Consilierea si orientarea scolara si profesionala

CONSILIEREA SI ORIENTAREA SCOLARA SI PROFESIONALA,

MODALITATE DE ARMONIZARE A CERERII SI OFERTEI EDUCATIONALE

4.1 Abordarea psihopedagogica a problematicii

orientarii si consilierii scolare si profesionale În principiu, orientarea si consilierea scolara si profesionala reprezinta un instrument destinat atenuarii posibilelor dezechilibre de pe piata muncii si/sau educatiei deoarece contribuie efectiv la gestionarea si dezvoltarea resurselor umane asigurând flexibilitatea adaptativ – dinamica a resurselor de munca. O.C.S.P. are drept scop major prevenirea esecului profesional si, pe cale de consecinta, sustinerea indivizilor în identificarea celor mai adecvate rute educative si profesionale care sa le asigure insertia pe piata muncii si, respectiv, integrarea profesionala si ocupationala.

În extenso, consilierea si orientarea reprezinta actiuni complexe destinate prefigurarii modului de a proceda sau de a te comporta într-o situatie data. Sunt actiuni guvernate de principii, norme, teorii psihologice, metode si procedee de interventie, având un set recognoscibil de deprinderi si abilitati de comunicare specifice subiectului (clientului), problemelor si aspiratiilor acestuia. Îndeosebi consilierea se bazeaza pe persuasiune si empatie, ca si pe respectarea libertatii de optiune a celui consiliat. Orientarea si consilierea scolara si profesionala au largi reverberatii atât asupra nivelului psihologic si pedagogic, cât si asupra economicului si socialului deoarece vizeaza activarea potentialului individual, directionarea acestuia în ideea integrarii

4

Educatia economica în România – prezent si perspectiva

în societate corespunzator aspiratiilor si intereselor, dar si resurselor existente; asadar, vizeaza inclusiv nivelul decizional al comportamentului.

Cu relativa usurinta putem concluziona ca tema abordata este pasib ila de interpretari si dezvoltari teoretice multiple, evaluabile din mai multe perspective: psihopedagogica, economica, sociala, metodologica, culturala etc. Pentru consilierea si orientarea carierei subiectilor are mare importanta educarea intereselor cognitive si profesionale, precum si a aptitudinilor acestora, dirijarea aspiratiilor lor în directia ofertei sociale privind necesarul fortei de munca si cultivarea unei motivatii superioare (social – morala) care sa stea la baza optiunilor profesionale. Din aceasta perspectiva, educatia economica are importanta notabila deoarece pregatirea inclusiv psihologica a subiectilor nu presupune grabirea adoptarii unei decizii si nici constrângerea sau împingerea acestora spre anumite tipuri de studii sau ramuri de activitate profesionala. Ea constituie, în esenta, o actiune educationala permanenta de dirijare a procesului de formare a personalitatii fiecarui subiect în parte, în directia realizarii unei consonante între ceea ce vrea (sistemul de preferinte, aspiratii, interese), ceea ce poate (cunostintele, abilitatile si capacitatile de care dispune) si ceea ce trebuie sa faca subiectul (oferta de munca si cerintele vietii sociale).

Astazi, în majoritatea tarilor, orientarea si consilierea profesionala sunt concepute ca fiind un proces continuu care face parte din educatia omului contemporan (inclusiv educatia economica). Ea tinde “sa devina, din ce în ce mai mult, un “counselling” permanent util, pentru o mai buna adaptare si integrare a individului în viata sociala si profesionala”1. Ideea transformarii orientarii profesionale într-o activitate cu caracter

1 Tomsa, Gheorghe – Orientarea scolara si profesionala a elevilor – în

“Structuri, strategii si performante în învatamânt”, partea aV-a Ed. Academiei, 1989, p.12

Consilierea si orientarea scolara si profesionala, modalitate de armonizare a cererii si ofertei educationale

permanent, atât în cadrul sistemului de învatamânt, cât si în afara acestuia, nu este de data recenta. Ea a aparut odata cu diversificarea posibilitatilor de calificare si recalificare a fortei de munca si se dezvolta în contextul economiei de piata.

În literatura de specialitate consacrata acestui domeniu coexista diferite moduri/maniere de definire a orientarii scolare si profesionale. Majoritatea autorilor se refera la alegerea profesiei, restrângând sfera de cuprindere a conceptului la structurile motivational – finaliste, la tendintele de angajare afectiv – voluntara a individului, la raportarile sale emotionale fata de un anumit domeniu de activitate. Ei identifica alegerea facuta cu preferintele si aspiratiile individului.

Evident, problema este mult mai complexa. Într-un studiu

realizat de G. Tomsa, orientarea scolara si profesionala este tratata în extenso, recurgându-se inclusiv la o definire operationala a conceptului respectiv, definitie adoptata si completata si de Ion Dragan (coord.): “Orientarea scolara si profesionala reprezinta un sistem de masuri si actiuni educationale întreprinse de factori responsabili în vederea sprijinirii elevului (orientatului) în alegerea unei scoli/profesiuni care se potriveste în cea mai mare masura cu structura personalitatii sale si care este solicitata de societate (cerintele vietii)”2.

Din definitie rezulta ca orientarea scolara este o premisa a orientarii profesionale, aceasta, la rândul ei, constituindu-se într-o modalitate concreta de finalizare si validare a orientarii scolare. În ultima instanta, prin O.S.P. se încearca armonizarea dorintelor si aspiratiilor copilului/tânarului cu cerintele societatii, ale lumii muncii si a profesiunilor, în concordanta cu aptitudinile si posibilitatile reale ale subiectilor orientati.

2 Dragan, Ion; Ozunu, Dumitru; Tomsa, Gheorghe – Dictionar de orientare

scolara si profesionala, Ed. Afelin, Bucuresti, 1996, p.81-82


Practic, în cadrul sistemului de orientare si consiliere scolara si profesionala distingem doua subsisteme:3

1. subsistemul orientarii scolare – ce vizeaza serviciile legate de alegerea filierelor educationale, în acord (partial/total) cu aptitudinile si aspiratiile individuale, dar si cu oferta educationala existenta la momentul respectiv, cu ceea ce se sconteza ca va solicita, în perspectiva, piata muncii;

2. subsistemul orientarii si chiar al reorientarii profesionale (în conditiile tranzitiei spre economia de piata) – care vizeaza complexul de actiuni destinate alegerii unei meserii sau profesii, a domeniului de activitate si a locului de munca în care urmeaza sa se integreze individul sau, dupa caz, sa se reintegreze prin schimbarea traseului sau profesional.

Constatam ca orientarea si consilierea scolara si profesionala reprezinta, din perspectiva educatorului, o problema psihopedagogica deoarece implica dezvoltarea acelor laturi/componente ale personalitatii scolarului necesare alegerii celei mai potrivite rute profesionale. Pentru consilierea si orientarea acestuia sunt necesare investigatii de factura psihologica, precum si asistenta educativa calificata, ambele desfasurate pe trei planuri:

§ cognitiv: procese psihice de cunoastere, aptitudini generale, nivel de cunoastere diferentiata, stil de munca etc;

§ afectiv: preferinte si interese, dorinte si aspiratii, ideal profesional, atitudini, trasaturi caracteriale (vointa, perseverenta, tenacitate/superficialitate, delasare, indolenta), sentimente si motivatii;

§ psihomotor: aptitudini perceptive, miscari/gesturi reflexe, miscari fundamentale de natura locomotorie si de manipulare, calitati fizice (rezistenta, forta, suplete,

3 Suciu, Marta Christina – Investitia în educatie, Ed. Economica, Bucuresti,

2000, p.273 - 274


agilitate), dexteritati actionale, miscari emblematice (expresive), estetice etc.

Între cele trei planuri exista interdependente specifice fiecarui individ. În procesul de orientare si consiliere scolara si profesionala apar în mod frecvent atât concordante, cât mai ales discordante între aspiratiile individului si posibilitatile efective pe care le are, între dorinta si realizare (putinta). Este rolul educatorului si/sau consilierului de specialitate de a- l determina pe subiect sa se capaciteze corect, concordant cu resursele personale de care dispune, astfel încât preferintele/optiunile sale în materie de ruta scolara si, respectiv, traseu profesional sa fie posibil de parcurs.

În abordarea problematicii specifice O.S.P., mergând pe ideea interdisciplinaritatii, sunt vizate si analizate inclusiv aspectele de ordin medical, ergonomic, sociologic, economic, cultural astfel încât educatia si formarea profesionala sa fie de calitate, sa valorizeze la maximum personalitatea (intelectul, aptitudinile, atitudinile, afectivitatea etc.). învatarea în sfera orientarii scolare si profesionale trebuie sa aiba sensul de a învata pentru a sti sa faci, iar nu a învata doar pentru a sti.

