TOMA D’AQUINO

Este nevoie de o știință care să se ocupe de comunicarea umană, iar aceasta este tocmai știința politică = prima dintre științele practice; este o disciplină arhitectonică.

Politica duce la perfecțiunea filosofiei lucrurilor umane

Prin zoon politikon, înțelegem noțiunea de de animal civil/politic

Omul este o ființă socială prin limnaj, prin urmre, cea mai aptă pentru comunicare, dar și singurul care are binele și răul și noțiunile de drept și nedrept.

Viața comună trebuie reglată de legi. Legea este rânduirea sau ordonarea înfăptuită de rațiune în vederea binelui comun; este promulgată de cel căruia îi revine grija binelui comun; este o propoziție generală a rațiunii practice, fiind orietntată întotdeauna spre acțiune; trebuie să vizeze întotdeauna binele comun, prin urmare, are un caracter constrângător; există legi naturale și legi divine. Discuția în privința legislativului apare în cadrul încercării de a stabili care este cel mai bun regim politic. Orice lege este valabilă după ce a fost promulgată oficial, iar acest lucru este valabil pentru toate formele de regim politic.

Există 3 forme de guvernare juste (monarhia, aristocrația și timocrația (dominația celor independenți din punct de vedere politic)), și 3 forme corupte (tirania, oligarhia și democrația)

Doctrina guvernării mixte îmbină elemente monarhice și aristocratice; avem mai mulți cetățeni care guvernează, dar și un regim unitar.

Există două principii care trebuie să ghideze o guvernare bună:

1) principiul participării cât mai largi la guvernare – încurajează pacea și afecțiunea reciprocă între membri comunității și

2) o guvernare bună este atunci când cetățenii virtuoși conduc

O condiție principală este eexistența unui principe (element monarhic), care este secondat de un consiliu al înțelepților (element aristocratic), la care se adaugă elementul democratic (cetățenii trebuie să fie aleși și să aleagă)

2 argumente in favoarea unei legislatii la care participa toti membri comunitatii

1. Doar comunitatea politica dispune de puterea necesara pt a impune precepte care sa fie urmate de toti

2. lege liber promulgata de comunitate care se bazeaza pe consimtamantul tuturor, o astfel de lege va fi mai usor ascultata decat o lege prescrisa de o singura autoritate care guverneaza

Pentru orice crestin autentic, adevaratul destin al omului se implineste in imparatia lui dumnezeu. Viata pamanteasca trebuie la randul ei sa fie organizata pentru a se putea face trecerea fara obstacole spre imparatia lui dumnezeu, fie si numai din acest motiv, viata pamanteasca trebuie organizata.

Societatea temporala are sarcina implinirii fiecarui membru al sau. Puterea temporala se legitimizeaza prin orientarea catre binele comun. Punct de pornire = reflectia asupra binelui comun.

Legea nu poate fi determinata doar in functie de ceea ce ii place sau de ceea ce decide un unic conducator, vointa legislatorului nu poate fi sursa princiala a legii. Desi binele comun este scopul oricarei puteri temporale, nu avem peste tot aceleasi legi. Legile sunt variabile in functie de regiunile in care sunt aplicate, in functie de obiceiurile si de traditiile dintr-un anumit loc. Legile create de oameni, numite legi pozitive, trebuie potrivit lui Toma sa intareasca legea naturala. Rolul legii naturale este de a stabili principiul asocierii umane in vederea binelui comun, pentru ca omul e o fiinta inclinata spre a trai alaturi de ceilalti.

Cel mai important lucru legat de legi este nu inventarea lor de catre un principe, ci descoperirea lor printr-un proces care studiaza atent o anumita societate si obiceiurile si traditiile ei. Principele, in acest context, este mai degraba raspunzator de interpretarea si de aplicarea legilor. Problema autoritatii – se afla oare autoritatea la nivelul poporului, sau rezida in mainile princieplui? Putem da un raspuns doar examinnand chestiunea consimtamantului politic – acceptarea sau respingerea din partea poporului a legilor sau deciziilor principelui sunt lucruri esentiale. Nu vorbim de actiuni procedurale specifice democratiei de astazi, nu exista vreo procedura juridica sau politica prin care sa stabilim ca poporul ar fi sursa legitima a autoritatii politice.

