Transport Capitolul XI

32
Capitolul XI EXPERTIZAREA CALITATIVA SI CANTITATIVA A MARFURILOR AFLATE IN LITIGIU DATORITA TRANSPORTULUI 11.1. Importanţa transporturilor de mărfuri în activitatea economică. Preocupări actuale Transporturile de mărfuri deţin un loc important în activitatea economică, prin rolul lor de a deplasa mărfurile de la expeditor la beneficiar, prin legătura permanentă pe care o realizează între activitatea de producţie şi cea de desfacere, pe pieţele interne şi internaţionale . În ultimii ani, transporturile încep să fie considerate un element cheie în strategiile de dezvoltare, atât a întreprinderilor producătoare, cât şi a celor de comercializare a mărfurilor, datorită implicaţiilor pe care le au în stabilirea imaginii şi a competitivităţii acestor întreprinderi, mai ales pe piaţa internaţională. Preocupările actuale în domeniul transportului legate de termene de livrare fixe, preţuri de desfacere a produselor la destinaţie , etc., sunt în strânsă legătură cu logistica de implementare a activităţii de transport în managementul întreprinderilor, în principal cu rezolvarea următoarelor cerinţe: - includerea transportului în ofertele comerciale, ca o componentă importantă care să nu ameninţe, ci să menţină sau să crească competitivitatea firmelor pe piaţă; - negocierea condiţiilor de transport (condiţii tehnice, timp de transport etc.) şi stabilirea condiţiilor contractuale cu toţi partenerii care intervin în lanţul de transport (transportatori, auxiliari de transport, companii de asigurări etc.), în scopul obţinerii celor mai bune condiţii de livrare în totalitatea lor; - controlul modului în care aceşti parteneri prestează serviciile contractuale stabilite; 1

description

tr

Transcript of Transport Capitolul XI

Expertiza calitativa si cantitativa a marfurilor degradate datorita conditiilor de transport

Capitolul XIEXPERTIZAREA CALITATIVA SI CANTITATIVA A MARFURILOR AFLATE IN LITIGIU DATORITA TRANSPORTULUI11.1. Importana transporturilor de mrfuri n activitatea economic. Preocupri actualeTransporturile de mrfuri dein un loc important n activitatea economic, prin rolul lor de a deplasa mrfurile de la expeditor la beneficiar, prin legtura permanent pe care o realizeaz ntre activitatea de producie i cea de desfacere, pe pieele interne i internaionale .

n ultimii ani, transporturile ncep s fie considerate un element cheie n strategiile de dezvoltare, att a ntreprinderilor productoare, ct i a celor de comercializare a mrfurilor, datorit implicaiilor pe care le au n stabilirea imaginii i a competitivitii acestor ntreprinderi, mai ales pe piaa internaional.Preocuprile actuale n domeniul transportului legate de termene de livrare fixe, preuri de desfacere a produselor la destinaie, etc., sunt n strns legtur cu logistica de implementare a activitii de transport n managementul ntreprinderilor, n principal cu rezolvarea urmtoarelor cerine: includerea transportului n ofertele comerciale, ca o component important care s nu amenine, ci s menin sau s creasc competitivitatea firmelor pe pia;

negocierea condiiilor de transport (condiii tehnice, timp de transport etc.) i stabilirea condiiilor contractuale cu toi partenerii care intervin n lanul de transport (transportatori, auxiliari de transport, companii de asigurri etc.), n scopul obinerii celor mai bune condiii de livrare n totalitatea lor;

controlul modului n care aceti parteneri presteaz serviciile contractuale stabilite; identificarea surselor de litigii ce pot aprea ntre furnizori i partenerii transportatori pe de o parte i ntre transportatori i beneficiari pe de alt parte, cu privire la condiiile de livrare a mrfurilor. ndeplinirea acestor cerine poate duce la nlturarea unor inconveniente majore, cum sunt: livrrile ntrziate, lipsa de mrfuri la destinaie, degradarea calitii mrfurilor n timpul livrrii i evident nlturarea litigiilor ntre diferiii parteneri ai activitii de transport a mrfurilor. 11.2 Tendine n plan mondial privind transporturile de mrfuri

. Deoarece scopul principal al activitii de transport este acela de a asigura o de-plasare ct mai rapid a mrfurilor la beneficiar i o conservare ct mai bun a caracteristicilor de calitate pe durata transportului, s-au nregistrat att n plan intern ct i internaional urmtoarele tendine :

modernizarea mijloacelor de transport astfel nct s se adapteze uor la transportul unor mrfuri diversificate ;

dotarea mijloacelor de transport cu instalaii proprii de ridicare

ncrcare i manipulare a mrfurilor; dotarea mijloacelor de transport cu instalaii specifice conservrii n condiii speciale a unor mrfuri (instalaii frigorifice, de climatizare,etc) creterea siguranei transporturilor de mrfuri;

Alegerea modalitilor de transport este foarte important n diminuarea riscurilor ce pot interveni n livrarea mrfurilor. Aceste riscuri sunt legate de obicei de:

tipul de transport utilizat;

modalitatea practic de pregtire a loturilor de mrfuri pentru transport (paletizare, containerizare, etc.)

amplasarea loturilor n mijloacele de transport;

numrul transbordrilor care intervin ntre sediul furnizorului i cel al beneficiarului; constituirea i dimensionarea optim a stocurilor, att la productor, ct i la beneficiar.Multitudinea de probleme existente n activitatea de transport dar, mai ales, preocuparea pentru diminuarea riscurilor i prevenirea situaiilor generatoare de litigii, a obligat prile implicate n transporturi s adopte modaliti tot mai complexe i moderne de gestionare a acestei activitai. Astfel, au aprut strategiile de parteneriat. n practica ntreprinderilor vest-europene, dar i romneti, exist trei tipuri de strategii de parteneriat: strategia internalizrii; strategia externalizrii;

strategia mezalianelor;

Strategia internalizrii const n asigurarea, prin fore proprii, de ctre ntreprinderile productoare, a procesului de distribuie a mrfurilor ctre clieni, cu scopul de a asigura servicii conexe clienilor (en-gross-iti, detailiti) i de a ptrunde pe noi piee de transport, sau de a ctiga noi segmente de pia pe cele deja existente .Avantajele acestei strategii constau n: independena din punct de vedere tehnic a transportatorului fa de furnizori i clieni

posibilitatea de a controla calitatea prestaiilor nivel optim al valorii adugate create de productori;

acces nelimitat la informaiile primite de la furnizori i clieni, etc.Dezavantajele constatate sunt:

costuri ridicate de coordonare a transportului; flexibilitatea sczut a operaiunilor, etc.