Descresterea constanta a ofertei de locuri de munca necalificata sau monocalificata, dezvoltarea rapida în plan tehnologic, diseminarea si punerea rapida în practica a noilor idei economice, manageriale, antreprenoriale etc., solicita un mod de gândire economic adecvat, deprinderi economice specifice economiei concurentiale, pe care individul le dobândeste (la nivel teoretic, dar si actional) numai prin programe flexibile de educatie economica concepute pe grupe de vârsta; scoala trebuie sa se adapteze la aceste cerinte astfel încât viitoarea forta de munca sa se dovedeasca rapid angajabila si productiva. În consecinta, consilierea si orientarea scolara si profesionala trebuie sa fie influenta si activa în planul adecvarii cu realitatea pietei muncii si schimbarilor sociale, devenind un continuum de interventii de natura psihologica, pedagogica, sociala, educativa, din domeniul


legislativ, medical, financiar etc., neomitând faptul ca întotdeauna conturarea aspiratiilor profesionale face parte din categoria obiectivelor pe termen lung, iar pentru finalizarea lor trebuie alocate resurse însemnate de efort, vointa si mobilizare personala constanta (ceea ce, iata, solicita un nou mod economic de gândire).

4.2 Continutul si metodele activitatii de consiliere

si orientare scolara si profesionala; tendinte în structurarea programelor de orientare scolara si profesionala

Având scopuri educative complexe, activitatea de

consiliere si orientare presupune patru componente structurale sau directii principale de actiune:

A. cunoasterea personalitatii cursantilor; B. educarea în vederea alegerii studiilor si profesiunii; C. informarea scolara si profesionala; D. îndrumarea spre diferite tipuri de studii si grupuri de

profesiuni. În functie de aceste componente structurale metodele si

tehnicile utilizate în practica consilierii si orientarii se grupeaza în categorii tipologice relativ distincte.

A. Cunoasterea personalitatii cursantului (elev,

student, adult) Cunoasterea cursantilor vizeaza, practic, obtinerea de date

cu privire la: nivelul de cunostinte si capacitati intelectuale, interesele si aptitudinile pentru un domeniu sau altul, posibilitatile de dezvoltare în domeniul respectiv, atitudinea fata de munca scolara (învatare) si fata de profesiunea dorita, preferintele si aspiratiile cursantului, trasaturile de caracter si volitionale, nivelul stimei de sine, capacitatile comunicationale s.a.m.d. Practic, se


urmareste depistarea aptitudinilor (ce poate?), a aspiratiilor (ce vrea?), a atitudinilor si comportamentelor (ce face si cum face?). În plus, nu de putine ori, consilierul de profesie sau cadrul didactic diriginte urmareste sa sesizeze si gradul de constientizare de catre fiecare individ a aptitudinilor si posibilitatilor sale reale pentru un anumit domeniu, precum si descoperirea (sau activarea) altor posibile aptitudini de valorificat în situatia în care piata muncii îl va obliga pe cursant sa se reorienteze si recalifice (sa procedeze la readaptare profesionala). Si, în sfârsit, deloc de ignorat sunt motivatiile cursantului pentru a se instrui si forma într-un anumit domeniu, precum si natura acestora (motivatie intrinseca/extrinseca; motivatie pozitiva/negativa).

Investigarea personalitatii cursantului, a dotarilor sale aptitudinale si a trebuintelor de diferite naturi permite avansarea de predictii cu privire la educatia ulterioara a acestuia si chiar a satisfactiilor / insatisfactiilor scolare si profesionale ale acestuia. Metodele si tehnicile de investigare a individualitatii cursantului sunt diverse, cu grade diferite de accesibilitate, relevanta si eficienta pentru consilierea si orientarea scolara si profesionala: observatia spontana si/sau sistematica, convorbirea, chestionarul, analiza rezultatelor scolare, autocaracterizarea, experimentul, inventarele de personalitate si, nu în ultimul rând, testele psihologice (îndeosebi cele proiective).

Sa luam exemplu metoda testelor. Acest instrument (testul) s-a nascut din nevoia de a se introduce mijloace precise si rapide pentru aprecierea capacitatilor individuale. Este vorba, dupa cum spune A. Anastasi, despre o masura obiectiva si standardizata a unui esantion de comportamente. Fara a le considera o tehnica exclusiva de investigare a personalitatii, testele prezinta o serie de avantaje pentru procesul educatiei si activitatea de consiliere.

În primul rând, testele usureaza selectia, înlocuind sau completând criteriile traditionale. Aceasta selectie bazata atât pe achizitiile dobândite cât si pe posibilitatile intelectuale, atât pe


valoarea globala, cât si pe capacitatile speciale ale indivizilor va permite “alegerea metodelor educative sau a ocupatiilor profesionale care convin fiecaruia”.

Aplicarea testelor psihologice si pedagogice în vederea orientarii elevilor se va realiza periodic pe parcursul procesului de orientare. Înainte de aplicarea testelor, consilierul trebuie sa explice subiectilor scopul utilizarii acestor instrumente, semnificatia si modul în care ele se coreleaza cu studiile si profesiunea pentru care ei manifesta interes. Este vorba îndeosebi de urmatoarele tipuri de teste:

a) teste de capacitate mentala, destinate inteligentei si competentei în domenii specifice;

b) teste de realizare, care masoara abilitatile si nivelul cunostintelor dobândite pâna în momentul respectiv;

c) teste de aptitudini (tehnice, matematice, verbale, artistice etc.);

d) teste de personalitate, care se axeaza pe caracter, moralitate si conduita.

Dupa aplicarea testelor, o atentie sporita trebuie acordata si interpretarii acestora. Interpretarea rezultatelor reprezinta o etapa importanta în procesul consilierii si orientarii, în care lipsa de experienta poate duce la concluzii gresite si la efecte nedorite asupra orientarii elevului.

Încheiem problematica utilizarii testelor în procesul consilierii si orientarii, cu precizarea ca nu trebuie sa ne limitam la un singur test pentru a obtine informatii satisfacatoare. Cu cât vom utiliza mai multe teste, cu atât va spori gradul de certitudine al concluziilor desprinse. De asemenea, trebuie sa ne reamintim ca, de cele mai multe ori, testul nu este decât un stimulent al activitatii functiilor psihice, dar capacitatile pe care le descopera nu se vor manifesta neaparat în împrejurarile obisnuite. Dupa cum a precizat W. Sterm (1931), exista o forma de inteligenta reactiva care apare în mânuirea testelor, precum si o forma de activitate spontana, declansata de impulsul subiectului însusi. De aceea, nu


este suficienta cunoasterea rezultatului brut al testului. Pentru interpretarea corecta si mai completa a sarcinilor, consilierul mai trebuie sa cunoasca activitatea subiectului în timpul probei si motivatiile sale.

B. Educarea în vederea alegerii studiilor si profesiunii

Aceasta componenta structurala este, în esenta, un aspect principal al educatiei generale pe care o asigura scoala; se realizeaza în scopul efectuarii unor optiuni scolare si profesionale corecte si realiste. Presupune urmatoarele:

§ asimilarea unui ansamblu de cunostinte privind diversele domenii ale realitatii;

§ formarea de abilitati si deprinderi; § dezvoltarea unor interese de cunoastere multilaterale si

a unor interese profesionale dominante; § formarea si sustinerea unor aptitudini generale si

speciale; § formarea unei atitudini deschise, pozitive fata de

munca, precum si a disponibilitatii de adaptare continua la exigentele pietei muncii si la mutatiile structurale din societate (comportament permisv la nou si la schimbare);

§ educarea preferintelor si aspiratiilor personale, necesare satisfacerii cerintelor vietii sociale;

§ dezvoltarea motivatiei învatarii si actiunii; § formarea acelor trasaturi volitiv – caracteriale necesare

exercitarii profesiunii pentru care se opteaza; § etc. Pregatirea psihologica si pedagogica a cursantilor, cu

accent pe educarea acestor variabile de personalitate sta la baza optiunilor scolare si profesionale, dar în nici un caz nu înseamna grabirea luarii unei decizii si nici constrângerea sau fortarea cursantului de a se orienta spre anumite tipuri de studii si grupuri


de profesiuni. Ea constituie, în esenta, o actiune permanenta de dirijare a procesului de formare a personalitatii fiecarui individ în parte în directia realizarii unei concordante relative între sistemul de preferinte, aspiratii si dorinte – cunostintele, abilitatile si capacitatile de care dispune – si cerintele vietii sociale.

