Tot ce există este vibraţie. Nimic nu este static decât în aparenţă. Corpurile oscilează pe o anumită frecvenţă, sunetele vibrează, apa vibrează, emoţiilor, gândurile şi cuvintele sunt o formă de energie, deci vibrează.

În toate religiile autentice există ideea de bază că Universul a fost creat prin vibraţie. „La început a fost Cuvântul, iar Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu.” Cel mai important şi mai minunat fenomen care se produce datorită faptului că tot ce există este energie şi vibrează se numeşteREZONANŢĂ. Acest fenomen are loc atunci când frecvenţele sunt similare.

Exact acelaşi fenomen se produce şi între fiinţa umană şi tot ce există în manifestare. Ne putem pune la unison cu Energiile negative ale Universului sau cu cele pozitive, în funcţie de vibraţiile pe care le trezim în interiorul nostru.

Dragostea, ura, tristeţea, bucuria – toate sunt vibraţii, ca şi sunetul. O modalitate de a ne pune la unison cu diferite energii din Univers este MUZICA. Ceea ce trebuie să reţinem însă şi să ne amintim iar şi iar este faptul că muzica poate fi benefică sau malefică. La fel şi efectele pe care le produce atât în corpul fizic, cât şi pe corpul subtil, energetic.

În cartea sa Muzică malefică şi muzică benefică, Dorin Achim spune: „Putem crea o analogie între muzică şi alimentaţie în sensul că aşa cum hrana ne poate face mai puternici sau mai slabi, la fel se întâmplă şi cu muzica. Ea ne poate hrăni viciile, defectele, răutatea, irascibilitatea, dar şi Iubirea, Bunătatea, Încrederea în sine, Frumuseţea din noi. Într-un cuvânt, muzica ne poate deschide porţile Iadului sau porţile Raiului.”

Melodiile care ne plac şi “ne merg la suflet” au o mare influenţă asupra noastră tocmai pentru că ele ne deschid sufletul. Factorul decisiv care intervine aici este textul melodiilor. Puterea cuvintelor puse pe o muzică ce ne impresionează este de infinit de ori mai mare decât textele unor melodii care „ne lasă reci”.

Strămoșii noștrii în procesul neîntrerupt al muncii și vieții au auzit şuierul săgetii, au ascultat vibraţia arcului încordat, zgomotul pietrelor ciocnite… Pe măsura trecerii timpului, oamenii au aflat că diferitele sunete sunt generate de vibrațiile unor corpuri și ajung la urechile lor prin aer sau prin alte medii.

Dintre toate, unele sunt stridente, supărătoare, altele foarte plăcute, îi înveselesc, îi destind cei ce le ascultă. Pe cele plăcute, oamenii au încercat să le reproducă. Obiectele de care s-au folosit pentru obținerea acestor sunete au devenit primele instrumente muzicale.

Oamenii au observat apoi, că aceleași obiecte, din cauza diferențelor de volum, lungime, grosime, emiteau sunete diferite. Oare de ce? Explicația a fost dată prin tot felul de experiențe. După multe strădanii au aflat că procesele de emitere și propagare a sunetelor au la bază unele fenomene fizice: intensitate, frecvență, rezonanță.

Există cărți vechi, cum ar fi: „Însemnări despre meșteșuguri” în care se găsesc multe explicații, exemplu: relația dintre alcătuirea clopotului și intensitatea sau distanța de propagare a sunetului. Atunci când

clopotul este larg dar scurt, sunetul său este sonor și pătrunzator, dar nu se propagă departe; dacă este strâmt și lung, sunetul lui este limpede și armonios, iar distanța de propagare este mult mai mare.

Stăpânirea cunoștintelor fundamentale de acustică a dus la aplicarea lor în execuția a tot felul de instrumente muzicale.

Mai interesant este fenomenul de rezonanță, care-n antichitate provoca nedumerire, chiar uimire și teama, mulți înclinând spre superstiții. Într-una din carțile antichității „Zhuangzi” (o carte cu învăţătura filozofică) se pomenește de fenomenul de rezonanță al lăutei: într-o cameră linistită, la acordarea instrumentului s-a ciupit o coardă și-au vibrat toate coardele.

S-au păstrat numeroase povești interesante despre rezonanță. Spre exemplu: „Pe vremea dinastiei Tang, în orasul Luoyang, un călugăr avea atârnat în încăpere un gong de piatra în care bătea adeseori ca să se relaxeze. Într-o zi a observat cu totul întâmplator un fenomen ciudat; fără să fi bătut în gong, acesta a început să răsune ceea ce l-a bagat în sperieti pe călugar, care s-a îmbolnăvit. Auzind toate acestea, un prieten de-al său, a venit să-l vadă. Spirit iscoditor, atent la tot ce era în jurul său, prietenul, când a răsunat clopotul din curtea templului, a bagat de seamă ca sună și gongul din camera călugarului. Misterul a fost astfel dezlegat. I-a spus călugărului să-l invite a doua zi la masă și atunci îi va alunga boala din suflet. Călugarul a acceptat. A doua zi, după ce s-a ospatat și a băut pe săturate, prietenul a scos, fără graba o pilă și s-a apucat să pilească gongul în câteva locuri. După aceea gongul n-a mai sunat de la sine. Uimit, călugărul a întrebat care este raționamentul fenomenului. Prietenul i-a explicat ca inițial gongul era construit în aceeasi tonalitate cu clopotul din curtea templului și de aceea răsuna odată cu el. Călugarul se lămuri brusc și boala îi disparu.”

În China au fost descoperite în foarte multe locuri clopote muzicale antice. O formă cu totul deosebită întâlnim la cele aduse la lumina zilei în provincia Hubei, districtul Sui, care seamănă cu două bucați de olane unite. Care să fi fost rolul acestei concepții singulare? Era de fapt un mijloc de prevenire a interferenței undelor sonore. Sunt date explicații într-o carte: „Însemnări din gradina Mengxi”: „Clopotele muzicale antice sunt toate turtite ca niște olane: dacă clopotele sunt rotunjite, au sunetul prelung, dacă sunt turtite, sunetul lor este scurt.

Sunetul scurt este sacadat, cel prelung este melodios. Când sunetele sunt scurte și sacadate, se produce dezordine și nu se realizeaza armonia. Oamenii au uitat mai târziu toate acestea si au facut clopote rotunde, în care băteau cu repeziciune încât nu se mai putea deosebi sunetul clar de cel aspru. Ceea ce se numeste aici „sacadat” are sens de sunet scurt, iar „melodios” în sens de sunet lung, astfel că „scurt și sacadat” indică un ritm alert într-o melodie rapidă.

În acustică se consideră că tipul vibrațiilor de clopot este similar cu al castanietelor. Când clopotul este executat din două bucăți turnate în forma de olane, la întreruperea unei melodii nu mai poate fi vorba de producerea de perturbații reciproce între undele sonore.

Faptul dovedeşte că vechii chinezi, cu cel putin 700 de ani în urmă, aplicau cunoștinte de acustică în execuția instrumentelor muzicale.