Strategia externalizrii const n asigurarea prin parteneriat a serviciilor de transport comercial destinate clienilor. Parteneriatele se ncheie ntre ntreprinderile de producie pe de o parte i firmele de logistic pe de alt parte .O particularitate a acestei strategii este parteneriatul prin cumprarea pachetelor de servicii logistice, practicat de firmele productoare de bunuri care doresc s asigure clienilor lor un nivel de servire ridicat n condiiile unor costuri relativ sczute. Asociaia European de Logistic (AELOG) a evideniat rezultatele unui sondaj realizat pe 500 de companii europene care au apelat la acest tip de parteneriat. Rata cumprrii serviciilor logistice n Europa n anul 2002 este evideniat n tabelul nr. 12.1:

Tabelul nr. 11.1.Achizitionarea serviciilor logistice in EuropaPiaagerman francez italian spaniol

Rata %23% 23% 12% 11%

Sursa: Raportul anual AELOG, 2002

i pe piaa romneasc unele firme cumpr pachete de servicii logistice, de la firme specializate n modaliti de pregatire a loturilor de mrfuri pentru transport (paletizare,grupaje), importexport etc. Alte firme folosesc pentru distribuirea mrfurilor ctre clieni mijloacele proprii de transport datorit specificitii produselor (preparate alimentare proaspete sau cu termen de valabilitate limitat.). Strategia externalizrii prezint pentru ntreprinderile care o agreaz (productoare de logistic sau comerciale), att avantaje ct i dezavantaje. Avantajele sunt urmatoarele:

costuri relativ reduse ale activitii de logistic;

servicii de calitate asigurate clienilor;

valorificarea prin parteneriat a celor mai bune competene existente pe pia ;

Dezavantajele care apar sunt:

dependena mare fa de operatorii logistici;

dificulti n urmrirea calitii prestaiilor oferite de parteneri;

reducerea la minimum a contractelor directe cu clienii,etc.Strategia mezalianelor este agreat de ntreprinderile de producie care dispun de mijloace proprii de transport sau de ntreprinderi de transport care dispun de o clientel numeroas. Acest tip de strategie se practic de unele firme vest-europene specializate n transportul confeciilor (din Italia,Germania,etc.) sau de unele firme din Romania, pe segmente de activiti similare dar, avnd interese diferite: una din firme poate avea interesul principal de a-i acoperi costurile fixe cu transportul prin asigurarea ncrcturii de retur, n timp ce cealalt are interesul principal de a asigura acoperirea nevoilor tuturor clienilor, cu costuri reduse. Utiliznd strategiile parteneriatelor specializate pe transporturile de mrfuri, firmele interesate asigur rezolvarea unor probleme de interes comun :

operativitatea prestaiilor de transport a mrfurilor;

punctualitatea mijloacelor de transport la locurile de ncrcare-descrcare;

ncadrarea timpului efectiv de transport n limitele impuse de procesele de producie/distribuie, cu efecte favorabile asupra conservrii caracteristicilor de calitate ale mrfurilor pn n momentul achiziionrii lor de ctre consumatori; ntocmirea corect a documentelor de transport care nsoesc loturile de mrfuri ;

gestionarea situaiilor critice care pot apare pe parcursul transportului.

11.3. Clasificarea transporturilor se face dup mai multe criterii, aa cum se vede n fig.11.1Mijloacele de

transport

folosite

rutiere

feroviare

navale ( maritime i fluviale)aeriene

speciale ( conducte, pot)combinate

Obiectul

activitii

de persoane

de mrfuri

Clasificarea

transporturilor

Forma de

Proprietate

publice

private

Aria

Geografic

local( urban, comunal, stesc)

regional

interregional

interzonal

internaional

Fora motrice

Propulsoare

Motorizate

nemotorizate

-acionate de fore naturale

( vnt, energie solar )

-acionate de fore umane

sau animale

Fig.11.1 Clasificarea transporturilor mrfurilor

11.4.Transporturile internaionale

Transporturile internaionale au un rol decisiv n strategia desfacerii mrfurilor pe piaa internaional.

Un sistem de transporturi internaionale bine pus la punct, sincronizat, rapid i sigur, poate contribui n cea mai mare msur la facilitarea desfacerii mrfurilor pe piaa extern, la valorificarea superioar a acestora n momentele cele mai favorabile.

Importana transporturilor internaionale const n :

contribuia la transportarea mrfurilor, asigurnd att integritatea lor calitativ, ct i cantitativ;

asigurarea pentru o anumit perioad de timp a pstrarii mrfurilor n condiii optime;

valorificarea superioar a unor materii prime exportate n ari cu industrie puternic;

introducerea n circuitul internaional a tehnologiilor de ultim or ( aparatur ultrasensibil, materii i materiale ce trebuiesc transportate n condiii speciale, etc );

construirea de noi obiective economice n arile mai puin dezvoltate prin transportarea de utilaje performante;

crearea unor deschideri pentru realizarea acordurilor economice internaionale ntre toate statele;

aportul adus la echilibrarea balanelor de pli externe a unor ri, prin contribuia pe care o aduc la PIB, etc.n transporturile internaionale, decizia de a utiliza un anumit mijloc de transport are la baz o serie de factori aa cum sunt prezentai n tabelul 11.2 :

Tabelul nr.11.2Compararea mijloacelor de transport internaionale

Nr.

crt. Factor cheltuieli de transport

Convenabile cu valoare mediecu valoare

mare

1 2 3 4 5

1.VitezaAvion CamionTren Vapor Conduct

2.CostVaporConductTrenCamionAvion

3.Disponibilitatea

n diferite locuriCamionTrenAvionVaporConduct

4.Flexibilitatea n

manipularea

mrfurilorVaporTrenCamionAvionConduct

5.Frecvena

UtilizriiConductCamionAvionTrenVapor

1) Adaptare dup Caraiani G. Tratat de transporturi, Ed. Lumina Lex Bucureti 2001

Criza energetic, respectiv creterea preurilor la petrol, a dus la creterea tarifelor la

transport i implicit a preurilor mrfurilor. Acest fenomen a fcut necesar transportul cu mijloace utilizatoare de energii mai ieftine. Implicaiile privind alegerea tipului de transport sunt foarte mari n apariia unor litigii

ntre furnizori, transportatori i beneficiari. Regimurile vamale se bazeaz pe o serie de formalitai ce trebuie ndeplinite atunci cnd mrfurile se export, se import sau tranziteaz un teritoriu naional. ndeplinirea acestor formaliti antreneaz, nu de puine ori, dificulti n sosirea la destinaie a mijloacelor de transport.

