Tratamentecodru Si Crang

TEMA LUCRĂRII

ANDREI ANA - Tratamente în regim de codru şi crâng

Cuprins

I. ARGUMENT

II. CUPRINSUL PROPRIU-ZIS

a. TRATAMENTE ÎN REGIMUL CODRU

b. TRATAMENTE ÎN REGIMUL CRÂNG

c. LUCRĂRI SPECIALE DE CONSERVARE

d. CONVERSIUNEA ŞI TRANSFORMAREA

III. BIBLIOGRAFIE

IV. ANEXE

2


ARGUMENT

Modul în care se aplică tăierea unui arboret în rând de exploatare

se numeşte tratament.

Pădurile supuse unui regim se pot exploata prin tăieri localizate sau

prin tăieri împrăştiate. În funcţie de aceasta, regenerarea lor se poate

asigura în teren descoperit ori la adăpostul arboretului matern sau al

celui vecin. De aceea, prin tratament se înţelege modul special cum se

regenerează arboretele în cadrul unui anumit regim.

La alegerea unui tratament se are în vedere tratamentul special,

capacitatea de regenerare a acesteia, condiţiile staţionale în care aceasta

vegetează , dar şi considerente economice.

În funcţie de aceasta se stabilesc numărul şi durata tăierilor,

periodicitatea şi intensitatea lor, sensul în care se înaintează an de an cu

tăierile, epocile în care se execută tăierile şi termenele în care se poate

scoate materialul lemnos exploatat.

În produsele de codru se aplică următoarele tratamente: codru cu

tăieri rase, codru cu tăieri succesive, codru cu tăieri progresive şi codru

cu tăieri grădinărite.

La tratamentul tăierilor rase, recoltarea arboretelui bătrân de pe

suprafaţa de regenerat se face într-o singură repriză. Aceste tăieri se

aplică în pădurile pure de molid sau în cele amestecate în care molidul

ocupă 80%. Din suprafaţă.

În cadrul tratamentului tăierilor succesive arboretul de pe o

anumită suprafaţă se recoltează în două sau în trei etape eşalonate la

intervale de timp diferite.

La tăierile progresive arboretul de exploatat nu se răreşte uniform,

ci se extrage în mod grupat din acele puncte unde există seminţiş

instalat, care trebuie pus în lumină.

3


Posibilitatea anuală într-o pădure grădinărită se realizează prin

recoltarea de arbori răspândiţi pe o mare parte din suprafaţa unităţii de

producţie, de unde şi caracterul acestui tratament de tăieri împrăştiate.

În pădurile de crâng se aplică următoarele tratamente: crângul

simplu, crângul cu tăieri în scaun, crângul cu rezerve. Tratamentul

crângului simplu constă în tăierea arborilor de pe o suprafaţă, numită

parchet. Se face o singură tăiere ce se execută în timpul sezonului de

repaus vegetativ. La tratamentul crângului cu tăieri în scaun, tăierea

arborilor se face de la o anumită înălţime de la sol.

Tratamentul crângului cu rezerve este considerat ca o stare

intermediară şi constă în tăierea arborilor de pe parchetul anual, cu

lăsarea a 50….100 exemplare la ha.

Pentru pădurile ocrotite în care nu este admisă sau posibilă

recoltarea de produse principale se preconizează lucrări de conservare

(lucrări de igienă, regenerare naturală).

Având în vedere dezavantajele regimului crâng la noi este

frecventă trecerea arboretelor supuse acestui regim la regimul de codru

(conversiune) şi trecerea unei păduri de la un tratament la altul fără

schimbarea regimului de cultură (transformarea).

4


CONŢINUTUL PROPRIU ZIS

I. TRATAMENTE ÎN REGIMUL CODRU

1. Tratamente cu regenerare pe teren descoperit (cu tăieri

rase)

Se caracterizează prin aceea că arboretul bătrân, ajuns la

exploatabilitate, se înlătură dintr-o dată printr-o tăiere, de pe o

anumită suprafaţă, regenerarea pădurii urmând să se realizeze, deci,

in teren complet descoperit, în aceste condiţii, regenerarea naturală

a suprafeţei respective poate avea loc numai parţial, din seminţele

căzute din arboretul bătrân alăturat, iar noua generaţie nu

beneficiază de adăpostul acoperişului matern, în cele mai multe

cazuri instalarea noii generaţii se execută prin semnături sau plantaţii

(regenerare artificială), deoarece regenerarea naturală nu mai este

posibilă. Exploatarea arboretului ajuns la exploatabilitate şi

instalarea unei noi generaţii în locul celei bătrâne (regenerarea)

nu au loc, deci, simultan pe aceeaşi suprafaţă, decât în cazul în

care se foloseşte regenerarea naturală. Este necesar însă ca, pe

orice cale s-ar realiza regenerarea, aceasta să aibă loc cât mai

curând după exploatarea arboretului bătrân pentru ca solul să nu se

degradeze şi să nu se acopere de vegetaţie erbacee sau arbustivă,

îngreunând condiţiile de instalare şi dezvoltare a noii generaţii.

Condiţiile de regenerare sunt determinate, între altele de mărimea

suprafeţei exploatate: cu cât suprafaţa este mai mare cu atât

regenerarea se obţine mai greu, deoarece influenţa laterală favorabilă

a pădurii se resimte pe o cotă parte din ce în ce mai mică.

În ceea ce priveşte exploatarea, tratamentele cu regenerare pe

teren descoperit oferă condiţiile cele mai avantajoase, implicând

tăierile cele mai simplu de executat, cele mai concentrate şi mai

5


puţin costisitoare. Suprafaţa de pădure de pe care se extrage printr-

o singură tăiere rasă, unică, tot materialul lemnos, reprezentând

posibilitatea anuală a unităţii de producţie respective se numeşte

parchet.

În viitor se prevede restrângerea la maximum a tăierilor rase,

acestea urmând să se aplice numai acolo unde nu este posibilă

regenerarea sub adăpost sau în condiţii cu totul speciale şi anume:

- în păduri pure de molid sau în care proporţia acesteia este de

cel puţin 0,8%;

- în pădurile de salcâm, plopi euroamericani, salcie;

- în pădurile slab productive, care se înlocuiesc cu specii mai

valoroase; în arboretele puternic afectate de calamităţi;

- în păduri de crâng din zona de câmpie şi coline care se

regenerează din lăstari.

În funcţie de mărimea şi de forma parchetelor, precum şi de

modul de regenerare se deosebesc:

- tăieri rase pe parchete cu regenerare artificială;

- tăieri rase în benzi cu regenerare naturală.

Tratamentul tăierilor rase, pe parchete cu regenerare

artificială, în cadrul acestui tratament, tăierea propriu-zisă este

relativ simplă, nu pune probleme tehnice complicate; se taie

deodată, la rând cu toţi arborii de pe suprafaţa respectivă, care a

fost în prealabil delimitată, nefiind necesară marcarea arborilor de

extras. Arboretul care rezultă în fiecare parchet este echien şi

regulat, monoetajat şi cu închidere pe orizontală.

Posibilitatea P se stabileşte pe suprafaţă şi rezultă din împărţirea

suprafeţei S a unităţii de producţie la numărul N al anilor din ciclu

de producţie:

P =

6


In aplicarea acestor tăieri este necesar să se studieze cu

atenţie, problemele privind mărimea şi forma parchetelor,

aşezarea lor în timp şi spaţiu. Nu se amplasează un nou parchet

lângă cel vechi, până când pe acesta nu s-a obţinut regenerarea

şi nu s-a realizat starea de masiv, ceea ce este avantajos şi pentru

prevenirea atacului insectei Hilobius abietis.

Mărimea maximă a unui parchet cu tăieri rase este de 3 ha

pentru pădurile din grupa I şi arboretele pure de molid şi de 5 ha

pentru cele din grupa a II-a . In realizarea succesiunii tăierilor trebuie

să se aibă în vedere şi posibilitatea de scos-apropiat şi transport al

materialului lemnos, în regiunea de munte, stabilirea mărimii, a

formei şi a succesiunilor parchetelor este dificilă, deoarece

armonizarea tuturor cerinţelor arătate se realizează greu.

Ca regulă generală, tăierile înaintează de jos în lungul unei

văi principale, iar parchetele sunt aşezate cu latura mică pe o

parte şi pe alta a văii, la drumul de scoatere, în felul acesta se pot

organiza în bune condiţii lucrările de exploatare şi mai ales,

colectarea materialului lemnos, rezolvându-se parţial problema

apărării împotriva vântului, care bate obişnuit din amonte (Fig. 1.)

Avându-se în vedere dezavantajele care rezultă pentru

silvicultură, tratamentul tăierilor rase pe parchete se aplică numai pe

22% din întinderea pădurilor de codru, în arboretele de molid sau în

care proporţia acestuia este de cel puţin 75%, situate în locuri

greu accesibile, unde căile de transport sunt insuficiente,

manifestându-se o deosebită grijă faţă de aspectele silvicultura ale

acestuia, oricât de puţin evoluat ar fi el faţă de alte tratamente.