Cu toata lipsa acestui formalism juridico-politic, trebuie sa remarcam importanta la Toma a principiului consimtamantului. Guvernantii, pentru Toma, nu sunt priviti in principal ca reprezentanti ai poporului. Dupa modelul vechiului testament, alegerea este la toma este expresia unei alegeri divine si nu umane. In acest context, aclamarea (procedura tipica vechiului testament si evului emdiu este investita cu unica functie procedurala existenta).

Luand ca model vechiul testament si poporul evreu, toma ajunge la concluzia ca autoritatea temporala pretinde in mod legitim ascultare sau supunere atata timp cat respecta poruncile divine. Cu alte cuvinte, o autoritate se legitimeaza nu atat in functie de originea sa, cat mai ales in functie de modul in care se exercita uzurparea politica insasi, poate fi ulterior legitimata, fie prin consimtamant popoular, fie printr-o autoritate superioara.

Pornind de la cele sase forme aristotelice de regim, sau de constitutie, putem distinge la toma trei modalitati de guvernare:

1. O modalitate regala2. Politica3. Despotica

Regala = cand unul singur guvernreaza, fara sa fie la randul sau guvernat

Politica = cand cel care guverneaza este la randul lui guvernt

Pentru Toma, guvernarea regala este cea in care conducatorul dispune de puteri depline, in vreme ce in guvernarea politica legile limiteaza autoritatea guvernarii. ajungem sa distingem intre doua sensuri ale cuvantului politic la Toma, sensul general, in care politicul este identificat cu guvernarea oamenilor, si deci cu formele aristotelice de regim politic, si un sens particular, in care guvernarea politica sau politicul se opune guvernarii regale prin felul in care cele doua guernari relationeaza cu legea. Exista o diferenta fundamentala data de raportarea la lege, diferenta care nu poate fi atribuita nici participarii regale/populare, nici nr de guvernanti sau dimensiunilor cetatii.

Pentru a rezuma, putem spune ca daca regele guverneaza intr-un mod absolut, inseamna ca avem de a face cu un regim regal. Daca el tine cont de legile comunitatii, inseamna ca guvernarea sa este una poltiica, in sensul particular al termenului. In concluzie, putem afirma ca numarul guvernantilor este secundar in raport cu importanta legii.

Numarul guvernarii poate deveni important de exemplu atunci cand examinam un regim monarhic, in care avem principiul conducerii unui singur om, in opozitie cu guvernarea exercitata de o multime de oameni.

Desi toma prefera regimul mixt, el pare uneori a prefera regimul monarhic totusi, justificandu-l pe baza unei vizuni metafizice in care virtutea unitatii devine fundamentala.

In acest caz, unitatea care guverneaza universul se regaseste si in sfera politica, unde asigura suprema coerenta a lumii pamantesti.

Monarhul trebuie sa asigure pacea comunitatii, nefiind suficient faptul ca el sa fie un om virtuos. Virtutea este o conditie necesara dr nu suficienta pentru a-si mentine functia. Cel mai mare pericol care pandeste o monarhie, este degnerarea in tiranie.

Trei masuri preventive care pot reduce sansele ca un regim monarhic sa devieze in tiranie: alegerea conducatorului sa se faca de catre popor, poprul sa il poata indeparta pe monarh daca acesta nu mai respecta legea si guverneaza tiranic, puterile de care dispune monarhul sa fie moderate, sa nu i se acorde puteri discretionare

In suma teologiae, Toma pare a prefera constitutia mixta, pt ca in aceasta legea are de partea ei cel mai mare nuamr de garantii. Este regimul pe care dumnezeu pare a-l prefera atunci cand le atribuie un conducator evreilor.

Regimul mixt = regimul in care conducatorul principal este asistat de cateva persoane care sunt garanti ai intelepciunii regimului, si in care elementul democratic este dat de alegerea populara a conducatorului

summa teologiae

petrus lombardus, teolog important din secolul 12, îl comentează Toma

distincţia 44, chestiuni politice

Premisă: orice suveranitate îşi are sursa în Dumnezeu, rezultă că abuzurile politice îl au ca autor pe Dumnezeu. Dumnezeu nu este responsabi de originea injustă pe care o poate avea o autoritate, doar de buna folosire a puterii pe care o poate înfăptui o anumită guvernare. Dumnezeu pote consimţi la pierderea puterii de către un anumit regim dacă această putere a fost dobândită ilegitim. Este singurul care cunoaşte raţiunea pentru care suveranităţile ilegitime ajung să deţină puterea politică. Ca şi pt augustin, şi la toma autoritatea politică apare ca urmare a păcatului originar. Puterea civilă nu putea exista înainte de păcatul originar pentru că pe atunci nu exista posibilitatea manifestării superiorităţii unor oameni faţă de ceilalţi. Supunerea apare în acest context ca un remediu necesar după căderea în păcat. Această justificare a puterii civile însoţită şi de o justificare a legii. După formula apostului pavel, legea se justifică din prcina existenţei nedreptăţii, t că între oamenii drepţi nu ar fi fost nevoie de vreo suveranitate. Suveranitatea politică este specifică doar existenţei din lumea pământească. În acest context, toma introduce o discuţie despre dubla acţiune a unei suveranităţi, care poate fie doar să îi ghideze pe oameni, fie de-a dreptul să-i domine.