Actualele regimuri europene de tranzitare rutier sau feroviar faciliteaz mult operaiile de vmuire, reducnd astfel avantajele pe care le-ar presupune transportul aerian de mrfuri. Astfel, suprimarea controalelor la trecerea frontierelor ntre arile U.E., ca si utilizarea de documente specifice n relaiile intracomunitare, permit realizarea operaiunilor de vmuire ale mrfurilor transportate n regim rutier n timp record. Deoarece numeroase companii de transport feroviar pot desfura i operaiuni de vmuire, se reduce timpul necesar tranzitrii unei ri pe calea ferat.

Deciziile n materie de transporturi au repercursiuni i asupra termenelor de plat a contravalorii mrfurilor. Astfel, durata transportului determin termenul de efectuare al plilor

(n cazul plilor dup un numr de zile de la livrare). Anumite tehnici de plat utilizate n comerul internaional au fost astfel concepute nct nu ofer garanii dect n cazul existenei unui document de transport negociabil (transportul maritim sub conosament). 11.5. Transporturi rutiere

Transporturile auto au cunoscut o dezvoltare puternic, datorit urmatorilor factori:- adaptarea rapid a mijloacelor de transport auto la orice condiii de teren ; - asigurarea pstrrii calitii mrfurilor, pn la destinaie;- capacitate mare de completare cu celelalte mijloace de transport ( avion, vapor, etc );

Mijloacele de transport auto se pot clasifica n funcie de cerinele existente n circuitul de transport al mrfurilor, astfel:

a) dup natura mrfii ce trebuie transportat:

autovehicule nchise, frigorifice, izoterme, etc (pentru transportul alimentelor); autocisterne (pentru transportul produselor lichide);

autocamioane (pentru produsele cu volum mare),etc.

b) dup modul de ambalare a mrfurilor:

maini potale (pentru transportul coletelor mici i trimiterilor potale);

camioane acoperite (pentru transportul navetelor, cutiilor etc.); caroserii specializate (pentru transportul containerelor),etc.

c) dup distana de transport a mrfurilor exist mijloace pentru:

transport local, regional (50 150 km)

distan medie ( prin toat ara)

distane mari ( internaional tirurile)

11.5.1 Documente ce nsoesc activitatea de transport rutier

Contractul de transport este un document prin care cruul se angajeaz s transporte n schimbul unei remuneraii, o anumit cantitate de mrfuri asigurnd cantitatea i calitatea acesteia, pe o anumit distan cu un vehicul corespunztor, ntr-un anumit interval de timp.

La transportul rutier, momentul semnrii contractului ncepe cu semnarea i tampilarea scrisorii de transport de ctre vnztor i cru i nceperea ncrcrii mrfii.

Pentru transporturile rutiere nu se fac asigurri.

Contractul de transport trebuie s corespund condiiilor prevzute de Art. 953 960 din Codul Civil.

Confirmarea executrii transportului se face pe baz de:

a) fi de transport- se folosete la transporturi repetate efectuate ntr-o zi de ctre cru, pentru a avea evidena activitii cruului;

b) bonul de transport este un document care confirm activitatea global a cruului efectuat ntr-o zi, conform fielor de transport;

c) scrisoarea de transport este un document ce conine toate condiiile ce trebuie respectate n executarea transportului, si anume: - numele i prenumele vnztorului;

numele i prenumele cumprtorului;

titulatura societii de transport;

ruta pe care o parcurge;

adresa unde se face descrcarea;

date despre autovehicul: marca, numr de nmatriculare, capacitate, echipajul care l conduce,etc; date despre marf: numr de colete, mod de ambalare, greutate brut,etc; data plecrii de la vnztor i data sosirii la cumprtor;

documente anex, referitoare la marf;

n cazuri speciale, condiii de manipulare a mrfii.

d)foaie de parcurs este un document cu regim special prevzut cu serie i numr care conine toate informaiile despre activitatea mijlocului de transport i a cruului. Foaia de parcurs este nsoit de:

fi de transport cnd se folosesc transporturi repetate

scrisoare de transport pentru distane marin transporturile rutiere internaionale se utilizeaz tot mai mult sistemele automate de identificare. Foarte util pentru planificarea transporturilor este sistemul EAN/UCC de numerotare i identificare, care pune la dispoziie numrul de identificare global a locaiei (Global Location Number ). Acesta poate include codurile unor entiti funcionale (de exemplu departamente) sau fizice (depozite, puncte de livrare etc.). Prin utilizarea sistemului EAN/UCC fiecrei entiti i se atribuie un numr de identificare unic n ntreaga lume. Numrul de identificare global a locaiei poate fi utilizat n continuare, pentru extragerea din baza de date a o serie de informaii legate de adresa, numerele de telefon i de fax, persoana de contact, numarul contului bancar, condiii i restricii privind transportul, manipularea i livrarea. Aceste numere unice de identificare faciliteaz circulaia eficient a mrfurilor i informaiilor ntre parteneri, localizarea fizic a unei partide de mrfuri i stabilirea traseului optim pentru mijloacele de transport rutier. Din punct de vedere tehnic, infrastructura este asigurat de sistemele de localizare n timp real i de sistemele GPS.

Un sistem de management al transporturilor rutiere include urmtoarele elemente:

- reea de comunicaii fr fir de arie larg i echipamentele aferente care s asigure comunicaiile de date i voce n timpul transportului;

- reea de comunicaii fr fir local i echipamentele aferente care s asigure comunicaiile n zona depozitelor, danelor sau aeroporturilor;

- echipamente portabile de citire a codurilor de bare, respectiv de tiprire, care s faciliteze procesarea foilor de expediie i a altor documente ce nsoesc mrfurile i, totodat, s accepte funciile de livrare sub semnatura electronic sau pe baza de identificare biometric;

- calculatoare de bord montate pe mijloacele de transport care s proceseze i s transmit datele primite de la echipamentele portabile i totodat s monitorizeze mpreun cu echipamentul GPS traseul pe care acesta se deplaseaz;

-echipament GPS cu rolul de a monitoriza mijloacele de transport i mrfurile transportate. Specialitii estimeaz c, prin utilizarea sistemelor automate de identificare n domeniul

transportului rutier, se reduc cu 50% durata i volumul de munc necesare ntocmirii i pstrrii pe hrtie a documentelor de eviden a mrfurilor.11.5.2 Transportul rutier n Romnia

n Romnia piaa transporturilor rutiere de marf este ntr-o continu dezvoltare .

