Traducere BTTG 15

11
Prima Coborâre a lui Belzebut pe Planeta Pământ "Pe acea planetă Pământ", începu Belzebut să povestească,"am coborât pentru prima dată din cauza unei ființe tinere a tribului nostru, care a avut ghinionul de a deveni profund implicată cu o ființă trei-cerebrală de acolo, având drept consecința faptul de a se fi amestecat într-o treabă foarte proastă. "Odată au venit la casa mea de pe planeta Marte un număr de ființe ale tribului nostru, care locuiau de asemenea pe Marte, cu următoarea cerință: "Mi-au spus că, în urmă cu 350 de ani Marțieni, una dintre rudele noastre tinere emigrase ca să existe pe planeta Pământ, și că un incident foarte neplăcut pentru noi toți, rudele sale, i s-a petrecut acolo. "Mi-au spus mai departe: "Noi, rudele sale, atât cele existente acolo, pe planeta Pământ, cat și cele existente aici, pe planeta Marte, am intenționat sa ne ocupăm noi înșine, cu propriile noastre resurse, de acest incident neplăcut. Dar, în ciuda tuturor eforturilor noastre si a măsurilor pe care le-am adoptat, nu am putut realiza nimic până în prezent. "Și, fiind acum, în cele din urmă, convinși, că suntem în imposibilitatea de a rezolva aceasta chestiune neplăcută prin noi înșine si în mod independent, îndrăznim să vă deranjam, Reverența Dvs. cea Dreaptă, și să vă rugăm să fiți atât de amabil incit a nu vă reține de la a ne da sfatul Dvs. înțelept despre cum am putea găsi o cale de ieșire din situația noastră nefericită." "Mi-au spus mai departe în detaliu în ceea ce consta nenorocirea care se abătuse asupra lor. "Din toate cele spuse am văzut că incidentul era dezagreabil nu numai pentru rudele acestei tinere ființe, dar ca s-ar fi putut dovedi dezagreabil pentru toate ființele tribului nostru. "Deci, nu am putut face altfel decât sa decid imediat a mă angaja sa ii ajut să rezolve această dificultate a lor. "La început am încercat să-i ajut, rămas fiind pe planeta Marte, dar când am ajuns sa fiu sigur că era imposibil să fac ceva trainic?/efectiv?/cu adevărat? de pe planeta Marte, am decis să

description

chapter

Transcript of Traducere BTTG 15

Prima Coborre a lui Belzebut pe Planeta Pmnt

"Pe acea planet Pmnt", ncepu Belzebut s povesteasc,"am cobort pentru prima dat din cauza unei fiine tinere a tribului nostru, care a avut ghinionul de a deveni profund implicat cu o fiin trei-cerebral de acolo, avnd drept consecina faptul de a se fi amestecat ntr-o treab foarte proast.

"Odat au venit la casa mea de pe planeta Marte un numr de fiine ale tribului nostru, care locuiau de asemenea pe Marte, cu urmtoarea cerin:

"Mi-au spus c, n urm cu 350 de ani Marieni, una dintre rudele noastre tinere emigrase ca s existe pe planeta Pmnt, i c un incident foarte neplcut pentru noi toi, rudele sale, i s-a petrecut acolo.

"Mi-au spus mai departe:

"Noi, rudele sale, att cele existente acolo, pe planeta Pmnt, cat i cele existente aici, pe planeta Marte, am intenionat sa ne ocupm noi nine, cu propriile noastre resurse, de acest incident neplcut. Dar, n ciuda tuturor eforturilor noastre si a msurilor pe care le-am adoptat, nu am putut realiza nimic pn n prezent.

"i, fiind acum, n cele din urm, convini, c suntem n imposibilitatea de a rezolva aceasta chestiune neplcut prin noi nine si n mod independent, ndrznim s v deranjam, Reverena Dvs. cea Dreapt, i s v rugm s fii att de amabil incit a nu v reine de la a ne da sfatul Dvs. nelept despre cum am putea gsi o cale de ieire din situaia noastr nefericit.""Mi-au spus mai departe n detaliu n ceea ce consta nenorocirea care se abtuse asupra lor."Din toate cele spuse am vzut c incidentul era dezagreabil nu numai pentru rudele acestei tinere fiine, dar ca s-ar fi putut dovedi dezagreabil pentru toate fiinele tribului nostru."Deci, nu am putut face altfel dect sa decid imediat a m angaja sa ii ajut s rezolve aceast dificultate a lor.

