Toate Profeţiile Bibliei de John Walwoord.pdf

8/19/2019 Toate Profeţiile Bibliei de John Walwoord.pdf

1/482

TOATE

PROFEŢIILEBIBLIEIDE

JOHN F. WALVOORD

(INTITULATĂ ANTERIOR M ANUAL DE CUNOŞTINŢE PROFETICE)

T RADUCEREA DIN LIMBA ENGLEZĂ : DORU MOTZ

Z


2/482

2

ARGUMENT

Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuţilor și zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi totce au spus proorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri și să intre în slava Sa?” Și aînceput de la Moise și de la toţi proorocii și le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire laEl (Luca 24:25-27).

Stimaţi cititori,

Vă prezint, ca de obicei, pe fascicule un volum căruia i-a venit rândul să fie tradus șidistribuit pe Internet, spre slava Domnului !

Doru Motz15 august 2012Fredericksburg, Virginia


3/482

3

CUPRINS

Prefaţă Introducere

1. Profeţii [pro-fe-ŢII] în Pentateuc 2. Profeţii în cărţile istorice 3. Profeţii în cărţile poetice 4. Profeţii în Isaia 5. Profeţii în Ieremia 6. Profeţii Ezechiel 7. Profeţii în Daniel 8. Profeţii în profeţii minori

9. Profeţii în evanghelii10. Profeţii în cartea Faptele Apostolilor11. Profeţii în epistolele pauline12. Profeţii în epistolele generale13. Introducere generală şi profeţii referitoare la biserică în Apocalipsa.14. Profeţii privitoare la vedenia lui Ioan despre Mileniu şi Starea Eternă 15. Profeţii despre a Doua Venire, Mileniu şi Starea Eternă Index de subiecte

Index de texte biblicePlanşe:Templul din mia de aniTemplul propriu-zis din mia de aniPorţile templului din mia de aniImperiile mondiale din Biblie în istoria IsraeluluiCele şaptezeci de săptămâni din cartea Daniel: Daniel 9:24-27Cei 483 de ani în calendarul iudaic şi în cel gregorian

Ordinea profeţită a evenimentelor profetice privitoare la IsraelOrdinea evenimentelor în profeţiile bibliceEvenimentele profetice în profeţiile bibliceEvenimentele profetice referitoare la Biserică Arătările lui Isus de după ÎnviereÎnvieri principale Judecăţi divine principaleZiua Domnului

Evenimentele principale de profeţii încă neîmpliniteOrdinea peceţilor, trâmbiţelor şi a potirelor


4/482

4

PREFAŢĂ

De mulţi ani sunt tot rugat să întocmesc o listă a tuturor evenimentelor profeticeprincipale ale Bibliei, însoţită de comentariul corespunzător. Volumul de faţă, alcătuitavând acest scop în vedere, explică o mie de pasaje biblice într-un singur tom. Semnificaţia

acestui fapt este deosebit de relevantă odată cu sosirea secolului al douăzeci şi unulea, încontextul creşterii fără precedent a interesului pentru tălmăcirea profeţiilor.

Problema principală de care ne lovim în tălmăcirea profeţiilor este de a şti dacă Bibliatrebuie interpretată în sens figurat sau literal. Faptul acesta este dezbătut în Introducere.De asemenea, este importat să înţelegem că, în interpretarea profeţiilor, fiecare profeţieare legătură cu alte profeţii, asemenea unei tapiţerii în ansamblul ei. Prin urmare, a fostnecesar să găsim un sistem care să desfăşoare profeţiile în mod ordonat, legându-le unelede altele. Pentru a realiza acest lucru, metoda generală de studiere a Scripturilor profetice

a fost abordată din punct de vedere biblic, începând cu Geneza şi sfârşind cu Apocalipsa.În Evanghelii, abordarea cronologică a fost modificată în scopul tratării profeţiilor majoredin Evangheliile Sinoptice, pe de o parte, luând în considerare profeţiile principale dinEvanghelia lui Ioan. Citatele biblice au fost luate din Holy Bible, New International Ver-sion [în ce priveşte versiunea engleză, iar în majoritatea cazurilor în traducere s-a folositversiunea Cornilescu, n.tr.].

Cel mai semnificativ este faptul că jumătate din aceste profeţii – cinci sute la număr– s-au împlinit deja, stabilind în mod indubitabil faptul că intenţia [lui Dumnezeu] a

fost ca Biblia să fie interpretată în mod literal, textual în pasajele profetice. Indiscutabil,dovezile sunt zdrobitoare că Dumnezeu vrea să spună exact ceea ce se afirmă în profeţiedupă profeţie şi ce s-a împlinit deja. Când istoria îşi va fi urmat cursul, toate profeţiile sevor fi împlinit.

Deşi este cu neputinţă să ne ocupăm în spaţiul relativ restrâns al unui singur volum detoate profeţiile, ţelul urmărit în această carte este de a oferi o explicaţie a fiecărei profeţiiimportante din Biblie, cu menţionarea unor explicaţii alternative. Cititorului i se va oferiastfel o interpretare inteligentă şi practică a profeţiilor ce se încadrează în schema mai

generală a profeţiilor împlinite sau urmând a fi împlinite, oferindu-i-se astfel o înţelegereintroductivă a profeţiei ca bază pentru studiul ulterior.

Lucrarea competentă de stenografiere a textului de către Karen Grassmick a con-tribuit, în mare măsură, la succesul acestei cărţi. Iar atitudinea cooperantă a administraţieiSeminarului Dallas, prin faptul de a-mi fi acordat timpul liber necesar, este recunoscutăaici cu recunoştinţă.

John F. WalvoordVara anului 1998


5/482


6/482

6

Protestante, profeţia nu a fost salvată din această eroare de interpretare.Deşi pâlcuri izolate ale bisericii au continuat să susţină concepţia premilenistă, abia

în secolele al nouăsprezecelea şi al douăzecilea s-a consolidat o mişcare de restaurare aadevărului literal al profeţiei. Secolul al douăzecilea a repurtat deosebite succese în pro-gresul interpretării profetice şi într-unul în care multe detalii de profeţie au fost dezbătuteşi clarificate într-un mod în care nu fusese posibil niciodată mai înainte. Deşi amilenismulcontinuă să fie concepţia majoritară a bisericii, printre cei care deţin o părere înaltă despreinterpretarea premilenistă a Scripturii s-a înregistrat o expunere detaliată, asigurând oconcepţie inteligentă a prezentului şi a viitorului din punctul de vedere al profeţiei bib-lice.

Importanţa profeţiilor s-ar cuveni să fie evidentă, chiar şi în mod superficial, în exam-inarea credinţei creştine, deoarece aproximativ o pătrime din cuprinsul Bibliei era profeţie,la data când a fost ea redactată. Este limpede că Dumnezeu a intenţionat să dea la o partecortina ce acoperea viitorul şi să ofere unele indicaţii cu privire la ce planuri şi scopuri a

avut El pentru omenire şi pentru universul întreg. Faptul că Scriptura sprijină interpre-tarea premilenistă a fost neglijat şi greşit interpretat sunt acum, într-o anumită măsură,fapte corectate în secolul al douăzecilea.

În natura credinţei creştine, o nădejde solidă cu privire la viitor este esenţială. Încontrast cu escatologia religiilor păgâne, care adesea zugrăvesc viitorul într-o manierăînfricoşătoare, speranţa creştinismului este luminoasă şi clară, oferind creştinului temeliade bază pentru viaţa viitoare, mai degrabă decât viaţa actuală. După cum a afirmat Pavelîn 2 Corinteni 5:8: „Da, suntem plini de încredere şi ne place mult mai mult să părăsim

trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul”. În credinţa creştină viitorul este zugrăvit drept ostare de fericire şi bucurie supremă în prezenţa Domnului, din care lipsesc relele şi neajun-surile proprii vieţii actuale.

Revelaţia profeţiilor Scripturii slujeşte ca o dovadă importantă a acurateţii Scripturilorcu privire la interpretarea viitorului. Întrucât aproximativ jumătate din profeţiile Biblieis-au împlinit deja ad litteram, faptul ne asigură o temelie intelectuală propice pentru apresupune că profeţiile încă neîmplinite vor avea o împlinire literală. În acelaşi timp, ea neîndreptăţeşte să tragem concluzia că Biblia este inspirată de Duhul Sfânt şi că profeţiile,care depăşesc cu totul orice scheme umane, sunt, în schimb, o revelaţie a lui Dumnezeu,care se va împlini cu siguranţă. Faptul că profeţiile s-au împlinit literalmente ne slujeştedrept călăuză în interpretarea profeţiilor care ne mai stau înainte.

Profeţiile din Scriptură, interpretate corect, ne asigură de asemenea un jalon pentrustabilirea valorii conduitei umane şi a lucrurilor care ţin de viaţa aceasta. Pentru un creştin,întrebarea finală este dacă Dumnezeu consideră ceea ce face El de valoare sau nu şi este încontrast cu sistemul de valori al lumii, care e, în mare măsură, materialist.

Profeţia este de asemenea un suport pentru revelaţia scripturală a neprihănirii luiDumnezeu şi un suport pentru afirmaţia după care credinţa creştină are o relaţie integrală

cu morala. Evident, viaţa actuală nu demonstrează pe deplin neprihănirea lui Dumnezeu,întrucât multe situaţii rele nu sunt activ judecate. Scriptura care se ocupă profetic deaceasta indică faptul că orice act va fi adus la judecată divină conform standardului infinit


7/482

7

al Dumnezeului cel sfânt şi, prin urmare, profeţia asigură o bază pentru morală bazată peînsuşi caracterul lui Dumnezeu.

Profeţia va oferi de asemenea o călăuză pentru sensul istoriei. Deşi filosofii vor con-tinua să dezbată o filosofie a istoriei, în realitate, Biblia arată că istoria este desfăşurareaplanului lui Dumnezeu şi scopul revelării Sale şi al manifestării dragostei şi harului Săuşi neprihănirii Sale într-un mod care ar fi cu neputinţă fără istoria umană. În credinţacreştină, istoria îşi are punctul culminant în planul lui Dumnezeu pentru viitor, în carepământul în starea actuală va fi distrus şi va fi creat un pământ nou. O interpretare corectăa profeţiei slujeşte la susţinerea şi potenţarea tuturor celorlalte domenii ale teologiei, iar înabsenţa unei interpretări corespunzătoare, toate celelalte domenii într-o anumită măsurădevin o revelaţie incompletă.

Încercarea de a comunica sensul Scripturii cu privire la trecutul şi viitorul profetic,profeţia slujeşte la scoaterea la lumină şi înţelegere a multor aspecte din viaţa noastrăactuală, precum şi nădejdea pentru viitor. În efortul de a înţelege şi a interpreta profeţia

corect ca un exerciţiu teologic justificabil, este necesar să stabilim o bază corectă de inter-pretare.