Transportul aduce la PIB 10% din valoare, din care 85% se datoreaz transportului rutier (din acesta 75% este reprezentat de transportul de mrfuri). Mai concret, n anul 2003 contribuia la PIB a fost de 2,6 miliarde , iar n 2004 de 3 miliarde .

n ara noastr exist Uniunea Transportatorilor Rutieri din Romnia( UNTRR ) care conine 10 000 de firme. Din acestea, 9000 de firme transport marf: 200 000 de curse care pleac anual din ar, duc la export, n jur de 3 mil.tone de marf i se ntorc cu o cantitate similar de produse de import.

Potrivit Institutului Naional de Statistic, n domeniul transportului rutier de marf din Romnia lucreaz aproximativ 200 000 de persoane.

11.6. Transporturi feroviare

Transportul feroviar de mrfuri s-a dezvoltat vertiginos datorit avantajelor pe care le prezint:a) exist o capacitate mare de transport feroviar;b) viteza de deplasare a mrfurilor este destul de ridicat;

c) se pot crea condiii superioare de pstrare a integritii mrfurilor;

d) n transportul feroviar internaional s-au introdus tehnici moderne :- marcarea magnetic a vagoanelor; - folosirea unor ambalaje adecvate ( containere, lzi basculante pentru produsele aflate n vrac, etc )

- asigurarea evidenei tuturor mrfurilor aflate ntr-un nod feroviar, prin utilizarea sistemelor automate de identificare, etc.

Dup importana economic i volumul traficului de mrfuri, cile ferate se clasific n:

ci ferate magistrale

ci ferate principale

ci ferate secundare

ci ferate uzinale11.6.1 Documente ce nsoesc activitatea de transport feroviar

Documentul care nsoete marfa n transportul feroviar se numete scrisoare de trsur.

Acest document trebuie s ndeplineasc condiiile impuse n transportul internaional de Regulile uniforme privind contractul de transport internaional de mrfuri pe cale ferat ( CIM )

Scrisoarea de trsur se poate tipri n 2-3 limbi strine (un exemplar trebuie scris n limba englez sau francez) cu urmatoarele specificaii:

- numele i prenumele vnztorului;

- numele, prenumele, adresa beneficiarului;

- denumirea staiei de predare;

- denumirea mrfii;

- greutatea mrfii;

- numrul coletelor i descrierea ambalajului;

- numrul vagonului, ara de nmatriculare;

- opis cu enumerarea actelor ce nsoesc marfa, acte ce sunt cerute la vam sau de alte autoritai;

- traseul pe care trebuie s fie transportat marfa;

- locul de descrcare;

- pentru vagoanele frigorifice se menioneaz staiile unde se realimenteaz cu ghea; pentru vagoanele care transport animale se menioneaz staiile unde acestea sunt alimentate cu ap i hran;

- se poate meniona c beneficiarul nu are dreptul s modifice contractul de transport;

- se poate specifica suma pe care o pltete vnztorul i suma pltit de beneficiar.

Momentul intrrii n vigoare a contractului de transport este acela n care se semneaz i tampileaz scrisoarea de trsur de ctre cru ( reprezentantul cii ferate ) i vnztor, iar vagoanele sunt ncrcate si pregatite pentru a transporta marfa.

Mrfurile transportate pe calea ferat nu sunt asigurate conform legii.11.6.2 Transportul feroviar n Romnia

n Romnia, configuraia reelei de cale ferat este axat pe 8 magistrale; calea ferat are o lungimea de peste 11 374 km, din care 3 866 km este electrificat. Exista peste 1000 de staii de cale ferata.

Transportul pe calea ferat se face conform legii nr. 129 / 1996, publicat n M.O. nr. 268 / 30.10.1996.

11.7. Transporturi maritime si fluviale Transportul maritim i fluvial internaional s-a dezvoltat i s-a modernizat continuu, devenind n acest moment o activitate deosebit de complex care relaioneaz cu toate segmentele logistice corespunztoare activitii n porturi, la expedierea i primirea mrfurilor, n operaiunile comerciale, juridice, organizatorice, manageriale, de pe ntregul flux logistic. Tehnologia transportului maritim s-a perfecionat n strns legtur cu tehnologia producerii mrfurilor avnd drept scop principal pstrarea integritii calitative si cantitative a bunurilor, de la preluarea lor pe nava pn la livrare.Fiecare categorie de marf a determinat o anumit tehnologie de transport.

Principalele categorii1 de mrfuri transportate cu ajutorul navelor sunt urmtoarele:

1. mrfuri generale ambalate (break bulk cargo ) - saci, bale, legturi, cutii, cartoane, butoaie, bidoane, lzi, baloturi, role, colaci, etc. ;2. mrfuri n vrac, lichide i solide (bulk cargoes) hidrocarburi, minereuri, cereale, crbuni, etc.;3. mrfuri unitizate(unitized cargo)-paletizate,pachetizate,insliguite,containerizate,pe roi (ro/ro), n barje etc.;4. mrfuri refrigerate i congelate (refrigerated and frozen cargo )-carne, pete,

fructe proaspete, produse alimentare diverse,etc.; 5. mrfuri periculoase (dangerous goods)-explozivi,gaze,mrfuri inflamabile,oxizi etc.;6. animale vii (livestock);

7. greuti mari indivizibile (heavy indivisible loads) instalaii, rezervoare, grinzi etc. 11.7.1 Clasificarea2 navelor maritime de mrfuri din punct de vedere al exploatrii lor

este urmatoarea: 11.7.1.1 Cargouri(nave pentru mrfuri generale). Din aceast grup fac parte : cargouri pentru mrfuri generale ambalate i neambalate (general cargo

vessel) port containere (container ships), de dimensiuni mai mari dect navele

cargou convenionale, pot avea un tonaj de pn la 13 milioane de tone nave tip Ro-Ro (roll-on-roll-off) n care marfa se transport aezat pe vehicule sau trailere care rmn la bord, sau aezat pe dispozitive pe roi, marfa fiind stivuit pe aceste dispozitive. nave port-barje LASH (Lighter Aboard Ship), care dispun de instalaii proprii de operare a barjelor

nave frigorifice (refrigerated cargo vessels or reefers) destinate transportului marfurilor alimentare congelate sau perisabile

nave destinate transportului de animale vii

nave pentru transportul de cherestea

nave pentru transportul pieselor grele etc.

