1

Transcriere interviu Gora Eva

Caseta I

Aşa, de bunicii dumneavoastra, mi-aţi spus că nu ştiţi...

Nu ştiu pentru că nu i-am cunoscut, ştiu că mama...bunica mea a murit în timpul războiului.

Care dintre ele?

În primul război mondial, a lui mama, că ea avea o grămadă de copiii care erau căsătoriţi deja,

ea era îngrijorată că au anunţat să se închidă toate porţile, pentru că o să fie lupte de stradă,

asta mi-a povestit mama, că o să fie lupte de stradă, şi atunci ea, mamă grijulie, dar dacă aia

nu ştie, una din fiicele ei, şi a fugit să-i spună să închidă porţile, să închidă şi aia poarta. Şi

până a ajuns acolo poarta a fost închisă, şi au început luptele de stradă, şi a fost împuşcată pe

stradă.

În timpul primului război mondial?

Da, bunica.

Ştiţi unde trăia, tot în Culikkow?

Culikkow, da.

Aşa.

Eu ştiam în Lvov, s-a născut în Culikkow şi pe urmă s-au mutat in Lvov,....bunicul meu ştiu

că era brutar acolo.

Se poate. Bunicul, tatăl mamei?

Da.

Deci avea brutărie?

Avea brutărie şi ştiu că povestea mama, in timpul războiului, până a venit aici, în război a

venit, cărau făina, pe ascuns...şi ea avea pe sora asta aici, pe Eugenia de care v-am spus, aici,

şi s-a îmbolnăvit, şi trebuia să vină cineva şi au trimis-o pe sora, pe mama. Şi aşa a ajuns

mama în România, pe urmă l-a cunoscut pe tata, între timp mama ei a murit împuşcată, tatăl ei

a murit şi el, cred, şi ea a rămas, l-a cunoscut pe tata, şi a rămas.

Deci nu şi-a mai văzut părinţii după ce a venit în..?

Nu, mama a murit, a fost împuşcată, şi tata, nu ştiu ce să mai zic de el.

Ştiţi când a venit mama în România, cam în ce perioadă? Câţi ani avea?

Nu, dar în general nu îmi recunosc vocea.

Deci cam in ce perioadă, ştiţi cam câţi ani avea? Să zicem aproximativ.

Păi dacă ea s-a născut în 1897, războiul fost 1916-1918, cam aşa ceva, avea vreo 20 de ani.

Deci pe la vreo 20 de ani.

În jur de 20 de ani.

Şi mama a venit, s-a mutat direct în Reşiţa?

A venit la Reşiţa, că acolo o avea pe sora ei care era bolnavă, care era mai mare.

De bunici, ce vă mai...numai ce vă aduceţi aminte, ce vă povestea mama de părinţii ei?

Asta mi-a povestit, cum au murit, şi că erau mulţi copiii, şi că i-a murit o soră sau un frate, şi

spuneau...da, 12 erau, că ştiu că povestea că aşa l-a jelit, şi vecinii i-au spus, da de ce eşti aşa

necăjită, că doar ai...mai ai 11 copii! Şi ea a zis: eu nu am, eu am un Smuel, un Iosif....adică

din fiecare are unul, ea n-are 11 copiii, ştii, adică fiecare e unicat pentru ea. Asta ştiam.

Ştiţi dacă acei bunici se îmbrăca ortodox sau erau foarte religioşi?

Nu cred.

Şi bănuiesc, asta chiar sunt detalii, dar vă întreb, poate ştiţi, ştiţi dacă locuiau la casă,

probabil, creşteau animale, aveau gospodărie?

Îmi amintesc că mama spunea, că era ca o stradă, şi erau casele, adică era o curte enormă cu

multe locuinţe, aşa am înţeles.

2

Deci cu curte la comun cum ar veni?

Da, da.

Şi probabil ,dacă aveau curte la comun, nu creşteau animale sau?

Nu, n-aveau unde.

Situaţia financiară a acestor bunici ştiţi, tot aşa, de la mama, cum să fi fost?

Cred că aşa, mijlocie, că dacă erau ...şi-a ţinut 12 copii; bine, nu erau bogătaşi, în nici un caz.

Şi revenind la părinţii tatălui?

Nu ştiu nimic.

Absolut nimic?

Absolut nimic.

N-a vorbit niciodată tata de ei?

O fi vorbit, eu nu ştiu, nu ţin minte nimic, nu ştiu nimic despre ei.

Şi dânşii erau tot din...de unde erau de origine?

Nu, erau din..

Am stabilit că şi bunicii din partea tatălui erau tot de origine poloneză.

Da, v-am spus că erau polonezi.

O secundă...

Tata a avut o soră în America, aia a supravieţuit războiului, restul....

Ştiţi cumva când a plecat această soră spre America?

Nu, eu de când o ştiam ştiam că există acolo, ştiam că asta era supărată pe tata, şi nici nu au

mai avut legătură până după război, că ea, înainte de a mă naşte eu, a vrut ca ei să vină în

America, uite, şi alea le aveam, biletele de avion, de vapor, pardon, şi le-am aruncat şi pe alea,

şi avea bilet de...i-a trimis bilet de vapor, să vină; şi gata, era că se duc, şi pe urmă s-au

răzgândit în ultima clipă, şi n-au mai plecat, şi asta s-a supărat foarte tare pe ei, şi a rupt orice

legătură. Şi după război, când a început să-şi caute fiecare neamurile care mai trăiesc, care nu

mai trăiesc, a fost un cantor la noi care a plecat în America, unul tânăr, şi ăla i-a dat tata

adresa care a avut-o, să vadă ce mai e cu sora lui; şi ăsta a fost aşa drăguţ, a căutat-o, şi atunci

ştiu că ne-a trimis pachet prin....a primit gumă de mestecat, şi ciorapi din nailon, eram foarte

tânără, ciorapi de nailon, era ceva....

Ştiu, când a fost prima oară mătuşa mea şi a adus gumă de mestecat! Eram în extaz!

Şi în fine, şi atunci au reluat legătura, bucuroşi că trăiesc, le-a trecut şi supărare şi tot, şi

atunci ne-a trimis...ştiu că a trimis o scrisoare în care ea prin Crucea Roşie s-a interesat de toţi

fraţii, ce s-a întâmplat, şi a avut aşa o scrisoare in care era scris fiecare, cum şi când a murit.

Şi au rămas două fiice a unui frate de-a lor. Una a plecat în Germania, şi nu...şi a luat legătura

cu ele, ca să le ajute pe ele, şi atunci una a plecat din ele in America, la mătuşa, şi ailaltă în

Israel.

Nu ştiţi cum se numeau acestea?

Nu, şi aia care...până s-a dus asta în America, mătuşa a murit, ştiu că ne-a scris nouă atuncea,

că ce se vede că americanii nu au trecut prin asta, că verii ăştia nu s-au purtat prea frumos, aşa

cum s-au aşteptat ei, şi aia din America ştiu că mi-a trimis portocale care s-au stricat pe drum,

dar mă rog, bunăvoinţă; când a murit tata, normal că noi le-am scris că a murit tata. Erau rude

din partea lui tata; şi după ce au aflat că a murit tata, au rupt orice legătură cu noi, şi după aia

n-am mai ştiut nimic de ele, ei, adică era şi-un băiat, de-a lui mătuşa din America, avea trei

copii, două fete şi un băiat, plus aia care a plecat, care a fost în lagăr în America, plus asta din

Israel.

Nu ştiţi nimic de nume, nu ştiţi cum se numeau acei copii?

Nu mai ţin minte nimic, şi aveam scris totul, am corespondat cu ei, şi atât aş fi vrut să am eu

adresa asta acuma!

Acea, această soră a tatei ştiţi cam în ce perioadă a murit? Decadă să zicem.

3

Păi îţi spun eu exact, deci după război, când a aflat ea toţi ce s-a întâmplat, deci după 44, 45 s-

o terminat războiul, nu, după ce le-a rezolvat lui asta să plece în America, aşa, 47 să zicem,

cam aşa.

Ştiţi în ce oraş trăia în America cumva?

Am ştiut, stai...New Jersey.

New Jersey. Lăsăm un pic partea cu tatăl şi ne întoarcem un pic la Reşiţa, unde v-aţi

născut; puteţi să-mi spuneţi un pic cât de mare era comunitatea evreiască de acolo, cum

v-o aduceţi aminte?

Nu ştiu.

Era mare, mică?

Era mare, era un templu foarte frumos, era un cantor.

Deci existau funcţionari?

Sigur că da.

Haham, schochet erau?

DA, da.

Mikve erau în Reşiţa?

Nu, adică eu nu ştiu. Tot aşa, nu erau ortodocşi, adică într-un templu era orgă, la ortodocşi nu

era orgă.

Deci era rit neolog; şi in rest, acum nu ştiu cât de mare este oraşul, existau cartiere tipic

evreieşti?

Nu, nu, sigur nu.

Şi existau ocupaţii tipice pentru evrei, pe vremea aceea, înainte de război?

Pe care am ştiut eu mai mult erau comercianţi. Aveam o cunoştinţă, era cizmar, bijutieri, care

mai ţin eu minte aşa.

Era vreun rofe pe acolo?

Rofe era, era. Dl Bercovici, săracul, care a murit tata, dl. Bercovici care era surd, surd, surd,

că în timpul războiului a explodat lângă el, şi aia l-a surzit complet, era şi rofe. Rofe e doctor,

noi care vorbim ivrit...

Vă aduceţi...in Reşiţa era pe atunci electricitate şi apă curentă peste tot?

De când îmi amintesc eu era.

, Deci era deja. Şi vă aduceţi aminte, bine, acum eraţi destul de tânără, climatul politic

când eraţi copil, aţi simţit anti-semitismul împotriva dumneavoastra?

Să-ţi dau un exemplu: eu eram în clasa a doua, când ne-au dat afară din şcoală. Şi de cu erau

şi de...mai întâi am fost dată afară din şcoală, aveam încă prăvălie, apoi ne-au luat prăvăliile şi

s-au împărţit între hitlerişti şi intre legionari, a noastră a luat-o un neamţ, un hitelrist. Când m-

a dat afară din şcoală, învăţătorul meu, uite, am ştiut şi cum îl cheamă, dar acum am

lapsusasta-i vârsta, a venit acasă la părinţi, şi ne-a spus, vă rog să nu mai trimiteţi fetiţa la

şcoală, că nu mai avem voie să o primi, şi ca să nu îi spunem fetiţei de faţă cu ceilalţi copii, nu

o mai trimiteţi. Pentru asta, când m-au chemat pe mine, eram, ăhă, mare, să dau referinţă

despre el, i-am dat foarte bune! Era un om, om. La o altă şcoală, s-a dus învăţătorul în clasă,

care era şi directorul şcolii respective şi mare legionar, şi le-a spus la copii, de mâine nu mai

veniţi la şcoală, că sunteţi jidani şi nu aveţi ce căuta aici şi aşa mai departe.

Deci în aceeaşi şcoală dar...

Nu aceeaşi şcoală.

Altă şcoală?

Altă şcoală, dar vreau să spun că erau şi de ăia, şi de ăia, ca peste tot, şi oameni cumsecade, şi

răi.

Şi ca să zic, primele incidente, aţi suferit vreodată incidente anti-semite îndreptate

împotriva dumneavoastra?

4

Nu, împotriva mea personal nu, dar împotriva tuturor, că atuncea când...întâi ne-a luat

prăvălia.

Asta când s-a întâmplat, când au venit legile anti-evreieşti?

Când a fost legionarii?

Rebeliunea? În 40.

Da, legile anti-evreieşti în 39 au început parcă, cu Cuza-Goga.

Nu, noi n-am avut...

Nu, cuziştii au fost în 39, noiembrie, şi din 40, din rebeliune, a fost, din primăvară.

Nu, eu mă referam la legi.

Şi când au fost legionarii, asta îmi amintesc, într-o casă a unui avocat, deci a fost şi avocat

evreu, şi a adunat pe toţi bărbaţii, pe tata, pe toţi bărbaţii, ş urma să-i deporteze, să-i împuşte,

aşa au zis, aşa am auzit. Ştiu că eu asta ţin minte, că eu m-am dus acolo, şi m-am dus cu un

pacheţel pentru tata, şi era unul la poartă, foarte...aşa, şi eram un copil drăguţ, aveam păr creţ-

creţ, ochi negri, mă rog, ca un copil, toţi copiii, şi ăsta m-a lăsat să vorbesc cu tata, l-a chemat

la fereastră, ăsta a fost mare lucru. Şi urma să-i ducă să-i împuşte, aşa se vorbea, pe urmă

tocmai atunci şi-au rupt gâtul legionarii, ştii, a fost treaba aia când...şi aşa au scăpat.

Şi tatăl dumneavoastra, cum a fost, a fost luat cu forţa acolo?

Păi i-au luat pe toţi, i-a adunat pe toţi bărbaţii, şi i-au dus acolo.