INTERPRETAREA PROFEŢIEI

Presupuneri generale în interpretarea biblică Ca în toate ştiinţele, teologia se bazează pe presupuneri. Omenirea trăieşte într-o lume

ordonată, guvernată de legi naturale şi dovezi ale designului. Natura lumii ordonate încare trăim dezvăluie o evidentă relaţie internă de scopuri, care necesită existenţa unui

Dumnezeu infinit în putere, raţional, înzestrat cu elementele de bază ale personalităţii,intelectului, sensibilităţii şi voinţei. Faptele observabile ale naturii, precum şi revelaţiaprin intermediul Scripturii trebuie să fie consecvente cu un astfel de Dumnezeu. Fapteleacestea, organizate într-un sistem raţional, formează substanţa teologiei, făcând din ea oştiinţă ce cuprinde faptele cu privire la Dumnezeu, Creaţie şi istorie. La faptele care sepot observa în natură, Scriptura adaugă adevărul suplimentar după care Dumnezeul isto-riei este plin de har, sfânt, iubitor, răbdător, credincios şi bun, având atribute infinite decunoaştere, putere şi scop raţional.

Ceea ce este adevărat despre teologie în mare este cu deosebire adevărat cu privire lainterpretarea biblică. În abordarea interpretării Bibliei, cel puţin patru presupuneri suntesenţiale:

1. Pentru a avea o interpretare coerentă şi consecventă a Bibliei, trebuie să presu-punem că există dovezi ample cu privire la faptul că Biblia a fost inspirată de Duhul Sfânt,iar autorii umani au fost călăuziţi în redactarea Scripturii şi în selecţia cuvintelor pe carele-au folosit. Prin urmare, Biblia este o revelaţie infailibilă. cuprinzând tot adevărul pecare Dumnezeu a intenţionat să-l cuprindă şi excluzând toate faptele care nu trebuiau săfie incluse. Ca şi Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, ne putem aştepta, ca dacă este corect

interpretată, Biblia să nu se contrazică.2. Scopul Bibliei a fost de a transmite adevărul despre Dumnezeu şi univers, de a con-

semna faptele istorice, de a revela principiile etice, de a asigura înţelepciunea necesară pen-


8/482

8

tru luarea deciziilor umane, de a revela valori morale şi materiale şi de a pune la dispoziţiepreziceri cu privire la evenimentele viitoare.

3. Biblia dezvăluie progresiv adevărul lui Dumnezeu, în aşa fel încât schimbările dinregulile morale ale vieţii să fie recunoscute, cum ar fi contrastul dintre legea mozaică şiactuala epocă a harului. Ulterior, revelaţia s-ar putea să înlocuiască o revelaţie anterioară

ca normă de credinţă, fără s-o contrazică.4. Deşi Biblia este o carte neobişnuită, în multe privinţe ea constituie norma litera-

turii, folosind cuvinte pentru a transmite adevărul, şi totuşi asigurând o mare varietate deforme literare, cum ar fi istorie, poezie şi profeţie, uneori făcând uz de figuri de stil. Deşie o carte supranaturală, totuşi Biblia se exprimă în formele normative ce se găsesc ilustrateîn literatura din afara Bibliei.

Reguli generale de interpretareDeşi interpretarea Bibliei este o chestiune extrem de complexă, dacă se respectă anu-

mite reguli generale, acestea îl vor păzi pe interpret de pericolul răstălmăcirii Scripturii.1. În abordarea Scripturii, mai întâi de toate trebuie studiate cuvintele folosite, uzanţalor obişnuită, varietatea lor de sensuri, contextul istoric, contextul teologic şi stabilireasensului cel mai probabil al cuvântului folosit într-un anumit context.

2. Cuvintele din Scriptură sunt întrebuinţate într-un anumit context gramaticalce trebuie respectat, inclusiv dacă termenul respectiv constituie o declaraţie faptică, oporuncă, un ţel optativ sau o aplicaţie la o anumită situaţie.

3. În orice interpretare, este de o importantă supremă să stabilim cui i se adreseazăScriptura, întrucât aceasta determină aplicaţia afirmaţiei respective.

4. Scriptura nu trebuie niciodată interpretată izolat de contextul său. O atenţiedeosebită trebuie acordată contextului imediat, contextului general şi contextului întregiiScripturi. Aceasta va servi la definirea cuprinsă în alte revelaţii divine.

5. Caracterul literar al textului din Scriptură interpretat trebuie luat în considerare,deoarece Biblia a fost scrisă într-o varietate de stiluri scripturale – cum ar fi istorie, poezie,închinare, prezicere – şi se utilizează o varietate de figuri de stil. Toţi aceşti factori vor de-termina interpretarea unui anumit text.

6. Dacă Scriptura este într-adevăr inspirată de Duhul Sfânt şi lipsită de erori, este

important să comparăm orice text anumit cu toate celelalte Scripturi cu care s-ar putea săfie înrudit. De pildă, Apocalipsa se poate adesea interpreta studiind cartea Daniel. Un textdin Scriptură s-ar putea să aducă lumină asupra altor texte din Scriptură.

7. Deşi Biblia a fost redactată, în mare, într-un stil faptic, ce se interpretează ca oprezentare normală şi faptică, Biblia, ca orice altă literatură, face uz de figuri de stil, pecare trebuie să le recunoaştem, dacă e să desluşim sensul avut în vedere. Toate formele deliteratură biblică, în ultimă instanţă, prezintă un adevăr faptic.

8. În interpretarea Bibliei, trebuie să ne lăsăm călăuziţi de Duhul Sfânt, care locuieşte

în noi şi aruncă lumină asupra Scripturii, îndrumându-ne s-o interpretăm corect. Jaloane pentru interpretarea profeţieiInterpretarea profeţiei îşi are problemele ei particulare de interpretare atunci când

profeţia dezvăluie vreun anumit eveniment din viitor sau este învăluită într-o formă


9/482

9

figurată sau apocaliptică. În unele cazuri, este greu să stabilim sensul exact al textului datdeoarece nu există nicio comparaţie care să confirme faptul respectiv cu fapte din istorie.Dar, în general, profeţia este faptică. Întrucât atâtea profeţii s-au împlinit deja ad litteram,natura acestei împliniri ne pune la dispoziţie jaloane pentru interpretarea profeţiei încăneîmplinite. Pe lângă regulile generale de interpretare a Bibliei, anumite reguli suplimen-tare ne vor ajuta la interpretarea profeţiei:

1. După cum este adevărat în interpretarea oricărei scripturi, tot aşa este cât se poatede important să stabilim sensul cuvintelor semnificative în interpretarea profeţiei. Adeseaaceste cuvinte au un fond istoric ce ne va ajuta să elucidăm sensul avut în vedere.

2. Una din deciziile importante care trebuiesc luate în interpretarea profeţiei este de astabili dacă profeţia respectivă priveşte timpul prezent sau viitor, cu alte cuvinte, dacă sereferă la o situaţie ce aparţine de-acum trecutului sau prezentului sau dacă este de naturăprofetică, cu privire la evenimente viitoare. Un profet biblic, în special în Vechiul Testa-ment, adesea transmitea mesaje contemporane, ocupându-se de probleme la ordinea zilei,

nu neaparat având o referire futuristă în revelaţia lor. Problema aceasta se complică prinfaptul că de multe ori profeţia a fost dată la timpul trecut, în cadrul căruia scriitorul Scrip-turii respective a adoptat o poziţie retrospectivă asupra profeţiei, ca şi când s-ar fi împlinitdeja. Dar, în mod normal, se poate stabili rapid dacă profeţia respectivă are în vederetrecutul, prezentul sau viitorul.

3. Multe profeţii ale Scripturii s-au împlinit la scurt timp după ce au fost revelate.Cel puţin jumătate din profeţiile Bibliei s-a împlinit deja ad litteram. Asemenea împlinireconfirmă faptul că profeţiile încă neîmplinite se vor împlini şi ele în mod literal, cum

suntem îndreptăţiţi să ne aşteptăm privind la profeţia deja împlinită. Profeţia împlinităconstituie un ghid important în interpretarea profeţiilor neîmplinite, confirmând, în gen-eral, conceptul interpretării literale al unei profeţii.

4. Profeţiile pot fi condiţionale sau necondiţionale. Acest lucru devine o parte însemnatădin concluzia care se poate trage din revelaţia profeţiei respective. Dacă o profeţie estenecondiţională, atunci cu siguranţă se va împlini, indiferent de răspunsul uman. Acestae un domeniu de confuzie în interpretarea profeţiilor, întrucât unii au concluzionat căprofeţia respectivă este condiţionată, pe când nu există niciun fel de dovezi care să indiceacest lucru.

5. Profeţiile au uneori mai multe împliniri. Este ceea ce a fost denumită drept reguladublei referiri. Nu este neobişnuit în Scriptură ca o profeţie să fie parţial împlinită maidevreme, pentru ca apoi, mai târziu, să cunoască împlinirea deplină. În consecinţă, ceeace pare a fi o împlinire parţială a unei profeţii nu trebuie luat ca răspunsul final, întrucâtviitorul poate să rezerve o împlinire deplină.

6. Una din cele mai importante întrebări în interpretarea profeţiei este aceea de aşti dacă o profeţie este literală sau figurată. Cum s-a arătat anterior, la începutul isto-riei bisericii, în special în secolul al treilea, s-a ivit la Alexandria [în Egipt] o şcoală de

interpretare profetică, ce a încercat să interpreteze întreaga Biblie în sens alegoric sauneliteral. Influenţa acestei şcoli a constituit unul din motivele principale pentru care pre-milenismul din biserica primară s-a stins, fiind înlocuit cu o formă de amilenism, ca


10/482

10

învăţătură dominantă a bisericii.Deşi şcoala de teologie alexandrină este etichetată de toţi teologii ca eretică, efectul

interpretării neliterale asupra profeţiei a fost făcut să fie acceptabil de scrierile lui Augus-tin, care a aplicat interpretarea alegorică numai la profeţii, iar nu la alte forme de revelaţiea Scripturii. Această influenţă a continuat să dăinuie de-a lungul Reformei Protestante,până în ziua de azi.

Printre interpreţii conservatori ai Bibliei, chestiunea de interpretare literală contrafigurată sau alegorică este de o importanţă majoră, întrucât de ea depinde întrebarea dacăBiblia propovăduieşte că a Doua Venire va fi urmată de o împărăţie de o mie de ani sau,dimpotrivă, dacă nu este aşa ! Întrucât biserica este divizată în această privinţă, trebuiesă acordăm atenţie deplină acestei chestiuni, întrucât aceasta desfăşoară în Biblie ceea ceScripturile însele indică cu privire la o interpretare literală contra uneia neliterală.

De asemenea domneşte confuzia în ce priveşte terminologia, care contrastează lit-eralul cu spiritualul sau literal cu tipic. Interpretarea neliterală a Bibliei nu este însă mai

spirituală decât cea literală. Apoi considerarea tipurilor în această legătură este un alt aspectcare produce confuzie. Dar tipurile depind de faptul istoric, care este folosit ca o ilustrarea unui adevăr ulterior, însă nu este profetic în sens obişnuit. Deşi se poate demonstra cămajoritatea profeţiilor trebuie interpretate literal, asta nu exclude şi alte forme de profeţiinelitarale. Deşi este greu să ne ocupăm de aceste lucruri la modul abstract, când studiemun anumit text din Scriptură, nu este prea greu să stabilim în ce măsură este literal.

7. Literatura apocaliptică ocupă un loc aparte întrucât toţi vor fi de acord că aceas-ta nu este, strict vorbind, literală în revelaţie. Exemple remarcabile sunt, desigur, cărţile

Daniel, Ezechiel şi Apocalipsa. Dar faptul că asemenea revelaţie nu este literală nu neagăînsă faptul ce relevă date specifice. Aici îndemânarea în interpretare este cât se poate denecesară, iar comparaţia atentă a Scripturii cu Scriptura este esenţială în stabilirea sensuluireal. Faptul acesta va fi ilustrat pe măsură ce vor fi interpretare Scripturile.