Tratamentul tăierilor rase în benzi, în acest caz,

parchetele au forma unor fâşii dreptunghiulare (cu lăţimea foarte

mică) numite benzi. Importantă pentru regenerare este stabilirea

acestor benzi, în staţiunile favorabile, pe versanţii umbriţi şi în

cazul speciilor care au nevoie de mai puţin adăpost, lăţimea benzii

poate atinge 70-80 m, dar în mod obişnuit este de 30-40 m (1-2

înălţimi de arborele).

7


Bazându-se pe sămânţa adusă din arboretul matur alăturat,

regenerarea benzii se poate realiza numai în cazul speciilor cu

sămânţă uşoară, aripată (molid, pin) şi este favorizată de

înaintarea tăierilor contra vântului dominant şi de adăpostul lateral

oferit de pădurea bătrână. Condiţiile cele mai bune de regenerare se

realizează atunci când benzile sunt orientate pe direcţia est-vest.

Tăierile trebuie să înainteze de la nord la sud, în cazul staţiunilor mai

uscate şi călduroase şi de la sud la nord, în cazul, staţiunilor umede şi

reci.

După modul de executare a tăierilor se disting: tăieri rase în

benzi alăturate, în benzi alterne şi în benzi la margine de masiv.

Tăierile rase în benzi alăturate, în cazul tăierilor rase în benzi,

unitatea de producţie nu se mai împarte în suprafeţe periodice. Se

constituie aşa-numite blocuri de tăieri, formate din grupuri de

protecţie sau înşiruiri de tăieri care au margini capabile să protejeze

arboretul matur alăturat contra vântului dominant, periculos (fig.2).

Benzile se execută numai într-un ani de fructificare; nu se trece

la tăierea benzii alăturate decât după ce banda anterioară a fost

complet regenerată. De aceea, în cazul când fructificaţia abundentă

are loc la 3-5 ani, se lasă un interval de 4-6 ani între tăierea unei

benzi şi a celei alăturate, în anii dintre fructificaţii se pot renunţa la

realizarea posibilităţilor sau se recurge la regenerarea artificială a

benzilor prin semănat direct sau prin plantat.

În molidişurile din bazinele de interes hidrogenetic această

variantă de tăieri reprezintă o soluţie corespunzătoare, cu condiţia

să se ia măsuri din timp pentru constituirea marginilor de masiv

rezistent la vânt.

Tăieri rase în benzi alterne (culise), în această variantă, benzile

tăiate anual alternează cu benzi lăsate neexploatate, fapt pentru

care primele poartă şi denumirea de culise (fig.3). în primul rând

de benzi regenerarea naturală se obţine mai uşor şi mai complet,

întrucât însămânţarea se produce din ambele fâşii netăiate.

Regenerarea celui de-al doilea rând de benzi urmează să aibă loc

8


sub masiv. Datorită expunerii la doborâturi de vânt a benzilor

netăiate, această variantă nu se poate aplica în molidişuri, dar este

indicată în arborele de pin. Tăierile rase în benzi la margine de masiv

se deosebesc de tăierile în benzi alăturate numai prin aceea că

benzile înaintează la marginea exterioară a arboretului spre interior

şi că sunt foarte lungi şi înguste, până la 1/2 din înălţimea arborilor

(fig. 4). tăierile T înaintează contra vântului periculos V sau acţiunii

directe a soarelui; se execută în anii de fructificaţii şi numai după ce

banda anterioară a fost complet regenerată. Exploatarea este însă

foarte dificilă.

2. Tratamente cu regenerare sub masiv

Se caracterizează prin faptul că noua generaţie se

instalează şi se dezvoltă în microclimatul creat de arboretul bătrân;

acest microclimat se poate modifica continuu, în funcţie de nevoile

seminţişului prin recoltarea repetată, la anumite intervale, a unei

părţi din arborii pe picior. Prin aceste tratamente se urmăreşte,

aşadar, regenerarea naturală, întrucât seminţişurile se instalează şi

se dezvoltă sub adăpostul parţial al arboretului bătrân, este necesar

să se aibă în vedere ritmul de sporire a cerinţelor faţă de lumină a

speciilor componente, pe măsură ce acestea înaintează în vârstă,

precum şi obişnuirea treptată a seminţişurilor cu condiţiile ecologice

care însoţesc deschiderea treptată a masivului. Aceste condiţii

constituie o treaptă intermediară între condiţiile din arboretele cu

consistenţă plină şi în condiţiile de pe suprafeţele lipsite de vegetaţie

forestieră.

Prin întreruperea coronamentului arboretului bătrân pătrunde

mai multă lumină, căldură şi apă la sol. Ca urmare a sporului de

căldură şi apă care se înregistrează la nivelul solului, se dezvoltă

microorganismele şi are loc o descompunere mai activă a păturii

moarte şi a humusului brut. Efectul conjugat al acestor noi condiţii

ecologice constă în favorizarea germinaţiei seminţelor şi a dezvoltării

9


seminţişului instalat.

Prin rărirea moderată a arboretului bătrân se stimulează

fructificarea arborilor rămaşi, constituiţi din specii valoroase, a căror

participare este dorită în componenţa viitorului arboret, deoarece

coroanele acestor arbori vor primi lumină din toate părţile. Dacă

rărirea arboretelui este prea puternică, primează însă efectele

negative; se intensifică vântul, evaporarea şi transpiraţia, apare

pericolul arşiţei şi al îngheţurilor târzii, care creează condiţii pentru

înierbarea şi înţelenirea solului. Acoperişul pârtia al arboretelui

bătrân apără seminţişul împotriva uscăciunii a îngheţului, împiedică

dezvoltarea buruienilor şi arbuştilor care ar concura seminţişul,

reduce extremele de temperatură, împiedicând încălzirea prea mare

a tinerelor plante. Dezavantajele sunt mai mari însă în ceea ce

priveşte executarea exploatărilor; faţă de tratamentele cu

regenerare în teren descoperit exploatările sunt mai greu de

organizat şi executat, mecanizarea lucrărilor întâmpină mai multe

dificultăţi.

După modul cum se răreşte arboretul matern şi cum

decurge exploatarea, tratamentul cu regenerare sub adăpost se

împart în: tratamente cu tăieri repetate

- tratamentul tăierilor succesive (uniforme); tratamentul

tăierilor progresive (în ochiuri); tratamentul tăierilor cvasigrădinărite şi

tratamentul cu tăieri continuu - codru grădinărit.

Tratamentul tăierilor succesive (uniforme) constă în

recoltarea succesivă, în mai multe etape, a arboretului bătrân,

extragerile fiind mai mult sau mai puţin uniforme. Se revine pe

aceeaşi suprafaţă la intervale care variază în funcţie de

dezvoltarea seminţişului instalat.

Tratamentul cuprinde trei feluri de tăieri, prin care se ridică succesiv

materialul lemnos de pe o anumită suprafaţă, şi anume (fig. 5): tăierea

de însămânţare; tăierile de punere în lumină (de dezvoltare a

seminţişului); tăierea definitivă. Prin fiecare din aceste tăieri se

urmăresc atât recoltarea posibilităţi! anuale prevăzute de

10


amenajament, cât şi producerea regenerării naturale.

Uneori, în arboretele în care nu s-au efectuat la timp tăieri de

îngrijire, iar solul şi arboretul nu sunt pregătite pentru regenerare,

se execută cu 5-10 ani înaintea tăierii de însămânţare, o tăiere

preparatorie. Prin această tăiere, care are caracterul unei rărituri

ceva mai intense (10-25% din volum), se scot speciile şi indivizii

mai puţin valoroşi, a căror prezenţă în viitorul arboret nu este de

dorit, se pregătesc arborii rămaşi pentru fructificaţie şi solul pentru

a primi sămânţa; în plus, arborii se vor obişnui treptat să reziste

acţiunii vântului. Se extrag de asemenea, arborii uscaţi, defectuoşi,

atacaţi, în mod obişnuit, ultimele rărituri se preocupa însă şi de

viitoarea regenerare şi în acest caz, tăierea preparatorie nu mai

este necesară.

Tăierea de însămânţare urmăreşte ca, o dată cu recoltarea

posibilităţii anuale, să creeze condiţii prielnice pentru germinarea

seminţelor şi dezvoltarea semintişului, asigurând căldura, umiditatea

şi lumina necesare puieţilor. Ea se execută într-un an de fructificaţie

la specia de valoare sau dacă semintişurile sunt viabile, în anul

următor fructificaţiei.

Intensitatea extragerilor prin tăierea de însămânţare este

condiţionată de gradul de închidere a coronamentului, de

temperamentul speciilor de regenerat şi de condiţiile staţionale,

consistenţa putându-se reduce până la 0,5 în condiţiile unui arboret

compus din specii de lumină, pe versanţii umbriţi, cu exces de

umiditate şi deficit de căldură, şi până la 0,7 la specii de umbră, pe

versanţii însoriţi, sau de unde există tendinţa de înţelenire.