Din casă?

Din casă, sigur că da.

Au intrat peste dumneavoastra în casă?

Da, acum eu nu mai îmi amintesc exact scena, ce o fost, cum o fost, dar ştiu că i-a dus acolo şi

că acolo l-am găsit, când m-am dus eu, eu îmi amintesc că eu m-am dus.

La poartă era un legionar?

Da sigur că da.

Cu armă, cu?

Era o casă, era o casă a unui avocat, pe ăla...ăla era neînsurat, deci pe ăla l-a ţinut în casa lui,

şi casa aia, avea casă mare, frumoasă, i-a adunat pe toţi bărbaţii.

Ştiţi cum se numea acel avocat?

Parcă Deju, avocatul Deju, aşa ţin eu minte.

Dânsul era evreu?

Evreu, sigur că da. Şi pe urmă ţin minte că, când a fost treaba că ne-au dat afară din şcoală, şi

pe urmă ţin minte când ne-au urcat in bou-vagon şi ne-au dus la Oraviţa, şi ne-au spus că dacă

scoatem capul ne împuşcă.

În ce an s-a întâmplat chestia asta?

In 41 parcă.

Deci în 41 aţi plecat deja la Oraviţa?

Iţi spune exact când. Stai, că am scris aici.

Deci din 41 până în 44. vreau să vă întreb un pic, ştiu că aţi făcut probabil doi ani de

şcoală primară in Reşiţa?

Da. Şi pe urmă ce am făcut, s-au adunat, adică s-au organizat evreii din Reşiţa, in Oraviţa erau

puţini, şi a fost o doctor-dentistă, a fost un contabil, a fost...şi aia a făcut cu noi româna,

contabilul a făcut aritmetică, ştii, şi aşa am făcut toate clasele, şi nu am pierdut nici un an, şi

fiind liceul israelit la Timişoara, mergea câte unul cu noi, cu trenul la Timişoara, şi am dat

examen acolo.

Şi practic după ce aţi plecat in Oraviţa aţi putut continua şcoala în particular?

Da, noi am făcut-o aşa, organizat de noi, că erau trei copiii pentru clasa cutare, doi pentru casa

cutare, şi...vrei să aprinzi o ţigară? Poţi să aprinzi.

Am ce...

Se joacă.

5

Şi, aşa, au organizat clase cu noi, câţi erau , doi ,trei.

Mai ţineţi minte nişte nume din aceşti profesori improvizaţi?

NU.

Cine vă preda ce?

Nu mai ţin minte.

Nici o problemă.

Eram in clasa a doua, vă daţi seama...aşa, şi ştiu că o dată când am mers la Timişoara a deraiat

trenul, ne-am înzăpezit, in fine, altădată au venit bombardamentele deja ale nemţilor, când noi

am trecut de partea ruşilor, şi ne-am băgat în nişte tranşee, acolo, pe la şcoală, şi acolo erau

oase umane, probabil că era un vechi cimitir, prostii de astea, mă rog, nu mai îmi amintesc. Şi

s-a bombardat Timişoara atunci, dar am scăpat.

Când au avut loc bombardamentele eraţi deja în Timişoara?

Deja nemţii bombardau.

Da, înţeleg, dar eraţi în Timişoara atuncea?

Da, eram in examen, pardon, de americani era vorba.

Asta mă gândeam...

Aia cu nemţi e altceva, de americani era bombardată Timişoara.

Bombardamentul american a fost prin 44, dacă nu mă înşel? Atunci s-a întâmplat?

Da, atuncea.

După debarcarea in Normandia.

Şi pe urmă...

Spuneţi-mi mai mult, că suna cât de cât interesant, in aceste tranşe, unde v-aţi ascuns

până la urmă?

Ne-a băgat pe toţi copiii, păi noi eram in sala de examen, ne-a băgat in nişte...tranşee, şanţuri,

săpate, şi acolo erau nişte oase, probabil că era un cimitir, îţi dai seama ce ne-am speriat noi.

Na, şi pe urmă...asta a fost când mergeam la examene acolo.

Asta vreau să înţeleg, deşi eraţi evrei şi se ştia pe vremea aia, aveaţi voie să daţi

examene?

Era o şcoală evreiască, liceul israelian din Timişoara, nu ştiu cum a reuşit să se menţină.

Asta mă miram...

Şi eu mă mir.

S-au plătit taxe.

Dar liceul israelit, aşa se numea. Doar atât. Şi pe urmă, după 44, după 23 august, că, mă rog,

după 23 august, au început să vină nemţii să bombardeze, cu stiukasurile şi cu alea, ştii, adică

ce să ştii, că habar n-ai.

Am citit tomuri.

Aşa, şi atunci, un văr de-al meu, se vede că şi el a murit, ăla avea o soră la Lugoj, şi el ştia că

o să-l caute imediat, că el a fost mare comunist, ca mulţi evrei imediat după 23 august, ş

atunci hai să plecăm la soră-sa la Lugoj.

Despre care văr vorbim, ştiţi un nume ca să identificăm?

Lowinger, a murit, dar fiu-său trăieşte în Israel. Şi el, după ce şi-a dat seama ce e cu

comunismul ăsta, a fost printre primii care au plecat în Israel, mai ca toţi care au vrut, care au

trecut prin ce au trecut şi sigur că toţi eliberatorii, că aşa au fost, şi ne-am dus la Lugoj, şi am

stat in casa aia a lui soră-sa, ei erau doi, cu trei cinci, cu trei opt, vreo nouă-zece persoane

claie grămadă într-o locuinţă, şi atunci au bombardat nemţii, cu ştiukasurile, ştiu că dacă

găsea pe cineva intr-o curte, o omorât pe un bătrân care şedea pe un scaun, şi mergea mama in

piaţă cu vară-mea şi deodată era alarma, alarma venea după ce bombardau, era aşa un haos

total, erau pe pod, fugeau, au căzut, mă rog, tot felul. Atunci au bombardat nemţii deja, după

23 august. Şi după aceea, după ce s-a terminat războiul, atunci ne-am întors la Reşiţa. Şi ne-

6

am reprimit magazinul gol, iţi dai seama, şi iar s-au chinuit, au făcut, şi-au mai făcut un

magazin, tot acolo, noi am stat cu chirie acolo.

Ce comercializaţi în magazin?

De toate, era un magazin din ăla, şi metraje era, şi confecţii, şi mercerie, ştii cum erau

magazinele alea cu de toate.

Alimentare nu?

Alimente nu. Şi magazinul era cu locuinţă, nu era casa noastră, tot a unor evrei, Schwarz îi

chema, a unei bătrâne evreice, şi stăteam în casa aia, era fain, şi o curte faină.

Deci stăteaţi cu chirie în casa aia?

Da, era magazinul, ăia când au luat, noi bineînţeles ne-am mutat din casă intrai în magazin,

era legătură, şi pe urmă ne-am întors acolo.

Magazinul cum era, mare, mic?

Nu era aşa de mare, era îndesat cu de toate, ştii, că şi în Israel am văzut magazine din alea, cu

de toate, când intri, de toate găseşti.

Era o cameră, două camere, ca spaţiu împărţit?

Păi era o cameră, nu mai ţin minte, era magazinul, şi din magazin era o uşă care dădea intr-o

cameră de zi, sufragerie, ce-o fi fost, da, şi pe urmă mai aveam încă două camere, şi bucătărie,

şi baie, mă rog. Şi pe urmă nu mai aveai voie să ai magazin particular, nu?

Vă referiţi la naţionalizare, când a venit?

Da, da, de-aia n-a mai avut prăvălie, şi atunci tata tare s-a mai necăjit, el nu mai era nici tânăr,

trebuia cineva să întreţină şi familia şi a lucrat în fabrică, a avut un accident, s-a ars, pe urmă a

murit de infarct in 50.

A lucra în fabrică ca şi muncitor?

Da, dar foarte puţin. Foarte puţin timp, şi pe urmă a murit de infarct.

Înţeleg. In magazin el servea sau ajuta mama?

Aveam şi angajaţi.

Da? Câţi? Unul?

Unul sau doi, unul parcă.

Care lucra ca vânzător?

Da, da. Mama era la casă, tata mergea după marfă, mama era în magazin.

Vreau să vă întreb puţin, despre acele două clase pe care le-aţi făcut la reşiţa, înainte să

înceapă războiul, pe atunci se obişnuia să mergeţi la parade militare, la 10 mai, 1 mai,

aţi fost?

Am fost, am fost şi străjer, parcă am fost.

Vă aduceţi aminte cum era?

Foarte puţin, foarte puţin, păi nici n-am făcut clasa a doua, nici nu am terminat-o.

Vă aduceţi aminte, acum chiar vă întreb, poate nu vă mai aduceţi aminte, profesori

favoriţi, sau cum era?

Păi am avut învăţător, iar nu îmi amintesc cum i cheamă.

Aveaţi materii favorite?

Nu.

Muzica?

Nu, nu ţin minte, nu ştiu.

Îmi puteţi spune un pic cum făcea mama dumneavoastra piaţa, o însoţeaţi, se ducea ea

la piaţă, sau se ducea altcineva? Până să înceapă războiul.

Nu, aveam angajată o femeie, un fel de servitoare, aveam şi servitoare.

Deci vă puteaţi permite să ţineţi o servitoare?

Da, şi ea mergea.

Ea evreică sau româncă?

Nu, nu, unguroaice.

7

Mai ţineţi minte cum o chema?

Nu.

Prea demult.

Şi dânsa făcea bănuiesc curăţenie prin casă...

Şi la un moment dat avea şi pentru mine pe cineva, un fel de kinderfraulein. Da, dar nu mult

timp.

Eraţi mică-mică bănuiesc?

Da.

Dânsa era fraulein, acum nu ştiu, era de origine germană sau maghiară?

Nu mai ştiu, că eram prea mică!

Deci piaţa o făcea slujnica, nu mergea mama.

Da. Sau mergea mama cu ea, dar eu in orice caz nu mergeam.

Dumneavoastra n-aţi fost.

Vă aduceţi aminte de evenimente politice de atunci, chiar din copilărie, cu venirea lui

Hilter la putere, Anschlussul cu Polonia? Dacă se vorbea ceva prin casă, părinţii

dumneavoastra?

Eu ştiu că părinţii mei, dar asta a fost, hăhă, înainte, nu i-au dat cetăţenia română, şi trebuia în

fiecare...periodic, la un an, la trei ani, nu mai ţin minte la cât, să meargă să-şi înnoiască,

foarte, târziu, nu ştiu dacă nu după război i-au dat cetăţenia română.

Deci n-au primit-o până atuncea; şi trebuiau să plătească?

Bănuiesc că da, nu mai ştiu. Noi am avut magazinul chiar lângă poliţie, şi cu poliţia eram in

destul de relaţii bune, că a fost o chestie drăguţă, dar asta nu o înregistraţi, sau, mă rog, când a

fost în Iugoslavia cu Tito, şi că ba eram prieteni cu Tito, ba criminalul Tito, şi o dată trebuia

să pună tabloul afară, că era prietenul nostru, şi tata n-a aflat că e criminal, şi l-a lăsat, şi au

venit ăia de la poliţie, să-l ascundă!

Uite-l, nu e!

Dar nu criminal, altfel se spunea, călău, călău, când era prieten, când era călău, şi...

De părinţii dumneavoastra vreau să vă întreb, na, că nu m-am gândit, ei s-au întâlnit

acolo în Reşiţa, s-au îndrăgostit şi s-au căsătorit?

Da, tata a venit să caute de lucru, mama a venit la sora ei că era bolnavă, şi aşa s-au cunoscut.

Ştiţi cum s-au cunoscut, aşa, mai in detalii, sau nu v-au spus?

Nu. Tata a venit să caute de lucru in România, şi a ajuns la Reşiţa, că la Reşiţa era fabrica, şi...

Ce fabrică era?

Păi sunt uzinele din Reşiţa!

Siderurgie.

Şi siderurgie, şi din astalaltă, era...

Oţel, fontă?

Păi era şi...care mai era la Reşiţa.

Mă rog, căutăm. Şi tata a venit să-şi caute de lucru la fabrică?

Da, a venit să-şi caute de lucru unde găseşte, că era război acolo la el, probabil, nu era, nu ştiu

amănunte, şi mama a venit urgent, că era bolnavă sora; povestea cum a venit în tren, era plin

de soldaţi, şi groaznic o fost.

Şi era singură.

Şi mă rog, s-au cunoscut, s-au plăcut, s-au căsătorit, au avut un băiat pe care l-au pierdut la...l-

a născut la opt luni şi l-a pierdut, pe urmă au avut pe fetiţa asta, p sora mea, care a murit la 9

ani, parcă s-a lovit la cap, şi a făcut, cum ii zice...

Hemoragie?

Nu.

Hematom?

In fine, a murit, şi pe urmă m-a avut pe mine.

8

Ştiţi dacă părinţii s-au căsătorit religios, presupun că da? Adică la sinagogă, a venit

rabinul acasă, ştiţi cumva, sau s-au dus ei la sinagogă?