Ca şi în cazul tuturor celorlalte tipuri de literatură, se poate presupune în studiulprofeţiei că o afirmaţie ce prezice un eveniment viitor este faptică şi literală, decât dacăexistă motive temeinice de a o lua în alt sens. Aici, simţul de a cântări judicios al interpret-ului şi evitarea prejudecăţii şi a concepţiilor preconcepute sunt cât se poate de importante,lăsând pasajul să vorbească singur.

Interpretări teologice majore ale profeţiei Interpretări amileniste. În cadrul interpretării orthodoxe a Bibliei, cea mai proeminentă

interpretare teologică a profeţiei încă din veacul al patrulea al erei creştine a fost ceaamilenistă sau nonmilenistă. Începând cu Augustin, interpretarea amilenistă a susţinutcă nu va exista nicio viitoare mie de ani literală a lui Cristos pe pământ, ci că Mileniul lacare se referă Scriptura este epoca actuală sau, tot ce e posibil, ultima mie de ani a epociiactuale. Deoarece această părere nu asigura o interpretare literală a pasajelor mileniste, afost denumită amilenistă, începând cu secolul al nouăsprezecelea.

Interpretarea amilenistă în cadrul limitelor teologiei orthodoxe a avut diverse interpretăride împlinire a profeţiilor mileniste. Cea mai populară, interpretarea augustiniană, susţinecă Mileniul din epoca actuală este domnia împărăţiei spirituale în inimile creştinilor sau


11/482

11

este întruchipat în progresul Evangheliei în cadrul bisericii. Amileniştii secolelor al nouăsprezecelea şi al douăzecilea au oferit diverse explicaţii,

unii susţinând că Mileniul este împlinit în timp între moartea şi învierea creştinului. Uniidin secolul al douăzecilea susţin că Mileniul se va împlini în noul cer şi noul pământ de-scrise în Apocalipsa 21-22. De asemenea unii amilenişti au sugerat că pasajele mileniste dinBiblie sunt condiţionate şi nu se vor împlini datorită îndepărtării Israelului de la credinţă.Mai sunt încă unii care sugerează că împărăţia pe pământ a fost împlinită prin domnia pepământ a lui Solomon, care a stăpânit teritoriul promis lui Avraam (Gen. 15:18).

În cadrul amilenismului secolului douăzeci, se poate lua în considerare şi interpre-tarea neo ortodoxă. Conform acestei păreri, împărăţia este împlinită acum în experienţacreştinilor individuali. În general vorbind, învăţaţii neo orthodocşi susţin că Dumnezeucomunică în mod supranatural cu creştinii, dar Biblia nu este considerată în era însăşi undocument infailibil de revelaţie.

Toţi teologii liberali sunt şi amilenişti în sensul că ei nu cred că va exista vreun mileniu

viitor.Interpretarea postmilenistă. Începând cu Daniel Whitby în secolul al optsprezecelea,

a devenit populară o interpretare a profeţiei care susţinea că Mileniul îl vor constitui ul-timii o mie de ani ai epocii actuale. Aderenţii la această părere au crezut că Evanghelia vatriumfa în lume în aşa măsură încât ea va fi creştinizată, inaugurând o epocă de aur, careva corespunde cu împărăţia milenară. Asemenea amilenismului, aceasta părere plaseazăvenirea a doua a lui Cristos la sfârşitul Mileniului. Postmilenismul în forma sa iniţială afost o interpretare biblică şi a încercat o interpretare mai literală a Mileniului decât cea

urmată de postmileniştii de mai târziu, din secolul al douăzecilea.Dar în secolul al douăzecilea, postmilenismul, influenţat de evoluţie, a devenit tot maipuţin biblic şi a adoptat conceptul progresului spiritual de-a lungul unei perioade înde-lungate de timp, introducând o epocă de aur. Dar aceşti postmilenişti nu sunt consideraţiorthodocşi. Ca mişcare teologică, postmilenismul, în mare măsură, s-a terminat în parteaîntâi a secolului douăzeci, deşi grupuri răzleţe dintre ei încearcă să reînvie dezbatereateologică.

Interpretarea premilenistă. Încă de la începutul secolului întâi, învăţaţii biblici aususţinut că a doua venire a lui Cristos va fi premilenistă, adică a Doua Venire va fi urmatăde o mie de ani de domnie literală a lui Cristos pe pământ. Aceasta a fost concepţiapredominantă a primei biserici, martori fiind primii părinţi ai bisericii. Dar cam prinveacul al treilea, şcoala de teologie din Alexandria, aducând cu ea radicala interpretarealegorică a Scripturii, a reuşit să înlocuiască vederea premilenistă.

Însă în ultimele secole, premilenismul a fost reînviat de învăţaţii biblici, fiind acumsusţinut de mulţi care sunt orthodocşi în alte privinţe. Spre deosebire de amilenism şi postmilenism, interpretarea premilenistă nu are niciun aderent liberal, zidind, în schimb, peconceptul după care Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, iar profeţiile trebuie interpretate

în sensul lor normal, literal.Concepţia premilenistă posedă multe lucruri care o recomandă, având aceleaşi prin-

cipii de interpretare privitoare la profeţii cum sunt normale în celelalte domenii de interp-


12/482

12

retare teologică. Concepţia premilenistă este, în general, poziţia adoptată în interpretareaprofeţiei în această lucrare. Faptul că atâtea profeţii s-au împlinit deja ad litteram sprijinăsperanţa că profeţiile încă neîmplinite se vor împlini în acelaşi fel literal.


13/482

1

PROFEŢIILE DINPENTATEUC


14/482

14

ÎNCEPUTUL REVELAŢIEI PROFETICEPrima profeţie despre judecată

Geneza 2:16-17 . Când lucrarea divină a Creaţiei a fost încheiată și Adam a fost creat,Dumnezeu i-a dat prima poruncă, care este redată sub forma unei profeţii condiţionate.Conform versetelor 16-17: „Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: «Poţi să

mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoștinţei binelui și ră-ului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit»”.Geneza 3:1-3. După ce a fost creată Eva, Satan s-a apropiat de ea sub forma unui șarpe

(cf. Apo. 20:2). Șarpele i-a spus femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: «Să nu mâncaţidin toţi pomii din grădină?»“ (Gen. 3:1). Întrebarea presupune faptul că restricţia o privape Eva de ceea ce i se cuvenea de drept. Ca răspuns, Eva a zis: „Putem să mâncăm din rodultuturor pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeua zis: «Să nu mâncaţi din el, și nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi»“ (vv. 2-3).

Răspunzând, Eva a adăugat restricţia că ea nu avea voie să atingă fructul și a omis cu-vântul „negreșit“. Diavolul imediat a atacat afirmaţia privitoare la siguranţa morţii, negândfaptul că Eva negreșit va muri. Ea a găsit defect restricţiei, afirmând că atunci când va fi con-sumat fructul, ei vor fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul. Ceea ce n-a spus el a fost căvor cunoaște binele fără să fie capabili să-l facă și vor cunoaște răul fără să-l poată evita.

Geneza consemnează: „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit,și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, și a mâncat;a dat și bărbatului ei, care era lângă ea, și bărbatul a mâncat și el“ (v. 6).

Ispita cu care erau ei confruntaţi urmează tiparul descris la 1 Ioan 2:16: „Căci tot ce

este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieţii, nu este de la Tatăl, cidin lume”. Ispita cu care a fost confruntată Eva a fost credinţa că fructul era bun și a apelatla dorinţele reale ale omului, descrise în 1 Ioan drept „poftele omului păcătos”. Faptul căera „plăcut ochiului” corespunde „poftei ochilor lui”. Faptul că era „de dorit pentru câști-garea înţelepciunii” a apelat la „lăudăroșenia a ceea ce are și face”.

Când s-a apropiat de Cristos, ispitindu-L, Satan L-a ispitit pe Cristos cam în acelașifel: apelând la dorinţele naturale ale omului, apelând la foame și apelând la mândrie, ispi-tindu-l pe Cristos să Se arunce de pe templu, întrucât era fiul lui Dumnezeu. În revelaţia

slavei împărăţiilor lumii, Satan a apelat la dorinţa ochilor după frumuseţe (Mat. 4:1-11;Marcu 1:12-13; Luca 4:1-13). Aceleași căi de ispitire sunt ilustrate în Saul, care a fost ispi-tit de mândrie (1 Sam. 13:1-14), în David, care a fost ispitit de dorinţele naturii umane (2Sam. 11:2-27) și dorinţa după lucruri frumoase, ilustrată la Solomon (1 Regi 10:14-29; 2Cron. 9:13-28).

Judecata și promisiunea mântuirii Geneza 3:14-24. Această primă profeţie a fost împlinită prin moartea spirituală a lui

Adam și Eva și, în cele din urmă, de moartea lor fizică (vv. 7-24; 5:5). Împlinind profeţiamorţii, Dumnezeu a adăugat și alte profeţii, inclusiv blestemul rostit împotriva șarpelui(3:14-15). Lui Adam Dumnezeu i-a prezis că pământul va fi blestemat și că va întâmpinagreutăţi în agonisirea hranei necesare pentru continuarea existenţei sale.


15/482

În mijlocul acestor promisiuni, mărind judecata ce a venit peste omenire din pricinaintrării păcatului, de asemenea s-a dezvăluit un plan de răscumpărare.

Rostind blestem asupra diavolului și șarpelui, s-a profeţit că întotdeauna va fi dușmă-nie între șarpe și descendenţii femeii (v. 15). Referindu-Se la unul dintre Descendenţiifemeii (Cristos), Dumnezeu a spus: „Acesta îţi va zdrobi capul”. Cu privire la judecata asu-pra lui Satan, realizată de Crucea lui Cristos, profeţia a fost mai departe lărgită: „tu îi veizdrobi călcâiul” (v. 15). Asta s-a referit la faptul că Cristos avea să moară, dar, spre deose-bire de efectul asupra Satanei, moartea Lui va fi cucerită prin înviere. Aceasta s-a împlinitprin moartea și învierea lui Cristos (Rom. 3:24-25).

Importanţa primelor două profeţii majore ale Scripturii În profeţiile ulterioare, atât judecata asupra păcatului, cât și promisiunea mântuirii

pot fi urmărite de-a lungul întregii Scripturi. Importanţa acestor profeţii se poate deducedin contextul primelor capitole din Geneza.

Planul detaliat pentru om a fost declarat amănunţit în Geneza 1:26-27: „Apoi Dum-

nezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpâneascăpeste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate tâ-râtoarele care se mișcă pe pământ». Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcutdupă chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut”.

„Dumnezeu i-a binecuvântat, și Dumnezeu le-a zis: «Creșteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pă-mântul și supuneţi-l; și stăpâniţi peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice vieţuitoa-re care se mișcă pe pământ»” (Gen 1:28). Împlinirea acesteia a fost împiedicată prin faptul căpăcatul a intrat în omenire. Împlinirea finală, desigur, va fi făcută de Cristos, „ultimul Adam”

(1 Cor. 15:45), Care va domni asupra pământului în împărăţia de o mie de ani (Ps. 72:8-11).Împlinirea acestor prime profeţii ale Scripturii ne dau prima privire în regula normalăa interpretării profeţiei, adică interpretarea literală a profeţiei. Când Adam și Eva au pă-cătuit, ei au murit literalmente, iar mai târziu au murit și fizic. Profeţiile de blestemare așarpelui și a lui Satan, profeţiile durerii pe care avea s-o sufere Eva în nașterea de copii șifaptul că avea să fie supusă soţului ei, precum și profeţiile făcute lui Adam în câștigareahranei cu multă trudă s-au împlinit toate în mod literal (Gen. 3:14-19).