Prin tăierea de însămânţare se extrag, în primul rând, arborii

cu coroana dezvoltată, pentru a nu se deteriora semintişul cu ocazia

exploatării; se extrag speciile sau ecotipurile nedorite, arborii

defectuoşi, cei din plafonul inferior şi, în special, subarboretul şi

semintişul preexistent neutilizabil, pentru a se permite accesul luminii

şi al căldurii la sol. Se păstrează însă semintişul preexistent

utilizabil.

11


Tăierea de însămânţare se execută cât mai uniform pe

întreaga suprafaţă, pentru ca însămânţarea să aibă loc în mod

egal.

Tăierea de punere în lumină (de luminare) se execută atunci

când semintişul instalat începe să fie stânjenit de adăpostul

arboretului matern, în special din cauza lipsei de lumină, necesară

în cantitate din ce în ce mai mare, pe măsură ce semintişul se

dezvoltă. Ea constă în rărirea şi mai puternică a arboretului bătrân

şi trebuie să aibă în vedere atât nevoia sporită de lumină a

semintişului, cât şi necesitatea protecţiei lui împotriva secetei, a

insolaţiei, a îngheţului şi a păturii vii.

În pădurile de protecţie a solului, intensitatea răririi se

stabileşte avându-se în vedere posibilitatea semintişului de a

prelua funcţiile de protecţie ale vechiului arboret. Se extrag, în

primul rând, arborii cu coroane mari, deoarece cu cât vor fi extraşi

mai târziu, cu atât vor prejudicia semintişul prin umbrire şi prin

degradarea lui cu ocazia recoltării şi a colectării materialului

lemnos.

Tăierea de luminare, prin care se scot 20-40% din volumul

lemnos, nu trebuie să scadă consistenţa sub 0,4-0,2. Ea nu mai

poate fi uniformă pe întreaga suprafaţă, deoarece trebuie să se

execute în funcţie de starea regenerării, de necesităţile dezvoltării

fiecărei grupe de semintişuri; se aplică după 3-7 ani, de la tăierea de

însămânţare.

La speciile de umbră (brad, fag) şi în arboretele din grupa I se

pot aplica, la nevoie 2-3 tăieri de punere treptată în lumină a

semintişurilor.

Tăierea definitivă are scopul de a recolta şi ultimii arbori

exploatabili. Ea se execută în momentul când cel puţin 0,8 din

suprafaţa respectivă a fost uniform regenerată, iar seminţişul a

ajuns la independenţă biologică (fig. 6). întârzierea în aplicarea

acestei tăieri împiedică dezvoltarea normală a seminţişurilor şi

provoacă distrugeri importante, cu ocazia exploatării.

12


Uneori, când s-a obţinut de la început o bună însămânţare şi

caracteristicile bioecologice ale speciilor permit, nu se mai aplică

tăierea de luminare, ci se trece direct la tăierea definitivă. Tăierile

succesive sunt indicate, în special, la regenerarea brădetelor, a

făgetelor, a brădeto-făgetelor, a unor amestecuri de răşinoase cu

fag. Ele nu se aplică în şleauri, stejăretele şi molidişuri pure. în

şleauri, aplicarea acestui tratament duce la eliminarea stejarului şi a

gorunului de către carpen, tei, jugastru, iar în arboretele de

molid, tei, jugastru, iar în arboretele de molid rărirea treptată a

arboretului creează condiţii favorabile doborâturilor de vânt.

Tratamentul tăierilor progresive (în ochiuri) este tot un

tratament cu tăieri repetate şi cu regenerare sub adăpost. El se

deosebeşte de tăierile succesive prin caracterul neuniform al tăierilor,

extragerea arborilor în mod grupat, formând ochiuri, şi prin faptul că

ţine mai bine seama de mersul şi de nevoile regenerării în fiecare

punct (fig. 7).

Primele tăieri nu urmăresc să provoace însămânţarea cât mai

uniform pe întreaga suprafaţă, ca la tăierile succesive. Ele au drept

scop să creeze condiţiile necesare în diferite puncte, şi anume

numai a acelora care pot servi regenerării (semintişuri preexistente

utilizabile).

În acest scop se răreşte sau se îndepărtează complet, printr-o

tăiere unică, arboretul, prin extragerea unui număr mic de arbori

de deasupra punctelor unde s-a instalat semintişul. Dacă nu există

suficiente punte de semintişuri preexistente instalate, care au

nevoie de mai multă căldură şi lumină, pentru a recolta posibilitatea

anuală stabilită de volum, se creează noi ochiuri. Aceste tăieri se

numesc tăieri de deschidere a ochiurilor.

Extragerea arborilor de deasupra semintişurilor preexistente

prezintă caracterul tăierilor de luminare din cadrul tăierilor succesive,

iar tăierile din ochiurile nou-create au caracter de tăieri de

însămânţare. Diametrul ochiurilor nou-create este cuprins între o

jumătate până la o dată şi jumătate din înălţimea arboretului.

13


Intensitatea răririi şi număr de ochiuri depinde de caracteristicile

bio-ecologice şi în special de temperamentul speciilor de regenerat,

de periodicitatea fructificaţiei, de condiţiile stationale, de condiţiile de

exploatare, de posibilitatea anuală.

Ochiurile trebuie să fie suficient de depărtate între ele, pentru

ca în fiecare ochi procesul de regenerare să se desfăşoare

independent, între ochiuri trebuie să rămână spaţii cu arboret

intact unde nu se urmăreşte în prima etapă regenerarea naturală,

pentru ca prin aceste spaţii să se poată materialul, în acest scop, pe

terenuri înclinate, primele ochiuri se deschid înspre culme şi

coboară treptat spre vale.

Mărimea, forma şi orientarea ochiurilor depind de

temperamentul speciei de bază de favorizat, de condiţiile stationale

şi de ţelul de gospodărire, în cazul speciilor de umbră, ochiurile sunt

mai mici, având diametrul până la 0,5 H (în care H este înălţimea

arboretului), iar în cazul celor de lumină diametrul poate atinge

l,5H; când există semintişuri preexistente suprafaţa ochiului poate

atinge 0,5 ha.

După câţiva ani, pe măsură ce sementişul preexistent sau cel

care s-a instalat în ochiurile create are nevoie de mai multă lumină

şi căldură şi nu mai are nevoie de adăpostul de sus sau lateral al

arboretului bătrân, se intervine cu alte tăieri, prin care se lărgesc

ochiurile iniţiale şi se dă semintişului mai multă lumină şi căldură.

Aceste tăieri se numesc tăieri de luminare şi lărgire a ochiurilor şi au

caracterul unor tăieri de însămânţare, rărindu-se o nouă bandă de

lăţimi variabile în marginea fertilă a ochiului, rărindu-se o nouă

bandă de lăţimi variabile, în marginea fertilă a ochiului; scoţându-se

concomitent exemplarele rămase în banda precedentă, unde s-a

instalat deja semintişul, ele au şi un caracter de luminare a

semintişului. Scoaterea ultimelor exemplare mature din această

bandă echivalează cu tăierea definitivă din cadrul tăierilor

succesive.

Lăţimea benzii în care se execută rărirea este în funcţie de

14


înălţimea medie a arboretului; la speciile de umbră sau cu

fructificaţie mai deasă, ori în condiţii staţionale mai puţin prielnice,

ea este aproximativ egală cu înălţimea arboretului; la speciile de

lumină sau cu fructificaţie mai rară, ori în condiţii staţionate mai

prielnice lăţimea benzii poate atinge 2-3H.

Concomitent cu lărgirea ochiurilor se pot executa şi tăieri de

creare a unor ochiuri în alte porţiuni ale arboretului, în funcţie de

nevoile de regenerării şi de volumul ce urmează a fi extras anual.

După ce s-au executat ultimele tăieri de lărgire rămân, totuşi,

între ochiuri porţiuni de arboret netăiate prin care s-a scos materialul

exploatat. Tăierea arborilor din aceste porţiuni, care este ultima

tăiere din cadrul tratamentului, în urma căreia ochiurile se

racordează, întreaga suprafaţă fiind regenerată, poartă numele de

tăiere de racordare.

Înainte de ultima tăiere se iau măsuri şi pentru regenerarea

suprafeţei dintre ochiuri. Dacă nu se poate obţine regenerarea

naturală ori semintişul este degradat prin lucrările de exploatare, se

execută regenerarea artificială sau completări, după caz.

In afară de tăierile menţionate, în cadrul tratamentului se mai

pot aplica şi tăieri pregătitoare, atunci când arboretul nu a fost

parcurs la timp cu tăieri de îngrijire şi nu este pregătit în vederea

regenerării.

În cuprinsul suprafeţei de regenerări supusă acestui tratament

se pot găsi, în acelaşi timp, unele suprafeţe în stadiul de

însămânţare, altele în stadiul de punere în lumină; în unele

suprafeţe, arboretul este complet îndepărtat după cum se găsesc şi

suprafeţe cu arboret intact.

