Traditionalism si modernism sunt concepte si tendinte opuse ce se manifesta in domeniul cultural si literar, intr-o disputa evolutiva si permanenta, ca expresie a unui continuu proces de receptare a valorilor si de fixare a lor in patrimoniul umanitatii. Traditionalismul este orientat spre trecut, spre conservarea valorilor autohtone, modernismul se indreapta spre viitor, prin tendintele manifeste de receptare a experientelor noi si de promovare a formelor artistice eliberate de orice conventie. Traditionalismul se caracterizeaza printrun conservatorism ce il indreapta spre clasicitate, prin pretuirea mostenirii culturale a unui popor, a folclorului si a culturilor vechi, prin actualizarea fondului mereu viu al invataturilor trecutului. Modernismul se opune, prin noile experiente estetice, uneori radicale si violente, tendintelor de inchistare intr-o viziune revoluta asupra lumii si a artei, fiind o cale de integrare in arii culturale mai largi si de sincronizare cu evolutia generala, universala a cunoasterii artistice.

Traditionalismul, este o ideologie cultural literara, caracterizat printr-un ansamblu de idei, credinte, conceptii prin care se promoveaza traditia si ideea de specific national. Aceasta ideologie isi are punctul de pornire in anul 1840 la revista Dacia Literara unde prin articolul Introductie unde Mihail Koglaniceanu impunea conceptul de specific prin cele trei surse de inspiratie al operelor literare:Istoria Nationala, Folclorul romanesc, Natura.

La inceputul secolului XX se vor impune in literature doua ideologii diferite ca denumire, dar subordnate traditionalismului:Semanatorismul (Garabet Ibraileanu),Poporanismul (Nicolae Iorga).

Aceste ideologii insa au exagerat ideea de traditie de autohton, idealizand de multe ori realitatea. In genere opera literara care se subordoneaza acestei ideologii refelcta in mod totalitar numai aspecte autohtone, obunandu-se astfel inovatiilor sau imprumuturilor de valori din literature moderna. Scriitorii apartinand acestei ideologii pastreaza un atasament exagerat pentru trecut.

O forma mult mai nuantata a traditionalismului este Gandirismul aparut in revista Gandirea in 1921 la Cluj condusa de Cezar Petrescu. In 1922 revista se muta la Bucuresti, iar din 1926 pana in 1944 va fi condusa de Nechifor Crainic care sustine: Autohtonismul nu poate fi reflectat in totalitatea lui daca nu se i-a in discutie pe langa cele trei elemente ale specificului national (Istoria Nationala, Folclorul romanesc, Natura) si folclorul spiritual, care este caracteristic romanilor, credonta ortodoxa sau ortodoxismul. Aceasta ide a fost imbratisata de multi dintre scriitorii timpului, promovand astfel o literatura intensiv spiritualizata avand caracter religios, fiind valorificate astfel credintele romanilor, practice crestine sau oculte, datini populare, in genere miturile fiind nevalorificate incercandu-se astfel umanizarea divinului.

A aparut ca urmare a tezelor lui Eugen Lovinescu, asupra dezvoltarii literaturii. Modernismul se refera la principalele elemente innoitoare in poezie, proza si critica literara pe care doctrina lovinesciana le propune in primele decenii ale sec. XX.

Modernismul reuneste unele grupari, directii si orientari estetice, care apar in literatura romana in aceasta perioada, conturandu-se ca o manifestare artistica ampla, nu numai in domeniul literaturii, ci in arta, in genere. In sens restrans, termenul desemneaza miscarea literara constituita in spatiul hispanoamerican la sfarsitul sec. al XIX-lea, in jurul poetilor Ruben Dario si Antonio Machado, miscare orientand poezia spre o estetica a sinceritatii si rafinamentului.In sens larg, modernismiul reprezinta o manifestare radicala, indrazneata, a celor mai recente forme de expresie in planul creatiei. Este opus traditionalismului.

In esenta, modernismul lovinescian porneste de la ideea ca exista un spirit al veacului, explicat prin factori materiali si morali, care imprima un proces de omogenizare a civilizatiei, de integrare intr-un ritm de dezvoltare sincronica. Teoria imitatiei era preluata dupa francezul G. Tarde, psiholog si sociolog, care critica viata sociala prin interactiunea reactiilor sufletesti.

