Toponimicele de origine slavă aflate în spațiul românesc.

Álvaro Albornoz Castro

Vom încerca să stabilim, pe baza toponimicelor românești de origine slavă aflate în aria spațiului geografic românesc, grupul de graiuri care aparținea graiului slavilor din acest spațiu. Toponimicele transilvane pe care le vom studia în paginile următoare pot fi plasate chiar dinainte de desrădăcinarea slavilor din Transilvania. Deoarece documentele emise însec. XII—XIII din cancelaria regilor Ungariei nu vorbesc despre Slavi în aceste părţi, trebuie să presupunem că procesul de desrădăcinare a Slavilor a fost încheiat în aceste secole.

În cazul când la baza toponimicelor slave stau apelative româneşti de origine slavă, numai atunci putem presupune că numele a fost dat de români. Însă, sunt cazuri în care acest nume poate fi foarte nou și în același timp foarte veche, având o origine mult mai îndepartată. Astfel toponimicele formate din cuvinte comune de origine slavă ca: grădişte, ponor, saliste (seliştej, grind, prisacă (presacă), luncă, dumbravă, zăvoiu, poiană, prelucă, izvor, obârşie, ostrov, deal, movilă, stâncă, izlaz, livadă, bogat, breb, boz, laz, leasă, mălin, halângă, topliţă, peşteră, pleaşă, răstoacă, rudă, rogoz, slatină, strajă, trestie, ţelină, var, vidră, zimbru, bahnă, baie, ocnă, bivol, etc. au putut fi date de români1.

Despre unele toponimice românești, lingvistul Alexandru Rosetti susține ideea conform căreia câteva dintre ele au fost înlocuite cu termeni slavi care traduc termenii românești. Este foarte probabil ca fenomenul să fi fost general, dar exemplele documentare se pot cita numai într-un număr destul de redus: Frumoasa – Dobra, Repedea – Bistrița. Alți termeni reproduc numele vechi dar trecute prin filieră romanică. Astfel slav: Burzava, prin rom. Bârzava, din Bersovia.2

Trebuie să ținem cont de faptul că prezența numelor de origine slava nu poate fi un indiciu că populația locală a transmis direct denumirile slave unei alte populații ce s-a instalat ulterior în acea regiune3. Un exemplu lămuritor în acest sens este numele râului Târnava din Transilvania (slv. Trunu). Maghiarii au calchiat denumirea slava în limba lor (magh. Küküllo). Același lucru s-a întâmplat cu numele vechi al orașului Alba-Iulia: Bălgrad (slv. Belu) a fost calchiat ulterior în maghiară: Fejervar, Fehervar4.Un nume de râu ca Dâmbovița cu siguranță provine de la o populație care vorbea bulgară, însă, toponimul Crăiești nu îngăduie aceeași explicație, întrucât el derivă dintr-un nume de persoană sau o funcție socială determinată (Craiu), și anume, din numele fostului proprietar al pământului. Multe nume de localități derivă din nume proprii: Bogdănești, Bălănești, Dobrești, etc). Deci, există o serie de nume topice care, la origine, au fost nume de persoane5.

Toponimice de origine slavă ar fi următoarele 6:

- Baba (jud. Vrancea, jud. Argeş, jud. Dolj): v. sl. baba (bg., s.-cr. Baba)-,

- Bahna (județul: T. Severin, jud. Vrancea, jud. Bacău, jud. Neamţ, jud. Iaşi, jud. Vaslui, jud. Prahova, jud. Buzău): poloneză și ucr. Bahno.

1 Emil Petrovici, Daco-slavă, în Dacoromania, X, (1941) pp. 233-277.2 Al. Rossetti. Istoria limbii române, de la origini până la începutul secolului al XVII-lea. Editura Științifică și Enciclpedică. București. 1986. P. 301 3 Ibidem. p, 302.4 Ibid.5 Ibid. 6 Ibid.