Tăierile nu sunt eşalonate în timp la intervale dinainte stabilite;

ele revin de câte ori este nevoie şi au intensitate diferită, după cum o

cer condiţiile de instalare şi dezvoltare a semintişului. Timpul

necesar regenerării întregii suprafeţe periodice în rând este cuprins

între 15 şi 30 ani, obişnuit 20 de ani (egal cu o clasă de vârstă).

Tratamentul tăierilor progresive este un tratament intensiv şi

15


complex, care poate fi aplicat cu succes în majoritatea pădurilor

noastre, cu excepţia celor de molid pur. El este indicat pentru

molideto-brădete, molideto-făgete, amestecuri de răşinoase cu fag,

făgeto-gorunete, şleauri şi, în general, pentru arboretele de amestec,

oferind posibilitatea proporţionării acestora şi a favorizării speciilor de

lumină. De altfel, acest tratament a apărut din necesitatea de a da

posibilitatea speciilor de stejar să reziste în condiţiile tăierilor

repetate.

Tratamentul codrului grădinărit, în principiu, se aplică nu

numai pe o porţiune, ci întreaga unitate de producţie este în

permanenţă în curs de tăiere şi regenerare. De aceea este

tratamentul cu cele mai împrăştiate tăieri, care pune cele mai

grele probleme privind exploatarea pădurii, deoarece arborii se

extrag individual (rareori câteva exemplare într-un loc), în fiecare

an, până la realizarea posibilităţii stabilite pe volum.

În cadrul acestui tratament, regenerarea se apropie cel mai

mult de modul cum se produce ea în pădurile virgine; în golurile

create prin extragerea arborilor apreciaţi ca exploatabili are loc

regenerarea naturală. Tăierile fiind continue, iar procesul de

regenerare fiind permanent, nu mai poate fi vorba de o anumită

perioadă de regenerare, nici de suprafeţe periodice. Fiecare tăiere

este şi de regenerare şi de îngrijire, recoltându-se permanent atât

produse principale cât şi produse secundare.

Arboretele cărora li se aplică acest tratament au o structură

anumită, de tip grădinărit, caracterizată printr-o mare varietate de

vârste, grosimi şi înălţimi, pe orice porţiune a arboretului şi în mod

permanent (fig. 8). în aceste arborete nu se pot deosebi etaje de

vegetaţie şi nici fazele de dezvoltare colectivă. Ele fac parte din

categoria arboretelor neechiene şi neuniforme, de codru neregulat

(fig.7).

În aplicarea tratamentului se pot deosebi trei forme:

grădinăritul simplu (primitiv); grădinăritul cultural clasic (tipic);

grădinăritul concentrat.

16


Grădinăritul simplu constă în extragerea numai a arborilor ajunşi la

exploatabilitate, exprimată nu prin vârsta lor, ci prin anumite

dimensiuni; în cadrul acestei forme, silvicultorul nu se ocupă şi de

arborii din celelalte categorii de diametre şi înălţimi.

Grădinăritul cultural clasic (tipic) se preocupă concomitent atât

de extragerea arborilor exploatabili şi asigurarea regenerării, cât şi de

îngrijirea celorlalte categorii de arboret, prin tăieri de îngrijire pe

întreaga unitate de producţie.

În acest scop, arborii se împart, după înălţime şi grosime, întrei

clase: arbori mari, cei mai înalţi şi mai groşi, mai puţini, ieşiţi evident

deasupra celorlalţi, cu coroana scăldată în lumină şi care - din

acest motiv -înregistrează cele mai mari creşteri; arbori mijlocii, mai

numeroşi şi care formează un plafon aproape continuu; arbori mici,

care s-au instalat în golurile rămase în urma extragerii arborilor

mijlocii şi mari.

În cadrul acestui tratament, arborii mici rămân, de multe ori,

decenii întregi dominaţi, au creşterile reduse şi o bună parte din ei

dispar. Totuşi, la cei care vor primi lumină cu ocazia extragerilor

ulterioare se reactivează creşterea, iar unii pot ajunge, cu timpul,

arbori valoroşi, de mari dimensiuni.

Cu ocazia fiecărei extrageri se urmăreşte realizarea structurii

optime stabilită de amenajament, atât în ceea ce priveşte compoziţia,

cât şi repartizarea arborilor prin descreşterea continuă, la început mai

puternică apoi mai slabă, a numărului de arbori de la categoriile mici

de diametru la cele mari.

În realizarea posibilităţii, exprimată pe volum, ponderea cea mai

mare o au arborii de mari dimensiuni, exploatabili; se obţine însă şi

material subţire, ca urmare a tăierilor de îngrijire care se aplică

concomitent.

Exploatabilitatea, în codru grădinărit, se referă nu la întregul

arboret, ci la arboretele considerat individual; ea se exprimă nu prin

vârstă, ci prin diametrul arboretului exploatabil (diametrul ţel,

diametrul limită).

17


Pentru regenerarea naturală se folosesc toţi anii de fructificaţie;

mediul intern al pădurii se modifică foarte puţin cu ocazia extragerilor,

solul este permanent acoperit, ferit de înţelenire şi apt pentru

însămânţare. de aceea, cu toate prejudiciile cauzate semintişului de

tăierile continue, regenerarea naturală se obţine cu uşurinţă.

Condiţiile ecologice create favorizează totuşi speciile de umbră,

cum sunt bradul şi fagul; dacă nu se execută extrageri individuale

de arbori, ci pe mici buchete, se pot crea condiţii favorabile şi pentru

speciile de lumină. Exploatarea este extrem de dificilă, costisitoare şi

se poate realiza numai în condiţiile existenţei unei ample reţele de

drumuri.

Grădinăritul concentrat uşurează condiţiile de exploatare.

Pentru aceasta, unitatea de producţie se împarte, de obicei, în 5-10

părţi, numite cupoane, în fiecare an, tăierile se aplică într-un

singur cupon, trecând dintr-unul în altul, până când se revine iarăşi

în primul. Numărul de ani care trece până la revenirea în acelaşi

cupon este egal cu numărul cupoanelor şi se numeşte rotaţie. Cu

cât rotaţia este mai mare, cu atât posibilitatea anuală se recoltează

pe o suprafaţă mai mică, tăierile sunt mai concentrate, iar

exploatarea mai rentabilă.

Tratamentul tăierilor grădinărite este indicat pentru tipurile de

pădure productive din formaţiile brădetelor, molideto-brădetelor,

molideto-fagetelor, făgetelor, amestecurilor de răşinoase cu fag, care

sunt dotate cu drumuri suficiente; se impune însă, în primul rând, în

pădurile din grupa I, cu rol de protecţie deosebit. El este prevăzut a

se extinde în toate situaţiile unde condiţiile de arboret şi densitatea

de drumuri permit aceasta.

Deoarece, în prezent, în ţara noastră există puţine păduri cu

structura grădinărită realizată, se aplică mai des tăieri de

transformare spre grădinărit a unor arborete cu structură echienă,

relativ echienă sau natural-pluriene. Prin aceste tăieri se

urmăreşte realizarea unei structuri grădinărite a întregului

arboret, în arboretele exploatabile se extrag în primul rând arborii

18


sub care se află grupe de semintiş utilizabil şi se creează puncte

de regenerare noi; în restul arboretului se efectuează tăieri de

igienă sau rituri, în arboretele neexploatabile, tăierile au mai ales

caracterul unor tăieri de îngrijire, care însă vor urmări realizarea

unei structuri dimensionale şi de vârstă cât mai diferite.

Tratamentul tăierilor cvasigrădinărite (jardinatorii) este

intermediar între tăierile progresive şi tăierile grădinărite.

Pentru aplicarea tratamentului, unitatea de producţie se

împarte în două (sau trei) suprafeţe, fiecare suprafaţă urmând a fi

exploatabilă şi regenerată într-o perioadă mai lungă, de 30-60 ani.

Pe suprafaţa în când se deschid ochiuri uniform împrăştiate în

locurile în care există semintişuri preexistente unde nu există

semintişuri utilizabile şi trebuie să se deschidă ochiuri, acestea vor

avea caracterul unor tăieri de însămânţare sau preparatorii. Se

lasă timp îndelungat în picioare, uneori 30-40 ani, un număr de

arbori valoroşi, pentru a realiza creşteri maxime. Când se constată

că etajul mai tânăr este stânjenit în creştere, iar sporul de creştere a

arborilor de valoare se diminuează, aceştia se extrag.

În porţiunile din suprafaţa în rând nu se execută aceste tăieri

de regenerare, se execută rărituri mai slabe, în cealaltă suprafaţă

periodic se execută tăieri de îngrijire, necesitate de starea

arboretului din fiecare punct.