PROFEŢIA REFERITOARE LA ZILELE LUI NOEPrezicerea potopului Geneza 6:1-22. Din pricina răutăţii fără precedent a omenirii, Dumnezeu a declarat

intenţia Sa de a distruge omenirea: „Am să șterg de pe faţa pământului pe omul pe carel-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare, și până la păsările cerului; căci Îmi parerău că i-am făcut” (v. 7).

Dintre toţi oamenii de pe pământ, se pare că Noe cu familia sa erau singurii care auobţinut har în ochii lui Dumnezeu (vv. 8-10). Dumnezeu i-a dezvăluit lui Noe intenţiaSa de a nimici omenirea: „Sfârșitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au

umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul” (v. 13). Dupăce a descris dimensiunile majore al arcii pe care urma Noe s-o construiască, Dumnezeu aadăugat: „Și, iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească ori-

15


16/482

16

ce făptură de sub cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri” (v. 17). Ascultând de Dumnezeu, Noe a condus animalele în arcă (vv. 19-20). Noe urma să le

asigure hrana pe timpul cât vor fi în arcă (v. 21) și urma să-și aducă soţia, fiii lui și nevesteleacestora în arcă (v. 18).

Geneza 7:1-24 . În continuare, Dumnezeu a dezvăluit că în șapte zile după ce va fiterminată arca va veni Potopul (vv. 1-4). Scripturile consemnează împlinirea venirii Poto-pului, prin care orice persoană aflată în viaţă pe faţa pământului a fost distrusă, cu excepţialui Noe și a familiei sale (vv. 21-23).

Legământul încheiat de Dumnezeu cu NoeGeneza 8:1 – 9:17 . După ce s-a retras potopul și Noe împreună cu familia sa au putut

să părăsească arca, conform textului de la Geneza 8:20: „Noe a zidit un altar Domnului;a luat din toate dobitoacele curate și din toate păsările curate, și a adus arderi de tot pealtar”. Domnul Și-a găsit plăcere în ofranda lui Noe și a profeţit: „Nu voi mai blestema pă-mântul, din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele

din tinereţea lui; și nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut. Cât va fi pământul, nu vaînceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea! (vv. 21-22)

În Geneza 9:1-17, găsim alte detalii privitoare la legământul încheiat cu Noe. Ca partedin programul profetic al lui Dumnezeu pentru Noe și familia sa, omenirii i s-a permispentru prima oară să consume carne, dar nu și sânge. Pentru prima dată a fost stabilităpedeapsa cu moartea, ca ingredient esenţial în conceptul de guvern. Conform versetului6: „Dacă varsă cineva sângele omului, și sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu afăcut pe om după chipul Lui”. Dumnezeu a spus: „... apele nu se vor mai face un potop, ca

să nimicească orice făptură. Curcubeul va fi în nor; și Eu Mă voi uita la el, ca să-Mi aducaminte de legământul cel veșnic dintre Dumnezeu și toate vieţuitoarele de orice trup de pepământ” (vv. 15-16).

Profeţia lui NoeGeneza 9:18-29 . Din pricina faptului că Ham, tatăl lui Canaan, l-a tratat pe Noe cu

lipsă de respect (vv. 20-24), Noe a rostit o profeţie cu privire la descendenţii săi: „Noe s-atrezit din ameţeala vinului, și a aflat ce-i făcuse fiul său cel mai tânăr. Și a zis: «Blestematsă fie Canaan! Să fie robul robilor fraţilor lui!» El a mai zis: «Binecuvântat să fie Domnul,Dumnezeul lui Sem, și Canaan să fie robul lui! Dumnezeu să lărgească locurile stăpânitede Iafet, Iafet să locuiască în corturile lui Sem, și Canaan să fie robul lor!»” (vv. 24-27) Acest fapt s-a împlinit în istorie (10:1-32).

Eșecul omului sub legământul cu NoeGeneza 11:1-9 . Ca un simbol al respingerii lui Dumnezeu de către ei, cei care locuiau

în regiunea babiloneană și-au zis unul altuia: „«Haidem! să facem cărămizi, și să le ardembine în foc». Și cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var. Și au maizis: «Haidem! să ne zidim o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul, și să ne facem unnume, ca să nu fim împrăștiaţi pe toată faţa pământului»” (vv. 3-4).

Dumnezeu a judecat acest efort și le-a încurcat limbile, pentru ca să nu se mai înţe-leagă unii cu alţii (v. 7). De-acum era gata scena pentru extraordinara revelaţie pe care i-afăcut-o Dumnezeu lui Avram.


17/482

LEGĂMÂNTUL PROFETIC ÎNCHEIAT CU AVRAAMFundalul legământului

Geneza 11:10-31. Fundalul istoric al lui Avraam ne este prezentat în Geneza 11. El,împreună cu familia sa, descindeau din spiţa lui Sem [în original: „Șem”, n.tr.]. Potrivitversetelor 31-32, Tera i-a luat pe Avram și pe nepotul său Lot, împreună cu soţiile lor, șiau pornit spre Canaan. Dar când au ajuns în Haran, s-au stabilit acolo, până când a muritTera. Explicaţia mai complexă o găsim în Scriptura care urmează, unde ni se dau termeniipreciși ai legământului încheiat cu Avraam.

Prevederile legământului Geneza 12:1-3. Dumnezeu îi revelase lui Avram prevederile de bază ale legământului

încheiat cu el pe când Avram era încă în Ur din Caldeea: „Domnul zisese lui Avram: «Ieșidin ţara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voiface din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare și vei fi o bi-

necuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vorblestema; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine»” (vv. 1-3).

Legământul încheiat cu Avram a fost un pas major în revelaţia divină, indicând selec-tarea lui Avram și a urmașilor săi să împlinească scopul Lui de a se revela pe Sine lumii șide a duce mântuirea omenirii. Deși nu au fost folosite decât unsprezece capitole pentru aurmări întreaga istorie anterioară lui Avram, inclusiv Creaţia și toate evenimentele majorecare au urmat, restul cărţii Geneza a fost dedicat lui Avram și descendenţilor lui imediaţi,indicând prin aceasta importanţa acestui legământ.

Legământul necesita ca Avram să-și lase ţara și poporul său și să meargă în ţara pe careavea să i-o arate Dumnezeu. Expresia: „te voi binecuvânta” (v. 2) se poate traduce: „vei fi obinecuvântare”. Avram era esenţial pentru programul lui Dumnezeu de a duce binecuvân-tarea și revelaţia lumii și, în cele din urmă, mântuirea prin Isus Cristos. În concordanţă cuascultarea lui Avram, Dumnezeu a făcut următoarele promisiuni: (1) „Voi face din tine unneam mare”. (2) „Te voi binecuvânta”. (3) „Îţi voi face un nume mare”.

Promisiunea unui neam mare a fost împlinită în naţiunea Israel, care ocupă un locmare în istoria lumii. Numărul lor va fi ca stelele cerului, nenumăraţi (15:5) și ca nisipulmării (32:12). Întrucât Avram nu avea pe atunci niciun copil, promisiunea părea preamare pentru a fi adevărată.

Promisiunea unei binecuvântări personale asupra lui Avram (12:2) este evidentă înfelul special în care l-a chemat Dumnezeu, alegându-l pentru rolul său special și avândgrijă de el toate viaţa. Urma că Avram va fi renumit (v. 2), numele său fiind proeminent înVechiul Testament, precum și în Noul Testament și mult stimat în iudaism, creștinism șiîn credinţa musulmană. Aceste promisiuni s-au împlinit literalmente (Ev. 11:8-19).

Prin Avram și naţiunea care avea să descindă din el a venit promisiunea oferită „tutu-ror popoarelor de pe pământ” (Gen. 12:3). Promisiunile lui Dumnezeu au cuprins bine-

cuvântări asupra celor care îl binecuvântau pe Avram și pe urmașii săi, blesteme asupra ce-lor care-l voi blestema pe Avram și descendenţii săi, și promisiunea binecuvântării tuturorpopoarelor, care avea să cuprindă și Neamurile menţionate la Galateni 3:6-9. Ulterior, trei

17


18/482

18

prevederi de bază ale legământului lui Dumnezeu cu Avram au fost lărgite în cartea Gene-za și în toată Scriptura. Promisiunile ulterioare au subliniat faptul că Israel va continua sădăinuiască de-a lungul întregii istorii umane ca naţiune.

Promisiunea posedării ţării Geneza 12:7 . Deși nu a fost inclusă în prevederile de bază ale legământului încheiat cu

Avram, naraţiunea cărţii Geneva imediat a abordat trăsătura centrală a promisiunii ţării. Aceasta a făcut parte din revelaţia iniţială pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Avram pe cândse afla încă în Ur (v. 1). Acum a devenit o dovadă însemnată a planului continuu pentru Avram și poporul său.

Conform versetului 7: „Domnul S-a arătat lui Avram și i-a zis: «Toată ţara aceasta ovoi da seminţei tale»” Din acest punct în continuare prin tot Vechiul Testament ţara adevenit una din trăsăturile centrale ale programului profetic al lui Dumnezeu pentru Is-rael. Așa simplă și directă cum este această profeţie, interpreţii profeţiei au făcut din ea unpunct de divergenţă, unii interpretând ţara ca nefiind o referire literală la Ţara Sfântă, ci o

promisiune a raiului ! Cei care interpretează această profeţie într-un sens neliteral scot înevidenţă textul de la Evrei 11:9-10: „Prin credinţă a venit și s-a așezat el în ţara făgăduinţei,ca într-o ţară care nu era a lui și a locuit în corturi, ca și Isaac și Iacov, care erau împreunămoștenitori cu el ai aceleiași făgăduinţe. Căci el aștepta cetatea care are temelii tari, al căreimeșter și ziditor este Dumnezeu”.

Toţi interpreţii serioși ai Scripturii sunt de acord că Avram a avut o nădejde veșnicăde a locui în Noul Ierusalim (Apo. 2122). Dar această nădejde eternă nu epuizează toatădescrierea din Vechiul Testament a unei ţări literale în istoria umană. Chestiunea este că

Avram a avut o nădejde temporală ţara dar și una eternă Noul Ierusalim. Nu e preamult să afirmăm că interpretarea Genezei 12:7 stabilește, în mare măsură, interpretarea pro-fetică a restului Bibliei.

Ca în toate problemele de interpretare, regula hermeneutică stabilește că uzanţa determi-nă sensul unui termen. Prin urmare, numeroasele referinţe la Ţara Făgăduinţei în tot VechiulTestament trebuie să ne ofere călăuzire și în acest caz. Conceptul de ţară ca referindu-se la rai,deși este un concept răspândit, nu epuizează profeţia scripturală.