Principalele modalitati si mijloace prin care educatorul – orientator si consilier poate realiza pregatirea subiectilor în vederea alegerii studiilor si a profesiunii sunt: lectia – ca principala forma de organizare a activitatii didactice, continutul obiectelor de studiu, cuplarea învatarii teoretice cu învatarea aplicata, activitati de instruire diferentiata si individualizata si, nu în ultimul rând, modelul propriu de personalitate, stilul didactic si competenta profesionala a educatorului.

C. Informarea scolara si profesionala Pentru a se ajunge la efectuarea unor optiuni corecte si

realiste este absolut necesara informarea subiectilor cu privire la tipurile si profilurile de studii pe care le pot urma, la posibilitatile si formele de calificare profesionala, la lumea profesiunilor si dinamica ei specifica, la perspectivele dezvoltarii social – economice si oferta sociala de munca în diferite sectoare de activitate.

În practica propriu-zisa a orientarii, informarea subiectilor asupra tipurilor si profilurilor de studii, precum si asupra profesiunilor si cerintelor vietii sociale se caracterizeaza printr-o succesiune gradata de actiuni, care pornesc de la o informare cu caracter general spre una aprofundata si specializata. Din punct de vedere didactico-metodic, principalele etape care se contureaza în cadrul acestei succesiuni sunt, în linii mari, urmatoarele:

a) o informare generala asupra formelor de pregatire scolara si de activitate profesionala, prin care se urmareste familiarizarea subiectilor cu diversitatea formelor de pregatire si de activitate socio-umana;


b) o informare relativ diferentiata, cu privire la activitatile profesionale spre care se poate îndrepta subiectul în etapa respectiva;

c) o informare în detaliu asupra domeniilor de activitate spre care subiectul are acces, în conditiile respectarii principiului concordantei relative dintre ceea ce vrea, ceea ce poate si ceea ce trebuie sa faca;

d) o informare specializata, asupra formelor de solicitare si asupra nivelului concordantei dintre solicitarile profesiunii respective si posibilitatile elevului4.

Modalitatile si mijloacele de informare a elevilor sunt

multiple si diversificate, fapt pentru care exista numeroase încercari de clasificare a lor. Una din cele mai complexe si totodata mai operationale clasificari este cea realizata în functie de caracterul pe care-l au diversele metode si mijloace de informare utilizate în practica orientarii:

a) academice sau orale (cicluri de conferinte, cursuri, consultatii, întâlniri cu specialistii din diferite domenii de activitate etc.);

b) concrete (stagii de practica, activitati practice în laboratoare, întreprinderi, firme particulare etc.);

c) audiovizuale (expozitii, muzee tehnice, seturi de casete video, emisiuni speciale de radio si televiziune etc.);

d) scrise (monografii profesionale, ghiduri scolare si profesionale, buletine de informare, reviste de specialitate, articole de presa).

4 Holban, Ion (coord.) – Laboratorul scolar de orientare, EDP, Bucuresti, 1983,

p.16


În urma diverselor contacte cu surse de informare si în urma discutiilor purtate cu consilierul, subiectul se va decide asupra unui domeniu de activitate sau chiar asupra profesiunii date. Alegerea trebuie sa- i apartina în totalitate, consilierul doar asistându-l în evaluarea propriilor decizii. Rolul consilierului este de a-l învata pe subiect cum sa obtina informatii utile, cum sa le utilizeze eficient, sa le coreleze si sa le raporteze corect la posibilitatile sale. Subiectul trebuie sa stie ca alegerea sa nu este definitiva, în sensul ca se poate reveni asupra ei pe parcursul procesului de orientare; consilierul trebuie sa-l sprijine si sa-l încurajeze pe subiect în diversele directii posibile, cum ar fi: sa actioneze în vederea luarii unei decizii, sa adopte un program specific de pregatire, sa-si reevalueze periodic alegerile facute etc.

Redam sintetic acest proces de luare a deciziei profesionale, prin schema grafica elaborata de G. Collins (1988), într-una din lucrarile sale 5 (vezi fig.1).

5 Collins, G. – Christian Counseling, Word Publishing, Dallas, U.S.A., 1998,

p.49


R E E V A L U A R E Fig.1 Procesul de luare a deciziei profesionale

Alcatuirea unei liste cu: Interese Abilitati Domenii de experienta Scopuri în viata Obiective profesionale Profesiunea visata

Culegerea de informatii despre un numar de profesiuni si posibilitatile lor

Alcatuirea unei liste evaluative a unui numar de profesiuni si posibilitatile lor Posibilitati, Alternative Aspecte pozitive si negative 1. 2. 3.

Decizia de a urma o alternativa

Miscarea în directia aleasa

Evaluarea deciziei

Continuare Decizia de schimbare


D. Îndrumarea spre diferite tipuri de studii si grupuri de profesiuni

Aceasta actiune încheie procesul de orientare, în diferitele sale stadii sau etape (la absolvirea gimnaziului si la absolvirea liceului). Ea presupune acordarea unui “sfat” de orientare, a unei recomandari finale cu caracter facultativ si constând în informatii si sugestii cu privire la profilul de studii si ramura de activitate profesionala în care cursantul are sanse maxime de dezvoltare si afirmare. Prin acest “sfat” se exprima judecati de valoare cu privire la corectitudinea alegerii, nivelul de pregatire si dotare a individului, recomandari privitoare la ce trebuie sa faca în viitor pentru a transpune în viata optiunea sa scolara si profesionala. Practic, prin aceasta recomandare finala, cursantului i se pune un diagnostic de adaptabilitate sociala si profesionala.

Divizarea continutului procesului de orientare scolara si profesionala este pur conventionala, fiind facuta din ratiuni de ordin metodic. În practica orientarii, cele patru componente structurale se întrepatrund si interconditioneaza, conturându-se ca subsisteme polifunctionale.

Sintetizând, continutul activitatii de consiliere si orientare consta în:

♦ informarea si documentarea personala (prin consultarea de profile ocupationale, monografii profesionale, ghiduri si lucrari de specialitate, participarea la activitati practice;

♦ informarea si educatia pentru orientarea carierei, desfasurate sistematic în cadrul scolii sau în afara acesteia;

♦ valorificarea în grup a experientelor pozitive ale cursantilor;

♦ exersarea alegerii diferitelor rute de formare profesionala initiala si continua, sau simularea situatiilor favorabile bunei orientari;


♦ desfasurarea de activitati orientate catre punerea în practica a tehnicilor de cautare a unui loc de munca (redactarea unui C.V., a unui proiect personal de dezvoltarea carierei, a unei scrisori de prezentare, a portofoliului personal);

♦ activitati specifice si speciale initiate de consilieri în institutii de profil (convorbire, consiliere, evaluare).

Constatam ca activitatea de consiliere si orientare tinde sa rezolve, simultan, doua aspecte extrem de importante în prezent:

1. asigurarea echitatii sociale prin democratizarea permanenta a accesului la educatie si formarea profesionala;

2. ameliorarea continua a bunei utilizari a resurselor umane de care societatea dispune.

Astazi, orientarea profesionala nu mai apare ca o simpla actiune de îndrumare a unui individ în momentul hotarâtor al alegerii profesiunii. Aceasta orientare nu este doar o actiune simpla, cu specific periodic, ci rezultatul unei serii de influente educative permanente, determinate de cerintele mediului social si de cunoasterea propriilor aptitudini. Orientarea profesionala înseamna pregatirea pentru selectia profesionala, care reflecta, în general, cerintele speciale ale procesului de munca fata de individ. Orientarea pregateste individul pentru selectie si trebuie sa-l convinga în ceea ce priveste capacitatile sale de munca, stimulându- i vointa, pentru ca acesta sa poata face fata eforturilor cerute de profesionalizare.

A orienta profesional înseamna a ajuta adolescentul sau tânarul sa se cunoasca pe sine, capacitatile sale fizice si psihice si, în acelasi timp, sa cunoasca cerintele mediului social în care traieste, cerintele legate de productie si cultura, sa fie capabil sa-si exprime în cunostinta si din convingere optiunea pentru o profesiune sau alta.


Realizarile obtinute pâna în prezent în domeniul orientarii scolare si profesionale constituie doar un punct de plecare pentru planificarea si pilotarea carierei.

O data integrat profesional, monitorizarea prin consiliere a individului nu înceteaza. Urmeaza, de regula, planificarea carierei astfel încât angajatul sa se elucideze asupra posibilitatilor de ascensiune profesionala dar, mai ales, ce îi ofera viitorul în materie de cariera.

În general, întelesul popular al termenului “cariera” este asociat cu ideea de miscare ascendenta sau de avansare a unei persoane într-un domeniu de activitate dorit, cu scopul de a dobândi mai mult prestigiu si mai multa putere.

