şi au căutare pe piaţa speranţei.

63

APELE FĂRĂ ÎNTOARCERE

Împotrivirea învinsă a pietrei trezeşte

Plânsul acesta al lumii spre mări.

Lacrima izvorului îmbătrâneşte

Străbătând aluviunile-atâtor chemări.

Împotrivirea osului frunţii

Sub cascada continuă a fluviului-timp.

Apele fără întoarcere macină munţii —

Rămâne doar aurul, în amintirea-Olimp.

64

ATINGEREA IERBII

Vertical în lumină — clătinându-mă încă

Printre pruni zăpăciţi de-anotimpuri

Rămân să făiesc ca o stâncă

De ploi cotropită — de sâmburi.

Talpa rănită cerşeşte prin pietre

Atingerea ierbii ce-mbracă şi vindecă —

Aproape de trupu-mi fragil poliedre

Valul de seară al verdelui spintecă.

65

FOAMEA MULTIPLĂ

1. Balans

Renunţă Manole, renunţă sau mori

Îmi spune în şoaptă un glas interior,

Îl înăbuş cu spaimă, nu vreau să-l ascult.

Furtuna mă-ncarcă din nou cu tumult.

66

2. Focuri adânci

Stors zilnic de viaţă

Până în pragul leşinului

Trupul meu va ceda, va ceda

Într-un strigăt mai alb, mult mai alb

Decât masca nimicului rege

Sângerând sub surâsul de crin.

Oasele mele-ostenite temeinic

Se vor domoli resemnate ca pietrele

Sub apăsarea mileniului.

Dar carnea mea tulbure

Va fi, va mai fi luminată

Un timp de o fragedă rază vitală

Rămasă de veghe în plexul solar.

Sub această privire hipnotică

Prin provinciile dulci ale trupului

Focuri adânci se aprind.

67

3. Lupii pustiului

— Nu plânge Manole, nu plânge

Îmi strigă iar Ana prin sânge.

Nu-ţi stinge furtuna pe tronul de sfinx.

Eşti doar obosit, nu învins.

— Stors pân-la os sunt de viaţă sub greul

Universului tandru şi multicolor.

M-adulmecă lupii pustiului morţii

Şi-s gata-n infernul tăgadei înţelept şi înfrânt să cobor.

— Taci şi aşteaptă. Taci şi aşteaptă.

Fii treaptă de piatră — nu şoaptă.

68

4. Capcana

Din întunericul cărnii în freamăt

Fiara încet se trezeşte.

Prin provinciile trupului tânăr

Se zbenguie liberă.

Spre jungla adâncă a simţurilor

Întrezăresc iar o oază

De sălbăticie.

Mă retrag în tărâmul de fosfor

Al razei în care mă mistui.

Pe altarul de jertfă al zilei de cumpănă

Ard cu plăcerea durerii supreme.

Spulberare bucuroasă şi tandră,

Despărţire de sine a trupului,

Îmbrăţişare dureroasă cu neantul.

Strivitoarea cădere-ntr-un sâmbur —

Înfrângere dulce — capcană.

69

5. Saltul în gol

Trăiesc uneori reveria

Lipsei totale de aer din clipa

Când florile mor resemnându-se-n fruct.

Teama secretă de liniştea

Victoriei dulci când galopul se-ncheie

Şi n-o să mai am pentru ce să mai lupt.

Încerc să rămân cât mai mult în tumult.

Cât aburul zorilor, fierberea

Sevelor nu s-a-ntrerupt

Din miezul himeric al zilei mă-nfrupt.

Foamea multiplă

Sălbatică-i încă şi nepotolită.

Nările umede, frunzele, guşa şopârlei

În aerul tare palpită.

Saltul în gol spre o şansă

Ultimă, unică.

Trupul îmi intră în transă

Şi cu vitalul comunică.

70

6. Golgota

Pe trunchiul meu veşted

De-atâta-nserare

Au răsărit câţiva muguri

Şi câteva frunze firave.