"La nceput am ncercat s-i ajut, rmas fiind pe planeta Marte, dar cnd am ajuns sa fiu sigur c era imposibil s fac ceva trainic?/efectiv?/cu adevrat? de pe planeta Marte, am decis s cobor pe planeta Pmnt i acolo, la faa locului, sa gsesc o cale de ieire. A doua zi dup aceast decizie a mea, am luat cu mine tot ce era necesar si se gsea la ndemna i am zburat acolo cu nava Ocazie.

"As putea sa-ti reamintesc c nava Ocazie a fost nava pe care toate fiinele tribului nostru fuseser transportate ctre sistemul acela solar si ca, aa cum ti-am spus deja, a fost lsat acolo cu scopul de a fi utilizat de ctre fiinele tribului nostru pentru comunicarea interplanetar.

"Portul permanent al acestei nave a fost pe planeta Marte; si direcionarea ei suprem mi-a fost ncredinat mie de Sus.

"Astfel, cu aceeai nav Ocazie am fcut prima mea coborre pe planeta Pmnt.

"Nava noastr a aterizat in aceast prim vizit a mea pe rmurile acelui continent care a disprut cu totul de pe suprafaa acelei planete n timpul celei de a doua catastrofe de acolo."Acest continent era numit "Atlantis" si cele mai multe din fiinele trei-cerebrale, si de asemenea majoritatea fiinelor din tribul nostru, existau doar pe el.

"Odat cobort, m-am dus direct de la nava Ocazie n oraul numit "Samlios", situat pe acel continent, unde acea nefericit fiin a tribului nostru, care fusese cauza acestei coborri ale mele, isi avea locul existenei sale.

"Oraul "Samlios", era atunci un ora foarte mare, i era capitala celei mai mari comuniti de atunci de pe planeta Pmnt.

"n acelai ora exista cpetenia acestei mari comuniti care se numea "Regele Appolis."i ntocmai cu acest Rege Appolis devenise implicat tnrul nostru compatriot lipsit de experien."i n acest ora "Samlios am aflat toate detaliile acestei ntmplri.

"Am nvat anume c nainte de acest incident, nefericitul nostru compatriot fusese dintr-un motiv oarecare in relaii de prietenie cu acest rege Appolis, i ca fusese de multe ori in casa lui."A reieit ca odat, tnrul nostru compatriot, n cadrul unei conversaii din timpul unei vizite la casa regelui Appolis, a fcut un "pariu", care a fost tocmai cauza a tot ce a urmat."Trebuie n primul rnd sa tii c att comunitatea creia Regele Appolis era cpetenie, cat si oraul Samlios unde acesta exista erau n acea perioad cea mai mare i mai bogata din toate comunitile i oraele existente atunci pe Pmnt.

"ntreinerea tuturor acestor bogii i grandoarea Regelui Appolis aveau cu siguran nevoie de o mare cantitate de ceea ce se numete "bani", i de o mare cantitate de munca din partea fiinelor obinuite?/comune?/ordinare? din acea comunitate.

"Este necesar s afirm aici c in perioada primei mele coborri n persoan pe aceast planet, organul Kundabuffer nu se mai afla n fiinele trei-cerebrale care te intereseaz."i doar n unele dintre fiinele trei-cerebrale de acolo ncepuser deja sa se cristalizeze diversele consecine ale proprietilor acelui organ malefic pentru ei."n perioada la care se refer aceast poveste a mea, una din consecinele proprietilor acestui organ, care devenise deja bine cristalizat ntr-un numr de fiine de acolo, a fost acea consecina a proprietii care, n timp ce organul Kundabuffer mai funciona inca in ei, le-a permis foarte uor si fr nici o "remucare-de-contiin" s nu efectueze n mod voluntar orice datorie luata asupra lor sau data de un superior.

In schimb, orice ndatorire pe care o efectuau era ndeplinit numai din frica i teama de "ameninri" i "pericole" din afara.