O cariera se refera la situatii diferite pentru oameni diferiti. Este posibil ca un individ sa gândeasca cariera ca fiind o serie de posturi diferite, în timp ce un alt individ vede cariera ca similara cu o ocupatie. Traditional, termenul de cariera este asociat doar cu aceia care detin roluri manageriale sau ocupa posturi bine platite.

În timp, conceptul de cariera a dobândit o acceptiune larga si o aplicabilitate tot mai globala. Astfel devenind deosebit de complex, conceptul de cariera are în vedere atât întregul personal al firmei, cât si dezvoltarea personala în cadrul postului detinut sau chiar în cadrul altor ocupatii (gospodari, mame, tati, muncitori voluntari, lideri ai vietii civile etc.), deoarece capacitatea unei persoane de a face fata unor servicii sau unor responsabilitati mai mari creste pe masura ce timpul trece si se acumuleaza experienta. De exemplu, un angajat poate ramâne în cadrul aceluiasi post, acumulând si dezvoltând deprinderi necesare, fara a avea o miscare ascendenta în ierarhia profesionala sau organizationala. De asemenea, este posibila miscarea unui individ pe diferite posturi din organizatii sau domenii diferite.

În sfârsit, desi conceptul de cariera este clar legat de munca, acesta trebuie sa fie suficient de larg pentru a include nu numai experienta muncii, ci si modul de viata sau conditiile de trai


deoarece viata extraprofesionala a unei persoane joaca un rol deosebit în cadrul carierei.

Cu alte cuvinte, cariera, acest concept cu reale conotatii educationale, reprezinta o parte importanta din viata unui individ, care, la rândul ei, reprezinta o permanenta lupta pentru atingerea scopurilor sau obiectivelor personale. Astfel, indivizii sunt, de obicei, dornici sa dezvolte cariere profesionale care tin cont atât de nevoile personale si familiale, inclusiv educatia copiilor, cât si de carierele partenerilor si de calitatea vietii. Prin urmare, dezvoltarea carierei profesionale nu este o problema de-sine-statatoare, ci trebuie privita în contextul vietii si dezvoltarii de ansamblu a unei persoane si nu numai în calitate de angajat.

Astfel, potrivit literaturii de specialitate, conceptul de cariera are mai multe întelesuri:

♦ Cariera = avansare. Aceasta viziune a carierei presupune mobilitate, de obicei, ascensiunea într-o organizatie sau ierarhie profesionala.

♦ Cariera = profesie. Potrivit acestui punct de vedere, anumite ocupatii constituie o cariera (manageri, profesionisti, muncitori), în timp ce alte ocupatii sunt gândite ca “posturi” (ospatari, muncitori necalificati sau vânzatori).

♦ Cariera = succesiune de posturi de-a lungul vietii . în aceasta viziune, cariera reprezinta istoria unor posturi individuale.

De asemenea, alti autori înteleg prin cariera succesiunea de functii, în ordine crescatoare a prestigiului, prin care trece angajatul în mod ordonat, dupa o regula previzibila.

♦ Cariera = succesiune de experiente profesionale. Aceasta este o abordare subiectiva care se concentreaza asupra istoriei unei experiente de munca ce poate cuprinde propriile conceptii, aspiratii, succese, insuccese etc.

În aceeasi acceptiune, alti specialisti în domeniu definesc cariera ca pe o succesiune de roluri în munca ale unui individ sau ca pe o succesiune de experiente separate, corelate între ele, prin care orice persoana trece de-a lungul vietii.


O definitie asemanatoare este data de David J. Cherrington care întelege cariera ca pe o succesiune de experiente individuale, legate de munca si câstigate de-a lungul vietii. Aceasta înseamna ca o cariera este un concept individual deoarece fiecare persoana are o succesiune unica de experiente legate de munca.

♦ Cariera = percepere individuala a succesiunii de atitudini si comportamente, asociata cu experientele si activitatile de munca de-a lungul vietii personale. Dupa cum se poate constata, aceasta definitie propusa de Douglas T. Hall are în vedere atât aspectele subiective (experiente, roluri), cât si pe cele obiective (atitudini si comportamente pe posturi) care pot sa apara de-a lungul vietii active a unei persoane, fara a face vreo referire la ceea ce înseamna avansarea persoanei respective.

♦ Cariera = cadrul dinamic în care omul îsi percepe viata în întregul ei si interpreteaza semnificatia diferitelor calitati personale, actiuni si lucruri care i s-au întâmplat. Deci tot o interpretare subiectiva a carierei.

Remarcam faptul ca specialistii în domeniu încearca o distinctie între cariera obiectiva, care vizeaza perceperea de sine si rolul muncii în viata proprie a fiecarui individ. Din aceste considerente, ea trebuie atent planificata.

Potrivit literaturii de specialitate si practicii manageriale în domeniul resurselor umane, planificarea carierei reprezinta:

ü Procesul de identificare a nevoilor, aspiratiilor si oportunitatilor privind cariera în cadrul unei organizatii, precum si acela de realizare a unor programe de dezvoltare a resurselor umane în scopul sustinerii carierei respective;

ü Procesul de alegere a ocupatiilor, organizatiilor si cailor de urmat în cadrul unei cariere;

ü Procesul continuu de descoperire, dupa cum afirma Edgar Schein, în care o persoana dezvolta lent un concept propriu ocupational, ca rezultat al capacitatilor sau abilitatilor, nevoilor,


motivatiilor si aspiratiilor acesteia, precum si al propriului sistem de valori;

ü Procesul prin care angajatii individuali identifica si traduc în viata pasii pentru atingerea scopurilor carierei.

Planificarea carierei constituie un proces deosebit de complex si sistematic de stabilire a obiectivelor carierei, de elaborare si implementare a strategiilor, de autoevaluare si analiza a oportunitatilor, precum si de evaluare a rezultatelor.

De asemenea, procesul planificarii carierei angajeaza atât responsabilitatea individului, cât si a organizatiei din care face parte, cum rezulta din schema urmatoare:

Feedback

Feedback Sursa: Ivancevich J.M., Glueck W.F. – Foundations of Personnel

Human Resources Management, Business Publications, Inc., Texas, 1986, p.521

Reprezentarea grafica evidentiaza faptul ca, individul

trebuie sa-si identifice aspiratiile si abilitatile sau capacitatile, iar prin evaluare si consiliere sa înteleaga care sunt eforturile necesare sau cerintele de pregatire si de dezvoltare pentru o anumita ruta profesionala. Perspectiva individuala a planificarii

Nevoile si aspiratiile

individuale

Evaluarea si consilierea

personalului

Eforturile individuale de

dezvoltare

Armonizare Armonizare

Situarea pe drumul

carierei Nevoile si

oportunitatile organizationale

Planificarea personalului si

informarea carierei

Programele de pregatire si dezvoltare


carierei este deosebit de importanta deoarece constituie o problema care preocupa, în general, pe toti oamenii si care, în cele din urma, trebuie sa raspunda la numeroase întrebari, cum ar fi:

Posibil set de întrebari • Ce am învatat acum? • Ce stiu sa fac? • Ce mi-a placut cel mai mult din ce am învatat sau am facut

pâna acum? • Ce as dori sa fac? • Ce cred ca pot face? • Care -mi sunt limitele? • Care sunt exigentele actuale ale pietei muncii si tendintele ei

pe segmentul spre care m-am orientat (prin pregatire) sau pe care l-am practicat?

• Care ar fi informatiile de care as avea nevoie si de unde le-as putea obtine?

• Este nevoie sa continui studiile sau, eventual, sa ma recalific? • Ce alte posibilitati am? • Cum sa-mi organizez un calendar de activitati si cum sa-mi

structurez planul de actiune?

Organizatia, la rândul sau, trebuie sa-si identifice nevoile

si oportunitatile, sa-si planifice personalul si sa asigure angajatilor sai informatiile necesare si pregatirea corespunzatoare dezvoltarii carierei, ceea ce înseamna ca nevoile organizationale nu pot fi satisfacute daca nevoile individuale sunt neglijate. Desi toti managerii ar trebui implicati în aceasta activitate, putini poseda pregatirea si experienta necesara pentru a sprijini, prin consiliere, planificarea si dezvoltarea carierei. Mai mult decât atât, desi este o activitate deosebit de importanta, relatia de îndrumare sau de parteneriat, prin care individul este ajutat sa faca fata problemelor în mod pozitiv si constructiv, poate deveni în unele situatii destul de daunatoare, daca individul devine prea dependent, daca


mentorul nu manifesta suficienta flexibilitate, daca refuza generozitatea individului, daca este usor banuitor sau daca interese de natura afectiva sau chiar unele manifestari de invidie intervin în relatia respectiva de parteneriat. Deoarece consilierea carierei este o activitate care necesita o pregatire speciala, seful direct nu este întotdeauna persoana cea mai potrivita pentru aceasta activitate. În majoritatea organizatiilor, îndeosebi în cele suficient de mari, managementul carierei este o functie a departamentului de resurse umane în cadrul caruia exista sau trebuie sa existe personal specializat care sa sprijine prin consiliere planificarea si dezvoltarea carierei sau care sa ajute angajatii sa evite nelinistea, nemultumirea sau crizele de la mijlocul vietii ce pot sa apara atunci când angajatii respectivi constata ca stadiul dezvoltarii carierei lor nu corespunde propriilor aspiratii.