11.7.1.2.Vrachiere (bulk carriers - nave pentru transportul mrfurilor solide n vrac) transport cu predilecie minereuri de fier, crbune i cereale dar i alte categorii de mrfuri cum sunt: fosfai, ciment, bauxite, zahr, ngraminte, etc. Pentru a se asigura navlul total optim al acestor tipuri de nave, s-au construit n ultimii ani vrachiere combinate care s transporte dou sau chiar trei tipuri diferite de mrfuri cum sunt:

vrachiere pentru transportul de minereu i iei (tip OO); de reinut cnu transport simultan aceste mrfuri (de exemplu, ncarc minereu din Brazilia pentru

Japonia, apoi iei din Indonezia spre SUA).1 Caraiani Gh., Serescu M., Transporturile Maritime, Ed. Luminalex, Buc 19982 Stan A. Valentin, Tratat de transport maritim, Editura Universul Familiei, Buc. 2003 vrachiere tip minereu-vrac-iei (tip OBO) nave foarte costisitoare (costul lor este cu 15-20% mai mare dect al unui vrachier sau tanc de aceeai mrime).Capacitatea optim a vrachierelor este de 30.000-60.000tdw., dar ele pot ajunge pn la

500.000 tdw.

11.7.1.3..Tancuri(tankers-nave pentru transportul mrfurilor lichide i gazelor n vrac ) pot fi:

nave pentru transportul hidrocarburilor lichide n vrac, dotate cu pompe de mare

capacitate utilizate la descrcare;

nave pentru transportul gazelor naturale lichefiate(tip LNG ), dotate cu

instalaii speciale care reduc volumul gazului natural(metan) de cca. 600 de ori;

nave pentru transportul gazelor petroliere(tip LPG Tankers}, acestea

fiind transformate, n prealabil, n stare lichid.Capacitatea tancurilor variaz ntre 30.000 tdw si 350.000 tdw, dar pot ajunge i la 500.000 tdw.

11.7.2 Documente ce nsoesc activitatea de transport naval

Navele comerciale sunt angajate pentru transportul maritim de mrfuri pe baza unor contracte de transport care oblig armatorul s transporte mrfurile navlositorului sau s pun la dispoziia acestuia, total sau parial, o nav pentru transportul mrfurilor n schimbul unui tarif (navlu). n contractele de transport (navlosire) se stipuleaz drepturile i obligaiile ambelor pri contractante. n conformitate cu prevederile articolului 14 din Convenia Naiunilor Unite, cruul care ia n primire mrfurile este obligat la cererea ncrctorului s emit un conosament. Acest conosament are urmtoarele meniuni1:

natura general a mrfurilor, marcajele principale necesare pentru identificarea mrfurilor, o declaraie expres, dac este cazul, privind caracterul periculos al mrfurilor, numrul de colete sau de buci, precum i greutatea mrfurilor sau cantitatea lor exprimat n alt mod, aa cum au fost furnizate aceste indicaii de ctre ncrctor;

starea aparent a mrfurilor;

numele i sediul cruului;

numele ncrctorului;

destinatarul;

portul de ncrcare prevzut n contractul de transport maritim i data la care mrfurile au fost preluate n portul de ncrcare;

portul de descarcare prevzut n contractul de transport maritim;

locul emiterii conosamentului;

semntura cruului sau o persoan care acioneaz n numele su;

declaraia, dac este cazul, ca mrfurile vor (sau vor putea) fi transportate pe punte;

data sau perioada de livrare a mrfurilor n portul de descrcare dac aceasta a fost expres agreat de pri; limitele rspunderii dac au fost fixate de comun acord.1 Cristea Adrian, Drept Maritim, Editura All Beck, Buc, 2001Mrfurile se elibereaz beneficiarului n condiiile stipulate n conosament numai dac acesta dispune de originalul conosamentului primit de la banca unde a ordonat efectuarea plii n contul importatorului respectiv. Dup descrcarea mrfurilor copia conosamentului deinut de comandantul navei este semnat de eful stivuitor din port.

Aplicarea semnturii fr obiecii privind starea mrfurilor, a numrului de colete sau privind greutatea mrfii etc. presupune ca marfa a fost predat de armator n bun stare, fr a se exclude dreptul la eventualele obiecii din partea beneficiarului mrfii. Convenia Naiunilor Unite privind transporturile pe mare prevede raspunderea carausului pentru marfa pe toata durata transportului pentru avarierea totala sau pariala a marfurilor, pentru pierderi cantitative si pentru ntarzierea livrarii marfurilor. De asemenea, carausul mai raspunde pentru toate pierderile datorate greselilor sau neglijenei proprii. Exonerarea de raspundere a carausului se face numai n situaiile n care pagubele sau ntarzierile rezulta din riscurile inerente ale transportului pe mare. n contractul de navlosire parile pot prevedea ca orice litigiu sa fie supus arbitrajului.

n cadrul transportului internaional functioneaza o serie de convenii, cum ar fi regulile INCOTERMS, care reprezinta un set de reguli pentru uniformizarea celor mai frecvente situaii ntalnite n cadrul raporturilor internaionale comerciale. Acestea au fost publicate prima data n anul 1936 de catre Camera Internaionala de Comer si sunt periodic modificate si completate la diferite perioade de timp. Condiiile de livrare INCOTERMS precizeaza regulile de partajare a costurilor de transport, vamuire si asigurare a marfurilor ntre beneficiar si furnizor. Daca ntreprinderile de producie, n calitate de furnizori, factureaza marfurile sub forma unor vanzari la plecare (EXW, FCA, FOB) pretul marfurilor la destinaie se va majora cu costurile de transport, manipulare, vamuire si asigurare. Deseori, numai preul marfurilor la destinaie poate sta la baza comparaiei ntre furnizori, permiand judecarea competitivitaii produselor acestora. Importanta este si alegerea transportatorului. Daca ntreprinderea, n calitate de furnizor, ncredineaza beneficiarului marfurilor responsabilitatea organizarii transportului (EXW, FCA) trebuie sa ia n calcul si afectarea prin aceasta a competitivitaii si credibilitaii ei. Principalele obligaii ale cumparatorilor si vanzatorilor care decurg din regulile INCOTERMS, n funcie de condiiile de livrare, cu importana pentru expertizele merceologice sunt prezentate n tabelul nr. 11.1:Regulile INCOTERMS (2000) folosite n operaiunile de livrare a mrfurilor Tabelul nr.11.1Nr.ClasaSimbolCondiii de livrare OBLIGAII

Crt. LIVRARE

EXW, boldFranco fabric- Livreaz - marfa din- pltete preul prevzut n contractul

E1Ex. WORKS(loc numit)depozitele, fabrica lui;de vnzare-cumprare extern;