Apriga toamnă mă seacă

În taină cu geruri la inimă,

În ciuda acestor temeiuri

De resemnare un mugur

A înflorit fără noimă,

N-am rădăcini să-l hrănesc

Şi nici putere de-acum

Să-l urc ca pe-o cruce pe marea

A răstignirii din fruct.

Dar bucurie atât de înaltă

Şi dureroasă furtună-n izvoarele

Secătuite de lacrimi

Eu n-am mai trăit.

71

7. Fără vină

— Nu plânge Manole, nu ar fi drept

Să ţi se topească durerea

Strânsă cu-atâta răbdare în piept.

— Prea multe ardori am ucis

Să mai pot fi senin, fără vină.

Întunericul a-nmugurit

În sufletul meu ofilit

O prea dureroasă tulpină.

72

8. Buretele vieţii

De-acum nu mai cresc — doar consum

Sevele strânse în trunchiul cu greu înălţat.

Scorbura vârstei târzii

Roade din viu nencetat.

Seminţele mă părăsesc

Nepăsătoare ca nişte copii

Şi frunzele ultime cad.

Buretele vieţii-i prea stors de lumină

Să-mi mai învie prin zodie numele.

Aştept istovit întunericul

Să-mi stingă durerea şi urmele.

73

9. Zborul final

Pun urechea pe pietrele ude

Dar Ana nu se aude.

Cu fruntea de zid mă izbesc şi o strig.

Numai tăcerea-mi răspunde. — Cu frig.

S-a liniştit amintirea-i şi-n simţuri.

N-o mai găsesc, n-o visez.

Degradarea finală a trupului meu a ucis-o,

Zadarnic mă mai torturez.

Din trupu-mi uscat nu mai curge

Lacrima nici-unui mugur.

Închisă în zidul de ceară al vârstei

Ana e moartă de-acum. Oricât scutur

Sacul cu aprige doruri

N-o să mai pot să mă bucur

De primăveri şi onoruri.

De-acum nu-mi rămâne

Decât sinucidere zborul.

74

DUREREA-NFLORIRILOR FĂRĂ RĂSPUNS

Tulpina secătuita de rod

Stăruie încovoiată sub vântul

Potrivinc şi scormonitor.

Din amintirile trupului fost

Ca un val de căldură insuportabilă

Urcă durerea-nfloririlor fără răspuns.

În aerul ca o suflare teribilă

Trupul firav asfinţeşte.

Vârtejuri de praf se înalţă pe drumul

Spulberărilor în voluptate.

Păsările prea ostenite de zbor

Rătăcesc prin labirintul iubirii-n amurg

În căutarea copacului inexistent.

75

RĂTĂCIRI ABSTRACTE

Pentru toate rătăcirile mele

Abstracte mă simt pedepsit.

Parcă nici n-aş fi fost.

Eu doar am visat, n-am trăit

76

CLIPA DE FOSFOR

Nu am simţit până azi ce flămîndă

E zariştea morţii şi cât de aproape.

Dar iată, trăit-am şi clipa de fosfor —

Explozia morţii în cuget.

Trupul meu e învins de acum

Cu spaimă, mereu, de această plăcere.

Timpul meu se consumă

Ca o pădure arzând.

Dar nervurile frunzei rămân imprimate

Pe orizont ca arterele fulgerului

În memoria blândului sâmbur.

Sufletul meu cotropit se retrage

Spre frăgezimea seminţelor.

Mireasa mea nu mă primeşte

Decât prin intrarea de slavă

A rodului mistuitor.

Voi trăi şi acest sângeros asfinţit.

De-ar fi să mă prindă cântând.

77

PĂRINŢII

Poartă, spre veşnicie,

A sărutului primordial

Mugurele din sâmbur

Supravieţuieşte-mbrăţişării

Celor doi fără seamăn

Recompunând din două

Cotiledoane fragile

Sfera luminii nealterate.