Dacă un rege adevărat îşi conuce poporul urmărind binele tururor, conducătorul absolut guvernează doar în propriul său avantaj. Suveranităţile legitime pot în mod legitim să pretindă ascultare sau supunere din partea creştinilor. Ne putem însă întreba dacă suveranităţile ilegitim dobândite trebuie să întâmpine un refuz de a fi ascultate de către creştini.

Potrivit lui Toma, legitimitatea ascultării civile nu poate fi contestată pornind de la lipsa de demnitate a deţinătorilor puterii. Singurul lucru care poate ridica îndoieli în privinţa necesităţii ascultării este modul ilegitim în care anumiţi suverani şi-au dobândit puterea, de exemplu prin uzurpare. Un astfel de regim tiranic nu ar putea pretinde supunere decât dacă se transformă într-un regim onest, fie cerând consimţământ din partea supuşilor, fie plecând de la decizia unei autorităţi superioare. Rolul consimţământului este unul foarte important întrucât el acordă autoritate acelor regimuri civile care erau lipsite de legitimitate. Numim aşadar consimţământ acceptarea de către cetăţeni a unei politici sau a unor decizii politice în privinţa cărora poporul se poate exprima în mod liber.

Cetăţenii îşi pot exprima şi dezacordul faţă de deciziile unei suveranităţi dacă aceasta săvârşeşte abuzuri la adresa legii sau dacă foloseşte violenţa şi prin aceasta împiedică exercitarea puterii civile. Cetăţenii sunt chemaţi să consimtă sau să dezaprobe inclusiv politicile unei autorităţi în privinţa taxelor percepute. Toţi membri comunităţii beneifiază de libertate ca un dar al lui dumnezeu. Invocarea noţiunii de consimţământ ne trimite la opera lui Cicero, care afirmase că puterea civilă obţinută prin violenţă nu este niciodată dorită de popor, care va asculta de această suveranitate doar dacă va fi constrâns. În cazul unei tiranii, cel care l-ar omorî pe tiran ar obţine consimţământul spre această acţiune al celor oprimaţi.

de rego ad regem cypri – tratat despre guvernământ

Debutează printr-o anchetă în privinţa cuvântului rege. Fundamentală pentru filosofia politică, pt că reia principalele teme aristotelice, redându-le dintr-o perspectivă creştină. Încă din prolog, Toma mărturiseşte că are intenţia de a defini în această lucrare ce înseamnă guvernarea şi de a prezenta principalele atribuţii care decurg din funţia regală. Referinţele sale sunt în primul rând biblice, trimiţând în special la aristotel, pentru că orice lucru a fost rânduit în vederea unei finalirăţi, rezultă că viaţa politică are nevoie de un conducător care să-i ghideze pe ceilalţi spre scopurile care trebuie atinse în cetate.

Toma aminteşte de obligaţia omului de a trăi alături de semenii săi, citând din vechiul testament (cartea ecleziastului ş cartea pildelor). Încă din primele capitole, toma reia def aristotelică a omului, văzut ca animal social şi politic.

Natura socială a omului este prezentată ca o necesitate. În capitolele 2-7, Toma încearcă să investigheze care este cea mai bună formă de guvernare, şi ajunge la concluzia că există 3 guvernări juste şi 3 injuste (menţionate anterior)

În capitolul al treilea, toma pare să îi acorde monarhiei prioritate, în faţa aristocraţiei sau a timocraţiei. Trei rgumente pentru primatul monrhiei: pacea este mai bine mai bine garantată în regimul monarhic, regimul este mai unitar prin faptul că toţi se upun unui singur conducător, dominaţia unui singur conducător este mai naturală. Un astfel de regim monarhic are avantajul de a nu favoriza divergenţele de interese ale celor care conduc .