1Vnztorul- factur- preia marfa din depozitul

pune lacomercial;vnztorului;

dispoziia- mesaj electronic;- pltete transportul;

cumprtorului- au licena de export-import;

marfa n spaii- pltete vmuirea;

proprii

2FCAFranco- Livreaz - marfa trecut- pltete marfa, licena de import,

Free Carriertransportatorn contract pn la locul undetransportul de la locul stabilit,

(loc numit)cumprtorul are un cru;vmuirea i descrcarea ei n depozite

- toate docu-proprii;

mentele;

3FASFranco de-alungul- duce marfa n port pentru a fi- pltete marfa, transportul cu

FFree Along-Sidevasului (port numitncrcat pe vapor;vaporul, vmuirea, asigurarea mrfii,

VnztorulShipde expediere)licena de import;

livreaz marfa

unui cru

stabilit de cumprtor

4FOBFranco la bord- Livreaz marfa n portul i o- pltete marfa, asigurarea mrfii,

Free on board(port numit deurc pe vaporul stabilit ntransportul cu vaporul, costurile

expediere)contract;suplimentare rezultate din ntrzierea

- Pltete ncrcarea, vmuireavaporului n portul de descrcare;

mrfii;

5CFRCost i Navlu- Livreaz marfa la bordul vasului- pltete- valoarea mrfurilor,

Cost and Freight(port numit den preul stabilit n contract cuasigurarea acestora pe mare, costuri

destinaie idocumentele corespunztoare;vamale la import;

transport pe mare -- Pltete transportul pn la

navlu)vapor, ncrcatul, transportul pe

mare (navlu), ncrcarea

mrfurilor la bord, taxele pentru

formalitile vamale;

6CIFCost, Asigurare i- livreaz marfa n portul stabilit- Pltete- valoarea mrfii,

Cost, Insurance,Navlun contract cu documentele;cheltuielile de import;

Freight(port numit de- pltete- transportul pn la- Suport pierderile sau avarierea

destinaievapor i cel cu vaporul, ncrcatulmrfurilor n timpul transportului pe

Ctransport pe maremrfurilor, polia de asigurare,mare;

Vnztoruli asigurareacosturile vamale la export;

transportamrfurilor pe

marfamare)

7CPTTransportul pltit- Livreaz marfa la locul stabilit- Pltete mrfurile;

Carriage paid topn la...n contract cu documentele- Suport pierderile i avariile

(se folosete pecorespunztoare;mrfurilor din momentul cnd

orice mijloc de- pltete- transportul pe uscat iacestea sunt livrate;

transport)pe mare, ncrcatul i descrcatul

din mijloacele de transport, drile

vamale;

8CIPTransportul i- Livreaz marfa la locul stabilit- Pltete valoarea mrfii;

Carriageasigurarea pltiten contract, cu documentele- Suport pierderile i avariile

la...corespunztoare;mrfurilor din momentul cnd

- pltete- transportul pe uscat sauacestea sunt livrate;

pe mare, asigurarea mrfii,

descrcarea i ncrcarea acesteia;

9DAFSe livreaz marfa la- livreaz marfa i facturile comerciale la- Pltete marfa,

Delivered atfrontiera riifrontiera stabilit n contract;taxele de import,

Frontierexportatoare sau a- pltete- transportul pn la frontier,licena de import;

rii importatoare;ncrcarea n mijloacele de transport, taxele

vamale i cele de transport pe autostrzi;

10DEQSe livreaz marfa n- Livreaz marfa i facturile comerciale nPltete marfa,

Deliver ed ex Quaxportul de destinaie;portul de destinaie;licena de import,

Duty Paid- pltete- transportul pn n portul devmuirea

destinaie, ncrcarea i descrcarea,mrfurilor;

Dasigurarea maritim;

Vnztorul

11suportDEQSe livreaz marfa n- Livreaz marfa i facturile comerciale nPltete marfa,

transportulCIDelivered Ex Quaxporturi de destinaie,portul de destinaie;licena de import;

si integritateaDuty Paidcu vama fcut;- pltete- transportul pn n portul de

mrfii pndestinaie ncrcarea i descrcarea,

la ara de destinatiedestinaieasigurarea maritim, vmuirea mrfurilor;

12DestinaieDEQSe livreaz marfa n- Livreaz marfa i facturile comerciale nPltete marfa,

Delivered Ex Quaxporturi de destinaie,portul de destinaie;licena de import;

Duty Paidcu vama fcut;- pltete- transportul pn n portul de

destinaie ncrcarea i descrcarea,

asigurarea maritim, vmuirea mrfurilor;

13DDPSe livreaz marfa la- Livreaz marfa i facturile comerciale laPltete marfa,

Delivered Dutylocul stabilit n aralocul stabilit n ara importatoare, la datalicena de import;

Paidimportatoare la datastabilit;

stabilit i se face- pltete- transportul pn n locul de

vama;destinaie, ncrcarea i descrcarea

mrfurilor, asigurarea maritim, dac este

cazul, vmuirea mrfurilor;

1- n condiiile de livrare EXW- cumprtorul are obligaii minime, iar vnztorul are obligaii maxime;2i 3 - Condiiile de livrare FOB i CIF sunt cele mai rspndite n activitatea comercial internaional;4 - n condiiile de livrare DDP- cumprtorul are obligaii maxime, iar vnztorul are obligaii minime11.7.3 Transportul naval n Romania aspecte economice

Principalele porturi ale Romaniei (3 maritime, 22 fluviale si 4 fluvial-maritime) sunt localizate de-a lungul celor 244 km ai litoralului Marii Negre si ai celor 1075 km ai cursului Dunarii, precum si pe unele canale navigabile de pe teritoriul arii.