78

SOARELE ÎNJUNGHIAT

Izvoarele şi mugurii s-au dezlegat —

Puterea urcă din pământ în sânge

Prin rădăcinile care-au crescut treptat —

Perseverenţa plantelor învinge.

Vulcanii vegetali revarsă lava

În lujere ce luminează lungi

Ţinutul cotropit de grava

Răcoare-a perfecţiunii ce-o ajungi.

Manole n-are somn nici noapte

Cuprins de o străluminare

De îngeri luminând, clădind

Din lespezi veşnice altare.

Dar soarele-i de sânge — iată-l

Urcând pe cer înjunghiat,

Lumina i se scurge toată

Ca dintr-un gât de om, tăiat.

N-ar vrea să vadă, nu le spune

Mâinilor lui ce prevesteşte

Soarele care nu apune

Şi dulce-ndurerat clădeşte.

Un gând îi cere să-nsereze

Altul să-ncerce drumul unde duce.

Rămas-a drept să sângereze

Mult răstignit pe-această cruce.

79

Şi pietrele i se supun iar meşterii

Înspăimântaţi când înţeleg ce sărbătoare

E-această zi în ei, ajunşi la gura peşterii

De până-atunci, ochii-şi feresc de soare.

80

PASĂREA ROŞIE

Pasărea roşie-n zbor

Izbindu-se de zidul albastru.

Mi-e teamă şi mie de moarte.

Orbit de prea cruda lumină

Să nu mă strivesc

De-orizontul opac.

Pasărea roşie-n zbor

Ameţită de-azur, de privelişti

Nu vede zidul.

În ceasul bucuriei supreme de-acum

Mă pândeşte, probabil, infarctul —

Sinuciderea prin fericire.

81

ANA DIN ZID

Locuiam într-o rază de-amiază.

Preabuna lumină captivă m-a prins.

Pe jgheabul de aur trăiam mai frumoasă

Fără să ştiu că doar visul m-a-nvins.

Nu vedeam arbori nici iarbă nici oameni —

Doar mâinile lui le simţeam construind,

Palmele lui mângâindu-mă încă

Şi ochii lui reci lăcrimând.

Nu-mi dădeam seama că viaţa-mi rămâne

Tunel luminos prin care alunec,

Nici că m-apropii de-o rază de pară

Şi orbitor mă întunec.

82

BROASCA ŢESTOASĂ

Împărăţia fabuloasă a plantelor

Ce-a stăpânit prin milenii pământul

Se retrage în faţa deşertului

Cotropitoarelor ziduri.

Implacabilă piatra

Striveşte seminţele

Sub paşii-i hipnotici

De broască ţestoasă.

Lujer subţire cu floarea în vis

Blândul meu trup mai rămâne

Deschis sub orgia

Razelor fragede.

Răsculată pădure

Cu frunzele-nchise în muguri

Nervii îmi freamătă până departe

În germenii visului incandescent.

Din sălbatica muzică

Neauzită a unor striviri interioare

Creşte cristalul înfrângerii

Şi-n carnea de scoică a trupului meu.

Prin vegetaţii lăuntrice

Răcoarea pustiului.

Vindecat e de viaţă

Şi veşnic de-acum

Numai zidul.

83

IARBA PRIVIRII

Cât e ziua clădesc, bucuros şi stăpân.

Noaptea m-absoarbe mai rar şi aştept

Potrivnicul zeu să pălească sub sfintele-mi mâini

De-ar fi să-mi ajungă bătăile inimii-n piept.

Să-mi ajungă doar sângele, lacrima

Pentru mortar, pentru var să îl sting,

Să nu-ncapă boala în mintea, în carnea

Şi-n oasele mele să pot să înving.

Ochii păstreze la urmă o rază curată

Deschisă în flori şi-n fântâni pentru când

Voi fi devorat de construcţia mea

Lumea s-o văd înflorind, înflorind.