Date fiind efectele estetice deosebite ale arboretelor astfel

conduse prin aplicarea tratamentului, acesta este indicat în pădurile

de agrement din zonele verzi ale oraşelor. Având o perioadă lungă

de regenerare şi apropiindu-se de tratamentul tăierilor în ceea ce

priveşte efectele protectoare asupra mediului, se prevede extinderea

lui în viitor, acolo unde condiţiile de arbori şi desimea reţelei de

drumuri îngăduie aceasta.

3. Tratamente cu regenerare în margine de masiv.

19


Dintre acestea se aplică tratamentul tăierilor succesive în

margine de masiv si tratamentul tăierilor progresive în margine de

masiv. Prin aceste tăieri se urmăreşte ca, alături de o mai bună

regenerare naturală a arboretelor, să se reducă şi pericolul

doborâturilor de vânt, care se accentuează prin răririle repetate ale

masivului, alocate cu ocazia tăierilor succesive şi progresive.

În acest caz, tăierile nu se mai extind dintr-odată pe suprafaţa

de regenerat, ci se efectuează pe o bandă îngustă, la marginea

arboretului exploatabil şi înaintează treptat, până la regenerarea

întregului arboret.

Condiţiile bioccologice ale regenerării sunt determinate nu

numai de gradul de rărire a arboretului matern, ci şi de alte

elemente, legate de marginea de masiv.

In funcţie de rolul şi aspectul lor, se formează două benzi în

marginea de masiv (fig. 10): o bandă internă, în care lumina şi

căldura pătrund la sol, atât prin masivul rărit treptat cât şi lateral,

dinspre terenul neacoperit de pădure. Lăţimea acestei benzi variază

între l şi 2H, adică cel mult 70 m; o bandă externă, care, deşi

acoperită după tăierea ultimelor arbori bătrâni, beneficiază un timp

de adăpostul lateral al arboretului rărit.

In banda internă se execută succesiv cele trei tăieri specifice

tăierilor succesive, după regulile arătate în cadrul tăierilor succesive.

Tăierile de însămânţare se execută în anii de fructificaţie; odată cu

tăierea de lumânare în prima bandă internă, se execută şi tăierea

de însămânţare într-o bandă nouă, spre interiorul masivului. La

însămânţarea fiecărei benzi contribuie atât sămânţa căzută de sus,

din arboretul matern rărit, cât şi din arboretul intact, sau rărit în

prealabil cu altă definitivă în prima bandă, tăierea de luminare în a

doua bandă şi tăierea de însămânţare în a treia bandă.

Direcţia de înaintare a acestui bloc de tăieri este contra

vântului periculos, sau spre sud, în cazul în care se urmăreşte

protejarea semintişului contra insolaţiei puternice şi a uscăciunii.

După tăierea definitivă, prima bandă internă devine bandă externă,

20


iar semintişul, deşi rămâne descoperit ca şi în cazul tăierii

succesive uniforme, beneficiază totuşi, un timp, de adăpostul lateral

al benzii rărite.

În concluzie, tratamentul tăierilor succesive în margine de

masiv, mai ales forma tipică, este unul di cele mai intensive

tratamente, care asigură o bună protecţie contra vântului şi o bună

reuşită a regenerării naturale în staţiuni expuse insolaţiei, vântului şi

îngheţurilor. El este indicat în special în molidişurile din bazinele de

interes hidroelectric, dotate cu suficiente căi de transport.

Tratamentul tăierilor progresive în margine de masiv.

Tehnica aplicării acestui tratament se aseamănă cu cea a tăierilor

succesive în margine de masiv, de la care împrumută modul de

realizare al benzilor, ce încep de la marginea masivului şi înaintează

succesiv spre interiorul lui, de obicei contra vântului dominant.

Felul tăierilor în interiorul benzilor este însă cel mai specific

tăierilor progresive (tăieri de deschidere a ochiurilor, tăieri de lărgire

a ochiurilor şi tăieri de racordare).

Prima bandă se parcurge întâi cu tăieri de deschidere a unor

ochiuri deasupra grupelor de semintiş preexistent utilizabil. Dacă

acestea lipsesc, se deschid ochiuri, cu scopul de a provoca

însămânţarea într-un an fructicare abundentă, la specia care dorim să

se instaleze, în anii următori, odată cu deschiderea ochiurilor în banda

a doua, se lărgesc ochiurile din prima bandă. Apoi, în timp ce în

prima bandă se execută tăieri de racordare, în a doua se execută

tăieri de lărgire a ochiurilor, iar în a treia tăieri de racordare.

Acest tratament este indicat pentru regenerarea unor arborete

compuse din specii cu temperamente diferite, în făgete, precum şi în

cazul arboretelor de molid în care se urmăreşte introducerea speciilor

de amestec (brad, larice, paltin).

4. Tratamente combinate. Adeseori, pentru a se adapta mai

bine caracteristicile biocologice ale diferitelor formaţii, precum şi

21


neuniformi-tăţilor de arboret şi staţiune, se combină diferite

tratamente. Cele mai folosite sunt tăierile succesive combinate cu

tăieri în ochiuri, în afară de acestea se pot aplica tăierile succesive

combinate cu tăieri succesive în margine de masiv, sau tăierile în

pană.

Tăieri succesive combinate cu tăieri în ochiuri. Tratamentul

constă în aceea că, odată cu tăierea de însămânţare, care se aplică

pe întreaga suprafaţă, se deschid şi ochiuri în porţiunile unde s-a

instalat semintiş preexistent utilizabil sau în jurul arborilor din speciile

care se urmăreşte să fie favorizate în cadrul amestecului. Aceste

ochiuri pot fi deschise şi anticipat tăierilor succesive.

Pe lângă influenţa activă în proporţionarea amestecului,

tratamentul reduce astfel şi perioada de regenerare, prin folosirea

semintişurilor preexistente.

Deschiderea ochiurilor în jurul arborilor a căror însămânţare

este urmărită în mod special, ca de altfel şi în prima tăiere succesivă

(tăierea de însămânţare), se execută în anii de fructificaţie a

speciilor respective. Ochiurile create nu se mai lărgesc, tăierile

nu mai sunt progresive. Semintişul din aceste ochiuri se

racordează direct cu cel rezultat prin aplicarea tăierilor succesive,

în porţiunile dintre ochiuri.

În cadrul amestecurilor constituite din specii de lumină

valoroase şi specii de umbră, crearea ochiurilor permite instalarea

şi dezvoltarea în proporţia dorită a speciilor de lumină valoroase, iar

tăierile succesive asigură condiţii bune pentru regenerarea speciilor

de umbră. Pentru a se asigura proporţia dorită este necesar să se

creeze chiar de la început atâtea ochiuri câte sunt necesare pentru

favorizarea speciei de lumină valoroasă (de exemplu: gorunul în

goruneto-făgete, gorunul şi stejarul în şleauri etc.).

În cazul în care se urmăreşte introducerea pe cale artificială a

unor specii valoroase, acestea se instalează în ochiurile create

special în acest scop sau în porţiunile descoperite şi neregenerate,

dacă este vorba de specii de lumină, ori sub masiv, în porţiunile în

22


care se execută tăieri succesive, dacă este vorba de specii de

umbră.

La stabilirea dimensiunilor şi a orientării ochiurilor, precum şi

intensităţii de rărire, la realizarea scopurilor fiecăreia dintre tăierile

succesive, pentru porţiunile dintre ochiuri se au în vedere indicaţiile

date la descrierea şi aplicarea acestor tratamente.

În arboretele pure, formate din specii de valoare

corespunzătoare staţiunii, a căror compoziţie nu urmează a fi

modificată, se aplică mai întâi o tăiere de însămânţare pe întreaga

suprafaţă într-un an de fructificaţie abundentă: tăierea de

luminare nu mai are însă caracter uniform, fiind de fapt o tăiere de

creare de ochiuri, ale căror dimensiuni şi amplasare vor ţine seamă

de grupele de semintiş instalat. Pentru protejarea acestora,

doborârea se execută spre exteriorul ochiurilor, iar materialul se

scoate prin porţiunile dintre ochiuri. Tăierea definitivă, care

evacuează ultimii arbori dintre ochiuri, se poate executa la 2-4 ani

după deschiderea ochiurilor.

Tratamentul acesta fiind caracterizat printr-o mare posibilitate

de adaptare la situaţia regenerării şi uşurând în acelaşi timp lucrările

de exploatare, poate fi aplicat aproape în toate arborctele din grupa

a II-a, cu regenerare sub adăpost. El este indicat în special în

arboretele de codru compuse din specii cu temperamente diferite,

sau în cele în care se urmăreşte modificarea compoziţiei prin

introducerea unor specii productive, valoroase, cum sunt: bradul,

duglasul etc.

5. Aplicarea tratamentelor de codru si protecţia mediului.

Pădurile gospodărite în regimul codru reprezintă majoritatea

covârşitoare a fondului forestier al ţării, astfel că intervenţiile

silvicultorului în pădure, pentru recoltarea produselor principale şi

obţinerea regenerării pădurii, constituie calea principală de

intervenţie a omului în pădure. Silvicultorul este deci implicat direct

în eventuala degradare a mediului înconjurător, ori în ocrotirea

23


resurselor naturale ale ţării, inclusiv aerul, apa, flora şi fauna.