"Tocmai in aceast consecin a acestei proprieti deja bine cristalizata n unele fiine de acolo din acea perioad rezida cauza acestui ntreg incident.

"i aa, biatul meu, in felul acesta stteau lucrurile. Regele Appolis, care fusese extrem de contiincios n ceea ce privete ndatoririle pe care si le asumase pentru ntreinerea mreiei comunitii ncredinat lui, nu isi crua nici propria sa munc, nici propria bogie, i, n acelai timp el cerea acelai lucru de la toate fiinele din comunitatea sa.

"Dar, aa cum am spus deja, consecinele menionate ale organului Kundabuffer fiind la acea dat cristalizate in profunzime n unii dintre supuii si, el a trebui s recurg orice fel posibil de "ameninare" i "pericol" ca sa extrag de la toat lumea tot ce era necesarpentru mreia comunitii care ii fusese ncredinat.

"Metodele sale au fost att de variate i, n acelai timp, att de rezonabile nct chiar i cei din supuii-fiine ai si "n care fusese deja cristalizate consecinele menionate anterior, nu se puteau abine sa nu-l respecte, dei ii adugau numelui lui porecla "Arhivicleanul, desigur la spatele lui.

"i aadar, biatul meu, aceste mijloace prin care regele Appolis obinea ceea ce era necesar de la supuii si pentru ntreinerea mreiei comunitii ncredinate lui, i s-au prut dintr-un motiv sau altul nedrepte tnrului nostru compatriot, i, aa cum ii spuneam, devenea de multe ori foarte indignat i nelinitit ori de cte ori se ntmpla s aud de vreun nou dispozitiv al regelui Appolis pentru a obine ceea ce e necesar.

"i, o dat, n timp ce vorbea cu regele nsui, tnrul nostru compatriot naiv nu s-a putut stpni sa-si exprime indignarea n faa lui, precum i opiniile sale despre acest comportament "de neconceput" al regelui Appolis fata de supuii si.

"Regele Appolis nu numai c nu s-a nfuriat, aa cum se ntmpl de obicei pe planeta Pmnt atunci cnd cineva isi bag nasul unde nu-i fierbe oala?/unde nu are ce cuta?, nici nu l-a luat de ceaf, ci dimpotriv, el chiar a vorbit pe ndelete cu el i au discutat despre motivele "severitii" sale.

"Au vorbit foarte mult i rezultatul ntregii lor conversaii a fost tocmai un "pariu", asta e un mod de-a spune ca au fcut un acord, l-au pus pe hrtie, i fiecare dintre ei a semnat cu propriul su snge.

"Printre alte lucruri a fost inclus n acest acord c pentru obinerea de la supuii si a tot ceest necesar, Regele Appolis urma sa fie obligat s foloseasc dup aceea numai acele msuri i mijloace care ar fi fost indicate de ctre compatriotul nostru.

"i n cazul n care supuii si nu ar fi reuit sa contribuie tot ceea ce era necesar potrivit obiceiului, atunci compatriotul nostru devenea responsabil pentru tot , i el nsui a promis s procure pentru trezoreria regelui Appolis att cat ar fi fost necesar pentru ntreinerea i mrirea n continuare capitalei i a ntregii comuniti.

"i aa, biatul meu , regele Appolis a nceput chiar a doua zi, s ndeplineasc in mod foarte onorabil obligaia, n conformitate cu acordul pe care si-l asumase; i a condus ntregul guvern al rii exact dup indicaiile tanarului nostru compatriot. Cu toate acestea, rezultatele unui guvern de acest fel, s-au dovedit foarte curnd a fi opusul celor ateptate de ctre omul nostru naiv.

"supuii acelei comunitati - desigur, n principal cei n care se cristalizaser consecinele respective ale organului Kundabuffer -, nu numai c au ncetat s plteasc n trezoreria Regelui Appolis " ceea ce era necesar, dar au nceput chiar ncetul cu ncetul sa acapareze ceea ce fusese pus nainte.