- Baia (județul Suceava, jud. Mehedinţi, jud. Gorj, jud. Prahova): v.sl. banja; Bălgrad (azi Alba-Iulia) : v.sl. bëlü + gr adu; Bela (jud. Dîmboviţa) : v. si. belû (bg. Bêla sau Bjala, s.-cr. Bela).

- Belciug (jud. Teleorman, jud. Prahova, jud. Buzău, jud. Vrancea) : v. si. bêlücugü; Bila (jud. Giurgiu) : v.sl. byli.

- Bistreţ, Bistriţa (jumătatea de N a Olteniei, jud. Vrancea, jud. Bacău, jud. Neamţ, jud. Gorj, jud. Vîlcea, fostul jud. Ilfov) :v.sl. bystricü (bg. Bistrec, Bistrica, s.-cr. Bistricka).

- Bivol (jud. Botoşani) : v.sl. byvolü; Bîrza (jud. Olt, jud. Argeş, jud. Teleorman) v. si. brüzü (bg. Bărzina, Bănici, Bărzija; s.-cr. Brza) .

- Brat, Bratia (jud. Ialomiţa, jud. Argeş): v.sl. bratü; Breaz, Breaza (jud. Prahova, jud. Buzău, jud. Neamţ, jumătatea de sud a Olteniei, jud. Braşov) : v. si. brêza (bg. Brêza s. Brezova etc.).

- Cîrn (jud. Neamţ, jud. Buzău) : v.sl. krünü (bg. Krăn, s.-cr. Krnin) ; Cobia (jud. Dîmboviţa) : v. sl. Kobi.

- Coza, Cozia (jud. Vrancea, fostul jud. Ilfov, v. jud. Ialomiţa, jud. Argeş şi jud. Vîlcea) : v. sl. Koza.

- Craiova (jud. Bihor, jud. Brăila, jud. Caraş-Severin, jud. Argeş şi jud. Vîlcea) : v. sl. kralî (bg. Kralevo, s.-cr. Kraljevo).

- Crasna, (jud. Gorj, jud. Prahova, jud. Neamţ, jud. Botoşani, jud. Vaslui) v.sl.Krasina (reka „rîu').

- Cern, Cernaia (jud. Bacău, jumătatea de sud a Olteniei, jud. Vîlcea, jud. Prahova) : v. si. Crïmü. Criva, Crivina (jumătatea de sud a Olteniei, jud. Giurgiu, jud. Prahova) : v.sl. kriva, bg. Krivina n. toponimic.

- Cruşovul (jud. Olt): v. sl. Krusevo. - Dîlboca (jud. Mehedinţi): dülboka(rêka).- Dîlga (jumătatea de sud a Olteniei, jud. Ialomiţa): v. si. Dülgü.- Dobra (jud. Mehedinţi, jud. Dîmboviţa) : v.sl. dobra; Ialomiţa (jud. Dîmboviţa)v. sl.

jalovinca, bg. Jalovnica. - Ilfov: bg. Elhov.

- Ilovăţ (jud. Mehedinţi) : v. s (bg. Ilovica) ; Jijia (jud. Botoşani, jumătatea de nord a jud Iaşi) sl. ziza, îizda (bg. zizila).

- Lifiova (jud. Vaslui, jud. Giurgiu, jumătatea de sud a Olteniei) : bg, s.cr. lifiov.- Lovişte (jud. Argeş) : v.sl. loviste; Lovni, Lomnic (jud. Sibiu şi jud. Mureş) : v.sl.

lovïniku.- Mislea (jud. Dîmboviţa şi jud. Ialomiţa, jud. Giurgiu, jud. Prahova) : sl. mysli (bg.

Misii) ; Mied (jud. Vîlcea) : sl. Mleko.- Novac (jud.Gorj, fostul jud. Ilfov, jud. Mehedinţi, jud. Vaslui, jud. Botoşani) : sl.