Asta nu ştiu, nu ştiu, era in timpul războiului, ce-o fi fost atunci, nu tiu.

N-aţi văzut vreo ketubă de la mama?

Nu, nu, de asta sigur nu am văzut.

Dar religios a fost?

A, da.

Ştiţi cumva in ce an s-au căsătorit?

Deci eu m-am născut în 31, cu 10 ani înainte să zicem că s-a născut sora mea, în 21, ea s-a

născut, a murit un copil in 20, in 19. înseamnă că ei au venit prin 17, şi prin 18-19 s-au

căsătorit.

Ei s-au căsătorit, asta înseamnă 1918.

Cam aşa ceva, da.

Ştiţi cum tatăl, care a venit în România destul de sărac cred, cum a reuşit să-şi deschidă

prăvălie?

Păi au muncit foarte greu, ştiu că s-au căsătorit şi mama tăia gâşte, îngrăşa gâşte şi tăia şi le

vindea ficatul şi untura, ştii că pe vremea aia, şi la noi acasă ce-mi amintesc eu, mama îngrăşa

gâşte şi le tăia pentru noi, şi aveam bidoanele de untură pentru iarnă, că era uleiul ăla din

piaţă, care era nerafinat, era foarte rău, nu ştiu, noua nu ne-a plăcut, şi se gătea numai cu

untură de gâscă.

Şi mama creştea?

Eu când mi-am amintit le-a crescut pentru noi.

Nu, dar dinainte?

Da, a muncit, da, a muncit.

Şi tata?

Tata parcă fabrică a lucrat, nu ştiu ce.

Şi după ce s-au căsătorit bănuiesc că au stat in chirie?

Au muncit aşa până, da...in chirie, da, ei n-au avut casă, mereu în chirie au stat. Şi au muncit

până au avut magazinul, şi a mers destul de prost, ştiu că o spus că eu am fost copilul de

noroc, că după ce m-am născut eu a început să prospere. Mă rog, a fost aşa....

Deci situaţia financiară de când v-aţi născut dumneavoastra a fost un pic mai bună dacă

v-aţi permis şi servitoare?

Păi dacă a început să prospere când m-am născut eu, probabil.

De casa in care locuiaţi mi-aţi povestit că avea doua camere parcă? Sau trei?

Trei am avut.

Trei camere. Ce mobilă aveaţi in ea, sau era mobila dnei care închiria?

NU, nu, era mobila noastră. Eu am avut camera mea, şi ştiu că am avut mobila albă, albă, şi

avea pe margini, aşa, ca nişte mărgele de lemn negru, aşa, de împrejur, şi la oglindă.

Alb cu verde....

Nu, eu mă gândeam la mine! Şi acolo in chirie aveaţi cât de cât curte?

Da, aveam curte cu flori, cu trandafiri, foarte frumoasă avea, Schwatrz neni aia.

Mama nu lucra?

Nu, n-aveai voie să te apropii, era a proprietăresei.

Creştea ceva, pisică, câine?

Nu, nu.

Deci mi-ţi spus că aţi avut fraulein şi şi servitoare; de gătit in casă cine gătea, mama sau

servitoarea?

Mama gătea.

Şi mi-aţi spus că respecta cât de cât kosher.

Da, mama până o murit, n-a mâncat carne de porc, Doamne fereşte!

9

Şi in afară de chestia asta cu carnea de porc, respecta şi cu oalele separate, lapte, carne,

furculiţă, să nu atingi de la lapte la carne?

Aşa şi aşa.

Deci mai puţin.

Deci încerca să gătească separat carnea de lapte?

Păi sigur că era oala de lapte care ...şi eu am oală de lapte, nu de kuşer, dar aşa o am şi eu, dar

nu, nu, se făcea chiar aşa şi tata chiar mai mânca câte un salam dacă era, mama nu, mama insă

nu.

Mama gătea cină tradiţională de vineri seara sau de sâmbătă, cum ştiu că se făcea, cu

supă de pasăre, cu tăiţei?

Supă se făcea.

Rugăciune de vineri seară?

Mama aprindea lumânările întotdeauna.

Era şi masă după aia?

DA, după aia mâncam, dar eu nu mai ţin minte.

Nu era o masă aşa, mai specială decât în restul săptămânii?

Ba cred că da, nu ştiu.

Ţineţi minte dacă aveaţi challa, pâine din aia?

Chala da, chala da, păi pe vremea aia se făcea pâinea, noi o făceam şi o ducea la brutar.

Acolo se cocea?

Erau brutării care coceau pâine.

Şi dumneavoastra îl făceaţi acasă?

Făceam aluatul, îl pregătea, şi-l ducea şi-l cocea.

Dumneavoastra o ajutaţi pe mama la bucătărie?

Aşa...cărţi ţineaţi în casă, aveaţi bibliotecă? Acolo, chiar înainte să înceapă războiul?

Aia nu ţin minte, acum am două biblioteci, am şi vândut o grămadă şi tot mai am!

Deci nu ştiţi dacă aveaţi cărţi religioase sau laice?

Aveam, Sidel aveam, aveam multe şi acum nu mai am nimica, da, aveam, aveam, cărţi de

rugăciuni aveam.

Şi cine le folosea mai mult?

Şi mama, şi tata, de sărbători, da.

Vă sfătuiau vreodată părinţii ce să...vă îndrumau ce să citiţi, vă înscriau la bibliotecă,

sau nu era cazul?

Nu.

Nu. Povestiţi-mi un pic cum era cu sărbătorile astea mari la dumneavoastra în casă, de

exemplu de Chanukkah primeaţi cadouri?

Când era vorba de cadou primeam, eu am fost foarte răsfăţată, pentru că le-a murit copil, şi

erau şi mai în vârstă, şi m-au avut pe mine, păi le era o frică, Doamne fereşte să păţesc ceva,

ăsta-i adevărul.

De Channukah primeaţi cadouri sau Channukah gelt?

De Channukah Channukah gelt, cadouri primeam de pesach, ştiu că se ascundea matzes, şi

tata nu găsea niciodată, şi...da.

Matzes sau afikoman se numeşte?

E acelaşi lucru.

Acelaşi lucru?

Cum se chemă, că nu mai ţin minte?

Afikoman.

Afikoman, uite că n-am ştiut.

E termenul luat din greacă. Tot pentru pâinea nedospită.

10

Şi cine ascundea?

Păi eu ascundeam, şi tata trebuia să găsească, şi sigur că nu găsea, ca să-mi dea cadou, nu

găsea niciodată, iţi dai seama, ce tragedie era dacă o găsea!

Şi ce primeaţi cadou de obicei?

Păi eu ştiu, de toate, tot ce-mi doream de obicei, şi jucării, şi...

Şi Channukah gelt îi cheltuiaţi sau îi păstraţi?

Ioi, nu mai ştiu.

Probabil îi cheltuiaţi.

Ştiaţi să răspundeţi la lehat miadea? Şi mah nishatanah?

Mah nishtanah lahazel.

Le ştiaţi?

Nu le mai ştiu, le ştiam, le-am învăţat la religie, nu spun că făceam religie?

Aşa!

Păi sigur că da.

Şi seara de Seder o ţinea tata?

Seara de Seder o ţineam întotdeauna in familie şi era o bătrână care ...eu nu ştiu ce hram

purta, ştiu că eu îi spuneam, eu o consideram bunică, că toţi copiii aveau bunică, numai eu nu

aveam, şi o vedeam ca pe bunica mea, şi ea de Seder totdeauna venea la noi, şi eu mă

bucuram grozav, că ea făcea...cum le zice...hama...

Pogace?

Nu, nu, chestia ia cu măr şi cu nucă şi cu...

Hamantaschen?

Nu, hamşu, sau nu ştiu cum îi zicea, ceva măr cu zahăr şi cu nucă, foarte bună e treaba, aşa, ca

o pastă, şi ea venea întotdeauna cu asta, şi asta îmi plăcea grozav.

Cum se numea, mai ţineţi minte?

Uite...a, bătrâna? Nu mai ştiu.

Şi era prietenă a familiei cum ar fi?

Da, da, ea era singură, n-avea pe nimeni, şi venea totdeauna de Seder, şi aşa mai venea pe la

noi, şi...şi aşa mai venea pe la noi, când eram la Oraviţa, eu vă spun, eu o consideram ca

bunică, dacă n-am avut bunică.

Făceaţi ceva anume cu ea, se ocupa de dumneavoastra?

Nu, nu, numai venea aşa, in vizită.

Şi tatăl bănuiesc că citea mah nishtanah şi?

Da.

De Pesach v-a întrebat parcă Paul, se făcea curăţenie generală?

Se făcea, sigur, şi vasele se fierbeau, şi nu ştiu ce, dar nu aveam încă un rând de vase, unde să-

l mai ţii şi pe ăla, trebuie să mai ai o bucătărie.

Şi mi-aţi spus că nu se mânca pâine?

Nu, nu, nici acum eu nu mănânc pâine.

De Yom Kippur posteaţi şi dumneavoastra ca copil, când aţi avut...

Când eram mică posteam jumătate de zi, pe urma am postit zi întreagă, da.

Şi părinţii la fel bănuiesc, toată ziua?

Da, da.

Aşa...

Ţin minte când mergeam la templu, când era Iţcorul, atunci toţi copiii care le trăiesc părinţii,

ăia nu au voie să stea, şi noi abia aşteptam, şi ne jucam in curte, ca copiii...

Dumneavoastra mergeaţi la sinagogă numai de...

Eram mică, eram copil, ce...

11

Noi şi acuma ne jucăm in curte!

Dumneavoastra bănuiesc că mergeaţi la sinagogă numai de sărbătorile mari?

Da., da, şi când mergeam la religie, că acolo era într-o sală, in curte era o sală...

Lecţiile alea de religie le luaţi când eraţi în alea două clase primare?

Nu, şi după aia, păi după aia se făcea,...

Acum vreau să vorbesc un pic de perioada asta, de ăia doi ani la Reşiţa.

Păi de ăia doi ani nu ştiu eu mare lucru!

Atunci făceaţi religie la sinagogă?

Nu mai ţin minte, probabil că făceam, dar nu mai ţin minte.

Dar asta de care vă aduceţi aminte?

Astea făceam după aceea, până ce s-o scos religia din şcoală, şi atunci n-am mai făcut, nu ne-a

mai trimis obligatoriu, că nouă trebuia să ne dea o notă la religie trebuia să avem şi noi o notă,

şi catolicii de la popa lor.

Nu, ca locaţie, eu sunt un pic confuză că am tot schimbat, unde eraţi, in ce oraş eraţi

când făceaţi clasele astea de religie?

La Reşiţa.

Deci până să înceapă războiul?

Nu, şi după ce o început...după ce s-o terminat războiul am început.

A, v-aţi întors înapoi şi aţi continuat?

Da, după...până s-a scos religia.

Până in clasa a 11. in 49 s-a scos religia.

Da, in 48 a fost reforma învăţământului, aia mare, in 48, şi atunci cred că s-a scos şi religia.

Şi liceul dumneavoastra l-aţi făcut şase ani sau...?

Eu am făcut, ştii cum am făcut, eu am făcut 12 ani, şi am absolvit 11, pentru că, da, pentru că

atunci când am ajuns în clasa a zecea, sau a 11, şi atunci s-a trecut la 11 clase, şi noi a trebuit

să facem a 12, aia era la noi a 11, adică am revenit.

Inţeleg. Ştiţi dacă părinţii dumneavoastra aveau păreri politice sau erau implicaţi în

vreun partid?

Nu, nu.

Deci nu făceau politică, nici pe acasă nu se discuta?

Nu, eu am fost înainte de 50, tata a murit in 50, şi în 48, am fost într-o organizaţie sionistă, nu

mă întreba cum o cheamă, că nu mai ştiu.

Acolo?

Acolo, da, am fost şi într-o tabără, şi mi-a intrat mie în cap că vreau să plec în Israel, adică să

plec cu părinţii, că eu eram copil, şi cum tot ce voiam eu se făcea, şi atâta i-am bătut la cap, că

săracii erau şi in vârstă, şi mă rog, au...au înaintat actele să plecăm in Israel. Şi ne-a tot venit

refuzat, şi iar am cerut, şi aşa era pe vremea aia. Până la urmă, până la urmă a murit tata în 50.

Şi atunci n-am mai cerut din nou să plecăm, că mama n-avea nici o meserie, nu ştia limba, eu

terminasem tocmai liceul, nu eram nici în car, nici în căruţă, şi atunci n-am mai cerut în

continuare, adică n-am mai revenit, şi nici nu ne-a venit aprobare. A venit la verii ăia ai mei

aprobat, a venit la o familie cu care eram noi prieteni foarte buni, Pollack, au plecat, şi aşa am

rămas noi atunci aici.

Insist un pic cu organizaţia asta sionistă, că mă interesează subiectul, ţineţi minte ce

activităţi aveaţi acolo?