"Deoarece compatriotul nostru se angajase s contribuie ceea ce ar fost nevoie i, n plus, semnase angajamentul su cu snge - si tu tii, nu-i aa, ce nseamn ntreprinderea voluntar a unei obligaii, n special atunci cnd e semnat cu snge, nseamn pentru cineva din tribul nostru - el trebui desigur n curnd sa nceap a reface trezoreria care era in deficit.

"El a pus mai intai tot ceea ce avea el nsui si mai apoi tot ceea ce a putut primi de la cei apropiai care locuiau acolo pe planeta Pmnt. i cnd i-a stors de i-a uscat pe cei mai apropiai de acolo, el s-a adresat pentru sprijin apropiailor de pe planeta Marte.

"Dar n curnd si pe planeta Marte totul a fost epuizat, si vistieria oraului Samlios tot cerea mai mult i din nou, mai mult; sfritul nevoilor sale nici nu se ntrezrea.

"Atunci rudele acestui compatriot al nostru s-au alarmat i n consecin au deciss mi se adreseze mie cu cererea de a-i ajuta sa ias din situaia asta.

"Deci , biatul meu , cnd am ajuns n oraul menionat, m-am ntlnit cu toate fiinele din tribul nostru care rmseser pe acea planet, att tineri cat i btrni.

"n seara aceleiai zile o adunare general a fost convenita pentru a delibera mpreun ca sa gsim o cale de ieire din situaia aprut.

"La aceast conferin a noastr a fost, de asemenea, invitat nsui Regele Appolis cu care compatrioii notri mai in vrst avuseser deja anterior mai multe discuii pe aceast tem si cu acest scop n vedere.

"La aceast prim conferin general de-a noastr, Regele Appolis,adresndu-se el nsui tuturor, a declarat dup cum urmeaz: "" Prieteni impariali! Eu, personal, regret profund ceea ce s-a ntmplat si ce a adus att de multe necazuri pentru cei reunii aici; i sunt n dificultate cu toat fiina mea intrucat este dincolo de puterea mea de a v scuti de dificultile care se prevd."

"Trebuie ntr-adevr s titi", a continuat Regele Appolis, c mecanismul anterior de organizare a guvernului comunitatii mele, este deja n momentul de fa imposibil de restaurat; a reveni la vechea ordine este deja imposibil fr consecine grave, i anume , fr acele consecine care ar evoca fr ndoial indignarea in majoritatea supuilor mei. Situaia actual este de aa natur c eu singur nu sunt n msur s elimin ceea ce a fost creatfr a provoca consecinele grave menionate, i, prin urmare, va implor pe voi toi n numele Dreptatii sa m ajutai sa m ocup de aceasta. "

"i mai mult", a adugat el apoi, "mi-am reproat amarnic, n prezena voastr a tuturor, pentru c si eu port foarte mult vina pentru toate aceste nenorociri." i sunt de vin pentru c ar fi trebuit s fi prevzut ceea ce a avut loc, intrucat am existat n aceste condiii mai mult dect adversarul meu i ruda voastr, i anume, el cel cu care am fcut acordul pe care-l cunoatei.

"Pentru a spune adevrul a fost de neiertat din partea mea ca am riscat s intrun astfel de condiii, cu o fiin care, dei poate ca este de o Raiune mult mai mare dect mine, si totui, cu toate acestea, nu este att de experimentat n astfel de afaceri ca mine.

"nc o dat v rog pe toi , i in special pe Dvs, Reveren cea Dreapta, s m iertai i s m ajutai sa ies din acest necaz, si sa-mi permitei a gsi o cale de ieire din situaia creata.

"Cu lucrurile aa cum sunt ele acum, eu nu pot face in prezent dect ceea ce dvs. mi vei indica. "

"Dup ce Regele Appolis a plecat, ne-am decis in aceeai sear sa selectam dintre noi pe mai multe persoane in vrst cu experien, care ar trebui s cntreasc toate informaiile mpreun, in aceeai noapte, i s ntocmeasc un plan de aciune.