De aceea, planificarea carierei trebuie sa aiba în vedere numeroase aspecte, inclusiv urmatoarele:

• Membrii organizatiei trebuie sa fie recunoscuti si tratati ca individualitati distincte, cu nevoi, dorinte si abilitati unice;

• Indivizii sunt mult mai motivati într-o organizatie care raspunde aspiratiilor lor;

• Indivizii pot dezvolta, schimba si descoperi noi directii de actiune daca le sunt aratate cât mai exact oportunitatile sau daca sunt încurajati si îndrumati.

Traditional, majoritatea organizatiilor au în vedere carierele angajatilor cu performante înalte si cu posibilitati mari de promovare. Acesti angajati sunt asa-zisele “vedete sau stele în ascensiune” carora li se acorda o asistenta sau o consiliere speciala pentru o dezvoltare rapida a carierei sau pentru asa-zisul “drum rapid”.

Pe de alta parte, majoritatea angajatilor asa-zisi “oameni de baza”, care au sanse mai reduse de promovare, spera, la rândul lor, ca, în urma rezultatelor obtinute, sa fie recompensati cu o promovare.


În aceste conditii, rareori exista, totusi, un mecanism formal prin care individul sa devina parte competenta a unui proces de planificare a carierei.

Desi aceasta situatie se mentine înca, tot mai multe organizatii îsi sporesc preocuparile în domeniul managementului carierei, elaborând planuri si programe de evolutie a carierei profesionale, dezvoltarea carierei fiind un aspect semnificativ al perfectionarii resurselor umane.

Dupa cum rezulta din figura de mai sus, planificarea carierei implica, de asemenea, armonizarea nevoilor si aspiratiilor individuale cu nevoile si oportunitatile organizationale. Aceasta înseamna ca, pentru a fi cât mai eficienta, planificarea carierei trebuie sa realizeze o concordanta între scopurile carierei individuale si nevoile de personal ale organizatiei, între eforturile individuale de dezvoltare si programele de pregatire si dezvoltare ale firmei sau instiutiei respective.

Nevoile si oportunitatile individuale pot fi armonizate într-o varietate de moduri. Potrivit unui studiu recent al Asociatiei Americane de Management (AMA), abordarile cel mai frecvent folosite sunt:

• Consilierea informala cu ajutorul personalului de conducere;

• Consilierea carierei cu ajutorul supraveghetorilor. Aceste abordari sunt, adesea, destul de informale. Cu toate

acestea, consilierea carierei este privita de catre organizatie ca un serviciu pentru angajatii sai, iar departamentul de resurse umane are în componenta, în unele cazuri, servicii de consiliere. Aceasta cu atât mai mult, cu cât asistenta furnizata de organizatie sau consultanta oferita de catre manageri sau departamentul resurse umane ajuta angajatii sa-si planifice cariera si sa o remodeleze în cazul aparitiei unor schimbari.

De asemenea, consilierea carierei cu ajutorul supraveghetorilor este cuprinsa, de obicei, în evaluarea performantei, proces care permite angajatului sa cunoasca nu


numai posibilitatile sale, ci si ceea ce îi ofera viitorul. De aceea, supraveghetorii sau managerii de la diferite niveluri ierarhice trebuie sa fie capabili sa realizeze consilierea carierei nu numai în cadrul unui anumit compartiment, ci în întreaga organizatie. Cu toate acestea, întrucât sefii directi detin, de obicei, informatii limitate privind întreaga organizatie, adesea, este necesar ca aceasta sa adopte practici de consiliere a carierei mai formale si mai sistematice, cu atât mai mult, cu cât consilierea carierei fiind o activitate ce necesita o pregatire speciala, seful direct nu este întotdeauna persoana cea mai potrivita pentru a realiza activitatea respectiva. De aceea, multe organizatii apeleaza la personal specializat a carui sarcina este de a asigura consultanta în domeniul respectiv sau de a sprijini prin consiliere planificarea si dezvoltarea carierei.

Potrivit teoriei si practicii manageriale în domeniul

resurselor umane, principalii factori care pot influenta alegerea carierei sunt:

• Auto- identitatea; • Interesele; • Personalitatea; • Mediul social. Practic, individul se angajeaza, de fapt, într-o autoevaluare

deosebit de importanta ale carei avantaje pot fi: • Identificarea punctelor forte si a punctelor slabe care

permit individului sa stabileasca cât mai realist scopurile carierei;

• Elaborarea unei liste a posturilor compatibile si incompatibile;

• Crearea bazei informationale pentru asigurarea pregatirii necesare în vederea unei eventuale promovari.


De asemenea, planificarea carierei individuale presupune parcurgerea urmatoarelor etape: 1. Culegerea informatiilor privind calificarile, interesele si

valorile indivizilor; 2. Identificarea domeniilor ocupationale preferate; în acest sens,

este posibil ca initial sa existe mai multe optiuni care se restrâng treptat, pe masura ce ne informam asupra domeniilor respective. De asemenea, pe masura ce se obtin mai multe informatii privind cerintele educationale sau de pregatire, posibilitatile de câstig, unele aspecte specifice etc. se constata ca, de fapt, numai unele ocupatii sau posturi corespund calificarilor, intereselor sau valorilor indivizilor.

Dupa alegerea ocupatiei sau a postului, este necesar sa se stabileasca scopul carierei pe baza alegerii initiale. 3. Testarea alegerii carierei pe baza realitatii, care poate dovedi

daca s-a facut o evaluare corecta si o alegere corespunzatoare a postului. Are loc, de fapt, implementarea procesului de planificare a carierei, existând totodata numeroase motive (sarcini monotone, conditii grele de munca, pregatire dificila etc.) care pot determina revizuirea scopurilor carierei.

În general, dupa cum s-a mentionat, individul dispune de numeroase alternative sau oportunitati privind cariera. Cu toate acestea, având în vedere teoria si practica manageriala în domeniul resurselor umane, în general, si comportamentul organizational, în special, John R. Schermerhorn si colaboratorii subliniaza necesitatea cunoasterii si întelegerii cât mai corecte a urmatoarelor comandamente ale carierei:

• Rezistenta vizibila; • Dorinta pentru schimbare; • Descopera un mentor; • Conducerea propriei cariere; • Educatia continua.


Am putea încheia cu definitia data consilierii de R.W. Strovig, definitie încrustata astazi pe o placa de tip comemorativ la Universitatea din Wisconsin (U.S.A.) – Departamentul de Consiliere si Orientare: “Consilierea înseamna multe lucruri. Ea este o tehnica de informare si evaluare. Ea este un mijloc de a modifica comportamentul. Ea este experienta de comunicare. Dar mai mult decât atât, ea este o cautare în comun a sensului în viata omului cu dezvoltarea dragostei ca element esential concomitent cu cautarea si consecintele ei. Pentru mine, restul este lipsit de importanta, daca nu exista actiunea de cautare a sensului vietii. Într-adevar, aceasta cautare este însasi viata, iar consilierea este numai o intensificare speciala a acestei cautari”.

Experienta acumulata în tarile dezvoltate în domeniul OSP evidentiaza o serie de tendinte de organizare si dezvoltare, dintre care trei se afirma cu dominanta:

1. tendinta permanentizarii orientarii scolare si profesionale, deriva din caracterul sau procesual si, în egala masura, din mutatiile structurale constante care se produc la nivelul pietei muncii, respectiv a nomenclatoarelor de functii si meserii. Uzura morala rapida la care sunt expuse profesiile, la ora actuala, solicita începerea OSP din primii ani de scoala si prelungirea pâna în ultimii ani ai vietii active. Accentul pus pe caracterul permanent al orientarii conduce la extinderea si, dupa caz, ameliorarea serviciilor de orientare, facilitarea informarii asupra profesiilor si posibilitatilor de formare. În tari europene, precum Franta, Marea Britanie, acest lucru este legiferat, deoarece se recunoaste necesitatea unei perspective de progres profesional pe termen lung.