Societatea romaneasca a intors spatele inertiei orientale si, preluand formele occidentale, a creat premisele dezv. unui fond modern. Fenomenul formelor fara fund, de care vorbea T. Maiorescu, este acceptat de Lovinescu, dar criticul il socoteste inevitabil si creator: formele isi pot crea uneori fondul, sustine Lovinescu, spre deosebire de Maiorescu.

Romania moderna ar fi fructul acestui proces si s-a realizat in ciuda opozitiei fortelor conservatoare. Lovinescu propune eliminarea rapida a decalajelor culturale si modernizarea lit. romane, deci sincronizarea cu spiritul veacului. Princiipiile sincronismului in lit. inseamna, in mod practic, acceptarea schimbului de valori, a elem. ce confera noutate si moderniatate fenomenului litarar. Nu e vorba de o imitatie servila, de un imprumut fara discernamant, ci de o integrare a lit. intr-o forma viabila, in pas cu evolutia artei europene. Prin modernism, Lovinescu intelege depasirea unui spirit provincial, deci nu opozitie fata de traditie, de specificul national. Polemica modernismului cu traditionalismul duce la combaterea factorului etnic in cultura, pe care nu-l cintesta, ci subliniaza necesiatea de innoire. In activitatea de critic literar ( vol. de Critice), Lovinescu nu a ramas prizonierul propriilor teze, apreciind cu generozitate teze care nu raspundeau pe de-a-ntregul idelor sale. exemplul cel mai cunoscut este pretuirea acordata romanului Ion, de L. Rebreanu. In schimb, a privit cu ingaduinta si uneori cu reticenta productiile avangardismului, pe care il considera un modernism dirijat. Modernsimul lovinescian, bazat pe teoria imitatiei si princ.sincronismului, aplicand criteriul estetic in judecata operei de arta, poate fi considerat un moment pozitiv evolutia culturii si lit. romane.

Vzute de contemporani ca dou curente aflate ntr-o opozitie estetic transant, traditionalismul si modernismul perioadei interbelice pot s fie ntelese, n aceeasi msur, ca dou tendinte diferite, care si pot inversa polii de-a lungul timpului, cci, de multe ori, orice ntrerupere a traditiei, indiferent din ce directie se face acest lucru poate s fie privit ca o tendint inovatoare, modernist. Cei doi termeni nu exprim notiuni estetice, nici curente literare care s se defineasc printr-o estetic si stilistic proprie; mai degrab ei exprim o situatie specific a literaturii romne din ultimele dou decenii naintea Primului Rzboi Mondial si din perioada interbelic, Dac acceptm modernismul ca o fiind doar o ntrerupere a traditiei prin sincronism, deci prin importarea unui model literar strin, ntelegerea sa este, dup prerea noastr, mecanic. Si la fel de mecanic este acceptarea traditionalismului ca fiind o orientare ideologic-cultural conservatoare din perioada interbelic, definit prin continuarea traditiei nationale, prin sustinerea specificului national n art si prin adoptarea unei tematici nationale si rurale. Vzute astfel, cele dou curente sunt circumscrise de atitudini politice mai degrab dect de o atitudine propriu-zis estetic. Ori, n aceast situatie, evolutia literaturii noastre ar fi determinat mecanic de optiunea pentru una dintre ele. Si, n aceast situatie, nu ne putem explica nnoirile esentiale ale literaturii noastre prin revenirea la faze care erau revolute cronologic. Un caz tipic al acestei inversri

a polarittii traditionalism-modernism o reprezint Mihai Eminescu, care, ntoarce poezia romn de la parnasianismul nedeclarat - la care ajunsese deja Alecsandri prin pastelurile sale spre romantismul de la mijlocul secolului al XIX-lea .