"Noi, restul, am plecat apoi cu nelegerea c ne vom reuni in seara viitoare in acelai loc; dar la aceasta a doua conferin de-a noastr regele Appolis nu a mai fost invitat."Cnd ne-am adunat a doua zi, una dintre fiinele n vrst, aleasa cu o noapte nainte , a raportat mai nti, dup cum urmeaz :

"Am meditat i deliberat toat noaptea asupra tuturor detaliilor acestui eveniment lamentabil, i ca urmare am ajuns n unanimitate la concluzia ca n primul rnd nu exist o alta cale de ieire dect s se revin la fostele condiii de guvernare.

"n plus, noi toi, de asemenea n unanimitate, suntem de acord c a revenila fosta ordine de guvernare va trebui sa provoace ntr-adevr inevitabilo revolt a cetenilor din comunitate, i, desigur, c vor urma cu siguran toate acele consecine ale unei revolte care au devenit deja inevitabile n astfel decircumstane n timpurile recente de pe Pmnt.

"" i, bineneles, aa cum a devenit obinuin aici, multe dintre aceste aa-numite fiine "care posed putere" ale acestei comuniti vor suferi teribil, eventual chiar pana la un grad de distrugere complet; i, mai presus de toate, prea imposibil ca regele Appolis sa poat scpa de o astfel de soart.

"" Mai apoi am deliberat dac este posibil s elaborm unele mijloace de redirecionare a consecinelor nefericite mcar din calea a nsui regelui Appolis.

"Cu ntreaga noastr dorin vroiam sa concepem un astfel de mijloc, deoarece la conferina noastr general din seara dinainte, Regele Appolis fusese foarte sincer i prietenos fa de noi, i noua tuturor ne-ar fi prut extrem de ru dac el nsui ar fi trebuit s sufere.

"n timpul deliberrilor noastre am ajuns la concluzia c ar fi posibil sa deviem lovitura de la Regele Appolis numai dac n timpul numitei revoltei, furia fiinelor rebele ale acestei comuniti ar fi fost ndreptat nu mpotriva regelui nsui, ci mpotriva celor din jurul lui, adic celor numii "administraia" lui.

"Dar atunci a aprut printre noi ntrebarea, daca cei din apropierea Regelui ar fi dispui s-i asume consecinele la toate acestea?

"i am ajuns la concluzia categoric asupra faptului ca ei cu siguran nu ar fi de acord, pentru c ei ar considera cu siguran ca Regele nsui a fost singur de vin pentru tot, i c, prin urmare, el singur ar trebui sa fie cel ce pltete.

"" Ajungnd la aceste concluzii menionate mai sus, am decis n cele din urm, n unanimitate, dup cum urmeaz:

"" Pentru a salva cel puin pe regele Appolis de la ceea ce era n mod inevitabil de ateptat, noi trebuie, cu acordul regelui insusi, sa nlocuim toate fiinele din aceast comunitate, care acum dein posturi de rspundere, cu fiine din tribul nostru, i fiecare dintre acestea din urm, n momentul punctului culminant al acestei "psihoze" a maselor, trebuie s ia asupra sa o parte din consecinele anticipate."

"Cnd aceste fiine alese dintre noi si-au terminat raportul, prerea noastr a fost format in mod rapid, i s-a luat o rezoluie unanim de a face ntocmai cum au sftuit fiinele in vrst ale tribului nostru.

"i dup aceea am trimis pe una din fiinele noastre n vrst la Regele Appolis pentru a-i nainta planul nostru, cu care acesta a fost pe urma de acord, repetnd inca o data promisiunea lui, i anume, c va face totul n conformitate cu indicaiile noastre.

"Am decis apoi s nu mai pregetam cu nimic si din urmtoarele zi sa ncepem s nlocuim toi oficialii cu cei de-ai notri.

"Dar dup dou zile s-a dovedit c nu erau suficiente fiine din tribul nostru care locuiau pe planeta Pmnt pentru a nlocui toi oficialii din acea comunitate; prin urmare, am trimis imediat nava Ocazie napoi pe planeta Marte dup fiinele noastre de acolo.

"i, ntre timp, Regele Appolis ghidat de doi dintre btrnii notri, au nceput sub diferite pretexte sa nlocuiasc diveri oficiali, la nceput chiar n capitala Samlios.