Pădurea naturală, ca ecosistem deosebit de complex, este

capabilă de autoreglare, de evoluţia progresivă: are, deci, o mare

stabilitate. Ea se adaptează în permanenţă la modificările survenite

în mediu, asigurându-se un echilibru dinamic. Aşa s-au format şi au

evoluat pădurile ţării noastre -rezistente, productive şi adaptate la

condiţiile de mediu ale fiecărui colţ de ţară - capabile în acelaşi

timp de importante funcţii de protecţie a mediului şi având

excepţionale calităţi igienico-sanitare şi estetice.

În unele cazuri, intervenţiile omului în păduri nu au fost

corespunzătoare, ceea ce a dus, de exemplu, la monoculturi

instabile de molid sau pin, ori la culturi de specii exotice, care nu se

reprezintă ecosisteme stabile şi polifuncţionale. Practicarea tăierilor

rase pe suprafeţe mari a avut consecinţe dezastruoase pentru multe

păduri, diminuând sau anihilând rolul lor hidrologic, antierozional,

climatic şi estetic. S-a creat astfel pericolul inundaţiilor catastrofale.

Sub raportul dereglărilor ecologice, tăierile succesive sau

progresive cu perioade foarte scurte de regenerare se aseamănă

într-o anumită privinţă cu tăierile rase, chiar şi în cazul unei

regenerări naturale reuşite; acestea, deoarece structura arboretelor

ce rezultă în urma unor astfel de tăieri este excesiv simplificată,

monodominantă şi instabilă. Fenomenele de eroziune, alunecări,

inundaţii se produc şi în aceste păduri în primii 20-30 de ani de la

instalarea noii generaţii.

Tăierile rase contribuie la sărăcirea biosferei, cu consecinţe

foarte grave în cazul aplicării pe suprafeţe mari. Una din aceste

consecinţe este dereglarea echilibrului hidrologic. Având în vedere

că aproape fiecare unitate de producţie din regiunea de munte

participă la aprovizionarea cu energie şi apă a economiei naţionale,

pentru motivele arătate, se impune renunţarea la aplicarea pe o

suprafaţă atât de mare a tăierilor rase. De aceea s-a limitat aplicarea

tăierilor rase.

În vederea limitării efectelor nefavorabile asupra mediului se

24


recomandă în plus:

-prelungirea perioadei de regenerare, oriunde acest lucru este

posibil, asigurându-se astfel formare de arbore cu structuri

diversificate prin tăieri cvasigrădinărite (jardiniorii) în făgete,

amestecuri de fag cu răşinoase, brădet, gorunete, stejărete, şleauri

cu stejari şi gorun etc. În unele păduri, cu funcţii speciale de producţie,

se justifică aplicarea tăierilor grădinărite;

-aplicarea în molidişuri a tăierilor succesive în margine de

masiv, iar în molidişurile de limită, a codrului grădinărit;

- înlocuirea tăierilor rase de refacere pe parchete mari cu tăieri

în benzi, culise sau combinaţii între acestea.

b. TRATAMENTE ÎN REGIMUL CRÂNG

În regimul crângului se aplică tratamente cu tăieri de jos şi

tratamente cu tăieri de sus (în scaun).

1. Tratamentele cu tăieri de jos. Dintre aceste tăieri, în ţara

noastră sunt folosite crângul simplu şi crângul cu rezerve.

Crângul simplu. Acest tratament este cel mai important în cadrul

regimului crâng, în principiu, el constă dintr-o tăiere rasă unică a

materialului lemnos de pe suprafaţa ce se exploatează anual,

25


urmând ca regenerarea să se realizeze pe cale vegetativă. Tăierea se

execută la vârste mici şi se obţine material de mici dimensiuni, cu

utilizări inferioare.

Vârsta la care se execută tăierea se aleg în funcţie de natura

speciei, de scopul economic urmărit şi de condiţiile staţionale.

Bazându-se pe regenerarea vegetativă, este evident că tratamentul

nu va fi aplicat decât la vârste mici, când puterea de lăstărire este

mare, şi numai speciilor care lăstăresc sau drajonează puternic şi

îşi păstrează această proprietate mai multe cicluri (de exemplu:

sălciile, plopii, speciile de stejar, salcâmul, aninii, teii, carpenul etc.).

în consecinţă, vârsta de tăiere atinge în mod obişnuit 30-40 de ani,

iar cazul aninului negru chiar 60 de ani.

Scopul economic urmărit se concretizează în sortimente-ţel.

Acestea pot fi nuiele de împletit, care se obţine în cicluri de 1-3 ani,

sau araci pentru vie, lemn pentru construcţii rurale, lemn subţire sau

lemn mijlociu, care se obţin la diferite vârste, în general mici, în

funcţie de specie şi de condiţiile staţionale.

Epoca de aplicare a tăierilor se alege astfel încât să aibă efectul cel

mai favorabil asupra puterii de lăstărire şi să păstreze sănătatea

cioatelor. Cel mai indicat este ca tăierea să se execute cu câteva

săptămâni înainte de sfârşitul iernii, pentru a se obţine o lăstărire

viguroasă şi pentru a se înlesni cicatrizarea rănilor.

Este necesar ca materialul exploatat să fie scos din parchet

înainte de începerea lăstăririi, pentru a nu se rupe lăstarii abia

formaţi. Excepţie fac crângurile de stejar şi gorun destinate pentru

coajă de tanaţi şi arboretele de tei exploatate pentru liber, în care

tăierea se execută după pornirea vegetaţiei, pentru a uşura

cojirea.

Tăierea se execută cât mai jos, la 3-5 cm de la sol, pentru ca

lăstarii daţi din cioate să-şi formeze cât mai repede o înrădăcinare

proprie, individualizându-se de cioate, pentru a nu fi desfăcuţi de

vânt, zăpadă şi pentru a-şi păstra sănătatea, pentru a vegeta activ

şi a avea longevitate mare. Pentru a se feri cioata de putrezire,

26


tăierea trebuie să fie cât mai netedă, executată numai cu toporul şi

înclină spre exterior, pentru a se asigura scurgerea apelor (fig. 11).

La speciile care drajonează puternic, cum este salcâmul,

tăierea se poate executa chiar din pământ. In acest scop se sapă în

jurul arboretului, dezvelind rădăcinile, care se taie neted la o

distanţă de 30-40 cm de tulpină şi apoi se scoate arboretele cu

târnăcopul, rămânând o groapă în formă de cazan. Gropile se

astupă, apoi se ară şi grăpează. Pentru a se stimula drajonarea, prin

rănirea rădăcinilor rămase, precum şi pentru afânarea solului şi

distrugerea buruienilor.

Drajonii care se dezvoltă la capetele rădăcinilor formează un fel

de coroană în jurul gropii, se dezvoltă viguros, sunt mai longevivi

decât lăstarii şi în număr mai mare. Sunt de preferat însă drajonii

apăruţi din rădăcini subţiri între cioate şi care îşi formează repede

rădăcini proprii.

Drajonii apăruţi ca urmare a rănirii rădăcinilor reîntineresc

arboretul de salcâm, formându-se indivizi nu numai în jurul gropilor

(cazanelor) ci şi între acestea. Drajonii de salcâm sunt mai sănătoşi şi

mai productivi decât lăstarii, astfel că se recomandă extinderea

aplicării acestui procedeu, care este privit ca o variantă a crângului

simplu, denumită crângul simplu cu tăieri în căzănire.

Regenerarea în crâng, deşi este mai simplă decât codru, fiind

condiţionată, mai ales, de respectarea epocilor de tăiere şi de

executarea unei tăieri îngrijite, pune totuşi o serie de probleme.

Astfel, deşi tăierile pot fi executate în orice an, nefiind legate de anii

de fructificaţie, trebuie avut în vedere că puterea de lăstărire a

cioatelor scade cu timpul, că lăstarii se dezvoltă cu atât mai încet cu

cât cioata este mai bătrână, că numărul lăstarilor se reduce. După

câteva generaţii este necesar să se asigure regenerarea artificială

a întregii suprafeţe, cum sunt scoaterea cioatelor, a rădăcinilor şi

pregătirea solului pe toată suprafaţa.

Pe de altă parte, lăstărişurilor şi, mai ales, drajonii realizează

mai repede starea de masiv, iar în crângurile de stejar brumăriu şi de

27


stejar pufos din regiunile aride lăstarii rezistă mai bine la secetă

decât puieţii, deoarece au la dispoziţie rădăcinile adânci ale

vechilor cioate.

Lucrările de îngrijire în crânguri sunt deosebite de importante

şi urmăresc să protejeze exemplarele din sămânţă contra lăstarilor şi

să reducă selectiv şi treptat numărul lăstarilor de pe aceeaşi cioată.

