Legenda Toporaşului şi a Pietrelor Mâţii

Demult, pe locurile unde se află astăzi Jitia, era o pădure mare care se întindea până la apa Râmnicului Sărat.

Pe malul stâng al râului, unde se află biserica, era un schit de călugări, iar puţinii locuitori trăiau împrăştiaţi prin poienile de pe dealuri. Principala lor ocupaţie era, ca şi în zilele noastre, creşterea animalelor.

Pe dealul de lângă schitul Jitiei, se afla o stână situată într-o poiană din apropierea Pietrei Olarului. Printre ciobanii de la stână era şi un copil de 14 -15 ani.

Într-o zi ciobănelul a scăpat caprele într-un loc plin de mărăciniş şi stânci, care se termina cu o prăpastie imensă ce dădea în apa Râmnicului.

Pe atunci se credea că acela era un loc periculos, deoarece dacă cineva trecea pe acolo noaptea târziu, se auzeau zgomote ciudate. Alţii credeau că este un loc bântuit unde se făceau pareri şi se fereau să treacă noaptea pe acolo.

Pietrele Matii

Ciobănaşul, neavând curajul să se ducă la baciul stânii fără capre, s-a dus printre stânci să caute caprele, având în mână un toporaş. După un timp, a găsit caprele, dar au fost atacaţi de o mulţime de pisici sălbatice. Se spune că o parte din capre ar fi căzut în prăpastie, iar băiatul, rănit şi speriat s-a întors într-un târziu la stână.

Unii bătrâni povestesc că băiatul ar fi fost lecuit de o femeie bătrână, care l-ar fi înfăşurat într-o bucată de pânză de in, îmbibată în miere de albine. Alţii spuneau că ar fi murit după acea întâmplare.

Tatăl băiatului a început de atunci să meşterească toporaşe şi cine trecea pe la stână, îi dăruia un toporaş cu coada lungă pentru a se putea apăra de sălbăticiuni.

De atunci, oamenii au denumit stâncile de lângă apa Râmnicului ,,Pietrele Mâţii,, iar dealului pe care s-a aflat acea stâncă, i-au spus ,,Toporaşul,, , în amintirea celor petrecute.

Sorin Pantelimon