Şi-un mugur de umbră trezească-se gând

Sub pleoapa căzută, sub mâna de vreasc

Să nu-i fie secetă inimii singure

Când oile iarba privirii o pasc.

84

PE VALEA TRĂITEI LUMINI

Înaintează iar toamna pe fluviul

Sângelui — adânc rămuros —

Ca un aer aprins de-agonie.

Pe valea trăitei lumini

Umbrele urcă în frunzele

Însângerate de dor.

Răcoarea cu seară învăluie

Coroana copacului.

Mai pâlpâie-n noaptea pustiului

Doar flacăra intimă

Blând ocrotită în muguri dorminzi.

Lacrima celui învins

Sarea sporeşte şi zbuciumul mărilor

În patria rece a timpului.

85

TRANSPARENŢA ZILEI

Prin aerul greu de miracole

Bătrân trec şi singur

Spre zbuciumul mării la ţărmul final

Cu pasărea morţii pe umăr.

Doar muzica visului neîmplinit

Mai poate străbate de-acum

Transparenţa de lacrimă

A zilei ucise, ce-am fost.

86

CU OCHII DESCHIŞI

Mai am doar răgazul

Unei vieţi de o clipă-ntr-o rază.

Blinda lumină mă-ngăduie

S-alunec pe jgheabul pierzaniei

Cu ochii deschişi.

Din zariştea pură a morţii

Privesc cu tandreţe-nserarea

Unor lucruri bolnave de singurătate

Şi sufăr că n-am apucat să le mângâi.

Trăiesc doar răgazul căderii

Petalei desprinse de vânt.

Deşertul nimicului cotropitor

Cutremură firea

Mea de vulcan liniştit.

Un sâmbur de lavă în creştere

Sporeşte speranţa deschiderii

Spre-un nou anotimp de-nceput.

87

EXIL

Gândul flămând mai cutreieră

Ţara miresmelor fără de moarte

Ale florilor neînflorite de care

Anotimpul ce sunt n-are parte.

Cât este ziua de mare şi noaptea de grea

Universul surpat mă apasă,

Închis, fără zboruri, în trupul bătrân

Sufletu-mi nu se mai simte acasă.

88

ANA

M-a-mbrăţişat spulberându-se —

Trandafir scuturat de-un vârtej.

Petalele zboară prin aer dar nu se încheagă

Niciodată la loc floarea moartă, pe vrej.

A rămas imprimată în mine

Ca viaţa-ntr-un sâmbur căzut în pământ.

O va povesti viitoarea tulpină a timpului

Pe treptele frunzelor-zile urcând.

89

MEŞTERUL

Până la brâu în nămolul de aur

Depus pe sub zile de fluturii arşi

Înaintează-ntr-un nor de Sirene.

Păpădiile stelelor cern, încă-i cern

Sămânţa luminii pe creştet.

Sub streaşină lumii, cioplită

Din propriul trunchi, sângerează

Florile până la lacrimi.

Greu se mai vindecă lemnul de alb.

Aleargă nebun peste plaja de sâmburi

Ce n-au încolţit, fără vină.

Îi flutură părul, în flăcări, pe zare —

Steag dureroasei victorii.

Ochiul sălbatic şi tandru

Păstrează răcoarea stelară

A pădurilor pure dintâi.

Adunată în sine construcţia

Ne luminează absentă.

Manole privind-o alunecă-ncet

Dintre lucruri supuse şi flori

Spre o mare, a lui, interioară.

90

PASĂRE OARBĂ ÎN ZBOR

Spulberatele arderi

Din galaxiile stinse în noi

Răbufnesc doar în vis.

O lumină albastră şi rece

Flutură voal de mireasă

Pe trupul de abur al Anei pierdute

Ce încă mă caută înlăcrimată

Prin vieţile altora.

Sub tălpile mele rănite

De călător înrobit de-o himeră

Drumul s-a rupt de o viaţă.

Într-o lentă cădere trăiesc

În penumbra învinşilor.