Ţara a fost un loc de binecuvântare, cum a descoperit Avram curând când s-a dus înEgipt pentru a evita foametea, părăsind ţara. Deși gestul a avut darul de a-i spori averea, acreat și o problemă pentru ei, în sensul că Hagar, roaba care avea să fie mama lui Ismael, afost adusă din Egipt în ţara promisă cu ocazia acestei vizite.

Geneza 13:1-18 . În porunca iniţială dată lui Avram în Ur din Caldeea, i s-a spus să-șipărăsească rudele. Dar în loc să se întâmple așa, tatăl său și nepotul său Lot au călătoritîmpreună cu el. Sosirea sa în ţara promisă a fost întârziată până la moartea tatălui său. ÎnGeneza 13, turmele lui Lot și ale lui Avraam au devenit atât de mari încât nu puteau săocupe aceeași zonă. Din pricina aceasta, Avram i-a oferit lui Lot să aleagă el pământul încare să se stabilească. În vremea când Avram și Lot au fost în ţară, arheologia sprijină con-

ceptul că valea Iordanului era „bine udată, ca grădina Domnului” (v, 10). Lot a ales valeaIordanului. Din nefericire, era și locul unde erau localizate Sodoma și Gomora, care, încele din urmă, au dus la căderea sa.


19/482

19

După ce Lot s-a despărţit de Avram, o altă revelaţie i se dă lui Avram: „Domnul a zislui Avram, după ce s-a despărţit Lot de el: «Ridică-ţi ochii și, din locul în care ești, priveștespre miazănoapte și spre miazăzi, spre răsărit și spre apus; căci toată ţara pe care o vezi ţi-oda ţie și seminţei tale în veac. Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului de mare; așa că,dacă poate număra cineva pulberea pământului, și sămânţa ta va putea să fie numărată.Scoală-te, străbate ţara în lung și în lat; căci ţie ţi-o voi da»” (vv. 14-17). Din acest pasaj re-zultă clar că Avram a înţeles promisiunea făcută în Geneza 12:7 ca o referire la ţara literalăpe care Dumnezeu i-o promisese. Lucrul acesta a fost confirmat prin instrucţiunile datede Dumnezeu să privească în toate direcţiile, deoarece tot ce vedea Avram va fi ceea ce vormoșteni urmașii lui.

Geneza 15:1-6 . Promisiunea ţării era complicată prin faptul că Avram nu avea copii.Cum se va putea împlini oare promisiunea privitoare la ţară, când el nu avea moștenitori?În această situaţie, Avram i-a sugerat lui Dumnezeu pe Eliezer din Damasc drept copilulsău, copiii acestuia fiind copiii lui Avram, putând astfel să moștenească promisiunea. Răs-

punsul Domnului a fost direct: „Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: «Nu el va fimoștenitorul tău, ci cel ce va ieși din tine, acela va fi moștenitorul tău»” (v. 4). fiul profeţital lui Avram era la fel de literal ca promisiunea ţării.

În versetul 6 se face afirmaţia simplă: „Avram a crezut pe Domnul, și Domnul i-a so-cotit lucrul acesta ca neprihănire”. Avram a crezut în caracterul Domnului și în revelaţiaSa, aceasta fiind o ilustraţie a naturii credinţei, care în toate dispensaţiile este baza neprihă-nirii înaintea lui Dumnezeu.

Geneza 15:9-21. În versetele 9-17 prezicerea cu privire la ţară a fost în continuare spri-

jinită printr-o ceremonie solemnă, în cadrul căreia s-a vărsat sânge, certificând faptul călegământul încheiat cu Avram va avea o împlinirea literală. În continuare, hotarele ţării sunt precizate în versetele 18-21: „În ziua aceea, Domnul

a făcut un legământ cu Avram și i-a zis: «Seminţei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptuluipână la râul cel mare, râul Eufrat, și anume: ţara Cheniţilor, a Cheniziţilor, a Cadmoniţi-lor, a Hetiţilor, a Fereziţilor, a Refaimiţilor, a Amoriţilor, a Canaaniţilor, a Ghirgasiţilor șia Iebusiţilor»” Este greu să înţelegem cum, de altfel învăţători capabili ai Cuvântului luiDumnezeu, pot să facă din această descriere literală a ţării un simbol al raiului !

Geneza 16:7-16 . Problema destinatarului care va moșteni ţara a fost complicată maideparte când lui Avram i s-a născut un fiu, Ișmael, prin Hagar, roaba pe care acesta o adu-sese din Egipt. Hagar, încercând să fugă de Sarai, a fost îndrumată să se întoarcă. Copilulei urma să se numească Ișmael. I s-a spus că fiul ei va trăi în relaţii de ostilitate faţă de fraţiisăi (v. 12). După ce s-a născut Ișmael, Scripturile păstrează tăcere pentru următorii trei-sprezece ani.

Geneza 17:1-8 . Când Avram avea nouăzeci și nouă de ani, iar Sarai nouăzeci, din punctde vedere natural era imposibil ca Sarai să mai aibă un copil. În această situaţie, Dumne-zeu i-a vorbit lui Avram, preschimbându-i numele în Avraam, care înseamnă „tată al mul-

tora”, și subliniind promisiunea certă a promisiunilor: „Te voi înmulţi nespus de mult; voiface din tine neamuri întregi; și din tine vor ieși împăraţi. Voi pune legământul Meu întreMine și tine și sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veșnic, în


20/482

20

puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău și al seminţei tale după tine. Ţie, și seminţei taledupă tine, îţi voi da ţara în care locuiești acum ca străin, și anume îţi voi da toată ţara Ca-naanului în stăpânire veșnică; și Eu voi fi Dumnezeul lor” (vv. 6-8).

Geneza 17:9-21. Ritualul circumciziei a fost instituit ca reprezentând un semn al le-gământului încheiat cu Avram. În același timp, Dumnezeu a schimbat numele lui Sarai,soţia lui Avram, în Sara, care înseamnă „prinţesă”. Deși lui Avraam i-a fost greu să creadăcă Sarei și lui li se va putea naște un fiu la vârsta lor înaintată, Dumnezeu a repetat promi-siunea. De asemenea, a ţinut cont de cererea lui Avraam de a-l binecuvânta pe Ișmael (v.20). Însă Dumnezeu a precizat: „Dar legământul meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ţi-l vanaște Sara la anul pe vremea aceasta” (v. 21).

Isaac și IacovGeneza 21:1-21. Regula normală de interpretare a profeţiei este cea literală, așa cum

este ilustrat din nou prin nașterea lui Isaac. Oricât s-ar părea de neverosimil acest fapt, Avraam și Sara au fost părinţii lui Isaac. Hagar și Ișmael au fost trimiși, fiind însoţiţi de

promisiunea lui Avraam, dar fără promisiunile pe care le va moșteni Isaac (vv. 9-20). Deasemenea, s-a împlinit promisiunea făcută lui Ișmael (1 Cron. 1:28-29).

Geneza 22:15-18 . Pentru că Avraam a ascultat de Dumnezeu, i s-au făcut din nou ne-numărate promisiuni de binecuvântare, victorie asupra dușmanilor săi, precum și faptulcă toate naţiunile vor fi binecuvântate din pricina lui, fapt care s-a împlinit în istorie și înprofeţii.

Geneza 24:1 – 26:6 . Lui Isaac i s-a promis că binecuvântarea lui Avraam va trece asu-pra lui, iar el va împlini, parţial, promisiunea unei mari naţiuni și binecuvântarea întregii

lumi. Locul binecuvântării era în ţara pe care Dumnezeu i-o promisese lui Avraam. În ţaraaceea Dumnezeu îi asigurase lui Isaac o mireasă (24:1-66). Isaac și Rebeca nu au avut copiitimp de nouăsprezece ani și se părea că Isaac va avea aceeași problemă pe care o avusese și Avraam de a obţine un moștenitor potrivit. La douăzeci de ani după căsătorie, când Isaacera de șaizeci de ani, s-au născut Iacov și Esau (25:20, 26).

Promisiunea ţării a fost repetată în Geneza 25. Isaac, ca și tatăl său, s-a dus în Egiptdin pricina foametei din ţară. Ca o confirmare a profeţiilor anterioare, versetele 2-6 repetăpromisiunea ţării: „Domnul i S-a arătat și i-a zis: «Nu te pogorî în Egipt! Rămâi în ţara încare îţi voi spune. Locuiește ca străin în ţara aceasta; Eu voi fi cu tine și te voi binecuvânta;căci toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie și seminţei tale și voi ţine jurământul pe carel-am făcut tatălui tău Avraam. Îţi voi înmulţi sămânţa, ca stelele cerului; voi da seminţeitale toate ţinuturile acestea; și toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţata, ca răsplată pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea și a păzit ce i-am cerut, a păzitporuncile Mele, orânduirile Mele, și legile Mele». Astfel Isaac a rămas la Gherar”.

Geneza 27:1-40. Deși Iacov nu a fost întâiul născut, el a fost de acord cu mama sa Re-beca să-l înșele pe Isaac, care era înaintat în vârstă și orb, să fie binecuvântat Iacov, când, defapt, binecuvântarea, în mod normal, se cuvenea întâiului născut. Scripturile consemnează

că Isaac l-a binecuvântat pe Iacov cu o binecuvântare profetică: „Iată, mirosul fiului meueste ca mirosul unui câmp, pe care l-a binecuvântat Domnul. Să-ţi dea Dumnezeu rouădin cer și grăsimea pământului, grâu și vin din belșug! Să-ţi fie supuse noroade și neamuri


21/482

21

să se închine înaintea ta! Să fii stăpânul fraţilor tăi și fiii mamei tale să se închine înainteata! Blestemat să fie oricine te va blestema, și binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta”(vv. 27-29). Când Esau a sosit mai târziu, Isaac l-a binecuvântat și pe el și i-a profeţit viito-rul (vv. 39-40). Însă voia lui Dumnezeu ca fost ca Iacov, iar nu Esau, să fie cel care a moște-nit promisiunile avraamice. Aceste promisiuni s-au împlinit în istorie și în profeţie.

Geneza 27:41 – 28:22 . Promisiunea ţării însă a continuat să fie magnetul în jurul că-ruia se va desfășura istoria lui Avraam, Isaac și Iacov. Din cauza urii lui Esau faţă de Iacov,mama sa Rebeca a aranjat să-l trimită pe Iacov înapoi la poporul ei. Pe drum într-acolo,Domnul a reiterat promisiunea ţării: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam șiDumnezeul lui Isaac. Pământul pe care ești culcat ţi-l voi da ţie și seminţei tale. Sămânţa tava fi ca pulberea pământului; te vei întinde la apus și la răsărit, la miazănoapte și la miază-zi; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine și în sămânţa ta. Iată, Eu suntcu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge și te voi aduce înapoi în ţara aceasta;căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun” (28:13-15).

Promisiunea aceasta este de o importanţă crucială întrucât spune limpede că promisi-unea ţării, precum și celelalte promisiuni făcute exclusiv seminţei lui Avraam, au fost datelui Isaac, nu lui Ișmael, și lui Iacov, nu lui Esau. Deși unele din promisiunile de binecu-vântare s-au extins la toţi descendenţii lui Avraam, promisiunea ţării s-a mărginit la Iacovși la urmașii lui.