Vzute n perioada interbelic drept dou curente ireductibile, cele dou ne pun n fata unor situatii paradoxale: Un poet ca Lucian Blaga a fost revendicat n aceeasi msur si n acelasi timp de traditionalistii de la Gndirea si de modernistii de la Contimporanul. Iar interpretarea operei sale oscileaz si acuma ntre ntelegerea lui ca scriitor expresionist sau unul care renvie traditii ale literaturii vechi sau religioase. Iar acelasi lucru l putem constata si n legtur cu poezia lui Tudor Arghezi la nceputurile ei. Clasificarea scriitorilor n modernisti si traditionalisti fcut de George Vzuten Istoria literaturii romne dedou curentepn n prezent (acceptat, pe Clinescu n perioada interbelic drept la origini si ireductibile, cele dou ne pun urman fata unor situatii paradoxale: Unvulnerabil datorit subiectivittii ei: ntre lui, de multi altii) ne apare acuma poet ca Lucian Blaga a fost revendicat n aceeasi msur nscris, de timp de Ion Pillat, care era Gndirea si de traditionalisti este si n acelasiexemplu, traditionalistii de laexponentul unui modernistii de (care, n literatura francez cazul lui Saint sale Perse - este parnasianism trziula Contimporanul. Iar interpretarea operei Johnoscileaz si acuma ntre de o modernitate remarcabil n ncercarea de a ntrerupe deja considerat a fintelegerea lui ca scriitor expresionist sau unul care renvie traditii ale literaturii vechi sau un scriitor ca Urmuz, care apeleaz n termenii unei traditionalul suprarealism), iarreligioase. Iar acelasi lucru l putem constata si n legtur cu poezia lui Tudor Arghezi la nceputurile ei. literaturi a absurdului in nuce la formele clasice ale literaturii fabula de pild , Clasificarea scriitorilor n ca fiind nencadrabil. este considerat modernisti si traditionalisti fcut de George Clinescu n Istoria literaturii romne de la origini si pn n prezent (acceptat, pe urma lui, de multi altii) ne apare acuma vuln0erabil datorit subiectivittii ei: ntre traditionalisti este nscris, de exemplu, Ion Pillat, care era exponentul unui parnasianism trziu (care, n literatura francez cazul lui Saint John Perse - este considerat a fi de o modernitate remarcabil n ncercarea de a ntrerupe deja traditionalul suprarealism), iar un scriitor ca Urmuz, care apeleaz n termenii unei literaturi a absurdului in nuce la formele clasice ale literaturii fabula de pild , este considerat ca fiind nencadrabil.

Inovatii n proza romneasc au putut s apar din valorificarea unor teritorii de inspiratie care nu fuseser abordate pn atunci: ptrunderea lumii citadine, a temei rzboiului si tramelor provocate de acesta, dar si interesul artat psihologiei, au dus la nnoiri majore ale prozei romnesti. Aceste inovatii tematice pot s aduc si modificri ale limbajului sau ale vocabularului. Dar acest lucru nu este obligatoriu. Un caz exemplar n acest sens ne este prezentat de romanele lui G. M. Zamfirescu ntru totul nnoitoare prin lumea mahalalei pe care o aduc n prim plan, nu aduc si o nnoire a limbajului. n cea mai mare parte, scrierile sale n proz ca s nu mai vorbim de cele dramatice pctuiesc printr-un conservatorism al limbajului care, odat trecut impactul subiectului insolit si aparitiei altor scrieri care se inspir din acelasi mediu , le plaseaz n categoria prozei traditionaliste.

Modernismul n proza romneasc interbelic const sub aspect formal n introducerea unor spatii sociale sau psihologice inedite dar si n exploatarea unor tehnici narative majoritatea mprumutate din arta cinematografic care nnoiesc profund proza romneasc. Cele dou modernisme se pot sau nu suprapune n cazul aceleiasi opere sau aceluiasi scriitor. Lipsa uneia dintre cele dou modernisme poate face ca, odat cu trecerea timpului, anumite scrieri vzute ca de prim important si, mai ales, moderne de ctre contemporani, s si piard aceast calitate odat cu trecerea timpului .

Cercetarea intersectiei traditiei vechii literaturi romnesti cu proza modern poate s fie extins si la literatura de dup cel de-al Doilea Rzboi Mondial, Oare ce ne mpiedec s vedem Princepele lui Eugen Barbu ca o replic modern a Istoriei ieroglifice a lui Dimitrie Cantemir, mai ales n situatia n care recuperarea capodoperei cantemiriene era n plin desfsurare, att n ceea ce priveste editarea textului ct si interpretarea acestuia ca scriere beletristic. Privind din aceast perspectiv, relatia modernitate si traditie devine una mult mai complex si mai putin supus capriciilor clasificrilor literare absolute.