Şi ea mă mai caută încă

Prin vieţile altora.

A ajuns ca o floare pierdută în vastul deşert

Al singurătăţilor fără ieşire.

Cu înverşunare de înger mă caută.

Nisipul furtunilor sterpe prin care-a trecut

I s-a imprimat în petala obrajilor.

Dar privirea-i mirată că nu mă-ntâlneşte

Luminează şi-acum de prin vis ca o rază.

De lujerul ei de-aş putea să ma prind,

De raza drumului ei încă viu

De-aş fi luminat îndeajuns

Aş mai rămâne o vreme deasupra.

91

Dar trupul din care-am căzut

Într-o seară impară a lumii

S-a eliberat de cenuşa stelară

A vetrei ce-am fost.

Sunt inconsistent ca un nor

Plutind fără ţintă deasupra deşertului.

Ana mai trece prin mine strigându-mă

Dar nu mă zăreşte. Nu mă zăreşte.

Prin vieţile altora, caută, caută

Urmele mele de zeu şi-o deplâng.

Îmi caută aura nu înserarea,

Zborul mi-l caută-n raza ce-am fost.

Şi nu recunoaşte în pulbere

Fulgerul rece din trupu-mi bătrân.

Am vrut s-o ajung, s-o opresc, dar în zbor

Aripile mele prea grele s~au frânt.

Sunt înger căzut şi izvor de tăcere

Ce stinge-n raspântie setea învinsului.

Ochi blestemat să rămână deschis

Lăcrimând către cer din pământ.

O văd rătăcită de rază

Departe de strigătul meu —

Pasăre oarbă în zbor

Pierdută-n furtună deasupra oceanului

92

E ATÂT DE TÂRZIU

Sub marele arbor al vieţii

E atât de târziu.

Nici un fruct, nici o frunză

Nu cade sub mugurii plânşi

Înfăşaţi de acum în căldura

Unor lacrimi de gheaţă.

93

IEŞIREA DIN TIMP

Trecut-am prin vămile umbrei,

Prin ceaţa-ndoielii-am pătruns

Dar iată că vraja se stinge

În taina seminţelor fără apus.

Trăi-voi curând marea linişte vie

A sâmburelui prea adormit să îl doară

Trecerea, viscolul lumii, pustiul

Somnului veşnic şi frigul de-afară.

94

LUMINA ÎNVINSĂ

N-o să mai fiu

Decât adiere firavă prin lucruri.

Umbra mea blândă ar vrea

Să nu năvăliţi nechemaţi

În altarul singurătăţii ce-am fost.

Sa nu pipăiţi cu buricele umede

Răbdătoarele ziduri.

Dar vă văd cum săpaţi de pe-acum

Cu unghia în tencuială

Numele văditei cruzimi

Până în carnea jertfită a Anei.

Îmi răzuiţi de pe-albastra retină

A ferestrelor mult prea mirate

Lumina învinsă.

Mă cutremur de-această atingere

Până-n străfunduri

La rădăcina izvoarelor.

95

ZBORUL

Cu nemăsurată migală

Se pregătise Manole să zboare —

După-un veac de surpări a învins verticala

Şi s-a-nălţat pe turle în picioare.

Florile scunde şi brazii

Aşteptau umbra lui să plutească

Deasupra amiezii uimindu-i

Pe cei care n-au reuşit să mai crească.

Şi-o clipă a fost însuşi zborul

În cer suspendat ce ignoră

Căderea şi sfânt curcubeul

Durerii din tragica oră.

96

VIORILE UMBREI

Umbra amintirii îşi trece

Răcoarea stufoasă prin noi

Peste nămolul seninului, blând.

Din tezaurul vârstelor în spulberare

Rămâne doar flacăra zborului

Ce se repetă în gând.

97

CE RĂMÂNE

Pietrele în somn îmbrăţişate

Cu trupul greu, de vis învins

Şi aerul de fluturi ce desparte

De noi tăcerea lor de sfinx.