În capitolul 4, este prezentată tirania, căreia i se acordă mai mult spaţiu, văzută ca cea mai rea formă politică, pentru că în acest fel de regim conducătorul îşi urmăreşte propriul lui bine, ignorându-l pe al celorlalţi

Fiind singurul conducător, tiranul are cele mai mari şanse să îşi exercite puterea doar în favoarea sa. Tiranul este omul cel mai lipsit de raţiune care poate fi comparat chir cu animalele. Dumnezeu a îngăduit ca poporul ales să aibă un rege, deşi regii răi au abandandonat cultul adevăratului Dumnezeu.

Concluzia este că trebuie cu orice preţ împiedicată preluarea puterii de către conucătorii răi. Nu regimul regal degenerează cel mai adesea în tiranie, ci regimul în care mai mulţi îşi împart puterea se transformă mai degrabă într-o tiranie.

Se poate vorbi şi de regimul monarhic care să degenereze în tianie (cap 6) – care sunt remediile pt această situaţie

O soluţie la îndemână = să fie destituit tiranul

De fiecare dată când este pus în cauză regimul tiranic, trebuie ca acest lucru să se înfăptuiască cu ajutorul autorirăţii publice. Poporul are dreptul de a-şi alege un rege şi de a-l înlătura pe tiran sau de a-i limita puterea. Tiranul poate fi înlăturat pt că el nu mai guvernează într-un mod legitim, şi pentru că el practic a încălcat practic pactul care îl ţinea legat de supuşii săi. Lipsa de încredere în capacităţile politice ale supuşilor – o altă greşeală săvârşită de tiran.

Dacă un tiran nu mai merită să îşi guverneze supuşii, un rege înţelept şi drept trebuie să fie recompensat pentru modul în care şi-a îndeplinit funcţia – cinstea şi gloria sunt insuficiente ca recompense pentru un rege bun, întrucât acesta trebuie să aibă un suflet virtuos şi astfel să dispreţuiască gloria trecătoare deşi dorinţa de glorie poate f întrucâtva legitimă, acest sentiment rămâne unul prea fragil pentru a crea între oameni legături cre să se bazeze pe virtute

CITIM DE LA PGINA 9 LA PAGINA 183

Capitolele 7, 10 si 11 descriu actiunea justa a tiranului.

Principele trebuie sa tinda spre adevarata fericire in cap 8 si 9 care se gaseste doar la Dumnezeu. Punctul culminant este atins la inceputul cartii a 2-a in primele 4 capitole ale acestei carti. Inceputul cartii a 2-a este dedicat comparatiei intre arta si natura. Arta imita natura, exista o analogie spune Toma intre conducerea lumii de catre Dumnezeu si misiunea principelui.

Principele are o dubla misiune, aceea de a intemeia statul, institutio, si al doilea aspect este al guvernarii guvernaqtio.

Instituirea statului sau a cetatii este obiectul cartii a 2-a. Capitolele 3-4 prezinta mai degraba guvernarea regala, una dintre cele 3 forme drepte de guvernare. Definirea actiunii de a guverna ca conducere a comunitatii spre un scop just pune intotdeauna problema finalitatii neamului omenesc. Care este scopul vietii? Daca viata fericita ar fi scopul ultim al neamului omenesc atunci comunitatea politica ar fi forma de viata perfecta.In acest caz i-ar reveni principelui conducerea oamenilor spre acest scop. Totusi pentru ca viata buna este doar un mijloc pentru a avea acces la fericirea cereasca puterea temporala se supune puterii spirituale, respectiv puterii papale.Guvernantii au rolul de a mentine pacea si de a proteja comunictatea de amenintarile externe. Ei trebuie sa instituie o legislatie justa care sa favorizeze viata virtuasa vazuta ca obiect si scop al vietii politice.

Pentru Toma, omul este in mod natural o fiinta sociala, viata sociala este asadar conforma aspiratiilor naturale ale omului insa societatea se constituie prin intermediul consimtamantului vointelor umane. Desi ii este naturala omului, viata in societate nu este un simplu fapt de natura ci este o opera a ratiunii si a virtutii. In acest context principele poate fi vazut ca un vicar al multimii in sensul de slujitor al binelui comun. Fiind in slujba poporului, principele nu este insa un delegat sau un subordonat al poporului. Intr-un alt sens, pentru Toma adevaratul subiect al vietii politice este poporul care deleaga guvernarea principelui

Toma D’Aquino(1225-1274)

‘Summa theologiae’ ‘Commentarii la politica lui Aristotel’ ‘Commentarii la sentente’ ‘De regno’