Pentru a se compara productivitatea pădurilor de crâng în

raport cu cele de codru s-au însumat volumele de masă lemnoasă

recoltată din patru generaţii de crâng, tăiate la 30 de ani, şi dintr-

o generaţie de codru, exploatat la 20 de ani, în arborele de

aceeaşi specie (stejar), situate în condiţii asemănătoare. S-a

constatat că producţia crângului poate să reprezinte cel mult 70%

din producţia cantitativă a arboretelor de codru. Superioritatea

codrului faţă de crâng însă mai ales în calitatea mult mai bună a

materialului lemnos produs şi, în consecinţă, în valoarea mult mai

ridicată a acestuia.

Organizarea unităţilor de producţie în crâng constă în

împărăţia suprafeţei unităţii de producţie în atâtea suprafeţe egale

cât şi ani sunt în ciclul de producţie; aceste suprafeţe denumite

parchete se exploatează anual, în felul acesta posibilitatea este

calculată pe suprafaţă.

În urma tratamentului rezultă arborete echiene, cu profil regulat,

realizându-se în unitatea de producţie respectivă un şir de parchete

aproximativ egale, având vârsta de la l an până la numărul anilor din

ciclul de producţie. Parchetele anuale pot fi împărţite şi în mai multe

suprafeţe, amplasate în mai multe locuri. Este necesar ca parchetele

să nu fie mai mari de 5 ha.

Clasele de vârstă la crâng sunt, de obicei, de 5 ani, iar la cicluri

mai lungi pot atinge 10 ani.

În pădurile din grupa I, parchetele pot avea şi forma unor benzi

cu lăţimea de 50-100m şi se orânduiesc diferit, în funcţie de ţelul de

producţie urmărit. Prin împărţirea unităţii de producţie în parchete

egale nu rezultă totdeauna volume egale de material, de acea se

28


poate anula suprafeţe care să asigure cantităţi echilibrate de

material lemnos (posibilitatea pe volum).

În viitor, tratamentul crângului simplu cu tăieri de jos se prevede

a fi aplicat numai în următoarele categorii de păduri: păduri de

interes local, în care se urmăreşte obţinerea de lemn subţire pentru

foc, araci de vie etc.; păduri destinate culturii fazanului; zăvoaie de

plopi indigeni şi de salcie; salcâmete, în care se pot aplica şi tăieri

în căzănărie; aninuşuri şi unele păduri din silvostepă.

În cazul salcâmetelor, regenerarea în crâng se poate face o

singură dată, pentru arboretele situate pe soluri compacte şi de 2-

3 ori, pentru arboretele situate pe soluri uşoare. După acest număr

de tăieri, regenerarea se va realiza pe cale artificială, din sămânţă.

Crângul cu rezerve, în decursul aplicării tratamentului crâng

simplu, atât în alte ţări cât şi la noi, pentru a se obţine alături de

materialul de mici dimensiuni, propriu crângului şi material de

dimensiuni mari şi utilizări superioare, precum şi pentru a

contribui la regenerarea naturală prin sămânţă, s-a încercat şi

lăsarea unui număr de rezerve (50-100 buc/ha). In cele mai multe

situaţii, scopul care n-au fost lăsate rezervele nu a fost atins, iar

tratamentul, în sansamblu, nu-şi mai găseşte nici o justificare şi nu se

mai aplică în tara noastră.

2. Tratamentele cu tăieri de sus (tăieri în scaun). Tăierea

în scaun se execută la înălţimea de 2-3 m de la sol, de aceea ea nu

poate fi aplicată decât speciilor care păstrează capacitate de

lăstărie din mugurii adventivi situaţi la această înălţime.

Lăstarii care i-au naştere se numesc sulinari. Când aceştia

ating anumite dimensiuni - de obicei după 2-10 ani - se revine,

tăindu-se lăstarii cât mai aproape de locul de inserţie, care se

lăţeşte mereu, luând forma unui

scaun (fig. 12).

Acest fel de tăiere se aplică în arboretele de salcie situate în

luncile inundabile, precum şi arborilor de pe păşunile împădurite sau

de pe alei. Prin tăiere se urmăreşte protejarea lăstarilor de apele de

29


inundaţie sau distrugerea lor de către vite, ori formarea unui

coronament globular, umbros.

Tăierile în scaun constituie tratament în sens silvic numai în

cazul luncilor inundabile, unde se urmăreşte evitarea acoperirii

tăieturilor de către apele de inundaţii, asfixierii şi uscării tulpinilor

sau ruperii lăstarilor tineri de apă. De aceea, este necesar să se

cunoască nivelul maxim al apelor de inundaţie.

Tăierea se execută în timpul repausului vegetativ, urmând cu

materialul să se scoată imediat pentru a nu fi expus inundaţiilor, în

sălcetele din regiunea inundabilă, în urma aplicării tratamentului,

tulpinele se depreciază (devin scorburoase, putregăioase) şi se usucă,

iar arboretele se degradează. De aceea este necesar ca după 3-4

tăieri, arboretele să fie refăcute prin plantare, cu plopi

euroamericani sau cu sălcii selecţionate.

c. LUCRĂRI SPECIALE DE CONSERVARE

Prin lucrările speciale de conservare se înţelege ansamblul de

intervenţii necesare a se aplica în arboretele de vârstă înaintată,

exceptate definitiv sau temporar de la tăierile de produse principale,

30


în scopul menţinerii sau îmbunătăţirii stării fitosanitare a arboretelor,

de asigurare a permanenţei pădurii şi de îmbunătăţire continuă a

executării de către acestea a funcţiilor de protecţie ce li se atribuie,

prin: efectuarea lucrărilor de igienă şi extragerea arborilor accidentaţi

şi a celor de calitate scăzută (rău conformaţi sau cu defecte

tehnologice evidente); crearea condiţiilor de dezvoltare a

semintişurilor existente, sau care se vor instala în diferite puncte

de intervenţie, precum şi a grupelor de arbori din interiorul arboretului,

aflate în diferite stadii de dezvoltare.

Ansamblul lucrărilor de conservare cuprinde următoarele

intervenţii:

Efectuarea lucrărilor de igienă, inclusiv recoltarea produselor

accidentale precontate, constând în principal din extragerea

arborilor uscaţi sau în curs de uscare, arborii rupţi de vânt şi de

zăpadă, precum şi a celor bolnavi, atacaţi de dăunători, afectaţi de

poluare etc., potrivit "Normelor tehnice pentru îngrijirea şi

conducerea arboretelor". în eventualitatea că prin acestea se creează

goluri, se vor lua măsuri de ajutorare a regenerării naturale sau de

împădurire.

- Promovarea nucleelor existente de regenerare naturală din

specii valoroase, prin efectuarea de extracţii de intensitate redusă

strict necesare menţinerii sau dezvoltării în continuare a

semintişurilor respective. Aceste extracţii vot viza, în primul rând,

arborii cu defecte grave, exemplare ajunse la limita longevităţii,

unele exemplare din specii de valoare scăzută etc. Prin astfel de

extracţii, unele exemplare din specii de valoare scăzută etc. Prin

astfel de extracţii procentul de recoltare pe deceniu - exceptând

arborii extraşi prin tăieri de igienă - nu vor depăşi 4% din volumul

total pe picior; la arboretele apropiate de vârsta exploatabilităţii fizice,

extragerile pe deceniu pot fi de până la 5%, urmărindu-se ca prin

aceasta să se creeze şi unele nuclee de regenerare noi.

În arboretele situate pe terenuri cu pante mai mari de 40%, pe

stâncării grohotişuri, precum şi pe terenurile înmlăştinate, indicii de

31


recoltare vor fi mai repuşi, apopiindu-se de limita corespunzătoare

tăierilor de igienă.

În arboretele cu fenomene de uscare prematură, intensitatea

extragerii se va adapta stării de fapt, urmărindu-se menţinerea, pe

cât mai posibil, a integrităţii arboretelor şi asigurării funcţionalităţii

acestora.

îngrijirea semintişurilor si tineretului natural valoros, prin

lucrări adecvate (descopleşitoare, receptare, degajare etc.), potrivit

stadiilor de dezvoltare.

împădurirea golurilor existente, folosind specii şi tehnologii

corespunzătoare staţiunii şi ţelurilor de gospodărie urmărite.

Introducerea speciilor de subarboret sau subetaj în pădurile de

cvercinee, pure şi în amestec (după caz: păducel, lemn câinesc,

sânger, corn, jugaştrii, arţar, carpen, fag etc.).

După necesităţi, de la caz la caz, lucrările de conservare mai

includ următoarele intervenţii: combaterea bolilor şi dăunătorilor,

optimizarea efectivelor de vânat, interzicerea păşunatului şi a

rezinajului, executarea unor sisteme de drenare în arboretele situate

pe staţiuni cu exces de umiditate, raţionalizarea accesului public etc.