Nu mai ţin minte, decât că am fost într-o tabără.

O tabără, unde era?

La Sângeorz. Da, am mers cu trenul, chiar la Sângeorz, ţin minte. Spuneţi-mi care erau atunci,

că dacă îmi spuneţi îmi amintesc?

Ivira.

Nu.

12

Hashomer Hatzair.

Hashomer Hatzair.

Acum ştim un nume.

E urmă nu am mai spus la nimeni, Doamne fereşte sa spui că erai sionist, că era jale, n-am

spus la nimeni!

Aţi tăiat de pe CV!

Mai cunoaştem!

Nu era în nici o evidenţă, nu era nimic, era în regulă! Tocmai bine.

Îmi cer scuze...

Tata făcea lichior de casă?

Da, pentru noi făcea, şi făcea un lichior de ouă, cum se face lichiorul de ouă, şi din lichiorul

ăla de ouă, adică o treime rămânea lichior de ouă cu vanilie, ailaltă treime făcea cu cafea, şi

cealaltă cu cacao. Şi era cremă de cacao, cremă de cafea şi lichior de ouă.

Şi dumneavoastra aveaţi voie să beţi, că eraţi mică?

Eram mare deja atunci. Şi nici ei n-au fost băutori nici unul, dar un pahar în casă, la o ocazie

specială, să fie.

Le păstraţi pentru sărbători sau erau aşa, de zi cu zi?

Nu de zi cu zi, când ai musafiri, când ai sărbătoare.

Asta vreau să vă întreb un pic, părinţii dumneavoastra ce cerc de prieteni aveau, mai

mult evrei, şi români, şi alte naţii?

Nu, ei aveau evrei, aveau pe familia asta, Pollack, cu care erau în relaţii foarte bune, mai

aveau şi un băieţel cu care mă jucam eu dar era mai mare ca mine, pe urmă a avut şi o fetiţă.

Ştiţi cum se numea?

Pollack.

NU, băieţelul?

Băieţelul era Arisitide.

Tot întreb de nume că ne întreabă...

A murit în Israel. Şi...

Erau şi vecini cu dumneavoastra?

Nu stăteau departe, aveau un salon de croitorie ei, şi ştiu că zicea tata, când mă vedea mă

ciupea, şi-mi spunea să mă spăl pe ochi, că eu aveam ochii negri-negri, şi...şi ca vrea şi o

fetiţă ca mine, a avut pe urmă.

De dl Pollack vorbim?

Da, da, a avut o fetiţă care e în Israel, fetiţa.

Femeie în toată firea!

Da, e cu noua ani mai mică ca mine, şi ne întâlnim întotdeauna când mă duc în Israel,

totdeauna ne întâlnim.

Cum se numeşte ea?

Reghina.

Reghina?

După mama mea.

Şi alţi prieteni mai apropiaţi mai aveau părinţii dumneavoastra?

Era sora ei, care erau Goldstein.

Care erau tot în Reşiţa?

Da, sigur că da.

Vă vizitaţi des cu dânsa?

Da, cu familia Pollack totdeauna ne vizitam.

Şi şi cu familia surorii?

Şi cu sora, sigur, nu stăteam departe unii de alţii. Reşiţa nu era un oraş...acuma s-a extins, s-a

făcut cartiere noi, adică acuma...fix în centru stăteam.

13

De sărbători nu se aduna toată familia, şi cea a surorii, să faceţi sărbătorile în comun?

Mai făceam, mai şi împreună, mai şi nu făceam, mă rog...depinde de...dar cu familia asta

Pollack eram mai mult împreună.

Şi dumneavoastra, acolo unde stăteaţi, ce vecini aveaţi, erau evrei sau...?

În casa aia erau evrei, că proprietara era..

Şi vecinii?

Păi nu erau mulţi vecini, ca era proprietăreasa şi încă o familie care avea o fată mai mare ca

mine, care şi aia era în Israel, Tuaber, familia Tauber.

Deci tot evrei erau?

Da, da. Dar în general, pe urmă, când am fost mare, am crescut, am avut prieteni de toate

naţionalităţile, şi nemţoaice, şi unguroaice, şi românce, şi...ca şi acuma.

Nu e aşa un criteriu.

Da.

Părinţii atunci erau în termeni...se vizitau cu vecinii sau nu aveau legături aşa

apropiate?

Păi vecinii ăia, era bătrâna aia care era bătrână, şi familia Tauber, da, erau relaţii bune.

V-am întrebat cred, v-am întrebat de fraţii părinţilor, aşa că nu vă mai întreb, spuneţi-

mi un pic ce temperament, ce caracter avea tatăl, sau mama dumneavoastra, cum se

purtau cu dumneavoastra? bine, vă răsfăţau, am înţeles, eraţi unic copil...era unul

dintre ei mai sever?

Nu ştiu ce să zic. Eu cam eram fata lui tata, că mama era geloasă, în glumă zis.

Şi eu sunt la fel.

Şi mi-a spus mama o dată, că tu l-ai iubit mai mult pe tata, nu ştiu.

Eraţi mai ataşată de dânsul, sau...?

Da, nu ştiu, probabil, nu-mi dau seama; am ţinut mult la el, dar şi la mama.

Se întâmpla să vă pedepsească părinţii câteodată, făceaţi năzbâtii?

Nu, n-am fost un copil rău.

Deci nu s-a întâmplat să trebuiască să...

Nu.

Şi nici mama nu era mai severă, de obicei mamele ştiu că îşi mai ţin copiii din scurt?

Nu, nu.

Aşa, o să trecem, de şcoală mi-aţi zis un pic, nu mai...mi-aţi spus că aţi avut fraulein, mi-

aţi spus; ţineţi minte ce făceaţi cu ea, adică numai se juca?

Mă ducea în parc la plimbare, mă...

Mi-aţi spus că nu mai ţineaţi minte ce naţie era?

Nu mai ştiu.

Nu, că mă gândeam că fraulein...

Da, e germană, dar eu vorbeam germană acasă, aşa că...

Cine vă învăţa?

Eu, am luat şi nişte ore de germană, şi gotic am învăţat dar nu mai ştiu, scrisul gotic, şi aia am

învăţat..

Nu ştiu, cum e aia?

E scrisul ăla...

A, cu caracterele alea...

Gotice, da. Mie îmi plăceau limbile, şi cred că aşa fi avut şi talent, dar...şi am făcut, am vrut să

fac engleza, m-au dat la engleză. Pe urmă...

Lecţii particulare?

Da, dar nu mă ţinea mult. Pe urmă am vrut acordeon, m-au dat la acordeon. Chestii de astea...

14

Dar altceva aţi mai făcut în afară de engleză şi acordeon?

Şi germană am făcut, de când am învăţat goticul ăla, dar nu mult timp, nu mult timp am

învăţat, doi ani, trei ani, aşa.

Dar s-a lipit. Ţineţi minte vreun profesor din aceştia?

Nu, ştiu că la engleză era o doamnă care a trăit mult în America şi ea de fapt ne învăţa engleza

americană, nu engleza...

Da, e diferenţă.

Şi mergeam cu încă o fetiţă.

Ţineţi minte dacă aţi avut ghinionul, ca să zic aşa, să aveţi incidente aşa, anti-semite, la

şcoală în acei doi ani, de la colegi sau profesori?

Nu, nu.

Deci erau toţi...

Ţineţi minte, în ăia doi ani şi şi mai încolo, vă făceaţi prieteni la şcoală, printre colegi?

DA, eu aveam întotdeauna prieteni.

Indiferent dacă...

Aveam o prietenă chiar evreică, care e acum la Reşiţa.

Cum o cheamă?

Klein Evi, tot Eva, ca pe mine, acum o cheamă Miloia după bărbatu-su, acuma...acuma a avut

50 de ani de la căsătorie. Da, aşa...ea avea o soră, pe Vera, care acum e în Canada, a fost în

Israel şi o plecat în Canada.

Şi eraţi prietene cu ele?

Eram prietene, era un cerc mare de...

Şi români, sau românce?

Da, da, dar eram şi nucleul de evreice, şi...

Şi se simţea un pic că aveaţi un cerc de prietene evreice?

Da...dar nu exista o deosebire aşa, vădită.

Şi vă întâlneaţi doar la şcoală, sau aveaţi voie, vă întâlneaţi şi in timpul liber?

A, nu, noi aveam cercul nostru, şi când eram mai mari ne ţineam zilele de naştere, şi aşa.

Ce făceaţi, ieşeaţi în oraş, la cinema, la teatru?

Sigur că da, sigur că da.

Dumneavoastra aţi fost, în afară de organizaţia asta sionistă, în alt gen de organizaţie

culturală, sportivă?

N-am fost, am fost membră de partid.

Bună şi asta, contează mai încolo, când ajungem! Sâmbetele trebuia să le petreceţi acasă

cu părinţii, era aşa o regulă? Puteaţi să faceţi ce vreţi?

Nu, puteam să fac ce vreau. Mama era foarte apropiată de mine, deşi era diferenţă mare de

vârstă, şi chiar asta a fost un exemplu pentru mine foarte bun, dar e foarte bine să ţii

copilul...să nu-l opreşti de la anumite lucruri, nu rele, şi atunci el se obişnuieşte, dacă tu nu îl

cerţi, că a făcut cutare sau cutare, să îi spui tot. Şi eu nici n-aş fi putut să fac ceva fără să-i

spun lui mama, adică...şi atunci nu faci prostii, că trebuie sa-i spui lui mama.

Era ca o prietenă mai mult?

Da, da.

Ştiu. De sărbători, sărbătorile mari bănuiesc că le petreceaţi acasă cu familia, făceaţi

ceva anume, sau numai...

Mâncam bine, făceam prăjituri!

Ce prăjituri făceaţi, mai ţineţi minte?

Ce prăjituri făcea mama...mama era specialistă in cremşnit, de exemplu!

Bun!

Da, aluat franţuzesc. Cremşnit, şi pateuri făcea, mă rog...

15

Culinare. Cu părinţii dumneavoastra aţi mers vreodată in vacanţă undeva? Aţi avut

ocazia?

Totdeauna am fost cu ei.

Unde mergeaţi?

Păi mergeam la băi, am fost la Buziaş, am fost la... cum ii zice, aici lângă Mediaş, la băile

alea, Bazna, la Bazna am fost.

Cât timp stăteaţi, o săptămână, două?

Păi cât e un tratament, două săptămâni, ştiu eu!

Da, şi deci vă luau cu dânşii.

Sigur, cu cine să mă lase.

În tabără mi-aţi spus că aţi fost o dată?

E, o dată am fost.

Cu alte ocazii aţi mai fost, singură?

Nu, nu.

Deci doar cu dânşii. Şi părinţii mergeau şi singuri sau vă luau tot timpul?

Nu aveau cu cine să mă lase.

Deci vă luau tot timpul. Dumneavoastra cu familia mâncaţi vreodată in oraş, la

restaurant?

Cu părinţii nu prea ţin minte să fi mâncat.

Dumneavoastra singură mergeaţi?

Nu.

Deci nu exista obiceiul?

Păi nu mergeau la restaurant, că ei totuşi erau kusher.

Şi când mergeaţi în vacanţă?

Nu ştiu ce mânca, adică când mergeam in vacanţă nu mai ţin minte ce mâncau, dar...iţi spun,

nu era kusher din ăla, aşa, strict, ştii, probabil că intr-o casă..

Acum dacă e un subiect dureros eu nu insist, dar vă întreb, de sora dumneavoastra care

a murit, vă povesteau părinţii ceva?

Da, povesteau că a fost un copil...de meningită a murit, v-am spus eu că la cap, meningită, era

foarte deşteaptă, era foarte...învăţătură era grozava, ceea ce eu nu eram, era tot premiantă, ştii,

eu n-am cunoscut-o, nimic, doar poze dacă am...

Ce v-au spus părinţii...

Nu, foarte frumos au vorbit de ea, era toată lumea...

Acum vă întreb un pic de religie, v-am întrebat deja, dar mai insist un pic:

dumneavoastra mergeaţi cu tatăl la sinagogă când mergea, sau numai...de sărbătorile

mari am înţeles că mergeaţi, dar sâmbăta nu trebuia să mergeaţi cu el?

Nu, nu.

Şi religie mi-aţi spus că aţi studiat la şcoală, cu tatăl studiaţi ceva religie acasă?

Nu, nu.

Ebraică sau aşa, nu?

Păi tata nu ştia ebraică, ştia idiş.

Şi-a luat vreodată timp să vă explice câteva din tradiţiile din casă, sau motive pentru

care se fac anumite lucruri religioase, vă vorbea, aşa, cât de rar, vă vorbea despre

iudaism? Aşa, amintind, aşa, apropo, noi aprindem lumânarea aia că ...

Da, da, dar nu ţinea teorie, dar printre ele, da, sigur că da.

Dumneavoastra aveaţi o sărbătoare favorită? Pesachul, probabil, că e cu cadouri.