Capacitatea totala de transport a porturilor din ara noastra este de 82.000.000 tone/an pentru cele maritime, 18.000.000 tone/an pentru cele fluviale si 34.000.000 tone/an pentru cele fluvial-maritime. Dintre cele 3 porturi maritime romanesti, Constana, Mangalia si Midia, cel mai important este portul Constana. Acesta este constituit din doua mari incinte, Constana-Nord (portul vechi) capabil sa opereze orice fel de marfa si Constana-Sud (portul nou) a carui amenajare se face etapizat, primele capacitai fiind deja n exploatare pentru: produse petroliere lichide, minereu, cox, carbune si marfuri generale. Activitatea de exploatare portuara opereaza anual 3500 4000 de nave sub 85 de pavilioane. n anii 2003 2004 traficul comparativ pe grupe de marfuri a fost urmatorul: Traficul comparativ pe grupe de mrfuri 2003 2004

Tabelul nr. 11.2 GrupaSubgrupa2003 (tone)2004 (tone)2004/2003 (%)

ContainereContainere2.06.5143.781.584188,47

Mrfuri generaleAlte mrfuri generale

Lemne i produse din lemn Produse alimentare

Produse chimice, ngrminte - mrfuri generale Produse din metal580.263 978.568 211.002 574.1044.368.165550.156 1.125.447 244.612 577.2883.311.37994,81 115,01 115,93 100,5575,50

Ro-Ro/FenyFerrry Ro-Ro103.837 6.9613.186 9.350 3.07136,91

Vrac lichidAlte mrfuri vrac lichid

Petrol brut i produse petroliere869.286 9.993.4561.123.710 11.374.035129,2 113,81

Vrac solidAlte mrfuri vrac solid Cereale

Ciment

Minereuri, crbune, cocs

Produse chimice,

ngrminte - vrac solid2.364.596 5.149.517 1.673.586 14.104.820 1.817.6132.531.840 5.186.413 2.304.882 16.467.438 1.608.499107,07 100,72 137,72 116,75 88,50

Sursa: www.constana-port.ro

Evoluia traficului de mrfuri n perioada 2002/2004 n portul Constana Tabelul nr. 11.3ExportImportTranzit-exportTranzit-import

CerealeAlimente, buturi, tutun, nutreSemine, uleiuri comestibile Cherestea, lemn de foc Fertilizatori naturali i chimici Minereuri feroase, fier vechi Combustibil solid (crbuni, cox etc.) Produse petroliere Var, ciment,materiale de construcie Produse din metal esturi, alte produse

Alimente, buturi, tutun, nutre Fertilizatori naturali i chimiciMinereuri feroase, fier vechi Combustibil solid (crbuni, cox etc.)

Petrol brut

Produse petroliere esturi, alte produse

CerealeCereale

Minereuri

Neferoase

Petrol brut

Estimarea marfurilor containerizabile

B

B/BCB

B/BCB

B/BCB

B/BC

B = bulk cargoB/B = mrfuri n vracC = containere

Sursa: www.constanta-port.ro

n ceea ce priveste traficul maritim roman de marfuri derulat prin cele trei porturi maritime,

Acesta este ilustrat n tabelul 12.4Traficul maritim de marfuri n Romania

Tabelul nr. 11.4Tip TraficPortul

2003(tone)Constana

2004(tone)2004/2003 (%)

Import

Export

Tranzit

Total17.923.587

13.681.667

2.378.846

33.228.95320.055.139

15.482.305

2.627.832

37.007.440111,89 113,16110,05111,37

Tip TraficPortul

2003(tone)Mangalia

2004(tone)2004/2003 (%)

ImportExport

Total 99.50378.247

177.750150.671

100.329

251.000151,42128,22141,22

Tip TraficPortul

2003(tone)Midia

2004(tone)2004/2003 (%)

Import

Export

Total

Total maritime 634.489573.920

1.208.409

34.615.112480.751

711.499

1.192.250

38.450.69075,77

123,97

98,66

111,08

n momentul de faa si n transportul maritim de marfuri se utilizeaza pe scara larga sistemele de identificare automata a marfurilor prin care se poate atribui un cod unic unui transport sau unui produs: sistemele de codificare a containerelor SSCC-18, sistemele UPC/EAN de codificare a marfurilor etc. si se poate realiza cu usurina inventarierea, manipularea si transbordarea marfurilor. Se utilizeaza, de asemenea, pe scara larga senzorii de temperatura, de umiditate precum si senzorii de soc si de rasturnare pentru a proteja marfurile din punct de vedere calitativ, pe durata transportului.11.8. Metodologia expertizarii calitativ-cantitative a marfurilor degradate n timpul transportului Expertiza merceologica solicitata pentru marfurile degradate n timpul transportului are n vedere cazurile de neconcordana ntre cantitatea reala si cea prevazuta n documentele de transport, precum si cazurile de avariere pariala sau totala a marfurilor transportate. Expertul este solicitat sa stabileasca natura cauzelor care au condus la apariia avariilor sau a pierderilor de marfuri si sa stabileasca marimea prejudiciului.

Expertiza poate fi solicitata de catre instanele judecatoresti sau de unele organizaii economice interesate (ntreprinderi de transport, firme de comer exterior, societai de asigurari, proprietarii unor marfuri ).

Conform prevederilor legale, raspunderea pentru lipsurile cantitative si calitative nregistrate de marfa pe perioada transportului, revin carausului (daca aceste lipsuri i sunt imputabile). Raspunderea transportatorului apare din momentul n care expeditorul preda marfa pentru a fi transportata si achita taxele aferente, iar carausul preia marfa si preda expeditorului chitana sau duplicatul scrisorii de trasura sau al conosamentului.

Cand marfa este predata destinatarului sau altei unitai de transport (daca este cazul), raspunderea transportatorului se stinge.

La destinatar se pot constata lipsuri cantitative sau calitative ce puteau fi generate de condiiile de transport si, n acest caz, transportatorul este obligat sa cerceteze mprejurarile n care au aparut lipsurile, pentru a se putea ntocmi documentele de constatare. Expertul solicitat sa elucideze cauzele deteriorarii marfurilor va reconstitui drumul parcurs de marfa din momentul predarii ei catre caraus, stabilind pe baza datelor furnizate de caraus, condiiile reale n care a circulat marfa, traseul real parcurs, caracteristicile modului de ambalare si depozitare n funcie de specificul mijloacelor de transport, condiiile climatice pe fiecare segment al traseului .