Natura, intensitatea şi felul tăierilor speciale de conservare

trebuie adaptate condiţiilor stationale, stării şi cerinţelor biocologice

ale arboretelor, urmărindu-se concomitent şi menţinerea sau

realizarea în cât mai mare măsură a celor mai indicate structuri, în

raport cu funcţiile atribuite.

Periodicitatea intervenţiilor se diferenţiază, de asemenea, în

raport cu particularităţile biocologice şi starea arboretului, precum şi

cu necesităţile de dezvoltare a semintişului din regenerările nou

create. Extracţiile cu caracter de igienă se execută ori de câte ori

este necesar, în unele cazuri constituind singura cale de recoltare a

masei lemnoase, din arboretele de mare intensitate funcţională, în

afara altor măsuri prevăzute prin studii de specialitate aprobate de

Regia autonomă a pădurilor "Romsilva".

Pe lângă reglementările de ordin silvicultural, la aplicarea

32


tăierilor speciale de conservare trebuie să fie avute în vedere

restricţii speciale şi în ceea ce priveşte exploatarea, în vederea

protejării solului, semintişului, arboretului tânăr şi arborilor care se

menţin în continuare, în arborele. In porţiunile în care, condiţiile de

teren nu permit respectarea acestor prevederi, iar prin exploatarea

unor arbori s-ar provoca vătămări mari, cu consecinţe grave asupra

stării arboretelor şi respectiv asupra îndeplinirii de către acestea a

funcţiilor deosebite care le revin, nu se vor executa decât tăierile de

igienă şi accidentale strict necesare.

d. CONVERSIUNEA ŞI TRANSFORMAREA

Prin conversiune se înţelege trecerea unei păduri de la un

33


regim de cultură la altul, iar prin transformare, trecerea unei păduri

de la un tratament la altul, fără să se schimbe regimul de cultură.

Avându-se în vedere numeroasele dezavantaje pe care le

prezintă regimul crâng, trecerea unor arborete supuse acestui regim

la regimul codru este destul de frecventă în practica silvică din ţara

noastră.

In acelaşi timp, ca urmare a aplicării şi mai ales a revizuirii

măsurilor privind zonarea funcţională a pădurilor din ţara noastră, se

ivesc cazuri de trecere a unor arborete de la un tratament la altul în

cadrul aceluiaşi regim.

Atât prin conversiune, cât şi prin tăierile de transformare se

urmăreşte îmbunătăţirea funcţiei de producţie sau protecţie a pădurii

respective, iar uneori se modifică şi ţelul de gospodărire al pădurii.

Trecerea unor suprafeţe păduroase de la regimul crâng la

regimul codru este urmarea firească a trecerii de la o gospodărire de

tip inferior la o gospodărire raţională.

Metode şi procedee de conversiune. Se cunosc două

metode de conversiune: conversiune directă şi conversiune

indirectă.

Conversiunea directă se poate realiza trecând de la un

anumit tratament de crâng la un anumit tratament de codru.

Conversiunea indirectă are aceeaşi finalitate dar prin intermediul

altui tratament şi anume cel al crângului compus.

Avându-se în vedere marele dezavantaj al tratamentului

crângului compus (rezervele rămase se umplu de crăci lacome şi se

depreciază), singura metodă de conversiune adoptată la noi este

cea a conversiunii directe. In cadrul acestei metode se aplică mai

multe procedee şi anume: conversiunea bazată pe regenerarea

naturală (prin îmbătrânire), conversiunea bazată pe regenerarea

artificială (prin refacere sau substituire) şi conversiunea mixtă.

Conversiunea bazată pe regenerarea naturală se poate aplica

acolo unde speciile componente ale arboretului sunt valoroase,

corespund scopului urmărit şi unde se poate conta pe o

34


fructificaţie, abundentă a acestor specii cât şi pe condiţii staţionale

favorabile, care să permită instalarea şi dezvoltarea semintişului

speciilor existente, în acest scop, se urmăreşte mărirea continuă a

numărului exemplarelor provenite din sămânţă şi reducerea

corespunzătoare a celor din lăstari.

Pentru a se obţine însămânţarea din speciile dorite, este

necesar, în primul rând, să se conducă arboretul provenit din lăstari

până la vârste mari, când se produce fructificaţia abundentă.

Se obţine în felul acesta şi o slăbire a puterii de lăstărire a

cioatelor şi a vigorii de dezvoltare a lăstarilor, necesare pentru a se

reduce pericolul copleşirii şi eliminării exemplelor din sămânţă de

către lăstari.

Pe lângă stabilirea judicioasă a vârstei la care se face

exploatarea, este necesar să se ia o serie de măsuri de pregătire a

regenerării, în acest scop se execută sistematic lucrări de îngrijire

prin care se extrag în primul rând exemplarele bolnave, uscate,

defectuoase, exemplarele din speciile de importanţă secundară sau

din speciile nedorite în viitorul arboret, în acelaşi timp se îngrijeşte

şi se pun în lumină eventualele grupe de semintiş apărute în mod

natural.

După instalarea semintişului se iau măsuri susţinute de îngrijire

şi protejare a acestora. Pentru a se opri dezvoltarea lăstarilor

copleşitori se aplică metode chimice au biologice de devitalizare a

cioatelor.

Conservarea bazată pe regenerarea artificială se aplică ori de

câte ori nu este posibilă conversiunea bazată pe regenerarea

naturală. Acesta este cazul arboretelor care se află într-o stare de

degradare avansată, iar conducerea lor până la maturitate s-ar solda

cu mari pierderi de creştere, precum şi cu posibilitatea regenerării

naturale, datorită condiţiilor staţionate nefavorabile.

Ea se aplică de asemenea pădurilor de crâng compus din specii

puţin valoroase, de productivitate interioară, unde, chiar dacă ar fi

posibilă regenerarea prin sămânţă, s-ar obţine în continuare o

35


generaţie necorespunzătoare sub raportul productivităţii sau al valorii

economice al lemnului şi se impune astfel substituirea speciilor

respective.

In ambele cazuri nu mai este posibilă ori nu mai este indicată

regenerarea naturală cu speciile care compun arboretele de crâng.

Este necesar să se intervină cu lucrări de regenerare artificială, fie

în teren descoperit, după ce s-a efectuat tăierea rasă a arboretului

de crâng, fie sub nivelul acestui arboret care se va extrage treptat.

Calea de urmat se alege în funcţie de temperamentul speciilor şi de

condiţiile staţionate.

Conversiunea mixtă se bazează atât pe regenerarea

naturală cât şi pe cea artificială. Ea se aplică arboretelor care şi-au

pierdut numai parţial capacitatea de a se regenera pe cale naturală.

Dacă din studiul arboretului rezultă de la început că există porţiuni

unde regenerarea naturală nu mai este posibilă, se face regenerarea

artificială fără a se mai încerca regenerarea naturală. Oriunde este

posibil regenerarea naturală cu specii valoroase viabile se dă

prioritate acesteia.

Tăierile de transformare se deosebesc între ele după regimul

în cadrul căruia au loc (codru sau crâng), iar în cadrul aceluiaşi

regim după cum se trece de la un tratament care se creează o

structură regulată la altul cu aceeaşi structură sau cu structură

neregulată.

Astfel în cadrul regimului codru, trecerea de la un tratament

de codru regulat (tăieri rase, tăieri succesive, tăieri progresive) la un

alt tratament de codru regulat este relativ uşoară, nu pune

probleme: uneori nici nu se consideră tăieri de transformare,

deoarece adesea se combină două tratamente, cu un accent mai

mare sau mai mic pe unul din ele.

Importantă însă pentru practica silvică este însă trecerea

de la un tratament de codru regulat la tratamentul codrului

grădinărit, care este însoţită de modificări importante în structura

arboretului. Această trecere se face destul de des, deoarece

36


majoritatea pădurilor prevăzute a se trata în codru grădinărit, dar

care nu au structură grădinărită realizată au mai mult caracterul unor

tăieri de transformare. Prin aceste tăieri de transformare se realizează

îndrumarea spre grădinărit a unor arborete cu structură echienă,

sau în cel mai bun caz, a unor arborete natural pluriene, în care

predomină totuşi elemente de anumite vârste şi dimensiuni.

Trecerea de la un tratament la altul durează mai mult de un

ciclu de producţie.

37


III. BIBLIOGRAFIE

1. V l a d Virgil, Vlad Mioara, Dobiş Vasile SILVICULTURA , Editura

MIRTON, Timisoara, 2002

2. A n d r e e s c u, V. Exploatarea pădurilor. Ed. Did. şi Ped.,

Bucureşti, 1967.

3. B a r b u, I. Moartea bradului - simptom al degradării

mediului. Ed. CERES, Bucureşti, 1991.

4. Beldeanu, E.C. Unele consideraţiuni privind

importanţa economică a resurselor forestiere. In volumul:

Pădurea, patrimoniu naţional, Universitatea din Braşov, 1991.

38

Tratamentecodru Si Crang

Documents

Transcript of Tratamentecodru Si Crang