2. tendinta asigurarii unui ajutor sustinut consilierilor si consultantilor în OSP. La ora actuala, se contureaza un model profesional deschis, permisiv pentru specialistul în OSP, acel specialist care are posibilitatea sa identifice si/ sau activeze o varietate de metode, procedee si tehnici de consiliere,


interactionând sau cooperând si cu nespecialisti care au tangenta cu domeniul;

3. tendinta activarii si/sau cointeresarii subiectului (beneficiarului) programelor de orientare profesionala. Practic, acesta nu se mai poate cantona în zona expectatiei, manifestându-se ca receptor pasiv; individul trebuie sa se informeze si singur (cu discernamânt si obiectivitate) utilizând resursele disponibile în centrele de informare asupra profesiilor, apelând la calculator (internet) sau asociindu-se cu alti indivizi pentru a exploata în propriul beneficiu cerintele de informare. Activizarea individului vizeaza si implicarea nemijlocita în programe extracurriculare de educatie economica dobândind un comportament dinamic, continuu adaptabil si proactiv.

Aceste noi structuri si directii de orientare, mai putin formalizate, functioneaza deja în anumite tari occidentale, ca raspuns la dinamica economica, cresterea somajului, perisabilitatea sporita a profesiunilor. Se sugereaza tot mai mult ideea unui model de ierarhizare a specialistilor care deruleaza programe de OSP. Acest model are trei niveluri:

Nivel 1 – profesori, manageri scolari, cadre cu functii de conducere, responsabili de personal;

Nivel 2 – consilieri de orientare; Nivel 3 – psihologi, metodisti, alti specialisti cu o formatie

teoretica si tehnica aprofundata. Modelul propus, cu cele trei nivele aferente, este sugerat

de teoria si practica internationala. Este un adevar de necontestat ca individului i se cere sa progreseze profesional pe toata durata vietii active, sa se preocupe de propria-i cariera, sa fie competent în domeniul sau, sa posede cel putin bispecializare, sa fie dinamic si flexibil. În conditiile în care frontierele dintre profesii tind sa se estompeze, devenind tot mai putin rigide, trecerea de la o profesie la alta se face prin implementarea sistemelor de management, pilotare si dezvoltare a carierei. Orientarea scolara si profesionala dobândeste un rol activ si semnificativ în asistarea individului în


formarea sa continua. Rezulta ca educatia inclusiv economica îsi gaseste locul în toate momentele existentei individului si în totalitatea situatiilor si circumstantelor în care se va afla.

Afirmatiile de mai sus ramân valabile si în cazul consilierii, care a devenit în prezent o componenta intrinseca a educatiei, ca subsistem al acesteia. Prin urmare, consilierea profesionala reprezinta un subsistem al educatiei permanente contemporane în cadrul caruia se asigura dezvoltarea personalitatii omului sub toate aspectele, pregatirea continua a acesteia în vederea alegerii corecte si realiste a studiilor si profesiunii, “dezvoltarea profesionala” sau profesionalizarea sa treptata.

4.3 Consilierea si orientarea scolara si profesionala în România; conexiuni cu educatia economica si antreprenoriala

În România, consilierea si orientarea scolara si profesionala sunt (tind sa devina) un parteneriat, o noua interactiune între scoli si universitati, pe de o parte si mediul înconjurator (economic, administrativ si cultural) pe de alta parte, subliniind necesitatea unui învatamânt recuplat cu nevoile de calificare resimtite în societate si reconsiderând pertinent profesiile cerute de piata muncii.

Deoarece scoala, ca institutie prestatoare de servicii educationale, reprezinta cadrul propice pentru dezvoltarea de activitati specifice consilierii si orientarii desfasurate în mod organizat si sistematic si asistate de un personal specializat, Noul Curriculum Scolar destinat învatamântului preuniversitar include o noua arie curriculara intitulata “Consiliere si Orientare”. Pentru scolile profesionale si postsecundare au fost introduse modulele: Orientare si Consiliere Vocationala (anii II si III – scoli profesionale) si Informare si Orientare Vocationala (anii I si II – scoli postliceale). Modulele sunt menite sa ofere elevilor


informatiile de baza necesare pentru cresterea sanselor de integrare scolara si socio – profesionala.

În documentele curriculare primare (planuri – cadru si programe de învatamânt) sunt prevazute activitati didactice de consiliere si orientare diferentiate pe cicluri curriculare si concordante cu principiile de elaborare a planului cadru. Astfel, potrivit Principiului racordarii la social, coroborat cu cel al flexibilitatii si al egalitatii sanselor, s-a stabilit un raport adecvat între trunchiul comun (care ofera tuturor oportunitati echivalente) si curriculum-ul la decizia scolii (care permite parcursuri scolare diferentiate). Pachetele optionale permit o pregatire pentru specializarea universitara, cât si o pregatire medie vizând absorbtia pe piata muncii.

Principiul functionalitatii, ce vizeaza racordarea diverselor discipline, precum si a ariilor curriculare la vârste scolare, a condus la structurarea procesului de învatare în cicluri curriculare. Unul dintre acestea, ciclul de observare si orientare, ce cuprinde clasele VII-IX, are ca obiectiv major orientarea, în vederea optimizarii optiunii scolare si profesionale ulterioare. De asemenea, ciclul de specializare (clasele XII-XIII) urmareste pre-specializarea în vederea integrarii efective în învatamântul universitar de profil pe piata muncii.

Principiul racordarii la social, are drept consecinta asigurarea unei legaturi optime între scoala si comunitate, între scoala si cerintele sociale. Ca urmare, a fost creata aria curricualra “Consiliere si orientare”, cu ajutorul careia elevii vor putea, între altele, sa se orienteze în cunostinta de cauza spre diferitele tipuri de iesiri din sistem: liceu teoretic, tehnologic sau vocational, scoala profesionala sau piata muncii – dupa învatamântul liceal; sau învatamântul postliceal, învatamânt superior sau piata muncii – dupa învatamântul liceal.

“Aria curriculara “Consiliere si Orientare” reprezinta un domeniu nou în planul de învatamânt. În cadrul acestei arii vor continua sa existe, întâlnirile profesorului-diriginte cu clasa.


Tematica acestora este stabilita de catre diriginte, în acord cu programa orientativa a M.E.C. si cu situatiile concrete din practica scolara. Aceste întâlniri pot avea loc cu întregul efectiv de elevi ai clasei sau doar cu o parte dintre acestia.

Pe de alta parte, aria curriculara “Consiliere si Orientare“ reprezinta cadrul organizat de întâlnire între elevi si profesori – consilieri, desemnati de Consiliul administrativ al scolii. Continutul ariei curriculare poate fi urmatorul:

a) consiliere în probleme legate de tehnici de învatare eficienta;

b) consiliere si orientare scolara; c) consiliere în situatii de ramânere în urma la învatatura

a unor elevi; d) consiliere si orientare scolara pentru elevii

performanti; e) consiliere în chestiuni legate de viata personala; f) consiliere de specialitate, relativ la predarea/învatarea

disciplinelor scolare. Decizia privind continutul orelor de Consiliere si

Orientare apartine Consiliului de administratie al scolii. În învatamântul primar, orele optionale de Consiliere si Orientare sunt sustinute de învatatori, care pot lucra în echipa cu psihologi, pedagogi sau alti profesori – consilieri ai scoli. În învatamântul gimnazial, în scolile în care functioneaza psiho-pedagogi scolari, orele de Consiliere si Orientare vor fi sustinute de catre acestia, fie individual, fie în echipa cu alti profesori desemnati de catre Consiliul de administratie al scolii.

“Aceasta arie curriculara pune accent pe urmatoarele aspecte:

• facilitarea participarii la viata sociala a clasei, scolii, comunitatii locale;

• dezvoltarea unor strategii personale de evitare a esecului scolar;


• familiarizarea cu fisele de post ale unor familii ocupationale;

• formarea atitudinilor de acceptare a schimbarilor din mediul social, economic, cultural si politic în care absolventul îsi va desfasura activitatea;

• participarea motivata la initierea si la derularea propriului traseu de învatare”.

Sursa: Curriculum National pentru învatamânt obligatoriu. Cadrul de referinta. MEN, CNC. Bucuresti, Editura Corint, 1998

Activitatea de OSP se desfasoara si printr-o retea de Cabinete scolare si interscolare de asistenta psihopedagogica, ca si prin Centre judetene de asistenta psihopedagogica, a caror activitate este reglementata prin Ordinul Ministrului nr.3064/18.01.2001 privind orientarea scolara si profesionala în învatamântul din România si stipulata în regulamente de organizare si functionare.