Pesach!

Eu aş fi pus Chanukkah...

Vreau să vă întreb, nu se sărbătoreau alte sărbători în familie, gen pom de Crăciun, sau

aşa ceva pe vremea aia?

16

Nu, numai după ce m-am căsătorit, atunci făceam pom totdeauna.

Mi se pare un obicei frumos.

Vai, ce mi-a plăcut, vai ce mi-a plăcut!

E un obicei frumos.

Şi după ce o plecat fiul meu...eu voiam să fie câte un pom în casă, nu bărbatu-meu!

El nu ţinea?

NU, nu, el nu mai ţinea, dacă, zice, nu mai e copilul, ce mai...dar eu da, făceam până sus, da.

Mai povestiţi-mi cum era viaţa în acei trei ani cât aţi fost la Oraviţa? Unde stăteaţi de

exemplu?

Păi am stat în chirie.

Deci trebuia să vă descurcaţi pe cont propriu, ca să zic aşa?

Păi da, din economiile ce le-am avut, şi am stat la un fost viceprefect, la curte, avea o locuinţă

mică şi aia ne-a dat-o, şi am stat acolo, şi când au venit nemţii, că v-am spus că noi am fugit la

Lugoj, vizavi de noi acolo era o hitleristă, nici nu am ştiut că era aşa de hitleristă, nu la noi în

curte, care zice că pe vremea aia, când au venit nemţii, a mers călare pe camioane acolo, şi

ţipa Heil şi prostii din astea, şi aia le-a spus că aicea stau nişte evrei.

Nude stăteaţi dumneavoastra?

Şi ăia au venit să ne caute, şi ăsta, proprietarul, o fost...adică a spus şi adevărul, ei nu-s aici, şi

au vrut să intre forţat în casă, şi a zis că n-aveţi ce să căutaţi, că-s oameni săraci, n-aveţi ce

să...

Dar dumneavoastra eraţi acasă?

Nu, eram la Lugoj! M-am refugiat la Lugoj, şi asta am spus, ştii, că după ce am stat in Lugoj

acolo, ăia bombardau, au bombardat gara, noi n-am stat departe de gară, a zburat cratiţa de

lapte până în mijloc...din fereastră, era la răcit, până în mijlocul casei, şi era o chestie aşa...au

venit ruşii, şi când a venit armata rusă o fost eliberarea, ăsta e adevărul, ăsta e, ăştia ne-au

eliberat, după aia noi am putut să venim înapoi la Reşiţa, am putut să deschidem din nou

prăvălia, că ne-au luat-o după aia, ne-am convins noi şi de ăilalţi ce sunt, dar imediat, ăştia au

fost eliberarea, tata n-a devenit comunist, n-a fost şi nu...dar eu nu mă mir că unii au fost.

Vreau să vă întreb, că mie nu mi-e clar în cap traseul dumneavoastra, aţi fost la Oraviţa.

DA.

De la Oraviţa mai mergeaţi la Timişoara pentru şcoală.

Exact, da.

Şi la Lugoj?

La Lugoj ne-am refugiat atunci, când au venit nemţii, după 23 august imediat, când au intrat

nemţii, până în Oraviţa au venit.

Deci de la Oraviţa aţi fugit la Lugoj?

Da, şi acolo am stat, nu mai ştiu cât am stat, până au terminat cu ei, pe urmă i-au alungat, că

cică până au plecat, şi au murit pe drum, şi aşa, ştii, dar ei au venit până în Oraviţa, era armata

germană, a intrat până în Oraviţa.

A fost o chestie de luni sau mai mult?

Nu.

Săptămâni?

Săptămâni, zile, atât a durat aia.

Acum de legile anti-evreişti, cum v-au afectat, am înţeles clar, aţi pierdut, aţi fost dat

afară din şcoală...

Tata a fost trimis la muncă.

Asta vroiam să vă întreb de tată, la Oraviţa, da?

Da.

Deci destinaţi a fost forţată cum ar veni?

Da, totul o fost forţat, da.

17

Ce trebuia să lucreze tata?

Păi l-au dus la...ce-i la Lişava aicea?

La Lişava?

La poduri, nu la Lişava, la Ţânţari, a fost şi la Lişava.

La Lişava a făcut linie de cale ferată.

Da, a făcut cale ferată, a săpat poduri şi tunele, şi chestii, la muncă grea au fost duşi, şi tata,

tata nu trebuia să fie dus, că era limită de vârstă, dar eu aşa am înţeles, că tot un evreu de-al

nostru, care a avut pile, care era mai tânăr, o ieşit şi l-o băgat pe el, mă rog, astea-s treburi

care...asta e.

Da. Şi dumneavoastra, familia, aţi ales să-l urmaţi, sau era obligatoriu să plece cu

familie cu tot?

Nu, noi am mers în Oraviţa, au mers bărbaţii la muncă, nu ne-a luat pe noi.

Da.

Noi am rămas acolo, am făcut şcoala aia, că v-am spus că, că au făcut clase de două persoane,

de trei, câţi erau de vârsta respectivă.

Şi mama era tot casnică şi vă întreţineaţi din...

Da, din economiile care le-am avut, că n-am avut nici un venit atunci.

Greu, trei ani de zile.

Da.

Şi tatăl mai venea acasă?

Păi când venea acasă de la o muncă, îl trimitea la alta.

Deci l-aţi văzut destul de rar în ăia trei ani?

Sigur că da.

Aşa, de întors mi-aţi povestit când v-aţi întors. Scuze, zi.

Din Reşiţa în Oraviţa aţi plecat?

Cu bou-vagonul.

Cu familia, au fost mai mulţi evrei?

Da, toţi evreii afară de rofe, in afară de rofim, de medici şi de avocaţi, toţi, toţi. Nu ştiu de ce

i-a ţinut pe ăştia, probabil că aveau nevoie de ei.

Sora mamei, ce s-a întâmplat cu ea, şi ea tot ?

Sora lui mama, după ce am plecat de la Oraviţa, cu fiicele ei şi cu fiul ei, căsătoriţi, cu nepoţi,

aşa, au plecat...s-au oprit la Caransebeş. E un orăşel...

Asta după eliberare vorbim?

Da, noi ne-am întors la Reşiţa, ei nu s-au întors la Reşiţa, s-au oprit la Caransebeş.

Ştiţi ce motiv au avut?

Între timp...păi murise soţul lui...adică unchiu-meu, şi ginere-său acolo a vrut să se

stabilească, nu ştiu ce avea pe acolo, ş pe urmă ei au fost primii care au vrut să plece, el care o

fost la început foarte înfocat comunist, dar a ţinut puţin.

Cine a fost comunist, vărul acela?

DA, foarte puţin l-a ţinut.

Cum se numea, îmi cer scuze?

Lowinger.

Aşa, şi ei au şi plecat, însă el săracul o murit, o avut ...a fost bolnav de inimă.

În ce perioadă a plecat, cred că v-am mai întrebat o dată, dar ca să fim siguri?

Prin 49, aşa ceva.

După aia, când v-aţi întors în Reşiţa, ca să stabilim clar cronologia, în ce clasă eraţi? În

44.

În a cincea sau a şasea, nu mai ştiu.

DA. După aia aţi făcut liceul?

Da, s-a recunoscut certificatele, s-au recunoscut de la liceul israelit.

18

Mare minune!

Nu, că era după război.

Da, şi am continuat liceul.

Şi după ce aţi terminat liceul?

A murit tata, chiar când am terminat în 50 a murit tata, şi atunci mi-am căutat de lucru, şi nu

găseam, că n-aveam origine sănătoasă, că am avut prăvălie, eram mic burghezi.

Da, eraţi mic burghezei.

Da, şi efectiv... mama nici româneşte nu vorbea ca lumea, unde să se ducă să lucreze, eu

trebuia să mă duc, că am terminat şcoala, vorba aia, aveam 19 ani, şi până la urmă am găsit la

biroul de proiectare în uzină. Am lucrat acolo şi...

Şi la locul de muncă aţi avut probleme că eraţi evreică?

Nu, nu, absolut deloc, chiar din contră, m-am înţeles bine cu toată lumea.

Şi pe soţul dumneavoastra cum l-aţi cunoscut? Şi unde?

Păi noi am fost societate şi eram mai multe fete, băieţi, au intrat în societate, ne-am dus la zile

de naştere, la petreceri.

În cercul de prieteni l-aţi cunoscut?

Poftim?

În cercul de prieteni l-aţi cunoscut?

Da, da, da.

Ţineţi minte în ce an?

Cum să nu, m-am căsătorit în 54, în 50.

În 50?

50, mai spre sfârşitul lui 50.

Şi bănuiesc, de vreme ce v-aţi căsătorit, că n-a contat faptul că nu era evreu?

Bine, mama n-a fost prea încântată de idee, dar pe urmă a văzut că era un om foarte

cumsecade, şi vorba aia, a trăit cu noi până a murit, la 89 de ani, mama.

Deci până la urmă nu s-a mai împotrivit?

Nu, era chiar culmea, vorba aia, ea n-avea pensie, n-avea nimic mama, absolut nimic, şi nici

n-am ştiut că ar fi avut dreptul la ajutor social, când a împlinit vârsta, aşa că absolut nimic;

bine, n-a fost cazul...

Deci dumneavoastra aţi întreţinut-o până a murit?

Da, absolut.

Şi...

Nici de la comunitate nimic, pentru că locuia cu mine, şi, nu, era membră a comunităţii, dar

nu.

Dumneavoastra eraţi, duce v-aţi întors? Şi dumneavoastra şi mama eraţi membre ale

comunităţii?

Mama era membră a comunităţii, după ce a murit ea m-am înscris şi eu.

De căsătorit bănuiesc că v-aţi căsătorit numai civil?

Numai civil.

Că religios nu aţi avut cum. Şi după ceea, unde aţi locuit, în aceeaşi casă cu mama?

Da, nu, nu, după ce ne-am căsătorit bărbatu-meu având funcţie aşa, a primit locuinţă, am stat

în bloc.

Şi aţi luat-o şi pe mama?

Mama, da, mama era cu noi, şi când am venit la Braşov, tot am luat-o pe mama cu noi.

Câte camere aveaţi unde v-aţi mutat după ce v-aţi căsătorit?

Imediat după ce ne-am căsătorit, am avut două camere, după ce s-a născut fiu-meu, am primit

o locuinţă cu trei camere, şi pe urmă când am venit aici în 67, am primit-o pe asta unde stau şi

acuma.

19

Acuma o să insist mai puţin, dar vă întreb totuşi, care era relaţia cu socrii

dumneavoastra, cum se numea în primul rând?

Gora!

Numele mici?

Gora Isidor, soacră-mea n-am avut că era moartă. Socru-meu, şi el la început nu era prea

încântat, dar pe urmă m-a îndrăgit foarte tare, ne-am înţeles bine, ne-am dus în fiecare an, era

la Suceava, ne-am dus la Suceava, dar a murit şi el.

Da, bun, aici nu mai insist, pentru că dânsul era român. Pe fiul dumneavoastra l-aţi

născut în 59?

Da.

La Reşiţa, acum mi-aţi spus că în familie respectaţi toate, deci şi creştine şi...

Da, absolut, absolut. Soţia lui a fost tot evreică.

Cum se numeşte soţia dânsului?

A murit, săraca, Davidovici o chema, Davidovici Liliana, era din Tecuci.

Din Tecuci? Şi fiul dumneavoastra în ce an s-a căsătorit cu ea?

În ..

Şi aproximativ.

Nu aproximativ, că trebuie să ştiu exact, a avut 18 de căsătorie anul trecut, fă socoteala.

18 ani? El are 44, înseamnă că s-a căsătorit la 28, nu, 26 de ani. La 26 de ani?

La 25, la 25.

1984?

Exact.

1984, de cunoscut unde a cunoscut-o, aici?

Da, da.

S-au căsătorit religios?

Nu.

Ea fiind evreică...nu?

Nu.

Fiul dumneavoastra, trecem un pic mai scurt, a făcut facultatea de construcţii la

Timişoara?

Nu, fiu-meu a făcut TCM-ul aici, bărbatu-meu a făcut la facultatea la Timişoara.

V-am spus eu că o să le încurc la un moment dat.

A făcut TCM, păi....[end of tape]

Caseta II

Aţi primit înapoi prăvălia şi după aia mi-aţi spus că v-au luat-o?

Da, păi nu mai era voie să faci comerţ particular.

Când v-aţi întors de la Oraviţa, unde aţi stat, în aceeaşi casă unde stătuserăţi?

Da.

Deci aţi putut să vă mutaţi înapoi?

DA, păi ăla a trebuit să elibereze magazinul.

Înţeleg. Mi-aţi spus că aţi avut nişte prieteni care au plecat spre Israel până la urmă,

familia Pollack?

Familia Pollack, şi verii mei, şi mătuşa n-a apucat să plece, că a murit.