"i atunci cnd cu cteva zile mai trziu nava noastr Ocazie a sosit de pe planeta Marte cu fiine din tribul nostru, nlocuiri similare au fost fcute si n provincii, i n curnd, tot ceea ce se numete post cu responsabilitate din acea comunitate era ocupat de ctre fiinele tribului nostru.

"i cnd totul a fost schimbat n acest fel, Regele Appolis, ntotdeauna sub ndrumarea acestor fiine n vrst ale noastre, a nceput restaurarea fostului cod de reglementripentru administrarea comunitii.

"Aa cum era de ateptat, aproape din prima zi de restaurare a vechiului cod, au nceput s se manifeste efectele asupra psihicului general al fiinelor din acea comunitate, n care consecinele proprietilor menionate ale maleficului organ Kundabuffer fuseser deja bine cristalizate."n consecin, nemulumirea prevzut a crescut zi de zi, pn cnd intr-o zi, nu dup mult timp, a avut loc ceea ce este de pe atunci caracteristic in prezenta fiinelor trei-cerebrale de acolo in toate perioadele ce au urmat, i anume, de a produce din cnd in cnd procesul pe care l numesc n zilele noastre revoluie".

"i n timpul revoluiei lor de atunci, dup cum devenise de asemenea caracteristic acolo pentru aceste fenomene trei-cerebrale ale Marelui nostru Univers, au distrus o mare parte din bunurile pe care le acumulaser de-a lungul secolelor; a fost de asemenea distrusa i pierduta pentru totdeauna o mare parte din ceea ce se numete "cunotina", pe care o dobndiser de-a lungul secolelor, iar distrusa a fost de asemenea i existena acelor fiine asemntoare cu ei, care reuiser in modalitatea de a se elibera de consecinele corespunztoare organului Kundabuffer.

"Este extrem de interesant sa observam aici un fapt nespus de uimitor i de neneles."i aceasta este c, n timpul revoluiilor lor de acest fel, aproape toate fiinele trei-cerebrale de acolo, sau cel puin marea majoritatea lor cad ntr-o asemenea "psihoza" si distrug ntotdeauna pentru un motiv sau altul existena a unor fiine att de asemntoare cu ei nii, care au reuit, pentru un motiv sau altul, sa fie pe cale de a deveni liberi din cristalizarea n ei insisi a consecinelor proprietilor acelui malefic organ Kundabuffer pe care, din nefericire, strmoii l posedau.

"Deci, biatul meu, n timp ce procesul acestei revoluii isi continua cursul, Regele Appolis nsui exista ntr-unul din palatele sale suburbane ale oraului Samlios.

"Nimeni nu l-a atins cu un deget, pentru c fiinele noastre aranjaser prin intermediul propagandei, c toat vina nu trebuie sa fie atribuita Regelui Appolis, ci celor din jurul lui, adic, aa cum sunt numii ei, administraia sa.

"Mai mult dect att, fiinele care czuser n psihoza amintit sufereau de amrciune si le era cu adevrat mil de regele lor, spunnd c aceste revoluii nedorite ar fi avut loc din cauza faptului c "sracul lor Rege" fusese nconjurat de astfel de subordonai de neconceput si nerecunosctori.

"i cnd psihoza revoluionar s-a disipat, regele Appolis s-a ntors n oraul de Samlios i, din nou cu ajutorul fiinelor noastre mai n vrst, a nceput treptat sa ii nlocuiasc pe conaionalii notri, fie cu unii dintre subordonaii si anteriori, fie alegndu-si persoane noi dintre supuii si.

"Iar atunci cnd politica anterioar a regelui Appolis fa de supuii si a fost restabilit, cetenii acestei comuniti au reluat procesul de umplere a vistieriei cu bani, ca de obicei, i de ndeplinire a ordinelor regelui lor, i treburile comunitii au revenit din nou la ritmul din trecut.

"n ceea ce il privete pe nefericitul nostru compatriot naiv, care fusese cauza tuturor acestor lucruri, a fost aa de dureros pentru el incit nu a mai rmas pe acea planet care se dovedise a fi att de dezastruoas pentru el, ci s-a ntors cu noi pe planeta Marte.

"Mai apoi el a devenit nu un excelent executor judectoresc?/vechil? pentru toate fiinele din tribul nostru."