În planurile de activitate ale acestor institutii exista capitole distincte referitoare la orientarea scolara si profesionala care cuprind:

v modalitatile de informare a unitatilor scolare, elevilor si familiilor acestora în legatura cu problematica orientarii si consilierii;

v graficul actiunilor de formare continua; v graficul întâlnirilor speciale cu elevii claselor a VIII-a

si a XII-a, precum si cu cei ai anilor terminali din scolile profesionale;

v programul consultatiilor individuale sau de grup. Se poate constata ca reactia scolii – ca institutie de

educatie, formare si orientare – la mobilitatea sociala si economica este de adaptare rapida a continutului, structurilor si functiilor sale încât sa fie create premise favorabile pentru elevi de integrare sociala rapida, diminuându-se sensibil imprevizibilul si hazardul în alegerea profesiei. În fapt, cunoasterea de catre fiecare


elev/student a propriilor interese, valori, abilitati si competente, precum si a preferintelor pentru un anumit tip de activitati si medii de munca sunt o dovada a maturizarii sale. Procesul de educatie economica si formare profesionala constituie puntea necesara trecerii spre lumea muncii si a vietii sociale adulte. În acest demers, Consilierea si Orientarea se constituie într-o arie de aplicatii, dezbateri practice, experiente si atitudini care trebuie învatate a fi exersate în viata, din aceasta perspectiva învatarea având sensul de “a învata pentru a sti sa faci”.

Programele de Consiliere si Orientare sunt structurate corespunzator ciclurilor curriculare, dupa cum urmeaza:

§ în primele doua cicluri, respectiv “ciclul achizitiilor fundamentale” si “ciclul de dezvoltare” (corespunzator claselor I – VI), sunt abordate probleme legate de învatarea scolara, consiliere în situatii de esec scolar, continutul ariilor curriculare, informatii utile referitoare la oferta educationala pentru gimnaziu. La acest nivel, învatatorii, împreuna cu personalul didactic specializat în educatia economica, dezvolta si actiuni de cunoastere si întelegere a vietii economice. Activând metode didactice moderne cum ar fi jocul de rol, metoda cubului, Phillips 6-6, Brainstorming-ul, Conversatia euristica s.a., educatorii pot determina pe elevi sa se perceapa în calitatea lor de consumatori si producatori; elevii pot fi acomodati cu ideea ca “nimic nu este gratis”, ca orice actiune are un pret, un cost materializat în efort, timp, renuntari, bani, implicare afectiva etc. – toate acestea pentru ca omul are mai multe nevoi decât resurse. Practic, înca de la aceste vârste mici, copilul trebuie educat pentru a dobândi un comportament economic adecvat timpului în care va trai, comportament materializat în nevoia de a învata, de a se instrui, de a se autoeduca;

§ în “ciclul de observare si orientare”, aferent claselor VII – IX, în cadrul organizat al orei de Consiliere si Orientare, se procedeaza la descoperirea de catre elevi a propriilor afinitati, aspiratii si valori, dezvoltându-li-se capacitatea de analiza a


competentelor dobândite prin învatare, scopul fiind orientarea spre acele parcursuri scolare si, respectiv, profesionale favorabile si adecvate personalitatii fiecaruia. La acest nivel scolar – gimnaziu – pe lânga informarea scolarilor cu privire la filierele si profilurile educationale, posibilitatile oferite de fiecare traseu scolar pentru dezvoltarea profesionala si sociala ulterioara, se pot dezvolta în continuare programe de educatie economica si antreprenoriala. Este vârsta la care copilul, aflat în prag de adolescenta, trebuie sa înteleaga ca urmeaza sa ia decizii importante cu privire la viitorul sau, sa opteze pentru ceva sau altceva (alternative). Aceasta pentru ca omul nu poate avea tot ce-si doreste, ci trebuie sa aleaga unele lucruri si sa renunte la altele. Identificând si comparând în mod sistematic alternativele, elevul de gimnaziu – ajutat de specialistul în consiliere si orientare si de formatorul în educatia economica – va fi capabil sa ia decizii în cunostinta de cauza si, chiar, sa anticipeze (într-o oarecare masura) consecintele optiunilor lui; toate acestea si datorita faptului ca prin activitati scolare sau periscolare a început sa i se formeze un mod economic de gândire. Una din finalitatile importante ale educatiei economice este sa formeze cetateni care pot analiza probleme, pot medita la ceea ce citesc si aud si pot adopta decizii bazate pe propria lor judecata. La aceasta vârsta sporesc considerabil nevoile de informare ale scolarilor cu privire mai ales la avantajele diferitelor filiere scolare de urmat, precum si cu privire la posibilitatile de continuare a studiilor si de insertia profesionala oferite de fiecare optiune.

Este momentul ca elevul sa afle cum trebuie sa actioneze pentru a lua o decizie justa, altfel spus sa cunoasca matricea pentru luarea unei decizii:

1. care este problema? (ce decizie crezi ca vei lua) 2. care sunt alternativele? (ce te gândesti sa faci) 3. care sunt criteriile de selectie? (cu ce costuri, cu ce

avantaje, care- i realitatea) 4. care este ierarhia criteriilor? (în ordinea importantei) 5. evaluarea alternativelor (functie de criterii)


6. luarea deciziei (solutia optima). Aceasta matrice este, de fapt, un model rational de a

adopta o decizie, cântarind costurile si beneficiile si, în final, stabilind costul real al deciziei luate.

3. în “ciclul de aprofundare” – clasele X-XI – profesorii consilieri contribuie la cunoasterea de catre elevi a propriilor interese de învatare deoarece este momentul la care acestia trebuie sa aleaga disciplinele optionale, acele discipline care vin în completarea/sustinerea traseului pe care s-au înscris la terminarea gimnaziului.

Principalele activitati de educatie economica destinate acestei grupe de vârsta vizeaza specificitatile economiei de piata, rolul concurentei pe piata, modul în care orice individ poate fi afectat de schimbarile economice care se produc în societate, care sunt principalele institutii economice specifice economiei de piata si cum garanteaza acestea dezvoltarea personala si sociala, care este rolul banilor cum se poate demara o afacere de mici proportii etc. Întelegând toate acestea, elevii vor putea, ulterior, lua decizii mai bune în ceea ce priveste viitoarea profesie si chiar vor putea aprecia în cunostinta de cauza eforturile financiare si cheltuielile personale necesare continuarii studiilor. Utilizând asemenea informatii, elevii îsi vor explica cu relativa usurinta de ce pot câstiga atât ei însisi, cât si familiile lor si societatea daca fiecare îsi dezvolta propriile aptitudini si capacitati specializându-se într-un anumit domeniu.

4. în “ciclul de specializare” – clasele a XII-a /a XIII-a si anii terminali ai scolii profesionale – activitatile de consiliere si orientare sunt destinate informarii elevilor despre:

- reglementarile în vigoare privind continuarea studiilor sau integrarea profesionala;

- reteaua scolilor postliceale si modalitatile de acces; - reteaua institutiilor de învatamânt superior; - posibilitatile reale de integrare directa pe piata muncii

dupa terminarea liceului / scolii profesionale;


- informatii legate de posibilitatile de dezvoltarea profesionala ulterioara.

În functie de nivelul de dezvoltare atins de adolescent,

specialistii în educatia economica se vor asocia cu profesorii – diriginti si cu orientatorii de profesie, ajutându- l pe elev sa decida în cunostinta de cauza; investigând acele caracteristici personale relevante pentru cariera, respectiv interesele, valorile personale, trasaturile de personalitate, aptitudinile si deprinderile. Se poate opta, dupa cum am dezvoltat în capitolul precedent, pentru un inventar de interese bazat pe teoria lui Molland (potrivit caruia oamenii manifesta interese diferite pentru lucrul cu oamenii sau obiecte si preferinte pentru lucrul cu idei sau fapte în functie de tipul lor de personalitate).

În ceea ce priveste valorile personale, respectiv convingerile bazale ale indivizilor, abordate ca surse motivationale si standarde individuale de performanta într-un anumit domeniu, acestea vor fi tratate în extenso într-un capitol urmator.

Bazându-se pe cunostintele sale economice, elevul – individual sau sustinut de profesor – va culege informatii despre profesia vizata, într-o maniera sistematic – economica. În acest sens, poate utiliza o lista de întrebari relevante pentru cunoasterea mediilor ocupationale, care sa vizeze informatii despre:

§ responsabilitatile locului de munca; § conditiile de munca; § posibilitatile de angajare; § câstigul si alte beneficii; § oportunitatile de avansare; § stilul de viata; § etc. Prin chestionarea asupra gradului în care mediul satisface

necesitatile fiecarui individ se investigheaza, de fapt, congruenta dintre persoana si mediul educational sau profesional vizat.