Şi aţi putut să ţineaţi legătura cu ei? In perioada comunismului?

Da cum să nu!

N-aţi avut probleme cu scrisorile, că nu ajungeau, sau că erau desfăcute?

Nu, nu.

20

Corespondau, deci, cu dânşii?

Da.

Ei au mai venit în vizită, sau nu au mai putut în perioada aceea?

Nu, in perioada aia nu se putea.

Dar de scris scriaţi.

Da.

Aşa...dumneavoastra când aţi intrat în partidul comunist?

Păi eu am fost...eu am lucrat la aprovizionare, şi a fost o perioadă, uite, nu mai ştiu, exact care

era anul, când trebuia să fie atâtea femei, adică un procent de femei faţă de bărbaţi, ştii, dar

procentul ăla de femei trebuia să fie ori cu diplomă, ori tehnicieni, ştii? Şi cum acolo la

aprovizionare numai eu eram pe post de tehniciană, inginerii nu erau femei, şi era...colegul

meu era secretar acolo, şi atâta m-a bătut la cap, hai mă, că mă bat ăia la cap, să mai punem

femei şi eu n-am pe cine să pun, şi hai, până m-a înnebunit şi am intrat în partid.

Deci aţi fost practic convinsă, nu s-a pus problema să fiţi...să vi se impună să intraţi în

partid?

Nu, nu.

Şi eraţi aşa, numai membru onorific sau...

Da, sigur, aşa, la număr.

Aveaţi, trebuia să participaţi la şedinţe de partid?

Da, mergeam, tăceam din gură, mergeam, important era că era la număr, că erau atâtea

procentul de femei faţă de bărbaţi şi dacă puteau...şi dacă nu puteau să fie cu diplomă, sau

tehnician, atunci aveau destule femei acolo, la depozite, şi aşa.

Nu mai ţin minte, soţul dumneavoastra era în partid?

Da, păi...pe el l-a băgat destul de târziu, că el nu avea origine sănătoasă deloc, dar până la

urmă a trebuit să-l bage, că el avea funcţie.

Ce funcţie?

Păi a fost inginer şef, a fost şi director..ăsta, tehnic, şi....

Asta unde, aici în Braşov?

A fost la ICIM, a fost şi la Reşiţa inginer şef, şi aici a venit ca inginer şef, şi pe urmă a fost

director pe şantier, şi pe urmă s-a dus la Tractorul şi a fost directorul proiectărilor acolo. A

ieşit la pensie.

De ce se spunea că are origine nesănătoasă? Sau care era problema cu el?

Tata lui a fost doctor-avocat în drept, şi a fost ţărănist pe vremuri, şi no...

Asta trăgea greu la CV. Dumneavoastra v-aţi mutat in Braşov în 67?

Da.

De ce, cum v-aţi hotărât să veniţi aici?

Bărbatu-meu...Marius a început şcoala, clasa întâi a făcut-o, nu, ultimul trimestru l-a făcut

deja aici, şi a zis că vrea să fie într-un oraş unde se face şcoală ca lumea, şi unde este

facultate, şi mă rog...i s-a oferit un post la Bucureşti dar lui nu i-a plăcut Bucureştiul, şi atunci

a venit aici.

Şi a reuşit să-şi găsească aici?

DA, da.

Şi dumneavoastra aici ca ce aţi lucrat?

Am lucrat, aici am lucrat la aprovizionare.

Unde?

La ...tot la ICIM.

Asta vroiam să spun, tot la ICIM. Dumneavoastra, cât aţi lucrat acolo, trebuia să

participaţi bănuiesc la marşuri de 23 august?

Daaa, şi când venea Ceauşescu.

21

Vă aduceţi aminte cum era?

Şi la şedinţele de partid, că eram membră de partid.

Aţi avut ocazia să-l vedeţi pe Ceauşescu?

Da. Ne căra de pe o stradă pe ailaltă, eu am fost foarte conştiincioasă, asta de felul meu, dacă

trebuie să fac ceva şi mi se spune, fac. Şi ne spunea că trebuie neapărat să mergem, şi noi

mergeam, mai ales ultima oară era ceva de ...că am intrat în curte şi am simţit că leşin, şi nu

eram bătrână, am simţit că leşin, pentru că ne-a cărat pe o stradă, pe urmă li s-a părut lor că nu

ştiu ce, nu, că o să vină pe ailaltă stradă, că trebuia să fie la număr, ştii, lumea, unii s-au

pierdut pe drum, mie mi-era frică să plec, şi aşa m-au cărat încoace-încolo, până a trecut în

fine alaiul, şi am venit acasă şi în curte efectiv am simţit că leşin.

De oboseală?

De oboseală.

Trebuia să căraţi ceva, chestii, pancarte?

Nu, nu, chiar aşa nu.

Dar numai alergătura aia, ore întregi în soare...

Ştiu, dar nu numai asta, pe strada aia, nu, că vine pe ailaltă, nu erau mijloace de...nu erau

autobuze sau ceva când ştia că vine el, nu? Şi îţi spun, am stat şi în picioare, tot timpul, a fost

ceva de groază!

Şi până la urmă l-aţi întâlnit?

Până la urmă o trecut, şi eu am fost bucuroasă că o trecut şi că am scăpat! Nu m-a interesat.

În anii ăştia comunişti atitudinea dumneavoastra faţă de regim care era?

Aţi luptat în rezistenţă?

Doamne Fereşte!

Aţi fost de acord cu regimul? Cam aşa, cum vă simţeaţi faţă de regim? Era ignoranţă

din asta, numai să vă lase în pace?

Păi stăteam la...bine, n-am, nu m-am revoltat, n-am fost nici...cum le zice la ăia care

scot..dizidentă, dar să stai la coadă pentru orice-ţi trebuie, şi să stai...ştii, era paradoxul ăla, că

nu se găsea nimic şi congelatoarele erau pline, şi aşa era, dar când eram în birou, era un birou

mai mare, aşa, se dă nu ştiu ce la nu ştiu ce prăvălie! Toată lumea fugea, unul rămânea, şi

ţine-mi rândul! Se dă...ştii, parcă se dădea gratuit, în Racădău! Fugi acolo, asta-i viaţă? La

tacâmuri de pui?! Intr-adevăr, se dă, şi dacă nu-mi trebuia, luam şi băgam în congelator, că eu

ştiu când se mai dă! Aşa era...

Asta vreau să vă întreb, exemple concrete, ce altceva vă mai deranja în timpul

comunismului, în viaţă de zi cu zi?

Păi cam asta, că nu găseai nimica, acuma eu de căldură eu nu mă pot plânge că am avut frig,

noi am avut centrală, acum am centrală de apartament, dar am avut centrală in curte, ăsta e

bloc făcut de ICIM, ăsta şi ălelalte, şi toţi şefii locuiau aici, şi are şi centrală, şi noi am avut

centrală proprie.

Deci cu căldura n-aţi suferit?

Eu de frig nu pot să spun că am suferit. Mi-aş face păcat, şi nici de apă caldă, aveam fochist,

şi cine dădea avea. Aşa că de asta nu mă pot plânge, dar toată viaţa...de exemplu nouă ne

plăcea să călătorim, da? Că nu erau restricţiile astea, cred că vedeam şi eu lumea cu bărbatu-

meu, că şi lui îi plăcea, şi mie. Aşa am văzut...tot lagărul socialist l-am văzut! Dar mai încolo

nu puteam merge.

Vă era frică de chestia asta, că nu puteaţi vorbi liber, sau tot timpul se presupunea că e

cineva în spatele tău care ascultă?

Da, cam ştiai unde poţi să vorbeşti şi unde nu.

Şi vorbeaţi unde ştiaţi că puteaţi vorbi?

Da normal, bancuri nu se spuneau!

22

Europa Liberă, vocea Americii?

Aia ascultam tot timpul.

Da? Toată perioada, de când au început ei să transmită, de prin anii 50?

Categoric!

Acasă bănuiesc că ascultaţi?

Păi acasă, unde altundeva? Acasă.

Ţineţi minte ce aţi auzit şi v-a impresionat mult, despre România şi nu ştiaţi de unde?

Păi ştiam tot, că ascultam Europa Liberă.

Dintre ştirile...

A, dintre ştiri? Eu mai ţin minte, nu mai ştiu.

Reacţia faţă de Cehoslovacia? Sau faţă de Ungaria?

A, când a fost treaba cu Cehoslovacia, noi eram la graniţa cehă! Am plecat în excursie cu fiu-

meu, copil fiind, cu maşina, ca să facem Ungaria, Cehoslovacia, că asta puteai să faci. Am

fost în Ungaria, şi am plecat spre Cehoslovacia. Intre Ungaria şi Cehoslovacia, pe drum, s-a

înserat, că altfel intram în...care era prima...nu mai ştiu care era primul oraş. Şi pe drum, aşa,

era o pădure, şi o lizieră, noi cu cortul am fost, şi era plin de corturi, cu corturi poloneze, cu

corturi cehi, cehe, care se duceau acasă, şi zice bărbatu-meu, noi aici putem să oprim, să fim

mai mulţi, să nu fim singuri. Şi intrăm dimineaţă în Cehoslovacia. Şi am întins cortul, şi ne-

am culcat, vai, şi de-o dată, uuuu, tot aşa se auzea, era cortul portocaliu, se lumina cortul de

parcă era soare! Se ducea bărbatu-meu, se uită, şi zice: „Tu, e armată! Sunt tancuri! Tancuri

ruseşti!” Şi...asta noaptea! Să nu se sperie copilul, eu tot: „Nu-ţi scoate capul, nu te uita

afară!”, ştii, el tot se uita afară, să vadă ce e. În fine, s-o făcut, s-o luminat de ziuă. Toţi or

scos capetele din corturi, ştii. Am avut radio, am pus radio, şi acolo am aflat tot ce s-o

întâmplat, or spus că armatele cutare or intrat în Cehoslovacia, că ...ce să ne facem acuma?

Ăştia erau nişte cehi, ei au spus că se duc acasă, că ei vor să se ducă acasă. Încolo nu se mai

putea merge, au spus că nu mai lasă să intre pe nimeni, doar să ne întoarcem, deci noi eram

aşa, la şosea, şi o pădure, nu era nimic! Bărbatu-meu zice, noi tot o să mergem în

Cehoslovacia, asta nu poate să ţină mult! Şi hai, s-o sculat copilul, hai să mâncăm, că mic

dejun, toţi or plecat, speriaţi, am rămas numai noi singuri cu cortul, aveam aragaz, terminăm

micul dejun, ce facem, ne întoarcem, ne întoarcem în Ungaria, ce să facem. El nu, că nu mă

duc, ce vrei, să ne împuşte, dă-l dracu, mergem înapoi, şi când se termină....şi mergem noi

înapoi, şi am mers destul de mult, şi deodată, era deja, erau unguri, „Hat moghio

honeiunek?!”, dar voi de unde veniţi?, ştii, noi am apărut aşa din senin, ştii, din partea dinspre

Cehoslovacia ar fi fost, şi am spus, că am vrut, noroc că ştiu ungureşte, că am vrut să mergem

în...şi am auzit ce s-o întâmplat. Zice: ştiţi nemţeşte? Ştiu. Păi zice: lămuriţi-i pe ăştia! Erau

din RDG, care vroiau, ăia vroiau altceva, ăia vroiau să o ia prin Austria, ăia vroiam să o

întindă, că puteai...şi ăştia îmi spune, spuneţi-le, să ne lase să mergem pe acolo, şi gata. Că ei

ce au făcut, pentru ţările...nu pentru români, pentru polonezi, pentru RDG, pentru unguri, ce-

au făcut, au făcut imediat, au improvizat nişte...nu lagăre, un fel de campinguri cum s-ar zice,

ca să stea acolo până....că nu se putea merge nicăieri, decât doar prin Occident, şi noi n-

aveam...şi eu îi spun lui ăla, mă, asta nu se poate, îi spun lui neamţul ăla, nu, nu merge. Zice:

zi-i, că a spus că v-a aranjat aici, v-a organizat, puteţi să staţi. Şi ne-am întors, ne-am întors iar

la Budapesta, ne-am dus la Romanifir, acolo era un camping mare, băile Romane, ăştia toţi

aveau gratuit, noi românii nu. Şi am stat acolo, nu mai aveam bani, noroc că mai aveam nişte

bani româneşti, noi aveam bani cehi, că ăia n-au vrut să ne schimbe, ştii, că noi aveam banii

cehoslovaci pentru Cehoslovacia, nici vorbă să ni-i schimbe, şi atunci româneşti da, noroc că

am avut ascunşi nişte bani româneşti, bărbatu-meu, că pe mine mă prindea imediat, şi au

schimbat, şi aşa am stat, am stat până zic: hai acasă, eu nu mai stau aici, că nu se mai... credea

că gata, în două zile se termină, şi mergem în Cehoslovacia. Am dat coroanele înapoi la ONT,

că am fost cu voucher, ştii, şi s-a terminat excursia noastră.