Geneza 36:1 – 37:36; 39:1 – 48:22 . Ultimele capitole din Geneza descriu istoria lui Ia-cov, care este rezumată în Geneza 37:1: „Iacov a locuit în ţara Canaan, unde locuise castrăin tatăl său”. Pe măsură ce se dezvoltă istoria lui Iacov și a copiilor săi, Iosif este vândut

în Egipt (vv. 1-36). iar la sfârșit el își scapă poporul său, aducându-i în Egipt ca să-i salvezede foamete (41:1-43; 45:9 – 46:7). În visul profetic al lui Iosif (37:5-7), s-a făcut prezice-rea că fraţii lui se vor pleca înaintea lui (vv. 8-11). Lucrul acesta s-a împlinit mai târziuîn Egipt (42:6). În capitolele de încheiere ale cărţii Geneza, sunt consemnate mai multerostiri profetice. Între aceste profeţii găsim și profeţia că paharnicul lui Faraon va fi repusîn funcţie (40:12-13; 21), iar brutarul va fi spânzurat (vv. 18-19, 22). Ambele profeţii s-auîmplinit (vv. 21-22). Mai târziu aceasta a pavat calea spre tălmăcirea visului lui Faraon(41:1-42), prin care se preziceau șapte ani de belșug urmaţi de șapte ani de foamete (vv.25-36). Aceasta s-a împlinit mai târziu (v. 29). Spre sfârșitul vieţii sale, Iacov a rostit o bi-necuvântare asupra lui Iosif și a celorlalţi fii ai săi (48:15-20).

Geneza 49:1-28 . Iacov și-a adunat fiii în jurul patului său, pentru a le da binecuvânta-rea lui profetică finală.

Ruben, întâiul născut, a fost elogiat cu următoarea descriere: „Ruben, tu, întâiul meunăscut, puterea mea și pârga tăriei mele, întâiul în vrednicie și întâiul în putere” (v. 3). Alteelogii la adresa lui Ruben însă au fost întrerupte datorită faptului că acesta pângărise patultatălui său. După cum s-a exprimat Iacov: „Năvalnic ca apele, tu nu vei mai avea întâie-tatea! Căci te-ai suit în patul tatălui tău, mi-ai spurcat patul, suindu-te în el” (v. 4). Este o

referinţă la adulterul cu concubina lui Iacov, Bilha (35:22). Deși Ruben ca întâi născut înmod normal urma să primească o dublă moștenire și un loc de conducere (1 Cron. 5:1-2),nu există nicăieri vreo dovadă că el a primit această moștenire și nu a exercitat conducerea


22/482

22

pentru Israel (cf. Jud. 5:15-16).Simeon și Levi apar ca un grup în profeţia lui Iacov (Gen. 49:5-7). Ei au fost caracte-

rizaţi ca fiind violenţi cu sabia, iar „în mânia lor, au ucis oameni” (v. 6). Ambii s-au făcutvinovaţi de mânie, ferocitate și cruzime, Iacov prezicând că vor fi împrăștiaţi în ţară (v. 7).

Iuda are parte de o recunoaștere profetică cu totul aparte (vv. 8-12). Iacov a preziscă Iuda va triumfa asupra vrăjmașilor lui și va fi puternic ca un leu (vv. 8-9). Cea maisemnificativă profeţie a fost că sceptrul, referindu-se la viitorul Mesia, va veni din seminţialui Iuda. Iacov a prezis: „Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de câr-muire dintre picioarele lui, până va veni Șilo și de El vor asculta popoarele” (v. 10). Aceastas-a împlinit în Cristos (Apo. 2:27; 12:5; 19:15). În mod evident aceasta se referă la faptulcă Cristos va veni din familia lui David, care e o parte din seminţia lui Iuda. El e descrispoetic: „El își leagă măgarul de viţă și de cel mai bun butuc de viţă mânzul măgăriţei lui;Își spală haina în vin și mantaua în sângele strugurilor. Are ochii roșii de vin și dinţii albide lapte” (Gen. 49:11-12). Limbajul poetic indică belșugul care va caracteriza împărăţia

milenară, în care va fi abundenţă de viţe, așa încât vor putea lega un măgar de ele. Vinulva fi atât de îmbelșugat, încât va fi privit ca apa de spălat. Albul dinţilor va proveni de lalaptele băut. Aceasta e o descriere poetică a abundenţei ce va domni în împărăţia de a miede ani.

În legătură cu Zabulon, Iacov a prezis: „Zabulon va locui pe ţărmul mărilor, lângălimanul corăbiilor, și hotarul lui se va întinde înspre Sidon” (v. 13). Deși Zabulon nu se vaînvecina chiar cu marea, va fi destul de aproape încât membrii acestui trib vor beneficia decomerţul maritim.

Cu privire la Isahar, Iacov a prezis: „Isahar este un măgar osos, care se culcă în grajduri”[în versiunea engleză: „care se culcă între doi saci de șea”] (v. 15).Cu privire la Dan, Iacov a prezis: „Dan va judeca pe poporul său, ca una din seminţiile

lui Israel. Dan va fi un șarpe pe drum, o năpârcă pe cărare, mușcând călcâiele calului, fă-când să cadă călăreţul pe spate” (vv. 16-17). „Dan” înseamnă „judecător”, presupunând o judecată dreaptă și echitabilă. În schimb, Dan este descris ca un șarpe care mușcă călcâieleunui cal, rezultatul fiind răsturnarea călăreţului de pe cal. Se subînţelege prezicerea că Dannu va fi pe măsura așteptării numelui său. Unii cred că faptul că idolatria a apărut mai în-tâi printre fiii lui Iacov din seminţia lui Dan (Jud. 18:30) ar fi motivul care stă la baza aces-tei profeţii. De asemenea, tribul lui Dan este omis în descrierea celor 144.000 din Israel(Apo. 7:4-8), presupunând că nu a fost un trib proeminent.

Iacov a inserat o rugăminte la Dumnezeu ca să fie izbăviţi, înainte de a-și continua pro-feţia: „În ajutorul Tău, nădăjduiesc, Doamne!” (Gen. 49:18). Contemplând dificultăţilepe care le vor întâmpina seminţiile Israelului, el a recunoscut că numai Dumnezeu va pu-tea veni în ajutor.


23/482

23

În legătură cu Gad, Iacov a prezis următoarele: „Peste Gad vor da iureș cete înarmate,dar și el va da iureș peste ele și le va urmări” (v. 19). „Gad” înseamnă „atac” și există aici un joc de cuvinte în prezicerea în care Gad, atacantul, este atacat, dar profeţia este că Gad vacontra-ataca. Atacurile surpriză din partea dușmanilor erau evenimente obișnuite, profeţiaputând să se refere la asta (cf. 1 Cron. 5:18-19).

Iacov a prezis despre Așer: „Așer dă o hrană minunată; El va da bucate alese împăra-ţilor” (Gen. 49:20). Tribul Așer era localizat într-o zonă din Canaan cu sol bogat, în staresă asigure multă hrană, de aceea, profeţia se poate referi la asta.

Iacob a profeţit cu privire la Neftali următoarele: „Neftali este o cerboaică slobodă:rostește cuvinte frumoase” (v. 21). Tribul Neftali s-a stabilit în nord-vestul mării Galileii,într-o regiune muntoasă și este înfăţișat aici ca o cerboaică liberă. Debora, în cântecul ei,a descris atât seminţia Zabulon, cât și Neftali riscându-și viaţa „pe înălţimile din câmpie”(Jud. 5:18).

Iacov a dat o profeţie lungă cu privire la Iosif: „Iosif este vlăstarul unui pom roditor,

vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor; ramurile lui se înalţă deasupra zidului”(Gen. 49:22). Iosif este înfăţișat ca o viţă de vie, potrivit cu numele fiului să Efraim, „rod-nic”. Iacov a prezis că Iosif va fi atacat: „Arcașii l-au aţâţat, au aruncat săgeţi și l-au urmăritcu ura lor. Dar arcul lui a rămas tare și mâinile lui au fost întărite De mâinile Puterniculuilui Iacov: Și a ajuns astfel păstorul, stânca lui Israel. Aceasta este lucrarea Dumnezeuluitatălui tău, care te va ajuta; aceasta este lucrarea Celui Atotputernic, care te va binecuvântacu binecuvântările cerurilor de sus, cu binecuvântările apelor de jos, cu binecuvântărileţâţelor și ale pântecelui mamei” (vv. 23-25). Iosif este înfăţișat ca fiind puternic, deoarece

el se află sub binecuvântările lui Dumnezeu. Iacov continuă: „Binecuvântările tatălui tău întrec binecuvântările părinţilor mei și seînalţă până în creștetul dealurilor veșnice: ele să vină peste capul lui Iosif, peste creștetulcapului domnului fraţilor săi!” (v. 26). Profeţiile extinse cu privire la Iosif indică interesuldeosebit al lui Iacov pentru el. Iacov a prezis mari binecuvântări pentru Iosif în mijloculfraţilor săi.

Iacov a încheiat cu o profeţie despre Beniamin: „Beniamin este un lup care sfâșie; Di-mineaţa, mănâncă prada, iar seara împarte prada răpită” (v. 27). Beniamiţii au fost mariluptători, fiind descriși aici puternici ca un lup.

În general, profeţiile pe care Iacov le-a rostit asupra copiilor săi s-au împlinit în istoriaulterioară. În profeţiile sale, Iacov a fost realist, prezentând și răul, și binele, estimândefectiv și exact caracterul fiilor săi. După cum arată Scripturile, fiecăruia i s-a dat „o bine-cuvântare potrivită” (v. 28). Acum, după ultima sa binecuvântare, Iacov și-a dat sfârșitul.

Alte profeţii legate de legământul avraamic Promisiunea ţării este proeminentă în cartea Geneza și sprijină concluzia că Dumne-

zeu a avut în vedere exact ţara viitoare a lui Israel. Alte aspecte ale legământului avraamics-au împlinit și ele. Legată de promisiunea ţării, că descendenţii săi vor fi ca stele cerului

și nisipul mării la număr, naraţiunea a fost clară, că promisiunea ţării a fost limitată la oanumită spiţă de urmași: Isaac, Iacov și cei doisprezece fii.

Promisiunea că regi vor descinde din Avraam va fi supusă unei împliniri ulterioare,


24/482

24

în special în istoria Israelului când Saul, David și Solomon au fost făcuţi regi. Promisiu-nea că Avraam va fi un om mare s-a împlinit cu siguranţă în multe capitole închinate luiși descendenţilor săi în cartea Geneza. Luată în mare, cartea Geneza confirmă faptul căDumnezeu i-a făcut lui Avraam promisiuni literale ce aveau să se împlinească în timp șiîn eternitate.

PROFEŢIILE DIN EXOD Patru cărţi au fost consacrate ieșirii (exodului) din Egipt, anii de peregrinare prin

pustiu și morţii lui Moise. Deși ele sunt, în mare, cărţi istorice, numeroase profeţii aufost revelate în această porţiune a istoriei Israelului. În cele mai multe cazuri, profeţiileevenimentelor descrise aveau să se întâmple curând.

Moise este chemat să-și izbăvească poporul Exodul 3:1–4:31; 6:1-8 . Dumnezeu ca Îngerul Domnului i s-a arătat în rugul aprins

și i-a 34;. Experienţa aceasta a fost descrisă în 3:5-12. Semnul promis lui Moise (v. 12) s-a

împlinit (17:6).Moise a șovăit să accepte chemarea, cum găsim descris în versetul 31, chiar dacă Dum-

nezeu a promis că va face minuni (vv. 21-23). După confruntarea cu Faraon (Ex. 5), Mo-ise a primit confirmarea rolului său profetic de a conduce copiii lui Israel afară din Egipt(6:1-8). Istoria ulterioară, desigur, a confirmat aceste promisiuni profetice (cf. 12:37-50).