Astfel va putea stabili cu exactitate mprejurarile si cauzele care au generat degradarea marfurilor. Investigaia facuta de expert pe teren este foarte importanta pentru a constata starea mijloacelor de transport, condiiile de temperatura si ventilaie, posibilitaile de circulaie a aerului din spaiile de depozitare, precum si aplicarea normelor de igiena si de vecinatate n vederea protejarii marfurilor. Expertul trebuie sa verifice foarte atent documentele de transport ale marfii aflate n

litigiu si meniunile existente pe acestea. Trebuie sa se ina cont, n mod obligatoriu, de factorii care acioneaza pe parcursul transportului asupra marfurilor, provocand modificari calitative si cantitative. Dintre acestia mai importani sunt: .umiditatea relativa a aerului, ale carei valori se pot modifica n funcie de condiiile atmosferice existente pe timpul transportului, conducand de cele mai multe ori la apariia fenomenelor de condensare si transpiraie, atunci cand nu se iau masurile obligatorii de protejare a calitaii marfurilor (ventilaie, folosirea de substane absorbante de umiditate, etc.); tot n aceste condiii apare coroziunea suprafeelor metalice, dezvoltarea mucegaiurilor, formarea de aglomerari la produsele n stare de pulbere, degradarea marfurilor puternic higoscopice; variaiile de temperatura pot genera modificari ale caracteristicilor de calitate (nghearea, dilatarea, precipitarea etc.); de asemenea pot fi propice accelerarii fenomenelor de infestare (cand marfurile au venit infestate la ncarcare, sau datorita vecinataii cu produse infestate) sau infectare n condiii similare; modul de ambalare influeneaza asupra integritaii calitative si cantitative a marfurilor iar starea ambalajelor furnizeaza informaii importante privind condiiile de transport si constitue de multe ori cauza deprecierilor nregistrate; amplasarea marfurilor n mijlocul de transport este de multe ori generatoare de litigii, atunci cand nu se respecta condiiile de vecinatate (se depoziteaza marfuri cu miros puternic langa marfuri care absorb cu usurina mirosurile); de asemenea se poate provoca autoaprinderea unor marfuri care se suprancalzesc din cauza unei stivuiri necorespunzatoare, a lipsei de ventilaie; Dupa examinarea lotului de marfa (n totalitatea lui sau a unui esantion ) si stabilirea proporiei de produse degradate, expertul trebuie sa faca descrierea avariei (efecte nregistrate direct pe produse, caracterul si gradul avariei, localizarea avariei pe produs, marimea defectelor stabilite prin masurare) si sa faca referiri amanunite asupra cauzelor care au generat deprecierile constatate. Expertul va consemna, n raportul de expertiza, daca absena materialelor de protecie (folii de protecie, prelate, etc) sau a materialelor de separare si fixare a marfurilor (cartoane, scanduri, perne de aer, etc) a provocat avaria constatata. Se va descrie n mod amanunit modul de ambalare, starea ambalajelor, respectarea condiiilor de stivuire, condiiile n care au funcionat instalaiile de asigurare a pastrarii caracteristicilor calitative pe durata transportului. Se va face n detaliu prezentarea marfii si defectelor nregistrate. Marfurile cu defecte vor fi individualizate prin indicarea seriilor de fabricaie si ambalajelor din care provin.

Expertizele care au ca obiect pierderile cantitative prezinta unele particularitai. Beneficiarul de produse trebuie sa puna la dispoziia expertului documentele de livrare a marfurilor ntocmite de catre furnizor, din care se obin informaii privind tipul de ambalaje, modalitatea de ambalare, structura sortimentala, etc.

Documentele care nsoesc loturile provenite din import, si sunt concepute n limbi straine, se vor traduce de catre traducatori autorizai pentru a se evita confuziile sau interpretarea gresita a unor date. Cantitatea marfurilor de import, exprimata n documentele originale n unitaile de masura ale arii importatoare vor fi convertite n unitaile S.I., si se vor nscrie n raportul de expertiza ambele exprimari. n raport se vor meniona eventualele stersaturi, modificari, daca exista cifre neclare sau alte menionari indescifrabile pe documentele care fac obiectul expertizei. Pentru verificarea cantitaii expertul va folosi metodele stabilite de standarde, verificand toata cantitatea expertizata sau esantioane (n acest caz va extinde rezultatele la nivelul ntregului lot). Cantitatea se verifica de regula prin stabilirea masei nete a unei unitai de ambalaj, aceasta valoare nmulindu-se apoi cu numarul total al produselor ambalate. Se verifica foarte atent starea ambalajelor si, daca se constata deteriorarea lor, se recurge la verificarea lor n totalitate, deoarece aceasta poate fi cauza modificarilor cantitative ale lotului. Se va preciza n raportul de expertiza tipul ambalajului, modul de ambalare, starea de integritate sau deteriorare a acestuia. Nu se recomanda sa se recurga la stabilirea cantitaii de marfa pe baza marcajelor de pe ambalaje deoarece acestea pot fi inexacte, iar cantitatea reala sa nu corespunda cu cea din documentele de livrare. Expertul va nscrie n raport cantitatea reala stabilita de el, dar si cea marcata pe ambalaj si cea nscrisa n documentul de livrare. Daca lotul verificat conine articole diferite, cu marimi si modele diferite, acestea se vor nscrie difereniat n raportul de experiza. n cazul marfurilor ambalate n ambalaje colective se va preciza starea ambalajului colectiv, modul de ambalare al produselor n ambalajul colectiv, iar daca este cazul, se va meniona pe fiecare ambalaj colectiv n parte, cantitatea care lipseste, sau cat anume din ambalajul colectiv este ocupat de marfa. Se va meniona de asemenea daca ambalajul colectiv utilizat a fost suficient de rezistent pentru a prelua socurile mecanice din timpul transportului si a manipularilor

Daca expertul constata ca s-au furat anumite cantitai de marfa, el va nscrie n raport modalitatea de extragere, existena sigiliilor rupte sau absena lor, prezena sau absena marcajelor pe ambalajele colective.Va meniona, de asemenea, integritatea ambalajelor de prezentare si daca exista sau nu banderole sau alte accesorii care sa mpiedice extragerea marfurilor n anumite situaii, pot suferi modificari datorita condiiilor de pastrare (temperatura, umiditate etc.), datorita nerespectarii condiiilor de vecinatate admise sau a amplasarii marfurilor fara posibilitatea circulaiei aerului, etc. Expertul are obligaia sa precizeze, n raport de locul si data deschiderii ambalajelor, cantitatea exacta verificata de expert, mijloacele de masurare a calitaii utilizate de expert (precizand tipul si anul de fabricaie al acestor mijloace, caracteristicile tehnice si constructive, precum si dovada verificarii metrologice anuale).

Pentru produsele care nu mai pot fi utilizate n domeniul pentru care au fost fabricate din cauza deteriorarii lor pariale (murdarire, umezire, etc), expertul va nscrie cantitatea sau numarul de produse aflate n aceasta stare, ambalajul de transport din care provin, gradul de deteriorare si va recomanda recondiionarea lor, daca acest lucru este posibil.

Expertul nu are voie sa accepte sau sa utilizeze rezultatele unor examinari efectuate de beneficiar n absena lui, la marfurile care fac obiectul litigiului.

Raportul de expertiza ntocmit va fi predat organelor judecatoresti sau organizaiilor economice care au solicitat experiza.

PAGE 21