23

Cu maşina aţi mers încolo?

DA, da.

Cu maşina personală?

Da. Dar am fost în Cehoslovacia pe urmă, in alt an.

Care era faza cu banii, nu aveaţi voie să aveaţi bani româneşti asupra voastră?

Sigur că nu era voie să scoţi bani din ţară.

A, era chestie de...

Decât cât e, cât era legal, nu ştiu, erau nişte chestii din alea de schimb, ştii, îţi dădea, pentru o

anumita sumă, în orice caz, nu mare.

Despre fiul dumneavoastra, când a fost mai mare, liceu şi facultate, a avut probleme

vreodată că era evreu, sau nu a fost cazul?

Apoi el n-a terminat-o, şi...nu.

Nu, ar fiindcă se identifica ca...

Nu, nu, şi eu totdeauna se ştia că sunt evreică. El a avut un coleg care eu habar n-am avut că

maică-sa era evreică, eu acum am aflat, dar de mine se ştia, nu era nici o...eu n-am ascuns

niciodată treaba asta.

Mi-aţi spus că n-aţi ascuns niciodată faptul că sunteţi evreică, dar..

Absolut.

Dar chestia cu sionismul mi-aţi spus că aţi ascuns-o.

Aia da, aia da. Mai ales că eu nici nu am avut cine ştie ce activitate, la Reşiţa, cine ştie ce

activitate, fost aşa...

După...când aţi avut familia dumneavoastra, cu ce rude aţi mai ţinut legătura din

familia dumneavoastra?

Păi nu prea am avut rude, doar ăia trei veri. Una a plecat din Israel în America, i-a murit soţul,

aia cu care am fost la Lugoj, pe urmă a plecat in America, s-a căsătorit în America, şi fiu-său

a rămas în Israel, pe urmă s-a întors şi ea în Israel, de fapt acolo a şi murit, şi toţi trei au murit

acolo. Toţi trei erau mai mari.

Mai în vârstă. Şi cu fiul dumneavoastra, îl luaţi şi pe dânsul când aţi călătorit prin toată

România, şi prin lagărul comunist.

DA.

Deci mergea cu dumneavoastra?

Da, până, până la treaba aia cu Cehoslovacia a fost cu noi, pe urmă când am mai fost o dată în

Ungaria şi în Cehoslovacia, atunci am reuşit, RDG, Polonia, atunci n-a fost cu noi, a stat cu

bunica acasă. Bunica nu mai putea fi lăsată singură, şi pentru el nu mai era nici o plăcere să

vină cu noi, el dacă s-a dus s-a dus cu colegii.

Revenind un pic de tot la tradiţii, cele evreieşti, pe care le ţineaţi în casă, kosher

bănuiesc că nu s-a mai pus problema după război, sau mai ţineaţi?

Nu prea, dar nici n-a mai fost cine să taie kosher, şi aşa.

De exemplu porc mâncaţi după război?

Eu am mâncat totdeauna, adică totdeauna, acasă n-am mâncat, că nu s-o făcut gătit, dar mama

n-a mâncat. La noi in casă s-a făcut porc, s-a gătit, dar mama...

Mama până a murit nu s-a atins de porc?

Nu, nu.

Şi ţineaţi şi astea mari, Pesach, Yom Kippur?

Da cum să nu.

Şi ţineaţi şi Crăciunul, şi Paştele ortodox?

Da, da, la noi era şi matzes, la noi era şi ouă roşii, şi pom de Crăciun, şi lumânări de

Chanukkah, fără nici o...

Dumneavoastra, în anii ăştia de după război, spuneaţi rugăciunea vineri seara,

aprindeaţi lumânări?

24

Nu, nu. Mama da.

Dumneavoastra nu?

Nu.

Şi nici după ce a murit dânsa nu?

Nu păi n-avea rost la bătrâneţe să mă apuc să....nora mea aprindea săraca lumânări până a

murit.

Vreau să vă întreb...mi-a fugit gândul..aşa, tatăl dumneavoastra, după ce a murit, a fost

înmormântat în cimitir evreiesc?

Sigur că da, şi mama, e aici la cimitirul nostru.

La moartea tatălui cine a spus kaddish? De la comunitate?

Da, că n-avea cine să spună.

Şi la mama tot de la comunitate?

Da.

Înţeleg. Dumneavoastra mai ţineţi Juhrzeit după părinţi?

Nu, am vrut să fac, şi anul ăsta am vrut să fac şi nu ştiu ce s-a întâmplat, dar mi-am propus să

fac.

Tot aşa, in timpul comunismului, prietenii dumneavoastra apropiaţi ai familiei, au fost

şi evrei şi români?

În timpul comunismului mai puţin evrei am avut, eu am fost la servici deja, când am fost la

servici, am avut prieteni aşa, la servici, am avut o societate, o gaşcă, erau şi evreice, dar

nu...nu ştiu, nu era nici o deosebire, ăsta e adevărul. Şi acuma, eu am prietene unguroaice,

nemţoaice, şi românce, şi nu...

Un pic despre fiul dumneavoastra îmi spuneţi...in ţară a apucat să lucreze ca inginer?

Cum să nu, cum să nu...

Sunt prea multe date ca să le reţin.

Cum să nu, a lucrat, a fost repartizat întâi la Codlea parcă, şi pe urmă a venit aici la Tractorul,

şi pe urmă de la Rulmentul a plecat.

Şi el în ce an a plecat? Cred că mi-aţi mai spus, dar v-am mai zis, eu cu...

Cât am zis, in 86, cam in 86.

În 86? Şi n-a avut probleme să plece?

Ba da! Nu în 86, stai, înainte de...când o...înainte de 89?

88? 87?

Doamne...

Şi cum a plecat, cum a reuşit să plece?

Păi a aşteptat destul de mult până a reuşit să plece.

Cam cât?

Păi atunci au plecat foarte mulţi, un an şi ceva, atunci au plecat foarte mulţi.

Meritul lui Moses Rosen, nu?

Da, păi ştii că era...dar au plecat atunci din Braşov foarte mulţi, atunci a plecat şi fiul lui

Jacques, o plecat şi ăsta, preşedintele comunităţii, cum l-o chemat, cu vici la urmă, Leibovici,

şi ălalalt care a fost înaintea lui, foarte mulţi, ştiu că era o listă mare, şi trebuia să mergi mereu

la poliţie şi se striga, nu ştiu de ce, şi la un moment dat m-am dus şi le-am cerut la comunitate,

daţi-mi, că şi aşa mă duc, că oamenii erau la servici, şi m-am dus eu şi am spus prezent şi

pentru alţii, adică o văzut că am listă, că există oamenii, şi pe urmă a început să le dea drumul,

aşa, pe rând au plecat; mulţi, mulţi au plecat din Braşov atunci.

El avea deja copii născuţi ?

Nu, nu, ea a fost însărcinată cu aia mare.

Când au plecat?

Deci fă socoteala, aia mare face in aprilie 16 ani, şi ei au plecat in februarie.

In 87.

25

In februarie, deci din 2004 scade 16 ani.

În 88.

88, deci am zis bine, la începutul lui 88 au plecat, in februarie.

Şi acuma locuiesc in Tel Aviv, acolo s-au stabilit din prima?

Da, acolo s-au stabilit din prima, acolo au făcut urbanul, acolo au găsit servici.

El tot ca inginer lucrează şi acolo?

Şi ea, soţia lui, ca ce a lucrat?

Ca medic.

Da. Dânsa când a murit?

Anul trecut.

Aşa...dumneavoastra, sau mama dumneavoastra după ce a murit tatăl, şi

dumneavoastra după ce a murit mama, aţi stat sheva, sau nu s-a...

Am stat, după tata am stat cu mama shiveh, şi după mama...uite nu mai ştiu cu mama cum a

fost, a fost chiar de Yom Kippur, mi se pare că nu, când e sărătoare eşti absolvit de treaba

asta, că aşa a fost şi fiu-meu cu nevastă-sa, că a fost de Rosh Hashana, de Yom Kppur, in

perioada aia, anul trecut, eu n-am stat.

Ce-aţi simţit când aţi aflat că s-a născut statul Israel? Unde aţi aflat, în primul rând, la

Europa Liberă probabil?

NU mai ştiu.

Aveaţi 10 ani; n-aveaţi 10 ani, în 48.

Ba aveam, în 48 aveam 17 ani.

În 31, aveaţi 17 ani.

Şi ce aţi simţit când aţi aflat?

Cum a fost în familie, în primul rând?

Păi a fost bucurie, cum să nu, am fost numai eu cu...în 48, a mai trăit şi tata, a mai trăit şi tata,

exact, păi ne-am bucurat, iţi dai seama, ne-am bucurat mult.

Şi când au fost războaiele din 67 si 73, cum aţi aflat de ele?

Tot de la Europa Liberă, eram foarte necăjiţi pentru că aveam pe nepotul ăsta, fiul lui vară-

mea, care a făcut toate războaiele astea.

Da?

Da.

Şi eraţi îngrijorată pentru ei?

Şi pentru ei, şi pentru Aristide ăsta, care era prieten din copilărie, şi pentru mulţi.

Familia Pollack era deja acolo?

Sigur că da, pentru foarte multă...

Deci aveaţi deja prieteni.

Pentru foarte multă lume, in primul rând pentru toţi, dar mai ales dacă ai şi cunoştinţe, atunci

e mai rău.

Înainte de 89 n-aţi fost în Israel, sau aţi fost?

Am fost, că m-am dus în primul an după ce au plecat copiii, ei au plecat în februarie, eu m-am

dus toamna.

Deci era înainte de revoluţie?

Da, şi pe urmă am fost tot după revoluţie, in fiecare an.

In fiecare an de după revoluţie?

Da.

Aveţi o istorie lungă de călătorii! Şi atunci, prima oară, bănuiesc că tot la fiul

dumneavoastra aţi fost în Tel Aviv?

Nu, atunci am stat la verişoară-mea, că el a stat in urban.

A!

NU prea ai cum să-l vizitezi în urban.

26

Ba da, l-am vizitat, şi era cu bebeluşul mic, că de aia ne-am dus, să ne vedem nepoţica. Ei au

plecat în februarie.

Dar el locuia acolo?

Da, şi in aprilie a născut, avea o cămăruţă acolo, destul de greu cu aia mică.

La verişoara care aţi fost?

La Etuş, la aia care a murit şi ea, cea care a venit din America.

Şi dânsa în ce oraş stătea?

În Holon.

Holon. Şi restul dăţilor când aţi fost aţi fost în Tel Aviv?

Am fost încă o dată în Holon, pe urmă am fost în el Aviv, când au stat deja copiii în Tel Aviv,

când au avut deja locuinţă, am stat la ei. Nu, într-un an, când au venit şi părinţii ei, am stat tot

la verişoară-mea, dar părinţii ei au murit repede, după ce s-au dus.

Şi în Israel, în atâta timp, bănuiesc că aţi avut timp să vizitaţi cam tot?

Chiar tot nu, dar am vizitat.

Ce amintiri aveaţi mai?

Am fost la Marea Moartă, am fost la Haifa, am fost la Nazaret, n-am umblat prea mult, mai

ales în ultimii ani am stat mai mult cu copiii, m-am bucurat că sunt acolo şi pot să le fiu de

folos, să stau cu copiii, nici când m-au chemat prietenii, cât stau, vreau să stau cu ei.

Stăteaţi mult?

Păi în general stăteam o lună, maximum două, acuma, după ce a murit noră-mea, am stat trei

luni. Acuma e anul chiar, de când am venit înapoi.

Unde eraţi, ce făceaţi când a izbucnit revoluţia din 89? Revoluţia de la noi.

Păi aici eram, bărbatu-meu era bolnav, era în tratament, aici se auzea puşcând, nu ştiu ce

dracu puşcau pe aici pe aproape, şi...

Da, mă refeream la evenimente specifice.

Ştiaţi de la Europa Liberă ce o să se întâmple? Când aţi auzit împuşcături, ce v-aţi

imaginat?

Păi ştiam exact despre ce e vorba.

Deci ştiaţi dinainte?

Păi începuse la Timişoara deja, nu?

Da.

Dumneavoastra în ce an v-aţi pensionat?

În 87.

Deci eraţi deja pensionată.

Da, şi eu şi soţul meu era pensionar.

Şi după revoluţie aţi simţit că s-a schimbat viaţa dumneavoastra mai în bine sau mai în

rău?

Păi pentru mine binele...nu ştiu, a murit soţul meu, am rămas singură, adică...copilul mi-o fost

plecat, în sensul ăsta n-a fost bine.

Bine, familial n-a fost o situaţie foarte fericită.

Bine, în rest sigur că o fost mai bine, am plecat la copii când am vrut, adică era, sigur că da.

Dumneavoastra în timpul comunismului puteaţi merge la comunitate, mergeaţi aici în

Braşov la sărbătorile mari, sau era mai cu probleme?