Cât zbucium ofilit sub toamnă

În ochiul se decade-n contemplare.

Furnicile cărările înseamnă,

Cocorii tulbură albastrul a plecare.

În ziduri urcă apa şi surparea,

Cari aprigi rod în taină lemnul —

Fântâna doar nemuritoarea

Rămâne limpede şi-ndemnul

Transcris cu inima, stăpâna,

Îîn ceasul dureros, în piatră.

Câinii timpului ling mâna

Celui ce trece — nu-l mai latră.

98

PE ARIPI DE AER

Pe aripi de aer i-alunecă trupul în vid

Dar rămâne în urmă-i un om —

Construit pentru rod de lumină,

Un spirit statornic de pom.

Ofilitele-i ramuri au liniştea ce li se cade

Rostul a fost împlinit.

Clădea zi şi noapte speranţei arcade —

Fântâna-i solară ne-adapă din mit.

99

CUPRINS

SUBURBIILE VISULUI

Pietrele sâmburi 6

Părinţii aproape abstracţi 7

Marele Mugur 8

Adiere lăuntrică 9

Alunecarea spre roşu 10

Când busola visează 11

Era nevoie de o Ană 12

Zodia cumpenei 13

Înţelepciunea-gâde 14

Rana perpetuă 16

Sămânţa luminii 17

Filonul 18

PROBA REALULUI

Legământ de început 20

Limite 21

În aerul indiferenţei 22

Singurătatea lui Manole 23

Fiinţa neterminată 24

În aerul de păsări 25

Vega 26

În vârtejul schimbării 27

Haina de lucru a lumii 28

Zbor interior 29

Statuia unui cântec 30

Prins în razele de aur 31

Ofensiva seminţelor 32

Zarişte veche 33

Ana, când se apropie 34

Mult mai deplin 36

În pânza iluziei 37

O dâră subţire de sânge 38

Nisip şi seminţe 39

Străina 40

Vânătoare 41

Surpare, în vis 42

Naşterea fiului 43

Trena de umbre 44

100

Sub lupa secundei oprite 45

Ştafeta 46

Muguri dorminzi 47

Developare 48

Rătăcire-n oglinzi paralele 49

Îmbolnăvirea de cercuri 50

Sub pasărea stea 51

Taina florilor perfecte 52

Rugă păgână 53

Flacăra singură 54

Orele vii 55

Vulcani domestici 56

Până când visul se ţese 57

Declinul fertil 58

Prin miezul viu al timpului sălbatic 59

Ziditorul 60

IEŞIREA DIN TIMP

Pe piaţa speranţei 62

Apele fără întoarcere 63

Atingerea ierbii 64

Foamea multiplă 65

1. Balans 65 2. Focuri adinei 66 3. Lupii pustiului 67 4. Capcana 68 5. Saltul în gol 69 6. Golgota 70 7. Fără vină 71 8. Buretele vieţii 72 9. Zborul final 73 10.Durerea-nfloririlor fără răspuns 74

11.Rătăciri abstracte 75

Clipa de fosfor 76

Părinţii 77

Soarele înjunghiat 78

Pasărea roşie 80

Ana din zid 81

Broasca ţestoasă 82

Iarba privirii 83

Pe valea trăitei lumini 84

Transparenţa zilei 85

Cu ochii deschişi 86

Exil 87

101

Ana 88

Meşterul 89

Pasare oarbă în zbor 90

E atât de târziu 92

Ieşirea din timp 93

Lumina învinsă 94

Zborul 95

Viorile umbrei 96

Ce rămâne 97

Pe aripi de aer 98

102

DE ACELAŞI AUTOR:

La poarta pietrelor (versuri)

Editura Dacia, 1972

Desprinderea fiului (versuri)

Editura Albatros, 1976

Vina (roman)

Premiul pentru proză al Uniunii Tineretului Comunist

Editura Albatros, 1980.