Zece plăgi se abat asupra Egiptului Exodul 7:1 – 12:36 . Egiptenii au fost loviţi cu zece plăgi ca împlinire a profeţiei: (1) apa

s-a transformat în sânge (7:14-24); (2) plaga broaștelor (8:1-15); (3) plaga ţânţarilor (vv.

16-19); (4) plaga muștelor (vv. 20-30); (5) plaga asupra vitelor (9:1-7); (6) plaga bubelor(vv. 8-12); (7) plaga grindinei și a focului (vv. 13-35); (8) plaga lăcustelor (10:1-20); (9)plaga întunericului (vv. 21-29); (10) plaga morţii întâiului născut (11:1-10; 12: 29-30).

La fiecare din aceste plăgi Faraon a fost avertizat de următoarea plagă. În fiecare caz, cuexcepţia plăgii finale, Faraon s-a împotrivit, nevoind să-i lase pe copiii lui Israel să plece. Șiîn fiecare caz profeţia plăgii a fost împlinită. E vrednic de remarcat că toate aceste profeţiiau fost profeţii de evenimente simple, faptice, care s-au împlinit ad litteram.

Exod 12:46; cf. Numeri 9:12 . Mielul pascal a fost un prototip întruchipându-L peCristos. Faptul ce niciun os nu a fost frânt este o anticipare a jertfei lui Cristos fără să fiefrânt niciun os (Ioan 19:36).

Începerea exodului Exod 12:31-36 . După cea de-a zecea plagă, Faraon le-a permis copiilor lui Israel să ple-

ce și astfel ei au fost izbăviţi din Egipt, cum îi profeţise Dumnezeu lui Moise. Israeliţii auputut să ia cu ei argint și aur și alte feluri de pradă de la egipteni deoarece egiptenii au fostdornici să-i vadă plecaţi după plaga a zecea (vv. 33-36). Exodul din Egipt a fost cea maiimportantă deplasare a lui Israel, până la mișcarea din secolul al douăzecilea de revenire aIsraelului înapoi în Ţara Făgăduinţei.

Izbăvirea prin Marea RoșieExod 14:1-31. Istoria biblică consemnează că Faraon i-a urmărit pe israeliţi, în încercarea


25/482

25

de a împiedica plecarea lor. Dumnezeu a intervenit, protejându-i pe israeliţi. Apoi, în chipmiraculos, Dumnezeu le-a pregătit o cale de trecere prin Marea Roșie. Egiptenii au încercat sămeargă după ei, dar au fost împiedicaţi de apele care au revenit și i-au înecat pe toţi.

Victoria asupra amaleciţilor Exod 17:8-15 . Israel a fost atacat de amaleciţi, dar aceștia nu au reușit să-i înfrângă.

Dumnezeu a prezis că amaleciţii aveau să fie distruși (v. 15; 1 Cron. 4:43).Promisiunea preliminară a legământului încheiat cu Moise

Exod 19:1-13. Se declară statutul favorizat pe care-l va avea poporul Israel în lume (vv.1-6). În legătură cu darea legământului, copiii lui Israel au fost avertizaţi să nu se apropiede muntele Sinai (vv. 11-13).

Promisiunea profetică de călăuzire a Israelului Exod 23:20-31. Dumnezeu l-a condus pe Israel să urmeze călăuzi-

rea Îngerului Domnului, care va merge înaintea lor și-i va călăuzi spreŢara Făgăduinţei. Dumnezeu a promis să le stabilească hotarele de la Marea Roșie până la

Marea Filistenilor și de la deșert până la Fluviul Eufrat. Călăuzirea Domnului este menţio-nată din nou la 33:15; 34:10-12.

PROFEŢIILE DIN LEVITICPromisiunile privitoare la legile lor

Cartea Levitic este un rezumat al numeroaselor legi și reguli ce au guvernat viaţa religi-oasă a Israelului. Promisiunile sunt adesea atașate la o regulă ce indică binecuvântarea pen-tru ascultare sau judecata pentru neascultare. Adesea găsim promisiunile iertării (5:13, 16;

6:7; 19:22). Anumite ritualuri aveau să-i facă pe oameni sau pe obiecte sfinţi (6:18, 27).Unele ritualuri aveau drept rezultat curăţirea ceremonială (14:20; 15:22; 16:30; 17:15).Unele ofrande au fost declarate inacceptabile (7:18). Anumite fapte de neascultare aveaudrept urmare îndepărtarea indivizilor din Israel (7:27; 17:9; 23:29). Anumite acte de neas-cultare duceau la moarte (10:6).

Praznicele Domnului Deși nu au fost revelate niciun fel de profeţii majore, Levitic 23 enumeră praznicele

Domnului, care sunt tipic profetice pentru evenimente viitoare. Paștele a subliniat jertfalui Cristos (vv. 4-5). Sărbătoarea pâinii nedospite reprezenta sfinţenia comuniunii cu Cris-tos, reprezentată prin absenţa aluatului (vv. 6-8). Praznicul roadelor dintâi anticipa învie-rea lui Cristos ca prima roadă dintre cei morţi (vv. 9-14). Praznicul săptămânilor, cunoscutși sub denumirea de Rusalii – cincizeci de zile după praznicul roadelor dintâi – reprezintăvenirea Duhului Sfânt la Rusalii (vv. 15-22). Praznicul trâmbiţelor anticipă strângerea vii-toare a Israelului (vv. 23-25).

Ziua ispășirii era o sărbătoare ţinută în ziua a zecea a lunii a șaptea (cf. Lev. 16), recunos-când jertfa ispășirii aduse de marele preot în acea zi și anticipând pocăinţa Israelului de la aDoua Venire (23:26-32). Praznicul final, cel al Corturilor, este un memorial al izbăvirii Israelu-

lui din Egipt și este profetic pentru readunarea și restaurarea sa la a Doua Venire (vv. 33-34).Condiţiile binecuvântării și avertismente ale blestemelor

Levitic 26 dezvăluie condiţiile binecuvântării și avertismentul blestemului. Astfel. li se


26/482

26

poruncește să nu-și facă idoli, să respecte Sabatul și să aibă o atitudine reverenţioasă faţă desanctuar (vv. 1-2).

Condiţiile binecuvântării au ca urmare recolte îmbelșugate, pace, triumf asupra vrăj-mașilor, sporirea lor la număr și prezenţa lui Dumnezeu printre ei (vv. 3-13).

O listă prelungită de blesteme pentru neascultare este relevată, similară cu avertismen-tele lui Moise (Deut. 28:15-68). Astfel li se promite tulburare (vv. 16-17), secetă (vv. 18-20), animale sălbatice (vv. 21-22), ciume (vv. 23-26), foamete (vv. 27-31) și împrăștiereprin toate ţările (vv. 32-39).

Israelului i s-a promis iertare dacă își mărturiseau păcatele. Legământul avraamic a fostreafirmat, ca fiind sigur că se va împlini, chiar dacă ei aveau să păcătuiască (vv. 40-45).

PROFEŢIILE DIN NUMERIProfeţia de la Cadeș Barnea

Numeri 14:20-34 . Poporul Israel nu L-a urmat pe Domnul și nu s-a încrezut că El

avea să-i conducă în Ţara Făgăduinţei. Domnul a prezis că niciunul din populaţia adultăde bărbaţi care părăsiseră Egiptul, cu excepţia lui Caleb și Iosua, nu avea să li se permită săintre în Ţara Făgăduinţei.

Numeri 21:8-9 . Șarpele din bronz, ridicat pe o prăjină, este un prototip al lui Cristosrăstignit (Ioan 3:14-15).

Profeţiile lui BalaamNumeri 22:1 – 24:25 . Balac, regele Moabului, a încercat să-l tocmească pe Balaam, un

profet, să-l blesteme pe Israel. Balaam a fost indus să încerce să profeţească blesteme la

adresa Israelului. El a fost împiedicat să facă acest lucru, în schimb rostind binecuvântăriasupra lor, așa cum se arată la 23:7-19; 23:18-24; 24:3-9, 15-19, 20-24. Rostirea aceastaprofetică descrie măreţia Israelului, puterea sa ca naţiune, binecuvântarea lui Dumnezeuasupra ţării sale și prezicerea că va cuceri pe moabiţi. Asta s-a împlinit în istorie.

Legământul profetic al lui Dumnezeu de a izgoni pe locuitorii ţării Numeri 33:51-66 . Dumnezeu i-a poruncit Israelului să-i izgonească pe locuitorii ţării

și a profeţit că celor care li se va permite să rămână „vor fi ca niște spini în ochi și ca nișteghimpi în coaste, vă vor fi vrăjmași în ţara în care veţi merge să vă așezaţi. Și vă voi face șivouă cum hotărâsem să le fac lor” (vv. 55-45; cf. 25:1-3; Ios. 9:1-26; 13:2-7; Judecători1:21, 28-36; 2:11-23).

PROFEŢIILE DIN DEUTERONOMÎn rezumatul pe care-l face Moise istoriei Israelului și în cuvintele finale rostite copii-

lor lui Israel, așa cum sunt redate în Deuteronom, sunt date profeţii adiţionale de naturăprofetică.

Profeţia că Israel va moșteni ţaraDeuteronom 3:21-22 . Promisiunea că ţara va fi moștenită de Israel este repetată din

nou. Această profeţie va fi împlinită (Ezechiel 45–48; Amos 9:14-15).Deuteronom 4:25-31. Israel e avertizat din nou să nu-și facă idoli și să nu păcătuiască

moral, pentru că Dumnezeu îi va judeca și-i va izgoni din ţară. Dar li s-a promis că vor fi


27/482

27

restauraţi dacă se vor întoarce la Domnul. Aceasta s-a împlinit în istorie.Venirea unui Mare Profet

Deuteronom 18:15-18 . Se face revelaţia venirii unui mare Profet, care va fi ca Moise. Eivor trebui să asculte de El, altfel Dumnezeu îi va trage la răspundere. Aceasta s-a împlinitde către Cristos (Ioan 1:21-45; 6;14; Fapte 3:22-23; 7:37).

Deuteronom 21:23. Faptul că cineva care atârnă de un copac se află sub blestem divineste simbolic despre moartea lui Cristos pe lemnul unui copac, purtând păcatele lumii(Gal. 3:13).

Promisiuni de binecuvântare și blestemDeuteronom 28:1-68 . În această revelaţie profetică foarte cuprinzătoare a viitorului

Israelului, Dumnezeu a promis să-i binecuvânteze dacă vor asculta de Lege, dar să-i bles-teme în caz contrar. Într-o anumită privinţă, capitolul acesta trasează cursul istoriei Isra-elului din acest punct. Versetele de încheiere ale cărţii Deuteronom descriu împrăștiereacopiilor lui Israel: „După cum Domnul Se bucura să vă facă bine și să vă înmulţească, tot

așa Domnul Se va bucura să vă piardă și să vă nimicească; și veţi fi smulși din ţara pe careo vei lua în stăpânire. Domnul te va împrăștia printre toate neamurile, de la o margine apământului până la cealaltă: și acolo, vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nicitu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn și de piatră. Între aceste neamuri, nu vei fi liniștit,și nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îţi va face inima fri-coasă, ochii lâncezi și sufletul îndurerat. Viaţa îţi va sta nehotărâtă înainte, vei tremura zi șinoapte, nu vei fi sigur de viaţa ta. În groaza care-ţi va umple inima și în faţa lucrurilor pecare ţi le vor vedea ochii, dimineaţa vei zice: «O, de ar veni seara!» și seara vei zice: «O, de

ar veni dimineaţa!» Și Domnul te va întoarce pe corăbii în Egipt și vei face drumul acestadespre care-ţi spusesem: «Să nu-l mai vezi!» Acolo, vă veţi vinde vrăjmașilor voștri, ca robiși roabe: și nu va fi nimeni să vă cumpere”.