Novaku (bg. Novaki, Novaêka).- Ocna (jud. Vîlcea, jud. Dîmboviţa, jud. Prahova, jud. Bacău): sl. okno (s.-cr. Okno).- Ohaba (jud. Gorj, jumătatea de sud a Olteniei, jud. Vîlcea): sl. oxabiti sê.- Podovalişte (jud. Gorj, jud. Giurgiu): sl. podvaliste (bg. Pocivalo, s.-cr. Pocivalika) ;

Prahova (jud. Prahova) sl. praxü (s.-cr. Praxovo).- Predeal (jud. Braşov) : v.sl. prëdëlü (bg. Prëdël). - Rîmnic (jud. Buzău, jumătatea de sud a Olteniei): v.sl. ryblnikü.- Rodna (jud. Bistriţa-Năsăud ; în sec. al XIII-lea şi Rudana, Rudan): sl. rudlna (adj.). - Smîrda (jud. Gorj şi Mehedinţi, fostul jud. Ilfov, jud. Teleorman): v. si. smrüdü (bg, Smârdan).

- Snagov jud. Giurgiu, jud. Argeş): v. sl. snëgü (bg. Snëgovo). - Suhodol (jud. Alba): sl. suxü, bg. Suxodol.

- Stolnici (jud. Argeş, şi jud. Vîlcea, jumătatea de nord a jud. Iaşi, jud. Suceava): sl. stolinikü (bg. Stolnik).

- Teldu (jud. Bistriţa-Năsăua): v. sl. tdicî (adj.).- Varniţa (jud. Prahova, jud. Vrancea) sl. Varînica.- Vidra jud. Giurgiu, jud. Vrancea, jud. Botoşani): v.sl. vydra. - Vîlcana (jud.Dîmboviţa, jud. Gorj, jud. Buzău, jud. Vrancea) : v.sl. vlükanü (s.-cr.

Vukan) Vîrtop (jud.Gorj, jumătatea de sud a Olteniei, jud. Teleorman, jud. Dîmboviţa, jud. Argeş, jud. Buzău): v.sl. vrütüpü (bg. Vărtop).

- Vlaşca (jumătatea de sud a jud. Olt, jud. Giurgiu, jud. Prahova) : sl. vlaxu (pl. vlasi), bg. vlaSka.

- Vodiţa (jud. Mehedinţi, jud. Argeş): v.sl. vodica.- Zlata (jud. Teleorman), Zlaina (jud. Alba): v. si. zlata (rëka; bg. Zlatna).

În opinia domnului Emil Petrovici, la baza toponimelor românești de origine slavă din Transilvania existau caractere fonetice bulgarești. 7 Simbioza slavo-romàna din Transilvania a existat înaintea venirii ungurilor, căci altfel românii veniţi abia in secolul XII sau XIII, ar fi împrumutat toponimicele de la Unguri care aveau un prestigiu deosebit ca popor stăpânitor şi nu de la slavii, pe cale de a dispărea, lipsiţi de prestigiu politic (ca exemplu: Kükül/Ő — Târnava, Fehérvár — Bälgrad, etc.). Limba daco-slava avea un marcat caracter bulgăresc (v. E. Petrovici). Având în vedere înrudirea apropiată a slavei din Dacia cu slava din Moesia, caracterul bulgăresc al influenţei slave mai vechi asupra limbii române nu poate servi drept dovadă împotriva unei continuităţi. În opinia domnului E. Petrovici, caracterul oriental şi slav al bisericii dacoromânilor nu poate servi drept dovadă a venirii acestora de la Sud de Dunăre, căci misionari slavi au cutreierat, începând din secolul X, regiunile de la Nord de D u n ă r e, aducând cu ei liturghia slavă şi terminologia creștină slavonă la populaţiile nord-dunărene, drept consecință s-a produs fenomenul creștinării populaţiei slavo-române de la nord de Dunăre.

Bibliografie

Emil Petrovici, Daco-slavă, în Dacoromania, X, (1941) pp. 233-277.

Al. Rossetti. Istoria limbii române, de la origini până la începutul secolului al XVII-lea. Editura Științifică și Enciclpedică. București. 1986.

7 Emil Petrovici, Daco-slavă, în Dacoromania, X, (1941) pp. 233-277.