Decizia de cariera, pe care viitorul absolvent urmeaza sa o adopte, este deosebit de importanta deoarece vizeaza multiplele interactiuni dintre cariera si celelalte aspecte ale vietii (prestigiu, exercitarea rolurilor, stilul de viata, stima de sine, confort profesional si socio – social, stabilitate intrapsihica etc.). În functie de ceea ce decide, actualul elev îsi va continua studiile sau se va insera direct pe piata muncii. Evident ca intervin o serie de variabile care restrâng paleta optiunilor de cariera, cum ar fi: sexul persoanei, statutul socio – economic, insuficienta informare, dependenta de alte persoane (incapacitatea de a lua singur o decizie) insuficienta motivare etc.

Deoarece educatia economica este, în fapt, o pregatire indirecta pentru munca si, în acelasi timp, o continua adaptare la munca, educatorul trebuie ca pe lânga actiunile de informare si orientare, sa îl învete pe viitorul absolvent si, cum sa-si promoveze imaginea: cum sa elaboreze un curriculum vitae atractiv, cum sa redacteze o scrisoare de intentie pentru angajare, cum sa se pregateasca si sa sustina un interviu – astfel încât sa fie convingator si interesant pentru un potential angajator. Toate aceste abilitati (care au, în ultima instanta, substrat economic) se învata, se formeaza si se exerseaza în scoala, devenind în timp, prin aplicare în practica, deprinderi de viata, transformând potentialitatea în realitate.

Concluzionând, activitatea de consiliere si orientare scolara si profesionala coroborata cu actiunile de educatie economica specifice învatamântului preuniversitar urmaresc dezvoltarea personala si înzestrarea tânarului cu acele cunostinte si abilitati necesare pentru realizarea unui management eficient al propriei cariere.

În scopul asigurarii unei relatii directe între oferta de formare profesionala a institutiilor de învatamânt superior si cerintele mediului lor exterior (agenti economici, institutii publice si private, organizatii neguvernamentale etc.), prin Ordinul nr.3277 din 16.02.1998, ministrul educatiei si cercetarii a decis


constituirea în fiecare institutie de învatamânt superior a unui Departament de consultanta si plasament pe piata muncii, cu urmatoarele misiuni/prerogative:

a) furnizarea de informatii si consultanta de specialitate studentilor, în scopul alegerii / schimbarii rutei profesionale individuale, în contextul curriculum-ului universitar si al sistemului de credite transferabile;

b) dezvoltarea si/sau accesibilizarea metodologiilor de autocunoastere, inclusiv servicii de asistenta psihopedagogica si economica pentru studenti, în scopul întaririi stimei de sine si a potentarii competentelor bazale;

c) relationarea cu comunitatile economice, culturale si administrative locale si regionale, în scopul identificarii de locuri de munca si integrarii sociale în comunitate;

d) prospectarea sistematica a nevoilor pietii de munca si promovarea în campusul universitar a unor actiuni specifice cunoasterii diversilor angajatori, a nevoilor acestora de personal superior calificat (exemplu: Zilele carierei, Ziua firmei, Târgul de joburi, întâlniri cu angajatori din diverse domenii, Ziua portilor deschise etc.);

e) acordarea de consultanta si asistenta metodologica si pedagogica în formarea studentilor pentru contactul cu mediul economic de afaceri;

f) oferirea de informatii – elevilor si persoanelor interesate – privind filierele si programele de studii existente în cadrul fiecarei institutii de învatamânt superior.

Toate aceste prerogative se impun cu necesitate în conditiile unei piete de munca flexibile si în mare parte imprevizibile, aflata într-o continua schimbare atât a configuratiei sale externe (vizând ponderea diverselor profesii pe piata muncii si schimbarea relatiei dintre ele), cât si interne (modificari în cerintele impuse de diverse profesii).

Deoarece cerintele pietei muncii fluctueaza de la o perioada la alta, iar solicitarile locurilor de munca evolueaza în


permanenta (în ceea ce priveste, de exemplu, complexitatea sarcinilor profesionale, accentuarea rolului abilitatilor de comunicare eficienta, multiplicarea cunostintelor, deprinderilor si competentelor specifice fiecarui loc de munca, existenta unei puternice motivatii si flexibilitate în exercitarea sarcinilor de munca etc.), activitatile de orientare profesionala si educatie economica trebuie sa vizeze educarea tinerilor pentru dinamism, independenta si flexibilitate în cinci domenii de competenta:

ü cunostinte despre sine; ü informatii ocupationale; ü luarea deciziei; ü planificarea carierei; ü rezolvarea de probleme. Activitatile ce pot fi cuprinse într-un program de educatie

economica pentru dezvoltarea carierei se materializeaza în prelegeri despre diverse pozitii ocupationale; discutii de grup; interviuri realizate cu diversi specialisti/manageri de succes; Work-shop-uri pe teme de cariera (vizând formarea, integrarea, adaptarea, perfectionarea si reconversia profesionala); jocuri de rol; realizarea de portofolii de documente informative despre diverse locuri de munca si profesii, CV-uri si scrisori de intentie; consultarea specialistilor în domeniul pietei fortei de munca etc. Se asigura, astfel, suportul necesar exploatarii propriei persoane si a diverselor trasee educationale si profesionale.

Dar, practica orientarii pentru cariera si pilotarea acesteia, în tara noastra sufera de doua neajunsuri:

• Primul provine dintr-o deficienta metodologica – activitatea de orientare si consiliere s-a realizat, pâna de curând, static si punctiform. Anii terminali ai unui ciclu scolar erau momentele de concentrare maxima a actiunilor de orientare scolara si profesionala, generând stres, debusolare, decizii pripite, insuficienta informare. De regula, activitatile de consiliere si orientare – total separate, în fapt, de programele de educatie economica pentru munca si adaptare – constau doar în prezentarea


profesiilor existente pe piata muncii (abordarea fiind strict cantitativa si formala), fara a furniza o grila de interpretare a lor (studii de diagnoza si, respectiv, prognoza a viabilitatii profesiilor) si de integrare a acestor cunostinte cu cele despre sine. Insuficienta cunoastere a structurii cererii de munca a creat dificultati majore activitatii de consiliere si orientare, accentuând în timp dezechilibrele pietei muncii si pietei educatiei;

• Al doilea neajuns a fost determinat de o problema conceptuala: orientarea a fost initial conceputa ca o activitate speciala realizabila în paralel cu procesul de învatamânt. În învatamântul preuniversitar problema s-a rezolvat prin introducerea în Noul Curriculum Scolar a ariei curriculare “Consiliere si Orientare”. În învatamântul universitar s-ar impune includerea în planurile de învatamânt ale primilor doi ani (de pregatire generala) a disciplinei “Consiliere profesionala /vocationala, care sa dezvolte teme de analiza a oportunitatilor de cariera, integrarea planificarii carierei în cadrul mai larg al planificarii vietii, promovarea imaginii proprii în scopul realizarii profesionale s.a. O astfel de disciplina de studiu poate fi cuprinsa în pachetele de “optionale” sau “facultative”, fiind de un real ajutor studentului care la finele anului II de studiu trebuie sa opteze pentru un anumit traseu de specializare.

În fapt, dezvoltarea identitatii vocationale si pregatirea tinerilor pentru cariera este unul din obiectivele principale ale întregului proces de învatamânt. Consideram ca este necesara conturarea unei strategii mult mai coerente de dezvoltare si gestionare a resurselor umane, consilierea si orientarea scolara si profesionala constituindu-se într-un instrument semnificativ. Efectul ar fi favorabil pentru întregul sistem de formare si adaptare profesionala, conducând, implicit, si la sporirea calitatii potentialului educational românesc, care are pondere semnificativa în evaluarea indicelui de dezvoltare umana pentru tara noastra.


Activitatile de consiliere si orientare, cuplate cu structurile de continut ale programelor de educatie economica, reprezinta una din modalitatile esentiale prin care scoala îsi urmeaza scopul primordial, cel de proces formativ centrat pe scolar, capabila sa valorizeze tipuri diverse de abilitati si individualitati. Relevanta problematic ii abordate de programele de consiliere si orientare scolara si profesionala explica inclusiv numarul mare de elevi, studenti, profesori si parinti care opteaza pentru astfel de programe.

Nu credem ca suntem lipsiti de realism daca afirmam ca pe termen mediu si lung beneficiarii demersului implicat de activitatile de consiliere si orientare, cuplate cu educatia economica, sunt comunitatea si societatea în ansamblu, care au nevoie de persoane echilibrate si fericite, creative si responsabile, competente si continuu adaptabile, optimiste si eficiente.

Consilierea si orientarea scolara si profesionala

Documents

Transcript of Consilierea si orientarea scolara si profesionala