Cum scot multe alte pasaje în evidenţă, restaurarea lor este asigurată (Ier. 23:5-8;30:8-11; Ezec. 39:25-29). Împrăștierea mondială descrisă în Deuteronom 28 s-a împlinitad litteram. De asemenea și re-strângerea lor finală, începută în secolul al douăzecilea, vafi adusă la îndeplinire la a Doua Venire a lui Cristos.

Promisiunea restaurării Israelului Deuteronom 30:1-10 . Dumnezeu a promis că-Și va restaura poporul, când ei se vor

întoarce la El cu pocăinţă și supunere. Aceasta s-a împlinit în istorie.Binecuvântarea rostită asupra lui Israel

Deuteronom 31:23. Lui Iosua i s-a promis binecuvântarea lui Dumnezeu, când auintrat în Ţara Făgăduinţei. Aceasta s-a împlini (Iosua 21:43-45).

Deuteronom 33:1-29 . Binecuvântarea finală asupra poporului Israel a fost consemnatăde către Moise înainte de a muri. De-a lungul veacurilor, binecuvântările și blestemelerostite de Moise au continuat să se împlinească.


28/482

28


29/482

2

PROFEŢIILE DINCĂRŢILE ISTORICE


30/482

30

PROFEŢII ÎN CĂRŢILE IOSUA, JUDECĂTORI ŞI RUTCărţile Iosua și Judecători constituie veriga istorică dintre Moise și David. Cartea Rut

adaugă relatarea istorică din spiţa lui Mesia, ajungând până la David. Profeţiile din acestecărţi sunt relativ scurte și legate de naraţiunea istorică.

Promisiunea ţării dată lui Iosua

Iosua 1:1-9 . După moartea lui Moise (Deut. 34:5; Iosua 1:1), Dumnezeu îi comunicălui Iosua planul Său de a dărui Ţara Făgăduinţei lui Israel. Domnul a zis: „Orice loc pecare-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise. Ţinutul vostru se vaîntinde de la pustie și Liban până la râul cel mare, râul Eufrat, toată ţara Hetiţilor și pânăla marea cea mare, spre apusul soarelui. Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât veitrăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi” (vv. 3-5).Profeţia se încheie: „Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: «Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în totce vei face»” (v. 9), Restul cărţii Iosua consemnează cucerirea aproape în întregime a ţării.În vremea lui Iosua este important să observăm că promisiunile ţării erau considerate încăpromisiuni literale. Promisiunile au fost parţial împlinite în vremea lui Iosua (21:43-45).

Cucerirea cetăţii IerihonIosua 6:1-5 . Potrivit promisiunii făcute lui Iosua, când a ajuns la Ierihon, Dumnezeu

a zis: „Iată, dau în mâinile tale Ierihonul și pe împăratul lui, pe vitejii lui ostași. Înconju-raţi cetatea, voi toţi bărbaţii de război, dând ocol cetăţii o dată. Așa să faci șase zile. Șaptepreoţi să poarte înaintea chivotului șapte trâmbiţe de corn de berbec; în ziua a șaptea, săînconjuraţi cetatea de șapte ori, și preoţii să sune din trâmbiţe. Când vor suna lung din

cornul de berbec și când veţi auzi sunetul trâmbiţei, tot poporul să scoată mari strigăte. Atunci zidul cetăţii se va prăbuși și poporul să se suie, fiecare drept înainte” (vv. 2-5).

Iosua 6:6-27 . Iosua a ascultat porunca cuceririi cetăţii întocmai cu maniera prescrisă,iar israeliţii au cucerit Ierihonul, salvând doar pe Rahav, pe tatăl ei și pe mama sa, împreu-nă cu fraţii ei (vv. 23, 25). După cucerirea cetăţii Ierihon, Scriptura afirmă: „Atunci a juratIosua și a zis: «Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să zidească din noucetatea aceasta a Ierihonului! Cu preţul întâiului său născut îi va pune temeliile și cu preţulcelui mai tânăr fiu al lui îi va așeza porţile!»” (v. 26). Aceasta s-a împlinit conform relatării

din 1 Regi 16:34: „Pe vremea lui, Hiel din Betel a zidit iarăși Ierihonul; i-a pus temeliilecu preţul lui Abiram, întâiul lui născut, și i-a pus porţile cu preţul lui Segub, cel mai tânărfiu al lui, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin Iosua, fiul lui Nun”. Profeţia s-aîmplinit literalmente.

Cucerirea cetăţii Ai Iosua 7:1 – 8:29 . După neascultarea lui Israel, consemnată în Iosua 7, Dumnezeu l-a

instruit pe Iosua despre maniera în care va fi cucerită Ai: „Domnul a zis lui Iosua: «Nu teteme și nu te înspăimânta! Ia cu tine pe toţi oamenii de război, scoală-te, suie-te împotrivacetăţii Ai. Iată că îţi dau în mâinile tale pe împăratul din Ai și pe poporul lui, cetatea lui șiţara lui. Să faci cetăţii Ai cum ai făcut Ierihonului și împăratului lui: să păstraţi pentru voinumai prada de război și vitele. Pune niște oameni la pândă înapoia cetăţii»” (8:1-2).

În cursul cuceririi, Domnul l-a instruit pe Iosua: „Întinde spre Ai suliţa pe care o ai în


31/482


32/482

32

ce aţi făcut lucrul acesta? Am zis atunci: «Nu-i voi izgoni dinaintea voastră; ci vă vor sta încoaste, și dumnezeii lor vă vor fi o cursă»” (vv. 2-3).

Judecători 2:20-23. Alte revelaţii sunt date cu privire la mânia Domnului pe Israel:„Atunci Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel și a zis: «Fiindcă neamul acesta acălcat legământul Meu pe care-l poruncisem părinţilor lor și fiindcă n-au ascultat de glasulMeu, nu voi mai izgoni dinaintea lor nici unul din neamurile pe care le-a lăsat Iosua cânda murit. Astfel, prin ele, voi pune pe Israel la încercare, ca să știu dacă vor căuta sau nu săurmeze calea Domnului, cum au căutat părinţii lor». Și Domnul a lăsat în pace pe popoa-rele acelea pe care nu le dăduse în mâinile lui Iosua, și nu S-a grăbit să le izgonească” (vv.20-23).

Profeţia despre Debora și Barac Judecători 4:11. Lui Debora și Barac, al patrulea și al cincile judecător al lui Israel, li

s-a promis victorie asupra lui Sisera. Această profeţie a fost împlinită, iar Sisera omorât (vv.12-24).

Profeţia dată lui Ghedeon Judecători 6:11-24 . Scripturile consemnează selectarea de către Dumnezeu a lui Ghe-

deon ca judecător peste Israel. În versetul 14 se consemnează: „Domnul S-a uitat la el[Ghedeon] și a zis: «Du-te cu puterea aceasta pe care o ai și izbăvește pe Israel din mâna luiMadian; oare nu te trimit Eu?»”

Judecători 7:1-25 . Cei 300 de războinici aleși de Dumnezeu au realizat o victorie deci-sivă asupra lui Madian, împlinind profeţia ad litteram.

Profeţia de izbăvire de amoniţi și filisteni

Judecători 10:13-14 . Deoarece copiii lui Israel au uitat pe Domnul, Dumnezeu le-aspus că El nu le va asculta strigătul: „Dar voi M-aţi părăsit și aţi slujit altor dumnezei. Deaceea nu vă voi mai izbăvi. Duceţi-vă și chemaţi pe dumnezeii pe care i-aţi ales; ei să văizbăvească în vremea strâmtorării voastre!” (vv. 13-14)

Judecători 11:1-40 . Din pricina faptului că au fost dispuși să vină înapoi la Dumnezeuînsă, Dumnezeu a îngăduit ca Iefta să fie ridicat ca al nouălea judecător al Israelului și ast-fel el a izbăvit Israelul de dușmanii săi.

Profeţia despre Samson Judecători 13 – 16 . Istoria lui Samson este una din cele mai enigmatice istorii din Biblie.

Nașterea sa a fost vestită de Îngerul Domnului tatălui său Manoa. Sunt descrise faptele devitejie de la început și îndepărtările de Dumnezeu (14:1 – 16:19). Promisiunea lui Dumne-zeu despre copilul ei că „... el va începe să izbăvească pe Israel din mâna Filistenilor” (13:5)a fost totuși împlinită.

După ce Samson a fost prins de filisteni, scoţându-i-se ochii și fiind legat cu lanţuri sărâșnească grâu în închisoare, tăria sa s-a întors și prin distrugerea stâlpilor pe care se spriji-nea templul a reușit să omoare mai mulţi filisteni prin moartea sa decât în viaţa sa (16:23-31).

Cărţile Iosua și Judecători stabilesc scena pentru venirea lui Samuel, ultimul dintre judecători și primul dintre profeţi. În contrast cu cartea Judecători, care este una de în-frângere morală și fizică, cartea Iosua este, în mare, una de victorie.


33/482

Amplasată între Judecători și 1 Samuel însă se află cartea Rut, deși nu conţine nicioprofeţie cu privire la viitor, ea fiind totuși o atenţionare că Dumnezeu are scopul de a-Șiaduce la îndeplinire promisiunea lui Mesia care va veni. Minunata istorie a lui Rut esteuna din verigile de legătură care ne conduce la David.

PROFEŢIILE DIN UNU SAMUELFiind ultimul dintre judecători și primul dintre profeţi, slujba lui Samuel a fost o le-gătură importantă între perioada judecătorilor și domnia lui David. Două capitole din 1Samuel introduc nașterea și viaţa lui Samuel ca unul dintre marii profeţi ai Scripturii.

Rugăciunea Anei 1 Samuel 1:12:11. Ca una din cele două soţii ale lui Elcana, Ana a avut de îndurat situ-

aţia penibilă de a nu avea un fiu, în contrast cu cealaltă soţie a lui Elcana. Deși soţul ei s-apurtat frumos cu ea, Scripturile consemnează amărăciunea ei și rugăciunea ei către Dom-nul la ușa templului: „Și Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât și plângea! Ea a făcut o

juruinţă și a zis: «Doamne, Dumnezeul oștirilor! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarearoabei Tale, dacă-Ţi vei aduce aminte de mine și nu vei uita pe roaba Ta, și dacă vei da roa-bei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii luiși brici nu va trece peste capul lui»” (1:10-11).

Eli a crezut că Ana era beată și a mustrat-o. Când ea a explicat că se rugase cu mareobidă și întristare, Eli a răspu

Toate Profeţiile Bibliei de John Walwoord.pdf

Documents

Transcript of Toate Profeţiile Bibliei de John Walwoord.pdf