Păi mergeam, ca mergeam cu mama, că mama nu putea merge singură, că era deja foarte

bătrână, şi mergeam întotdeauna de sărbători.

Şi nu era o problemă...

Şi mergeam la teatrul idiş din Bucureşti, şi o ducea pe mama.

Venea aici în Braşov?

Venea teatrul în Braşov, ne ducea bărbatu-meu cu maşina şi pe urmă venea şi ne lua, că el nu

înţelegea idiş, nu avea la ce să stea, venea şi ne lua.

27

Şi nu era o problemă că eraţi în partidul comunist şi că mergeaţi la sinagogă?

Păi n-am fost şefă, n-am fost ceva de vază.

Ştiu ,dar unii aveau reticenţe să meargă pentru că...

A, nu!

Şi aţi devenit mai activă în comunitate după revoluţie, sau n-a fost cazul?

Eu n-am fost activă in comunitate decât acuma, de când m-am angajat.

Lucraţi acuma la comunitate?

Da.

Nu ştiam, mersi Paul.

Eu veneam, sigur că da, apoi m-am oferit şi să-i ajut dacă aveau nevoie, n-aveau nevoie, şi

când a plecat doamna Ija, in locul căreia sunt, m-au întrebat dacă vreau să vin acolo, şi am zis

că da.

Şi ce faceţi acum acolo?

Contabilitatea şi casieria cantinei.

Şi dumneavoastra mergeţi la sinagogă, acuma, bine, când aveţi program, asta e una, dar

mergeţi şi sâmbăta la minian?

Nu, că-mi ajunge toată săptămâna.

Atunci veniţi numai la sărbătorile mari?

La sărbători şi când sunt mese, când sunt mese trebuie să mă duc, e masă cu nu ştiu cine şi cu

nu ştiu ce, şi trebuie să mă duc, dar aşa, şi sâmbăta n-are nici un rost, mai ales că sâmbăta

femeile nu merg la număr, trebuie să fie 10 bărbaţi, poate să fie şi 50, serveşte, că sunt foarte

bune, mai ales astea.

Mulţumesc, am luat. De la comunitate primiţi fonduri sau suport de orice fel, suport,

adică sprijin?

Nu, adică staţi puţin, eu n-am primit de la comunitate înainte de a mă angaja nimic, sub nici o

formă, nici mama, nici eu; de când m-am angajat, primesc drepturile care le au toţi angajaţii,

adică toţi colaboratorii.

Era vorba de ajutor special gen asistaţi?

Nu, nu.

Nu, nu e cazul. Şi nici de la alte guverne germane, austriece, nefiind deportată bănuiesc

că nu e cazul?

Nu, eu am, având în vedere că eu am fost cu strămutaţi şi nu ştiu ce, eu mi-am rezolvat cu

acte, cu nu ştiu ce, am treaba asta cu legea 118.

Care ce zice?

Care sunt nişte facilităţi foarte bune, de atunci mi-am ridicat, de atunci s-a îmbunătăţit şi mie

nivelul de trai.

Ce facilităţi?

Păi îţi spun: în primul rând am mai mult la pensie, am tren gratuit, am autobuz gratuit, nu

plătesc impozit, am medicamente gratuite, abonament TV, radio, Asta e cel mai mic din toate,

foarte multe facilităţi. Adică se adună.

Şi în ziua de azi, in afară de lucrul la comunitate, la asta mergeţi aproape in fiecare zi...

Nu aproape, merg în fiecare zi!

Nu poate exista cantina fără doamna Gora! Adică cine vine acolo şi zice, ştiţi, mi-e

foame, vine la doamna Gora...

Eu sunt indispensabilă!

Cu ce vă mai ocupaţi timpul în afară de lucru?

Păi nu mai am prea mult timp, eu mă duc dimineaţa, vine la trei, sunt cam obosită, să ştii!

Aţi ales să mergeţi acolo ca să vă umpleţi timpul, sau...

28

În primul rând am nişte avantaje şi din treaba asta, am un salar, primesc pachetele alea care se

primesc, adică ...mă rog, asta e un plus; plus, vorba lui Rudi, zice: Am unde să mă duc şi de

unde să vin!

Da, ne-a zis şi nouă!

Şi asta este la o anumită vârstă mare lucru! Să te simţi util, ştii! Să te simţi util, să vezi că mai

eşti şi tu bun de ceva!

Doamna Gora, eu vă mulţumesc, vreau să vă spun că...

Deci în 45. A fost luată la Reşiţa poza?

Vârsta de 45!

Vârsta de 45? Da.

La Reşiţa, da.

La Reşiţa? O ocazie specială, nu ştiţi...?

Nu, nu.

Acolo...

Aici e cu mama şi cu...

Poza numărul 2.

Nu ştiu, cu sora mea, nu ştiu cu cine.

Tot aşa, nu ştiţi...

Asta e foarte veche.

Asta vroiam să vă rog, poate puteţi să aproximaţi...dacă e foarte veche...

Eu zic...dacă asta-i soră-mea, eu nu eram încă născută. Eu am 72 de ani, deci asta poate să fie

de...poză de vreo 75 de ani cel puţin.

Înţeleg...nu cred că sunteţi dvs. că aici semănaţi la ochi mult, mie aşa mi se pare, dar aici este

o alta formă a feţei.

Da, da, asta sunt eu la grădiniţă, nu ştiu, mi-era ruşine! Da, asta este...

Mama, sora dvs...

Mama, sora şi tata, da, sora mea a murit înainte de a mă naşte eu, deci asta trebuie să fie de

vreo 75 de ani cel puţin.

Da.

Ea a murit la 9 ani.

Da, calculez eu acasă.

Da, mai mult are decât...80 de ani.

Da.

De când e poza.

Asta e poza nr. 3, sunteţi dvs. la grădiniţă.

La grădiniţă, da.

Dvs. aţi fost la grădiniţă normală?

Da.

De stat?

Românească, da. Păi la noi nu era evreiască, la Reşiţa.

Aici era ceva costumat, aveaţi umbreluţă, era ceva carnaval sau ceva de genul ăsta?

Nu...crezi că eu mai ţin minte ce era atunci?!

Bănuiesc că poate vedeţi poza şi...

Probabil la o serbare.

Asta era uniformă, n-aveaţi uniformă?

Nu, nu, asta ...sau e la o serbare, sau e la Purim, că şi la Purim aveam poze făcute; nu ştiu

unde sunt.

Da, nici o problemă.

Aici e poza nr. 4.

29

Ei, asta este, asta pot să socotesc de când e...

Deci începând din stânga...cine e?

Asta e o verişoară primară de-a mea.

Cum se numeşte?

Etuş.

Aşa...

Aţi scris de ea, ea a murit, a murit în Israel.

Cam în ce an sau decadă?

Când a murit?

Da.

A murit în...doi ani după soţul meu, deci de vreo 11 ani.

Aşa...şi numele dânsei de familie a fost...?

Goldstein.

De fată?

Da.

Şi cel de căsătorie?

A fost Lowinger şi pe urmă soţul ei a murit şi s-a căsătorit cu Gendler.

Cum?

Gendler, care era...cu el a fost în America, a trăit în America, in...în Caraibe a fost.

Deci prima oară a plecat în Israel cu soţul...

Ea a plecat cu soţul ei de aiciea, şi cu fiul ei.

Da.

Soţul ei a murit.

In Israel?

Da, l-a cunoscut pe domnul ăsta din Caraibe şi care a venit la un frate in Israel, şi s-a ...s-au

căsătorit şi a stat cu el până ...vreo trei ani înainte de a murit a revenit în Israel.

Singură sau cu soţul?

Păi nu, el a murit, şi ea a revenit că îl are pe fiu-său, care mai trăieşte şi acum.

Fiul dânsei cum se numeşte?

Lowinger Ivan, dar el şi-a schimbat numele în...

Cum aţi zis numele mic?

Acuma îi zice Moise.

Moise?

Da.

Ştiţi de ce şi-a schimbat numele cumva?

Nu, şi-a schimbat în nume evreiesc.

Şi numele dinainte care era?

Ivan.

Ivan, aşa.

Numele mic.

Ea a murit in Israel în ce oraş aţi zis, Tel Aviv?

Nu, la Holon.

Holon, aşa. Aici este mama...

Mama mea, da.

Mama dvs., de dânsa ştim date.

Şi aici?

Aici sunt eu!

Da? Nu v-am recunoscut.

Nu mai sunt aşa grasă, nu eram aşa de grasă totdeauna!

Aici în ce an ai spus că a fost luată poza?

30

Eram încă căruntă...păi asta a fost, vă spun imediat...deci a murit în...

Aproximativ şi decada, nu trebuie...

Stai puţin...

Prin 85.

Prin 85.

Da.

Ocazie care a fost, că a venit...

A venit ea în România, da.

Aici e in Braşov, aici?

Da.

Deci am spus că a fost când verişoara...

A venit în vizită la noi, da.

Aici este luată poza...

Da, aici pe scări.

Aici în poza aceasta sunteţi dvs., mama şi...

Şi fiul meu, era elev încă.

Cam in ce an, ce vârstă avea fiul acolo?

Nu scrie...să fi fost în clasa a şaptea, fă o socoteală, e născut in 59...

66.

Aşa ceva...

A fost vreo ocazie specială, că văd că e în costum....sau e uniforma?

Păi asta era uniforma la şcoală.

Vreau să văd dacă este aici sau este la Reşiţa.

E la Reşiţa cumva?

Atunci este înainte de 67. Nu, că era în clasa întâi când a venit, stai puţin, el aici trebuie să

aibe, să fie cel puţin în clasa a şasea, nu? A cincea, a şasea...

Vorbiţi de şcoala primară?

Da.

A, da, are mai mult, aşa mi se pare.

Şi atunci în 59 s-o născut, 59 cu 7 fac 66, şi cu câţi ani o fi avut el aiciea, 10?

Da, nu scrie.

Deci 66....

Nu cam aşa, 66. A mers în clasa întâia, nu? Aici era mai mare, era cam într-a cincea, deci prin

70-71.

70-71.

Şi aici prin 2000, 2001 am înţeles...

Este la Tel Aviv...

In casa fiului....

Învaţă să aprindă lumânările de Chanukkah.

Nora dvs...asta e fetiţa cea mare?

Da.

Da, bun, atâta cred că am vrut să ştiu...aici eraţi şi dvs. de vreme ce v-a trimis poza...

Nu, eu am primit toate pozele ce le-au făcut şi ei, şi când eram, şi când nu eram...Channukah

nu prea eram eu, iarna n-am mers, de Pesach am mers întotdeauna.

Da. Cum se sărbătoreşte Channukah acolo? La dânşii in familie?

Mint, am fost anul trecut de Chanukkah, că ea a murit în septembrie, şi am stat trei luni şi am

stat Chanukkah. Acolo se tradiţional se servesc gogoşi de Chanukkah.

Gogoşi de Chanukkah?

Da, peste tot erau gogoşi.

Se numesc cumva in idiş?

31

Nu ştiu cum îi zice, nu ţin minte. Se servesc gogoşi, stai că am ştiut cum le zice, că tot de alea

era vorba...nu mai ştiu.

Da.

Şi ...mă rog... e sărbătoare, ca orice altă sărbătoare.

Aţi fost la templu acolo de Chanukkah?

Nu.

Nu.

Deci numai acasă.

Acasă, ei se întâlnesc cu prietenii, fac câte o masa...

E numai în familie sau cu prietenii, asta vroiam să vă întreb?

Poftim?

Vin şi prietenii?

Da, aveau încă două familii de prieteni cu ei, şi când erau la ei, când erau la ăilalţi, aşa, toate

aniversările.

Înţeleg.

De aicea...toate bune şi frumoase. Întrebare: ştiţi sau nu ştiţi poloneză?

Nu.

N-aţi învăţat acasă?

Nu.

Şi părinţii ce vorbeau acolo?

Idiş.

Numai idiş.

In Oraviţa, unde aţi locuit dvs., câte camere aveaţi?

O cameră şi bucătărie era, acolo eram....

Şi a cui era locuinţa?

A unui fost prefect, nu mai ştiu, dar a fost un om foarte cumsecade, şi ne-a închiriat acolo în

fundul curţii, păi nu eram....

Ziceaţi că făceaţi şi nişte clase improvizate.

Da, da.

Unde?

Păi pe la templu era, cum ar fi, sala de şedinţe, ştii, cum e la templu, la noi e şi cantină, dar

acolo era peste tot, la sinagogi era câte o sală, aşa, şi acolo ne adunam şi făceam.

Lowinger.

Da.

Cam când a murit?

A murit in Israel...hăhă, de mult, a plecat in 50 în Israel şi a murit...de câţiva ani, că a fost

operat de inimă aici încă.

O decadă puteţi să-mi spuneţi, anii 60, anii70?

Cam aşa, 60-70.

Înainte sau după războiul de şapte zile de exemplu?

Înainte; fiu-său o fost acolo la războiul de şapte zile.

Deci înainte.